CON INUTUL CURSULUI DE SISTEME POLITICE

CONTEMPORANE

1. SISTEME I REGIMURI POLITICE...........................................................2

1.1. Conceptul de sistem politic....................................................................2

1.2. Sisteme politice i forme de guvernare.................................................5
Defini ii....................................................................................................13
Întreb ri i exerci ii................................................................................14

2. SISTEME POLITICE DEMOCRATICE.....................................................15

2.1. Analiza sistemic a democra iei...........................................................15

2.2. Modele empirice ale democra iei................ .........................................25
Defini ii....................................................................................................30
Întreb ri i exerci ii................................................................................30

3. SISTEME POLITICE AUTORITARE........................................................31

3.1. Autoritarism i totalitarism...................................................................31

3.2. Sisteme politico-religioase....................................................................34
3.3. Sisteme politico-militare........................................................................38
Defini ii....................................................................................................41
Întreb ri i exerci ii................................................................................42

4. SISTEME POLITICE ÎN TRANZI IE........................................................43

4.1. Etapele procesului de democratizare...................................................43

Defini ii....................................................................................................46
Întreb ri i exerci ii................................................................................46

BIBLIOGRAFIE SELECTIV ..............................................................................47

ANEXA 1: Sistemul politic românesc contemporan,

între democratizare i consolidare democratic ............................................49

1
 1. SISTEME I REGIMURI POLITICE

Pe parcursul acestui capitol, ve i înv a urm toarele:

• principalele elemente care definesc conceptul de sistem politic;
• diferen ierile existente între no iunea de sistem politic i aceea de regim
politic;
• crieteriile în func ie de care sunt clasificate principalele tipuri de regimuri
politice i forme de guvernare;
• aspectele juridice i constitu ionale ale principalelor forme de guvernare.
Cuvinte-cheie: sistem politic, regim politic, form de guvernare, putere legislativ ,
putere executiv .

1.1. Conceptul de sistem politic

Faptul ca tiin a politic î i afirm scopul de a oferi un model explicativ asupra

societ ii organizate politic are drept consecin conceperea acesteia din urm sub forma
unui sistem. Termenul de sistem denot , sub un aspect general, „orice set de elemente ce
exist într-o anume rela ie modelat unul fa de cel lalt. Un sistem poate fi reprezentat
de elemente tangibile, cum ar fi p r ile unui motor cu ardere intern , sau din elemente
intangibile, de exemplu un sistem ideatic” (Plano, Riggs, Robin, 1993, pp. 137-138). În
acest context, sistemul politic este de obicei conceput sub forma unui model ce se
caracterizeaz prin existen a unor rela ii umane persistente de care depinde luarea pe baza
autorit ii a deciziilor ce trebuie îndeplinite in scopul bun st rii întregii societ i. Se
consider c un sistem politic se deosebe te de sistemul social în ansamblu prin
urm toarele tr s turi proprii:
a) universalitatea, în ceea ce prive te scopul s u, deoarece un astfel de scop are în
vedere to i membrii comunit ii organizate politic;
b) coerci ia, al c rei control ultim este revendicat pentru situa iile care nu pot fi dep ite
pe calea negocierilor;
c) legitimitatea, prin intermediul c reia deciziile luate in folosul bun st rii generale, al
coeziunii interne i al securit ii externe sunt acceptate de c tre elementele sistemului
(indivizi i grupuri sociale) ca fiind obligatorii;

2
d) autoritatea, prin afirmarea c reia un sistem politic impune supunerea indivizilor i a
diferitelor grupuri sociale, dar numai în m sura în care aceasta presupune i
legitimitatea.
Aceast modalitate de concepere a sistemului politic a permis anumitor teoreticieni s
ajung la o identificare între sistemul politic i stat, pe considerentul c “termenul sistem
politic este folosit ca o etichet pentru colectivitatea de leg turi ce include guvernul i
procesele politice ale unui stat” (Plano, Riggs, Robin, pp. 138-139). O astfel de
identificare nu este justificat , întrucât conduce la o reduc ie ce nu poate cuprinde
ansamblul rela iilor socio-politice pe care le presupune analiza sistemic .
O alt identificare ce apare uneori inclusiv în literatura de specialitate este aceea
bazat pe suprapunerea conceptelor de sistem politic i de regim politic. Exist îns între
aceste dou no iuni o rela ie ce poate fi în eleas dintr-o dubl perspectiv . Astfel, pe de o
parte, conceptul de sistem este utilizat în cercetarea politologic în sensul unui model
abstract care poate oferi consisten teoretic studierii fenomenelor politice care au loc
într-o societate dat , în vreme ce analizele care au în vedere caracteristicile regimului
politic iau în considerare anumite aspecte empirice. Avem, a adar, în primul rând, o
rela ie existent între normativ (sistemul politic) i empiric (regimul politic). Pe de alt
parte, exist i o rela ie de subordonare în planul cercet rii între cele dou concepte, cât
vreme regimul politic poate fi considerat un „subansamblu” al sistemului politic. În al i
termeni, dac no iunea de sistem politic are în vedere modalitatea general de organizare
a unei comunit i politice, aceea de regim politic este însumat de corela iile existente
între anumite elemente definitorii ale respectivei comunit i politice.

„Regimul politic este un subansamblu al sistemului politic. El reprezint conceptul fundamental al

tipologiei clasice a tipurilor de organizare i exersare a puterii politice. Suntem mo tenitorii unei lungi
istorii de clasificare ale regimurilor politice care coboar pân în Antichitatea greac pentru a continua
s se îmbog easc în secolul XX cu noi categorii. Aceast lucrare de tipologizare, oricât de fecund ar
fi ea, pune, cu toate acestea, un anumit num r de probleme” (Hastings, 2000, p. 97).

Decurge de aici c , atunci când analiz m un anumit tip de sistem politic, includem
aici o tipologie mai larg , care implic existen a unor diferite tipuri de regimuri politice.
Analiza sistemic presupune, a adar, luarea în considerare a unui set de elemente care
urm resc, pe de o parte, rela iile dintre un anumit sistem i mediul s u exterior (spre

3
exemplu, rela iile pe care sistemul respectiv le are cu alte sisteme) i, pe de alt parte,
rela iile dintre acesta i subansamblurile care îl compun. Din acest punct de vedere,
elementele fundamentale care trebuie luate în considerare sunt „intr rile” în sistem,
„ie irile” din acesta, precum i feed-back-ul permanent (sau procesul de retroac iune) pe
care sistemul îl între ine cu mediul societal pe care îl implic . „Intr rile” în sistem
(inputs) presupun atât „cereri” venite din partea diverselor grupuri care activeaz în plan
social (cum sunt, bun oar , cererile de majorare a salariilor venite din partea
organiza iilor sociale), cât i „sus ineri” (spre exemplu, participarea liber a cet enilor la
angajamentele electorale sau implicarea lor în procesul de luare a deciziilor reprezint
modalit i de sus inere a unui sistem politic de factur democratic ). Pe de alt parte,
„ie irile” din sistem (outputs) reprezint decizii care urmeaz a fi implementate în plan
societal i care se bazeaz pe autoritatea deciden ilor sistemului, autoritate înso it în mod
necesar, într-un stat de drept, de legitimitatea acestora de a lua aceste decizii. Aceasta nu
înseamn îns c , întotdeauna, deciziile luate de deciden ii sistemului sunt cele mai bune.
Tocmai de aceea, pentru ca sistemul s se men in într-o stare de echilibru, este necesar
procesul de retroac iune (feed-back), care presupune exercitarea unui „control” – din
partea sistemului – asupra modului în care deciziile resepctive au fost primite în plan
social sau asupra manierei în care acestea au fost implementate. Echilibrul dintre inputs i
outputs, realizabil prin intermediul procesului de feed-back, are rolul de a garanta,
totodat , stabilitatea unui sistem politic. În cazul în care acest echilibru este afectat, se
poate ajunge la blocajul sistemului. Pe baza acestor elemente, conceptul de sistem politic
este utilizat în tiin a politic în sensul unui „algoritm”, al unei formule care permite
analiza modului în care o anumit societate func ioneaz . Conceptul a devenit fezabil
începând cu anul 1953, când, în lucrarea The Political System, politologul David Easton a
dezvoltat teoria expus în lucrarea The Social Syistem din 1951 a sociologului Talcott
Parsons, mizând pe aplicabilitatea sa cu privire la fenomenele politice care au loc la
nivelul societ ii globale. Analizele sistemiste s-au extins astfel, de la concep ia potrivit
c reia fiecare sistem e constituit dintr-o anumit structur , elementele acesteia de inând
anumite func ii care asigur echilibrul sistemului (structuro-func ionalismul lui Parsons),
pân la aceea în conformitate cu care func ia primordial a sistemului politic este aceea
de „alocare autoritar a valorilor la nivelul întregii societ i” (idee sus inut în

4
sistemismul lui Easton). Conceptul este folosit ast zi pentru a oferi un cadru de analiz al
ansamblului rela ional existent într-o comunitate modern , având un rol descriptiv, util
analizei politice în m sura în care poate oferi o imagine de ansamblu, general asupra
acestuia.

„Sistemul politic reprezint ansamblul persistent i coerent de rela ii i comportamente sociale

institu ionalizate, care asigur exercitarea autorit ii (puterii) asupra societ ii, altfel spus, realizarea
autoregl rii sistemului social global. Ca entitate distinct , autonom a sistemului social global, sistemul
politic este definit prin structura sa invariant dat de interac iunea elementelor (subsistemelor) ce îl
compun” (Radu, 2004, p. 10)

De la introducerea sa în câmpul de studiu al tiin ei politice, conceptul de sistem a

evoluat, îns continu s defineasc încercarea anali tilor de a formula o perspectiv
integral asupra comunit ii organizate politic. În acest sens, se poate sus ine c
sistemismul s-a constituit într-o reac ie specific atât fa de tenta ia elabor rii unor
metateorii cu reminiscen e de factur ideologic , cât i fa de tendin a cercet rilor
ultraempirice, care eludau o viziune de ansamblu a societ ii organizate politic.

1.2. Sisteme politice i forme de guvernare

No iunea de sistem politic se afl într-o strâns rela ie cu problema formelor de

guvernare. Cu alte cuvinte, conceptul de sistem, odat aplicat în plan empiric, implic o
determinare a tipurilor de regimuri politice, ceea ce implic luarea în considerare i a
diverselor tipuri de forme de guvernare. Putem opera astfel trecerea din sfera
normativului, a ceea ce teoria politic ne spune c ar trebui s fie, în sfera empiricului, cu
alte cuvinte, a ceea ce este o anumit comunitate organizat politic. Aceasta pentru c ,
dac dorim s dep im o tratare exclusive teoretic a politicului trebuie s analiz m
formele sale concrete de manifestare. S-a discutat, astfel, despre regimul politic, fie din
perspectiva laturilor sale formale, fie din aceea a componentelor sale. Aceast ultim
orientare a urm rit, mai ales, problema rela iei dintre regimul politic i stat sau, mai
precis, dintre regimul politic i modalitatea de guvernare localizat la nivelul statului. În
acest context, exist propuneri precum cele ale lui M. Duverger (pentru care regimul

5
politic poate fi definit pe baza specificului organelor puterilor statului i a modului în care
e oganizat guvernarea), G. Bouthoul (care ia în considerare gradul de libertate a
cet enilor în determinarea regimului politic), T.B. Bottomore (în a c rui viziune regimul
politic se suprapune peste sistemul politic) sau G. Burdeau (care define te regimul politic
drept un mecanism de autogestiune social ).

Atunci când încerc m s stabilim existen a concret a unui regim politic, suntem interesa i, în primul
rînd, de determinarea actorilor politici care ac ioneaz în cadrele comunit ii politice într-o dubl
ipostaz : de subiec i ai vie ii politice, dar i de actori ai vie ii sociale. În al doilea rând, pentru a defini
un regim politic, un aspect indispensabil îl constituie determinarea institu iilor politice i a func iilor
lor, a rela iilor pe care acestea le compun. În al treilea rând, definirea regimului politic implic
determinarea, pe de o parte, a raporturilor dintre actorii politici, iar pe de alt parte, a rela iilor stabilite
între acestea i elementele sistemului institu ional. Acest ansamblu complex de rela ii poate lua diferite
forme: antagonic , echilibrat , consensual , tensional .a.m.d. În fine, putem circumscrie regimul
politic acordând aten ie regulilor jocului care coordoneaz via a politic , reguli pe care, cel mai adesea,
le reg sim în aspectul constitu ional specific comunit ii moderne organizate politic.

Rezumând, un regim politic poate fi caracterizat pe baza actorilor politici care

ac ioneaz în cadrul s u, a institu iilor politice care asigur manifestarea puterii politice, a
rela iilor sociale i politice care sunt guvernate de a a-numitele reguli ale jocului, ce
reflect aspectul constitu ional al organiz rii politice moderne. Cu alte cuvinte, nu putem
reduce circumscrierea unui anumit regim politic la un singur element al vie ii politice
dintr-o societate dat . De aceea, consider m c identificarea unui regim politic ca fiind de
un anumit fel permite un dublu demers. Este vorba, mai întâi, despre o incursiune
analitic în via a politic dintr-o anumit societate, care s aib ca obiectiv principal
reliefarea modului în care este structurat societatea respectiv , a tipurilor de rela ii ce se
stabilesc între diferi ii actori politici (între reprezentan ii statului i cei ai societ ii civile,
între ace tia din urm i cei ai partidelor politice etc, între cet eni i institu iile statului
etc.), precum i a formelor de manifestare pe care le cunoa te puterea politic , a tipului de
system electoral .a.m.d. În al doilea rand, categoria de regim politic permite anali tilor
un demers comparative, care se înscrie în modelul a ceea ce tiin a politic nume te
comparative politics. Acesta urm re te s descrie, pe baza analizei comparative, fomele
de guvernare, sistemele electorale, sistemele de partide, condi iile model rii vie ii
politice, precum i avantajele (punctele tari), respective dezavantajele (punctele slabe)
regimurilor politice din diferite ri.

6
 Propunem luarea în considerare a dou direc ii teoretice din perspective c rora a fost abordat conceptul de
regim politic, dup cum urmeaz :
1. direc ia institu ional (pentru a o diferen ia de curentul institu ionalist din tiin a politic ),
conform c reia putem în elege politica în sensul unei activit i de conducere a societ ii de c tre
un grup social (partid, clas , elit etc.) care î i impune puterea prin intermediul institu iilor
statului (cucerite prin diferite mijloace: revolu ie, confruntare, lovitur de stat, manipulare etc.).
Aceast perspectiv permite eviden ierea condi iilor de posibilitate pentru existen a regimurilor
politice totalitare i autoritare.
2. direc ia sistemist-comparativist , care permite o abordare a regimului politic realizat cu
instrumentele specifice sociologiei politice i potrivit c reia exercitarea politicii ia forma unor
feed-back-uri permanente între aceasta i contextual mai larg al vie ii sociale, pe marginea
problemelor reale cu care cea din urm se confrunt . Aceast perspectiv relev rolul important
pe care trebuie s -l de in , în contextul, definirii i caracteriz rii conceptului de regim politic,
rela ia dintre societas i civitas, dintre societate i politic , orientându-ne înspre regimurile
politice democratice.

O alt latur a analizei care permite identificarea unui anumit tip de regim politic este cea
care ia în considerare forma de guvernare. Din acest punct de vedere, ne orient m asupra
aspectelor constitu ionale ale unui anumit sistem politic, urm rind modul în care este
statuat rela ia dintre puterile ce pot fi localizate la nivelul acestuia, cu prec dere rela ia
dintre puterea legislativ i puterea executiv . Din acest punct de vedere, cea mai veche
clasificare îi apar ine filosofului grec Aristotel, cel care, luând în considerare – în lucrarea
Politica, considerat de mul i comentatori ca fiind primul “manual” de tiin politic –
dou criterii, anume num rul conduc torilor i obiectivul conducerii, a distins între 6
forme de guvernare, ale c ror caracteristici pot fi sintetizate precum în tabelul urm tor:

Obiectivul conducerii
Num rul conduc torilor Binele public Binele personal
Unul MONARHIE TIRANIE
Cei pu ini ARISTOCRA IE OLIGARHIE
Cei mul i REPUBLIC DEMOCRA IE/DEMAGOGIE

Desigur c formele de guvernare au evoluat în func ie de condi iile socio-istorice i c

tipologia aristotelic nu ne poate ajuta ast zi foarte mult în cercetarea empiric a formelor
de guvernare, dar aceasta r mâne o important contribu ie sub aspect conceptual. Nici
ast zi îns nu putem sus ine c exist o clasificare definitiv a regimurilor politice. Ce
putem face este s sintetiz m clasific rile existente în func ie de criterii diferite.

7
 Un prim criteriu este cel amintit mai sus, anume cel care se refer la tipul de
rela ie constitu ional existent între puterea legislativ i puterea executiv . Din
acest punct de vedere, putem clasifica formele de guvernare ca fiind de trei tipuri:
preziden iale, parlamentare i semipreziden iale. În acest punct, trebuie s lu m în
considerare de forma statului, care poate fi de dou tipuri, republic i monarhie.
Ajungem astfel, din start, la o clasificare combinat a regimurilor politice, cât vreme pot
exista republici parlamentare, preziden iale i semipreziden iale, dar i monarhii
constitu ionale (parlamentare) sau chiar – înc – monarhii absolutiste.

„Potrivit formei de guvern mânt, statele se împart în dou categorii: republici i monarhii.
Republica este acea form de guvern mânt în care organul ce îndepline te func ia de ef al
statului este ales pentru o perioad anumit . Republicile pot fi: preziden iale sau parlamentare. În
republicile preziden iale, pre edintele este ales prin vot universal direct; în republicile parlamentare,
pre edintele este ales de c tre Parlament.
Republica semipreziden ial se caracterizeaz în principal prin alegerea pre edintelui sau prin
vot universal direct i prin r spunderea politic a guvernului fa de Parlament. Ceea ce imprim caracter
preziden ial, parlamentar sau, respectiv, semipreziden ial formelor de guvern mânt republicane este
caracterul regimului politic, stabilit în func ie de principiul separa iei celor trei puteri.
Monarhia este acea form de guvern mânt în care organul ce îndepline te atribu iile de ef al
statului este un monarh, care ocup tronul fie prin alegere pe via , fie prin succesiune ereditar . Monarhia
poate fi: absolut (monarhul este unicul oragn suprem în stat; limitat sau constitu ional (al turi de eful
statului exist i alte organe care exercit puterea: parlament, guvern). În monarhia constitu ional ,
prerogativele monarhului sunt restrânse; guvernul de ine puteri sporite; guvernul este emana ia
parlamentului (rezultat al alegerilor generale). Monarhia dualist se deosebe te de cea constitu ional prin
faptul c , în cadrul ei, guvernul este numit de monarh i subordonat acestuia. Puterile monarhului sunt
îns limitate prin atribu iile conferite Parlamentului” (Ionescu, 2004, pp. 85-86)

A a cum sugereaz anumi i autori, atât regimul politic preziden ial, cât i cel
parlamentar, au parlamente, îns în regimul preziden ial eful statului este ales direct,
având alte prerogative decât legislativul, care nu poate înl tura pre edintele. Pe de alt
parte, într-un regim parlamentar, puterea executiv revine pre edintelui ales de
Parlament, în cazul unei republici, sau premierului, care este de fapt un membru al
parlamentului delegat s formeze guvernul, în cazul unei monarhii. Ca atare, guvernul se
afl sub controlul Parlamentului, care-i poate acorda un vot de neîncredere (Roskin,
1997).
Mai clar este îns abordarea constitu ional cu tent juridic (Ionescu, 1994),
potrivit c reia regimurile preziden iale se caracterizeaz prin urm toarele tr s turi:
puterea executiv este încredin at prin Constitu ie pre edintelui, învestit, totodat , cu

8
largi responsabilit i în conducerea general a statului; pre edintele este ales prin vot
universal, egal, direct i secret pentru un mandat a c rui durat variaz de la un sistem
constitu ional la altul (de exemplu, 4 ani în SUA, 7 ani în Fran a, 5 ani în România).
Procedura alegerii pre edintelui este, din punctul de vedere al reprezentativit ii, similar
cu cea prev zut pentru alegerea Parlamentului. În acest fel, pre edintele de ine o pozi ie
egal cu cea a Parlamentului în ceea ce prive te reprezentarea electorilor; pre edintele nu
poate dizolva Parlamentul, iar acesta nu poate revoca sau demite pre edintele
(imposibilitatea revoc rii nu înl tur posibilitatea punerii sub acuzare a efului statului de
c tre Parlament pentru anumite fapte i potrivit unei anumite proceduri; mini trii nu
r spund politic pentru activitatea guvernamental pe care o desf oar , în fa a
Parlamentului. Aceste atribute se reg sesc mai ales în cazul regimului preziden ial din
SUA, în vreme ce în alte cazuri ele apar modificate. De exemplu, în cazul sistemului
politic românesc, guvernul r spunde politic numai în fa a Parlamentului pentru întreaga
activitate. Schematic, structura regimului politic preziden ial poate fi redat astfel:

PARLAMENT

PRE EDINTE

ge
aleg ale nume te
e

GUVERN

ELECTORAT MINISTERE

Sursa: Michael Roskin, Countries and Concepts. An Introduction to Comparative Politics,

Prentice Hall, 1997

În ceea ce prive te regimul parlamentar, acesta se caracterizeaz , principial, prin

separa ia supl i colaborarea puterilor, reg sindu-se din punct de vedere istoric în
sistemul constitu ional din Marea Britanie. În opinia lui Constantin Ionescu,
„caracteristica esen ial a acestui regim const în gradul înalt de interferen între
parlament i componentele sale, pe de o parte (adun ri / camere; comisii parlamentare) i
guvern, pe de alt parte” (Ionescu, 1994, p. 12). Colaborarea strâns dintre legislativ i

9
executiv exclude, în principiu, conflictele dintre Parlament i eful statului. Dup autorul
citat, regimul parlamentar poate fi caracterizat prin: alegerea pre edintelui republicii de
c tre parlament; aceast tr s tur este evident doar în formele de guvern mânt
republican; r spunderea politic a membrilor guvernului i a acestuia în întregul s u fa
de Parlament; învestirea efului statului (monarh sau pre edinte de republic ) cu atribu ii
limitate privind conducerea efectiv a statului. eful statului nu- i asum r spunderea
politic , putând fi îns sanc ionat de Parlament, potrivit unei proceduri speciale, doar
pentru anumite fapte: înalt tr dare, violarea Constitu iei i a legilor. Prerogativele
constitu ionale conferite executivului ca, în anumite condi ii prev zute expres i limitativ
în legea fundamental , s dizolve parlamentul. Dizolvarea Parlamentului nu este, îns , o
sanc iune aplicat acestuia, ci o cale de rezolvare a unui conflict. Trebuie specificat c în
practica politic se întâlnesc diferite tipuri de regim parlamentar, mai apropiate sau mai
îndep rtate de modelul ce constituie sistemul de referin . Se poate îns accepta
urm toarea reprezentare schematic a regimului parlamentar:

alege sau propune

PREMIER
COALI
IE
GUVERN

conducere
PARLAMENT

MINISTERE
alege

ELECTORAT

Sursa: Michael Roskin, Countries and Concepts. An Introduction to Comparative Politics,

Prentice Hall, 1997

A a cum am amintit, în practica politic este cunoscut i un tip de regim politic

intermediar, situat între cel preziden ial i cel parlamentar, numit de Maurice Duverger
regim semipreziden ial. Politologul Cristian Pârvulescu sus ine c acesta „este un hibrid
care depinde de rela iile de putere ce se stabilesc între pre edinte, guvern i partidul

10
 (partidele) majorit ii parlamentare. Acest tip de regim poate glisa în func ie de for a
partidelor spre un regim parlamentar de fapt, ca în Austria, sau spre un regim
preziden ial, cum a fost cazul Fran ei între 1958-1986 (pân la prima coabitare), 1988-
1993 sau între 1995-1997” (Pîrvulescu, 2002, p. 77). A adar, dac apari ia unei
coresponden e dintre pre edintele ales i majoritatea parlamentar , pe fondul gradului de
structurare a partidelor, duce la preziden ialism (evident, în m sura în care influen a
pre edintelui asupra partidului / partidelor este determinant ), coabitarea implic
parlamentarismul.
Un al doilea criteriu de clasificare a regimurilor politice vizeaz rela ia
existent între institu iile statului i societatea civil , în sensul larg al acestui termen.
Din acest punct de vedere, diferen iem regimurile politice democratice, regimurile
politice totalitare i regimurile politice autoritare.
În fine, un al treilea criteriu se refer la gradul de centralizare, respectiv
descentralizare a unui anumit sistem politic, i din acest punct de vedere facem
distinc ia dintre regimuri unitare i regimuri federale. A a cum se poate observa,
folosirea unor asemenea criterii de departajare de regimurilor politice i formelor de
guvernare permite, pe de o parte, focalizarea asupra unor aspecte specifice ale sistemelor
politice. Pe de alt parte, exist i posibilitatea combin rii acestor criterii, ceea ce va
conduce, în mod logic, c tre o clasificare complex a diverselor sisteme politice.

„Aceste clasific ri nu sunt exclusive, dar pot fi aplicate pentru descrierea multidimensional a unei forme
particulare de guvernare. Astfel, Canada va putea fi descris drept un stat liberal-democratic, parlamentar i
federal; Indonezia ca un stat autoritar, preziden ial i federal (...). Exist în mod inevitabil i cazuri de limit ,
care permite o intercalare a categoriilor: Mexicul are are aspecte specifice atât unui stat liberal-democratic, cât i
unui stat autoritar; Fran a de ine o combina ie unic de regim parlamentar i preziden ial (...). Chiar dac
tipologiile implic existen a unor cazuri interediare sau care nu se potrivesc exact, putem folosi aceste clasific ri
ca abord ri introductive ale fenomenelor pe care inten ion m s le cercet m” (Dickerson, Flanagan, 1986, p.
156)

11
Având în vedere posibilit ile de combinare amintite, putem ob ine chiar o hart a formelor de guvernare existente la momentul actual
în plan global, care s ne ofere o imagine a tipurilor de sisteme politice ce se manifest în plan interna ional.

12
 LEGENDA:

albastru – republici preziden iale (preziden ialism pur)

verde – republici preziden iale cu pre edin ie executiv dependent de Parlament

galben – republici semipreziden iale

portocaliu – republici parlamentare

ro u – monarhii constitu ionale în care monarhul nu are atribu ii executive

magenta – monarhii constitu ionale în care monarhul exercit puterea, Parlamentul

având un rol formal

mov – monarhii absolutiste

maro – republici cu sistem unipartidist

olive – dictaturi militare

Defini ii

SISTEM POLITIC – „reprezint ansamblul persistent i coerent de rela ii i comportamente

sociale institu ionalizate, care asigur exercitarea autorit ii (puterii) asupra societ ii,
altfel spus, realizarea autoregl rii sistemului social global. Ca entitate distinct , autonom
a sistemului social global, sistemul politic este definit prin structura sa invariant dat de
interac iunea elementelor (subsistemelor) ce îl compun” (Radu, 2004, p. 10)

REGIM POLITIC – „modul concret în care func ioneaz un sistem politic considerat, adic
structurarea în ac iunea politic propriu-zis a rela iilor dintre guvernan i i guverna i;
implic forma de guvernare, statuarea rolurilor actorilor politici i tipul de r spuns al
masei de guvernan i. Între regimul politic i sistemul politic nu exist o rela ie univoc –
este posibil schimbarea regimului politic f r a afecta sistemul în ansamblu” (Zamfir,
Vl sceanu, 1993, p. 498)

FORM DE GUVERNARE – „un concept juridic i, deopotriv , politologic care indic

natura organului ce îndepline te func ia de ef al statului: pre edinte, monarh-rege,
împ rat, Directorat, Consiliul de Stat, Consiliul Revolu iei, Consiliul federal etc. Într-o alt
accep iune, forma de guvern mânt indic modul în care sunt constituite i func ioneaz
organele supreme i este raportat , în principiu, la tr s turile definitorii ale efului de stat
i la raporturile sale cu puterea legiuitoare” (Ionescu, 2004, p. 85)

PUTERE LEGISLATIV – este una dintre puterile fundamentale în stat, al turi de cea
executiv i de cea judec toreasc , puteri care, potrivit lui Montesquieu, trebuie separate,
în caz contrar ajungându-se la tiranie. În contextul regimurilor politice democratice,
puterea legislativ de ine o func ie esen ial , elaborând cadrul normativ în care se
desf oar întreaga via politic i social : „(...) puterea legislativ este exercitat de o
adunare care, datorit presupusei influen e pe care o are asupra poporului, este animat
de o încredere plin de cutezan în propriile sale for e. Aceast adunare este suficient de

13
numeroas pentru a resim i toate pasiunile care anim mul imile, dar în acela i timp
suficient de restrâns pentru a- i putea urm ri obiectul acestor pasiuni prin mijloace
dictate de ra iune” (Hassing, Hassing, 1994)

PUTERE EXECUTIV - este una dintre puterile fundamentale în stat, al turi de cea
legislativ i de cea judec toreasc , puteri care, potrivit lui Montesquieu, trebuie separate,
în caz contrar ajungându-se la tiranie. În contextul regimurilor politice democratice,
puterea executiv de ine func ia de punere în aplicare (dar i de contrabalansare) a
normelor elaborate de puterea legislativ .

Întreb ri i exerci ii

• Care sunt elementele definitorii ale conceptului de sistem politic?

• Reda i i explica i principalele diferen e existente între conceptul de sistem politic
i cel de regim politic.
• Reda i clasificarea formelor de guvernare în baza criteriului referitor la rela ia
dintre puterea legislativ i puterea executiv i explica i principalele caracteristici
ale acestora.
• Explica i de ce anume regimul politic din România contemporan este unul de tip
semipreziden ial

14
 2. SISTEME POLITICE DEMOCRATICE

Pe parcursul acestui capitol, ve i înv a urm toarele:

• principalele delimit ri conceptuale între diferitele tipuri de democra ie;
• conceptele generice, procedurile i principiile opera ionale utilizate în
analiza sistemic a democra iei;
• principalele modele emipirice ale sistemelor politice de tip democratic;
Cuvinte-cheie: democra ie direct , democra ie reprezentativ , principiul majorit ii,
tirania majorit ii, democra ie majoritarist , democra ie consensualist .

2.1. Analiza sistemic a democra iei

Înc din momentul clasific rii constitu iilor grece ti, realizat de Aristotel, s-a
vorbit despre democra ie în sensul unui tip de regim politic în care puterea apar ine „celor
mul i”. Într-un sens simplu, democra ia a fost mult vreme interpretat cu o m sur
cantitativist , fiind drept urmare în eleas ca o „domnie a num rului”, în sensul în care
„cei mul i” iau decizii, în conformitate cu propria lor perspectiv asupra bineului
comunitar, iar „cei pu ini” trebuie s se supun acestor decizii. Acest principiu func iona,
bun oar , în sistemul democratic din Atena secolului al V-lea î.Hr., un sistem în care cei
care de ineau calitatea cet eniei decideau în mod direct, adunându-se într-un spa iu
public numit agora, asupra problemelor care priveau binele civic. Un astfel de sistem i-a
atras îns numeroase critici, atât în epoc ( i sunt de amintit aici reac iile vehemente ce
pot fi reg site atât în Republica lui Platon, cât i în Politica aceluia i Aristotel), cât i pe
parcursul perioadei istorice ulterioare, respingerea democra iei ca form de guvernare
fiind valabil i ast zi în anumite zone ale teoriei politice.
Dincolo de aceste controvese, ceea ce ne intereseaz ast zi este s circumscriem
modelul de func ionare a sistemului politic democratic în acord cu normele analizei
sistemice, ceea ce nu înseamn îns c trebuie s ld m punctele critice ale acestui sistem,
care, f r înoial , exist . În acest sens, ideea exprimat de Winston Churchill, potrivit
c reia „democra ia este cel mai prost sistem de gvernare, cu excep ia celorlalte” poate fi
un punct de plecare. Înainte îns de a creiona design-ul analizei sistemice aplicate
democra iei, trebuie s lu m în considerare câteva semnifica ii ale termenului, pentru c

15
nu to i teoreticienii în eleg în acela i sens acest concept. Astfel, la modul cel mai general,
exist o clasificare normativ a democra iilor în democra ii directe i democra ii
indirecte sau reprezentative. În primul caz, cet enii particip în mod direct la luarea
deciziilor privind problemele controversate, în cel de-al doilea, cet enii î i deleg
reprezentan i care s decid în numele lor cu privire la problemele controversate.
Democra ia direct este îndeob te asociat Atenei din perioada de dup reformele lui
Clistene, punctul s u culminant fiind în secolul al V-lea î.Hr.

„Care au fost tr s turile principale ale acestei democra ii care a iscat asemenea controverse în
vremea ei i mai provoac i azi dispute? Esen a ei a fost participarea direct a ansamblului cet enilor
la guvernarea cet ii. Aceast participare lua dou forme. Pe de o parte era Adunarea sau Ecclesia, la
care orice cet ean era îndrituit s ia parte i care lua deciziile finale c privire la politic . Ea era corpul
suveran i era compus din to i cet enii. Se întrunea, în condi ii normale, de zece ori pe an. Era
întruparea concret a principiului suveranit ii populare: nu a poporului care alege o guvernare o dat la
patru, cinci sau ase ani, ci a poporlui care se guvrneaz continuu, lun de lun i an de an. Estim rile
num rului total de cet eni ai Atenei variaz , dar el nu a fost niciodat , probabil, mai mare de 50.000.
F r îndoial c la o adunare luau parte jum tate sau mai pu in de jum tate din cet eni. Totu i,
participarea nu avea cum s fie derizorie, din moment ce era necesar un cvorum de 6.000 de persoane
pentru deciziile privind drepturile cet enilor i ostracizarea (exilarea temporar ) a indivizilor, iar aceste
decizii nu erau ceva neobi nuit.
A doua tr s tur principal a acestui sistem al guvern rii populare directe este cel pu in la fel
de important . Este vorba despre ocuparea aproape tuturor func iilor legate de gvernare i de
administrarea legilor votate de cet eni nu prin competi ie electoral , ci prin tragere la sor i. Acest
sistem se aplica tribunalelor i 6.000 de cet eni astfel ale i trebuia s fie disponibili în fiecare an pentru
serviciul de jura i” (Arblaster, 1998, pp. 42-43).

Trebuie specificat c , în cadrul demarcat de sistemul democra iei directe, nu toat

popula ia avea i atributul cet eniei, în sensul politic al termenului, fiind excluse de la
aceast calitate cinci categorii de persoane: copiii, b trânii, femeile, sclavii i metecii
(persoane care locuiau în Atena, dar nu se n scuser atenieni). Acest lucru ne arat c , în
termeni moderni, cet enia politic nu se confund cu cet enia juridic i c , mai mult,
democra ia este un tip de sistem politic exclusivist din perspectiva celor care au dreptul
de a participa – fie direct, fie indirect – la luarea deciziilor, o tr s tur care se p streaz i
ast zi, la nivelul sistemelor democratice ale contemporaneit ii (e suficient s ne gândum
c dreptul de vot se acord începând de la o anumit vârst , când se consider c
cet eanul juridic are suficient maturitate astfel încât s poat deveni un cet ean
politic).

16
 Pe de alt parte, apari ia democra iei reprezentative poate fi localizat istoric în
epoca modern , când, odat cu apari ia statelor-na iune, gestionarea problemelor de ordin
comunitar s-a trannsferat de la nivelul restrâns al ora elor-stat la cel al statului na ional,
participarea tuturor cet enilor la luarea deciziilor politice devenind, practic, imposibil .
De altfel, implicit în perioada contemporan , toate sistemele politice care se revendic de
la organizarea politic de tip democratic sunt de tip reprezentativ. Exist , desigur,
„r m i e” ale democra iei directe în cadrul democra iilor reprezentative (a a cum sunt
referendumul sau chiar momentele de delegare a reprezentan ilor prin vot), îns aceasta,
în sensul s u consacrat, nu mai este posibil ast zi.

„Este îns evident c poporul (sau majoritatea sa) nu poate exercita puterea direct i nemijlocit
în statele moderne, ale c ror dimensiuni se bazeaz pe o delegare a puterii i conducerii de la o
majoritate la o minoritate profesional de politicieni: «poporul» transfer prin vot puterea (legislativ i
executiv ) unor politicieni profesioni ti, ale i prin vot pe termen limitat (perioada unui mandat). Ace ti
politicieni pot fi considera i drept «reprezentan i» ai celor care i-au ales, de unde i denumirea de
«democra ie reprezentativ ». Cum organul suprem de conducere în stat este cel care grupeaz
politicienii ale i s alc tuiasc legislativul (Parlament, Adunare Na ional , Congres), democra ia
reprezentativ prime te adesea i numele de «democra ie parlamentar »” (Iliescu, 2002, pp. 148-149).

Dep ind referin ele la anumite perioade istorice, o clasificare care se face în
teoria democratic modern este aceea dintre democra ii politice i alte democra ii, cum
ar fi democra ia social sau democra ia economic . Spre exemplu, politologul Giovanni
Sartori raporteaz democra ia politic la celelalte tipuri de democra ie, non-politice,
oferind astfel o descriere a acestora din urm . Referindu-se, mai întâi, la democra ia
social , Sartori arat c acest concept, care desemneaz , în principal, starea democratic
a unei societ i, poate fi recuperat din scrierea lui Alexis de Tocqueville, Despre
democra ie în America, acolo unde autorul francez amintea despre egalitatea statutului, a
moravurilor i obiceiurilor, specific democra iei americane. Plecând de aici, Sartori
consider c „o societate multigrupal în care unitatea «grup» este structurat democratic
poate fi calificat drept democra ie social ” (Sartori, 1999, p. 36) i insist asupra
deosebirii dintre aceasta i democra ia socialist . Astfel, dac democra ia socialist se
impune de sus în jos, reprezentând un mod de guvernare autoritar, democra ia social se
constituie de jos în sus, fiind un mod de via . Un al doilea tip de democra ie non-politic
este ceea ce Sartori nume te democra ie industrial , un termen care a f cut carier la

17
finalul secolului al XIX-lea. Este vorba despre acel tip de democra ie care poate fi reg sit
în cazul platformelor industriale, pe care politologul italian o consider o „adaptare a
democra iei directe gerece ti la o societate industrial în care membrul comunit ii
politice, acel polites, este înlocuit de c tre membrul comunit ii economice, munictorul la
locul lui de munc ” (Sartori, 1999, p. 36). Cât prive te ultimul model de democra ie non-
politic , cel al democra iei economice, acesta este reprezentat de un concept ambiguu,
datorit faptului c putem recunoa te aici o leg tur cu democra ia politic , Dac aceasta
din urm poate fi redus la acea form de guvernare ce asigur egalitatea politic i
juridic a cet enilor, democra ia economic are ca scop principal asigurarea unei
egalit i economice. În cuvintele lui Sartori, „o prim defini ie a democra iei economice
poate fi aceea c termenul denot o democra ie al c rei scop politic este redistribuirea
averilor i egalizarea posibilit ilor i a condi iilor economice” (Sartori, 1999, p. 36).

Democra ia politic poate fi situat la un nivel general al comunit ii socio-politice i în eleas

în termenii unei macrodemocra ii, în vreme ce celelalte tipuri de democra ie, care reclam niveluri
particulare de ac iune, pot fi în elese ca microdemocra ii. O alt idee a acestui demers disjunctiv este
aceea c democra ia politic reprezint un tip de democra ie suveran supraordonat , iar democra iile
social , industrial i economic sunt democra ii subordonate. Conform analizei lui Sartori, „realitatea
r mâne (...) aceea c democra ia politic este condi ia indispensabil , instrumentul indispensabil pentru
orice scopuri democratice am nutri. Dac sistemul major, sistemul politic de ansamblu, nu este un
sistem democratic, atunci democra ia social are pu in valoare, democra ia industrial are pu in
autenticitate, iar egalitatea economic nu difer prea mult de egalitatea dintre sclavi” (Sartori, 1999, p.
37).

Toate aceste clarific ri conceptuale dezvoltate pe latura normativ a teoriei

democratice se constituie în premise ale analizei sistemice a democra iei. Când avem în
vedere analiza unui sistem politic democratic, oper m, în afara distinc iilor terminologice
aminite mai sus, cu anumite coordonate, cele fundamentale fiind conceptele generice,
care îl disting ca un tip specific, unic de organizare în sfera rela iilor dintre guvernan i i
guverna i procedurile ce includ regulile politice i aranjamentele institu ionale care fac
posibil persisten a în timp a sistemului politic democratic i principiile opera ionale care
determin func ionarea unui astfel de sistem (Schmitter, Lynn Karl, 2002, pp. 4-18).
Toate acestea sunt necesare întrucât, în analiza sistemic a democra iei, cercet torul e
nevoit s respecte condi ia conform c reia “forma specific pe care o ia democra ia
depinde de condi iile socio-economice ale unei ri, precum i de structurile statale i
practicile publice” (Schmitter, Lynn Karl, 2002, pp. 4-18)

18
 La nivelul conceptelor generice, lu m în considerare, mai întâi, problema
spa iului public. Este, practic, un concept care se subântinde în mod intrinsec celui de
democra ie, cât vreme înc din perioada de existen i func ionare a democra iei directe
ateniene cet enii se întâlneau i luau deciziile într-un astfel de spa iu. Spa iul public
presupune, a adar, locul geometric de agregare a intereselor comune, acea zon în care
interesele indivizilor se întâlnesc i în care se iau deciziile cu privire la binele colectiv.
Totodat , spa iul public este unul al dezbaterii, al negocierii i compromisului, este zona
în care se desf oar procesul „târguielii democratice”, pentru c , a a cum e firesc într-o
democra ie, de multe ori interesele diverselor grupuri din societate se afl în conflict.

„Spa iul public cuprinde procesul de configurare a normelor i alegerilor colective care sunt
obligatorii pentru societate i puse în aplicare prin puterea coercitiv a statului. Ceea ce apar ine
spa iului public poate varia foarte mult de la o democra ie la alta, depinzând de distinc iile preexistente
dintre între public i privat, stat i societate, coerci ie legitim i schimb voluntar, nevoi colective i
preferin e individuale. Perspectiva liberal asupra democra iei sus ine c spa iul public trebuie s fie cât
mai restrâns, în vreme ce abordarea socialist sau social-democrat ar extinde spa iul public prin reguli,
subven ii i, în unele cazuri, de inere colectiv a propiet ii. Nici una dintre aceste perspective nu este
mai democratic decât cealalt , ci doar democratic într-un mod diferit” (Schmitter, Lynn Karl, 2002,
pp. 4-18).

O a doua problem care intr în sfera conceptelor generice care definesc un

sistem politic de factur democratic este aceea a cet eniei. A a cum am specificat deja,
diferen a existent între cet enia juridic (este cet ean al unui stat orice individ mmbru
al statului respectiv) i cet enia politic (este cet ean individul care, în conormitate cu
anumite prescrip ii, are dreptul de a se implica politic în mod activ, fundamental în acest
sens fiind, în democra ia reprezentativ contemporan , dreptul de vot) implic existen a
unui”exclusivism democratic”. Acest aparent paradox ne arat c , de la apari ia
democra iei moderne i pân în perioada contemporan , anumite persoane sau grupuri de
persoane au fost excluse de la posibilitatea de a participa la luarea deciziilor de interes
public în func ie de anumite criterii: sex, vârst , avere, apartenen a etnic sau rasial etc.
Restric iile impuse de-a lungul timpului indivizilor, astfel încât ace tia s nu aib dreptul
de a participa la via a politic , au avut atât un caracter formal, stabilit prin norme (ceea ce
nu însemna c aceste restric ii erau justificate), cât i un caracter informal (ca în cazul
celor care nu puteau participa la competi ia pentru func iile i demnit ile publice din

19
cauza imposibilit ii de a- i sus ine financiar candidatura). Spre exemplu, în SUA,
popula ia de culoare a dobândit drept de vot abia în urma mi c rii drepturilor civile din
anii ’60, iar la nivelul anilor ’70, în anumite cantoane din Elve ia femeile nu de ineau
înc dreptul de a vota.

„Cet enii reprezint elementul cel mai distinctiv în democra ii. Toate regimurile au conuc tori
i un spa iu public, dar numai în m sura în care sunt demoratice au i cet eni. Istoric orbind, restric ii
severe asupra cet eniei au fost impuse în cele mai multe democra ii emergente sau par iale dup criterii
de vârst , gen, las , ras , nivel de alfabetizare, de inere de proprietate, statut de pl titor de impozite i a a
mai departe. Numai o mic parte a popula iei totale era eligibil pentru a vota sau pentru a candida.
Numai categorii sociale restrânse putea înfiin a, face parte sau sprijini asocia ii. Dup lupte îndelungate,
care, în unele cazuri, au prsupus mi c ri sociale violente pe plan intern sau r zboaie mondiale, multe
dintre aceste restric ii au fost eliminate. Ast zi, exist criterii standard de includere în categoria
cet enilor. Orice persoan adult n sut într-un anumit stat este eligibil , de i sunt impuse unele limite
mai ridicate în privin a vârstei, în cazul acelora care candideaz pentru func ii publice” (Schmitter, Lynn
Karl, 2002, pp. 4 - 18).

Cea de a treia problem ce ine de sfera conceptelor generice care permit analiza
sistemic a democra iei este aceea a competi iei. Acesta ne arat c , în eleas într-un sens
minimal, democra ia trebuie în eleas ca o permanent competi ie la finalul c reia trebuie
s câ tige cei mai buni. Aceasta pentru c , potrivit tradi iei liberale de în elegere a
democra iei, oamenii sunt inegali de la natur i, prin urmare, competi ia democratic are
rolul de a permite afirmarea valorilor. În democra iile reprezentative contemporane,
aceast competi ie ia forma alegerilor. Mult vreme, în teoria democratic s-a considerat
c , în m sura în care, la nivelul unui sistem politic, sunt instituite alegeri libere i corecte,
este suicient pentru a statua c respetivul sistem este unul democratic. Experien a istoric
a dispari iei unor democra ii, prin transformarea lor în dictaturi – a a cum s-a întâmplat,
de pild , în Germania anului 1933, când Partidul Nazist condus de Adolf Hitler a ajuns la
putere în urma unor algeri libere i corecte – a determinat îns teoreticienii politici s
atrag aten ia asupra a ceea ce ei au numit „eroarea electoralismului” (the falacy of
electoralism). Astfel, s-a demonstrat c dac alegerile libere i corecte constituie o
condi ie necesar pentru existen a unui sistem politic democratic, acestea nu reprezint i
o condi ie suficient . Desigur, democra ia competitiv are o semnifica ie mai extins
decât aceea sugerat de momentele electorale. Exist , spre exemplu, chiar în afara
acestora, o ompeti ie între lideri, partide, asocia ii nongubernamentale i alte grupuri
sociale diferite. Ori, tocmai aceast permanent competi ie permite instituirea unui filtru

20
de selectare a problemelor cu adev rat importante ce contureaz agenda public dintr-un
sistem politic democratic.

„Competi ia nu a fost totdeauna considerat o condi ie definitorie a democra iei. Democra iile
«clasice» presupuneau c procesul de luare a deciziilor se bazeaz pe participarea direct , care conduce
la consens. Democra ia reprezentativ implica existen a unui consens referitor la o direc ie comun de
ac iune, rezultat din ascultarea tuturor variantelor posibile i din cânt rirea avantajelor i dezavantajelor
fiec reia dintre ele. (...) Democra ia modern ofer o varietate de procese i canale competitive pentru
exprimarea intereselor i valorilor asociative sau partizane, func ionale i teritoriale, colective i
individuale. Toate acestea formeaz un ansamblu al practicii democratice” (Schmitter, Lynn Karl, 2002,
pp. 4-18).

Nu este nici un paradox, cel pu in nu din punctul de vedere al teoriei democratice:

acolo unde exist competi ie, trebuie s existe i cooperare, i tocmai din acest motiv
aceasta apare ca un alt concept generic utilizat în analiza sistemelor politice democratice.
Cooperarea vizeaz , în principal, realizarea interesului public, i presupune participarea
tuturor segmentelor sociale (institu ii ale statului, partide politice, grupuri de presiune,
agen ii guvernamentale i chiar simplii cet eni) pentru atingerea acestui obiectiv. Nu este
gre it, de aceea, dac spunem c problema cooper rii este legat în mod direct de aceea a
particip rii politice, ceea ce ne arat c ea reprezint , totodat , o modalitate de a asigura
echilibrul i stabilitatea sistemului. Poate tocmai de aceea democra ia îi ap rea lui
Chuchill c este cel mai prost sistem de guvernare, cu excep ia celorlalte: pentru c , în
sistemele democratice, competi ia înseamn cu totul altceva decât conflictul, în sensul c
ea se desf oar cu respectarea anumitor proceduri – a a cum sunt lgile lectorale care
rglementeaz problema alegerilor, i pentru c , i în condi iile compettiive pe care le
implic democra ia, „juc torii” coopreaz , cât vreme au un obiectiv comun, care ine de
realizarea binelui public.

„Cooperarea a fost totdeauna o tr s tur central a democra iei. Actorii trebuie s ia în mod
voluntar decizii colective obligatorii pentru întreaga societate. Pentru a intra în competi ie unii cu al ii, e
nevoie mai întâi ca ei s coopereze. Trebuie s fie capabili s ac ioneze colecti prin intermediul
partidelor politice, al asocia iilor i mi c rilor, în scopul select rii candida ilor, articul rii preferin elor,
trimiterii de solicit ri c tre autorit i i al influen rii politicilor publice” (Schmitter, Lynn Karl, pp. 4-
18).

21
 În fine, o ultim problem pe care o reclam conceptele generice ale democra iei
este aceea a reprezentan ilor. Tendin a existent în sistemele democratice moderne este
ca ace tia s fie profesioni ti ai politicii, deci persoane care s de in capacit ile necesare
pentru a finaliza madatele încredin ate de cet eni prin intermediul votului.
Profesionalizarea politicii a devenit o necesitate ca urmare a însu i modului de organizare
propriu democra iei reprezentative, în sensul în care delega ii cet enilor au rolul exclusiv
de a îndeplini interesele acestora. Desigur c , în partica democratic , exist situa ii în care
politicienii sunt mai curând interesa i de urm rirea unor interese obscure (vested
interests), încât apare, din acest punct de vedere, o problem de etic politic , relativ la
stabilirea agendei publice. În condi iile în care priorit ile de pe aceast agend sunt
dependente de interesele urm rite de politicieni, pot ap rea situa ii în care acestea nu
converg cu cele ale cet enilor, putând fi chiar împotriva acestora. Este, acesta, un punct
critic al sistemelor politice democratice, iar practica politic a încercat s g seasc solu ii
de reglementare a situa iei, introducând aranjamente precum sunt mandatul imperativ sau
norme relative la responsabilitatea parlamentar .

„Reprezentan ii, ale i fie direct, fie indirect, desf oar cea mai mare parte a activit ii
concrete în democra iile moderne. Cei mai mul i sunt politicieni profesioni ti care î i orienteaz
carierele în scopul ocup rii unor func ii publice importante. Este îndoielnic faptul c vreo democra ie ar
putea supravie ui f r asemenea oameni. Prin urmare, întrebarea central nu este dac va exista sau nu o
elit politic sau chiar o clas politic profesionist , ci cum sunt ale i ace ti reprezentan i i cum vor fi
men inu i r spunz tori pentru ac iunile lor” (Schmitter, Lynn Karl, 2002, pp. 4-18).

La nivelul procedurilor democratice, trebuie specificat c una dintre cele mai

importante contribu ii în acest sens îi apar ine economistului Joseph Schumpeter, care, în
lucrarea sa Capitalism, Socialism and Democracy (1943) definea democra ia drept un
sistem competi ional în care politicienii alearg dup voturile aleg torilor. Cu alte
cuvinte, redus la minimum, democra ia îns i este o procedur . Contribu iile teoretice
mai recente insist îns pentru nuan area acestei defini ii deja clasice în teoria
democratic , accentuând asupra unor aspecte care s limiteze efectele negative ce pot
ap rea în practica politic . Procedurile au rolul de a institui anumite aranjamente
democratice care s garanteze cet enilor atât posibilitatea de a participa la luarea
deciziilor de interes public (cu alte cuvinte, la procesul de decision-making), cât i de a

22
contesta acele decizii care sunt în dezacord cu ceea ce ei consider a întruchipa interesul
colectiv. Experien a socio-istoric a democratiz rii din Europa Occidental , a a cum
conving tor a fost aceast sintetizat de politologul american Robert Dahl în lucrarea sa
Poliarhiile. Participare i opozi ie, a impus în teoria democratic ideea necesit ii ca
sistemele politice democratice s adopte anumite proceduri care s men in stabilitatea
sistemului i care s garanteze, deopotriv , posibilit ile de participare i contestare.

În viziunea lui Robert Dahl, procedurile democratice care trebuie implementate în practica
politic a sistemelor politice de aceast factur sunt urm toarele:
„1. Controlul asupra deciziilor guvernamentale care privesc politicile publice revin, conform
Constitu iei, reprezentan ilor ale i.
2. Reprezentan ii sunt ale i în competi ii electorale periodice i transparent desf urate, în care nu pot
avea loc nici un fel de constrângeri.
3. Practic, orice persoan adult are dreptul de a- i alege reprezentan ii.
4. Practic, orice persoan adult are dreptul de a candida la func ii publice.
5. Cet enii au dreptul s se exprime, f r pericolul de a fi pedepsi i din motive politice larg definite.
6. Cet enii au dreptul de a c uta surse alternative de informare. Mai mult, sursele alternative de
informare exist i sunt protejate de lege.
7. Cet enii au, totodat , dreptul de a înfiin a asocia ii sau organiza ii relativ independente, inclusiv
partide politice i grupuri de interese” (Dahl, 1982, p. 11).

În fine, la nivelul principiilor opera ionale ale democra iei, în analiza acestui tip
de sisteme politice trebuie subliniat nu doar importan a principiului majorit ii, ci i
aceea a principiului nesiguran ei limitate. Dac primul principiu ne duce înspre ideea
unei democra ii cantitative, bazat pe num r, cel de-al doilea eviden iaz aspectele unei
democra ii calitative. Având în cedere experien a istoric a sistemelor politice
democratice, se poate sus ine c principiul majorit ii a atras dup sine anumite
controverse, cea mai important fiind cea legat de faptul c deciziile politice nu pot fi în
mod necesar bune datorit numai faptului c sunt luate de o majoritate. Pot fi aduse ca
exemple istorice, în acest sens, condamnarea la moarte a lui Socrate, prin majoritate
democratic , sau venirea la putere a lui Hitler în Germania, gra ie aceluia i procedeu
bazat pe num r. Cu alte cuvinte, la fel ca în cazul alegerilor, principiul majorit ii poate fi
o condi ie necsar , dar nu i suficient pentru persisten a unui sistem politic democratic.
De altfel, înc din secolul al XIX-lea, importan i teoreticieni ai democra iei, precum John
Stuart Mill ori Alexis de Tocqueville, au atras aten ia aspra faptului c , în anumite
contexte, grani a dintre aplicarea principiului majorit ii i ceea ce ai au numit tirania

23
majorit ii poate s se tearg . Se pune astfel urm toarea chestiune de principiu: ce se
întâmpl atunci, când, într-o perioad determinat temporal, o majoritate ia în mod
consecvent decizii care se opun intereselor unei minorit i? Ne afl m, astfel, într-un alt
punct critic sesizabil la nivelul sistemelor politice democratice, care a fost rezolvat,
îndeob te, prin impunerea anumitor limit ri constitu ionale, astfel încât deciziile
majorit ii s nu poat afecta negativ minorit ile, de orice natur ar fi acestea (a a cum
este cazul renumitei Bill of Rights din SUA, care plaseqaz anumite chestiuni ce privesc
interesul minorit ilor în afara sferei de deicizie a majorit ii).

„Exist motive pentru a respinge orice echivalare brut a democra iei cu un principiu
nenuan at al domniei majorit ii. Poporul nu poate fi echivalat doar cu majoritatea i nici guvernarea de
c tre popor nu poate fi echivalat cu guvernarea de c tre majoritate, f r a mai vorbi de reprezentan ii
majorit ii. Minorit ile sunt i ele o parte a poporului, iar interesele, vederile i convingerile lor trebuie
luate în considerare, pe cât posibil, în procesul aplic rii politicilor i al lu rii deciziilor. Desigur c acest
lucru nu este posibil întotdeauna. Adesea compromisul nu poate fi realizat. Trebuie f cut o alegere
între politici diametral opuse. Dar o democra ie în care unele grupuri etnice, religioase sau politice se
afl în permanent minoritate i astfel în opozi ie are mari anse s devin instabil i s î i piard
legitimitatea. În condi ii extreme, o minoritate i în special o minoritate na ional , aflându-se într-o
asemenea situa ie, poate decide pur i simplu s aleag secesiunea i crearea unei societ i i a unui stat
în care ea s formeze majoritatea. Aceasta se poate întâmpla atât în Quebec, cât i în Sco ia. Unul din
pericolele majoritarismului este acela c majorit ile sunt întotdeauna gata s uite c , într-un alt context,
ele ar putea constitui o minoritate. Un altul este presupunerea pripit c în politica democratic actual ,
majoritatea din fiecare stat existent ar trebui s aib dreptul de a decide în toate privin ele. Trebuie
întotdeauna pus întrebarea: care este majoritatea relevant , care ar trebui s decid ? (Arblaster, 1998,
p. 103).

Considera iile actuale cu privire la principiul majorit ii ne conduc înspre o idee

exprimat de filosoful contemporan Karl Popper, potrivit c ruia întrebarea „Cine trebuie
s conduc ?”, ce a marcat teoria politic înc din antichitate, este una eronat i, ca atare,
ar trebui înlocuit cu o alta: „Cum putem reforma institu iile noastre politice astfel încât
cei incompeten i s nu poat ajunge la guvernare?” O astfel de idee sugereaz trecerea de
la aspectele cantitative ale democra iei, implicate de principiul majorit ii, la cele
calitative, i putem reg si aici cel de-al doilea principiu opera ional folosit în analiza
sistemic , anume principiul nesiguran ei limitate. Acesta subliniaz c , în sistemele
politice democratice ale contemporaneit ii, este necesar ca politicienii s aib un grad
redus de nesiguran cu privire la faptul c , în condi iile în care aversarii lor politici vor
ajunge la guvernare, ace tia ar putea suprima normele democratice, înlocuindu-le cu
unele de factur autoritar sau chiar totalitar . Cu alte cuvinte, într-un sistem politic

24
democratic stabil, trebuie s existe garan ii clare c atât cet enii, cât i reprezentan ii
elitei politice, împ rt esc valorile specifice democra iei i î i manifest în mod curent
sprijinul fa de sistem.

„Într-o democra ie, reprezentan ii trebuie cel pu in informal s cad de acord c aceia care
câ tig un sprijin electoral mai mare sau o influen mai substan ial în crearea politicilor publice nu î i
vor folosi avantajul temporar pentru a-i împiedica pe cei care care au pierdut alegerile s le câ tige sau
s exercite influen în viitor i c , în schimbul acestei oportunit i de a continua s concureze pentru
func ii publice, cei care pentru moment se vor afla în opozi ie vor respecta dreptul înving torilor de a
lua decizii cu caracter obligatoriu. Cet enii trebuie s respecte deciziile care rezult dintr-o asemenea
competi ie, cu condi ia ca ele s r mân concordante cu preferin ele colective, a a cum au fost ele
exprimate în alegeri corecte i periodice sau în negocieri transparente i repetate (Schmitter, Lynn Karl,
1998, pp. 4-18).

2.2. Modele empirice ale democra iei

Dincolo de analiza formelor de guvernare i a tipurilor de regim politic

democratic, în teoria democratic empiric a ultimelor decenii, mai mul i autori au
încercat s delimiteze factorii care determin ca, în ceea ce prive te practica democratic ,
regimurile politice s se diferen ieze. În acest peisaj intelectual, cele mai relevante lucr ri
apar in politologului Arend Lijphart. Autorul pleac de la o tipologie a sistemelor politice
democratice apar inând lui Gabriel Almond (anglo-american, continental-european,
preindustrial sau par ial industrial i totalitar), pentru a propune o tipologie a
regimurilor politice democratice. În contextul acestei tipologii, Arend Lijphart discut
pentru prima dat despre modelul democra iei consensualiste/consocia ionale, un concept
care va face carier în tiin a politic a contemporaneit ii. Pentru a realiza tipologia
regimurilor democratice, Lijphart folose te urm toarele criterii: cultura politic i
comportamentul elitelor, c rora li se atribuie dou st ri (cultur politic omogen sau
fragmentat , în func ie de clivaje, i comportament al elitelor coeziv sau concuren ial).
Rezult astfel o cvadrupl tipologie a democra iilor empirice: a) democra ie centripet
(cultur politic omogen , comportament concuren ial al elitelor); b) democra ie
centrifug (cultur politic fragmentat , comportament concuren ial al elitelor); c)
democra ie consensualist (cultur politic fragmentat , comportament coeziv al

25
elitelor); d) democra ie depolitizat (cultur politic omogen , comportament coeziv al
elitelor). Dac democra ia centripet reflect ceea ce Almond în elegea prin tipul anglo-
american al democra iei, iar democra ia centrifug corespunde tipului continental-
european, democra ia consensualist i cea depolitizat reprezint contribu ia lui Lijphart
la dezvoltarea studiilor privind modelele empirice ale democra iei. Schematic, tipologia
lui Lijphart poate fi redat în urm torul tabel:

Structura societ ii
Omogen Plural
Comportamentul Coeziv Democra ie Democra ie
elitelor depolitizat consocia ional
Democra ie Democra ie
Antagonic centripet centrifug

Sursa: Arend Lijphart, Democra ia în societ ile plurale, Polirom, Ia i, 2002, p. 123

În viziunea lui Lijphart, democra ia depolitizat „reprezint genul de regim democratic

spre care democra iile occidentale p reau a se îndrepta la începutul anilor 1960 (...). Este
descris prin termeni ca «Noua Europ », «liberalism al grupurilor de interese», «Leviathan
democratic». Tendin a p rea a merge c tre o diminuare a tensiunilor ideologice i o
intensificare simultan a procesului coeziv de luare a deciziilor.” (Lijphart, 2002, p. 123).
Realizând aceast tipologie, Lijphart este interesat s releve i gradele de
stabilitate/instabilitate politic de care fiecare în parte e caracterizat. Astfel, democra ia
centrifug este considerat a fi instabil , iar tipurile centripet i consensualist apar ca
democra ii stabile. În ce prive te democra ia depolitizat , aceasta e caracterizat de
stabilitatea specific atât tipului centripet, cât i celui consensualist, i, din acest punct de
vedere, ar trebui s fie cea mai stabil . Politologul arat îns c , în practica politic , apar
„efectele destabilizatoare ale opozi iei fa de caracterul insuficient de democratic al
acestui tip de regim” (Lijphart, 2002, p. 124).

26
 Într-o lucrare mai recent , Arend Lijphart va încerca s nuan eze caracteristicile
modelului consensualist al democra iei, prin compara ie cu ceea ce nume te modelul
majoritarist (sau Westminster) al democra iei. Demersul comparativist pune în lumin
diferen ele principale ale celor dou modele, politologul sus inând c „guvernarea
majorit ii concentreaz puterea politic în mâinile unei majorit i simple (...), în timp ce
modelul consensualist încearc s împart , s disperseze i s limiteze puterea în diverse
moduri. O alt diferen const în faptul c guvernarea majorit ii este exclusiv ,
concuren ial i antagonist , în timp ce modelul consensualist este caracterizat de
inclusivitate, negocieri i compromis; din acest motiv, democra ia consensualist poate fi
numit i «democra ie a negocierii»” (Lijphart, 2000, p. 26). Analiza comparativ pe care
politologul american o realizeaz între cele dou modele empirice ale democra iei
inten ioneaz s înl ture puternica tendin de a identifica sistemul politic democratic cu
democra ia majoritarist i s demonstreze c , dimpotriv , democra ia consensualist (sau
consocia ional , cum o nume te Giovanni Sartori) este un model alternativ care de ine
aceea i legitimitate. În acest sens, Lijphart deduce, din principiile celor dou modele, 10
diferen e care privesc cele mai importante reguli i institu ii ale democra iei (Lijphart,
2000, pp. 26-27). Cele zece diferen e sunt orientate în func ie de dou dimensiuni:
• dimensiunea executiv-partide, care vizeaz distribuirea puterii politice
executive, sistemele de partide i electorale i grupurile de interese;
• dimensiunea federal-unitar, ce cuprinde acele tr s turi asociate distinc iei
dintre guvernarea federal i cea unitar .
În func ie de aceste dou dimensiuni, devin evidente cele 10 diferen e dintre democra ia
majoritarist i cea consensualist , dup cum reiese din urm torul tabel:

Niveluri de analiz a MODELE EMPIRICE ALE DEMOCRA IEI

diferen elor Democra ie majoritarist Democra ie consensualist
Dimensiunea executiv-partide 1. concentrarea puterii 1. împ r ire a puterii
executive în cabinete executive în coali ii largi,
majoritare monocolore multipartidiste
2. rela ii legislativ-executiv 2. echilibru al puterii între
în care executivul este executiv i legislativ
dominant 3. sistem multipartidist
3. sistem bipartidist 4. reprezentare propor ional
4. sistem electoral majoritar 5. sistem coordonat i
i dispropor ional „corporatist”, al c rui scop

27
 5. sistem pluralist al este compromisul i
grupurilor de interese concertarea

Dimensiunea federal-unitar 1. guvernare centralizat i 1. guvernare descentralizat

unitar i federal
2. concentrare a puterii 2. separare a puterii
legislative de c tre un legislative între dou
legislativ unicameral camere cu puteri egale, dar
3. constitu ii flexibile care constituite diferit
pot fi amendate de c tre 3. constitu ii rigide care pot
majorit i simple fi modificate numai de
4. sisteme în care c tre majorit i
legislativele au ultmul extraordinare
cuvânt în privin a 4. sisteme în care legile sunt
constitu ionalit ii propriei subiect al controlului
legisla ii constitu ional de c tre
5. b nci centrale dependente cur i constit ionale sau
de executiv supreme
5. b nci centrale independente

Pe baza diferen elor redate în tabel, Arend Lijphart va realiza analiza comparativ a
formelor de guvernare din treizeci i ase de ri, pentru a ajunge, în final, la o „hart
conceptual ” bidimensional a democra iei empirice. Cele dou dimensiuni sunt date de
împ r irea puterii (pe linia executiv-partide) i diviziunea puterii (pe linia unitar-federal).
Conform interpret rii lui Lijphart, modelul majoritarist insist asupra ideii c democra ia
înseamn guvernarea de c tre majoritatea poporului, acest tip de regim politic democratic
putând fi întâlnit, de exemplu, în Marea Britanie, Noua Zeeland sau Barbados. Pe de alt
parte, modelul consensualist al democra iei concureaz aceast viziune, iar Lijphart arat
c acesta este prezent mai ales în societ ile pluraliste (precum Belgia, Olanda, Elve ia i
chiar ceea ce tinde s devin Uniunea European ), „care sunt puternic divizate de-a
lungul unor linii religioase, ideologice, lingvisice, culturale, etnice sau rasiale în
subsociet i virtual separate, cu propriile lor partide politice, grupuri de interese i canale
de comunicare (...). În aceste condi ii, guvernarea majorit ii nu este numai
nedemocratic , ci i periculoas , deoarece minorit ile c rora li se refuz continuu
accesul la putere se vor sim i excluse i discriminate i pot s - i piard încrederea în
regim” (Lijphart, 2000, p. 50). Dar, pentru a în elege mai bine deosebirea dintre modelul
democra iei majoritariste i cel al democra iei consensualiste, este necesar s ne
îndrept m aten ia înspre cel mai important element care define te fiecare model în parte:

28
sistemul electoral. Astfel, vom observa c primul model al democra iei folose te sistemul
electoral majoritar sau al pluralit ii, în circumscrip ii uninominale. Este vorba despre un
sistem în care „înving torul ia totul”, ceea ce înseamn c acel candidat care e sus inut de
cel mai mare num r al aleg torilor este cel care câ tig , în timp ce ceilal i aleg tori
r mând nereprezenta i. Acest tip de sistem electoral poate fi divizat în urm toarele formul
electorale: 1. formula pluralit ii; 2. formula mixt majoritate-pluralitate; 3. formula
votului alternativ.

Avantajul acestui tip de sistem electoral este c el confer stabilitate sistemului, determinând
existen a unui sistem bipartidist pur (precum în SUA) sau cu dou partide i jum tate (bipartidism
impur, precum în Marea Britanie), în vreme ce principalul dezavantaj e c el este mai pu in democratic,
în sensul c nu permite reprezentarea intereselor tuturor grupurilor existente în societate.

Pe de alt parte, sistemul electoral specific modelului democra iei consensualiste

este unul care are, ca scop principal, atât reprezentarea majorit ii, cât i a minorit ii,
precum i transformarea propor ional a voturilor în locuri parlamentare, pentru a evita
astfel suprareprezentarea sau subreprezentarea unui partid. Este vorba despre sistemul
electoral al reprezent rii propor ionale (RP), care, la rândul s u, cunoa te urm toarele
formule: 1. formula reprezent rii propor ionale pe liste; 2. formula propro ional mixt ;
3. formula votului unic transferabil.

Avantajul acestui tip de sistem electoral este c asigur o reprezentare l rgit a intereselor
diverselor grupuri existente în societate, fiind, din aceast perspectiv , mai democratic. Principalul
dezavantaj const în faptul c influen eaz formarea unui sistem multipartidist, ceea ce determin
imposibilitatea ca un singur partid s cumuleze 50%+1 din voturi, astfel încât s asigure guvernarea.
Astfel, cu excep ia cazurilor de formare a unui guvern minoritar, partidele se grupeaz de regul în
coali ii pentru a forma cabinetul. Întrucât în astfel de coali ii pot intra partide politice de orientare
ideologic diferit sau cu programe de guvernare diferite, este posibil apari ia unor tensiuni în
interiorul lor. De aici decurge un grad redus de stabilitate politic .

Analiza modelelor empirice ale democra iei, în viziunea lui Lijphart, nu face
decât s scoat în eviden complexitatea dezbaterii asupra problemelor pe care le
presupun sistemele politice democratice. Iar asta cu atât mai mult cu cât alternativele
autoritariste la democra ie reprezint în continuare un pericol major la adresa acestor
sisteme politice.

29
Defini ii

DEMOCRA IE DIRECT – form de sistem politic existent în Atena secolului al V-lea î.Hr.,
în care indivizii care de ineau calitatea politic a cet eniei participau în mod direct la
luarea deciziilor de interes public. În societatea contemporan , referendumul este
considerat o form de democra ie direct .

DEMOCRA IE REPREZENTATIV – sistem politic specific societ ii moderne i

contemporane, fundamentat pe principiul suveranit ii poporului, dar în care nu cet enii
decid în mod direct asupra problemelor vizând interesul colectiv, ci î i deleg
reprezentan i pentru a decide asupra acestor probleme.

PRINCIPIUL MAJORIT II – principiu opera ional al democra iei, în conformitate cu care,

atunci când, în contextul dezbaterii unor probleme de interes public asupra c rora exist
controverse, nu se poate ajunge la un consens, urmeaz c minoritatea trebuie s se
supun deciziei majorit ii.

TIRANIA MAJORIT II – define te deciziile luate în mod consecvent, într-o perioad

determinat temporal, în detrimentul intereselor unei minorit i.

DEMOCRA IE MAJORITARIST – model empiric al democra iei, caracterizat prin aplicarea

principiului majorit ii în practica guvern rii.

DEMOCRA IE CONSENSUALIST – model empiric al democra iei, caracterizat prin

aplicarea principiului potrivit c ruia guvernarea trebuie asigurat de cât mai mul i, nu de
cei mai mul i. Implic deci o modalitate consensualist de guvernare, la acest proces
participând reprezentan ii tuturor grupurilor importante din societate.

Întreb ri i exerci ii

• Reda i i explica i conceptele generice utilizate în analiza sistemelor politice

democratice
• Reda i i explica i procedurile democratice luate în considerare în analiza
sistemelor politice democratice
• Reda i i explica i principiile opera ionale luate în considerare în analiza sistemelor
politice democratice
• Explica i diferen a existent între „principiul majorit ii” i „tirania majorit ii”
• Reda i caracteristicile democra iei majoritariste
• Reda i caracteristicile democra iei consensualiste

30
 3. SISTEME POLITICE AUTORITARE

Pe parcursul acestui capitol, ve i înv a urm toarele:

• modele definitorii ale sistemelor politice totalitare i ale sistemelor politice
totalitare;
• caracteristicile sistemelor politico-religioase;
• caracteristicile sistemelor politico-militare;
Cuvinte-cheie: autoritarism, totalitarism, fundamenatlism, teocra ie, junt , democra ie
electoral , democra ie delegativ , suprema ie civil .

3.1. Autoritarism i totalitarism

Dup reliefarea caracteristicilor sistemelor politice democratice, prin apel la

teoriile i, respectiv, modelele empirice ale democra iei, ne vom orienta acum spre – cu o
expresie ce apar ine lui Giovanni Sartori – ceea ce nu este democra ia. Op iunile pe care
le avem la îndemân sunt, a a cum arat politologul italian, multiple. Astfel, se poate
vorbi despre sisteme politice caracterizate prin tiranie, despotism, autocra ie, absolutism,
dictatur , autoritarism i totalitarism, ca opuse ale celor democratice. Putem re ine îns ,
în contextul acestui demers preliminar, doi termeni, afla i într-o leg tur direct cu
tipurile de regim politic care s-au perindat pe scena istoriei în secolul al XX-lea: este
vorba despre autoritarism i totalitarism. Ambii termeni au ap rut, în analizele tiin ei
politice, dup primul r zboi mondial, astfel încât se consider c ace tia denot fenomene
specifice, dac nu contemporaneit ii, cel pu in istoriei recente.
Autoritarismul este un concept care deriv din termenul de autoritate, considerat,
de obicei, drept un corelat al conceptului de putere politic . Înzestrat cu autoritate,
puterea politic legitim poate ac iona în societate pentru a- i îndeplini rolul ordonator,
având asigurat suspunerea cet enilor. Pe de alt parte, „autoritarismul este un termen
depreciativ; indic un exces i un abuz de autoritate, de fapt, o autoritate opresiv care
strive te libertatea” (Giovanni Sartori, 1999, p. 180). De aici decurge o idee important ,
aceea c libertatea politic este o valoare aflat într-o rela ie indestructibil cu cu puterea
politic învestit cu autoritate. A a cum am v zut, libertatea politic devine un corelat
moral al puterii politice: „Contrar a ceea ce s-ar fi putut imagina, de i libertatea i
autoritatea se exclud, libertatea d na tere autorit ii i o formeaz în realitate, din

31
moment ce aceast libertate este aceea a unei fiin e sociale” (Polin, 1968, p. 226). Numai
în aceste condi ii libertatea politic î i poate îndeplini func ia esen ial , aceea de a asigura
ordinea comunitar , de a asigura deci echilibrul diferitelor colectivit i care alc tuiesc
societatea i de a a eza activit ile care se desf oar în cadrul acesteia într-o rela ie de
compatibilitate.
Nu acela i lucru se întîmpl , îns , într-un regim politic autoritarist, în care
libertatea individual este restrîns , iar puterea guvern mîntului cre te pîn la o limit
absolut . De aceea, acceptând ideea c democra ia presupune existen a necesar a puterii
sub forma autorit ii, se poate impune o distinc ie între puterea autoritar (non-
democratic ) i puterea autoritativ (democratic ) (Sartori, 1999, p. 183). De aici se
poate conchide c „ autoritarismul este un sistem politic care nu las prea mult loc
libert ii”. Pentru a diferen ia cu claritate atributele generale ale sistemelor politice
autoritare, este necesar i o încercare de definire a totalitarismului.
Ca termen, totalitarismul a ap rut pentru prima dat în 1925, fiind o crea ie a
fascismului italian. De la început se impune ideea c orice sistem politic totalitar este, în
acela i timp, i autoritar, îns , dup cum sus ine Giovanni Sartori, nu orice sistem
autoritar este totalitar.

Termenul de totalitarism exprim ideea unei totalit i redundante („statul total”), care
inten ioneaz s impun ideea unui sistem politic ce cuprinde totul rela iilor sau actvit ilor ce au loc
într-o societate dat . El a fost pus în leg tur , mai întîi, cu nazismul german – întrucît fascismul italian,
dup cum arat i Sartori, a fost mai curînd un regim autoritar – iar apoi, mai ales prin analiza
întreprins de Hannah Arendt în cartea sa Originile totalitarismului, i cu comunismul. Problema este
ce anume delimit m prin acest termen: o tr s tur comun mai multor societ i diferite, sau un tip
anume de sistem politic? Din punct de vedere politologic, op iunea este pentru cea de a doua variant ,
întrucît putem considera c sistemul politic totalitar reprezint o sum a r ului politic ce a caracterizat
numai secolul al XX-lea. Nici tirania anticilor i nici despotismul oriental nu presupun caracteristicile
totalitarismului. Altfel spus, „totalitarismul este o denumire nou pentru ceea ce a r mas nenumit pân
acum” (Sartori, 1999, p. 186).

Încercînd s defineasc sistemul politic totalitar, anumi i politologi au considerat

c acest lucru poate fi realizat prin analiza empiric a tr s turilor sale. Astfel, Carl
Friederich consider c pot fi amintite 6 condi ii care permit existen a unui stat totalitar
(Friederich, 1954, pp. 52-53):
• o ideologie oficial , care are rolul de a justifica atât statutul puterii politice totale,
cât i ac iunile întreprinse de reprezentan ii acesteia;

32
 • un singur partid de mas , controlat de o oligarhie care nu are în aten ie interesele
cet enilor, urm rind realizarea intereselor sale particulare;
• monopolul guvernamental al armamentului, ceea ce echivaleaz cu de inerea
total a capacit ii de constrângere fizic , pe care puterea etatic o poate utiliza
oricând, pentru a preveni orice contestare venit din partea indivizilor ori
grupurilor sociale;
• monopolul guvernamental asupra mass-media, ceea ce face ca acestea din urm s
fie transformate din „a patra putere în stat” (statutul lor neoficial în sistemele
politice democratice) într-un simplu instrument al propagandei, ce are rolul de a
înt ri puterea de stat;
• un sistem de poli ie terorist, care se al tur monopolului asupra armamentului,
avînd rolul de a anihila orice manifestare individual , de a controla pân la
dispari ie sfera privat ;
• economie dirijat de la nivel central, ceea ce revine la a spune c „întrucât, în
condi iile moderne, depindem în aproape toate ac iunile noastre de mijloacele
furnizate de semenii no tri, planificarea economic ar antrena dirijarea celei mai
mari p r i a vie ii noastre. Cu greu ar mai r mâne vreun aspect, de la nevoile
noastre primare pân la rela ia cu familia i prietenii no tri, de la natura muncii
noastre i pân la folosirea timpului liber, în care planificatorul s nu- i exercite
«controlul con tient»” (Hayek, 1993).
Aceast prezentare a caracteristicilor sistemului politic totalitar se bazeaz pe o analiz
empiric a fenomenului totalitar. Un alt politolog, Gabriel Almond, definea totalitarismul
într-o manier sintetic , pentru a surprinde caracterul s u profund: „Totalitarismul este o
tiranie cu o birocra ie ra ional , un monopol al tehnologiilor moderne de comunicare i
un monopol al tehnologiilor moderne ale violen ei”. Pe de alt parte, Giovanni Sartori
prefer interpretarea totalitarismului ca pe un tip ideal, în în elesul pe care aceast
sintagm o are la Max Weber. Astfel, politologul italian propune, pentru analiza
totalitarismului, tipul polar, conform c ruia totalitarismul simbolizeaz un sistem al c rui
pol opus este democra ia: „Conceput astfel, totalitarismul con ine pur i simplu acele
caracteristici ale regimurilor opresive ajunse la cel mai înalt nivel de perfec iune
imaginabil (...). Aceasta înseamn c nici un sistem concret nu poate fi «pur» totalitar, tot

33
a a cum nici o democra ie concret nu poate fi o democra ie pur . Ipoteza se reduce la
afirma ia c totalitarismele din lumea real – ca i democra iile concrete – aproximeaz
doar, mai mult sau mai pu in exact, parametrii polarizan i respectivi” (Sartori, 1991, p.
191). Asumând premisa c orice sistem totalitar este i autoritar, vom analiza, din
perspectiva democratiz rii, caracteristica principalelor dou tipuri de sisteme politice
autoritare ale contemporaneit ii: cele politico-religioase i cele politico-militare.

3.2. Sisteme politico-religioase

De regul , analizele referitoare la sistemele politice care au un fundament religios

sau în care, mai mult, factorul religios se confund cu cel politic se realizeaz prin
raportarea acestora la sistemele democratice occidentale. Exist de asemenea i analize
preocupate s identifice mecanismele prin care anumite sisteme care au dep it un astfel
de statut – a a cum a fost cazul în diferite state islamice pe parcursul secolului XX – ar
putea deveni democra ii pe tipar ocidental. Caracteristice mai ales rilor islamice, aceste
sisteme sunt de regul considerate a fi fundamentaliste i ca reprezentând “altceva” prin
compara ie cu sistemele politice pluraliste din Occident. Sistemele politico-religioase se
reg sesc în state precum Iran sau Sudan, dar i în alte ri din Orientul Apropiat.
Militan ii politici islamici sunt inspira i de c tre Ayatollahul Khomeini i sus in
instaurarea unei teocra ii în care problemele politice s fie structurate în concordan cu
principiile religioase fundamentale, instan ele politice urmând a se confunda cu cele
religioase.
Analiza sistemelor politice autoritare din rile Orientului Apropiat nu poate fi
îns complet în lipsa unei perspective asupra culturii i civiliza iei islamice. Conturat în
domeniul studiilor de orientalism, ce au constituit o adev rat provocare intelectual
pentru mul i speciali ti occidentali din sfera tiin elor sociale, aceast perspectiv a fost
foarte bine sintetizat într-o lucrare de istoria ideilor scris de Edward Said. Intitulat
Orientalism, cartea lui Said urm re te s sublinieze câteva dintre coordonatele pe care
studiile autorilor occidentali le-au oferit asupra lumii islamce. Autorul constat c
intelectualii occidentali nu se dezic de etnocentrismul i europocentrismul ce a

34
caracterizat, mai întâi, studiile de antropologie cultural , ajungând i în cele de tiin
politic , prin intermediul antropologiei politice.

“Egalitarismul i centralismul sunt teme centrale ale Islamului. Ernest Gellner sus ine c forma
cultural pur a Islamului este dotat cu un num r de caracteristici (unitatea, regulile etice, individualismul,
onformismul deplin la litera Islamului, puritanismul, o aversiune eglitarist fa de mediere i ierarhie, un
sâmbure de magie) congruente, dup toate aparen ele, cu cerin ele modernit ii sau moderniz rii. Toate
aceste caracteristici sunt, totodat , congruente cu democra ia. Totu i, Islamul respinge orice distinc ie între
comunitatea religioas i comunitatea politic . De aceea, nu exist nici un echilibru între conduc tor i
Dumnezeu, iar participarea politic este legat de afilierea religioas . Islamul fundamentalist cere ca, într-o
ar musulman , conduc torii politici s fie musulmani practican i, Shari’a s fie legea fundamental , iar
Ulema s aib un vot decisive în articularea sau, cel pu in, în revizuirea i ratificarea oric rei politici
guvernamentale. În m sura în care legitimitatea i politica guvernamental î i au originea în doctrina i
expertiza religioas , concep ia pe care Islamul o are asupra politicii difer i este în contradic ie cu
premisele politicii democrate” (Huntington, 2002, pp. 18-40).

Din acest punct de vedere, ar exista o incompatibilitate între institu iile, practicile
i aranjamentele democratice specifice sistemelor politice democratice occidentale i
rile islamice. Simplu spus, datorit acestei incompatibilit i, care depinde de
particularit i sociale, economice i cultural-politice, rile slamice ar fi incapabile s
dezvolte institu ii democratice. În plus, dup cum sugereaz anumi i autori, condi ia de
baz pentru dezvoltarea unor sisteme politico-religioase în lumea islamic este dat de
“teama de Occident”. Este vorba, practice, de o team de occidentalizare, tradus prin
rezerva psihologic legat de posibila pierdere a identiti ii musulmane în condi iile în
care s-ar adopta anumite institu ii i practice politice specifice sistemelor democratice
ocidentale.

“Aceast team a musulmanilor provine din opozi ia absolut dintre concep iile fundamentale ale celor
dou lumi, european i oriental . Pe de o parte, în lumea musulman , individul e literalmente
«absorbit» de familie, familie în sensul mai larg de trib. Occidentul, influen at tot mai mult de lumea
anglo-saxon , nu dore te s vad decât individul. Numai individul singur e luat în considerare,
independent de familia de care apar ine. Pe de alt parte, în vreme ce lumea oriental elogiaz
cunoa terea transmis prin tradi ie, din tat -n fiu, Occidentul e entuziasmat de inova ie, descoperire,
cercetare, progres. Pentru musulmani, inova ia e p catul prin excelen , rezia (bid’a). Imita ia servil
(taqlâd) e preferabil . În Islam nu exist nici gândire liber , nici liber cugetare. Supunerii passive fa
de legea religioas i obiceiurile str mo e ti, Occidentul îi opune revolta, contesta ia, îndoiala,
interven ia activ în problemele sociale. Supunerea nu e resim it ca o virtute. În fine, dac pentru
oriental raporturile personale sunt extreme de importante, occidentalul are încredere în institu ii i e
ata at de unele concepte; el allege s serveasc Statul, dar se poate s -i displac s slujeasc un patron.
Accept s se consacre tiin ei cu umilin i modestie. Musulmanul nu poate în elge asta. El e umil i
supus doar în fa a Dumnezeului s u (Delcambe, 1999, pp. 94-95).

35
 În pofida acestor diferen e sugerate de cercet rorii “orientali ti”, exist anumite
state ilsamice care au acumulat, pe parcursul secolului XX, o experien democratic .
Totu i, fie i dac ne gândim numai la cazul Turciei, putem constata c nu e vorba de
acelea i prcatici democratice care se reg sesc de-a lungul procesului de democratizare
din rile occidentale. Dac în ultima situa ie avem de-a face cu institu ii, aranjamente i
practice democratice care s-au dezvoltat într-o modalitate organi , pe parcursul a secole
în care democra ia a reu it s se consolideze, în cazul Turciei acestea au fost preluate i
implementate pe calea unor refrome sus inute cu sprijin militar. În alte cazuri, în pofida
încerc rilor repetate de instaurare a unor sisteme politice de tip democratic, reformele au
e uat, rile respective revenind la organizarea lor politico-religioas tradi ional .

“În practic , totu i, singurul stat islamic ce a sus inut un sistem politic pe deplin democratic
este Turcia, unde Mustafa Kemal Ataturk a respins explicit viziunea islamic asupra societ ii i
politicii, încercînd s creeze un stat na ional secularizat, modern i occidental. Experien a Turciei în
privin a democra iei nu a fost un succes total, viitorul sistemului politic democratic de aici devenind
problematic mai ales dup alegerile din toamna anului 2002. În alt parte a lumii islamice, Pakistanul a
avut trei încerc ri de a instaura democra ia, f r ca vreuna dintre acestea s dureze prea mult timp. În
timp ce democra ia din Turcia a fost întrerupt de interven ii militare ocazionale, Pakistanul a avut un
regim birocratic i militar întrerupt ocazional de alegeri” (Huntington, 2002, pp. 18-40).

Tocmai de aceea, politologul american Samuel Huntington este interesat s identifice

motivele pentru care democra ia are anse reduse de a se impune în spa iul delimitat de
statele apar inând lumii islamice. Încercarea sa este cu atât mai intersant cu cât, din anul
2001, SUA, sprijinite de alte state ocidentale, au ini iat un proces de înl turare a
poten ialului terorist existent la nivelul anumitor state islamice, precum Irak i
Afghanistan, proces al c rui obiectiv asumat este i acela de impunere a unor reforme
democratice, care s permit instaurarea unor sisteme politice pe model occidental. Dac
lu m în considerare chiar argumentele politologului american, este îns pu in probabil c
un astfel de obiectiv ar putea fi atins. Astfel, sus ine Huntington, dac opozi ia fa de
sistemele autoritare din Europa Central i de Est, odat cu anul 1989, din America
Latin ori din Asia de Est au determinat pân la urm , dac nu adoptarea valorilor
democratice, m car proclamarea unor inten ii de o asemenea factur , în rile islamice
unde au existat astfel de mi c ri opozante ele au fost slabe. Dimpotriv , cei care –au

36
afirmat au fost tocmai fundamentali tii islamici, care sus ineau necesitatea contopirii
religiosului i politicului la nivelul statului. În plus, în statele islamice, confruntate cu
serioase probleme economice la finalul anilor ’80, autorit ile ce urm reau declan area
unor reforme democratice au încercat s - i reconfirme legitimitatea prin organizarea de
alegeri libere, în urma c rora au fost îns favorizate, în mod paradoxal, tot organiza iile
fundamentaliste, ceea ce ne arat c valorile politice specifice democra iei nu au putut fi
inserate la nivelul mentalului colectiv sau, cu alte cuvinte, al culturii politice împ rt ite
de popula ia unor astfel de state.

„De exemplu, în Algeria, Frontul Islamic al Salv rii Na ionale a cî tigat deta at alegerile
locale din iunie 1990, primele alegeri libere de cînd ara devenise independent , 1962. La alegerile din
1989 din Iordania, fundamentali tii islamici au cî tigat 36 din cele 80 de locuri în parlament.
Performan ele electorale importante ale grupurilor islamice reflect , în parte, absen a altor partide de
opozi ie, fie pentru c erau interzise de guvern, fie c boicotau alegerile. Oricum, fundamentalismul
pare s devin tot mai puternic în rile Orientului Mijlociu, în special în rîndurile tinerilor. Faptul c
aceast tendin este atît de puternic i-a determinat pe liderii seculari din Tunisia, Turcia i alte ri s
adopte politici sus inute de fundamentali ti i s fac gesturi politice care s demonstreze propriul lor
ata ament fa de Islam” (Huntington, 2002, pp. 18-40).

Ca urmare, încerc rile de democratizare ale acestor state islamice au facilitat

drumul spre putere al unor organiza ii lipsite de afinit i cu valorile i practicile
democratice. În aceste condi ii, politologii occidentali au ajuns s se întoarc la
întreb rile pe care i le puneau în anii ’40 i, ulterior, ’70, cu privire la succesul de care se
bucurau în Europa Occidental partidele i organiza iile de factur comunist :
„Guvernele existente vor continua, oare, politica de deschidere i vor organiza alegeri în
care grupurile islamice s poat concura liber i egal? Grupurile islamice ar câ tiga
majoritatea la aceste alegeri? Dac ar câ tiga alegerile, armata, care în multe societ i
islamice (de exemplu, Algeria, Turcia, Pakistan i Indonezia) este puternic secularizat ,
le-ar permite s formeze guvernul? Dac ar forma guvernul, acesta ar urm ri aplicarea
unor politici islamice care ar duce la subminarea democra iei i la alienarea elementelor
moderne i cu orient ri occidentale din societate (cum s-a întîmplat în Afghanistan, n.m.
D. .)?” (Huntington, 2002, pp. 18-40). Sunt acestea întreb ri ce nu permit r spunsuri
imediate, dar care dau seam , îmc o dat , de complexitatea evolu iilor sistemelor
politice, fie acestea autoritare sau democratice.

37
 3.3. Sisteme politico-militare

De i, de-a lungul timpului, i mai cu seam pe parcursul secolului XX, au existat

tendin e de instituire a unui guvern mânt civil, în multe ri din Africa, Orientul Mijlociu,
Asia de Sud-Est i America Latin sunt înc prezente sistemele politico-militare. Dup
cum arat teoreticienii politici, forma clasic a guvern mîntului militar este junta, ceea ce
implic o oligarhie format din ofi eri cu rang superior, care ajunge la putere în urma unei
revolu ii sau a unei lovturi de stat. Alte forme ale guvern mîntului militar sunt
reprezentate de regimurile în care dictatorii guverneaz cu ajutorul armatei sau de cele în
care, de i exist o fa ad a constitu ionalismului i, deci, a regulilor civile, armata
opereaz din spatele scenei. În orice caz, dac vorbim de guvernare militar ori de
dictatur militar , avem de-a face cu sisteme politice autoritare, în care nu prea este loc
pentru regulile jocului democratic.

Un regim politic poate fi identificat drept o dictatur (fie aceasta civil ori militar ) dac cel
pu in una dintre urm toarele condi ii este îndeplinit :
Regula 1: „Selec ia executivului” – eful executivului nu este ales;
Regula 2: „Selec ia legislativului” – legislativul nu este ales;
Regula 3: „Partidele” – nu exist mai mult de un partid. Mai exact, aceast regul se aplic
dac :
• nu exist nici un partid sau
• exist un singur partid sau
• de inerea puterii decizionale s-a sfîr it prin stabilirea unei guvern ri
unipartidiste sau nonpartidiste, sau
• cei care de in puterea au dizolvat legislativul în mod neconstitu ional i au
rescris regulile în favoarea lor” (Przeworsky, Alvarez, Cheibub, Limongi,
2002, pp. 58-76).

Din datele recente pe care le de ine tiin a politic , reiese c multe regimuri politice se
înscriu în cadrul mai larg al sistemelor politico-militare. Acestea pot fi calificate i ca
dictaturi militare, atâta vreme cât regulile expuse mai sus se reg sesc la nivelul empiric.
Cele mai citate ri, considerate, din aceast perspectiv , ca regimuri non-democratice,
sunt cele din America Latin . Aici, înc de la studiul întreprins de Gabriel Almond i
Sidney Verba în cartea lor Cultura civic , respingerea democra iei constituie un curent
major i în rândul opiniei publice. De aceea, mai multe state sud-americane care au

38
început în ultimul sfert al al veacului al XX-lea tranzi ia spre democra ie nu pot fi
catalogate nici ast zi ca îndeplinind condi iile pe care le presupune un sistem politic
democratic. Dup decenii de guvernare militar , armata de ine înc în multe dintre aceste
state o influen important , ceea ce înseamn c nu s-a consolidat înc suprema ia civil
de care sistemul politic democratic are nevoie pentru a se putea consolida. Fnc ionarea
institu iilor democratice este, din acest motiv, viciat , i nici reprezentan ii elitelor ori
simplii cet eni nu au re it s internalizeze valorile specifice culturii politice democratice,
dintre care cea mai important este, în acest context, cea referitoare la drepturile civile.

„Din p cate, în multe ri latino-americane, guvern mântul democratic eficient nu câ tig prea
mult teren, ci este înc slab, inegal, plin de contradic ii, iar în unele cazuri se poate vorbi chiar despre
deteriorarea sa. Democra ia bipartid cândva puternic din Venezela a fost «anesteziat » în anii din
urm , partidele i alte institu ii democratice fiind intens compromise. Institu iile democratice din
Columbia sunt puse la încercare de violen a i corup ia din aceast ar . Brazilia este înc în
convalescen dup crizele economice i politice exacerbate de o guvernare slab (...). Probleme
similare pun în pericol democra ia în Peru, Argentina i celelalte ri” (Lowenthal, 2004, p. 92).

Aceast imagine rezultat din analizele speciali tilor în democratizare demonstreaz c ,

acolo unde au avut ocazia s se dezvolte, sistemele politico-militare au l sat mo tenire o
cultur politic i institu ional ostile dezvolt rii democra iei. Ca atare, rile intrate în
procese de democratizare dup înl turarea de la guvernare a unor dictaturi militare au
reu it doar s implementeze diverse forme de democra ie, care sunt înc fragile. Unele
dintre statele Americii de Sud au c zut imediat în „eroarea electoralismului”,
conduc torii acestora considerând c instituirea unor alegeri periodice, libere i corecte,
le va garanta stabilitatea democratic . În acest fel, ace tia au reu it doar s dezvolte un tip
de regim numit democra ie electoral , în care singura institu ie valabil din punct de
vedere democratic este aceea a alegerilor, dar în care, în acela i timp, alte institu ii
fundamentale pentru persisten a unei democra ii pe termen lung fie nu func ioneaz , fie
sunt sufocate de institu ii „informale”, cum sunt cele ale clientelismului i corup iei.
În acest sens, Guillermo O’Donnell (2002, pp. 91-109) consider c America
Latin poate constitui un punct empiric de referin pentru argumentul c problema
multora dintre noile democra ii (cele mai multe urmând unor regimuri militare) nu este
lipsa institu ionaliz rii. Aceasta exist , cel pu in sub forma unei institu ii formale, adic

39
alegerile, i a uneia informale, anume clientelismul. Problemele în aceste ri apar
datorit faptului c , de multe ori, oficialit ile alese î i pierd arbitrar func iile înainte de
încheierea mandatelor constitu ionale (adeseori ca urmare a interven iei armatei). De
asemenea, se întâmpl la fel de des ca oficialit ile alese s fie supuse unor constrângeri
severe, dreptului de veto sau excluderii de la anumite domenii de politici publice din
partea altor actori, neale i, în special din partea for elor armate. În acest sens, Guatemala
i Paraguay, precum i El Salvador i Honduras, nu se calific drept sisteme democratice,
cu atât mai mult dac avem în vedere condi iile emise de Robert Dahl. Peru este un alt
caz îndoilenic din punct de vedere democratic, de vreme ce alegerile nu au fost niciodat
imaculate, iar for ele armate î i men in puterea tutelar asupra unor zone de politici
publice.

“For ele militare i de poli ie din regiune continu s se bucure de o influen i de o

independen considerabile. În unele cazuri, autonomia militar se limiteaz la situa ii care privesc
promov rile interne i alte asemenea, îns deseori armata i-a ar tat deschis lipsa de subordonare. S-au
pus la cale lovituri de stat în Venezuela, Ecuador i Argentina. În Paraguay, generalul Lino Oviedo î i
plasa periodic trupele în alert pentru a descuraja guvernul pre edintelui Juan Carlos Wasmosy de la
exercitarea autorit ii constitu ionale asupra for elor armate. Armata din Honduras a rezistat în mod
similar unor eforturi de a i se diminua puterea i de a i se redefine rolul. În lupta contra terorismului i a
gherilei din Peru, Guatemala i din alte ri, for ele armate au desconsiderat prevederile constitu ionale.
Modele similare au existat în Columbia i Bolivia, unde lupta împotriva trafican ilor i a cartelurilor
drogurilor a fost folosit pentru a justifica amestecul tot mai puternic al armatei în politic ” (Lowenthal,
2004, p. 93).

Ca atare, atunci când nu au dezvoltat democra ii electorale, anumite ri ale

Americii Latine s-au orientat înspre alte forme fragile ale democra iei, a a cum este aceea
a democra iei delegative, cei care au ajuns la putere dup înl turarea guvern rilor de tip
militar, prin alegeri, optând pentru o modalitate de elaborare a politicilor publice foarte
asem n toare cu cea specific sistemului anterior. În opinia politologilor, acest lucru se
datoreaz , în principal, faptului c la baza procesului de democratizare, de trecere deci de
la sistemele politico-militare la cele de tip democratic nu a fost a ezat o institu ie
fundamental , i anume suprema ia civil . Impunerea acesteia ar fi implicat ca for ele
militare s fie îndep rtate din pozi iile de conducere care, în mod firesc, ar trebui s
revin civililor. Trebuie avut în vedere, desigur, faptul c un astfel de obiectiv necesar
pentru instaurarea unor sisteme politice democratice în rile Americii de Sud este foarte

40
dificil de dus la îndeplinire, din moment ce în mai toate aceste state exist o tradi ie a
guvern rilor de tip militar. Cu toate acestea, speciali tii în problemele democratiz rii i
consolid rii democratice avertizeaz c , în lipsa acestui element necesar – nu i sufficient
– o democra ie autentic nu poate fi instaurat . Exist , de aceea, oricând pericolul ca
rile care, fie prin lovituri de stat, fie prin revolu ii, au r sturnat guvern rile de tip
militar, s redevin sisteme politico-militare în m sura în care nu or reu i s pun în
practice i s institu ionalizeze principiul controlului ivil asupra societ ii.

“Într-o democra ie, suprema ia civil se reflect în abilitatea unui govern civil democratic ales
de (1) a orienta politica general f r interferen a armatei, (2) a defini obiectivele i organizarea
general a armatei (3) a formula i orienta politica de ap rare i (4) a monitoriza implementarea politicii
militare. În societ i care traverseaz o tranzi ie de la regimuri militar-autoritare se ajunge la suprema ie
civil mai întâi prin îndep rtarea personalului militar din func ii de decizie aflate în afara arenei
militare, apoi prin numirea i recunoa terea superiorilor civili în arena sferelor militar i de ap rare. Pe
m sur ce armata se retrage din func iile decizionale din afara sferei militare, civilii câ tig autoritate în
toate zonele de putere, inclusive cea militar . Întrucât chiar grani ele care delimiteaz problemele
militare i civile sunt supuse dezbaterii, liderii civili i militari deopotriv trebuie s accepte sferele de
competen stabilite de autorit ile civile legitime. În practic , aceast definire reduce, darn u elimin
sfera de ac iune autonom a armatei (Agüero, 2004, pp. 201-202).

Defini ii

AUTORITARSIM – „este un termen depreciativ; indic un exces i un abuz de autoritate, de

fapt, o autoritate opresiv care strive te libertatea” (Sartori, 1999, p. 180).

TOTALITARISM - exprim ideea unei totalit i redundante („statul total”), care

inten ioneaz s impun ideea unui sistem politic ce cuprinde totul rela iilor sau
actvit ilor ce au loc într-o societate dat . El a fost pus în leg tur , mai întîi, cu nazismul
german – întrucît fascismul italian, dup cum arat i Sartori, a fost mai curînd un regim
autoritar – iar apoi, mai ales prin analiza întreprins de Hannah Arendt în cartea sa
Originile totalitarismului, i cu comunismul.

FUNDAMENTALISM – ideologie religioas care sus ine interpretarea literal a textelor

sacre (în context, ale Islamulu) i formarea unui stat religios (în context, statul islamic).
Din punct de vedere politic, fundamentalismul islamic sus ine c toate problemele
existente în lume se datoreaz seculariz rii i c , din acest punct de vedere, calea spre
pace i dreptate este întoarcerea la mesajul original al Islamului i respingerea oric ror
„inova ii” de factur laic .

TEOCRA IE – form de guvernare în care puterea politic este de inut de liderii religio i.

JUNT - o oligarhie format din ofi eri cu rang superior, care ajunge la putere în urma unei
revolu ii sau a unei lovturi de stat.

41
DEMOCRA IE ELECTORAL – form fragil a democra iei, caracteristic îndeob te
statelor aflate în tranzi ie, în care singura institu ie care opereaz este aceea a alegerilor
periodice, libere i corecte, dar care nu garanteaz persisten a în timp a democra iei. Este
asociat , în analizele comparative, erorii electoralismului (credin a c organizarea algerilor
implic în mod automat existen a democra iei).

DEMOCRA IE DELEGATIV – form fragil a democra iei, caracteristic îndeob te

statelor aflate în tranzi ie, în care liderii politici ajun i la guvernare în urma unor alegeri
libere i corecte elaboreaz politicile publice în conformitate cu propriile lor interese, iar
nu cu interesul public.

SUPREMA IE CIVIL – „presupune ca armata s nu ocupe func ii de conducere în sfere

prin defini ie civile i implic o prezen activ a civililor în sferele militare i de ap rare.
Aceast component a guvern mântului democratic este dificil de dus la îndeplinire în
societ i care au început doar de pu in timp tranzi ia de la un regim militar autoritar”
(Agüero, 2004, p. 201).

Întreb ri i exerci ii

• Reda i, printr-o succint caracterizare a fiec ruia, diferen ele existente între
autoritarism i totalitarism
• Care sunt principalele caracteristici ale sistemelor politico-religioase?
• Care sunt principalele obstacole în calea democratiz rii statelor islamice?
• Reda i principalele caracteristici ale sistemelor politico-militare
• Explica i de ce anume rile în care au existat regimuri politico-militare dezvolt
forme ale democra iei electorale ori ale democra iei delegative

42
 4. SISTEME POLITICE ÎN TRANZI IE

Pe parcursul acestui capitol, ve i înv a urm toarele:

• caracteristicile i etapele procesului de tranzi ie spre democra ie;
• principalele obstacole în cale evolu iilor democratice ale sistemelor aflate în
tranzi ie;
• condi iile socio-istorice i culturale necesare pentru succesul procesului de
democratizare;
• modalitatea de analiz a gradului de consolidare democratic i aplicarea
acesteia în contextul unui sistem politic particular
Cuvinte-cheie: tranzi ie, democratizare, consolidare democratic , electoralism,
alternan , val al democratiz rii.

4.1. Etapele procesului de democratizare

Între anii 1974 i 1990, cel pu in 30 de ri i-au început tranzi ia c tre

democra ie, aproape dublând astfel num rul guvernelor democratice din lume. În opinia
politologului american Samuel Huntington (1991, pp. 3-30) aceast epoc a tranzi iilor
democratice constituie al treilea val de democratizare din istoria lumii moderne. Primul
„val lung” al democratiz rii a început în jurul anului 1820, o dat cu extinderea dreptului
de vot la nivelul unei mari p r i a popula iei masculine din Statele Unite, i a continuat
aproape un secol, pîn în 1926, dînd na tere la un num r de 29 de democra ii. În 1922,
totu i, venirea la putere a lui Mussolini în Italia a marcat începutul primului „val de
revers”, care a redus pîn în 1942 num rul statelor democratice la 12. Triumful Alia ilor
în cel de-al doilea r zboi mondial a marcat începutul unui val secund de democratizare,
care a atins apogeul în 1962, cînd 36 de ri aveau guverne democratice. A urmat un al
doilea val invers (1960-1975), care a coborît num rul democra iilor la 30. Cel de-al
treilea val al democratiz rii a început într-o zi de joi, la 25 aprilie 1974, la 25 de minute
dup miezul nop ii, cînd postul na ional de radio din Lisabona lansa în eter o melodie ce a
constituit, pentru armat , semnalul declan rii unei lovituri de stat, care urm rea s
înl ture de la putere dictatura lui Marcelo Caetano. Armata a restabilit ordinea timp de
cîteva luni, dup care s-au organizat alegeri democratice, puterea politic revenind
civililor. Paradoxal deci, cel de-al treilea val al democratiz rii a început printr-o lovitur

43
de stat, o modalitate de schimbare politic ce pare mai curînd proprie regimurilor non-
democratice decât celor democratice.
Procesul democratiz rii a fost circumscris conceptual, al turi de Huntington, i de
c tre Robert Dahl (2000, pp. 27-41). Pentru Huntington, democratizarea presupune
„sfîr itul unui regim non-democratic i inaugurarea regimului democratic, urmate de
consolidarea sistemului democratic”. Cu un alt termen, acest termen descrie un proces de
tranzi ie, un proces desf urat pe mai multe paliere, dintre care cele mai importante sunt
cel economic, cel politic i cel social. În acest context, f r a accentua asupra tranzi iei
economice ori a problemelor pe care aceasta le implic în plan social, conjectura noastr
este c , sub aspect politic, tranzi ia este prima etap a procesului de democratizare.

„Algoritmul” tranzi iei, propus de acela i Huntington (1999, p. 56), aplicat în cadrul articulat de logica
post-89 sau de logica democratiz riipoate releva situarea unui anumit sistem politic între instabilitate i
stabilitate politic . Astfel, un sistem politic aflat în tranzi ie spre democra ie este stabil sau instabil,
trebuie s corel m gradul de mobilizare social i cel de dezvoltare economic . Atunci cînd ambii
indicatori sunt redu i, va exista un anumit grad de frustarare social . Mai departe, frustrarea social ,
corelat cu existen a/inexisten a condi iilor favorabile mobilit ii sociale, implic un grad ridicat/redus
al particip rii politice a cet enilor (care nu e cuantificabil doar în cazul momentului electoral). În
fine, gradul ridicat/redus al particip rii politice, corelat cu puternica/slaba institu ionalizare politic ,
creeaz un mdeiu favorabil stabilit ii/instabilit ii politice. Acest algoritm se poate aplica, practice,
tuturor statelor care au intrat în faza de tranzi ie a procesului de democratizare.

Încercînd s identifice cauzele ce au determinat apari ia celui de-al treilea val al

democratiz rii, Huntington consider c putem vorbi de 5 factori majori: “1. criza
profund de legitimitate a regimurilor autoritare într-o lume în care valorile democratice
sunt tot mai mult acceptate, precum i dependen a acestor regimuri de o activitate
performant i incapacitatea lor de a men ine o «legitimitate s n toas » în condi iile
e ecului economic i, uneori, militar; 2. cre terea economic global f r precedent din
anii ’60, care a ridicat standardele de trai, a m rit nivelul educa ional i a extins
considerabil clasa mijlocie urban în multe ri; 3. o întors tur uimitoare în doctrina i
activit ile Bisericii Catolice, manifestat cu ocazia celui de-al doilea Conciliu de la
Vatican din 1963-1965, precum i transformarea bisericilor catolice na ionale din
ap r toare ale status-quo-ului în oponente ale autoritarismului; 4. modificarea politicilor
actorilor externi, în principal a UE, Statelor Unite i fostei URSS; 5. «efectul bulg relui
de z pad » sau efectul de demonstra ie la începutul tranzi iilor din cel de-al treilea val, în

44
scopul stimul rii i oferirii de modele pentru eforturile ulterioare de democratizare”
(Huntington, 2002, p. 19). În ciuda acestor condi ii ce au favorizat procesul de
democratizare, Huntington, ca i al i politologi, avertizeaz c nu este necesar ca un stat,
o dat ce a început trecerea de la un regim autoritar la un regim democratic, s ajung s
institu ionalize o democra ie consolidat . Dimpotriv , datorit unor factori diferi i, un stat
se poate întoarce la dominan a regulii autoritare, lucru care de altfel s-a i întîmplat în
mai multe cazuri, i tocmai de aceea Huntington vorbe te de existen a valurilor de revers,
pentru a se referi la trecerea de la regimul democratic la cel nedemocratic. Dar ce
înseamn un val al democratiz rii? În viziunea politologului american, acesta “e
reprezentat de un set de tranzi ii de la regimuri nedemocratice la regimuri democratice,
care au loc într-o perioad determinat i care sunt superioare numeric tranzi iilor în
direc ia opus , pe durata respectiv de timp” (Huntington, 1991, p. 15). De asemenea, un
val al democratiz rii include în mod obi nuit o liberalizare sau o democratizare par ial în
cadrul acelor sisteme politice care nu au devenit democratice în totalitate. Exist
numeroase obstacole în calea democratiz rii, i, de aceea, rile aflate în tranzi ie se afl
mereu în pericolul de a reveni la autoritarism.

Întrebându-se dac celui de-al treilea val al democratiz rii, început în 1974 ( i în care se
încadreaz i România, o dat cu momentul 1989), îi va urma un val invers , Huntington a încercat s
identifice condi iile care ar putea s -l cauzeze, enumerându-le pe urm toarele: “1. inconsisten a
valorilor democratice la nivelul elitelor i al publicului larg; 2. obstacolele economice serioase, care au
intensificat conflictul social i au m rit popularitatea solu iilor de care numai un guvern autoritar le-ar
putea explica; 3. polarizarea social i politic cauzat de obicei de guvernele de stânga, care încearc o
promovare radical a reformelor majore la nivel social i economic; 4. hot rârea grupurilor
conservatoare din clasa mijlocie i clasa bogat de a exclude mi c rile populiste i de stânga din
competi ia pentru ajungerea la guvernare; 5. sl birea principiilor de lege i ordine, ca rezultat al
ac iunilor teroriste sau insurgente; 6. interven ia sau cucerirea de c tre o putere nedemocratic str in ;
7. «efectul invers al bulg relui de z pad » produs de colapsul sau r sturnarea sistemelor democratice în
alte ri” (Huntington, 2002, pp. 23-24).

Avînd în aten ie ace ti factori, dar i al ii, anumi i politologi vorbesc deja despre
“iluzii” ale democratiz rii i consolid rii democratice. Încercînd s identifice eventualul
final al celui de-al treilea val al democratiz rii, Larry Diamond (2002, pp. 20-38) constat
c , în cazul în care folosim o perspectiv minimalist sau formal – care sus ine
importan a competi iei electorale – putem conchide c atât num rul, cât i propor ia
democra iilor din lume au crescut sim itor. În 1974, în lume existau doar 39 de

45
democra ii, dintre care 28 aveau popula ii de peste 1 milion de persoane. Pân la
începutul anului 1996, num rul rilor care îndeplineau cel pu in cerin ele democra iei
electorale crescuse la 117.

Recomandare: Pentru aprofundarea problemelor prezentate pe parcursul acestui

capitol, lectura i ANEXA 1, Sistemul politic românesc contemporan, între democratizare i
consolidare democratic . Studiu de caz

Defini ii

TRANZI IE – un set de transform ri de natur politic , social i economic , implicate de

trecerea de la un tip de sistem politic la altul.

DEMOCRATIZARE - „sfîr itul unui regim non-democratic i inaugurarea regimului

democratic, urmate de consolidarea sistemului democratic” (Huntington, 1991).

CONSOLIDARE DEMOCRATIC – partea final a procesului de democratizare, ale c rei

coordonate principale sunt prevenirea colapsului democra iei, prevenirea eroziunii
democratice, organizarea democra iei, dezvoltara democra iei i fundamentarea
democra iei.

ELECTORALISM – credin a c simpla organizare a alegerilor periodice, libere i corecte

confirm existen a unui sistem politic de tip democratic.

ALTERNAN – condi ie esen ial a unui sistem politic democratic, care implic c cei
care pierd alegerile las locul la guvernare celor care le câ tig .

VAL AL DEMOCRATIZ RII – „un set de tranzi ii de la regimuri nedemocratice la regimuri

democratice, care au loc într-o perioad determinat i care sunt superioare numeric
tranzi iilor în direc ia opus , pe durata respectiv de timp” (Huntington, 1991, p. 15).

Întreb ri i exerci ii

• Reda i i explica i „algoritmul tranzi iei” propus de politologul american Samuel

Huntington
• Aplica i „testul dublei alternan e” la cazul evolu iei sistemului politic românesc
dup 1990
• Care sunt principalele cauze institu ionale i cultural-politice care au diferen iat
procesele de tranzi ie spre democra ie ale sistemelor politice din Europa Central
i de Est?
• Reda i principalele obstacole în calea democratiz rii i aplica i-le în cazul
procesului de tranzi ie spre democra ie al României postcomuniste
• Folosindu-v de coordonatele consolid rii democratice enun ate de Andreas
Schedler, identifica i în ce etap a tranzi iei spre democra ie se afl sistemul politic
românesc contemporan

46
BIBLIOGRAFIE SELECTIV

Felipe AGÜERO, „Drumul c tre suprema ie civil în Africa de Sud”, în Larry Diamond,
Yun-han Chu, Marc F. Plattner, Hung-mao Tien, Cum se consolideaz democra ia,
Editura Polirom, Ia i, 2004

Anthony ARBLASTER, Democra ia, Editura Du Style, Bucure ti, 1998

Robert DAHL, Dilemmas of Pluralist Democracy, New Haven, Yale University Press,
1982

Robert DAHL, Poliarhiile. Participare i opozi ie, Editura Institutul European, Ia i, 2000

Mark O. DICKERSON, Thomas FLANAGAN, An Introduction to Government and

Politics. A Conceptual Approach, Methuen Publications, 1986, Canada

Carl FRIEDERICH, Totalitariansim, Harvard University Press, Cambridge Mass., 1954

R.F. HASSING, A.M. HASSING, Problemele republicanismului democratic, Editura

Apostrof, Cluj, 1994

Samuel HUNTINGTON, Tehe Third Wave. Democratization in tje Late Twentieth

Century, Norman, University of Oklahoma Press, 1991

Samuel HUNTINGTON, Ordinea societ ilor în schimbare, Editura Polirom, Ia i, 1999

Adrian-Paul ILIESCU, Introducere în politologie, Editura ALL, Bucure ti, 2002

Cristian IONESCU, Sisteme constitu ionale contemporane, Editura ansa SRL,

Bucure ti, 1994

Cristian IONESCU, Institu ii politice i drept constitu ional, Editura Juridic , Bucure ti,
2004

Arend LIJPHART, Modele ale democra iei. Forme de guvernare i func ionare în
treizeci i ase de ri, Editura Polirom, Ia i, 2000

Arend LIJPHART, Democra ia în societ ile plurale, Editura Polirom, Ia i, 2002

Abraham F. LOWENTHAL, „America Latin i lupta contra unui curent de adâncime”, în

Larry Diamond, Yun-han Chu, Marc F. Plattner, Hung-mao Tien, Cum se consolideaz
democra ia, Editura Polirom, Ia i, 2004

Guillermo O’Donnell, „Iluzii despre consolidarea democra iei”, în Revista Român de

tiin e Politice, vol. 2, nr. 1, aprilie 2002

Cristian PÎRVULESCU, Politici i institu ii politice, Editura Trei, Bucure ti, 2002

47
Jack C. PLANO, Robert E. RIGGS, Helenan S. ROBIN, Dic ionar de analiz politic ,
Editura Ecce Homo, Bucure ti, 1993

Adam PRZEWORSKY, Michael ALVAREZ, Jose Antonio CHEIBUB, Fernando

LIMONGI, „Ce anume determin tr inicia democra iilor”, în Revista Român de tiin e
Politice, vol. 2, nr. 1, aprilie 2002

Raymond POLIN, Ethique et politique, Editions Sirey, Paris, 1968

Alexandru RADU, Sisteme Politice contemporane. Mic enciclopedie, Editura Cartea

Universitar , Bucure ti, 2004

Michael ROSKIN, Countries and Concepts. An Introduction to Comparative Politics,

Prentice Hall, 1997

Giovanni SARTORI, Teoria democra iei reinterpretat , Editura Polirom, Ia i, 1999

Philippe C. SCHMITTER, Terry LYNN KARL, „Ce este... i ce nu este democra ia”, în
Revista Român de tiin e Politice, vol. 2, nr. 1, aprilie 2002

C t lin ZAMFIR, Laz r VL SCEANU, Dic ionar de sociologie, Editura Babel, Bucure ti,
1993

48
 ANEXA 1

Sistemul politic românesc contemporan, între democratizare i

consolidare democratic . Studiu de caz

Dincolo de problemele de ordin istoric, institu ional i economic, analiza evolu iei
sistemului politic din România postcomunist implic i luarea în considerare a
provoc rilor care survin din zona foarte mi c toare a atitudinilor i comportamentelor
actorilor politici. De la simplul cet ean i pân la liderul politic cu influen , de la pozi ia
adoptat într-un context sau altul de c tre asocia iile societ ii civile i pân la aceea a
organiza iilor politice, atitudinile sunt configurate în func ie de anumite valori politice,
subsumate conceptului mai larg de cultur politic . În mod indubitabil, aceste valori
politice au fost supuse unui proces de schimbare, caracteristic, de altfel, întregii societ i
române ti în perioada de dup 1989. Ce s-a schimbat îns i ce a r mas la fel? Care este
influen a pe care valorile politice o exercit în planul aranjamentelor institu ionale
specifice tinerei democra ii române ti? Care este rolul pe care îl de ine cultura politic în
cadrul procesului de democratizare? Sunt valorile politice predominante o cauz sau un
produs al tipului de democra ie pe care ast zi îl avem? Sunt, toate acestea, întreb ri
legitime pentru orice analist preocupat de stadiul de evolu ie a sistemului politic al
României postcomuniste. În mod firesc, analiza politic aflat în c utarea r spunsurilor la
aceste întreb ri pleac de la datele istorice, pentru a le combina apoi cu realitatea
prezent , i reg sim aici o tent a determinismului cultural pe care teoria culturii politice
îl con ine implicit. În aceast în elegere, dezvoltarea institu iilor politice depinde de tipul
de cultur politic predominant într-o anumit societate, aceasta incluzând atât valorile
politice împ rt ite i manifestate în atitudini de c tre liderii politici, cât i cele specifice
– folosind din nou un termen foarte larg – opiniei publice. F r îndoial , România
postcomunist se afl în proces de democratizare, iar aceast asump ie presupune
asumarea unei viziuni teleologice, potrivit c reia punctul terminus al evolu iei este
instaurarea democra iei. În acest context, se poate accepta c valorile politice joac un rol
major în evolu ia pozitiv a procesului de democratizare. Pe de alt parte, îns , se pune
problema dac nu cumva îns i evolu ia spre democra ie a sistemului politic influen eaz ,

49
la rândul s u, dezvoltarea unei culturi politice specifice. Aceast evolu ie spre democra ie
trebuie s ia în seam , sus in anumi i teoreticieni, mai întâi dezvoltarea social – ce
include, ca pe o component deosebit de important , problema dezvolt rii economice – i
abia într-o faz secund problema culturii politice. Cu alte cuvinte, acolo unde exist un
tipar de dezvoltare economic suficient pentru a garanta bun starea social , valorile
politice vor fi i ele favorabile unui sistem politic democratic. De aici decurge,
deopotriv , i stabilitatea politic a sistemului. Acolo unde, dimpotriv , institu iile se
dovedesc neperformante din punct de vedere economic, atitudinile politice tind s se
reorienteze dinspre democra ie înspre alternativele acesteia. O astfel de interpretare pare
s înt reasc ideea c „democra ia este un lux” i c , bun oar , numai rile bogate î i
permit s valorizeze valori politice pe m sura unui astfel de sistem politic.
De i, în teoria democratic clasic , mult vreme a fost preferat o astfel de
perspectiv 1, reevalu rile ulterioare tind s acorde mai mult importan factorilor
culturali în contextul consolid rii democra iei: „Este adev rat c multe tr s turi sistemice
ale unei economii i ale unei societ i de pia avansate sunt favorabile dezvolt rii unei
culturi democratice. Printre aceste tr s turi putem include un sistem legal stabil;
descentralizarea deciziilor economice; folosirea pe scar larg a informa iei, persuasiunii
i stimulentelor sau a recompenselor în locul coerci iei directe, pentru a influen a
comportamentul actorilor economici; accesul la informa ii suficient de credibile, i lista
ar putea continua. Cu toate acestea, consider c ar fi gre it s presupunem c o economie
de pia avansat ar fi fie indispensabil , fie suficient pentru a crea o cultur
democratic solid ”2. Dac , în lumina unei astfel de aprecieri, ne referim la cazul
României, putem observa c trecerea de la un sistem politic totalitar la unul care a luat
drumul democratiz rii s-a realizat în condi iile în care „arhetipul” culturii politice era
aflat departe de democra ie, iar mecanismul economic, puternic centralizat în comunism,
era departe de a fi unul dezvoltat. În aceste condi ii, supozi ia pe care o aduc în aten ie, în
încercarea de a analiza rolul valorilor politice în contextul procesului de democratizare
din România postcomunist , este aceea a parcursului incremental spre democra ie, atât în
ceea ce prive te evolu ia culturii politice, cât i cu privire la mecanismul economic.
Ambii factori au influen at, în opinia mea, construc ia sistemului politic românesc din
ultimii 15 ani, contribuind în m suri diferite la dep irea etapelor pe care le presupune

50
drumul spre consolidarea democra iei. Pe parcursul acestei lucr ri, m voi concentra îns
asupra problemei culturii politice, din perspectiva valorilor politice vehiculate în spa iul
politic românesc, încercând s ofer o perspectiv de ansamblu asupra perioadei
postotalitare, dar accentuând totodat asupra ultimelor evolu ii politice. Din acest punct
de vedere, admit c demersul pe care îl propun con ine, în breviar, o prejudecat în sens
gadamerian, i anume aceea c România se îndreapt inevitabil spre democra ie. Originea
acesteia se afl într-o apreciere de ordin subiectiv, cauzat , la rândul s u, de importan a
anului electoral 2004. Cu atât mai mult este necesar, de aceea, s precizez c aceast
apreciere subiectiv nu este i una înc rcat ideologic, i s îmi exprim speran a c
influen a sa în redactarea acestui studiu se va disipa pe m sur ce voi explica modul în
care în eleg problema democratiz rii, a culturii politice i a consolid rii democratice în
cazul României postcomuniste.

Opera ionalizarea conceptelor

Faptul c operez, pe parcursul acestui studiu de caz, cu termeni precum

democratizare, cultur politic i consolidare democratic revendic necesitatea unor
delimit ri conceptuale. Îi voi analiza pe rând, pentru a c uta s înl tur orice echivoc, i
voi încerca apoi s îi aplic spa iului românesc. Astfel, conceptul de democratizare câ tig
influen în analizele de tiin politic o dat cu lucrarea lui Robert Dahl referitoare la
poliarhie3, în care teoreticianul american realizeaz o tratare a procesului de
democratizare prin care au trecut rile occidentale din punct de vedere socio-istoric,
luând în seam dou coordonate: contestarea public a deciziilor guvernamentale i
dreptul cet enilor de a participa la via a politic . În func ie de aceste dou coordonate,
regimurile politice sunt fie hegemonii închise (nu exist nici posibilitatea contest rii, nici
aceea a particip rii), fie hegemonii cuprinz toare (exist dreptul de participare, dar nu i
cel de opozi ie public ), fie oligarhii concuren iale (exist posibilitatea contest rii, dar nu
i dreptul de participare), fie poliarhii (în care cet enii au atât dreptul de a contesta
deciziile guvernamentale, cât i posibilitatea particip rii la via a politic )4. Sintetizând,
clasificarea regimurilor politice, în func ie de cele dou coordonate proprii procesului
socio-istoric al democratiz rii, poate fi prefigurat precum în tabelul urm tor:

51
 Tabelul 1
TIP DE REGIM POLITIC CONTESTARE PARTICIPARE
Hegemonie închis - -
Hegemonie cuprinz toare - +
Oligarhie concuren ial + -
Poliarhie + +

În accep iunea lui Dahl, „poliarhiile pot fi concepute ca fiind ni te regimuri relativ (dar
incomplet) democratizate; cu alte cuvinte, sunt regimuri care au fost substan ial
popularizate i liberalizate, adic au devenit cuprinz toare i pe deplin deschise
contest rii publice”5. Poliarhia face deci trimitere la practica democratic , îndep rtându-
se de perspectiva teoretic asupra democra iei. În practic , instaurarea poliarhiilor în
spa iul occidental, ca urmare a procesului de democratizare, a avut loc, sub aspect socio-
istoric, în trei modalit i principale. În cazul Marii Britanii i Suediei, spre exemplu,
democratizarea a presupus trecerea de la hegemonie total spre oligarhie concuren ial ,
iar ulterior, prin acordarea posibilit ii de participare a cet enilor la via a politic , spre
poliarhie. Pe de alt parte, în Germania, democra ia Republicii de la Weimar a survenit ca
urmare a trecerii de la la o hegemonie închis la o hegemonie cuprinz toare, prin
acordarea dreptului de participare, ulterior ap rând i dreptul de contestare public a
deciziilor guvernamentale. Cazul democratiz rii în Fran a indic o trecere brusc , prin
intermediul Revolu iei din 1789, de la un regim de hegemonie închis la un regim
poliarhic. Nu e mai pu in adev rat c prima faz a democra iei franceze, în fapt o cvasi-
poliarhie (datorit restric iilor privind dreptul de vot i slaba organizare asociativ a
cet enilor) a avut o via extrem de scurt (1789-1792). La aceste trei c i principale pe
care le-a cunoscut democratizarea în lumea occidental , Dahl adaug alte dou : cea
specific Statelor Unite ale Americii, care a evoluat spre poliarhie în urma r zboiului de
independen , i cea proprie Germaniei i Japoniei în epoca postbelic , care s-au
democratizat sub ocupa ie militar 6. În viziunea politologului american, în aceste ultime
dou situa ii avem de-a face cu cazuri excep ionale, fiind foarte pu in probabil ca ele s se
repete i pentru alte ri (de i încerc rile de democratizare a Afghanistanului i Irakului
sub ocupa ie militar , survenite la începutul acestui secol, las s se întrevad
posibilitatea unor astfel de repeti ii, e drept c în alt parte decât în Occident).

52
 Acceptând aceast perspectiv asupra democratiz rii i inând, desigur, cont de
decalajul istoric care intervine, putem totu i s ne întreb m asupra modelului în care se
înscrie România din acest punct de vedere. R spunsul nu întârzie s apar , întrucât e
lesne observabil similitudinea cu cazul Fran ei: Revolu ia din 1989 a statuat atât dreptul
de participare real a cet enilor la via a public (întrucât un astfel de drept, formal i
ineficient, exista i în regimul totalitar comunist), cât i posibilitatea ca ace tia s conteste
deciziile guvernamentale. În acest cadru, o alt întrebare pus de Robert Dahl devine
legitim : care dintre c ile democratiz rii determin instaurarea unei poliarhii stabile i
eficiente? Abordarea socio-istoric ne arat c , în afara cazurilor excep ionale
men ionate, democratizarea în cazul Fran ei postrevolu ionare i în cel al Germaniei
Republicii de la Weimar au însemnat e ecuri din punctul de vedere al stabilit ii
democratice. Prin urmare, nu putem spune c , în cazul României postcomuniste, un astfel
de risc ar putea fi trecut cu vederea. Ne afl m, desigur, într-un cu totul alt context istoric,
iar Dahl însu i, ca analist al democratiz rii, este de acord c „fiind cunoscute institu iile
necesare democra iilor moderne, procesul tranzi iei i al consolid rii democratice ar
trebui s fie mai rapid comparativ cu perioada mult mai lung care a fost necesar rilor
occidentale pentru a descoperi aceste institu ii”7. În plus, trebuie lua i în considerare i
al i factori contextuali care au determinat pr bu irea regimului totalitar din România i
ini ierea procesului de democratizare, dincolo de condi iile socio-istorice care, cu
siguran , r mân importante. Din acest punct de vedere, este necesar sublinierea ideii c
România se înscrie în cel de-al treilea val al democratiz rii, aceast pozi ionare fiind
realizat , printre al ii, de politologul american Samuel Huntington8. În viziunea sa, „un
val al democratiz rii e reprezentat de un set de tranzi ii de la regimuri nedemocratice la
regimuri democratice, care au loc în perioade specifice de timp i care sunt superioare
numeric tranzi iilor în direc ia opus pe durata respectivelor perioade de timp”9. Dac
primul val al democratiz rii a avut loc între 1828 i 1926 (fiind urmat de un val de revers
între 1922 i 1942), iar cel de-al doilea s-a petrecut între 1943 i 1962 (urmat, la rândul
s u, de un al doilea val de revers, în perioada 1958-1975), al treilea val al democratiz rii
a început în 1974 în Portugalia, ajungând în 1990, o dat cu organizarea primelor alegeri
libere, i în România. Cum aminteam mai sus, condi iile sunt cu totul diferite, iar în acest
proces au intervenit i al i factori, care i-au pus amprenta cel pu in asupra începutului

53
procesului de democratizare, dac nu i asupra evolu iei ulterioare a acestuia. Doi astfel
de factori mi se par, în acest context, demni de luat în seam : presiunea interna ional i
efectul bulg relui de z pad . În ceea ce prive te primul factor, istoria recent a
consemnat deja rolul jucat de politicile gorbacioviste privind „glasnost” i „perestroika”
în contextul schimb rilor de regim survenite în Europa Central i de Est i, din 1991, i
în spa iul fostei Uniuni Sovietice. La acestea se adaug , desigur, presiunile venite dinspre
lumea occidental , deja cunoscute i analizate la rândul lor. Cel de-al doilea factor se afl
în direct leg tur cu primul, dac avem în vedere c regimurile totalitare i autoritare din
Europa Central i de Est s-au pr bu it pe rând, precum un castel din c r i de joc. Totu i,
în cazul României, a fost fundamental i mi carea din interior, confirmând o ipotez
emis tot de Huntington: „Dac unei ri îi lipsesc condi ii favorabile în plan intern este
totu i pu in probabil ca ea s se democratizeze prin efectul bulg relui de z pad ”10.
A adar, putem admite c a existat o combina ie de mai mul i factori, care a determinat în
cele din urm startul procesului de democratizare, o dat cu op iunea pentru democra ie,
care nu reprezenta o certitudine în primele zile ale Revolu iei din 1989. Dificult ile care,
ulterior, au survenit în cadrul acestui proces, au ap rut atât ca urmare a mo tenirii
comuniste, cât i ca urmare a lipsei unei tradi ii democratice. Cu privire la acest ultim
aspect, exist autori care subliniaz c , în spa iul Europei Centrale i de Est,
„Cehoslovacia a fost singura ar (...) care i-a men inut institu ii politice democratice în
perioada dintre cele dou r zboaie”11. i, chiar dac României i se recunoa te existen a
institu iilor politice democratice în perioada de dinaintea instaur rii dictaturii regale a lui
Carol al II-lea, în privin a tradi iei democratice lucrurile sunt discutate mult mai tran ant.
Nu întâmpl tor Huntington pozi ioneaz România în cel de-al treilea val al
democratiz rii, considerând c abia o dat cu 1990 începe procesul de construc ie a
tradi iei democratice. Idealizata „democra ie” interbelic nu intr în canoanele cu care
opereaz teoria democratic . Nici m car defini ia minimal , procedural a democra iei,
elaborat de Jospeh Schumpeter în 1942 („democra ia este acel aranjament institu ional
prin care politicienii ajung s de in puterea de a lua decizii politice în urma unei lupte
competitive pentru voturile aleg torilor”12), nu pare s se reg seasc în realitatea
româneasc a trecutului, de vreme ce, în regimul monarhic constitu ional românesc,
regele numea un premier, care avea rolul de a organiza alegerile, iar acestea erau astfel

54
organizate încât la putere ajungea partidul din rândurile c ruia provenea însu i premierul
desemnat de rege. Acest cerc vicios a f cut, pe de o parte, ca institu iile s nu func ioneze
democratic i, pe de alt parte, a influen at profund negativ posibilitatea form rii unei
tradi ii democratice. Din acest punct de vedere, prin compara ie cu alte state, unele chiar
din Europa de Est, România cunoa te urm toarea situare:

Tabelul 2
VALURI ALE RI
DEMOCRATIZ RII / VALURI DE
REVERS
Primul val al democratiz rii Australia, Canada, Finlanda, Islanda, Irlanda, Noua Zeeland ,
Suedia, Elve ia, Marea Britanie, SUA, Chile, Austria, Belgia,
Columbia, Danemarca, Fran a, Germania Federal , Italia,
Japonia, Olanda, Norvegia, Argentina, Cehoslovacia, Grecia,
Ungaria, Uruguay, Germania de Est, Polonia, Portugalia, Spania,
Estonia, Letonia, Lituania.
Primul val de revers Austria, Belgia, Columbia, Danemarca, Fran a, Germania
Federal , Italia, Japonia, Olanda, Norvegia, Argentina,
Cehoslovacia, Grecia, Ungaria, Uruguay, Germania de Est,
Polonia, Portugalia, Spania, Estonia, Letonia, Lituania.
Al doilea val al democratiz rii Australia, Canada, Finlanda, Islanda, Irlanda, Noua Zeeland ,
Suedia, Elve ia, Marea Britanie, SUA, Chile, Austria, Belgia,
Columbia, Danemarca, Fran a, Germania Federal , Italia,
Japonia, Olanda, Norvegia, Argentina, Cehoslovacia, Grecia,
Ungaria, Uruguay, Botswana, Gambia, Israel, Jamaica,
Malaiezia, Malta, Sri Lanka, Trinidad-Tobago, Venezuela,
Bolivia, Brazilia, Ecuador, India, Coreea de Sud, Pakistan, Peru,
Filipine, Turcia, Nigeria, Burma, Fiji, Ghana, Indonezia, Liban
Al doilea val de revers Chile, Argentina, Cehoslovacia, Grecia, Ungaria, Uruguay,
Germania de Est, Polonia, Portugalia, Spania, Estonia, Letonia,
Lituania, Bolivia, Brazilia, Ecuador, India, Coreea de Sud,
Pakistan, Peru, Filipine, Turcia, Nigeria, Burma, Fiji, Ghana,
Indonezia, Liban.
Al treilea val al democratiz rii Australia, Canada, Finlanda, Islanda, Irlanda, Noua Zeeland ,
Suedia, Elve ia, Marea Britanie, SUA, Chile, Austria, Belgia,
Columbia, Danemarca, Fran a, Germania Federal , Italia,
Japonia, Olanda, Norvegia, Argentina, Cehoslovacia, Grecia,
Ungaria, Uruguay, Germania de Est, Polonia, Portugalia, Spania,
Botswana, Gambia, Israel, Jamaica, Malaiezia, Malta, Sri Lanka,
Trinidad-Tobago, Venezuela, Bolivia, Brazilia, Ecuador, India,
Coreea de Sud, Pakistan, Peru, Filipine, Turcia, Bulgaria, El
Salvador, Guatemala, Haiti, Honduras, Mongolia, Namibia,
Nicaragua, Panama, ROMÂNIA, Senegal, Sudan i Surinam

Sursa: Samuel Huntington, The Third Wave. Democratization in the Late Twentieth Century, University of Oklahoma
Press: Norman and London, 1991, pp. 14-15. Not : Aceste date sunt valabile la nivelul anului 1991, când autorul
american î i public lucrarea. Între timp, o parte dintre statele aflate atunci în cel de-al treilea val al democratiz rii s-a
reorientat spre alternative semidemocratice sau chiar nedemocratice, ceea ce a determinat discu ii privind posibilitatea
unui al treilea val de revers al democratiz rii.

55
Chestiunea lispei de tradi ie democratic apare cu atât mai important , în opinia mea, în
condi iile în care suntem interesa i de rolul valorilor politice în contextul procesului de
democratizare din perioada postcomunist . Robert Dahl subliniaz i el aceast problem ,
ar tând c „într-o ar în care experien a democratic fie este minim , fie lipse te în
totalitate, procesul [democratiz rii, n.m.D. .] necesit timp”13.
Problema anun at ne duce înspre cel lalt concept care intervine în analiza de
fa , i anume cel de cultur politic , care nu poate fi una democratic decât în m sura în
care exist anumite valori compatibile cu spiritul democra iei, care s orienteze atitudinile
i comportamentele cet enilor la un nivel cât mai larg. Plecând de aici, în eleg cultura
politic în sensul unei dimensiuni psihologice a atitudinilor i comportamentelor politice,
dintr-o societate dat , întrucât aceasta subsumeaz o serie larg de convingeri, sentimente
i orient ri evaluative la care fiecare individ ajunge în urma procesului de socializare.
Într-o în elegere clasic a conceptului, cultura politic a unei societ i influen eaz
atitudinile, credin ele i regulile care orienteaz un anumit sistem politic, toate aceste
aspecte fiind determinate prin intermediul rela iilor instituite între experien a istoric a
sistemului i cea a membrilor pe care acesta îi include. Definirea clasic a culturii politice
datoreaz foarte mult politologilor Gabriel Almond i Sidney Verba, care o circumscriu
unei de zone de subiectivitate individual ce se afl la originea ac iunilor politice i care
presupune trei tipuri de orient ri: cognitive, emo ionale i evaluative14. În func ie de
acestea, cei doi teoreticieni au f cut diferen a dintre cultura politic parohial , cultura
politic de supunere i cultura politic participativ , întrebându-se cum anume pot fi
integrate valorile i comportamentele politice, cele care formeaz cultura politic a unui
anumit individ, în re eaua general a culturii politice de la nivelul întregii societ i.

56
 Almond i Verba consider c acest lucru este posibil gra ie unui agent opera ional, care este
cultura civic i care implic urm toarele caracteristici:
• este un tip de cultur social care apar ine fiec rui cet ean în parte;
• poate fi recunoscut în atitudinile i comportamentul manifestat de ace tia în abordarea i
rezolvarea unei serii de probleme colective i individuale;
• este exteriorizat prin intermediul unui conglomerat de cuno tin e, percep ii, mentalit i cu
privire la drepturile i îndatoririle cet enilor, regulile de comportare social , mecanismul de
luare a deciziilor politice, precum i rela iile instituite între guvernan i i guverna i;
• presupune un proces de formare, la care contribuie tradi ia unei comunit i, experien a
cotidian a membrilor acesteia, gradul în care este difuzat cultura politic i nivelul de
educa ie existent;
• poate fi m surat cu ajutorul competen ei politice pe care o de ine un subiect anume, maniera
personal în care acesta percepe fenomenele politice, gradul de participare politic ;
• este un concept care se afl într-o rela ie direct cu cel de cultur politic .
Toate aceste caracteristici întrunite de cultura civic ne demonstreaz c ea reprezint , de fapt, un tip de
cultur mixt . Aceasta deoarece ea introduce o m sur a echilibrului între cultura politic parohial , cea
de supunere i cea participativ , f când posibil cooperarea politic i social dintre diferitele elemente
ale unei societ i. Desigur c , dincolo de acest concept opera ional cu sens general, în orice societate
exist subculturi i contraculturi care pot con ine fie elemente de parohialism, fie de
dependen /supunere, fie de participativitate.

Dac ne referim la situa ia din România postcomunist , consider c , dincolo de

absen a unei tradi ii democratice i de influen a covâr itoare pe care o mai joac înc
socializarea specific regimului totalitar comunist, trebuie s avem în vedere i elemente
care in de mult invocatul „specific na ional”, cum ar fi excep ionalismul asumat al
elitelor intelectuale, dar i pesimismul/fatalismul istoric manifestat în rândul maselor, mai
15
ales atunci când societatea trece prin situa ii de criz . Aceste ultime aspecte ale culturii
politice române ti se reg sesc i în perioada postcomunist , determinând, pe de o parte,
inexisten a unui sentiment stabil în ceea ce prive te identitatea cultural (chestiune mai
prezent poate în prima parte a anilor 1990) i, pe de alt parte, o acut neîncredere în
institu ii democratice precum partidele politice sau parlamentul. În sens larg îns , cultura
politic româneasc este înc una de dependen , cet enii manifestând mai curât un afect
de output atunci când se raporteaz la institu iile sistemului politic, iar nu unul de input,
care ar putea determina cre terea gradului de participativitate civic . Se manifest ,
totodat , în cadrul acestei culturi politice, i o doz important de na ionalism, ca i una
de rasism difuz16, care î i g sesc expresie înc în planul op iunilor politice. Urmeaz s
evaluez, în cea de a doua sec iune a acestui studiu, importan a unor astfel de valori
politice din perspectiva necesit ii consolid rii democra iei în România postcomunist .

57
 Punctul de plecare al analizelor de „consolidologie” democratic poate fi
considerat ceea ce a numi „avertismentul Huntington”: „Sistemele democratice i
nedemocratice pot fi create, dar ele pot sau nu s dureze. Stabilitatea unui sistem difer
de natura sistemului”16. Combinat cu „ipoteza Churchill”, potrivit c reia democra ia este
cel mai r u regim de guvernare, cu excep ia tuturor celorlalte, se poate admite c tocmai
perfectibilitatea sistemului democratic îl face pe acesta mai pu in vulnerabil din punctul
de vedere al stabilit ii politice. Nimic mai adev rat, m gr besc s spun, în cazul
democra iilor occidentale consolidate. Ce se întâmpl îns atunci când avem de-a face cu
sistem politic aflat în plin proces de democratizare, în care valorile politice împ rt ite de
opinia public i de o bun parte din clasa politic sunt în dezacord cu cultura politic de
tip democratic? Plec de la premisa c , de i nu este un obstacol insurmontabil în calea
consolid rii democra iei, lipsa culturii politice democratice este o provocare în plus.
Pentru a vedea în ce const aceast provocare, trebuie mai întâi s circumscriem
conceptul de consolidare democratic . Aminteam în partea de început a acestui studiu c
discu ia legat de procesul de democratizare con ine, în subsidiar, un principiu teleologic:
acela potrivit c ruia scopul final al acestui proces este democra ia stabil , consolidat .
Pentru foarte multe state din cel de-al treilea val al democratiz rii scopul s-a dovedit a fi
mult prea îndep rat, încât au preferat s renun e la lungul drum al democratiz rii,
oprindu-se fie în zona semidemocra iilor, fie f când drumul invers, înspre autoritarism.
Aceasta înseamn c democratizarea nu se finalizeaz în mod inevitabil prin consolidarea
democra iei, c aceasta din urm nu reprezint în mod necesar finish-ul democratiz rii. În
analizele din a doua jum tate a anilor 1990, consolidarea este o certitudine atunci când
democra ia devine „singurul joc acceptat”17, sau, într-o alt exprimare, atunci când
politicienii ac ioneaz în condi ii de cooperare i „nesiguran limitat ”18. Detaliind,
politologii Linz i Stepan consider c existen a unei democra ii consolidate poate fi
analizat pe baza a trei dimensiuni: comportamental , atitudinal i constitu ional , ceea
ce ne apropie din nou de problema culturii politice democratice.

58
 În acest ultim sens, se poate considera c , în al i termeni, un regim democratic consolidat
depinde de trei factori: 1) gradul de institu ionalizare politic , care, atunci când este ridicat, determin
stabilitatea politic , ceea ce înseamn c nu exist grupuri politice (sau politizate) importante care au
tendin a de a transforma democra ia într-o non-democra ie; 2) nivelul de cultur politic democratic ,
de care depinde împ rt irea unor valori comunitare specifice democra iei, deci implicit a regulilor i
practicilor democratice; 3) gradul de consens politic, care, dac este unul ridicat, presupune rezolvarea
conflictelor politice pe baza unor norme acceptate de toate grupurile politice i sociale.

În analizele ulterioare, problema consolid rii democratice devine îns una mai
complex . Astfel, analizând diferitele defini ii oferite conceptului, Andreas Schedler
identific cinci coordonate ale consolid rii democratice: prevenirea colapsului
democra iei, prevenirea eroziunii democratice, organizarea democra iei, dezvoltarea
democra iei i fundamentarea democra iei19. Discutând fiecare coordonat în parte,
Schedler ajunge la concluzia c semnifica ia sintagmei de consolidare democratic ar
trebui restrâns la aspectele „negative”, adic acelea care privesc dezvoltarea acelor
mecanisme i aranjamente institu ionale care s nu permit o revenire de la democra ie la
autoritarism în cazul unei anumite societ i care a început procesul de democratizare:

Cred c ar trebui s ne întoarcem la preocuparea ini ial a conceptului pentru supravie uirea
democra iei. Ar trebui s -i red m sensul clasic, care este acela de a pune în siguran nivelurile la care a
ajuns guvernarea democratic împotriva întoarcerii la autoritarism. Aceasta înseamn c ar trebui s
restrângem folosirea conceptului la cele dou sensuri «negative» (...): evitarea colapsului democra iei i
evitarea erod rii democratice. Termenul «consolidare democratic » ar trebui s se refere la
perspectivele continuit ii, i nimic mai mult” (Schedler, 2002, p. 136). Dep irea celor dou etape
asigur , la un nivel minimal, supravie uirea democra iei i posibilitatea continuit ii sale în timp.

Revenind la sistemul politic românesc postcomunist, este legitim s ne întreb m

dac acesta a dep it cele dou etape i dac , chiar în condi iile în care a realizat acest
lucru, nu se afl înc în zona nisipurilor mi c toare. Punând aceast întrebare, sugerez în
fapt c exist înc provoc ri la adresa suficient de fragilei democra ii române ti. Chiar
dac am reu it s „comprim m” evolu ia temporal spre democra ie, chiar dac am
elaborat aranjamente institu ionale care, la nivel formal, sunt democratice, exist înc
numeroase probleme pe care nu le putem sau nu ar trebui s le trecem cu vederea. Îmi
propun ca, în sec iunea urm toare, s discut tocmai aceast chestiune.

59
 Valorile politice democratice pe lungul drum al consolid rii

Ini iatorii studiilor de cultur politic , Gabriel Almond i Sidney Verba, sugerau
c exist o anumit dificultate în încercarea de a construi o cultur civic în rile care,
intrate în proces de democratizare, nu se caracterizeaz prin existen a unei tradi ii
democratice. Aceast dificultate ar fi redat de cererea extins de participativitate ce
survine imediat dup înl turarea regimului (fie c vorbim de unul autoritar, fie c este
vorba de unul totalitar) din partea unor cet eni care, înainte de aceast înl turare,
21
manifestau o cultur politic parohial sau, în cel mai bun caz, una de dependen .
Pentru România, provocarea cultural-politic survine, mai întâi, din perspectiva a ceea ce
Sorin Alexandrescu numea intrarea noastr târzie în modernitate22, proces care a
determinat, în plan politic, dificultatea înr d cin rii tradi iei democratice, cu tot ceea ce
aceasta implic : institu ii stabile, valori, atitudini i comportamente. Aceast absen a
fost îns „compensat ”, o dat cu instaurarea comunismului, de un tip de socializare care,
atunci când nu a creat un cet ean pasiv i total „acoperit” de partidul-stat, a dat na tere
unor comportamente de tip dubl personalitate: „Persoana vizibil se conforma la tot ceea
ce doreau autorit ile; persoana ascuns r mânea sceptic sau ostil ”23.

Dup 1990, pe acest tip de structur social i institu ional trebuia construit o democra ie. A existat,
într-adev r, o confirmare a ipotezei emise de Almond i Verba cu privire la cererea extins de
participativitate, fie numai dac ne amintim de „pluripartidismul haotic” al primelor alegeri libere, ceea
ce nu permite îns concluzia c a existat o trecere brusc de la o cultur politic de supunere la o cultur
politic democratic . Dimpotriv , multe dintre secven ele autoritarismului au r mas încapsulate atât în
comportamentele cotidiene ale cet enilor, cât i în atitudinile celor care au format clasa politic
postcomunist .

Ipoteza mea este c dezvoltarea institu ional i cea cultural-politic au avut loc gradual,
printr-o metod a încerc rilor i erorilor, într-o manier incremental . Aceasta trimite la
imaginea unui spa iu politic în care „cet enii, exper ii i liderii înva din gre eli, v d ce
corecturi trebuie f cute, modific strategia, i a a mai departe. Dac e necesar, procedeul
este repetat. De i fiecare pas poate p rea dezam gitor de mic, s-ar putea spune c pa i
graduali pot produce în timp schimb ri profunde, chiar revolu ionare. Totu i, aceste
schimb ri graduale se petrec în mod pa nic i câ tig un suport public atât de larg, încât
au tendin a de a rezista în timp”24. Desigur, fiecare ar cunoa te propriul s u drum spre

60
democratizare, dar anumite aspecte redate în modelul de mai sus pot fi recunoscute i în
cazul României postcomuniste, chiar dac nu în prima faz a procesului, când nu putem
vorbi de existen a unei „inten ionalit i colective” la nivelul clasei politice în ceea ce
prive te construirea unei realit i politice de tip democratic.

Dimpotriv , prima faz a tranzi iei române ti a fost dominat de numeroase neajunsuri, de la faptul c
puterea a fost preluat de neocomuni ti i pân la violen ele de strad de la începutul anilor 1990, care
au f cut ca multe ri europene s - i revizuiasc opiniile cu privire la ansele instaur rii democra iei în
România. Efecte ale acelui început de drum s-au resim it pân la finalul decadei trecute (mineriada din
1999) i chiar în contextul alegerilor din 2000, când turul al doilea al preziden ialelor a rezervat surpriza
ascensiunii politice a extremismului. La acestea se adaug , desigur, valorile sc zute relevate de
Barometrul de Opinie Public în ceea ce prive te încrederea cet enilor în institu iile democratice.

Mai mul i anali ti au încercat s explice aceast cale sinuoas pe care România
postcomunist a cunoscut-o în privin a democratiz rii. Se poate observa, totu i, o evolu ie
gradual , de i ceea ce Schedler numea „prevenirea colapsului democra iei” i „prevenirea
eroziunii democratice” au survenit târziu, chiar foarte aproape de noi, în contextul
consolid rii democratice. Din acest punct de vedere, se poate admite c nu exist o
„paradigm a tranzi iei” care s ofere un model explicativ coerent i universal, aplicabil
în cazul tuturor rilor intrate în cel de-al treilea val al democratiz rii26. Aceast realitate
este cu atât mai valabil pentru situa ia României, despre al c rei sistem politic se poate
sus ine, la limit , c a pendulat între cele dou „boli” ale tranzi iei, ce se manifest mai
ales în cazul rilor lipsite de tradi ie democratic i în care valorile politice specifice
democra iei se impun, ca atare, cu dificultate. Este vorba, pe de o parte, despre”sindromul
pluralismului ineficient” i, pe de alt parte, despre „sindromul puterii dominante”27. F r
a emite preten ia unui model explicativ care s acopere întreaga problematic relevat de
democratizarea sistemului politic românesc, propun o încercare de conceptualizare a
acestui proces pe dou paliere: primul are în vedere coordonatele negative ale
consolid rii democratice identificate de Schedler, urm rind s etapizeze cei 15 ani
parcur i de România în contextul procesului de democratizare; cel de al doilea încearc
aceea i etapizare din perspectiva tranzi iei institu ionale, cu trimitere la „bolile” descrise
de Carothers. Trebuie specificat, în acest context, c propunerea mea vizeaz o analiz
calitativ a drumului pe care sistemul politic din România postcomunist l-a parcurs în
perspectiva consolid rii democratice, pentru a încerca apoi s relev intercondi ionarea

61
dintre democratizare i valorile politice specifice acestei perioade, pe parcursul unui
proces incremental. Astfel, în eleg conceptualizarea a ceea ce, generic, a fost numit
„tranzi ie politic româneasc ”, i care acoper , de fapt, procesul de democratizare, în
urm toarea manier :
Tabelul 3
Niveluri de analiz a tranzi iei politice din România postcomunist
Nivelul consolid rii Nivelul institu ional
1. Prevenirea colapsului democra iei 2. Sindrom al pluralismului ineficient
Durata: 1990-1999 Durata: 1990-2000
Anul dep irii etapei: 1999 Anul dep irii etapei: 2000
3. Prevenirea eroziunii democratice 4. Sindrom al puterii dominante
Durata: 1999-2004 Durata: 2000-2004
Anul dep irii etapei: 2004 Anul dep irii etapei: 2004
Not : În studiile de la începutul anilor 1990 privitoare la democratizare, instaurarea i consolidarea democra iei
într-o ar care înl turase un regim autoritar sau totalitar era pus în leg tur cu problema alegerilor, considerându-se c
modul în care acestea se desf oar reprezint o garan ie a constituirii spa iului politic democratic. Raportându-se la
alegeri ca la un indicator al democra iei, unii politologi i-au luat totu i rezerva de a sublinia c democra ia este cu
28
adev rat instaurat într-o ar aflat în tranzi ie atunci când sistemul s u politic trece „testul dublei alternan e” . În studiile
mai recente îns , se subliniaz ideea c , dac alegerile libere i corecte reprezint , într-adev r, o condi ie necesar
29
pentru instaurarea democra iei, ele nu sunt i o condi ie suficient . F r a c dea în „eroarea electoralismului” , am luat în
considerare aici alegerile din 2000 i din 2004 ca puncte de cezur în evolu ia sistemului politic românesc înspre
consolidarea democra iei, nu pentru c acestea ar fi marcat strict temporal trecerea de la o etap la alta, ci pentru c au
implicat reconfigurarea spa iului politic de o manier care permite sus inerea tezei unui parcurs incremental al tinerei
democra ii române ti.

Desigur, cele dou paliere sunt interconectate. Ele nu presupun o dezvoltare paralel a
sistemului politic românesc din perioada de tranzi ie (una în zona consolid rii i alta la
nivel institu ional – a a ceva ar fi imposibil) i nici nu trimit la o „schematizare” a
acestui proces. Dimpotriv , aceast perspectiv î i propune s surprind cu aproxima ie
evolu ia României postcomuniste pe coordonatele stabilit iii democratice. Se poate
observa, în acest context, c reduc ia pe care Schedler o opereaz în privin a în elegerii
procesului de consolidare democratic , pe care îl circumscrie exclusiv semnifica iilor sale
negative, de prevenire a colapsului democra iei i a eroziunii democratice, se reg sesc în
cazul sistemului nostru politic, dar acest lucru nu înseamn c , o dat ce a dep it aceste
etape, România se afl , din punct de vedere politic, în sfera unei democra ii consolidate.
Dimpotriv , acest tip de analiz permite afirmarea ipotezei c sistemul politic românesc
trebuie s ating i celelalte coordonate descrise de Schedler (adic organizarea,
dezvoltarea i fundamentarea democra iei) pân la deveni o democra ie consolidat .
Pentru a argumenta îns în favoarea acestei teze, trebuie s lu m în considerare fiecare

62
dintre cele patru etape aflate pe cele dou niveluri de analiz a tranzi iei politice din
România postcomunist . Întrucât nu îmi propun un excurs de istorie recent , ci o
încercare de analiz specific tiin ei politice, m voi referi aici numai la punctele de
trecere de la o etap la alta, pentru a marca momentele evolutive importante pe care
sistemul nostru politic le-a trecut în drumul s u spre consolidarea democra iei. Remarc,
dintru început, faptul c sindromul pluralismului ineficient (etapa 2 institu ional ) se
suprapune peste perioada în care marea provocare pentru România a fost prevenirea
colapsului democra iei (etapa 1 din punctul de vedere al consolid rii democratice), în
vreme ce sindromul puterii dominante (etapa 4 institu ional ) apare în momentul în care
sistemul politic românesc a trebuit s fac fa eroziunii democratice (etapa 3 din
perspectiva consolid rii democratice). În opinia mea, sub aspectul consolid rii
democratice, evolu ia sistemului politic românesc a fost destul de întârziat temporal.
Astfel, cred c am încheiat provizoriu etapa de prevenire a colapsului democra iei o dat
cu izolarea principalilor actori anti-sistem democratic din România, adic o dat cu
arestarea, în februarie 1999, a liderului minerilor, Miron Cozma. Aici se cuvine, totu i, o
parantez : chiar dac un alt sus in tor al viziunii antidemocratice – de aceast dat
institu ionalizat politic – i anume Partidul România Mare (PRM), a devenit, în urma
alegerilor din 2000, cel de-al doilea partid parlamentar, iar liderul s u a intrat în cel de-al
doilea tur al alegerilor preziden iale care au avut loc în acela i an, se poate presupune c
asupra acestei forme de politic a survenit între timp un proces de „contagiune
30
democratic ” , care i-a manifestat produsele mai ales în anul electoral 2004 (sunt de
re inut aici modificarea de discurs a lui C.V. Tudor, scorul mic ob inut, de aceast dat ,
de PRM, precum i faptul c partidul i-a surclasat propriul lider la alegerile generale din
28 noiembrie 2004). Un paradox ar putea fi faptul c prevenirea colapsului democra iei s-
a realizat tocmai prin intermediul „pluripartidismului haotic”31: din punctul de vedere al
democratiz rii i consolid rii democratice, existen a mai multor partide a împiedicat
confiscarea puterii politice de c tre un singur partid sau de c tre o singur organiza ie i,
prin aceasta, întoarcerea la autoritarism. Pe de alt parte îns , din perspectiva tranzi iei
institu ionale, sindromul pluralismului ineficient s-a manifestat în aproximativ toate
caracteristicile sale: slaba participativitate a cet enilor în cadrul procesului politic,
cre terea clientelismului i a intereselor ascunse ale anumitor grupuri-satelit din jurul

63
partidelor politice, neîncrederea în institu iile democratice, corup ia i lipsa de
performan economic , precum i incoeren a politicilor publice. Într-un grad accentuat,
sindromul pluralismului ineficient s-a manifestat în România între 1990 i 2000, întrucât
în urma alegerilor din 2000 atât via a partizan , cât i scena politic au cunoscut un
anumit nivel de stabilizare. Mai întâi, a fost limitat „pluripartidismul haotic” i a
intervenit o oarecare „clarificare doctrinar ”32 (de i, chiar i în 2004, în România exist
dou partide social-democrate, membre ale Interna ionalei Socialiste, dar care se afl pe
pozi ii diamertral opuse din punct de vedere guvernamental), astfel încât în Parlamentul
României au ajuns s fie reprezentate numai cinci partide importante: Partidul Social
Democrat (PSD), Partidul România Mare (PRM), Partidul Na ional Liberal (PNL),
Partidul Democrat (PD) i Uniunea Democrat a Maghiarilor din România (UDMR).
Reconfigurarea vie ii partizane a implicat, a adar, o disciplinare a spa iului politic i sub
aspect institu ional. În acest context, în urma izol rii factorilor turbulen i la adresa
democra iei, izolare survenit în 1999, a urmat – i sub justificata presiune interna ional
– un proces de izolare a elementelor institu ionale care se manifestau împotriva toleran ei
de tip democratic i, prin aceasta, împotriva democra iei (este vorba, aici, de PRM, caz pe
care l-am discutat mai sus). Mizând pe o cconcluzie intermediar , se poate spune c ,
reu ind s previn colapsul democra iei, sistemul politic românesc a fost totu i „bolnav”
de pluralism ineficient. În ciuda acestui din urm fapt, câ tigul a fost totu i de partea
drumului spre consolidarea democratic . Democra ia nu prinsese îns r d cini pe p mânt
românesc. Aceasta întrucât – din nou la limit – o alt „boal ” a tranzi iei i-a f cut
sim it prezen a, i anume sindromul puterii dominante, care s-a manifestat din plin între
2000 i 2004, sub guvernarea PSD: nivelul de contestare public a sc zut sim itor, atât la
nivelul partidelor de opozi ie sau al sindicatelor, cât i la cel al mass-media ori al
organiza iilor societ ii civile, în ciuda existen ei formelor institu ionale ale democra iei.
Partidul de guvern mânt a exhibat tendin a de a confisca institu iile statului, încât s-a
ajuns la o identificare nepermis între disciplina de partid i aceea a func ionarilor
publici, ceea ce a redus considerabil ansele form rii unei alternative credibile pe
parcursul celor patru ani de mandat guvernamental ai acestui partid. Mai mult, justi ia nu
a reu it s - i manifeste independen a, fapt sesizat i de raportul institu iilor europene
referitor la capitolele de negociere asupra c rora România trebuie s - i îndrepte serios

64
aten ia dac dore te s devin stat membru al Uniunii în 2007. Nu în ultimul rând,
partidele de opozi ie au clamat existen a fraudei electorale în timpul desf ur rii
scrutinului din 28 noiembrie 2004 pentru alegerile parlamentare i preziden iale, ceea ce
denot c , în ciuda spectacolului electoral, apari ia unor neregularit i relevante creeaz
foarte multe suspiciuni cu privire la func ionalitatea sistemului politic democratic.
Manifestarea politicii puterii dominante a f cut extrem de dificil sarcina prevenirii
eroziunii democratice. Într-o ar f r tradi ie democratic , dar în care premierul anun
public c separa ia puterilor în stat era valabil în epoca lui Montesquieu33, nu i ast zi,
democra ia devine, f r îndoial , vulnerabil .

Atunci când elitele politice se manifest nedemocratic, este cu atât mai prezent pericolul revenirii la
autoritarism. Începând cu 2003 i, mai ales, pe parcursul anului electoral 2004 putem reg si îns o
tendin de revenire în for a coloraturii democratice a sistemului politic românesc, astfel încât exist
în prezent tendin a de „vindecare” a acestuia de sindromul puterii dominante: puterea guvernamental
este de inut acum de o coali ie format în jurul Alian ei Dreptate i Adev r (constituit înc dinaintea
alegerilor de c tre Partidul Na ional Liberal i Partidul Democrat), la care s-au ad ugat Uniunea
Democrat a Maghiarilor din România i Partidul Umanist Român (actualmente Particul Conservator,
ex-satelit al Partidului Social Democrat (al turi de care a intrat, de altfel, în competi ia electoral , sub
umbrela unei Uniuni Na ionale care între timp s-a destr mat). Sigur c exist înc multe semne de
întrebare. Ce se poate spune îns în urma ultimelor alegeri din România este faptul c vindecarea
sistemului politic românesc de cea de a doua boal a tranzi iei de care amintea Carothers a coincis cu o
reu it politic în ceea ce prive te prevenirea eroziunii democratice, fie i pentru faptul c s-a petrecut o
nou alternan guvernamental .

i în politologie, ca i în celelalte tiin e sociale, predic ia este înc rcat de o

anumit doz de risc. Întrucât nu-mi propun ca, prin acest studiu, s emit predic ii, m voi
opri la a reitera o conjectur , potrivit c reia toate etapele amintite cu referire la tranzi ia
politic din România postcomunist au fost influen ate i au influen at, la rândul lor, într-
o dezvoltare incremental , valorile politice i, deci, cultura politic a societ ii române ti.
Dac avem în vedere, spre exemplu, comportamentul de vot de la alegerile din 2004 ( tiut
fiind c atitudinile electorale sunt influen ate de valorile politice), vom observa câteva
aspecte care subliniaz ideea c spa iul politic românesc a evoluat din perspectiva
consolid rii democratice. Astfel, dep ind reduc ia pe care o opereaz Schedler cu privire
la acest proces, consider c , începând cu anul 2004, sistemul politic românesc a intrat pe
coordonata organiz rii democra iei, care presupune modific ri de substan atât în ceea
ce prive te palierul democratiz rii, cât i cel institu ional. Au existat, în opinia mea,

65
premise ale organiz rii democratice înc din etapele acum dep ite. Acestea, de i timide,
au creionat un cadru în care, în urm toarea etap , consolidarea democra iei poate face
înc un pas înainte în România34.

Cred c pot fi amintite aici dezbaterile privind modificarea sistemului electoral, prin înlocuirea
votului propor ional pe liste de partid, pentru Parlament, cu votul uninominal, stabilizarea vie ii
partizane, referendumul pentru modificarea Constitu iei, decalarea alegerilor parlamentare de cele
preziden iale, prin prelungirea mandatului Pre edintelui României de la patru la cinci ani (ceea ce va
avea un impact puternic asupra „personaliz rii” partidelor, tendin evident pân acum) sau, mai nou,
cooptarea reprezentan ilor societ ii civile în aparatul guvernamental. Când m refer la înscrierea
sistemului politic românesc pe coordonata organiz rii democra iei, nu sus in îns c , în anumite etape
ulterioare, sechelele bolilor tranzi iei nu i-ar putea face din nou apari ia. Consider îns c peisajul
socio-politic s-a modificat substan ial la nivelul anului 2004, prin compara ie cu perioada anterioar .

La o analiz a comportamentului electoral, spre exemplu, se poate observa c

avem de-a face cu o trecere de la votul bazat pe resurse la un vot centrat pe fidelitate
35
politic . Totodat , se poate remarca o polarizare a vie ii partinice, care poate fi explicat
din perspectiva valorilor politice specifice diverselor segmente comunitare. Astfel, dac
cet enii cu mediul de reziden în ora ele de peste 200.000 de locuitori au optat pentru
Alian a Dreptate i Adev r, cei care locuiesc în mediul rural i-au îndreptat votul înspre
oferta Uniunii Na ionale PSD+PUR36. Aceast situare electoral a cet enilor indic ,
desigur, o diferen în ceea ce prive te cultura politic specific fiec rui tip de
comunitate, care este influen at , evident, de prezen a/absen a surselor alternative de
informare, dar i de nivelul de educa ie. La aceste dou tipuri de op iuni electorale se
adaug votul de fidelitate politic al vârstnicilor (mai ales în cazul PRM), precum i votul
identitar-etnic, în cazul UDMR37. În baza acestei analize i trecând peste op iunile
ideologice, se poate constata o tendin de ra ionalizare a op iunilor de vot, spre deosebire
de momentele electorale anterioare. Tendin a de ra ionalizare a votului, chiar dac exist ,
nu se constituie îns într-o garan ie a democra iei. La fel cum alegerile sunt o condi ie
necesar , dar nu i suficient pentru existen a democra iei, i ra ionalitatea votului (e
drept, limitat ) reprezint o condi ie necesar , dar nu i suficient a existen ei unei culturi
politice de tip participativ. Ca atare, sunt multe alte variabile care trebuie luate în calcul.
Chiar dac exist practici democratice care, din punct de vedere formal, au fost adoptate
atât la nivelul institu iilor politice, cât i la acela al cet enilor, r mân în discu ie
practicile informale, a c ror schimbare cere timp. Putem vorbi de sfâr itul formal al

66
tranzi iei38, chiar dac e probabil ca i în viitor simptome ale bolilor tranzi iei s revin .
Dar o astfel de asump ie nu ne permite s infer m concluzia potrivit c reia, în România,
democra ia a devenit invulnerabil .

Coordonata organiz rii democratice subliniaz tocmai aceast realitate, cât vreme ea nu
presupune numai definitivarea procesului de configurare a aranjamentelor institu ionale i a practicilor
formale necesare func ion rii democra iei, ci i (sau mai ales i) dep irea, izolarea sau înl turarea din
spa iul public a caracteristicilor specifice socializ rii de tip comunist. Ajungem astfel, din nou, la
problema valorilor politice vehiculate în România postcomunist . Dac avem în vedere ansamblul
procesului de democratizare parcurs pân acum, vom observa c , al turi de dezvoltarea gradual pe
care sistemul politic românesc a cunoscut-o pe palierul consolid rii democratice i pe cel institu ional,
avem de-a face cu o evolu ie incremental i în ceea ce prive te cultura politic . Astfel, de la o cultur
politic în care segmentele cele mai puternic reprezentate erau parohialii i dependen ii, de la începutul
anilor 1990, constat m în prezent dezvoltarea unui segment al celor care particip la jocul politic i în
afara momentelor electorale. Practic, într-un cadru general, se poate observa c , în ciuda diferen elor
notabile de cultur politic , România a trecut prin acelea i etape care se reg sesc i în cazul unor ri
precum Cehia, Polonia, Ungaria, Slovacia sau Bulgaria.

Revenind, la final, în zona coordonatei organiz rii democra iei din perspectiva
consolid rii acesteia, mi se pare important s remarc c înr d cinarea la nivel formal a
institu iilor, procedurilor i practicilor democratice va avea un impact important asupra
informalului40 care pare, înc , destul de dificil de controlat. Obi nuin ele mentale ce
orienteaz comportamente care nu se înscriu într-un tipar democratic i care aduc în
prezent ecouri ale socializ rii de sub regimul comunist nu pot fi brusc asanate, iar
realitatea politic i social a ultimilor 15 ani a dovedit-o. Totu i, organizarea democra iei
presupune o cre tere a performan ei institu iilor democratice (incluzând aici i
mecanismele specifice unei economii de pia func ionale), ceea ce poate determina o
cre tere a importan ei valorilor politice democratice în contextul culturii comunitare a
societ ii române ti. F r a-mi propune s închei acest text pe un ton pesimist, cred c
r mâne înc valabil ceea ce am numit „avertismentul Huntington”, care, în al i termeni,
trimite la ideea c o democra ie veritabil se construie te în timp. Democra ia nu poate fi
inventat peste noapte i este cu atât mai greu s construie ti o cultur politic
democratic acolo unde fundamentele sale fie nu au existat niciodat , fie au fost extirpate
de violen a specific unui regim politic totalitar.

67
NOTE:

1
Cf. Alina Mungiu-Pippidi, Politica dup comunism. Structur , cultur i psihologie politic , Editura
Humanitas, Bucure ti, 2002, p. 17.
2
Robert A. Dahl, Dezvoltare i cultur democratic , în Revista Român de tiin e Politice, Vol. 2, Nr. 1,
aprilie 2002, pp. 138-145.
3
Robert A. Dahl, Poliarhiile. Participare i opozi ie, Editura Institutul European, Ia i, 2000.
4
Idem, pp. 32-33.
5
Ibidem, pp. 33-34.
6
Ibidem, pp. 58-71.
7
Robert A. Dahl, Dezvoltare i cultur democratic , în Revista Român de tiin e Politice, Vol. 2, Nr. 1,
aprilie 2002, p. 143.
8
Samuel Huntington, The Third Wave. Democratization in the Late Twentieth Century, University of
Oklahoma Press: Norman and London, 1991.
9
Idem, p. 15.
10
Samuel Huntington, Al treilea val al democra iei, în Revista Român de tiin e Politice, Vol. 2, Nr. 1,
aprilie 2002, pp. 19-40.
11
Richard Rose, William Mishler, Christian Haerpfer, Democra ia i alternativele ei, Editura Institutul
European, 2003, p. 72.
12
Joseph A. Schumpeter, Capitalism, Socialism and Democracy, Second edition, New York: Harper,
1947, p. 269.
13
Robert A. Dahl, Dezvoltare i cultur democratic , în Revista Român de tiin e Politice, Vol. 2, Nr.
1, aprilie 2002, p. 143.
14
Gabriel Almond, Sidney Verba, Cultura civic . Atitudini politice i democra ie în cinci na iuni, Ed.
Du Style, Bucure ti, 1996, p. 45.
15
Pentru detalii, Alina Mungiu-Pippidi, Op. cit., pp. 78-106, 152-173.
16
Cristian Pârvulescu, Na ionalism i rasism difuz în cultura politic româneasc , în C t lin Turliuc,
Alexandru Zub (editori), Populism, demagogie i realism politic, Funda ia Academic „A.D. Xenopol” &
Funda ia Konrad Adenauer, Ia i, 2001, pp. 37-53.
16
Samuel Huntington, The Third Wave. Democratization in the Late Twentieth Century, University of
Oklahoma Press: Norman and London, 1991, p. 15.
17
Juan Linz, Alfred Stepan, Problems of Democratic Transition and Consolidation. Southern Europe,
South America and Post-Communist Europe, Baltimore and London, The John Hopkins University
Press, 1996, p. 5 i Toward consolidated democracies, în Journal of Democracy, Vol. 2/1996, pp. 14-43.
18
Phillippe C. Schmitter, Terry Lynn Karl, Ce este… i ce nu este democra ia, în Revista Român de
tiin e Politice, Vol. 2, Nr. 1, aprilie 2002, p.12.
19
Andreas Schedler, Ce este consolidarea democratic ?, în Revista Român de tiin e Politice, Vol. 2,
Nr. 1, aprilie 2002, pp. 122-138.
21
Gabriel Almond, Sidney Verba, Op. cit., pp. 349-384.
22
Sorin Alexandrescu, Paradoxul român, Editura Univers, Bucure ti, 1998 i Privind înapoi,
modernitatea, Editura Univers, Bucure ti, 1999.
23
Richard Rose, William Mishler, Christian Haerpfer, Op. cit., p. 75.
24
Robert A. Dahl, Despre democra ie, Editura Institutul European, Ia i, 2003, pp. 177-178.
26
Thomas Carothers, Sfâr itul paradigmei tranzi iei, în Revista Român de tiin e Politice, Vol. 2, Nr. 1,
aprilie 2002, pp. 168-186.
27
Iat cum sunt prezentate „bolile” tranzi iei de c tre Thomas Carothers, în Op. cit., pp. 175-176: „Primul
sindrom este cel al pluralismului ineficient. În rile a c ror via politic este marcat de pluralism
ineficient reg sim tr s turi ale vie ii democratice, cum ar fi: alegeri libere, un nivel semnificativ de libertate
politic i o real alternan la putere a diferitelor grup ri politice. În ciuda acestor tr s turi pozitive,
democra ia acestor ri r mâne superficial i fragil . De i prezen a la urne este ridicat , exist forme slabe
de participare politic în afara votului. Elitele politice ale principalelor partide i grup ri politice sunt
acuzate de corup ie, interese egosite i lips de onestitate. Opinia public se raporteaz negativ la politic
astfel încât, de i î i men ine ata amentul fa de idealul democra iei, este extrem de nemul umit de via a

68
politic a rii. În general, politica este perceput ca un domeniu dominat de elite, perimat i corupt, în care
se ac ioneaz prea pu in pentru binele rii i care nu este demn de respect. Statul r mâne în continuare
slab. Politica economic este prost conceput i aplicat , iar «perfoman a» economic este de cele mai
multe ori proast i chiar dezastruoas . Reformele sociale i politice sunt insuficiente, iar guvern rile
succesive se dovedesc incapabile s g seasc solu ii pentru problemele majore cu care se confrunt ara, de
la infrac ionalitate la corup ie, pân la s n tate, educa ie i bun stare public , în general”.
În ceea ce prive te cealalt „boal ” a tranzi iei, manifestat prin politica puterii dominante,
Carothers sus ine c „ rile care exhib acest sindrom posed un spa iu politic limitat, dar real, un anumit
nivel de contestare politic din partea grup rilor de opozi ie i majoritatea formelor institu ionale de baz
ale democra iei. Cu toate acestea, exist o grupare politic – o mi care, un partid, o familie extins sau
chiar un singur lider – care domin sistemul politic în a a fel încât ansele form rii unei alternative la
puterea existent sunt foarte mici. Spre deosebire de rile afectate de pluralism ineficient, în cele cu o
putere politic dominant , principala problem este neclaritatea distinc iei dintre stat i partidul de putere
(sau for a politic dominant ). Principalele servicii i resurse ale statului – resursele financiare, locurile de
munc , informa iile publice (via media de stat) i for ele poli iene ti – sunt puse treptat în slujba partidului
dominant. Dac în cazul regimurilor pluraliste ineficiente sistemul juridic este de cele mai multe ori
independent, în rile dominate de o singur for politic puterea judec toreasc este subordonat celei
politice, ca parte a controlului unilateral al puterii. i, în timp ce în rile pluralismului ineficient alegerile
sunt de cele mai multe ori libere i corecte, în rile cu o singur putere dominant procesul electoral este
dubios, de i nu complet fraudat, în care grupul dominant preg te te un spectacol electoral satisf c tor, care
s îndeplineasc a tept rile comunit ii interna ionale, în timp ce în culise aranjeaz scena electoral în
favoarea sa astfel încât s î i asigure victoria”.
28
Astfel, potrivit lui Samuel Huntington, testul dublei alternan e implic faptul c „o democra ie poate fi
considerat consolidat dac partidul sau grupul care vine la putere la primele algeri din cadrul tranzi iei
pierde algerile urm toare i cedeaz puterea celor care câ tig alegerile, i dac ace ti câ tig tori cedeaz
mai apoi puterea câ tig torilor alegerilor ulterioare” (Cf. Op. cit., pp. 266-267).
29
În viziunea lui Terry Lynn Karl, eroarea electoralismului presupune „credin a c simpla organizare a
alegerilor va canaliza ac iunea politic spre competi ii între elite i c va acorda legitimitate public
înving torilor”, f r îns a fi luate în considerare modalitatea de organizare a alegerilor sau constrângerile
impuse înving torilor (Cf. Phillippe C. Schmitter, Terry Lynn Karl, Op. cit., p. 8., apud Terry Lynn Karl,
Imposing Consent? Electoralism versus Democratization in El Salvador, în Paul Drake, Eduardo Silva
(eds.), Election and Democratization in Latin America, 1980-1985, San Diego: Center for Iberian and
Latin American Studies, Center for US/Mexican Studies, University of California, San Diego, 1986, pp. 9-
36.
30
Procesul de contagiune democratic este definit de politologul francez Jean Baudouin (în lucrarea
Introducere în sociologia politic , Editura Amarcord, Timi oara, 1999, p. 208) ca reprezentând
fenomenul prin care „(...) o forma ie extremist ce beneficiaz de libert ile fundamentale de gândire, de
con tiin , de pres i de asociere va sfâr i, f r voia sa, prin a acorda o anumit valoare tuturor acestor
practici”. Acest proces ac ioneaz în dou moduri: fie face ca oferta electoral a extremismului politic s fie
acceptat de un num r tot mai mic de cet eni, determinându-l s r mân pur i intransigent, fie determin
o schimbare la nivelul discursului i, implicit, al ofertei electorale, ceea ce presupune c extremismul î i
pierde tr s turile, riscând astfel s î i piard i adep ii. Analizând evolu ia PRM (partid al c rui imagine,
pân în prezent, s-a identificat cu aceea a liderului C.V. Tudor) din aceast perspectiv , se poate observa
c , în perioada 2000-2004, contagiunea democratic – cel pu in la nivel de fa ad – i-a manifestat cea de a
doua semnifica ie, constând într-o modificare a discursului, care a determinat, inevitabil, i o important
pierdere electoral .
31
Sintagma îi apar ine politologului român Cristian Bocancea, i este explicitat în lucrarea Meandrele
democra iei. Tranzi ia politic la români, Editura Polirom, Ia i, 2002.
32
Idem.
33
Declara ie apar inând Primului-Ministru al României din perioada 2000-2004, Adrian N stase, i redat
în cotidianul România Liber din data de 19.02.2002.
34
În timpul redact rii acestui text, scena politic româneasc , tocmai ie it din febra alegerilor, a fost
„cutremurat ” de ultima und de oc survenit din zona de posibil colaps al democra iei în România, ce a
fost conturat , pân în 1999, mai ales de mineriade: cu pu in timp înainte de a-i expira mandatul de
Pre edinte al României, i înainte ca Pre edintele ales, Traian B sescu, s depun jur mântul, Pre edintele

69
în exerci iu, Ion Iliescu, a emis un decret de gra iere în urma c ruia principalul artizan al mineriadelor ca
mi c ri antidemocratice, Miron Cozma, a fost eliberat din închisoare. La presiunea exercitat de mass-
media interne i interna ionale, ca i de reprezentan ii societ ii civile, Pre edintele Ion Iliescu a revenit
asupra acestei decizii, revocând decretul de gra iere. Aceast ultim decizie a dovedit îns , înc o dat , cât
de politizate sunt institu iile statului român (element deosebit de coroziv în procesul de eroziune
democratic ), de vreme ce Miron Cozma a fost rearestat în lipsa oric rui temei legal (f r ca pe numele s u
s fie emis un mandat de arestare i f r ca decizia de revocare a decretului de gra iere de c tre Pre edinte
s fi fost publicat în Monitorul Oficial). La acest ultim act antidemocratic se adaug comportamentul
anticonstitu ional pe care Pre edintele Ion Iliescu l-a manifestat în perioada campaniei electorale din 2004,
sub un dublu aspect: candidând pe listele PSD pentru Senatul României (de i Constitu ia prevede c
Pre edintele nu poate fi înregimentat politic) i ap rând în materiale de publicitate electoral ale
candidatului PSD pentru Pre edin ia României.
35
Cf. Dumitru Sandu, Votul între fidelitate politic i cultur comunitar , analiz disponibil pe site-ul
Funda iei pentru o Societate Deschis (www.fsd.ro) în sec iunea dedicat studiilor realizate pe baza datelor
cuprinse în Barometrul de Opinie Public din octombrie 2004.
36
Idem.
37
Ibidem.
38
Alina Mungiu-Pippidi, Op. cit., pp. 209-214.
40
Avertizând asupra provoc rilor care survin în contextul consolid rii democratice, Guillermo O’Donnell
sus ine c „multora dintre noile poliarhii nu le lipse te institu ionalizarea, dar concentrarea asupra
organiza iilor foarte formalizate i complexe ne împiedic s vedem o institu ie extrem de influent ,
informal i, uneori, mascat : clientelismul i, mai general, particularismul”. Vorbind despre clientelism ca
institu ie informal , autorul se refer la „diferitele tipuri de rela ii neuniversale, care se întind de la
schimburi particulariste ierarhice, clientelism, nepotism, pân la favoruri concrete care, în condi iile
regulilor formale din pachetul institu ional al poliarhiei ar fi considerate corupte” (vezi Iluzii despre
consolidarea democra iei, în Revista Român de tiin e Politice, Vol. 2, Nr. 1, aprilie 2002, pp.99-100) .

70