UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA DIN IAȘI

FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR

PROIECT DE DIPLOMĂ

Coordonator științific,
Lector Dr. Iulian Marius DUMITRU
Absolvent,
Bodron Cosmin

1
 UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA DIN IAȘI
FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR

PUTEREA FRIMELOR ROMÂNEȘTI

IMPLICAŢIILE PE CARE LE-A AVUT

ADERAREA ROMÂNIEI LA UNIUNEA EUROPEANǍ

DIN PUNCT DE VEDERE AL FIRMELOR ROMÂNEŞTI

Coordonator științific,
Absolvent,

IAȘI
2019

2
 Avizat,
Îndrumător Lucrare de Licenţă
Titlul, Numele şi Prenumele ..................................................................
Data ................................... Semnătura ......................................

DECLARAŢIE privind originalitatea

conţinutului lucrării de licență

Subsemnatul.....................................................................................................................,
domiciliul în ……………………………………………………………………… născut la
data de ……………………………………………………., identificat prin CNP
……………………………………., absolvent al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din
Iași, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea
…………………………………………….…………………………........................., promoția
……………………………., declar pe propria răspundere, cunoscând consecințele falsului în
declarații în sensul art. 326 din Noul Cod Penal și dispozițiile Legii Educației Naționale nr.
1/2011 art.143 al. 4 si 5 referitoare la plagiat, că lucrarea de licență cu titlul: PUTEREA
FRIMELOR ROMÂNEȘTI / IMPLICAŢIILE PE CARE LE-A AVUT ADERAREA
ROMÂNIEI LA UNIUNEA EUROPEANǍnDIN PUNCT DE VEDERE AL FIRMELOR
ROMÂNEŞTI elaborată sub îndrumarea d-
na ..................................................................................................................................................
..., pe care urmează să o susțină în față comisiei este originală, îmi aparține și îmi asum
conținutul său în întregime. De asemenea, declar că sunt de acord ca lucrarea mea de licență
să fie verificată prin orice modalitate legală pentru confirmarea originalității, consimțind
inclusiv la introducerea conținutului său într-o bază de date în acest scop. Am luat la
cunoștință despre faptul că este interzisă comercializarea de lucrări științifice in vederea
facilitării falsificării de către cumpărător a calității de autor al unei lucrări de licență, de
diploma sau de disertație și în acest sens, declar pe proprie răspundere că lucrarea de față nu a
fost copiată ci reprezintă rodul cercetării pe care am întreprins-o.

Data Semnătura

3
 CUPRINS

Introducere

CAPITOLUL 1 PROCESUL INTEGRĂRII

1.1 Noţiuni generale privind procesul integrării interstatale..............................................................

1.2 Evoluţia procesului de integrare în cazul U.E..............................................................................

CAPITOLUL 2 STUDIUL PRIVIND SITUAȚIA IMM-URILOR DIN ROMÂNIA ÎNAINTEA

ADERARII LA U.E

2.1 Cadrul legislativ şi funcţional al IMM-urilor în interiorul U.E...................................................

2.1.1 Rolul IMM-urilor în viața economică a statelor.........................................................
2.1.2 Dezvoltarea cadrului funcţional al IMM-urilor în interiorul U.E..............................

2.2 Romania si pregatirea acesteia în vederea integrării....................................................................

2.2.1 Evoluţia cadrului legislativ şi instituţional al IMM-urilor..........................................
2.2.2 Evaluarea generalâ a dezvoltării economice a Romaniei comparativ cu ţările
membre U.E înaintea aderării.............................................................................................................

2.3 Situaţia IMM-urilor din ţările recent integrate în U.E..................................................................

2.3.1 Situaţia IMM-urilor din ţările Europei Centrale şi de Est la momentul integrării lor
în U.E..................................................................................................................................................
2.3.2 Abordarea generală a evoluţiei IMM-urilor romaneşti..............................................

CAPITOLUL 3 IMPACTUL ADERARII ROMÂNIEI LA U.E. RESIMȚIT DE I.M.M-URILE

ROMÂNEŞTI

3.1 Analiza situaţiei întreprinderilor mici şi mijlocii.........................................................................

3.1.1 Densitatea, distribuţia şi profilul IMM-urilor româneşti.............................................

3.1.2 Avantaje şi riscuri ale Pieţei Interne Unice pentru IMM-urile româneşti..................
3.1.3 Surse de finanţare a investiţiilor IMM-urilor post-aderare.........................................

3.2 Impactul integrării asupra economiei româneşti si asupra IMM-urilor.......................................

3.2.1 Efectele generale ale integrarii în U.E asupra economieie româneşti.........................
3.2.2 Studiu privind efectele integrării asupra IMM-urilor româneşti.................................

3.3 Perspective ale mediului de afaceri românesc..............................................................................

CAP.4.CONCLUZII SI PROPUNERI...............................................................................................

Bibliografie.........................................................................................................................................

4
 INTRODUCERE

Prin această lucrare ne propunem să abordă condițiile și implicațiile asocierii

României la Uniunea Europeană care a costituit, pe plan economic, o zonă de schimburi
libere, cooperări economice vizând sprijinea restructurării economiei românești, iar din punct
de vedere politic, constituirea unui dialog politic constant între părţi, beneficii şi nu în ultimul
costurile aderării României la Uniunea Europeană.
Lucrarea este structurată pe trei capitole.
În primul capitol se ia în discuţie extinderea Uniunii Europene cu ţările Europei
Centrale şi Orientale, care se înscrie într-un nou context istoric, integrarea fiind deschisă
tuturor ţărilor europene, acest principiu oferind oportunitatea realizării idealului de Europa
unită şi prospera. Avantajele constau în favorizarea schimburilor comerciale, activitatea
economică dând un nou impuls dezvoltării economiei europene în ansamblu. Aderarea noilor
state va duce totodată la creşterea influenţei Uniunii Europene pe plan internaţional, dar până
atunci, aceasta se confruntă cu dificultăţi politice, financiare şi instituţionale, datorită faptului
că realităţile economico-politice ale statelor candidate sunt foarte diferite. În continuare se
prezintă istoricul aderării României la U.E Totul a început la 1 februarie 1993, când România,
pe de o parte, şi Comunitatea şi Statele Membre pe de ală parte, a semnat Acordul European,
prin care se crea o zonă de liber schimb, se recunoştea obiectivul României de a deveni
membru al Uniunii şi se prevedea asistenţă financiară şi tehnică din partea Uniunii Europene.
Acest acord a intrat în vigoare la 1 februarie 1995, iar la Snagov în iunie acelaşi an, strategia

5
naţională de pregătire a aderării la UE a jalonat etapele procedurale şi acţiunile ce urmau a fi
interprinse în procesul de apropiere de structurile comunitare.
În capitolul II se încearcă prezentarea exigenţelor integrării României la Uniunea
Europeană. Efectele integrării României în U.E. au fost resimţite atât în perioada de pre-
aderare, cât au fost şi după aceea, în domeniile politic, economic, administrativ juridic,
precum şi prin preluarea obligaţiilor pe care le presupune calitatea de membru al U.E
Analiza costurilor şi beneficiilor extinderii U.E. prezintă o măsură importantă pentru
România. Studiile efectuate relevă că riscurile potenţiale ale neextinderii sunt mai mari pentru
ţările U.E. decât pentru cele candidate, pe când beneficiile extinderii sunt mai mari decât
costurile pentru ţările U.E.
România consideră că îndeplinirea criteriilor stabilite de U.E. implică o redresare
economică cat mai puternică şi accelerată a ţării, prin mobilizarea factorilor interni, potentaţi
de cooperarea cat mai strânsă cu ţările comunitare, al căror sprijin îndeosebi financiar şi
tehnico-economic trebuie să fie mai substanţial, dar şi de o colaborare multilaterală cu
celelalte ţări aderente la U.E.
Sintetizat, costurile aderării sunt cele legate de înfiinţarea unor instituţii compatibile cu
cele existente în UE, costuri legate de investiţiile în tehnologie, pentru a avea produse de
înaltă calitate, la standarde ridicate şi preţuri rezonabile, care vor permite accesul pe piaţa
europeană, investiţii pentru îmbunătăţirea calităţii mediului precum şi investiţii în agricultură,
căci piaţa agricolă se va axa din ce în ce mai mult pe calitate.
S-a identificat trei categorii de costuri ale aderării României la Uniunea Europeană, în
funcţie de cei care le suportă:
 costuri publice, acoperite de la bugetul statului;
 costuri private, acoperite de societăţile comerciale;
 costuri individuale, acoperite de cetăţeni.
În ceea ce priveşte avantajele integrării pentru România, sunt aceleaşi ca pentru toate
celelalte ţări candidate: creştere economică, creşterea investiţiilor străine directe, crearea unor
noi structuri de producţie care să permită fabricarea unor produse finite cu valoare adaugată
mai mare şi calitate superioară, conform standardelor UE, protecţie sporită a consumatorilor,
creşterea economiilor şi investiţiilor populaţiei, micşorarea fiscalităţii prin politici de
impozitare mai relaxate, extinderea pieţelor de capital, dezvoltarea afacerilor şi a sectorului
privat, stimularea concurenţei, acces pe piaţa muncii din statele UE, îmbunătăţirea
substanţială a standardului de viaţă a populaţiei.
Capitolul al III-lea îşi propune să abordeze impactul direct şi indirect al aderării
României la Uniunea Europeană. un impact pozitiv asupra economiei în ţările aderante. Mai
6
întâi, acest eveniment reprezintă o oportunitate istorică de a depăşi împărţirea de după război
a Europei şi de a aduce pace şi stabilitate continentului. Extinderea va continua să întărească
cea mai mare Piaţă Unică din lume aducând numărul total de consumatori la 500 milioane. O
piaţă unică mai mare şi mai competitivă va fi în beneficiul consumatorilor dar va şi întări
considerabil poziţia UE în mediul economic global.
Impactul aderării asupra economiei naţionale poate fi direct şi indirect, fiind
determinat de respectarea criteriilor de aderare şi implicit de aderarea României la Uniunea
Europeană.
România este prima ţară din estul şi centrul Europei care a avut relaţii oficiale cu
Comunitatea Europeană înainte de anul 1990, printr-un acord din 1974, România fiind inclusă
în Sistemul Generalizat de Preferinţe. Relaţiile diplomatice ale României cu Uniunea
Europeană dateaza din anul 1990, iar ca urmare a disponibilităţii manifestată atât de România,
cât şi de Uniunea Europeană, a fost semnat, la 1 februarie 1993, Acordul European de
asociere între România - pe de o parte - şi Comunităţile Europene şi statele membre - pe de
alta parte -acord care a intrat în vigoare la 1 februarie 1995.
Prevederile acestui acord stipulează faptul că România a devenit membru asociat şi au
fost puse bazele pentru viitoarea aderare, recunoscându-se că obiectivul final urmărit de ţara
noastră este de a deveni membră cu drepturi depline a Uniunii Europene.
Pentru a deveni stat membru al Uniunii Europene, România a trebuit să îndeplinească
criteriile de aderare stabilite la Copenhaga şi să se alinieze la legislaţia şi politicile Uniunii
Europene.
Negocierile de aderare au stabilit condiţiile în care acquis-ul comunitar este aplicat în
România, înainte şi după aderare, şi maniera în care Romania va participa la instituţiile şi la
bugetul Uniunii.
Asocierea Romaniei la Uniunea Europeană înseamnă, pe plan economic, crearea unei
zone de liber schimb, cooperarea economică şi financiară, în sprijinul restructurării economiei
româneşti, iar în plan politic, crearea unui cadru instituţional pentru realizarea unui dialog
politic permanent între părţi.
Acordul European de asociere a Romaniei la Uniunea Europeană cuprinde prevederi pentru
fiecare sector principal de activitate:
• în domeniul schimburilor comerciale bilaterale se prevede crearea între părţi a unei
zone de comerţ liber, care se va concretiza prin eliminarea treptată a obstacolelor tarifare şi
netarifare existente între relaţiile comerciale dintre Romania şi Uniunea Europeană;
• aderarea României la Uniunea Europeană necesită un cadru economic care să fie
compatibil cu funcţionarea Uniunii Europene şi cu mecanismele comunitare. Ca urmare, s-a
7
impus grăbirea descentralizării sectorului de stat şi crearea unui puternic nucleu de
întreprinderi mici şi mijlocii, alinierea tuturor standardelor româneşti la normele comunitare,
legarea cursului Leului de EURO, precum şi realizarea unei modificări de structură a
populaţiei ocupate în economie, pentru a ne apropia de nivelul ţărilor din Uniunea Europeană;
• pe plan instituţional, organismele centrale precum Banca Naţională, Curtea de Justiţie
etc. trebuie să aibă aceleaşi atribuţii cu cele din ţările comunitare;
• în domeniul legislativ vor trebui adoptate acte normative cu caracter economic şi
pentru alte sectoare, prin consultarea obligatorie a legislaţiei existente în Uniunea Europeană.
Primii pași în construcţia europeanã au făcuți acum aproximativ 65 de ani, în același
timp cu semnarea Tratatului de la Paris (1951), cu ajutorul căruia s-a fondat Comunitatea
Europeanã a Cărbunelui şi a Oţelului prin voinţa comunã a şase membri fondatori: Belgia,
Germania, Luxemburg, Franţa, Italia, şi Olanda. După această perioadă în anul 1957 a fost
fondat Tratatul de la Roma, iar acești șase membri fondatori au stabilit efectuarea
Comunităţii Europene a Energiei Atomice (EURATOM) și a Comunităţii Economice
Europene (CEE). Pentru a se reuși realizarea primei extinderi a Comunităţii Economice
Europene a fost necesar un timp îndelungat, respectiv 16 ani, după care acest proces de
integrare a fos accelerat. Această Comunitate Europeană a remarcat o evoluție considerabilă și
dinamică, timp în care s-au înregistrat schimbări și perfecționări atât la nivel organizatoric cât
și la nivel instituțional. Cele mai de preț evenimente ale anilor 80, în vedera integrării vest-
europene care au vut o importanță deosebită au fost costitite prin extinderea de la 9 la 12
membri și prin crearea Pieţei Unice Europene.
Începând cu anul 1985 Jacques Delors, când acesta a primit funcția de președinte al
Comisiei Europene, Piața Unică a fost remarcabil impulsionată de acesta chiar dacă această
Piață era prevăzută în Tratatul de la Roma. După șase luni de a inițiativa lui Jacques Delors a
avut loc Summit-ul de la Luxemburg, adoptându-se totodată Actul Unic European, care a fost
pus în aplicare începând cu iunie 1987
Tratatul asupra Uniunii Europene, cunoscut și sub denumirea de Tratatul de la
Maastricht a fost semnat în anul 1992 pe 7 februarie de miniştrii Afacerilor Externe şi de
Finanţe ai celor 12 ţãri membre.
Caracteristica particulară a acestei noi faze, este reprezentativă atât pentru modificările
care au loc în Comunitatea Europeană, cât și pentru extinderile și integrările de la dominiile
economice la cele monetare și politice.
Obiectivele Uniunii stipulate în Tratat sunt:
- promovarea progresului economic şi social
echilibrat şi durabil, prin stabilirea unei uniuni economice şi monetare, cu o monedã unică;
8
 - punerea în practicã a unei politici externe şi de
securitate comune, cu definirea în timp a unei politici de apărare comună. Uniunea Europeană
dispune de un cadru instituţional unic, format din instituţiile comunitare şi Consiliul
European;
- tratatul asupra Uniunii Europene abordează nu
numai domeniile economic, monetar , politic, ci şi cultura, învăţământul şi socialul. Conceptul
de dialog social, care fusese introdus de Actul Unic European, a fost definit de Art. 3 al
Protocolului Social de la Maastricht. Se consideră că prin aceste texte s-a înregistrat un
progres evident către o politică socială europeană, dar Europa se află încă departe de uniunea
socială.
Obiectivele Uniunii care sunt prescrise a fi îndeplinite conform condiției și rimului
stipulat de Tratat, respectându-se totodată principiul subsidiarităţii, exact cum a fost prezentat
în Art. 3B al Tratatului instituind Comunitatea Europeană.
Instituţiile Uniunii Europene destinate să îndeplinească obiectivele (Art. 7) în limita
puterilor conferite prin Tratat sunt:
 Parlamentul European;
 Consiliul European;
 Comisia Europeană;
 Curtea de Justiţie;
 Curtea de Conturi.
Atât Consiliul European cât și Comisia Europeană sunt asistate cu rol consultativ de
Comitetul Economic şi Social și de Comitetul Regiunilor.
După o perioadă de circa cinci ani după semnarea Tratatului de la Maastricht, sunt
implementate amendamente pentru tratatele precedente și se stabilește o simplificație a
tratatelor care întemeiază cele trei Comunităţi Europene pentru a corespunde cu realitățile di
prezentul respectiv, astfel în octombrie 1997 se semnează noul tratat cunoscut sub denumirea
de Tratatul de la Amsterdam.
Tratatul de la Amsterdam introduce patru mari domenii:
a. libertate, securitate şi justiţie;
b. politica externă eficientă şi coerentă;
c. uniunea şi cetăţenii săi;
d. problemele instituţionale.
Din punct de vedere a formelor instituționale emise pentru a extinde Uniunea
Europeană, acest Tratat deduce (din fapte care precedă) evoluția evenimentelor viitoare,

9
respectiv întărirea rolului Parlamentului European, amplificarea votului cu majoritate
autorizată în Consiliu, structura și funcționalitatea Comisiei Europene, precum și
statormicirea principiilor sobsidiarității.
În anii 90 prin aderarea a încă trei țări: Suedia, Finlanda, Ausitria, construcția
europenă înregistrează accelerarea dinamicii și o amplificare a domeniilor de integrare.
Prin aderarea celor trei tări enumerate mai sus, în 1995, Uniuniea Europeană trece de
la 12 membri la 15 membri. Această integrare poate fi descrisă ca fiind una dintre cele mai
dificile negocieri, deoarece în momentul integrării fiecare dintre aceste trei tăti era mai bohată
decât media.
Integarea foarte rapidă a acestor trei țări bogate reiese prin simpla comparație cu
aderarea Spaniei și Portugaliei, aceste două țări fiind mai sărace decât media Uniunii;
negocierile pentru acestea două durând șapte ani.
Mult mai complicată a fost aderarea țărilor est-europene, deoarece acestea erau mult
mai sărace decât Spania și Portugalia, aveau sectoare mari din punct de vedere agricol și se
aflau într-un proces dificil de tranziție din punc de vedere al economiei de piață.
Uniunea Europeană prezintă două ținte de bază cu privire la extinderea spre Est:
- primul obiectiv este reprezentat de crearea unei Europe
care să asigure și să garanteze pacea și stabilitatea printr-o democrație garantată, aplicarea
legilor, să respecte drepturile omului și să protejeze minoritățile. „Impresia mea este cã cea
mai bunã cale de a face din Europa un loc mai stabil, unde suferinţele trecutului sã dispară
cu adevărat, este sã mergem înainte cu deplina integrare a continentului european”, declara
Günter Verheugen, Comisarul european pentru extinderea UE, într-un interviu acordat
redactorului-şef al revistei Europe la Washington.
- al doilea obiectiv este reprezentat de realizarea unei
piețe cu caracter competitiv și deschis. Prin acest obiectiv se oferă posibilitatea țărilor din
Europa Centrală și de Est, să găsească și să asigure poporului un trai mai decent, aceste
popoare suferind în continuare din cauza perioadei comuniste.
Postenitatea Uniunii Europene este condiționată în principal de reușita proceselor de
reformă cu care instituțiile Uniunii se confruntă. Ultima fază decisivă în ceea ce privește
dezbaterea și stabilirea mizelor acestui proces este contituit de Consiliul European de la Nisa,
din decembrie 2000.

10
 CAPITOLUL 1
PROCESUL INTEGRĂRII EUROPENE

1.1 România şi perioada de pre-aderare la Uniunea Europeană

 Extinderea Uniunii Europene spre Europa Centrală şi de Est

Evenimente din perioada anilor '90, din Europa, cu precădere dispariţia Uniunii Sovietice
şi încheierea Războiului Rece, au condus la multe modificări din punct de vedere geopolitic,
modelul vechi al echilibrului internațional luând sfârșit. Dezvoltarea Uniunii Europene cu
ţările din Europa Centrală și Orientală (Cipru, Malta, Turcia) se înregistrează în actualul
context istoric, criteriul fundamental fiind: ,,integrarea este deschisă tuturor ţărilor europene”.
Aderarea actuală este diferită de cea inițială, diferențierea realizându-se prin tratarea distinctă
a amplificării cu un număr mare de state, acest aspect simbolizând din ce în ce mai evident a
idealului de Europa unită şi prospera.
“Procesul de formare a Uniunii Europene a început mai precis în 1957, prin semnarea
Tratatului de Constituire a Comunităţii Europene de către statele fondatoare (Franţa,
Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg), acestora alăturându-se treptat, în urma a
patru valuri de aderare încă 9 state, alte 13 depunându-şi în scurt timp candidatura la
aderare.”
Planul construcţiei europene, care a început după finalizarea războiului care a zdruncinat
continentul, a alăturat multă state la concrezizarea acestei idei. Statele din Europa Centrală şi
de Est, care aspiră la acest lucru, ulterior pot fi membri ai uniunii, această aderare
desfășurându-se în momentul în care statul respectiv este pregătit să îndeplinească obligaţiile
statutului de membru, prin îndeplinirea condiţiilor politico-economice.

Această declaraţie făcută la nivel înalt a fost luată că o promisiune ce urmă a fi respectată, 13
ţări depunându-şi candidatura pentru a deveni membri ai Uniunii. Extinderea UE, în urmă
11
deciziilor luate la Luxemburg (1997) şi Helsinki (1999) are în zilele noastre o dimensiune
politică, istorică şi morală de o deosebit de mare amploare. Aste mai mult decât o extindere,
înseamnă unitatea ţărilor continentului, ceea ce aduce cu sine stabilitate, egalitate, securitate.
“Complexul proces de negocieri în vederea aderării a dus la nesiguranţa din partea ţărilor
candidate, lucru de înţeles şi care ar trebui luat în seamă. Uniunea a decis să nu stabilească un
program foarte strict, considerând că pregătirea totală pentru a deveni membru cu drepturi
depline este mai importantă decât completarea negocierilor: criteriile trebuind să fie
îndeplinite, ceea ce de multe ori depinde de circumstanţele politico-economice locale şi nu pot
fi prevăzute. Elementul primordial este respectarea angajamentelor făcute. Uniunea va lua
deciziile referitoare la reformele instituţionale necesare până la sfârşitul anului 2000, pentru a
fi gata pentru a primi noii membri până la sfârşitul anului 2002, fiind crucial că promisiunile
făcute să fie respectate la termen.”
Decizia de principiu cu privire la perspectiva extinderii spre Europa centrală şi de est a
Uniunii Europene a fost luată de Consiliul European ce s-a reunit la Copenhaga, în iunie
1993, cu această ocazie fiind stabilite criteriile pe care ţările candidate trebuie să le
îndeplinească înaintea aderării propriu-zise. Acestea sunt:
a) Criteriul politic - implică existenţa instituţiilor stabile care să garanteze: democraţia,
statul de drept, drepturile omului şi ale minorităţilor.
b) Criteriul economic - cere existenţa unei economii de piaţă viabile,şi capacitatea de a
face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei interioare a UE;
c) Criteriul preluării acquis-ului comunitar -simbolizează capacitatea ţărilor candidate de
a-şi asuma obligaţiile şi de a subscrie la obiectivele Uniunii politice, economice şi monetare.
“Extinderea aduce beneficii, în sensul că securitatea, stabilitatea şi prosperitatea vor fi sporite
nu numai în cadrul Uniunii, dar pentru comunitatea internaţională, incluzând principalii
parteneri comerciali. Extinderea va mări aria de acţiune a comercianţilor şi a investitorilor,
aceştia trebuind doar să respecte anumite reguli, proceduri şi tarife aplicabile ambelor părţi. O
Europă lărgită va stimula creşterea şi va crea noi oportunităţi în domeniul investiţiilor şi al
comerţului, plasând Uniunea pe un loc fruntaş în contribuţia la efortul internaţional de luptă
împotrivă crimei organizate, a traficului ilegal sau a poluării.”
În ultimii ani, ţările viitoare membre au acordat atenţie deosebită efectelor ce aderarea le va
avea asupra lor, Uniunea Europeană fiind nevoită să explice beneficiile şi să discute impactul
ce extinderea îl va avea asupra ambelor părţi, pentru a putea profita din plin de oportunităţile
ce se vor ivi. Pentru ca procesul de extindere să continue pe făgaşul normal, Uniunea trebuie
să continue relaţiile complexe cu vecinii, favorizând stabilitatea politică şi creşterea

12
economică, asigurându-se că graniţele între Uniune şi statele viitoare membre nu vor diviza
relaţiile între acestea.
La întâlnirea din iunie 2000, Consiliul European a decis că toate ţările din această regiune
sunt potenţiale candidate pentru aderarea la UE, această perspectivă încurajând fiecare ţara să
accelereze ritmul reformelor şi să înceapă alinierea faţă de legislaţia şi structurile Uniunii
Europene. Procesul de Stabilizare şi Asociere favorizează dialogul politic, liberalizarea
comerţului,asistenta financiară şi cooperarea strânsă în multe sfere ale vieţii economice şi
sociale, permiţând fiecărei ţări să se mişte în propriul ritm, beneficiind de suportul financiar şi
de experienţă Uniunii.
“În urmă alegerilor din ianuarie 2000, şi în special datorită îmbunătăţirii valorilor
democratice, Croaţia a fost propusă pentru aderare. Albania de asemenea, a făcut eforturi prin
instituirea de reforme pentru a facilita aderarea. Sârbii au decis să pună capăt izolării, decizie
făcută pentru a aduce stabilitatea şi prosperitatea în regiune. Totodată, Uniunea a acordat
sprijin material şi politic provinciei Muntenegru, pentru a sprijini alegerea făcută în direcţia
democraţiei şi a reformei. În Kosovo, Uniunea a fost principalul donator în vederea
reconstrucţiei, în principal prin Agenţia Europeană pentru Reconstrucţie.”
Rusia a prezentat interesul de a purta discuţii cu Uniunea Europeană, legat de implicaţiile
extinderii. O regiune a Rusiei va fi în mod deosebit afectată de lărgire, şi anume Kaliningrad,
această devenind o enclavă a Rusiei în cadrul Uniunii, această din urmă trebuind să contureze
o strategie în cazul cooperării cu Rusia, Polonia şi Lituania, pentru a se asigura că regiunea
Kaliningrad va putea profita de prosperitatea crescândă pe care vecinii săi o vor dobândi în
urmă aderării la UE.
Vecinii din zonă Mediteraneană se apropie din ce în ce mai mult de Uniunea Europena, prin
Parteneriatul Euro-Mediteranean. Cu reforme politice şi economice mult îmbunătăţite în
această zonă, există o noua oportunitate de a dezvolta relaţii cât mai strânse atât în domeniul
politic, cât şi în cel al investiţiilor, în contextul unui climat prietenos, bazat pe cooperare.
Beneficiile extinderii Uniunii Europene date de reformele pe plan intern în statele candidate
sunt stabilitatea şi, de ce nu, oportunităţi de investiţii. Creşterea în diversitate nefuncţionând
doar în baza unor valori europene, precum pieţe libere sau legitimitate democratică. Statele
candidate trebuie să fie conştiente de necesitatea pregătirii economice şi a implementării
acquis-ului. Europa intervine cu seriozitate în problemele apărute la nivel regional, european
şi internaţional, prin obligarea şi oferirea de beneficii actorilor internaţionali, care au devenit
conştienţi de importanţa unei voci unice a Europei pe plan global. Avantajele extinderii sunt
date de politica externă şi de securitate comună, de identitatea europeană de securitate şi
apărare şi de cooperarea cu statele vecine.
13
 “Nu doar stabilitatea UE sau a Europei de Sud-Est sunt elementele cheie ale stabilităţii
europene, ci şi stabilitatea Orientului Mijlociu sau a Asiei Centrale. Această defineşte
caracterul original al construcţiei europene: UE nu este responsabilă doar pentru stabilitatea în
interior, ci şi în exterior.”
Extinderea Uniunii Europene cu tăriile Europei Centrale şi Orientale, dar şi cu Malta,
Cipru şi Turcia se înscrie într-un nou context istoric, integrarea fiind deschisă tuturor ţărilor
europene, acest principiu oferind oportunitatea realizării idealului de Europa unită şi prosperă.
Avantajele constau în favorizarea schimburilor comerciale, activitatea economică dând un nou
impuls dezvoltării economiei europene în ansamblu. Aderarea noilor state va duce totodată la
creşterea influenţei Uniunii Europene pe plan internaţional, dar până atunci, această se
confruntă cu dificultăţi politice, financiare şi instituţionale, datorită faptului că realităţile
economico-politice ale statelor candidate sunt foarte diferite.
Lărgirea spre Est a fost în permanenţă un subiect extrem de dezbătut în mediile din Uniunea
Europeană. Nici un alt val de lărgire anterior nu s-a bucurat de o asemenea atenţie. Fenomenul
este explicat prin prisma condiţiilor şi premiselor lărgirii spre Est care sunt total diferite decât
cele în care s-a discutat şi s-a realizat oricare din extinderile anterioare.
Conform Tratatului de la Roma nu există limite geografice sau alte restricţii care să interzică
unui stat participarea la UE, principala condiţie pentru a deveni membru UE fiind accea ca
statul candidat să împărtăşească valorile europene. Extinderea spre estul Europei este o
experienţă cu totul nouă şi pentru UE care îşi va selecta noii membri din afara candidaţilor
tradiţionali şi pare a avea la bază inclusiv raţiuni politice şi de natură sentimentală. Într-o
declaraţie din octombrie 2000, comisarul european pentru extindere Günther Veurheugen,
sublinia caracterul unitar al Europei şi ireversibiliatea extinderii spre est “lărgirea UE este un
proces ireversibil...Nu vom mai lăsa Europa să fie divizată pe criterii politice, ideologice sau
de altă natură”.
Practic extinderea depinde de trei factori: pregătirea internă a statelor candidate, pregătirea
internă a UE şi negocierile de aderare propriu zise.

1.1 Noţiuni generale privind procesul integrării interstatale

Intergarea interstatală este considerată un fenomen definitoriul din punct de vedere al

economiei mondiale postbelice. Acest fenomen cuprinde două lumi: lumea dezvoltată și
lumea în curs de dezvoltare.

14
 În literatura de specialitate termnului de ,,integrare economică” i se oferă mai multe
accepţiuni1. Integararea economică internațională poate fi caracterizată ca fiind ,,cea mai
dorită structură economică mondială”, prin înlăturarea piedicilor artificiale din direcția
funcționării optime și prin înglobarea decisă a tuturor constituienților necesari coordonării și
unificării.
Din punct de vedere al specialiștilor această integrare economică reprezintă un proces
complex de evidențiere a legăturilor și condiționărilor reciproce dintre ramurile economiei
naționale și dintre economiile unor țări diferite, reprezentativ economiei contemporane.
Prin integrare, se înţelege – ,,suprimarea progresivă a discriminărilor datorate
existenţei frontierelor naţionale, care afectează activitatea economică a ţărilor membre.
Aceste discriminări pot restrânge fluxul de bunuri şi servicii dintre ţări, circulaţia factorilor
de producţie, precum şi contextul general al politicii economice, care domină jocul factorilor
de producţie”2.
Mulțumită varietății deciziilor integraționiste, integrarea se înfățișează drept cooperare
sau în cel mai bun caz se asociază cu aceasta.
Raportându-ne la determinările oferite cooperării economice internaționale, putem
aprecia că integrarea se diferențiază de cooperare prin faptul că:
-chiar dacă în cadrul cooperării au loc facilități din punct de vedere vamal, fiscal,
concesii reciproce, țările care se află în cooperare își pastrează sistemele vamal propriu (fără a
fi integrete);
-există o interdependenţă între partenerii aflaţi în cooperare dar aceasta nu exclude
menţinerea economiilor naţionale.
O necesitate obiectivă este constituită de o intensificare a procesului de integrare la
scară regională, astfel putem să luăm în calcul următoarele elemente considerate definitorii3:
- potenţialul material, financiar şi uman care poate fi îmbunătățit considerabil prin cooperarea
în circuitutele naționale, regionale și mondiale de valori;
- proximitatea geografică, care prezintă rezultate avantajoase spre raporturile de
complementaritate între dimensiunile economice, cultural-umane, politico-diplomatice,
intensificate de afinităţile spirituale;

1
Bâr san Maria “Integrarea economică europeană. Introducere în teorie şi practică”, Editura Carpatica,
Cluj-Napoca, 2005, pag.42
2
Bârsan Maria “Integrarea economică europeană. Introducere în teorie şi practică”, Editura Carpatica,
Cluj-Napoca, 2005, pag. 44
3
Cojanu Valentin, “Integrare şi competitivitate - modele de dezvoltare economică în Europa de Sud-
Est”, Editura ASE, Bucureşti, 2007, pag. 34
15
 - grupările regionale au un rol important în creșterea bogățiilor naționale și regionale,
având astfel efecte valoroase asupra schimburilor comerciale în ceea ce privesc grupările, și
totodată asupra locului ocupat de țările membre în comerțul internațional.
Tendinţa de creare a unor blocuri regionale comerciale este influențată de activitatea
mai multor factori endogeni și exogeni.
 Factorii de natură endogenă sunt efectul evoluțiilor care au avut loc în interiorul unui
anumite țări sau grupări de țări deja constituite:
- alegerile elementare de politică economică asemănătoare, opinia comună asupra
dezvoltării;
- politicile de liberalizare a restricțiilor în schimburile economice din punct de vedere a
comerțului interprinse de țările aflate în dezvoltare, proces care ulterior facilitează
liberalizarea în cazul unei noi integrări cu anumite state industrializate;
- impedimentele economice cu care anumite țări s-au confruntat ca rezultat a crizei
energetice, și care a avut ca și consecință realizarea faptului că există capacitate de dezvoltare
foarte puțin valorificată.
 Ca factori de natură exogenă subliniez:
- modalitățile de mascare a pericolelor potențiale care sunt rezultatul evenimentelor care
au loc în zona respectivă sau chiar în alte zone;
- încercări de a echiliba, prin accentuarea unor schimburi de intragrup, posibilele paguble
cauzate prin reducerea piețelor extraregionale, ca rezultat tot a unor procese integraţioniste;
- aspirația spre o stabilitate din punct de vedere politic și de consolidare a sistemelor
democratice.
Configurațiile cuprinse în integrarea economică regională sunt rezultatul multitudinilor
de relații care iau naștere între două sau mai multe state care își îmbină toate eforturile depuse
pentru reușita unui obiectiv comun4.
Din punct de vedere al perspectivei economice, procesul de integrare regională a
consemnat o schimbare progresivă datorită în mod special următoarelor caracteristici:
- dezvoltarea posibilităților de a obține efecte de creare de comerţ, creşterea
posibilităţii obţinerii de efecte de creare de comerţ, îmbunătățirea forţei în special pentru
negocierile internaţionale şi micșorarea costurilor de distribuţie comercială;
- neputința organizaţiilor internaţionale, în special a Organizaţiei Mondiale a
Comerţului, de a rezolva anumite dificultăți care au legătură cu liberalizarea schimburilor

4
Bârsan Maria “Integrarea economică europeană. Introducere în teorie şi practică”, Editura
Carpatica, Cluj-Napoca, 2005, pag.49
16
comerciale la nivel multilateral, acest aspect conducând la reanalizarea grupărilor integrative
regionale în construirea unui sistem de comerţ liber global.

1.2 Evoluţia procesului de integrare în cazul U.E

Concepţia de a creea o Europă unită există de foarte mult timp chiar de secole, însă doar
după finalizarea celui de-al doilea război mondial s-a demarat un proces de integrare
europeană. Pacifismul și înțelegerea realității înconjurătoare-a pericolului național agresiv au
renăscut în urma celor două războaie mondiale. Un alt aspect care a pus bazele acestui proces
de integrare europeană a fost reprezentat de dorința statelor din Europa Occidentală de a-și
stabiliza condițiile economice care au fost rău modificate și afectate de război.
După finalizarea celui de al doilea război mondial proiectele de consolidare a unui pol cu
o putere europeană au marcat o intensitate remarcabilă. Acest pol se transforma într-o
trebuință elementară, în situația în care puterea sovietică punea presiune asupra statelor din
Europa Occidentală, iar influenţa Statelor Unite se răspândea în întreg sistemul mondial.
Războiul rece care a urmat acestor momente de euforie a trezit la realitate lumea
occidentală. Scindarea Europei în două blocuri devenise un fapt real.
În progresul procesului de integrare europeană se pot remarca următoarele momente:
Principalele momente in procesul integrarii europene
1975 Tratatul privind crearea CEE
Inceputul anilor70 Prima extindere: Danemarca, Irlanda, Marea Britanie
Mijlocul anilor’80 Extinderea Sudica: Spania, Portugalia
Sfarsitul anilor’80 Actul Unic European – 1992, crearea pietei unice
1993 Tratatul asupra UE: crearea UEM
1995 Aderarea Finlandei, Suediei, Austriei
1997-1999 Agenda 2000 si procesul de extindere spre centru si est
(2000-2006)
2007-2013 Cadrul financiar pentru perioada 2007-2013
Tabel nr. 1 Principalele momente în procesul integrării europene5

Concepția unei piețe accesibilă câtor mai multe state a avut o dinamică viabilă pe o
perioadă îndelungată, fiindcă oglindește din ce în ce mai mult realitatea interdependenţei
economice. În timp ce toate tehnologiile erau într-o continuă dezvoltare și, pe lângă acestea

5
Bârsan Maria “Integrarea economică europeană. Introducere în teorie si practica”, Editura Carpatica, Cluj-
Napoca, 2005, pag.33
17
economiile erau din ce în ce mai solide, majoritatea firmelor (atât cele mari cât și cele mici)
doreau să aibă acces la o piata extinsa sigură6.
Din perspectiva sănătății economiei și pentru beneficiile tuturor consumatorilor,
această piață trebuia să fie mulțumitor de mare în așa fel încât să se poată furniza spațiul
competițional, chiar și în cazul celor mai mari firme. Din aceste considerente, în timp ce
economiile europene evoluau, proiectul inițial al CEE, focusat pe suprimarea taxelor într-o
uniune vamală, a fost continuat în anii ’80 de platforma pieţei unice, apoi în anii ’90 de
moneda unică.
În manieră categorică, Europa occidentală În mod incontestabil, Europa occidentală
simbolizează un prototip în domeniul integrării interstatale. Care au fost însă elementele care
au făcut posibilă această uniune uriaşă de interese europene ce a atins stadiul cel mai înalt
formând o piaţă unic:
► Europa de Vest înfățișează un sistem închegat de ţări, zona în care toate statele beneficează
de un mod de viață asemănător (dar nu identic), care se caracterizează prin acelaşi prototip de
civilizație. În acest mod de trai se constuie oportinitatea pentru o integrare interstatală
► Energia de atracţie a conceptului de integrare este reflectată de acțiunea mobilizării pe care
o generează. În cadrul unei piețe unice, circulația liberă a capitalurilor și a bunurilor
conducând la o economie care este capabilă să obțină rezultate superioare sumei rezultatelor
deosebite individuale realizate anterior. Acest aspect se poate realiza doar atunci când între
state nu au loc decalaje din punct de vedere al dezvoltării.
► Succesul integrării economice interstatale, include și acțiunea de a-și asuma anumite
responsabilități. De unde pornește și însemnătata „capabilităţii” ţărilor în cauză. Țările
candidate la integrare trebuie să dețină o capacitate economică și politică aparte, fără acestea
realizarea îndatoririlor devine imposibilă.
► Integrarea vest-europeană a fost realizată mulțumită prezenței unei voinţe politice
rezistente. Din acest punct de vedere, apropierea franco-germană a avut atribuție hotărâtoare.
Aici trebuie menționt rolul deosebit jucat de preşedintele Franţei – Charles de Gaulle şi de
primul cancelar al noii Germanii (de vest) – Konrad Adenauer. Datorită acestora cei doi
„eterni duşmani” şi-au dat mâna pentru ca împreună să realizeze îm pace,o nouă Europă.
► Nu trebuie trebuie subestimat însă rolul ţărilor mici. Potenţialul lor politic s-a dovedit
mare, mai ales atunci când s-a pus în discuţie caracterul relaţiilor reciproce. „Europa nu poate
fi concepută... decât în egalitatea dintre state; „ceea ce ar fi periculos şi total inacceptabil
este ca anumite mari state să-şi imagineze că, atunci când ajung la un acord între ele,

6
Delumeanu Stefan “Geneza Europei comunitare”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006, pag.24
18
problemele sunt în mod automat rezolvate...”, declara fostul ministru belgian al afacerilor
externe, Paul-Henri Spaak.
► La baza integrării economice interstatale a Europei Occidentale a stat un ,,nucleu dur”
compus din șase națiuni, respectiv: trei națiuni mari- Franţa, Germania, Italia, și trei națiuni
mici- Belgia, Olanda, Luxemburg – Benelux. Aceste state reprezintă bazele integrării, acestea
au fost primele care s-au înscris pe traseul integrării. Uniunea Europeană de astăzi nu ar fi fost
de neconceput fără aportul acestor ţări.

1.3. Cadrul instituţional al dialogului U.E.- România

“România are legături tradiţionale cu Uniunea Europeană, fiind prima şi singura ţară din
Europa de Est care, încă din anii 70 a avut un cadru juridic bine definit în relaţiile cu UE.
Astfel, în anul 1974, ca semn al recunoaşterii poziţiei româneşti de dezidenţă în cadrul
Pactului de la Varşovia, între România şi Comunitatea Europeană a fost încheiat un acord prin
care, statul român era inclus în Sistemul Generalizat de Preferinţe. Pe baza acestuia, o serie de
mărfuri româneşti au fost scutite parţial sau total, de plata taxelor vamale la importul lor în
Comunitate.”

Anul 1980 a marcat un moment important în evoluţia relaţiilor dinte România şi C.E.E.,din
două considerente:

Primul este legat de semnarea unui Acord privind comerţul cu produse industriale, care
marchează deschiderea pieţei comunitare pentru produsele industriale româneşti;

Crearea Comisiei Mixte România C.E.E., prin care, România în calitate de primă ţară
semnatară a acestui tip de acorduri, a recunoscut, de facto, C.E.E. ca entitate de sine
stătătoare.

“În anul 1982, la iniţiativa părţii române a fost adoptată recomandarea privind examinarea
posibilităţiilor de negociere a unui Acord bilateral de cooperare comercială şi economică, iar
pe această bază, între 1983-1984, s-au desfăşurat patru runde exploratorii la nivel de experţi în
vederea clarificării ariei de cuprindere a acordului.Semnarea acestui acord ar fi însemnat
recunoaşterea diplomatică a C.E.E., ceea ce era practic imposibil de realizat din considerente
de natură politică.”

19
Anul 1990, a marcat pentru ţările din Europa de Est delimitarea de ideologia politică şi
economică a comunismului şi orientarea spre un regim politic democratic susţinut de o
economie de piaţă. În acest context, dorinţa ţăriilor est-europene de a deveni membre cu
drepturi depline ale Uniunii Europene, este pe deplin justificată.

În ceea ce priveşte România - în spiritul valorilor nou afirmate după evenimentele din
decembrie 1989-, şi-a exprimat în mod deschis ataşamentul faţă de valorile occidentale, încă
din primele luni ale anului 1990. În acest sens, România a recurs la recunoaşterea oficială a
Comunităţiilor Europene şi la acreditarea unui ambasador pe lângă organele comunitare de la
Bruxelles. Se poate prin urmare afirma că: relaţiile diplomatice dintre România şi Uniunea
Europeană datează din 1990.

Demersurile în plan economic s-au materializat, într-o primă etapă, prin semnarea primului
acord comercial global cu Comunităţiile Europene,intrat în vigoare la 1 mai 1991. În
aceeaşi lună, România a adresat o cerere oficială de începere a negocierilor în vederea
asocierii la Comunitatea Economică Europeană. Un an mai târziu, în noiembrie 1992 a avut
loc la Bruxelles parafarea Acordului de Asociere şi a Acordului Interimar de aplicare a
prevederilor comerciale. Parlamentul României a ratificat Acordul European de Asociere în
martie 1993, iar câteva luni mai târziu(mai 1993) a intrat în vigoare, mai întâi componenta
comercială a acestuia (sub forma Acordului interimar) urmată, începând cu februarie 1995, de
către Acordul European de Asociere. Prin aceasta, România a devenit cel de-al patrulea
membru est-european (după Polonia, Ungaria şi Cehoslovacia) cu statut de asociat la
Comunitatea Economică Europeană.

Cu ocazia Summit-ului de la Copenhaga din anul 1993, ţările membre au convenit că,
statele asociate din Europa Centrală şi de Est, care doresc vor putea deveni membre ale
Uniunii Europene de îndată ce vor fi îndeplinite criteriile economice şi politice impuse:

 criterii politice: stabilitatea instituţiilor democratice, supremaţia legii, respectarea

drepturilor omului, respectarea şi protecţia minorităţilor;

 criterii economice: existenţa economiei de piaţă funcţională, capacitatea de a face faţă

presiunii concurenţei din Uniunea Europeană.

“Pe baza prerogativelor acordate prin statutul de membru asociat şi a celor cuprinse în
articolul 0 din Tratatul de la Maastricht, România a înaintat la 22 iunie 1995, cererea oficială
de aderare la U.E. însoţită de Strategia naţională de pregătire a aderării la U.E., adoptată la

20
Snagov, prin care s-au jalonat etapele procedurale şi acţiunile ce urmau a fi întreprinse în
procesul de apropiere de structurile comunitare.”

Răspunsul Comisiei, întocmit pe baza unei analize minuţioase privind gradul de

îndeplinire a criteriilor economice şi politice de aderare, s-a concretizat în luna iulie a anului
1997, când, Comisia Europeană a dat publicităţii Agenda 2000 recomandând Consiliului
European de la Luxemburg să înceapă negocierile de aderare cu Ungaria, Polonia, Cehia,
Estonia şi Slovenia, şi să amâne momentul începerii negocierilor cu România. Conform
recomandărilor Comisiei Europene, România a făcut progrese importante pe calea
democraţiei, dar este încă deficitară în ceea ce priveşte respectarea drepturilor minorităţilor şi
a copilului. În recomandarea Comisiei se apreciază de asemenea că România "a înregistrat
evoluţii favorabile în liberalizarea economiei, dar are nevoie de investiţii importante în
domeniul protecţiei mediului, agriculturii, transporturilor şi justiţiei".

Începând însă cu anul următor, Comisia întocmeşte Rapoarte periodice-anuale-privind

progresele înregistrate în România în vederea aderării. În cel de al doilea Raport periodic
asupra României publicat în octombrie 1999, Comisia recomandă Consiliului European de la
Helsinki începerea negocierilor de aderare cu România cât şi cu alte cinci state candidate care
nu au fost iniţial acceptate:Slovacia, Lituania, Letonia, Bulgaria şi Malta. Negocierile cu
aceste ţări au debutat cu ocazia unei întâlniri la nivel de miniştrii de externe, la 15 februarie
2000. În cadrul acestei întâlniri, Uniunea Europeană a prezentat fiecărui stat candidat o poziţie
generală a Uniunii Europene, care a fost luată la cunoştinţă de către ţările candidate.

Pentru a sprijini România în eforturile de pregătire în vederea aderării la UE, în 2002

Comisia Europeană a elaborat Foaia de parcurs pentru Bulgaria şi România - Comunicare a
Comisiei către Consiliu si Parlamentul European.

Încă din prima parte a anului 2000, România a deschis 5 din cele 31 de capitole de
negocieri:întreprinderi mici şi mijlocii, educaţie,ştiinţă şi cercetare, relaţii externe, politică
externă şi de securitate comună.

În prezent, toate cele 31 de capitole de negocieri sunt închise, iar, în data de 25 aprilie
2005, România a semnat la Luxemburg Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, care
marchează intrarea în linie dreaptă a procesului de aderare la Uniune, ce urmează să se
finalizeze la 1 ianuarie 2007. Astfel, România trece de la statutul de stat candidat la cel de ţară
în curs de aderare şi va participa ca observator la activitatea instituţiilor Uniunii, atât la
nivelul Consiliului European, al Consiliului UE şi al formaţiunilor sale sectoriale, cât şi al
grupurilor de lucru ale Consiliului UE şi Comisiei. De asemenea, România va fi invitată,
21
imediat după semnare, să-şi desemneze reprezentanţii în Parlamentul European, cei 35 de
parlamentari români cu statut de observatori urmând să-şi înceapă propriu-zis activitatea la
începutul sesiunii de toamnă a Parlamentului European.

“25 aprilie 2005 este un moment de referinţă atât pentru autorităţile române, cât şi pentru
cetăţenii români, care susţin masiv proiectul naţional al integrării europene, marcând
conectarea ireversibilă a societăţii româneşti la Uniunea Europeană şi încheierea
"contractului" cu Uniunea, în vederea aderării la 1 ianuarie 2007.”

Acordul European instituind o asociere între România pe de o parte, şi Comunităţile Europene

şi statele membre ale acestora, pe de alta parte, a intrat în vigoare la 1 februarie 1995. Cadrul
dialogului instituţionalizat între cele doua părţi a fost stabilit la doua niveluri:

- parlamentar;

- executiv.

“La nivel parlamentar, dialogul România - Uniunea Europeană se desfaşoară prin intermediul
Comitetului Parlamentar de Asociere România - Uniunea Europeană. Acesta funcţionează
potrivit propriilor reguli de procedură,care prevăd şi modul de desfăşurarea reuniunilor.
Comitetul Parlamentar are în componenţa sa membrii ai Parlamentului României şi ai
Parlamentului European, iar reuniunile sale se desfăşoară de doua ori pe an, la Bucureşti,
respectiv Bruxelles. Părţile implicate participă cu câte doisprezece membri, conducătorii
delegaţiilor asigurând în acelaşi timp şi co-preşedinţia Comitetului Parlamentar de Asociere."

Reuniunile se închid prin adoptarea şi semnarea unui document final, cu titlu de recomandare,
document cu valoare politică. Acesta este înaintat în acelaşi timp Guvernului României şi
instituţiilor comunitare. Documentul se consideră adoptat prin votul majorităţii fiecărei părţi
participante la reuniune.

Având în vedere importanţa procesului de integrare europeană, la nivelul Parlamentului

României funcţioneaza Comisia pentru Integrare Europeană. Atribuţiile acestei comisii
acoperă un domeniu vast al procesului, de la problemele de armonizare a legislaţiei româneşti
cu legislaţia comunitară până la stabilirea strategiei şi priorităţilor în domeniul integrării
europene. În realizarea acestor deziderate Comisia pentru Integrare Europeană a
Parlamentului colaborează cu comisiile de politică externă ale Camerei Deputaţilor şi
Senatului.

La nivel executiv, dialogul instituţional între România şi Uniunea Europeană se desfăşoară la

nivelul Consiliului de Asociere şi al Comitetului de Asociere.
22
 Capitolul II
Exigenţe ale integrării României în Uniunea Europeană

2.1. Criteriile aderării României la Uniunea Europeană

La 1 februarie 1995 a intrat în vigoare Acordul European ce instituia o asociere între

România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre pe de altă parte.
Prevederile acestui acord stipulează faptul că România a devenit membru asociat şi sunt puse
bazele pentru viitoarea aderare, recunoscându-se că obiectivul final urmărit de ţara noastră
este de a deveni membru cu drepturi depline a U.E. şi că asocierea are ca scop să ajute
România să realizeze acest deziderat.
România a avut contacte şi înţelegeri cu U.E. încă din deceniile sase şi şapte, când au fost
încheiate acorduri comerciale şi tehnice şi acorduri prin care beneficia de preferinţe vamale
comunitare. De abia în anul 1990 a fost semnat Acordul comerţ, cooperare comercială şi
economică între România şi U.E., iar din 1991 România a devenit beneficiară a asistenţei
financiare acordată prin Programul PHARE.
Negocierile privind asocierea României la U.E. au început în anul 1992 şi s-au finalizat în
acelaşi an prin parafarea Acordului de la Bruxelles. Parlamentul României a ratificat Acordul
European de asociere la U.E. în 1993.
Asocierea României la U.E. înseamnă pe plan economic crearea unei zone de liber schimb,
cooperarea economică şi financiară, în sprijinul restructurării economiei romaneşti, iar în plan
politic crearea unui cadru instituţional pentru realizarea unui dialog politic permanent între
părţi. În cadrul acordului sunt precizate o serie de principii care au în vedere:
 stabilirea unei perioade de tranziţie de maximum 10 ani, împărţită în două etape,
trecerea la cea de a doua făcându-se în urma examinării Consiliului de asociere a aplicării
pană în acel moment a prevederilor Acordului;
 asimetria în acordarea de către părţi a concesiilor concretizate prin faptul că, în timp ce
Uniunea îşi va realiza angajamentul în prima etapă, România şi-l va pune în aplicare în a doua
;

23
 angajamentul părţilor de a se abţine de la introducerea de reglementări care să vină în
contradicţie cu prevederile Acordului până la intrarea în vigoare;
 disponibilitatea părţilor ca pe perioada de tranziţie să procedeze de comun acord, în
funcţie de conjunctura existentă în sectoarele vizate, la reducerea periodică şi analizarea
concesiilor reciproce, inclusiv la accelerarea calendarului în aplicarea acestora.
Acordul European de asociere a României la U.E. cuprinde prevederi pentru fiecare sector
principal de activitate:
I. în domeniul schimburilor comerciale bilaterale se prevede crearea între părţi a unei
zone de comerţ liber care se va concretiza prin eliminarea treptată a obstacolelor tarifare şi
netarifare existente în acest moment în relaţiile comerciale dintre România şi U.E.. Acestea
privesc produsele industriale, cu excepţia celor textile şi siderurgice, dar şi produsele agricole
de bază (neprelucrate sau cu grad redus de prelucrare şi prelucrate). Zona de comerţ liber va fi
realizată în perioada de tranziţie de maximum 10 ani, în mod gradual. Perioada de tranziţie
este asimetrică în ceea ce priveşte ritmul reducerii şi eliminării taxelor de către România,
oferindu-se astfel ţării noastre o perioada mai lungă de timp pentru deschiderea pieţei sale la
importurile din U.E. Dacă U.E. se obligă să elimine toate taxele vamale şi îngrădirile
cantitative pană la sfârşitul primei etape a perioadei, România va face acest lucru la sfârşitul
celei de-a doua etape. Pentru o serie de produse considerate sensibile, acordul cuprinde
aranjamente speciale;
II. aderarea României la U.E. necesită un cadru economic care să fie compatibil cu
funcţionarea U.E. şi cu mecanismele comunitare. Ca urmare, s-a impus grăbirea
descentralizării sectorului de stat şi crearea unui puternic nucleu de întreprinderi mici şi
mijlocii, alinierea tuturor standardelor romaneşti la normele comunitare, legarea cursului
Leului de EURO, precum şi realizarea unei modificări de structură a populaţiei ocupate în
economie, pentru a ne apropia de nivelul ţarilor din U.E. ( 10% în agricultură, 30% în
industrie şi peste 60% în servicii ). România va trebui să aplice acele căi şi mijloace care să
ducă la relansarea puternică a producţiei, la stimularea investiţiilor, la creşterea
competitivităţii produselor, accelerarea procesului de reformă, la restructurare şi privatizare,
de modernizare în vederea asigurării unei macrostabilizări durabile şi eliminării actualelor
dezechilibre fundamentale din economie. Trebuie acordată mai multă atenţie valorificării
superioare a resurselor, inclusiv cele umane, creşterii productivităţii muncii, evoluării şi
folosirii eficiente a potenţialului competitiv şi creativ al firmelor autohtone.
III. pe plan instituţional, organismele centrale precum Banca Naţională, Curtea de Justiţie
etc. vor trebui să aibă aceleaşi atribuţii cu acelea din ţările comunitare;

24
IV. în domeniul legislativ vor trebui adoptate acte normative cu caracter economic şi
pentru alte sectoare, prin consultarea obligatorie a legislaţiei existente în U.E., fiecare proiect
de lege adoptat trebuind să cuprindă o precizare, potrivit căreia legea este conformă cu
legislaţia comunitară.
“În cadrul cooperării financiare dintre România şi U.E., România a beneficiat de asistenţa
financiară din partea U.E., sub forma de donaţii şi împrumuturi, inclusiv împrumuturi de la
Banca Europeană de Investiţii, pentru accelerarea şi susţinerea proiectului de transformare
economică a ţării şi pentru sprijinirea reajustării structurale. O destinaţie importantă a
împrumuturilor o reprezintă diminuarea consecinţelor economice şi sociale, a costurilor
sociale ale tranziţiei la economia de piaţă.”
Asistenţa financiară va fi acoperită din doua surse: programul PHARE, în cadrul căruia
fondurile alocate sunt nerambursabile potrivit Reglementării Consiliului U.E.; împrumuturile
acordate de Banca Europeană de Investiţii până la expirarea valabilităţii acestora.
În Acord se stipulează faptul că asistenţa financiară din partea U.E. va fi evaluată periodic în
funcţie de priorităţile stabilite, de capacitatea de absorbţie a economiei României, de
posibilitatea de rambursare a creditelor, de progresul înregistrat pe linia economiei de piaţă şi
în ce priveşte restructurarea economică. Pentru a se realiza o utilizare optimă a acestor credite
se va realiza o coordonare între contribuţiile U.E. şi cele din alte surse, cum ar fi: finanţarea
din partea statelor membre, alte ţări din G-24, F.M.I., Banca Internaţională pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Acordarea creditelor în cadrul asistenţei financiare se face numai pe baza unor documentaţii
prezentate de România, din care rezulta oportunitatea, modul de derulare a investiţiei,
eficienţa economică şi efectele sociale defalcate pe diferite etape ale derulării investiţiei.
Toate aceste principii ale asocierii trebuie însă transpuse în practică în concordanţă cu
interesele naţionale ale României. Asocierea şi aderarea trebuie să servească promovării
interesului naţional şi dezvoltării potenţialului economic şi patrimoniului cultural românesc.
În ceea ce priveşte aderarea României la U.E., cererea oficială a fost depusă în anul 1995,
fiind a treia ţară din cele 10 care şi-au depus oficial cererea de aderare : Ungaria, Polonia,
Slovacia, Letonia, Estonia, Lituania, Bulgaria, Cehia, şi Slovacia.

Împreună cu această cerere de aderare, ţara noastră a mai depus două documente de susţinere
a cererii :
 Strategia naţională de pregătire a aderării României la U.E.;
 Declaraţia de la Snagov, semnată de şefii tuturor partidelor parlamentare.

25
Pentru pregătirea condiţiilor şi derularea procesului de aderare a fost necesară crearea unui
cadru organizatoric :
a) crearea Comitetului Interministerial de Integrare Europeană, condus de şeful guvernului, a
Departamentului pentru Integrare Europeană din cadrul guvernului, precum şi a
compartimentelor corespunzătoare specializate la nivelul ministerului şi instituţiilor
administraţiei publice locale;
b) constituirea Comisiei comune pentru integrare economică a celor două Camere ale
Parlamentului şi crearea unui departament specializat pentru armonizarea legislativă în cadrul
Consiliului Legislativ, care veghează la îndeplinirea Programului Naţional de armonizare a
legislaţiei româneşti cu legislaţia comunitară;
c) desfăşurarea dialogului cu ţările membre U.E. şi cu instituţiile U.E. structurat pe două
domenii de activitate, ceea ce va permite să se abordeze aprofundat toate aspectele majore ale
procesului de integrare în U.E.;
d) înfiinţarea de centre de informare şi documentare în problemele U.E.;
e) realizarea Programului Naţional de pregătire a specialiştilor în domeniul integrării şi a
strategiei de imagine a procesului de pregătire a aderării României la U.E., destinată opiniei
publice autohtone şi europene.
Factorii de conducere şi decizie în ţara noastră trebuie să precizeze şi să arate în modul cel
mai transparent că România doreşte şi urmăreşte să se integreze cu cei care vor să coopereze
pe baze egale, democratice, şi nicidecum cu cei care vor să-i subordoneze pe alţii.
“Pornind de la stadiul dezvoltării economiei româneşti este necesară o perioadă de timp în
care ţara noastră să beneficieze de un statut preferenţial, perioadă în care să fie sprijinită
pentru a atinge standardele europene corespunzătoare. România nu trebuie să admită, sub
pretextul europenismului, subordonarea interesului naţional faţă de cei puternici, care ar crea
o serie de probleme pentru dezvoltarea şi suveranitatea naţională. Integrarea europeană
trebuie să fie concepută de ţara noastră cu respectarea suveranităţii naţionale, a demnităţii şi
drepturilor omului.”
Concepţia modernă pe care trebuie să se bazeze România în procesul integrării economice
presupune:
a) constituirea sistemului de legi şi reglementări ce definesc drepturile şi obligaţiile, fixând
cadrul fundamental în care se pot dezvolta relaţiile economice între parteneri;
b) înlocuirea instituţiilor specifice unei economii de comandă cu cele specifice de economie
de piaţa liberă;
c) asigurarea factorilor care să favorizeze funcţionarea profitabilă a pieţelor prin punerea în
valoare a factorilor de producţie şi a capacităţii întreprinzătorului;
26
d) realizarea unei interdependențe normale între politicile macroeconomice şi cele structurale,
pe baza extinderii liberei iniţiative;
e) conceperea modelelor de cooperare economică şi etapizarea procesului de integrare
economică internaţională, care nu trebuie să se reducă doar la o asimilare economică.
Obiectivul fundamental al Programului Economic de Dezvoltare pe termen mediu (2002 –
2006) îl constituie obţinerea unei creşteri economice durabile, care pe termen mediu – lung să
reducă decalajul de dezvoltare economică a României faţă de Uniunea Europeană. Din acest
obiectiv fundamental decurg obiectivele specifice, cum sunt: valorificarea resurselor proprii şi
a potenţialului economic existent, în condiţiile unei ajustări ample a producţiei industriale,
evidenţierea condiţionării lor cauzale dintre ramuri şi a posibilităţii de creştere a producţiei
fiecăruia, în condiţiile volumului de resurse previzibile în acest moment; stimularea
proceselor de privatizare şi restructurare cu precădere către ramurile şi sub ramurile pentru
care dezvoltarea este direct condiţionată de aportul capitalului străin, de noi pieţe şi de
modificarea ofertei şi a structurii de proprietăţi. Toate aceste obiective specifice vizează
trecerea cât mai rapidă a României la economia de piaţă.
Efectele integrării României în U.E. au fost resimţite atât în perioada de pre-aderare, cat vor fi
si după aceea, în domeniile politic, economic, administrativ juridic, precum şi prin preluarea
obligaţiilor pe care le presupune calitatea de membru al U.E..
Consiliul European reunit la Copenhaga în anul 1993 a definit şi precizat condiţiile pe care
trebuie să le îndeplinească ţările asociate din Europa Centrală şi de Est pentru a adera la
Uniunea Europeană, condiţii definite sub forma unor criterii:
1) Stabilitatea instituţiilor garante ale democraţiei statului de drept, drepturilor omului,
respectului şi protecţiei minorităţilor. Potrivit prevederilor Constituţiei, minorităţile naţionale
pot fi reprezentate în Parlamentul României şi în organele locale.
Reprezentarea în Parlamentul României se face în condiţii speciale, reprezentantul minoritar
naţional putând fi ales cu numai 5% din voturile necesare pentru un deputat ales obişnuit. În
legătură cu participarea la viaţa cultural-artistică şi editorială, Parlamentul României a pus la
dispoziţia minorităţilor naţionale din România bani pentru finanţarea unor proiecte şi
programe în cadrul Companiei Europene pentru Combaterea Rasismului, Xenofobie,
Antisemitismului şi Intoleranţei.
Din 1993 funcţionează Consiliul pentru Minorităţi Naţionale, organism guvernamental din
care fac parte reprezentanţii tuturor minorităţilor naţionale din România, având ca scop
identificarea şi soluţionarea problemelor specifice ale persoanelor aparţinând minorităţilor
naţionale.

27
2) Existenţa şi funcţionarea economiei de piaţă. În cadrul economiei de piaţă, echilibrul între
cerere şi ofertă se stabileşte prin jocul liber al forţelor de piaţă. O economie de piaţă
funcţionează atunci când sistemul juridic, inclusiv reglementarea dreptului de proprietate, este
pus la punct şi gata să fie aplicat. Funcţionarea economiei de piaţă este facilitată şi de
stabilitatea macroeconomică şi de consensul forţelor politice în adoptarea strategiei
economice. Un sistem financiar bine dezvoltat şi structurat şi absenţa barierelor la intrarea şi
ieşirea de pe piaţă a agentilor economici contribuie la functionarea eficienta a economiei de
piaţă.
România a făcut eforturi însemnate pentru realizarea economiei de piaţă. Au fost liberalizate
preţurile, principalele bariere comerciale au fost înlăturate, s-a trecut la privatizarea
întreprinderilor şi la restructurarea activităţilor, însă se mai menţine într-o măsură importantă
implicarea guvernului în viaţa economică. Drepturile de proprietate nu sunt pe deplin
asigurate, mai ales asupra fondului funciar, iar organismele de control nu sunt complet
instalate şi nu au capacitatea de a asigura respectul şi aplicarea legii.
Deciziile privind strategia dezvoltării economiei suferă din lipsă de coerenţă şi drept urmare
realizările în domeniul macrostabilizării sunt inegale; performanţele în domeniul creşterii
economice sunt fluctuante, inflaţia şi şomajul au ajuns la cote alarmante. Agenţii economici
consideră că actualul mediu economic nu este suficient de stabil încât să stimuleze
economiile şi investiţiile interne şi externe.
Se apreciază că programul de rentabilizare a activităţilor economice şi de restructurare va mai
dura încă mulţi ani, la care se adaugă drumul sinuos al reformei şi instabilitatea
macroeconomică care determină agenţii economici să nu accepte în totalitate reforma.
Instabilitatea politică din România nu este în măsură să asigure consolidarea mecanismelor de
piaţă instaurate şi să funcţioneze suficient. Administraţia publică nu este deocamdată în
măsură să asigure o aplicare a legilor după adoptarea lor. Sectorul financiar s-a dovedit pană
în prezent incapabil să-şi asume riscul de intermediere financiară. Pentru a deveni pe deplin
viabil este necesară continuarea privatizării şi realizarea unui sistem de control mai eficace.
Sectorul bancar va trebui în mai mare măsură să asigure disciplina financiară a
întreprinderilor.
3) Capacitatea de a face faţă presiunilor concurenţiale şi forţelor pieţei. Se poate aprecia că
încă de pe acum pot fi identificate câteva elemente care oferă indicaţii în legătură cu
capacitatea economiei naţionale de a face faţă concurenţei agenţilor economici comunitari.
Este necesar un cadru juridic naţional în care agenţii economici să acţioneze, asemănător
cerinţelor funcţionării Pieţei Interne Unice. În industrie se mai menţin încă sectoare

28
energointensive care sunt dependente de importul de materii prime; costurile salariale şi cu
forţa de muncă sunt încă ridicate, restructurarea marilor combinate se face greoi.
Deşi cadrul legislativ pune accent pe dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, lipsa
fondurilor şi incapacitatea de a elabora studii pentru susţinerea financiară străină au făcut ca
acest sector să nu cunoască amploarea prognozată.
Investiţiile străine în economia României se consideră că sunt modeste, din mai multe motive:
cadrul judiciar insuficient dezvoltat şi instabil, presiunile fiscale ridicate şi sinuoase de la o
perioada la alta, instabilitatea politică şi socială care determină concesii succesive din partea
guvernului cu efecte negative asupra mersului reformei.
Actuala structură a economiei şi a proprietăţii, capacitatea de care dispun agenţii economici,
ne arată că nivelul de integrare economică a României în viaţa U.E. este relativ scăzut şi
drept urmare o expunere prematură a economiei româneşti la exigenţele şi presiunile
concurenţiale ale pieţei unice ar reprezenta un şoc pentru agenţii economici şi populaţie, cu
consecinţe extrem de grave pentru situaţia economică a ţării.
4) Capacitatea asumării obligaţiilor ce îi revin unui membru al Uniunii Europene. Aderarea
unei ţări la Uniunea Europeană implică în mod necesar şi asumarea unor obligaţii ce derivă
din criteriile ce stau la baza aderării:
 tranziţia la economia de piaţă şi la democraţie trebuie să ţină pasul sau chiar să
devanseze momentele cheie ale perioadei de tranziţie în calitate de asociat al U.E.;
 elaborarea cadrului legislativ intern pentru democraţie şi economie de piaţă trebuie să
dea prioritate acelor aspecte şi elemente care fac posibilă funcţionarea Acordului European
conform calendarului convenit;
 reformele legislative şi instituţionale trebuie să coboare în profunzimea structurii
societăţii, ca o condiţie a valorificării avantajelor Acordului European;
 colaborarea politică cu U.E. deschisă de prevederile Acordului European trebuie
permanent consolidată cu acţiuni concrete de cooperare comercială, economică şi financiară,
de natură să accelereze facilităţile economiei;
 grăbirea procesului de macrostabilizare economică;
 dezvoltarea cooperării cu celelalte ţări asociate ca o condiţie a constituirii unei
structuri compatibile cu cele existente în U.E..
Scurta prezentare a cerinţelor şi exigenţelor procesului de asociere şi aderare a României la
U.E. demonstrează complexitatea acestui proces, eforturile pe care ţara noastră trebuie să le
facă pe drumul dezvoltării democraţiei şi vieţii economice pentru a atinge standardele vieţii
europene. De aceea este greu de precizat un orizont de timp pentru admiterea României în

29
U.E. Dorinţa noastră depinde de măsura în care vor fi îndeplinite cerinţele cuprinse în
Acordul de Asociere şi a prevederilor criteriilor de aderare la U.E.
În conformitate cu obiectivul major stabilit de România pentru actuala etapă de dezvoltare,
crearea condiţiilor pentru aderarea, într-o perspectivă apropiată , la U.E., principiile
fundamentale ce stau la baza dezvoltării economiei şi înfăptuirii reformei sunt: reforma
societăţii româneşti pentru recunoaşterea şi afirmarea valorilor morale şi democratice,
aşezarea dreptului de proprietate la temelia societăţii româneşti, accelerarea reformei
instituţionale începând cu Guvernul României pentru crearea unui stat modern, restructurarea
şi modernizarea industriei româneşti în sensul redimensionării şi privatizării acesteia în
vederea asigurării unei creşteri economice durabile, reorientarea şi dezvoltarea agriculturii în
direcţia cerinţelor economiei de piaţă prin sprijinirea sistemelor de producţie şi valorificare,
reforma sistemului finanţelor publice potrivit principiului finanţării obiectivelor viabile
economic, distribuirea echitabilă a costurilor tranziţiei în sprijinul solidarităţii sociale,
aşezarea României cu demnitate în lumea democratică şi dezvoltată a Europei.
Aşezând la baza dezvoltării economico-sociale aceste principii, strategia aderării României la
U.E. cuprinde o serie de obiective sintetizate în următoarele politici : politica
macroeconomică, politica de restructurare a economiei, politici privind drepturile omului,
culte şi minorităţi şi politici privind capitalul uman.
Politica macroeconomică a guvernului îşi propune în domeniul valutar-monetar următoarele:
 reducerea inflaţiei, înfăptuirea stabilităţii interne şi externe a monedei naţionale,
respectiv introducerea unor măsuri de politică economică menite să asigure previziunea
evoluţiei cursului monedei;
 recâştigarea încrederii în moneda naţională şi creşterea vitezei de rotaţie a banilor;
 limitarea deficitului bugetar în vederea diminuării ponderii statului în utilizarea
resurselor financiare ale economiei;
 menţinerea ratelor dobânzii la niveluri pozitive, în termeni reali, pentru a asigura
creşterea şi utilizarea eficientă a resurselor de capital financiar;
 asigurarea unui nivel competitiv şi realist al cursului de schimb valutar;
 asigurarea deplinei convertibilităţi a contului curent şi pregătirea condiţiilor de trecere
graduală la convertibilitatea contului de capital;
 administrarea cu prudenţă sporită şi într-o manieră transparentă a datoriei publice
interne şi externe;
 practicarea unor dobânzi pentru depozite bancare ale băncilor comerciale la Banca
Naţională a României sub nivelul dobânzii pe piaţa interbancară;

30
 diversificarea emiterii de obligaţiuni de stat pe termen mediu, ca instrument al Băncii
Naţionale a României de reglare a masei monetare şi pentru finanţarea deficitului bugetar.
Politicile de restructurare a economiei îşi propun mai întâi măsuri de consolidare a
mecanismelor concurenţiale care să permită României îndeplinirea condiţiilor necesare
semnării Acordului European de evaluare a conformităţii. Va fi încurajată activitatea
Consiliului Concurenţei pentru a întări capacitatea acestuia de a pune în aplicare legislaţia
protecţiei concurenţei.
În prezent, acţiunile privind crearea condiţiilor de aderare a României la U.E. vizează:
includerea permanentă a problematicii specifice a integrării pe agenda contactelor politice
bilaterale şi multilaterale; pregătirea temeinică a fiecărei etape de negociere în formarea unui
corp de negociatori competenţi; consolidarea coordonării de către Departamentul pentru
Integrare Europeană a procesului, alături de alte instituţii cu responsabilităţi în domeniu, prin
alocarea unor resurse suplimentare (umane şi materiale) capabile să gestioneze în mod
adecvat acest proces; utilizarea cu eficienţă maximă a programelor comunitare de asistenţă şi
colaborare; obţinerea unui acces mai larg, în condiţii echitabile, la sursele de finanţare şi
investiţii; ameliorarea regimului de liberă circulaţie în spaţiul comunitar a cetăţenilor români.
Ţara noastră va trebui să pună cât mai curând în aplicare prevederile Programului de pre-
aderare pentru a pregăti cât mai bine condiţiile pentru începerea negocierilor în vederea
aderării ca membru cu drepturi depline la U.E.
Dintre măsurile cele mai importante a căror punere în aplicare a început deja menţionăm:
 realizarea programului naţional de armonizare legislativă vizând îndeosebi crearea
unui cadru adecvat de participare la piaţa unică a U.E.;
 pregătirea condiţiilor pentru punerea în aplicare a prevederilor din acordul de asociere
referitoare la libera circulaţie a forţei de muncă şi a capitalului şi elemente complementare
dezvoltării comerţului şi investiţiilor;
 dezvoltarea de proiecte specifice pentru valorificarea întregului pachet de asistenţă
europeană în domeniul restructurării si privatizării, pentru desăvârşirea procesului de ajustare
structurală, al protecţiei sociale, al dezvoltării infrastructurii si al edificării societăţii civile;
 dezvoltarea cooperării şi încheierii de acorduri de liber schimb cu ţările asociate la
U.E., ca bază a revigorării comerţului dintre ele.
Derularea contemporană a procesului de integrare a ţărilor din U.E., caracterizat de adâncirea
acestuia şi marcat de încheierea procesului de formare a pieţei unice şi pregătirea uniunii
monetare, ridică probleme noi şi deloc uşoare pentru nişte candidaţi cu economiile în
transformări profunde, care doar de câţiva ani au trecut la convertibilitatea de cont curent a

31
monedei naţionale, liberalizarea comerţului exterior, crearea şi consolidarea mecanismelor de
piaţă concurenţială etc.
Analiza costurilor şi beneficiilor extinderii U.E. prezintă o măsură importantă pentru
România. Studiile efectuate relevă că riscurile potenţiale ale neextinderii sunt mai mari pentru
ţările U.E. decât pentru cele candidate, pe când beneficiile extinderii sunt mai mari decât
costurile pentru ţările U.E.
Efectele pe termen lung ale integrării şi implicaţiile cantitative ale acestora constituie un
puternic stimulent pentru impulsionarea eforturilor de integrare.
Se poate aprecia că procesul de îndeplinire a criteriilor de aderare la U.E. de către ţările
candidate se va desfăşura în mod continuu, pe parcursul mai multor ani. Dialogul
instituţionalizat cu U.E. va stabili nu când o ţară doreşte să adere la U.E., ci când este
pregătită să facă acest demers în conformitate cu strategia de la Essen (decembrie 1994) şi cu
hotărârile Consiliului European de la Luxemburg (1997) şi Conferinţei Europene de la Londra
(1998).
România consideră că îndeplinirea criteriilor stabilite de U.E. implică o redresare economică
cat mai puternică şi accelerată a ţării, prin mobilizarea factorilor interni, potentaţi de
cooperarea cat mai strânsă cu ţările comunitare, al căror sprijin îndeosebi financiar şi tehnico-
economic trebuie să fie mai substanţial, dar şi de o colaborare multilaterală cu celelalte ţări
aderente la U.E.
Perspectivele integrării rapide în U.E. vor trebui să determine autorităţile române să analizeze
cu seriozitate costurile acestui proces în raport cu beneficiile scontate, termenul necesar
armonizării legislative şi cât de benefic este procesul pentru reforma în curs de desfăşurare in
ţara noastră.
În studiul intitulat “Evalurea costurilor şi beneficiilor aderării României la Uniunea
Europeană”, analizând criteriile de aderare, autorii consideră ca având implicaţii mai
importante, în contextul aderării, două criterii, şi anume cel juridic, respectiv cel economic.
Celelate două criterii impun condiţionalităţi care ar fi existat şi în absenţa aderării la Uniunea
Europeană, fiind indispensabile perioadei de tranziţie.
Existenţa şi stabilitatea instituţiilor democratice ale statului de drept, asigurarea premiselor
administrative necesare creării unei economii de piaţă funcţionale, competitive constituie
elemente definitorii ale tranziţiei, transformări induse de urmărirea acestor imperative
existând oricum în perioada tranziţiei, diferenţa constând în orizontul de timp alocat pentru
realizarea lor.
Spre deosebire, adoptarea acquis-ului comunitar impus prin criteriul juridic are un impact
direct şi evident, deoarece impune priorităţile, obiectivele, conţinutul şi un cadru instituţional
32
uniform de adoptare şi implementare a politicilor economice naţionale. În acest context, este
evident că respectarea criteriilor de aderare şi implicit aderarea României la Uniunea
Europeană implică o serie de transformări la nivel economic şi politic.
2.2.Costuri ale aderării României la Uniunea Europeană

Integrarea economică în imensul angrenaj al celor 27 de ţări ce compun momentan structurile

„pieţei unice” are un impact extrem de important asupra sistemului productiv autohton.
Economia românească s-a alipit unui complex de pieţe ce formează, de fapt, un tot guvernat
de reguli comune şi interese dintre cele mai diverse. Totodată, ea a încetat să mai fie o oază
bine delimitată şi a urmat procesul de contopire cu celelale economii care devin din ce în ce
mai puţin naţionale.
Pe de altă parte, procesul de integrare poate fi mai mult sau mai puţin lin, cu o diversitate de
costuri si beneficii care depind de starea actuală a transformărilor din România. Cu cât
România progresează mai mult din punct de vedere economic, cu atât va fi mai uşor pentru ea
sa facă faţă în mediul competitiv al Uniunii Europene şi chiar şi în acest caz vor avea de
suferit sectoare şi firme vor rămâne în afara jocului pieţei, cu consecinţe dureroase pentru
forţa de muncă nevoită să se îndrepte către alte activităţi.
Sintetizat, costurile aderării sunt cele legate de înfiinţarea unor instituţii compatibile cu cele
existente în UE, costuri legate de investiţiile în tehnologie, pentru a avea produse de înaltă
calitate, la standarde ridicate şi preţuri rezonabile, care vor permite accesul pe piaţa
europeană, investiţii pentru îmbunătăţirea calităţii mediului precum şi investiţii în agricultură,
căci piaţa agricolă se va axa din ce în ce mai mult pe calitate.
O dată cu integrarea europeană s-au produs ajustări structurale semnificative în sistemul
economic indingen, generând totodată o serie de sacrificii inevitabile, sub forma costurilor.
În primul rând, dispariţia taxelor vamale şi a altor bariere comerciale va obliga ţara noastră să
renunţe la anumite producţii autohtone şi să se specializeze în oferte particulare. Totodată,
„invazia” produselor străine şi concurenţa vor impune o selecţie naturală riguroasă a
activităţilor ce pot fi desfăşurate, de firmele româneşti. Intrarea bunurilor superioare calitativ
sau mai avantajoase ca preţ va determina restrângerea producţiei mai multor firme sau chiar
dispariţia acestora. Vor fi afectate, în special, firmele incapabile să facă faţă presiunilor
concurenţiale enorme ce vin din zona redutabilelor companii vestice. IMM-urile româneşti
vor resimţi presiunea dură a firmelor străine datorită faptului că acestea deţin deja
management performant, fonduri financiare considerabile şi o experienţă mai îndelungată pe
pieţe competitive.
33
Din perspectiva socială, România va avea populaţia cea mai afectată de integrare, având
nevoie de o mare flexibilitate pentru a se adapta noilor condiţii de pe piaţa muncii. Deoarece
firmele vor trebui să facă faţă competiţiei tot mai puternice de pe piaţa bunurilor, va trebui
eliminată forţa de muncă în exces, în vederea îmbunătăţirii productivităţii activităţii. Este
evident că România nu se poate apropia de nivelul de bunăstare al ţărilor Uniunii, fără a-şi
asuma şi costurile acestui proces. Va fi nevoie de eforturi de aliniere la legislaţia comunitară,
de consolidarea instituţiilor statului care să o aplice, de întărirea practicilor economiei
concurenţiale (în care toţi actorii trebuie să aibă drepturi egale, indiferent de forma de
proprietate), de întărire a graniţelor, pentru ca România să fie pregătită să asigure graniţele
exterioare ale UE, de regândire a agriculturii, pentru a se trece de la o agricultură de
subzistenţă la una orientată pe nevoile pieţei.
În domeniul agriculturii, ajustările structurale generate de integrarea producţiilor naţionale în
larga piaţă vest-europeană, vor produce o realocare importantă a forţei de muncă din România
între diferitele ramuri ale economiei. Cu ale cuvinte, primul efect evident al procesului de
integrare va fi o creştere, pe termen scurt şi mediu, a ratei şomajului .
Pe lângă schimbările strucurale impuse pe cale concurenţială, economia naţională va trebui să
facă faţă restructurărilor impuse de respectarea standardelor de calitate valabile şi obligatorii
în Uniunea Europeană. Închiderea întreprinderilor incapabile să producă în condiţii igienico-
sanitare asemănătoare celor existente în ţările de vest-europene va cauza probleme sociale tot
mai importante. Totodată, armonizarea legislativă obligă pe fiecare agent economic la un
consum suplimentar de resurse umane şi financiare absolut necesare adaptării la practicile din
zona integrată.
Operarea cu norme de funcţionare noi implică, pentru o întreprindere, cheltuieli suplimentare
penru pregătirea personalului de specialitate, cheltuieli ce vor determina creşteri de mărimi
greu de prevăzut ale costurilor de producţie.
Un alt dezavantaj al aderării Românie la UE va fi acela că vor dispărea pur şi simplu,
subvenţiile de la stat acordate anumitor firme, conducând la o drastică restructurare sau chiar
la falimenul multor întreprinderi.
Pe lângă pierderea ajutoarelor de stat, unele mari firme autohtone îşi vor pierde privilejul de a
fi scutite de la plata impozitelor sau a penalităţilor (în caz de neplată). Angajamentele asumate
prin Tratatul de aderare fac să dispară privilegii fiscale, „boala cea mai gravă a economiei
româneşti şi placa turnată a marii corupţii din România” .
Liberalizarea contului de capital a determinat o apreciere importantă a leului, prin urmare o
descurajare vizibilă a exportului, prin urmare mule firme care îşi axau producţia către pieţele
externe au suferit pierderi financiare semnificative.
34
Pe lângă aspectele negative exercitate asupra alocării mâinii de lucru, procesul de conectare a
sistemului economic naţional la structurile similare europene va declanşa şi un proces
complex de redirecţionare a capitalului.
Cetăţeanul român va fi nevoit să suporte şi ale costuri determinate de aderarea la Uniunea
Europeană. Pentru a elimina surse potenţiale de concurenţă neloială, România trebuie să
desfiinţeze într-un interval de timp relativ modest zonele libere, să renunţe la fiscalitatea
preferenţială pentru zonele considerate defavorizate şi totodată vor fi eliminate subvenţiile la
electricitate, energie termică, gaz metan, acţiune ce va avea profunde efecte asupra
consumatorului român, concretizate prin creşteri importante de preţuri.
O mare provocare a integrării priveşte pierderea relativă a autonomiei autorităţilor în ceea ce
priveşte conceperea şi aplicarea politicilor macroeconomice. Derularea schimburilor
comerciale în interiorul UE se va realiza cu o monedă unică – Euro – pe care România trebuie
să o accepte într-un orizont nu foarte îndepărtat de timp. În acelaşi timp, BNR şi Guvernul îşi
vor diminua serios posibilităţile de intervenţie asupra sistemului economic.
Industria chimică va avea şi ea de pierdut. Dintre ramurile industriale care au fost afectate
negativ de liberalizarea comerţului cu UE, industria chimica se detaşează în mod clar. De
asemenea industria materialelor plastice, pielăriei şi al articolelor din piele, celulozei şi hârtiei
va supravieţui numai prin preluarea de către marile companii vestice, la momentul aderării .
Ca un corolar, la aceste dezavantaje ale integrării se adaugă şi costuri în termeni de “lost
opportunities” pe care le-ar fi generat ne-aderarea României la UE printre care:
 izolarea şi îndepărtarea de la procesele de luare a deciziilor, ceea ce ar fi implicat
dificultăţi şi cheltuieli sporite pentru impunerea autonomă pe scena economică si politică şi
totodată izolarea economică a României, în condiţiile în care UE deţine în prezent circa 60%
din comerţul exterior românesc;
 restrângerea posibilităţilor de acces a produselor româneşti pe piaţa comunitară şi
creşterea vulnerabilităţii acestor produse în faţa măsurilor de apărare comercială şi a
obstacolelor tehnice practicate de UE faţă de ţările terţe;
 creşterea decalajului economic dintre România şi ţările din zonă care vor adera la UE,
datorită în principal imposibiliăţii de a beneficia de fondurile comunitare de dezvoltare;
 scăderea posibilităţilor României de a dezvolta o agricultură competitivă ca urmare a
neintegrării la timp în mecanismele Politicii Agricole Comune.
Prof. univ. drd. Florin Bonciu, în lucrarea „Efecte ale extinderii Uniunii Europene asupra
atragerii investiţiilor străine directe în ţările Europei Centrale şi de Est”, a identificat trei
categorii de costuri ale aderării României la Uniunea Europeană, în funcţie de cei care le
suportă:
35
 costuri publice, acoperite de la bugetul statului;
 costuri private, acoperite de societăţile comerciale;
 costuri individuale, acoperite de cetăţeni.
Principalele categorii de costuri legate în mod direct de aderarea la Uniunea Europeană pot fi
grupate astfel:
 costuri de adoptare a normelor şi politicilor europene determinate de preluarea acquis-
ului comunitar, de construcţia comunitară, de participarea la organele şi bugetul comunitar.
În această categorie sunt incluse:
 costurile generate de crearea sau modificarea cadrului instituţional de aplicare a
acestora;
 costurile de formare a resurselor umane din aceste structuri;
 costurile legate de asumarea obiectivelor comunitare de politică economică.
Cea mai mare parte a acestor costuri a fost concentrată în perioada anterioară aderării propriu-
zise.
 costuri legate de respectarea şi implementarea standardelor definite de normele şi
politicile europene care pot apărea atât la nivel instituţional (al autorităţilor publice), cât şi la
nivel microeconomic.
În această categorie se includ costuri în domenii specifice (modernizarea infrastructurii de
transport, standarde de munca şi protecţie socială, protecţia consumatorilor, standarde de
calitate, standarde de mediu etc.), dar şi costuri derivate din procesele de liberalizare a
circulaţiei mărfurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor.
Repartizarea în timp (ante şi post aderare) a acestor costuri este dificil de realizat, dat fiind
faptul că materializarea lor se va produce după adoptarea şi implementarea propriu-zisă a unui
standard european în România şi că implementarea acestor norme se află în stadii diferite în
funcţie de domeniul analizat.
 costuri legate de asumarea statutului de membru al Uniunii Europene care includ
contribuţiile la bugetul comunitar, participarea la instituţiile comunitare etc. Aceste costuri se
materializează după aderarea la Uniunea Europeană, însă o mica parte din acestea, ca volum,
poate fi evidenţiată şi anterior aderării propriu-zise şi se compune din contribuţiile României,
sub formă de co-finanţare la programele Uniunii Europene la care participă (programul
PHARE, SAPARD, ISPA etc.).
 costuri legate de modernizarea economiei românesti legate direct de modernizarea
capacităţilor de producţie, de creşterea competitivităţii produselor şi serviciilor româneşti
pentru a face faţă presiunilor concurenţiale din Uniunea Europeană.

36
Cea mai mare parte a acestor costuri este pozitionată, în timp, anterior momentului aderării,
ele vizând „investiţii obligatorii” pentru dezvoltarea economică şi socială a României, fiind
dificilă evidenţierea distinctă a costurilor de modernizare legate direct de aderarea la Uniunea
Europeană şi cele impuse de perioada de tranziţie.
În această categorie de costuri se includ costurile strict legate de modernizarea capacităţilor de
producţie din sectoarele economiei (creşterea nivelului tehnologic, creşterea calităţii
produselor şi serviciilor realizate).

 costuri legate de formarea personalului, de reorientare şi recalificare profesională,

costuri legate de pierderea locurilor de muncă şi alte costuri sociale care sunt legate de
ajustările structurale impuse de procesul de integrare. Astfel, odată cu integrarea pieţelor,
firmele vor fi supuse unei concurenţe tot mai intense pe piaţa bunurilor şi serviciilor, care va
presupune costuri mai scazute şi o productivitate a muncii mai ridicată.
Pentru a-şi îmbunătăţi productivitatea, firmele vor trebui să elimine forţa de muncă în exces,
care se va îndrepta spre noi locuri de munca din alte firme şi sectoare de activitate sau care va
trebui chiar să-şi schimbe radical profesia.
În concluzie, cea mai mare parte a costurilor derivă din diferenţele care există între
priorităţile, structurile instituţionale şi conţinutul politicilor economice la nivelul României pe
de o parte, şi elementele definitorii ale modelului comunitar pe de altă parte. Altfel spus,
costurile derivă din nivelul redus de dezvoltare a unor sectoare naţionale, comparativ cu cel
al Uniunii Europene, ceea ce face ca adoptarea acquis-ului comunitar să implice anumite
costuri în acest sens.

2.3. Beneficii ale aderării României la Uniunea Europeană asupra economiei naţionale

Fiind cel mai important actor comercial din lume, UE oferă pentru investitorii ţărilor membre
numeroase oportunităţi de afaceri şi cu o eficienţă sporită datorită codului comun de reguli,
determinând în acest fel şi o competitivitate mult mai ridicată, iar pentru consumatori o ofertă
mai variată şi preţuri mai mici.
Ca membră a comunităţii europene, România devine parte a acestor procese, cu statutul de
partener egal, atât în drepturi cât şi în obligaţii, având aşadar acces liber la o piaţă de aproape
500 milioane de locuitori, iar cetăţenii şi firmele româneşti vor beneficia de cele patru

37
libertăţi fundamentale unei economii eficiente: libera circulaţie a forţei de muncă, a
serviciilor, a mărfurilor şi a capitalului .
Există cel puţin trei beneficii clare ale integrării în UE: securitatea (economică, strategică, a
resurselor); prosperitatea (a participa în acest cadru select este un avantaj) şi obţinerea unui
standard de civilizaţie superior. Nici un stat membru nu a pierdut aceste beneficii după
integrare, cel mult a beneficiat mai puţin decât alţii. Din punctul de vedere a unor politicieni,
se poate vorbi de o criză de comunicare în privinţa integrării în Uniunea Europeană, care este
percepută ca o instituţie “dură”, mai ales în ceea ce priveşte activitatea Comisiei Europene.
Sintetizat, avantajele integrării pentru Romania, sunt aceleaşi ca pentru toate celelalte ţări
candidate: creştere economică, creşterea investiţiilor străine directe, crearea unor noi structuri
de producţie care să permită fabricarea unor produse finite cu valoare adaugată mai mare şi
calitate superioară, conform standardelor UE, protecţie sporită a consumatorilor, creşterea
economiilor şi investiţiilor populaţiei, micşorarea fiscalităţii prin politici de impozitare mai
relaxate, extinderea pieţelor de capital, dezvoltarea afacerilor şi a sectorului privat, stimularea
concurenţei, acces pe piaţa muncii din statele UE, îmbunătăţirea substanţială a standardului de
viaţă a populaţiei.
În primul rând integrarea României la UE asigură accesul egal al oportunităţilor de muncă în
toate ţările membre, drept acordat tuturor cetăţenilor ţării. Cu alte cuvinte orice român poate
lucra fără permis de muncă în orice stat din interiorul UE, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii
statului respectiv. Numărul mare de români, după ultimile statistici, de circa 3 milioane, care
vor continua să emigreze va reprezenta o sursă indispensabilă atât pentru finanţarea deficitului
comercial în creştere după aderare, legat de masiva depăşirea a exporturilor de către
importuri, (cea mai acută problemă a economiei româneşti în momentul de faţă), cât şi pentru
detensionarea pieţei interne a forţei de muncă.
La nivelul pieţei interne, se va înregistra o accentuare a competitivităţii, ceea ce va conduce la
motivarea şi stimularea agenţilor economici autohtoni în sensul sporirii productivităţii, şi a
eficienţei prin dezvoltarea de noi produse şi servicii, introducerea tehnologiilor moderne şi
diminuarea costurilor de producţie. Totodată se va accentua accesul la pieţele de capital şi
invesiţii europene, la noile echipamente şi sisteme informaţionale, la know-how-ul managerial
şi tehnicile organizaţionale din ţările dezvoltate.
Referitor la piaţa muncii din România, care nu acoperă cererile de muncă din partea valurilor
de tineri absolvenţi, UE va rezolva şi această problemă: va crea noi locuri de muncă în toate
domeniile. Spre exemplu, numeroşi specialişti calificaţi în domeniul IT sunt angajaţi de firme
din Germania şi din alte ţări, iar mulţi tineri din România asigură, la ora actuală funcţionarea
serviciilor în unele spitale, hoteluri şi restaurante, în Italia şi Portugalia. De altfel, România a
38
devenit un mare exportator de forţă de muncă calificată şi mai puţin calificată în ultimii ani şi
va continua să o facă.
În domeniul agriculturii, avantajele vor fi mai reduse în primii ani de aderare, dar pe termen
mediu şi lung, integrarea agriculturii româneşti va duce la: creşterea productivităţii agricole
prin adoptarea acquisului şi mai ales prin accesul la fondurile UE pentru agricultură,
stimularea dezvoltării exploataţiilor agricole mijlocii şi mari, îmbunătăţirea accesului pe piaţa
Uniunii şi dispariţia tuturor barierelor comerciale şi nu în ultimul rând încetinirea migrării
forţei de muncă din agricultură spre sectorul industrial.
La nivelul economiei naţionale, ţara noastră are oportunitatea de a beneficia de un sprijin
financiar semnificativ, concretizată prin fondurile de preaderare (PHARE, ISPA, SAPARD)
de aproximativ 700 milioane Euro anual începând cu 2000 şi prin pachetul financiar limitat la
o perioada de 3 ani. Astfel, pentru 2007-2009, România şi Bulgaria au trebuit să contracteze
proiecte de 15,3 miliarde de Euro şi să cheluiască efectiv 9,1 miliarde de Euro, diferenţă
urmând a fi cheltuită în perioada de după 2009 . Această asistenţă financiară a dat
posibilitatea României să asigure o dezvoltare echilibrată a regiunilor, precum şi o dezvoltare
rurală susţinută, să modernizeze infrastructura de transporturi şi de mediu şi să creeze noi
oportunităţi de ocupare a forţei de muncă.
Un important avantaj al integrării vizează creşterea potenţialului economic al României, pe
seama investitorilor srăini, care vor şti să valorifice potenţialul pe care îl avem, dar pe care nu
ştim să-l valorificăm. S-ar putea face turism, de exemplu, odată cu dezvoltarea infrastructurii,
sau agricultură, pentru că România are cea mai mare populaţie rurală, ca procentaj, din
Europa. În plus, avem pământ mănos, care are potenţial, dar pe care românii nu ştiu să-l
dezvolte şi poate nu au mijloacele necesare. În acest context, intervine Uniunea Europeană cu
o legislaţie, investiţii, iar fondurile cele mai mari vor fi orientate tocmai spre aceasta zonă -
agricultura românească, şi România are de câştigat. Totodată, integrarea l-ar ajuta pe ţăranul
român să se pună în valoare cu ceea ce are specific, începând cu mărfurile specific româneşti,
costumele populare, obiceiurile şi tradiţiile românilor. Astfel, putem căştiga mai mulţi bani şi
accentua potenţialul ţării.
Şi nu numai în agricultură se va înregistra o creştere a fluxului de invesiţii străine ci pe
ansamblul întregii ţări, atingând în 2004 nivelul record de 4,1 miliarde Euro în domeniul
producţiei de echipamenet auto, de textile, mobilă şi cel al tehnologiei informaţiei. Atuurile
României privind atragerea investiţiilor străine directe sunt reprezentate de salariile mici, forţa
de muncă bine pregătită şi proximitate geografică de reţelele de desfacere din Europa
occidentală.

39
Industria lemnului şi prelucrătoare este într-o situaţie de avantaj comparativ cu ţările UE.
Menţinând acest trend prin investiţii în tehnologie şi atragere de capital, la momentul
integrării acest sector va avea de câştigat, dezvoltându-se şi creând locuri de muncă .
Integrarea va duce la creşterea productivităţii din cadrul industriei încăţămintei şi textilelor.
Şi industria metalurgică, de maşini şi echipamente va fi avantajată dacă se menţine trendul
importurilor de tehnologii.
Mai presus de toate, pe alt nivel, se situează avantajele pe care le-a adus integrarea României
prin dobândirea de către cetăţenii români a drepturilor decurgând din acordarea “cetăţeniei
europene”. De la 1 ianuarie 2007 şi noi, românii avem aceleaşi drepturi ca orice cetăţean al
Uniunii Europene: dreptul de a exercita orice profesie într-una din ţările Comunităţii
Europene, dreptul de remunerare echitabilă, dreptul la ameliorarea condiţiilor de viaţă şi de
muncă, dreptul la protecţie socială, asigurată prin sistemul în vigoare în ţara primitoare,
dreptul la libertatea de asociere şi la negociere colectivă, dreptul la egalitate de tratament între
bărbaţi şi femei; dreptul la informaţie, la consultare şi participare a salariaţilor.
Tot pe acest nivel se încadrează şi posibilitatea românilor de a beneficia de protecţie consulară
şi diplomatică din partea unui alt stat membru în momentul efectuării unor călătorii în afara
UE datorită statutului oricărui român de cetăţean european şi în plus cetăţenii români vor avea
dreptul de a călători şi de a se stabili în orice stat membru. Totodată, fiecare cetăţean român
va avea oportunitatea de a participa plenar la procesele de luare a deciziilor privind viitoarea
configurare a Europei.
Integrarea în UE este un avantaj pentru Romania deoarece garantează un plus de stabilitate şi
va aduce un plus de siguranţă în această parte a Europei, într-o lume din ce în ce mai marcată
de pericole. Totodată cetăţenii români vor avea mai multă încredere în forţele proprii, ceea ce
va fi bine pentru transformarea societăţii pe toate planurile.
Uniunea Europeana are un cu totul alt ritm, intensitate şi disciplină a muncii, care speram să
ne ajute sa ne organizăm mai bine.
Şansa istorică a României de modernizare prin alăturarea la UE trebuie judecată şi prin
prisma beneficiului apartenenţei la o mare familie de naţiuni, care se vor ajuta şi sprijini
reciproc. UE ne integrează unui sistem în care întreaga Europă este interesată să nu întrerupă
fluxurile la graniţa cu România.
Dezvoltarea comerţului, un stimul important pentru economia naţională şi piaţa forţei de
muncă se va datora faptului că România, ca membru al UE va beneficia de cele patru libertăţi
fundamentale: libera circulaţie a forţei de muncă, a serviciilor, a mărfurilor şi a capitalului.
Dincolo de efectele pozitive asupra economiei româneşti pe care le pune în evidenţă teoria
integrării economice, precum şi experienţa ultimilor ani de pregătire pentru aderare,
40
magnitudinea acestor efecte pozitive, capacitatea de a le corela şi în plan social, precum şi
capacitatea de a crea bazele unei dezvoltări economice pe termen lung, va depinde de
capacitatea de a genera politici şi programe care să prefigureze evoluţia către o economie
bazata pe cunoaştere.
Un alt efect benefic al respectării condiţionalităţiilor impuse, îl constituie accelerarea
reformelor economice şi adoptării măsurilor necesare pentru creşterea economică şi creşterea
competitivităţii firmelor româneşti.
Principalele beneficii ale aderării României la Uniunea Europeană pot fi clasificate astfel:
 suplimentarea şi diversificarea resurselor financiare asigurate de:
 accesul României la fondurile structurale şi la Fondul de Coeziune ca efect al
includerii României la Politica Regională a Uniunii Europene;
 transferul de know-how în ce priveşte elaborarea politicilor de dezvoltare regională;
 identificarea proiectelor viabile şi administratrea banilor publici.
Pe termen lung, transferurile financiare împreună cu transferul know-how şi cu o administrare
judicioasă a fondurilor structurale, vor conduce la dezvoltarea echilibrată a economiei şi la
micşorarea decalajelor dintre regiuni.
 beneficii derivate din statutul de membru care apar după aderarea la Uniunea
Europeană şi implică participarea României la Piaţa Unică, la uniunea economică şi monetară,
o mai bună susţinere a intereselor naţionale prin participarea la instituţiile Uniunii Europene.
Acestea pot fi grupate în:
 beneficii de natură politică: participarea la procesul decizional la nivel european şi
posibilitatea de a influenţa viitorul Europei, stabilitatea sistemului democratic, siguranţa
cetăţenilor, consolidarea poziţiei statului în raport cu terţii;
 beneficii de natură economică: accesul liber al produselor, serviciilor şi capitalurilor
autohtone pe Piaţa Unică, accesul la fondurile structurale, creşterea investiţiilor străine
directe;
 beneficii de natură socială: siguranţa sporită la locul de muncă, îmbunătăţirea stării de
sănătate a populaţiei, creşterea nivelului de trai, libertatea cetăţenilor de a se stabili oriunde în
Europa.

 accelerarea reformelor şi susţinerea tranziţiei prin furnizarea elementelor de bază

pentru definirea politicilor economice naţionale
Aceste beneficii sunt dificil de estimat şi pot îmbrăca forma scurtării perioadei de tranziţie, în
tot acest timp, până la aderare, Uniunea Europeană furnizând României un model de elaborare
a politicilor sale economice.
41
Punând în balanţă costurile şi beneficiile aderării României la Uniunea Europeană, observăm
că sunt mai mari costurile actuale ale integrării decât beneficiile, însă aceşti indicatori
reprezintă situaţia României pe termen scurt.
Trebuie avut în vedere, însă, că fără presiunea aderării, aşezarea economiei şi politicii
României pe baze obiective şi transparente ar fi durat mai mult timp şi ar fi determinat costuri
mult mai mari.

Capitolul III
Impactul aderării României la Uniunea Europeană

3.1. Impactul direct al aderării asupra economiei naţionale

Extinderea Uniunii Europene va avea un impact pozitiv asupra economiei în ţările aderante.
Mai întâi, acest eveniment reprezintă o oportunitate istorică de a depăşi împărţirea de după
război a Europei şi de a aduce pace şi stabilitate continentului. Extinderea va continua să
întărească cea mai mare Piaţă Unică din lume aducând numărul total de consumatori la 500
milioane. O piaţă unică mai mare şi mai competitivă va fi în beneficiul consumatorilor dar va
şi întări considerabil poziţia UE în mediul economic global. Odată cu extinderea se aşteaptă
ca UE să devină cel mai mare exportator din lume, cu aproape 20% din exportul mondial.
Comerţul în interiorul UE va creşte cu cel puţin 9%.
Extinderea UE se aşteaptă să aducă un impuls important la creşterea economică şi
prosperitatea din ţările aderante. Comerţul între ţările aderante şi Statele Membre UE şi
respectiv ţările în curs de aderare va creşte şi mai mult datorită înlăturării barierelor tarifare şi
non-tarifare.
Migrarea angajaţilor din sectoare cu muncă intensivă în sectoare cu calificare intensivă va
duce la creşterea productivităţii; având costuri de muncă unitare mici şi privatizare în curs,
ţările vor rămâne ţinte atractive pentru investiţii. Implementarea completă a legislaţiei CE,
investiţiile mai ridicate de capital şi cheltuielile în sectorul cercetare si dezvoltare vor
contribui de asemenea la creşterea productivităţii.
În ciuda impactului general benefic al extinderii asupra economiilor statelor aderante,
impactul poate fi inegal, astfel că unele grupuri vor beneficia mai mult că altele. Rezultate
pozitive pot fi obţinute numai dacă procesul de extindere este administrat într-un mod care ia
42
în considerare nevoile grupurilor care vor fi supuse presiunii. Deschiderea noilor pieţe aduce
presiune asupra întreprinderilor, în special în sectoare industriale tradiţionale. Întreprinderile
mici şi mijlocii (IMM), care formează baza economiei, sunt mai expuse la numeroasele
schimbări in mediul de afaceri induse de restructurarea economică şi pregătirile pentru
aderare.
Nevoile lor specifice trebuie luate în considerare. De aceea, atât ţările aderante cât şi Uniunea
Europeană şi-au dezvoltat instrumente de facilitare ale procesului de tranziţie. Este oferită
asistentă pentru întărirea cooperării în afaceri, pentru sprijinirea implementării legislaţiei UE
(aşa-numitul acquis communautaire) şi pentru întărirea infrastructurii de afaceri şi a
instituţiilor pentru sprijinirea afacerilor din ţările în curs de aderare. Ajutorul financiar prin
finanţări UE (în special Fondurile Structurale cu scopul de a limita disparităţile economice şi
sociale între regiunile din UE prin promovarea dezvoltării economice a regiunilor rămase în
urmă) va ajuta în continuare la reducerea diferenţelor între ţările aderante şi actualele State
Membre UE.
În general, economiile ţărilor candidate sunt deja destul de integrate cu Uniunea Europeană în
domeniul comerţului şi investiţiilor: 60-70% din exporturile ţărilor candidate pleacă spre UE
şi în anii după 1990 companiile UE şi-au crescut puternic investiţiile în ţările candidate.
Acordurile Europa încheiate între Uniunea Europeană şi fiecare din ţările candidate au stabilit
practic comerţul liber între părţi înainte de extindere. Fiecare a contribuit la aproximarea
legislaţiei pieţei interne.
Extinderea va continua să îmbunătăţească mediul economic general în care întreprinderile
operează: într-o piaţă mai mare nivelele de producţie vor creşte ducând la o productivitate mai
mare şi economii de scară.
Un cadru legislativ comun furnizat de Piaţa Unică va creşte eficienţa generală a economiei
prin îmbunătăţirea alocării resurselor, creşterea gradului de specializare şi încurajarea
concurenţei.
Întreprinderile din ţările candidate s-au ajustat progresiv pentru acest nou mediu caracterizat
de o concurenţă mai mare. Restructurarea industrială majoră a fost încheiată, cu excepţia unor
sectoare sensibile, inclusiv oţelul. Pentru unele sectoare în industria productivă, noul mediu
prezintă o oportunitate. Aceasta include sectoarele cu muncă sau capital intensiv cum ar fi
textile, produse din lemn, mobilier şi metale de bază, unde ţările candidate au avut în mod
tradiţional un avantaj comparativ. În sectorul servicii, cele din turism şi transport vor
beneficia de piaţă extinsă.
Producătorii de bunuri cu calificare intensivă şi servicii de afaceri în ţările candidate se
aşteaptă sa înfrunte o concurenţă mai puternică, pentru că exporturile din actualele State
43
Membre vor creşte. Totuşi, în multe ţări candidate, industriile bazate pe tehnologie au
înregistrat deja cote mai ridicate la export.
În plus, sunt semne încurajatoare de creare de reţele de producţie la nivelul întregii UE, de
exemplu in sectorul auto, care creează modele complementare de specializare si merg dincolo
de strategiile de delocalizare pentru costuri scăzute. Ele se bazează pe schimbarea lanţului de
valori, integrând tehnologii si înaltă calificare in tarile candidate intr-un mod in care
complementeaza cele ale producătorilor din Statele Membre.
Integrarea în Uniunea Europeană nu garantează, în sine, îmbunătăţirea performanţelor
economice ale unei ţări, deoarece acestea sunt dependente de calitatea politicilor
macroeconomice, microeconomice şi structurale întreprinse de fiecare ţară în parte.
Evidenţa europeană sugerează impactul pozitiv al integrării asupra stabilităţii
macroeconomice, însă acest impact este ambiguu asupra potenţialului economic pe termen
lung. Prin urmare, calitatea de membru al Uniunii Europene nu asigură o rată de creştere
economică susţinută la un nivel peste cel înregistrat înainte de aderare.
Totuşi integrarea economică contribuie la o mai bună alocare a resurselor, îmbunătăţirea
climatului de afaceri prin liberalizare şi dereglementare.
Impactul aderării asupra economiei naţionale poate fi direct şi indirect, fiind determinat de
respectarea criteriilor de aderare şi implicit de aderarea României la Uniunea Europeană.
Impactul direct asupra economiei implică:
 eliminarea barierelor din calea schimburilor comerciale prin accesul pe Piaţa Unică
Cadrul legislativ comun furnizat de Piaţa Unică va creşte eficienţa generală a economiei
româneşti prin îmbunătăţierea alocării resurselor, creşterea gradului de socializare şi
încurajarea concurenţei.
În privinţa liberalizării circulaţiei bunurilor, trebuie făcută o diferenţă între urmatoarele
categorii de efecte, care, de fapt, înseamnă şi costuri:
• efecte determinate de liberalizarea schimburilor comerciale cu Uniunea Europeană:
- scăderea veniturilor bugetare ca urmare a eliminării sau reducerii taxelor vamale;
- deteriorarea situaţiei balanţei comerciale prin înregistrarea de deficite;
- creşterea ponderii Uniunii Europene în comerţul exterior al României, astfel încât
Uniunea Europeană a devenit principalul partener al acesteia etc.
• efecte determinate de preluarea tarifului vamal comun şi a politicii comerciale comune
faţă de terţi;
Adoptarea tarifului vamal al Uniunii Europene poate avea efecte nefavorabile de
creştere a deficitului comercial, din cauză că ţările candidate practică, în general, taxe vamale
mai ridicate în medie decât cele practicate de Uniunea Europeană. Prin participarea la uniunea
44
vamală, ţările candidate vor trebui să-şi alinieze tarifele la cele ale Uniunii Europene în sensul
micşorării acestora.
Participarea la uniunea vamală impune şi preluarea de către ţările candidate a schemei de
preferinţe tarifare a Uniunii Europene, cunoscută sub denumirea de „Sistemul Generalizat de
Preferinţe” (SGP).
• efecte determinate de preluarea acquis-ului Pieţei Interne care implică costuri ce vor
trebui să fie suportate în cea mai mare parte de întreprinderi; acestea, pentru a face faţă
presiunilor competitive, vor trebui să-şi ajusteze standardele tehnice, de calitate, de mediu, de
siguranţă la locul de muncă etc. la standardele Uniunii Europene.
 aplicarea prevederilor comunitare în materie de concurenţă cu efecte evidente asupra
mediului de afaceri care devine mai competitiv.
În contextul integrării, interprinderile mici şi mijlocii sunt expuse la numeroase schimbări
provocate de restructurarea economică, impactul fiind diferit în funcţie de domeniul de
activitate şi gradul de pregatire al acestora.
În condiţiile imbunătăţirii mediului de afaceri, România devine o ţintă atractivă pentru
investiţiile străine care vor asigura accesul la un management eficient, la tehnologii moderne
şi la noi segmente de piaţă.

 implementarea instrumentelor şi a mecanismelor de finanţare specifice Politicii

Agricole Comune în agricultură, având ca obiective: dezvoltarea rurală, transparenţa,
sustenabilitate economică şi socială, securitate alimentară, calitatea produselor.

 accesul la Fondurile Structurale şi la Fondul de Coeziune

Prin aceste instrumente structurale se implementeaza Politica de Coeziune Economică şi
Socială care urmareşte:
- reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială între Romania şi Uniunea
Europeană;
- îmbunătăţirea funcţionării Pieţei Unice;
- promovarea dezvoltării stabile şi durabile a Uniunii Europene;
- competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă;
- cooperare teritorială europeană pentru regiuni, judeţe şi zone transnaţionale.

3.1.1. Impactul aderării asupra întreprinderilor

45
Impactul general al extinderii asupra întreprinderilor se aşteaptă a fi pozitiv. Comerţul şi
investiţiile se aşteaptă să crească mai mult după aderare, odată ce Piaţă Unică va uşura accesul
la pieţele UE şi astfel va oferi noi posibilităţi comerciale pentru întreprinderile din ţările
aderante.
Companiile mai mari sunt în mod tradiţional mai bine plasate astfel încât să profite de
avantajele internaţionale, pentru că sunt capabile să suporte costurile tranzacţiilor la distanţă.
Impactul extinderii asupra IMM-urilor depinde în general de tipul companiei. IMM-urile
orientate spre export se aşteaptă să se confrunte cu o concurenţă crescută în Piaţă Unică.
Totuşi ele pot, în acelaşi timp, să profite de oportunităţile oferite de piaţă extinsă, cu condiţia
să aibă capacitatea şi dorinţă de a fi inovative, în alte cuvinte să-şi adapteze strategiile la noul
mediu.
Întreprinderile mici şi micro, care servesc în principal nevoi locale şi nu sunt orientate spre
export, nu se vor confrunta cu prea multă schimbare pe termen scurt dar va trebui să facă faţă
unei concurenţe crescute pe termen lung. Aceste companii vor trebui şi ele să se adapteze
noului mediu.
Pe termen scurt regiunile de graniţă pot avea nevoie să se adapteze mai mult decât alte
regiuni la condiţiile de piaţă în schimbare. În general, sectoarele cu muncă intensivă se
aşteaptă să beneficieze de extindere, în timp ce sectoarele avansate tehnologic vor trebui să se
confrunte cu concurenţă crescută. Pentru a se asigura că extinderea este o situaţie win-win”
(din care câştigă toată lumea) şi pentru regiunile de graniţă, Comisia a adoptat un plan de
acţiune care propune o serie de măsuri pentru a le ajuta să se pregătească pentru extindere.
Aceste măsuri au ca scop furnizarea de finanţări specifice suplimentare pentru regiunile de
graniţă în domeniul infrastructurii de transport şi de mediu, IMM-uri, activităţi de networking
(lucru în reţele) şi schimburi de tineri.
Întrucât se consideră că aceste costuri ar fi apărut oricum că urmare a procesului de
transformare a statului într-o economie de piaţă, efectul final al aderării a fost evaluat drept
pozitiv, pe termen lung, beneficiile fiind superioare costurilor.
Printre costurile indirecte ale integrării putem menţiona pregătirea personalului din
compartimentele logistice şi financiare în vederea aplicării legislaţiei comunitare, schimbarea
sistemelor IT şi costurile cu normele de sănătate şi securitate ocupaţionale impuse de UE.
Alăturarea României la UE presupune renunţarea la prerogativele naţionale de bază în
materie de formulare şi aplicare de politici economice, dar această renunţare nu este un simplu
act de transfer de prerogative, deoarece priveşte capacitatea unei economii de a-şi
compatibiliza funcţionarea cu un alt spaţiu (UE), fără costuri excesive, de o parte şi de alta.
Există un exemplu sui generis de extindere a UE, care priveşte o fostă ţara comunistă şi care
46
conţine multe lecţii; - landurile estice ale Germaniei unificate. Astăzi, la mai bine de un
deceniu de la unificare şi după transferuri de cca. 800 miliarde Euro, şomajul în aceste landuri
rămâne în apropierea a 20%, iar stagnarea economică este o constantă a anilor din urmă.
Cei care pledează pentru acest aranjament monetar par să conceapă spaţiul economic unde s-
ar aplica schema ca o simplă anexă, fără viaţă internă complexă. Se omit, de pildă,
consecinţele unui deficit comercial major, care ar reduce automat şi sever cantitatea de
monedă internă (fără că Bancă Centrală să mai poată interveni), ceea ce ar provocă o deflaţie
şi o recesiune de amploare, greu de suportat economic şi social. În plus sistemul bancar intern
ar fi supus unor presiuni teribile ca urmare a dobânzilor ridicate.
Şansa istorică a României de modernizare prin alăturarea la UE trebuie judecată şi prin
prisma nevoii de adăpostire faţă de incertitudinile şi volatilitatea din spaţiul economic
mondial.
Având în vedere că fluxul exporturilor şi importurilor României ,cu UE, la această data
variază între 60-65%, respectiv 50-55% din total, cifrele fiind comparabile cu ponderea
comerţului intra-european al multora dintre statele UE, se poate spune că cel puţin din punct
de vedere economic - exceptând unele bariere netarifare pentru agricultura şi câteva sectoare
industriale protejate de UE- România este de facto integrată în comerţul comunitar.
Datele statistice din ultimii ani indică o îmbunătăţire al gradului de acoperire a importurilor
prin exporturi pe relaţia UE. Orientarea comerţului către UE a fost însoţită de o semnificativă
creare de comerţ mai ales după semnarea Acordului de Asociere în Februarie 1993.
Avantajul comparativ cu UE are un trend accentuat descrescător, in timp ce cu restul lumii
inca mai avem un uşor avantaj.
În ceea ce priveşte industria chimică aceasta va avea de pierdut , în condiţiile în care
,procentul importurilor din UE a rămas constant, însă exporturile de produse chimice a scăzut
de mai mult de două ori în ultimii cinci ani; acest fapt dovedind slaba productivitate şi
competitivitate al acestei industrii. Fără o restructurare adecvată până în momentul aderării
aceasta nu va avea şanse în competiţie cu UE.
Industria materialelor plastice, pielăriei şi a articolelor din piele , celulozei şi hârtiei sunt slab
performante, România fiind la acest capitol mai puţin competitivă decât oricare din ţările
CEFTA. Structura producţiei interne fiind necompetitivă în general , aceste industrii vor
supravieţui numai prin preluarea de către marile companii Vestice la momentul aderării.
Industria lemnului şi prelucrătoare este într-o situaţie de avantaj-comparativ cu ţările UE,
menţinând acest trend prin investiţii în tehnologie şi atragere de capital.
Industria încălţămintei şi textilă cu o competitivitate destul de ridicată actualmente
reprezentând 32,43% din totalul exportului şi 47,04% din exportul românesc către UE
47
dovedeşte că este viabilă, chiar dacă majoritatea producţiei este în lohn, gradul de calificare şi
salarizare al forţei de muncă în acest domeniu, o face viabilă. Integrarea va duce la creşterea
productivităţii acestei ramuri cît şi la o scădere a costurilor unitare ale forţei de muncă.
Industria sticlei şi ceramicii are de pierdut încă de la aderarea primului val la UE din cauza
competitivităţii reduse şi datorită costurilor unitare ale forţei de muncă.
În domeniul industriei metalurgice, maşini şi echipamente dacă se va menţine trendul
importurilor de tehnologi România va avea de câştigat în acest domeniu. Costurile unitare ale
forţei de muncă în industria metalurgica este cu mult sub media restului industriei. Faptul că
în prezent exportăm multe echipamente dar mai ales subansamble dovedeşte viabilitatea
acestui sector de activitate.
Odată cu integrarea pieţelor, firmele vor trebui să facă faţă competiţiei tot mai puternice de
pe piaţa bunurilor. Drept urmare , vor trebui să elimine forţă de muncă în exces pentru a-şi
îmbunătăţi productivitatea. Forţă de muncă este împinsă spre a-şi găsi noi locuri de muncă în
alte firme, sectoare de activitate sau chiar să îşi schimbe radical ocupaţia.
Realitatea este că avem o subutilizare a forţei de muncă substanţială şi, în contextul
viitorului deficit de forţă de muncă în UE, România are şanse să devină o sursă pentru
atragerea capitalului uman de către industriile europene (fie direct prin migrarea forţei de
muncă, fie indirect prin subcontractate). Chiar şi acum, când există bariere severe în calea
migrării fortei de muncă (vize, permise de muncă), România este alături de Polonia, singura
ţară din Europa Centrală care a înregistrat un flux pozitiv al migrării către UE.
În funcţie de mobilitatea forţei de muncă şi de rapiditatea adaptării, costul integrării suportat
de aceasta poate fi mai mare sau mai mic.
O realocare rapidă a resurselor va fi însoţită de o realocare a forţei de muncă, pentru că
oamenii vor trebui să se îndrepte către acele sectoare care creează locuri de muncă. Cazul
întoarcerii spre agricultură ca ultim angajator, (ex: Botoşani, Iaşi etc.) nu este o soluţie,
agricultura fiind şi ea restructurată pe criteriul productivităţii.
Mai întâi, realocarea forţei de muncă este necesară deoarece firmele trebuie să
supravieţuiască şi să îşi desfăşoare afacerile într-un mediu cu totul nou.
În acelaşi timp, sectoarele care au fost neglijate în timpul comunismului, şi anume serviciile,
sunt în creştere şi cererea lor de forţă de muncă creşte. Procesul este benefic pentru întreaga
economie, dar pe moment vor fi oameni care pierd şi oameni care câştigă.
Logica ne spune că perdanţi vor fi aceia care sunt aproape de vârsta pensionării, în sectoarele
în declin economic, care deţin calificări specifice ce nu pot fi uşor folosite în alt domeniu, în
timp ce câstigatorii vor fi cei tineri, cu calificări în sectoarele aflate în creştere.

48
 Cu alte cuvinte, pentru a atinge structura ocupării din ţările mediteraneene ale UE, în
România anilor 1989, 31,3% din populaţia ocupată trebuia să îşi schimbe sectorul de
activitate, ocupaţia şi calificarea.
De aceea, comparată cu celelalte ţări, România va avea populaţia cea mai afectată de
integrare, având nevoie de o mare flexibilitate pentru a se adapta noilor condiţii de pe piaţa
muncii.
“Adoptarea a tarifului vamal al Uniunii Europene ar putea avea efecte nefavorabile de
creştere a deficitului comercial, din cauza că ţările candidate practică în general taxe vamale
mai ridicate în medie decât cele practicate de Uniunea Europeană. Prin participarea la uniunea
vamală, tarile candidate vor trebui sa alinieze tarifele la cele ale Uniunii Europene, in sensul
micşorării acestora. Micşorarea taxelor vamale va determina o penetrare sporită a pieţelor lor
cu produse din ţările terţe.”
Participarea la uniunea vamală impune şi preluarea de către ţările candidate a schemei de
preferinţe tarifare a Uniunii Europene, cunoscută sub denumirea de Sistemul Generalizat de
Preferinţe - SGP. Astfel, principalele costuri ale aderării la Piaţă internă şi Uniunea Vamală
sunt :
 contracţia sectoarelor sensibile la liberalizarea comerţului (în general, sectoarele
orientate spre piaţă domestica şi cele protejate în mod tradiţional);
 penetrare sporită cu produse din ţări terţe, datorită micşorării nivelului protecţiei
tarifare ;
 scăderea exporturilor, determinată de pierderea competitivităţii întreprinderilor prin
preluarea acquisului pieţei interne şi creşterea presiunilor concurenţiale;
 deteriorarea balanţei comerciale pe termen scurt;
 posibila destabilizare economică şi monetară;
 scăderea veniturilor la buget, aferente încasărilor din taxe vamale.
Costul cel mai semnificativ al participării la Politica Regională a Uniunii Europene va fi dat
de necesitatea de co-finanţare a proiectelor de dezvoltare regională cu circa jumătate din
valoarea acestora, sume care vor trebui alocate de la buget. În plus faţă de aceste sume, vor
mai fi costuri determinate de construcţia instituţională, inclusiv costuri cu pregătirea
personalului.
Un cost indirect ar putea fi determinat de o capacitate de absorbţie scăzută a fondurilor
acordate de Uniunea Europeană. S-a observat că infuziile masive de capital către Grecia,
Spania şi Portugalia în primii ani după aderare, au condus la o apreciere a monedelor lor
naţionale şi la creşterea deficitului comercial şi a balanţei de cont curent.

49
 Dată fiind situaţia precară a economiei româneşti, după 11 ani de tranziţie, se impune
identificarea punctelor slabe şi a punctelor forte în vederea integrării în structurile economice
globale. Sistemul bancar românesc a suferit importante transformări, unele dintre ele foarte
costisitoare, dar care în final au condus la consolidarea sa. Cei care administrează acest sistem
în prezent ar trebui să-şi concentreze eforturile în vederea sporirii încrederii populaţiei şi
agenţilor economici în băncile româneşti alături de implementarea unui sistem performant de
management al riscului.
O condiţie absolut necesară pentru asigurarea stabilităţii macroeconomice este continuarea
procesului de dezinflaţie. Însă, pentru ca acest proces să fie posibil, se impune reducerea
arieratelor din economie şi rezolvarea problemei hazardului moral. Scăderea dobânzilor, ca
urmarea a acestei acţiuni, va ieftini creditele si va facilita investiţiile, creându-se in acest mod
premisa unei creşteri economice susţinute. O condiţie esenţială pentru a asigura un mediu de
afaceri competitiv constă în spargerea monopolului statului in domeniul utilitarilor publice.
“Plusul calitativ atât de necesar agenţilor naţionali se poate realiza numai prin creşterea
concurenţei. Din acest punct de vedere, companiile transnaţionale sunt considerate din ce in
ce mai mult un pericol, o altă temere in ceea ce priveşte marile corporaţii internaţionale o
reprezintă posibilitatea internalizarii pierderilor si externalizării profiturilor. Dar in cadrul
acestei analize, nu trebuie ignorate aspectele pozitive pe care le presupune prezenta acestora
pe piaţa româneasca, si anume aportul de know how si schimbarea mentalităţilor de tip
socialist in rândul angajaţilor”.
O alta problema stringentă a economiei româneşti o reprezintă agricultura, sector in care se
impune trecerea de la exploataţii de mărimi mici si medii la marile exploataţii agricole. Un rol
important in cadrul acestui proces îl joaca statul, care trebuie sa creeze cadrul necesar sporirii
calităţilor produselor romaneşti, astfel incât acestea sa facă fata competiţiei acerbe care se va
naşte odată cu integrarea României in structurile pieţei europene.
Stă în puterea noastră sa transformăm România într-un actor important pe scena
interdependentelor economiei globale in general, si in regiunea balcanica, in special, in care a
fi sau a nu fi va fi o chestiune de voinţa si profesionalism.
Participarea la o zonă de liber schimb determină trei categorii de efecte:
 efecte statice de creare de comerţ, prin redirecţionarea comerţului dinspre producătorii
autohtoni, care erau competitivi la adăpostul protecţiei vamale, înspre producătorii externi,
care devin mai competitivi după eliminarea taxelor vamale;
 efecte statice de deturnare de comerţ, prin reorientarea importurilor dinspre parteneri
tradiţionali din afara zonei de liber schimb înspre producători din cadrul zonei de liber
schimb, care devin mai competitivi prin eliminarea taxelor vamale;
50
 efecte de creştere economica pe ansamblul economiei, resursele eliberate din
sectoarele neperformante, sectoare care se menţineau pe piaţă la adăpostul protecţiei vamale,
se vor îndrepta înspre sectoarele competitive.
Concentrarea producţiei în ramurile cele mai performante va conduce la rândul ei la economii
de scară, la atragerea investiţiilor străine în aceste ramuri, şi la accelerarea creşterii economice
de ansamblu.
În rezultat, beneficiile principale sunt următoarele:
 accelerarea creşterii economice pe termen lung;
 creşterea exporturilor sectoarelor orientate către export şi cu nivel redus al protecţiei
vamale;
 scăderea costurilor de producţie ale firmelor datorită economiilor de scară.
Principalul beneficiu al aderării la Uniunea Europeană din perspectiva Politicii Regionale a
Uniunii Europene este dat de accesul la Fondurile Structurale şi la Fondul de Coeziune.
La beneficiile de ordin financiar ale includerii ţării candidate în Politica Regională a Uniunii
Europene se adaugă şi transferul de know-how în ce priveşte elaborarea politicilor de
dezvoltare regională, identificarea proiectelor viabile şi administrarea banilor publici.
Pe termen lung, transferurile financiare, împreună cu transferul de know-how şi cu o
administrare judicioasă a acestor fonduri, vor conduce la dezvoltarea echilibrată a economiei
şi la micşorarea decalajelor dintre regiuni.
 beneficii de natură politică: participarea la procesul decizional la nivel european şi
posibilitatea de a influenţa viitorul Europei, stabilitatea sistemului democratic, siguranţa
cetăţenilor, consolidarea poziţiei statului în raport cu terţii;
 beneficii de natură economică: accesul liber al produselor, serviciilor şi capitalurilor
autohtone pe Piaţă Unică, accesul la fondurile structurale, creşterea fluxurilor de investiţii
străine directe;
 beneficii de natură socială: siguranţă sporită la locul de muncă, îmbunătăţirea stării de
sănătate a populaţiei, creşterea nivelului de trăi, libertatea cetăţenilor de a se stabili oriunde în
Europa.
La nivel de comerţ intra-european, piaţa unică va fi sursa unor oportunităţi, dar şi a unei
concurenţe sporite. Eliminarea barierelor fizice şi a formalităţilor vamale va facilita
transportul bunurilor în şi din UE, va reduce costurile operaţionale şi va optimiza fluxurile de
numerar prin dispariţia obligaţiei de plată a TVA în vamă.
Şi pentru mediu, efectele vor fi benefice, chiar dacă asta înseamnă o creştere a investiţiilor pe
care unele companii trebuie să le facă. Până la urmă, este vorba despre sănătatea fiecăruia şi
de viitorul României. Nu trebuie să se uite că multe dintre aceste investiţii vor fi făcute cu
51
fonduri comunitare. Pentru perioada 2007-2013, România va primi peste 30 de miliarde de
euro. Totuşi, trebuie să se aibă în vedere că România are nevoie de proiecte bune şi de
instituţii capabile să gestioneze aceste fonduri.
“Pentru companiile care sunt deja implicate în relaţii intense cu UE, integrarea va reprezenta
cu siguranţă o oportunitate. În acelaşi timp, aderarea la UE ar putea conduce la dispariţia
multor IMM-uri, în cazul în care acestea nu au capacitatea mobilizării de resurse financiare
sporite pentru a acoperi costurile integrării. Instrumentele principale la îndemâna autoritaţilor
pentru consolidarea sectorului de IMM-uri sunt ajutoarele de stat, ce pot lua forma
subvenţiilor, scutirilor şi amânărilor la plata taxelor, suportării parţiale a costurilor cu
protecţia mediului şi pregătirea personalului, promovarea exporturilor. Toate aceste măsuri va
trebui însă să respecte limitele stricte impuse de UE în scopul evitării distorsiunilor
concurenţiale.”
Cei mai mari câştigători ai aderării par a fi companiile multinaţionale europene ce activează
pe piaţă. Acestea au capacitatea de a absorbi mai uşor costurile integrării, beneficiind de
experienţă şi know-how de la companiile din grup aflate în statele membre. Eliminarea
barierelor tarifare şi netarifare va face produsele acestora mai competitive şi va permite
implementarea centrelor regionale de distribuţie. De asemenea, existenţa unui mediu stabil de
afaceri şi armonizarea legislaţiei vor putea determină mutarea capacităţilor de producţie către
graniţele estice ale UE, în căutarea unei forţe de muncă mai ieftine.
Conform unui studiu derulat de Asociaţia Europeană a Camerelor de Comerţ şi Industrie,
doar 4% din firmele româneşti deţin informaţii complete asupra acquis-ului comunitar şi doar
jumătate din acestea sunt pregătite pentru aplicarea efectivă a prevederilor relevante ale
legislaţiei comunitare. Numai companiile care vor fi pe deplin conştiente de impactul aderării
la UE, cele care sunt capabile să identifice potenţialele riscuri şi să facă schimbările necesare,
vor putea face faţă pieţei unice impuse de integrare şi vor beneficia de oportunităţile aduse de
aceasta.
Dar care sunt riscurile pieţei unice? În primul rând o presiune concurenţiala sporită, venită
din partea exportatorilor din tarile UE, ce vor găsi acces mult mai facil, data fiind alinierea
legislaţiei cu cea europeană. Mai mult decât atât, investiţiile străine postaderare au mărit
concurenţa pe orizontală pentru serviciile si produsele oferite de furnizorii locali.
Apoi,implementarea acquis-ului comunitar presupune costuri substanţiale pentru companii.
Cheltuielile suplimentare cu implementarea legislaţiei, normelor si standardelor europene în
domeniul fiscalităţii, mediului, calităţii sau marcării produselor se vor reflecta cu siguranţă în
preţul final al produselor si serviciilor româneşti. Această creştere sensibilă a preturilor în

52
unele sectoare economice va spori si mai mult presiunea concurenţială exercitată de produsele
comunitare.
De asemenea, deşi comerţul intracomunitar va fi facilitat din punct de vedere logistic prin
eliminarea formalităţilor vamale, vor apărea costuri administrative suplimentare pentru
companiile româneşti. Astfel, deşi operaţiunile de import/export aferente comerţului cu UE nu
vor mai exista, acestea vor fi înlocuite de achiziţii si livrări intracomunitare - tranzacţii ce se
vor desfăşura în conformitate cu sistemul comunitar de TVA. În noile condiţii, companiile
romaneşti vor avea obligaţia depunerii unor declaraţii suplimentare (cum ar fi declaraţia
recapitulativă privind TVA si Instrastat) cu privire la tranzacţiile intracomunitare cu bunuri si
vor avea nevoie de documente care sa justifice transportul bunurilor în alt stat membru.
Companiile vor trebui să implementeze proceduri interne de urmărire a acestor livrări si
achiziţii, să primească si să centralizeze documentele de transport si să revizuiască toate
contractele de livrări pentru a asigura îndeplinirea obligaţiilor de TVA. De asemenea,
sistemele contabile si IT vor fi trebui sa fie adaptate pentru a înregistra si a extrage toate
aceste informaţii obligatorii pentru emiterea noilor declaraţii.

3.1.2. Impactul extinderii asupra a diferite sectoare

Impactul asupra industriei oţelului

Industria oţelului în ţările candidate trece în prezent printr-o restructurare substanţială.
Reminiscenţă a restructurării europene din anii ´80, diferă în multe aspecte, dar scopul
rămâne acelaşi: refacerea viabilităţii companiilor şi protejarea funcţionării eficiente a Pieţei
Unice.
Când va fi finalizată cu succes, va fi refăcută viabilitatea şi competitivitatea unei industrii
care acum este o plagă, din cauza supracapacitatii la anumite produse, productivitate scăzută,
o strategie de vânzări orientată mai mult spre producţie decât spre piaţă şi nivel ridicat al
costurilor de producţie (în special în ce priveşte eficienţa energetică). Aceste industrii vor
deveni parte integrantă a unei pieţe uriaşe care consuma 18, 6% din producţia mondială de
oţel, a două după China. Ca rezultat al adoptării acquis-ului comunitar pentru mediu în cazul
oţelului, noile State Membre vor beneficia de o protecţie a mediului crescută.
Mai multe provocări stau în faţa industriei oţelului în ţările candidate. Cea mai mare este
aceea de a face faţă cu succes presiunii concurenţei pe piaţa oţelului în UE.
“Trecerea gamei de producţie în domeniul produselor cu o mai mare valoare adăugată, va
aduce inevitabil industria oţelului din ţările în curs de aderare în competiţie cu uzinele
europene moderne. În scopul de a supravieţui acestei concurenţe trebuie să obţină structuri de
53
costuri comparabile, ca şi un management capabil de a lega producţia cu piaţa. Aceasta este o
ocazie unică, după aderare subvenţiile de stat în scopul restructurării nu mai sunt permise,
conform legislaţiei UE în domeniul concurenţei. În final, datorită concentrării în anumite
regiuni a industriei oţelului din ţările în curs de aderare, societăţile vor trebui să se confrunte
şi cu schimbări regionale şi sociale.”

Impactul asupra industriei auto

Armonizarea reglementărilor tehnice pentru vehiculele cu motor în întreaga Europă asigură
nivele înalte de siguranţă şi protecţie a mediului pentru populaţia UE actuală şi viitoare.
La momentul aderării, toate ţările candidate trebuie să fi implementat complet legislaţia CE
privind Aprobarea Tip pentru Vehicule cu Motor. În prezent ţările candidate finalizează
procesul de aliniere a legislaţiei lor naţionale cu legislaţia CE. Noua legislaţie va ajuta la
reducerea multor obstacole tehnice şi proceduri administrative cu care se confruntă atât
producătorii cât şi consumatorii în ţările candidate. Armonizarea la nivel European permite
serii mai largi de producţie, deci contribuie la reducerea costului şi pentru producători şi
pentru consumatori. În final, armonizarea tehnică în conjuncţie cu noile reguli privind
distribuţia maşinilor şi introducerea Euro vor diversifica alegerea consumatorilor.
Mulţi producători internaţionali şi-au înfiinţat unitatea de producţie în ţările în curs de
aderare încă de la începutul anilor 90, ca parte din strategia lor de globalizare. Europa
Centrală şi de Est oferă avantaje strategice, atât ca piaţă cât şi ca bază industrială. Aceste
avantaje constau în principal în înaltul potenţial de creştere al pieţei. Vânzările la maşini noi
se aşteaptă să crescă semnificativ, ca rezultat al creşterii economice rapide în Europa Centrală
şi de Est, cât şi datorită extinderii şi îmbunătăţirii infrastructurii şoselelor. Principalul avantaj
competitiv pentru acest sector în ţările în curs de aderare este costul scăzut de producţie.
Numai furnizarea locală de componente poate reduce costurile unui producător de maşini cu
12 procente.
Deşi salariile şi costurile de producţie sunt în creştere, se aşteaptă să rămână sub nivelul UE
pentru mai mulţi ani. Disponibilitatea forţei de muncă calificată este alt avantaj pentru
industria auto, care oferă multe oportunităţi pentru cariere internaţionale. Au avut deja loc
unele relocalizari ale producţiei din cele 15 State Membre curente în ţările candidate, şi
această tendinţă va fi facilitată de implementarea politicii Pieţei Unice în aceste ţări.

Impactul asupra industriei farmaceutice

54
Extinderea care urmează va uşura accesul companiilor din industria farmaceutică din Europa
Centrală şi de Est la pieţele importante din Statele Membre existente. Statele Membre vor fi
obligate să recunoască autorizaţiile acordate de ţările aderante, în linie cu standardele
Comunitare. Acest beneficiu cheie al Pieţei Unice permite companiilor Central şi Est
Europene să-şi extindă activităţile comerciale la întreg teritoriul UE.
După aderare companiile vor trebui să respecte standardele Europene de calitate, siguranţă şi
eficienţă. În multe cazuri companiile operează deja pe această bază, deci nu este nevoie de
schimbare. Într-un număr de cazuri totuşi poate fi necesar să facă mai multe investiţii în
medicamente vechi. Dar aceste investiţii vor fi compensate în general de îmbunătăţirea
condiţiilor de afaceri după aderare.
Obiectivul fundamental al legislaţiei farmaceutice Comunitare este să protejeze sănătatea
publică. Pentru acest motiv, toate produsele medicinale trebuie să îndeplinească precauţiile
necesare privind calitatea, siguranţa şi eficienţa şi să obţină o autorizaţie de marketing înainte
de a fi comercializate. Pentru medicamente foarte inovative, această autorizaţie de marketing
este dată direct de Comisia Europeană şi este valabilă în întreagă Comunitate.
Odată cu extinderea, autorizaţiile de marketing Comunitare vor fi valabile şi în noile State
Membre. Aceasta va avea ca efect important şi pozitiv faptul că aceste medicamente pot fi
comercializate în noile State Membre şi deci vor fi disponibile pentru pacienţi şi animale făra
a mai fi nevoie să se obţină o noua autorizaţie.
Majoritatea produselor medicinale se bazează pe autorizări de marketing naţionale, eliberate
de autorităţile competenţe din acele ţări. Acestea trebuie să respecte aceleaşi criterii de
calitate, siguranţă şi eficientă, ceea ce este în interesul pacienţilor din noile State Membre.
Nu se aşteaptă ca această cerinţă să ducă la scăderea numărului de medicamente în noile
State Membre. În general aceste ţări şi-au aliniat legislaţia naţională la standardele
Comunitare, deja de mai mulţi ani. Astfel că cele mai noi medicamente ar trebui să fie
conforme cu criteriile necesare de calitate, siguranţă şi eficienţă.
Numai medicamentele mai vechi trebuie evaluate din nou. Dar acolo unde Statele Membre în
curs de aderare au avut impresia că ar putea fi prea dificil să realizeze această evaluare la
aderare, au cerut si au obţinut perioade de tranziţie in 2008.

Impactul asupra industriei chimice

Până la data aderării ţările candidate trebuie să se asigure că toate bunurile de pe piaţă
respectă cerinţele legislaţiei UE. Legislaţia specifică pentru chimicale este bazată pe nevoia de
55
a asigura o piaţă unică făra bariere pentru comerţ. Conformitatea cu acquis-ul în domeniul
chimicalelor poate să pară mai degrabă o povară decât un beneficiu, dar de fapt, industria
chimică în ţările în curs de aderare câştigă accesul pe piaţa unică folosind aceeaşi legislaţie ca
Statele Membre UE.
Aderarea la UE va întări stabilitatea în ţările aderante, ceea ce va duce la creşterea
investiţiilor străine. Companiile din sub-sectoarele industriei chimice au nevoie de investiţii
străine pentru a derula programele de restructurare. Investiţiile sunt foarte importante aducând
atât know-how cât şi capital pentru sector. În majoritatea ţărilor candidate sectorul chimicale
este o parte importantă a industriei producătoare, cu o gamă largă de produse. În prima fază a
tranziţiei, acest sector a avut rezultate mai slabe decât restul economiei. Totuşi, începând cu
1993 situaţia s-a îmbunătăţit şi s-a înregistrat o creştere. Dintre ţările proaspăt aderate, Polonia
este cel mai mare producător de chimicale, urmat de Ungaria şi Republica Cehă. Acest sector
este relativ atractiv pentru investitorii străini. Investiţiile directe străine au fost mai puternice
în detergenţi şi vopsele.
Salariile din acest sector sunt peste media din industria producătoare, dar mult mai scăzute
decât în UE. În timpul tranziţiei, salariile au crescut mai mult decât productivitatea. În
consecinţă costul unitar al muncii a crescut în defavoarea competitivităţii.
UE este cel mai important partener comercial pentru chimicale, reprezentând 60-70% din
importurile de chimicale. Totuşi, exporturile sunt mai puţin orientate spre pieţele UE, faţă de
totalul industriei productive, iar deficitul comercial este în creştere. Chimicalele de bază
domină exporturile, în timp ce importurile din UE sunt mai diversificate.
Industria chimică în ţările candidate a trebuit să înfrunte mai multe provocări de la stadiul
iniţial al tranziţiei. A trebuit să se adapteze privatizării, schimbărilor legislative, noilor
tehnologii, restructurării şi pierderii pieţei estice.
Odată cu îndepărtarea barierelor naţionale şi expunerea crescută la globalizarea afacerilor,
companiile trebuie să se adapteze. Salariile scăzute comparate cu UE sunt avantaje
competitive. Creşterea nivelelor si capacităţii de producţie mai mici şi tehnici de producţie
actualizate aduc presiuni asupra restructurării industriei.

Impactul asupra industriei textilelor si confecţiilor

În unele ţări candidate, industriile textilelor si confecţiilor au jucat tradiţional un rol important
in industria producătoare. Multe companii cu sediul in UE au relocalizat deja producţia de
masa in țările candidate, in particular din sub-sectorul producţiei de confecţii. Se aşteaptă ca
56
investitorii europeni si alţii sa fie atraşi de continuarea integrării in UE si multe din afacerile
acestora vor dezvolta relaţii si strategii de cooperare cu parteneri din ţările candidate.
Principalul avantaj comparativ al acestui sector in ţările candidate continuă să fie costurile
scăzute ale forţei de muncă în comparaţie cu UE 15, si acesta se va păstra pe termen scurt.
Finalizarea rapida a constituirii Zonei de producţie si consum Pan-Euro-Med este văzută de
mulţi ca un complement vital pentru extinderea UE in sectorul textilelor si confecţiilor.
Crearea Zonei Pan-Euro-Med va aduce beneficii sectorului prin păstrarea, în imediata
vecinătate a pieţelor UE, a tuturor paşilor din procesul de producţie.
Industria textilă în Statele Membre existente a suferit o severă restructurare si modernizare in
ultimele două decade, ceea ce a dus la creşterea competitivităţii sale pe pieţele internaţionale
dar a determinat si substanţiale reduceri de locuri de munca. In scopul de a se adapta presiunii
competitivităţii si forţelor de piaţă din UE, oamenii de afaceri din ţările candidate vor trebui
sa se supună unui proces similar.
Mai mult, adoptarea acquis-ului politicii comerciale a UE în momentul extinderii poate avea
un impact sever asupra companiilor din acest sector, şi există riscul ca pieţele lor să fie
invadate de produse (în special din Asia) în directă competiţie cu produsele proprii, cu preţ
scăzut sau mediu. Poate să apară o continuare a relocalizării în ţările terţe (Balcani, Ucraina,
Mediterană).
Afacerile vor trebui să înfrunte provocarea adaptării la legislaţia şi reglementările UE in
domenii ca politica concurenţei, reglementări privind ajutorul de stat (subvenţii), proprietatea
intelectuală, afaceri sociale, şi în special sănătatea, siguranţa şi protecţia mediului.

3.2. Impactul indirect al aderării asupra economiei naţionale

Impactul indirect al aderării asupra economiei României presupune:

• reorientarea fluxurilor comerciale prin crearea şi deturnarea de comerţ, ca efect al
eliminării barierelor vamale;
• restructurarea agricolă şi industrială în special în industria alimentară a bunurilor de
larg consum şi retail;
• implicaţii în plan regional cu scopul de a antrena dezvoltarea echilibrată a economiei şi
a micşora decalajele dintre regiuni. Aici este inclus transferul de know-how în ce priveste
elaborarea politicilor de dezvoltare regională;
• aderarea la criteriile de convergenţă pentru Uniunea Economică şi Monetară
(adoptarea monedei Euro).
Criteriile de convergenţă stabilite prin Tratatul de la Maastricht se refera la :
57
- inflaţie (nivelul inflaţiei nu trebuie să depăşească cu mai mult de 1,5% nivelul atins în
primele trei ţări cele mai bine plasate din punct de vedere al stabilităţii preţurilor);
- poziţia financiară a Guvernului;
- situaţia finanţelor publice (deficit anual sub 3% din PNB şi datoria publică sub 60%
din PNB);
- stabilitatea ratei de schimb (respectarea benzilor normale de fluctuaţie din cadrul
mecanismului ratei de schimb timp de 2 ani, fără a devaloriza moneda, comparativ cu moneda
altui stat membru al Uniunii Europene, în această perioadă);
- rata dobânzii pe termen lung (să nu depăşească cu mai mult de 2% rata din cele trei
state membre ale Uniunii Europene în care nivelul inflaţiei este cel mai scăzut).
• pe piata forţei de muncă
- va avea loc o migraţie a personalului către ţări în care se înregistrează un deficit de
forţă de muncă a serviciilor (se preconizează că această tendinţă se va stabiliza în 2 -3 ani
după integrare la un nivel de echilibru);
- va avea loc o creştere a pachetelor salariale prin prisma diversificării beneficiilor ce se
vor acorda angajaţilor;
- ajustarile structurale impuse de procesul de integrare determină, în unele domenii,
procese de reorientare şi recalificare profesională, de formare a personalului.
• turismul şi transportul vor beneficia de pe urma integrării, atrăgând investiţii în
infrastructură şi beneficiind de o piaţă mult mai largă.
3.3. Impactul EURO asupra economiei româneşti

În contextul în care pentru majoritatea ţarilor vest –europene este aproape unanim acceptat
avantajul utilizării monedei unice, se apreciază că şi pentru România, al cărei comerţ exterior
este orientat în proporţie de aproximativ 2/3 către această piaţă, adoptarea monedei unice va
aduce reale beneficii.
Pentru a deveni stat membru al U.E., România va trebui să-şi clădească un sistem de
referinţă, în care moneda de referinţă să fie EURO, şi nu dolarul american. Noua monedă va
fi un factor de stabilitate care va reduce mult pierderile agenţilor comerciali autohtoni datorită
fluctuaţiilor dolarului faţă de valutele ţărilor din U.E.
Având în vedere perspectivele monedei euro, interesul României de aderare la structurile
europene şi semnalele pozitive pe care le-am primit în acest sens, băncile autohtone îşi
manifestă interesul să construiască şi să dezvolte depozite în moneda europeană (EURO),
folosind astfel o singura monedă faţă de cele 15 utilizate în prezent, valabilă pentru toate
operaţiunile financiare, bancare şi comerciale.
58
În prezent, agenţii economici pot alege pentru derularea tranzacţiilor fie euro, fie moneda
naţională. Se aşteaptă ca marile companii multinaţionale să fie deschizătorii de drumuri în
utilizarea euro. Acestea vor începe să opereze în euro şi vor influenţa clienţii să procedeze la
fel.
Introducerea euro va avea efecte pozitive asupra comerţului exterior al României, având în
vedere că 2/3 este orientat către ţările U.E. Noua monedă va stimula importurile şi exporturile
firmelor romaneşti. Pană în prezent, majoritatea contractelor comerciale erau exprimate în
dolari SUA. Doar contractele cu Germania, Franţa, Marea Britanie erau exprimate în moneda
naţională a acestora. În tranzacţiile cu ţările a căror monedă este mai slabă (Italia, Portugalia)
se folosea dolarul. Pe viitor, pentru aceste tranzacţii se foloseşte euro. Acest lucru va avea ca
efect reducerea influenţelor de curs datorate fluctuaţiilor dolarului faţă de valutele ţărilor din
U.E.
România a pierdut sume mai de bani datorită faptului că până acum erau alese ca monedă de
contract fie dolarul SUA, fie monedele unor ţări din U.E. al căror curs fluctua.
Introducerea euro va fi un factor de stabilitate care va reduce mult pierderile agenţilor
comerciali autohtoni cauzate de riscurile de curs valutar.
Pentru început, agenţii economici ar trebui ca, pentru a se familiariza cu euro, să folosească în
tranzacţiile pe care le efectuează atât euro, ca monedă de plată, cat şi dolarul SUA, ca monedă
de consolidare, spunea Mihai Ionescu – secretar general al Asociaţiei Exportatorilor şi
Importatorilor din România.
Euro va reduce costurile pe care firmele le suportă ca urmare a schimburilor valutare.
Costurile acestea au fost estimate la 1-2% din valoarea tranzacţiei. Tot datorită euro se
economiseşte timp preţios în activitatea de gestiune, dispărând necesitatea analizei riscului şi
a raportului cheltuieli – profit pentru fiecare în parte, efectuată de firmă.
De asemenea, se simplifică evaluarea rezultatelor comerciale efectuate din punct de vedere al
întreprinderii, nemaifiind necesar să se ţină cont de volatilitatea monedei.
O dată eliminate barierele monetare din cadrul U.E., exportatorii vor beneficia de un acces
mult mai facil pe pieţele oricăreia dintre ţările membre. Astfel se va reduce numărul de
intermediari, întreprinderile mărindu-şi veniturile ca urmare a exporturilor directe.
Un alt avantaj important oferit de moneda unică este transparenţa. Exprimarea tuturor
preţurilor în euro va ajuta firmele româneşti să îşi aleagă furnizorii care să le asigure cele mai
mici cheltuieli şi să exporte în ţările de unde pot obţine veniturile cele mai mari.
Alături de moneda euro, o importanţă deosebită pentru România o are şi Banca Centrala
Europeană, care şi-a început activitatea la Frankfurt şi a preluat o serie de atribuţii ale F.M.I.
privind finanţarea şi urmărirea unor politici consecvente de stabilitate a preţurilor.
59
CAPITOLUL 2
STUDIU PRIVIND SITUAŢIA IMM-URILOR
DIN ROMÂNIA ÎNAINTEA ADERĂRII LA UNIUNEA EUROPEANĂ
60
2.1 Cadrul legislativ şi funcţional al imm-urilor în interiorul Uniunii Europene

2.1.1 Rolul IMM-urilor în viaţa economică a statelor

Totalitatea cunoștințelor și deprinderilor economice mondiale existente demonstreză

atribuția deosebită și însemnătatea întreprinderilor mici și mijlocii care fac parte din domeniul
economiei naționale. După avansarea economică din ultima perioadă, se poate considera și
aprecia că atât fimele mici cât și firmele mijlocii vor reprezenta în următoarea perioadă unul
din vectorii principali ai dezvoltării economice. Pe de o parte, atributele firmelor mici și
mijlocii clasifică acest model de organizație în primul plan al dezvoltării economice; Pe de
altă parte, coordonatele care definesc noua configuraţie a economiei mondiale sunt
favorabile expansiunii sectorului mic mijlociu7.
Aspectele funcționale ale IMM-urilor sunt multipre datorită țintelor pe care le au și a
mijloacelor precise de inserare în spațiul economic și social8. Funcţionalitatea economică a
acestora se concretizează prin următoarele:
a) determinarea unei părţi importante din PIB;
b) generarea unui raport mare de inovații tehnice aplicate în economie;
c) reprezintă o sursă primordială pentru veniturile bugetului de stat;
d) asigurarea activității principiilor economiei de piaţă în condițiile impuse de activităţile
economice diminuate;
e) obținerea produselor şi serviciilor, la costuri mai mici, în comparaţie cu firmele maimari.
Funcţiile sociale pe care le au aceste tipuri de întreprinderi constau în:
- oportunitatea de noi locuri de muncă, promovarea/progresarea imaginii unor întreprinderi cu
caracter economic dimanic, flexibil și adaptabil;
- asigurarea forţei de muncă, îndeplinirea din punct de vedere profesional și social;
- introducerea modelelo de viabilizare economică și socială în zonele sensibile.
Din punctul de vedere al firmelor mari, IMM-urile, înfățișează lumea din care au
,,născut” și care într-un viitor cât mai apropiat vor reprezenta concureța. Pentru alte persoane
IMM-urile simbolizează de multe ori un prim loc de muncă, sau chiar reușita în carieră.
Aceste sunt totodată deschiderea către lumea întreprinzătorilor. Pentru domeniul economic,

7
Brezeanu Petre “Finanţe europene”. Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2007, pag.56
8
Dinu Marin “Economia României. Întreprinderile mici şi mijlocii. Cu ce ne integrăm?” Editura
Economică, Bucureşti, 2005, pag.41
61
IMM-urile sunt cele care proiectează noile idei și procese care grăbesc evoluarea pe baza
folosirii eficace a tuturor resurselor.
Statisticile din aproape toate ţările relevă că IMM-urile predomină numeric în
economie, reprezentând peste 99% din totalul firmelor9. Acest aspect oferă avantajele
impactului major către procesele de obținere a PIB-ului și de valorificare noilor locuri de
muncă.
Anual în Uniunea Europeană, două treimi din locurile de muncă noi apărute sunt
rezultatele sectorului mijlociu și mic. Costurile necesare creerii unui nou loc de muncă în
cadrul unei fime mici sau mijlocii sunt cu mult mai mici decât cele din cadrul unei
întreprinderi mari, deoarece:
-realizează produse şi servicii la costuri mai reduse decât firmele mari,
-cheltuielile sunt constant mai mici,
-inregistrează o productivitate a muncii mai mare în condiţiile prezenţei permanente a
întreprinzatorului în firmă.

2.1.2 Dezvoltarea cadrului funcţional al IMM-urilor în interiorul Uniunii Europene

IMM-urile Micro, Mici şi Mijlocii, cuprind corespunzător Articolului 2 al anexei din

Recomandarea 361/2003/CE întreprinderile care angajează <250 de persoane şi care au anual
cifra de afaceri =50 milioane € nşi/ sau reușesc să dețină active totale de 43 de milioane €.

IMM-ulrile Mici şi Mijlocii în legislația Uniunii Europene sunt descrise ca fiind

întreprinderile cu mai puţin de 250 angajaţi, existând patru clase de mărime a IMM-urilor în
funcţie de numărul angajaților:
a) Fără angajaţi salarizaţi (număr de salariaţi 0)
b) 1-9 angajaţi
c) 10-49 angajaţi
d) 50-249 angajaţi

9
Cojanu Valentin, “Integrare şi competitivitate - modele de dezvoltare economică în Europa de Sud-
Est”, Editura ASE, Bucureşti, 2007, pag.53
62
Fig. Nr.1 Categoriile Întreprinderilor10

În cadrul Uniunii Europene, nu se poate vorbi despre o dezvoltare omogenă în

interiorul statelor membre din punct de vedere al întreprinderilor mici şi mijlocii. În jurul
anilor, acestea au trecut printr-o ascensiune remarcabilă, aspect descris prin sintagma:
,,Întreprinderile mici şi mijlocii – uriaşul ascuns al economiei europene”. Tot din acea
perioadă, atât întreprinderile mici cât şi cele mijlocii s-au bucurat de o atenţie foarte specială.
Carta Europeană pentru Întreprinderi Mici, respectiv documentul politic de bază,
aprobat de liderii Uniunii Europene la Consiliul European de la Feira din 19-20 iunie 2000,
accentueză aupra nevoilor micilor întreprinderi, fiind centrul politicii U.E. Carta cere
Comisiei şi statelor membre să prijinine şi să încurajaze micile întreprinderi în 10 domenii
cheie11:
1. Educaţia şi instruirea întreprinzătorilor ;
2. Iniţierea mai puţin costisitoare şi mai rapidă a afacerilor ;
3. Legislaţie şi reglementări mai bune ;
4. Asigurarea calificării necesare ;
5. Îmbunătăţirea accesului on-line ;
6. Mai multe informaţii despre Piaţa Unică ;
7. Sistemul fiscal şi aspectele financiare ;
8. Consolidarea capacităţii tehnologice a întreprinderilor mici ;

10
Sursa: Ciucur Dumitru, “Economia României şi cea a Uniunii Europene” Editura ASE , Bucureşti, 2006,
pag.47
11
Idem op.citata. pag56
63
 9. Utilizarea modelelor e-business de succes şi asigurarea unei asistenţe de calitate pentru
întreprinderile mici ;
10. Dezvoltarea unei reprezentări mai puternice şi mai eficiente a intereselor
întreprinderilor mici pe plan naţional şi la nivelul Uniunii Europene.
Concomitent, IMM-urile ilustrează inima strategiei Uniunii Europene de strategie
economică care are la bază cunoștințele adoptate la summitul de la Lisabona în martie 2000 12.
Axată pe analizarea situațiilor și evoluțiilor din Uniunea Europeană dacă o comparăm cu cea
ale Statelor Unite ale Americii, strategia elaborează constituenții principali ai construirii unei
economii fundamentate pe cunoștințe și competititvitate.
Atingerea scopului de a fi pană în 2010 cea mai concurenţială și activă economie din
lume fundamentată pe cunoștințe, competentă de o dezvoltare economică susținută, de
înființarea a tot mai multe locuri de muncă, și totodată extinderea coeziunii sociale, care va
depinde în final de sccesul întreprinderilor, în mod special de IMM-uri.
Suportul financiar este asigurat prin 2 programe:
1. Cercetare pentru IMM-uri, program destinat să sprijine grupuri mici de IMM-uri
preocupate de inovare, pentru a rezolva probleme tehnologice comune;
2. Cercetare pentru IMM-uri, cu scopul de a sprijini întreprinderile în găsirea soluţiilor
cele mai bune pentru probleme comune ale grupurilor mari de IMM-uri, în special din
sectorul industrial. Accesul IMM-urilor la programul de cercetare ştiinţifică (2007-
2013) este uşurat prin faptul ca IMM-urile trebuie să efectueze mai puţine raportări.
În anul 2006 la Summitul european al IMM-urilor de la Graz la Convenţia mondială a
IMM-urilor de la Seul şi la Forumul Euroasiatic de la Istambul, problematica economiei
bazate pe cunoştinţe s-a aflat în centrul dezbaterilor din diverse perspective. „Gândeşte la
scară mică”13 a devenit din acel an principiul Uniunii Europene, promovat la summitul de la
Graz, unde oficialii UE au anunţat că s-au stabilit trei priorităţi pentru urmatorii trei ani ce
vizează micile întreprinderi:
a) reducerea birocraţiei cu 30%,
b) intensificarea calificării tinerilor pentru activităţile economice,
c) creşterea finanţării comunitare directe şi indirecte pentru IMM-uri cu aproape 50% în
perioada 2007- 2013.

12
Dragan Gabriela “Uniunea Europeană între federalism şi interguvernamentalism.Politici comune
ale UE”, Editura ASE, Bucureşti, 2005, pag.71
13
Gavrila Ilie, Gavrila Tatiana “Evolutia IMM-urilor româneşti în context European” Tribuna
economica, v. 18, 2007, nr. 39.
64
2.2 România şi pregătirea acesteia în vederea integrării

2.2.1 Evoluţia cadrului legislativ şi instituţional al IMM-urilor

Atât în România ca și în celelate țări centrale și est europene, tranziția la economia de

piață a constituit, progresarea a două constituiente, respectiv:
În România, ca şi în multe alte ţări central şi est europene, trecerea la economia de
piaţă a însemnat, în esenţă, evoluţia a două componente:
 procesul de privatizare: transferul drepturilor de proprietate asupra
întreprinderilor de la stat la persoane de drept privat; acest aspect realizându-se
indiferent de metodele care se aplică.
 apariţia unor noi întreprinderi particulare: reprezentând rezultatul inițiativelor
particulare, care au apărut în urma schimburilor desfășurate în unitățile care
înca sunt în proprietatea statului.
Aceste două componente de evoluție s-au desfășurat mai mult sau mai puțin simultan,
în ritmuri distincte. Amândouă au avut însă mari repercusiuni asupra pieţei muncii. În timp ce
privatizarea a condus la o scădere a numărului de locuri de muncă, cescând astfel rata
șomajului pe termen îndelungat, întreprinderile particulare au crescut numărul locurilor de
muncă. Raportându-ne la faptul că noile întreprindri sunt mici și mijlocii putem sublinia că
prin acest sector s-a absorbit o mare parte a forţei de muncă disponibilizate, şi în același timp
și-a marcat contribuția prin crearea unor noi generații de patroni și angajați.
Aceste întreprinderi se mai caracterizează prin flexiblitate și capacitate de a se adapta
la nou, fiind o forţă motrică remarcabilă a progresului economic în România.

Efectul acestor însușiri a fost impumător și a condus la influiențarea deciziilor cu rol

hotărâtor reconsiderând principiile de bază ale ideilor lor despre resursele economice, mai
concret: pe lângă reformele aplicate puse în practică de stat de sus în jos şi centrate privatizare
şi pe transferul de proprietate ar trebui sprijină şi reforma de jos în sus, care se axează pe
adevăratul spirit întreprinzător, cu susținerea unui sector de întreprinderi mici şi mijlocii
puternic şi dinamic.

Preluarea aquisului comunitar în problema IMM-urilor

Țara noastră a inițiat tratativele în vederea aderării la Uniunea Europeană în luna

februarie a anului 2000 ( 15 februarie 2000), finalizarea tratativelor având loc la finalul anului
2004. În perioada 200-2005 a persistat stabilizarea noului suport de producție, axat pe

65
proprietățile private, prin punerea în aplicare a unei politici concordantă, care să aprobe
construirea noilor întreprinderi și să susțină întreprinderile mici și mijlocii. Aceste noi firme
vor influența pozitiv alocarea resurselor și vor oferi noi locuri de muncă pentru cei care şi le-
au pierdut ca urmare a restructurării14.
Activitatea legislaţiei româneşti a luat parte la ritmul intens al schimbărilor de la
publicarea Legii 346/2004 referitoare la activarea constituirii și extinderii întreprinderilor mici
şi mijlocii. Acest aspect a fost provocat în special, de procesul de armonizare al legislației din
domeniu cu reglementările europene; fiind astfel necesare modificări și copletări în Legea nr.
346/2004 în raport cu reglementările noi apărute atât pe plan naţional, în special cele
referitoare la ajutorul de stat pentru IMM, respectiv:
- Ordinul Consiliul Concurenţei nr.57/2005 pentru punerea în aplicare a Instrucţiunilor
privind încadrarea unei întreprinderi în categoria de întreprinderi mici şi mijlocii
- Ordinul Consiliului nr. 13/2005 privind punerea în aplicare a Regulamentului pentru
modificarea şi completarea Regulamentului privind ajutorul de stat pentru întreprinderile mici
şi mijlocii, în care au fost preluate plafoanele referitoare la încadrarea unei întreprinderi în
categoria IMM.
În modul acesta, în concordanță cu prescripțiile Recomandării Comisiei Europene
2003/361/EC referitor la definiția întreprinderilor micro, mici şi mijlocii ordonanţa
guvernamentală inițiază şi defineşte, în raport cu relaţia cu alte întreprinderi, raportată la
capitalul sau dreptul de vot deţinut, ori la dreptul exercitării influenţei dominantă, noţiunile de
întreprindere autonomă, întreprindere parteneră şi întreprindere legată.
Totodată, ordonanța transformă limitele cifrelor de afaceri și valorile activelor totale
deţinute de un IMM.
Potrivit schimbărilor legislative atât interprinderile mici și mijlocii se clasează, în
funcție de numărul salariaților și de cifra de afaceri anuală netă sau activele totale pe care le
deţin, în următoarele categorii:
microîntreprinderi

Au până la 9 salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin

active totale de până la 2 milioane de euro, echivalent în lei;

14
Gavrila Ilie, Gavrila Tatiana “Evoluţia IMM-urilor româneşti în context European” Tribuna
economica, v. 18, 2007, nr. 39,

66
 întreprinderi mici

Au între 10 şi 49 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau

deţin active totale de până la 10 milioane de euro, echivalent în lei;

întreprinderi mijlocii

Au între 50 şi 249 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă de

până la 50 milioane de euro, echivalent în lei, sau deţin active totale care nu
depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane de euro.

Elaborarea cadrului instituţional de sprijinire a IMM-urilor româneşti

I. Autorităţi publice cu atribuţii în sectorul IMM-uri

Operările și organizările funcționale ale IMM-urilor depind foarte mult de statusul

instituţional al demersurilor pragmatice. Din această perspectivă există două reţele
instituţionale care au în vedere promovarea IMM-urilor susținându-le în obținerea propriilor
programe de dezvoltare, intitulate: autorităţi publice cu atribuţii în sectorul IMM-urilor şi
organizaţii nonguvernamentale şi parteneriatul public-privat15.

 Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie.

Scopurile din punct de vedere organizaționale definitorii sunt:

- crearea strategiei şi politicilor pentru activarea dezvoltării IMM-uri;
- crearea, introducerea şi monitorizarea programelor pentru IMM-uri;
- crearea legislaţiei aferente.
Funcţionalitatea acestui organism fundamental în viaţa IMM-urilor româneşti este
determinată de:
a) Strategiile prin care se asigură stabilirea, crearea şi practicarea strategiei şi a politicilor
guvernului în branșele întreprinderilor mici şi mijlocii, structurilor cooperatiste şi ale
activităţii comerţului exterior;
15
Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii, Carta alba a IMM-urilor din Romania,
Bucuresti, 2006, pag.9

67
 b) Calitatea reglementării pentru stabilirea domeniului normativ şi instituţional necesar
realizării planurilor şi programelor;
c) Administrarea fondurilor bugetare şi a surselor financiare extrabugetare şi împărțirea
acestora în așa fel încât să se asigure o dezvoltăre favorabilă a sectorului
întreprinderilor mici şi mijlocii;
d) Funcţia de reprezentare pe plan intern şi internaţional a statului roman;
e) Funcţia prin care autoritatea de stat asigură verificarea practicării şi controlului
respectării reglementărilor în domeniul său de activitate.
Eficacitatea socială a acestui organism fundamental de instituționalizare poate fi
cuantificată prin extinderea activităţilor eficace şi inovative, îndeplinirea competitivităţii pe
pieţe distincte, dezvoltaea accesului la subvenţionare şi avansarea culturii antreprenoriale. Se
poate astfel remarca sarcina instituţiei în:
a) Garantarea participării României la Programul multianual pentru întreprinderi şi spirit
antreprenorial, în special pentru IMM-uri;
b) Sporirea capitalului Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM;
c) Continuarea optimizării mediului de afaceri în cu copul de a stimula vreșterea
economică și a capacității de a rezista constrângerilor concurenţiale;
d) Adoptarea în totalitate a definiţiei IMM;
e) Introducerea Cartei Europene pentru Întreprinderile Mici;
f) Realizarea unei legături între acţiunile şi măsurile prevăzute de implementarea Cartei
la obiectivele Agendei Lisabona revizuită de CE la începutul anului 2005.

 Fondul Naţional pentru Garantarea Creditelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii

Un alt model instituţional care are capacități de a însufleți și de a susține organizaţiile

mici şi mijlocii este Fondul Naţional pentru Garantarea Creditelor Întreprinderilor Mici şi
Mijlocii (FNGCIMM). Făcând parte din reţeaua instituţională prin care IMM-urile pot fi
susţinute şi promovate, el are ca obiective strategice:
a)optimizarea accesului la finanţare al întreprinderilor mici şi mijlocii care au inițiat proiecte
de afaceri viabile, dar care nu posedă fonduri satisfăcătoare pentru realizarea acestora;
b) dezvoltarea dimensiunii de investiţii facute de întreprinderile mici şi mijlocii.

 Institutul European din România

Reprezentanțele în vederea dezvoltării rurale, care au luat naștere ca organizaţii
nonprofit reprezintă oportunităţile instituţionale pentru IMM-uri. Mai exact prin stabiliri
68
legislative care prevăd dezvoltarea regională în România a fost definit: suportul instituţional,
capacitățile,scopurile politicii regionale şi ideile în extinderea şi activarea acestui sector.
Țintele elementare, cu implicaţii directe asupra ocupației IMM-urilor sunt:
- emitarea strategiei,
- schița şi programul de evoluare regională şi de gestionare a fondurilor;
- garantarea executării programului de evoluare regională şi a schiței de gestionare a
fondurilor;
- susținerea managementului tehnic și financiar pentru dezvoltare regională;
- promovarea proiectelor de evoluare regională;
- promovarea parteneriatelor regionale şi locale.

 Camera de Comert şi Industrie a României

Reprezintă o organizaţie nonprofit, de necesitate publică, prin care sunt susținute
IMM-urile prin acțiunea de a promova și de a susține interesele lor. Traseele funcţionale prin
care se pot realiza aceste obiective se încadrează în:
a) consultanţă în afaceri;
b) asistenţă pentru constituirea şi funcţionarea societăţilor comerciale;
c) facilitarea contactelor de afaceri, acţiuni multiparteneriate de afaceri;
d) publicitate şi promovare comercială, distribuţia modernă a produselor şi serviciilor,
asigurarea calităţii mărfurilor şi serviciilor, standardizare;
e) asistenţă în probleme de protejare a mediului şi a consumatorului;
f) asistenţa în probleme de drept comercial şi arbitraj comercial, reprezentarea şi apararea
intereselor comunităţii româneşti de afaceri în raport cu puterea publică, la nivel local şi
naţional. Structura teritorială a permis realizarea camerelor judeţene de comerţ şi
industrie/agricultură, stabilindu-se în acest mod o structură organizatorică favorabilă
dezvoltării IMM-urilor.

II. Organizaţii nonguvernamentale şi parteneriatul public - privat

 Consiliul Naţional al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România
Consiliul Naţional al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România (CNIPMMR)
face parte din reţeaua instituţională prin care se asigură:
- protejarea şi promovarea procupărilor IMM-urilor private în aceeași măsură atât la nivel
local, naţional cât și internaţional;
- protejarea şi promovarea procupărilor întreprinderilor private în contactul cu autorităţile
publice, precum şi cu alte organisme şi organizaţii din România şi din străinătate;
69
- stimularea, prin modalităţi definitorii, a privatizării şi a instituirii de întreprinderi mici şi
mijlocii cu capital privat sau cu participare străină.

 Centre pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii

Această rețea de centre pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, reușește să
emită și să introducă parteneriate în vederea obținerii unor relații economice între firme
româneşti şi străine. Principalele obiective sunt:
- Asigurarea suportului în vderea dezvoltării sectoarelor private al întreprinderilor mici
şi mijlocii şi a organizaţiilor nonguvernamentale la nivel regional;
- Acțiunea de a atrage sursele financiare;
- avansarea şi extinderea activităţilor educaţionale şi a pregătirilor profesionale;
- încurajarea asocierii micilor întreprinzatori, prin cest mod promovându-se intereselor
acestora;
- valorizarea eficace a resurselor care au ca destinație sectorului privat;
- asistenţă pentru întemeierea unor organisme similare în judeţele limitrofe.

CAP.3.IMPACTUL ADERĂRII ROMÂNIEI LA U.E RESIMŢIT DE I.M.M-URILE

ROMÂNEŞTI

3.1 Analiza detaliată a situaţiei întreprinderilor mici şi mijlocii

3.1.1 Densitatea, distribuţia şi profilul IMM-urilor româneşti

Intensitatea dezvoltării fenomenului antreprenorial într-o ţară este dată de indicatorul

densitatea IMM-urilor la 1000 de locuitori. În figura de mai jos se prezintă cifrele privind
situaţia din România comparativ cu cea din ţările UE la data aderarii Romaniei la U.E
01.01.2007.

Fig. Nr.13

70
Sursa: Angelescu, Coralia, “Economia României şi Uniunea Europeană”, Editura ASE,
Bucureşti, 2007, pag.87

Ca un indicator cu un grad sporit de comparabilitate, dată fiind şi dimensiunea diferită a

judeţelor şi regiunilor din punct de vedere demografic, numărul de firme la 1000 de locuitori
soluţionează această problemă, dar indicatorul poate fi privit totodată ca „barometru”
antreprenorial al spiritului de iniţiativă al populaţiei, precum şi al mediului economic
prietenos şi atractiv pentru investitori. Din examinarea datelor se observă că densitatea IMM-
urilor din România este de 23, cu mult inferioară celei înregistrate pe ansamblul Uniunii
Europene(52) şi cu mult inferioară ţărilor UE mai puţin dezvoltate- Grecia, Portugalia,
Spania, care au o densitate a IMM-urilor de 3 ori mai mare.

3.1.2 Avantaje şi riscuri ale Pieţei Interne Unice pentru IMM-urile româneşti

Piaţa unică se consideră a fi binefăcătoare deoarece intensifica concurenţa,

liberalizează piaţa, circulaţia capitalurilor şi a forţei de muncă, generează presiuni asupra
reducerii costurilor şi a preţurilor şi, în ultimă instanţă., menţinerea unui nivel de trai
ridicat. Dispărând constrângerile schimburilor internaţionale (taxele vamale, restricţii
netarifare) agenţii economice vor avea un comportament economic generat de interesul de
a produce ieftin şi de calitate superioară.

71
 O piaţă mai largă, unificată, lărgeşte concurenţa, atrage în acest proces un număr mare
de producători şi consumatori şi drept consecinţă, populaţia va beneficia de o mai mare
varietate de bunuri şi la preţuri mai scăzute. Pe pieţele naţionale înguste, concurenţa este mai
restrânsă, se practică preţuri mai ridicate şi pot apare condiţii pentru practicarea de preţuri
administrate sau de monopol cu consecinţe negative asupra nivelului de trai. Piaţa unică
avantajează atât producătorii cât şi consumatorii, deoarece permite realizarea unor producţii
de serie mare care va determina reducerea costurilor de producţie şi a preţurilor. Piaţa unică
determina o nouă redistribuire a capitalului investit şi, ceea ce este mai important, o
optimizare a investiţiilor de capital în interiorul comunităţii. Astfel, sintetizând putem afirma
că a fi membru activ pe piaţa unică europeană înseamnă asigurarea că beneficiezi de libera
circulatie:

• a mărfurilor şi serviciilor;

• a persoanelor, ceea ce înseamnă că atât cetăţenii vechilor state membre, cât şi cei
ai statelor recent integrate, vor putea călători liber oriunde în cadrul Uniunii Europene
lărgite;

• a capitalurilor către şi dinspre noile state membre.

În prezent piaţa europeană este cea mai mare piaţă unică din lume. Se pare că
aceasta va fi pregătită să facă faţă concurenţei globale, obiectivul propus al UE fiind
să devină în 2010 „cea mai competitivă şi dinamică economie din lume, bazată pe
acumularea de cunoştinţe, aptă să susţină o creştere economică durabilă, asigurând
locuri de muncă mai multe şi mai bune, precum şi o coeziune socială sporită.”
(Consiliul Europei, Lisabona, martie 2000)16.

Intrarea în Uniunea Europeană trebuie văzută ca o oportunitate de a avea acces la o

piaţă mult mai mare decât cea a României, dar şi ca o provocare, pentru că firmele trebuie să
facă faţă concurenţei mult mai puternice. IMM-urile care vor şti să urmeze regulile vor
prospera. Cele care nu vor înţelege, vor trebui să-şi restrângă activitatea sau vor dispărea. Pe
de altă parte, întreprinzătorii sunt optimişti în ceea ce priveşte implicaţiile aderării asupra
activităţii lor. Peste 40% dintre IMM-urile care au participat la unul dintre studiile iniţiate de
CNIPMMR în 2006-2007 sunt de părere că intrarea în UE va reprezenta o oportunitate majoră
pentru ele, în timp ce, pentru 26,84% dintre firme, aderarea este percepută ca o ameninţare
majoră. Aproape 33% apreciază integrarea ca fiind fără influenţă semnificativă. Proporţia

Dragan Gabriela “Uniunea Europeană între federalism şi interguvernamentalism Politici comune ale
16

UE”, Editura ASE, Bucureşti, 2005, pag.56

72
întreprinderilor în care se percepe aderarea la UE ca o oportunitate majoră este cea mai mare
în regiunea de nord vest a ţării (51,02%) şi cea mai scăzută în centru (26,19%). Cele mai
multe firme în care se consideră că aderarea nu le va influenţa semnificativ activitatea sunt din
Bucureşti (40,35%). În ceea ce priveşte obiectivele întreprinderilor mici şi mijlocii pe
următorii doi ani, potrivit Cartei Albe a IMM-urilor din România, majoritatea (peste 65%) au
optat pentru o extindere moderată a afacerii, 20,33% îşi doresc menţinerea afacerii la nivelul
actual, în timp ce 12,13% au în vedere extinderea rapidă. De cealaltă parte, doar 1,40% şi-au
propus vânzarea business-ului, iar 0,61% doresc să-şi închidă afacerea. Conform aceleiaşi
surse, niciun IMM cu o vechime de peste 15 ani nu ia în calcul vânzarea sau închiderea
afacerii17.

Piaţa internă din România va fi în continuare reprezentată de producătorii locali

şi, în acest sens, vor trebui promovate activităţi de cercetare şi dezvoltare originale.
Obiectivul acestora va fi încurajarea producţiei locale care are drept ţintă piaţa locală,
căci aceasta este modalitatea principală de a uşura povara inevitabilă a restructurării şi
a pătrunderii eficiente pe o piaţa unică lărgită. Pentru a deveni şi rămâne competitive,
IMM-urile româneşti au nevoie de o strategie coerentă în domeniul afacerilor, de
creşterea constantă a eficienţei, de reducerea costurilor de producţie şi de îmbunătăţirea
calităţii şi imaginii produselor. Aceasta strategie ar trebui să includă investiţii în
cercetare şi dezvoltare, dobândirea de noi tehnologii, îmbunătăţirea practicilor
manageriale, elaborarea de proiecte creative şi atrăgătoare şi un marketing eficient.

3.2 Impactul integrarii asupra economiei româneşti şi asupra IMM-urilor

3.2.1 Efectele generale ale integrării în U.E asupra economiei româneşti

Aderarea la UE implică numeroase avantaje, însă, pentru o ţară precum România care
are de recuperat enorm faţă de celelalte state membre, poate cel mai important factor va fi

17
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii, Carta alba a IMM-urilor din România,
Bucureşti, 2006

73
sprijinul financiar de care vom beneficia. Acesta fiind însă condiţionat de măsura în care
Romania reuşeşte să mobilizeze resurse proprii, intervin urmatoarele posibilităţi18:

- realocăm resurse pentru investiţii care sunt necesare României şi care se pot realiza doar cu
fonduri publice (infrastructura, educaţia în mare măsură),

- cheltuim atât cât ne permitem fără ajustări potenţial dureroase, renuntând astfel la o parte din
sprijinul UE

- încercăm să facem şi una şi alta, în speranţa că vom avea o crestere economică suficient de
mare şi susţinută astfel încât considerente de ordin macroeconomic să nu devină problematice
(deficitul extern, deficitul bugetar).

Alegerile dificile în materie de alocare a resurselor financiare limitate, care vor apărea
odată cu cerinţele mai ridicate pentru servicii publice, creşterea unor standarde (de mediu, de
infrastructură) la nivelul UE şi realizarea de investiţii publice în domenii considerate de
importanţă strategică (educaţie, cercetare) vor putea fi facilitate de o reforma a sistemului de
alocare a fondurilor publice şi de evaluarea continuă a eficienţei cheltuielilor realizate. În
ultimă instanţă, dacă se consideră necesară creşterea impozitelor, aceasta ar trebui efectuată
doar după ce se analizează efectul modificării respective asupra mediului de afaceri şi asupra
variabilelor macroeconomice (a fost menţionat anterior cazul impozitului asupra câştigului
din dobânzi şi posibilele consecinţe pentru economisire). De asemenea, câştigul urmărit nu ar
trebui calculat în funcţie de creşterea veniturilor la buget cu un anumit număr de puncte
procentuale, ci în funcţie de ce efect vor avea cheltuielile respective pentru bunăstarea
populaţiei. Argumentele conform cărora ar trebui să avem o anume pondere a veniturilor
bugetare în PIB sau să alocăm o anume sumă unui sector economic, luând drept reper bugetul
altor ţări din UE sau media din Uniune, sunt valabile doar în măsura în care, de pildă, 5
puncte procentuale din PIB alocate învăţământului au un efect real proporţional cu 5 puncte
procentuale cheltuite într-unul din statele membre ale UE. Dacă acest lucru nu se întâmplă, ar
trebui ca, înainte de a împovăra economia cu alte impozite (care nu au un efect mai puţin
distorsionant în România decât în alte ţări), să se încerce creşterea eficienţei cheltuielilor
actuale. Există motive reale pentru a nu ne grăbi să avem un buget public asemănător ca
structură şi pondere în PIB cu cel al vechilor state membre, experienţa aşa-numitelor
„cohesion countries” (Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania) aratând că o creştere
semnificativă a nivelului de trai (realizarea de convergenţă reală în raport cu media UE) a
precedat creşterea veniturilor bugetare la niveluri apropiate de cel al vechilor state membre.
18
Parvu, Elena, “Ce castiga si ce pierde Romania din aderarea la Uniunea Europeana” Adevarul
economic nr. 7, p. 13, Februarie 2006
74
Singurul contra-argument ar putea consta în faptul că numărul domeniilor în care există
prevederi obligatorii la nivelul UE precum şi cerinţele UE de respectare a unor standarde a
crescut semnificativ în ultimele decenii, exemplul ţărilor mai sus menţionate fiind astfel
irelevant.

Este o necesitate pentru România să-şi dezvolte mediul rural însă politici care să ducă
la urbanizarea sa şi la reducerea ocupării în agricultură sunt mult mai realiste decât politici
care să aibă drept rezultat menţinerea unui grad de ocupare de peste 30% a populaţiei în
mediul rural. Este foarte probabil ca România să reuşească să acopere o nişă cu produse
agricole, dar nu mai mult.

Un alt subiect sensibil este nivelul impozitelor. Actuala conjunctură politică din
România este favorabilă utilizării impozitelor ca pârghie de atragere a investiţiilor şi de a
stimula creşterea economică, însă acest lucru s-a realizat pe fondul unei creşteri economice
mari şi fără să existe un trade-off foarte pronunţat cu cheltuielile publice, necesitând
reducerea/prioritizarea cheltuielilor. O dată cu aderarea, aceste constrângeri vor deveni mult
mai palpabile iar filozofia de reducere a impozitelor fără o reforma a cheltuielilor va deveni
mai dificil de susţinut. Aceasta reformă a cheltuielilor publice este necesară deoarece o
planificare judicioasă a acestora şi alocarea cheltuielilor în funcţie de criterii de performanţă şi
în domenii în care nu concurează cu capitalul privat, poate suplini reduceri ale impozitelor, în
sensul în care ar avea un efect benefic asupra investiţiilor (îmbunătăţirea infrastructurii,
reducerea birocraţiei, etc).

În ce priveste agricultura, liberalizarea comertului cu produse agricole cu Uniunea

europeană a afectat în mod negativ producatorii agricoli autohtoni, care au fost supuşi
concurenţei libere a produselor din statele membre. Efecte negative vor fi resimtite şi de
populaţia rurală. În România, predomină agricultura de subzistenţă. Mărimea medie a
exploataţiilor agricole este de 2,4 ha/persoana16, iar populaţia ocupată în agricultură
depăşeşte 40% din populaţia activă a ţării. Reforma agricolă în vederea creerii unei agriculturi
competitive a produs şi efecte negative puternice asupra populaţiei ocupate în agricultură.
Obiectivul reformei vizează reducerea dramatică a acesteia, la un nivel comparabil cu cel din
Uniunea Europeană, de cca. 5%. Forţa de muncă dislocată din agricultură va suporta astfel
costuri: pierderea sursei de venit, şomaj, reconversie profesională, migraţie spre alte zone.

În cea ce priveşte ramura industrială aceasta a resimţit variate efecte ale integrării pe
piaţa unică europeană. Dintre ramurile industriale care s-au evidenţiat ca perdante în urma
liberalizării comerţului cu UE şi al integrării, se detaşează în mod clar industria chimică şi cea

75
a mobilei19. Industria chimică se detaşează în mod clar ca perdantă, efect evidenţiat prin
următoarele două argumente:- Dezavantajul comparativ al României în comerţul cu produse
chimice cu UE se adânceşte, faţă de comerţul cu produse chimice cu alte ţări, pentru care
România mai deţine încă un avantaj comparativ.

- Importurile de produse chimice din Uniunea Europeana deţin o pondere mai mult sau mai
puţin constantă în totalul importurilor României din UE, pe când ponderea exporturilor de
produse chimice româneşti către UE în totalul exporturilor româneşti în UE s-a înjumătăţit în
ultimii cinci ani.

O altă ramură industrială care a pierdut ca urmare a integrării în U.E este cea a
mobilei, pentru care avantajul comparativ în relaţia cu Uniunea Europeană a scăzut de la 2.58
în 2004 la 1,04 în 2007, în acelaşi timp cu scăderea ponderii exporturilor de mobilier în totalul
exporturilor către UE de la 18,1% în 2004 la 6,81% în 2007.

În ce priveşte ramurile industriale care au câştigat în urma integrării pe piaţa unică

europeană, se evidenţiază20:

- produsele din lemn cu grad redus de prelucrare, care pe parcursul ultimilor 10 ani au
înregistrat un trend pozitiv crescător al avantajului comparativ în relaţia cu Uniunea
Europeană,

- produsele metalurgice, pentru care avantajul comparativ în comerţul cu Uniunea Europeană

s-a menţinut la o valoare pozitivă relativ constantă de 0.8 între 2004 şi 2007, mai scăzută însă
decât pentru comerţul cu restul lumii, ceea ce demonstrează existenţa unui potenţial mai
ridicat al acestui sector. Integrarea în UE prin înlăturarea măsurilor protecţioniste în comerţul
cu aceste produse poate oferi oportunităţi sporite de dezvoltare a sectorului.

- Piese şi părţi componente pentru maşini şi echipamente, grupa pentru care dezavantajul
comparativ cu Uniunea Europeana înregistrează un trend descrescător în valoare absolută, de
la – 1,42 în 2004 la – 0,66 în 2007.

Pentru industria textilelor şi încălţămintei, plasticului şi cauciucului, pielăriei, hârtiei şi

produselor din hârtie, sticlei şi ceramicii, mijloacelor de transport, instrumentelor optice,
medicale şi fotografice, efectele integrarii sunt încă neclare.

19
Moraru Valentina, “Cât ne costă integrarea în Uniunea Europeana?” Revista afaceri IMM v. 4, nr.
50, Septembrie 2006
20
Supliment al Revistei de Economie teoretică şi aplicată, “Integrarea României în Uniunea
Europeană.Provocări şi soluţii”, Constantin Ciupagea, Bucuresti, 2007
76
 Analiza ramurilor perdante şi câstigatoare în urma integrării în Uniunea Europeană
semnalează faptul că avantajul comparativ al României îl constituie costul scăzut al forţei de
muncă. Acest avantaj are efecte pozitive pe termen scurt, deoarece poate contribui la atragerea
investiţiilor străine directe, la impulsionarea exporturilor şi la reducerea somajului. Pe termen
lung însă, este de presupus că va avea loc o creştere a salariilor la niveluri apropiate de cele
din Uniunea Europeană, avantajul comparativ al forţei de muncă ieftine va disparea, iar
ramurile care sunt în prezent competitive îşi vor pierde poziţia pe piaţă.

Indicatorul costurilor şi beneficiilor care derivă din participarea la Uniunea Economică

şi Monetară pentru câteva din ţările centrale şi de est integrate a atins urmatoarele valori la
momentul aderării fiecărei ţări în pare: Tabel nr.16

Sursa: Supliment al Revistei de Economie teoretică şi aplicată, “Integrarea României în

Uniunea Europeană.Provocări şi soluţii”, Constantin Ciupagea, Bucuresti, 2007

Dintre toate cele sase ţări candidate din tabel, România avea, la data aderării
coeficientul de integrare comercială cu Uniunea Europeana cel mai scăzut. Pe baza teoriei
conform căreia beneficiile integrării unei ţări într-o uniune economică (şi monetară) sunt cu
atât mai mari cu cât sunt mai mari similaritatea structurilor comerţului extern al ţărilor
participante şi volumul schimburilor comerciale dintre acestea, cu atât beneficiile integrării
economice şi monetare sunt mai mari, rezultă, conform calculelor prezentate în tabel, că
pentru România aderarea la Uniunea Economică ar putea determina o pierdere netă,
beneficiile fiind inferioare costurilor.

Există trei beneficii clare ale integrării:

1) securitatea (economică, strategică, a resurselor);

2) prosperitatea (simplul fapt de a participa în acest cadru select este avantajos);

77
3) obţinerea unui standard de civilizaţie superior.

Nici un stat membru nu a pierdut după integrare, cel mult a beneficiat mai puţin decât
alţii. Integrarea înseamnă pentru România un important aflux de capital, iar pentru actualii
membri ai Uniunii, deschiderea de noi pieţe. Multe dintre marile companii europene şi-au
deschis deja filiale în România, sporind competiţia pe majoritatea segmentelor de piaţă. În alte
sectoare, este încă destul loc pentru intrarea unor noi jucători, români sau străini.

Sintetizand principalele beneficii21 oferite de aderarea la Uniunea Europeana se pot aminti:

- un climat politic şi economic stabil care ar stimula o dezvoltare durabilă;

- predictibilitate şi o stabilitate crescute ale mediului economic;

- creşterea competitivităţii pe piaţa internă, ceea ce va conduce la motivarea şi stimularea

agenţilor economici autohtoni în sensul sporirii productivităţii şi a eficienţei prin dezvoltarea
de noi produse şi servicii, introducerea tehnologiilor moderne şi diminuarea costurilor de
productie;

- dezvoltarea comerţului, un stimul important pentru economia naţională şi piaţa forţei de

muncă;

- accesul sporit la pieţele de capital şi investiţii europene, la noile echipamente şi sisteme

informaţionale, la know-how-ul managerial şi tehnicile organizationale din ţările dezvoltate;

- prezenţa agenţilor economici români pe o piaţă unica de mari dimensiuni şi cu o importanţă

deosebită;

- oportunităţi deosebite oferite de implementarea Uniunii Economice şi Monetare;

-oportunitatea de a participa plenar la procesele de luare a deciziilor privind viitoarea

configurare a Europei;

La aceste avantaje directe se adauga, ca un corolar, şi costul în termeni de „lost

opportunities” pe care l-ar genera ne-aderarea României la Uniunea Europeana:

-izolarea şi îndepărtarea de la procesele de luare a deciziilor, de la mecanismele de PESC,

implicând dificultăţi şi cheltuieli sporite pentru impunerea autonomă pe scena politică şi
economică;

21
Parvu, Elena , “Ce câştigă şi ce pierde România din aderarea la Uniunea Europeana” Adevarul
economic nr. 7, p. 13, Februarie 2006

78
- izolarea economică a României, în condiţiile în care Uniunea Europeană deţine în prezent
circa 60 % din comerţul exterior românesc;

- restrângerea posibilităţilor de acces a produselor româneşti pe piaţa comunitară;

- creşterea vulnerabilităţii produselor româneşti în faţa măsurilor de aparare comerciala şi a

obstacolelor tehnice practicate de Uniunea Europeana faţă de ţările terţe;

- creşterea decalajului economic dintre România şi ţările din zona care vor adera la Uniunea
Europeană şi care au aderat deja începând cu 1 mai 2004, datorită în principal imposibilităţii
de a beneficia de fondurile comunitare de dezvoltare;

- diminuarea şanselor de aliniere în perspectivă la acquis-ul comunitar, având în vedere că

integrarea intracomunitară evoluează în permanenţă;

- dificultăţi în obţinerea consensului la nivelul Uniunii Europene pentru aderarea altor ţări
candidate, în condiţiile creşterii numărului de state membre ale Uniunii Europene;

- scăderea posibilităţilor României de a dezvolta o agricultură competitivă ca urmare a

neintegrării la timp în mecanismele Politicii Agricole Comune.

3.2.2 Studiu privind efectele integrării asupra IMM-urilor româneşti

Ca urmare a aderarii Romaniei la U.E se va produce o reaşezare a structurii de IMM-

uri - probabil tot mai puţine, dar mai semnificative în industrie şi tot mai multe în servicii. În
industrie, pentru a supravieţui concurenţei externe este foarte posibil să urmeze un val de
fuziuni şi achiziţii, chiar între firmele româneşti. Având în vedere că mulţi factori au afectat
negativ competitivitatea în ultimul timp - şi aici includ aprecierea cursului de schimb şi
aşteptările privind creşterea veniturilor -, va fi nevoie de o reducere a fiscalităţii pe forţa de
muncă (în special o reducere puternică a CAS-ului). În ceea ce priveşte investiţiile directe
acestea vor veni din partea întreprinderilor cu dimensiuni medii din UE. Până acum, datorită
unui climat de afaceri diferit faţă de cel din UE, au ezitat să intre pe noi pieţe. Unificarea
sistemelor fiscale, a climatului economic, prin adoptarea standardelor europene, deschide
porţile pentru implicarea companiilor mai mici în economiile statelor aflate încă în tranziţie.
Impactul aderării la UE va fi resimţit cel mai mult la nivelul întreprinderilor mici şi mijlocii
(IMM). Societăţile comerciale axate pe activitatea de export vor avea parte de o competiţie
crescută în piaţa unică. IMM-urile care satisfac o parte din cereri pe plan local, fără a fi
79
implicate pe pieţele externe, nu vor resimţi imediat efectele aderării. Însă pe termen lung se
vor confrunta cu o concurenţă puternică, mai ales în cazul societăţilor care activează într-un
sector cu o tehnologie mai ridicată. Cel mai puţin afectat va rămâne domeniul care implică
multă forţă de muncă, produsele fiind cu o valoare adaugată mică.

În pofida faptului că impactul general al integrării va fi benefic pentru economie în

ansamblu, acesta va fi probabil distribuit inegal şi unele categorii (de ex. întreprinderi mari
aflate în proprietatea statului, organizaţii industriale care lucrează în pierdere) vor beneficia
mai mult decât altele, cum ar fi IMM-urile din sectoarele productive 22. Rezultatele vor fi
pozitive numai dacă procesul integrării va fi condus de asemenea manieră încât să ţină cont de
nevoile diverselor categorii supuse presiunilor..

România are încă unul dintre cele mai scăzute niveluri din regiune în ceea ce priveşte
venitul pe cap de locuitor şi, de aceea, trebuie să accelereze creşterea economică şi să-şi
sporească eforturile de stabilizare în scopul aşezării economiei pe drumul unei convergenţe
durabile. Fără restructurare economică şi fără mecanisme de realocare a resurselor
determinate de tendinţele pieţei, inclusiv a forţei de muncă, dinspre activităţi/operaţiuni cu
productivitate redusă spre cele cu productivitate ridicată, şi fără aportul investiţiilor străine
directe la modernizarea tehonologiilor, potenţialul economic al României va rămâne
nevalorificat, iar dezvoltarea unei culturi economice de piaţă va fi în continuare limitată. De
asemenea, fără îmbunătăţirea sistemului educaţional şi perfecţionarea forţei de muncă,
competitivitatea firmelor româneşti va fi afectată, în continuare, de forţa de muncă ieftină şi
necalificată.

O slabă competitivitate a IMM-urilor pe piaţa unică europeană va determina şi o

creştere rapidă a numărului de falimente a agenţilor economici. Rata natalităţii pentru IMM-
uri (sporul de noi firme) în ultimii doi ani a fost mare, de aproximativ 30%, dar din 2007 şi
rata mortalităţii (rata desfiinţării de firme) a cunoscut evoluţii spectaculoase. Faţă de anul
2006 cea mai ridicată creştere a ponderii falimentelor o înregistrează comerţul cu ridicata şi
distribuţia, cu 6% mai mult în 2007. Creşterea ponderii falimentelor se poate observa şi în
construcţii (cu 2%) sau în transporturi (cu 1,5%). Reduceri semnificative ale ponderii
falimentelor în total insolvenţe se regăsesc în agricultură, cu o scădere de 5,5% şi în industria
alimentară, cu 3,3%. Această situaţie a evoluţiei falimentelor agenţilor economici în România
2006-2007 este prezentată în tabelul de mai jos:

22
Moraru Valentina, “Cât ne costă integrarea în Uniunea Europeană?” Revista afaceri IMM v. 4, nr.
50, Septembrie 2006
80
Ponderea sectoarelor economice în total falimente în România în 2007 faţă de anul 2006
Tabel nr.17

Sursa: Coface Romania, Studiul falimentelor în România 2007, Bucuresti, 2007

Aşa cum era de aşteptat primele poziţii în totul falimentelor sunt ocupate tot de firmele
din comerţ. Sectorul comercial, incluzând retail-ul, comerţul en-gross şi distribuţia deţine
41,4% din totalul cazurilor de faliment înregistrate la sfârşitul lui 2007, în creştere faţă de
2006 când acestea reprezentau 36,8% din totalul falimentelor. Acest fapt demonstrează că
micii comercianţi reuşesc din ce în ce mai greu să facă faţă concurenţei marilor retail-eri, care
îşi extind reţelele în fiecare an către oraşe din ce în ce mai mici.

În aceste condiţii micii comercianţi nu au prea multe şanse. Boom-ul deschiderii de

firme cu obiect de activiate comercial de acum 10 – 15 ani se regăseşte acum sub forma
falimentelor unui număr foarte mare dintre acestea. Foarte puţini comercianţi şi-au pregătit o
strategie de contracarare a efectelor deschiderii unui supermarket în proximitatea lor. Aceasta

81
strategie ar fi presupus investiţii, mulţi dintre aceştia neavând resursele disponibile pentru a
investi de exemplu în reamenajarea magazinelor, firme luminoase, pliante sau oferte.

Poziţiile trei şi cinci din topul falimentelor sunt ocupate de agricultura şi industria
alimentară, aflate în strânsă legătură. Randamentul foarte scăzut din agricultură, lipsa
resurselor, lipsa unei strategii clare în domeniul agriculturii şi întârzierea mult prea mare a
reformelor din acest domeniu au făcut practic ca dintr-un sector cu condiţii extrem de
favorabile să se transforme într-un sector falimentar. Acestă situaţie este susţinută şi de faptul
că în anii foarte buni, fără secetă sau inundaţii, agricultura ajunge să atingă numai 10% din
PIB, cu toate că 47% din populaţie trăieşte în mediul rural, iar 35% lucrează în agricultură. În
2007 de exemplu, un an afectat de secetă, agricultura a contribuit numai în procent de 6,6% la
formarea PIB-ului. Producţia agricolă de anul trecut a scăzut cu 16,7% faţă de cea înregistrată
în 2006, cu o scădere alarmantă a producţiei vegetale cu 24,7%, aceasta datorându-se faptului
că din suprafaţa arabilă cultivată de circa 8,5 milioane ha în anul 2007, peste 65% a fost
afectată de factorii de mediu într-o proporţie ce variază între 30- 100%. O agricultură
falimentară a atras dupa sine şi industria alimentară, deoarece aceasta a resimţit lipsa de
materii prime. Fig.
nr.14

Sursa: Angelescu, Coralia, “Economia României şi Uniunea Europeană”, Editura ASE,

Bucuresti, 2007, pag103

Piaţa construcţiilor nu are o structură omogenă, existând câteva firme foarte mari atât
cu capital străin, cât şi autohton, dar şi o mulţime de firme mici şi mijlocii care de multe ori
82
nu au competenţele necesare pentru a realiza proiecte de anvergură. Pentru realizarea acestor
proiecte firmele se îndatorează foarte mult, iar lipsa de experienţă în execuţie, dotările tehnice
limitate, personalul de lucru deficitar, duc la întârzierea execuţiei proiectelor, creând blocaje
financiare. Acumularea datoriilor către furnizori şi către bănci a dus la falimentul multor
firme din construcţii. Piaţa construcţiilor se poate confrunta şi cu pericolul de supraincălzire
datorat creşterii preţurilor la materialele de construcţii, creşteri care îi afectează direct pe
constructori. De la începutul anului preţurile la ciment şi oţel-beton s-au majorat. Preţul
cimentului a crescut cu 12%, iar cel al oţelului-beton cu 5%, preţuri la care se adaugă cel
puţin 10% majorari din partea distribuitorilor de materiale de construcţii ca urmare a creşterii
costurilor de transport. Constructorii sunt afectaţi de creşterea preţurilor materialelor de
construcţie deoarece contractele cu statul se negociază la preţuri ferme, neputând fi majorate
corespunzator în funcţie de costurile materialelor.

În ceea ce priveşte evoluţia numărului de falimente înregistrat pe judeţe în anul

imediat urmator integrarii in U.E situatia este urmatoare:
Tabel nr.18

83
Sursa: Coface Romania, Studiul falimentelor în România 2007, Bucureşti, 2007

După cum se poate observa din repartiţia pe judeţe, lider în topul falimentelor rămâne
în continuare Bucureştiul cu 16,4% din totalul falimentelor, la o distanţă considerabilă de
8,4% faţă de judeţul Galaţi, aflat pe a doua poziţie. Creşteri semnificative ale numărului de
falimente s-au înregistrat în judeţele: Tulcea, care în 2006 se afla pe locul 37, iar în 2007 a
urcat 19 locuri, până la poziţia 18, Neamţ, ajuns pe locul şase, după ce anul trecut ocupa
poziţia 19, dar şi judeţele Gorj şi Giurgiu, care au avansat în acest clasament cu 12 poziţii.

O evoluţie favorabilă în ceea ce priveşte locul ocupat în clasamentul falimetelor la

nivel teritorial o înregistrează judeţele Mehedinţi, Ialomiţa, Dolj, Teleorman. Cea mai mare
scădere a înregistrat-o judeţul Mehedinţi care în 2006 se afla pe locul 14, iar în 2007 ocupa
poziţia 29. De remarcat este faptul că primele 10 judeţe din clasament reprezintă 52,6% din
totalul cazurilor de insolvenţă înregistrate la nivel de ţară.
84
 În ceea ce priveşte repartizarea geografică a cazurilor de insolvenţă înregistrat în anul
imediat urmator integrarii in U.E situaţia este urmatoare:

Repartiţia pe zone geografice a cazurilor de insolvenţă înregistrate la sfârşitul anului

2007 Tabel nr.19

Sursa: Coface Romania, Studiul falimentelor in Romănia 2007, Bucuresti, 2007

Din distribuţia pe zone geografice a cazurilor de insolvenţă la sfârşitul lui 2007 se

poate observa ca Bucureştiul, care în ultimii ani se afla pe prima poziţie, a fost depăşit de zona
de S–E a României, reprezentată de judeţele Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa şi
Vrancea. Celelalte zone geografice înregistrează ponderi între 9 şi 16% din totalul cazurilor
de insolvenţă înregistate. Repartiţia firmelor aflate în insolvenţa este destul de omogenă pe
zone geografice, detaşându-se doar Bucureştiul cu 16% şi zona de S-E cu 20%.

85
Cap.4.CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Efectele aderării României la UE vor fi resimţite diferit atât în plan social, cât şi
economic, în sensul că pot fi mai mult sau mai puţin benefice. În plan economic, decisivi vor
fi factorii de management şi resursele umane. Ca să poată rezista impactului cu piaţa unică
europeană, o întreprindere trebuie să fie competitivă şi pentru aceasta trebuie să-şi
îmbunatăţească capacitatea investiţională prin accesarea de surse de finanţare, să
implementeze noi sisteme de calitate, să introducă programe de perfecţionare a forţei de
muncă, să beneficieze de servicii de consultanţă care să-i ofere o orientare adecvată pe piaţă.

Concluziile generale ce pot fi desprinse pe baza acestui studiu privind impactul

aderării asupra întreprinderilor româneşti:

1. Efectele liberalizării comerţului s-au produs în cea mai mare parte.Efecte spectaculoase
privind comerţul cu Uniunea Europeana nu s-au mai produs după aderare. Evidenţa empirică
sugerează că, cel putin până în prezent, efectele liberalizării comerţului au fost mai degrabă
nefavorabile ţărilor candidate.

2. Efectele pe termen scurt ale preluării tarifului vamal comun al Uniunii Europene şi a
Sistemului Generalizat de Preferinţe vor fi negative, constând în creşterea importurilor din
ţările terţe şi deteriorarea balanţei comerciale.

3. Efectele pe termen scurt ale preluării acquisului Pieţei Interne vor fi negative, deoarece
necesită eforturi investiţionale pentru ajustarea la standardele europene, care vor determina o
scădere de competitivitate a firmelor autohtone, scăderea exporturilor, şi deteriorarea balanţei

comerciale.

86
4. Efectele pe termen scurt ale adoptării Politicii Regionale a Uniunii Europene sunt neclare.
Este posibil ca ele să fie chiar negative, dacă în primii ani după aderare fondurile alocate vor
fi mici, conform propunerilor din Agenda 2000. Dacă efectele pe termen scurt vor fi pozitive,
acestea vor fi limitate ca importanţă.

5. Efectele pe termen scurt ale aderării la Uniunea Economica şi Monetara vor fi negative
dacă aceasta va avea loc prematur, înainte ca în ţările candidate să se încheie procesul de
tranziţie la economia de piaţă şi să se creeze cadrul propice pentru stabilizarea
macroeconomică.

Este de aşteptat ca, în primii ani ai aderării la Uniunea Europeană, toate aceste efecte
cumulate: deteriorarea balanţei comerciale, scăderea competitivităţii firmelor, creşterea
preţurilor produselor agricole, identificarea de fonduri pentru cofinanţarea proiectelor de
dezvoltare regională, contribuţia la bugetul comunitar, să determine un efect net negativ.
Efectele pozitive ale aderării la Uniunea Europeană, de stabilitate şi creştere economică, vor
prevala în cele din urmă, dar ele se vor face simţite numai pe termen mediu şi lung.

Pentru diminuarea efectelor negative şi potenţarea celor pozitive ale integrarii IMM-urilor
româneşti pe piaţa unică europeană fac observaţiile şi propunerile următoare:

- Sunt necesare activităţi de lobby privind nevoile de restructurare a unor sectoare

industriale pentru creşterea capacităţii concurenţiale a firmelor; promovarea unei
agriculturi competitive cu produse ecologice pe piaţa UE; respectarea standardelor
europene de mediu

- IMM-urile sau firmele independente nu au cadrul adecvat care să le reprezinte interesele –

dialogul lipseşte aproape cu desăvârşire

- Companiile şi structurile asociative să asigure reprezentanţi proprii şi un dialog direct cu

structurile similare, la nivel european (internaţionalizarea relaţiilor şi a demersurilor de
lobby pe lângă instituţiile europene)

- Patronatele din România fac eforturi pentru a se integra în structurile asociative la nivel
european dar, datorită lipsei de ajutor din partea autorităţilor, falimentele şi eşecurile pe
plan economic sunt numeroase. Patronatele au preluat o parte din atribuţiile Guvernului în
domeniul informării întreprinderilor – au specialişti şi au tipărit manuale pentru accesarea
fondurilor structurale. În acelaşi timp, ministerele sunt rămase în urmă în procesul de
management al proiectelor şi nu au negociat cu UE sumele alocate pe capitole

 nu sunt cunoscute datele problemei în economia reală, unde informaţia nu

87
 circulă corespunzator

 nu există activităţi de dialog ci numai exerciţii de imagine

 nu sunt preluate mecanismele, programele şi fondurile europene pentru

diseminarea informaţiilor

- Comunicarea pe orizontală, la nivel de ministere, nu funcţionează corespunzător:

√ cazul Ministerului Economiei şi Comerţului (MEC), unde Direcţia Generală

Politici Industriale (DGPI) şi Direcţia Generală Comerţ Exterior (DGCE) au
strategii diferite, necorelate, datorită lipsei de cooperare internă

- Actul decizional, la nivelul administraţiei publice este independent de dialogul

economico-social, deciziile politice fiind slab influenţate de parteneriatul public-privat
care are un rol secundar sau chiar formal.

- În dialogul interinstituţional pentru mediul de afaceri trebuie implicat ca partener şi

segmentul băncilor comerciale care să-şi poată manifesta interesul pentru fructificarea
rezervelor de capital de care dispun, prin plasamente pe piaţa internă

- E nevoie de o legislaţie economica stabilă care să producă efecte pe termen lung

88
Bibliografie

Angelescu, Coralia, “Economia Romaniei şi Uniunea Europeană”, Editura ASE, Bucureşti

2007

Banciu, Iuliu “Fondurile structurale şi de coeziune”, Editura Economică, Bucureşti, 2006

Bârsan Maria “Integrarea economică europeană. Introducere în teorie si practică”, Editura

Carpatica, Cluj-Napoca, 2005

Bibere Octav “Documente de baza ale comunităţii şi Uniunii Europene”, Iaşi, Editura
Polirom, 2004

Brezeanu Petre “Finanţe europene”. Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2007

Ciucur Dumitru, “Economia Romaniei şi cea a Uniunii Europene” Editura ASE , Bucureşti,
2006

Cociuban Aristide “Piaţa unică europeană, cele patru libertăţi fundamentale”, Editura
Economică, Bucureşti, 2002.

Cojanu Valentin, “Integrare şi competitivitate - modele de dezvoltare economică in Europa

de Sud-Est”, Editura ASE, Bucureşti, 2007

Delumeanu Ştefan “Geneza Europei comunitare”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006

Diaconescu Mirela “Asocierea Romaniei la Uniunea Europeană: implicaţii economice şi

comerciale”, Editura Economică, Bucureşti, 2005

Dinu Marin “Economia României. Întreprinderile mici şi mijlocii. Cu ce ne integrăm?”

Editura Economică, Bucureşti, 2005

Dobrescu, Emilian. “Fondurile structurale-oportunitaţi postaderare,” Euroconsultanţa, v. 3,

nr. 1, Bucureşti, 2007

Dragan Gabriela “Uniunea Europeană intre federalism şi interguvernamentalism Politici

comune ale UE”, Editura ASE, Bucureşti, 2005

89
Niţa Ion, “Economia ţarilor membre ale Uniunii Europene”, Editura Lumina Lex, Bucureşti
2007

Pripoaie Rodica, „Finanţele şi gestiunea financiară a firmei”, Ed. Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 2004

Studii si reviste:

Anghelache Constantin, “Situaţia economică a României la aderarea in Uniunea

Europeana”, Revista de Economie teoretică şi aplicată, martie, 2007

Coface România, Studiul falimentelor în romania 2007, Bucureşti, 2007

Consiliul Naţional al Intreprinderilor Private Mici şi Mijlocii, Carta alba a IMM-urilor din
Romania, Bucureşti, 2006

Gavrila Ilie, Gavrila Tatiana “Evoluţia IMM-urilor romaneşti in context European” Tribuna
economică, v. 18, 2007, nr. 39,

Institutul European Român, “Analiza şi evaluarea evoluţiilor în plan economic, social,

legislativ si instituţional în cazul noilor state membre ale Uniunii Europene”, Iasi, 2007

Marchis Gabriela.” România şi perspectiva integrării în Uniunea Europeană, Euro

Economica, Galaţi, nr.5/2002;

Moraru Valentina, “Cât ne costa integrarea în Uniunea Europeană?” Revista afaceri IMM v.
4, nr. 50, Septembrie 2006

Parvu, Elena , “Ce câstigă şi ce pierde Romania din aderarea la Uniunea Europeană”
Adevărul economic nr. 7, p. 13, Februarie 2006

Supliment al Revistei de Economie teoretică şi aplicată, “Integrarea României în Uniunea

Europeană.Provocări şi soluţii”, Constantin Ciupagea, Bucuresti, 2007

90
 Concluzii

Participarea la o grupare integraţionistă determină o serie de transformări, de mai mică

sau mai mare amploare, la nivelul statelor participante. Amploarea acestor transformări
variază în funcţie de stadiul de integrare atins de gruparea regională şi pot îmbrăca forma
redefinirilor instituţionale şi/sau de conţinut/adoptare a politicilor sectoriale. Dat fiind stadiul
avansat de integrare atins la nivelul Uniunii Europene (uniune economică şi monetară),
transformările în adoptarea politicilor economice sunt evidente la nivelul statele membre. În
esenţă aceste transformări sunt rezultatul transferului de competenţe decizionale în domeniul
politicilor sectoriale de la nivelul statului membru, la nivel supranaţional (al organismelor
comunitare). Adoptarea unor politici economice în care factorul european devine dominant
înseamnă, reducerea gradelor de libertate (introducerea unor restricţii), justificată de
urmărirea interesului comun european, în formularea şi implementarea politicilor economice.
Altfel spus, participarea la Uniunea Europeană presupune, pentru statele membre, acceptarea
unor condiţionalităţi externe în construcţia politicilor economice.
Unul dintre cele mai importante elemente (formale) de condiţionalitate
europeană, cu implicaţii evidente în termeni de cost şi beneficiu, este cel exprimat prin
criteriul juridic, respectiv asumarea acquis-ului comunitar relevant în adoptarea politicilor
sectoriale şi cu implicaţii asupra competitivităţii firmelor româneşti. Adoptarea acquis-ului
comunitar presupune adoptarea normelor şi obiectivelor ca şi a modelului instituţional al UE
de elaborare a politicilor sectoriale, factorul european prevalând asupra elementelor naţionale.
De asemenea, acquis-ul comunitar cuprinde norme care au impact asupra competitivităţii
firmelor româneşti, creând noi condiţii de desfăşurare a activităţii acestora.
Pe de altă parte, adoptarea acquis-ului comunitar presupune nu numai
transpunerea în legislaţia românească a reglementărilor europene, ci şi implementarea lor şi
este un demers ce trebuie realizat, în principiu, anterior aderării propriu-zise la UE, ceea ce
implică faptul că aderarea la UE a generat si va genera costuri şi beneficii, atât ante cât şi post
aderare. Cu cât România progresează mai mult din punct de vedere economic, cu atât va fi
mai uşor pentru ea sa facă faţa în mediul competitiv al Uniunii Europene şi chiar şi în acest
caz vor avea de suferit sectoare şi firme vor rămâne în afara jocului pieţei, cu consecinţe
dureroase pentru forţa de munca nevoită să se îndrepte către alte activităţi.
Pentru a putea înţelege costurile trebuie să avem o reprezentare clară a
avantajelor ce deriva din procesul integrarii europene. Nu există domeniu al vieţii politice
care să nu fie afectat de aderarea la UE sau chiar numai de perspectiva acesteia. Multe din
schimbările pe care România ar fi trebuit să le facă oricum, cu sau fără aderarea la UE, pentru
91
a avea o economie de piaţă puternică şi o societate democratică, se realizează cu sprijin
financiar şi cu experienţa Uniunii Europene.
Avantajele extinderii, pentru Romania, sunt aceleaşi ca pentru toate celelalte
ţări candidate: creştere economică, creşterea investiţiilor străine directe, crearea unor noi
structuri de producţie care să permită fabricarea unor produse finite cu valoare adaugată mai
mare şi calitate superioară, conform satndardelor UE, protecţie sporită a consumatorilor,
creşterea economiilor şi investiţiilor populaţiei, micşorarea fiscalităţii prin politici de
impozitare mai relaxate, extinderea pieţelor de capital, dezvoltarea afacerilor şi a sectorului
privat, stimularea concurenţei, acces pe piaţa muncii din statele UE, îmbunătăţirea
substanţială a standardului de viaţă a populaţiei.
Se estimează că, pe ansamblu, costurile aderării vor fi mai mici decât cele ale
ne-aderării, intrarea României în Uniunea Europeană aducând şi pentru ţara noastră mai
multe beneficii decât costuri. Beneficiile depind, în mare măsură, de capacitatea României de
a folosi eficient fondurile nerambursabile oferite, cu generozitate, de Uniunea Europeană, atât
înainte cât şi după aderare.
Costurile aderării sunt, în mare parte, costurile schimbărilor necesare pentru a
ieşi din criza generată de colapsul economiei centralizate. Costurile vor fi atât de natură
financiară, cât şi socială; acestea din urmă fiind cel mai greu de depăşit.
Costurile neaderării? Izolarea şi îndepărtarea de la procesele de luare a
deciziilor, ceea ce va implica dificultăţi şi cheltuieli sporite pentru impunerea autonomă pe
scena economică şi politică; izolarea economică a României, în condiţiile în care UE deţine în
prezent circa 60% din comerţul exterior mondial. Restrângerea posibilităţilor de acces a
produselor româneşti pe piaţa comunitară; creşterea vulnerabilităţii produselor româneşti în
faţa măsurilor de apărare comercială şi a obstacolelor tehnice practicate de UE faţă de ţările
terţe; sporirea decalajului economic dintre România şi ţările care vor adera la UE, datorită, în
principal, imposibilităţii de a beneficia de fondurile comunitare de dezvoltare ; scăderea
posibilităţilor României de a dezvolta o agricultură competitivă.

92
 Bibliografie selectivă

Aldea, Victor, Botez, Octavian Gheorghe, Aderarea României la Uniunea

Europeană şi implicaţiile sale, Editura Economică, Bucureşti, 2005
Angelescu, Coralia, Ciucur, Dumitru, Economia României şi Uniunea
Europeană, Ed. ASE, vol. III, Bucureşti, 2006
Bădescu, Ilie, Geopolitica integrării europene, Editura Economică,
Bucureşti, 2006
Ciupagea, Constantin, Evaluarea costurilor şi beneficiilor aderării
României la Uniunea Europeană, Editura Institutul European din
România, Bucureşti, 2004
Cociuban, Aristide, Extinderea Uniunii Europene şi România, Editura
Apimondia, Bucureşti, 2002
93
Costea, Maria, Integrarea României în U.E. - Provocări şi perspective,
Institutul European, Iaşi, 2007
Dăianu, Daniel, Vrânceanu, Radu, România şi Uniunea Europeană.
Inflaţie, balanţa de plăţi, creştere economică, Editura Polirom, Iaşi, 2002
Diaconescu, Mirela, Asocierea Romaniei la Uniunea Europeană. Implicaţii
ecomonice şi comerciale, Editura Economică, Bucureşti, 2003
Dobre, Ana Maria, Coma, Ramona, România şi integrarea europeană,
Institutul European, Iaşi, 2005
Ghica, Alexandra-Luciana, Enciclopedia Uniunii Europene, Ediţia II-a,
Editura Meronia, Bucureşti, 2006
Liviu, Andrei, Euro, Editura Economică, Bucureşti, 2003
Luţaş, M., Integrarea economică europeană, Editura Economică,
Bucureşti, 1999
Pascariu, Gabriela, Iaţu, Corneliu, Mahu, Liviu-George, Modelul
european în dezvoltarea României, Editura Sedcom Libris, Bucureşti, 2005
Rădulescu, Irina, Integrarea economică europeană, Editura Economică,
Bucureşti, 2006
Roşca, Elisabeta, Dezvoltarea regională în contextul integrării în Uniunea
Europeană, Editura Economică, Bucureşti, 2006
Rotariu, I., Sistemul economiei mondiale şi mecanismele sale de
funcţionare, Timişoara, Editura Mirton, 2001
Ştefură, Gabriel, România şi problemele integrării europene, Editura
Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2006
Zamfirescu, Iulia, Costuri şi beneficii ale aderării la Uninunea Europeană
pentru ţările candidate din Europa Centrală şi de Est, Institutul European
din Romania, Bucureşti, 2001
www.biblioteca.ase.ro/downres.php?tc=4925
http://www.bizwords.ro/stiri/tendinte/9200/Efecte-asupra-economiei-
romanesti-dupa-aderare.html
http://www.euromoneda.ro/glosar.asp?submit=Caut%C4%83
http://www.manager.ro/index.php?pag=a&aid=313
http://www.ugir1903.ro/download/indrumar1.pdf

94
95