FRAȚILOR SĂCUI SPRE CUGETARE !

Fără îndoială, noi, românii, suntem urmaşii celor care, prin curajul legiunilor şi cohortelor,
măiestria inginerilor şi arhitecţilor, înţelepciunea dascălilor şi a filosofilor şi abilitatea tribunilor,
senatorilor, consulilor, principilor şi împăraţilor au durat Europa civilizată, la început păgână, apoi
creştină. Şi, ca ”artefact” al istoriei europene şi autentici ”bătrâni”, adică ”veterani” ai Romei * avem în
limba noastră, cândva vorbită în toate colţurile Lumii Vechi, o expresie grea de înţelesuri ”a fi mai
catolic decât papa”. Adică a încerca să dai, ca ou, lecţii de clocit găinii. Sau a pretinde, tu, proaspăt
ieşitul din păduri ori abia descălecatul din marile
stepe, tu care ai prins din zbor vorbirea despre Dumnezeu, să tălmăceşti Cuvântul Lui creştinilor dintâi ai
continentului.
Iar Istoria cunoaşte, din păcate, numeroase exemple de astfel de ”mai catolici decât papa” care, având un
trecut şi o apartenenţă de ascuns, au excelat, ca nou veniţi la masa
stăpânilor, prin sălbăticia reprimării fraţilor şi părinţilor lor de care se lepădaseră. Să-i amintim, de
exemplu, pe asasinul lui Vlad Dracul şi temnicer al temutului Ţepeş, regele Ungariei care a înecat
Transilvania şi Moldova în sânge românesc, Matia Corvinul, fiului voievodului Iancu, nepotul lui Voicu
şi strănepotul românului Şerb, pe ”grobienii” valahi Téleki şi Bocskay, pe apologeţii hungarismului din
familiile, foste româneşti, Ban ffi, Dragffi, Kendeffi, pe
sârbo-croatul Petić-Petöffi, pe slovacul Kossuth, consideraţi, ca şi marele umanist român Nicolaus
Olahus, drept ”hungarus” puri, pe micul evreu austriac Adolf, soţul Evei Braun
şi apologet al purismului rasial ”arian”, pe miliardarii comunişti George Söros şi Tom Lantos, sponsori ai
”maghiarismului” şi ”globalismului” marxist, pe marele român neromân
Zelea Codreanu sau pe Iudele noastre actuale, apologeţi ai altor ”isme” (”nistreanism”, ”moldovenism”,
”transilvanism”, ”vlahism”, ”dacism”, etc., başca...”europenism”).
Pe aceleaşi coordonate se înscrie astăzi, inconştientă şi manipulată, ”maghiarimea” judeţelor Covasna,
Harghita şi Mureş, căreia ne-am gândit că n-ar fi rău să-i mai amintim, din când în când, ”din ce ape au
izvorât şi cură”, dându-i suficiente motive de cugetare. Poate aşa va renunţa la eterna sinucidere în
favoarea aceloraşi vechi călăi, în slujba fantasmei masonice lansată în veacul XVIII de contele Palffi şi
numită ”Regatul Coroanei Sfântului Ştefan” (care Szent
Istvan s-a născut român şi el, fiind botezat Voicu)! Şi va înceta să mai propovăduiască orbeşte minciunile
despre ”Ardealul unguresc”, ”nedreptatea” sau ”diktatul Trianonului”, ”misiunea civilizatoare” a
ungurilor, cerând ”consilii” separatiste, ”autonomii” şi ”autoguvernări” sau proclamându-şi ”scârba de
limba română”. În ceea ce ne priveşte, neam gândit să îi întrebăm pe ”maghiarii” amintiţi, de ce ungurii
din Ungaria îi privesc in corpore ca pe nişte paria, drept ”ţigani” sau ”unguri de mâna a doua”? De ce
mai există încă în ”secuime” bătrâni care ştiu că au avut până nu demult limba lor, total diferită de cea
”maghiară”, din care mai pot pronunţa chiar şi câteva cuvinte (”türk”, ”Oituz” sau ”küküllo”, de la
turcicul ”kok” = ”albastru”)? O limbă veche, derivând din ”Eski turkce” (Turca veche sau ”Oguza”) şi
care ar fi fost limba strămoşilor lor secui, realitate asumată astăzi (2006) de puţinii membri ai Forumului
Tinerilor Secui, condus de Börbely Levente din Cristur, repudiaţi cu ură de ”ovicii” din fruntea UDMR?
Şi de ce, dacă la recensământul din 1910 erau 441636, la cel din 1972 – 5000, în 1992 au fost 1200 de
cetăţeni din ”Secuime”, iar zece ani mai târziu 498 care s-au declarat nu ”unguri”, nu
”maghiari”, ci ”secui”? Cum şi când toţi ceilalţi au devenit ”maghiari”, adică UNGURI?
De ce, pe de altă parte, asemeni învăţătorului György Lázar (Gheorghe Lazăr), ”secui” din Jigodin, care,
în 1927, îi mărturisea cercetătorului Sabin Opreanu, că părinţii săi au fost ”în copilărie”, români, există
şi astăzi o mare mulţime de ”secui”, adică de autodeclaraţi ”maghiari” care ştiu că părinţii şi bunicii lor
ţineau de ”Olah Vallas”, ”legea” sau ”religia românească”? De ce numele unor sate (ex. Vlăhiţa,
Olteni, Dăneşti, etc.), părţi de sate (ex. ”Olahseg” la
Borşoneul Mic) ori cimitire (ex. ”Olahtémetö” la Dobolii de Sus) atestă o altă realitate etnică decât aceea
recent declarată, de ”maghiară”? De ce au existat şi încă mai există, acolo
unde n-au fost distruse în anii 1867-1918 sau 1940-1952, străvechi biserici ortodoxe româneşti, chiar
dacă fără enoriaşi, în mai toate localităţile ”secuieşti” cu populaţie ”maghiară” (ex. Gheorghieni, Curteni,
Sărata, Budin, Iobăgeni, Şoimeni, Ciumani, Lăzăreni, Olteni, Moacsa, Ghidfalău, Atia, Cristur, Mărtiniş,
Daia, Corund, Odorhei, etc.)?
De ce ”secuii” de rând, adică, pardon, ”maghiarii” de astăzi cunosc, din tată-n fiu, ”Mioriţa”, superstiţiile
româneşti, oraţiile pizăraşilor, pomana morţilor, solomonelile, deochiul,
strigoiul, ducerea aghiasmei de Bobotează acasă, Sânjorul sau Arminden-ul şi altele, pătrunse din
universul neolitic şi traco-roman în creştinismul românesc? De ce vechile cruci din cimitirele ”secuieşti”
poartă nume româneşti sau, în puţinele registre păstrate ale vechilor biserici ”uniate” găsim, ca la biserica
din Atia, pentru anul 1720, nume de enoriaşi ca Boca, Boer, Costa, Costan, Ion, etc? Ce sunt astăzi
strănepoţii acelor români...”maghiari”, ”unguri”, ”secui”? Sau de ce în unii ”secui” adică ”maghiari” de
astăzi îi descoperim
pe saşii de altădată, ca la Jimbor, Lueta, Szaszfalu (”Satul saşilor”) sau Ditrău (mag. ”Ditrö”) fost
”Dittersdorf”? De ce, declaraţi ”maghiari”, ”secuii” de altă dată, trimit astăzi în Parlamentul de la
Bucureşti, aleşi cu nume trădând originea românească (Columban, Puşcaş, Raduly, Koszokar, etc.) care
se manifestă ca mai ”unguri” decât ungurii de la Budapesta? Subsemnatul s-a născut în Târgu- Mureş în
1955 şi se numeşte Dogaru! Dacă se năştea în
1941-1945 acum se numea...Kadar?
Şi, oare, nimeni nu se întreabă ce fel de etnie este aceea care se desemnează sub trei nume diferite
(fiecare cu ”ziua” ei ”naţională”), trădând, în curgerea firească a Istoriei, trei naţionalităţi distincte:
”SECUI”, ”MAGHIAR”, ”UNGUR”? Ba, chiar sub patru nume, recent fiind revendicaţi ca ”unguri”,
pardon ”maghiari” ... şi românii catolicizaţi din Moldova, sub apelativul ”ceangăi”? Ca Popa Oslobanu de
exemplu, din amintirile lui Creangă, al cărui nume îi trădează originea din Voşlobenii Harghitei!
Tuturor acestor întrebări şi multor altora încearcă să le răspundă studiul de faţă, autorul considerând că
este datoria sa, ca istoric şi patriot român, să întindă ”secuilor” o
creştinească mână de ajutor întru regăsire şi redeşteptare, în speranţa că, (re)venindu-le ”mintea
românului cea de pe urmă”, vor rezista noilor manipulări sinucigaşe, de sorginte
comunist-globalistă şi pretenţie ”ungurească”. Şi aceasta pentru că, încălcând grav articolele 1 (Al.1), 2
(Al.1), 3 (Al.1-3), 13 şi 30 (Al.7) ale forţat-”europenei” Constituţii a României, principiile democraţiei
europene şi Drepturile Omului, susţinuţi de un antipopă ungur, Lászlo Tökes, care îndeamnă nu ”la
iubirea aproapelui”, ci la rebeliune armată (”obţinerea prin luptă a autonomiei”), un grup de
cetăţeni români, contituiţi într-un ”Consiliu Naţional Secuiesc”,
solicită, în cea mai bună tradiţie hungaristă, într-o Europă care se visează unită şi fără graniţe interioare,
crearea unui bantustan ”secuiesc” în interesul nu al aproape dispăruţilor SECUI, ci
al...”MAGHIARIMII”!
Ce să înţeleagă bietul Consiliu al Europei din tot talmeş-balmeş-ul care înlocuieşte Sfânta Trinitate sau
Treime (Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Spirit sau Duh) cu una nouă, de ”Secui-Unguri-Maghiari”, pe
cale de lărgire prin ”CEANGĂI”, ai cărei termeni au distincte conotaţii
etnice, religioase, istorice şi politice? Şi cum de este posibil ca, într-un stat european, membru la NATO
şi pe cale de (dez)integrare în UE, un grup de terorişti fanatici, animaţi de
anacronice viziuni medievale, actualizate de KOMINTERNISM, de dominaţie în pământ străin lor, să
tulbure viaţa unei naţiuni şi a unui continent întreg, periclitându-le viitorul, prin răzvrătirea împotriva
EVIDENŢEI ISTORIEI şi a CEASULUI EUROPEAN?
Cuvintele cheie ale explicaţiei sunt: DEZORIENTARE şi MANIPULARE! Bieţii oameni (în majoritate
FOŞTI ROMÂNI) care îşi zic ”SECUI”, dar care acţionează ca ”UNGURI” în solda viziunii lui Horthy,
sub numele de ”MAGHIARIME”, habar nu au, în fapt, cine sunt! Motiv
pentru care sunt gata, din nou, să cadă pradă mai vechilor lor călăi şi latrones gentium. Iată de ce,
FRATE SECUI, VADEMECUM!
* Cuvântul a evoluat din lat. Veteranus îmbrăcând în limba română, succesiv, formele – ”betranus”, ”betran”, ”bătrân” cu sensul de ”înţelept”, nu numai ”în
vârstă”.

(Fragment – Argument din SECUII, POPORUL FURAT de MIRCEA DOGARU)