Sunteți pe pagina 1din 7

INRODUCERE ÎN ATLETISM

Definiţia şi particularităţile atletismului

Atletismul este o activitate practică în care exerciţiile diferă prin modul de execuţie,
dar şi prin influenţele pe care le produce asupra organismului uman, ca sistem bio-psiho-
social hipercomplex şi dinamic.
Atletismul este o ramură a educaţiei fizice şi a sportului care, prin numărul mare şi
diferit de exerciţii, vizează dezvoltarea armonioasă a organismului, dar şi întrecerea.
Scopul acestei activităţi, care se desfăşoară în anumite forme de organizare, după reguli
şi prevederi exacte, este:
- adaptarea complexă a organismului;
- realizarea unor performanţe sportive superioare.
În literatura de specialitate, termenul de atletism este definit ca un „sistem de exerciţii
realizat sub forma alergă rilor, aruncărilor şi săriturilor naturale şi stilizate, în scopul
dezvoltării specifice a calităţilor fizice şi obţinerii unui rezultat superior în practicarea lor”.
La grecii antici, „atleţii” erau acele persoane, care se pregăteau special, cu scopul de a câştiga
un premiu, într-o întrecere.
Termenul utilizat în literatura de specialitate, pentru atletism, este athletics (engleza
britanică) şi track and field (engleza americană), respectiv probe pe pistă (track - alergări) şi
probe de teren (field - sărituri şi aruncări).
Concursurile de atletism cuprind grupe de probe şi probe care au caracteristici specifice,
în funcţie de cele 3 categorii fundamentale de exerciţ ii, respectiv alergări, sărituri şi aruncări.
Oricum ordonăm aceste exerciţii, ele nu îşi schimbă sensul general şi esen ţial motric, pe care
îl exprimă noţiunile de alergare, săritură şi aruncare.
- În probele de alergări şi marş se urmăreşte parcurgerea în timp cât mai scurt a unei
distanţe precizate.
- În probele de aruncări se urmăreşte trimiterea unor obiecte cu forme şi dimensiuni
speciale, standardizate (greutatea, discul, suliţa, ciocanul) la o distanţă cât mai mare.

- În probele de sărituri se urmăreşte obţinerea unui zbor cât mai lung (la săritura în
lungime şi la triplusalt) sau a unui zbor cât mai înalt (la săritura în înălţime şi la săritura cu
prăjina).
În toate probele este necesară respectarea unor precizări speciale, impuse prin
„Regulamentul concursurilor de atletism”. Regulile sunt foarte exacte şi stabilesc condiţiile
materiale şi de desfăşurare a concursurilor, departajează clar valoarea sportivă a fiecărui
atlet, în raport cu spaţiul şi timpul, cât şi cu ceilalţi competitori.
Regulamentul prevede şi criterii de stabilire a clasamentelor, a situaţiilor de egalitate, a
condiţiilor de omologare a recordurilor; anexele acestui document aduc precizări în
prevenirea şi sancţionarea utilizării dopajului în activitatea de pregătire, cât şi cea
competiţională a atleţilor.

Atletismul – sport formativ

Utilizarea raţională a exerciţiilor de atletism, prin alergări, sărituri, şi aruncări,


contribuie la dezvoltarea armonioasă a organismului, la educarea fizicului, în mod special la
tânăra generaţie, efectul pozitiv fiind sesizat la toate vârstele.
Ca mijloc formativ al educaţiei fizice şi sportive, atletismul ţinteşte spre următoarele
obiective generale:
- optimizarea stării de sănătate, prin ameliorarea condiţiei fizice, respectiv: creşterea
rezistenţei organismului la agenţii patogeni, tonicitate troficitate şi supleţe musculară,
rezistenţă cardio-respiratorie, greutate corporală optimă;
- favorizarea dezvoltării fizice armonioase cu ţinută corporală corectă şi
prevenirea/corectare deficienţelor fizice;
- ameliorarea motricităţii generale şi ridicarea nivelului de practicare a unor probe de
concurs;
- stimularea senzorio-motricităţii generale şi a proceselor psihice cognitive, afective,
motivaţionale, volitive;
- activarea capacităţii de relaţionare cu mediul fizic şi comunicare socială.
Astfel, în şcoală în lecţiile de educaţie fizică, o serie de alergări, sărituri şi aruncări se
exersează fără a avea caracter de întrecere sau având caracter de întrecere. În cazul al doilea,
regulile sunt stabilite în funcţie de potenţialul elevilor şi de condiţiile materiale ale şcolii.
La alergări, în lecţiile de educaţie fizică, predomină ştafetele cu sau fără transport de
obiecte, cu sau fără treceri peste obstacole, distanţele fiind în funcţie de mărimea spaţiului
sau a terenului şcolii. Dintre sărituri, cel mai des, se practică săriturile de pe loc sau săriturile
cu elan, în lungime şi în înălţime, iar dintre aruncări cele mai utilizate, sunt cu mingea de
oină la ţintă sau la distanţă, cât şi aruncările cu mingea medicinală cu ambele braţe şi cu un
braţ.
Adăugăm, la această succintă prezentare, şi faptul că exerciţiile de atletism sunt
valoroase şi utile în dezvoltarea calităţilor motrice de bază, precum: viteza, forţa, rezistenţa,
contribuind substanţial la întărirea sănătăţii şi la fortificarea organismului.
În programele şcolare, la toate clasele, cât şi în activitatea sportiv ă a studenţilor şi
militarilor, atletismul este prezent în lecţiile de educaţie fizică sau de antrenament sportiv.

Atletismul – sport competiţional

Atletismul, prin probele sale, este un sport individual (excepţie fac alegările de ştafetă).
Data la care s-au organizat primele concursuri nu poate fi precizată. Cert este că atletismul a
fost prezent la toate ediţiile Jocurilor Olimpice antice şi moderne. Numărul probelor şi al
concursurilor a crescut treptat.
În decursul istoriei sale, atletismul s-a diversificat în cadrul celor trei categorii de
exerciţii (alergări, aruncări şi sărituri), formându-se probe distincte în cadrul fiecărei
categorii.
Treptat, numărul probelor a crescut, s-au precizat regulile şi condiţiile organizatorice
proprii pentru fiecare probă de alergare, săritură, aruncare sau probă combinată (decatlon,
heptatlon).
În stabilirea clasamentelor, pe baza rezultatelor, la toate probele de atletism, factorul
subiectiv este exclus. Aparatura cu care se măsoară timpul sau spaţiul este atât de
perfecţionată încât nu se poate greşi (foarte precise au fost şi mai sunt ruleta şi cronometrul).
Regulile de concurs şi condiţiile organizatorice sunt concepute de aşa manieră, încât
departajarea atleţilor să se realizeze în funcţie de performanţa individuală, în cadrul aceleaşi
probe. Fiecare probă din atletism are un sistem de reguli şi de organizare propriu.
Clasamentele pe echipe (între ţări, cluburi, etc.) se întocmesc pentru angrenarea unui
număr mai mare de atleţi la prestaţia echipei. În aceste cazuri, fiecare atlet se străduieşte să
contribuie pe măsura valorii individuale, la clasarea echipei din care face parte, pe un loc cât
mai bun.
Clasamentele, în competiţiile pe echipe, se fac prin atribuirea unor puncte, în funcţie de
locul ocupat de fiecare component al echipei în proba sau probele la care a participat; la
întrecerile de cros, câştigă echipa care acumulează cele mai puţine puncte.
Probele atletice considerate a fi cele mai importante sunt cunoscute sub denumirea de
probe clasice. Acestea sunt obligatorii în programul concursurilor de mare amploare,
precum: Campionatele Naţionale, Concursurile Regionale (Jocurile Balcanice, Jocurile
Asiatice, Jocurile Mediteraniene, Jocurile Commonwealth -ului, etc.), Campionatele
Europene, Campionatele Mondiale, Jocurile Olimpice.
Există şi concursuri în care nu sunt cuprinse toate probele clasice, respectiv
Campionate şcolare, Campionate universitare, Campionate de juniori şi mai ales, Grand Prix
- urile.
În afara probelor clasice, atletismul mai cuprinde şi alte probe, care în ţările anglo-
saxone se organizează pe distan ţe de 100 yarzi (1 yard = 91,439 cm), 200, 400, 800 yarzi, 1
milă (1609,344 m), 2 mile, 120 yarzi garduri.
F.I.A.A. păstrează evidenţa rezultatelor şi la aceste probe. Tabloul probelor de atletism
se ordonează în primul rând în grupe de probe, respectiv:
- grupa probelor de alergări: de viteză, de semifond, fond, mare fond, garduri,
obstacole, ştafetă;
- grupa probelor de marş;
- grupa probelor de sărituri;
- grupa probelor de aruncări;
- grupa probelor combinate.

Organizarea internaţională a atletismului


Activitatea atletismului în plan internaţional este dirijată de Federaţia Internaţională a
Asociaţiilor de Atletism (I.A.A.F. International Association of Athletics Federations), for
înfiinţat în anul 1912, la Stockholm şi alcătuit din reprezentanţi ai unor Federaţi Naţ ionale.
Numărul ţărilor afiliate la Federaţia Internaţională a Asociaţiilor de Atletism, a depăşit în
prezent cifra de 200. Federaţia Internaţională a Asociaţiilor de Atletism urmăreşte şi
coordonează dezvoltarea atletismului pe plan mondial, promovând prietenia, respectul, fair-
play-ul între ţări şi atleţi, cât şi spiritul olimpismului.
Federaţia Internaţională a Asociaţiilor de Atletism este un organism eligibil, care are
organisme (comitete şi comisii) proprii care activează în direcţii metodice, financiare,
organizatorice, medicale (inclusiv antidoping), tehnice, etc. În sistemul competiţional
internaţional sunt cuprinse foarte multe competiţii, dintre care le menţionăm pe cele mai
importante, la care participă şi România:
▪ Jocurile Olimpice care se organizează din 4 în 4 ani, în anii pari, începând din anul 1896
(Jocurile Olimpice moderne). Nu s-au desfăşurat 3 ediţii (în anii 1916, 1940, 1944), din cauza
războaielor mondiale.
▪ Campionatele Mondiale de Atletism, care se desfăşoară din 2 în 2 ani, în anii impari;
prima ediţie s-a desfăşurat în anul 1983, la Helsinki.
▪ Campionatele Mondiale de cros se desfăşoară anual.
▪ Cupa Mondială de marş se desfăşoară în anii impari.
▪ Campionatele Europene de Atletism, care se organizează începând din anul 2010 din 2 în
2 ani. Până atunci se organiza, din 2 în 2 ani, în anii pari, la mijlocul intervalului dintre două
ediţii ale Jocurilor olimpice.
▪ Jocurile Mondiale Universitare, au loc din 2 în 2 ani, în anii impari.
▪ Cupa Mondială se organizează anual.
▪ Cupa Europei se desfăşoară în fiecare an.
▪ Campionatele Mondiale (începând din 1986) şi Campionatele Europene de juniori au
loc din 2 în 2 ani.
▪ Jocurile Balcanice se organizează în fiecare an.
▪ Campionatele mondiale şi europene pe teren acoperit (indoor).
▪ Grand Prix-urile sunt concursuri cu număr redus de probe la care pot participa atleţii
clasaţi în primii 50, în topul mondial. Aceste concursuri se organizează anual în peste 20 de
întâlniri în oraşe şi ţări diferite. Concurenţii se califică (primii 8 pe probe şi primii 8 la general),
luându-se în considerare punctajul realizat în cele mai bune 5 concursuri, pentru Finala Grand
Prix-ului, pe baza punctelor acumulate în concursurile la care participă. Se alcătuieşte şi un
clasament general. Premiile substanţiale atribuite de F.I.A.A. şi organizatori reprezintă o serioasă
motivaţie pentru participare.
▪ Finala Grand Prix se desfăşoară anual.

Organizarea atletismului în România

În ţara noastră, atletismul este coordonat de Federa ţia Română de Atletism (F.R.A.),
înfiinţată în anul 1912 şi alcătuită din specialişti ai domeniului. Acest for îşi desfăşoară
activitatea în concordan ţă cu prevederile Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor de Atletism la
care este afiliată. Cele mai importante organisme ale sale sunt: Biroul Federal şi Biroul
Executiv. Preşedintele federaţiei coordonează activitatea secretarului general, a secretarilor
federali şi antrenorilor federali.

La nivelul federaţiei îşi desfăşoară activitatea o serie de comisii: Comisia de arbitrii,


Comisia medicală, Comisia de disciplină, Comisia de juniori, Comisia de cenzori, Comisia de
cros, Comisia veteranilor, Comisia mass-media.
Federaţia Română de Atletism este organul reprezentativ al tuturor secţiilor de atletism din
Cluburile şi Asociaţiile sportive din România.
Federaţia Română de Atletism este persoană juridică, care îşi desfăşoară activitatea în
conformitate cu Statutul şi Regulamentele proprii. Ea urmăreşte: organizarea, îndrumarea şi
conducerea activităţii de atletism din România, afilierea tuturor secţiilor de atletism din Cluburi
şi Asociaţii sportive, promovarea atletismului românesc în competiţiile internaţionale sub egida
Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor de Atletism şi Asociaţia Europeană de Atletism.
Federaţia Română de Atletism are atribuţii în strategia participării atleţilor români la
competiţii internaţionale oficiale (Jocurile Olimpice, Campionatele mondiale, Campionatele
europene, etc), sprijină buna organizare şi dezvoltare a Centrelor olimpice, elaborează
calendarele competiţionale şi regulamentele concursurilor naţionale, alcătuieşte loturile
naţionale la toate categoriile de vârstă, îndrumă, controlează şi acordă sprijin metodic, tehnic,
organizatoric şi material secţiilor din Cluburi şi Asociaţii sportive, precum şi Comisiilor
judeţene de atletism.
De asemenea stabileşte şi întreţine relaţii cu Federaţii de atletism din alte ţări, cu Federaţia
Internaţională a Asociaţiilor de Atletism şi Asociaţia Europeană de Atletism, Asociaţia
Balcanică de Atletism, participă la Conferinţe şi Congrese organizate de acestea.
Federaţia Română de Atletism cuprinde un front larg de activitate, având în vedere faptul
că atletismul se practică, în:
▪ cluburi sportive departamentale: Dinamo, Olimpia, Rapid, Steaua;
▪ cluburi sportive şcolare: C.S.S. 4 Bucureşti, C.S.S. 7 Bucureşti, C.S.S. Roman, C.S.S.
Dâmboviţa etc;
▪ învăţământul de specialitate la nivel preuniversitar şi universitar: clase speciale de
atletism, cluburi universitare.
În secţiile cluburilor sportive de la toate nivelele, procesul instructiv-educativ vizează
performanţa sportivă, activitatea fiind organizată pe grupe valorice şi de vârstă:
- începători - sunt cuprinşi copiii până la 14 ani;
- avansaţi - sunt cuprinşi juniori III şi II;
- performanţă - sunt cuprinşi juniori I şi tineret;
- înalta performanţă – atleţi care ating excelenţa sportivă. Sistemul competiţional intern
cuprinde următoarele

concursuri de atletism:
▪ Campionatele Naţionale de seniori şi tineret anual.
▪ Campionatele Naţionale de juniori în fiecare an.
▪ Campionatele Naţionale Universitare în fiecare an.
▪ Campionatele Naţionale Şcolare în fiecare an.
▪ Campionatele Naţionale de copii, categoria I-a anual.
▪ Concursuri Naţionale „Grand Prix” pentru seniori, tineret, juniori care se organizează
anual pe etape.
▪ Concursuri Naţionale de sală pentru seniori, tineret, juniori şi copii, în fiecare an.