Sunteți pe pagina 1din 26

Oftalmo deprinderi practice

1. Examinarea ochiului şi anexelor sale la lumina zilei


(examinarea conjunctivei bulbare şi palpebrale).
Examinarea anexelor oculare include metode clinice de explorare, în special
inspecția și palparea.

Regiunea sprâncenară:

Se examinează aspectul tegumentelor și al cililor, prezența unor leziuni


inflamatorii, cicatriciale, plăgi, contuzii, formațiuni tumorale (mărimea,
consistența la palpare, infiltraţia tesuturilor subiacente, prezența durerii la
palpare).

Pleoapele:

Se urmăresc în special 3 caracteristici: aspectul, poziția și motilitatea. Aspectul. Se


examinează mărimea și simetria celor două pleoape, culoarea tegumentelor
(congestie, paliditate, echimoze, de- pigmentāri sau hiperpigmentări), prezența
unor leziuni patologice (inflamatii, ulcerații, plägi, cicatrice, tumori, etc.), aspectul,
marimea şi simetria fantelor palpebrale, precum și caracteristicile marginii ciliare.
La copil în mod normal fanta palpebrală este aproape rotundă, marginea liberă a
pleoapei superioare neatingând limbul, la tineri fanta palpebrală este ovală, cu
axul mare aproape orizontal, la adult fanta este ovală orizontal, cu latimea
verticală de aproximativ 10 mm. la varstnici latimea verticală scade. Pozitia
pleoapelor variază in raport cu vârsta astfel ca fanta palpebrala apare mai largă la
copii şi tineri și mai ingusta la adulti şi la vârstnici (normal la adult, marginea libera
palpebrală superioara este situata la 2 mm sub limbul sclerocomean superior).

Examenul obiectiv poate releva modificari ale pozitiei palpebrale: ectropion


(eversia inafara a marginii libere palpebrale), entropion (rasucirea inauntru a
marginii palpebrale libere), blefaroptoza.

Motilitatea palpebrală:

Rugând bolnavul să închidă și să deschidă ochii, se notează prezența sau absenta


tulburărilor motilității palpebrale. deschiderea incompletă sau imposibilitatea
deschiderii fantei palpebrale (ptoza), deschiderea exagerată a fantei palpebrale,
imposibilitatea inchiderii fantei palpebrale (lagoftalmie).
Orbita:

Examenul obiectiv poate constata anomalii de formă, dimensiuni şi poziţie ale


orbitelor.

Rebordul orbitar

1. După analiza circumferinţei rebordului orbitar, atingem uşor pleoapele închise:


a. sunt observate orice mişcări de palpitație sau pulsație;

b. in cazul suspecţiei unei fracturi de sinus mişcăm degetele in jurul globului


ocular pentru a detecta prezența crepitaţiei.

c. apăsăm uşor în jur tesutul periocular pentru a detecta prezenta extensiei


anterioare a unei neoformatiuni.

2. Se examinează elasticitatea țesutului retrobulbar impingând uşor globul ocular


posterior, prin pleoapele inchise. În mod normal globul poate fi deplasat in tesutul
orbitar cu aproximativ 5 mm. Comparând cele 2 orbite ,este notat gradul şi
facilitatea retropulsării globului ocular.

Aparatul lacrimal:

Pentru examinarea glandei lacrimale se inspectează regiunea palpebrala supero-


externă și se palpează prin pleoapa superioara, determinând temperatura localā,
consistenta acesteia, etc. Examinarea portiunii palpebrale a glandei lacrimale se
poate realiza după oversia pleoapei superioare, examinând regiunea supero-
externă a fundulu de sac conjunctival superior, în timp ce bolnavul priveşte in jos
şi medial.

Examinarea continua prin inspectia punctelor lacrimale. Modificarile


tegumentelor din regiunea unghiului intern poate ridica suspiciunea unor procese
patologice la nivelul sacului lacrimal iar compresiunea acestei regiuni, daca
determina aparitia unei secretii mucopurulente la nivelul punctelor comunica un
proces inflamator, aparitia unei secretii serosangvinolente ridicînd suspiciunea
unor tumori.

Conjunctiva este o membrană mucoasă, elastică, subțire, lucioasă și transparentă,


de culoare roz.

Examenul obiectiv al acesteia incepe la lumina zilei, examinandu-se pe rând


conjunctiva palpebrală sau tarsală, bulbara și conjunctiva fundului de sac. Ne
poate releva prezenta unei hiperemii, hemoragii conjunctivale şi a secretiilor
patologice mucoase. Sero-mucoase sau purulente neorganizate sau organizate în
filamente, pseudomembrane sau membrane, prezenta hipertrofiilor papilare,
foliculilor, cicatricelor, etc.

Testarea sensibilității corneene:

Se realizează prin investigarea reflexului corneopalpebral de clipire: diferite


sectoare corneene se ating cu un fir de vată, ată din lateral (pentru a evita
declanşarea reflexului de amenintare). In cazul sensibilității corneene normale
atingerea corneei conduce la inchiderea reflexă a pleoapelor.

2. Examinarea acuităţii vizuale.


a.Metode care necesita cooperarea pacientului

Masurarea acuitatii vizuale cu optotipul: dispozitiv standardizat prezentand pe


fond alb luminat teste (semne, litere, cifre, desene) dispuse in randuri .Exista
optotip pentru masurarea AV la distanta si optotip pentru masurarea AV la
aproape.

Exista si dispozitive care permit proiectarea prin telecomanda a testelor.

Bolnavul ocluzeaza ochiul congener fara a-l apasa si citeste de sus in jos testele
optotipului plasat la inaltimea ochiului si la o distanta, de regula, de 5 m.

AV este reprezentata de cifra sau fractia care defineste ordinea de marime a


ultimului rand.

Daca bolnavul nu distinge primul rand la optotip se va apropia de acesta pana


cand poate citi testele. Ca alternativa se cere bolnavului sa numere degetele
examinatorului.

Pentru acuitati mai slabe se noteaza : n.d.= numara degetele, p.m.m.= percepe
miscarea mainii, p.l.= percepe lumina, f.p.l.= fara perceptie luminoasa.

b. Metode care nu necesita cooperarea pacientului


La copii mici, 3 luni - 2 ani se proiecteaza lumina in fiecare ochi succesiv .Daca
fixeaza central si stabil, AV a ochiului testat poate fi considerata normala.

Daca fixatia este excentrica dar stabila, AV este probabil slaba.


Daca fixatia nu este nici centrala nici stabila, AV este slaba.

EX : Luminatul lateral, Tonometria, Biomicroscopia , Gonioscopia,


Oftalmoscopia, Pahimetria, etc.

3.Examinarea câmpului vizual.


Campul vizual este reprezentat de totalitatea punctelor din spatiu care-si
proiecteaza imaginea pe retina atunci cand ochiul sau ochii se afla in pozitie
primara.

Exista perimetrie cinetica sau statica - perimetrul Goldman si perimetria


automata.

4. Examinarea vederii cromatice.


- metode de denumire

- metode de egalizare

- metode de discriminare

- metode de comparatie sau de asortare

Cele mai folosite sunt metodele de discriminare care folosesc plansele


pseudoizocromatice (atlasul Ishihara)

5. Examinarea vederii binoculare şi motilităţii oculare.


Biomicroscopia : foloseste proiectarea unui fascicul luminos cu scopul de a realiza
o sectiune optica prin mediile oculare transparente.

Biomicroscopul este format din : -un sistem de examinare = microscop binocular


cu obiective ce se pot schimba de la 5 pana la 80 de ori.

- un sistem de iluminare = lampa cu fanta care se compune din sursa de lumina,


lentile condensatoare plan convexe de + 22 dioptrii, lentila de proiectie de + 10 -
12 dioptrii, care permite punerea la punct a imaginii. Sursa de lumina este
furnizata de un bec cu halogen si prezinta un dispozitiv care asigura orientarea sa
frontala permitand realizarea unei sectiuni optice prin mediile examinate in sens
sagital, transversal si oblic. Pot fi interpuse diferite filtre : aneritra, albastru de
cobalt si diferite lentile de valoare dioptrica variabila : lentila Volk, Hruby,
Goldmann, care permit vizualizarea la biomicroscop a diverselor regiuni.

Tehnicile de examinare pentru biomicroscopie sunt :

a) luminatul difuz – se foloseste pentru examinari de ansamblu


b) luminatul direct – se foloseste partea cea mai ingusta si cea mai luminoasa
a fascicolului de lumina obtinandu-se o sectiune paralelipipedica in cornee,
observandu-se si cristalinul.
c) luminatul indirect – spotul luminos se concentreaza la marginea structurii
de examinat
d) luminatul prin reflectare, retroiluminarea : lumina este proiectata pe un
tesut opac situat inapoia structurii de examinat ;
e) luminatul oscilatoriu – se imprima fasciculului de lumina oscilatii care
evidentiaza detalii fine ;
f) luminatul zonelor oglinditoare – serveste la aprecierea celor mai mici
neregularitati ale suprafetei corneei si cristalinului
g) dispersia sclerala – fasciculul luminos este proiectat pe limbul sclero-
corneean temporal ; o cornee normala nu este luminata dar cand exista
opacitati ale epiteliului sau stromei sale, lumina nu mai poate trece si
corneea este luminata.

Examenul biomicroscopic se incepe in lumina difuza nefocalizata, apoi examenul


se face cu lumina directa, pe fanta, plan cu plan, urmarindu-se corneea, camera
anterioara, irisul, pupila, cristalinul si vitrosul anterior.

Vitrosul posterior si fundul de ochi se pot examina la biomicroscop prin


interpunerea lentilei negative Hruby intre microscop si ochi ,sau folosindu-ne de
utilizarea lentilei de contact Goldmann.

6. Examinarea simţului luminos.


Adaptometria este o metoda obiectiva de apreciere a pragului luminos si
a capacitatiide adaptae a retinei la varatiile de intensitate ale stimului luminos la
variatiile deintensitate ale stimului luminos. Examenul se face cu ajutorul
adaptometrului Goldman Weekers si se obtine curba de adaptare la intuneric.
Tehnica examenului : Pacientul este plasat in camera obscura timp de 2
minute dupacare este asezat la paratul Goldman in fata cupolei si este ebluisat
printr-o iluminare puternica a cupolei cu lumina alba intensa (2000-3000 lux) timp
de 2 minute. Dupa perioada de ebluisare sunt proiectate pe cupola testele
luminoase de intensitate in ce in cemai slaba. Testele luminoase sunt prezentate la
interval de 1 minut in primele 10 minuteiar apoi la intervale de 2 minute in
urmatoarele 30 minute. Sistemul de inregistrare permite o redare grafica avand
notate pe ordonata intensitatea luminoasa si pe abscisa timpul. Curba obtinuta se
numeste adaptograma. Adaptograma normala este compusa din 2 segmente
arciforme care se intalnesc intr-un punct de inflexiune alfa situat la 7-8 minute.
Primul segment (segmentul fotopic ) reflecta daptarea celulelor cu con si apare in
forma unei pante rapide ce se termina-n punctul alfa iar al doilea segment
(segmentul scotopic) reflecta adaptarea celulelor cu bastonas si apare sub forma
unei pante line care devine in final paralela cu abscisa dupa aproximativ 30 minute,
la o intensitate luminoasa ce reprezinta pragul luminos. La nivelul segmentului
scotopic nu mai sunt percepute culorile, este asa numitul “interval fotocromatic”
singurele celule retiniene in activitate in acest interval fiind bastonasele.

7. Examinarea funcţiei glandei lacrimale şi permeabilităţii


căilor lacrimale.

Examenul aparatului lacrimal incepe cu examinarea glandei lacrimale mai bine zis
a portiunii sale palpebrale la lumina zilei si la biomicroscop.

Testul Shirmer pentru determinarea cantitativa a secretiei lacrimale cu ajutorul


hartiei de filtru masurate. Sub 1 mm = hiposecretie lacrimala. Normal 3-10 mm.

Timpul de ruptura a filmului lacrimal cu ajutorul fluoresceinei si a


biomicroscopului.

Examenul cailor lacrimale

Inspectia regiunii, palparea regiunii sacului lacrimal, perceperea permeabilitatii


cailor lacrimale prin injectarea unei solutii in canaliculul lacrimal inferior care
normal trebuie sa ajunga in nas.

Examenul radiologic al cailor lacrimale dupa injectarea unei substante de contrast


(lipiodol) in acestea .

8. Examenul reflexelor pupilare.


Reflexul fotomotor direct constă în contracția pupilei la proiectarea unui fascicul
luminos pe pupila examinată, mioza menționându-se câtă vreme iluminarea se
menține constantă.
Reflexul fotomotor consensual constă în contractia unei pupile la proiectarea
unui fascicul luminos pe pupila contralaterală.

Reflexul pupilar la vederea de aproape constă în contracția pupilei atunci când


ochiul fixează un obiect apropiat (sub 6 m).

Reflexul de lateralitate (Tournay) constă în mioză la miscarea oculară de aductie


pentru privirea laterală și midraza la abductia pentru privirea laterală.

Reflexul pupilar de atenție (Haab) constă în mioză la aparitia in câmpul vizual a


unui obiect luminos pe care ochiul nu il fixeaza

Reflexul pupilar psihosenzorial constă în midriaza la senzatii puternice auditive


tactile gustative sau emotii putemice.

Reflexele testate in mod curent sunt reflexele fotomotorii direct şi


consensual.

Examinarea reflexelor foromotorii se realizează in semiobscuritate, cerând


subiectului să privească la distanta. Stimularea se realizează succesiv la cei doi
ochi, perioade scurte şi egale de timp (23 sec.), un fascicul de lumina alba fiind
proiectat pe pupilă din jos (pentru evitarea umbrei nasului si a reflectarii
corneene). Se determină răspunsul direct si consensual al celor două pupile, uni-
formitatea contractiei pe toata circumferinta fiecarei pupile, simetria reactiilor la
cei doi ochi (timpul de raspuns şi diametrul maxim respectiv minim pentru
stimulari luminoase de intensitati respectiv egale.

9.Aprecierea tensiunii intraoculare


Tensiunea intraoculară este rezultatul stării de echilibru dintre conținutul ochiului
și elasticitatea pereților săi, deci ea asigură globului ocular condițiile necesare
unei funcționări optime. Presiunea intraoculară variază între anumite limite
fiziologice, care dacă sunt depășite au repercusiuni asupra aparatului optic și
asupra metabolismului ocular perturbând funcționarea normală a vederii.

Limitele normale ale tensiunii intraoculare sunt intre 10 si 21 mmHg, cu un maxim


dimineata si un minim catre

Metodele de examinare indirecte

Metoda degitală -Ea constă în palparea bidigitală a globului ocular cu pleoapele


închise (transpalpebral) cu indexul de la ambele mâini şi se obţine o senzaţie de
renitenţă, normal, sau o senzaţie de duritate a globului (hipertonii) ori de
renitenţă crescută (în hipotonii).

Metodele tonometrice -sunt metodele utilizate pentru măsurarea tensiunii


oculare în practica clinică. Principiul acestor metode constă în măsurarea
deformării corneene sub acţiunea unei presiuni exterioare deformatoare, care
este proporţională cu presiunea intraoculară.

a) tonometre prin indentaţie; produc deformarea corneei prin înfundarea


calotei acesteia şi măsoară înălţimea depresiunii corneene provocată de
apăsare pe o suprafaţă de contact unică prin folosirea a(-tonometrul
Schiötz; tonometrele electronice)

b) tonometre prin aplanaţie; sunt utilizate mai multe tipuri de tonometre prin
aplanaţie: (aplanotonometrele construite după principiul Goldmann;
-tonometre construite după principiul tonometrului Mackay- Marg)

Tensiunea intraoculară normală este dificil de determinat matematic. În general


este considerată “normală” acea tensiune oculară care nu determină leziuni ale
nervului optic.

10. Examinarea mediilor transparente ale globului ocular


în lumina trecătoare.
Corpul vitros este delimitat anterior, de cristalin, corpul ciliar şi zonula Zinn, posterior de retină.
Are o structură gelatinoasă incoloră alcătuit din fibre de colagen, substanţă fundamentală (ce conţine
acid hialuronic) şi fibrocite. Întreg corpul vitros este înconjurat de o capsulă denumită hialoidă.

Inspectia preliminara

Se realizeaza cu oftalmoscopul sau biomicroscopul cu lampa cu fanta.

Folosind oftalmoscopia directa si iluminarea cu fascicul intens de lumina, se depisteaza opacitati


din vitros. Utilizarea unei lentile cu putere mare, permite studierea dimensiunilor si distributiei
opacitatilor.

Biomicroscopul cu lampa cu fanta permite focalizarea fasciculului lampii in vitros si


deci observarea preliminara a trasparentei vitrosului, a opacitatilor, a eventualelor hemoragii etc.

Oftalmoscopia directa si lampa cu fanta permit studierea treimii anterioare a vitrosului.

Oftalmoscopul indirect binocular permite iluminarea cu un fascicul mai intens de lumina, un


camp obiect marit si stereoscopie.

Examenul detaliat
Se realizeaza cel mai bine cu biomicroscop cu lampa cu fanta si diferite sisteme optice
ajutatoare.

Lentila Hrubv este o lentila de - 55 dpt, specifica examinarii corpului vitros si retinei,


folosind iluminarea cu lampa cu fanta si observarea cu microscopul. Lentila se aseaza in fata ochiului si
fasciculul de lumina este dirijat prin mijlocul lentilei, spre partea posterioara a globului
ocular. Microscopul este pus la punct pe zonele retiniene. Pentru miopii mari, se utilizeaza lentile
intercalate convexe. Pentru eliminarea influentei curburii corneei se folosesc, ca anexe la lampa cu
fanta, lentile de contact de diagnostic.

In varianta mai simpla, lentila permite observarea retinei si vitrosului intr-un camp unghiular de

Exista lentile de contact de diagnostic cu una, doua, trei sau patru oglinzi cu diferite inclinatii.
Astfel de dispozitive se numesc lentile Goldmann. Aceste lentile se livreaza de catre producatori,
cu diametre si raze de curbura specifice adultilor sau copiilor. Cu aceste dispozitive se pot
vizualiza unghiul camerei anterioare, corpul ciliar. corpul vitros, retina in zona serrata. Se depisteaza
dezlipiri ale vitrosului, opacitati vitreene de diverse feluri etc.

Examinarea ultrasonica a vitrosului - traductorul ultrasonic este pus in contact cu corneea si


se analizeaza ecourile provocate de trecerea prin medii. Astfel, se pot depista tumori, dezlipiri de
retina, corpuri straine etc.

EXAMINAREA CORNEEI
1. Examinarea corneii

Examinarea corneii se poate face la lumina zilei şi în camera obscură. Examinarea la


lumina zilei se face cu ochiul liber şi oferă detalii asupra dimensiunii, formei si transparenţei
corneii.

Prin coloraţie cu fluoresceină 2% se pun în evidenţă dezepitelizările corneii.

Esteziometria se foloseşte pentru examinarea sensibilităţii corneene.

Examenul în camera obscură se face în principal prin examenul biomicroscopic, care


permite examinarea corneii pe secţiune optică şi face posibilă localizarea leziunilor în
profunzime. Examenul razei de curbură se face cu astigmometrul Javal.

Ispectia preliminara

Se observa aspectul pleoapelor, textura, asezarea pe glob, aspectul si pozitia punctului lacrimal si
sacului lacrimal, cantitatea si felul secretiilor pleoapelor, debitul lacrimal, aspectul conjunctivei bulbare
si plapebrale, lipezimea corneei, vascularizarea.

Pentru inspectare se folosesc lampa stilou care colimeaza fasciculul de lumina pe cornee.  Observarea
se face cu ochiul liber sau cu o lupa binoculara purtata pe cap sau in lumina artificiala.
Examenul detaliat

Se face mai bine cu stereomicroscopul cu lampa cu fanta.

Stereomicroscopul poate fi compus din doua microscoape identice cu obiectivul lui, sau din doua
microscoape cu un obiectiv comun

Masurarea grosimii si adancimii corneei (pachometrie)

Se foloseste biomicroscopul cu lampa cu fanta. Se proiecteaza pe cornee un fascicul ingust cu lungimea


mai mare decat jumatatea diametrului corneean. Axa microscopului face un unghi de aproximativ 60° cu
directia fasciculului incident. Se evalueaza calitativ variatia grosimii corneei de la centru la margine (mai
subtire la centru).

Se estimeaza grosimea corneei mai precis, daca se ajusteaza pe ea o lentila de contact corneeana cu
grosime cunoscuta. Lentila serveste drept element de referinta.

Studiu] topografiei corneene

Examinarea din lateral  intr-un paralel cu irisul, a profilului corneei si de deasupra, cand ochiul se roteste
in jos, pleoapa superioara fiind trasa in sus, permite evidentierea unor abateri de forma grosolane.

Dispozitivul Placido  este un disc cu cercuri concentrice alternativ luminoase si intunecate si un numar de
linii paralele. Imaginile prin reflexie pe suprafata corneei ale acestor cercuri si linii, sunt examinate
printr-un orificiu central practicat in disc, cu ochiul liber sau cu un sistem optic (lupa). Deformari
neregulate ale corneei duc la deformari ale imaginilor liniilor de pe disc.

Exist aparate, numite fotokeratografe construite dupa metoda Placido, ce permit studiul dimensional al
abaterilor de forma, folosind fotografia.

EXAMINAREA CRISTALINULUI

Cristalinul este o lentilă biconvexă, transparentă şi avasculară, ce prezintă o capsulă numită cristaloidă.
Fiind o lentilă biconvexă, prezintă o faţă anterioară alcătuita de peretele posterior al camerei
posterioare, şi o faţă posterioară, cu raport direct cu fosa hialoidă a corpului vitros, si cinrcumferinţa
cristalinului, ce reprezintă locul de inserţie a fibrelor ecuatoriale a zonulei ZINN. Cristalinul prezintă o
capsulă proprie numită cristaloidă, şi un nucleu cu structură epitelio-fibrilara. Zonula ZINN, denumită şi
ligamentul suspensor al cristalinului are rol ligamentar.

EXAMINAREA CRISTALINULUI

Se poate face astfel: folosind iluminarea naturala sau artificiala ambientala si observand cu ochii liberi
sau printr-o lupa; folosind iluminarea cu fascicul dirijat din lateral si observand cu ochii  liberi sau cu
lupa; folosind un oftalmoscop; folosind biomicroscopul cu lampa cu fanta; cu facometrul; cu
ultrasonograful.
Cu primele doua metode se pun in evidenta opacifieri si deplasari ale cristalinului.

La exemenul cu oftalmoscopul, cristalinul normal nu se vede. Daca insa este opacifiat partial,  zonele
respective apar de culoare neagra pe fond rosu. Se pot depista de asemenea deplasari
ale cristalinului. Pentru observare se foloseste lentila de + 20 dpt de pe discul Recos.

Examinarea cu biomicroscopul este mai eficienta. Folosind iluminarea difuza directa sau iluminarea
laterala cu fanta ingusta se pot vizualiza straturile marginale si cele interne ale cristalinului.

Cu facometrul se pot masura distanta de la comee la cristalin si grosimea cristalinului.

Ultrasonografia se utilizeaza pentru masurarea grosimii cristalinului.

Examinarea umorii apoase


Umoarea apoasă este un lichid incolor ce este secretat la nivelul proceselor ciliare la nivelul
camerei posterioare, de unde trece la nivelul camerei anterioare prin intermediul pupilei. De la nivelul
camerei anterioare, aceasta este drenată la nivelul reţelei trabeculare în canalul Schlemm. Aceasta este
principala cale de evacuare a umorii apoase.

Umoarea apoasă reprezintă elementul principal ce modifică oftalmotonusul. Se produce


probabil din sânge printr-un proces activ de secreţie la nivelul epiteliului corpului ciliar
(mecanism ipotetic, incomplet cunoscut), ajunge în camera posterioară şi apoi trece prin pupilă
în camera anterioară.
Din camera anterioară umoarea apoasă este evacuată la nivelul unghiului irido-cornean prin
trabeculul sclero-cornean în canalul lui Schlemm şi apoi prin venele apoase în circulaţia venoasă
episclerală (fig.72).

Vene episclerale
Canalul Schlemm
Trabeculul corneo-scleral
Iris

Cristalin

Fig.72 Circuitul umorii apoase

Sindromul de hipertensiune intraoculară apare când:


- creşte secreţia de umoare apoasă sau
- scade filtrarea şi evacuarea, vorbind în acest caz de rezistenţă la scurgere.
Tensiunea intraoculară (TIO) normală are o valoare medie statistică de 16 mmHg., iar valori
între 10 – 22 mmHg. sunt considerate normale. Atunci când depăşeşte 24 mmHg vorbim de
hipertensiune intraoculară, iar când scade sub 10 mmHg de hipotensiune intraoculară.

Metode de măsurare a tensiunii intraoculare (fig.73)


Metoda digitală este indicată numai atunci când există leziuni corneene.

Metoda instrumentală se poate face prin indentaţie sau aplanaţie;


- metoda prin indentaţie - cu tonometrul Schiotz, şi
- metoda prin aplanaţie - cu tonometrul Goldman sau Maclakov.

Fig.73 Măsurarea presiunii intraoculare


- metode subiective

- metode obiective

Determinarea subiectiva a refractiei (metoda Donders)

Examinarea incepe prin determinarea acuitatii vizuale monoculare de la distanta de 5 metri. Pentru a
diferentia scaderea acuitatii vizuale prin vicii de refractie de o afectiune oculara organica se plaseaza in
fata ochiului examinat un punct stenopeic (ecran opac cu un orificiu central cu diametrul de 1mm). In
cazul unui viciu de refractie acuitatea vizuala se va imbunatati datorita reducerii fasciculului luminos si
suprimarea aberatiei cromatice si desfericitatea dioptrului. In cazul unor afectiuni oculare organice,
acuitatea vizuala se va reduce din cauza diminuarii cantitatii de lumina ce patrunde in ochi.

Examinarea pacientului poate releva una din urmatoarele situatii:

1. Pacientul are AV=1 (citeste corect testele de pe ultimul rand al optotipului).

In aceasta situatie, ochiul examinat poate fi emetrop sau hipermetrop mic compensat prin
acomodatie. Pentru a stabili in care din aceste situatii se gaseste ochiul examinat se plaseaza in
fata lui o lentila convergenta de +0,50D sferica. Daca ochiul este emetrop, vederea se va tulbura
pentru ca lentila convexa il transforma in miop de -0,50D. Daca ochiul este hipermetrop,
acomodatia se va relaxa cu 0,50D iar vederea va fi clara. In aceasta situatie, pentru a constata
gradul hipermetropiei se pun in fata ochiului lentile sferice convergente cu putere dioptrica
progresiv crescanda, cu +0,50D, pana la cea mai puternica lentila convexa cu care pacientul are
AV=1, aceasta lentila exprima valoarea hipermetropiei manifeste.

La persoanele tinere cu hipermetropie, metoda subiectiva este aproximativa pentru ca nu poate


determina valoarea hipermetropiei latente compensata prin acomodatie.

2. Pacientul are AV<1

In acest caz, ochiul examinat poate fi:


- miop
- hipermetrop mic la o persoana care nu mai poate acomoda
- hipermetrop mare la o persoana tanara a carei putere de acomodatie este depasita

Se va plasa inaintea ochiului o lentila sferica convergenta de +1,0D si apoi una sferica divergenta
de -1,0D. Daca ochiul este hipermetrop pacientul va vedea mai bine cu lentila convergenta iar
daca este miop, va vedea mai bine cu cea divergenta.

Dupa stabilirea felului ametropiei se pun lentile de putere crescanda cu 0,50D pentru a afla
gradul ametropiei. In cazul miopiei corectia se va face cu cea mai slaba lentila concava care
asigura AV=1. Prescrierea unei lentile mai puternice va realiza o supracorectie iar ochiul miop va
fi intr-o stare de hipermetropie provocata cu AV buna in continuare, gratie unui efort
acomodativ involuntar. In caz de hipermetropie corectia se va face cu cea mai puternica lentila
convexa care asigura AV=1 iar valoarea lentilei reprezinta aproximativ gradul de hipermetropie
al ochiului.

3. Pacientul are AV<1 si confunda literele (D este confundat cu O sau C; R cu B sau A, E cu F, etc) iar
AV nu se imbunatateste cu lentile sferice.

In aceasta situatie suspectam un astigmatism iar pentru determinarea lui se folosesc teste
specifice ca:
- cadranul orar Green
- testul Fan and Black

a) cadranul orar Green va fi asezat la 5m de pacient. Daca refringenta pacientului este egala in
toate meridianele, el le va vedea pe toate la fel de clare. Daca refringenta oculara este diferita,
unele meridiane vor fi vazute clare iar altele flu. Meridianul vazut clar este perpendicular pe
meridianul emetrop si indica meridianul astigmat. In acest caz se plaseaza in fata ochiului o
fanta stenopeica (disc metalic cu o fanta liniara) orientata pe directia meridianului astigmat.

Se vor aseza apoi in fata fantei lentile convexe sau concave de putere crescanda pana cand toate
meridianele vor fi vazute la fel de clar. Lentila care produce aceasta egalizare a claritatii
meridianelor ne da gradul astigmatismului. Determinarea gradului astigmatismului se poate face
(dupa ce am aflat axul meridianului astigmat) si cu lentile cilindrice.

Lentilele cilindrice se vor aseza in fata ochiului, perpendicular pe meridianul astigmat, iar gradul
astigmatismului va fi dat de cea mai puternica lentila cilindrica convexa sau cea mai slaba lentila
cilindrica concava care dau vederea cea mai buna.

b) testul Fan and Black este format dintr-un cerc cu linii radiale, spatiate la 10 grade, in interiorul
caruia sunt plasate doua grupuri de linii paralele, echidistante (liniile unui grup fiind
perpendiculare pe liniile celuilalt grup) si un grup de linii in V cu varful indreptat spre liniile
radiare ale evantaiului. Grupurile de linii se rotesc impreuna in interiorul evantaiului. Rotirea se
va face pana cand liniile in V vor fi vazute la fel de clar pe ambele brate ale V-ului. In acest
moment varful V-ului va indica axul astigmat iar liniile celorlalte doua grupuri indica meridianele
principale ale ochiului.

Puterea lentilei cilindrice corectoare se determina prin egalizarea claritatii liniilor din grupurile
cu linii paralele.

Determinarea obiectiva a refractiei

Metode obiective de determinare a refractiei sunt:

- skiascopia

- oftalmoscopia

- refractometria

- cheratometria (oftalmometria)

- autorefractometria computerizata
Skiascopia
Este o metoda usor de utilizat. Ea consta in determinarea punctului remotum al ochiului
examinat si prin aceasta a refractiei oculare prin examenul umbrei in campul pupilar.
Principiul metodei: proiectia unui fascicul de lumina in pupila ochiului examinat realizeaza o
coloratie rosie a pupilei. Daca se roteste oglinda in jurul axului vertical sau orizontal in pupila
examinata va aparea o umbra care se deplaseaza in acelasi sens sau in sens opus miscarii de
rotatie a oglinzii in functie de starea de refractie a ochiului examinat.
Tehnica de examinare:
Examenul se face in camera obscura si necesita urmatorul instrumentar:
- oglinda plana de skiascopie (prevazuta cu un orificiu central de 3mm) sau skiascopul
- sursa de lumina: se aseaza inapoia ochiului examinat la acelasi nivel cu acesta si la un unghi de
45 de grade fata de axul ochiului
- rigla de skiascopie continand lentile convergente sau divergente cu putere dioptrica crescanda
Examenul skiascopic se face dupa dilatarea pupilei pentru suprimarea acomodatiei. Paralizia
acomodatiei este obligatorie la copii si se face cu solutie de atropina 1% administrata la ambii
ochi cate o picatura pe zi timp de 3-4 zile. La adult suprimarea acomodatiei se poate obtine si cu
midriatice cu actiune de scurta durata administrate de 3-4 ori la interval de 15 minute
(homatropina, mydriaticum, cyclogil, etc).
Examinatorul si examinatul stau fata in fata la distanta de 1m. Pacientul este rugat sa priveasca in
departare pentru relaxarea acomodatiei. Examinatorul va proiecta un fascicul luminos in ochiul
examinat cu ajutorul oglinzii sau al skiascopului, moment in care pupila ochiului examinat apare
colorata in rosu. Se vor imprima oglinzii miscari de rotire pe verticala si orizontala, moment in
care in pupila examinata apare o umbra care se deplaseaza fie in acelasi sens cu miscarea oglinzii
(umbra directa), fie in sens invers (umbra indirecta).
Se pot intalni 3 situatii:
- umbra directa, ceea ce inseamna ca punctum remotum este la peste 1m de ochiul examinat.
Ochiul examinat in acest caz poate fi emetrop, hipermetrop, miop < 1D
- umbra indirecta indica situarea punctului remotum intre ochiul examinat si examinator, deci la
sub 1m de ochiul examinat. Ochiul examinat este miop >1D
- punctul mort = absenta umbrei in campul pupilar (pupila apare fie rosie fie complet umbrita).
Semnifica situarea punctului remotum la 1m de ochiul examinat, ochiul fiind miop de 1D
In cazul umbrei directe se pun in fata ochiului examinat lentile convergente de putere crescanda
cu 0,5D. Lentila convergenta care produce fenomenul punctului mort (sau inverseaza miscarea
umbrei) supracorecteaza hipermetropia cu o dioptrie deci valoarea hipermetropiei ochiului va fi
cu o dioptrie mai mica decat aceasta lentila. Exemplu: punct mort cu +4D; rezulta ca refractia
ochiului va fi +4D – 1D = +3D
In cazul umbrei indirecte se pun in fata ochiului lentile concave de putere crescanda cu 0,5D.
Lentila concava cu care se obtine punctul mort lasa necorectata o miopie de o dioptrie, deci,
pentru obtinerea valorii refractiei ochiului examinat se va aduna algebric -1D. Exemplu: punct
mort cu -2,0D; refractia ochiului va fi -2.0 + (-1,0) = -3,0D
Daca punctul mort se obtine cu +1,0D ochiul examinat este emetrop. Refractia = +1,0 – 1,0 = 0
Skiascopia se face in meridianul orizontal si vertical. Existenta unor diferente in refractiile celor
doua meridiane = astigmatism.
2. Oftalmoscopia este o metoda ce permite o detrminare aprximativa a refractiei ochiului
examinat.Examenul se face in camera obscura ,cu pupilele dilatate. Se vor potrivi lentilele
oftalmoscopului astfel incat sa se obtina o imagine clara al funduui de ochi (FO) . Lentila care
asigura cea mai cara imagine indica valoare refractiei ochiului examinat. Daca examinatorul este
emetrop FO al pacientului emetrop va fi vazut cu 0 dioptrii. Daca pacientul este ametrop
,valoarea ametropiei va fi data de cea mai puternica lentila convergenta in cazul hipermetropiei
sau de c cea mai slaba lentila concava in cazul miopiei care asigura o imagine calara a FO.
Daca examinatorul este ametrop , la aprecierea refractiei pacientului se va tin cont de valoarea
ametropiei examinatorului valoare care se va aduna sau se va scade din valoarea lebtilei
oftalmoscopului dupa cum ametropia este de acelasi sens sau de sens opus cu ametropia
persoanei examinate. Oftalmoscopia un permite determianre avalorii astigmatismului.
3.Refractometria este o metoda obiectiva ,rapida de determinare a refractiei in meridianele
principale si a inclinatiei exacte a acestora.
Principiul metodei consata in proiectarea unor teste pe retina ochiului examinat si analiza
imaginii obtinute prin reflexia fascicului pe retina. Refractometrele
(Hartinger,Topcon,Rodenstock) folosesc jumatate din pupila pentru proiectarea testului iar
cealata jumatate pentru observatie.
Refractometrul Hartinger proiecteaza o mira formata din doua grupe de cate teri liniute
paralele si doua grupe de cate 2 liniute paralele aszate perpendicular pe primele. Grupele de
cate trei linute servesc la determinarea refractiei in meridianul examinat iar grupele de cate
doua liniute la stabilirea inclinatiei meridianului respectiv.
Dupa clarificarea mirei se citeste pe scala aparatului inclinatia meridianului si refractia
acestuia apoi se roteste aparatul cu 90 grade si se obtine refractia celuilat meridian principal.
Rezulatatele obtinute sunt influentate de acomodatia pacientului motiv pentru care este
necesara suprimarea ei prin midriatice la subiectii tineri.Metoda este rapida si confortabila,
aplicarea ei este conditionata de transparenta mediilor oculare.
4. Autorefractometria computerizata.
Autorefractometrele sunt aparate computerizate cu memorie,calitativ superioare
refrcatometrelor manuale. Dioptronul este un autorefrcatometru care pe baza unor masuratori
de biometrie oculara si analiza imaginii unei grile tst proiectata pe retina calculeaza valoarea
refrcatiei oculare si o inregistreaza automat fiind posibila si imprimarea rezultatelor pe o
cartela. Aparatul exploreaza succesiv 6 meridiane ale dioptrului ocular analizaea relutatele
obtinute si afiseaza refractia pentru doua meridiane principale indicand si corectia teortica.
Masurarea este exacta pana la 12 dioptrii, peste aceasta valore este necesarae verificarea
rezultatelor prin alte metode obiective.
5.Keratometria (oftalmometria) este metoda obiectiva de determinare a refrcatiei corneei
(prin studiul fetei anterioare a acesteia)care se coporta ca o oglinda convexa in care imaginea
unui obiect este directa,micsorata si virtuala.Corneea este responsabila de majoritatea
defectelor de refractie asferica (astigmatisme). Aparatele utilizate permit masurarea corneei
pe suprafete mici cu diametrul de 3-4 mm.
Metoda permite determinarea:
-razei de curbura
-diferenta dioptrica dintre meridianele principale
- gradul de inclinare al meridianelor
-valoarea dioptrica a corneei (unele aparate)
Principiul etodei consta in proiectarea pe corneea ochiului examinat a unor teste si studierea
imaginii lor reflectata de fata anterioara a corneei.
Cel mai utilizat aparat este astigmometrul Javal-Sciotz, care proiecteaza pe cornee doua mire de
culoare verde una de forma dreptungiulara iar cealata sub forma unei scarite duble cu cate trei
trepte ,fiecare treapa avand valoarea de 1 dioptrie.Ambele mre auin centru cat eo linie neagra
transversala.
Tehnica examenului : Examenul se desfasoara in camera obscura ,bolnavul fiind asezat la
aparat.Un ochi este acoperit cu un ecran iar cel examinat va fixa obiectivul. Se examineaza mai
intai meridianul orizontal punand mirele in contact far asa se suprapuna si cu liniile transversale
in continuitate. In acest moment se poate citi pe scla aparatului raza de curbura a corneei
eprimata in milimetri si refractia meridianului exprimata in dioptrii.
Se roteste aparatul la 90 grade si se examineaza in continuare meridianul vertical. Se pot ici
urmatoarele situatii
- cele doua meridiane raman in contact cu linia transversala continua (meridianul vertical
are aceeasi refringenta cu cel orizontal)
- cele doua mire se suprapun (stigmatism direct sau conform regulei) . Numarul treptelor
suprapuse peste dreptunghi arata gradul astigmatismului in dioptrii. Pe cadranul gradat se
citeste raza de curbura si refractia meridianului vertical.
- Cele doua imagini se departeaza (astigmatism invers regulei) indicand faptul ca
meridianu vertical al corneei are putere de refractie maimica decat cel orizontal (raza de
curbuar mai mica). Se vor pune mirele in contact si se roteste aparatul cu 90 grade
aducandu-l in pozitia initaia. In aceasat situatie irele se vr suprapune si putem afla gradul
astigmatismului invers regulei.
Dac ain pozitia orizontala sau verticala mirele sunt in contact dar limitele transversale sunt
decalate este cazul unui astigmatism oblic. Se va roti aparatul pana la asezarea in continuitate
a liniilor transversale. Se noteaza axul si se roteste aparatul cu 90 grade pentru a afla refractia
celulilat meridian principal. Dca mirele un pot fi puse in contact sau sunt deformate este
vorba de un astigmatism neregulat.

Lentile corectoare ale viciilor de refractie


Lentilele sunt medii transparente delimitate de doua suprafete din care cel putin una este
curba. In practica cel mai frecvent se utilizeaza lentile cu ambele sufrate curbe.
La o lentila se descriu:
- razele de curbura , sunt razlae care dau suprafete curbe ce delimiteaza lentila
- centrele de curbura sunt centree suprafetelor lentilei
- axa principala este dreapta care uneste cele doua centre de curbura sau in cazul lentilelor
cu o suprafata plana este dreapta perpendiculara pe suprafata plana ce trece prin centrul
de curbura al asuparfetei curbe
- centrul optic este situat pe axa principala (axa optica) si reprezinta punctul prin care
razele traverseaza lentila fara a fi deviate.
- axele secundare sunt drete care trec prin centru optic
- focarul rincipal este punctul in care converg razele luminoase refractate de lentila si
provenite sintr-un fascicul de raze paralel cu axul optic.Focarul principal este situat pe
axul optic
- focarele secundare sunt punctele in care converg razele refractate provenite din
fasciculele luminoase neparalele cu axul otpic. Ele sunt situate pe un plan perpendicular
pe axul optic numit plan focal. Lentilele convergente au doua focare principale
reale,simetrice in raport cu centrul optic. Lentilele divergente au focarele princiale
virtuale (situate la intersectia prelungirilor razelor refractate)
- distanta focala este distanta dintre centrul optic al lentilei si focarele principale.
Clasificarea lentilelor :
Lentilele pot fi :- sferice (segment de sfera) – convexe (convergente)
- concave ( divergente)
- cilindrice (segment de cilindru) –convexe
- concave

Lentile sferice convergente


Se noteaza cu + , sunt mai groase la centru decat la periferie si pot fi considerate ca doua
prisme a caror baze sunt in contact. Ele pot fi plan convexe, biconvexe,menisc convexe.
Aceste lentile au proprietatea de a strange intr-un focar F un fascicul de raze luminoase paralele care
strabat lentila.Daca fasciculul de raze luminoase prvine din focarul princeipal al lentilei razele vor fi
paralele dupa trecerea prin lentila. Imaginea data de lentilele convergente va fi cu atat mai mica cu cat
obiectul este situat mai departe de lentila si va fi egala cu obiectul daca aceasta este situata la dublul
distantei focale. Daca obiectul este situat in focarul lentilei imaginea va fi mai mare decat obiectul dar
neclara. Daca obiectul este situat intre focar si lentila imaginea data va fi mai mare decat obiectul,
dreapta si virtuala.

12. Principiile de corecţie a miopiei, hipermetropiei şi


presbiopiei.
Miopia – viciu de refracție, în care focarul razelor de lumină se romează
înaintea retinei. Pacientul nu vede la distanță, dar vede în apropiere. În
hipermetropie, pacientul nu vede bine nici la distanță, nici din
apropiere, ci numai prin acomodație. Iar presbiopia-pierderea treptata a
capacitatii ochilor de a focaliza obiectele apropiate din cauza dereglării
acomodației (cu vârsta scade elasticitatea cristalinului). Acestea toate
sunt ametropii – stari patologice de refracție. Emetropiile – în normă.
Se determină acuitatea vizuală prin metoda subiectivă, la distanța de 5 m
cu ajutorul tabelei de teterminare a a.v. Miopia (axială/refractiva după tip; gr
1(3D), 2(6D), 3(6D+)) se va corecta cu lentilă divergenta, iar hipermetropia
cu lentila convergenta. Pacientul trebuie sa poate citi rândul 7-8 din tabel.
Valoarea obtinuta impartindu-se la 2.L. divergenta disperseaza razele de
lumina, iar cea convergenta le concentreaza. Miopia se mai corecteaza și
cu lazerul (chirurgia fotorefractica), care diminueaza puterea de refractie a
corneei. Hipermetropia - indica lentile convergente puternice cu care
pacientul va putea citi rândul 10 din tabel. În presbitie, trat. este la fel –
etiologic, cu lentile de contact sau chirurgical. În tratament se include și
terapia medicamentoasă, cu – vasodilatatoare, vit AECB1B2B6,
corticosteroizi,fermenti etc

13. Particularităţile înlăturării corpilor conjunctivali şi


corneeni.
Dacă corpul se află în sacul conjunctival – se înlătură cu ajutorul unui
bastonaș cu vată (sau prin irigare), la necesitate cu răsucirea pleoapei
superioare. Corpul străin al corneei se înlătură cu un obiect cu vârf ascuțit
– de ex ac seringă, cu administrarea anesteziei topice. De regulă, corpii
străini se extrag cu pensa sau magnetul. Sunt mai ușor de înlăturat dacă
se află în camera anterioară sau în cristalin. Din camera anterioară, cu
pensa sau magnetul se extrag fie prin plagă sau printr-o incizie sclerală
suplimentară cât mai aproape de aflarea obiectului. Dacă corpul străin este
nemagnetic, se extrage cu pensa specială sub aparatul Renghen. Din
cristalin – dacă este deteriorat se extrage (cu pensa sau magnetul) și
cristalinul. Din corpul vitros – prin plaga penetranta sclerala, cu pensa sau
magnetul, dacă corpul este parțial adâncit, sau printr-o incizie sclerala dacă
e în profunzime. Cel mai des utilizate metode (pentru corpul vitros) sunt:
1)prin plaga penetrantă sclerală, 2) diascleral cu magnetul prin incizie
sclerala în punctul de poziție a corpului străin, 3) transvitrean – metoda
moderna de electie, prin vitrectomie în toate cazurile de localizare a
corpului străin în vitros. Pentru prevenirea infecției se vor indica antibiotice,
profilaxie antitetanica, repaus la pat pana la 14 zile, în scopul de a preveni
dezlipirea de retina.

14. Determinarea unghiului deviaţiei globului ocular.


 devierea axelor oculare produce perturbări ale recepţiei vizuale la nivelul
cortexului occipital

 denumirea vine din limba greacă strabismos = vedere încrucişată (normal


cei doi ochi sunt în poziţie paralelă)

 din devierea axelor vizuale ale celor doi ochi rezultă unghiul de deviaţie

Dupã unghiul de deviaţie:

- cu unghi de deviaţie stabil;

- cu unghi de deviaţie instabil;

Dupã gradul devierii:

- foarte mic: 5

- mic: 6-10

- mediu: 11-20

- mare: 21-35

- foarte mare: peste 35

Strabisme esenţiale

 pentru a suprima confuzia (două imagini necorespondente), creierul


neutralizează adică exclude (uită) una din imagini, cea a ochiului deviat
 unghiul de deviaţie este constant în toate direcţiile privirii

 afectează copii

 ochiul deviat riscă să devină ambliop

 strabism convergent în 95% dintre cazuri

Strabisme paralitice

afectează adulţii

cauza: paralizie de nerv cranian

limitarea mişcărilor globului ocular datorită hipoacţiunii muşchiului


paralizat

diplopie

atitudine vicioasă a capului şi gâtului

În funcţie de deviaţia strabicã şi diferitele alterãri funcþionale ale vederii

existã o clasificare foarte vastã a strabismelor dupã anumite criterii:

I. Dupã direcţia deviaþiei:

- strabisme convergente - când ochiul strabic deviazã în interior;

- strabisme divergente - când deviaţia este în exterior;

- strabisme sursumvergente - în sus;

- strabisme deorsumvergente - în jos.

II. Dupã ochiul fixator:

- strabisme monoculare, unilaterale;

- strabisme alternante.

III. Dupã permanenţa deviaţiei:

- permanent;

- intermitent;
IV. Dupã unghiul de deviaţie:

- cu unghi de deviaţie stabil;

- cu unghi de deviaţie instabil;

V. Dupã gradul devierii:

- foarte mic: 5

- mic: 6-10

- mediu: 11-20

- mare: 21-35

- foarte mare: peste 35

VI. Dupã influenţa acomodaţiei:

- strabism acomodativ;

- stabism neacomodativ;

VII. Dupã prezenţa sau absenţa ambliopiei: cu sau fãrã ambliopie; ambliopie ce
poate fi micã, mare sau foarte mare.

15. Ajutorul premedical în combustii şi plăgi penetrante


ale globului ocular.
Traumele globului ocular pot fi: chimice, termice, mecanice, radiative
electrice etc. Tratamentul combustiilor include: 1) primul ajutor și 2)
trat. specializat: - terapeutic și – chirurgical. Primul ajutor se acorda la
locul accidentului sau în oficiul medical și include irigarea abundentă cu
ser fiziologic, apa distilată sau chiar curgătoare, de la robinet cel puțin
30-40 min. urmată de înlăturarea fragmentului chimic (ex:varul) din sacul
conjunctival și de sub pleoape prin eversia obligatorie a acestora. Trat.
terapeutic include aplicarea topica a antibacterienelor, midriaticelor,
antiinflamatoare; reglarea presiunii intraoculare (cu hipotensive,
diuretice); facilităm inducerea proceselor de regenerare, epitelizare,
cicatrizare a defectelor tisulare, lentile de contact etc. Trat. chirurgical
include: excizia țes.necrozate, evacuăm umoarea apoasă cu conținut de
agent chimic (paracenteza), acoperim corneea cu membrană amniotică,
combatem complicațiile tardive prin: plastia cavității conjunctivale,
operație fistulizantă în glaucom secundar, keratoplastie,
keratoprotezare. În trat. prespitalicesc în plaga penetrantă efectuăm:
aplicare topică antibacteriene, - profilaxia tetanosului; -pansament
aseptic; - transportarea pacientullui cu transport sanitar în poziție
decubit dorsal în spital. În spital se va efectua: - chirurgia plăgii
penetrante cu suturarea acesteia și restabilirea maxim posibilă a
integrității anatomice structurale a globului ocular; putem efectua
iridoplastie, keratoplastie, înlăturarea corpului străin dacă acesta există.
Apoi aplicăm remediile medicamentoase, topi și general (antibacteriene,
antiinflamatoare, midriatice, hemostatice la necesitate, diuretice,
oftalmohipotensive etc.)

16. Oftalmoscopia (examinarea fundului de ochi).


Oftalmoscopia (examinarea fundului de ochi)
este un test prin care permite vizualizarea structurilor din interiorul ochiului –
numit “fund de ochi|”,precum si a altor structuri ,cu ajutorul unui instrument de
marire numit oftalmoscop si a unei surse de lumina .Fundul de ochi contine cellule
nervoase –retina,care detecteaza imaginile vazute de cornee.Contine de
asemenea si vase de singe si nervul optic.
Exista doua tipuri de oftalmoscopie:
1.Oftalmoscopia directa- care poate mari imaginea de 15 ori
2.Oftalmoscopia indirecta-se utilizeaza o banda speciala pusa pe cap care are
atasata o sursa de lumina si are in mina niste lentil speciale care furnizeaza un
unghi mai larg de vedere a interiorului ochiului si a fundului de ochi.
Oftalmoscopia se foloseste pentru a putea detecta diferite dereglari a ochiului
cum ar fi cataracta ,pentru a diagnostica correct alte probleme ale ochilor,penttru
a evalua diverse simpotome cum sunt durerile de cap,si pentru a detecta si alte
probleme si dureri ,cum sunt loviturile de cap sau tumorile pe creier. Pentru
realizarea acestui test sunt necesare preprarate special.Se pot folosi picaturi de
ochi ,pentru a dilata pupilele si a face mai usoara vederea fundului de ochi.
Dilatarea dureaza 15-20min ,dupa test citeva ore ochii vor avea usoare problem
de localizare si vor fi sensibili la lumina.
Nu doar afectiunile retinei pot fi examinate ci si alte boli cum ar fi
1)ateroscleroza(depunerile de colesterol si modificarile vaselor sanguine)
2)hipertensiunea
3)diabet
4)boli de sange
5)cataracta
6)degenerecenta maculara (frecvent la pacientii in varsta si consta in deteriorarea
regiunii central a retinei (macula) determinind scaderea acuitatii vizuale.

17. Localizarea corpilor străini intraoculari.


Acesta este foarte expus incidentelor traumatice, insa, din fericire, doar un
procent redus din totalitatea cazurilor au afectare profunda a structurilor (si
prognostic rezervat). Cele mai multe sunt traumatisme superficiale.
Din punct de vedere medical, acestea sunt de mai multe tipuri: arsuri, plagi,
contuzii, corpi straini, eroziuni, abraziuni. In cele ce urmeaza sunt prezentate si
descrise cele mai frecvente tipuri de traumatisme oculare, precum si principiile
diagnostice si terapeutice.

a. Cauze

Cele mai des intalnite cauze ale traumatismelor oculare sunt reprezentate de bucati
de lemn, aschii, metal, sticla, pietre, mingi de tenis, fluturasi de badminton, sageti,
artificii. Ele pot determina traumatisme penetrante sau perforante (plagi), in care
este intrerupta integritatea epiteliului cornean si structura ochiului este afectata in
profunzime, sau contuzii, care nu sunt penetrante si afectarea este mai superficiala.

1. Abraziuni si perforatii
Abraziunile corneene se caracterizeaza ca fiind leziuni superficiale, care nu
intereseaza structurile profunde si nici nu altereaza integritatea epiteliului
corneean. Ele sunt produse in diverse situatii, unele foarte frecvente si pacientul
poate sa nu fie constient ca a suferit un astfel de traumatism deoarece simptomele
pot fi foarte slab exprimate clinic. Cel mai frecvent abraziunile apar in urma
contactului cu fire de praf grunjoase, cu frunze, ramuri de copac sau aschii sau in
momentul in care pacientul este lovit in ochi (accidental sau voit). Ele pot fi
complicatii relativ frecvente in cazul pacientilor care folosesc lentile de
contact pentru corectarea defectelor de vedere sau in scop cosmetic.

Prin mecanism traumatic similar abraziunilor corneene poate sa apara si irita


traumatica. Termenul descrie inflamatia de natura traumatica a irisului. Irisul este
de fapt zona colorata a ochiului (contine un strat pigmentar specific) care este
responsabila de reglarea cantitatii de lumina care ajunge la retina. Irita traumatica
poate fi rezultatul unor leziuni oculare directe cu un obiect bont, ca de exemplu un
pumn.
2. Perforatiile
Sunt leziuni in care apare o solutie de continuitate in epiteliul afectat, fie ca este
vorba de cel conjunctival, corneean sau scleral. Ele trebuie investigate foarte atent
deoarece pot asocia leziuni profunde care, daca nu sunt tratate corect si la timp, pot
afecta serios functia ochiului. Etiologia acestor traumatisme este multipla si
include : contactul cu obiecte metalice zburatoare, aschii, caderi de la inaltime.

Dintre aceste perforatii, cele mai periculoase si grave in acelasi timp sunt plagile
sclerale deoarece in urma lor, globul ocular este deschis. Riscul de aparitie a
complicatiilor locale precoce si tardive, inclusiv a celor infectioase este ridicat in
cazul in care pacientul nu se prezinta de urgenta la spital.

3. Corpi straini intraorbitali


Prin corp strain se intelege de obicei o bucata de mici dimensiuni de metal, plastic,
sticla sau lemn care provine din mediul extern si ajunge in mod accidental in
contact cu ochiul, determinand o simptomatologie specifica si o reactie locala
menita sa protejeze ochiul de actiunea posibil daunatoare. Datorita pozitiei
ochiului, aproape orice poate sa vina in contact cu el, iar profunzimea localizarii
corpilor straini difera in functie de natura lor.

Corpii straini corneeni si conjunctivali sunt de cele mai multe ori in contact cu
suprafata oculara fara sa penetreze efectiv epiteliul. Pot fi si exceptii: corpi straini
inclavati in cornee care trebuie excizati doar in sala de interventii. In cazul corpilor
starini de natura metalica exista posibilitatea ca dupa cateva ore, in jurul lor sa se
formeze un inel de rugina. Acesta trebuie si el tratat si indepartat dupa ce agentul
traumatic in sine este scos.

Corpii straini intraorbitali sunt localizati in interiorul orbitei, insa nu penetreaza


efectiv globul ocular. Ei trebuie localizati foarte precis pentru ca excizia sa fie
completa si astfel sa nu ramana vreun fragment intraorbital deoarece acesta se
poate mobiliza si penetra ochiul.
Corpi straini intaoculari sunt acei corpi straini care se gasesc in interiorul ochiului,
care au penetrat sau perforat epiteliul de la suprafata si au ajuns in structurile
profunde.

CLASIFICARE
1. Corpii straini corneeni: determina aparitia unei senzatii de disconfort, de nisip
in ochi, scaderea acuitatii vizuale si aparitia fotofobiei, pe fondul hiperlacrimatiei.
Uneori corpul starin poate fi observat la suprafata corneei (in special in
examinarea cu lampa cu fanta). In cazul in care este vorba de un corp strain
metalic apare un inel de rugina in jurul acestuia care poate complica afectiunea si
care necesita, la randul lui, tratament de specialitate.
2. Corpii straini intraorbitali: determina aparitia unei simptomatologii la cateva
zile de la traumatismul intial. Pacientul acuza dureri intense, ce se accentueaza la
mobilizarea ochiului, scaderea vederii si diplopie. Exista insa si cazuri pauci sau
chiar asimptomatice.
3. Corpii straini intraoculari: sunt initial asimpotmatici, insa pe parcurs pacientul
descrie durere, fotofobie, ochiul se inroseste si poate sa apara si edemul local.

18. Principiul de instilare a colirelor oftalmice şi aplicării


unguentelor.
1.Bolnavul este rugat sa priveasca in sus

2.Medicul cu indcatorul minii stangi aplicat pe margnea superioara a pleoapei


inferioare o trage usor in jos,astfel ca sa se vada fornxul conjunctival inferior

3.Cu mina dreapta se picura sau se aplica substanta medicamentoasa in unghiul


intern al ochiului.NU se ating genele si marginea pleoapelor.Cu un tampon steril
se absorb surplusul medicamentelor.

In timpul procedurii medical va purta manusi sterile.