Sunteți pe pagina 1din 50

PRINCIPIILE DE FORMARE A IMAGINII

RADIOLOGICE

1. NOTIUNI GENERALE
Operatia fundamentala in radiologie este obtinerea imaginii
radiologice. Aceasta se deosebeste in multe privinte de
imaginea vizuala obisnuita. Ea este o reprezentare de umbre
produse pe filmul radiologic de fascicolul de radiatii emergent
care a suferit absorbtia determinata de corpul examinat.
Obiectul examinat devine transparent la radiatiile X, dar de o
transparenta deosebita, determinata de legile absorbtiei
atomice si nu de cele ale legilor optice. Imaginea radiologica
se formeaza cu ajutorul razelor X.

Ca sa intelegem acest fenomen, este necesar sa


amintim de principiul fizic care sta la baza producerii razelor X
si anume, acela al coliziunii.
Pentru producerea razelor X este necesar sa obtinem electroni
liberi, accelerati la viteze foarte mari, intre catod si anod si
apoi franati de anod. Dispozitivul de accelerare este tubul
Rontgen, denumire data dupa numele marelui profesor de
fizica de la Universitatea Wurzburg, Wihelm Conrad Rontgen,
care a pus in evidenta pentru prima data in istorie, RAZELE X
– una dintre remarcabilele descoperiri ale stiintei medicale. In
experientele sale cu raze catodice, a observat un fenomen

1
neobisnuit si necunoscut pana atunci. Trecand un curent de
inalta tensiune printr-un tub din care fusese aspirat aerul, el
a observat ca in momentul trecerii curentului, un ecran care
se afla in apropiere devenea fluorescent, chiar si atunci cand
tubul era invelit intr-o hartie neagra ce nu permitea trecerea
razelor de lumina. Reproducand de nenumarate ori
fenomenul, Rontgen a ajuns la concluzia ca in tub se
produce un nou tip de energie radianta, un nou tip de raze.
Aceste raze necunoscute, provocau fluorescenta unei sari
duble – cianura de bariu si platina ce acoperea intr-un strat
subtire ecranul - si puteau strabate neimpiedicate, o hartie
de culoare neagra. Experientele ulterioare au aratat ca razele
nou descoperite nu trec numai prin hartie ci si prin alte
materiale, chiar si prin corpul omenesc, descoperindu-se
astfel si o alta insusire remarcabila a lor : pe ecran sau pe
placa fotografica se puteau distinge usor umbrele intense ale
oaselor si umbrele mai transparente ale tesuturilor moi.
Rontgen s-a convins astfel ca aceste raze, sunt retinute intr-
un mod deosebit de diferite tesuturi ale organismului uman.
Deasemenea, o alta insusire a acestor raze este aceea de a
ioniza aerul.
Aceasta proprietate de a provoca ionizarea materiei
sta la baza asa – numitului efect biologic ale razelor X.
Razele “ X “ sunt cunoscute si sub denumirea de RAZE
RONTGEN, din respect s i consideratie pentru modestul
savant, care, desi este descoperitorul lor, nu le-a dat numele
sau. Prima radiografie din lume a fost executata de marele
savant si reprezinta mana stanga a sotiei sale.

2
2. PRODUCEREA SI NATURA RAZELOR X

Razele Rontgen sau razele X sunt o forma speciala de


energie radianta ondulatorie , intrebuintata in radiodiagnostic si
rontgenterapie.
Tubul Rontgen este format dintr-un recipient din sticla cu vid
foarte avansat in interior si 2 electrozi – catod si anod (vezi fig. 1).

Fig 1

Catodul adus la incandescenta emite electroni care sub


influenta campului electric se deplaseaza catre anod. Catodul este
format dintr-o spirala de wolfram (tungsten) incalzita cu ajutorul

3
curentului de incalzire. In fata catodului, la o anumita distanta este
montata o placa metalica, numita anod (anticatod). Intre catod si
anod se aplica o tensiune cu o anumita polaritate, asa incat
catodul sa fie negativ fata de anodul pozitiv. In acest mod in tub
se stabileste un curent electric, fenomen denumit “emisiune
termoelectronica”. Electronii incarcati cu sarcina negativa sunt
antrenati cu viteza mare catre anod, datorita campului electric
creat dintre cei doi electrozi. Curentul din tub se numeste curent
anodic, iar tensiunea aplicata intre electrozi poarta numele de
tensiune anodica. Electronii ajunsi la anod patrund foarte putin in
interiorul acestuia, fiind franati si captati de atomii paturilor
superficiale ale anodului. Franarea brusca a unor electroni va duce
la transformarea energiei cinetice a acestora in energie radianta; o
alta parte din electronii ce patrund in atom pot expulza electroni
de pe orbitele cele mai apropiate de nucleu ducand la ionizarea
atomului. Electronii de pe orbitele mai indepartate vor lua locul
electronilor expulzati eliberand in acelasi timp, sub forma de
impuls, anumite cuante de energie datorita diferentelor de energie
a nivelelor. Acestia poarta numele de fotoni de absorbtie sau
radiatii caracteristice. Rezulta ca razele X produse in urma
coliziunii iau nastere prin doua mecanisme: prin franare (radiatii de
franare) si prin absorbtie (radiatii caracteristice).

Razele Rontgen sunt ondulatii electromagnetice. In gama


generala a radiatiilor ondulatorii, ele se incadreaza intre razele
luminoase cu cea mai mica lungime de unda, adica razele
ultraviolete (lungime de unda 0,4 – 0,2 microni), si razele radiului
(0,06 – 0,001 Angstrom).

4
Gama razelor Rontgen este cam intre 8 si 0,06 Angstrom.
Razele Rontgen au o serie de proprietati folosite in radiodiagnostic,
si anume: se propaga in linie dreapta, provoaca luminiscenta unor
saruri ca platinocianura de bariu si tungstatul de calciu, strabat
corpurile pe care le intalnesc, fiind absorbite inegal in ele,
impresioneaza emulsia fotografica; de asemenea, au o anumita
calitate in raport cu lungimea de unda. Aceste proprietati converg
la formarea imaginii radiologice. Un fascicul de raze Rontgen se
caracterizeaza prin:
a) - intensitatea razelor, ceea ce corespunde cantitatii de
raze emise in unitatea de timp;

b) –duritatea razelor, care este calitatea razelor de a


patrunde prin diferite corpuri.

Cantitatea de raze depinde de numarul electronilor


fasciculului catodic, numar care este proportional cu incalzirea
filamentului , iar calitatea razelor depinde de viteza electronilor,
care este proportionala cu diferenta de potential dintre anod si
catod (voltajul inaltei tensiuni).
Tuburile radiogene sunt de putere diferita. Aceasta putere
reprezinta valoarea maxima a produsului dintre tensiunea inalta
aplicata la tub si intensitatea curentului tubului care poate trece
timp de o secunda fara a prejudicia tubul. Tuburile cu anod fix se
construiesc in mod obisnuit pentru o putere de: 1; 2; 3; 6; 10 kW,
iar tuburile cu anod rotativ se construiesc pentru o putere de 12;
20; 22; 40; si 50 kW. Aceasta putere, care reprezinta capacitatea

5
de incarcare a unui tub, depinde de marimea punctului de impact
al anodului (focarul).

3. IMAGINEA RADIOGRAFICA - BAZELE FIZICE

3.1. PROPRIETATI ALE RAZELOR RONTGEN


FOLOSITE IN FORMAREA IMAGINII

3.1.1. PROPAGAREA. Razele Rontgen formate la nivelul


anticatodului se raspandesc in linie dreapta, in toate directiile(Fig2)
anticatodul fiind taiat oblic, razele care strabat peretele tubului
formeaza un fascicul cu aspectul unei jumatati de sfera, restul
fiind “ absorbite “ de blocul metalic al anticatodului. Din acest
fascicul utilizam un fascicul “conic”, mai mic sau mai mare, dupa
nevoie, pe care il delimitam cu ajutorul diafragmei sau cu
localizatoare de diferite dimensiuni. Proiectia razelor Rontgen se
face in linie dreapta si – divergand de la anod - ele formeaza un
fascicul “conic” cu varful in focarul anodului; baza acestui con este
limitata de planul de proiectie in cazul nostru, filmul radiografic.
6
Fig 2

3.1.2. EFECTUL DE LUMINISCENTA. Exista unele corpuri


care devin luminiscente sub actiunea razelor Rontgen. Aceasta
luminiscenta este de doua feluri: fluorescenta si fosforescenta.

7
Fluorescenta dureaza atat timp cat cad razele pe aceste corpuri,
iar fosforescenta dureaza si dupa incetarea actiuni razelor. Aceasta
proprietate a razelor Rontgen este folosita mai ales in metoda
radioscopiei, dar o intrebuintam si in metoda radiografiei la
ecranele intaritoare. Ecranele intaritoare au stratul activ din
cristale de tungstat de cadmiu, care da, sub actiunea razelor
Rontgen, o fluorescenta albastra – violeta care impresioneaza filmul
mai mult decat razele Rontgen.

3.1.3. EFECTUL RAZELOR RONTGEN ASUPRA


FILMULUI. Razele Rontgen au proprietatea de a impresiona
emulsia de bromura de argint intinsa in strat subtire pe ambele
fete ale filmului. Bromura de argint, modificata si redusa la argint
metalic de reactivii speciali din revelator , da culoarea neagra a
filmului. Aceasta proprietate a razelor Rontgen este folosita in
metoda radiografiei, care utilizeaza – pentru formarea imaginii
radiologice – impresionarea inegala a unei emulsii sensibile printr –
un fascicul de raze Rontgen care a traversat corpul omenesc.

3.1.4. ABSORBTIA. O caracteristica importanta a razelor


Rontgen este de a traversa corpurile, chiar si pe cele
netransparente la lumina. Traversand insa materia, ele sufera
modificari cantitative si calitative. Astfel, fascicolul de raze Rontgen
slabeste cantitativ prin absorbtia unei cantitati de raze in corpul
iradiat, raze care s-au transformat in alte energii (caldura, efect
foto - chimic); pe de alta parte, rezulta o schimbare calitativa prin

8
nasterea unor radiatii noi - secundare - , cu o lungime de unda
mai mare decat cele primare. In esenta, “absorbtia” constituie
suma fenomenelor care se produc atunci cand razele Rontgen
strabat un corp, transformandu – se in alta forma de energie.
Intalnind in calea lor diverse corpuri, razele Rontgen sunt
“absorbite” de acestea intr-o proportie mai mare sau mai mica, iar
restul energiei radiante, modificata si ea, traverseaza corpul.
Absorbtia razelor Rontgen este supusa anumitor legi si depinde de:

a) - greutatea atomica a corpului traversat: un corp cu o


greutate atomica mai mare (numarul atomic al elementelor ce il
compun) “absoarbe” mai multe raze Rontgen si este mai “opac”,
decat un corp cu o greutate atomica mai mica. Puterea de
absorbtie creste cam cu puterea a patra a numarului atomic al
elementului. Ex.: un os care contine calciu (nr. atomic 20) absoarbe
mai mult decat oxigenul (numar atomic 8) ce s-ar gasi in partile moi;
aceasta inseamna ca un atom de calciu absoarbe de 40 de ori
mai multe raze decat unul de oxigen. Asa se explica posibilitatea
de a obtine o imagine radiografica a osului fata de aceea a partilor
moi, precum si intrebuintarea elementelor cu mare numar de
ordine ca mijloc de contrast, cum este de exemplu bariul. In corpul
omenesc nu exista insa elemente pure, ci combinatii de elemente,
si deci “absorbtia” trebuie inteleasa ca rezultatul sumarii lor.

b) - densitatea corpului traversat, fiind direct proportionala cu


absorbtia; deci , un volum de aer absoarbe mult mai putin decat
acelasi volum de carbon. Numarul atomic al carbonului este 6, iar
al elementelor care compun aerul 17 (oxigen 8 plus azot 9); astfel,
aerul ar trebui sa absoarba mult mai mult decat carbonul, ceea ce
in realitate nu se intampla. Aceasta se explica prin faptul ca in
9
corpurile dure, cum este carbonul, se gasesc mult mai multi atomi,
in acelasi volum, decat in aer. Intr-un volum de carbon se afla de
14000 de ori mai multi atomi decat in acelasi volum de aer. Deci,
puterea de absorbtie a corpurilor nu depinde numai de numarul
atomic, ci si de numarul lor pe unitatea de volum, adica de
densitate, de greutatea specifica. Partile moi ale corpului omenesc
se comporta ca si carbonul; ele contin 75% apa si densitatea lor
este mult mai mare decat a aerului (de 1000 de ori). Asa se
intelege de ce plamanul, care contine si aer, are o absorbtie mai
mica decat partile moi, si va aparea pe radiografie in mare contrast
fata de acestea, cu toate ca nu exista o mare deosebire intre
absorbtia atomilor din aer fata de aceea a partilor moi. Astfel se
explica imaginea toraco - pulmonara. In corpul omenesc exista
elemente cu densitati diferite: oase = 1,9; cartilaje = 1,09; sange,
bila = 1,09; grasime = 0,94; aer = 0,0013; - deci, si “absorbtia” in
aceste elemente este diferita.

c) - grosimea corpului traversat; - astfel, un corp cu o anumita


greutate atomica si densitate va absorbi cu atat mai multe raze, si
va fi cu atat mai “opac” pentru razele Rontgen, cu cat va fi mai
gros.

d) - “absorbtia” creste cu puterea a treia a lungimii de


unda. – adica, razele cu lungime de unda mare, care sunt raze
moi, vor fi absorbite mai mult decat cele cu lungime de unda
mica care sunt raze dure.

In rezumat la cele expuse mai sus, putem spune ca razele


Rontgen, intalnind in calea lor diverse corpuri, sunt “absorbite” in
proportie mai mare sau mai mica, dupa cum numarul atomic,

10
densitatea, grosimea acestor corpuri si lungimea de unda au fost
mai mari sau mai mici. Dupa cum “absorbtia” a fost mai mare
sau mai mica, se va obtine o cantitate de raze emergente mai
mica sau mai mare.

3.1.5. CALITATEA SI CANTITATEA.

Calitatea razelor Rontgen, numita in practica “duritate”, este


definita prin tensiunea electrica de la capetele tubului radiogen si
se masoara in kilovolti. Marindu-se tensiunea, se mareste si
puterea de patrundere a razelor, deci calitatea. O alta masura
exacta a “duritatii’ este si lungimea de unda, care, cu cat va fi
mai mica, cu atat puterea de patrundere va fi mai mare.
Deci, fiecare lungime de unda traduce o anumita tensiune:
- tensiune mica inseamna lungime de unda mare si raze “moi”,
putin patrunzatoare;
- tensiune mare este egala cu lungimea de unda mica si raze
“dure”, patrunzatoare.
Razele care ies din tubul radiogen nu sunt toate de aceeasi
calitate, ci formeaza un amestec de raze cu putere de patrundere
variata (fascicul policromatic).
Facand legatura dintre calitatea razelor si legile absorbtiei, ne
putem da seama ca numai razele cu o anumita putere de
patrundere vor strabate corpurile. Astfel, pentru a obtine o
imagine radiografica , calitatea, respectiv tensiunea la bornele

11
tubului radiogen, va fi astfel aleasa incat razele sa nu fie complet
“absorbite” in timpul traversarii corpului. In radiografie folosim
raze de 40 – 90 kV si chiar pana la 125 kV.

Cantitatea sau intensitatea este energia rontgeniana care cade


in unitatea de timp pe unitatea de suprafata (o suprafata asezata
perpendicular pe directia razelor) si se masoara cu miliampermetrul.
Asadar, formarea imaginii radiologice se datoreaza in primul rand
“absorbtiei” inegale a razelor Rontgen la nivelul regiunii de
examinat; se mai datoreaza si proprietatii razelor Rontgen de a se
propaga in linie dreapta , intrebuintandu-se un fascicul conic de
raze, si proprietatii acestora de a impresiona filmul radiografic.
Pentru realizarea imaginii radiografice sunt necesare raze Rontgen
cu o anumita lungime de unda, raze suficient de patrunzatoare in
raport cu grosimea regiunii.

3.2. FORMAREA IMAGINII RADIOGRAFICE

Daca un fascicul de raze Rontgen de o anumita calitate cade


pe un film radiografic (pus intr-o caseta), acesta – dupa developare
– va apare uniform inegrit, deoarece razele au modificat uniform
bromura de argint (Fig. 3).

12
Fig 3 - Innegrirea uniforma a filmului radiografic printr-un fascicul de
raze Roentgen

Interpunand un corp omogen (de o anumita greutate atomica,


densitate s i grosime), in drumul fasciculului de raze Rontgen, pe
filmul radiografic va aparea o zona cenusie , albicioasa sau chiar
alba.
Fenomenul se explica usor: corpul “absoarbe” uniform o parte
din razele Rontgen: energia radianta care iese din corp reprezinta
cantitatea de raze incidente minus cantitatea “absorbita”. Din
aceste motive, fasciculul emergent va modifica mai putin bromura
de argint si deci, dupa developare, se va depune mai putin
precipitat negru, de argint metalic, in zona de proiectie a corpului
pe filmul radiografic. (fig 4)

13
Fig 4 - Interpunerea unui corp omogen intre focarul tubului si filmul
radiografic

Intelegem ca aceasta zona de proiectie va fi cu atat mai


albicioasa, chiar complet alba, cu cat corpul va “absorbi” mai mult
din fasciculul de raze incident sau cu cat acest fascicul va contine
un procentaj mai mare de raze moi. Daca corpul care se gaseste
in drumul fasciculului de raze are o constitutie neomogena , adica
cuprinde elemente cu greutate atomica si densitate diferite de
restul corpului, zona de proiectie de pe film va fi deosebita. In
acest caz, fasciculul de raze Rontgen, intalnind corpul de
constitutie neomogena, va fi inegal “absorbit” de fiecare element
cu greutate atomica si densitate diferite.

14
Astfel, la iesirea din corp, fasciculul emergent va prezenta o
intensitate neomogena si va impresiona inegal emulsia de bromura
de argint de pe filmul radiografic. Pe filmul radiografic rezulta o
imagine care corespunde detaliilor de constitutie si forma ale
partilor componente ale corpului aflat in drumul fasciculului de
raze.
Sa exemplificam cele expuse mai sus prin formarea imaginii
radiologicie a unui cot pe filmul radiografic Cotul situat in
fasciculul de raze Roentgen, fiind compus din elememente cu
numar atomic, densitate si grosimi diferite, va da pe filmul
radiografic o imagine cu nunante diferite.
Astfel humerusul, radiusul si cubitusul - cu saruri de Ca si P,
cu greutatea atomica relativ mare (Ca = 40, P = 32), "opace" pentru
razele Roentgen - "absoarbe" multe raze. In dreptul oaselor vor
ajunge pe filmul radiografic mai putine raze, se vor modifica astfel
mai putine granule de bromura de argint si deci, acolo unde se
proiecteaza pe film oasele humerus, radius, cubitus, va aparea o
zona relativ clara, o zona cu nunanta albicioasa. Partile moi, care
inconjoara oasele, constituite din elemente cu greutate atomica
mica (H, C, N, O), "absorb" putin razele Roentgen; astfel, in dreptul
proiectiei lor pe film va ajunge o cantitate relativ mare de energie
radianta , se vor modifica mai multe granule de bromura de argint
si va aparea o zona relativ cenusie (precipitat mai bogat de argint
metalic) .

In imaginea radiografica a tesuturilor moi ale cotului va


aparea insa o varietate mare de nuante (tente). Aceasta nuantare
diferita, tine de faptul ca partile moi de aceeasi greutate atomica

15
si densitate se prezinta in grosimi diferite ( muschii au o densitate
mai mare decat alte elemente vecine – tesutul celular subcutanat).

Schematic, formarea imaginii radiografice a unui cot se vede in


figura 5.

Fig 5

Din cele descrise mai sus ne dam seama ca pentru a obtine


pe imaginea radiologica o deosebire de nuante, astfel ca un
element sa iasa in evidenta, este necesar ca acest element sa aiba
fata de cele din jurul sau o "opacitate" proprie pentru razele
Roentgen, adica sa prezinte un indice de absorbtie diferit fata de
elementele inconjuratoare . Exista un contrast natural intre aceste
elemente.
Astfel sunt unele organe care, desi constituite din tesuturi

16
moi, deci putin "absorbante", fiind insa mai dense decat tesuturile
vecine, ies mai mult in evidenta: inima asezata intre cei 2 plamani,
plini cu aer, iese mai mult in evidenta, des i absoarbe o cantitate
destul de mica de raze; cei doi plamani umpluti cu aer prezinta
insa o absorbtie s i mai mica, si se creeaza astfel un contrast
natural.

Rezulta ca razele Roentgen, fiind inegal oprite de diferitele


tesuturi ale unei regiuni, deseneaza destul de exact pe filmul
radiografic configuratia si adesea detaliile structurale ale organelor
pe care le-au strabatut . Putem deduce ca imaginea radiografica nu
exprima decat o "opacitate" inegala fata de razele Roentgen a
diferitelor medii ale corpului omenesc. Imaginea obtinuta pe filmul
radiografic este o imagine negativa.

3.3 PARTICULARITATILE IMAGINII RADIOGRAFICE

Imaginea radiologica (radioscopica s i radiografica) este supusa


legilor geometrice ale opticii. Aceste legi fac ca imaginea
radiologica sa prezinte un numar de particularitati care trebuie
cunoscute pentru a putea interpreta imaginile obtinute si pentru a
gasi tehnica cea mai buna de obtinere a acestor imagini.
In optica radiologica predomina: legea proiectiei, legea sumatiei
planurilor si legea incidentelor tangentiale:

17
3.3.1 LEGEA PROIECTIEI.

S-a aratat mai sus ca proiectia razelor Roentgen se face printr-


un fascicul "conic" iar imaginea radiologica reprezinta baza acestui
con cu laturile tangente la obiectul de radiografiat. La acest
fascicul distingem doua parti . (Fig 6).

Fig 6 - Proiectia conica a fasciculului de raze Roentgen

18
Un fascicul incident, care se intinde de la anod la obiect si
un fascicul emergent sau de proiectie, care se intinde de la obiect
la film. Intelegem ca in acest fascicu l de proiectie se gaseste in
stare potentiala imaginea radiologica, cu toate elementele grupate
dupa un aranjament bine stabilit. Legea proiectiei explica
numeroase particularitati ale imaginii radiologice. Astfel, in proiectie
conica , imaginea radiologica a unui obiect ne apare marita pe
ecranul radioscopic sau filmul radiografic . (Fig 7) .

Fig 7 - Marirea imaginii prin proiectia conica

19
Imaginea radiologica este cu atat mai mare cu cat focarul
tubului radiogen este mai aproape de film sau ecranul radioscopic
(Fig 8) sau cu cat obiectul de examinat este mai departe de
acestea din urma. (Fig 9).

Fig 8 - Imaginea este mai mare cand distanta focar - film este mai mica

20
Fig 9

In consecinta: daca dorim sa obtinem o imagine radiografica


cat mai putin marita, asezam obiectul cat mai aproape de film sau
marim distanta focar film. Astfel, se realizeaza teleradiografia
cordului creand o distanta focar – film de 2 metri. In afara de
marirea proiectiei conice, imaginea radiologica mai sufera si
deformari importante cand aceasta proiectie este oblica. (Fig 10).

21
Fig. 10 – Proiectia perpendiculara

O consecinta practica este indicatia, ca raza centrala sa cada


perpendicular pe film si sa treaca - pe cat posibil - prin centrul
obiectivului, pentru a obtine imaginea nedeformata. Astfel, la
radiografierea regiunii coxo - femurale, de exemplu, raza centrala
va trebui sa cada perpendicular pe film, trecand prin capul
femural, altfel, obtinem imagini deformate.
Deformari ale imaginii obtinem pe radiografiile de craniu
cand intrebuintam diverse incidente oblice, de aceasta data insa
intentionat, pentru a scoate in evidenta numai anumite elemente
22
osoase liberate de suprapunerea altor planuri osoase.
O alta consecinta a legii proiectiei este aceea ca un obiect
poate da imagini care variaza ca aspect dupa modul cum este
plasat in fasciculul de raze. O alta consecinta practica a acestei
particularitati o constituie faptul, ca pentru a ne da seama de
forma reala a obiectului de examinat, nu este suficienta o singura
pozitie de radiografie. Astfel, pentru a cerceta configuratia unui os
si eventualele modificari , este necesar sa - l radiografiem in mai
multe pozitii, de obicei de fata si profil.
Un fenomen important in interpretarea imaginilor radiografice
si in examenul radiologic in general, este fenomenul paralaxei.
Acest fenomen se datoreaza tot legii proiectiei. Imaginile
elementelor situate in planuri diferite, adica la distante diferite de
planul de proiectie (ecran radioscopic sau film), isi schimba
pozitiile una fata de alta atunci cand deplasam tubul de raze sau
daca deplasam elementele, in ansamblul lor, in conul de raze.
Acesta este fenomenul paralaxei (Fig. 11 - 12).

Fig 11 - Fenomenul paralaxei produs de deplasarea tubului

23
Fig 12 - Fenomenul paralaxei produs prin deplasarea regiunii de
radiografiat

Din cele expuse deducem ca, dintr – un ansamblu de doua


elemente, elementul al carei imagine parcurge pe film sau ecran o
distanta mai mare, atunci cand deplasam tubul sau ansamblul de
elemente fata de tub, este situat mai departe de ecran sau film
decat elementul a carui imagine parcurge o distanta mai mica.
Consecintele practice ale fenomenului paralaxei sunt multiple.

In examen radiosopic pulmonar, paralaxa ne ajuta cand doua


caverne se proiecteaza una peste alta sau una langa alta. Astfel,

24
miscand tubul in sus si in jos sau lateral vom putea deduce ca
imaginea cavernei care are cea mai mare deplasare pe ecran
corespunde cavernei care este situata mai departe.

Intrebuintam fenomenul paralaxei atunci cand vrem sa


deosebim o imagine formata din proiectia mai multor elemente
suprapuse. Fenomenul paralaxei ne ajuta sa punem in evidenta un
corp strain, care se gaseste in fata coloanei vertebrale si da o
imagine ce se proiecteaza pe ecran sau film pe imaginea coloanei
vertebrale; cand mutam tubul, imaginea corpului strain se separa
de imaginea coloanei vertebrale, deoarece fiind mai departe de
film sau ecran, imaginea sa va avea o deplasare mai mare decat
aceea a coloanei vertebrale.

3.3.2. LEGEA SUMATIEI PLANURILOR.

Imaginea radiologica a unei regiuni a corpului omenesc


reprezinta suma imaginilor diferitelor elemente ale segmentului
traversat de razele Roentgen, elemente asezate la niveluri diferite
in drumul fasciculului de raze. Imaginea rezultata nu este deci
altceva decat o sumatie a imaginilor acestor elemente diferite care
au fost strabatute succesiv de fasciculul de raze Roentgen.
Asemenea sumatii se gasesc in toate imaginile radiologie, si din
cazua lor sunt mascate unele detalii.
Astfel, un proces de osteoliza (distrugere osoasa) poate scapa
vizibilitatii radiologice din cauza suprapunerii imaginii trabeculelor

25
osoase inconjuratoare; unele leziuni de dimensiuni foarte mici, nu
sunt vizibile decat prin faptul ca mai multe asemenea elemente se
suprapun (tuberculii miliari) . Deamenenea, aspectul radiologic al
spongioasei unui os este un efect de sumatie. Fiecare imagine de
trabecul este un efect de sumatie; el corespunde la mai multi
trabeculi orientati in acelasi sens si asezati la niveluri diferite, unul
inapoia altuia, in conul de raze.
Astfel, radiografia unui cap femural si apoi a 2 capete de
femur perfect suprapuse ne da imagini radiografice asemanatoare.

3.3.3. LEGEA INCIDENTELOR TANGENTIALE.

Intr-o imagine radiologica va aparea un contur precis, o


trasatura neta, numai atunci cand raza incidenta atinge tangential
suprafata unui obiect opac pentru razele Roentgen sau cand atinge
tangential suprafete care separa doua obiecte de opacitate diferita.
Trasatura va fi cu atat mai pronuntata cu cat raza de curbura a
suprafetei de tangenta este mai mare. (Fig. 13).

26
Fig 13 - Legea incidentelor tangentiale

Deducem ca atunci cand o raza incidenta atinge o suprafata


tangential, ne da pe imaginea radiologica o trasatura bine desenata
iar cand radiatia incidenta atinge o suprafata perpendicular, nu va
da nici o trasatura. Cand raza incidenta este tangentiala la o
creasta ascutita ( la o simpla linie, si nu la suprafata ) va da
nastere la un contur sters in degradeu progresiv de nuante.
Legea incidentelor tangentiale are o deosebita importanta in
formarea imaginii radiologice si in intelegerea unora din
particularitatile acestei imagini. Ea ne face sa intelegem pentru ce
apar sau dispar unele trasaturi ale imaginilor radiologice la variatii
mici de incidenta. Aceasta in legatura cu producerea unor
trasaturi care pot insela interpretarea , precum si cu neaparitia in
imaginea radiologica a unor detalii importante.

27
Un exemplu ni – l da imaginea radiografica a vertebrei a- 5-a
lombare (L5). Din cauza inclinatiei anatomice a vertebrei L5, razele
incidente nu ating tangential suprafetele corpului vertebral in
incidenta A-P si astfel pe imaginea radiografica nu se deseneaza
limitele corpulu i vertebral. De aceea cand dorim sa obtinem
imaginea radiologica a corpului vertebrei L5, razele incidente
trebuiesc inclinate caudo - cranial . (Fig 14).

Fig 14 – Incidenta corecta pentru radiografierea corpului vertebrei L5

Astfel ele ating tangential o parte din suprafetele corpului


vertebral si imaginea radiografica obtinuta prezinta precis limitele
sale.

28
3.3.4 . ASPECTE PARTICULARE ALE IMAGINII IN RAPORT CU
LEGILE CUNOSCUTE

a) - Proiectia unui arc de cerc - a unei coaste - va fi un arc


frant, deoarece portiunea ei laterala va fi parcursa in lungul axei
sale, proiectandu - se scurtat pe filmul radiografic.

b) - Daca in conul de raze este plasat un cilindru plin in diverse


pozitii, acesta se proiecteaza ca o opacitate in banda mai lunga
sau mai scurta, sau ca un cerc plin cand axul cilindrului se
confunda cu raza centrala. Astfel se intampla cu proiectia ramurilor
vasculare pulmonare.

c) - Un cilindru gol plasat perpendicular pe axul fasciculului de


raze apare ca doua linii opace paralele. Asa se proiecteaza pe film
imaginea unei bronhii ai carei pereti sunt ingrosati printr - un
proces peribronsic. Daca cilindrul gol este plasat dealungul
fasciculului de raze, se proiecteaza ca un cerc: - astfel vedem pe
filmul radiografic proiectia unei bronhii care este asezata in lungul
axului fasciculului de raze ( ortograd ).

d) - Doi cilindrii plini plasati in conul de raze la distante diferite


dar pe aceeasi linie in profunzime, produc o imagine in dungi
opace, care se intretaie. Intretaierea lor produce - prin efectul
sumatiei - o opacitate mai mare. Astfel se intampla cu vasele
sanguine ale plamanilor. Doua vase situate in planuri diferite pe
aceeasi linie de profunzime dau imagini care, intretaindu - se,

29
creeaza o opacitate mai intensa la locul de intretaiere, uneori cu
aspect ovalar, circular sau poligonal.

3.4 CONTRASTUL SI CLARITATEA IN IMAGINEA


RADIOLOGICA

O imagine radiografica este o imagine negativa, ca si un cliseu


fotografic obisnuit, si este alcatuita dintr-o gradatie de elemente
de la alb la negru intens. Tehnica radiografica are scopul de a
prezenta cat mai plastic diferentele dintre diversele componente
ale corpului omenesc, traversate mai mult sau mai putin de razele
Roentgen.
Ochiul nostru nu este impresionat de partile negre, ci de
cantitatea de lumina care trece prin suprafetele innegrite, in mod
variat, ale filmului. Diferentele de lumina care traverseaza filmul si
care sunt percepute de ochiul nostru formeaza contrastul.
Contrastul se mai defineste prin raportul dintre negru si alb al
imaginii, acesta referindu – se la procentajul dintre elementele
innegrite si albe ale regiunii expuse.
Contrastul are scopul de a scoate mai in evidenta detaliile
unei imagini. Astfel, cu cat este contrastul mai mare, cu atat sunt
vizibile mai multe elemente care au o "absorbtie" mai mica si
care nu apar pe o radiografie fara contrast. Contrastul cel mai
ridicat este acela care exista intre imaginea osului si a partilor

30
moi, sau intre imaginea unei formatii aerice inconjurata de parti
moi, cum ar fi intestinul plin cu aer.

Calitatea unei imagini radiografice nu se judeca insa numai


dupa contrast, ci si dupa detaliile contururilor, adica dupa
claritatea, finetea acestora.
Claritatea sau finetea pe o imagine radiografica reprezinta
vizibilitatea precisa, clara, a liniilor de contur.
Contrastul si claritatea sunt elementele fundamentale ale imaginii
radiografice; ele se ajuta reciproc in efectul lor asupra ochiului
omenesc. Cu cat este mai brusca trcerea de la un camp innegrit
la altul vecin, cu atat frapeaza mai mult ochiul si cu atat se
observa mai bine diferenta dintre aceste doua innegriri.
Cu alte cuvinte, o diferenta mai mare intre doua suprafete
negre s I vecine mareste impresia de claritate (finete). Contrastul
marit amelioreaza claritatea in efectul ei asupra ochiului, si invers.
Contrastul si claritatea depinde de numerosi factori:

3.4.1. FACTORII DE CARE DEPINDE CONTRASTUL:

a) - Contrastul este cu atat mai mare cu cate este mai mare


sensibilitatea filmului. Filmele radiologice intrebuintate astazi au o
emulsie sensibila pe ambele fete, astfel ca pe sectiune prezinta
sapte straturi (Fig 15): la mijloc suportul filmului, apoi la rand pe
ambele fete ale suportului stratul adeziv pentru emulsie, stratul de
emulsie sensibil si un strat protector deasupra emulsiei. Suportul
filmului este fabricat din celuloza acetil - acetata.

31
Fig 15 – Sectiune printr-un film cu emulsie sensibila pe ambele fete:
1- Strat protector; 2 - Emulsia sensibila; 3- Stratul adeziv; 4 - suportul
filmului din celuloza

b) - Filmele cu emulsie dubla dau un contrast mai mare, cu


conditia ca suportu l sa fie subtire, sub 1/4 mm. astfel ca cele
doua imagini radiografice care se formeaza pe ambele fete ale
filmului sa se suprapuna perfect. Dimensiunile curente ale filmelor
radiografice sunt de: 13/18 cm, 18/24cm, 24/30cm, 30/40cm,
35/35cm, 35/43cm, 15/40 cm. Ele se pastreaza in dulapuri ferite
de actiunea razelor Rontgen si intr-o camera nu prea calda si fara
umezeala.

c) - Intrebuintarea ecranelor intaritoare duble (Fig 16), intre care


se gaseste filmul radiografic mareste contrastul. Ecranul anterior,
care este primul traversat de razele Rontgen, are cristalele de
tungstat de cadmiu mai fine s i incarcatura in substanta activa mai
mica decat ecranul posterior; primul are o putere de luminatie mai
mica, insa da o imagine neta, al doilea invers.
Ecranele intaritoare trebuie sa aibe un mare factor de intarire,
sau sa nu prezinte o fosforescenta persistenta, sa se plasese bine

32
in caseta si sa aiba suprafetele lucioase si fara defecte. Prin
intrebuintarea ecranelor intaritoare duble se obtine mult mai
repede innegrirea, si stim ca aceasta innegrire accentueaza
contrastul.

Fig 16 - Sectiune printr-un ecran intaritor (folie): 1- Pelicula protectoare


din celuloza; 2 - stratul activ de cristale de tungstat de cadmiu; 3 -
Stratul adeziv; 4 - Foaie de carton

Ecranele intaritoare se mai numesc si folii. Partea activa o


constituie cristalele de tungstat de cadmiu care produc sub
actiunea razelor Rontgen o fluorescenta albastra - violeta. Foliile
33
sunt constituite dintr – o foaie de carton pe care este intins
stratul activ de cristale de tungstat de cadmiu, prin intermediul
unui strat adeziv. Stratul activ este acoperit cu o pelicula fina din
celuloza. Ecranele intaritoare trebuiesc ferite de rupere, plesnire,
zgarieturi, patare, caci poate afecta interpretarea imaginii
radiologice.

d) - Pentru a obtine un contrast optim trebuie sa avem grija


de o developare corecta, intrebuintand un revelator si fixator de
buna calitate. Developarea este operatia care permite ca imaginea
latenta de pe filmul radiografic, expus la razele Rontgen, sa devina
evidenta s i totodata ea trebuie sa fie completa, altfel imaginea
radiografica ramane fara contrast. Developarea scurta indeparteaza
contrastul. Iar daca developarea cere mai mult decat timpul optim
apare o usoara voalare a filmului, care acopera contrastul.
Developarea manuala este astazi inlocuita cu developarea
automata, astfel incat munca asistentului de radiologie s - a
simplificat considerabil si totodata timpul developarii s – a redus.
Developarea sau revelarea este procedeul prin care se pune in
evidenta imaginea radiografica.
Sub influenta razelor Rontgen, clorura sau bromura de argint,
in emulsie de gelatina, sufera modificari latente, pe care le putem
face evidente sub influenta unor reductoare . Dupa ce imaginea
radiografica a fost pusa in evidenta, adica developarea terminata,
si dupa o spalare rapida a filmului cu apa, se trece la indepartarea
bromurii de argint neinfluentata de razele Rontgen si deci
neredusa de developare. Aceasta bromura de argint se dizolva cu
o solutie de hiposulfit de sodiu. Astfel, imaginea devine o imagine
permanenta, care nu va mai fi influentata de nici o radiatie,

34
deoarece nu mai contine bromura de argint. Deci, imaginea s-a
fixat, de unde si numele de fixare dat acestei operatii si cel de
fixator dat solutiei intrebuintate. Dupa fixare, filmul este bine
spalat, indepartandu – se orice urma de fixator, si apoi trecut
printr- un curent puternic de aer cald, obtinandu – se uscarea.
Filmul iese din masina de developare revelat, fixat si uscat, in
cateva minute.
Astazi, atat revelatorul cat si fixatorul vin in serviciile de
radiologie sub forma de solutii bine etanseizate in bidoane de
plastic sigilate, pe care asistentul de radiologie le varsa in
tancurile masinii de developare automate. Este obligatoriu ca
inainte de introducerea substantelor noi, sa se spele foarte bine
tancurile.
Formulele revelatoarelor variaza, in functie de fabrica de filme
care o livreaza. Revelatorul contine:

- doua substante revelatoare, metolul si hidrochinona;


- o substanta de conservare, sulfitul de sodiu;
- o substanta neutralizanta, carbonatul de sodiu;
- o substanta care lungeste timpul de developare, bromura
de kaliu ( potasiu ) .

Fixatorul contine doar doua substante, si anume:


- hiposulfitul de sodiu;
- metabisulfitul de potasiu.

e) - Contrastul este mai mare cand intrebuintam un fascicul de


raze Roentgen cu raze moi. Acestea produc contraste bune prin
faptul ca sunt absorbite mai mult, punand in evidenta si
elementele slab absorbante.

35
f) - Razele secundare de difuziune pot innegri uniform filmul,
stergand astfel contrastul. De aceea, pentru a obtine un contrast
mai mare vom intrebuinta dispozitivele pentru eliminarea razelor
secundare cum sunt localizatoarele si diafragmele antidifuzoare.

3.4.2. FACTORII DE CARE DEPINDE CLARITATEA.

a) - Imaginile radiografice executate fara ecrane intaritoare au


mai multa claritate in detaliile lor. De aceea, in regiunile unde nu
avem nevoie de un regim prea mare, cum sunt extremitatile
membrelor, putem executa radiografia fara ecrane intaritoare, dar
expunerea va trebui sa fie mult mai mare. Putem elimina
neclaritatea intrebuntand ecrane intaritoare de precizie.

Cele doua calitati pe care ar trebu i sa le aibe un ecran


intaritor sunt: mare factor de inatarire asociat cu o nevatamare a
claritatii imaginii radiografice. In practica, una dintre aceaste
calitati nu poate fi satisfacuta decat in detrimentul celeilalte.

Factorul de intarire este in raport cu marimea cristalelor de


tungstat de calciu si cu grosimea stratului activ, adica cu incarcarea
in substanta fluorescenta. Vom obtine claritate in imagine cand
cristalele de tungstat de calciu sunt fine, iar stratul activ este mai
subtire. Deci, vedem ca cele doua calitati nu se pot obtine pe
acelasi ecran intaritor.

36
b) - Ecranele intaritoare care prezinta un grad apreciabil de
fosforescenta tulbura de asemenea claritatea.

c) - Pentru a obtine o buna claritate a imaginii trebuie sa avem


grija ca ecranele intaritoare sa fie in contrast strans cu filmul.

d) - Buna claritate a imaginii nu se poate obtine decat cu o


developare perfecta.

e) - Claritatea imaginii radiografice mai poate fi tulburata de


miscarea bolnavului sau a organului radiografiat. De aceea sunt
necesare o buna imobilizare a bolnavului si un timp scurt de
expunere.

f) - Claritatea imaginii mai poate fi tulburata de factori de optica


radiologica.

Pentru a obtine o buna claritate trebuie sa intrebuntam


tuburi radiogene cu focare anodice cat mai mici.

Se stie ca suprafata focarului corespunde numai placutei de


tungsten pe care lovesc electronii fasciculului catodic. Acest focar
se numeste focar termic, iar suprafata sa, vazuta in proiectie optica
in sensul ecranului radioscopic sau al filmului, se numeste focar
optic. Cu cat acest focar optic este mai mic, cu atat imaginea
radiologica are o claritate mai buna. Focarul optic ideal ar fi cel
punctiform, ceea ce in practica nu se poate realiza. In mod
obinsuit, acest focar are unul pana la cativa mm patrati. Din
aceasta cauza rezulta o tulburare a claritatii imaginii, tulburare care
va fi cu atat mai mare cu cat va fi mai mare focarul optic.

37
Daca elementul de radiografiat este mai mic decat focarul
optic (noduli miliari sub 1.5 mm diametru), el nu da imagine
radiologica, mai ales daca obiectul este mai departe de film.
Focarul termic este acela care suporta incarcarea anodului; deci,
pentru incarcari mari (kilovoltaj si miliamperaj mare) sunt necesare
tuburi cu mari focare termice. Unui mare focar termic ii va
corespunde insa un mare focar optic. Cu asemenea tuburi
radiogene nu vom putea realiza o imagine radiografica cu buna
claritate.
Tehnica actuala a ajuns sa remedieze raportul dintre focarul
termic si cel optic . Dandu – se taieturii anodului o oblicitate mai
mica fata de fasciculul catodic, s-a ajuns la o micsorare a focarului
optic fara a se modifica marimea suprafetei focarului termic.
Aceasta a dus la o imbunatatire in claritatea imaginii si la
posibilitatea unei mari incarcari a anodului. Astfel, taietura
anodului are astazi o oblicitate de 12 - 20 grade fata de
perpendiculara ( la tuburile vechi oblicitatea era de 45 grade).

Perfectionarea tehnicii a ajuns sa mareasca mult focarul


termic, pastrand un focar optic mic, lucru realizat prin
intrebuintarea unui anod rotativ. In timpul functionarii tubului
radiogen, anodul, care este un platou, este supus unei miscari
circulare, astfel ca punctul de impact nu cade pe acelasi loc, ci tot
pe alta suprafata ne incalzita a anodului, ceea ce permite o
incarcare mai mare a tubului fara sa ii pericliteze viata.
Radiografiile facute cu asemenea tuburi au o mare claritate,
deoarece focarul optic este mic.

38
g) - Putem sa eliminam in parte tulburarea claritatii produse de
optica radiologica asezand obiectul radiografiat cat mai aproape de
film sau marind distanta focar - film.

In consecinta: Contrastul depinde de:


- proprietatile materialului radiografic
- felul cum este tratat acesta
- calitatea razelor
- posibilitatea de eliminare a razelor secundare.
Claritatea depidne de:
- proprietatile materialului radiografic
- felul cum este tratat acesta
- eliminarea miscarii bolnavului
- respectarea regulilor de optica radiologica.

4. ACTIUNEA RAZELOR RONTGEN ASUPRA


FILMULUI RADIOGRAFIC

4.1. EFECTUL DE INEGRIRE


Imaginea radiografica se datoreaza impresionarii stratului de
al filmului de catre razele Rontgen si fluorescentei ecranelor
intaritoare. Astfel, sub actiunea razelor Rontgen si luminoase,
granulele de bromura de argint din acest strat sensibil capata
proprietatea de a fi mai usor transformate in argint metalic de

39
catre substantele reductoare care intra in compozitia revelatorului.

Granulele de bromura de argint care nu sunt impresionate


de razele Rontgen si luminoase nu vor fi reduse, ele vor fi
indepartate de pe film prin dizolvarea lor de catre hiposulfitul de
sodiu care se gaseste in fixator . Deci, dupa aceasta fixare, filmul
nu mai contine granule de bromura de argint, ci numai granule de
argint metalic oxidat sub forma de precipitat negru. Acest
precipitat este mai bogat, si deci filmul mai inegrit acolo unde au
cazut pe film mai putine radiatii, precipitatul este mai sarac in
granule de argint metalic si nuanta este slaba, cenusie.
Astfel rezulta pe filmul radiografic nuante care variaza de la
cenusiu la negru, in raport direct cu cantitatea de raze care a
cazut pe stratul sensibil de emulsie. Aceasta inegrire a fost
studiata prin microfotografii ale sectiunilor de filme impresionate
de razele Rontgen.

4.2. CURBELE DE INEGRIRE

Gradul de inegrire de pe un film radiografic a putut fi studiat


intrebuintand o serie intreaga de date matematice. Astfel, daca un
fascicul de raze luminoase paralele, de o anumita intensitate, trece
prin stratul inegrit, slabeste si intensitatea sa cu aceiasi intensitate;
aceste intensitati se pot masura cu un aparat special, numit
fotometru. Pe baza acestei masuratori se poate stabili gradul
inegririi sau al densitatii unei imagini obtinute pe filmul radiografic,

40
exprimandu – se prin logaritmul zecimal al raportului care exista
intre intensitatea radiatiilor luminoase inainte de traversarea
stratului inegrit si dupa traversarea acestuia. In felul acesta, s - au
putut reproduce curbe de inegrire pentru diverse straturi de
emulsie sensibile si la diverse expuneri de radiatii.
Acest studiu constituie sensitometria fotografica, care exprima
de asemenea sensibilitatea unui film. Fig. 17 reprezinta curbele de
inegrire, deci de sensibilitate, a doua filme radiografice diferite.
Punand pe abcisa valori intregi ale timpului de expunere, iar
pe ordonata logaritmii zecimali ai inegririi, vedem ca emulsia intai
obtine aceeasi inegrire ca emulsia a doua intr – un timp mai lung.
Aceasta inseamna ca emulsia a doua este mai sensibila decat
prima emulsie, considerand ca ceilalti factori raman aceiasi. Din fig.
17 ( de mai jos ) vedem ca fara nici o expunere emulsiile au o
inegrire de 0,3.
Aceasta este inegrirea proprie a filmului. Asa ne explicam de
ce un film neexpus la nici o radiatie capata totusi dupa developare
o inegrire discreta.

41
Fig 17 - Curbele de innegrire, de sensibilitate fata de razele Roentgen, a
doua filme radiografice diferite.

5. CASETELE RADIOGRAFICE

Casetele reprezinta continatorul filmului si al ecranelor. Ele au


dimensiuni similare cu filmul radiografic si ecranele intaritoare. In
radiologia conventionala se folosesc casete cu dimensiuni de :
13/18cm, 18/24cm, 24/30cm, 30/40cm, 35/35cm, 35/43cm, 15/40cm.
Acestea nu trebuie sa fie transparente, trebuie sa cantareasca
putin pentru a putea fi manipulate rapid si usor si trebuie sa fie

42
destul de rigide si rezistente incat sa nu se deformeze sub
greutatea pacientului. De asemenea trebuie sa lase sa treaca
maximum posibil de fotoni catre filmul radiografic. Fata casetei
contine materiale cu absorbtie slaba a radiatiei X ca : bachelita,
aluminiu, saruri de magneziu sau grafit. Fata posterioara este
alcatuita dintr-o folie subtire de plumb astfel conceputa incat sa
opreasca orice traversare a ei de catre fotonii radiatiei X.
Casetele trebuie sa asigure un contact bun al filmului cu ecranul.
Pentru aceasta, pe fundul casetei se gaseste aplicata o bucata de
pasla subtire ce are exact dimensiunile casetei si care are rolul de
a asigura un contact uniform intre film si folii.
Casetele trebuiesc controlate sistematic pentru a nu prezenta
defectiuni in sensul patrunderii luminii in ele, sau in sensul ca nu
mai asigura contactul uniform al filmului cu foliile, fapt ce ar duce
la aparitia unor zone mai sterse pe film, cu mai mica netitate. In
radiologia conventionala, la ora actuala, se utilizeaza trei sisteme
de achizitie a imaginii:

- sistem analog - este sistemul de achizitie si formare a imaginii


radiografice pe film analog prelucrat chimic prin developare.
- sistem digitalizat - imaginea este obtinuta cu un aparat
conventional si ulterior convertita digital. Achizitia poate fi
facuta pe film analog si ulterior scanata, prelucrata digital si
arhivata digital sau achizitionata direct pe casete cu placi fosforice.
In acest ultim caz imaginea latenta nu se formeaza pe film, ci pe
placile fosforice. Caseta este introdusa intr-un echipament numit
generic CR (Computer Radiography ), care are rolul de a “ citi si
decripta “ imaginea latenta, care este de fapt o suma de
microcurenti generati pe o matrice (placa fosforica) sistem digital

43
de arhivare, situatie in si imprima imaginea finala pe un film
radiografic termic sau o transfera intr-un sistem digital de arhivare,
situatie in care imaginea este in format DICOM.
- sistem digital direct - imaginea este achizitionata direct cu un
aparat digital.
Echipamentul nu mai are stativ port – caseta, masa de comanda
are un sistem digital de programare a expunerii pe regiuni
anatomice, iar pe masa exista un senzor plat Imaginea finala este
arhivata direct in sistem DICOM, iar transferul pe film termic se
face prin intermediul unei imprimante specifice.
Imaginea digitala, spre deosebire de cea analog(CCD) “citit”si
controlat direct de computerul chipamentului.
a are parametri specifici de rezolutie si definitie :

1) Rezolutia digitala
Imaginea digitala este dispusa pe o suprafata impartita in mici
patrate numite PIXELI (pictures element). Unitatea de masa a
rezolutiei de imagine se exprima in dpi (dots per inch). Cu cat
numarul de dpi este mai mare, cu atat definitia de imagine este
mai buna.

2) Profunzimea de culoare
Chiar daca in radiologie imaginea este reprezentata de un numar
de tonuri de gri intre alb si negru, pe scala digitala de culoare
exista o compozitie de culori fundamentale, convertite in unitati
digitale (bit). Profunzimea de culoare influenteaza direct
proportional contrastul, reducand tonurile de gri intermediare. Ea
depinde de numarul de biti care codifica fiecare pixel.
De exemplu :

44
Imaginile digitale
2 bit = 4 tonuri de gri
4 bit = 16 tonuri de gri
8 bit = 256 tonuri de gri = setarea uzuala(grayscale) se arhiveaza
intr-un sistem computerzat care poate arhiva concomitent sau
separat datele personale si/sau clinice ale pacientului (sistem RIS )
si imaginile proprii ale pacietului numite cu elemente specifice de
nominalizare ( sistem PACS ).
Sistemul de arhivare prelucrare si transfer a imaginilor poarta
numele de Work System.
Fiecare echipament radiologic digital este in legatura informatica
directa cu un computer care preia datele de la echipament si le
transfera in sistemul PACS ( Work System ).

MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE

SCOALA POSTLICEALA SANITARA F. E. G.


BUCURESTI

45
PROIECT DIPLOMA

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENT


CALEFARIU PETRONELA ONCUTA COSTIN

2017

MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE

SCOALA POSTLICEALA SANITARA F.E.G.


BUCURESTI

46
PRINCIPIILE DE FORMARE A
IMAGINII RADIOLOGICE

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENT


CALEFARIU PETRONELA ONCUTA COSTIN

2017

CUPRINS:
1. Notiuni generale................................................................................1
2. Producerea si natura razelor X............................................................3
3. Imaginea radiografica - bazele fizice...................................................6
3.1 Proprietati ale razelor Roentgen folosite in formarea imaginii.......6
3.1.1 Propagarea.....................................................................................6
3.1.2. Efectul de luminiscenta.................................................................7
3.1.3. Efectul razelor Roentgen asupra filmului......................................8
47
3.1.4. Absorbtia.......................................................................................8
3.1.5. Calitatea si cantitatea..................................................................11
3.2. Formarea imaginii radiografice.......................................................12
3.3 Particularitatile imaginii radiografice...............................................17
3.3.1. Legea proiectiei............................................................................18
3.3.2. Legea sumatiei planurilor.............................................................25
3.3.3. Legea incidentelor tangentiale.....................................................26
3.3.4. Aspecte particulare ale imaginii in raport cu legile cunoscute...29
3.4. Contrastul si claritatea in imaginea radiologica..............................30
3.4.1. Factorii de care depinde contrastul.............................................31
3.4.2. Factorii de care depinde claritatea..............................................36
4. Actiunea razelor Roentgen asupra filmului radiografic....................39
4.1. Efectul de inegrire..........................................................................39
4.2. Curbele de inegrire. ......................................................................40
5 . Casetele radiografice………………………………………………………… …...42

ARGUMENT

Am ales din multitudinea de subiecte, pe cel care


mi s-a parut a fi cel mai interesant : Formarea
imaginii radiologice cu ajutorul razelor X.
Descoperirea razelor X, a insemnat o cotitura in
48
lumea stiintei medicale, si nu numai. E fascinant sa
intelegi cum se produc radiatiile Rontgen,
denumire data ulterior, in memoria ilustrului savant
german Wilhelm Conrad Rontgen, care la 8
decembrie 1895 a realizat prima radiografie din
istoria omenirii, aceasta fiind mana stanga a sotiei
sale. Descoperirea razelor Rontgen si a insusirilor
lor remarcabile a determinat de la inceput aplicarea
lor in medicina, aparand astfel un nou capitol al
stiintei si practicii medicale - diagnosticul radiologic
.

MOTO:
Penicilina, RAZELE X , telefonul, dinamita,
manuscrisele de la Marea Moarta, vaccinul
antivirotic si chinina isi datoreaza descoperirea
unor minti inspirate. Progresul omenirii a fost si
este posibil pentru ca niste oameni si-au

49
acordat timpul de a asculta indemnurile
launtrice ale supraconstientului, de a se retrage
din zarva si forfota vietii de zi cu zi, cautand
solutii deosebite.

COLIN TURNER
“NASCUT PENTRU SUCCES”

50