1.

Consideraţii generale privind mediul

⚫ Mediul reprezintă un element esenţial al existenţei umane.

De aceea, calitatea acestuia constituie o problemă de interes
major pentru evoluţia socială.
⚫ Cercetările întreprinse în ultimii ani evidenţiază ca prioritare
şi de lungă durată schimbările climatice, rarefierea şi
diminuarea stratului de ozon din atmosferă, reducerea
biodiversivităţii, emisiile acide, oxidanţii fotochimici şi alte
efecte ale ozonului din troposferă, managementul apelor
dulci, degradarea pădurilor, pericolele pentru zonele de
coastă şi managementul acestora.
⚫ Acest termen a fost folosit începând din secolul al XIX-lea,
în sens biologic, ca ambianţă naturală a vieţuitoarelor;
ulterior, în domeniul geografiei a fost definit ca fiind spaţiul
locuit şi influenţat de om.
⚫ Noţiunea de mediu este una din noţiunile fundamentale care
stau la baza ecologiei, ştiinţa care se ocupă cu „studiul
relaţiilor organismelor ori grupul de organisme cu mediul
lor sau ştiinţa interrelaţiilor organismelor vii cu mediul
lor”.
⚫ Potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgentă nr.195 din 2005 privind
protecţia mediului, mediul este constituit din „ansamblul de condiţii şi
elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele
caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile
organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în
interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele
valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa
bunăstarea şi sănătatea omului.”.

⚫ Protecţia mediului poate fi definită ca „o activitate umană conştientă,

fundamentată ştiinţific, având drept scop prevenirea poluării, menţinerea şi
îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pe Pământ”.
2. Poluarea mediului şi consecinţele acesteia
Noţiunea de poluare a mediului

⚫ Prin „poluant”, în sensul Ordonanţei de urgenţă nr. 195 din 2005, se înţelege
orice substanţă, preparat sub formă solidă, lichidă, gazoasă sau sub formă de
vapori ori de energie, radiaţie electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau
vibraţii care, introdusă în mediu, modifică echilibrul constituenţilor acestuia
şi al organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale.
⚫ Poluarea, potrivit regulilor de la Montreal din 1982, aplicabile poluării
transfrontaliere, reprezintă „orice introducere de către om în mediu, direct sau
indirect a unor substanţe sau energii cu efecte vătămătoare, de natură să pună
în pericol sănătatea omului, să prejudicieze resursele biologice, ecosistemele şi
proprietatea materială, să diminueze binefacerile sau să împiedice alte utilizări
legitime ale mediului”.
Conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr.195 din 2005,
termenul „poluare” semnifică „introducerea directă sau
indirectă a unui poluant care poate aduce prejudicii sănătăţii
umane şi/sau calităţii mediului, dăuna bunurilor materiale ori
cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în
scop recreativ sau în alte scopuri legitime”.
3. Formele poluării şi cauzele acesteia

⚫ Poluarea poate fi naturală (deşeurile activităţii vitale a

vieţuitoarelor, care conduc la dezvoltarea unor organisme
parazitare) şi chimică (agricolă şi industrială).
⚫ De asemenea, poluarea poate fi fizică (termică, radioactivă,
sonoră, prin vibraţii), biologică (contaminarea
microbiologică a mediilor inhalante şi ingerante), estetică
(degradarea peisajului printr-o urbanizare necivilizată,
amplasarea de industrii în biotopuri mai puţin modificate de
om etc.).
Cauzele poluării sunt:

⚫ ignorarea efectelor negative asupra mediului ale aplicării

rezultatelor cercetării ştiinţifice;
⚫ înţelegerea greşită a unor criterii de economicitate şi
nerealizarea unor investiţii necesare prevenirii poluării;
⚫ industrializarea excesivă;
⚫ subdezvoltarea, războaiele locale şi industriile de război;
⚫ lipsa unei conştiinţe ecologice;
⚫ alte cauze, precum radioactivitatea apărută datorită
experienţelor nucleare şi accidentelor la centralele
atomoelectrice, folosirea neştiinţifică a pesticidelor şi
insecticidelor, deşeurile menajere ş.a.
4. Ocrotirea mediului – problemă vitală a lumii
contemporane

⚫ Schimbările radicale intervenite în ultimul secol în condiţiile

de viaţă ale omenirii au afectat profund mediul de existenţă
a omului, pe omul însuşi.
⚫ Într-un raport prezentat la deschiderea Anului vest-european
al mediului (Bruxelles, 19 martie 1987), statele fostei Pieţe
Comune au recunoscut că preocupările lor pentru
problemele mediului au apărut târziu, după ce s-au
înregistrat adevărate catastrofe ecologice.
⚫ Progresul ştiinţei şi tehnicii materializat în creşterea
economică a multor ţări ale lumii a dus, în mod inevitabil, la
poluarea mediului de viaţă a omului.
⚫ O problemă îngrijorătoare pentru umanitate o reprezintă
poluarea mărilor şi oceanelor. Poluarea Mediteranei
afectează, de exemplu, nu numai ţările cu accesul maritim la
această apă, ci, printr-un lanţ extrem de complex de
interferenţe şi consecinţe, însuşi organismul unitar al Terrei.
⚫ Totodată, prin efectele sale „agresive”, poluarea radioactivă
poate ameninţa echilibrul biosferic al unei părţi importante
din suprafaţa terestră.
Conferinţe mondiale în domeniul mediului

⚫ Conferinţa mondială în domeniul protecţiei mediului înconjurător de la

Stockholm (5-16 iunie 1972), organizată sub egida ONU, a reunit 114
state participante, printre care şi România.
⚫ Problematica abordată:
⚫ - planificarea şi gestionarea aşezărilor umane în vederea asigurării
calităţii mediului înconjurător;
⚫ - gestionarea resurselor naturale ale mediului;
⚫ - determinarea poluanţilor de importanţă internaţională;
⚫ - dezvoltarea şi mediul;
⚫ - aspecte educative, sociale şi culturale ale problemelor de mediu şi
informarea opiniei publice asupra acestora;
⚫ - incidentele internaţionale ale acţiunilor în domeniul protecţiei
mediului.
⚫ Un rezultat important al Conferinţei de la Stockholm din 1972
privind mediul îl reprezintă „Planul de acţiune pentru mediu”,
care cuprinde 109 recomandări adresate statelor pentru
protecţia mediului.
⚫ Prevederile sale au în vedere, în mod deosebit, trei categorii de
probleme: evaluarea mediului (analiza, cercetarea,
supravegherea şi schimbul de informaţii privind mediul);
gestiunea mediului (referindu-se atât la aşezările umane, cât şi
la resursele naturale); măsurile de susţinere (informarea şi
educarea publicului, formarea specialiştilor în domeniul
protecţiei mediului ş.a.).
⚫ Tot în cadrul acestei conferinţe, ziua de 5 iunie a fost
proclamată Ziua mondială a mediului înconjurător.
⚫ Cea de a doua Conferinţă a Naţiunilor Unite pentru Mediu şi
Dezvoltare de la Rio de Janeiro (1992) a avut drept scop
elaborarea de strategii şi măsuri care să contribuie la
combaterea degradării mediului în toate ţările, în contextul
dezvoltării durabile.
⚫ Documentele adoptate în cadrul acestei conferinţe sunt:
⚫ - Declaraţia de la Rio privind mediul și dezvoltarea, numită şi
Carta Pământului (Carta Terrei), în care sunt enunţate
principiile după care omenirea trebuie să se conducă în relaţiile
interumane, precum şi în relaţiile dintre om şi natură;
⚫ Agenda 21, care reprezintă un program de acţiune ce va fi
aplicat de guverne, agenţii de dezvoltare, organizaţii ale
Naţiunilor Unite şi grupuri sectoriale independente, în fiecare
sector unde activitatea economică a omului afectează mediul
înconjurător;
⚫ Convenţia schimbărilor climatice, document care reprezintă un
angajament al ţărilor semnatare, ca până în anul 2000 să-şi
reducă emisiile de bioxid de carbon în atmosferă la nivelul
anului 1990;
⚫ Convenţia privind diversitatea biologică, act prin care se
stabilesc măsurile ce trebuie luate pentru protejarea
ecosistemelor şi a diverselor forme de viaţă. Statele semnatare
s-au angajat să instituie zone protejate, să integreze
problemele biologice în sistemele de dezvoltare pe plan
naţional şi să asigure întregii comunităţi umane avantajele
ce decurg din utilizarea resurselor genetice, inclusiv
asigurarea transferului de tehnologii biologice de la ţările
dezvoltate spre cele mai puţin dezvoltate.
⚫ Declaraţia de principii asupra conservării şi exploatării
pădurilor s-a dorit a fi o convenţie, însă datorită imposibilităţii
realizării unui acord, a rămas doar o declaraţie de principii
privind conservarea pădurilor tropicale.
⚫ Protocolul de la Kyoto privind termenii şi regulile de
punere sub control a gazelor ce determină efectul de seră al
Terrei (Japonia, 1-11 decembrie 1997).
⚫ Prin acest document se exprimă dorinţa ca până în anul
2012, cantitatea de gaze cu efect de seră să fie redusă cu
5,2%, sub nivelul înregistrat în anul 1990.
⚫ Acesta a intrat în vigoare la 16 februarie 2005, după
ratificarea sa de către Rusia.
⚫ Mai multe ţări industrializate au refuzat să ratifice
Protocolul, printre acestea, Statele Unite ale Americii şi
Australia.
⚫ Următoarea conferinţă mondială a Organizaţiei Naţiunilor
Unite pentru Mediu a avut loc la Johanesburg între 26 august
şi 4 septembrie 2002, fiind dedicată dezvoltării durabile.
⚫ Pe ordinea de zi a Conferinţei au stat probleme precum apa şi
sistemul de salubritate publică, energia, sănătatea,
agricultura, managementul ecosistemelor.
⚫ Cel mai important document adoptat în cadrul Conferinţei a
fost Declaraţia de la Johanesburg, care cuprinde angajamentul
statelor semnatare de a promova şi consolida principiile de
bază ale dezvoltării durabile la nivel local, naţional, regional
şi global.
⚫ În Declaraţie se arată că eradicarea sărăciei, protecţia şi
managementul resurselor naturale pentru asigurarea
dezvoltării economice şi sociale constituie obiective şi cerinţe
esenţiale ale dezvoltării durabile, fapt pentru care statele
semnatare se angajează în lupta împotriva tuturor factorilor
care împiedică această dezvoltare.
⚫ În numeroase documente internaţionale s-a subliniat
necesitatea unei cooperări regional-continentale, fiind
considerată cea mai bună formă de soluţionare a problemelor
generale ale protecţiei mediului.
⚫ Summit-ul de la Copenhaga, 17-18 decembrie 2009,
privind încălzirea globală.
⚫ Acordul adoptat urmăreşte să sporească cooperarea
internaţională în probleme de mediu şi ia act de importanţa
ajutorului acordat statelor în curs de dezvoltare.
⚫ Acordul de la Paris
⚫ Între 30 noiembrie-11 decembrie 2015 s-a desfășurat
Conferința de la Paris privind schimbările climatice, în
cadrul căreia s-a ajuns la un acord ce vizează un plan de
acțiune pentru limitarea încălzirii globale sub 2°C.
⚫ Acordul a intrat în vigoare la data de 4 noiembrie 2016.
⚫ Acordul de la Paris a fost ratificat de Uniunea Europeană la
data de 5 octombrie 2016.
⚫ România a ratificat Acordul de la Paris prin Legea nr.
57/2017, Acord încheiat la Paris la 12 decembrie 2015 şi
semnat de România la New York la 22 aprilie 2016.
⚫ Schimbările înregistrate după în 1989 au condus la unificarea
politică a regiunii în cadrul Consiliului European (prin
Tratatul de la Maastricht), iar integrarea economică sub egida
Uniunii Europene a atins progrese semnificative în ultimii ani.
⚫ Procesul de reglementare juridică s-a derulat sub egida a două
instituţii internaţionale: Consiliul Uniunii Europene
(organizaţie internaţională de tip clasic, care adoptă documente
înscrise în cadrul dreptului internaţional) şi Comisia
Europeană, sub forma dreptului comunitar/european al
mediului, care în prezent cuprinde peste 200 de directive şi
regulamente.
⚫ Actul Unic European (intrat în vigoare la 1 iulie 1987), printre
alte obiective pe care le înscrie în domeniul lărgirii
competenţelor comunitare, a relansat şi a ridicat la rangul de
preocupări prioritare şi pe cele de protecţie a mediului.
⚫ Prin Titlul VII din Actul Unic European, intitulat „Mediul”,
politica de mediu a devenit o componentă a politicilor
comunitare.
⚫ Această politică are în vedere coordonarea acţiunilor de
conservare, protejare şi ameliorare a calităţii mediului, de
protecţie a sănătăţii oamenilor, de utilizare raţională a
resurselor naturale.
⚫ Tratatul asupra Uniunii Europene a stabilit în mod formal
conceptul dezvoltării durabile în legislaţia Uniunii Europene.
⚫ Programul de Acţiune Pentru Protecţia Mediului în Europa Centrală şi
de Est, document ale cărui principii au fost aprobate de Conferinţa
Ministerială de la Lucerna (28-30 aprilie 1993) a fost considerat „ca o
bază pentru acţiunea guvernelor şi administraţiilor locale, a Comisiei
Europene şi a organizaţiilor internaţionale, instituţiilor financiare şi a
investitorilor privaţi în regiune” (Paragraful 6 al Declaraţiei Ministeriale,
30 aprilie 1993).
⚫ Acest program a fost punctul de pornire pentru un dialog concret, care s-
a bazat pe o mai bună înţelegere a modului în care pot fi atinse obiective
realizabile, în condiţiile în care problemele grave ale mediului trebuie să
concureze cu multe alte cerinţe sociale şi economice urgente.
⚫ Pornind de la prevederile Programului, Guvernul României a adoptat, în
iulie 1999, „Strategia naţională a dezvoltării durabile”, iar ca strategii
sectoriale au fost aprobate de către autoritatea publică centrală în domeniul
protecţiei mediului „Strategia dezvoltării durabile a silviculturii româneşti
în perioada 2000-2020”, „Strategia protecţiei mediului în România în
perioada 2000-2020”, „Strategia naţională privind schimbările climatice”
ş.a.
Alte reglementări:
-Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României
Orizonturi 2013-2020-2030, aprobată prin H.G. nr. 1460/2008;
-Strategia naţională pentru dezvoltarea durabilă a României
2030 aprobată prin H.G. nr. 877/2018, care a abrogat H.G. nr.
1460/2008.
Strategia protecţiei mediului are un caracter dinamic, ea actualizându-se ţinând
seama de fiecare etapă parcursă.
Principiile strategiei protecţiei mediului sunt:
⚫ conservarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de sănătate a oamenilor;
⚫ dezvoltarea durabilă;
⚫ evitarea poluării prin măsuri preventive;
⚫ conservarea biodiversivităţii;
⚫ cine poluează plăteşte;
⚫ stimularea activităţilor de redresare a mediului.
Strategia protecţiei mediului se aplică şi se actualizează prin Programul
Naţional de Acţiune pentru protecţia Mediului.
4. Protecţia mediului şi strategia dezvoltării durabile

⚫ Dezvoltarea durabilă nu se poate asigura fără ocrotirea

mediului. Dezvoltarea durabilă include protecţia mediului,
iar protecţia mediului condiţionează dezvoltarea durabilă.
⚫ Problema cheie a dezvoltării durabile o constituie
reconcilierea între două aspiraţii umane: necesitatea
continuării dezvoltării economice şi sociale, pe de o parte
şi protecţia şi îmbunătăţirea stării mediului, pe de altă
parte.
⚫ Conceptul de dezvoltare durabilă s-a conturat într-un moment
în care problemele legate de mediu se aflau în prim-planul
dezbaterilor politice.
⚫ Prin întărirea ideii că mediul şi dezvoltarea economică sunt
potenţial compatibile, dezvoltarea durabilă a oferit o mult
aşteptată înlocuire a modelului conflictual care a caracterizat
dezbaterile pe tema limitelor de creştere din anii ’70.
⚫ Conform Raportului Brundtland intitulat „Viitorul nostru
comun” (1987), care a pus bazele conceptului de dezvoltare
durabilă, prosperitatea economică şi conservarea mediului
se susţin reciproc.
⚫ (Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare cunoscută
sub denumirea Comisia Brundtland a fost constituită în
anul 1983).
⚫ Aceasta a avut ca primă sarcină să realizeze studii şi să ofere
recomandări spre a găsi conceptul acoperitor pentru acel
gen de dezvoltare ce trebuia pregătit şi care, concomitent,
trebuia să asigure continuarea creşterii (şi nu stoparea ei
aşa cum sugera Raportul Clubului de la Roma, intitulat
„Limitele creşterii”, publicat în anul 1972).
⚫ «Dacă se mențin tendințele actuale de creștere ale
populației mondiale, ale industrializării,
contaminării ambientale, producției de alimente și
epuizării resurselor, această planetă va atinge
limitele creșterii în următorii 100 de ani. Rezultatul
cel mai probabil ar fi o scădere subită și
incontrolabilă atât a populației cât și a capacității
industriale». (Limitele creşterii, 1972)
⚫ Obiectivul general al dezvoltării durabile este găsirea unui
spaţiu al interacţiunii dintre patru sisteme: economic, uman,
ambiental şi tehnologic într-un proces dinamic şi flexibil de
funcţionare.
⚫ Comisia Internaţională pentru Mediu şi Dezvoltare a ajuns
la concluzia că imperativele strategiei naţionale pentru o
dezvoltare durabilă sunt:
⚫ - eliminarea sărăciei, în condiţiile satisfacerii nevoilor
esenţiale pentru locurile de muncă, hrană, energie, apă,
locuinţe şi sănătate;
⚫ - asigurarea creşterii populaţiei la un nivel acceptabil şi
reducerea creşterii demografice necontrolate;
⚫ - conservarea şi sporirea resurselor naturale,
întreţinerea diversităţii ecosistemelor,
supravegherea impactului economiei asupra
mediului;
⚫ - descentralizarea formelor de guvernare, creşterea
gradului de participare la luarea deciziilor privind
mediul şi economia;
⚫ - reorientarea tehnologiei şi a riscului managerial.
Definiţie dezvoltare durabilă

⚫ Concept care defineşte o formă de creştere economică prin

care este asigurat un nivel corespunzător de bunăstare nu
numai pe termen scurt sau mediu, ci şi pe termen lung.
⚫ Dezvoltarea este durabilă dacă răspunde necesităţilor
curente ale societăţii, fără a pune în pericol perspectivele
pentru generaţiile viitoare.

⚫ „Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmăreşte

satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite
posibilităţile generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile
nevoi” (art. 2 pct. 23 din OUG. nr. 195/2005).
⚫ Durabilitatea pleacă de la ideea că activitățile umane sunt
dependente de mediul înconjurător și de resurse.
⚫ Fiecare om, conștient sau nu, poate contribui la dezvoltarea
durabilă.
⚫ Lester R. Brown (analist de mediu care a introdus conceptul
de eco-ecoenomie) atrage atenția, în lucrarea „Planul B 2.0”
asupra conflictului dintre civilizația industrială și mediul
ambiant și menționează aspecte precum:
⚫ - tendința de epuizare a resurselor naturale de energie, de
materii prime și de hrană;
⚫ - consumarea resurselor regenerabile într-un ritm superior
capacității lor de regenerare;
⚫ - deteriorarea fizică și poluarea unor factori vitali de mediu,
respectiv apă, aer, sol.
⚫ O societate durabilă este o societate care își
modelează sistemul economic și social astfel
încât resursele naturale globale și sistemele
de suport ale vieții să fie menținute.
⚫ „Pentru România, ca stat membru al Uniunii Europene,
dezvoltarea durabila nu este una dintre opţiunile posibile,
ci singura perspectivă raţională a devenirii naţionale,
având ca rezultat statornicirea unei noi paradigme de
dezvoltare prin confluenţa factorilor economici, sociali şi de
mediu” (Extras din Strategia Naţională pentru Dezvoltare
Durabilă a României Orizonturi 2013-2020-2030, aprobată
prin H.G. nr. 1460/2008, abrogată prin H.G. nr. 877/2018
privind adoptarea Strategiei naţionale pentru dezvoltarea
durabilă a României 2030 ).
Strategia UE pentru dezvoltare durabilă

⚫ Dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv politic al Uniunii

Europene începând cu anul 1997, prin includerea sa în
Tratatul de la Maastricht.
⚫ În anul 2001, Consiliul European de la Goteborg a adoptat
Strategia de Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene,
căreia i-a fost adăugată o dimensiune externă la Barcelona,
în anul 2002.
⚫ În anul 2005, Comisia Europeană a demarat un proces de
revizuire a Strategiei, publicând, în luna februarie, o
evaluare critică a progreselor înregistrate după 2001, care
punctează şi o serie de direcţii de acţiune de urmat.
⚫ Documentul a evidenţiat şi unele tendinţe cu efecte negative
asupra mediului înconjurător, care puteau afecta dezvoltarea
viitoare a Uniunii Europene, respectiv schimbările
climatice, ameninţarile la adresa sănătăţii publice, sărăcia
şi excluziunea socială, epuizarea resurselor naturale şi
erodarea biodiversităţii.
⚫ Consiliul UE a adoptat, la 9 iunie 2006, Strategia reînnoită
de Dezvoltare Durabilă, pentru o Europă extinsă.
⚫ Documentul este conceput într-o viziune strategică unitară şi
coerentă, având ca obiectiv general îmbunătăţirea
continuă a calitaţii vieţii pentru generaţiile prezente şi
viitoare prin crearea unor comunităţi sustenabile, capabile
să gestioneze si să folosească resursele în mod eficient şi să
valorifice potenţialul de inovare ecologică si socială al
economiei în vederea asigurării prosperităţii, protecţiei
mediului şi coeziunii sociale.
⚫ Liderii mondiali au adoptat la 25 Septembrie 2015, în cadrul
celei de a 70-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, un nou
cadru global de dezvoltare durabilă: Agenda 2030 pentru
dezvoltare durabilă (denumită „Agenda 2030”) având ca
element central obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD).
⚫ Agenda 2030 reprezintă un angajament față de eradicarea
sărăciei și obținerea de rezultate în direcția dezvoltării
durabile la nivel mondial până în 2030.
⚫ Cele 17 ODD (obiective de dezvoltare durabilă) prevăd
obiective calitative și cantitative pentru următorii 15 ani.
⚫ ODD 1 referitor la „Eradicarea sărăciei sub toate
formele sale peste tot în lume”, rolul Uniunii Europene pe
plan intern, în conformitate cu principiul subsidiarității, este,
în principal, acela de a sprijini statele membre în lupta
împotriva sărăciei pentru a le ajuta să atingă obiectivul
principal în materie de sărăcie stabilit de Strategia Europa
2020.
⚫ Pentru ODD 2 privind „Eradicarea foametei, garantarea securității
alimentare, îmbunătățirea alimentației și promovarea agriculturii
durabile”, reforma politicii agricole comune (PAC) are trei obiective:
producția alimentară viabilă, gestionarea durabilă a resurselor naturale și
politicile climatice, dezvoltarea teritorială echilibrată.
⚫ ODD 3 „Asigurarea unei vieți sănătoase și promovarea bunăstării
tuturor la toate vârstele”, UE completează acțiunea statelor membre
prin intermediul legislației, precum și prin alte inițiative în domeniul
sănătății publice, al sistemelor de sănătate și al problemelor de
sănătate legate de mediu (inclusiv calitatea aerului, produsele
chimice și deșeurile).
⚫ Anumite ODD pun un accent puternic pe aspectele de mediu, în special
ODD 6 „Asigurarea disponibilității și gestionării durabile a apei și a
salubrității pentru toți”, ODD 14 „Conservarea și utilizarea
durabilă a oceanelor, mărilor și resurselor marine pentru o
dezvoltare durabilă” și ODD 15 „Protejarea, refacerea și
promovarea utilizării durabile a ecosistemelor terestre, gestionarea
durabilă a pădurilor, combaterea deșertificării și stoparea
degradării solurilor și refacerea acestora, precum și combaterea
declinului biodiversității”.
⚫ (https://eur-lex.europa.eu/legal-
content/RO/TXT/?uri=COM%3A2016%3A739%3AFIN)
II. Dreptul mediului
Etapele organizării şi legiferării protecţiei mediului în
ţara noastră

⚫ În ţara noastră au existat preocupări pentru ocrotirea

mediului încă din secolul al XV-lea.
⚫ Pot fi amintite: Legea lui Ştefan cel Mare – „legea braniştei”
- loc oprit unde nimeni nu avea voie să vâneze, să păşuneze
vitele, să pescuiască şi nici să cosească fânul fără voia
stăpânului; actele domneşti ale lui Vlad Vintilă (1533) şi ale
lui Ştefan Tomşa (1621) care reglementează „braniştele”.
⚫ Instituţia „braniştei” este întâlnită şi în Transilvania. Astfel,
în octombrie 1588, principele Sigismund Bathory dă
instrucţiuni cu privire la interzicerea tăierii pădurilor şi a
prinderii vânatului în hotarele moşiei sale.
⚫ În anul 1786 este tipărită în limbile română şi germană
„Orânduiala de pădure” pentru Bucovina, considerată
primul Cod Silvic din ţara noastră.
⚫ În 1843 în Moldova şi 1847 în Ţara Românească se introduc
unele dispoziţii care încearcă să pună ordine în exploatarea
pădurilor ce aparţin bisericii şi clerului, dispoziţii ce au
prefigurat legile ce se vor adopta în cea de a doua jumătate a
secolului al XIX- lea.
⚫ Este instituit, la 5 iunie 1868, Regulamentul zahanalelor
(abatoarelor), prin care sunt prevăzute măsuri de salubritate
publică privind funcţionarea abatoarelor, pentru a nu vicia
mediul înconjurător.
⚫ La 17 iunie 1874 este adoptată Legea sanitară. Această lege
cuprinde norme ce trebuiau respectate de proprietarii
stabilimentelor industriale, cu privire la mediul înconjurător.
⚫ Primul Cod silvic al României, care reglementează regimul
de exploatare a tuturor pădurilor ţării, apare la 19 mai 1881.
⚫ Emil Racoviţă înfiinţează, în anul 1920 la Cluj, primul
institut de speologie din lume şi pune bazele asociaţiei de
turism „Frăţia munteană”, care avea drept scop „să apere
munţii şi pădurile de devastări”.
⚫ Urmare a campaniei de pregătire a opiniei publice şi a
primului Congres al naturaliştilor din România, ţinut la Cluj
la 7 iulie 1930, se adoptă prima Lege pentru protecţia
monumentelor naturii, lege completată în anul 1932.
⚫ Pe lângă Ministerul Agriculturii şi Domeniilor se înfiinţează
Comisia monumentelor naturii, iar din anul 1933, pe întreg
teritoriul ţării funcţionează comisii regionale.
⚫ În anul 1935 se înfiinţează Parcul Naţional Retezat,
urmându-i apoi alte rezervaţii naturale: Codrul Secular
Slătioara, Codrul Secular Giumalău, Fâneţele Clujului,
Pădurea Letea ş.a.
⚫ După cel de-al doilea război mondial, la 17 octombrie 1950,
s-a elaborat o nouă lege a ocrotirii naturii, prin Decretul nr.
237, completat cu un Regulament de aplicare, aprobat prin
H.C.M. nr. 58 din 1954.
⚫ În acest fel, ocrotirea naturii devine o problemă de stat.
⚫ Prima lege privind protecţia mediului înconjurător în
România apare la 20 iunie 1973, fapt ce situa ţara noastră la
acea dată, printre primele ţări din lume care dispuneau de o
lege cadru în acest domeniu (Legea nr. 9/1973).
⚫ Aceasta a fost completată ulterior de alte acte normative.
⚫ Transformările (social-politice şi economice) care s-au
desfăşurat în România după 1989 au imprimat dimensiuni
noi modului de abordare şi soluţionare a problematicii
protecţiei, conservării şi dezvoltării mediului.
⚫ În anul 1995 a fost adoptată Legea nr. 137 privind
protecţia mediului, având drept obiectiv
reglementarea protecţiei mediului pe baza
principiilor şi elementelor strategice care conduc
la dezvoltarea durabilă a societăţii.
⚫ Legea a consacrat principii noi, precum principiul
precauţiei în luarea deciziei, principiul prevenirii
riscurilor ecologice şi a producerii daunelor,
principiul „poluatorul plăteşte”, crearea
sistemului de monitorizare integrată a mediului
ş.a.
⚫ Având în vedere necesitatea creării cadrului unitar prin care
se statuează principiile care guvernează întreaga activitate
de protecţie a mediului, precum şi îndeplinirea
angajamentelor asumate de România în procesul de
integrare europeană, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă
nr. 195 din 22.12.2005 privind protecţia mediului (care a
abrogat Legea nr. 137/1995 privind protecţia mediului).
⚫ Prin acest act normativ s-au redefinit principiile pentru
asigurarea unei dezvoltări durabile a mediului, s-au stabilit
liniile generale privind procedura de reglementare pentru
proiecte sau activităţi care pot avea efecte semnificative
asupra mediului, urmărindu-se, în acelaşi timp,
consolidarea instituţiilor prin creşterea capacităţii acestora
de a identifica priorităţi, de a dezvolta politici, de a asigura
conformarea la normele de protecţie a mediului şi
funcţionarea sistemelor financiare.
Apariţia dreptului mediului

⚫ Pentru desemnarea acestei ramuri de drept se folosesc

diferite denumiri.
⚫ În doctrina internaţională se utilizează, de regulă, expresia
„dreptul protecţiei mediului”, neacceptată în doctrina
românească, întrucât s-ar admite că această ramură ar
cuprinde doar normele juridice care privesc protecţia
mediului.
⚫ În realitate, dreptul mediului cuprinde o gamă mult mai
largă de reglementări, respectiv preventive, defensive,
represive, reparatorii şi altele care privesc elementele
componente ale mediului.
⚫ Alte denumiri întâlnite în literatura de specialitate: „drept
ecologic”; „drept ambiental”; „dreptul mediului ambiant”.
⚫ Considerăm ca adecvată specificului şi obiectivelor
definitorii ale acestei noi ramuri de drept denumirea
„dreptul mediului”.
⚫ Despre un drept al mediului s-ar fi putut vorbi la noi în ţară
după 1973, când, pe baza recomandărilor formulate la
Conferinţa Naţiunilor Unite de la Stockholm din 1972 a fost
adoptată o lege generală privind protecţia mediului (Legea
nr. 9/1973), care a constituit un moment deosebit de
important în istoria legislaţiei noastre.
⚫ Totuşi, locul şi importanţa legislaţiei mediului nu au
reprezentat un temei pentru recunoaşterea dreptului
mediului ca ramură distinctă în condiţiile statului totalitar.
⚫ Recunoaşterea autonomiei dreptului mediului s-a impus cu
necesitate după 1989.
⚫ Dreptul mediului a apărut şi s-a dezvoltat pornind de la
sarcinile imediate încredinţate de societate, în funcţie de
nevoile de protecţie a diferitelor elemente ale mediului,
ameninţate de dezvoltarea industriei, extinderea urbanizării,
înmulţirea surselor de poluare.
⚫ S-a trecut, în acest fel, de la protecţia simplă a mediului, la
diversificarea acesteia, concomitent cu adaptarea
reglementării juridice la caracteristicile acestei noi
discipline.
⚫ Pentru sublinierea trăsăturilor proprii ale acestei ramuri de
drept, se impune relevarea particularităţilor obiectului său,
metodei de reglementare, precum şi principiile dominante.
⚫ Dreptul mediului reprezintă, în abstract,
ansamblul reglementărilor juridice şi
instituţiilor stabilite în vederea protecţiei,
conservării şi ameliorării mediului conform
obiectivelor de dezvoltare durabilă.
 Definiţia, obiectul şi metoda de reglementare în
dreptul mediului

⚫ Dreptul mediului apare sub trei ipostaze:

⚫ - dreptul naţional al mediului, format din totalitatea
reglementărilor juridice interne ale statelor, vizând protecţia,
conservarea şi ameliorarea mediului;
⚫ - dreptul european al mediului, reprezentat de dreptul
Uniunii Europene (originar şi dreptul derivat -
regulamentele şi directivele);
⚫ - dreptul internaţional al mediului, constituit din
tratatele, cutuma şi celelalte izvoare specifice de drept
internaţional public referitoare la această materie.
⚫ Din această perspectivă, dreptul mediului se constituie ca
un ansamblu de norme juridice privind conservarea,
protejarea şi ameliorarea calităţii mediului, dispus în mai
multe „straturi” de reglementare, în funcţie de creatorii şi
destinatarii regulilor stabilite.
⚫ Cât priveşte obiectul dreptului mediului, acesta
este constituit din relaţiile specifice care iau
naştere în procesul de protecţie, conservare şi
ameliorare a resurselor naturii şi a celorlalte
componente ale mediului.
⚫ În sens larg, protecţia mediului are ca scop
păstrarea echilibrului ecologic, menţinerea şi
ameliorarea calităţii factorilor naturali,
dezvoltarea valorilor naturale ale ţării, asigurarea
unor condiţii corespunzătoare de viaţă şi de muncă
generaţiilor actuale şi viitoare.
⚫ Conservarea mediului presupune protecţie şi
ameliorare, urmărind menţinerea dimensiunilor
naturale ale acestuia.
⚫ Ameliorarea mediului are ca obiectiv
îmbunătăţirea stării şi calităţii factorilor naturali
şi ai celor creaţi prin activităţi umane în vederea
unei optime interacţiuni socio-economico-ecologice
dintre om şi natură.
⚫ În privinţa metodei de reglementare, importanţa pe care o
prezintă protecţia, conservarea şi dezvoltarea mediului,
reclamă intervenţia directă a statului, conferind un caracter
de autoritate, imperativ, reglementării juridice a
raporturilor sociale din acest domeniu.
⚫ Particularitatea normelor dreptului mediului constă în
faptul că, în majoritatea cazurilor, acestea sunt norme
tehnice sancţionate pe cale juridică, stabilind termene şi
modalităţi stricte de realizare a unor obiective precis
definite.
Principiile dreptului mediului

⚫ Principiile de drept sunt ideile conducătoare (prescripţiile

fundamentale) ale conţinutului tuturor normelor juridice.
⚫ Principiile au atât un rol constructiv, cât şi unul valorizator
pentru sistemul de drept, în sensul că ele cuprind cerinţe
obiective ale societăţii, cerinţe cu manifestări specifice în
procesul de constituire a dreptului şi în procesul de realizare
a acestuia.
⚫ Cuvântul principiu vine din latinescul „principium” care
înseamnă început, obârşie, având şi sensul de element
fundamental.
⚫ Existenţa unor principii generale se impune ca necesară,
întrucât principiile generale ale dreptului dau măsura
sistemului.
⚫ Pe de o parte, principiile dreptului trasează linia directoare
pentru sistemul juridic.
⚫ În acest sens, principiile de drept exercită o acţiune
constructivă, orientând activitatea legiuitorului.
⚫ Pe de altă parte, principiile generale au rol şi în
administrarea justiţiei, deoarece cei însărcinaţi cu aplicarea
dreptului trebuie să cunoască nu numai „litera legii”, ci şi
spiritul său, iar principiile de drept alcătuiesc chiar
„spiritul legii”.
⚫ În sistemul naţional, conceptul de „principiu fundamental al
dreptului mediului” cunoaşte situaţii diferite, în funcţie de
nivelul de recunoaştere şi garantare juridică.
⚫ Deşi nu sunt ele însele „lege”, principiile servesc la
sublinierea şi orientarea dezvoltării şi aplicării normelor
dreptului mediului.
⚫ Preocupările cu privire la protecția mediului au dus la
formarea unor principii comune dreptului național,
european și internațional.
⚫ Chiar dacă acestea au formulări diferite, în esență au aceeași
semnificație juridică.
⚫ La nivel național, principiile sunt cuprinse în legile-cadru
privind protecția mediului.
⚫ La nivelul Uniunii Europene, principiile au fost cuprinse
inițial în programele de acțiune, începând cu anul 1973, iar
apoi au fost preluate și consacrate juridic prin intermediul
modificărilor succesive ale tratatelor (Actul unic european-
1986, Tratatul de la Maastricht-1993, Tratatul de la
Amsterdam-1997, Tratatul de la Nisa-2000, Tratatul de la
Lisabona-2009).
⚫ La nivel internațional, principiile se regăsesc în: Declarația
de la Stockholm (1972); Carta mondială a naturii (1982);
Declarația de la Rio (1992) ş.a.
⚫ Plecând de la „necesitatea îndeplinirii angajamentelor
asumate de ţara noastră în procesul de integrare europeană”,
Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2005 privind protecţia
mediului a reformulat sistemul principiilor dreptului
mediului prin preluarea formulărilor din reglementările
juridice europene.
⚫ Astfel, se distinge, pe de o parte, între principii şi elemente
strategice, iar pe de altă parte, se face referire la
modalităţile de implementare a acestora.
⚫ Ca principii sunt prevăzute:
⚫ - principiul integrării cerinţelor de mediu în celelalte politici
sectoriale (art. 3 lit. a));
⚫ - principiul precauţiei în luarea deciziei (art. 3 lit. b));
⚫ - principiul acţiunii preventive (art. 3 lit. c));
⚫ - principiul reţinerii poluanţilor la sursă (art. 3 lit. d));
⚫ - principiul „poluatorul plăteşte” (art. 3 lit. e));
⚫ - principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor
specifice cadrului biogeografic natural (art. 3 lit. f)).
⚫ Sunt considerate „elemente strategice” :
⚫ - dezvoltarea durabilă a resurselor naturale;
⚫ - informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor,
precum şi accesul la justiţie în probleme de mediu;
⚫ - dezvoltarea colaborării internaţionale pentru protecţia
mediului.
⚫ Potrivit art. 4 din Ordonanţa de urgenţă, nr. 195/2005,
modalităţile de implementare a principiilor şi elementelor
strategice sunt:
⚫ prevenirea şi controlul integrat al poluării prin utilizarea
celor mai bune tehnici disponibile pentru activităţile cu
impact semnificativ asupra mediului;
⚫ corelarea planificării de amenajare a teritoriului şi urbanism
cu cea de mediu;
⚫ adoptarea programelor de dezvoltare, cu respectarea
cerinţelor politicii de mediu;
⚫ efectuarea evaluării de mediu înaintea aprobării planurilor şi
programelor care pot avea efect semnificativ asupra
mediului;
⚫ evaluarea impactului asupra mediului în faza iniţială a
proiectelor cu impact semnificativ asupra mediului;
⚫ introducerea şi utilizarea pârghiilor şi instrumentelor
economice stimulative sau coercitive;
⚫ rezolvarea, pe niveluri de competenţă, a problemelor de
mediu, în funcţie de amploarea acestora;
⚫ promovarea de acte normative armonizate cu reglementările
europene şi internaţionale în domeniu;
⚫ stabilirea şi urmărirea realizării programelor pentru
conformare;
⚫ crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a
calităţii mediului;
⚫ recunoaşterea produselor cu impact redus asupra mediului,
prin acordarea etichetei ecologice;
⚫ menţinerea şi ameliorarea calităţii mediului;
⚫ reabilitarea zonelor afectate de poluare;
⚫ încurajarea implementării sistemelor de management şi
audit de mediu;
⚫ promovarea cercetării fundamentale şi aplicative în
domeniul protecţiei mediului;
⚫ educarea şi conştientizarea publicului, precum şi
participarea acestuia în procesul de elaborare şi aplicare a
deciziilor privind mediul;
⚫ dezvoltarea reţelei naţionale de arii protejate pentru
menţinerea stării favorabile de conservare a habitatelor
naturale, a speciilor de floră şi faună sălbatică ca parte
integrantă a reţelei ecologice europene – Natura 2000;
⚫ aplicarea sistemelor de asigurare a trasabilităţii şi etichetării
organismelor modificate genetic;
⚫ înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care periclitează
nemijlocit şi grav sănătatea oamenilor.
⚫ Din preambulul Ordonanţei de urgenţă nr. 195/2005 (prin
care se motivează urgenţa adoptării acestui act normativ)
reiese că principiile enumerate „guvernează întreaga
activitate de protecţie a mediului”, „trasează direcţiile de
reglementare a activităţilor economice în vederea atingerii
obiectivelor dezvoltării durabile” şi „vizează interesul
public”.
⚫ În art. 1 alin. (1) se precizează că protecţia mediului
reprezintă un „obiectiv de interes public major”, care se
realizează pe baza principiilor şi elementelor strategice.
1. Principiul conform căruia protecţia mediului
constituie un obiectiv de interes public major

⚫ Dezvoltări importante ale conţinutului acestui principiu se

regăsesc în convenţiile – cadru privind problemele globale,
precum Convenţia – cadru privind schimbările climatice
sau Convenţia privind biodiversitatea, din 1992.
⚫ În ţara noastră, Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2005 califică
protecţia mediului „obiectiv de interes public major”,
relevând, astfel, valoarea social-juridică deosebită conferită
păstrării echilibrului ecologic şi conservării factorilor de
mediu.
⚫ Prin această dispoziţie generală se imprimă un caracter
imperativ normelor de drept din acest domeniu.
⚫ Ca atare, exigenţele protecţiei mediului grevează
desfăşurarea tuturor activităţilor economico-sociale şi
constituie o obligaţie a tuturor persoanelor fizice şi
juridice (art. 6 şi 94 din Ordonanţa de urgenţă nr.
195/2005).
⚫ În acest sens sunt şi reglementările sectoriale.
⚫ Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea apelor nr. 107/1996,
cunoaşterea, protecţia, punerea în valoare şi utilizarea
durabilă a resurselor de apă sunt acţiuni de interes
general.
⚫ Codul silvic (Legea nr. 46/2008 ), republicat, consideră
fondul forestier naţional „bun de interes naţional” (art. 3
alin. 1).
⚫ Consecinţele de ordin practic ale acestui principiu se referă
la controlul de legalitate exercitat asupra acţiunilor care
aduc atingeri mediului, instituirea unui serviciu public
pentru protecţia mediului şi existenţa unei ordini publice
ecologice.
2. Principiul conservării

⚫ În sens larg, conservarea presupune menţinerea nivelurilor

cantitative şi calitative durabile ale resurselor mediului.
⚫ Conform Strategiei mondiale de conservare a naturii
(Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii-1980),
conservarea presupune:
⚫ a) menţinerea proceselor ecologice esenţiale şi a
ecosistemelor care reprezintă suportul vieţii;
⚫ b) prezervarea diversităţii genetice;
⚫ c) realizarea utilizării durabile a speciilor şi ecosistemelor.
⚫ Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii,
responsabilă cu găsirea de soluții practice pentru cele mai
urgente probleme de mediu și pentru dezvoltare, a fost
prima organizație globală în domeniul mediului, iar în
prezent reprezintă cea mai mare rețea profesională globală
pentru conservare.
⚫ Organizația a fost înființată la 5 octombrie 1948, la
Fontainebleau, Franța, în urma unei conferințe convocate de
UNESCO.
⚫ Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii are ca
scop promovarea cooperării internaționale în aplicarea
conceptelor ecologice de conservare și administrare a
naturii și resurselor naturale pentru prevenirea dispariției
speciilor de plante și animale, ocrotirea obiceiurilor
acestora, a trăsăturilor naturale ale Pământului și
peisajului.
⚫ În concepţia legislaţiei noastre, în consens cu documentele
internaţionale, conservarea semnifică protecţia
ecosistemelor, conservarea biodiversităţii şi gospodărirea
durabilă a resurselor naturale.
⚫ În acest sens, „autoritatea publică centrală pentru protecţia
mediului împreună cu autorităţile publice centrale şi locale,
după caz, elaborează reglementări tehnice privind măsurile
de protecţie a ecosistemelor, de conservare şi utilizare
durabilă a componentelor diversităţii biologice” [art. 49
alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 195/2005].
3. Principiul prevenirii

⚫ Este principiul care dă raţiune activităţii umane de protecţie

a mediului.
⚫ Principiul prevenirii vizează, în mod deosebit, agenţii
economici care desfăşoară activităţi generatoare de poluare.
⚫ În funcţie de natura activităţii, aceştia sunt obligaţi să
utilizeze cele mai bune tehnici în scopul prevenirii emisiilor,
iar dacă acest fapt nu este posibil, să acţioneze pentru
reducerea globală a emisiilor şi a impactului asupra
mediului în întregul său.
⚫ La nivel european, caracterul preventiv al politicii de mediu
a fost precizat încă din anul 1973, în cadrul primului
program de acţiune, în care se subliniază că politica de
mediu constă în a evita, de la început, crearea de poluări
ori degradări.
⚫ Programele care au urmat au întărit rolul preventiv al
politicii de mediu.
⚫ Cerinţele acestui principiu s-au exprimat, pe de o parte, prin
introducerea de obligaţii cu caracter preventiv, iar pe de
altă parte, prin promovarea de activităţi care să ducă la
evitarea unor modificări negative ale calităţii mediului.
⚫ Principiul prevenirii degradării mediului se reflectă în
diferite documente, precum Directiva nr. 2011/92/UE
privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi
private asupra mediului.
⚫ Potrivit articolului 2 din Directiva nr. 2011/92/UE, „Statele
membre adoptă toate măsurile necesare pentru a asigura că,
înaintea acordării aprobării de dezvoltare, proiectele care
ar putea avea efecte semnificative asupra mediului, în
temeiul, între altele, al naturii, al dimensiunii şi al localizării
lor, fac obiectul unei cereri de aprobare de dezvoltare şi al
unei evaluări a efectelor lor asupra mediului”.
⚫ Ordonanța de urgență nr. 195/2005 definește evaluarea
impactului asupra mediului ca fiind un „proces menit să
identifice, să descrie şi să stabilească, în funcţie de fiecare
caz şi în conformitate cu legislaţia în vigoare, efectele
directe şi indirecte, sinergice, cumulative, principale şi
secundare ale unui proiect asupra sănătăţii oamenilor şi a
mediului”.
⚫ Funcţia preventivă a mediului nu este limitată la nivel
regional, ea având un caracter internaţional.
⚫ În scopul eficientizării acesteia, s-au încheiat mai multe
convenţii regionale şi internaţionale, dintre care amintim:
⚫ Convenţia privind prevenirea poluării mediului marin de
origine telurică, Paris, 1974;
⚫ Convenţia privind prevenirea poluării Mării Mediterane,
Barcelona, 1976;
⚫ Convenţia referitoare la prevenirea poluării marine cauzate
de operaţiile de imersare efectuate de către nave şi aeronave,
Oslo, 1972;
⚫ Convenţia internaţională privind prevenirea poluării apelor
marine prin hidrocarburi, Londra, 1957.
4. Principiul precauţiei

⚫ Principiul precauţiei urmăreşte asigurarea unei protecţii

mărite a mediului, a sănătăţii populaţiei, a plantelor şi a
animalelor şi prevenirea adoptării unor măsuri sau
întreprinderii unor acţiuni atunci când datele ştiinţifice nu
permit o evaluare completă a riscului.
⚫ Pe plan internaţional acest principiu a fost consacrat pentru
prima dată de Organizația pentru Cooperare și
Dezvoltare Economică (OCDE), precum şi într-o declaraţie
ministeială din 1987, adoptată sub influenţa celei de a doua
Conferinţe Internaţionale asupra protecţiei Mării Nordului
de la Londra din acelaşi an.
⚫ Principiul se regăseşte şi în Declaraţia Conferinţei pentru
Mediu de la Rio de Janeiro din 1992.
⚫ Tratatul de la Maastricht cuprinde principiul precauţiei în
art.130R, iar Tratatul de la Lisabona cuprinde regula
precauției în art. 191.
⚫ În legislaţia noastră acest principiu este consacrat ca atare
prin art. 3 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă nr.195/2005.
⚫ Întrucât semnificaţiile sale nu sunt definite, principiul
precauţiei îşi completează şi amplifică semnificaţiile cu
un alt principiu esenţial, cel al prevenirii riscurilor
ecologice şi a producerii pagubelor, prevenirea implicând
precauţia, însă nu se reduce la aceasta.
⚫ Astfel, atunci când există o certitudine asupra unui
fenomen şi în privinţa consecinţelor unei acţiuni faţă de
acesta, ne vom afla într-o situaţie de prevenţie.
⚫ Dimpotrivă, precauţia este o atitudine care constă în a lua
măsuri faţă de un risc necunoscut.
5. Principiul „poluatorul plăteşte”

⚫ Acest principiu se inspiră din teoria economică potrivit

căreia costurile sociale externe care însoţesc producţia
industrială trebuie să fie luate în calcul de agenţii
economici în costurile lor de producţie.
⚫ Consacrat şi în Actul Unic European din 1987 (art.130 lit.
R), principiul „poluatorul plăteşte” are două interpretări: pe
de o parte, poluatorul plăteşte toate măsurile de respectare
a standardelor legale existente, iar pe de altă parte,
⚫ poluatorul plăteşte toate efectele (costurile externe)
poluării cauzate.
⚫ Considerat ca un mijloc decisiv pentru a determina
poluatorii să reducă impactul ecologic al activităţii lor,
principiul a fost promovat pe larg în cadrul politicilor
comunitare, pornindu-se de la faptul că „un regim bazat pe
acest principiu este indispensabil pentru a evita distorsiunile
concurenţei” (cap. 12 din Programul III de acţiune pentru
mediu, cuprins între anii 1983-1986).
⚫ În legislaţia ţării noastre principiul „poluatorul plăteşte” este
consacrat în mod expres de Ordonanţa de urgenţă
nr.195/2005, în art.3 lit. e).
⚫ La nivelul Uniunii Europene, principiul este consacrat în art.
191 alin. (2) TFUE.