TEMA 4

TEORIA COMPORTAMENTULUI CONSUMATORULUI

1. Comportamentul consumatorului: ipoteze şi determinante.
Preferinţele consumatorului.
2. Utilitatea totală şi marginală. Regulă maximizării utilităţii totale.
3. Curbele de indiferenţe şi proprietăţile ei.
4. Linia bugetului şi dinamica ei în condiţiile modificării venitului
disponibil şi preţurilor bunurilor.
5. Echilibrul consumatorului intern şi unghiular.
6. Modificarea venitului şi comportamentul consumatorului. Curba
„venit-consum”. Curba lui Engel.
7. Modificarea preţului şi comportamentul consumatorului. Curba
„preţ-consum”.
8. Efectul de substituţie şi efectul de venit.
Scopul este de a conştientiza procesului
formării cererii individuale şi de a demonstra
suveranitatea consumatorului.
OBIECTIVELE ACESTEI TEME SE REFERĂ LA:
Cunoaşterea elementelor modelului de comportament al
consumatorului
Aprofundarea noţiunilor de utilitate, utilitate totală şi utilitate
marginală
Explicarea regulii maximizării utilităţii
(legea a II-a a lui Gössen)
Studierea instrumentelor teoriei date ca curba de indiferenţă,
rata marginală de substituire, a liniei bugetului
Explicarea echilibrului consumatorului
Construirea curbei venit-consum şi curbei preţ-consum
Determinarea modalităţilor aplicative a teoriei
comportamentului consumatorului
 În teoria economică comportamentului consumatorului
reprezintă un proces de formare a cererii consumatorului
pentru diferite bunuri, ce depinde de venitul şi
preferinţele lui individuale, de nivelul preţurilor.
Consumatorul este un agent economic, obiectivul căruia
este maximizarea satisfacerii nevoilor prin consumul
bunurilor achiziţionate cu un anumit venit.
Altfel spus, consumatorii sunt confruntaţi cu problema
alegerii – proces de formare în limită venitului disponibil
şi preţurilor existente pe piaţă, a programului de consum.
Programul de consum (coşul bunurilor de consum) –
reprezintă specificarea unor cantităţi de diferite bunuri
care îi asigură consumatorului o anumită satisfacţie.
În procesul liberei alegeri, consumatorul
va lua următoarele decizii
interdependente:
1. Ce să procure? (să aleagă bunurile
preferabile, cu cea mai mare
utilitate);
2. Cât să procure? (reieşind din
preţurile existente pe piaţă);
3. E posibil să procure bunurile?
(pornind de la venitul disponibil şi
preţurile existente pe piaţă).
 Alegerea consumatorului
reprezentativ (mediu), se bazează pe
următoarele IPOTEZE:
Libertatea de decizie şi de acţiune a
consumatorului
Raţionalitatea consumatorului
Suveranitatea consumatorului
Limitarea venitului consumatorului
Subiectivitatea evaluării utilităţii
bunului şi a tendinţei spre maximizarea
ei
Consumatorul este suveran (rege),
reieşind din următoarele considerente:

nevoile acestuia servesc drept reper

pentru producători;
deciziile lui predetermină cererea
pieţei de bunuri şi servicii;
anume lui îi aparţine aprecierea
rezultatelor activităţii de producţie.
 Asupra comportamentului consumatorului, a
alegerii lui influenţează diferiţi factori, care pot fi
clasificaţi relativ, astfel:
factori social-demografici;
factori social-economici;
factori psihologici;
factori instituţionali.

Concluzie:
Complexitatea alegerii raţionale în condiţiile
economiei contemporane.
 În procesul alegerii consumatorul acţionează în
conformitate cu preferinţele sale. În esenţa sa ele
caracterizează diferite sisteme valorice individuale
pentru anumite bunuri în raport cu nivelul utilităţii totale.
1. Axioma comparaţiei şi ierarhizării preferinţelor
consumatorului: dintre două seturi de bunuri, A şi B, el
va alege o singură variantă din cele trei posibile:

* preferă setul A setului B, (A  B); Relaţiile

* preferă setul B setului A, (B  A); de preferinţă

* este indiferent faţă de cele două bunuri, Relaţia

considerându-le echivalente, (A ~ B). de
indiferenţă
2. Tranzitivitatea opţiunii: consumatorul
ordonează diferite seturi de bunuri şi le
compară în pereche:

dacă A  B şi B  C → A  C .

3. Axioma nonsoţietăţii (lăcomiei): dacă

există două seturi de bunuri A (X, 2Y) şi B
(X, Y): A  B.

Deci, consumatorii preferă o cantitate mai

mare de bunuri unei cantităţi mai mici.
 Cel mai preferabil set presupune cel mai maximal nivel
de satisfacţie, sau de utilitate.
Utilitatea este o categorie iniţială în teoria
comportamentului consumatorului. Prima dată a fost
remarcată de filosoful J. Bentham (1748-1831).
Utilitatea poate fi definită ca fiind capacitatea unui bun
de a satisface o anumită necesitate umană. Această noţiune
comportă un caracter subiectiv.
În evaluarea utilităţii, istoric, s-au constituit două
abordări:
1. Abordarea cardinală (clasică) a utilităţii
(sec.XIX). Un aport semnificativ în dezvoltarea ei l-au avut
economiştii marginalişti: S. Jevons, K. Menger, L. Walras.
Conform abordării cardinaliste, utilitatea poate fi
măsurată printr-un număr de unităţi abstracte (utili).
 2. Abordarea ordinală (neoclasică) (sfârş. sec.XIX
– încep. sec.XX). În dezvoltarea acestei concepţii, un
rol deosebit le revine savanţilor J. Hicks şi R. Allen,
influenţaţi, la rândul lor, de lucrările lui V. Pareto, F.
Edgeworth şi E. Slutsky, care sunt cunoscuţi drept
ordinalişti.
Pentru abordarea ordinală, este caracteristică
ordonarea utilităţii combinaţiilor de bunuri, măsurată
după scara numeralelor ordinale (primul, al doilea, al
treilea etc.). Cu alte cuvinte, consumatorul îşi
ordonează (ierarhizează) raţional preferinţele în
raport cu nivelul satisfacţiei totale, care se doreşte a
fi obţinută.
 Utilitatea totală reprezintă satisfacţia obţinută prin
consumul unor cantităţi succesive dintr-un bun într-o
perioadă dată.
Funcţia utilităţii totale are următoarea formă generală:

TU  f Q X i 
Utilitatea marginală reprezintă satisfacţia suplimentară
resimţită de individ prin consumul unei unităţi
suplimentare dintr-un bun sau serviciu.
Relaţia de calcul al utilităţii marginale este:

 
MU QX i 
TU
QX i
Pentru a fi exprimată în termeni matematici, utilitatea
marginală poate fi definită ca derivata parţială de ordinul
1 a funcţiei de utilitate. Deci, MU(Qx) = (TUx)'.
Mărimea utilităţii marginale este influenţată de
diferiţi factori:

 Volumul sau cantitatea consumată din

bunul respectiv.
 Importanţa bunului şi intensitatea cu
care se manifestă nevoile este diferită.
 Condiţiile de reproducere a bunului dat.
 În consumul unei cantităţi de bun, modificarea mărimilor
utilităţii marginale şi utilităţii totale sunt interdependente.
Relaţia dintre utilitatea totală şi utilitatea marginală poate fi
ilustrată cu ajutorul datelor din tabel şi grafic

Cantitatea Utilitatea
Utilitatea totală
consumată dintr- marginală (utili)
(utili) TUx
un bun Qx MUx
0 0
1 20 20
2 35 15
3 45 10
4 50 5
0
5 50
-5
6 45
Utilitate (TUx, MUx)
60

55

50

45

40

35

30

25

20

15

10

0
1 2 3 4 5 6 7 Qx (cantitate )
-5

-10
 CONCLUZII:
pe măsura consumului unei unităţi suplimentare din bunul
dat, MU↓, iar TU↑, dar cu o rată din ce în ce mai mică;
în punctul de saţietate, MU = 0, dar TU = maximal;
dacă se continuă consumul unităţi după punctul de
saţietate, MU devine negativă, iar TU descreşte.

Legea utilităţii marginale descrescânde (legea I a lui Gössen)

presupune că cu cât un individ consumă mai mult dintr-un
bun (x1, x2, … xi), cu atât va obţine o utilitate marginală mai
mică prin consumul unei unităţi adiţionale din bunul
respectiv:
MU X 1  MU X 2 ...  MU X i
 Fiecare consumator tinde să-şi maximizeze utilitatea
totală din consumul bunurilor achiziţionate. În acelaşi
timp, consumatorul este cointeresat de utilizarea
eficientă a resurselor sale financiare. De ce principii se
va conduce consumatorul raţional?
În microeconomie acest principiul semnifică regula
maximizării utilităţii totale sau Legea a II a lui Gössen.
Legea a II a lui Gössen presupune că pentru a
maximiza utilitatea totală, consumatorul trebuie să-şi
distribuie venitul în aşa fel, încât utilităţile marginale
ponderate la preţul bunurilor să fie egale:
MU X MU Y MU Z
  ... 
PX PY PZ
 Utilităţile marginale (MU) ale bunurilor şi MU/P

Determinaţi, aplicând prevederile Legii a II-a a lui Gössen,

combinaţia optimă de bunuri pentru consumator şi utilitatea
totală maximală, dacă venitul acestuia este de 70 u.m., iar
preţul unui pachet de suc = 10 u.m. şi al pizzei = 20 u.m.

Unităţi Suc Pizza

consumate MU MU/P MU MU/P
1 6 6/10=0,6 10 10/20=0,5
2 5 0,5 8 0,4
3 4 0,4 7 0,35
4 3 0,3 5 0,25
5 2 0,2 4 0,2
6 1 0,1 3 0,15
7 0 0 1 0,05
 În cercetarea comportamentului consumatorului
curbele de indiferenţă deţin un loc important. Ele
reprezintă ilustrarea grafică a preferinţelor
consumatorului (Fr. Edgeworth, 1881).
Curba de indiferenţă reflectă preferinţele
consumatorului şi arată combinaţiile alternative de
bunuri, care permit consumatorului să obţină acelaşi
nivel de utilitate (TU).
În interpretarea grafică, curba de indiferenţă
reprezintă locul geometric al punctelor ale căror
coordonate arată combinaţiile de bunuri ce creează
utilităţi egale (figura 2). Respectiv, consumatorului î-i
este indiferent ce combinaţie de bunuri să aleagă.
 Y
Ce este preferabil ?
Seturi echivalente de servicii
10
Setul X Y
8 A (Chifle) (Cola)
a 1 8
Chifle

6 B b 2 6
c 6 2
d 8 1

C
2 D
1
X
0 1 2 6 8 Cola
Y
Ce este preferabil ?
Harta curbelor de indiferenţă
reuneşte totalitatea curbelor de
YC C indiferenţă care descriu preferinţele
unui consumator pentru anumite
bunuri.
YB
B

U3
A U2
YA
U1
X
XB XC XA
 Proprietăţile curbelor de indiferenţă:

1. Curba de indiferenţă, mai îndepărtate de

originea sistemului de axe de coordonate,
exprimă un nivel de utilitate mai mare şi este
preferabilă pentru consumator; adică
U1 < U2 < U3 (figura 3).
 Y
2. Curbele de indiferenţă ale
unui consumator niciodată nu
se intersectează.

A
C
YC
U1
B
YB

U2

X
XB XC
 Y (Chifle)

3. Curbele de indiferenţă au
pantă descrescătoare şi sunt
A convexe faţă de originea
∆Y sistemului de axe de
B
coordonate.
C

X (Cola)
∆X
 Economiştii utilizează noţiunea de rată marginală de substituire
a bunului Y prin bunul X – MRSxy , ce semnifică “pragul” până la
care e justificată substituţia bunurilor.
Rata marginală de substituire indică raportul dintre cantitatea
dintr-un bun, la care consumatorul este dispus să renunţe în
schimbul unei cantităţi suplimentare din alt bun, asigurându-şi
acelaşi nivel de utilitate totală.
QY
MRS xy   TU – const.
QX
Odată cu modificările cantităţii de bunuri X şi Y, gradul de
satisfacţie al consumatorului este neschimbat (TU=0), atunci:
TU  MU x QX  MU Y QY  0

QY MU x MU x
  sau MRS xy 
QX MU y MU y
Rata marginală de substituire (MRSxy) prezintă
următoarele proprietăţi:

1. În cazul deplasării în jos pe curba de

indiferenţă, MRSxy scade, astfel
consumatorii renunţă la cantităţi mai mici din
bunul Y, pentru a obţine creşterea cu o unitate
a consumului din bunul X.

2. MRSxy este egală cu panta tangentelor la

diferite puncte ale curbei de indiferenţă
(figura 6).
Y

U1

X
Y

X
U3 U1 U2
Y

U2

U1

X
Y
U5
U4
U3
U2
U1

X
Y

U1 U2 U3

X
 Y Ce este posibil să procure ?
A Linia bugetului consumatorului
I/Py
poate fi ilustrată printr-o dreapta
care exprimă mulţimea
K combinaţiilor de bunuri (X, Y), ce
pot fi procurate de un consumator
reieşind de venitul disponibil si
preţurile bunurilor X și Y.

B
0
I/Px
X
Ecuaţia liniei bugetului poate fi prezentată astfel:

I  Px  QX  Py  QY
Pentru a trasa o dreaptă este suficient să cunoaştem
doua puncte extreme ale ei:
I Px I Py
Qr   QX Qx   Qy
Py Py Px Px
Panta liniei bugetului, în mărime absolută, este
tangentă unghiului ABO din triunghiul AOB
(figura 11). I
AO Py Px
tgABO   
OB I Py
Px
 Y

10 A (O,I/Py)
Chifle

B
8

C M
6

D
4

N E
2

F (I/Px ,O) X
0 1 2 3 4 5 6
Cola
 Y a) Consecinţele modificării venitului
disponibil al consumatorului
Chifle

14 J I, Px, Py – constant

Linia bugetului se va
deplasa în sus (spre
I =30 lei dreapta), paralel cu linia
iniţială şi consumatorul
10 A
va putea procura o
cantitate mai mare de
bunuri (figura 12).
M I ↑=42 lei
7

I2 ↓=21 lei
N F K X
3,5 5 7 Cola
Chifle Y b) Consecinţele modificării preţului a unui bun
I, Py – constant
10 A 1. Scăderea preţului bunului X
(Px↓), ceteris paribus, duce la
scăderea pantei liniei bugetului,
în mărime absolută.
Px =3 lei

Px =6 lei Px

H X
F
5 10 Cola
Chifle Y 2. La creşterea preţului
bunului X (Px↑), valoarea
absolută a pantei liniei
10 A Px =6 lei
bugetului creşte comparativ cu
valoarea absolută a pantei
liniei iniţiale
Px =12 lei

Px↑; I – constant; Py – constant

Px

N F X
2,5 5 Cola
 Problema fundamentală a consumatorului constă în
utilizarea optimală a veniturilor disponibile în condiţiile
preţurilor existente pe piaţă, reieşind din preferinţele
individuale.
Alegerea raţională a consumatorului poate fi sintetizată în
următorul tabel:
PROBLEMA CĂREIA ILUSTRAREA
ÎNTREBARE
ÎI RĂSPUNDE GRAFICĂ

Ce vor Harta curbelor de

Preferinţe
consumatorii? indiferenţă
Ce pot
Constrângeri Linia bugetului
consumatorii?
Alegerea Punctul de
Ce fac
combinaţiei echilibru al
consumatorii?
optime de consum consumatorului
 Grafic, prin punctul, în care linia bugetului este tangentă la
una dintre curbele de indiferenţă a consumatorului se
determină punctul de echilibru (optimul) al consumatorului.
În acest punct, panta curbei de indiferenţă (MRSxy) coincide
cu panta liniei bugetului (–Px / Py):

MU x Px MU x Px MU x MU y
    sau 
MU y Py MU y Py Px Py
Echilibrul consumatorului reprezintă acea stare, care-i
conferă acestuia utilitatea totală maximală de la utilizarea
integrală a venitului.
Astfel, echilibrul consumatorului va desemna varianta de
repartizare a venitului care asigură nivelul maximal posibil de
satisfacţie comparativ cu alte alternative.
 Y
10 A

a
8

6
E
Chifle

c U3
2 d
1 U2
F U1 X
0 1 2 5 8
Cola
Qy În unele cazuri consumatorul este dispus să procure
doar un singur bun, renunţând la celălalt bun. Astfel de
echilibru este denumit „unghiular”.

În cazul când consumatorul procură doar

bunul Y (Qx = 0), echilibrul se află în punctul
A, unde MRSxy < Px / Py.
A

U1

U2

U3

0 Qx
Qy
Atunci când consumatorul
U1 U2 U3 procură doar bunul
X (Qy = 0), echilibrul
consumatorului se află în
punctul B, unde:
MRSxy > Px / Py.

B
0 Qx
Alegerea optimă a consumatorului este influenţată de
modificarea venitului disponibil şi a preţurilor
bunurilor.
Cazul modificării venitului disponibil al consumatorului.
Odată cu modificarea venitului, se modifică şi echilibrul
consumatorului. Sensibilitatea consumatorului faţă de
modificarea venitului se exprimă şi poate fi descrisă
prin trasarea a două curbe: curba „venit-consum” şi
curba lui Engel (figura 18).
1. Când venitul creşte (I↑), echilibrul consumatorului E0
se deplasează spre dreapta (în sus) în punctul E2 şi,
invers,
2. La scăderea venitului (I↓), echilibrul consumatorului
se deplasează spre stânga (în jos) în punctul E1 (figura
18a).
 Y
M
C E2
I
E0
A E1 U3
U2
U1
I

X1 X0 X2 B D N X
I

I2 E2
E0
I0

I1 E1

X
X1 X0 X2
0
Curba „venit-consum” sau magistrala
consumului reuneşte punctele de echilibru E0,
E1, E2 şi demonstrează schimbările alegerii de
consum a unui individ, în raport cu
modificarea venitului.

Curba lui Engel (după numele statisticia-

nului german E. Engel (1821-1896) este deri-
vată din curba „venit-consum” şi reflectă
modificările comportamentului consumato-
rului faţă de bunul X la schimbarea mărimii
venitului (I).
Y
Traiectoria de poziţionare a
curbelor venit-consum, cât şi a
curbei lui Engel este influenţată
de natura bunurilor care fac
obiectul consumului.
Pentru bunuri de primă

necesitate, 0  I  1
U3 d

, curba venit-consum,
este apropiată de axa
U2
OY.

U1

O X
Y
Pentru bunurile de lux E I  0
d

Curba “venit-consum” este

apropiată de axa OX

U3

U2
U1

O X
Y
Pentru bunurile inferioare E I  0 .
d

Curba “venit-consum” are pantă

negativă.

U3

U2

U1

O X
Y

Pentru bunuri neutre E I  0 .

d

Curba“venit-consum” este
reprezentată de o linie
verticală
U3

U2

U1

X
 Ernest Engel, economist şi statistician, a stabilit încă în
secolul XIX că, în structura repartiţiei bugetelor menajelor, la
creşterea nivelului venitului, ponderea cheltuielilor alimentare
Cheltuielile de consum

în cadrul cheltuielilor totale scade. Cercetările contemporane

au confirmat legea lui Engel.

Îmbrăcăminte

Locuință

Bunuri alimentare

Venitul menajelor
 Hoteluri,
Învăţământ restaurante
Produse
Agrement 0,5 Diverse alimentare
2,3
Comunicaţii 1,9 3,9 43,7
4,7
Transport
4,5

Sănătate
5,9

Dotarea locuinţei
3,7
Întreţinerea
locuinţei Încălţăminte, Băuturi
15,3 îmbrăcăminte alcoolice, tutun
11,6 1,9
ţările cu venituri înalte:
Japonia
SUA
Canada
Marea Britanie
Danemarca
ţările cu venituri medii:
Brazilia
Figura 26.
Thailand
Ponderea
Rusia
cheltuielilor
Mexic pentru
Argentina alimentaţie în
ţările cu venituri joase: bugetul
Moldova menajelor (%)
Indonezia
Sierra Leone
Vietnam
Madagascar
Tanzania

0 10 20 30 40 50 60 70 80
 CAZUL MODIFICĂRII PREŢULUI UNUIA
DINTRE BUNURI, CETERIS PARIBUS:

a) Dacă Px↑ valoarea absolută a pantei liniei

bugetului va creşte şi linia bugetului îşi va modifica
poziţia iniţială de la AB până la AC, iar combinaţia
optimă de consum se va deplasa de la E0 spre E1
(figura 26a).

b) Dacă Px↓ valoarea absolută a pantei liniei

bugetului va scădea şi linia bugetului îşi va modifica
poziţia iniţială de la AB în AD, iar combinaţia
optimă de consum se va transfera din E0 în E2.
Y
A

E1
Y1 E2
Y0 E0
Y2
U3
U1 U2 D
X1 C X0 B X2 X

E1
P1

P0 E0
E2
P2 D

X1 X0 X2
 Curba „preţ-consum” uneşte punctele de
echilibru de tipul E0, E1, E2 şi arată evoluţia
cantităţii cerute din bunurile X şi Y, dacă se
modifică preţul bunului X.

Curba cererii individuale pentru bunul X

reflectă cantităţile de echilibru achiziţionate
la preţul pieţei, ceteris paribus
 EFECTUL DE SUBSTITUŢIE ŞI EFECTUL DE VENIT
ÎN CAZUL BUNURILOR NORMALE
Economiştii descompun impactul modificării preţului unui bun
în două efecte: un efect de venit şi un efect de substituţie.
Consecinţele acestei modificări manifestă o influenţă dublă asupra
comportamentului consumatorului.
Efectul de substituţie relevă modificarea cererii
consumatorilor faţă de un anumit bun, atunci când preţul lui se
modifică cu scopul menţinerii aceluiaşi nivel de utilitate totală.
Dacă preţul bunului X scade, consumatorul substituie bunul Y prin
bunul X, procurând mai puţin din bunul Y şi mai mult din bunul X,
transferându-se în alt punct pe aceeaşi curbă de
indiferenţă.
Efectul de venit relevă schimbarea cererii consumatorului
pentru un anumit bun, ca urmare a modificării puterii de cumpărare
şi a venitului real, determinată de schimbarea preţului. Efectul de
venit este în funcţie de natura bunurilor. Acest efect implică
trecerea de pe curba de indiferenţă iniţială pe altă curbă.
 Y
I=30 lei
Px=6 lei
A
10
9
Chifle

8
M
7
b
6 k
I=21 lei
5 Px=3 lei
4
v I=30 lei
3 Px=3 lei
2
1
F N H X

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Cola
 ASPECTE APLICATIVE A TEORIEI
COMPORTAMENTULUI CONSUMATORULUI:

Surplusului consumatorului

Paradox lui A. Smith „diamante – apă”

Valoarea timpului

Cadouri în forma monetară şi în forma

naturală
 O aplicaţie importantă a teoriei utilităţii
marginale o constituie fenomenul surplusului
consumatorului.
Surplusul consumatorului reprezintă diferenţa
dintre preţul maxim al bunului pe care
consumatorul este dispus să-l plătească (preţul
cererii) şi preţul de piaţă, la un moment dat.
De regulă, el constituie diferenţa dintre suma
pe care consumatorii sunt gata s-o achite pentru
bunul dat şi suma pe care o achită în realitate.
Surplusul consumatorului poate fi determinat cu
ajutorul curbei cererii.
Prețul Prețul

10 10
9 Surplusul 9 Surplusul
consumatorului consumatorului
8 8
7 7
Prețul pieței
6 6
5 5
4 4
3 3
2 2 D
D
1 1

0 1 2 3 4 5 6 Acces la Internet (ore) 0 1 2 3 4 5 6 Acces la Internet (ore)

a) Cazul cererii individuale b) Cazul cererii de piață
 CONCLUZII
1. Conform teoriei comportamentului consumatorului, în
limita veniturilor băneşti (disponibile) şi a preţurilor
existente pe piaţă, consumatorii, pornind de la preferinţele
lor, tind să efectueze alegerea raţională.
2. Satisfacţia obţinută prin consumul unor cantităţi succesive
dintr-un bun într-o perioadă dată este denumită utilitate
totală.
3. Utilitatea marginală reprezintă schimbările în utilitatea
totală ce rezultă din consumul unei unităţi suplimentare a
bunului respectiv. Gradul de satisfacţie a consumatorului
în urma consumului unei cantităţi suplimentare de bun
scade (Legea I a lui Gössen).
4. Alegerea optimă presupune egalitatea utilităţilor marginale
ponderate la preţ: (Legea a II-a a lui Gössen).
5. Curba de indiferenţă reprezintă combinaţiile alternative de bunuri, care
permit consumatorului să obţină acelaşi nivel de utilitate.

6. Grafic alegerea consumatorului raţional se determină prin punctul de

tangenţă al liniei bugetului cu cea mai înaltă curbă de indiferenţă
posibilă. În acest punct, linia bugetului şi curba de indiferenţă au aceeaşi
pantă, sau MRS este egală cu raportul preţurilor.

7. Dependenţa dintre venit şi programul de consum poate fi reflectată pe

curba venit-consum, respectiv şi pe curba lui Engel.

8. Dependenţa dintre preţ şi programul de consum este reflectată pe curba

preţ-consum, cât şi pe derivata acesteia – curba cererii.

9. Efectul total al modificării preţului include: efectul de venit şi efectul de

substituţie.

10. Teoria comportamentului consumatorului are valoare aplicativă în

diferite aspecte ale alegerii consumatorului.
 I. Adevărat / fals:
1) Echilibrul consumatorului nu semnifică echilibrul
pieţei.

2) Legea I a lui Gössen afirmă că, pe măsură ce

cantitatea dintr-un bun consumat creşte, utilitatea
lui marginală tot va creşte.

3) Curba cererii unui bun poate fi dedusă din curba

„venit-consum”.
II. Teste-grilă:
4) Utilitatea marginală reprezintă:
a) nivelul maximal de utilitate pe care îl obţine consumatorul;
b) utilitatea obţinută de consumator prin consumul unei unităţi
suplimentare din bun;
c) utilitatea maximală care poate fi obţinută prin consumul
volumului dat de bun;
d) utilitatea maximală care poate fi obţinută prin cheltuirea
unei sume de bani.

5) Dacă utilitatea marginală a unui bun este zero, atunci

utilitatea totală este:
a) zero;
b) negativă;
c) crescătoare;
d) descrescătoare;
e) maximă.
6) La punctul de optim al consumatorului:
a) panta dreptei bugetului este egală cu panta curbei
posibilităţilor de consum;
b) curba de indiferenţă se suprapune peste dreapta bugetului;
c) curbele de indiferenţă se intersectează;
d) pantele liniei bugetului şi curbei de indiferenţă sunt egale.

7) În cazul când bugetul consumatorului şi

preţurile bunurilor X şi Y se dublează, linia
bugetului:
a) se deplasează la dreapta;
b) se deplasează la stânga;
c) rămâne neschimbată;
d) nici un răspuns corect.