STADIALITATEA COGNITIVA

Teoria lui Jean Piaget asupra dezvoltării cognitive

Teoria lui Jean Piaget asupra dezvoltării cognitive mai este cunoscută şi sub denumirea de “ teoria
cognitiv-constructivistă”. Piaget a revoluţionat studiul asupra formării conceptelor la vârsta
copilăriei si a inteligenţei. Realizând observaţii repetate asupra copiilor, inclusiv asupra celor trei
copii ai săi, acesta a descoperit erori in rationamentele pe care le făceau. Astfel a ajuns la concluzia
că sistemele logice coerente stau la baza gândirii copiilor. Conceptele de bază pe care le
foloseşte în teoria sa sunt preluate din biologie şi logică. Funcţionarea inteligenţei este descrisă în
termeni biologici, precum asimilare, acomodare, adaptare. Structurile generate de funcţionarea
inteligenţei sunt descrise în termeni logici, ca structuri logico-matematice, structuri de grup.
Adaptarea la mediu se realizează prin două mecanisme principale care constau în schimburile
continue ce se stabilesc între individ şi mediul său: asimilarea şi acomodarea. Mecanismul intern pe
care se bazează dezvoltarea de la un stadiu la altul este cel al asimilării şi acomodării, care
caracterizează omul încă din primele zile de viaţă. Pe plan biologic, aşa cum omul asimilează
substanţe şi le transformă, tot aşa în plan psihologic obiectele suferă transformări atunci când sunt
asimilate. Fenomenul invers asimilării se numeşte acomodare, proces prin care presiunile din
mediul extern conduc la modificarea structurilor sau acţiunilor individului. Adaptarea presupune
echilibrul între asimilare si acomodare. Forma cea mai înalta de adaptare, după Jean Piaget, este
inteligenţa. Structurile cognitive nu sunt date şi nici formate o dată pentru totdeauna, dimpotrivă,
ele apar şi se consolidează treptat, evoluând de la forme relativ simple la forme extrem de
complexe. Caracterul evolutiv al structurilor cognitive este bine ilustrat de concepţia dezvoltării
stadiale a gândirii formulate de Jean Piaget. Trecerea de la stadiul senzoriomotor la cel al gândirii
preoperaţionale, apoi la stadiul operaţiilor concrete şi în final la cel al gândirii formale pune în
evidenţă fără nici un dubiu evoluţia permanentă a structurilor cognitive, capacitatea lor de a se
restructura şi remodela conform solicitărilor. Jean Piaget a stabilit patru stadii, astfel:
1.Stadiul senzorio-motor (0-2 ani) presupune o serie de achiziţii esenţiale pentru geneza gândirii:
schema obiectului permanent, constantele formei, mărimii şi culorii, schema cauzalităţii obiective,
schema anticipativă a transformărilor spaţio-temporale.
Acum apar pentru prima dată germenii reversibilităţii(mergând prin casă copilul este capabil să
revină la locul iniţial).
2.Stadiul preoperator (2-7 ani) are drept caracteristică principală dezvoltarea schemelor şi
structurilor verbale ale limbajului şi împletirea acţiunilor directe asupra obiectelor cu funcţia
designativ-cognitivă şi reglatoare a cuvântului: unicitatea imaginedenumire şi imagine-cuvânt-
acţiune. Acţiunea rămâne orientată în sens unic, deoarece însăşi asimilarea centrată pe o
configuraţie perceptiva are în mod necesar un sens unic.
3.Stadiul operaţiilor concrete (7-11 ani) se caracterizează prin apariţia şi intrarea în funcţiune a
structurii operatorii propriu-zise, cu proprietăţile sale specifice: reversibilitatea, tranzitivitatea,
asociativitatea. Operaţia cognitivă se aplică cu precădere asupra obiectelor sau imaginilor lor,
caracterizându-se prin realizarea raporturilor de identitate, compunere, tranzitivitate, prin
conservarea ansamblului, pe realizarea unor „grupări” bazate pe decentrări imediate.
4.Stadiul operaţiilor formale (11- 14 ani) se caracterizează prin comutarea structurii operatorii pe un
suport intern(limbajul intern), pe un sistem coerent de semne şi simboluri, detaşate de obiectele şi
imaginile concrete. Gândirea dovedeşte dimensiunea proiectivităţii şi ipoteticităţii, graţie căreia ea
transcende limitele lui „aici şi acum” sau „hic et nunc”, purtând acţiunea în sfera abstractului şi
posibilului.
Procesul educativ incepe odata cu nasterea (sau chiar inainte). În primii ani, copilul e doar un baiat
al educatiei, el inregistreaza pasiv influentele educative exercitate asupra sa. Educatia are mai mult
caracter de dresaj, in care se formeaza deprinderi elementare cu o pregnanta semnificatie
intelectuala, morala, estetica. Educatia inseamna relatia educator-educat. Treptat, cu cresterea si
dezvoltarea copilului, acesta nu mai suporta pasiv influentele educative si adopta o pozitie
receptiva, devine un partener al educatorului si subiect al educatiei.
In baza psihologiei varstelor, in pedagogie s-a stabilit urmatoarea periodizare:
-0 - 3 ani: prima copilarie:
•0 - 1 an: pruncia;
•1 - 3 ani: varsta anteprescolara.
-3 - 6 (7) ani: vasta prescolara;
-6 (7) - 7 (18) ani: varsta scolaritatii:
•6 - 10 ani: varsta scolara mica;
•11 - 14 ani: preadolescenta;
•14 - 18 ani: adolescenta.
-18 - 25 ani spre 35 ani: varsta tineretii;
-35 - 64 ani: etapa adulta:
•35 - 45 ani: varsta adulta precoce;
•45 - 55 ani: varsta adulta medie;
•55 - 64 ani: varsta adulta prelungita.
- dupa 65 ani: varsta a lll-a:
•65 - 70 ani: ani de adaptare;
•70 - 80 ani: ani de prima batranete;
•80 - 90 ani: ani de a ll-a batranete.
Copilul se naste cu un sistem nervos central (S. N. C.) senzitiv si motor bine dezvoltat, avand
posibilitatea de a desfasura diferite miscari. Treptat, copilul trece de la viata vegetativa la viata de
relatie cu lumea inconjuratoare; in primii ani invata mersul si limbajul prin care se deschide catre
mediu si stabileste relatii cu persoanele din jur. Acum activitatea dominanta o constituie prima
incercare de stapanire a lumii prin mers si vorbire. Acum se fac modeste inceputuri de educatii
intelectuala, morala, estetica; educatia e axata pe educarea unor simturi. Un rol important iI are
atmosfera de familie in primii ani de viata. „Afectivitatea transmisa e vitamina de crestere.“
La „varsta prescolara" (3 - 6 (7) ani) organismul copilului cunoste o puternica dezvoltare anatomo-
fiziologica; creste in greutate si in inaltime; se inregistreaza progrese la nivelul S. N. Activitatea
predominanta e jocul. Prin joc copilul solutioneaza contradictia dintre dorinta sa de a cuceri lumea
si puterile limitate. Prin joc, copilul cauta sa cunoasca si sa asimileze activitatea adultilor. Jocul e
cadrul principal pentru educatie intelectuala, morala, estetica. Se dezvolta foarte mult gandirea si
limbajul (vocabularul se imbogateste: 800 -4000 cuvinte). Interesele de cunoastere ale copilului
sporesc. Ele se manifesta prin intrebari specifice: ce?, de ce?, pentru ce?. Varsta prescolara e
varsta basmelor, a povestilor. Basmul (jocul) reprezinta mijloace de educatie. Se pun bazele
personalitatii morale.
Varsta primei scolaritati (6 (7) - 10 (11) ani): Copilul are formate deprinderile necesare
scolaritatii, dispune de suficiente capacitati de concentrare, de un limbaj destul de dezvoltat. Copilul
creste in inaltime si greutate, se dezvolta sistemul sau osos si muscular.S. N. se desavarseste sub
raport functional. Intre cele doua sisteme de semnalizare predomina acum primul (senzatii,
perceptii). Se traieste foarte mult in acest plan si mai putin in cel reflexiv. Activitatea dominanta
este invatatura. Jocul continua sa ocupe un rol important, dar prin invatatura copilul patrunde in
cultura elementara.Perceptia este foarte vie, dar superficiala si incompleta. Atentia este labila si
involuntara. Memoria este preponderant mecanica, vie, dar instabila. Gandirea este prompta, dar
superficiala, pripita. Pe plan afectiv, copilul prezinta capacitatea de a avea sentimente vii, dar inca
instabile. Vointa este putin tenace,
este supusa impulsurilor, capriciilor.
Preadolescenta (10 (11) - 14 (15) ani) este varsta ingrata.
Copilul cunoaste puternice transformari fizice, sexuale, psihice. Se realizeaza un echilibru intre cele
doua sisteme de semnalizare. Creierul nu creste prea mult, dar se complica sub raport functional.
Activitatea dominanta este invatatura. Prin aceasta, preadolescentul patrunde in cultura stiintifica, el
manifesta o dorinta de a cuceri lumea prin cunoastere. interesul pentru cunoastere e foarte viu,
pentru domenii foarte variate si sussinut de o gandire mai abstracta, sistematica, obiectiva. Se
dezvolta imaginatia, memoria. Preadolescentul prezinta o afectivitate bogata, stabila si prezinta o
vointa ferma.
Adolescenta (11 (15) - 17 (18) ani)
Pe verticala are loc o crestere mai lenta, iar pe orizontala o crestere mai rapida. Continua sa se
dezvolte S.N., sporeste forta fizica si totodata capacitatea de a desfasura activitati intelectuale (care
incep sa devina predominante). Din punct de vedere psihic, atentia e voluntara, memoria e verbal-
logica, imaginatia e bogata, gandirea e inchegata (cu caracter abstract, generalizat), vointa este
sustinuta, sentimentele sunt puternice si bogate.Copilul se elibereza de sub tutela familiei si cauta
mediul favorit al manifestarilor sale in afara familiei.Se imagineza o schimbare de perspective,
adolescentul trecand printr-un proces de interiorizare. El manifesta interes pentru activitatile
psihice, isi descopera propriul eu. Viata personala devine subiectul unor analize minutioase; este
varsta jurnalelor intime. Se dezvolta spiritul autocritic, individul ajunge sa capete constiinta de sine,
el simte ca este o individualitate distincta, o personalitate.Se manifesta accentuat spiritul de
independent si afirmare de sine. Se manifests mai puternic cu oricand conflictul intre
generatii.Adolescentul capata interese si capacitate de a intelege oamenii si societatea; este apt de a
intelege personalitatea umana in toata plenitudinea ei si de a participa constient la viata sociala.Se
pune acut problema orientarii scolare si profesionale.
Prima tinerete (17 (18) - 24 (25) ani)
Se desavarseste dezvoltarea anatomo-fiziologica si psihica. Se inregistreaza o sporire considerabila
a gandirii, nuantarea acesteia, dezvoltarea capacitatii de intelegere, a spiritului critic si autocritic,
adancirea preocuparilor spirituale.Idealurile de viata capata un caracter realist. Tanarul isi
structureaza personalitatea intr-o forma durabila, se manifesta capacitatea lui de a se autoinstrui si
de a se autoeduca. El prezinta o anumita responsabilitate ce constituie proba maturitatii sale.
Stadialitatea psiho-genetica, cognitiva si morala
Piaget distinge pentru dezvoltarea cognitiva urmatoarele stadii si substadii:
• - stadiul senzorio-motor (al inteligentei preverbale) 0 - 2 ani: trecerea de la activitatea reflexa la
aparitia intentionalitatii 0 - 8 (9) luni; trecerea de la intentionalitate la reprezentare 8 (9) luni - 2 ani.
• - stadiul preoperational 2 - 11 (12) ani: substadiul gandirii simbolice 2 - 4 ani; substadiul gandirii
preoperatorii: al intuitiei simple 4 - 5 (6) ani si cel al intuitiei articulate 5 (6) - 7 (8) ani; substadiul
operatiilor concrete (al logicii concrete): 7 (8) -11 (12) ani.
• - stadiul operatiilor formale: substadiul operatiilor formale 11 (12) -14 ani; substadiul structurilor
operatorii lormale 14 -16 (17) ani. Stadiul operatiilor formale continua pana la varsta adulta.
Moralitatea se dezvolta treptat, de-a lungul acestui stadiu. Inainte de 6(7) ani individul e preocupat
doar de aspectele tangibile ale comportamentului, iar dupa aceasta varsta isi dezvolta capacitatea
pentru un comportament bazat pe principii morale abstracte.
Kohlberg prezinta evolutia judecatii morale cu implicatii in conduita morala si distinge trei niveluri:
- nivelul premoral 4 -10 ani:
• stadiul moralitatii ascultarii (criteriu, pedeapsa si recompensa);
• stadiul moralitatii hedonismului instrumental naiv (hedonismul este un curent de gandire etica;
scopul, idealul in viata al omului este pIacerea). - nivelul moralitatii conventional 10 -13 ani:
• stadiul moralitatii bunelor relatii;
• stadiul moralitatii legii si ordinii. - nivelul autonomiei morale (al interiorizarii si acceptarii
personale a principiilor morale) 13 -16 ani:
• stadiul moralitatii contractuale si acceptarii democratice a legii;
• stadiul moralitatii principiilor individuale de conduitei. Acum individul se orienteaza spre principii
morale abstracte si spre o etica personala.