Cartea-A-9-A Predica Munte PDF

Dumitru NEAGU
PREDICA DE PE MUNTE A LUI HRISTOS

Comentarii duhovniceşti
CARTEA A IX – A
Dumitru NEAGU
CARTEA A IX – A
PREDICA DE PE MUNTE A LUI HRISTOS

Comentarii duhovniceşti
EDITURA PRINTECH
BUCUREŞTI 2015
Editura PRINTECH
Tipar executat la:

S.C. ANDOR TIPO S.R.L. – Editura PRINTECH
Site: www.andortipo.ro; www.printech.ro
Adresa: Str. Tunari nr.11, Sector 2, Bucureşti
Tel./Fax: 021.211.37.12; 021.212.49.51
E-mail: comenzi@andortipo.ro
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

NEAGU, DUMITRU
Predica de pe munte a lui Hristos : comentarii
duhovniceşti / Dumitru Neagu. –
Bucureşti : Printech, 2015
Bibliogr.
ISBN 978-606-23-0459-1
252
 Copyright 2015
Toate drepturile prezentei ediţii sunt rezervate autorului. Nicio
parte din această lucrare nu poate fi reprodusă, stocată sau
transmisă indiferent prin ce formă, fără acordul prealabil scris
al autorului.
„Predica de pe munte” este cel
mai lung discurs al lui Hristos, prin care
Mântuitorul oferă foarte multă
învăţătură duhovnicească.
Predica de pe munte este cea mai
importantă revelaţie a creştinismului
şi reprezintă nucleul învăţăturii lui
Hristos.
Fiecare creştin se cuvine să o
înveţe pe dinafară şi să trăiască după
învăţăturile Sale, să trăiască în Hristos.
Să urmăm îndemnul Sfântului
Părinte Arsenie Boca care zicea:
„Citeşte capitolele 5, 6 şi 7 din
Evangelia de la Matei şi dacă le
împlineşti o sa te mântueşti”.
Autorul
CUPRINS
PREFAŢĂ..................................................................... i-iv
1. LOCUL ŞI IMPORTANŢA PREDICII DE PE MUNTE ....... 1
Galileea............................................................................. 1
Marea Galileii sau lacul Ghenizaret.................................. 2
Muntele Fericirilor............................................................ 2
Biserica de pe Muntele Fericirilor .................................... 3
Importanţa Predicii de pe munte..................................... 4
2. COMENTARII LA CAPITOLUL 5 DIN EVANGHELIA
DUPĂ MATEI................................................................ 7
1. Iisus îşi începe predica de pe munte în faţa
mulţimii şi a ucenicilor Lui cu Fericirile......................... 7
Explicarea dumnezeieştilor Fericiri................................. 8
a. Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este
împărăţia cerurilor............................................................ 8
b. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia............... 8
c. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni
pământul.......................................................................... 9
d. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de
dreptate, că aceia se vor sătura ...................................... 10
e. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui .................. 10
f. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor
vedea pe Dumnezeu ...................................................... 11
g. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui
Dumnezeu se vor chema ................................................. 12
h. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că
a lor este împărăţia cerurilor ........................................... 13
i. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor
prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva
voastră, minţind din pricina Mea ................................... 13
b
Dumitru NEAGU
Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră

multă este în ceruri........................................................ 14
2. Iisus continuă predica de pe munte cu
versetul 13, cap. 5...................................................... 14
„Voi sunteţi sarea pământului”...................................... 15
Sarea înseamnă şi har ceresc......................................... 15
versetele 14, 15, cap. 5............................................... 15
Lumina luminează lumea.................................................. 16
“Voi sunteti lumina lumii”................................................ 16
versetul 16, cap. 5...................................................... 17
Fapta bună este semnul că trăim în Hristos..................... 17
Vestirea Evangheliei faptelor bune de
Sfinţii Părinţi..................................................................... 18
versetul 17, cap. 5...................................................... 18
"N-am venit să stric Legea, ci să împlinesc"..................... 18
Hristos desăvârşeşte Legea.............................................. 19
versetul 18, cap. 5...................................................... 20
“Iotă” sau “cirtă”.............................................................. 20
Poruncile lui Dumnezeu sunt obligatorii
pentru oamenii................................................................. 20
versetul 19, cap. 5...................................................... 21
“Micile” porunci............................................................... 22
Să păzim toată legea morală, poruncile
mari şi „mici”.................................................................... 23
versetul 20, cap. 5...................................................... 23
Cărturarii şi fariseii........................................................... 24
c
PREDICA DE PE MUNTE A LUI HRISTOS - Comentarii duhovniceşti
Dreptatea creştină trebuie să urmărească

sfinţenia............................................................................ 24
Dreptatea voastră să fie mai mult decât a
cărturarilor şi a fariseilor.................................................. 25
versetele 21- 26, cap. 5............................................... 26
"Să nu ucizi"...................................................................... 26
Ura este păcatul împotriva iubirii, împotriva
lui Dumnezeu.................................................................... 27
“Nu vei ieşi de acolo, până ce nu vei fi dat
cel de pe urmă ban”......................................................... 27
versetele 27- 30, cap. 5............................................... 28
“Să nu săvârşeşti adulter”................................................ 28
“Că oricine se uită la femeie, poftind-o,
a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui”............................. 29
versetele 31, 32, cap. 5............................................... 30
"Cine va lăsa pe femeia sa, să-i dea carte
de despărţire"................................................................... 30
Căsătoria dintre bărbat şi femeie este o Taină................. 31
Divorţul pentru desfrânare nu este obligatoriu............... 32
versetele 33- 37, cap. 5............................................... 32
Jurând fals, minţim întâi pe Dumnezeu
şi apoi pe aproapele......................................................... 33
Jurământul reprezintă un păcat....................................... 33
„Dar ce să fac dacă cineva îmi cere să
jur, dacă mă silește?”....................................................... 34
versetele 38- 42, cap. 5............................................... 34
“Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”.......................... 35
d
Dumitru NEAGU
Palma peste obrazul cel drept.......................................... 36

Haina, ca renunţare la unele drepturi.............................. 36
Să facem întotdeauna mai mult decât
suntem datori................................................................... 36
versetul 44- 47, cap. 5................................................ 37
Iubirea aproapelui în Vechiul Testament ......................... 37
Iubirea aproapelui în Noul Testament.............................. 38
Iubirea de Vrăjmaşi........................................................... 38
a. Evanghelia iubirii desăvârşite....................................... 39
b. Pentru mântuirea ta să nu fi duşmanul
nimănui............................................................................ 39
c. „Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată
veţi avea?”........................................................................ 40
d. Iubirea este o virtute lucrătoare................................... 42
e.Fără vrăjmaşi, puţini ne-am mântui.............................. 43
f. Faceţi bine tuturor, fără deosebire............................... 44
g. Cine ne va răsplăti pentru fapta bună?........................ 45
h. Răsplata noastră, este învierea.................................... 46
i. Hristos ne cere credinţă şi ascultare.............................. 47
versetul 48, cap. 5...................................................... 48
Ce este desăvârşirea?....................................................... 48
Desăvârşirea omului drept pe pământ
este cu totul desăvârşită?................................................ 49
Care sunt virtuţile de temelie ale celor
ce vor să fie desăvârşiţi?................................................... 50
Semnele prin care cunoaştem pe cei
ajunşi la desăvârşire......................................................... 51
Să luăm modele pentru mântuire.................................... 52
DUPĂ MATEI.............................................................. 53
e

versetul 1-4, cap. 6..................................................... 53
Mântuitorul Hristos ne cere să fim discreţi...................... 53
Milostenia nu se trâmbiţează........................................... 54
„Să nu faceţi lucrul acesta înaintea oamenilor”.............. 55
versetul 5-8, cap. 6..................................................... 56
Adu-ţi aminte de Domnul şi roagă-te neîncetat............... 57
Omul nu poate face nimic fără ajutorul
lui Dumnezeu.................................................................... 58
Cum trebuie să ne rugăm................................................. 58
versetul 9-15, cap. 6................................................... 58
Rugăciunea domnească „Tatăl nostru”............................ 59
a. Prima cerere................................................................. 61
b. A doua cerere............................................................... 61
c. A treia cerere................................................................ 62
d. A patra cerere.............................................................. 62
e. A cincea cerere............................................................. 63
f. A şasea cerere............................................................... 63
g. A şaptea cerere............................................................. 64
h. Slavoslovia.................................................................... 64
versetul 16-18, cap. 6................................................. 65
Postul este din vechime.................................................... 65
Cum trebuie să postim?.................................................... 66
De câte feluri este postul?................................................ 67
Postul trebuie unit cu fapte bune cu
sfânta rugăciune şi cu milostenia..................................... 67
versetul 19-21, cap. 6................................................. 68
“Căci unde este comoara ta, acolo va fi
f
Dumitru NEAGU
şi inima ta”........................................................................ 68
Strângeţi-vă comori în ceruri............................................ 69
versetul 22,23, cap. 6.................................................. 70
“Luminătorul trupului este ochiul”................................... 71
“Deci, dacă lumina care e în tine este
întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!”..................... 72
versetul 24, cap. 6...................................................... 73
“Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu
şi lui mamona”.................................................................. 73
De ce a pus Domnul tocmai robirea la avuţii
faţă în faţă cu slujirea lui Dumnezeu ?............................. 74
Hristos ne cheamă să fim cu totul ai Lui.......................... 74
versetul 25-32, cap. 6................................................. 75
Ziditorul hrăneşte, adapă şi îmbracă
toate făpturile Sale........................................................ 76
Viaţa este mai mult decât hrană, şi
trupul mai mult decât îmbrăcăminte............................... 77
versetul 33,34, cap. 6................................................... 78
“Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu
şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor
adăuga vouă”.................................................................... 78
„Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua
de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge
zilei răutatea ei!”.............................................................. 79
DUPĂ MATEI................................................................. 81
versetul 1- 5, cap. 7....................................................... 81
g
“Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi”.................................. 81

„Pentru ce vezi paiul din ochiul fratelui
tău şi nu vezi bârna din ochiul tău ?”............................... 82
„ Căci cu judecata cu care judecaţi,
veţi fi judecaţi”................................................................. 82
„Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău!”................. 83
versetul 6, cap. 7.......................................................... 83
Cele sfinte nu trebuie date câinilor
şi nici porcilor................................................................... 84
Câinii şi porcii pot fi şi diavolii.......................................... 85
versetul 7- 11, cap. 7.................................................... 85
"Cereţi"............................................................................. 86
"Căutaţi"........................................................................... 86
"Bateţi"............................................................................. 87
versetul 12, cap. 7........................................................ 87
Legea dragostei................................................................ 88
„Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii,
asemenea şi voi faceţi lor”.............................................. 88
versetul 13- 14, cap. 7................................................. 89
Ce este poarta cea strâmtă?............................................. 90
Intraţi pe poarta cea strâmtă!.......................................... 90
versetul 15- 20, cap. 7................................................... 91
„Feriţi-vă de proorocii mincinoşi” .................................... 92
Să ne ferim de înşelarea diavolului................................... 93
„După roadele lor îi veţi cunoaşte” ................................. 93
versetul 21- 27, cap. 7................................................... 94
h
Dumitru NEAGU
Falsa credinţă................................................................... 95
Temelia casei zidită pe stâncă ........................................ 96
8. Predica lui Iisus de pe munte se încheie cu
versetele 28,29, cap. 7................................................ 98
Puterea cuvântului în epoca noastră
s-a degradat .................................................................... 98
Puterea cuvântului lui Hristos ........................................ 99
Puterea cuvântului nostru …….......................................... 99
BIBLIOGRAFIE ........................................................... 101
BIBLIOGRAFIE PERSONALĂ ....................................... 103
ANEXĂ – CĂRŢI TIPĂRITE .......................................... 109
PREFAŢĂ
Cartea “ Predica de pe munte a lui Hristos - Comentarii

duhovniceşti”, este a IX-a din seria de cărţi scrise de mine, pe
teme religioase.
Cartea a IX-a, are 4 capitole şi cca. 125 de pagini şi
cuprinde „comentarii duhovniceşti”, la predica rostită de Hristos
pe Muntele Kurun Hattin (Coarnele Hattinului), care, de atunci
încoace, se cheamă Muntele Fericirilor.
Predica rostită de Hristos, poartă numele de „Predica de
pe munte” şi este cel mai lung discurs al Său, prin care
Mântuitorul Iisus oferă foarte multă învăţătură duhovnicească.
Predica de pe munte este cea mai importantă revelaţie a
creştinismului.
Comentariile făcute de mine în cartea a IX-a, se referă la
capitolele 5,6 şi 7, din Evanghelia după Matei, cuprinse în
Sfânta Scriptură şi care reprizintă nucleul învăţăturii lui Hristos.
Predica de pe munte, este atât de importantă pentru
creştinii ortodocşi, încât pentru cei care mergeau la Părintele
Arsenie Boca, cuvântul de învăţătură pentru mântuirea fiilor
duhovniceşti şi ai credincioşilor care-l vizitau, era acesta:
„Citeşte capitolele 5,6 şi 7 din Evanghelia de la Matei şi dacă le
împlineşti o să te mântuieşti”.
Acesta este şi principalul motiv, pentru care m-am oprit
să studiez temeinic capitolele 5,6 şi 7 din Evanghelia de la
Matei, să comentez fiecare verset în parte, consultând scrierile
Sfinţilor Părinţi, pentru a putea fi mai bine înţelese de
credincioşi. Pentru că prima condiţie a respectării învăţăturii lui
Hristos, este să-L înţelegi pe Hristos, să înţelegi esenţa
conţinutului învăţăturii Sale.
ii
Dumitru NEAGU
În cărţile scrise de mine până acum, dar mai ales în

cartea a VII-a, Toată viaţa m-am luptat să-L descopăr pe
Hristos, Ed. Printech, Bucureşti, 2014, am tratat cu amănunte
principalele învăţături din Predica de munte, precum:
explicarea Fericirilor, a rugăciunii domneşti Tatăl nostru, iubirea
aproapelui precum şi iubirea vrăjmaşului.
În cartea a IX-a, am aprofundat cele trei capitole, din
Evanghelia după Matei, întrucât în Predica de pe munte Iisus
Învăţătorul, ne-a lăsat cele mai importante legi, pentru
mântuirea noastra s.a.:
a) Legile fericirilor, în număr de nouă. Prin "Fericiri" se
înţeleg cele nouă căi pe care creştinul trebuie să meargă pentru
a ajunge la fericirea veşnică, sau cele nouă virtuţi prin care
putem dobândi fericirea.
Faptul că Mântuitorul înfăţişează laolaltă fericirea şi
desăvârşirea arată că acestea sunt strâns legate. Deoarece,
nimeni nu poate fi fericit fără a fi desăvârşit, iar cel ce cucereşte
desăvârşirea morală dobândeşte prin aceasta şi fericirea.
b) Legea iubirii, este legea înăscută a dragostei, pe care o
exprimă Hristos prin următoarele cuvinte: „Ci toate câte voiţi să
vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta
este Legea şi proorocii”. [Matei 7: 12]
c) Legea iubirii desăvârşite, vorbeşte despre cel mai înalt
fel de milă: iubirea faţă de vrăjmaşi. Hristos a dat poruncă — nu
sfatul, ci poruncă — de a ne iubi vrăjmaşii, când a spus: „Iubiţi
pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi
bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă
prigonesc”. [Matei 5: 44]
d) Rugăciunea domnească “Tatăl nostru”, prin care
Hristos ne porunceşte, “voi aşa să vă rugaţi”. Apoi, Mântuitorul
ne spune cât de important este să iertăm aproapelui nostru,
spunându-ne: „Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-
iii
va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor

greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele
voastre.” [Matei 6: 14,15]
În continuarea predicii, Iisus accentuează importanţa
gândurilor şi a motivelor şi le pune în contrast cu tradiţia
evreiască. La sfârşit Iisus îşi îndeamnă ascultătorii să pună în
practică cuvintele Lui şi să fie ca omul înţelept care şi-a
construit casa pe stâncă.
Când Iisus Şi-a sfârşit predica, mulţimile au rămas
impresionate de învăţătura Lui. Căci El îi învăţa ca Unul ce avea
putere, şi nu precum îi învăţau cărturarii şi fariseii.
Predica de pe munte conţine esenţa învăţăturii lui Iisus.
Fiecare creştin se cuvine să o înveţe pe dinafară şi să
trăiască după învăţăturile Sale, să trăiască în Hristos.

Trăirea în Hristos, înseamnă că tot ceea ce ştim din Sfânta
Scriptură, de la Biserică, de la părintele duhovnic să aplicăm, în
viaţa noastră de zi cu zi.
Trăirea în Hristos înseamnă deci, să-L descoperi pe
Hristos, să trăiesc după învăţăturile Sale, şi să ţii viaţa ta sub
control, sub protecţia Lui. Nu te teme, ai să poţi, pentru că
Domnul când vede „că ai voinţă îţi dă putere”, puterea de a
lupta şi a rezista ispitelor diavolului.
Domnul Iisus a zis tuturor: ”Dacă voieşte cineva să vină
după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi
să- Mi urmeze Mie”(Luca 9:23)
Răspunsul este dat de Domnul Hristos în continuarea
textului Scripturii, care zice:
„Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine-şi
va pierde sufletul pentru Mine, acela îl va mântui.
Că ce foloseşte omului dacă va câştiga lumea toată, iar pe
sine se va pierde sau se va păgubi?
iv
Dumitru NEAGU
Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de

acesta şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi
a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.” [Luca 9:24-26]
Trăirea în Hristos, după învăţăturile Sale, nu este uşoară,
dar nici imposibilă, trebuie încercat cu hotărâre, trebuie
exersat. Aşa îi spuneam şi nepoţelei mele Maria „nici nu ştii ce
pierzi” şi ea imediat îmi zicea: Ce? Pierzi mântuirea şi viaţa
veşnică în Împărăţia Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Dragii mei cititori, învăţăturile din cartea “ Predica de pe
munte a lui Hristos - Comentarii duhovniceşti”, care sunt şi
pentru fiica mea Eugenia şi nepoţica mea Maria, sunt şi pentru
toţi aceea dintre voi, care le citesc cu multă atenţie.
Mă rog bunului Dumnezeu să vă dea darul de a putea
înţelege cele scrise în această carte, dar şi a scrierilor din
Bibliografie, pentru folos duhovnicesc şi pentru mâtuirea
voastră.
Şi, să nu uitaţi nici o clipă, că putem pierde uneori totul în
viață, dar sufletul să nu-l pierdem, că el trebuie să ajungă la
Tatăl ceresc, în Împărăţia lui Hristos.
Iubiţi-vă şi rugaţi-vă neîncetat. Amin!
Autorul,
Dr. ing. Dumitru NEAGU
P.S. - Vezi ”Biografia personală” şi „Anexă- Cărţi tipărite” de la
sfârşitul cărţii.
1
LOCUL ŞI IMPORTANŢA PREDICII DE PE MUNTE
În al doilea an al Lucrării lui Iisus Hristos, pe pământ, se

afla străbătând toată Galileea, învăţând în sinagogile iudeilor şi
propovăduind Evanghelia împărăţie şi tămăduind toată boala şi
toată neputinţa în popor. După El mergeau mulţimi multe, din
Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan.
Într-o zi Mântuitorul Iisus Hristos, văzând mulţimile
adunate s-a suit pe un munte (care după aceea s-a numit
Muntele Fericirilor) de pe lângă Marea Galilee şi şezând,
înconjurat de
ucenicii Lui, a rostit
„Predica de pe
munte” care este cea
mai importantă
revelaţie a
creştinismului. Cu
toate că predica de
pe munte a fost
destinată ucenicilor,
ea fost rostită în
auzul mulţimii
adunate.
Galileea
Este o regiune
care cuprinde:
Marea Galileii sau Lacul Galileei în anul al doilea al lucrării lui Iisus.
lacul Ghenizaret; râul 1) Iisus ţine “Predica de pe munte”.
Iordan, cu un prim loc al botezului Domnului Iisus Hristos,
numit Yardenit; Tabgha, locul înmulţirii pâinilor şi a peştilor;
2
Dumitru NEAGU
Capernaum; Muntele Fericirilor; Cana, locul primei minuni a

Mântuitorului; Muntele Tabor, locul Schimbării la Faţă; Nazaret,
locul copilăriei Mântuitorului.
Marea Galileii sau lacul Ghenizaret
Ghenizaret este locul dintre Capernaum şi Magdala.
Termenul este întrebuinţat atât pentru ţinutul cât şi pentru
lacul sau marea [Matei 14: 34; Marcu 6: 53; Luca 5: 1] pe unde
trecea Mântuitorul şi predica. Pentru frumuseţea lui
excepţională, ţinutul a fost numit Ghenizaret, care se traduce
prin grădina prinţului. Pe lacul Ghenizaret are loc prima
pescuire minunată [Luca 5: 1-8] - când au şi fost chemaţi la
apostolat cei patru pescari, fiii lui Iona şi cei ai lui Zevedei: Petru
şi Andrei, Iacov şi Ioan. Pe ţărmul acestei mări S-a arătat Iisus la
şapte din apostolii Săi, după înviere - a treia Lui arătare amintită
- [Ioan 21: 1-14].
Să încercăm să desluşim cetăţile din jurul lacului, despre
care citim atât de mult în Sfânta Evanghelie. Singura “cetate”
de pe timpul lui Hristos care dăinuie până astăzi este Tiberiada,
astăzi oraş mare, cu circa 30.000 de locuitori, în majoritate
evrei. Oraşul este situat în partea de vest a lacului, către
vărsarea Iordanului. Dintre celelalte localităţi amintite în
evanghelie, nu mai există decât câteva ruine. Aruncând mai
departe privirea, pe litoralul de vest al lacului, distingem
cetăţile Magdala, Betsaida şi Capernaum. Cateva pâlcuri de
eucalipţi şi chiparoşi indică locul unde a existat pe vremea
Mântuitorului. Între Betsaida şi Capernaum se înalţă Muntele
Fericirilor, pe creştetul căruia străluceşte în asfinţit turla albă a
unei mănăstiri catolice. În partea de nord, spre izvoarele
Iordanului, se afla Hurazinul, iar peste lac, la răsărit, se află
Gherghesa şi Gadara.
Muntele Fericirilor
3
Muntele Fericirilor este locul în care Iisus a ţinut o predică

despre fericiri [Matei 5, Luca 6:20], dar şi despre alte învăţături,
care poartă numele de „Predica de pe Munte”. Muntele se află
deasupra Tabcha-ei, la 175 metri deasupra mării Galileii, dar la
35 metri sub nivelul Mării Mediterane. Se poate ajunge aici de
pe un drum care urcă din Tabcha, pe Vered - Hagalil, spre Rosh-
Pina şi Galileea de Sus.
Biserica de pe Muntele Fericirilor
Pe locul unde Iisus a ţinut Predica Sa, s-a înălţat o Basilică
franciscană,
construită între 1936
şi 1938, după un
design al faimosului
arhitect de biserici,
Antonio Barluzzi.
Nu este o
biserică tipică. E o
rotondă octogonală.
Pe fiecare perete stă
scrisă o fericire.
Când am revenit aici,
în anul 2009, după
ce am vizitat, ne-am
închinat, am ascultat
citirea Evangheliei
de la Matei, despre
cele 9 fericiri si mai
ales care este
semnificaţia
Autorul în faţa bisericii catolice franciscane de pe
acestora în viaţa Muntele Fericirilor, mai 2005
creştinilor drept
credincioşi. De aici, de pe Muntele Fericirilor, se vede foarte
4
Dumitru NEAGU
frumos Marea Galileii, cu toate localităţile riverane. Se vede

foarte bine si oraşul Capernaum.
Importanţa Predicii de pe munte
După ce Iisus a suit pe munte, înconjurat de ucenicii Lui şi
de mulţime multă, S-a aşezat jos şi a început să predice „legile
fericirilor”. Această lecţie, este numită „Predica de pe Munte” şi
este inclusă în capitolele 5,6 şi 7 din Evanghelia după Matei, şi
reprezintă nucleul învăţăturii lui Hristos. Alături de „Cele zece
porunci” pe care Dumnezeu le-a dat oamenilor în perioada
biblică a Vechiului Testament, Predica de pe munte este la
rândul ei un important şi nelipsit pricipiu călăuzitor al vieţii
noastre de creştini.
În cel mai lung discurs al Său, aşa numita ”Predica de pe
munte”, Iisus oferă foarte multă învăţătură duhovnicească. În
această predică Iisus Învăţătorul, ne-a lăsat cele mai importante
legi, pentru mântuirea noastră ş.a.:
a) Legile fericirilor, în număr de nouă. Prin "Fericiri" se
înţeleg cele nouă căi pe care creştinul trebuie să meargă pentru
a ajunge la fericirea veşnică, sau cele nouă virtuţi prin care
putem dobândi fericirea.
Faptul că Mântuitorul înfăţişează laolaltă fericirea şi
desăvârşirea arată că acestea sunt strâns legate. Deoarece,
nimeni nu poate fi fericit fără a fi desăvârşit, iar cel ce cucereşte
desăvârşirea morală dobândeşte prin aceasta şi fericirea.
b) Legea iubirii, este legea înăscută a dragostei, pe care o
este Legea şi proorocii”. [Matei 7: 12]
c) Legea iubirii desăvârşite, vorbeşte despre cel mai înalt
fel de milă: iubirea faţă de vrăjmaşi. Hristos a dat porunca — nu
sfatul, ci porunca — de a ne iubi vrăjmaşii, când a spus: „Iubiţi
pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi
5
bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă

prigonesc”. [Matei 5: 44]
d) Rugăciunea domnească “Tatăl nostru”, prin care
Hristos ne porunceşte, “voi aşa să vă rugați”. Apoi, Mântuitorul
ne spune cât de important este să iertăm aproapelui nostru,
spunându-le: „Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va
şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor
voastre.” [Matei 6: 14,15]
În continuarea predicii, Iisus accentuează importanţa
gândurilor şi a motivelor şi le pune în contrast cu tradiţia
evreiască. La sfârşit Iisus îşi îndeamnă ascultătorii să pună în
practică cuvintele Lui şi să fie ca omul înţelept care şi-a
construit casa pe stâncă.
Când Iisus Şi-a sfârşit predica, mulţimile au rămas
impresionate de învăţătura Lui. Căci El îi învăţa ca Unul ce avea
putere, şi nu precum îi învăţau cărturarii şi fariseii.
Să învăţăm, că viaţa unui creştin ortodox nu trebuie să se
limiteze la străduinţa de a nu face răul, ci trebuie să conste şi
din străduinţa de a face binele, cât mai mult bine. Prin rostirea
Fericirilor, Mântuitorul a voit să aşeze în suflet, în locul
mândriei, smerenia; în locul inimii împietrite, inima simţitoare şi
dornică de îndreptare; în locul durităţii, blândeţea şi omenia; în
locul asupririi, al suferinţelor şi nedreptăţilor în care trăiau
mulţi, foamea şi setea de dreptate; în locul unei inimi
întunecate, inima curată; în locul lăcomiei, milostenia; în locul
urii şi războiului, pacea; în locul indiferenţei faţă de marile
idealuri ale credinţei şi umanităţii, dăruirea şi jertfa pentru
credinţa ortodoxă şi pentru primatul spiritului şi al dreptăţii.
Câştigându-şi aici pe pământ, în viaţa de toate zilele,
anumite virtuţi, creştinul ortodox poate atinge culmea însorită a
desăvârşirii morale. O fiinţă omenească împodobită cu florile
6
Dumitru NEAGU
virtuţilor creştine are certitudinea dobândirii fericirii veşnice în

Împărăţia cerurilor. Această Împărăţie dumnezeiască îşi are
rădăcinile în sărăcia duhului, are ca tovarăş blândeţea, creşte
prin lacrimile vărsate peste suferinţele vieţii prezente şi prin
setea de dreptate. Mila, curăţia inimii şi dragostea de pace,
sunt florile şi roadele ei. Ea îşi capătă tărie nouă când este
bântuită de furtuna prigonirii şi a suferinţei. Fiecare virtute este
o fereastră deschisă spre cer, ca o poiană în care străbate raza
fericirii cereşti.
Mulţi caută astăzi fericirea în avuţii materiale, în plăceri
trupeşti şi în măririle lumii trecătoare, dar toate acestea nu dau
satisfacţii sufletului, creat după chipul lui Dumnezeu. Fericitul
Augustin spunea: ”M-ai făcut după Tine, Doamne, şi nefericită
este inima mea câtă vreme nu odihneşte întru Tine”. Numai
stăruind în comuniune cu Hristos, în Biserica Sa Ortodoxă, (şi nu
în ”bisericile” ”casă de adunare mincinoasă, ereticească” create
de sectanţi şi apostaţi papistaşi eretici), prin împlinirea Legii
Sale de iubire, putem fi fericiţi. Mântuitorul nostru Iisus Hristos
înfăţişează laolaltă desăvârşirea şi fericirea, arătând că acestea
sunt strâns legate. Nimeni nu poate fi fericit fără a fi desăvârşit,
iar cel ce cucereşte desăvârşirea morală, dobândeşte, prin
aceasta, şi fericirea.
Predica de pe munte conţine esenţa învăţăturii lui Iisus.
Fiecare creştin se cuvine să o înveţe pe dinafară şi să
trăiască după învăţăturile Sale, să trăiască în Hristos.
2
COMENTARII LA CAPITOLUL 5 DIN EVANGHELIA
DUPĂ MATEI
1. Iisus îşi începe predica de pe munte în faţa mulţimii

şi a ucenicilor Lui cu Fericirile
<<Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia
cerurilor.
Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia
se vor sătura.
Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.
Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe
Dumnezeu.
Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor
chema.
Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este
împărăţia cerurilor.
Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărâ şi vă vor prigoni şi vor
zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina
Mea.
Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în
ceruri>>
[Matei 5: 3-12]
La începtul Predicii de pe munte, Mântuitorul Hristos se
adresează ucenicilor şi mulţimii adunate, cu o învăţătură, care
poartă numele de “Legile fercirilor”. Predica de pe munte
începe cu cele 9 versete ale Fericirilor. Fiecare verset începând
8
Dumitru NEAGU
cu "Fericiţi sunt…" sau în latină "Beati…" Cuvântul latinesc a dat

muntelui numele sau - Binecuvântaţi - Fericiţi.
În cele ce urmează am să prezint, cu ajutorul scrierilor
Sfinţilor Părinţi, pentru o înţelegere mai profundă, o analiză a
„Fericirilor”.
Explicarea dumnezeieştilor Fericiri
În [4] Părintele Calciu ne explică dumnezeieştile Fericiri,
propovăduite de Iisus Hristos în Predica de pe Munte, în faţa
mulţimilor adunate să-L asculte, iată ce ne spune:
a. Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia
cerurilor!
În general s-a împământenit între noi, creştinii – vorbesc
de creştinii mai superficiali - să luăm în derâdere sărăcia cu
duhul şi să spunem: acesta e sărac cu duhul, e prost, e înapoiat
mintal, nu ştie pe ce lume trăieşte. Însă sărăcia cu duhul este o
virtute, o mare virtute! Sărăcia cu duhul înseamnă să fii sărac
de toate lucrurile lumii acesteia, încât duhul tău să nu se lege
de nimic, nici de avere, nici de situaţie socială, nici de luptă
politică, nici de nimic altceva! Să nu te legi de nimic din cele de
care oamenii se ataşează. Sufletul tău să fie liber, să trăieşti
liber, dar ca un străin în lumea aceasta. Fiindcă în lumea asta a
fi liber înseamnă a fi străin de lume. Lumea te robeşte. Prin
toate sistemele ei de legi, prin toate obiceiurile lumeşti, prin
toată tradiţia aceasta materială, lumea ne leagă, ne
subordonează, ne face sclavi. Iar dacă nu devii sclavul acestor
concepţii eşti un corp străin, un element străin în lumea
aceasta. De aceea spune Iisus: „Fericiţi cei săraci cu duhul!”.
Sunt fericiţi cei care nu s-au legat de lumea aceasta, nu şi-au
făcut un idol din lume, nici din învăţătura lumească, nici din
gloria lumească, nici din bogăţia lumească. Ei trăiesc ca o fiinţă
străină într-o lume plină de păcate.
b. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia!
9
Vedeţi, a fi, a deveni o parte sau un şurub al vieţii

acesteia este o suferinţă. Şi atunci cel care este în lume, dar
care vrea să nu fie în lume, acela se întristează, acela plânge,
acela varsă lacrimi. Varsă lacrimi pentru el, pentru aproapele
lui, pentru toţi cei care sunt în suferinţă, pentru păcătoşi. El se
roagă cu lacrimi pentru cei care îl vrăjmăşesc şi pentru cei care
îl iubesc. Aţi auzit rugăciunile de la Sfânta Liturghie ale Sfântului
Vasile cel Mare:
„Doamne, pe cei buni păstrează-i în bunătatea lor. Pe cei
răi, fă-i buni! Celor care ne vrăjmăşesc stinge-le vrajba! Pe cei
care ne iubesc pe noi întăreşte-i! Tinereţile le condu cu
înţelepciunea Ta, bătrâneţile le întăreşte, pe copii îi creşte în
dragostea Ta!”.
Aceasta înseamnă cei ce plâng.
V-aţi gândit vreodată că Mântuitorul, Care este Fiul lui
Dumnezeu şi a venit în această lume, nu a avut decât o singură
cămaşă în care a umblat îmbrăcat? Desculţ prin căldura
Israelului, călcând peste pietre… Şi când a venit cineva, un
bogat şi i-a spus: „Vreau să Te urmez oriunde vei merge“, El i-a
răspuns: „Fiul Omului n-are unde să-şi plece capul. Vulpile au
vizuini, păsările cerului cuiburi, dar Fiul Omului n-are unde să-Şi
plece capul!”.
Aşa a fost Iisus! Un străin în lumea aceasta. A plâns
pentru toţi, a plâns pentru Lazăr, pentru toată suferinţa
oamenilor... Iar Dumnezeu I-a dăruit slava învierii Sale. Să ştiţi
că lacrimile care se varsă pentru durerea cuiva sunt lacrimi
binecuvântate. Ele vă spală inima şi sufletul. Să nu vă ruşinaţi
de lacrimi! Niciodată! Plângeţi şi pentru necazurile personale,
dar să nu vărsaţi lacrimi de furie, de mânie sau de blestem! Să
vărsaţi lacrimi de durere, de dragoste, căci ele vă purifică
sufletul şi vă apropie de Hristos. Şi aşa fericiţi veţi fi.
c. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul!
10
Dumitru NEAGU
Nu este vorba de a moşteni pământul acesta lumesc. Aici

cei duri, cei fără scrupule moştenesc pământul! Ei sunt oamenii
care conduc, ei sunt oamenii care au în mâna lor frâul, cuţitul şi
pâinea, averea şi puterea. Moştenirea pământului pentru cei
blânzi este alta. La sfârşitul lumii, spune Sfântul Apostol Petru,
cerurile vor arde, pământul va fi limpezit prin foc şi va fi mai alb
decât oasele celor care au murit. Şi acest pământ va fi un cer
nou şi un pământ nou, în care va trăi pururi dreptatea. Acest
pământ îl vor moşteni cei blânzi, nu pământul de acum!
Pământul de acum e în mâinile satanei, pentru că cei care sunt
puternicii zilei nu sunt trimişi de Dumnezeu, nu se gândesc la
Dumnezeu, nu se gândesc la cei slabi, decât numai în treacăt,
numai cu intenţia de a-şi face propagandă.
d. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate,
că aceia se vor sătura!
Chiar dacă nu suntem prea buni, chiar dacă nu ne
manifestăm bunătatea sau nu practicăm o bunătate reală,
totuşi inima noastră, interiorul nostru, conştiinţa noastră ne
vorbesc despre o dreptate adevărată. Este dreptatea lui
Dumnezeu şi inima noastră suferă, însetează pentru această
dreptate chiar dacă nu suntem în stare să o realizăm. Poate nici
nu ne-o imaginăm cu adevărat. Dacă fiecare dintre noi are un
înger şi o conştiinţă, o conştiinţă care vine de la Dumnezeu, pe
care venirea lui Iisus ne-a curăţit-o de toată zgura neînţelegerii,
atunci este numai în puterea noastră a aplica legea dreptăţii
sau a nu o aplica. În mâna noastră stă această alegere, dacă nu
o aplicăm suntem păcătoşi. Dar important pentru noi e că
aspirăm lăuntric la o dreptate, că aspirăm la o sete către
dreptate şi că Dumnezeu ne va sătura cândva în dreptatea
împărăţiei Fiului Său, atunci când vor împărăţi pe pământ
adevărul şi dreptatea dumnezeiască.
e. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui!
11
Aceasta se adevereşte chiar în lumea noastră păcătoasă.

Dacă eşti milostiv, Dumnezeu te miluieşte. Dacă eşti bun cu alţii,
şi alţii vor fi buni cu tine. Dacă mila ta se manifestă în fapte, vei
fi binecuvântat. Şi chiar dacă cineva te va critica vreodată, nu va
putea să nu recunoască că eşti milostiv, iar când vei fi în nevoie,
să ştii că se va găsi cineva să te miluiască.
Noi spunem că Dumnezeu este drept, dar înainte de a fi
drept, Dumnezeu este şi bun. Dacă Dumnezeu ar fi numai
drept, numai justiţiar, în clipa aceasta ar trebui să pierim toţi,
pentru că suntem plini de păcate, păcătuim tot timpul, şi când
venim la biserică, peste tot. Nimic nu ne ţine în viaţă din faptele
noastre, ci numai mila şi iubirea lui Dumnezeu.
f. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe
Dumnezeu!
Dumneavoastră ştiţi foarte bine lucrul acesta. De aceea vă
duceţi la biserici, la mănăstiri, pentru că ştiţi că acolo sunt
oameni curaţi, care au o legătură mai adâncă cu Dumnezeu,
care îl văd. Şi v-am spus odată că îmi povesteau monahii despre
Părintele Petroniu care a fost la mănăstirea noastră din Sfântul
Munte, la Prodromu, că atunci când se ruga el, pe Sfânta Masă
apăreau picioarele Mântuitorului, însângerate. El îl vedea pe
Dumnezeu. Pentru aceasta şi noi, dacă ne păstrăm inima
curată, ori dacă ne-o curăţim, vedem pe Dumnezeu într-un fel
sau în altul. Dumnezeu poate să-ţi vorbească printr-o
descoperire, vorbesc de descoperirile adevărate, nu de cele
satanice, dar Dumnezeu îţi vorbeşte şi prin nişte inspiraţii
interioare, prin înţelegeri adânci ale unor taine ale mântuirii.
Mărturisesc că de multe ori m-am rugat şi poate din cauza
necredinţei mele, Dumnezeu nu mi-a împlinit cererea, dar de
foarte multe ori rugăciunea mea s-a împlinit! M-am rugat
pentru alţii, iar rugăciunea s-a împlinit şi m-am îngrozit! Ce sunt
eu, ca Dumnezeu să asculte rugăciunea mea? Cum spune
12
Dumitru NEAGU
psalmistul, ce este omul ca să aibă aşa cinste, să fie puţin mai

prejos decât îngerii [n.n. Ps. 8: 4-5]? Însă nu pentru virtuţile
noastre Dumnezeu ne împlineşte rugăciunile, ci pentru
bunătatea Lui şi pentru credinţa cu care ne rugăm.
Dacă aveţi inima curată şi vă rugaţi lui Dumnezeu, El
ascultă cererea voastră. Să nu vă rugaţi niciodată pentru răul
cuiva! Cei care fac rău, aceia se duc la vrăjitori. Degeaba ai să te
rogi tu la Dumnezeu să facă rău cuiva, pentru că Dumnezeu
este bun înainte de a fi drept, şi apoi, de unde ştii tu că ai
dreptate, pentru că tu eşti subiectiv! Adeseori avem în faţă
numai interesul propriu şi uităm de adevăr şi de dreptate.
g. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se
vor chema!
Cel mai mare făcător de pace a fost Hristos. El a adus în
lume această pace, la Cina cea de Taină, când le spune
ucenicilor Săi: „Pacea Mea dau vouă! Nu cum dă lumea, ci
pacea Mea dumnezeiască!”. Una este pacea încheiată prin
armistiţii, prin tratate care sunt rupte în clipa următoare şi alta
este pacea în Dumnezeu. Toate tratatele încheiate în lume s-au
spulberat curând. Au creat războaie şi mai puternice decât
înainte. De aceea alta este pacea despre care vorbeşte
Mântuitorul aici.
Să ştiţi că vremea comunismului – nu mai vorbesc de
persecuţiile romane, care au dat milioane de martiri – a dat şi
ea milioane de martiri cunoscuţi şi necunoscuţi, cu morminte
cunoscute şi necunoscute. Au fost oameni care au mers la
închisoare afirmând iubirea lor faţă de Hristos şi purtând în
inima lor pacea Lui, oameni care, chinuiţi fiind, se rugau pentru
călăii lor. Şi nu au fost cazuri izolate, ci mii şi mii de cazuri în
care oamenii chinuiţi se rugau pentru cei care îi chinuiau,
pentru cei care îi ţineau în închisori, fiindcă aşa spune
Mântuitorul, să ne rugăm pentru vrăjmaşii noştri!
13
h. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este

Împărăţia cerurilor!
Toată istoria creştinismului e istoria suferinţei. Dintru
început şi până la sfârşitul lumii acesteia, creştinismul va fi
persecutat într-un fel sau altul, violent sau neviolent. Dar nu vor
înceta niciodată persecuţiile, pentru că, aşa cum am spus la
început, creştinul este ca un străin care nu are unde să-şi plece
capul.
Aceasta este poziţia noastră în această lume şi vom fi
prigoniţi, batjocoriţi, vor râde de noi şi vor spune că suntem
nebuni. Şi vor spune că suntem mistici, ca şi cum misticismul ar
fi o crimă, iar crima politică ar fi o virtute. Aşa cum se fac astăzi
crime politice. Pentru că noi am înţeles exact care este poziţia
lui Iisus în lumea aceasta şi mergem pe calea Lui.
i. Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî pe voi şi vă vor prigoni
şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră din pricina
numelui Meu!
Este o continuare la fericirea anterioară, pentru că noi,
dacă suntem prigoniţi, şi persecutaţi, şi batjocoriţi în lumea
aceasta, este pentru numele lui Hristos. Nimeni nu-l
batjocoreşte pe un smintit, orice ar spune, pentru că ştie că e
smintit. Nimeni nu-l batjocoreşte pe unul care şi-a făcut o viaţă
frumoasă în lumea aceasta. Dar pe noi lumea ne batjocoreşte,
învăţaţii lumii acesteia ne batjocoresc, puternicii lumii ne
batjocoresc. Ne batjocoresc şi cei mici pentru că nu ştiu, n-au
cunoştinţă de adevărul credinţei. Şi totuşi trecem prin lume
purtând pe frunte această cunună de spini spirituală,
mărturisind pe Dumnezeu, rugându-ne pentru lume, pentru
pacea lumii, pentru vrăjmaşii noştri, pentru cei care ne fac rău şi
pentru cei care ne fac bine.
De aceea încheie Iisus Hristos zicând:
14
Dumitru NEAGU
Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în

ceruri!
Să căutăm răsplata din ceruri. Să nu căutăm răsplata
aceasta de pe pământ. Pentru că orice răsplată în lumea
aceasta trece ca o floare. A venit un vânt, a dat o ploaie şi s-a
scuturat. Numai plata din ceruri rămâne veşnică şi ea va
încununa fruntea noastră la Judecata de apoi şi în viaţa care
urmează după Judecată. De aceea spun: spovediţi-vă,
împărtăşiţi-vă, citiţi Fericirile şi le aplicaţi! Evanghelia nu este
un exerciţiu intelectual, nu e un exerciţiu de cunoaştere a
înţelepciunii lumeşti, Evanghelia este un exerciţiu spiritual de
cea mai înaltă valoare. Inseamnă să urmezi pe Hristos.
Am explicat aceste Fericiri ca să înţelegeţi care este sensul
lor, însă citindu-le şi cugetând puţin, veţi vedea ce stare de
bucurie vă vor trezi în suflet aceste Fericiri şi poate şi părerea
de rău că nu sunteţi ca cei pe care Iisus îi fericeşte. Să ştiţi că
dincolo de posibilitatea noastră de împlinire a poruncilor lui
Dumnezeu stă harul lui Dumnezeu, iubirea Lui pentru noi.
Aceasta nu ne părăseşte nici în cele mai grele situaţii, când
suntem asupriţi, nici când suntem în păcate grele, dacă din
adâncul sufletelor noastre strigăm: „Iisuse Hristoase, arată-mi
mie slăvită Învierea Ta!”.
2. Iisus continuă predica de pe munte cu versetul 13,

cap. 5
<<Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se
va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi
călcată în picioare de oameni>>
[Matei 5: 13]
În Predica de pe munte, Mântuitorul Hristos se adresează
ucenicilor şi mulţimii adunate, cu o învăţătură, care se referă nu
doar la Apostoli şi la preoţi, ci la toţi creştinii în general,
15
numindu-i “sarea pământului”, care dacă se va strica, neamul

omenesc nu se va mai putea “săra”, deci nu se va mai putea
salva omenirea de la alterare, de la stricare.
„Voi sunteţi sarea pământului”
După Sfântul Nicolae Velimirovici aceasta “sarea
pământului”, se referă nu doar la Apostoli şi la preoţi, ci la toţi
creştinii în general. Dacă creştinătatea îşi pierde puterea,
făcându-se lipsită de sare, cu ce se va mai „săra” neamul
omenesc? Cu ce se va mai salva atunci omenirea de la alterare?
Dacă sufletul nu are întru sine adevărul lui Hristos, el se
face lipsit de sare şi devine fără gust. Pentru aceasta oamenii de
pe pământ putrezesc, trupurile lor prefăcându-se în ţărână.
Sarea înseamnă şi har ceresc
Sarea înseamnă, deasemenea şi har ceresc. “Sarea” este
simbolul creştinilor de acum, care îi îndreaptă şi pe alţii.
Sufletul, sărat bine cu învăţătura lui Hristos, nu se dă
stricăciunii, şi de aceea ajută şi aproapelui său să se
împotrivească alterării.
Despre acest lucru vorbeşte Fericitul Teofilact: „Despre
faptul că harul este sare citeşte la Sfântul Pavel: «cuvântul
vostru să fie cu har, presărat cu sare»”.
Prin urmare sarea este simbolul creştinului din lume şi al
harului dintru acesta. [Sfântul Nicolae Velimirovici, Simboluri şi
semne, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, pp. 36-37]
3. Iisus continuă predica de pe munte cu versetele 14,

15, cap. 5
<<Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de
munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci
în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.>>
[Matei 5: 14,15]
16
Dumitru NEAGU

ucenicilor şi mulţimii adunate, arătând că noi (oamenii care
trăim duhovniceşte) suntem lumina lumii pentru că prin noi
luminează Lumina lui Hristos. Totul e lucrarea Harului lui
Dumnezeu. Noi să lucrăm în smerenie, să trăim în smerenie
pentru a ne folosi de darurile lui Dumnezeu.
Lumina luminează lumea
Se cunoaşte că lumina dă mai întâi de toate viață. Ea este
condiţia vieţii în cadrul naturii. Lumina luminează lumea, ne
înlesneşte să lucrăm, să mergem, să creem. Fără lumină viaţa
încetează sau se păstrează într-o stare hipotonică. Plantele, mai
expresive decât orice are viaţă pe planeta noastră, ne
descoperă valoarea luminii prin faptul că se întorc mereu spre
ea și o caută. Nu este cu putinţă nici măcar să ne închipuim
viaţa noastră într-un continuu întuneric. Apoi, comuniunea
noastră cu ceilalţi și cu lumea, în general, ar fi fost imposibilă,
iar viaţa o utopie. În sfârşit, lumina dă siguranţă. Niciodată nu
merge cineva cu deplină siguranţă noaptea, niciodată nu se
simte sigur în întunericul dens.
“Voi sunteţi lumina lumii”
Hristos ne spune “Sunteţi lumina lumii”, pentru că, dacă
nu suntem lumină, nu suntem creştini. Spunând acum şi
Ucenicilor Săi că El este lumina, arată că nu este ucenic al Său
creştinul care nu împrăştie lumina (mai presus de fire) a lui
Hristos în lume. Deoarece Hristos, ca Dumnezeu, este izvorul
necreatei și veşnicei lumini. Această lumină o primeşte și o
răspândeşte credinciosul, Sfântul.
Așadar, creștinii își asumă greaua lucrare de a fi lumina
duhovnicească a semenilor lor [Efeseni 5: 8]. Adică să fie şi să se
vadă luminoşi, adică creştini, şi totodată să lumineze întunericul
şi în întunericul celorlalţi. Adică să fie povăţuitori duhovniceşti
ai celorlalţi, dar totodată să reprezinte şi judecată pentru viaţa
17
întunecată a lumii păcatului. Iar aceasta se înfăptuieşte atunci

când creştinii trăiesc „ca fii ai luminii” și toate faptele lor rezistă
la lumină. Creştinii trebuie să fie lumină nu numai existenţial, ci
şi dinamic. Nu este suficient numai să primească lumină, ci
trebuie să şi răspândească lumină. Să împartă lumina
Adevărului, a cunoaşterii dumnezeieşti.
Dacă Sfinţii Părinţi nu ar fi curăţat întunericul înşelăciunii
în sinoade şi dacă nu ar fi răspândit lumina adevărului
evanghelic, nu ar fi putut fi lumini. Nu ar fi putut să povăţuiască
la calea adevărului. Pentru că a treia misiune a creştinului în
lume este aceasta, să arate calea mântuirii.
Iată de ce astăzi, poate mult mai mult este nevoie să
vorbim despre Sfinţii Părinţi, care au existat şi există în fiecare
epocă lumina lumii şi sarea pământului.
4. Iisus continuă predica de pe munte cu versetul 16, cap. 5

<<Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât
să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru
Cel din ceruri>>
[Matei 5: 16]
În Predica de pe munte, Mântuitorul Hristos adresează
ucenicilor şi mulţimii adunate, îndemnul la “fapte bune”, care
duc la mântuire şi slăvesc pe Tatăl nostru din ceruri.
Fapta bună este semnul că trăim în Hristos
Faptele bune preamăresc pe Dumnezeu înaintea
oamenilor. Creştinul se aseamănă cu lumina care arde şi
luminează. Menirea lui este să înlăture întunericul din jur şi să
fie, pentru alţi oameni, unealta binelui, fiinţa în care să se
fericească şi să se proslăvească Dumnezeu.
Tatăl ceresc este Cel ce a gătit pentru noi faptele cele
bune, pentru a umbla în ele, şi tot El ne întăreşte şi ne
desăvârşeşte în tot cuvântul şi lucrul bun. Prin urmare, fapta
18
Dumitru NEAGU
bună este semnul că trăim în Hristos, fără de care nu putem

face roade spre mântuire.
Fapta bună este sufletul credinţei creştine. Nu poţi
spune nimic despre credinţa ta, dacă nu o arăţi în fapte. “Căci
precum trupul fără de suflet este mort, aşa şi credinţa fără de
fapte, este moartă” [Iacov 2: 14-26]. Cei ce cred în Dumnezeu,
trebuie să fie în frunte cu faptele bune, făcute cu toată
smerenia şi iubirea, ca să fie în toate desăvârşiţi. Faptele bune
sunt arvuna mântuirii şi însoţitoarele noastre după moarte. Ele
sunt jertfa cea bine primită înaintea lui Dumnezeu.
Vestirea Evangheliei faptelor bune de Sfinţii Părinţi
Nu trebuie uitat faptul că, din dulceaţa milosteniei au
gustat şi Sfinţii Părinţi, cei cu ale căror rugăciuni mijlocim la
Hristos. Toţi şi-au încununat viaţa cu fapte bune, prin ele
arvunindu-şi mântuirea. Sfântul Ierarh Nicolae atât de iubit de
noi toţi, Sfintele cuvioase Parascheva şi Filofteia, sunt exemple
de urmat pentru noi în urcuşul nostru duhovnicesc.
Sfinţii Părinţi şi astăzi ne-ar vesti, Evanghelia faptelor

îndurării sufleteşti şi trupeşti, căci: “Toată darea cea bună şi tot
darul desăvârşit de sus este, pogorând de la Tine, Părintele
Luminilor, şi Ţie slavă şi mulţumită şi închinăciune înălţăm,
Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin!” (Rugăciunea Anvonului – de la Sfânta Liturghie a
Sfântului Ioan Gură de Aur).

cap. 5
<<Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii;
n-am venit să stric, ci să împlinesc>>
[Matei 5: 17]
19

ucenicilor şi mulţimii adunate, arătând că "N-am venit să stric
Legea, ci să împlinesc". Domnul nu a împlinit Legea numai
supunându-Se dispoziţiilor ei ci şi desăvârşind-o, perfecţionând-
o, ridicând-o la un nivel superior de subtilitate şi rafinare.
"N-am venit să stric Legea, ci să împlinesc"
Domnul a împlinit Legea veche. Mai întâi i-a dat ascultare,
i s-a supus: primind a fi tăiat împrejur, potrivit Legii, la opt zile
după naştere. În al doilea rând fiind adus spre închinare la
Templu, tot potrivit Legii vechi care prevede ca orice întâi
născut parte bărbătească să fie adus, închinat lui Dumnezeu în
ziua a 40-a de la naştere, (când se face şi curăţirea mamei).
Astfel s-a procedat şi cu Pruncul Iisus, purtat de Iosif şi Maria la
Templu în a 40-a zi de la naştere şi întâmpinat acolo de dreptul
Simeon şi de proorociţa Ana a lui Fanuel. Când ajunge la vârsta
de 12 ani, Iisus, ca orice tânăr iudeu, merge la Templul din
Ierusalim, unde Se va rătăci de părinţii Lui şi-i va uimi pe
cărturari cu întrebările şi răspunsurile Sale.
În sfârşit, Domnul nu începe a predica decât atunci când
atinge vârsta de 30 de ani, dând şi în felul acesta ascultare Legii:
ea dispunea ca nici un bărbat să nu predice ori proorocească
mai înainte de a fi împlinit 30 de ani.
Hristos desăvârşeşte Legea
Domnul nu a împlinit Legea numai supunându-Se
dispoziţiilor ei ci şi desăvârşind-o, perfecţionând-o, ridicând-o la
un nivel superior de subtilitate şi rafinare.
Domnul aşează duhul deasupra literei, contrar
saducheilor şi (mai ales) fariseilor, robi ai textelor, exegeţi
strâmţi, minţi incapabile de a depăşi orizontul literal al
prescripţiilor.
Dragostea este aceea care, în învăţătura lui Hristos,
înlocuieşte vechea dreptate. Legământul vechi e al dreptăţii, al
20
Dumitru NEAGU
dreptăţii stricte, cel nou e al dragostei care atât de măreţ şi în

cuvinte incomparabile este proclamată de Sfântul Apostol Pavel
[I Corinteni 13] a fi suprema virtute şi singura menită veşniciei.
Iubirea aproapelui este recunoscută a fi o poruncă la fel de
mare ca si cea a iubirii lui Dumnezeu atât de Evanghelia lui
Matei [22: 3]) cât şi de a lui Marcu [12: 31]. Pe aproapele
nostru, Hristos ne învaţă a-l iubi ca pe noi înşine.
Întreaga Predică de pe munte e o manifestare a împlinirii
Legii vechi prin desăvârşire, rafinare şi subtilizare. Domnul nu
este mulţumit cu porunca de a-ţi iubi prietenul, ruda, pe cel de
un neam cu tine, pe cel care-ţi vrea binele, pe "aproapele" în
înţeles concret. Mergând mult, mult mai departe decât Legea
veche, doreşte şi ne cere să-l iubim pe vrăjmaşul nostru [Matei.
5: 43-44; Luca 6: 27 si 6: 35].

cap. 5
<<Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă
din Lege nu va trece, până ce se vor face toate>>
[Matei 5: 18 ]
ucenicilor şi mulţimii adunate, arătând că nimic din Lege nu va
trece, până ce nu se va împlini toate care au fost scrise în ea.
Căci iubirea de Dumnezeu aceasta este: să păzim poruncile Lui.
“Iotă” sau “cirtă”
“Iotă” sau “cirtă” erau cele mai mici semne din alfabetul
ebraic. Poruncile din Vechiul Testament au fost importante,
erau lumina (luna şi stelele în noapte) pentru oamenii din
vremurile acelea, dar odată cu Noul Testament acestea sunt
oarecum depăşite, apare Soarele dreptăţii (Hristos). Când
răsare soarele nu mai luminează luna şi stelele.
Poruncile lui Dumnezeu sunt obligatorii pentru oameni
21
Poruncile lui Dumnezeu sunt obligatorii pentru oamenii

tuturor timpurilor, până la sfârşitul acestei lumi şi nimeni pe
pământ nu poate să priveze pe vreun om de poruncile lui
Dumnezeu. Iisus Hristos menţionează în mod categoric:
“Adevărat vă zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o
iotă sau o cirtă din lege nu va trece, până ce se vor face toate”
[Matei 5: 18]. “Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele
nu vor trece” [Matei 24: 35].
Poruncile lui Dumnezeu oferite pentru binele nostru sunt
o binecuvântare pentru toţi oamenii de pe pământ. Oare de ce
întâlnim atâtea rele, boli, lacrimi şi dezastre, care nu se
termină? Omul tuturor timpurilor se întreabă de ce? Pentru că
oamenii încalcă poruncile lui Dumnezeu! Împotrivindu-ne lui
Dumnezeu lovim în noi şi în legile după care noi ne desfăşurăm
existenţa în această lume. Încălcând Legea, distrugem armonia
din noi şi din jurul nostru.
Apostolul Ioan ne învaţă: “Căci iubirea de Dumnezeu
aceasta este: să păzim poruncile Lui. Iar poruncile Lui nu sunt
grele” [1 Ioan 5: 3]. Iisus Hristos, la Cina cea de pe Urmă, a
adresat către Apostolii Săi cuvintele: “Rămâneţi în iubirea Mea!
Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea”
[Ioan 15: 9-10].

cap. 5
<<Cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va
învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia
cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va
chema în împărăţia cerurilor>>
[Matei 5: 19 ]
ucenicilor şi mulţimii adunate, arătând că omul duhovnicesc
22
Dumitru NEAGU
trebuie să fie atent la toate poruncile lui Dumnezeu, chiar şi la

cele mai mici. Nu numai să-i învăţăm pe oameni, dar mai întâi
să le şi facem, căci numai atunci îi putem convinge pe oameni
când le şi facem.
“Micile” porunci
Tot în Predica de pe Munte, Hristos ne arată că nu numai
respectarea “poruncile mari” este esenţială pentru noi creştinii,
ci şi a celor “mici”, acestea din urmă, fiind tot atât de
importante ca şi cele mari. Hristos spune că vină nu are doar
acela care face ucidere, ci şi acela care se judecă, care se mânie
cu nedreptate împotriva fratelui său; nu doar cel care
săvârşeşte adulterul, ci şi acela care îşi aruncă privirea
păcătoasă şi doreşte femeie străină; nu doar acela care îşi
încalcă jurământul, ci şi cel care se jură chiar adevărat; nu doar
acela care se răzbună pe duşmanul său, ci şi acela care nu-l
iubeşte şi nu-l iartă. Ne spune Domnul că creştinul, înainte de a
trece pragul bisericii, trebuie să lase afară ura, să aibă iertare si
iubire.
Aşadar, aceste porunci „mici” Domnul le interzice. Pentru
că este o realitate că din cele mici încep cele mari.
Pentru a exemplifica, din multele întâmplări, mă folosesc
de una singură. Cazul regelui David, care a fost un om al lui
Dumnezeu. Acesta a căzut în două mari păcate, uciderea şi
adulterul, pentru care s-a pocăit. Cum a început căderea lui în
păcat? A văzut-o şi a poftit-o pe femeia lui Urie, generalul său.
A păcătuit cu aceasta şi pentru ca să scape de Urie, a dat ordin
ca ostaşii lui să-l lase singur în faţa duşmanului, unde a fost şi
omorât. De la ce păcat mic a plecat totul, de la pofta trupească
pentru femeia lui Urie, care se scălda pe terasa casei ei. David,
fiind rege, nu a conştientizat acest păcat mic, decăt atunci când
Domnul l-a trimis pe proorocul Natan la el şi i-a spus
întâmplarea, din care David a dat singur sentinţa, de vinovat.
23
După conştientizarea celor două păcate, regele David s-a

pocăit, a scris cântecele lui nemuritoare şi psalmii.
Să păzim toată legea morală, poruncile mari şi „mici”
Am văzut din exemplul lui David, cum din nerespectarea
poruncilor mici, ajungem la încălcarea poruncilor cele mari. Aşa
sunt şi în Evanghelie poruncile „mici” pe care le dispreţuim. O
privire, un gând, un gest nelalocul lui şi altele sunt ca sămânţa.
Dintr-o sămânţă mică iese un platan; şi de la un gând rău poate
să reiasă cele mai mari crime.
Să ne cernem mintea de gândurile rele, simţurile noastre
de necurăție, imaginaţia noastră de imaginile vătămătoare,
inima noastră de dorinţele ruşinoase, limba noastră de
cuvintele veninoase. Să luăm aminte nu doar la poruncile mari,
ci şi la acestea care sunt considerate mici. Să fim atenţi în viaţa
noastră la toate.
Să încercăm să imităm pe sfinţii noştri. Aceştia au împlinit
toată legea morală, poruncile mari şi „mici”. Au păzit voia lui
Dumnezeu până la moarte. Le-au pus cuţitul la gât şi nu s-au
lepădat de Hristos. Înaintea noastră sunt pildele noastre. Să-i
urmăm. Fiecare din noi să spună: Prefer să mor decât să încalc
orice poruncă a lui Dumnezeu, fie mică, fie mare, atunci vom
deveni vrednici de Împărăţia Cerurilor. Amin!

cap. 5
<<Că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a
cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor>>
[Matei 5: 20]
ucenicilor şi mulţimii adunate, arătând că, cărturarii şi fariseii
ţineau totul strict, dar formal, exterior. Nouă ni se cere o stare
24
Dumitru NEAGU
duvohnicească mai profundă, interioară, nu de formă, pentru a

intra în Împărăţia cerurilor.
Cărturarii şi fariseii
Cărturarii se ocupau cu studiul legii lui Moise şi întrucât
învăţau şi pe alţii legea, ei se numeau şi învăţători de lege.
Fariseii sunt membrii unui partid politic religios cu mare
influenţă în poporul iudeu. Ei ţineau strict legea lui Moise cu
care au ţinut trează conştiinţa morală a evreilor, pe lângă lege
însă, mai ţineau şi o seamă de tradiţii sau datini din bătrâni cu
care îngrădeau prea mult legea şi uneori chiar o călcau. Erau şi
farisei misionari, din şcoala lui Hilel, care cutreierau mări şi ţări
pentru prozelitism.
Iudeii se bucurau de numeroase privilegii din partea
romanilor, având comunităţi proprii şi autonome, sinagogi şi
justiţie proprie, puteau săvârşi în libertate cultul mozaic şi le era
respectat Sabatul, erau scutiţi de cultul imperial, de serviciul
militar etc. Aceste privilegii au favorizat propaganda religioasă
iudaică în diasporă, iudeii au renunţat la particularismul lor
naţional şi au început să facă prozelitism, atrăgând la credinţa
mozaică numeroşi păgâni, mai ales dintre greci şi romani.
Pentru aceasta Mântuitorul îi avertizează pe ucenici că atunci
când vor pleca la propovăduire vor trebui să fie mai
convingători decât fariseii şi cărturarii care făceau mai dinainte
prozelitism. Ba mai mult, dacă dreptatea ucenicilor, faptele şi
curăţia lor nu le vor întrece pe ale cărturarilor şi ale fariseilor,
atunci ei nu vor putea să primească mântuirea sufletelor lor.
Dreptatea creştină trebuie să urmărească sfinţenia
În Vechiul Testament drepţii sunt lăudaţi. În Noul
Testament dreptatea stă la baza desăvârşirii. Pentru acest
motiv, dreptatea se găseşte sau este o condiţie a desăvârşirii
[Matei 5: 6]. Virtutea dreptăţii are înţeles extins în Noul
Testament. Sfântul Grigorie de Nyssa spune că prin noţiunea de
25
dreptate înţelegem totalitatea virtuţilor. Mântuitorul îndeamnă

ca dreptatea Sfinţilor Apostoli şi a tuturor creştinilor să o
depăşească pe cea a fariseilor, pentru ca viaţa lor să fie mai
virtuoasă.
În Vechiul Testament, dreptatea era o stare socială,
stabilită prin norme juridice, dar în egală măsură era şi o stare
psihologică, era o stare de spirit a fiecărui om în parte, care
consta în fidelitatea şi identitatea menţinerii legământului şi în
respectarea promisiunilor şi angajamentului pe care Israel l-a
primit. Dumnezeu niciodată nu s-a dezminţit de legământul
făcut pe Sinai şi adesea Dumnezeu era numit Dreptul sau
Sfântul lui Israel
Spre deosebire de dreptatea iudaică sau legea talionului,
dreptatea creştină caută să nu răspundă răului cu rău [Romani
13: 21], ci se caută binele real, înveşmântat în iubire, şi nu cel
formal, adică cel juridic.
Dreptatea voastră să fie mai mult decât a cărturarilor şi
a fariseilor
Fariseii şi cărturarii iubeau numai pe cei ce îi iubeau pe ei
şi dădeau cu împrumut doar celor ce le întorceau împrumutul.
Creştinii însă nu pot să urmeze pilda lor. Mântuitorul spune
clar: „De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a
cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia lui
Dumnezeu" [Matei 5: 20]. De aceea el se întreabă: „Căci de
iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce mulţumire aveţi? Căci şi păcătoşii
iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei”. Aşadar, creştinul are altă
mulţumire şi altă satisfacţie decât fariseul. Mulţumirea lui vine
din aceea că dincolo de duşman poate să vadă un prieten către
care se îndreaptă cu iubire şi căldură sufletească. Mai mult, el
ştie că în sufletul oricărui creştin stă ascuns Domnul Hristos şi că
iubind sau ajutând pe aproapele său, adoră pe însuşi
Mântuitorul.
26
Dumitru NEAGU
Iubirea dumnezeiască desăvârşeşte dreptatea

omenească, de aceea şi creştinii trebuie să se comporte după
această iubire şi nu după satisfacţiile egoismului. Ei sunt
chemaţi la o nouă viaţă, la viaţa în Hristos care iubeşte făptura
Tatălui Său şi se roagă pentru întreaga lume. Chemarea sublimă
pe care ne-o face Hristos în Evanghelia Sa se cuprinde în
cuvintele: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru cel ceresc este
desăvârşit”.
9. Iisus continuă predica de pe munte cu versetele 21-

26, cap. 5
<<"Să nu ucizi"; Că oricine se mânie pe fratele său vrednic
va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic
va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic
va fi de gheena focului. Nu vei ieşi de acolo, până ce nu vei fi dat
cel de pe urmă ban.>>
[Matei 5: 21- 26]
ucenicilor şi mulţimii adunate, amintindu-le porunca din
Vechiul Testament, “să nu ucizi”, că vrednic de osândă va fi
acela. Însă Mântuitorul merge mai departe şi le spune, că
mânia şi ura sunt rădăcina uciderii. Iar dacă ceva tulbură inima
noastră, trebuie mai întâi să ne împăcăm cu aproapele nostru,
să avem dragoste şi apoi putem să aducem şi darul nostru la
altar.
"Să nu ucizi"
Uciderea era oprită în Vechiul Testament. Mântuitorul
Iisus Hristos merge mai departe şi spune că mânia şi ura sunt
rădăcina uciderii.
Sinedriul era tribunalul lor suprem. Gheena era lângă
Ierusalim o vale unde în vechime păgânii aduceau jertfe lui
Moloh, îşi omorau copiii şi îi aduceau ca jertfă. Evreii, după ce
27
au venit şi au luat Ierusalimul, în semn de dispreţ pentru acest

loc care fusese spurcat cu jertfe idoleşti, aruncau aici gunoaiele
şi le ardeau şi focul respectiv nu se stingea că tot aruncau
mereu gunoaie. Acest foc era asociat cu focul iadului.
Ura este păcatul împotriva iubirii, împotriva lui
Dumnezeu
Sfântul Nicolae Velimirovici are într-o predică un exemplu
foarte frumos în care explică că ura sau răul pe care-l facem
aproapelui nostru e ca o săgeată pe care o aruncăm. Săgeata
aceasta loveşte întâi aerul şi apoi loveşte ţinta. Aerul este
aproapele, iar ţinta este Hristos, este Dumnezeu. Răul pe care îl
îndreptăm împotriva aproapelui, trece prin el, dincolo de el şi
loveşte în Hristos. Durerea pe care o simte ţinta este mai mare
decât durerea simţită de aer. Acest rău îl loveşte pe Hristos mai
tare decât pe aproapele nostru. De aceea va spune Mântuitorul
în ziua Judecăţii : ” Câte ați făcut acestor fraţi ai Mei mai mici,
Mie Mi-aţi făcut “. Este vorba de faptele bune, dar şi de cele
rele şi în acelaşi timp şi de binele pe care l-am fi putut face şi nu
l-am făcut.
“Nu vei ieşi de acolo, până ce nu vei fi dat cel de pe urmă
ban”
Prin aceasta, Mântuitorul atrage atenţia asupra faptului
că litigiile, tribunalele produc costuri enorme de resurse umane
şi materiale şi mai ales, nu fac întotdeauna dreptate, de aceea
legiuitorul a reglementat soluţionarea conflictelor pe cale
amiabilă tocmai în virtutea scopului de a preîntâmpina
prejudiciile şi mai mari care decurg din neînţelegerile iniţiale.
Nimeni nu ar vrea cu adevărat să calce pragul tribunalelor, însă
din neiertare şi mai ales din nedreptatea făcută prin încălcarea
cuvântului, tribunalele sunt pline. Şi din cauza aceasta pierdem
bani, timp, sănătate şi bună-vieţuire. Iată cât de real se
28
Dumitru NEAGU
manifestă cuvintele Mântuitorului în viaţa de zi cu zi: nu vei ieşi

de acolo, până ce nu vei fi dat cel de pe urmă ban.
30, cap. 5
<<"Să nu săvârşeşti adulter"; Că oricine se uită la femeie,
poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui>>
[Matei 5: 27- 30]
ucenicilor şi mulţimii adunate, amintudu-le porunca din Vechiul
Testament, "să nu săvârşeşti adulter" că păcat mare faci. Însă
Mântuitorul merge mai departe şi le spune că oricine se uită la
femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui.
“Să nu săvârşeşti adulter”
Sfinţii Părinţi spun că sufletul omului are trei părţi:
• partea înţelegătoare (prin care gândim, prin care-L
căutăm pe Dumnezeu);
• partea poftitoare (prin care dorim; este dată ca să-L
iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele în mod curat. Cu cât
reducem plăcerea păcătoasă cu atât putem să-L iubim mai mult
pe Dumnezeu);
• partea irascibilă (de mânie, de iuţime; este necesară
pentru ca noi să avem imboldul de a înainta, de a ne pune
voinţa în mişcare; această parte a sufletului nu trebuie
îndreptată împotriva aproapelui, ci împotriva păcatului, a răului
din noi; ea ne dă putere să facem o nevoinţă, să răbdăm- în
răbdare energia mâniei e folosită în mod normal, corect).
Toate aceste părţi ale sufletului sunt bune şi necesare cu
condiţia ca ele să fie păstrate sănătoase.
Mântuitorul ne spune, că dacă ochiul tău cel drept te
sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de
folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul
să fie aruncat în gheenă. Şi dacă mâna ta cea dreaptă te
29
sminteşte pe tine, taie-o şi o aruncă de la tine, căci mai de folos

îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să
fie aruncat în gheenă.
Trebuie să tăiem legătura cu orice lucru sau persoană
care ne duce la păcat, oricât de apropiată ne-ar fi.
“Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit
adulter cu ea în inima lui”
Tot de aceea şi Sfinţii Părinţi au pus atat de mult accent
pe îmbrăcămintea femeilor, şi pe înfrânarea bărbaţilor cu
privirea asupra femeii, sau cu ferirea de a se îndulci cu
companie feminină. Toate acestea sunt date pentru a nu da
prilej de cădere în păcat.
Şi, a nu ispiti şi a nu pofti, sunt obligaţiile bărbatului şi ale
femeii deopotrivă. Femeia să se îngrijească cu precădere să nu
ispitească, iar bărbatul în mod special să nu poftească.
Aproape niciodată nu a fost doar femeia vinovată de
ispitire căci mai mereu, în spatele unei femei care ispiteşte, se
află un tată vinovat ce nu i-a dat la timp educaţia bunei-
cuviinţe, precum nici bărbatul singur nu este adesea vinovat în a
pofti, căci mai mereu în spatele unui bărbat care pofteşte, s-a
aflat o mamă vinovată că nu l-a invăţat înfrânarea, că i-a
tolerat desfrânările, ba chiar i le-a şi încurajat. Pentru ispitirea
fiicelor şi poftirea fiilor părinţii au să dea seama la judecată, iar
din păcate mulţi se vor afla atunci fără răspuns. Cine va fi
părinte, să ia aminte.
Iată, cum femeia care ispiteşte se face vinovată de
decăderea sa proprie şi căderea în adulter a bărbatului, precum
şi bărbatul se face vinovat prin poftire de propria sa cădere şi de
decăderea femeii ca om, fie numai şi în gândul acestuia.
Doar atunci când femeia va învăţa să nu mai ispitească iar
bărbatul va învăţa să nu mai poftească, vom învăţa să fim în
sfârşit fireşti, vom fi în sfărşit precum pruncii, nemaismintindu-
30
Dumitru NEAGU
ne unii de alţii. Doar aşa vom alunga desfrânarea din sânul

familiei, şi tot noianul de necazuri pe care le aduce odată cu
plăcerea sa amăgitoare. Aşadar, să învăţăm să fim şi unii şi alţii
precum pruncii căci "Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli,
nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici
lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor
moşteni împărăţia lui Dumnezeu." [Corinteni I 6: 9-10]
11. Iisus continuă predica de pe munte cu versetele 31,

32, cap. 5
<<"Cine va lăsa pe femeia sa, să-i dea carte de
despărţire"; Că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină
de desfrânare, o face să săvârşească adulter, şi cine va lua pe
cea lăsată săvârşeşte adulter>>
[Matei 5: 31,32]
Testament, "cine va lăsa pe femeia sa, să-i dea carte de
despărţire". Însă Mântuitorul merge mai departe şi le spune că
motivul despărţirii, al divorţului, este numai unul, desfrânarea.
Şi că ori ce alt motiv al despărţirii, în afară de desfrânare, o face
pe femeie să comită păcatul adulterului, precum şi pe cel cu
care se recăsătoreşte.
"Cine va lăsa pe femeia sa, să-i dea carte de despărţire"
Adulterul, ca legătură trupească dintre doi soţi, din familii
diferite, sau a unui soţ cu o persoana liberă, a fost condamnat
cu severitate de arhiereu, preoţii şi leviţii care slujeau la Cortul
sfânt şi mai apoi la Templu. Ei au invocat cu tărie porunca
divină: "Să nu săvârşeşti adulter". De altfel, întrucât cei care
practicau adulterul săvârşeau un păcat întreit - împotriva lui
Dumnezeu, împotriva soţului credincios şi împotriva familiei -
acest păcat a fost aşezat alături de omucidere şi idolatrie. După
31
anunţarea Legii, adulterul va primi pedeapsa capitală: moartea

[Lev. 20: 10].
Vechii evrei disociau căsătoria în două acte distincte:
logodna şi cununia. Actul logodnei aducea faţă în faţa cele două
părţi: părinţii sau fratele mai mare al logodnicei şi părintele
logodnicului. Discuţiile se purtau în prezenţa unor martori şi se
întărea printr-un legământ, aşa cum citim în cartea profetului
Maleahi: "Şi de ziceţi: De ce? Din pricină că Domnul a fost
martor între tine şi femeia tinereţilor tale, faţă de care tu ai fost
viclean, deşi ea era tovarăşa ta şi femeia legământului tău"
[Maleahi 2: 14].
Contractul dintre cei doi logodnici era întărit printr-un
legământ în faţa lui Dumnezeu, iar apropierea logodnicei de
casa viitorului mire se făcea prin cumpărare; soţul le mulţumea
cu o anumită sumă de bani, sau prin muncă, părinţilor
logodnicei [ Fac. 29: 20-27].
În cazul în care logodnicul revenea asupra hotărârii sale şi
dorea să desfacă logodna, el avea dreptul să-i dea carte de
despărţire logodnicei, care îşi păstra castitatea şi continua să
locuiască în casa părinţilor ei până la căsătorie.
Totodată, trebuie subliniat faptul că "raporturile dintre
Dumnezeu şi Israel devin modelul exemplar al raporturilor
dintre bărbat şi femeie în căsătorie, altfel spus, arhetipul sacru
al cuplului uman".
Căsătoria dintre bărbat şi femeie este o Taină
Sfinţirea familiei s-a făcut, prin participarea Mântuitorului
Hristos la nunta din Cana Galileii, când căsătoria - legătura
bărbatului cu femeia - a fost ridicată la valoarea de Sfântă
Taină.
Cât priveşte unitatea celor căsătoriţi, teologia ortodoxă
afirmă că fiecare soţ devine "...omul întreg în unirea cu celălalt,
iar această unitate pe care şi-a găsit-o fiecare nu se poate
32
Dumitru NEAGU
dezintegra şi reface cu alt partener". De aceea, soţii nu se pot

trata, unul pe altul, ca obiecte de plăcere, fiindcă ei "...nu mai
sunt doi, ci un trup", şi, prin urmare, "ceea ce a împreunat
Dumnezeu, omul să nu despartă" [Mtatei 19: 4-6). Iată deci şi
temeiul biblic pentru care Biserica Ortodoxă nu îi divorţează pe
cei căsătoriţi decât în cazul în care unul dintre ei a rupt această
unitate prin adulter.
Legătura cu care taina nunţii îi uneşte pe bărbat şi pe
femeie este deci sfântă şi veşnică, pentru că este binecuvântată
şi consfinţită de însuşi întemeietorul Bisericii, adică de
Mântuitorul Hristos. De aceea această legătură este şi
asemănată de Apostolul Neamurilor cu legătura sfântă şi tainică
dintre Hristos şi Biserică [Efeseni 5: 23].
Divorţul pentru desfrânare nu este obligatoriu
Se ştie că prin desfrânare s-a distrus iubirea care i-a legat
pe soţi şi pe care a binecuvântat-o Dumnezeu atunci când ei s-
au căsătorit. Dar pricina aceasta a desfrânării nu-i ceva
obligatoriu pentru divorţ, deoarece au fost multe cazuri în care
chiar dacă a greşit unul dintre soţi, celălalt având răbdare a
reuşit să-l păstreze, să-l readucă, să-l facă să-şi dea seama că a
greşit şi astfel s-au salvat familii. Pentru că Sfânta Familie este
binecuvântată de Dumnezeu în faţa sfântului altar, aşa după
cum prevede însăşi Legea Noului Testament.

37, cap. 5
<<"Să nu juri strâmb, ci să ţii înaintea Domnului
jurămintele tale"; Să nu vă juraţi nicidecum nici pe cer, fiindcă
este tronul lui Dumnezeu, Nici pe pământ, fiindcă este aşternut
al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui
Împărat, Nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poţi să faci un
fir de păr alb sau negru. Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este
33
da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea,
de la cel rău este>>
[Matei 5: 33- 37]
Vechiul Testament, "să nu juri strâmb, ci să ţii înaintea
Domnului jurămintele tale". Însă Mântuitorul merge mai
departe și le spune: Să nu te juri nicidecum nici pe cer fiindcă
este tronul lui Dumnezeu, nici pe pământ fiindcă este aşternut
al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim fiindcă este cetatea marelui
Împărat, nici pe capul tău să nu te juri fiindcă nu poţi tu să faci
un singur fir de păr alb sau negru. Ci cuvântul vostru să fie da,
da, nu, nu, iar ce este mai mult decât atâta, de la cel rău este.
Jurând fals, minţim întâi pe Dumnezeu şi apoi pe
aproapele
Jurământul a apărut din cauza minciunii, pentru că
oamenii nu mai aveau încredere unii în alţii. Jurământul este o
chemare a lui Dumnezeu că ceea ce spunem este adevărat. În
momentul în care-l chemăm pe Dumnezeu, riscăm să luăm
numele Lui în deşert, dacă n-am făcut lucrul acesta cu evlavie.
Apoi jurând fals, minţim întâi pe Dumnezeu şi apoi pe
aproapele.
Jurământul reprezintă un păcat
Jurământul poate fi definit ca un legământ, ca o
promisiune solemnă făcută de către cineva că va spune
adevărul în legătură cu anumite fapte pe care le cunoaşte, ca
un angajament solemn prin care cineva se obligă să-şi facă
datoria. Din cuvintele Mântuitorului redate mai sus, deducem
că în Vechiul Testament numai jurământul fals era interzis,
constituind unul dintre păcatele grave împotriva adevărului,
mai condamnabil decât minciuna. Jurământul a apărut în timp,
ca o necesitate a stabilirii adevărului, dat fiind faptul că s-a
34
Dumitru NEAGU
înmulţit nedreptatea şi minciuna, prin activitatea amăgitoare,

neîncetată a diavolului. Prin urmare, jurământul devine permis
de lege. Însă, chiar dacă este îngăduit, jurământul se transformă
într-un păcat în momentul în care este încălcat, fiind pedepsit
ca atare atât prin sentinţă dumnezeiască, cât şi de instanţele
judecătoreşti, când primeşte denumirea de „sperjur”.
Jurământul încălcat este amintit alături de alte păcate, care rup
legătura omului cu Dumnezeu, în rugăciunile de dezlegare,
citite de către episcop sau preot; slujitorii Bisericii se roagă să
fie dezlegat cel ce „cu jurământ pe numele lui Dumnezeu s-a
jurat şi l-a călcat”.
„Dar ce să fac dacă cineva îmi cere să jur, dacă mă
sileşte?”
Legat de aceasta, Sfântul Ioan Gură de Aur ne răspunde:
„Frica de Dumnezeu să fie mai puternică decât silnicia. Dacă ai
de gând să-mi vii cu astfel de scuze, atunci nu vei păzi nicio
poruncă!… Cel ce a auzit Fericirile (din cadrul Predicii de pe
Munte a Domnului) şi şi-a format sufletul aşa cum a poruncit
Hristos, nu va fi silit niciodată de nimeni să se jure, fiind
respectat şi preţuit de toată lumea”. Jurământul reprezintă o
slăbire a credinţei, o lipsă de încredere între semeni, o dovadă
că iubirea şi respectul absentează tot mai mult din societatea
actuală.
În concluzie, indiferent ce formă ar îmbrăca un jurământ,
acesta reprezintă un păcat, deoarece vine în contradicţie cu
îndemnul/porunca Domnului Iisus Hristos.
Să procedăm aşa precum ne spune Domnul: “cuvântul
vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e
mai mult decât acestea, de la cel rău este”.

42, cap. 5
35
<<"Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte"; Nu vă

împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept,
întoarce-i şi pe celălalt. Celui ce voieşte să se judece cu tine şi
să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Iar de te va sili cineva să mergi o
milă, mergi cu el două. Celui care cere de la tine, dă-i; şi de la
cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta>>
[Matei 5: 38- 42]
Testament, “Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte” care
reprezintă dreptatea omenească. În Legea cea nouă,
Mântuitorul ne spune: să nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te
loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. Celui ce
voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Iar
de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două. Celui care
cere de la tine, dă-i; şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la
tine, nu întoarce faţa ta.
“Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”
Versetele la care a făcut referire Iisus sunt cele din Exodul
21:24 şi Leviticul 24:20. Este demn de remarcat că, potrivit Legii
lui Dumnezeu, pedeapsa „ochi pentru ochi“ menţionată în
aceste versete se aplică numai după ce acuzatul era judecat
înaintea preoţilor şi a judecătorilor, care luau în considerare
circumstanţele şi gradul de premeditare a faptei
[Deuteronomul 19:15–21].
Dreptatea aceasta era necesară în Vechiul Testament ca
oprire a unei reacţii de răzbunare exagerate. De exemplu
pierzând un ochi nu aveam dreptul să mă răzbun pe răufăcător
cu o măsură mai mare, luându-i viaţa. Când căutăm să ne
răzbunăm purtaţi de mânie întotdeauna exagerăm. Dreptatea
lui Dumnezeu este însă diferită. Cel ce lasă de la el pentru
36
Dumitru NEAGU
aproapele său, primeşte Harul lui Dumnezeu, primeşte mai mult

şi în veşnicie.
Palma peste obrazul cel drept
Mântuitorul ne spune că dacă primim o palmă peste
obrazul drept (cum apare precizat la Matei), trebuie să
întoarcem şi celălalt obraz, adică nu ne cere numai să nu ne
răzbunăm, ci şi să nu ne tulburăm.
"Palma peste obrazul drept" este o imagine ce închipuie
cele mai grele şi umilitoare insulte. Astfel, dacă persoana care
loveşte stă în faţă, iar lovitura se aplică, ca de obicei, cu palma
dreaptă, pentru a lovi "obrazul drept" al celuilalt, se va folosi
dosul palmei. Potrivit traditiei rabinice, cunoscute în vremea
Mântuitorului, fapta de a lovi pe un om cu dosul palmei era cu
mult mai umilitoare decât a o face cu palma, în mod normal.
Haina, ca renunţare la unele drepturi
Punându-ne înainte exemplul cu haina şi cu cămaşa,
Mântuitorul ne cere acelaşi lucru, anume să iertăm din toată
inima, dând cu mult mai mult decât ni se cere, indiferent dacă
avem dreptate sau suntem privilegiaţi de anumite drepturi
sociale.
Când Hristos ne spune "celui ce voieşte să se judece cu
tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa (...) pe cel ce-ţi ia haina,
nu-l împiedica să-ţi ia şi cămaşa", ne îndeamnă să renunţăm
până şi la drepturile noastre, pentru a păzi dragostea şi
iertarea. Se cade deci a nu ne pune "drepturile" noastre mai
presus de ceilalţi, chiar dacă, potrivit legii, se cuvine astfel.
Să facem întotdeauna mai mult decât suntem datori
Prin îndemnul de a merge două mile, alături de cel ce ne-
a cerut să mergem cu el o milă, Mântuitorul ne spune că
trebuie să fim întotdeauna dispuşi de a dărui mai mult decât ni
se cere, fie că suntem obligaţi, fie că ni se cere în mod liber.
Dacă nici datoriile nu trebuie îndeplinite cu inima rea,
37
acceptând greu acest lucru, ci cu inima bună, cu atât mai mult

trebuie îndeplinite cu bucurie cererile de ajutor, care ne lasă
libertatea de a acţiona.
14. Iisus continuă predica de pe munte cu versetul 44-

47, cap. 5
<<"Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul
tău"; Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă
blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce
vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din
ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei
buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Căci
dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac
şi vameşii acelaşi lucru? Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii
voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac şi neamurile acelaşi
lucru?>>
[Matei 5: 44- 47]
Vechiul Testament, "Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe
vrăjmaşul tău" care trebuie înlocuită cu iubirea aproapelui după
Legea cea nouă. Mântuitorul le spune: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri,
binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă
urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să
fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele
şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi
şi peste cei nedrepţi. Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce
răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru? Şi dacă
îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac
şi neamurile acelaşi lucru?
Iubirea aproapelui în Vechiul Testament
38
Dumitru NEAGU
În Legea Veche porunca iubirii aproapelui era limitată în

sensul că, prin „aproapele” se înţelegea în mod deosebit cel de
acelaşi neam. În Vechiul Testament, iubirea faţă de aproapele,
deşi este superioară iubirii aproapelui în antichitate, nu are
„puterea morală şi spiritul de jertfelnicie din Noul Testament –
lipseşte puterea harului divin şi pilda vie a Mântuitorului – şi în
ea nu sesizăm permanent grijă şi de mântuirea sufletească a
aproapelui, ca în creştinism”.
Iubirea aproapelui în Noul Testament
Abia în Noul Testament iubirea faţă de aproapele
primeşte desăvârşirea corespunzătoare demnităţii umane. În
Noul Testament iubirea aproapelui este fiinţial legată de iubirea
către Dumnezeu.
Iisus nu L-a iubit numai pe Dumnezeu, ci şi pe om. Nu a
fost în comuniune numai cu Tatăl, ci şi cu omul. Iubirea lui Iisus
a fost, în acelaşi timp, iubirea fiului faţă de tatăl şi iubirea
fratelui faţă de fraţii săi. Iubirea noastră creştinească trebuie să
fie şi ea iubirea filială faţă de Părintele Ceresc, dar, în acelaşi
timp, şi iubirea frăţească faţă de ceilalţi oameni, care toţi sunt
fraţii noştri.
Aşadar, în Noul Testament datoria iubirii aproapelui o
învăţăm de la Mântuitorul Hristos. El ne învaţă acest lucru atât
prin faptele, dar şi prin cuvintele Evangheliei Sale.
Iubirea de Vrăjmaşi
Iubirea de vrăjmaşi pare o poruncă imposibilă, ea este
mai mare decât iubirea apropelui, avem exemplul lui Iisus care
se ruga pe cruce pentru vrăjmaşii Săi:
„Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac” [Luca 23, 34].
O rugăciune care ar trebui să stea fiecăruia dintre noi
drept exemplu.
39
Pentru înţelegerea acestei porunci, am luat ca exemplu

din [5], predica Sfântului Nicolae Velimirovici numită şi
„Evanghelia iubirii desăvârşite”.
a. Evanghelia iubirii desăvârşite
Aceasta vorbeşte despre cel mai înalt fel de milă: iubirea
faţă de vrăjmaşi. Hristos a dat porunca — nu sfatul, ci porunca
— de a ne iubi vrăjmaşii. Iar porunca aceasta nu e de împlinit ici
şi colo, în oarecare clipe rare de iluminare a legii, aşa cum era,
mai mult sfat decât poruncă, înainte de venirea Lui. Porunca
iubirii faţă de vrăjmaşi este culmea Evangheliei lui Hristos.
Domnul a spus: Precum voiţi să vă facă vouă oamenii,
faceţi-le şi voi asemenea. Cu aceste cuvinte începe Evanghelia
iubirii vrăjmaşilor. La urma urmelor, dacă vrem ca oamenii să
nu ne fie duşmani, să nu le fim nici noi lor. Dacă e adevărat
faptul că oricine pe lumea asta are duşmani, atunci de bună
seamă că şi noi suntem duşmanul cuiva! Dar cum să-ţi fie omul
prieten dacă tu îi eşti duşman? Smulge aşadar rădăcina
duşmăniei din inima ta, şi abia după aceea numără-ţi duşmanii.
Cu cât mai desăvârşit ai să-ţi smulgi din inimă rădăcina cea rea
şi toate vlăstarele care puiesc dintrînsa, cu atât mai puţini
duşmani au să-ţi iasă la socoteală. Dacă vrei, deci, ca oamenii
să-ţi fie prieteni, încetează mai întâi tu a le fi lor duşman, fă-te
tu mai întâi prietenul lor. De îndată ce le vei fi semenilor tăi
prieten, numărul duşmanilor tăi va scădea şi chiar va dispărea
cu totul.
b. Pentru mântuirea ta să nu fi duşmanul nimănui
Dar nu acesta-i câştigul cel mai mare. Câştigul cel mai
mare e că, în chipul acesta, ţi-L faci prieten pe Dumnezeu. E
lucrul cel mai de seamă pentru mântuirea ta să nu fi duşmanul
nimănui, şi nici să nu ai vreun duşman. Dacă îi eşti cuiva
duşman, lucrul acesta împiedică şi mântuirea ta, şi pe a lui; iar
dacă eşti altora prieten atunci până şi duşmanii tăi îţi vor ajuta,
40
Dumitru NEAGU
vrând-nevrând, să te mântuieşti. O, dacă ar socoti omul mai

degrabă cu câţi semeni de-ai lui este el la cuţite, decât câţi îl
vrăjmăşesc pe el! Într-o singură zi, faţa cea neagră a acestei
lumi ar străluci ca soarele.
Porunca lui Hristos de a face noi oamenilor ceea ce voim
să facă şi ei nouă este atât de firească, atât de neîndoielnic
bună, încât e de mirare şi e o ruşine că ea nu este obişnuință de
zi cu zi în oameni. Nimeni pe lume nu vrea să i se facă rău; să nu
facă deci nici el rău altora! Oricine vrea să i se facă bine; să facă
şi el bine altora! Orice om vrea să fie iertat când greşeşte; să
ierte şi el pe alţii! Fiecare vrea să-şi împărtăşească durerile şi
bucuriile cu alţii; să întristeze şi el de durerile altora, să se
bucure şi el de bucuriile altora! Omul vrea ca alţii să vorbească
bine despre el, să-l cinstească, să-l hrănească dacă e flămând,
să-l cerceteze dacă e bolnav şi să-l apere dacă e prigonit; să
facă şi el altora toate acestea.
Lucrul acesta e valabil pentru persoane şi pentru grupuri
de oameni, pentru neamuri, naţiuni şi ţări. Dacă toţi ar face din
aceasta o lege, toată răutatea şi lupta între stări, între neamuri
şi ţări ar înceta, ar înceta şi luptele, şi războaiele. Iată leacul
tuturor bolilor, şi altul nu este.
c. „Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea?”
Şi mai departe spune Domnul:
Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă
faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea?
Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de
la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că
şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească
înapoi întocmai.
Adică: să aşteptaţi ca alţii să vă facă vouă bine, ca să le
puteţi întoarce binele făcut, nu-i mare lucru. Oare Dumnezeu
aşteaptă ca oamenii să merite soarele de pe cer, ca să
41
poruncească soarelui să strălucească? Nu lucrează Dumnezeu

din dragoste? Dragostea e o virtute lucrătoare. Dumnezeu a
arătat acest lucru de la întemeierea lumii. De când e lumea, zi
de zi, Domnul a revărsat, cu milostiva-I mână, daruri bogate
peste toate fapturile Sale. Să fi aşteptat să primească mai întâi
ceva de la ele, ca să le dea? Dacă ar fi fost aşa, nimic din câte
sunt n-ar fi. Dacă iubim numai pe cei ce ne iubesc, nu suntem
altceva decât nişte neguţători care-şi vând marfa. Dacă facem
bine numai celor ce ne fac bine, nu suntem altceva decât nişte
datornici care-şi plătesc datoriile. Mila nu e o virtute care
acoperă datoriile, ci una care dă de la sine mereu. Şi dragostea
e o virtute care dă fără să aştepte să primească înapoi. Dacă
dăm cui ne va da înapoi, ce-i cu asta? Mutăm doar banii dintr-o
pungă în alta, pentru că ceea ce împrumutăm socotim că este
încă al nostru, tot atât de al nostru ca şi când s-ar afla în mâinile
noastre.
Ar fi o nebunie să credem că, prin cuvântul de mai sus,
Dumnezeu ne învaţă să nu iubim pe cei ce ne iubesc, să nu
facem bine celor ce ne fac bine. Doamne fereşte! Vrea numai să
spună că aceea e o treaptă foarte de jos a virtuţii, care le e la
îndemână şi păcătoşilor.
Ce mulţumire să avem dacă iubim pe cei ce ne iubesc, şi
facem bine celor ce ne fac bine? Nu doar punem la loc ceea ce
am luat? Dar ne-am şi luat plata! Iar de laudă sunt numai acele
fapte care, cât ar fi de mici, se aseamănă faptelor de iubire
dumnezeieşti.
Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu
împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata
voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu
cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi precum şi Tatăl vostru este
milostiv. Acestea sunt înălţimile la care vrea Hristos să-i ridice
pe oameni! Iată învăţătura nemaiauzită înainte de venirea Lui!
42
Dumitru NEAGU
Iată slava vredniciei omeneşti, la care nici n-au visat înţelepţii

lumii! Şi iată iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, care topeşte
inima într-o revărsare de lacrimi!
d. Iubirea este o virtute lucrătoare
Iubiţi pe vrăjmaşii voştri. Nu zice: „Să nu întoarceţi rău
pentru rău“, pentru că este prea puţin; înseamnă doar răbdare.
Nici nu zice: „Să iubiţi pe cine vă iubeşte“, pentru că aceasta
este iubire pasivă; ci zice: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri; nu doar să-i
răbdaţi, ci să-i iubiţi. Iubirea este o virtute lucrătoare.
Nu cumva iubirea pentru vrăjmaşi este nefirească?
Aceasta este întâmpinarea pe care ne-o aduc adesea cei care
nu sunt creştini. „Nu vedem“, zic ei, „că în natură nu găseşti
nimic care să semene iubire pentru vrăjmaşi, ci numai pentru
prieteni? Nu sprijină faptul acesta obiecţia noastră?” Ce putem
răspunde? Înainte de altceva, credinţa noastră deosebeşte
două firi: una necăzută, neîntunecată şi neaplecată spre rău
prin păcat, cea aşa cum a avut-o Adam în rai, iar alta
schimonosită, întunecată şi înclinată spre rău prin păcat, aşa
cum o vedem că este în această lume. De firea primară ţine
iubirea faţă de vrăjmaşi. Iubirea îi este acestei firi ca aerul pe
care îl respiră tot ce trăieşte. Aceasta este firea zidită de
Dumnezeu. Din ea iubirea dumnezeiască străbate până la firea
noastră ca soarele prin nori. Şi toată iubirea din lume de acolo
vine, din firea cea dintâi. Iar în raza firii stricate de păcat iubirea
pentru vrăjmaşi apare, prin raritatea ei, nefirească. Dar nu este
nefirească, ci este supra-firească faţă de firea cea pământească,
sau, mai bine zis, este pre-firească, de vreme ce iubirea de
acolo vine, din firea primordială, cea curată şi nemuritoare, pe
care am avut-o înaintea acesteia de astăzi.
„Iubirea pentru vrăjmaşi“, zic alţi obiectatori, „e atât de
rară încât trebuie să o numim nefirească“. Atunci, şi o perlă e
nefirească, şi diamantul, şi aurul! Sunt lucruri rare, dar cine
43
spune că sunt nefireşti? După cum sunt plante care cresc numai
într-un singur ţinut, tot astfel şi planta cea rară, iubirea cea
rară, creşte şi înfloreşte numai în Biserica lui Hristos. Dacă ar
vrea cineva să se încredinţeze, nu are decât să citească Vieţile
apostolilor lui Hristos, ale părinţilor şi mărturisitorilor credinţei
creştine, ale mucenicilor întru adevărul şi iubirea lui Dumnezeu.
„Să zicem că nu e imposibilă, dar, în sfârşit, iubirea
aceasta e neobişnuit de grea“, spun alţii. Într-adevăr, nu-i
uşoară, mai ales pentru cine o învaţă departe de Dumnezeu, de
la Care ea îşi primeşte tărie, din Care ea se hrăneşte. Cum să
nu-i iubim noi pe cei pe care îi iubeşte Dumnezeu? Dumnezeu
nu ne iubeşte pe noi mai mult decât pe vrăjmaşii noştri, mai ales
că poate suntem şi noi vrăjmaşii cuiva! Cine poate să spună că
nu e nimeni în lume care să nu-l socotească pe el duşman?
Daca ar fi ca soarele şi ploaia să se reverse numai asupra celor
pe care nimeni nu-i numeşte vrăjmaşi, cu greu ar avea unde să
cadă o rază sau un strop de apă. Păcatul îl umple pe om de
frică, iar frica îl face să vadă peste tot duşmani. Dumnezeu însă
e fără de păcat şi de aceea El nu bănuieşte pe nimeni, El iubeşte
pe toată lumea. Ne iubeşte atât de mult încât, atunci când ne
împresoară duşmanii fără ca noi să ne fi făcut vinovaţi cu ceva
anume faţă de ei, trebuie să credem că lucrul acesta se
întâmplă cu ştirea Lui şi spre binele nostru.
e. Fără vrăjmaşi, puţini ne-am mântui
Să fim drepţi şi să recunoaştem că vrăjmaşii ne sunt de
mare folos în sporirea duhovnicească. Fără vrăjmăşie pe lume
mulţi din plăcuţii lui Dumnezeu nu I s-ar fi făcut prieteni. Chiar
şi vrăjmăşia Satanei e de folos celor râvnitori întru Dumnezeu şi
întru mântuire. Cine mai mult decât Apostolul Pavel a fost mai
râvnitor întru cele dumnezeieşti, cine a avut mai mare dragoste
de Hristos decât el? Acest apostol, totuşi, ne spune cum,
44
Dumitru NEAGU
dezvăluindu-i Dumnezeu multe taine, El a şi îngăduit duhului

rău să-l ispitească:
„Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor,
datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă
bată peste obraz, ca să nu mă trufesc” [II Corinteni 12:7].
Să mai spunem o dată că adesea, foarte adesea, duşmanii
ne sunt adevăraţii prieteni? Când ne pun piedici ne sunt de
ajutor; când ne ponegresc ne apropie de mântuire; când ne
îngreunează viaţa dinafară ne îndeamnă să ne retragem
înlăuntru, în noi înşine, unde să ne aflăm sufletele noastre şi să
plângem înaintea lui Dumnezeu pentru mântuirea lor. Cu
adevărat, adesea duşmanii ne scapă din ruina pe care,
hrănindu-ne trupul pe seama sufletului, ne-o pregătesc cei de
aproape ai noştri.
f. Faceţi bine tuturor, fără deosebire
Faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în
schimb, zice Domnul. Faceţi bine tuturor, fără deosebire, fără să
ţineţi seama dacă ei vă iubesc sau nu; urmaţi lui Dumnezeu,
care face bine tuturor, şi pe faţă şi într-ascuns. Dacă facerea ta
de bine nu-l vindecă pe vrăjmaş de vrăjmăşia lui, cu atât mai
puţin îl va vindeca facerea de rău. Fă bine celor ce nu aşteaptă
de la tine bine, şi împrumută tuturor celor care îţi cer, dar
împrumută ca şi când ai da, ca şi când ai înapoia omului ce este
al lui, nu ca şi când ai da ce e al tău. Zice Sfântul Petru
Damaschinul:
„Milostiv este cel care-l bucură pe aproapele său cu ceea
ce el însuşi a primit de la Dumnezeu: pâine, hrană, putere, un
cuvânt potrivit, rugăciune — socotindu-se pe sine un datornic
care a primit mai mult decât îi trebuie. În fratele sau Însuşi
Dumnezeu cere şi Se îndatorează“.
Chiar dacă vrăjmaşul tău nu-ţi primeşte facerea de bine,
să nu te împiedice aceasta de a-i face bine mai departe. Nu
45
spune Domnul: Rugaţi-vă pentru cei… ce vă prigonesc [Matei 5:

44]? Rugaţi-vă, aşadar, pentru duşmanii voştri, şi în acest chip le
veţi face bine. Dacă vrăjmaşul nu vrea să primească nimic de la
tine, Dumnezeu primeşte rugăciunea ta pentru dânsul. Şi
Dumnezeu îi va îmblânzi inima, îl va întoarce cu bunăvoinţa spre
tine. Nu-i cu neputinţă, aşa cum crede lumea, să întorci un
duşman înverşunat şi să ţi-l faci prieten! Şi chiar dacă ar fi cu
neputinţă oamenilor, Îi stă în putere lui Dumnezeu. Cine
preschimbă iar şi iar pământul îngheţat în câmp înflorit, poate şi
să topească gheaţa vrăjmăşiei în inima omenească şi să presare
în ea floarea înmiresmată a prieteniei. Şi aceasta nu atât pentru
ca să-ţi câştigi tu un prieten în locul unui duşman, ci ca să nu-şi
piardă el sufletul din pricina vrăjmăşiei faţă de tine. Pentru
aceasta trebuie să te rogi tu. Nu-i puţin lucru pentru mântuirea
ta să ai, în viaţa aceasta, mai mulţi prieteni decât duşmani, dar
lucrul de căpetenie este să nu fii tu duşmanul nimănui, să fii tu
prietenul tuturor în inima ta, în gândurile tale, în rugăciunile
tale.
g. Cine ne va răsplăti pentru fapta bună?
Făcând cele enumerate mai sus, mare va fi răsplata ta.
Cine te va răsplăti? Poate şi oamenii, într-o măsură, dar mai
presus de toţi, Dumnezeu. Şi ce fel de răsplată vei primi? Veţi fi
fii ai Celui Preaînalt; Îl vei putea numi pe Dumnezeu: Tată; şi
Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie [Matei 6: 6].
Dacă nu azi, atunci mâine; şi dacă nu mâine, atunci la sfârşitul a
toate, înaintea tuturor îngerilor şi oamenilor. Este răsplata mai
mare la care putem nădăjdui, decăt să ne chemăm fii ai Celui
Preaînalt, şi să-L chemăm pe Dumnezeu Tatăl nostru? Cel Unul
Fiu, şi Singurul, al Celui Preaînalt este Iisus Domnul, şi numai El
până acum L-a chemat pe Dumnezeu Tată al Său. Acum ni se
promite şi nouă aceeaşi cinste, aşa rătăciţi şi păcătoşi cum
suntem. Ce este cinstea aceasta? Înseamnă că vom fi în veşnicie
46
Dumitru NEAGU
acolo unde este El [Ioan 14: 3], în slava în care este El, în
bucuria fără sfârşit. Înseamnă că dragostea lui Dumnezeu ne
însoţeşte mereu, în toate necazurile şi durerile acestei vieţi,
înseamnă că totul e întors şi îndreptat spre binele nostru din
urmă.
h. Răsplata noastră, este învierea
Nu vom rămânea în mormânt, vom învia. Vom învia aşa
cum a înviat Hristos. Pentru puţină vreme suntem aici pe
pământ, în insula morţii. În casa Cerescului nostru Tată ne
aşteaptă slavă şi cinste. Cum e când un biet orfan e înfiat de-un
rege? Trebuie oare să mai pomeneşti ce bunuri îl aşteaptă?
„Orfanul acesta a fost înfiat de rege“; atât să spui, şi toată
lumea ştie ce înseamnă. Noi însă nu suntem înfiaţi de oameni,
ci de Dumnezeu, pentru că vom fi fii ai Celui Preaînalt, al Căruia
Fiu este Domnul nostru Iisus Hristos: fii ai Regelui Celui fără de
moarte, ai Regelui Regilor. Dumnezeu nu ne înfiază pentru
vreun merit al nostru, ci pentru Unul-Născut Fiul Lui, cum spune
apostolul: Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în
Hristos Iisus [Galateni 3: 26; cf. Ioan 1:12]. Hristos ne primeşte
ca fraţi ai Săi, de aceea şi Dumnezeu Tatăl ne primeşte ca fii.
Cu adevărat nu este nici un chip de a ne câştiga prin vreun
merit numele de fiu al lui Dumnezeu. Este de râs a crede că am
putea, prin vreo faptă, fie ea şi cea mai arzătoare iubire faţă de
vrăjmaşi, să merităm şi să plătim ceea ce Hristos a făgăduit
celor ce-L urmează pe El cu credinţă. De-am da tot ce avem la
săraci, de-am posti în fiecare zi, de-am sta noapte de noapte în
rugăciune ca o candelă până la sfârşitul veacurilor, de ne-am
despărţi de trup în duhul nostru ca de o piatră rece iar cu
sufletul de-am ajunge cu totul nepătimitori şi nesimţitori faţă
de lume, de ne-am da să fim călcaţi în picioare de lumea
întreagă şi mâncaţi de fiarele cele mai crude — toate acestea n-
ar fi decât o prea neînsemnată câtime a preţului pentru toate
47
bunătăţile, slava şi bucuria pe care le aduce cu sine înfierea

noastră de Dumnezeu. Nici o iubire de pe pământ şi nici o
milostivire a omului muritor nu-l poate face fiu al lui Dumnezeu
şi locuitor al Cereştii Împărăţii. Iar dragostea lui Hristos
săvârşeşte ceea ce omului îi este cu neputinţă. Nimeni să nu se
laude că s-a mântuit prin multa lui iubire, că şi-a deschis singur
porţile raiului!
Oricât de grea, de uriaşă ne-ar părea porunca iubirii
aproapelui, e doar un mărunţiş pe care Dumnezeu ni-l cere ca să
ne aducă mai aproape de El, la strălucita Lui curte
împărătească. Nu ne cere să împlinim porunca spre a ne câştiga
cu ea Împărăţia şi Înfierea, ci doar să dorim Împăraţia şi Înfierea
mai presus de orice. Cere de la noi doar să-L credem şi să-L
ascultăm pe Mântuitorul Iisus. Cu ce a meritat Adam raiul? Cu
nimic. Raiul i-a fost dăruit de dragostea lui Dumnezeu. Prin ce a
rămas Adam în rai până la cădere? Prin ascultare, prin nimic
altceva decât ascultare. Dar când el si soaţa lui au început să
pună la îndoială porunca lui Dumnezeu, prin chiar îndoiala lor
au încălcat porunca şi au căzut în păcatul aducător de moarte al
neascultării.
i. Hristos ne cere credinţă şi ascultare
În Zidirea cea Nouă, Domnul cere de la noi acelaşi lucru pe
care l-a cerut de la Adam şi de la Eva în rai: credinţă şi
ascultare. Credinţa că fiecare poruncă a Sa este spre mântuire,
şi ascultare desăvârşită de fiecare poruncă a Sa. Ne-a dat toate
poruncile, în care se cuprinde şi porunca iubirii vrăjmaşilor, ca
să avem încredere în cuvântul Lui şi să-L ascultăm. De n-ar fi
fost vreo poruncă a Sa bună şi mântuitoare, oare ne-ar mai fi
dat-o? El singur a ştiut dacă porunca a fost firească sau
nefirească, posibilă sau imposibilă; pentru noi conteaza că ne-a
dat această poruncă şi trebuie să o împlinim, dacă vrem să ne
fie bine. Aşa cum bolnavul primeşte din mâna doctorului leacul
48
Dumitru NEAGU
— fie el amar sau dulce — cu credinţă şi ascultare, aşa şi noi, cei

slăbiţi de păcat şi întunecaţi la minte, suntem îndatoraţi a
împlini cu credinţă şi ascultare cele poruncite cu dragoste de
Doctorul sufletelor şi Mântuitorul vieţii noastre, Iisus Hristos,
Fiul lui Dumnezeu. A Lui fie slava şi lauda, împreună cu Tatăl şi
cu Duhul Sfânt, Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită, acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin!

cap. 5
<<Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc
desăvârşit este>>
[Matei 5: 48]
ucenicilor şi mulţimii adunate, îndemnându-i să fie
“desăvârşiţi”, pentru că dragostea desăvârșită către Bunul
Dumnezeu, este temelia celor desăvârşiţi. De aceea
Mântuitorul zice: “Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru
Cel ceresc desăvârşit este”.
Ce este desăvârşirea?
La această întrebare voi răspunde folosindu-mă de
cuvintele Sfinţilor Părinţi. Astfel Sfinţii Calistrat şi Ignatie zic:
„Desăvârşirea omului sau nepătimirea este acelaşi lucru”
[Filocalia, vol. VIII, București, 1979, p. 191-192]. Iar Sfântul Ioan
Scărarul, zice: „Desăvârşirea este învierea sufletului înainte de
cea a trupului şi a doua treaptă după cea a îngerilor în
cunoştinţa cea desăvârşită a lui Dumnezeu” [Filocalia, vol. IX,
București, 1980, p. 418-419]. Sfântul Simion Noul Teolog arată
că desăvârşirea este a patra treaptă duhovnicească, zicând: „La
aceasta se adaugă a patra treaptă şi schimbare de vârstă
duhovnicească. Ea este a bătrânului şi a celui albit la păr şi
49
constă în aţintirea neabătută a privirii către cele dumnezeieşti„

[Filocalia, vol. VI, București, 1979, p. 538].
Sfinţii Părinţi ne mai arată că prin „îndumnezeire” sau
desăvârşire, încetează lucrarea naturii umane şi este înlocuită
cu lucrările dumnezeieşti, atributele naturale fiind copleşite de
slava dumnezeiască. Astfel Sfântul Maxim Mărturisitorul spune:
„Sufletul devine ca un Dumnezeu, odihnindu-se prin
participarea la harul dumnezeiesc de toate lucrările sale mintale
şi sensibile şi odihnind deodată cu sine toate lucrările naturale
ale trupului care se îndumnezeieşte împreună cu sufletul în
proporţie cu participarea lui la îndumnezeire, aşa încât, atunci
se va arăta numai Dumnezeu, atât prin suflet cât şi prin trup,
atributele naturale fiind biruite de prisosinţa slavei!” [Pr. Prof.
D. Stăniloae, Morala creștină, vol. 3, 1981, 313-314].
Desăvârşirea omului drept pe pământ este cu totul
desăvârşită?
Şi la această întrebare ne răspund Sfinţii Părinţi, zicând:
„Cei nepătimitori întinzându-se peste ei fără să se sature,
urmăresc desăvârşirea fără sfârşit (nedesăvârşită) ca una ce se
ridică pururea peste sine însăşi prin adaosurile neostenite ce se
înalţă neîncetat prin suişurile spre Dumnezeu” [Filocalia, vol.
VIII, op. cit., p. 192-193]. Sfântul Nil Sinaitul, arătând că sunt
două desăvârşiri, zice: „Trebuie să înţelegem două desăvârşiri:
Una vremelnică şi alta veşnică.” Despre cea dintâi zice Sfântul
Apostol Pavel: “Iar când va veni desăvârşirea atunci ceea ce
este în parte se va desfiinţa” [I Corinteni 13: 10].
Desăvârşirea omului pe pământ este obligatorie
tuturor?
Părintele Ilie Cleopa ne întreabă: Dar oare desăvârşirea
omului pe pământ este obligatorie tuturor? Și oare numai cei
desăvârşiţi se pot mântui? La această întrebare vom putea
răspunde dacă ne vom aduce aminte de cuvintele
50
Dumitru NEAGU
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a zis către tânărul bogat

care L-a întrebat: „Ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?”
[Matei 19: 16]. La această întrebare Mântuitorul i-a răspuns:
„De vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile lui Dumnezeu”
{Matei 19: 17]. „Iar de vrei să fii desăvârşit, du-te, vinde-ţi
averile tale şi dă-le săracilor, apoi ia-ţi Crucea şi urmează Mie”
[Matei 19: 21]. De aici înţelegem destul de clar că porunca
Mântuitorului pentru desăvârşire este lăsată la voia omului.
În alt loc zice Domnul: „Eu am venit ca viaţă să aibă şi din
belşug să aibă” [Ioan 10:10], adică cel ce vrea să se mântuiască,
să păzească poruncile lui Dumnezeu, iar cel ce vrea să aibă şi
mai multă viaţă, adică să fie desăvârşit, acela trebuie să
părăsească toate ale lumii şi să urmeze lui Hristos cu multă
răbdare şi lepădare de sine până la sfârşit. De se va urca cineva
la treapta cea mai înaltă a desăvârşirii rămâne la voia lui.
Aşadar să înţelegem că desăvârşirea este lăsată la voia şi silinţa
omului, spre a lui mai mare răsplată şi a avea răsplata în cer!
Care sunt virtuţile de temelie ale celor ce vor să fie
desăvârşiţi?
La această întrebare ne răspunde, Sfântul Grigorie Palama
care, în această privinţă, zice: „Virtutea rugăciunii curate este
începutul unirii noastre cu Dumnezeu, căci rugăciunea este
legătura făpturilor raţionale cu Făcătorul. Dar unirea cu
Dumnezeu, adică desăvârşirea, este mai presus de rugăciunea
curată. Desăvârşirea înseamnă dragoste desăvârşită şi aceasta
nu o dă omul de la sine, ci vine de la Dumnezeu.”
Aşadar dragostea desăvârşită către Bunul Dumnezeu este
temelia celor desăvârşiţi. Însă nimeni nu ajunge la această
dragoste, decât prin curăţia cea curată. Acest lucru îl arată şi
Sfântul Maxim Mărturisitorul, zicând: „Toate virtuţile ajută
minţii să urce la dragostea de Dumnezeu, dar mai mult decât
toate ajută rugăciunea curată, căci prin aceasta zburând către
51
Bunul Dumnezeu iese afară din toate cele ce sunt” [Filocalia,

vol. II, 1945, p. 39].
Rugăciunea curată ajută foarte mult omului să câştige
dragostea de Dumnezeu, iar dragostea este „desăvârşirea.”
Încă și Isaac Sirul arătând că prin rugăciune câștigă omul
dragostea de Dumnezeu, zice: „Dragostea este din rugăciune.”
Semnele prin care cunoaştem pe cei ajunşi la desăvârşire
După părintele Ilie Cleopa, semnele prin care putem
cunoaşte pe cei ce au ajuns la desăvârşire sunt:
• Primul semn al desăvârşirii este să aibă creştinul
dragoste desăvârşită către oameni, după cuvântul: Cine iubeşte
pe Dumnezeu, acela iubeşte şi pe aproapele său [I Ioan 4: 21].
• Al doilea semn al celor desăvârşiţi este să iubească la fel
pe toţi oamenii, atât pe duşmani, cât şi pe prieteni [Matei 5: 44;
10: 37].
• Al treilea semn al celor desăvârşiţi este să-şi pună cineva
sufletul pentru alţii [II Corinteni 12: 15; I Tesaloniceni 2: 8].
• Al patrulea semn al celui desăvârşit este a şti cineva să-
şi stăpânească cu desăvârşire limba [Iacov 3: 2].
• Al cincilea semn al celor desăvârşiţi este a nu se rezema
cineva pe puterea sa duhovnicească [Iov 9: 20; Filipeni 3: 12].
• Al şaselea semn al celor desăvârşiţi este a nu avea frică
de moarte, deoarece dragostea scoate afară desăvârşit frica [I
Ioan 4: 18].
• Al şaptelea semn al desăvârşirii este a avea cineva
desăvârşită smerenie și a se socoti pe sine cel mai păcătos [Luca
17: 10; I Timotei 1: 15; I Corinteni 15: 9; Iov 22: 29].
• Al optulea semn al celor desăvârşiţi este a se cunoaște
omul pe sine și a avea în el roadele Duhului Sfânt care sunt:
dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare şi toate celelalte
[Galateni 15: 23].
52
Dumitru NEAGU
• Al nouălea semn al celor desăvârşiţi este să aibă în inima

lor totdeauna numai înţelesurile simple ale lucrurilor, fie în
vreme de veghe a trupului, fie în somn [Filocalia, vol. II, p. 52].
Să luăm modele pentru mântuire
Părintele Ilie Cleopa ne îndeamnă, să luăm de model
pentru mântuire şi desăvârşire a vieţii noastre în Hristos, atât
pe Maica Domnului, cât şi pe Sfântul Ioan Botezătorul, ca şi pe
toţi sfinţii Bisericii noastre. Femeile să râvnească mai ales
virtuţile Maicii Domnului: fecioria, mergerea regulată la
biserică, rugăciunea cu lacrimi, ascultarea, smerenia, milostenia
şi naşterea de copii. Iar bărbații să râvnească a urca pe scara
desăvârşirii, urmând virtuţile Sfântului Ioan Botezătorul:
rugăciunea, postul, înfrânarea trupului, tăcerea, liniştea,
mărturisirea credinţei ortodoxe prin viaţa proprie, prin cuvânt
şi, la nevoie, prin jertfa propriei vieţi.
Să punem început bun de pocăinţă, de împăcare, de
înnoire duhovnicească a vieţii noastre, prin toate faptele bune,
dar mai ales prin rugăciune şi iubire care formează cea mai
scurtă cale a desăvârşirii noastre în Iisus Hristos, Mântuitorul
lumii, Căruia I se cuvine slava, în vecii vecilor. Amin!
3
DUPĂ MATEI
1. Iisus continuă predica de pe munte cu versetul 1-4,

cap. 6
<<Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi
înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea
plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. Când faci milostenie, nu
trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca
să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata
lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face
dreapta ta, Ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care
vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie>>
[Matei 6: 1-4]
ucenicilor şi mulţimii adunate, învăţându-i, că atunci când
suntem preocupaţi de milostenie, de fapte bune, să le facem
discret, natural. Nu spre slava deşartă, şi nici din oportunism.
Pentru că, atunci când o facem în mod natural şi cu cuvenita
smerenie, este primită de Dumnezeu.
Mântuitorul Hristos ne cere să fim discreţi
Domnul zice: „Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să
nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu
veţi avea plată de la Tatăl vostru cel din ceruri”. Deci, când faci
milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta cum fac făţarnicii în sinagogi
şi pe uliţe ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: „Şi-
au luat plata lor!”. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie
stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns,
şi Tatăl tău, Care vede cele ascunse, îţi va răsplăti ţie”.
54
Dumitru NEAGU
Sfinţii Părinţi ne dau nenumărate exemple din care reiese

foarte bine învăţătura că nu trebuie să facem milostenia
noastră, sau faptele noastre bune, cu intenţia de-a fi lăudaţi de
oameni.
Iată, de pildă în Pateric, în care suntem învăţaţi că nu
trebuie să ne arătăm viaţa cea plăcută lui Dumnezeu, citim:
„Zis-a un bătrân oarecare: Cel ce îşi descoperă şi îşi arată
faptele sale cele bune pentru fericirea, lauda şi slava oamenilor,
acela este asemeni cu omul care seamănă sămânţa pe
deasupra pământului şi nu umblă cu grapa peste dânsa ca să o
acopere şi venind păsările cerului mănâncă toată sămânţa şi-i
rămâne în zadar toată osteneala. Iar cel ce îşi tăinuieşte şi-şi
ascunde faptele sale bune, acela este asemenea omului care,
semănându-şi sămânţa, îndată o acoperă cu ţărână şi ea
rămâne, răsare, creşte şi rodeşte”.
Milostenia nu se trâmbiţează
Există două forme de milostenie care se practică astăzi,
donaţia şi ctitorirea de locaşuri de cult, asupra cărora vreau să
mă opresc.
Donaţia făcută prin intermediul televizorului, cu interes
mare de imagine, care rămâne un teatru meschin, în care se
schimbă doar decorul. Principiul folosit este, oricum să fie, dar
să fie văzuţi. Ceea ce înseamnă, practic, o confiscare a iubirii de
aproapele, în scop publicitar. De aceea, acestei campanii îi este
caracteristică lipsa de valenţe creştine. N-am văzut pe nimeni să
aducă în discuţie aspectul mântuitor al donaţiei. Asta tocmai
pentru că lipseşte cu desăvârşire. Nici măcar boala, care face
zeci de mii de semeni să sufere, nu este discuţia principală. N-
am văzut atâta agitaţie pentru donarea de sânge, pentru
eradicarea Ebola (care ucide fără a alege) sau pentru alte cauze
la fel de nobile.
55
În Evanghelii, Iisus Hristos vorbeşte adeseori despre

donaţie, ca fiind bine făcută (deci, mântuitoare, salvatoare a
sufletului) atunci când respectă minim două condiţii esenţiale:
• Discreţia. “Când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta,
cum fac făţarnicii prin sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de
oameni; adevăr vă grăiesc, și-au luat plata lor. Tu însă, când
faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta, pentru ca
milostenia ta să fie într-ascuns; şi Tatăl tău, Care vede întru
ascuns, îţi va răsplăti la arătare.”
• Implicare totală. Dacă vom citi în Evangheliile după
Matei şi Luca momentul în care Hristos laudă pe femeia văduvă
şi săracă care donează doar doi bănuţi în cutia milei de la
Templu, vom înţelege de ce creştinismul scandalizează lumea.
„Adevăr vă grăiesc că această văduvă săracă a aruncat în cutia
milelor mai mult decât au aruncat toţi ceilalţi. Pentru că toţi au
aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a pus tot ce
avea, totul de la gura ei“. Prin urmare, nu valoarea brută a
donaţiei contează, ci cât cântăreşte “în dragoste şi jertfă”. Dacă
unii măsurau valoarea prin cântărirea “în aur”, Hristos arată
măsura reală a donaţiei: implicarea cu toată fiinţa. Nu o
„ctitorire” doar de ochii lumii sau pentru o distincţie, fie ea şi
bisericească. Căci „Mai lesne este să treacă camila (frânghia cu
care se ancorează corabia la mal) prin urechile acului, decât să
intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu”. Aşadar, milostenia e
mai mult decât altruism.
Milostenia trebuie făcută cu gândul cel bun. Adică să n-o
faci pentru a fi văzut de oameni, spre a fi lăudat de oameni. Dar
să o faci şi în faţa lor, dacă n-o poţi face altfel. Pentru că, atunci
când o faci în mod natural şi cu cuvenita smerenie, este primită
de Dumnezeu.
„Să nu faceţi lucrul acesta înaintea oamenilor”
56
Dumitru NEAGU
În acest sens, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind

tocmai aceste cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos: „După
ce a spus: „Să nu faceţi lucrul acesta înaintea oamenilor”, a
adăugat: „spre a fi văzuţi de ei”. S-ar părea că spune a doua
oară ceea ce a spus mai înainte. Dar dacă te uiţi cu luare aminte
nu spune acelaşi lucru, ci altceva întâia oară şi altceva a doua
oară. Şi acest cuvânt cuprinde multă siguranţă şi o nespusă
purtare de grijă şi cruţare. Căci poţi face milostenie şi înaintea
oamenilor şi să n-o faci spre a fi văzut de ei; şi poţi să n-o faci
înaintea oamenilor şi totuşi s-o faci spre a fi văzut de ei. Pentru
că nu-i pedepsită sau încununată simpla faptă, ci gândul e
încununat. Dacă Hristos n-ar fi făcut această precizare, atunci
mulţi s-ar fi trândăvit de-a mai face milostenie, pentru că,
negreşit, nu-i cu putinţă ca în orice împrejurare milostenia ta să
fie tăinuită. De aceea, Domnul te dezleagă de această nevoie,
nu în săvârşirea milosteniei, ci în gândul cu care o faci; şi după
gând hotărăşte paguba sau răsplata. Şi ca să nu spui: „Ce pot
face dacă mă vede altul?”, Domnul îţi spune: „Nu cer asta, ci
gândul tău şi felul în care faci milostenia”. Dumnezeu vrea să-ţi
formezi sufletul şi să te scape de boală.
Aşadar, după ce ne-a oprit să facem milostenie pentru a fi
văzuţi de oameni, după ce ne-a arătat paguba unei astfel de
fapte atunci când o facem în zadar şi fără de folos, ne înalţă
iarăşi gândurile, amintindu-ne de “Tatăl şi de cer”.
Rezultă că milostenia trebuie făcută, dar gândul cu care o
faci trebuie să fie cel bun. Adică să n-o faci pentru a fi văzut de
oameni, spre a fi lăudat de oameni. Dar să o faci şi în faţa lor,
dacă n-o poţi face altfel. Pentru că, atunci când o faci în mod
natural şi cu cuvenita smerenie, este primită de Dumnezeu.

cap. 6
57
<<Când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin

sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage,
ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata
lor. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa,
roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede
în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca
neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate.
Deci nu vă asemănaţi lor, că ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi
trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El.
[Matei 6: 5-8]
ucenicilor şi mulţimii adunate, învăţându-i, că atunci când vă
rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place prin sinagogi şi prin
colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate
oamenilor. Adevărat grăiesc vouă: „Şi-au luat plata lor!” Tu
însă, când te rogi, intră în cămara ta şi închizând uşa ta roagă-te
Tatălui tău Care este în ascuns şi Tatăl tău care vede în ascuns,
îţi va răsplăti ţie.
Adu-ţi aminte de Domnul şi roagă-te neîncetat
Cine iubeşte pe Domnul, acela îşi aduce aminte
întotdeauna de El, iar aducerea aminte de Dumnezeu naşte
rugăciunea. Dar, dacă nu-ţi vei aduce aminte, atunci nu te vei
mai ruga, iar fără rugăciune sufletul nu va rămâne în dragostea
lui Dumnezeu, căci prin rugăciune vine harul Duhului Sfânt. Prin
rugăciune se păzeşte omul de păcat, fiindcă rugându-se, mintea
este ocupată de Dumnezeu şi cu duh smerit stă înaintea feţei
Domnului, pe Care-L cunoaşte sufletul care se roagă.
Începătorul are nevoie de o călăuză, căci până se dă harul
Sfântului Duh, sufletul are mare luptă cu vrăşmaşii. Este
adevărat, că pe cel smerit Domnul îl va ajuta şi, chiar dacă nu
găseşte un povăţuitor experimentat, va merge la duhovnicul lui.
Dumnezeu îl va ocroti pentru smerenia lui.
58
Dumitru NEAGU
Gândeşte-te că în duhovnic viază Duhul Sfânt, şi el îţi va

spune ce trebuie să faci.
Omul nu poate face nimic fără ajutorul lui Dumnezeu
Există anumite realităţi care depăşesc puterea noastră de
înţelegere. Putem înţelege sensul acestor realităţi prin
nesfârşitul har al lui Dumnezeu, pe care-l dobândim, potrivit
iconomiei divine, prin mijlocirea lui Hristos şi lucrarea Sfântului
Duh.
Întradevăr, omului îi este cu neputinţă să atingă
înţelepciunea care le-a creat pe toate, aşa cum spune David:
„Doamne toate cu înţelepciune le-ai făcut” [Ps. 103,25]. Acest
lucru devine cu putinţă prin Domnul nostru Iisus Hristos, „Care
pentru noi S-a făcut înţelepciune de la Dumnezeu şi dreptate şi
sfinţire şi răscumpărare” [I Cor. 1:30].
Cum trebuie să ne rugăm
Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa,
roagă-te Tatălui tău Care este întru ascuns; şi Tatăl tău, Care
vede întru ascuns, îţi va răsplăti la arătare. Iar când vă rugaţi, nu
spuneţi multe, ca păgânii, că acestora li se pare că prin vorbăria
lor vor fi ascultaţi. Deci nu vă asemănaţi lor, că Tatăl vostru ştie
de ce aveţi trebuinţă, mai înainte de a cere voi de la El.
Aşadar, voi aşa să vă rugaţi: “Tatăl nostru”, rugăciune
Domnească pe care Mântuitorul ne-a lăsat-o spre mântuirea
noastră. Mântuitorul ne spune: Că de veţi ierta oamenilor
greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; dar de nu
veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu va ierta
greşalele voastre.

cap. 6
<<Voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri,
sfinţească-se numele Tău;
59
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe

pământ.
Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi;
Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm
greşiţilor noştri;
Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că
a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!
Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă
Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele
lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre>>
[Matei 6: 9-15]
ucenicilor şi mulţimii adunate, învăţându-i cum să se roage şi
care este rugăciunea domnească „Tatăl nostru”, poruncindu-le,
“voi aşa să vă rugaţi”. După rugăciunea Tatăl nostru,
Mântuitorul ne spune cât de important este să iertam
aproapelui nostru, spunându-ne: „Că de veţi ierta oamenilor
greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu
veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va
ierta greşealele voastre.”
Rugăciunea domnească „Tatăl nostru”
Rugăciunea desăvârşită pe care o rostim în casa noastră şi
în biserică este rugăciunea domnească. Ea se numeşte astfel
deoarece Domnul Iisus Hristos a încredinţat-o ucenicilor Săi ca
pildă de rugăciune, în predica de pe munte.
Care este rugăciunea domnească din Evanghelie?
"Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele
Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer şi pe
pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi. Şi
ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor
noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.
Căci a Ta este împărăţia și puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului
60
Dumitru NEAGU
şi a Sfântului Duh, acum şi pururi şi în veci. Amin!" [Matei 6:9-

13]
Ce cuprinde rugăciunea domnească?
Mai întâi, are o chemare sau salutare, apoi şapte cereri iar
la sfârşit slavoslovia.
Cum începem?
Începem prin a-L chema pe Dumnezeu, numindu-L "Tatăl
nostru".
De ce nu spunem "Tatăl meu"?
Numai Cel născut, nu făcut, Fiul lui Dumnezeu Iisus
Hristos, are dreptul de a-L numi pe Dumnezeu "Tatăl Meu". Noi
însă, cei creaţi şi înfiaţi, fii şi fiice ai lui Dumnezeu, prin jertfa de
bunăvoie a lui Hristos, am fost învredniciţi a-L numi pe Tatăl Său
"Tatăl nostru" (Ioan 1: 12).
Mai avem vreun alt motiv pentru care să-L numim pe
Dumnezeu "Tatăl nostru"?
Există un însemnat motiv social. Hristos vrea să ne iubim
între noi ca fraţii. Dar numai aceia care recunosc a fi fii ai
aceluiaşi tată se pot considera fraţi. Înseamnă aceasta că atunci
când îl numim pe Dumnezeu "Tatăl nostru" ne numim în acelaşi
timp între noi fraţi întocmai. Nu există frăţie acolo unde nu
există paternitate comună.
De ce nu îl numim pe Dumnezeu "Creatorul nostru"?
Pentru că Dumnezeu a creat toate lucrurile, dar El este
mai mult decât un Creator, El este Tatăl tuturor oamenilor, care
s-au înoit prin Duhul Sfânt şi astfel au devenit "fiii lui
Dumnezeu". Astfel, ei nu mai sunt creaturi, ci copii.
De ce spunem: "Care eşti în ceruri"?
Pentru că Dumnezeu Cel adevărat locuieşte vesnic în
ceruri, în afara timpului şi spaţiului, şi nu este mărginit de
pământ ca dumnezeii mincinoşi ai idolatrilor, ai celor ce se
închină naturii şi oamenilor.
61
a. Prima cerere
Care este prima cerere din rugăciunea domnească?
"Sfinţească-se numele Tău".
Ce dorinţă ne exprimăm prin această cerere?
Cerem de la Dumnezeu ajutor ca numele să-l fie cinstit de
către oameni şi să fie cinstit ca sfânt mai presus de orice alt
nume din lume. În Vechiul Testament, când Dumnezeu era
cunoscut ca Judecător şi Creator, oamenii erau opriţi "să ia
numele lui Dumnezeu în deşert". Prin legea cea nouă a iubirii,
noi avem datoria să facem mai mult, adică să răspândim în viaţa
noastră şi pretutindeni în jurul nostru cinstirea celui mai sfânt
dintre nume, cel al Tatălui nostru, încât chiar să ne dăm şi viaţa
pentru acest nume, aşa cum au făcut miliarde de mucenici
creştini.
b. A doua cerere
Care este a doua cerere din rugăciunea domnească?
"Vie împărăţia Ta".
Ce exprimăm prin această cerere?
Îi cerem lui Dumnezeu ajutor pentru ca împărăţia
cerească a Sfintei Treimi în Unime să fie împlinită în sufletele
noastre, în familiile noastre, în poporul nostru şi în lumea
întreagă.
Cum putem spune acestea mai clar?
Aşa precum Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt în armonie
veşnică, în pace, în putere şi slavă, la fel vrem şi noi ca mintea,
inima şi vointa noastră să fie unite, ca fiinţa dumnezeiască după
a cărei asemănare au fost create sufletele noastre. După cum
este originalul, astfel este şi copia.
Cum putem şti că împărăţia lui Dumnezeu a venit?
"Căci împărăţia lui Dumnezeu este dreptate, pace şi
bucurie în Duhul Sfânt" (Romani 14:17). Când vedem că aceasta
s-a înfăptuit în sufletele noastre, precum şi între oamenii din
62
Dumitru NEAGU
jurul nostru, putem fi încredinţaţi că a venit împărăţia lui

Dumnezeu.
c. A treia cerere
Care este a treia cerere din rugăciunea domnească?
"Facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ".
Îi cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru a alunga din noi
şovăiala între Dumnezeu şi Satana, între bine şi rău, şi să ne
lepădăm deplin de voia Satanei, pentru a ne putea încredinţa
voii Tatălui, aşa cum a făcut şi Domnul nostru Iisus Hristos când
s-a rugat în grădina Ghetsimani: "Dar nu ce voiesc Eu, ci ceea ce
voieşti Tu" (Marcu 14: 36).
De ce spunem: "Precum în cer"?
Pentru că în cer îngerii şi sfinţii, cu toată inima şi cu
bucurie deplină, se supun voii lui Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu
este şi voia lor, ceea ce îi face să fie veşnic fericiţi. Pentru
aceasta ne rugăm şi noi pe pământ.
d. A patra cerere
Care este a patra cerere din rugăciunea domnească?
"Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi".
Mai întâi, prin ea ne exprimăm încredinţarea că, fără
puterea şi milostivirea lui Dumnezeu nu putem trăi nici măcar o
zi. Apoi, pentru că putem muri în orice zi, ne rugăm să ne
mântuiască de dorinţa nebunească de a ne aduna bogăţii
pentru viitorul îndepărtat, pe când aproapele nostru poate muri
din lipsa pâinii celei de fiecare zi.
Cu alte cuvinte, îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea numai
ce ne este de trebuinţă.
Despre ce fel de pâine este vorba aici?
Despre două feluri de pâine: pâine materială şi pâine
duhovnicească, căci nu putem câştiga pe nici una dintre acestea
63
fără harul şi milostivirea lui Dumnezeu. Pâinea materială o luăm

din pământ, iar pâinea duhovnicească ne vine din cer. Cea
dintâi este pentru trup, iar cealaltă pentru suflet. Despre pâinea
materială, Hristos a spus: "Nu numai cu pâine va trăi omul..."
(Matei 4: 4), iar despre pâinea duhovnicească a zis: "Eu sunt
pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din
pâinea aceasta viu va fi în veci" (Ioan 6: 51). Astfel, pâinea
noastră cea de toate zilele este în primul rând Hristos, cealaltă
pâine fiind numai un adaos la aceasta.
e. A cincea cerere
Care este a cincea cerere din rugăciunea domnească?
"Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm
greşiţilor noştri".
Îi cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru a răbda şi a ierta
semenilor noştri greşelile pe care le-au săvârşit faţă de noi, aşa
încât şi El să ne poată ierta păcatele noastre. Şi tot aceeaşi gură
a rostit: "Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi
vouă Tatăl vostru Cel ceresc. Iar de nu veţi ierta oamenilor
voastre" (Matei 6: 14-15).
f. A şasea cerere
Care este a şasea cerere din rugăciunea domnească?
"Şi nu ne duce pe noi în ispită".
Rugăm pe Dumnezeu să-şi amintească de slăbiciunile
noastre omeneşti şi să nu ne trimită încercări grele, spre
întărirea noastră, nici să îngăduie diavolului să ne ispitească în
necazuri.
Care este deosebirea dintre încercarea venită de la
Dumnezeu şi ispitirea de la diavol?
64
Dumitru NEAGU
Este o deosebire foarte mare. Atunci când Dumnezeu ne

trimite vreo suferinţă, El face aceasta pentru a ne întări
virtuţile, aşa cum o bucată de fier trecută prin foc devine oţel.
Diavolul, potrivnic, ne ispiteşte cu vreun păcat sau prin
vreo suferinţă pentru a ne face mai răi, mai întinaţi, mai slabi şi
într-un sfârşit, să ne despartă deplin de Dumnezeu şi să ne ducă
la pierzanie.
g. A şaptea cerere
Care este a şaptea cerere din rugăciune?
"Şi ne izbăveşte de cel rău".
Îi cerem lui Dumnezeu ajutorul să ne izbăvească de fapte
rele şi de cei ce săvârşesc fărădelegea. Ca şi cum ne-am ruga
astfel: Păzeşte-ne, Părinte, de fapte rele şi ne apără de cei ce
fac fărădelegea.
Cine este cel mai mare nelegiuit, de care îl rugăm pe
Dumnezeu să ne apere?
Satana. Toate păcatele şi toate relele care izvorăsc din
ele, de la Satana vin. De aceea, prin aceasta cerere îl rugăm pe
Dumnezeu, Care este lumină şi dragoste, să ne izbăvească de
cel rău, care este chiar întunericul şi ura.
h. Slavoslovia
Cum se încheie rugăciunea domnească?
Prin slavoslovie sau doxologie, care spune: "Căci a Ta este
împărăţia, puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului
Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin".
Ce exprimăm prin această slavoslovie?
Ne exprimăm credinţa că Dumnezeu este cel mai puternic
şi mai slăvit împărat, singurul Care poate împlini cererile
noastre. Pentru aceasta îl preamărim, slăvim şi iubim.
Ce înseamnă cuvântul "Amin"?
65
Amin este unul dintre numele lui Dumnezeu. Domnul a

spus prin Sfântul Apostol loan: "Acestea zice Cel ce este Amin,
Martorul cel credincios şi adevărat, începutul zidirii lui
Dumnezeu" (Apocalipsa 3: 14). Noi încheiem fiecare rugăciune
şi fiecare mulţumire adusă lui Dumnezeu cu acest nume: Amin.
Este ca şi cum am spune: Dumnezeu, Adevăr. De asemenea,
când depunem jurământ, încheiem prin cuvântul Amin, ceea ce
înseamnă: ceea ce spun este adevărat că Adevărul său ca
Dumnezeu.

cap. 6
<<Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc
feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc
vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău
şi faţa ta o spală, Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci
Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns,
îţi va răsplăti ţie>>
[Matei 6: 16-18]
ucenicilor şi mulţimii adunate, învăţându-i cum să postească,
“nu fiţi trişti ca făţarnicii”, „Tu însă, când posteşti, unge capul
tău şi faţa ta o spală, Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti”,
căci numai în felul acesta „Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va
răsplăti ţie”.
Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a venit din Cer
ca să facă ascultare de Părintele Său şi să slujească la mântuirea
neamului omenesc, scoţându-l din robia diavolului şi a morţii. În
toată Evanghelia El a învăţat neîncetat pe oameni, cum să facă
voia lui Dumnezeu şi cum să lucreze faptele bune spre slava Lui
şi spre mântuirea sufletelor lor.
Postul este din vechime
66
Dumitru NEAGU
Postul este una din cele mai vechi porunci, fiind rânduit
chiar din rai. Căci a poruncit Dumnezeu lui Adam: Din toţi pomii
din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi
răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei
muri negreşit! [Facere 2: 16-17]. Iar dacă Adam şi Eva au călcat
porunca postului şi ascultării, au fost izgoniţi din rai şi au murit.
Iată vechimea postului şi iată şi urmările celor ce au putut dar
n-au voit să postească. Deci şi noi să ne silim să postim, cu
înfrânare după puterea trupească şi sufletească. Iar când nu
putem sau nu ştim cum să postim să urmăm sfatul preotului
nostru duhovnicesc.
Postul se respecta şi în Legea Veche. Iudeii posteau lunea
şi joia şi în anumite zile după rânduiala de cult a Vechiului
Testament. In Legea cea nouă, Sfinţii Părinţi, pornind de la
cultul iudaic, au rânduit două zile de post săptămânal
obligatoriu: miercurea, în amintirea vânzării Domnului de către
Iuda şi vinerea, în cinstea răstignirii Lui pe cruce. Mai târziu s-a
rânduit şi lunea zi de post, mai ales pentru călugări, ca să
prisosească în toate Biserica creştină faţă de cultul iudaic. Apoi
s-au rânduit şi celelalte patru posturi de peste an, dintre care
cel mai important pentru pocăinţa şi creşterea noastră
duhovnicească este Postul Mare.
Cum trebuie să postim?
Cum trebuie să postim ne învaţă Însuşi Mântuitorul. Adică
să postim după puterea fiecăruia, dar în taină şi cu bucurie, iar
nu cu tristeţe, căci sunt o parte din creştini care spun: “Eu nu
pot posti că sunt bolnav!”, sau dacă totuşi postesc o zi, două se
arată trişti, indispuşi şi chiar agitaţi. În această privinţă, trebuie
să ştiţi că “Biserica nu este omorâtoare de oameni ci de patimi”.
Postul de mâncare de dulce şi chiar de vin este rânduit de
Biserică pentru toţi, dar după putere. El este necesar tuturor,
mai ales celor tineri, ca să-i oprească de la păcate şi de la
67
patimile trupeşti. Iar dacă cineva este bolnav, bătrân sau

neputincios să asculte de duhovnicul lui şi să postească după
cât poate.
De câte feluri este postul?
Postul este de două feluri. Post trupesc, adică înfrânare
de la mâncare pe un timp limitat, cu scopul de a ne ruga mai
curat lui Dumnezeu şi de a ne stăpâni firea. Al doilea, este
postul sufletesc, adică înfrânarea limbii, a ochilor, a auzului de
la cele rele; a mâinilor să nu lucreze vreun păcat şi, mai ales,
înfrânarea minţii de la imaginaţii şi gânduri pătimaşe, a inimii
de la pofte şi tot felul de răutăţi “care ies din inimă” şi a voinţei
ca să nu accepte săvârşirea vreunui păcat. Numai cine posteşte
cu amândouă felurile de post, adică şi cu trupul şi cu sufletul,
numai acela ţine post întreg şi adevărat.
Dacă cineva este bolnav să se înfrâneze de la mâncare
după putere, dar să postească de tutun, de beţie, de ceartă, de
înjurături, de glume, de somn mult, de gânduri şi imaginaţii
necurate, de cărţi rele, de păcate urâte trupeşti şi sufleteşti, de
furt, de minciună, de judecăţi prin tribunale, de vrăjitorie, de
avorturi, de divorţ, de dezbinări între rude şi de tot păcatul. Că
mai mare este postul sufletesc de gânduri şi de faptele rele,
decât postul trupesc de mâncare. Cine se înfrânează de la toate
aceste răutăţi se va putea cu uşurinţă înfrâna şi de la mâncare şi
băutură.
Postul trebuie unit cu fapte bune cu sfânta rugăciune şi
cu milostenia
Părintele Ilie Cleopa ne spune, că pentru a avea folos de
post şi pentru a-l trece cu uşurinţă, trebuie să-l unim cu încă
două fapte bune cu sfânta rugăciune şi cu milostenia.
Rugăciunea şi postul formează cele două aripi cu care creştinul
poate zbura până la Hristos, iar amândouă unite cu milostenia
ne duc până în faţa Preasfintei Treimi şi formează cea mai
68
Dumitru NEAGU
sigură şi scurtă scară de mântuire pentru creştini. O scară

numai cu trei trepte care ne poate ridica de jos, unde suntem
căzuţi împreună cu Adam, până sus, în Împărăţia Cerurilor. Să
iubim aceste trei virtuţi şi să le lucrăm toată viaţa. Postul este
jertfa trupului, rugăciunea este jertfa sufletului, iar milostenia
este jertfa dragostei în Hristos.

cap. 6
<<Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina
le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în
cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă
şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta>>
[Matei 6: 19-21]
ucenicilor şi mulţimii adunate, în încheierea învăţăturii despre
postire, atenţionându-ne să nu avem iubire de arginţi, să ne
înfrânăm de la bunătăţile cele care se îngrămădesc să ne piardă
sufletul, care sucesc inimile de la Dumnezeu şi ascund sufletul
în pământ: "Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi
rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunaţi-vă
comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii
nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi
inima ta."
“Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta”
Cel care adună comori pământeşti adună pentru sine chin
şi teamă. Unul ca acesta se pierde în comorile sale şi inima lui
este acoperită de ţărână. Petru Damaschinul spune: "Este
adevărat că mulţi sfinţi din vremurile de odinioară aveau
bogăţii mari, ca Avraam, Iov, David şi mulţi alţii, dar ei nu aveau
patima iubirii de averi, pentru că ei priveau toate lucrurile ca
aparţinând lui Dumnezeu."
69
Întotdeauna avem cu noi comorile care sunt ale noastre,

fie pe pământ, fie în cer. Gândurile noastre însoţesc comorile
noastre, inimile noastre sunt alături de comorile noastre, tot la
fel este şi cu voia noastră - fie pe pământ sau în cer. Noi suntem
legaţi de comorile noastre aşa cum râul este legat de albia sa -
fie pe pământ sau în cer. Dacă ne adunăm comori pe pământ,
vom fi bogaţi o vreme, dar vom fi săraci întreaga veşnicie; iar
dacă ne adunăm comori în cer, vom fi săraci o vreme, dar vom
fi bogaţi întreaga veşnicie. Şi una şi cealaltă sunt lăsate, ca noi
să alegem după voia noastră. În această libertate de alegere se
află slava noastră, dar şi chinuirea noastră. Dacă alegem
comorile cele veşnice care nu pot fi atinse de molii, de rugină
sau de furi, slava noastră va fi veşnică. Dacă, totuşi, noi alegem
celelalte comori, pe care trebuie să le păzim de molii şi de
rugină şi de furi, chinuirea noastră va fi veşnică.
Aşadar, să deschidem bine ochii cât mai este vreme. Să
fim ferm hotărâţi că biruinţa cea de pe urmă nu va fi a
diavolului şi a slujitorilor lui, ci a lui Hristos, Împăratul şi
Stăpânul nostru. Atunci, să ne grăbim să luăm arma cea
biruitoare pe care ne-a dăruit-o El pentru luptă - postul cel drag
- arma care se află în mâinile noastre este pentru noi
strălucitoare şi purtată cu măreţie, dar pentru vrăjmaşul nostru,
ea este înfricoşătoare şi aducătoare de moarte.
Să ne păzim de la alegerea comorilor celor pământeşti,
pentru ca Satan să nu ne despartă de Hristos şi să ne dea în
gând să ne predăm.
Strângeţi-vă comori în ceruri
Caracterul determină comportamentul creştinului. Şi dacă
comportamentul creştinului este determinat de caracterul lui
care este schimbat odată cu cunoaşterea Cuvântului lui
Dumnezeu, atunci căutările creştinului va fi Împărăţia lui
Dumnezeu. Însă nu trebuie să uităm totuşi că, atâta vreme cât
70
Dumitru NEAGU
trăim în trup, avem nevoie de mâncare, de băutură şi de

îmbrăcăminte, ca să vorbim doar despre nevoile imediate.
Îngrijorarea este o problemă ce ţine de inima omului şi de
cunoaşterea şi relaţia lui personală cu Dumnezeu. Domnul Iisus
a spus în Predica de pe Munte că acolo unde este comoara
noastră acolo ne va fi şi inima noastră.
Dacă ne strângem comori pe pământ, v-a ajunge să fie
mâncate de molie şi rugină şi cu cât adunăm mai mult cu atât
suntem mai săraci. Dacă căutăm mai mult comorile pământeşti
atunci mi-am definit căutările inimii mele. Deci acolo unde îmi
este comoara, acolo îmi va fi şi inima mea. Şi dacă inima mea
este lipită mai mult de ceea ce este pământesc şi slujirea mea
va fi celui pământesc, Mamona.
Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe
unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe
celălalt; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona. [Matei
6:24]
Slujirea lui Mamona sau lui Dumnezeu este un rezultat al
cunoaşterii sau necunoaşterii lui Dumnezeu. Şi cu îngrijorările
stă la fel: îngrijorările vin din neîncrederea în Dumnezeu, iar
neîncrederea în Dumnezeu vine din necunoaşterea lui
Dumnezeu. Iar necunoaşterea Lui vine din nestudierea
Scripturilor care spun că Dumnezeu ne va da împreună cu Fiul
Său, fără plată, toate lucrurile.
6. Iisus continuă predica de pe munte cu versetul 22,23,

cap. 6
<<Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău
curat, tot trupul tău va fi luminat.
Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat.
Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu
cât mai mult!>>
71
[Matei 6: 22,23]
ucenicilor şi mulţimii adunate, învăţându-i despre lumina
duhovnicească. Domnul a vorbit mulţimii despre lumina solară,
ca să arate diferenţa între această lumină şi altă lumină – cea
duhovnicească, acea lumină cu care sunt luminate nu numai
sufletele, ci şi trupurile tuturor sfinţilor. Mai învăţăm cum să
tindem cu tot sufletul spre lumina lui Hristos, pentru ca să nu ne
cuprindă întunericul veşnic.
“Luminătorul trupului este ochiul”
Se ştie că prin ochii noştrii pătrunde lumina şi tot prin
ochii noşti cunoaştem această lumină. Aceasta o ştie și o
înţelege toată lumea. Şi ştiinţa a studiat toate fenomenele care
se întâmplă în ochi şi în creier atunci când acţionează asupra
ochiului lumina. Însă ea nu poate înţelege la ce anume S-a
referit Domnul Iisus Hristos: “Dacă ochiul tău este curat, tot
trupul tău va fi luminat“.
Cum să înţelegi aceasta: de ce şi cum tot trupul omenesc
devine luminos, luminos din cap până în picioare? Doar noi nu
vedem că trupurile noastre răspândesc lumină. Domnul a spus
că tot trupul nostru poate fi strălucitor. Dumnezeu spune ceea
ce ştiinţa nu înţelege, Domnul ne descoperă taina existenţei,
cunoscută numai Lui Unuia, Creatorului lumii. Şi se cuvine nouă
să pătrundem sensul acestor minunate cuvinte ale Domnului
nostru Iisus Hristos.
Despre lumina obişnuită, despre lumina solară Domnul
ne-a vorbit ca să arate diferenţa între această lumină şi altă
lumină – cea duhovnicească, acea lumină cu care sunt luminate
nu numai sufletele, ci şi trupurile tuturor sfinţilor, acea lumină
cu care strălucea faţa marelui Proroc Moise în timp ce se
cobora de pe Muntele Sinai, ţinând tablele cu poruncile
încrustate de degetul lui Dumnezeu.
72
Dumitru NEAGU
Cu lumina sufletului, cu lumina minţii curate se sfinţeşte

toată fiinţa celor buni, curaţi şi sfinţi.
Şi pentru cei nevăzători cu trupul există mult mai multe
posibilităţi să primească această lumină cerească, lumină
duhovnicească, decât pentru oamenii văzători. Pentru mulţi
dintre cei orbi nefericirea li se arată a fi o mare binefacere,
deoarece, nefiind distraţi, nevăzând nici o agitaţie, profund
concentraţi, ei privesc la inima lor, sunt atenţi la fiecare mişcare
a ei, iar o astfel de cercetare dă oamenilor lumina
duhovnicească. Sfinţii au fost întotdeauna adânciţi în
contemplarea inimii lor, şi toată fiinţa lor strălucea cu o
deosebită lumină duhovnicească.
“Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar
întunericul cu cât mai mult!”
De la Sfinţii Părinţi ştim, că trupurile şi sufletele sfinţilor
strălucesc de lumina dumnezeiască. Dar există oameni
nefericiţi, lipsiţi complet de această lumină duhovnicească.
Aşa cum lumina soarelui conţine raze roşii, albastre, violete, la
fel şi oamenii sunt purtători de lumină diferită.
Există oameni lipsiţi de orice lumină, ale căror suflete
rămân întotdeauna în întuneric. Aceştia sunt duşmanii înrăiţi ai
lui Dumnezeu, care s-au ridicat împotriva lui Hristos, sunt cei
pătrunşi de duhul mândriei.
Dacă tu însuţi eşti întunecat, atunci toate le vezi în
întuneric, te înconjoară un greu întuneric duhovnicesc, pentru
că nu porţi lumina duhovnicească în inima şi în mintea ta şi crezi
că eşti văzător, fiind în realitate întunecat şi orb.
Domnul Iisus Hristos le-a spus cărturarilor şi fariseilor,
după ce l-a vindecat pe orbul din naştere, că dacă aceştia ar fi
fost cu adevărat orbi, n-ar fi fost nici o problemă, dar pentru că
se consideră văzători, atunci vai lor, pentru că nu înţeleg că
73
locuiesc în beznă, şi se numesc învăţători ai poporului, şi se

apucă să-i înveţe pe oameni.
Iată ce înseamnă aceste cuvinte ale lui Hristos: “Deci dacă
lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai
mult?” – Tu eşti tot în întuneric, tu însuţi eşti întunecat şi te
înconjoară bezna.
Să luăm aminte şi să tindem cu tot sufletul spre lumina lui
Hristos, pentru ca să nu ne cuprindă întunericul veşnic.

cap. 6
<<Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe
unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe
celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui
mamona>>
[Matei 6: 24]
ucenicilor şi mulţimii adunate, învăţându-i că nimeni nu poate
să slujească la doi domni, “nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui
mamona”. Pentru că cine se lipeşte de avere cu inima, începe
să nu mai ştie ce-i frica de Dumnezeu, unul ca acesta nu se mai
închină lui Dumnezeu. A sluji avuţia îl duce pe om în robia ei şi-i
distruge sufletul cu totul.
“Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona”
Domnul întăreşte o dată ce a spus: Nimeni nu poate să
slujească la doi domni. Adică la doi stăpâni ale căror gânduri,
dorinţe şi porunci îşi sunt potrivnice. Ca să nu se înţeleagă că nu
putem sluji doi oameni buni şi sfinţi, Mântuitorul lămureşte ce
vrea să spună, arătând că are în vedere doi stăpâni potrivnici
unul altuia, care nu au nimic laolaltă, cum nu au ziua şi noaptea.
Dumnezeu şi mamona, iată cei doi stăpâni potrivnici cărora nu
74
Dumitru NEAGU
le putem sluji împreună: şi lui Dumnezeu spre mântuire şi viaţă,

şi lui mamona spre pierzanie şi moarte.
"Mamona" este un cuvânt fenician care înseamnă
"Avuţii". Se spune că fenicienii politeişti aveau un idol cu acest
nume, căruia i se închinau ca unui zeu al bogăţiei. De ce
foloseşte Domnul cuvântul acesta străin drept antiteză lui
Dumnezeu? Tocmai ca să-Şi arate adâncul dispreţ faţă de
zeificarea avuţiilor, de înrobirea faţă de ele. Iubirea de argint
este rădăcina tuturor relelor [1 Timotei 6: 10]. Iubirea de argint
nu e doar împătimirea după bani, ci după orice avere
prisositoare care vatămă sufletul.
De ce a pus Domnul tocmai robirea la avuţii faţă în faţă
cu slujirea lui Dumnezeu ?
Pentru că robirea la avuţii cheamă, pricinuieşte şi
înlesneşte toate păcatele şi viciile. Cine se lipeşte de avere cu
inima nu se va da în lături să mintă, să înşele, să fure, să
răpească, să jure strâmb şi chiar să ucidă, numai ca să-şi
păstreze şi să-şi sporească bogăţiile, şi nici nu se va putea
împiedica să pizmuiască şi să urască pe cei mai bogaţi decât
dânsul. Dar nu numai atât, ci bogăţiile vor face cale spre dânsul
tuturor păcatelor şi răutăţilor: beţie, joc de noroc, desfrâu,
preacurvie şi toată necurăţia.
Omul care vede că ceilalţi îl invidiază şi-i dau onoruri
pentru că e bogat începe să nu mai ştie ce-i frica de Dumnezeu;
unul ca acesta nu se mai închină lui Dumnezeu, nesocoteşte
Legea şi Biserica Lui şi curând ajunge hulitor şi ateu. Iată de ce
Domnul a ales că slujirea mamonei, demonul bogăţiilor, drept
chip al deplinei potrivnicii faţă de slujirea lui Dumnezeu. A sluji
avuţia îl duce pe om în robia ei şi-i distruge sufletul cu totul.
Hristos ne cheamă să fim cu totul ai Lui
Mulţi dintre noi ne complacem şi ne amăgim cu un fel de
“minimalism” religios. Adică, pentru mântuirea noastră zicem
75
că putem să slujim la doi domni, şi lui Hristos şi bogaţiei, lui

mamon. Hristos ne cheamă să fim cu totul ai Lui, să-I dăruim tot
sufletul nostru, tot trupul şi toată viaţa noastră, să-L
recunoaştem ca deplin Domn şi Împărat peste noi, înţelegând şi
aplicând adevărul acesta fundamental enunţat de Sf. Ap. Pavel:
“noi nu suntem ai noştri” şi viaţa “noastră” a Lui este. Pentru
mulţi “creştini” de astăzi este şocant să afle că viaţa lor nu este
legitim “să le aparţină” şi să facă ceea ce vor cu ea.
De aceea chemarea pe care ne-o face Hristos – cu
umilinţă, îngenuncheat, bătând discret la uşa noastră încuiată –
ne şi agasează, ne tulbură, ne enervează pentru că, nu-i aşa?,
ne strică “pacea” şi “bucuria” de a face ce vrem noi.
Dar, ce chemare mai duioasă, mai sfâşietoare poate
exista decât chemarea Păstorului care Şi-a dat în chinuri Trupul
şi Sângele Său pentru noi, Care plânge pentru noi şi ne caută cu
lacrimi, fără ca noi să fi făcut nimic să-L merităm? Cu adevărat,
vorba Apostolului, “cum vom scăpa noi dacă fi-vom nepăsători
faţă de o astfel de mântuire…?“

cap. 6
<<Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici
pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul
mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la
păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în
jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi
cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se
poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce
vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se
ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată
mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă
iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor,
76
Dumitru NEAGU
Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi,

puţin credincioşilor? Nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca,
ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate
acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel
ceresc că aveţi nevoie de ele>>
[Matei 6: 25-32]
ucenicilor şi mulţimii adunate, învăţându-i în continuare, să nu
fie robiţi de “grijile vieţii”. Hristos le spune lor dar şi nouă, să
nu vă macine grija pentru hrană, pentru băutură şi îmbrăcă-
minte. Pentru că vedem, oriunde ne-am îndrepta ochii, cum
Ziditorul hrăneşte, adapă şi îmbracă toate făpturile Sale. Şi ne
mai spune un lucru deosebit de important, că Împărăţia lui
Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi
bucurie în Duhul Sfânt.
Ziditorul hrăneşte, adapă şi îmbracă toate făpturile Sale
Să fim atenţi şi să vedem, oriunde ne-am îndrepta ochii,
cum Ziditorul hrăneşte, adapă şi îmbracă toate făpturile Sale.
Nu este vreo făptură pe faţa pământului pe care s-o fi făcut
Dumnezeu şi apoi să o fi părăsit golaşă. Cel care hrăneşte
fiarele în munţi şi iarba de pe câmp şi gâzele din iarbă, nu o să
lase flămând şi însetat şi gol tocmai pe om, pe cununa zidirii
Sale.
Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră,
nici nu adună în jitniţe. Cine le hrăneşte? Hristos ne spune,
Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Nu spune: „Tatăl lor”, ci
„Tatăl vostru”. Dumnezeu le este lor Ziditor, iar nouă ne este
mai mult: ne este Tată. Prin aceste cuvinte Hristos arată
neasemănata vrednicie a omului faţă de celelalte zidiri. Toată
preocuparea noastră după mâncare şi băutură nu ar avea nici
un rost dacă, în lucrul care ne hrăneşte, nu ar pune Dumnezeu
puterea Lui dătătoare de viaţă. Nu pâinea ne hrăneşte, ci
77
puterea lui Dumnezeu din pâine; nu apa ne stinge setea, ci

puterea lui Dumnezeu din apă. Noi nu putem să facem pentru
noi nimic. Cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii
sale un cot ? Şi cine poate să adauge măcar o singură zi vieţii
sale pe pământ? Dacă, îngrijindu-te atâta de mâncare şi
băutură nu poţi adăuga nici un cot staturii tale şi nici o zi zilelor
tale, lasă deoparte toată grija de prisos faţă de trup, ca să poţi
vedea de sufletul tău, cel cu care vei veni, după despărţirea de
trup, înaintea lui Dumnezeu.
Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii
câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă
că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul
dintre aceştia. Domnul a folosit întâi pilda păsărilor ca să se
ruşineze cei ce se îngrijorează peste măsură de hrana lor. Acum
arată o parte şi mai măruntă a zidirii Sale: florile câmpului, ca să
se ruşineze cei ce se îngrijorează peste măsură de
îmbrăcămintea lor.
Nici un om aşadar nu poate face cu grijile sale ce face
Dumnezeu cu puterea Sa. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi
este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă,
oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Cu toată
splendoarea sa, crinul nu-i decât iarbă de rând, care astăzi
înfloreşte şi mâine e scrum. O, voi puţin credincioşilor, luaţi sea-
mă: cu cât mai mult vă îngrijiţi de voi înşivă, cu atât mai puţin
se va îngriji Dumnezeu de voi!
Viaţa este mai mult decât hrană, şi trupul mai mult
decât îmbrăcăminte
Viaţa noastră, înaintea lui Dumnezeu, preţuieşte mai mult
decît orice lucru pământesc. Viaţa unui om nu stă în agonisirea
lucrurilor pământeşti căci ce i-ar folosi unui om să strângă toate
comorile de pe pământ şi să-şi piardă sufletul.
78
Dumitru NEAGU
Sufletul nu se cumpără şi pentru el nu poţi plăti, pentru că

Dumnezeu preţuieşte viaţa noastră foarte mult şi de aceea L-a
dat pe Singurul Său Fiu ca oricine crede în El să nu piară ci să
aibă viaţă veşnică. Trebuie să recunoaştem totuşi că zilnic
suntem îngrijoraţi mai mult de material decît de spiritual, de
ceea ce este lumesc decât de ceea ce este duhovnicesc, dar
dacă voi permite Cuvântului Lui să-şi facă lucrarea în mine voi fi
sare şi lumină, influenţând prin comportamentul şi atitudinea
mea pe cei din jurul meu.
9. Iisus continuă predica de pe munte cu versetul 33,34,

cap. 6
<<Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea
Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiţi de ziua
de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge
zilei răutatea ei>>
[Matei 6: 33,34]
ucenicilor şi mulţimii adunate, învăţându-i, să-L pună pe
Dumnezeu în viaţa noastră deasupra tuturor dorinţelor noastre
şi toate se vor adăuga nouă. Pentru că Împărăţia lui Dumnezeu
nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în
Duhul Sfânt şi este împărăţie veşnică, a lui Hristos din neam în
neam.
“Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea
Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”
Adică, căutaţi bogăţiile pe care nu le roade molia, nici
rugina, nici nu le fură hoţii. Căutaţi împărăţia lui Dumnezeu, în
care Dumnezeu însuşi domneşte pe tronul slavei Sale [cf.
Psalmului 102:19]; Împărăţia bucuriei şi a dreptăţii, în
care drepţii vor străluci ca soarele [Matei 13:43] şi în care nu e
nici întristare, nici durere, nici suspin, nici moarte. Nu fiţi ca fiul
79
risipitor care, plecând de la tatăl său, dorea să mănânce din

mâncarea porcilor, ci căutaţi a vă întoarce din ţara cea
îndepărtată în casa Tatălui vostru ceresc, pentru că împărăţia
lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi
bucurie în Duhul Sfânt [Romani 14:17].
De la sfântul Nicolae Velimirovici aflăm, că într-o biserică
din Siria ctitorită de împăratul Iustinian se află o inscripţie pe
care însuşi acesta a poruncit să fie aşezată acolo şi care dăinuie
până astăzi: împărăţia Ta este împărăţia tuturor veacu-
rilor (Psalmul 144: 13]. Să ne rugăm bunului Dumnezeu să ne
însuşim aceste cuvinte, dovada că-L dorim pe Hristos în inimile
noastre. Toate celelalte sunt neînsemnate, sunt de mâna a
doua. Orice altă împărăţie de pe pământ va coborî în mormânt
cu viermii. Şi pe când lumea şi împărăţiile nu vor mai fi, drepţii
vor cânta cu îngerii în ceruri: „împărăţia Ta, Hristoase
Dumnezeul nostru, este împărăţie veşnică, şi stăpânirea Ta din
neam în neam!”.
„Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va
îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei!”
Înţelesul acestui verset este: nu vă îngrijoraţi peste
măsură de toate aceste lucruri, dealtfel necesare; să nu pună
acestea stăpânire pe voi şi pe sufletele voastre, în aşa fel încât
să nu mai puteţi nici măcar zări, din vâltoarea lor, împărăţia lui
Dumnezeu! Să nu vă lăsaţi robiţi adică mâncării, băuturii,
îmbrăcăminţii, grijilor de tot felul, mai mult decât de
Dumnezeu. Să ne îngrijim, adică, în primul rând să-I plăcem lui
Dumnezeu, şi abia după aceea de acestea. Să nu-L situăm,
aşadar, pe El sub aceste lucruri, căci Dumnezeu este şi Creatorul
lor, şi pe toate, ca un Atotputernic, le-a făcut pentru nevoile
noastre.
Sunt astăzi persoane care şi duminica şi în sărbători şi tot
timpul petrec la fel: în aceeaşi agonie; în fuga aceasta după
80
Dumitru NEAGU
hrană, după bunuri materiale, după îmbrăcăminte, oameni „al

căror dumnezeu este pântecele lor”, aşa cum spune Apostolului
Pavel [Filipeni 3: 19]. Ei bine, pe aceştia îi vizează cele spuse in
verset de Hristos. Domnul nu vrea să ne spună că bunurile
materiale nu au nicio importanţă pentru noi! Dimpotrivă! Să ne
aducem aminte că Mântuitorului Hristos i-a fost milă de
mulţimea care şedea şi-L asculta şi, pentru că se făcuse seară şi
era înfometată, a binecuvântat pâinea şi peştele şi, înmulţindu-
le, a purtat grijă de această necesitate a firii [Matei 14, 15].
Iată cât de bun este Hristos si ne poartă de grijă, în toate
nevoile vieţii noastre: hrană, bunuri, îmbrăcăminte. Cu ce
condiţie? Să-L punem pe El în viaţa noastră deasupra tuturor
dorinţelor noastre. Să facem din El, din acest Dumnezeu atât de
puternic, Stăpânul şi prietenul nostru, conducându-ne toată
viaţa după sfaturile şi învăţătura Sa.
4
DUPĂ MATEI
1. Iisus continuă predica de pe munte cu versetul 1- 5,

cap. 7
<<Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.Căci cu judecata cu
care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi
se va măsura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna
din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău:
Lasă să scot paiul din ochiul tău şi iată bârna este în ochiul tău?
Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea
să scoţi paiul din ochiul fratelui tău>>
[Matei 7: 1- 5]
ucenicilor şi mulţimii adunate, învăţându-i, despre “iubirea
aproapelui” şi spune să nu judecăm, ca să nu fim judecaţi.
Hristos ne învaţă să nu-l judecăm pe aproapele, ci pe tine însuţi.
Prin această poruncă ne înăspreşte judecata şi ne măreşte
vinovăţia. Deasemenea, ne porunceşte să scoatem mai întâi
bârna din ochiul nostru şi apoi să îndreptăm păcatele celorlalţi.
Iar dacă aproapele tău trebuie judecat, apoi s-o facă unul care
nu are astfel de păcate, nu tu.
“Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi”
Riscul comiterii zilnice a acestui păcat al judecării celuilalt
îi pândeşte în egală măsură şi pe cel bogat, dar şi pe cel sărac,
pe cel care vine în mod regulat la biserică sau pe cel care nu
vine.
Trebuie să ne fie clar că pentru toţi există un singur
Judecător: Iisus Hristos, şi niciodată nu vom putea obţine
mântuirea prin comparaţie. Greşelile celorlalţi nu ne vor putea
82
Dumitru NEAGU
face drepţi, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: "Nu faceţi nimic

din duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie unul pe
altul să-l socotească mai de cinste decât el însuşi" [Filipeni 2: 3].
Uneori pretindem că nu judecăm, dar suntem lucizi, chiar
ne înviorăm atunci când observăm comportamentul celorlalţi.
Or, Hristos a venit pentru a răsturna judecata noastră, pentru a
renunţa să-i mai vedem "atât de clar" pe ceilalţi: "Spre judecată
am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd, să vadă, iar cei
care văd, să fie orbi" [Ioan 9: 39]. Cu alte cuvinte, cei care
pretind că, atunci când îi judecă pe alţii, văd clar, să-şi dea
seama că, de fapt, nu văd nimic.
În loc ca noi să judecăm pe alţii pentru că ne simţim
judecaţi de ei, Fiul lui Dumnezeu ne recomandă: nu judecaţi ca
să nu fiți judecaţi. Acesta este sensul cuvintelor Sale, iar atunci
când vom reuşi să le punem în practică, vom fi eliberaţi, situaţia
se va îndrepta spre ieşirea în Dumnezeu. Iisus ne invită să
începem să ne vindecăm şi să ne eliberăm de sentimentul atât
de puternic al judecăţii celuilalt.
„Pentru ce vezi paiul din ochiul fratelui tău şi nu vezi
bârna din ochiul tău ?”
Cuvintele lui Hristos sunt foarte clare pentru toţi.
Mântuitorul nu ne porunceşte să nu judecăm în general nici un
păcat, nici nu ne opreşte să facem aşa ceva, ci opreşte pe cei
care, plini de nenumărate păcate, tăbărăsc pe alţii pentru
păcate întâmplătoare.
„ Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi”
Ce ne spune Hristos? Să nu judeci pe el, pe aproapele, ci
pe tine însuţi. Pentru că altfel îţi înăspreşti judecata şi-ţi
măreşti vinovăţia.
După cum la iertarea păcatelor Domnul a pus începutul
iertării în mâinile noastre, tot aşa şi acum, când judecăm, tot în
mâinile noastre a pus măsura pedepsei. Nu trebuie să ocărâm,
83
să tăbărâm cu gura, ci să sfătuim. Nu trebuie să vorbim de rău,

ci să povăţuim. Nu trebuie să criticăm cu trufie, ci să îndreptăm
cu dragoste. Când judeci pe altul, fără cruţare, pentru păcatele
lui, nu-l pedepseşti pe el cu cea mai grea pedeapsă, ci pe tine.
„Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău!”
Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că Hristos, spunându-
ne aceasta, nu ne opreşte să judecăm pe alţii, ci ne porunceşte
să scoatem mai întâi bârna din ochiul nostru şi apoi să
îndreptăm păcatele celorlalţi. Pentru că fiecare cunoaşte mai
bine păcatele lui decât pe ale altora; fiecare vede mai bine
păcatele cele mai mari decât pe cele mai mici; şi fiecare se
iubeşte mai mult pe el decât pe altul. Deci, dacă o faci pe
grijuliul, fii grijuliu mai întâi cu tine însuţi, unde păcatul este şi
mai vădit şi mai mare. Iar dacă nu eşti grijuliu cu tine însuţi,
apoi lămurit lucru este că şi pe fratele tău nu-l judeci pentru că
te îngrijeşte soarta lui, ci pentru că-l urăşti şi vrei să-l faci de
ocară. Dacă aproapele tău trebuie judecat, apoi s-o facă unul
care nu are astfel de păcate, nu tu.
Porunca dată de Hristos este aceasta: cel vinovat de
nenumărate păcate nu trebuie să fie aspru judecător al
păcatelor altora, mai ales când păcatele lor sunt mici. Hristos nu
ne opreşte să mustrăm, nici să îndreptăm pe alţii; dar ne
interzice să trecem cu vederea păcatele noastre şi să tăbărâm
pe păcatele altora.

cap. 7
<<Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi
mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce
în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi>>
[Matei 7: 6]
84
Dumitru NEAGU

ucenicilor şi mulţimii adunate, învăţându-i, despre “prudenţa
duhovnicească”, adică ne învaţă să fim prudenţi atunci când
stăm de vorbă cu oamenii pe care nu-i cunoaştem, şi care s-ar
putea să fie puţin credincioşi. Căci, după cuvântul scripturistic,
câinii sunt oamenii necredincioşi, iar porcii sunt oamenii vicioşi.
Cele sfinte nu trebuie date câinilor şi nici porcilor
Mântuitorul Iisus Hristos ne spune, că cele sfinte nu
trebuie date câinilor şi nici porcilor. Prin aceasta, în primul rând
ne îndeamnă, că atunci când stăm de vorbă cu oamenii pe care
nu-i cunoaştem, şi care s-ar putea să fie puţin credincioşi,
trebuie să fim prudenţi. Cine-s câinii şi cine-s porcii? După
cuvântul scripturistic, câinii sunt oamenii necredincioşi, iar
porcii sunt oamenii vicioşi. Era vorba de păgâni; de
necredincioşi. În această categorie ar putea fi catalogaţi
scepticii, ateii, sau cei care se îndoiesc de învăţătura creştină.
Iar în cealaltă categorie, a porcilor, pot fi catalogaţi oamenii
pătimaşi, cei care se complac în ospeţe şi în beţii, în fapte de
ruşine, în destrăbălare, oamenii care sunt legaţi cu toate fibrele
fiinţei lor de mâncare, de băutură, de desfrâu şi de toate
celelalte patimi ce domnesc într-o lume fără de Dumnezeu.
Sfântul Apostol Pavel, în prima Epistolă către Corinteni
spune: "Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu,
căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă
ele se judecă duhovniceşte." Aşadar, omul firesc, omul care nu
este frământat de întrebări existenţiale, omul care trăieşte
pentru a mânca şi a bea, nu va putea primi învăţătură creştină
serioasă, care-i pune probleme de conştiinţă.
Pentru că omul secularizat nu-şi mai pune problema
credinţei. Ori este sceptic, ori este pătimaş. Şi atunci, chiar dacă
aceste adevăruri nu le contrazice, îi place să nu audă de ele; în
această situaţie, sigur, că este nevoie de o anumită prudenţă.
85
Dar, adevărurile sfinte nu pot fi ascunse sub obroc. Numai

că celor care sunt necredincioşi, sceptici sau prea împătimiţi,
încât îi deranjezi din viaţa lor de consum, dacă le pui serios
problema credinţei, înainte de-a le da detaliile legate de
împărăţia lui Dumnezeu, va trebui să-i aduci la credinţă.
Câinii şi porcii pot fi şi diavolii
Sfântul Ioan Gură de Aur ne atenţionează, cât de mare
rău este să încredinţăm tainele noastre duşmanilor şi
uneltitorilor. De aceea Hristos ne spune: „Nu daţi cele sfinte
câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor,
ca nu cumva să se întoarcă şi să vă sfâşie” . Aşa s-a întâmplat şi
cu Eva. A dat cele sfinte câinelui, porcului. Acela a călcat în
picioare cuvintele, s-a întors şi a sfâşiat pe femeie.
Putem lua ca exemplu şi pe drept credniciosul Iov, pentru
că el ne va da mai mult curaj ca să ridicăm mâna împotriva
diavolului. Dincolo, şarpele era înşelătorul; şi a biruit; dincoace,
femeia lui Iov era ispititorul, şi n-a biruit; cu toate că era cu
mult mai vrednică de crezare decât şarpele. Mai mult, Iov a fost
ispitit după ce-şi pierduse averile, după ce-i pieriseră copiii,
după ce rămăsese gol de toate. Dincolo, nimic din toate
acestea. Iov, a rezistat cu curaj, deşi toate veneau pe capul lui,
deşi toate îl împovărau, datorită puternicii lui credinţe în
Dumnezeu.

cap. 7
<<Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va
deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i
se va deschide. Sau cine este omul acela între voi care, de va
cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră? Sau de-i va cere
peşte, oare el îi va da şarpe?
86
Dumitru NEAGU
Deci, dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor
voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele
bune celor care cer de la El?
[Matei 7: 7- 11]
ucenicilor şi mulţimii adunate, învăţându-i, să Îl caute pe
Dumnezeu să creadă în El, care este în stare să le dea toate cele
necesare. De aceea, adaugă: “Că oricine cere ia, cel care caută
află, şi celui ce bate i se va deschide”.
"Cereţi"
Formulând cererea arăţi că îţi dai seama de nevoia ta; şi,
dacă ceri în credinţă, vei primi. Domnul ne- a dat asigurări când
ne- a spus, “că oricine cere ia”. Pentru că, ne spune Hristos,
“cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine,
oare el îi va da piatră? Sau de-i va cere peşte, oare el îi va da
şarpe?”, “cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele
bune celor care cer de la El?”.
Dacă venim la Dumnezeu cu pocăinţă şi cerem prin
rugăciunea simplă, „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii”, primim ajutor.
Pentru că atunci când spui „Miluieşte-ne pe noi”, arăţi că îţi
pasă de aproapele tău, că te rogi şi pentru tine şi pentru ceilalţi
de lângă tine.
Dumnezeu te va milui. Numai să te rogi simplu şi
neîncetat, cerând cu smerenie mila Lui pentru tine şi pentru toţi
oamenii.
"Căutaţi"
Să nu dorim numai binecuvântările Sale, ci pe El,
personal. "Împrieteneşte-te dar cu Dumnezeu şi vei avea pace"
[Iov 22:21]. Caută şi vei găsi. Dumnezeu te caută şi orice dorinţă
pe care o simţi de a veni la El se datoreşte Duhului Său, care te
îndeamnă. Ascultă de acest îndemn. Hristos mijloceşte pentru
87
cel ispitit, rătăcit şi lipsit de credinţă. El caută să te aducă în

tovărăşia Sa. "De Îl vei căuta, Îl vei găsi" [1 Cronicilor 28:9].
"Bateţi"
Noi venim la Dumnezeu printr-o invitaţie specială şi El
aşteaptă să ne ureze bun venit în camera Sa. Primii ucenici care
L-au urmat pe Domnul nu erau mulţumiţi cu o convorbire
grăbită în timp ce mergeau; ei L-au întrebat: "Rabi, unde
locuieşti?" ”S-au dus şi au văzut unde locuia şi în ziua aceea au
rămas la El" [Ioan 1: 38-39]. Tot aşa putem şi noi să fim admişi
în cea mai strânsă intimitate şi legătură cu Dumnezeu. "Cel ce
stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt se odihnește la umbra Celui
Atotputernic" [Psalmi 91:1]. Fie ca aceia care doresc
binecuvântarea lui Dumnezeu să bată şi să aştepte la uşa
harului cu deplină asigurare, zicând: Pentru că Tu, o, Doamne!
ai zis: Cine cere, ia (capătă), cine caută, află (găsește); celui ce
bate, i se va deschide.
Dar să nu uiţi că, dacă vii înaintea lui Dumnezeu ca
înaintea unui Tată, recunoşti că ești un fiu al Său. Nu trebuie
numai să te încrezi în bunătatea Sa, dar şi să te supui voinţei
Sale în toate, ştiind că iubirea Sa este neschimbătoare. Tu
trebuie să respecţi poruncile şi să faci voia Sa. Iisus ne- a
făgăduit: "Cereţi şi veţi căpăta" [Ioan 16:24] numai acelora pe
care El i-a îndemnat să caute mai întâi Împărăția cerurilor şi
neprihănirea Lui.
Dumnezeu te va milui. Când cerem mila lui Dumnezeu şi
ne nevoim fără egoism, cu smerenie, cu mărinimie, Dumnezeu
ne va da atât nouă, cât şi celorlalţi tot ceea ce avem nevoie.

cap. 7
<<Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi
voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii>>
88
Dumitru NEAGU
[Matei 7: 12]
ucenicilor şi mulţimii adunate, învăţându-i, “Legea dragostei”
care arată în esenţă, că aşa cum ne dorim ca ceilalţi oameni nu
numai să nu ne nedreptăţească, ci şi să ne ajute, aşa şi noi
trebuie să ne comportăm faţă de ceilalţi. Aceasta este legea
înnăscută a dragostei, pe care o exprimă Hristos prin
următoarele cuvinte: „Ci toate câte voiţi să vă facă vouă
oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi
proorocii”.
Legea dragostei
Această lege strigă fiecărui om să iubească. Îi strigă să nu
facă niciun rău celuilalt, să nu fure, să nu nedreptăţească, să nu
atace onoarea familială a altuia, să nu spună minciuni, să nu
defăimeze şi să clevetească, să nu calomnieze pe celălalt, să nu
se ducă pe la tribunale şi să facă jurăminte mincinoase, să nu
ucidă, să nu ia viaţa altuia. Acestea le strigă legea dragostei. Dar
această lege nu se opreşte aici. Înaintează din ce în ce mai mult.
Strigă nu numai că trebuie să nu facem răul, ci trebuie să facem
şi binele celorlalţi oameni. Noi nu trebuie să rămânem reci şi
indiferenţi. Trebuie să alergăm în ajutorul lor prin toate
mijloacele de care dispunem. Şi pâine, şi apă, şi haine, şi
cuverturi, şi medicamente, şi orice fel de ajutor, trebuie să-l
oferim celorlalţi oameni. Şi aşa cum ne dorim ca ceilalţi oameni
nu numai să nu ne nedreptăţească, ci şi să ne ajute, aşa şi noi
trebuie să ne comportăm faţă de ceilalţi.
Aceasta este legea înnăscută a dragostei, pe care o
este Legea şi proorocii”.
„Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi
voi faceţi lor”
89
Hristos, Care a venit în lume ca să împlinească, să

desăvârşească, să completeze legea morală, să lărgească
hotarele iubirii şi să arate desăvârşirea, nu vrea ca omul să se
oprească în drumul iubirii. Vrea ca omul să înainteze. Vrea ca
omul să urce pe cele mai înalte trepte. Iubirea, aşa cum învaţă
Hristos, nu trebuie să se limiteze la un cerc îngust de oameni.
Pentru că o astfel de iubire, restrânsă la puţinii oameni care ne
iubesc, oricine o poate întâlni şi la cei mai păcătoşi oameni, şi la
cele mai păcătoase reuniri umane.
Iubirea pe care a propovăduit-o Hristos, sparge limitele
înguste, se lărgeşte şi se revarsă ca un râu în toată lumea.
Hristos ne învaţă că trebuie să-i iubim nu doar pe părinţi, pe
prieteni, pe rude, pe conaţionalii noştri, ci chiar şi pe străini şi
pe vrăjmaşii noştri. Cât de clar se aude glasul lui Hristos! „Iubiţi
pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine…” [Luca 6: 35]. Ne spune: Faceţi
bine chiar şi vrăjmaşilor voştri.
Acest lucru nu este uşor. Dar „cele cu neputinţă la oameni
sunt cu putinţă la Dumnezeu” [Luca 18: 27}. Doar în creştinism
se împlineşte această iubire ideală, care îi îmbrăţişează chiar şi
pe vrăjmaşi.
Iubirea pe care Hristos a învăţat-o, El însuşi a împlinit-o.
Sus, pe Crucea muceniciei Lui, Şi-a întins Preacuratele Sale
Mâini şi i-a îmbrăţişat pe toţi oamenii, chiar şi pe vrăjmaşii Lui.
S-a rugat pentru răstignitorii Săi şi a spus acele nemuritoare
cuvinte, care frâng inimile şi celor mai învârtoşaţi şi nemiloşi
oameni: „Părinte, iartă-le lor, căci nu ştiu ce fac” [Luca 23: 34].

cap. 7
<<Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi
lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi
90
Dumitru NEAGU
strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi

puţini sunt care o află>>
[Matei 7: 13- 14]
ucenicilor şi mulţimii adunate, învăţându-i, “Smerenia creştină
care duce la mântuire”. “Intraţi pe poarta cea strâmtă!” este o
poruncă. Iisus ne cheamă la Sine pe poarta cea strâmtă a
renunţărilor de toate felurile, renunţare hotărâtă de la toate
păcatele mari şi mici, împotriva Duhului Sfânt sau strigătoare la
Cer. Calea cea strâmtă duce la mântuire, este calea pe care
fiecare creştin ar trebui să o urmeze, este calea care duce sus,
în Împărăţia lui Hristos.
Ce este poarta cea strâmtă?
Pe vremea Domnului Iisus, locuitorii Palestinei trăiau în
cetăţi înconjurate de ziduri şi cele mai multe erau aşezate pe
dealuri şi munţi. Ca să ajungă cineva la porţi, care se închideau
la apusul soarelui, trebuia să meargă pe potecuţe prăpăstioase
şi stâncoase. Călătorul care venea spre casă la sfârşitul zilei
trebuia adesea să străbată urcuşul cel greu în cea mai mare
grabă, spre a ajunge la poartă înainte de căderea nopţii. Cel
care întârzia rămânea afară.
Calea cea strâmtă, pe care Iisus ne cheamă la Sine, trece
mai întâi prin poarta cea îngustă a renunţărilor noastre de toate
felurile, renunţare hotărâtă de la toate păcatele mari şi mici.
Calea cea strâmtă duce la mântuire, este cale pe care fiecare
creştin ar trebui să o urmeze, este calea care duce sus, în
Împărăţia lui Hristos.
Intraţi pe poarta cea strâmtă!
Este o poruncă adresată nouă tuturor oamenilor de pe
faţa pământului. Chemarea lui Iisus este clară, de a intra pe
poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care
duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Se ştie că fiecare
91
dintre noi avem această aplecare de a merge în voia soartei,

adică dimpreună cu valul secularizat.
Poarta largă, este voia noastră liberă, largă, prin care
intră într-un iureş accelerat toate gunoaiele lumii şi calea lată,
adică drumul primejdios pe care, din nefericire, apucăm din
tinereţile noastre şi până la bătrâneţe.
Istoria spirituală a lumii ne stă mărturie neclintită şi azi,
mai mult ca oricând, având noian de ispite care vin cu viteză
asupra noastră prin toată mass-media şi nu numai. Este un
semn apocaliptic! Ca alternativă la poarta largă şi calea lată
vine chemarea imperativă: “Intraţi pe poarta cea strâmtă!, căci
strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi
puţini sunt care o află”.
Aşadar, Iisus ne cheamă la Sine pe poarta cea strâmtă a
renunţărilor de toate felurile: de la mâncare multă, de la fumat,
de la bătaie, de la băutură şi desfrânare, de la ură şi mânie, de
la mândrie şi lene, de la făţărnicie; renunţare hotărâtă de la
toate păcatele mari şi mici, împotriva Duhului Sfânt sau
strigătoare la Cer, pe care, cu mic cu mare, mai puţin sau mai
mult ne învăluie viaţa noastră. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, ajută-ne, Te rugăm, să aflăm poarta strâmtă care
ne duce întru Împărăţia Ta!

cap. 7
<<Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine
de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veţi
cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau
smochine din mărăcini? Aşa că orice pom bun face roade bune,
iar pomul rău face roade rele. Nu poate pom bun să facă roade
rele, nici pom rău să facă roade bune. Iar orice pom care nu face
92
Dumitru NEAGU
roadă bună se taie şi se aruncă în foc. De aceea, după roadele

lor îi veţi cunoaşte>>
[Matei 7: 15- 20]
ucenicilor şi mulţimii adunate, învăţându-i, “Feriţi-vă de
proorocii mincinoşi”, pentru că ei o să vă abată de la calea cea
îngustă şi de la poarta cea strâmtă, care duce la mântuire în
Împărăţia lui Hristos. Mântuitorul ne spune şi cum pot fi
deosebiţi învăţătorii mincinoși de cei adevăraţi, „După roadele
lor îi veţi cunoaşte”, însă dacă nu avem o viaţă curată nu vom
putea deosebi aceste roade.
„Feriţi-vă de proorocii mincinoşi”
De la începutul creştinismului şi până acum nu s-au
pomenit vremuri pentru care să nu se potrivească această
proorocie. Domnul nu a arătat care anume sunt proorocii
mincinoşi de care trebuie să ne ferim. Ei se schimbă la fel ca
moda şi fiecare vreme naşte proorocii săi mincinoşi, care apar în
haine de oi, făţărnicindu-şi faptele ca să pară pline de bune
intenţii şi cu vorbele pline de adevăr. Dar ei au un scop precis,
să ne abată de la calea cea îngustă si de la poarta cea strâmtă,
care duce la mântuire în Împărăţia lui Hristos.
Astăzi, haina lor este însăilată din progres, civilizaţie,
luminare, libertate a gândirii şi a acţiunii, a convingerilor
personale, care nu acceptă credinţa, şi aşa mai departe. Toate
acestea sunt o mască amăgitoare. Ca atare, când vezi această
haină purtată în văzul lumii, nu te grăbi să-ţi pleci urechea la
vorbele „proorocilor” înveşmântaţi în ea. Ia aminte dacă sub
această haină de oaie nu se ascunde vreun lup. Să ştii că
Domnul e singurul care ne „propulsează” spre adevărata
desăvârşire, singurul îmblânzitor al inimilor şi obiceiurilor,
singurul luminător, singurul care dă libertate şi umple inima de
simţirea adevărului, care naşte o convingere pe care nimic în
93
lume nu poate s-o zdruncine. Drept aceea, îndată ce vei băga

de seamă în vorbele noilor „prooroci” fie şi o umbră de
contrazicere a învăţăturii Domnului, să ştii că e vorba de lupi
răpitori şi să te fereşti de ei.
Să ne ferim de înşelarea diavolului
Diavolul aleargă peste tot să înşele pe oameni şi reuşeşte
acest lucru atunci când găseşte câte unul care se încrede în
sine. Ce înseamnă să te încrezi în sine? Înseamnă să nu ţii cont
de învăţăturile şi viaţa Sfinţilor Părinţi şi să faci o amestecătură
între propria gândire, între filosofiile lumii actuale şi să
interpretezi Sfânta Scriptură aşa cum îţi vine bine.
Ceea ce noi avem nevoie pentru a ne feri de înşelare este
o bună cunoaştere a Sfintei Scripturi, a scrierilor Sfinţilor
Părinţi, dar mai ales avem nevoie de curăţie şi de smerenie, căci
fără acestea nici har nu ar mai fi. Din păcate, astăzi curăţenia şi
smerenia sunt foarte rare, însă învăţători sunt tot mai mulţi şi
atunci bineînţeles că şi rătăcirea creşte în rândul oamenilor.
Multe sunt cursele înşelătorului vrăjmaş, şi după cum au
primit descoperire Sfinţii Părinţi, din aceste curse scapă doar cei
care au smerita cugetare. Diavolul, după cum ne spun iarăşi
Sfinţii Părinţi, nici măcar nu ştie ce este smerita cugetare.
Smerita cugetare are omul, care îşi vede păcatele, şi care a
ajuns să deosebească binele de rău. Sigur, că la acest fel de
discernământ se ajunge după curăţirea de păcate; astfel, cei
care trăiesc în păcate şi nu se pocăiesc, nu au cum să aibă darul
deosebirii. Sunt multe ipostaze ale înşelării, cele mai evidente
fiind cele în care ne îndepărtăm de la învăţătura Mântuitorului
şi a Sfinţilor Părinţi.
„După roadele lor îi veţi cunoaşte”
La baza nevoinţei noastre trebuie să stea îndemnul
Mântuitorul Iisus Hristos care zice că, atât omul cât şi pomul
94
Dumitru NEAGU
“după roadele lor îi veţi cunoaşte”. Deci, pomul se cunoaşte

după roade şi omul după fapte.
După roadele lor îi veţi cunoaşte, însă dacă nu avem o
viaţă curată nu vom putea deosebi aceste roade.
De aceea să ne cercetăm mereu, în primul rând să nu fim
noi cei rătăciţi, şi după ce ne vom osteni să trăim în curăţie şi
smerenie, atunci vom putea să ne ferim de duhul înşelător al
acestei lumi. Roadele curăţiei şi smereniei sunt minunate şi
peste acestea se coboară şi înţelepciunea cea de sus, care îi
ruşinează pe îngâmfaţii acestei lumi.
Cel mai periculos este atunci când cineva nici nu bagă de
seamă şi nici nu se gândeşte la lucrarea înşelătorului, care se
află permanent în preajma noastră. De aceea, să ne cercetăm
mereu şi să fim conştienţi că atâta timp cât trăim în acest trup
putem să greşim, însă cel mai lesne se greşeşte cu cuvântul.
Astfel, să căutăm să ne rugăm cât mai mult şi să vorbim pe cât
posibil doar atunci când este necesar.

cap. 7
<<Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în
împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din
ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu
în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni
şi nu în numele Tău minuni multe am făcut? Şi atunci voi
mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă
de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea. De aceea, oricine aude
aceste cuvinte ale Mele şi le îndeplineşte asemăna-se-va
bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă. A căzut
ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în
casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă.
Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte,
95
asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe

nisip. Şi a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat
vânturile şi au izbit casa aceea, şi a căzut. Şi căderea ei a fost
mare>>
[Matei 7: 21- 27]
Spre finalul Predicii de pe munte Domnul Hristos a dorit
să transmită mulţimilor, “îndemnul la îndeplinirea poruncilor”,
vorbindu-le despre “Falsa credinţă” atunci când unii vor fi
excluşi de la mântuire, sub învinuirea de „lucrători ai
fărădelegii” şi despre “Temelia casei zidită pe stâncă”. Domnul
Iisus Hristos a spus: „Tot cel ce aude cuvintele Mele şi le
împlineşte se aseamănă bărbatului înţelept care şi-a zidit casa
pe stâncă”. Cuvintele acestea pot fi considerate ca o concluzie a
tot ceea ce Domnul Hristos a dorit să transmită mulţimilor. Că
El este cu adevărat Stânca Veacurilor, şi cel care vrea să-şi
zidească viaţa în siguranţă trebuie să o zidească pe această
Stâncă.
Falsa credinţă
În predica Lui de pe munte, Domnul i-a mustrat pe acei
lucrători ai Evangheliei care, prin felul de a practica lucrarea lor,
cred că sunt credincioşi şi devotaţi misiunii lor, dar, în realitate,
ei sunt lucrători ai fărădelegii.
„Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne! va intra în
Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din
ceruri. Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au,
nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos
demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut? Şi atunci
voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi: Depărtaţi-
vă de la Mine, cei ce lucraţi fărădelegea! “
Aşadar, unii „buni” creştini, unii oameni ai Bisericii,
aparent râvnitori şi activi în lucrările iubirii şi în cele misionare,
vor fi uimiţi şi surprinşi în ziua Judecăţii lui Hristos, atunci când
96
Dumitru NEAGU
vor fi excluşi de la mântuire, sub învinuirea de „lucrători ai

fărădelegii”.
Prin urmare, cei din această categorie nu vor fi oameni
care merg doar uneori la Biserică, ci vor fi – după părerea lor –
creştini conştiincioşi şi, desigur, conlucrători buni ai lui Hristos,
după cum vor crede îndreptăţit, întrucât ceea ce au făcut
pentru Hristos, au făcut „în numele Lui”!
Astfel, în mod justificat, îşi vor pune în ziua înfricoşătoarei
Judecăţi întrebări pline de nelinişte: „Nu în numele Tău am
proorocit”? N-am făcut minuni multe prin puterea numelui
Tău? Cum de nu ne cunoşti, Doamne? Şi cum de noi, cei
râvnitori, din conlucrători credincioşi ai Tăi, am devenit
lucrători ai fărădelegii? Cum este posibil?
Tâlcuitorii acestor importante versete evanghelice
menţionează, după părerea lor, că aceşti lucrători ai fărădelegii:
• Aveau probabil viaţa nevrednică de misiunea lor;
• Foloseau harul lui Dumnezeu pentru împlinirea voii lor;
• Foloseau numele lui Hristos, dar fără duhul iubirii de
Hristos.
Lucrătorii fărădelegii săvârşeau lucrări, dar nesocoteau
lucrarea principală şi primară a vieţii lor, lupta pentru păzirea
poruncilor lui Hristos, care se referea la sporirea lor
duhovnicească. N-au fost interesaţi de hristificarea lor.
Nu învăţaseră că nu orice lucrare duce la mântuire, doar
prin simplul fapt că este o lucrare. Lucrarea, orice lucrare
mântuitoare, „în Dumnezeu săvârşită”, îl preschimbă pe omul
interior în chipul lui Hristos. Hristos nu i-a recunoscut pe
lucrătorii fărădelegii ca pe fraţi ai Lui, deoarece, prin faptele lor,
se înstrăinaseră deja de chipul Său. De aceea le-a spus: „nu v-
am cunoscut pe voi”.
Temelia casei zidită pe stâncă
97
“A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi

au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată
pe stâncă”
Mulţi dintre cei care-L ascultau pe Iisus îşi petrecuseră
toată viaţa lângă Marea Galileii. Ei cunoşteau prea bine rampele
abrupte şi defileurile prin care izvoarele de munte îşi faceau loc
către lac. Cele mai multe dintre ele secau vara, dar în perioada
ploioasă a iernii, ele deveneau torente ameninţătoare,
inundând văile dimprejur. Adesea, şuvoaiele măturau casele
construite pe povârnişuri. Mult mai sus, pe creastă, erau casele
zidite pe stâncă solidă. Ele rezistau ploilor pentru că "aveau
temelia pusă pe stâncă, iar vântul, valurile şi furtuna izbeau în
ele în zadar".
Iisus a repetat parabola celor două case pentru a-i
accentua învăţătura. Singura diferenţă dintre cele două relatări
este temelia. Omul nechibzuit, bizuindu-se pe propriile eforturi,
era în siguranţă atunci când soarele strălucea, dar când
torentele furioase determinate de iarna grea, s-au revărsat
asupra casei sale, aceasta a cedat. Să construieşti, undeva la
înălţime, într-o zonă stâncoasă, este o muncă dificilă şi necesită
multă muncă. Luca ne spune că cel care şi-a zidit casa pe
stâncă, "a săpat adânc" [Luca 6: 48]. Aceasta necesită timp şi
efort.
Cuvintele lui Iisus trebuie să fie pietrele de temelie ale
vieţii şi caracterului nostru. "Cuvântul Dumnezeului nostru
rămâne în veac" [Isaia 40: 8]. Învățăturile Sale au rămas şi vor
rămâne în decursul veacurilor. "Cerul şi pământul vor trece, dar
cuvintele Mele nu vor trece" [Matei 24: 35].
Iisus este cu adevărat Stânca Veacurilor, şi cel care vrea
să-şi zidească viaţa în siguranţă trebuie să o zidească pe
această Stâncă.
98
Dumitru NEAGU
8. Predica lui Iisus de pe munte se încheie cu versetele

28,29, cap. 7
<<Iar când Iisus a sfârşit cuvintele acestea, mulţimile erau
uimite de învăţătura Lui.
Că îi învăţa pe ei ca unul care are putere, iar nu cum îi
învăţau cărturarii lor>>
[Matei 7: 28,29]
Predica lui Iisus de pe munte, prezentată şi comentată în
acest material, se încheie cu ultimele două versete din cap. 7,
din Evanghelia după Matei. Tot ca o concluzie ni se spune că
“mulţimile erau uimite de învăţătura Lui” şi de „puterea
cuvântului Său”. Vedem că mulţimile erau pătrunse de cuvântul
Său dumnezeiesc, care era diferit de învăţătura pe care
cărturarii poporului iudeu, o practicau.
Puterea cuvântului în epoca noastră s-a degradat
Astăzi în relaţiile dintre oameni “puterea cuvântului” s-a
degradat. Oamenii s-au obişnuit, în societatea noastră, că
cinstea se cumpără, ca orice marfă. Ca şi adevărul. Dar până şi
ţăranul noastru, altă dată cu frică de Dumnezeu şi de lege, a
devenit şi el aşa, duplicitar, mincinos şi asta pentru că
intelectualul l-a învăţat.
Omul nostru caută senzaţionalul, dacă un lucru nu i se
prezintă ca ieşit din comun, umflat, mincinos, nici nu-l ia în
seamă.
Oamenii citesc ziare, se hrănesc cu ele, dar acestea sunt
pline de ce vrei şi de ce nu vrei, dacă te iei după ele îţi pare că
pe lumea asta numai vrăjmaşul mai lucrează. Doar câte un
articol pe ici, acolo, rătăcit prin pagini care mai spune ceva
adevărat, profund, în rest totul pare a fi caricatura vieţii pentru
care ne-a lăsat Dumnezeu. În lume, la televiziune, în presă,
lucrează mai mult inspiraţia vrăjmaşului care are la cheremul lui
toate mijloacele ca să lupte împotriva moralei creştine.
99
Civilizaţia n-a pregătit omul să se confrunte şi cu roadele

tari ale ei şi de asta omul pare rătăcit în mijlocul lucrurilor pe
care tot mintea omenească şi impulsul lui Dumnezeu le-au pus
la cale. Dacă omul ar asculta glasul intim al lucrurilor, dacă nu
s-ar îndepărta de sinele său speriat şi chiar îngrozit de ce vede,
altfel ar controla realitatea.
Puterea cuvântului lui Hristos
Mântuitorul Iisus Hristos a vorbit oamenilor despre
Dumnezeu şi despre Împărăţia Cerurilor, folosindu-se de
cuvinte cu putere multă, precum au mărturisit cei care L-au
ascultat: "Iar mulţimile erau uimite de învăţătura Lui. Că îi
învăţa pe ei ca unul care are putere, iar nu cum îi învăţau
cărturarii lor".
Când ucenicii au fost trimişi să propovăduiască
Evanghelia, Mântuitorul le-a spus: "Iată, v-am dat putere să
călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea
vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma" [Luca 10: 19]. Mai apoi,
înainte de Înălţare, Mântuitorul le-a spus ucenicilor Săi despre
Pogorârea Duhului Sfânt, zicând: "Veţi lua putere, venind Duhul
Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată
Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului" [Fapte 1:
8].
Astăzi, mai înainte de a citi Sfânta Evanghelie, diaconul
este binecuvântat de episcop, cu următoarea rugăciune:
"Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului, întru tot lăudatului
Apostol şi Evanghelist (Matei), să-ţi dea ţie, celui ce
binevesteşti, cuvânt cu putere multă, spre plinirea Evangheliei
iubitului Său Fiu, a Domnului nostru Iisus Hristos."
Puterea cuvântului nostru
Toţi ne dorim să avem cuvânt cu putere multă, spre a
putea ajunge la inima celor de lângă noi. Aceste cuvinte "cu
putere multă" nu se întemeiază însă pe puterea noastră de
100
Dumitru NEAGU
convingere sau pe oarecare tehnici de manipulare, ci pe harul

lui Dumnezeu, care este dăruit celor care se curăţesc de patimi.
Cuvintele noastre capătă putere pe măsură ce alungăm
din noi patimile şi primim de la Dumnezeu acea "putere", care
este harul Duhului Sfânt. Pentru aceasta, oamenii duhovniceşti
luminează şi despătimesc locul în care trăiesc, alungând
duhurile necurate şi atrăgând mila lui Dumnezeu, iar cei
pătimaşi întunecă şi mai mult lucrurile din jurul lor.
Sfântul Apostol Pavel spune lămurit că puterea cuvintelor
sale nu vine dintr-o înţelepciune omenească (inteligenţă,
cunoştinţe, retorică), ci din harul lui Dumnezeu, zicând:
"Cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stau în cuvinte de
înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului
şi a puterii, pentru că credinţa voastră să nu fie în înţelepciunea
oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu" [I Corinteni 2: 4-5].
Precum cuvintele lui Hristos sunt asemenea unor vehicule
care poartă energiile Sale necreate, ca expresii ale Persoanei
dumnezeieşti, care ni se dăruieşte prin ele, tot aşa, cuvintele
noastre trebuie să devină prelungiri ale cuvintelor lui Hristos, ca
acestea să rodească şi în alte suflete.
Atunci când cuvintele noastre sunt neputincioase,
înseamnă că avem încă multe păcate, iar sufletul nostru este
slăbănogit. Astfel, cu cât ne vom asemăna mai mult cu
Dumnezeu, cu atât vom dobândi cuvinte asemănătoare cu ale
Lui, în faţa cărora nu vor putea sta toţi înţelepţii lumii şi toată
viclenia duhurilor necurate.
BIBLIOGRAFIE
1. XXX, (1988), Bibllia sau Sfânta Scriptură (format mic

închisă cu fermoar), Ed. IBMBOR, Bucureşti.
2. XXX, Comentarii Patristice, Doxologia.ro.
3. XXX, Cuvântul ortodox.ro
4. Părinte Gheorghe Calciu, (2009), Cuvinte vii, Editura
Bonifaciu, Bacău.
5. Sfântul Nicolae Velimirovici, (2001), Predici, Editura
Sophia, Bucureşti.
6. Neagu D., (2012), Cartea III-a, Pelerin la locurile sfinte şi
la sfinţii Părinţi, Editura Curtea Veche, Bucureşti.
7. XXX, (2008), Alte mărturii despre Părintele Arsenie
Boca, Editura Agaton, Făgăraş.
8. Neagu D., (2013), Cartea IV-a, Învăţături către fiica mea
Eugenia, Editura Printech, Bucureşti.
9. XXX, Creştin ortodox.ro
10. XXX, (1972), Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă,
Ed. IBMBOR, Bucureşti.
11. Ioan Cişmileanu, (2004), Mărturii din Ţara Făgăraşului
despre Părintele Arsenie Boca, vol. 1, Editura Agaton, Făgăraş.
12. Dumitru Stăniloae, (1994), Filocalia sfintelor nevoinţe
ale desăvârşirii, vol 3, Ed. Harisma, Bucureşti.
13. Cuv. Siluan Athonitul, (2001), Între iadul deznădejdii şi
iadul smereniei- Însemnări duhovniceşti, Ed. Deisis, Sibiu.
14. Origen, (2001), Despre rugăciune, Ed. Herald,
Bucureşti.
15. XXX, (2009), Mântuirea Păcătoşilor, Ed. Egumeniţa.
16. Arhimandrit Ioanichie Bălan, (1997), Călăuză ortodoxă
în familie şi societate II, Ed. Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
102
Dumitru NEAGU
17. Neagu D., (2014), Cartea VII-a, Toată viaţa m-am

luptat să-L descopăr pe Hristos, Ed. Printech, Bucureşti.
18. Didim din Alexandria (cel Orb), (2001), Despre Duhul
Sfânt, Ed. Sofia, Bucureşti.
19. Neagu D., (2015), Tratatul „Cartea mea de viaţă şi de
credinţă”, Cărţile I – VII-a, Editura Printech, Bucureşti.
BIOGRAFIE PERSONALĂ
Dr. ing. Dumitru NEAGU

< forma redusă >
Date personale: NEAGU

Dumitru, născut la 14.09.1948,
com. Corbeanca, judeţul Ilfov,
căsătorit, cetăţenia- română,
stagiul militar satisfăcut în
perioada 1968- 1970 la UM
01926 Timişoara.
Familia: părinţi- Mihalache şi
Ecaterina; soţie- Lidia; fiică-
Eliza Eugenia (1976).
Studii; Facultatea Tehnologia
Construcţiilor de Maşini, subingineri- Tehnologia prelucrări la
rece- anul absolvirii 1976; Facultatea Ingineria şi Managementul
Sistemelor Tehnologice, inginer- specialitatea Tehnologia
Construcţiilor de Maşini- anul absolvirii 1993; Doctorat în
specialitatea Tehnologia Construcţiilor de Maşini, în domeniul
proceselor de prelucrare cu fascicul de electroni, Bucureşti
1999.
Titlul ştiinţific: Cercetător ştiinţific gradul I (Senior researcher),
doctor inginer.
Activitatea profesională: 1965- 1972 muncitor, 1972- 1976
tehnician, 1976- 1977 subinginer- ICMA Bucureşti; 1977- 1992
subinginer, şef colectiv cercetare- ICPE Bucureşti; 1992- 1997
104
Dumitru NEAGU
subinginer pr., inginer şef şi şef colectiv cercetare- ICPE

Electrostatica Bucureşti; 1997- 2000 inginer şef, 1998: CP III,
2000: CP II, şef colectiv cercetare INCSEE Bucureşti; 2001- 2006
director tehnic, 2002: CP I, şef colectiv cercetare- ICPE
Electrostatica Bucureşti; 2007- 2011 cercetător ştiinţific gr. I
(Senior researcher), şef colectiv cercetare- INCDIE ICPE- CA (
cercetări avansate) Bucureşti; din ianuarie 2011 pensionat la
limită de vârstă, după 45 de ani neîntrerupţi de muncă.
Competenţă profesională: Tehnologii neconvenţionale,
cercetare ştiinţifică 35 ani, din care în domeniul Electrostaticii
30 de ani privind: maşini de copiat documente; procese de
tratare superficială a suprafeţelor metalice- durificarea şi
alierea cu fascicul de electroni şi scânteie electrică; proiectare,
realizare, montaj şi punere în funcţiune, de utilaje şi instalaţii
complexe destinate electrotehnologiilor bazate pe fascicul de
electroni, scânteie electrică, electromagnetice şi acustice;
coordonare colective de cercetare, activităţi de inginer şef 8 ani
şi activităţi de director tehnic 6 ani. Introducerea în fabricaţie la
agentul economic; maşini electrostatice de copiat, componente
pentru industria energetică; tuburi şi fuste termocontractabile,
papuci şi mufe. Patru ani în domeniul cercetărilor avansate
privind tratamente termice superficiale cu fascicule de electroni
şi laser, precum şi depuneri de straturi subţiri în vid.
Rezultate ale activităţii ştiinţifice: 3 cărţi tipărite de edituri
centrale cu ISBN, 17 cărţi tipărite de tipografii locale, 9 brevete
de invenţie, 61 articole din care: 30 publicate în reviste de
specialitate, 7 publicate în volumele unor manifestări ştiinţifice
internaţionale, 2 publicate în volumele unor manifestări
105
ştiinţifice naţionale şi 22 de comunicări ştiinţifice, realizarea a

peste 60 de contracte de cercetare şi de colaborare.
Diplome şi Premii: Diploma şi premiul I – Expoziţia naţională a
invenţiilor, Bucureşti 1981; Diploma „Novator SEV- 81” -
Expoziţia realizărilor economiei României, Moscova 1981;
Diploma şi medalia de bronz- Salonul Internaţional al
Invenţiilor, Geneva 2002; Diploma de excelenţă- Societatea
Inventatorilor din România, TIB INVENTICA 2003; Diploma de
merit- pentru activitatea în cadrul „Association for
Nonconventional Technologies” 2005; Diploma şi medalia
jubiliară- A 45-a şi a 50-a aniversare, pentru contribuţii
deosebite la dezvoltarea ICPE Bucureşti; Diploma de Excelenţă
cu Medalia INVENTICA, acordată de Institutul Naţional de
Inventică, Iaşi, în cadrul Salonului Regional al Cercetării
EXPOTEHNICA 2008, Bacău; Diploma de Excelenţă, acordată de
„Asociaţia de Tehnologii Neconvenţionale” ARTN, 2009,
Oradea.
Membru al asociaţiilor profesionale: Asociaţia Română de
Tehnologii Neconvenţionale – ARTN, filiala Bucureşti, din 1993
şi pentru activitatea depusă i s-a acordat Diplôme of merit, în
anul 2005; Asociaţia Societatea de Electrostatică din România
ASER, membru fondator din 1993.
Titluri de cărţi din specialitate: Este autor al cărţilor,
"Durificarea cu fascicul de electroni" Editura Printech,
Bucureşti, în două ediţii 2001 şi 2002, "Tratamente termice
superficiale cu fascicul de electroni" Editura Curtea Veche,
Bucureşti, în anul 2006 şi „Procese cu fascicul de electroni”
Editura Curtea Veche, Bucureşti, în 2008.
106
Dumitru NEAGU
Limbi străine: limba engleză (mediu), limba franceză

(începător).
Publicarea biografiei personale: În „Enciclopedia
Personalităţilor din România”, Ediţia a V-a, Editura Hubners
Who is Who, Schweiz, 2010, pag. 916, precum şi în Ediţiile a VI-
a (2011), a VII-a (2012), a VIII-a (2013), a IX-a (2014) şi a X-a
(2015) şi în “Dicţionarul Personalităţilor din România” –
Biografii contemporane, ONG ECO- Europa, Redacția Romanian
Biographic Institute, Ediţia I (2013), pag. 321- 322, a II-a (2014),
pag. 320- 321 şi a III-a (2015).
Personalităţi din familie: Neagu Gh. Mihalache (tată) a fost
decorat, în data de 21.08.1944, cu medalia BĂRBĂŢIE şi
CREDINŢĂ cu Spade, clasa a III-a, (O.Z.873/1944), în cel de-al
doilea război mondial 15.08.1943-17.01.1945, pe front, cu
Regimentul 2, Artilerie Grea.
Hobby: Lectură şi studiu teologic, călătorii şi pelerinaje.

Pregătire teologică: studiul individual şi pregătire doctorat în
teologie, sesiunea 2000, cu tema: “Spiritualitatea la poporul
român” (examen nesusţinut, din cauza introducerii în ultimul
moment a examenelor la limbile clasice, greacă şi latină).
Pelerinaje la locurile sfinte: în zece ţări (până în iulie 2014),
România mănăstiri şi sfinte moaşte, Israel şi Ierusalim, Grecia,
Insule şi Sfântul Munte Athos, Bulgaria şi Basarabovo, Egipt şi
Peninsula Sinai, Turcia şi Constantinopol, Cezareea-Capadocia,
Italia şi Roma-Vatican, Iordania şi Muntele Nebo, Siria şi
Damasc, Republica Moldova şi Basarabia.
107
Titluri de cărţi din teologie: Este autor al cărţilor: Cartea I,

Cronologia evenimentelor din Biblie, Editura Curtea Veche,
Bucureşti, 2011; Cartea II-a, Cunoştinţa despre Dumnezeu,
puterile cereşti şi apostoli, Editura Curtea Veche, Bucureşti,
2011; Cartea III-a, Pelerin la locurile sfinte şi la sfinţii Părinţi,
Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2012; Cartea IV-a, Învăţături
către fiica mea Eugenia, Editura Printech, Bucureşti, 2013;
Cartea V-a, Viaţa şi familia mea - Consemnări şi imagini, Editura
Curtea Veche, Bucureşti, 2013; Cartea VI-a, Talantul meu,
Realizarea de unicate în cercetare, Editura Curtea Veche,
Bucureşti, 2013; Cartea VII-a, Toată viaţa m-am luptat să-L
descopăr pe Hristos, Editura Printech, Bucureşti, 2014; Tratatul
„Cartea mea de viaţă şi de credinţă”, Cărţile I – VII-a, Editura
Printech, Bucureşti, 2015; Cartea IX-a, Predica de pe munte a lui
Hristos – Comentarii duhovniceşti, Editura Printech, Bucureşti,
2015.
Diplome din pelerinaje: de la locurile Sfinte din Israel:
Gramată Jubiliară, dată în Sfânta Cetate a Ierusalimului de
Arhim. Ieronim, delegat Patriarhal la locurile sfinte şi superior al
aşezămintelor româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan, de
Sfintele sărbători de Paşti, în pelerinajul din perioada 28 aprilie-
04 mai 2005; Diploma de pelerin în Ţara Sfântă, dată de Bazilica
Travel, de Pr. dr. Dinu Pompiliu, Protoereu al Protoeriei 3
Capitală, de Schimbarea la Faţă a Domnului, în pelerinajul din
perioada 16- 27 august 2009.
Construcţii religioase: A generat: Troiţa- Monumentul eroilor
din Corbeanca, la veterani de război este înscris şi numele
tatălui său Neagu Mihalache, decorat în cel de-al doilea război
108
Dumitru NEAGU
mondial, cu medalia “Bărbăţie şi Credinţă” cu Spade, clasa a III-

a, proiectare construcţie, proiectare pictură şi participare la
finanţare, din satul Corbeanca, Ilfov; Biserica Înălţarea Sfintei
Cruci- Corbeanca, ca ctitor principal, din satul Corbeanca, Ilfov,
prin: donaţie teren 1019 mp pentru Biserică, Arhiepiscopiei
Bucureştilor, finanţare şi coordonare: PUZ, proiecte Biserică şi
alte activităţi aflate în desfăşurare, începând cu anul 2007,
Certificat urbanism de la Primăria Corbeanca, în anul 2013.

Alte detalii:
Tm: 0724 50 90 56;
Email: dneagu@dumitruneagu.ro;
Pagină internet: www.dumitruneagu.ro;
ANEXĂ – CĂRŢI TIPĂRITE
D. Neagu, Cartea Durifcarea D. Neagu, Tratamente

cu fascicul de electroni, termice superficiale cu
Editura Printech, Bucureşti, fascicul de electroni, Editura
2000, 2001 Curtea Veche, 2006
D. Neagu, Procese cu fascicul

de electroni, Editura Curtea
Veche, 2008
110
D. Neagu, Cartea I, Cronologia D. Neagu, Cartea a II-a,

evenimentelor din Biblie, Cunostinţa despre Dumnezeu,
Editura Curtea Veche, Bucureşti, puterile cereşti şi apostoli,
2011 Editura Curtea Veche, Bucureşti,
2011
D. Neagu, Cartea a III-a, Pelerin

la locurile sfinte şi la sfinţii
Părinţi, Editura Curtea Veche,
Bucureşti, 2012
111
D. Neagu, Cartea a IV-a, D. Neagu, Cartea a V-a, Viaţa

Învăţături către fiica mea şi familia mea, Consemnări şi
Eugenia , Editura Printech, imagini, Editura Curtea Veche,
Bucureşti, 2013 Bucureşti, 2013
D. Neagu, Cartea a VI-a, Talantul

meu, Realizarea de unicate în
cercetare, Editura Curtea Veche,
Bucureşti, 2013
112
D. Neagu, Cartea a VII-a, Toată D. Neagu, T R A T A T U L,

viaţa m-am luptat să-L descopăr Cartea mea de viaţă şi de
pe Hristos, Editura Printech, credinţă, Cărţile I-VII, Editura
Bucureşti, 2014 Printech, Bucureşti, 2015
D. Neagu, Cartea a IX-a,

Predica de pe munte a lui
Hristos – Comentarii
duhovnicesti, Editura Printech,
Bucureşti, 2015

Cartea-A-9-A Predica Munte PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cartea-A-9-A Predica Munte PDF

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dumitru NEAGU

PREDICA DE PE MUNTE A LUI HRISTOS

PREDICA DE PE MUNTE A LUI HRISTOS

Tipar executat la:

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră

Dreptatea creştină trebuie să urmărească

Palma peste obrazul cel drept.......................................... 36

1. Iisus continuă predica de pe munte cu

“Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi”.................................. 81

Cartea “ Predica de pe munte a lui Hristos - Comentarii

În cărţile scrise de mine până acum, dar mai ales în

va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor

Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de

În al doilea an al Lucrării lui Iisus Hristos, pe pământ, se

Capernaum; Muntele Fericirilor; Cana, locul primei minuni a

Muntele Fericirilor este locul în care Iisus a ţinut o predică

frumos Marea Galileii, cu toate localităţile riverane. Se vede

bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă

virtuţilor creştine are certitudinea dobândirii fericirii veşnice în

1. Iisus îşi începe predica de pe munte în faţa mulţimii

cu "Fericiţi sunt…" sau în latină "Beati…" Cuvântul latinesc a dat

Vedeţi, a fi, a deveni o parte sau un şurub al vieţii

Nu este vorba de a moşteni pământul acesta lumesc. Aici

Aceasta se adevereşte chiar în lumea noastră păcătoasă.

psalmistul, ce este omul ca să aibă aşa cinste, să fie puţin mai

h. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este

Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în

2. Iisus continuă predica de pe munte cu versetul 13,

numindu-i “sarea pământului”, care dacă se va strica, neamul

3. Iisus continuă predica de pe munte cu versetele 14,

În Predica de pe munte, Mântuitorul Hristos se adresează

întunecată a lumii păcatului. Iar aceasta se înfăptuieşte atunci

4. Iisus continuă predica de pe munte cu versetul 16, cap. 5

bună este semnul că trăim în Hristos, fără de care nu putem

Sfinţii Părinţi şi astăzi ne-ar vesti, Evanghelia faptelor

5. Iisus continuă predica de pe munte cu versetul 17,

În Predica de pe munte, Mântuitorul Hristos se adresează

dreptăţii stricte, cel nou e al dragostei care atât de măreţ şi în

6. Iisus continuă predica de pe munte cu versetul 18,

Poruncile lui Dumnezeu sunt obligatorii pentru oamenii

7. Iisus continuă predica de pe munte cu versetul 19,

trebuie să fie atent la toate poruncile lui Dumnezeu, chiar şi la

După conştientizarea celor două păcate, regele David s-a

8. Iisus continuă predica de pe munte cu versetul 20,

duvohnicească mai profundă, interioară, nu de formă, pentru a

dreptate înţelegem totalitatea virtuţilor. Mântuitorul îndeamnă

Iubirea dumnezeiască desăvârşeşte dreptatea

9. Iisus continuă predica de pe munte cu versetele 21-

au venit şi au luat Ierusalimul, în semn de dispreţ pentru acest

manifestă cuvintele Mântuitorului în viaţa de zi cu zi: nu vei ieşi

sminteşte pe tine, taie-o şi o aruncă de la tine, căci mai de folos

ne unii de alţii. Doar aşa vom alunga desfrânarea din sânul

11. Iisus continuă predica de pe munte cu versetele 31,

anunţarea Legii, adulterul va primi pedeapsa capitală: moartea

dezintegra şi reface cu alt partener". De aceea, soţii nu se pot

12. Iisus continuă predica de pe munte cu versetele 33-

înmulţit nedreptatea şi minciuna, prin activitatea amăgitoare,

13. Iisus continuă predica de pe munte cu versetele 38-

<<"Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte"; Nu vă

aproapele său, primeşte Harul lui Dumnezeu, primeşte mai mult

acceptând greu acest lucru, ci cu inima bună, cu atât mai mult