Sunteți pe pagina 1din 7

TAINA SFÂNTULUI MASLU ÎN PRIMA PERIOADĂ PATRISTICĂ

Introducere

Boala nu poate fi negată. Este o realitate care în zilele noastre cuprinde tot mai mulţi
semeni. Pornind de la îmbolnăvirea sufletului, omul ajunge pas cu pas la boala trupului.
Pentru că „omul ca făptură psiho-fizică, uneşte în sine suferinţele trupeşti cu cele
sufleteşti. Prin trupul său material el este legat de natură, de cosmos, iar prin suflet este
legat de Dumnezeu, este înrudit cu Dumnezeu” 1, de aceea pentru a vindeca aceste
suferinţe Biserica se foloseşte de Taina Sfântului Maslu. Conform definiţiei „Maslul
este Taina prin care creştinul bolnav, uns cu untdelemn sfinţit, dobândeşte, cu
rugăciunile preoţilor, harul vindecării de boli trupeşti şi iertare de păcate” 2 astfel vedem
din definiţie că prin această Taină ni se arată imensa iubire a lui Dumnezeu, care prin
rugăciunile preoţilor dă sănătate trupului omenesc, pentru a putea să-şi lucreze
mânuirea. Şi chiar dacă tămăduirea trupească, nu vine imediat fie din cauza
nevredniciei, fie din planul lui Dumnezeu, Harul Tainei Sfântului Maslu aduce uşurare,
mângâiere şi întărire bolnavului în purtarea cu vrednicie a bolii şi iertarea păcatelor.
Biserica Ortodoxă Română prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh
Daniel, nu a rămas indiferentă faţă de suferinţă umană, dedicând anul 2012 acestei Taine
a vindecării trupeşti şi sufleteşti. Grija Bisericii s-a arătat prin târnosirea unor bisericii
aparţinătoare spitalelor, prin cercetarea celor aflaţi în suferinţă, prin organizarea de
conferinţă şi simpozioane toate având ca temă Taina Sfântului Maslu. De asemenea s-a
urmărit ca prin programele catehetice destinate copiilor: „Hristos împărtăşit copiilor“ şi
„Alege Şcoala“, aceştia să fie atenţi la suferinţa semenilor lor.
Grija Bisericii s-a arătat şi prin cărţile apărute la editurile Patriarhiei Române dintre
care credem că merită amintite şi nu doar amintite ci şi lecturate atât de preoţi, de
medici, de profesorii de religie, de studenţii teologi, cât şi de toţi cei care se apleacă spre
suferinţa semenilor. Amintim astfel de: Taina Sfântului Maslu,

1
Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Dogmatica, vol. I, Bucureşti, 1978, p. 388.
2
Arhimandrit Cleopa Ilie, Călăuză în Credinţa Ortodoxă, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători
Neamţ, 2007, p. 307.
îndrumător teologic, Liturgic şi pastoral, editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei
Munteniei şi Dobrogiei, Bucureşti, 2012, Jean-Claude Larchet, Sfârşit creştinesc vieţii
noastre, fără durere, neînfruntat, în pace, traducere din limba franceză de Marinela
Bojin, editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2012, Pr. Prof. Stanley S.
Harakas, Despre viaţă şi mântuire, Tâlcuiri la lecturile biblice din Slujba Sfântului
Maslu, traducere din engleză de Prof. Paul Bălan, editura Basilica a Patriarhiei Române,
Bucureşti, 2012, de asemenea nu poate fi trecută cu vederea nici lucrarea Părintelui
medic Cornel Jupâneanţ, Taina Sfântului Maslu - o interpretare teologică şi medicală,
editura Diecezană Caransebeş, 2012 şi nu în ultimul rând, deşi nu a apărut în anul 2012,
dar merită amintită şi studiată este cartea domnului profesor Dr. Paul Mayendorff, Taina
Sfântului Maslu, traducere, prefaţă şi note Cezar Login, editura Renaşterea, Cluj-
Napoca, 2011.
Pe lângă acestea grija Bisericii din România pentru cei aflaţi în suferinţă a culminat
prin aducerea în România de Sărbătoarea Ocrotitorului Bucureştilor, Sfântul Dimitrie
Basarabov, a moaştelor Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul din Eghina, cunoscut ca
mare tămăduitor al celor aflaţi în boli grele.

Taina Sfântului Maslu în secolele I-III

Pornind de la cele de mai sus se cuvine ca atunci când ne gândim la Taina Sfântului
Maslu sau Taina Untdelemnului binecuvântat 3, să acordăm o atenţie deosebită existenţei
ei în primele trei secole de creştinism, mai ales în situaţia curentă, când cultele
protestante şi neoprotestante nu o consideră Taină, ci doar o harismă limitată la Perioada
Apostolică şi când de multe ori din lipsa unei cateheze, membrii Bisericii noastre au
ajuns să participe mai mult la săvârşirea Tainei Sfântului Maslu, decât la Sfânta
Liturghie, care ar trebui să devină centrul celorlalte Taine.
Într-un alt articol anterior4 aminteam pe scurt de existenţa acestei Taine în Prima
perioadă patristică, începând cu trimiterea la propovăduire a Apostolilor, de aceea într-o
timidă încercare, am considerat că este de folos să fie dezvoltate acele rânduri, fără a
avea pretenţia să se ridice la nivelul studiilor amintite mai sus.
Citându-l pe Paul Meyendorff: „deşi avem puţine mărturii privind modul în care
această slujire era îndeplinită în Biserica primară” 5, credem că suntem îndreptăţiţi să
recunoaştem că are dreptate. Însă cu toate că aceste mărturii se găsesc foarte dificil, am
considerat că este necesar să fie prezentate câteva dintre ele.
3
Nume acordat acestei Taine de teologul Nenad S. Miloşevici, în lucrarea sa, Dumnezeiască
Liturghie-centrul cultului în Ortodoxie, legătura indisolubilă a Sfintelor Taine cu Dumnezeiasca
Euharistie, apărută la editura Deisis sub traducerea părintelui profesor Ioan Ică Senior, în luna
octombrie, 2012.
4
Este vorba de articolul Suferinţa fizică în gândirea Sfântului Ioan Gură de Aur, apărut în revista
Altarul Banatului, nr. 7-9,lunile iulie-septembrie 2012, anul XXIII (LXII ), p. 50-57.
5
Paul Meyendorff, Taina Sfântului Maslu, Traducere, prefaţă şi note de Cezar Login, Editura
Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 42.
Poate că nu e cea mai importantă dovadă, dar de o deosebită valoare istorică este
precizată de profesorul N. Grosu care afirmă că: „monofiziţii şi nestorienii au păstrat şi
au practicat această taină, paralelism care demonstrează existenţa ei încă de la
începuturile Bisericii”3. Dar pe lângă această mărturie, sunt mărturiile date de
rugăciunile pentru sfinţirea untdelemnului şi pentru bolnavi care erau rostite imediat
după rugăciunea Anaforalei, alături de rugăciuni pentru sfinţirea apei 4. De aici putem
trage concluzia simplă că Sfânta Liturghie era centrul vieţii creştine, centrul tuturor
Tainelor5.
Din nou întorcându-ne la afirmaţiile lui Paul Meyendorff: „cea mai veche mărturie
păstrată cu privire la untdelemnul vindecării se găseşte în Tradiţia Apostolică(sec. III)” 6.
Astfel în „versiunea egipteană, lucrare datând din sec. II, se găseşte o scurtă rugăciune
de binecuvântare a untdelemnului care dă celor care vor gusta din el putere şi sănătate
celor care-l vor utiliza”7. Această rugăciune scurtă luată odată cu afirmaţia: „dacă aduce
cineva drept ofrandă untdelemn, [episcopul] să mulţumească în aceeaşi ordine ca şi la
pâine şi vin. Să mulţumească însă nu spunând aceleaşi cuvinte, ci în acelaşi sens astfel:
<<Ca sfinţind acest ulei, să dai, Dumnezeule, sănătate celor ce se ung cu el şi gustă din
el. Aşa cum ai uns împăraţi, preoţi şi profeţi, tot aşa să dea tuturor celor ce gustă din el
şi se folosesc de el întărire şi sănătate»” 8, ne trimite direct la constatarea că Taina
vindecării era săvârşită odată cu Sfânta Liturghie.
Această rugăciune va fi dezvoltată în Constituţiile Apostolice, (sec. IV) cu singura
excepţie că în rugăciune apare şi sfinţirea apei, aşa cum se spune în Cartea a VIII-a, 29:
„Episcopul să binecuvinteze apa sau untdelemnul. Dacă nu este însă de faţă, să
binecuvinteze preotul, fiind de faţă diaconul” 9. După ce binecuvintează rosteşte
rugăciunea: „Doamne Savaot, Dumnezeul puterilor, Creatorul apelor şi dătătorul
untdelemnului, îndură-te iubitorule de oameni, Cel ce ai dat apă spre băut prin Hristosul
tău, sfinţeşte apa aceasta şi untdelemnul în numele aceluia sau aceleia, care le-a adus şi
dă putere lucrătoare, spre păstrarea sănătăţii, spre vindecarea bolilor, spre gonirea
demonilor, spre îndepărtarea a toată cursa, prin Hristos, nădejdea noastră (I Timotei 1,1)

3
Prof. N. Grosu, Taina Sfântului Maslu, în Ortodoxia, XXXI, Nr. 3-4, 1979, p. 559.
4
Petru Pruteanu, Slujba Sfântului Maslu: istorie şi actualitate, în Altarul Reîntregiri, Anul XV, Nr.
2, 2010, p. 225.
5
De ajutor în studiul nostru referitor la Taina Sfântului Maslu este cartea, amintită într-o altă notă,
a lui Nenad S. Miloşevici, în lucrarea sa, DumnezeiascăLiturghie-centrul cultului în Ortodoxie,
legătura indisolubilă a Sfintelor Taine cu Dumnezeiasca Euharistie, apărută la editura Deisis sub
traducerea părintelui profesor Ioan Ică Senior, în luna octombrie, 2012, care între paginile 153-183,
analizează istoria Tainei vindecării şi raportarea ei la Sfânta Liturghie.
6
Paul Meyendorff, op. cit., p. 36.
7
Diac. asist. Vasile Răducă, Taina Sfântului Maslu în viaţa creştinului, în Biserica Ortodoxă
Română, CVII, nr. 7-10, 1989, p. 178.
8
Tradiţia Apostolică V(Canonul Ortodoxiei, Editura Deisis/Stavropoleos, Sibiu, 2008 p. 575),
apud Paul Meyendorff, Taina Sfântului Maslu, Traducere, prefaţă şi note de Cezar Login, Editura
Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 36.
9
Diac. asist. Vasile Răducă, op.cit., p 178.
cu care Ţie se cuvine slavă, cinste şi închinăciune, împreună şi Sfntului Duh, în veci,
Amin”10. Analizând puţin această rugăciune, observăm că exista credinţa în puterea apei
sfinţite şi a untdelemnului, astfel putem spune că, erau aduse ca o jertfă şi un lucru mai
important, se cerea prin ele păstrarea sănătăţii, vindecarea bolilor, dar şi alungarea
demonilor. Tot din această rugăciune putem vedea că era rostită de preoţi sau episcopi în
numele persoanei care avea probleme. De aici rezultă clar credinţa în preoţi ca
mijlocitori, de asemenea reiese că şi ungerea bolnavilor era administrată doar de preoţi
sau episcopi.
Pe lângă cele două rugăciuni amintite mai sus,există o rugaciune mai complexă de
sfinţire a untdelemnului, care ni se păstrează în colecţia de rugăciuni cunoscută sub
numele de Evhologhionul lui Serapion, de la începutul secolului IV, operă care aparţine
episcopului Serapion din Thmuis, adormit pe la anul 360. „Colecţia cuprinde trei
rugăciuni de binecuvântare a untdelemnului: una pentru untdelemnul şi apa oferite de
credincioşi la Euharistie, o a doua pentru Marele Mir baptismal, iar a treia pentru
untdelemnul vindecării”11. În prima rugăciunea de la Euharistie, pentru apă şi
untdelemn, cunoscută sub numele de „Rugăciunea pentru cei cărora li se administrează
ungerea”12 se spune: „Binecuvântăm prin Numele Unuia-Născut al Tău, Iisus Hristos,
aceste făpturi; numim peste această apă şi acest untdelemn Numele Celui ce a pătimit, a
fost răstignit, a înviat şi şade de-a dreapta Celui Nefăcut. Dăruieşte acestor făpturi o
putere tămăduitoare, ca prin băutura ei şi ungerea lui să ne slobozim de orice demon şi
orice boală şi împărtăşirea de aceste făpturi să se facă leac tămăduitor şi leac de izbăvire
în Numele unuia-Născut al tău, Iisus Hristos, prin Care Ţie se cuvine puterea în Duhul
Sfânt în toţi vecii vecilor. Amin” 13. Observăm, încă din această primă rugăciune, că se
cere ca untdelemnul să se facă leac tămăduitor şi de izbăvire cu puterea Mântuitorului
Iisus Hristos, de asemenea şi o cerere foarte importantă este vindecarea de orice boală,
prin care putem înţelege fie sufletească, fie trupească, şi de asemenea se cere alungarea
demonilor.
Rugăciunea a treia, rugăciunea propriu zisă pentru untdelemnul vindecării, cea mai
complexă şi mai amplă, reprezintă dovada sigură a Tainei Sfântului Maslu şi totodată
clarifică şi scopul rânduieli. De asemenea din rugăciune aflăm că untdelemnul se putea
consuma, nefiind folosit doar pentru ungere, iar pe lângă sănătatea trupească se cerea şi
vindecarea sufletească, adică iertarea păcatelor. Redăm textul rugăciunii pentru a ne face
o idee despre credinţa acelor timpuri: „Te chemăm pe Tine, Cel ce ai toată puterea şi
stăpânirea, Mântuitorul tuturor oamenilor, Tatăl Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus
Hristos, şi ne rugăm să trimiţi din ceruri peste acest untdelemn o putere tămăduitoare, ca
să fie pentru cei ce se ung sau gustă din aceste făpturi ale Tale spre depărtarea a toată
boala şi neputinţa, spre antidot al oricărui demon, spre izgonirea oricărui duh necurat,
10
Ibidem, p. 178.
11
Paul Meyendorff, op. cit., p. 37.
12
Diac. asist. Vasile Răducă, op. cit., p. 178;
13
Serapion, Episcop de Thmuis în Egiptul de jos, Evhologhionul lui Serapion, rugăciunea 29
(Canonul ortodoxiei, p. 873) apud Paul Meyendorff, Taina Sfântului Maslu, Traducere, prefaţă şi note
de Cezar Login, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 38.
spre alungarea oricărei fierbinţeli şi tremur şi a oricărei neputinţe, spre har bun şi spre
iertarea păcatelor, spre leac al vieţii şi mântuirii, spre înzdrăvenire desăvârşită. Să se
teamă, Stăpâne, orice lucrare satanică, orice demon, orice sfat al celui potrivnic, orice
lovitură, orice bici, orice durere, orice chin, nălucire, clătinare sau umbră rea de Numele
Tău sfânt pe care l-am chemat acum, şi de Numele Unuia- Născut, şi să se depărteze de
la cele dinăuntrul şi din afara robilor Tăi aceştia; ca să slăvească Numele lui Iisus
Hristos, Care s-a răstignit pentru noi şi a înviat, şi a luat asupra Lui bolile şi neputinţele
noastre şi va veni să judece vii şi morţii. Că prin El Ţi se cuvine slava şi puterea în
Duhul Sfânt în toţi vecii vecilor. Amin”14.
Dacă rugăciunile amintite mai sus, nu ne arată altceva decât importanţa pe care
Biserica a acordat-o tămăduirii oamenilor, atât de bolile trupeşti, cât şi de cele sufleteşti.
Ele nefiind altceva decât dovada care arată că ungerea cu untdelemn nu era o simplă
ungere datorată proprietăţilor untdelemnului, ci o lucrare văzută a lui Hristos prin care
untdelemnul primeşte şi proprietăţi ale Harului lui Dumnezeu iată că mărturii despre
Taina vindecării găsim şi în alte scrieri.
Amintim o primă mărturie indirectă la Sfântul Irineu din Lyon care vorbeşte în
opera sa, Adversus Haereses I, 21, despre gnostici care parodiau sau încercau să practice
şi ei această Taină. Sfântul Irineu afirma: „alţii obcinuesc (obişnuiesc, n.n.) să
răscumpere pe cei ce sunt aproape de sfârşitul vieţii, turnându-le pe cap untdelemn
amestecat cu apă. Alţii le toarnă mir cu apă, rostind chemarea comună, ca să facă
inaccesibili şi nevăzuţi de prea înaltele începătorii şi puteri şi ca omul lăuntric să treacă
nevăzut, lăsând trupul în lumea creată, iar sufletul prezentându-l lui Demiurg” 15. Sfântul
Irineu ne vorbeşte despre gnostici care imitându-i pe creştini, folosind formule rostite de
aceştia pentru sfinţirea untdelemnului şi a apei, îi cer Demiurgului, pentru membrii lor,
în apropierea morţi ca trupurile să rămână în lumea creată, iar sufletul să fie prezentat
înaintea Demiurgului.
O altă mărturie despre această Taină ne este dată de Origen, care spunea: „mai
există şi o a şaptea iertare, dură şi încordată, prin pocăinţă, când păcătosul îşi spală
aşternutul său în lacrimi, iar lacrimile i se fac pâini, ziua şi noaptea, când nu roşeşte [nu
se ruşinează] a arăta preotului Domnului păcatul şi a cere leac...În aceasta se împlineşte
şi ceea ce spune apostolul Iacov: <<Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii
Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi
rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut
păcate se vor ierta lui>>” 16. Deşi această mărturie este indirectă, deducem din ea că
exista credinţa în faptul că bolile vin din urma păcatului şi ca să fie tămăduite este
nevoie de pocăinţă. De această dată ni se pune în faţă, Taina Pocăinţei alături de Taina

14
Ibidem, Rugăciunea 33, p. 38.
15
Preotul Ioan Mihălcescu, Sfânta Taină a Sfântului Maslu, în Biserica Ortodoxă Română, XLVI,
Nr.5, 1928, p. 389.
16
Origen, Omilii şi adnotări laLevitic, 2, traducere în româneşte de A. Muraru, Editura Polirom,
Iaşi, 2006, p. 81.
Ungerii bolnavilor, dar trebuie ştiut că Origen face o distincţie clară între Taina
Pocăinţei şi a Sfântului Maslu pentru că spune „fiecare suflet are trebuinţă de
untdelemnul milostivirii divine şi nimeni nu poate părăsi această viaţă dacă nu va fi cu
el untdelemnul îndurării cereşti” 17. Ca să înţelegem mai bine chiar dacă creştinii se
vindecă prin Taina Sfântului Maslu, pentru a ajunge la Hristos au nevoie de Taina
Pocăinţei.
O dovadă se păstrează şi de la Aphraates un sfânt siriac de la începutul secolului IV
care spune despre ungerea bolnavilor „taină de viaţă dătătoare care revarsă desăvârşire
asupra creştinilor, preoţilor, împăraţilor şi proorocilor, care aduce lumină în întuneric,
unge bolnavii şi îi întoarce pe cei aflaţi în pocăinţă” 18. Mărturia lui Aphraates aduce în
atenţie că untdelemnul era folosit la ungerea preoţilor, împăraţilor şi proorocilor în
Legea Veche, este acum folosit cu putere divină asupra bolnavilor, aducându-le
vindecare şi de asemenea pe lângă vindecările trupeşti, Aphraates vorbeşte şi despre
iertarea păcatelor, deci de vindecările sufleteşti.

Concluzii

Cu toate că din prima perioadă patristică mărturiile care ni se păstrează în legătura


cu Taina ungerii bolnavilor pentru vindecare, sunt foarte puţine, iar noi nu am descoperit
decât câteva rugăciuni şi trei mărturii ale părinţilor şi scriitorilor bisericeşti, ele
constituie adevărate dovezi ale modului în care Biserica s-a ocupat de bolnavi, atât
trupeşte, cât şi sufleteşte. Este bine de reţinut că rugăciunile pentru sfinţirea
untdelemnului erau rostite în cadrul Sfintei Liturghii, de aici putem deduce că şi ungerea
bolnavilor se realiza imediat după terminarea slujbei, iar pentru cei care nu puteau
ajunge la slujbă, untdelemnul era dus acasă de cineva din rudele bolnavului, păstrat ca
un medicament cu care era uns cel bolnav sau din care consuma, până se însănătoşea sau
trecea spre veşnicie.
un lucru foarte important este că această ungere are o legătură strânsă cu pocăinţa şi
chiar rugăciunile rostite la sfinţirea untdelemnului, cer iertarea păcatelor şi reversarea
milei lui Dumnezeu, până şi alungarea demonilor.
Ceea ce trebuie să reţinem la final este „că mulţimea rugăciunilor şi a textelor
biblice din slujba Sfântului Maslu arată grija sporită acordată de Biserică celor bolnavi,
prin rugăciune comunitară intensă şi amplă. În acelaşi timp, bogăţia duhovnicească a
slujbei descoperă Taina ungerii Tămăduitoare ca fiind o lucrare pastorală şi misionară a
Bisericii lui Hristos”19.

17
Ibidem, 2,2.
18
Aphraates, Demonstratio 23, 2, apud Paul Meyendorff, Taina Sfântului Maslu, Traducere,
prefaţă şi note de Cezar Login, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 41.
19
fDaniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preoţii se roagă, medicii tratează, însă
Dumnezeu dăruieşte vindecrea, http://www.basilica.ro/ro/stiripatriarhie/bpreotii se roaga medicii
trateaza insa dumnezeu daruiestevindecareab 5536.htm1, 16.05.2012.