Terapie Individuala (I)

 
Când avem nevoie de psihoterapeut?

Adesea la psihoterapeut ajungem “în ultimă instanţă” după ce am

epuizat toate celelalte variante terapeutice. Situaţiile în care avem
nevoie de o astfel de consultaţie sunt:
• Stări de tensiune, suferinţă, decepţie, eşec
• Manifestări somatice (stări de ameţeală, palpitaţii, tulburări
alimentare, endocrine etc.)
• Indecizie, ambivalenţă, confuzie
• Dificultăţi de adaptare
• Evenimente traumatizante, stres postraumatic,
• Tentativă de suicid, depresii, anxietate, fobii, atacuri de panică,
dependenţă etc
• Manifestări violente, agresivitate, autoagresivitate
• Stări de frică, izolare, incapacitate de adaptare.

Cine vine la psihoterapeut?

Fiecare persoană care resimte nevoia de ajutor, care şi-a dat

seama că există o legătură între felul în care se simte şi
evenimentele din viaţa sa, care poate să exprime ce-l frământă, ce-
l îngrijorează, ce-l sperie sau ce-şi doreşte. Deşi suntem obişnuiţi
cu sistemul de trimitere, recomandare de la medic, întâlnirea cu un
psihoterapeut nu necesită demersuri preliminare ci presupune doar
nevoia şi dorinţa persoanei de a beneficia de un ajutor
psihoterapeutic.

Cum ne poate ajuta psihoterapeutul ?

Având o atitudine neutră şi nefiind implicat în problema pe care o

avem (aşa cum pot fi rudele, prietenii, vecinii sau colegii noştri),
psihoterapeutul ne ajută să descriem şi să analizăm ce simţim în
legătură cu problema noastră. Intervenţia psihoterapeutului nu
constă în a da sfaturi sau “a ne învăţa ce să facem” ci, în principal,
a asculta şi uneori “a pune în cuvinte” ceea ce nouă ne vine greu
să exprimăm. Rolul lui este de a ne încuraja:
• să înţelegem ce se întâmplă cu noi înşine,
• să aflăm care sunt cauzele suferinţei noastre,
• să aducem la lumină ceea ce până atunci am ignorat,
• să luăm o decizie atunci când ne este greu,
• să ne lărgim perpectivele de rezolvare ale unei situaţii
 

În ce constă o psihoterapie?

Întâlniri periodice cu o constanţă şi o frecvenţă stabilită de comun

acord cu terapeutul. Deşi tehnicile psihoterapeutice sunt diverse,
totuşi ceea ce numim cadru, adică spaţiul, persoana terapeutului şi
relaţia cu el, rămân constante. În relaţia cu terapeutul nu există un
tipar prestabilit, fiecare persoană este liberă să aleagă ce, cum şi
când spune.

 La început, abordarea anumitor subiecte este dificilă pentru

pacient şi, de aceea, este nevoie de timp dar şi de o atitudine
neutră şi neconstrângătoare din partea psihoterapeutului. Pe
parcurs, încrederea pacientului va creşte, va reuşi să vorbească
despre lucruri mai profunde, va descoperi legături între evenimente
şi trăiri care odinioară păreau independente. Există o mulţime de
temeri pe care le avem înainte de a începe o psihoterapie:
▫ că ne judecă sau ne dezaprobă;
▫ că psihoterapeutul nu a mai auzit “aşa ceva”;
▫ că va încerca să afle lucruri pe care nu vrem să i le spunem,
folosind teste sau alte “trucuri”;
▫ că va încerca să intervină în viaţa noastră (vorbind cu părinţii,
partenerul, profesori, şefi etc) sau să ne influenţeze deciziile;
▫ că nu va păstra secretul profesional;
▫ că ne va impune un anumit număr de şedinţe sau ne va
constrânge să continuăm chiar dacă simţim nevoia să întrerupem;
▫ că ne va considera bolnavi, inferiori, incapabili de a ne rezolva
singuri problemele;
▫ că nu va lua în serios problema cu care ne confruntăm,
neacordând suficientă importanţă trărilor noastre, că ne va
desconsidera.

Deşi aceste temeri sunt destul de frecvente, ele se diminuează

pentru că psihoterapeutul are capacitatea de a asculta orice fel de
problemă, de a ne trata cu respect şi consideraţie, de a nu interveni
cu întrebări stânjenitoare şi de a ne ajuta să căpătăm încredere în
noi înşine.
Toate aspectele legate de frecvenţa şedinţelor şi durata terapiei vor
fi stabilite de comun acord cu terapeutul.
Dacă cei doi nu reuşesc să stabilească o relaţie atunci este posibil
ca psihoterapetul să recomande un alt coleg sau o altă metodă de
lucru.
 
Cât durează psihoterapia?

În funcţie de orientarea psihoterapeutică, există terapii de lungă durată, care îşi propun să descopere cauza
profundă a problemei şi terapii de scurtă durată, care au ca obiectiv înlăturarea simptomului, fără a se preocupa de
ceea ce este dincolo de el. Cu toate acestea, durata psihoterapiei nu este un aspect esenţial sau pe care îl putem
stabili cu certitudine de la început.

De multe ori, ni se pare că problema pe care o avem este foarte gravă şi necesită mult timp şi efort, pe când alteori
avem impresia că doar câteva întâlniri vor fi de ajuns. În relaţia cu terapeutul, avem libertatea de a vorbi despre
toate aceste lucruri, de a ne exprima temerile şi aşteptările pe care le avem de la demersul psihoterapeutic.

Cum ajungem să facem o psihoterapie? Primul pas e sesizarea stării de disconfort, tensiune interioară sau
suferinţă. După acceptarea faptului că n-o putem rezolva nici singuri şi nici cu cei din jur, rudele, prietenii sau
colegii nostri, urmează căutarea unui specialist.

De la el aşteptăm fie o evaluare (“Credeţi că este grav?”, “Ce părere aveţi despre problema mea?”), fie
disponibilitatea de a ne asculta necondiţionat (“Caut pe cineva căruia să-i spun toate astea”, “Aş vrea doar să mă
ascultaţi, fără să interveniţi”), fie o aşteptare a unui “ceva” din partea terapeutului (încurajare, asumarea propriei
probleme, despovărare, împărţirea problemei cu cineva).
Verbalizarea acestor aşteptări ne va conduce la clarificarea situaţiei în care ne aflăm şi la stabilirea cadrului şi
contractului terapeutic.

Psiholog Anca Munteanu

 

Cine suntem?
CPAP este coordonat de psiholog Claudiu
Ganciu, specialist în psihodramă şi psihoterapie.
Absolvent al Facultatii de Psihologie din cadrul
Universitatii Bucureşti in anul 1995, psihologul
Claudiu Ganciu a fost format în psihoterapie şi
psihodramă de catre Universitatea de
Psihodramă Clasică din Milano, prin profesor
Giovanni Boria, în perioada 1991- 1996. In 1996
a înfiinţat in Bucureşti Cabinetul de psihologie si
psihodrama, iar din 1999 activitatea sa a luat  
amploare prin prezenta in principalele centre
universitare ale tarii – Iaşi, Timişoara, Craiova.
Activitatea C.P.A.P. se desfasoara in prezent in
trei centre principale, pentru a putea raspunde
eficient cererilor facute de catre clientii sai din
întreaga tara. Aceste centre sunt situate in
Bucureşti (deservind zonele Muntenia, Oltenia si
Dobrogea), Bacău (deservind Moldova) si
Timişoara (deservind zonele Banat si Ardeal).
Sediul central este in Bucureşti.

Ce facem?

Oferta Centrului de psihologie de acţiune si

psihoterapie (CPAP) cuprinde 5 portofolii de
intervenţie, care constau în tot atâtea modalităţi
de acţiune in câmpul social. Cele 5 portofolii
sunt :

▫  Cursuri de psihologie
▫  Psihoterapie
▫  Selectie de personal
▫  Evaluare psihologica
▫  Consiliere manageriala

Scopul centrului este să raspunda oricarui tip de

solicitare din domeniul psihologiei si al resurselor
umane, cu excepţia testării psihologice necesare
in scopul obtinerii permisului de conducere auto.

Cererile pe care le-am întâmpinat in decursul

timpului demonstrează ca serviciile oferite de  
C.P.A.P. prin personalul acestuia raspund
adecvat si eficient cerintelor tuturor clientilor
centrului, tinand cont totodata de nivelul general
actual de dezvoltare socio-economica.

Din punct de vedere tehnic, clientii C.P.A.P. sunt :

- persoane (adulti, copii)
- cupluri
- grupuri
- firme

In ceea ce priveste pachetul de servicii

psihologice destinat firmelor, acesta cuprinde
urmatoarele portofolii :

1. Selecţie de personal
2. Evaluare psihologica
3. Consiliere manageriala
 Cum reusim?

CPAP utilizează o formula mobila de intervenţie,

întemeiata si sustinuta de catre o echipa de
psihologi si psihoterapeuti formati in diverse
tehnici de lucru atat in cadrul institutelor de
specialitate si a cursurilor post-universitare, cat si
prin cursurile organizate in cadrul centrului sau
aflati actualmente in formare, aceasta echipa fiind
coordonata de psiholog-psihoterapeut Claudiu
Ganciu.
C.P.A.P. îşi propune in permanenta abordarea  
intr-o maniera profesionista si personalizata a
fiecarui client, a fiecarei institutii, deoarece fiecare
om este diferit, fiecare instituţie are o amprentă si
nevoi personale. Ideea de confidentialitate si de
lucru diferentiat cu fiecare client în parte este o
constantă care permite Centrului sa fie mereu util
şi prezent în viata fiecăruia.

 Terapie de Cuplu (I)

În viaţa unei persoane intervine un moment când întâlneşte o
persoană faţă de care simte o stare aparte. De regulă, este o
persoană de sex opus. Cei doi se întâlnesc, se cunosc, ies
împreună, petrec un timp împreună. Se plimbă în parcuri, ies în
cluburi, merg împreună, simt nevoia unul de celălalt.
Cândva, cei doi ajung să constituie un cuplu. În istoria oricărui
cuplu există o parte frumoasă care poate mai continuă şi în ziua de
azi.
Dar există şi cupluri care ajung să aibă probleme. Unele dintre ele
apelează la noi pentru a reuşi să le depăşească.

Ideal este ca un cuplu să îşi rezolve singur problemele pe care le

are dar nu întotdeauna acest lucru este posibil astfel încât se simte
nevoia de o persoana din afara lor care să-i ajute.
Este bine ca această persoană să fie specializat pentru că în viaţă
este mai bine să apelezi la profesionişti decât la persoane
binevoitoare care au propriile lor temeiuri în care privesc lumea şi
viaţa de cuplu.

Experienţa ne spune că situaţiile preferate de cupluri pentru a

beneficia de ajutorul psihologic este centrat pe câteva situaţii
aparte.
Cum se desfăşoară şedinţele de terapie? La prima şedinţă se
lucrează cu ambii parteneri, încercându-se identificarea problemei.
Pentru fiecare dintre ei, motivul cererii de ajutor este diferit pentru
că modul în care simţim este foarte personal. În timp ce pe unul
dintre ei îl deranjează un anumit lucru, pentru celălalt suferinţa este
cu totul alta. Prima întalnire este o ocazie bună pentru a vedea
dacă “ceea ce nu merge” depinde de unul dintre ei sau de relaţia
lor, de modul de a interacţiona în cadrul cuplului. În funcţie de
aşteptările membrilor cuplului şi de aspectele relevate la prima (sau
primele întâlniri), se decide continuarea întâlnirilor cu ambii
parteneri sau fiecare va lucra separat cu alt terapeut.....

Ce face psihologul?

Adesea partenerii simt că ceva "nu merge" dar nu pot spune ce

anume. A vorbi despre aceste lucruri îi va ajuta să identifice
nemulţumirile şi cauzele lor. Rezolvarea anumitor probleme se
conturează uneori chiar în momentul expunerii lor. Vorbind despre
ele, partenerii le văd cu mai multă claritate şi încep să apară
perspective de rezolvare. Ajutorul psihologului în aceste cazuri este
de a-i ajuta pe cei doi să poată pune în cuvinte ceea ce până atunci
consideraseră penibil şi, în consecinţă de ne-spus!

Situaţii aparte

▫ O sarcină neaşteptată poate produce o “criză” în interiorul

cuplului. Imposibilitatea de a decide păstrarea sau renunţarea la ea
este unul dintre motivele pentru care cuplul cere ajutor psihologului.
Alteori dorinţa unuia de a o păstra contravine “planurilor” celuilalt.
▫ Indecizie – una din persoane este indecisă dacă să mai rămână
într-o relaţie sau să plece.
▫ Certuri frecvente – cuplul nu mai reuşeşete să comunice, orice
pretext este bune pentru a avea păreri contradictorii.
▫ Infidelitatea – relaţii din afara cuplului sunt frecvent considerate ca
momente de criză ale unui cuplu. Cert este că, în spatele infidelităţii
se găseşte întotdeauna un motiv care are legătură cu cuplul.
▫ Pregătirea pentru căsătorie – este un moment important pentru că
apar întrebări importante – suntem pregătiţi pentru acest pas? Este
ea / el persoana pe care o iubesc cu adevărat şi care mă iubeşte?
Suntem compatibili? Şi încă multe altele rodul temerilor din sufletul
celor doi.
▫ Disfuncţii sexuale – disfuncţii sexuale exprimă situaţii de criză ale
grupului. Experienţa ne arată că un procent din cupluri ajung să se
despartă motivând insatisfacţia sexuală.

Ce poate să facă psihologul?

Rolul psihologului specializat pe terapia de cuplu este de a aduce
la lumină ceea ce se întâmplă în sufletele celor doi şi de a aduce la
lumină problemele din cadrul cuplului

Cum se desfăşoară şedinţele de terapie?

La prima şedinţă se lucrează cu ambii parteneri, încercându-se

identificarea problemei. Pentru fiecare dintre ei, motivul cererii de
ajutor este diferit pentru că modul în care simţim este foarte
personal. În timp ce pe unul dintre ei îl deranjează un anumit lucru,
pentru celălalt suferinţa este cu totul alta. Prima întalnire este o
ocazie bună pentru a vedea dacă “ceea ce nu merge” depinde de
unul dintre ei sau de relaţia lor, de modul de a interacţiona în cadrul
cuplului. În funcţie de aşteptările membrilor cuplului şi de aspectele
relevate la prima (sau primele întâlniri), se decide continuarea
întâlnirilor cu ambii parteneri sau fiecare va lucra separat cu alt
terapeut.....

                                                        
Ce face psihologul?

Adesea partenerii simt că ceva "nu merge" dar nu pot spune ce anume. A vorbi despre aceste lucruri îi va ajuta să
identifice nemulţumirile şi cauzele lor. Rezolvarea anumitor probleme se conturează uneori chiar în momentul
expunerii lor. Vorbind despre ele, partenerii le văd cu mai multă claritate şi încep să apară perspective de
rezolvare. Ajutorul psihologului în aceste cazuri este de a-i ajuta pe cei doi să poată pune în cuvinte ceea ce până
atunci consideraseră penibil şi, în consecinţă de ne-spus!

Situaţii aparte

▫ O sarcină neaşteptată poate produce o “criză” în interiorul cuplului. Imposibilitatea de a decide păstrarea sau
renunţarea la ea este unul dintre motivele pentru care cuplul cere ajutor psihologului. Alteori dorinţa unuia de a o
păstra contravine “planurilor” celuilalt.
▫ Indecizie – una din persoane este indecisă dacă să mai rămână într-o relaţie sau să plece.
▫ Certuri frecvente – cuplul nu mai reuşeşete să comunice, orice pretext este bune pentru a avea păreri
contradictorii.
▫ Infidelitatea – relaţii din afara cuplului sunt frecvent considerate ca momente de criză ale unui cuplu. Cert este că,
în spatele infidelităţii se găseşte întotdeauna un motiv care are legătură cu cuplul.
▫ Pregătirea pentru căsătorie – este un moment important pentru că apar întrebări importante – suntem pregătiţi
pentru acest pas? Este ea / el persoana pe care o iubesc cu adevărat şi care mă iubeşte? Suntem compatibili? Şi
încă multe altele rodul temerilor din sufletul celor doi.
▫ Disfuncţii sexuale – disfuncţii sexuale exprimă situaţii de criză ale grupului. Experienţa ne arată că un procent din
cupluri ajung să se despartă motivând insatisfacţia sexuală.

Ce poate să facă psihologul?

Rolul psihologului specializat pe terapia de cuplu este de a aduce la lumină ceea ce se întâmplă în sufletele celor
doi şi de a aduce la lumină problemele din cadrul cuplului

Cum se desfăşoară terapia de cuplu?

La această întrebare sunt mai multe variante de lucru. Primul pas constă în fixarea modalităţii de lucru.
1. şedinţa de contact – are rostul cunoaşterii celor 2, a problematicilor lor, a ceea ce se întâmplă în cadrul cuplului.
Rostul şedinţei este şi de a vedea care este psihologul recomandat pentru acest simptom. Această întâlnire este
un dialog între psihologi şi cuplu.

2. perioada de evaluare – în cazul în care participanţii la întâlnirea de contact consideră utilă continuarea are loc o
perioadă de cunoaştere a celor implicaţi.

3. variantele de lucru ulterioare pot i diverse:

a. să presupunem că cei doi au o problemă legată în principal de comunicarea în cadrul cuplului. În acest caz se
apelează la şedinţe cu participarea comună a cuplului. Practic cei doi ajung să comunice prin cadrul desemnat de
şedinţă.
b. Dacă cuplul are o problemă legată de infidelitate sau de „mici secrete”, inerente oricărui cuplu, atunci celălalt ar
funcţiona ca o cenzură care împiedică comunicarea. Ca urmare este de preferat să lucreze individual. În acest
caz, fiecare membru al cuplului va lucra individual, cu un alt psiholog. Când se va considera că cei doi sunt
pregătiţi pentru a se întâlni (în sens psihologic), se vor desfăşura şedinţe cu participarea atât a cuplului şi
psihologilor participanţi.
c. Dacă unul din participanţi a luat decizia de a se separa de celălalt dar situaţia este una de criză, formula cea mai
utilizată este de lucrul individual. Cel aflat într-o stare emoţională depresivă, tristă va lucra cu un psiholog
individual iar celălalt se va constitui într-un Eu Auxiliar care va avea şedinţe cu acelaşi psiholog pentru a participa
la revenirea emoţională a partenerului.

4. în cazul în care situaţia o cere, se pot face recomandări pentru întâlnirea cu un psihiatru
CPAP care asigură tratament psihiatric şi farmaceutic atunci când este cazul.
5. cuplurile cu probleme sexuale beneficiază de consultanţă psihologică şi medicală
(inclusiv farmaceutică).

Psiholog Claudiu Ganciu

Terapie Copii (I)

 
Cum ajung copiii la psiholog ?

1. Părinţii încep să fie îngrijoraţi de comportamentul copilului sau de

dezvoltarea lui, li se pare că “ceva nu este în regulă”, nu găsesc
explicaţii pentru ce se întâmplă, nu reuşesc să comunice cu el,
constată că are diferite tulburări;
2. Educatoarele, învăţătoarele, medicii recomandă părinţilor să
meargă cu copilul la psiholog;
3. Părinţii simt nevoia unui ajutor psihologic după evenimente
traumatizante în care familia a fost implicată (decese, accidente,
separări, boli etc)

Adulţii au, în general, două atitudini faţă de simptomele psihice ale

copiilor. Ei invocă fie o boală, o "anomalie" fizică sau psihică a
copilului, fie reaua sa credinţă, lenea, răutatea voită. Prima
atitudine eliberează copilul de orice responsabilitate, accentuează
sentimentele de inferioritate, dându-i impresia că este "anormal". În
plus, dezarmând copilul pentru viaţa sănătoasă, ea permite
simptomului să-şi atingă scopul: fuga din faţa angoasei, mai uşoară
decât lupta; ea dă naştere nevrozelor caracterizate de refugiul în
boală. Cea de-a doua atitudine încarcă copilul cu toată
responsabilitatea, provocând, prin retragerea afecţiunii şi a
înţelegerii, sentimente de vinovăţie, legate de simptomul pe care
copilul încearcă să-l depăşească. Simptomul răspunde unei nevoi
inconştiente, el decurge dintr-o pulsiune blocată sau refulată a cărei
energie trebuie să găsească cu orice preţ un mijloc de exprimare.
De aceea, după o dispariţie de moment, simptomul va reapărea cu
atât mai puternic cu cât a fost mai serios combătut, deci cu atât mai
puternic cu cât voinţa şi sensibilitatea copilului sunt mai mari; sau
vom asista la apariţia altui simptom mai bine suportat de părinţi !
Françoise Dolto identifică şi o a treia atitudine care provoacă şi mai
multă disperare părinţilor şi copiilor. După ce a ascultat şi a
recomandat diverse remedii, medicul poate spune: "Staţi liniştiţi,
nu-i nimic, e pe fond nervos", ceea ce echivalează cu: "Nu înţeleg
nimic şi nici nu-mi pasă."

Ce poate face psihologul?

Ne ajută să înţelegem că orice comportament are nişte motive care

nu sunt întotdeauna conştiente. Prin investigarea şi analizarea
stărilor şi trăirilor se poate ajunge, pe parcursul unei psihoterapii, la
descoperirea sursei tulburărilor, la exprimarea conflictului sau a
situaţiei traumatice care a generat suferinţa şi astfel la rezolvarea
problemei, fără riscul ca simptomul să reapară sau să fie înlocuit de
altul.
Deci rolul psihologului este de a ne ajuta să identificăm problema şi
implicaţiile ei, să exprimăm ceea ce până atunci a fost ascuns, dat
la o parte, ca fiind jenant, înspăimântător, ignorat, amânat (“trece
până la urmă”) sau considerat fără importanţă.

Care sunt problemele?

1-3 ani
• tulburări de alimentaţie, somn, plâns excesiv sau aparent “fără
motiv”, probleme cu "oliţa"
• mers întârziat sau alte probleme motorii
• întârzierea vorbirii
• dependenţă de o persoană sau de un obiect, cooperare redusă,
inadaptare sau neacceptarea situaţiilor noi
• agitaţie, nervozitate, încăpăţînare, conduite agresive sau
autoagresive, coşmaruri, frici nejustificate

3-7 ani
• comportament alimentar perturbat
• insomnii, coşmaruri, pavor nocturn
• tulburări de limbaj şi de comunicare
• tulburări motorii, ticuri
• situaţii traumatice (despărţirea părinţilor, moartea unui membru al
familiei, accidente, boli, operaţii)
• perturbări comportamentale apărute ca urmare a naşterii unui alt
copil în familie
• enurezis, tulburări somatice cu cauză psihică
• tulburări de relaţionare şi sociale (integrare dificilă în colectivitate)
• agresivitate, izolare, comportament bizar, timiditate excesivă,
inhibiţie

7-14 ani
• probleme şcolare
• enurezis, tulburări somatice cu cauză psihică
• fobii, anxietate, coşmaruri
• ticuri şi tulburări motorii
• tulburări sociale, minciună, furt, agresivitate, autoagresivitate
• situaţii traumatice (divorţul părinţilor, doliu, boli somatice,
accidente, eşecuri repetate)
• tulburări comportamentale (obişnuinţe ciudate, bizarerii,
dependenţe), de adaptare şi afective
• tulburări ale identităţii sexuale

Cum lucrează psihologul cu copilul?

De obicei copilul nu poate vorbi despre ceea ce îl frământă, despre

suferinţele sau nelămuririle lui. De aceea, metodele folosite în lucrul
cu copiii sunt mult mai diverse decât cele pentru adulţi. În schimb,
desenând, modelând, jucându-se, copilul scoate la iveală cauzele
conflictului interior, sursa simptomelor sale şi eliberează tensiunea
psihică generată de aceste suferinţe. El proiectează asupra
personajelor animale din poveşti caracteristici ale membrilor familiei
despre care nu îşi permite să vorbească. De asemenea, el "joacă",
de fapt, rolul unui personaj sau al altuia luând astfel în stăpânire şi
situaţiile în care nu a putut reacţiona sau a fost victimă (unul dintre
cele mai obişnuite este jocul în care copilul este "doctor" iar păpuşa
este "pacient"; atunci copilul poate face el însuşi ceea ce înainte a
fost nevoit să suporte). Adesea copiii povestesc la psiholog scene
din desenele animate preferate, i se adresează cu numele unui
prieten de la grădiniţă sau găsesc alte utilizări inedite obiectelor de
pe birou. Fireşte că nu este uşor de “descifrat” ceea ce exprimă de
fapt copilul dar, pe de altă parte, înţelegem că el nu conştientizează
problema şi nu este de folos să îl întrebăm “Care este problema?”
“Ce te-a determinat să-mi ceri ajutor?” Atât testările copiilor, cât şi
“discuţiile” cu ei sau psihoterapia au caracteristici speciale,
incluzând creioane, foi, plastilină, jucării etc.

Când părinţii au nevoie de ajutor...

Există situaţia în care copilul este într-o psihoterapie dar şi părinţii

simt nevoia să vorbească cu un psiholog pentru că problema se
răsfrânge asupra tuturor membrilor familiei, chiar dacă iniţial au
considerat că cea mai mare nevoie de ajutor o are copilul şi nu ei.
Pe parcursul terapiei, apar modificări atât în comportamnetul
copilului cât şi în modul în care relaţionează cu el. Uneori aceste
transformări sunt dificil de suportat de către părinţi, care fie sunt
nelămuriţi în privinţa mersului terapiei şi efectelor ei, fie au nevoie
de ajutor de specialitate pentru a reuşi la rândul lor să susţină
copilul în perioada grea prin care trece.

Există şi situaţia în care copilul nu este într-o psihoterapie dar are

un handicap, o boală somatică sau psihică gravă iar îngrijirea lui în
cadrul familiei necesită eforturi mari din partea părinţilor, mai ales
din punct de vedere al comunicării. Adesea ambii părinţii sau doar
unul dintre ei simt nevoia unui suport psihologic, al unei consilieri
sau chiar a unei psihoterapii pentru ei înşişi.
De asemenea, un eveniment traumatizant (un accident, o boală, un
deces, o despărţire) poate constitui un motiv suficient pentru un
părinte sau amândoi de a solicita ajutor din partea unui psiholog.

Adolescenţi

Perioada de transformare a copilului în adult poate fi adesea

încărcată de tensiuni, suferinţe şi probleme pe multe planuri. De
aceea, de multe ori, s-a vorbit despre “o criză a adolescenţei”.
Nevoia de ajutor este frecventă într-o asemenea perioadă când
suntem asaltaţi de modificări anatomice, fiziologice şi psihologice.
În timpul acestei perioade adolescentul simte nevoia presantă a
unui suport exterior deşi, în mod paradoxal, îl va găsi în propriile
sale resurse.
În abordarea noastră psihologică facem diferenţa între realitatea
interioară şi realitatea exterioară şi când descriem maturizarea ca
travaliu central al adolescenţei ştim că forma, ca succesul sau
eşecul, adaptării la realitatea exterioară depinde în mare parte de
procese ce aparţin lumii interioare.

Astfel “lupta” adolescenţilor se situează pe două fronturi:

a) lumea interioară a frământărilor şi conflictelor ce îşi caută o
rezolvare;
b) relaţia cu lumea exterioară (adică mediul, de la cel mai apropiat
la cel mai îndepărtat) care cere să fie stabilizată

Care sunt momentele în care adolescentul cere ajutor?

În general problemele par să fie generate de o situaţie critică acută

care este prezentată ca motiv principal al cererii de ajutor. Totuşi,
aceşti tineri ne consultă atunci când devin conştienţi că dificultăţile
lor nu vin doar din exterior, că “de vină” nu a fost doar situaţia sau
celelalte persoane, că nu este vorba doar despre “ghinion”.

Principalele situaţii în care adolescenţii apelează la psiholog sunt

următoarele:
• susţinerea examenelor, luarea deciziilor în legătură cu obiectul de
studiu principal, indecizie sau nemulţumire faţă de liceul sau
facultatea aleasă, abandon sau eşec şcolar;
• dificultăţi de relaţionare, conflicte cu membrii familiei sau alţi
adulţi; situaţii percepute ca stresante;
• reacţii agresive, violenţă, nervozitate, minciună, furt, fugă de
acasă;
• tensiune emoţională, incapacitate de a se relaxa sau distra, lipsa
contactelor sociale, izolare, depresie, tentative de suicid;
• probleme afective şi sexuale;
• tulburări somatice fără cauze organice, fobii, anxietate;
• dependenţă de substanţe

Schimbările din această perioadă marchează în acelaşi timp un

sfârşit şi un început. Fazele de dezvoltare nu sunt delimitate strict şi
trecerea nu se face brusc ci există întotdeauna perioade de
reconstrucţie şi reamenajare a achiziţiilor obţinute anterior. Această
reconstrucţie şi reordonare a elementelor existente face din
adolescenţă o perioadă dificilă, în care subiectul poate fi uşor
destabilizat chiar şi de situaţii obişnuite, nu doar de cele traumatice.
În acelaşi timp, putem spune că şi psihoterapia pentru adolescenţi
are un caracter aparte întrucât este greu să stabileşti comunicarea
cu un adolescent care se simte neînţeles şi în conflict cu lumea
adulţilor, cu regulile şi normele sociale. Avem nevoie de întelegere
şi empatie, de o atitudine prietenoasă, de multă încredere şi
sinceritate pentru a reuşi să îl ajutăm să găsească răspunsuri la
întrebările care îl frământă.

Psiholog Anca Munteanu

 

Terapie de Grup (I)

 
O modalitate de a te cunoaşte şi a înţelege ceea ce se petrece în
tine este a verbaliza conţinuturile personale, a te conduce spre o
anumită parte din tine care este importantă prin faptul că este mai
greu accesibilă. Dar cum se face când ne întâlnim cu mai multe
persoane, când în afară de terapeut există un grup de persoane?

Rolurile sociale

În viaţa noastră există tot felul de dorinţe pe care am vrea să le

realizăm dar nu prea reuşim să facem asta. În acest caz, grupul
funcţionează ca un „teren de antrenament” pentru participanţi.
Ea este singură, se simte atrasă de un coleg de serviciu. Ce ar
putea oare să facă? În mintea sa există multe trăiri, este
preocupată de modul în care arată. În prezenţa lui intră într-un soi
de blocaj, se înroşeşte, se pierde cu firea. Ce poate face
psihodrama pentru ea? În primul rând să-i propună să vadă şi să
simtă cam ceea ce ar face în contextul întâlnirii cu el. Să acţioneze
aşa cum ea vrea. Pentru asta este invitată să construiască acel
spaţiu şi acel timp în care ar putea să vadă să acţioneze şi să se
lase dusă de ceea ce ar vrea. Aceasta ar fi o primă experienţă. Ea
nu ar produce în mod automat schimbarea dar ar genera starea că
ceea ce are în minte poate să capete formă.
Înţelegerea copilăriei

Un mijloc de lucru foarte răspândit este protagonistul – prin

protagonist înţelegem acea persoană care la un moment dat, într-o
şedinţă devine principala persoană. Ea poate fi invitată într-o
călătorie în timp, spre copilăria sa. Acolo, în copilărie a întâlnit ceea
ce în prezent constituie obiectele sale interne, acest om are o
relaţie cu mama sa, cu tatăl său. Acest om este produsul unei
copilării. Pătrunderea în acest univers al copilăriei este o modalitate
de lucru indicată pentru cei care simt relaţia existentă între ceea ce
li se întâmplă în prezent şi ceea ce este trecut.
Cauzele comportamentelor noastre actuale se află în trecut, în
copilărie. Putem înţelege şi schimba ceea ce este prezent prin
coborârea noastră în trecut.

Ea, suferă de atacuri de panică, declanşate brusc pe când se afla

într-o ţară vestică. Diagnosticată cu atac de panică, acolo i s-a
recomandat o psihoterapie. În urma interviului desfăşurat s-a
stabilit un contract de terapie combinată – şedinţe săptămânale
individuale şi întâlniri bilunare în cadrul unui grup de psihodramă.
Inerent a ajuns în copilărie, la relaţiile cu mama, la modul în care
aceasta solicita de la ea perfecţiunea pentru a asigura imaginea
şcolară adecvată. Presiunea foarte mare pe care o avea de
suportat era dificil de exprimat. În liceu, facultate şi după, starea de
presiune a rămas. Aruncată într-o lume cu alte obiceiuri, fără să
stăpânească foarte bine limba a constatat că nu mai poate să
realizeze ceea ce are de realizat şi, ca urmare, a “apelat” la atacuri
de panică pentru a ieşi din această dilemă – cum pot fi şi perfectă
şi să ştiu că nu pot face faţă situaţiilor.

Şedinţa decisivă a fost cea în care, în cadrul grupului, a venit cu

scena imaginii dintre ea şi mama sa, scena desfăşurată pe la 7 – 8
ani, în care a verbalizat ceea ce dorea mama de la ea, temerile
sale, etc.
S-a întors în ţara de origine şi a reuşit să îşi ia atestatul de limbă,
să-şi găsească de muncă şi să meargă mai departe. Atacurile de
panică au mai continuat o perioadă iar în ultimul timp se pare că au
dispărut.

Relaţiile sociale

Multe persoane resimt o stare de disconfort în a comunica cu

ceilalţi. În a reuşi să se integreze în grupuri, colective. Într-un fel
sau altul cei mai mulţi oameni au tot felul de temeri cu privire la
ceea ce se întâmplă în relaţiile interpersonale. La serviciu sau
acasă, pe stradă oamenii au stări diferite, au probleme diferite. Este
important să avem relaţii bune cu ceilalţi şi, de obicei simţim
această nevoie. Oamenilor le este frică să nu supere sau renunţă la
ei pentru ceilalţi. Ori, dimportrivă, au obiceiul să creeze tensiune,
să-şi impună punctul de vedere.

Pentru ei grupul este o modalitate de a înţelege cum funcţionează

relaţiile sociale. Un grup de psihodramă este o un loc în care
întâlnim alţi oameni. Aceşti oameni sunt identici cu cei pe care îi
întâlnim în viaţa de zi cu zi. Modul nostru de a ne raporta la ei este
similar modului în care ne întâlnim cu toţi oamenii din această
lume. Simplul fapt de a intra într-un grup ne permite să
conştientizăm aspecte mai mult sau mai puţin ascunse ale stilului şi
apărărilor noastre în relaţie cu ceilalţi.
Prin această modalitate reuşim să înţelegem cum ne comportăm
noi, cum ne relaţionăm noi. Odată conştientizate aceste elemente
este mult mai uşor să modificăm ceea ce este de modificat, să
acceptăm ceea ce este de acceptat.

Terapie de Grup (II)

 
Spontaneitatea

Starea de spontaneitatea este un concept stabilit de J L Moreno.

Este o energie unică pe care o avem în mod natural şi pe care, în
urma educaţiei, inhibiţiei sociale, renunţăm la ea. A fi spontan
înseamnă, după Moreno, a avea un răspun adecvat la o situaţie
nouă şi a avea un răspuns nou şi adecvat la o situaţie veche.

În fapt, spontaneitatea este energia noastră în a acţiona. Această

energie este pierdută pentru cei mai mulţi oameni deoarece ei
funcţionează mereu schematic, mereu în cote personale clare. Este
important să o descopere iar psihodrama face acest lucru – ne
propune să ne descoperim propria spontaneitate.

Un caz vizibil este cel al persoanelor timide, retrase, inhibate,

izolate, acele persoane care trezesc zâmbetul în momentul în care
intră într-o cameră deoarece se aşteaptă să zică ceva de care să
râdem şi care, prin grupul lor au ajuns adevăraţi lideri de opinie.
Procesul a fost foarte simplu. Ei au descoperit că pot să se
manifeste spontan, prin acceptarea de către ceilalţi a ceea ce au de
spus, a ceea ce sunt. Procesul este similar celui în care un copil
este preluat de o mamă. El se simte prea slab pentru a putea să
dea piept cu lumea realităţii care presupune şi concurenţă,
agresivitate, eşecuri. Această lume este dificilă pentru un copil. El
are nevoie de o mamă care să-l înveţe să acţioneze.

Temeri

Există o temere larg răspândită privind grupul şi care sună în genul:

“eu să-mi expun problemele mele celorlalţi”. A te expune în grup
este clar un factor care declanşează stări de anxietate. “Ai prefera
să vorbeşti despre tine în faţa unor oameni sau cu un singur om?”

Aparent este mai simplu şi mai puţin anxios să vorbeşti în faţa unui
singur om în care ai încredere decât în faţa a 10 oameni pe care
nu-i cunoşti. Dar fiecare se expune atât cât consideră deoarece
scopul grupului nu este să afle secretele profunde ale unei
persoane ci să ajungă la acele elemente care ţin de structura de
personalitate a unei persoane şi pe care fiecare le alege. De fapt,
nici întâlnirile individuale nu urmăresc smulgerea unor secrete
ascunse deoarece aceasta ar presupune ideea unei anchete pe
care o persoană ar face-o.
Scopul unei întâlniri de psihoterapie, indiferent dacă este
individuală sau de grup este de o oferi perspective noi asupra unei
persoane. Pe de altă parte, nimeni nu este pregătit să expună
lucruri despre sine dacă nu este pregătit. Poate doar să participe.

Psihoterapia de grup este pradă unui paradox – mult mai ieftină şi

cu un grad de eficienţă mai ridicat, este mereu trecută în umbra
psihoterpaiei individuale deoarece presupune o relaţie mult mai
complexă.

Elementul decisiv al unei şedinţe de grup îl constituie tocmai

prezenţa grupului care nu este numai un loc ci este un instrument
al schimbării, al cunoaşterii, al formării Eului Autoreflexiv.
In acest context grupul funcţionează ca un instrument pentru
cunoaşterea de sine deoarece există interacţiuni prin care o
persoană descoperă un mediu aparte cu efecte benefice asupra a
ceea ce constituie individualitatea sa.
În ansamblu, vorbim despre grup pentru că acesta permite:
- posibilitatea cunoaşterii şi experimentării diferitelor stări.
- Este o modalitate de învăţare a relaţionării cu ceilalţi
- Este o modalitate de investigare a ceea ce s-a întâmplat în trecut,
prin cunoaşterea relaţiei care există între ceea ce ni se întâmplă azi
şi ceea ce a fost o dată în viaţa noastră.
 

Psiholog Claudiu Ganciu

 

Terapie Probleme Sexuale (I)

 
Viaţa sexuală este un indicator al stării noastre de echilibru psihic
iar disfuncţiile sexuale reprezintă, în majoritatea situaţiilor,
manifestarea unor cauze psihologice profunde.

Problematica din sfera sexualităţii atrage după sine o serie de

dificultăţi şi în relaţia de cuplu. Nemulţumirile, frustrările de natură
sexuală sunt semne ale diferitelor stări psihologice care au impact
negativ şi asupra altor laturi ale vieţii. Există situaţii în care cuplurile
pot ajunge să se separe din motive de insatisfacţie sexuală. De
asemenea, pot apare stări de tensiune între cei doi parteneri atunci
când viaţa sexuală este marcată de eşecuri repetate.

Modelul femeii care plânge în pat nemulţumită de ceea ce se

întâmplă este destul de des întâlnit. Un alt tipar des întâlnit este
bărbatul preocupat de gândul: “dacă nu voi reuşi să îmi satisfac
partenera”.
Sigur că vorbim despre tulburări sau disfuncţii atunci când eşecurile
sunt repetate sau starea de insatisfacţie devine o constantă.

Care sunt dificultăţile ce pot apărea în viaţa sexuală?

Bărbaţi
a) dificultăţi de erecţie
b) ejacularea precoce
c) diminuarea sau dispariţia dorinţei de a face dragoste
Femei
a) absenta excitaţiei sexuale
b) frigiditate (lipsa plăcerii sexuale)
c) anorgasmie (dificultăţi în atingerea orgasmului)
d) disconfort si resimţirea organic dureros a actului sexual

De ce apar?

Cauzele care conduc la apariţia acestor disfuncţii pot fi de origine:

- organică
- psihică

De cele mai multe ori se constată că, deşi din punct de vedere
organic lucrurile decurg în mod normal, problema ca atare continuă
să se manifeste creând o stare de disconfort în viaţa cuplului.
Factorii care generează şi întreţin această situaţie sunt în strânsă
legătură cu starea psihică prin care trecem în anumite momente ale
existenţei, precum şi cu modul în care putem gestiona emoţiile şi
tensiunile interioare.

Sub aspect psihologic constatăm următoarele variabile ce

determină perturbări la nivelul vieţii sexuale:
- stare de anxietate
- teama de eşec
- imagine de sine scăzută
- nemulţumire şi neîncredere în propria persoană
- necunoaşterea atât a propriilor nevoi sexuale, cât si ale partenerei
/ partenerului
- stări de deprimare
- in situaţii de separare (divorţ, despărţire)
- tendinţe spre perfecţionism
- perioade cu încărcătură mare de stres la locul de muncă etc.

Ce consecinţe are apariţia disfuncţiilor sexuale?

S-a observat că disfuncţiile din viaţa sexuală au acţiune

perturbatoare în următoarele planuri:
a) la nivelul relaţiei de cuplu: stări de tensiune, nervozitate,
infidelitate, închidere în sine, deteriorarea comunicării etc.

b) la nivel individual:
- pentru persoana care se confruntă cu aceste probleme
• deprimare,
• tulburări organice fără cauză fiziologică (dureri de cap, tahicardie,
tulburări digestive, tulburări ale menstruaţiei etc.),
• insomnie,
• anxietate,
• scăderea încrederii în sine,
• fluctuaţii ale greutăţii corporale, sedentarism,
• tulburări de dispoziţie (lipsă de chef, tendinţe spre izolare,
inapetenţă)

- pentru partener
• culpabilitate
• sentiment de respingere
• refugiu în alte activităţi (televizor, jocuri pe calculator, abuz de
alcool, mâncare, shopping, dependenţă de muncă)
• irascibilitate
• scăderea imaginii de sine

Ce e de făcut?

Odată ce se constată că dificultăţile sexuale devin o regulă şi nu o

excepţie este timpul să considerăm că avem o problemă. În măsura
în care există o bună comunicare pe subiecte sensibile cu
partenera, pasul următor ar consta în discutarea directă cu ea / el.
Concomitent putem apela la ajutorul unui psiholog pentru a pune în
cuvinte ce simţim, ce ne deranjează şi cum vedem rezolvarea
problemei.

In ce constă interventia in cadrul CPAP?

Interventia psihologica din cadrul CPAP are caracteristica de a fi

una personalizată, adecvată nevoilor fiecărui client în parte.

Etape ale intervenţiei:

- şedinţa de contact, care are drept scop cunoasterea problematicii
si relatiei din cuplu
- perioada de evaluare
- alegerea modalitatii de lucru
Tipuri de intervenţie:

a) consiliere psihologica
Se adresează cuplului sau fiecărui partener în parte si îşi propune
sa permită dialogul deschis despre satisfacţiile şi insatisfacţiile din
cadrul cuplului, pentru ca una din problemele cele mai frecvente
este lipsa de comunicare. De asemenea, partenerii sa identifice
nevoile şi ceea ce işi doresc cu adevărat, precum şi modul în care
aceste dorinţe pot deveni reale, creearea unui context adecvat.

În cadrul consilierii partenerii pot identifica ceea ce funcţionează şi

ceea ce nu funcţionează în relaţie şi pot găsi noi forme de
comunicare(verbală sau nonverbală) pentru a îmbunătăţi viata
sexuală.

b) analiză personala şi terapeutică

Această formă de intervenţie işi propune dezoltarea si consolidarea
abilitaţilor de gestionare adecvată a emoţiilor în cadrul cuplului.