În corectarea tulburărilor de pronuntie se disting două categorii de metode si procedee

cu caracter sau de ordin general şi metode si procedee specifice logopedice. Dacă

prima categorie se poate aplica în orice tulburare de limbaj, cele din a doua categorie sunt
proprii fiecărei tulburări de limbaj în parte.
Dintre toate sunetele limbii române, vibranta r este cel mai greu de
articulat deoarece are nevoie de o mobilitate deosebită a limbii, de mişcări complexe şi
fin coordonate ale muşchilor săi, precum şi de o proporţie anatomică corectă a
limbii în raport cu celelalte organe. Nici în alte limbi r nu este considerat un sunet uşor.
Hvatţev îl consideră ca pe unul din cele mai dificile sunete ale vorbirii iar Gwinner îl
socoteşte cel mai dificil sunet al limbii germane.
În literatura de specialitate se vorbeşte de peste 50 de metode şi procedee
de corectare a vibrantei r. În prezentarea lor vom urmări linia etapelor de terapie.
Munca de emitere se desfăşoară în două direcţii şi anume:
 Stabilirea poziţiei corecte a limbii;
 Producerea vibraţiilor apexului lingual
Pentru stabilirea poziţiei corecte a limbii se pot încerca
următoarele tehnici speciale:
 Prin imitarea exerciţiilor făcute de Demostene unii autori au introdus fâşiuţe sau
cocoloşi de hârtie sub vârful limbii pentru a obţine poziţia corectă a limbii;
 În cazul unei slabe mobilităţi linguale se pot pune la rădăcina limbii degetele
mici ale copilului unul în continuarea celuilalt. În acest fel limba e ţinută în
poziţie ridicată la incisivii superiori;
 Se pot efectua exerciţii de ridicare şi coborâre a limbii în gură cu buzele
întinse şi cu maxilarele îndepărtate pentru a-l învăţa pe copil să-şi ridice limba
la alveolele incisivilor superiori;
 Pentru creşterea supleţei limbii, apexul lingual se freacă uşor de incisivii
superiori apoi spre vălul palatin şi înapoi lent;
Pentru a obţine poziţia corectă a limbii se poate efectua următorul exerciţiu:
-În prima etapă se cere copilului să scoată limba intre buze şi apoi să realizeze
un jgheab, prin care să sufle aerul, pe care să-l simtă pe palmă;
-În a doua etapă copilul trebuie să ridice limba la buza superioară şi să sufle
curentul de aer peste vârful limbii. Curentul de aer care se ridică oblic poate fii
evidenţiat de o fâşie de hârtie aşezată orizontal deasupra limbii. Sub acţiunea curentului
de aer fâşia de hârtie se deplasează în sus pe verticală;
-În ultima etapă se cere copilului să aşeze limba peste incisivii superiori şi să
sufle. Sunetul care va rezulta este un fel de t englezesc, un sunet între t şi s. În cele din
urmă limba e retrasă în gură în spatele incisivilor superiori spre alveole şi i se cere
copilului o expiraţie sonoră rezultând un r fricativ căruia îi lipsesc doar vibraţiile;
Păunescu vorbeşte de următoarele procedee:
- Pornind de la poziţia corectă de articulare se inspiră şi se expiră fără a desprinde
marginile limbii de dinţi;
- Exerciţiul se repetă dar cu inspir lin normal, urmat de expir din ce în ce mai
puternic până la desprinderea limbii cu vibraţii;
- La exerciţiul de mai sus se adaugă voce;
Tot Păunescu descrie următoarea tehnică:
-
Pornind de la poziţia corectă de articulare se suflă puternic într-o foaie de hârtie
ţinută vertical în faţa gurii până când hârtia vibrează;
- Exerciţiul se execută cu voce şi în şoaptă;
- Exerciţiul se execută cu voce scurt şi prelungit;
- Exerciţiul de mai sus se execută pe tonalităţi diferite. Treptat se îndepărtează hârtia;
- Exerciţiul de mai sus se poate executa şi pe o melodie simplă;
- Exerciţiul se execută cu intensificarea sau descreşterea treptată a vocii;
 Portman recomandă aplicarea unor bucăţele de hârtie pe vârful limbii care se
aruncă prin vibraţii ale limbii;
 Guţu propune provocarea vibraţiilor pe cale mecanică. Se porneşte de la
poziţia corectă de articulare a vibrantei r şi se cere copilului să expire şi să
creeze prin lovituri rapide şi uşoare cu spatula pe suprafaţa posterioară a
limbii mişcări artificiale. Deschizând şi închizând prin aceste lovituri constricţia
pe care o realizează vârful limbii se produce un sunet vibrant. Acelaşi procedeu se
realizează şi prin folosirea degetului arătător al copilului aşezat sub limbă
cerându-i un r prelungit, în timp ce prin mişcări rapide ale degetului stânga –
dreapta produce vibraţii;
 Un alt procedeu propune aşezarea alternativă a vârfului limbii la dinţii
superiori în afară şi în interior. Din această poziţie se propune copilului să sufle
peste vârful limbii, ceea ce prin atingere produce un sunet. După ce s-a exersat
de câteva ori limba se aşează la alveolele incisivilor superiori şi prin suflarea
unui curent puternic de aer vârful limbii vibrează;
 Alte procedee de obţinere a vibraţiilor sunt acţiunile globale cum sunt:
-Mişcări de scuturare a mâinii in timpul emiterii sunetului r;
-Mişcări de exteriorizare a senzaţiei de frig prin tremurare;
-Stând într-un picior se fac mişcări de scuturare a piciorului
liber şi a mâinii ,vibraţii care se transmit la limbă iar la o expiraţie puternică
apare spontan sunetul r;
Pentru emiterea vibrantei R se pot folosi şi procedeele de derivare din alte sunete cu
loc de articulare apropiat:
Derivarea din T:
 Limba este lată şi încordată ,se suge ca la plescăit atingând palatul tare,
vârful limbii se apropie de alveolele superioare.Din această poziţie
pronunţând T, printr-o presiune expiratorie copilul trebuie să împingă aerul în
afară ceea ce determină vibraţia vârfului limbii, rezultând sunetul R;
Derivarea din T si D:
 Se succed cu repeziciune grupele consonantice T, D, T sau D, T, D; Pentru
palatizarea lui D se poate intercala un H pronunţând THDT vârful limbii trebuie
să atingă foarte uşor dinţii superiori la pronunţia lui D;
 Seeman recomandă pronunţarea în şoaptă TD, TD; Sub această formă se
pronunţă cuvinte care încep cu TR înlocuindu-se R cu D, T se pronunţă
accentuat şi separat de D cu o pauză; T şi D se pronunţă în şoaptă şi apoi se
repetă accentuându-se articularea lui D, trecând în R;
 Se pronunţă la început rar apoi din ce în ce mai repede TE, DE sau TU, DU;
Derivarea din D:
  Seeman propune să se pronunţe un D sonor şi prelungit care se leagă de un N
prelungit şi se face un masaj vibrator pe planşeul limbii la rădăcina ei;
 D sonor se pronunţă fricativ ca şi R din limba engleză dar se articulează mult
mai repede. Cu ajutorul acestui sunet fricativ se murmură scurte melodii apoi se
trece la pronunţia de silabe şi cuvinte trecând în R vibrant;
 La copiii mai mici D se pronunţă scurt, pronunţarea e puţin mai retrasă
decât locul de articulare normal şi precedată de un E desc his pronunţat în
şoaptă. După o perioadă de exersare se transformă în R vibrant de la sine;
Derivarea din Z:
 Z se pronunţă prelungit cu gura larg deschisă, moment în care copilul execută
o uşoară depărtare a maxilarului şi ridică brusc vărful limbii spre locul de
articulare al vibrantei R;
Derivarea din J:
 J se pronunţă prelungit,moment în care printr-o apăsare a vârfului limbii şi
extensia buzelor se poate emite R;
Derivarea din S:
 S se pronunţă prelungit, vârful limbii se ridică spre dinţii superiori adăugând
sonoritate se poate obţine R;

Derivarea din L:
 Se pronunţă un L nesonor apoi se expulzează curentul de aer scurt şi energic;
 Din poziţia de articulare a lui L se emite un H puternic,
 Se pronunţă prelungit şi repetat LE care se transformă în RE printr-o uşoară
apăsare vibrantă pe bărbie;
În timpul exerciţiilor de lalaţie limba se scoate brusc afară ceea ce o pune în
vibrare;
 Se pronunţă LLL şi cu o spatulă se produce o mişcare laterală;
Derivarea din H:
 Se pronunţă H prelungit şi se continuă cu R;
Derivarea din I:
 Se porneşte de la poziţia de articulare a vocalei I care se pronunţă în şoaptă.
Ridicând uşor vârful limbii se emite un curent de aer puternic; R se consideră
format când vârful limbii începe să se desprindă de alveole şi vibrează;
În etapele de consolidare şi automatizare o importanţă
deosebită o are alegerea materialului verbal.
Alegerea şi eşalonarea materialului verbal în cadrul
exrciţiilor de consolidare şi automatizare trebuie să
respecte anumite criterii:
 Afinitatea articulatorie cu alte sunete şi modificările articulatorii sub
influenţa sunetelor învecinate şi a poziţiei sale în cuvinte;
 Uşurinţa cu care se percepe vizual în cadrul unor combinaţii silabice şi în
cuvinte ceea ce facilitează controlul vizual al pronunţării în oglindă;
 Dificultaţi de coarticulare cu anumite sunete;
 Poziţiile fonologice în care apare consoana R;
  Se vor evita cuvintele în care să fie situate în vecinătatea sunetelor afectate sunete
care împiedică pronunţarea lor corectă. Sunetul R nu se exersează în combinaţie
cu C, G, H, deoarece fiind velare împiedică articularea apicală;
 Vibranta R trebuie să fie combinată pentru consolidare şi automatizare cu
sunete cu puncte de articulaţie în partea anterioară a cavităţii bucale: P, B,T,
D;
 Întrucăt fonemul R este o consoană deschisă în exersarea sa se va asocia la
început cu vocalele A, O, U, care-i menţin localizarea pe linia centrală şi nu cu
vocalele E şi I care ar putea să-i descentreze orificiul generator; De asemenea
combinarea vibrantei R cu vocala A asigură mai uşor controlul vizual;
 Păunescu recomandă ca materialul verbal să fie iniţial legat de poveştirile din
timpul activităţiilor de recuperare, apoi de poveştirile şcolare iar în final
materialul verbal poate avea legătură cu mediul socio-familial;
Rotacismul bilabial
 La pronunţarea vibrantei R labial se recomandă aşezarea limbii în poziţia de
articulare a sunetului T. Din această poziţie vârful limbii vibrează la o expiraţie
puternică. Pentru obţinerea lui R alveolar, purificat de nuanţa labială se exersează
în continuare pronunţarea grupului consonantic HRR pentru a deplasa limba
mai în spate. În cazul în care nu dispare nuanţa labială se poate adăuga un L
exersând HRRL;
 La pronunţarea lui R labial vârful limbii se poate împinge între buze apoi se
retrage înapoi rămânâd mai departe în mişcare. În momentul în care se
obţine vibraţia limbii între buze, se coboară buza respectiv maxilarul
inferior. Limba vibrează doar cu ajutorul buzei superioare. În final limba se
deplasează la incisivii superiori pentru a obţine R alveolar;
Rotacismul uvular:
 Transformarea R uvular, în R apical se face prin exersarea grupelor
consonantice BRR. La acest exerciţiu limba se plasează în poziţia R labial,
pentru ca prin mişcarea buzelor provocată de aerul expirat cu putere, apexul
lingual să vibreze.
Rotacismul velar:
 Transformarea R velar, în R apical se va face prin exersarea grupelor
consonantice TRR şi DRR;
 În cazul unui Rotacism velar Piskunov recomandă efectuarea unor exerciţii de
căscat uşor care determină coborârea laringelui şi a rădăcinii limbii şi ridicarea
vălului palatin, aerul primind în felul acesta o trecere liberă spre partea anterioară
a cavităţii bucale unde se realizează sunetul R;
Rotacismul sonor:
 Dacă sunetul R se comportă artificial în vorbire fiind prea strident şi având o
durată prea mare de sonoritate se exersează pronunţarea sa la un curent de aer
expirator slab şi în relaxare;
 Pentru normalizarea sonorităţii, sunetul R se exersează în cuvinte ca: frate,
parte, care se pronunţă iniţial fără R, iar apoi se introduce sunetul R cu indicaţia
ca acel cuvânt să aibă aceeaşi durată. În continuare se exersează în poziţie
antefinală urmat de o consoană surdă: parc, spart, şi în poziţie finală: par,
car, poziţie care contribuie la scurtarea sonorităţii;
Rotacismul palatal:
 Uneori R primeşte o nuanţă palatală deoarece partea dorsală a limbii este ridicată
prea mult iar vârful limbii nu vibrează la alveole ci la gingie. Pentru înlăturare se
va exersa pronunţarea lui R cu gura ceva mai deschisă în combinaţie cu
vocala A, ceea ce contribuie la retragerea limbii, iar dacă este necesar aceasta va
fii împină înapoi cu ajutorul spatulei;
Rotacismul nazal:
 Sunt necesare exerciţiile de ridicare ale vălului palatin;
Rotacismul apical monovibrant:
 Sunt necesare exerciţii de dezvoltare a motricităţii apexului lingual;
Pararotacismul:
 Exerciţiile de consolidare se realizează în cuvinte care conţin silaba Ra în
poziţie iniţială şi apoi în cuvinte care conţin silaba Re în celelalte poziţii. Se
cere copilului să pronunţe cu gura cât mai deschisă;
 Marginile laterale trebuie să blocheze scurgerea aerului. Se recomandă
examinarea auzului fonematic şi dezvoltarea acestuia.