Reprezentarea digitala a semnalului audio

Caracteristici de baza ale semnalului audio

Sunetul este produs de modificari ale presiunii aerului care ajung la timpanul
urechii. Atunci cind frecventa acestor modificari se afla in domeniul 20-20000 Hz,
urechea umana aude sunetul. Deci, frecventa sunetelor care pot fi auzite de urechea
umana se afla in domeniul 20-20000 Hz.
Deci sunetul este o vibratie perceputa de simtul auzului. De obicei, auzim vibratii care
circula prin aer, dar sunetul poate fi transmis si prin gaze, lichide si solide. Sunetul nu
poate insa calatori in vid. Atunci cind aceste vibratii ajung la ureche, sunt
transformate in impulsuri nervoase trimise la creier, permitindu-se astfel perceperea
sunetului.

sunete timpan,cochilie, celule receptoare, spectrul de frecvente, impuls nervos

Atributele sunetului sunt: frecventa, lungimea de unda, amplitudinea si

viteza.
Frecventa sunetului este definita ca fiind numarul de variatii de presiune/s.
Lungimea de unda este distanta intre doua virfuri de presiune si se
defineste ca fiind egala cu viteza sunetului/frecventa.
Un alt parametru utilizat in masurarea sunetului este amplitudinea, care
indica daca sunetul este tare sau incet. Domeniul in care se incadreaza auzul uman
este destul de mare: limita de jos reprezinta pragul de audibilitate, iar limita de sus
reprezinta pragul durerii. Amplitudinea sunetului este de obicei exprimata in decibeli
(dB).
Dindu-se doua forme de unda cu amplitudinile maxime X si Y, masura in
decibeli a diferentei intre cele doua amplitudini este data de formula:

dB=20log10(X/Y)

Sunetul este o unda continua atit in timp cit si in amplitudine. Unda se

modifica mereu, iar amplitudinea poate lua orice valoare in domeniul in care sunetul
poate fi auzit (audible range).
 Amplitude

Time

Reprezentarea digitala a semnalului audio

Unda audio continua trebuie convertita intr-un semnal electric cu ajutorul unui
microfon. De exemplu, unda audio din figura 1 va fi convertita intr-un semnal electric
de aceeasi forma, iar amplitudinea ar putea fi multiplicata cu un numar pozitiv.
Semnalul electric se masoara de obicei in volti. Acest tip de semnal continuu
in amplitudine si timp se numeste semnal analogic.
Pentru a putea procesa si comunica semnalul audio cu ajutorul calculatorului,
este necesara conversia semnalului analogic in semnal digital. Procesul ADC (Analog
Digital Conversion) presupune trei faze (figura 2):
- esantionare (sampling)
- cuantificare (quantization)
- codificare (coding)

Esantionarea (Sampling)

Procesul de conversie a timpului in valori discrete se numeste esantionare.

Figura 2 b si 2 c arata procesul de esantionare. Axa timpului este divizata intervale
fixe. Citirea valorilor instantanee ale semnalului analogic se face la inceputul fiecarui
interval de timp. Acest interval este determinat de un ceas. Frecventa ceasului se
numeste rata sau frecventa de esantionare. Valoarea esantionata este mentinuta
constanta in intervalul urmator de timp. Circuitul care realizeaza acest lucru se
numeste “sampling and hold circuit”. Fiecare din aceste esantioane este in
continuare analogic in amplitudine, adica poate avea orice valoare intr-un domeniu
continuu. Dar este discret in timp, adica in cadrul fiecarui interval esantionul are o
singura valoare.

Cuantificarea (Quantization)

Procesul de conversie al valorilor continue ale esantionului in valori

discrete se numeste cuantificare. In acest proces se imparte domeniul semnalului
intr-un numar fix de intervale. Fiecare interval este de aceeasi marime si i se
asigneaza un numar. In figura 2 c aceste intervale sunt numerotate de la 0 la 7. Fiecare
esantion cade in unul dintre aceste intervale si i se asigneaza numarul asociat
intervalului. Marimea intervalului de cuantificare se numeste pas de cuantificare.
 Codificarea (Coding)

Procesul de reprezentare in forma digitala a valorilor cuantificate se numeste

codificare (figura 2 d). In exemplul nostru se utilizeaza opt nivele de cuantificare.
Aceste nivele pot fi codificate cu ajutorul a 3 biti daca se utilizeaza sistemul binar,
deci fiecare esantion va fi reprezentat prin 3 biti. Deci, semnalul analogic din figura 2
a este reprezentat prin urmatoarea serie de numere binare :

001, 101, 011, 001, 010, 011, 011, 010 and 001.

Amplitude
(a)

Time

(b)
Time

(c)
Time
(d) 001 101 011 001 010 011 011 010 001

Step signals

Time
 Din procesul de mai sus se vede ca daca rata de esantionare si numarul de
nivele de cuantificare este suficient de mare, semnalul digital este o reprezentare
foarte apropiata a semnalului analogic original.
Atunci cind avem nevoie sa reconstruim semnalul analogic original din datele
digitale se utilizeaza un convertor digital – analogic (DAC).
Valorile cuantificate sunt determinate pe baza reprezentarii digitale si a
pasului de cuantificare. Fiecare dintre aceste valori este tinuta constanta pe o perioada
de timp egala cu intervalul de esantionare, rezultind o serie de pasi sau bucati ale
semnalului (step signals). Aceste bucati de semnal sunt trecute apoi printr-un filtru
trece-jos pentru a reconstrui o aproximare a semnalului original. Spunem ca se
construieste o aproximare a semnalului original, fiindca nu se poate obtine chiar
semnalul original datorita erorilor de cuantificare introduse in procesul ADC.
Principiile ADC si DAC descrise mai sus se aplica si asupra semnalului video
si asupra altor semnale.
In procesul ADC, cea mai importanta problema este aceea a alegerii ratei de
esantionare si a numarului de nivele de cuantificare in functie de semnalul analog si
aplicatia in care este folosit.

Determinarea ratei de esantionare

Rata de esantionare depinde de frecventa maxima a semnalului analogic

convertit. Conform teoremei lui Nyquist, daca un semnal analogic contine
frecvente pina la maxim f Hz, atunci rata de esantionare trebuie sa fie de cel
putin 2*f Hz. Daca rata de esantionare este de exact 2*f Hz aceasta se numeste
esantionare critica.
In practica, rata de esantionare este de obicei mai mare de 2*f Hz.
De exemplu, rata de esantionare la un CD-audio este 44.1 kHz iar pentru
banda audio digitala de 48 kHz pentru a acoperi domeniul frecventelor care pot fi
auzite de om si care merge pina la 20 kHz.
Componenetele pricipale de frecventa sunt in jur de 3.1 kHz, de aceea
sistemele de telefonie analogical limiteaza semnalul la 3.1 kHz. Pentru a converti
semnalul voce intr-un semnal digital rata de esantionare folosita de obicei este de 8
kHz.
Daca latimea de banda ( domeniul frecventa ) a unui semnal analogic este mai
mare decit jumatate din frecventa de esantionare, latimea de banda trebuie redusa
astfel incit sa fie mai mica sau egala cu jumatate din rata de esantionare, cu ajutorul
unui filtru trece-jos. Altfel, apare un efect numit ,,aliasing”.
Acest efect care apare la procesarea semnalelor se manifesta prin aceea ca
diferite semnale continue nu se mai disting ( unul devine aliasul celuilalt ) la
esantionare. Cind se intimpla acest lucru, semnalul original nu poate fi reconstruit in
mod unic din cel esantionat

Determinarea numarului de nivele de cuantificare

Numarul de nivele de cuantificare determina fidelitatea amplitudinii

semnalului digital relative la semnalul analogic original. Diferenta maxima intre
valorile esantioanelor cuantificate si valorile semnalului analogic corespunzator
reprezinta pasul de cuantificare. Aceasta diferenta se numeste eroare de cuantificare
sau zgomot.
 Cu cit este mai mare numarul de nivele de cuantificare, cu atit mai mic este
pasul de cuantificare si zgomotul.
Numarul de nivele de cuantificare determina numarul de biti necesari pentru a
reprezenta fiecare esantion.
Formula

b=log2Q (1)

unde b este numarul de biti necesari pentru a reprezenta fiecare esantion si Q este
numarul de nivele de cuantificare, arata legatura intre acestea.
De aici rezulta:

Q=2b (2)

De obicei se stabileste numarul de biti b, rezultind valoarea lui Q.

Calitatea semnalului digital in raport cu semnalul analogic original este data de
raportul semnal/zgomot numit SNR ( Semnal to Noise Ratio ) in dB, definit astfel:

SNR=20log10(S/N) (3)
Unde S este amplitudinea maxima a semnalului, iar N este zgomotul introdus
de cuantificare.
Presupunind ca pasul de cuantificare este q, atunci N=q si S=2bq. Inlocuind in
3 obtinem:

SNR=20blog102=6b

Aceasta ecuatie arata ca utilizarea unui bit in plus pentru reprezentarea

esantioanelor, creste cu 6 dB valoarea SNR.
CD-urile audio utilizeaza 16 biti/esantion, deci au SNR=96 dB.
Ceea ce am prezentat pina aici reprezinta o cuantificare liniara.
O cuantificare neliniara poate reduce cantitatea de date necesare pentru a
obtine aceeasi calitate audio digitala, sau cu aceeasi cantitate de date putem obtine
calitate audio suplimentara. Cuantificarea neliniara este de fapt o problema de
compresie a datelor.
Tabelul de mai jos arata rata de esantionare si numarul de biti folositi pentru
fiecare esantion pentru citeva aplicatii audio.

Aplicatie Numar canale Rata esantionare Biti/esantion

CD-audio 2 44100 16
Telefonie digitala 1 8000 8
Radio digital 2 32000 16

Concluzionez ca tehnica prezentata mai sus se numeste Pulse-code

modulation (PCM). Este o tehnica de modulare (de codificare a semnalelor) care
realizeaza:
-amplitudinea semnalului este esantionata la intervale egale de timp.
- fiecare esantion este cuantificat in general folosind codul binar.
PCM este utilizat in sistemele de telefonie digitala, este, de asemenea, un
standard pentru audio digital in calculatoare si diferite formate de CD-uri.
 ADPCM ( Adaptive Delta Pulse Code Modulation ) reduce rata datelor din
formatul PCM prin codificarea numai a diferentelor dintre valorile esantioanelor.
Exista variatiuni ale acestei tehnici, dar o prima abordare este aceea de a inlocui
fiecare esantion cu un bit indicind semnul diferentei fata de esantionul precedent.
Pentru decodificare, esantioanele reconstituite sint formate prin scalarea
diferentei si adaugarea ( adunarea ) ei la valoarea esantionului decodificat anterior.
Aceasta valoare anterioara indexeaza un tabel cu factori de scala, si in felul acesta se
determina valoarea prin care este scalata diferenta. Factorii de scala depind de
esantioanele originale si sint calculati pe parcursul codificarii.
ADPCM este utilizat in mod larg, de exemplu, atit CD cit si DVI ( doua
sisteme multimedia) folosesc codificarea audio ADPCM. In plus exista standarde
ADPCM ( cum ar fi CCITT 6.721). Ratele tipice de compresie sint de la 4:1 la 2:1.