UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANTA

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

SPECIALIZAREA”FINANTE SI BANCI”

Referat la disciplina:ECONOMIE EUROPEANA

PARTICIPAREA UNIUNII EUROPENE LA COMERTUL

INTERNATIONAL

Coordonator :Dragomir C.

Student: Vacarencu Marina-Georgiana

Anul I,grupa III

 Comerţul este o activitate umană care ne priveşte pe
toţi şi care ne implică pe toţi in fi ecare zi.Ca atare, şi regulile care guvernează această activitate
ne privesc şi ne implică pe toţi, chiar dacă nu in aceeaşi
măsură. Comerţul internaţional are efecte asupra cetăţenilor
in cel puţin 2 moduri. In primul rand comerţul internaţional diversifi că oferta de bunuri şi
servicii disponibile.
Acest fapt conduce de obicei la scăderea preţului produselor datorită creşterii
concurenţei. In al doilea rand accesul la materii prime şi material mai ieftine, tehnologie mai efi
cientă şi la o piaţă lărgită creşte competitivitatea companiilor autohtone şi conduce la sporirea
ratei de investiţii, la creştere economică şi la crearea de noi locuri de muncă.
Acest din urmă aspect interesează in mod deosebit pe cetăţenii Uniunii Europene deoarece 20%
din locurile de muncă existente in Uniunea Europeană se datorează
activităţilor de export. Totuşi, creşterea concurenţei poate avea şi un impact mai puţin favorabil
asupra sectorului privat care poate fi forţat de concurenţa importurilor să se restructureze, fapt ce
conduce, de regulă, la reducerea
numărului de locuri de muncă. Acest aspect negative poate fi atenuat prin folosirea politicilor
economice şi sociale adecvate, inclusiv prin educaţie, perfecţionare,
cercetare-dezvoltare, asigurări sociale, etc.
In esenţă, contracararea creşterii concurenţei datorită importurilor impune adoptarea unor politici
care să stimuleze atat spiritul antreprenorial, mai ales la nivelul intreprinderilor mici şi mijlocii,
cat şi inovarea care conduce la creşterea productivităţii muncii şi la sporirea competitivităţii la
nivel mondial.
Uniunea Europeană este in mod special confruntată in present cu defi nirea şi adoptarea
unor asemenea politici ca răspuns la competiţia tot mai acută cu SUA, Japonia,dar şi cu China,
India şi ţările din Asia de Sud-Est.
operaţiunile bancare, prelucrarea datelor la distanţă
sau telecomunicaţiile;
• Proprietatea intelectuală: Această categorie are in vedere comerţul şi investiţiile in domeniile
ideilor şi creativităţii, folosind noţiuni precum drepturile de autor (copyright), desene industriale,
drepturi ale artiştilor, etc.
• Investiţiile străine directe: Această categorie de investiţii se realizează atunci cand o firmă
dintr-o ţară infiinţează sau cumpără o firmă dintr-o altă ţară. Acest tip de operaţiuni economice
reprezintă o alternative tot mai importantă la comerţul internaţional classic bazat pe export şi
import şi constituie cea mai concretă formă de manifestare a globalizării. Ca dovadă, este
suficient să avem in vedere că in prezent vanzările in străinătate ale filialelor societăţilor
transnaţionale (care
constituie investiţii străine directe) reprezintă mai mult decat dublul exporturilor mondiale.
Trebuie precizat insă că această categorie de investiţii nu include şi investiţiile de portofoliu in
care posesorul banilor nu are o participare directă la conducerea fi rmei la care posedă
acţiuni.Regulile comerciale aplicabile pentru desfăşurarea tranzacţiilor, precum şi
competitivitatea ţărilor care se
afl ă in postura de vanzător sau cumpărător, de furnizor
sau receptor de capital diferă de la o categorie de bunuri la alta. Tocmai existenţa acestor
diferenţe face necesară elaborarea de politici comerciale, precum şi
desfăşurarea de negocieri bi sau multilaterale pentru identificarea acelor formule rezonabile şi
reciproc avantajoase pentru toate părţile implicate.
Ceea ce trebuie subliniat este faptul că procesul de re-evaluare a Tratatului Costituţional
nu va afecta in nici un caz politica comercială a Uniunii Europene deoarece comerţul nu se afl ă
printre domeniile supuse confruntărilor de idei şi poziţii. Dimpotrivă, se poate aştepta chiar o
consolidare a importanţei acordate politicii comerciale deoarece Uniunea Europeană este
conştientă de necesitatea adoptării unei atitudini pro-active şi efi ciente faţă de provocările
globalizării care se manifestă poate cel mai acut in domeniul comercial.
Principalele instrumente ofensive sunt reprezentate
de : Reglementările privind barierele in calea comerţului care permit fi rmelor din Uniunea
Europeană să depună o plangere la Comisia Europeană atunci cand intalnesc bariere comerciale
care le restricţionează accesul pe piaţa unor ţări terţe. Reglementările pot fi utilizate şi pentru
evaluarea situaţiei de nerespectare a regulilor comerciale internaţionale care determină efecte
comerciale negative. In cazul in care rezultatul evaluării este afi rmativ se poate apela la
mecanismul prevăzut de Organizaţia Mondială a Comerţului pentru rezolvarea disputelor.
Baza de date privind accesul pe pieţe a fi rmelor din
Uniunea Europeană care permite:
- Obţinerea de informaţii despre condiţiile privind accesul pe piaţa ţărilor ne-membre ale Uniunii
Europene ;
- Modalităţi de urmărire sistematică de către Comisia Europeană a reclamaţiilor fi rmelor din
ţările member privind barierele in calea comerţului din ţările nemembre;
- Asigurarea respectării de către partenerii comerciali ai Uniunii Europene a obligaţiilor asumate
prin acorduri internaţionale.
Această Bază de date nu este un instrument de acţiune directă, ci un instrument de suport şi
fundamentare a măsurilor şi iniţiativelor pe care Uniunea Europeană le poate lua faţă de acei
parteneri comerciali care crează dificultăţi de natură comercială fi rmelor comunitare.
Uniunea Europeană şi Organizaţia Mondială a
Comerţului
Uniunea Europeană a sprijinit intotdeauna sistemele comerciale multilaterale deoarece a
considerat că modalitatea optimă de incurajare şi susţinere a comerţulului mondial (şi prin
aceasta de incurajare şi susţinere a dezvoltării economice şi a prosperităţii) este adoptarea prin
consens a unor reguli comerciale multilaterale. In acest sens Uniunea Europeană a jucat un rol
major atat in infi inţarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului, cat şi in funcţionarea ulterioară a
acesteia.
Organizaţia Mondială a Comerţului a fost infi inţată in anul 1995, preluand rezultatele
obţinute de-a lungul mai multor decenii de Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT), un
tratat economic semnat in anul 1947 pentru a ajuta prevenirea noilor războaie tarifare şi a asigura
faptul că ţările fac comerţ conform unui
set convenit de reguli.
Principiile de bază ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului/ Acordului General de Tarife
şi Comerţ pe care toţi membrii trebuie să le implementeze sunt:
- nici o ţară nu poate aplica restricţii cantitative asupra
comerţului ;
- un avantaj acordat unei ţări trebuie extins la toţi membrii Organizaţiei Mondiale a Comerţului
(clauza naţiunii celei mai favorizate) ;
- nici o ţară nu poate face discriminare intre produsele proprii şi cele importate ;
- toate regulile şi legile afectand comerţul trebuie să
fi e publice ;
- regulile şi angajamentele sunt obligatorii pentru ţările membre iar eventualele dispute
comerciale dintre membri trebuie soluţionate prin intermediul sistemului de rezolvare a
diferendelor.
Există insă şi excepţii referitor la măsuri de protejare a comerţului sau implementarea
standardelor in domeniul sănătăţii şi siguranţei.
In prezent Organizaţia Mondială a Comerţului reprezintă elementul central al sistemului
international bazat.
Sprijinirea dezvoltării prin asistenţa pentru
crearea capacităţii legate de comerţ
Scopul general al creării capacităţii legate de comerţ este de a ajuta ţările in dezvoltare să
opereze efi cient intr-un mediu comercial multilateral. Crearea capacităţii legate de comerţ
implică dezvoltarea cunoştinţelor ţărilor cel mai puţin dezvoltate despre regulile Organizaţiei
Mondiale a Comerţului astfel incat acestea să poată benefi cia pe deplin de avantajele sistemului.
Acest sprijin implică, de asemenea, asistarea ţărilor cel mai slab dezvoltate să-şi
intărească capacitatea internă de implementare a angajamentelor asumate in cadrul Organizaţiei
Mondiale a Comerţului.
In termeni practici, crearea capacităţii legate de comerţ inseamnă sprijinul pentru
programe de perfecţionare şi dezvoltare instituţională care vor permite ofi cialilor din ţările cel
mai slab dezvoltate să devină efi cienţi in domeniul comercial. Obiectivul final al creării
capacităţii legate de comerţ este să permită ţărilor cel mai slab dezvoltate să dezvolte industrii de
export efi ciente care vor ajuta la promovarea creşterii in interiorul economiilor lor.
Costuri şi benefi cii ale aderării Romaniei la politica privind comerţul şi dezvoltarea
a Uniunii Europene
Aderarea Romaniei la Uniunea Europeană şi implicit alinierea la politica privind
comerţul şi dezvoltarea a Uniunii Europene vor determina costuri şi benefi cii specifi ce, care
rezultă din combinarea prevederilor acquisului cu nivelul actual de dezvoltare economicosocială
a ţării noastre.
Benefi ciile vor avea in vedere:
- accesul la o piaţă extinsă atat in ceea ce priveşte exporturile, cat şi importurile;
- posibilitatea utilizării acordurilor preferenţiale ale Uniunii Europene pentru accesul pe piaţa
unor ţări in curs de dezvoltare cu care Romania poate stabili
cooperări reciproc avantajoase;
- stimularea competitivităţii;
- redefi nirea specializării internaţionale a Romaniei;
- reorientarea comerţului Romaniei către Uniunea Europeană şi creşterea şanselor de
sincronizare a ciclurilor economice din cele două spaţii.
In ceea ce priveşte costurile specifi ce in domeniul comerţului ca urmare a aderării, acestea se
vor referi
la:
- nivelul protecţiei tarifare este mai redus in Uniunea Europeană şi ca atare va creşte concurenţa
pe piaţa romanească şi se vor reduce incasările din taxe vamale;
- Romania va deveni parte la toate acordurile de comerţ liber şi acordurile preferenţiale ale
Uniunii Europene şi va deveni o ţară donatoare de preferinţe după ce mai multe decenii fusese o
ţară benefi ciară de preferinţe;
- Romania va deveni o ţară donatoare de preferinţe şi in cadrul Sistemului Generalizat de
Preferinţe sau al iniţiativei „Totul in afară de arme”;
- Implementarea reglementărilor legate de protecţia mediului in Romania poate necesita investiţii
apreciabile care, la randul lor pot afecta competitivitatea exporturilor Romaniei prin creşterea
preţurilor.
Efecte la nivel microeconomic ale aplicării politicii Uniunii Europene privind
comerţul şi dezvoltarea
Companiile din Romania nu sunt in mod egal pregătite să facă faţă exigenţelor decurgand
din participarea la Piaţa Unică. Această afi rmaţie trebuie insă puternic
nuanţată deoarece aceste companii sunt departe de a avea trăsături omogene.
Astfel, fi rmele romaneşti cu participare străină la capital vor fi cele mai in măsură să valorifi ce
avantajele decurgand din combinarea statutului de membru al Uniunii Europene cu costurile mai
reduse ale desfăşurării de activităţi economice in Romania.O poziţie similară, chiar dacă nu la fel
de favorabilă, vor avea şi fi urmele cu capital romanesc care au deja o anumită mărime şi o
experienţă in desfăşurarea de
activităţi de comerţ exterior, mai ales dacă aceste activităţi au avut in vedere Uniunea
Europeană.O poziţie total diferită au fi rmele mici şi mijlocii care nu au experienţă internaţională
şi care nu satisfac cerinţele tehnice de desfăşurare a activităţii cerute de Uniunea Europeană (mai
ales in domenii legate de producerea, prelucrarea şi desfacerea produselor alimentare, dar şi in
toate domeniile care au problem specifice legate de protecţia mediului).
Se apreciază că multe din aceste fi rme nu vor supravieţui momentului integrării sau vor
fi nevoite să fuzioneze cu alte fi rme mai puternice şi/sau mai experimentate.Conform studiilor
realizate in cursul anului 2004, principalele domenii legate de politica comercială a Uniunii
Europene cu care companiile cu capital romanesc sunt mai puţin familiarizate sunt:
- procedurile de certifi care a produselor pentru export;
- utilizarea măsurilor de protejare a intereselor comerciale (măsuri anti-dumping, anti-subvenţie
şi de salvgardare).
La aceste domenii se poate adăuga şi lipsa de cunoaştere şi experienţă a fi rmelor romaneşti in
utilizarea oportunităţilor deschise de acordurile preferenţiale ale Uniunii Europene cu o serie de
ţări in curs de dezvoltare.

Pe ansamblul economiei Romaniei, fi rmele care vor fi cele mai vulnerabile ca urmare a adoptării
politicii comerciale comunitare vor fi cele din mediul rural, precum şi fi rmele nou infi inţate
deoarece aceste categorii de fi rme vor avea cea mai mică experienţă şi cele mai mici resurse pe
care să le poată aloca pentru adaptarea la noul mediul de afaceri de după aderare.
Ca o concluzie la cele de mai sus şi raportat la situaţia existentă in prezent se poate spune că
firmele romaneşti din indiferent ce mediu (urban sau rural) şi domeniu de activitate pot participa
in mod eficient şi competitiv in cadrul Pieţei Unice doar prin asigurarea unei mai bune informări
privind regulile jocului şi printr-un efort mai mare de creştere a competitivităţiiprin inovare,
calitate şi efi cienţă.
Probabil că unul din primele gesturi raţionale de la începuturile umanităţii a fost de natură
comercială. Nu este, deci, de mirare expansiunea teoriilor şi studiilor care au ca subiect analiza
schimburilor comerciale, a regulilor care gestionează aceste relaţii, a politicilor care stau la baza
acestor reguli şi a efectelor generate de modul în care se dezvoltă şi se desfăşoară comerţul
internaţional.
Prezenta teză de doctorat, care se situează în acest cadru, se concentrează asupra câtorva aspecte
considerate de actualitate şi cu grad ridicat de importanţă.
Obiectivele principale urmărite pe parcursul acestei lucrări sunt de a identifica traiectoria şi
perspectivele politicii comerciale a Uniunii Europene şi a României (ca parte integrantă din
2007) în contextul internaţional, cu evidenţierea componentei vamale, respectiv analiza modului
în care, pe parcursul etapelor de pre-aderare şi integrare, România reuşeşte, sau nu, să
beneficieze de oportunităţile oferite.
În scopul atingerii acestor obiective teza de doctorat a fost concepută pe 6 capitole care
restructurează rezultatele prezentate în literatura de specialitate existentă până la momentul
actual, analizează informaţiile oferite de principalele baze de date (Institutul Naţional de
Statistică, World Trade Organization-Database Centre, European Union-Trade Statistics,
Eurostat, ComTrade şi altele) şi centralizează concluziile rezultate în urma acestora.
Studiul resurselor bibliografice şi analiza fenomenelor economice globale din ultima
perioadă ne-a permis să evidenţiem următoarea concluzie: legăturile comerciale internaţionale
sunt rezultatul politicilor economice dar, în acelaşi timp, le influenţează într-o manieră puternică.
Ne permitem să sugerăm că, în plină desfăşurare a crizei economice ce marchează actuala
perioadă, gradul ridicat de cooperare internaţională este rezultat, printre altele, al dependenţelor
comerciale. Uniunile comerciale, vamale, monetare sau de altă natură obligă statele să realizeze
un front comun în procesul de reluare a creşterii economice iar comerţului internaţional i se
recunoaşte rolul de catalizator al dezvoltării economiei. Globalizarea, ca atribut al oricărei
activităţi umane, a suferit, de-a lungul istoriei, şi suferă şi în prezent de presiunea suspiciunii.
Cetăţenii statelor puternice consideră ca globalizarea le reduce nivelul de bunăstare în măsura în
care aceasta, bunăstarea, trebuie împărţită cu „ceilalţi”. „Ceilalţi”, adică cetăţenii statelor mai
puţin dezvoltate resping ideea de globalizare pentru că, în opinia lor, le aduce un nou stăpân
susţinut de statutul superior de competitivitate al economiilor dezvoltate. Gradul de adevăr al
celor menţionate este imposibil de cuantificat în acest moment; cert este că globalizarea
(economică, de exemplu) sau mondializarea (cum este utilizat termenul de către unii autori)
întâmpină greutăţi. Criza economică, ce a creat un puternic dezechilibru, în anii 2009-2011 şi a
cărei evoluţie este încă neclară a generat noi controverse în raportul globalizare-regionalizare. O
primă impresie, neverificată încă ştiinţific, este că o criză, cel puţin una cu caracter economic,
poate produce efecte la nivel global (mondial), dar lupta împotriva ei se duce la nivel regional.
Principala idee ce rezidă din acest capitol este cea a complementarităţii globalizare-
regionalizare. În aceste condiţii, comerţul exterior românesc se reorientează spre ţările cu care
România a promovat asemenea acorduri, ele devenind parteneri pentru cca. 80% din comerţul
nostru. UE capătă o importanţă tot mai mare în schimburile noastre comerciale chiar dacă,
urmare a diferenţei de competitivitate, se înregistrează solduri negative ale balanţei comerciale.
Important de reţinut sunt constatările că UE devine de departe principalul nostru partener
exterior şi că ritmurile exporturilor şi importurilor sunt ridicate, dând speranţa unui echilibru în
dinamica acestora.
Contribuţia cea mai importantă a tezei la evaluarea impactului aderării la UE asupra politicii
comerciale a României este definită în capitolul 6 intitulat “Valorificarea de către România a
oportunităţilor rezultate din aderarea la Uniunea Europeană”. După ce au fost identificate
principalele modificări intervenite în politica comercială a României ca urmare a aderării la UE,
am procedat la evaluarea modului în care acestea au influenţat comerţul exterior românesc. Pe
baza activităților de cercetare, luând în considerare aspectele şi datele statistice utilizate în
cuprinsul tezei, a fost identificat, pentru fiecare modificare, impactul aderării după cum urmează:
 1.Eliminarea tuturor obstacolelor tarifare şi netarifare din calea comerţului reciproc a
condus la evitarea oricărei discriminări de tratament pentru produsele româneşti din punct de
vedere al taxelor vamale la importul în UE în raport cu taxele vamale aplicate în
relaţiile cu celelalte state din regiune. Se asigură pe această bază o competitivitate crescută
exporturilor româneşti în condiţiile în care preţurile obţinute se situează la niveluri similare. În
caz contrar exportatorii români ar fi trebuit să plătească, prin reducerea corespunzătoare a
preţurilor, circa 3 miliarde de euro/an reprezentând diferenţele de taxe vamale calculate la un
volum anual al exporturilor în UE (în perioada 2007-2011) de circa 20 de miliarde euro şi un
nivel mediu al taxelor vamale de 15% (produse agricole şi industriale).
Analizând evoluţia comerţului cu UE se constată creşterea acestuia imediat după aderare ca efect
al extinderii gradului de liberalizare. Dacă în primii ani de la aderare asistăm la deficite
importante în balanţa comercială a României, ca urmare a unei creşteri mai dinamice a
exporturilor româneşti (+88%) faţă de importuri (+55%) soldurile pasive se consolidează anual
la un nivel de 7 miliarde euro. Această evoluţie reflectă într-o oarecare măsură starea economiei
româneşti care nu are nivelul de competitivitate european, precum şi gama restrânsă de mărfuri
produse în România. Cert este însă că dacă ritmul exporturilor va continua să fie mai accelerat
decât cel al importurilor se poate ajunge la un echilibru dinamic al schimburilor comerciale
reciproce.
Ceea ce este evident este de asemenea faptul că prin liberalizarea completă a comerţului reciproc
asistăm la consolidarea rolului UE de principal partener comercial al României.
2. Adoptarea tarifului vamal comun a condus la un grad mai mare de liberalizare a
importurilor româneşti de produse industriale şi la o uşoară creştere a protecţiei tarifare pentru
produsele agricole. Utilizarea tarifului vamal comun, permite vămuirea mărfurilor în orice punct
de trece a frontierei pe teritoriul vamal al UE, fiind astfel nevoie de o abordare comună a
procesului de vămuire.
3. Politica comercială a României devine o politică comună la nivelul UE, ceea ce
conduce la transferul competenţelor în materie de la nivel naţional la nivel comunitar. O
asemenea modificare nu presupune însă că România nu mai participă la elaborarea politicii
comerciale comune. În teză sunt prezentate cel puţin trei niveluri de implicare a autorităţilor
române în acest proces: la nivelul experţilor, al ambasadorilor şi al miniştrilor în cadrul
Consiliului. Se poate constata astfel, că România, ca orice stat membru, poate determina anumite
decizii în materie de politică comercială, în situaţii în care dispune de o strategie clară în materie
şi de reprezentanţi competenţi care să promoveze aspectele menţionate în strategie.

Pe lângă faptul că în 2012 a fost cel mai mare exportator și investitor la nivel mondial,
UniuneaEuropeană a fost partenerul comercial principal pentru mai mult de 100 de țări din toată
lumea.UE este o piață foarte deschisă cu un nivel ridicat de inserție în economia mondială. Mai
multde 10 % din forța de muncă din UE depinde de comerțul exterior.
Ca rezultat al dimensiunii și deschiderii pieței sale interne, UE a jucat un rol central
înorganizarea sistemului comercial global și a contribuit în mod semnificativ la
înființareaOrganizației Mondiale a Comerțului (OMC).
Comerțul exterior a contribuit și el în mare parte la sporirea nivelului de trai în UE și nu
numai.Deschiderea economică a adus avantaje pentru Uniune. UE este de departe cea mai mare
și maiintegrată zonă de liber schimb din lume, iar comerțul a generat locuri de muncă; 36 de
milioanede locuri de muncă din Europa depind, în prezent, direct sau indirect, de schimburile
comerciale.Îmbunătățirea competitivității Europei a făcut ca aceasta să devină o destinație mai
atractivăpentru societățile comerciale și investitorii din străinătate.
Cu toate acestea, comerțul mondial se schimbă. Noii actori economici și
descopeririletehnologice au modificat în mod semnificativ structura și tendințele comerțului
internațional.Mai ales utilizarea pe scară largă a tehnologiilor informației a făcut posibil
schimbul de bunuri șiservicii, cu care, anterior, nu se putea face comerț. Cursul de schimb
valutar a crescut spectaculosîn ultimii 20 de ani, ajungând la niveluri fără precedent. Economia
globală de azi este extrem deintegrată, iar lanțurile de aprovizionare mondiale au înlocuit în mare
măsură comerțul tradiționalde produse finite.
Globalizarea și efectele persistente ale crizei financiare globale au afectat în mod
negativperformanța economică a Uniunii. Totuși, în unele privințe, economia UE a dat dovadă de
o rezistență remarcabilă în comparație cu alte țări industrializate, iar cota sa din PIB-ul mondiala
scăzut într-un ritm mai puțin rapid decât cea a SUA și a Japoniei. UE a fost, de asemenea,
înmăsură să-și păstreze o poziție relativ puternică în comerțul cu mărfuri, consolidând în
acelașitimp poziția sa de lider în comerțul cu servicii.

IMPORTURI ȘI EXPORTURI
După cum arată tabelul de mai jos, UE a fost cel mai mare importator și exportator mondial
în2012, urmată de Statele Unite și China. Comerțul UE cu mărfuri cu restul lumii a atins 3
481400 de milioane EUR în 2012.
Uniunea Europeană, putere comercială.

UE28[1] 1798.3 1683.1 3481.4

Statele 1817.8 1203.1 3020.9

Unite

China 1415.3 1594.6 3009.9

Japonia 689.5 621.6 1311.1
Coreeade 404.4 426.4 830.8
Sud
Canada 369.6 354 723.6
Rusia 261.1 411.9 673.0

India 381.1 229 610.1

Mexic 296.1 288.6 584.7
ArabiaSa 121.1 302.3 423.4
udită

Australia 203.1 199.8 402.9

Brazilia 181.6 188.8 370.4

Volumul comerţului internaţional se diversifică de la an la an, iar statele sunt tot mai mult
conectate printr-un flux permanent de bunuri şi servicii. Creşterea volumului comerţului
internaţional este determinată de specializare. Aceasta sporeşte productivitatea. Pe termen lung,
creşterea volumului schimburilor comerciale şi a productivităţii duce la ridicarea nivelului de trai
al fiecărui cetăţean, la bunăstarea materială.
Aceste schimburi însă, influenţează angajarea (mulţi oameni îşi pierd locurile de muncă datorită
importurilor, a relocărilor), astfel domeniul comerţului şi finanţelor internaţionale devine extrem
de important.
Recuperarea şi lichidarea decalajelor dintre state, convergenţa standardelor de viaţa şi
îmbunătăţirea acestora reprezintă probleme curente ale omenirii în general şi ale Uniunii
Europene (UE) în special. Dezvoltarea cooperării şi colaborării între state vizează tocmai aceste
aspecte, pentru progresul global.
Optimizarea cooperării internaţionale este la rându-i condiţionată de eliminarea decalajelor iar
recuperările presupun ca o componentă indispensabilă şi cooperarea internaţională în diverse
domenii.
Cadrul internaţional de acţiune a statelor poate constitui un factor de accelerare sau decelerare a
procesului.
Cooperarea internaţională se poate manifesta în domenii diverse (economic, financiar, militar,
cultural, etc), însă în cadrul creşterii nivelului de trai, componenta principală este deţinută de
cooperarea economică şi financiară.
Inegalitatea creşterii economice devine o lege a proceselor de recuperare a rămânerilor în urmă
(catching-up process). Recuperarea decalajelor presupune o creştere economică a tuturor
economiilor dar în mod inegal sub raportul ritmurilor în aşa fel încât cele mai sărace să aibă o
creştere superioară. Legea dezvoltării inegale explică evoluţia decalajelor.
Comerţul internaţional se caracterizează prin următoarele:
a. Principalul avantaj al comerţului internaţional constă în faptul că posibilităţile de schimb
sunt mult mai mari, pe plan material şi spiritual.
b. Naţiunile sunt suverane asupra fluxului de persoane, mărfuri şi valori. Astfel, pot
introduce taxe vamale şi contingentări în calea schimburilor comerciale, ridicând bariere
politice.
c. Existenţa cursurilor de schimb
Fundamentul economic al comerţului internaţional constă în tendinţele în sfera comerţului şi
sursele comerţului internaţional.
Astfel, o economie implicată în comerţul internaţional se numeşte economie deschisă. Un
indicator util al deschiderii unei economii îl reprezintă raportul dintre exporturile sau importurile
sale şi PIB.
Sursele comerţului internaţional (factori): varietatea condiţiilor de producţie (înzestrarea cu
resurse naturale), reducerea costurilor (economiile de scară duc la scăderea costului pe măsură ce
producţia creşte: Boeing vs Airbus, Sony), diferenţe de gust (preferinţe).
Balanţa de plăţi externe este un document în care sunt sitematizate toate tranzacţiile economice
efectuate între ţara respectivă şi restul lumii. Ea cuprinde exporurile şi importurile de bunuri,
servicii şi active financiare.
Regula generală a înregistrării contabile în balanţa de plăţi este următoarea: dacă o tranzacţie
aduce ţării valută, ea este considerată un element de credit şi este înregistrată ca un plus. Dacă o
tranzacţie implică cheltuirea valutei, ea este un element de debit, fiind înregistrată ca un minus.
În general, exporturile (aduc valută) sunt elemente de credit iar importurile (necesită cheltuirea
valutei) sunt element de debit.
Principalele componente ale balanţei de plăţi sunt:
1. Balanţa de plăţi curente (balanţa comercială împreună cu invizibilele) reprezintă diferenţa
dintre exporturile şi importurile totale de bunuri şi servicii ale unei ţări – exporturile nete)
2. Balanţa mişcărilor de capital (achiziţiile şi vânzările private şi de stat de active)
3. Discrepanţa statistică
4. Ajustările oficiale (cumpărare sau vânzare de titluri financiare)
5. Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului suprimă contingentările, taxele vamale la
cărbune, oţel, fier între ţările membre. Implementarea unui tarif vamal comun pentru cele
şase ţări protejează aceste organizaţii noi de concurenţa exterioară. Obiectivul său era
crearea de pieţe comune în două sectoare esenţiale pentru dezvoltarea economică, pentru
acea vreme, care să asigure pacea între popoarele europene învingătoare şi cele învinse,
facilitând colaborarea în cadrul unor instituţii comune.
6. CECO funcţionează sub egida unui organism colegial: Înalta Autoritate unde prim
preşedinte este Jean Monnet. Această instanţă supranaţională dispune singură de putere
de decizie (se situează deasupra celei a statelor). Sunt create, de asemenea, un Consiliu
de Miniştri, o Adunare Comună cu rol consultativ, desemnată indirect, şi o Curte de
Justiţie. Este, de asemenea, independentă pe plan financiar deoarece resursele sale provin
direct dintr-un impozit pe producţie, iar obiectivele sale erau expansiunea economică,
ocuparea forţei de muncă, creşterea nivelului de trai în industria minieră şi siderurgică.
De asemenea, se urmărea şi crearea unei pieţe unice pentru cărbune şi oţel şi prevenirea
exploatării excesive a materiilor prime.
 7. Războiul rece, care opune în Europa Americanii şi Sovieticii, este la originea Cooperării
militare europene: Uniunea occidentală, creată în 1948, devine în 1954 Uniunea Europei
Occidentale (UEO). Ea constituie un sistem de alianţă reunind cele şase ţări ale CECO şi
Regatul Unit. Ulterior li se adaugă Portugalia, Spania şi Grecia, dar în practică UEO este
înlocuită tot mai mult de Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) realizată în
1950. NATO regrupează o mare parte din ţări care au acceptat planul Marshall şi la care
se adaugă Statele Unite şi Canada. Sistemul UEO cuprinde patru grade de asociere:
membri efectivi (cele 10 state membre ale UE şi ale NATO), membri asociaţi (state
membre NATO, nemembre UE: Islanda, Norvegia şi Turcia), parteneri asociaţi (state
care nu sunt nici membre NATO, nici membre UE) şi state care au statut de observator
(Danemarca şi Irlanda).
In concluzie, In cadrul negocierilor comerciale Uniunea Europeană acţionează ca o singură
entitate, maximizandu-şi astfel puterea de negociere datorită ponderii foarte mari pe care o are ca
intreg in ansamblul comerţului mondial.