ALTERNATIVA FREINET LA GRĂDINIŢĂ

Inst. Daniela Dominte,

Grădiniţa PN nr. 2 Ineu, judeţul Arad

Parcurgem al doilea deceniu de transformări substanţiale în câmpul educaţiei, generate de

evoluţia şi progresul societăţii; ritmul mutaţiilor devine tot mai rapid, astfel încât educatorul este
provocat să găsească resurse, virtuţi şi valenţe de mare relevanţă, pentru a fi valorificate cât mai rapid
şi constructiv, în cadrul dificilelor fenomene de dezvoltare. Multe din vechile concepţii, abordări şi
dezvoltări legate de educaţie s-au demolat, făcându-se loc, în acord cu achiziţiile diferitelor ştiinţe,
unor noi paradigme, orientări, modele şi strategii care să se raporteze nu numai la condiţiile şi cerinţele
prezente, ci şi la cele din viitor, să pregătească oameni pentru tipuri de societate care poate încă nu
există.
Alternativele educaţionale finalizează la un nivel superior unele dintre obiectivele sociale,
psihologice şi pedagogice ale educaţiei, justificând politica de promovare a pluralismului educaţional
în ţara noastră. Noul Curriculum pentru învăţământul preşcolar, cu elementele noi pe care le introduce
în desfăşurarea procesului instructiv-educativ din grădiniţe, confirmă din plin această afirmaţie.
În acest context, principiile şi tehnicile pedagogice ale alternativei educaţionale care poartă
numele gânditorului francez Celestin Freinet (1896-1966), poate fi considerat un demers universal al
educaţiei de azi. Practicată de mai bine de 75 de ani, atât în Franţa cât şi în ţări precum: Belgia,
Elveţia, Italia, Germania, Polonia, precum şi în teritoriile franceze din Asia, Africa, Oceania şi în
România (1940 – 1941, de către învăţătorul Emil Florescu), această pedagogie permisivă îşi
demonstrează şi în zilele noastre actualitatea, adaptabilă fiind mai multor nivele de vârstă ale
educabililor (preşcolari, elevi din ciclul primar, gimnazial şi chiar liceal), precum şi ritmului de
evoluţie a societăţii omeneşti.
Principalele caracteristici ale pedagogiei Freinet sunt:
o acceptarea curriculumului naţional şi a documentelor acestuia (plan de învăţământ,
programă şcolară);
o utilizarea documentelor şcolare prevăzute pentru învăţământul clasic, cât şi a
documentelor specifice alternativei: planul individual de muncă al elevului (săptămânal, semnat de
elev, cadru didactic şi părinte) şi planul colectiv de muncă, afişat în clasă;
o îmbinarea tehnicilor Freinet cu metodele şi procedeele tradiţionale;
o evaluarea cunoştinţelor, competenţelor, abilităţilor şi deprinderilor prin modalităţi
specifice: autoevaluarea, coevaluarea şi socializarea. La şcoală, aprecierea activităţii copilului nu se
face prin note, ci prin sisteme de punctaj pe bază de coduri de culori, etc., în funcţie de deciziile luate
în adunarea cooperativă a clasei, de comun acord cu elevii şi cadrul didactic. Toate aceste sisteme de
punctaj pot fi convertite în note sau calificative, în funcţie de nivelul şi ciclul de învăţământ;
o organizarea cadrelor didactice în echipe, pe nivele de învăţământ, în cadrul aceleiaşi
şcoli sau localităţi, după caz. Aspecte fundamentale, specifice alternativei Freinet, se realizează cu
tenacitate prin activităţi bine concepute şi ingenios conduse.
După parcurgerea mai multor stagii de formare, dintre care unul în Franţa, şi pornind de la
considerentul că fiecare cadru didactic, în cazul acesta – fiecare educatoare pune în practică teoria
acumulată prin parcurgerea programelor de formare profesională şi prin studiul individual într-o
manieră personală, în funcţie de personalitatea sa, am început să introduc în activitatea la clasă, în mod
gradual, tehnici specifice alternativei educaţionale Freinet. Le-am utilizat aşa cum am considerat că
sunt eficiente pentru sporirea calităţii actului instructive-educativ şi urmărind continuu schimbările pe
care le produc în comportamentul copiilor, modul în care contribuie la pregătirea acestora pentru
şcoală şi viitoarea integrare socială a actualilor preşcolari.
Timp de doi ani şcolari am experimentat tehnicile la grupă şi, fiind satisfăcută de rezultatele
obţinute cu copiii, am făcut demersurile pentru a primi aprobarea de înfiinţare a unei grupe Freinet în
unitatea de învăţământ preşcolar unde-mi desfăşor activitatea. Astfel, la prima şedinţă cu părinţii, le-
am prezentat acestora alternativa, în linii generale, precizând faptul că aceasta respectă curriculumul
naţional, că într-o grupă Freinet copiii învaţă aceleaşi lucruri ca în orice altă grupă de preşcolari,
parcurge aceeaşi programă, urmăreşte pregătirea copiilor pentru şcoală; după ce am primit acordul

1
părinţilor, am solicitat aprobarea din partea Inspectoratului Şcolar al Judeţului Arad, specificând în
cererea mea formarea de care am beneficiat şi menţionând că funcţionarea unei grupe Freinet nu
necesită personal didactic sau fonduri suplimentare. Astfel, începând cu anul şcolar 2003-2004, la
Grădiniţa PN nr. 2 Ineu funcţionează o grupă în alternativa educaţională Freinet.
Am început organizarea colectivului de preşcolari după principiile grupei cooperative, prin
introducerea instrumentelor de gestionare a relaţiilor din cadrul grupei (reguli, responsabilităţi), a
momentelor colective (întâlnirea de dimineaţă, bilanţul zilei şi consiliul grupei), am constituit echipele
permanente – formă de organizare a copiilor care să faciliteze învăţarea prin cooperare, apoi munca
individualizată, pentru a respecta ritmul propriu şi individualitatea personalităţii fiecărui copil.
În schema orară, personalizată pentru grupa Freinet, sunt integrate şi aceste momente comune,
se regăsesc munca în echipe şi individualizată, sunt prezente tehnicile aplicate. La nivelul II am
introdus şi consiliul grupei.
Jean Piaget spune că: „devenind legislator şi suveran, copilul conştientizează raţiunea
existenţei legilor: regulile devin pentru el condiţia necesară de a înţelege.” 1 Introducerea unor reguli
de comportare, esenţiale pentru reglarea vieţii grupei, elaborate împreună cu copiii, a început cu 3-4
reguli de bază (de exemplu: nu lovim copiii, salutăm la venire, cerem voie la plecarea acasă, dacă
stricăm o jucărie, ducem alta bună de acasă, etc.), apoi adăugam câte una, atunci când se simţea
nevoia. Regulile sunt scrise de educatoare şi afişate în sala de grupă.
Responsabilitatea poate fi definită ca „starea sau actul de a fi responsabil faţă de ceva sau
cineva, faţă de o anumită faptă”. Educatoarea nu-şi poate asuma toate sarcinile, participarea copiilor
este singurul mod de a se ajunge la o funcţionare autonomă a colectivului de copii. Responsabilităţile
sunt generate de nevoile zilnice ale colectivităţii: în fiecare zi este nevoie ca cineva să aşeze jucăriile
la locul lor, să aranjeze creioanele în cutii, să distribuie materialele de lucru, etc. Repartizarea unor
responsabilităţi la alegerea copiilor, illustrate sub forma tabloului responsabilităţilor; îi antrenează în
asumarea de sarcini, le arată beneficiile unui mediu ambiant curat, ordonat, la întreţinerea căruia au
satisfacţia de a-şi fi adus contribuţia. Astfel, câte un copil, sau o mini-echipă alcătuită din doi – trei
membri, în funcţie de opţiunea lor, îşi asumă responsabilitatea unui serviciu în folosul grupei, urmând
ca, după o perioadă de timp, responsabilii să se schimbe.
Desfăşurarea întâlnirii de dimineaţă (Quoi de neuf?) adună copiii grupei, înainte de începerea
activităţilor, într-un loc special amenajat din sala de grupă. Acest spaţiu trebuie să asigure intimitate şi
confort, în sensul că sunt înlocuite scăunelele cu periniţe, fotolii, canapeluţe, pe care copiii se aşază
lejer. În acest cadru se lasă viaţa să pătrundă în sala de grupă, prin relatarea de către copii a unor
întâmplări, impresii, dorinţe, lucruri reale sau imaginare. Începem cu formula:
Bună dimineaţa, grupă!
Suntem iar aceeaşi trupă,
La – ntâlnire am venit,
Că e rost de povestit.
Şi acuma, dintre toţi,
Cine povesteşte noutăţi?
Formula de încheiere este:
Ce frumos aţi povestit,
Încât ne-aţi înveselit.
Timpul ni s-a terminat,
Întâlnirea s-a-ncheiat.
Mâine ne vom întâlni,
Noutăţi vom povesti.
În fiecare zi câte un copil conduce întâlnirea, iar educatoarea urmăreşte desfăşurarea acesteia,
având grijă să nu se depăşească timpul acordat (15-20 min.) şi să fie respectate regulile stabilite
anterior (vorbim pe rând, după ce ni se dă cuvântul, îl ascultăm pe cel care vorbeşte, etc.).
Desfăşurarea bilanţului zilei reprezintă o reactualizare şi fixare a activităţilor zilei, realizată
după terminarea acestora, înainte de plecarea copiilor acasă. Ei vor preciza: care este tema săptămânii,
ce activităţi s-au desfăşurat pe parcursul zilei, care sunt produsele activităţilor (lucrări individuale sau
colective, dacă este cazul), ce le-a plăcut mai mult, ce nu le-a plăcut.

1
Jean Piaget, le jugement moral chez l’enfant, Paris, P.U.F., 1975

2
 La grupele mari am introdus activitatea denumită consiliului grupei, întâlnire săptămânală,
care are loc vinerea şi realizează feed-back-ul asupra săptămânii care s-a încheiat şi organizarea
activităţii din săptămâna care urmează (copiii fac propuneri cu privire la tema pe care doresc s-o
abordăm în continuare, pot propune organizarea unui carnaval, a unei ieşiri, vizite, a unei expoziţii,
etc.).
Prin intermediul celor trei momente colective (activităţi organizate frontal, cu întreaga grupă
de preşcolari) se reuşeşte simularea unei organizări de tip democratic a vieţii grupei cooperative, copiii
îndeplinesc roluri sociale, învaţă să-şi spună părerea asupra unei probleme, să argumenteze aprecierile
sau criticile făcute. Copiii percep acest tip de activitate ca pe un joc de rol, în care pot fi preşedintele
consiliului, ilustratorul, organizatorul, cel care propune, etc., pot repeta un cântec care le-a plăcut
foarte mult, desfăşoară jocul îndrăgit, primesc diplome, recompense, sunt apreciaţi, învăţând totodată
să accepte să fie şi criticaţi pentru un comportament nepotrivit.
Momentele comune reprezintă mijloace de realizare a educaţiei pentru societate specifice
clasei sau grupei Freinet; întâlnirea de dimineaţă, bilanţul zilei, consiliul clasei, oferă cadrul optim
pentru formarea capacităţlor civice - proces continuu, care se realizează la toate vârstele, diferind doar
maniera de abordare.
În paralel cu introducerea momentelor comune, am constituit echipe permanente, alcătuite din
4-6 copii şi denumite cu ajutorul codului culorilor: echipa roz, echipa portocalie, echipa albastră,
echipa violetă. Membrii fiecărei echipe folosesc materialele în comun, colaborează pentru a realiza
lucrări colective, interpretează cântece împreună, desfăşoară activităţi în cooperare. De asemenea, la
bilanţul zilei, unul dintre membrii fiecărei echipe prezintă realizările acesteia din ziua respectivă. Am
început constituirea echipelor permanente încă de la grupa mică, din al doilea semestru, prin
confecţionarea unor cutii colorate în culorile menţionate mai sus. Am scris prenumele unui copil pe
cutie, le-am aşezat pe etajeră şi am arătat fiecăruia unde se află cutia lui, de culoarea… În cutii am
aşezat cărţile de colorat, învăţându-i să le ia de acolo şi să le aşeze la loc după ce termină de colorat, să
îşi ducă lucrările de desen, pictură sau practice, după terminare, în cutia personală. Am constatat că în
scurt timp copiii s-au obişnuit să folosească acest sistem, devenind astfel mai independenţi.
Pe lângă echipele permanente, din când în când se constituie echipele ocazionale, atunci când
se realizează o anchetă, un proiect, jurnalul, etc. Din acestea fac parte copiii care doresc să participe la
o activitate propusă, care nu face parte din cele comune ale zilei, şi se alcătuiesc în primul rând după
criteriul interesului comun, dar şi după afinităţi. Obişnuiţi fiind cu munca în echipă, preşcolarilor mari
le va fi uşor să se adapteze noilor membri şi să interacţioneze cu aceştia, să îşi repartizeze sarcinile şi
să colaboreze pentru a atinge finalitatea propusă.
Am acordat o atenţie deosebită ntroducerii unor elemente de muncă individualizată la grupa
pregătitoare, respectiv una dintre tehnicile de învăţare ale pedagogiei Freinet care vizează plasarea
copilului în centrul sistemului educativ, ţinând seama de achiziţiile sale, de ritmurile şi de capacitatea
sa de a deveni actor al propriei învăţări. Este o secvenţă în orarul grupei, prezentă în etapa activităţilor
alese, în care copiii lucrează liber, dacă doresc, după un plan propriu, în ordinea şi ritmul ce le convin.
Pentru munca individualizată se utilizează instrumente speciale, denumite fişiere. Acestea constau în
seturi de fişe corespunzătoare anumitor discipline din planul de învăţământ: matematică, limbaj,
cunoaşterea mediului, educaţie pentru societate (ecologică, civică, sanitară, etc.) şi sarcinile acestora
pot avea caracter de: recuperare, consolidare, verificare a gradului de însuşire a cunoştinţelor şi a
gradului de formare a deprinderilor copiilor. Fiecare set cuprinde câte şase fişe cu sarcini de diferite
dificultăţi. Copiii vor şti care sunt fişele cu sarcini mai uşoare după numărul notat pe ele, numerotarea
începând de la 1, pentru fişele cu cel mai scăzut grad de dificultate şi terminând cu cifra 6, pentru cele
cu sarcini dificile. Se are în vedere, în permanenţă, ritmul de muncă al fiecărui copil, individualitatea
sa, în scopul de a-i personaliza învăţarea. Am utilizat fişierele doar în perioada de evaluare sumativă
(deoarece consider că nu este indicată folosirea în exces a fişelor individuale la vârsta preşcolară) şi
am constatat că preşcolarii sunt mult mai interesaţi de această modalitate de evaluare, merg din proprie
iniţiativă la locul destinat fişierelor, găsesc fişa care urmează orientându-se după numărul acesteia şi
culoarea cifrei (de exemplu, matematica este numerotată cu roşu, cunoaşterea mediului – cu verde,
etc). Aceste instrumente sunt utile educatoarei şi în cazul copiilor supradotaţi, care pot avea la
dispoziţie fişe cu caracter de dezvoltare, pe care să le lucreze dacă au terminat sarcinile comune
înaintea colegilor.

3
 Dintre tehnicile care, însumate, alcătuiesc pedagogia Freinet, am utilizat la grupa de preşcolari
următoarele: corespondenţa interşcolară, textul liber (în mai mică măsură, date fiind particularităţile de
vârstă), ancheta documentară, ieşirea şcolară, exprimarea plastică, exprimarea corporală, tatonarea
experimentală, tehnica intervenientului, tehnicile de evaluare.
Prima corespondenţă interşcolară pe care a avut-o grădiniţa noastră a fost iniţiată de către o
educatoare din Reze, Franţa, şi a durat din septembrie 2001 până în anul 2007, când aceasta s-a retras
din activitatea didactică. S-a adoptat forma corespondenţei colective cu o periodicitate de patru
schimburi în fiecare an şcolar. Prima scrisoare colectivă din partea grupei de copii francezi a conţinut
o fotografie mare a acestora, împreună cu educatoarea şi cu ajutorul de educatoare, alături de care
copiii români au putut găsi lista cu numele prietenilor francezi, dintre care unele semănau cu ale lor,
iar pe altele au făcut eforturi pentru a le pronunţa, şi o scrisoare redactată de educatoarea Rose-Marie,
în care erau precizate câteva lucruri despre grădiniţă. În scrisoarea de răspuns, pe lângă fotografia de
grup, fiecare copil a realizat câte un autoportret semnat cu prenumele. În continuare, pe parcursul
întregii perioade de corespondenţă cu această educatoare, am abordat teme ca: ilustrarea de către copii
a activităţilor din fiecare grădiniţă şi a programului grădiniţelor, pentru a constata asemănări şi
deosebiri între acestea, relatarea unor acţiuni deosebite pe care le-am desfăşurat (manifestarea cu
caracter ecologic „Eco-oraşul meu”, participarea la Festivalul Colindelor organizat de Primăria
oraşului, participarea la concursurile de 1 Iunie, şi altele).
Corespondenţii din Franţa au trimis, la rândul lor, relatări despre activităţi deosebite la
care au participat, însoţite de albume cu fotografii şi desene sau lucrări practice colective.
Între timp, am mai iniţiat corespondenţe cu o grădiniţă din judeţ şi cu una din judeţul
Timiş. În prezent, o altă educatoare din Reze, Franţa, a preluat corespondenţa internaţională. Fiecare
dintre corespondenţi a inclus întotdeauna lucrări sau produse ale muncii copiilor, pe care le-am
valorizat în felul acesta. Copiii lucrează cu multă plăcere atunci când sunt motivaţi, iar faptul că
produsele muncii lor vor fi privite şi apreciate de colegi din altă grădiniţă îi motivează suficient, chiar
dacă nu-i cunosc pe aceştia în mod direct.
Corespondenţa şcolară reprezintă o modalitate foarte eficientă de a-i deschide copilului
preşcolar orizontul cultural, de a-i cultiva toleranţa, facilitează contactele cu lumea, îl educă în spiritul
multiculturalităţii.
Textul liber este „un text pe care copilul îl scrie în mod liber, când are chef să-l scrie şi pe
tema care îl inspiră”2. La grădiniţă, textul liber creat de copil este notat de educatoare. Se poate
provoca o discuţie pe marginea creaţiei, ceilalţi copii pot contribui cu elemente noi, astfel încât să se
realizeze povestiri create, pe care apoi să le ilustrăm şi să le expunem în sala de grupă, sau să le
prezentăm grupelor mici. În cazul în care există revista grădiniţei sau jurnalul grupei, acest text liber
va fi publicat. În felul acesta, este stimulată creativitatea literară a copiilor, încrederea în posibilităţile
lor creatoare, precum şi dorinţa de a comunica.
Educatoarea are misiunea de a cultiva la preşcolari plăcerea de a-şi da frâu liber
imaginaţiei şi, pentru a obţine texte mai elaborate, putem familiariza copiii cu algoritmul de creare a
acestora. Am urmat o serie de paşi în acest scop, şi anume:
 redarea de către educatoare a unei părţi dintr-o povestire (întâmplare), atât cât să li se
trezească interesul (să aibă o intrigă), iar copiii au găsit o continuare, deznodământul;
 alegerea unui personaj, a unui decor sau a unei acţiuni; pornind de la aceasta, copiii au
povestit ceva;
 se poate porni de la două imagini în care este prezent un animal sau un personaj în ipostaze
diferite, iar copiii imaginează o întâmplare;
 analizarea textului – a povestirii create de grupa de copii sau de unul dintre ei, în felul
următor: Unde se petrece acţiunea şi când? Ce s-a întâmplat? Cum s-a terminat? Reconstituiţi
povestirea, găsind elementele care lipsesc.
 stimularea copiilor prin desenarea momentelor povestirii de către întreaga grupă, sub forma
benzilor desenate.
Ancheta documentară îi familiarizează pe copii cu activitatea de cercetare asupra domeniilor
de interes la un nivel accesibil vârstei. Este o tehnică similară metodei proiectelor, destinată celor care
vor să aprofundeze o anumită temă.
2
Le nouvel Educateur, aprilie 1994, passim

4
 Spre exemplificare, dacă subtema săptămânii este: „Animale de pe alte continente”, se
constituie ad-hoc o echipă (pe bază de voluntariat), alcătuită din copiii foarte interesaţi de acest subiect
şi fiecare dintre membrii echipei îşi alege partea pe care va desfăşura cercetarea, în timp ce restul
grupei desfăşoară activităţile din planificare. La fel ca în cazul metodei proiectelor, se stabilesc
domeniile de interes ale subiectului propus, alcătuindu-se o hartă simplă: medii de viaţă şi repere
temporale; clasificări, înfăţişare, hrană, înmulţire.
Am pus la dispoziţia copiilor interesaţi de această temă tot felul de materiale informative
ilustrate, le-am citit texte referitoare la temă, au vizionat casete cu filme documentare despre subiectul
ales, echipa a amenajat un colţ al grupei cu jucării reprezentând centrul de interes al săptămânii, etc.
Am implicat şi părinţii, care au ajutat la adunarea unor materiale informative variate şi bogate.
Produsul final l-a constituit un tablou cu desene, colaje din reviste, alte materiale, pe care, în cadrul
consiliului grupei de vineri, echipa de anchetă l-a prezentat grupei printr-un reprezentant al său, apoi
grupelor mici şi colegilor şcolari. Se realizează în acest mod evaluarea prin valorizare a producţiilor
grupului şi copiii au satisfacţia că munca lor este văzută şi apreciată. O altă utilizare ar fi trimiterea
materialelor realizate prietenilor – corespondenţi sau folosirea lor în cadrul ariilor de stimulare ştiinţă,
bibliotecă.
Acest tip de activitate se desfăşoară de către echipă în cadrul ariilor de stimulare şi a
activităţilor alese, etape ale zilei în care copiii se pot grupa în funcţie de preferinţe şi interese, iar
educatoarea poate să îndrume şi să acorde sprijin echipei de proiect.
Ancheta poate fi urmată sau precedată de o ieşire şcolară, tehnică Freinet menită să
completeze imaginea pe care şi-au format-o copiii despre tema respectivă sau să le trezească interesul
pentru ea (în exemplul dat, ieşirea s-ar putea realiza la grădina zoologică cea mai apropiată).
Specificul acestei tehnici constă în implicarea grupei de copii în acţiunile de organizare a ieşirii,
evidenţierea împreună cu ei a concluziilor rezultate în urma deplasării şi finalizarea printr-o lucrare
individuală sau colectivă (desen, machetă, pliant, album, şi altele). Aşadar, ieşirea şcolară parcurge trei
etape aflate în succesiune cronologică:
 etapa pregătitoare;
 etapa deplasării propriu-zise;
 etapa sistematizării şi evaluării, cu precizarea că preşcolarii se implică activ pe
parcursul tuturor celor trei etape.
O astfel de activitate s-a desfăşurat sub forma unei vizite la Mânăstirea Feredeu. În prima
etapă, cea pregătitoare, pentru a avea o imagine clară a ceea ce vor face, cu ajutorul sugestiilor
copiilor, am întocmit o fişă-ghid (instrument de lucru utilizat de pedagogia Freinet), care a cuprins
următoarele:
Fişă – ghid
pentru organizarea ieşirii şcolare
1. vom afla, din dicţionar, semnificaţia cuvintelor: „mânăstire”, „călugăr”, „biserică”,
„rugăciune”, „icoană”, „înger”;
2. vom căuta, împreună cu familia, fotografii sau ilustraţii care reprezintă mânăstiri, biserici şi le
vom aduce la grădiniţă, să le vadă colegii;
3. vom învăţa cântecul „Din cer, de departe”;
4. vom audia o povestire despre sărbătoarea Sfintelor Paşte;
5. vom afla lucruri despre existenţa altor religii şi toleranţă.
Pentru ieşire avem nevoie de: mijloc de transport, însoţirea grupului de asistenta medicală,
sticluţe cu apă şi pungi de plastic pentru drum, aparat de fotografiat şi un „fotograf” (dintre copii), etc.
Tot în etapa pregătitoare au fost stabilite şi regulile de care trebuie să se ţină cont pe parcursul
activităţii, cum ar fi: să aşteptăm cu răbdare, în rând câte doi, urcarea în autobuz; să nu ne înghesuim,
etc.
În cadrul desfăşurării propriu-zise a ieşirii, pe drum s-au realizat observări spontane asupra
naturii, traseului parcurs, clădirilor şi obiectelor văzute, discuţii pe teme ecologice şi de comportament
în mijloacele de transport în comun, şi, de asemenea, copiii au interpretat cântece cunoscute. Odată
ajunşi la mânăstire, au fost conduşi spre observarea sistematică a incintei mânăstirii, au avut ocazia să
exerseze practic comportamentul adecvat în cadrul Sfântului lăcaş, au făcut cunoştinţă cu călugării, au
ascultat o scurtă slujbă religioasă şi câteva relatări despre istoricul mânăstirii, prezentate de stareţul
acesteia. Acesta din urmă le-a mai vorbit despre ritualuri ca: rugăciunea de seară, semnul crucii, pilde

5
care pot fi înţelese la vârsta preşcolară, şi altele; copiii au fost îndrumaţi să pună întrebări despre cele
ascultate, apoi să mulţumească pentru frumoasa şi calda primire de care s-au bucurat.
Din clipa în care copiii au părăsit mânăstirea, a început cea de-a treia etapă – de sistematizare
şi evaluare a informaţiilor şi impresiilor acumulate. Entuziasmul copiilor a fost valorificat prin
următoarele modalităţi:
 desfăşurarea jocurilor de tipul: „Spune ceva despre...(călugăr, clopot, toacă, icoană, etc.)”;
„De-a copiii în pelerinaj la mânăstire”, „Selectează obiecte pe care le-ai văzut la mânăstire!”,
şi altele;
 realizarea de desene cu tema „Impresii în urma vizitării Mânăstirii Feredeu” şi prezentarea lor
în faţa colegilor mai mici;
 conceperea unui pliant ilustrat intitulat „De la călugări am învăţat...”, în care fiecare copil a
ales şi a lipit pe desenul propriu varianta care a considerat că i se potriveşte, după ce le-au fost
citite toate, pe rând, de către educatoare de pe benzile de hârtie pregătite (de exemplu: „să fiu
mai darnic”, „să vorbesc calm”, „să fiu mai bun cu cei din jur”, şi altele).
Jurnalul şcolar de tip Freinet se înscrie şi el în practica vieţii din grupa Freinet. În jurnalul
grupei sunt ilustrate (prin desenele copiilor sau fotografii) activităţile deosebite desfăşurate pe
parcursul unei săptămâni, sunt prezentate lucrări interesante realizate, texte libere create, proiecte
finalizate, noutăţi. Punctul de plecare îl reprezintă titlul jurnalului, pentru care fiecare echipă face o
propunere; în urma votării, se validează una dintre propuneri, pentru ca pe urmă să se treacă la
propunerile de ilustrare a copertei. Coperta poate să îşi păstreze forma iniţială sau poate fi modificată
în decursul unui an şcolar.
Preşcolarii sunt dornici să prezinte impresiile lor în legătură cu activităţi ca: un concurs, un
carnaval, o ieşire, o întâlnire cu o persoană publică, etc., mai ales prin intermediul desenelor, în felul
acesta promovându-se activitatea grupei. Jurnalul este multiplicat şi distribuit grupului – ţintă de
cititori (colegi de la alte grupe sau alte grădiniţe, părinţi, şcolari, prieteni, chiar şi unor reprezentanţi ai
comunităţii locale, sau poate fi trimis corespondenţilor). Această tehnică reprezintă un mijloc de
deschidere spre exterior aflat la dispoziţia grupei de preşcolari, prin care îşi poate face cunoscute
activităţile şi care îi conferă copilului o dimensiune socială. Totodată, constituie un feed-back al
activităţilor din grădiniţă şi, în timp, un memento al acestora.
Tatonarea experimentală. În pedagogia Freinet, toate activităţile trebuie să constituie un
răspuns. Cunoaşterea răspunde dorinţei de a şti, deci reprezintă răspunsul la o întrebare venită din
partea copilului. Motivaţia este cea care justifică studierea unei probleme, a unei situaţii, iar rezolvarea
problemei oferă plăcere şi satisfacţie. O problemă este un obstacol care trebuie depăşit, expresia unei
necesităţi care nu poate fi trecută cu vederea. Degeaba oferim copiilor informaţii sau soluţii care nu
prezintă nici un interes pentru ei, deoarece acestea nu vor fi relevante, deci nu şi le vor însuşi. Este
mult mai util să îl îndrumîm să găsească soluţia corectă prin efort propriu.
Tatonarea experimentală este o metodă de cercetare individuală care se poate exersa doar
cu ajutorul operaţiilor gândirii pe care le posedă fiecare şi porneşte de la exprimarea dorinţei de
cunoaştere. Asest proces de cercetare naturală mobilizează inteligenţa şi permite copilului să facă
propriile achiziţii în mod liber. Tatonarea experimentală ţine cont de funcţionarea inteligenţei conform
următorului traseu: observaţia, formularea ipotezei (ipotezelor), analiza (cronologia cauzelor care
provoacă efectele), explicaţia, propunerea unei soluţii, sinteza şi verificarea. Încă din perioada
preşcolară, copiii pot parcurge aceste etape în procesul de cunoaştere, dezvoltându-li-se astfel
capacităţile mentale, propria gândire logică. Anturajul favorizează dezvoltarea capacităţii de a naviga
prin domeniile de cunoaştere propuse de programă, de a stabili raporturi noi cu lumea şi fenomenele
legate de aceasta.
Pentru educatoare, aplicarea acestei metode are ca obiectiv principal construirea propriului
demers educativ, care să presupună libertatea copilului de a alege ceea ce va învăţa, momentul în care
s-o facă, de a fi conştient de fiecare pas pe drumul descoperirii lumii înconjurătoare, de a identifica
etapele care trebuie parcurse sau pe cele care lipsesc. Acest “spirit Freinet” este în perfect consens cu
programa activităţilor instructive-educative din grădiniţă, care ne permite să adaptăm demersul
educativ atât la caracteristicile colectivului de copii pe care îl avem în grijă la un moment dat, cât şi la
personalitatea noastră, a educatoarelor.
Tehnica intervenientului presupune prezenţa în sala de grupă a unei persoane care nu face
parte din colectivul de copii sau de educatoare, persoană ce poate fi: un părinte sau alt membru al

6
familiei (bunic, frate, mătuşă, etc.), un elev, un profesor de o anumită disciplină, un specialist într-un
anumit domeniu de activitate (cum ar fi un medic, un poliţist, un pompier, un consilier local...), şi care
ar putea contribui cu informaţii sau activităţi care îi interesează pe copii. Intervenientul reprezintă o
persoană care intervine în desfăşurarea procesului instructiv-educativ spre a mijloci înţelegerea
conţinuturilor predate, oferind cunoştinţe şi informaţii directe şi exacte.
În alternativa educaţională Freinet, relaţia cu familia presupune implicarea membrilor acesteia
în viaţa grupei. De aceea, de la începutul anului, am informat părinţii despre posibilitatea de a petrece
aproximativ o oră împreună cu copiii grupei (într-o anumită zi a săptămânii stabilită cu precizie), timp
în care pot să le citească ceva, sau să desfăşoare un joc colectiv, să îi înveţe pe copii un cântec, o
tehnică de lucru manual, etc, în prezenţa şi cu ajutorul educatoarei. Cine doreşte, trebuie să se înscrie
pe un tabel aflat la avizierul grupei, cu o săptămână înainte, specificând şi ce anume va face, pentru ca
educatoarea să includă activitatea în programul zilei respective.
În cadrul relaţiei cu familia, rolul intervenientului - membru al familiei este foarte important
pentru toţi partenerii implicaţi, şi anume:
 pentru părinte, deoarece înţelege mai bine procesul instructiv-educativ desfăşurat în grădiniţă
şi poate observa în mod direct comportamentul copilului său în colectivitate, acest
comportament fiind adeseori foarte diferit de cel avut în mediul familial; aceasta conduce spre
o mai bună cunoaştere a potenţialului propriului copil şi facilitează unitatea de cerinţe adresate
copiilor;
 pentru educatoare, beneficiul este acela că se realizează o apropiere a părinţilor faţă de
programul grădiniţei, se creează o punte de legătură şi se mijloceşte un dialog real, în
cunoştinţă de cauză, cu familia;
 beneficiile cele mai mari sunt ale copilului, al cărui comportament va deveni mai constant,
mai stabil, normele şi regulile respectate la grădiniţă fiind transferate şi acasă; copiii se simt
mândri când unul dintre părinţă li se alătură la grădiniţă; de asemenea, vor accepta să împartă
atenţia familiei şi cu altcineva, respectiv cu colegii lor, şi vor învăţa să socializeze cu adulţi
străini de familia lor.
Exprimarea plastică, în grupa Freinet, vizează egalizarea şanselor, se realizează în echipă, cu
utilizarea în comun a instrumentelor. Fiecare copil îşi aduce contribuţia personală, originală şi ceativă
la finalizarea temei propuse. În felul acesta, chiar şi copiii mai puţin sau deloc dotaţi cu calităţi
artistice pot contribui la realizarea temei comune, alături de ceilalţi membri ai echipei, se pot
manifesta fără teama unui eşec. Pe de altă parte, colegii de echipă vor fi interesaţi să se ajute unii pe
alţii pentru a obţine rezultatul scontat.
O modalitate de exprimare extrem de adecvată vârstei preşcolarităţii şi agreată de copii este
exprimarea corporală. La intrarea în grădiniţă, copilul nu dispune de un vocabular vast, pronunţia
este deficitară în cele mai multe cazuri, iar exprimarea nonverbală (mimica, gestica, etc.) îl ajută mult
în stabilirea unor relaţii cu cei din jur, în exprimarea dorinţelor. Jocurile prin care imită
comportamentul animalelor, al anumitor personaje din basme, cele care pun copiii în situaţia de a
mima stări sufleteşti proprii sau ale altor persoane, de a reprezenta prin poziţia corpului elemente
(fenomene) din natură, contribuie la relaxarea lor, le dezvoltă creativitatea şi îi socializează.
Exprimarea corporală realizată în maniera Freinet presupune acceptarea apartenenţei la un grup
(echipă), colaborare între membrii echipei în vederea alegerii unei anumite teme a mişcărilor sau
mimei, prezentarea temei în faţa întregii grupe în cadrul unor jocuri denumite cooperative (cum ar fi:
“Atenţie la schimbare!”, “Elasticul”, “Ai încredere în mine!”).
Tehnicile de evaluare specifice pedagogiei Freinet se concentrează în jurul verificării
realizărilor copiilor. Într-o grupă Freinet, evaluarea nu vizează o ierarhizare, ci are ca scopuri:
 depăşirea eşecurilor şcolare şi
 valorizarea reuşitelor parţiale ale copiilor, care, ajutaţi, trebuie să ajungă la realizarea
proiectelor lor individuale.
Tipurile de evaluare sunt: autoevaluarea, evaluarea colectivă (co-evaluarea), socializarea.
În cazul autoevaluării, am utilizat planul individual de muncă, un program stabilit de
educatoare împreună cu fiecare copil pentru perioada de evaluare, în care am folosit fişierele. Planul
individual conţine: numele şi prenumele copilului, grupa, perioada de evaluare, domeniile de
cunoaştere evaluate, cu obiectivele stabilite de educatoare, şi rubrici numerotate (de la 1 la 6 – pentru
fiecare fişă) care servesc la consemnarea rezultatelor; fiecare rubrică este împărţită în două spaţii, cel

7
de sus – al copilului, iar cel de jos – al educatoarei. Se utilizează codul culorilor semaforului: pentru
rezolvarea integrală şi corectă a unei fişe, copilul colorează jumătatea lui cu verde, ceea ce înseamnă
“ştiu, pot trece mai departe”, sau foloseşte culoarea galbenă, înţelegând “am greşit, mai trebuie să
exersez”, iar dacă nu se descurcă deloc, colorează cu roşu, pentru că “nu ştiu”. La două - trei zile am
verificat fişele lucrate şi planurile de muncă, am colorat jumătatea rămasă, notând rezultatele obţinute
de copii, apoi le-am discutat cu fiecare individual, le-am explicat, unde a fost nevoie, de ce am folosit
altă culoare decât ei, unde au greşit şi ce anume. Copiii pot relua o fişă pe care nu au rezolvat-o corect
de câte ori doresc, până când sunt mulţumiţi de rezultat.
Evaluarea colectivă constă în prezentarea rezultatului muncii individuale a copilului sau a
muncii în echipă în faţa grupei, pentru a fi supus aprecierilor valorizante ale acesteia; grupa exprimă
nivelul de reuşită a proiectului individual sau colectiv, iar educatoarea poate decide, în funcţie de
gradul de reuşită sau eşec, maniera în care copilul îşi va continua activitatea, unde trebuie insistat
pentru recuperarea unor rămâneri în urmă.
Socializarea reprezintă o formă de evaluare care se realizează atunci când proiectul individual
sau colectiv al copiilor, sub forma unor obiecte, a unui album, expoziţie, portofoliu, etc., respectiv
rezultatul muncii copilului este: publicat în jurnalul grupei, trimis corespondenţilor, prezentat la
expoziţia grădiniţei, prezentat la o serbare, etc., deci ajunge să fie văzut de cât mai multă lume şi îşi
găseşte o utilitate.
În urma experimentării tehnicilor pedagogice specifice alternativei educaţionale Freinet în
manieră personală, respectând programa activităţilor instructiv-educative şi planul de învăţământ, am
constatat că, fără a constitui o grupă Freinet, se pot utiliza tehnici specifice acestei alternative în
funcţie de opţiunea fiecărei educatoare, deoarece ele oferă copiilor ocazii să interacţioneze cu valorile
şi normele societăţii, să le cunoască şi să le respecte la nivelul micro oferit de mediul instituţionalizat,
favorizând în mod deosebit formarea capacităţilor civice la aceştia.
Putem realiza un demers emancipat în educarea copiilor preşcolari dacă „vom cultiva înainte
de toate la copil dorinţa sa înnăscută de comunicare cu alte persoane, cu alţi copii, şi mai ales dorinţa
de a face cunoscute cdelorlalţi gândurile, visele, sentimentele şi speranţele sale.” 3

3
Celestin Freinet, L’Education morale et civique,Cannes, Bibliotheque de L’Ecole Moderne, 1960, p. 120

8
 Bibliografie:
1. Asociaţia Română pentru o şcoală modernă – C. Freinet, (2003), Un deceniu de
pedagogie Freinet în România, Timişoara;
2. Audet, Marc, (1996), La pedagogie Freinet, în Gauthier, Clermond şi Tardif, Maurice
(coord), La pedagogie. Theories et pratiques de l’Antiquite a nos jour, Gaetan Morin Editeur,
Montreal, Paris, Casablanca;
3. Cucoş, Constantin, (2005), Pedagogie, Iaşi, Editura Polirom;
4. Felea, Gheorghe, (coord.), (2003), Alternativele educaţionale din România, Cluj –
Napoca, Editura Triade;
5. Freinet, Celestin, (1960), L’Education morale et civique, Cannes, Bibliotheque de
L’Ecole Moderne,
6. Ilica, Anton, Kelemen, Gabriela, (2004), Metodica activităţilor instructiv – educative,
Arad, Editura Universităţii „Aurel Vlaicu”; Dominte, Daniela, Metode specifice învăţământului
alternativ abordate cu succes în învăţământul tradiţional din grădiniţe: alternativa pedagogică Freinet,
pp. 279 – 283;
7. Kelemen, Gabriela (coord.), (2004), Trepte spre desăvârşire, Arad, Editura
Universităţii „Aurel Vlaicu”; Dominte, Daniela, Potenţarea calităţilor morale ale preşcolarilor prin
vizitarea unei mânăstiri, pp. 209 – 214;
8. Le Gal, Jean, (2002), Droits de l enfant et citoyennete a l ecole, De Boeck-Belin;
9. M.E.C., Direcţia Generală Evaluare, Prognoză şi Dezvoltare, (2003), Alternativele
educaţionale din România, Cluj-Napoca, Editura Triade;
10. Piaget, Jean, (1975), Le jugement moral chez l’enfant, Paris, P.U.F.;
11. Rădulescu, Mihaela, (1999), Pedagogia Freinet, Editura Polirom;
12. Revista Le Nouvel Educateur, aprilie 1994; mai 2003; septembrie 2004; septembrie
2005;
13. Revista Pratiques & Recherches, ICEM, Pedagogie Freinet, Nantes, numerele 21, 24,
30, 31, 36, 38, 44, 2001 – 2006;
14. ***, Curriculum pentru învăţământul preşcolar. Prezentare şi explicitări (2009),
Editura Didactica Publishing House, Bucureşti.