Sunteți pe pagina 1din 26

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA „ŞTEFAN CEL MARE

Şcoala Doctorală „Ştiinţe penale şi drept public”

Specialitatea 554.03: „Drept procesual penal”

REFERAT
Tema: Aspecte legale privind raportul de expertiză judiciară

A elaborat:
Pilat Artiom,
Doctorand.
A verificat:
Odagiu Iurie
Dr. în drept, conf. univ.

Chişinău, 2020
CUPRINS
Introducere…………………………………………………………………………...…..3
1 Conceptul şi esenţa raportului de expertiză judiciară......................................................4
2 Condiţiile de validare a raportului de expertiză judiciară…………………………...…10
3 Corelaţia dintre raportul de expertiză judiciară şi raportul de constatare tehnico-
ştiinţifică sau medico-legală ca mijloc de probă...........................................................................16
Concluzii ………………………………………………………………………………..24
Bibliografie………………………………………………………………………………………25

2
Introducere
Studiul referitor le expertiza judiciară a format de multă vreme în literatura de specialitate
un obiect de preocupare deosebită. Majoritatea sistemelor de drept a multor ţări au adoptat
denumirea de “expertiză”, însă în unele state ea este denumită ca “probă prin experţi”,
“rapoartele experţilor”, “concluziile expertului”.
Practica a demonstrat cu prisosinţă că expertiza efectuată în condiţiile unei nerespectări a
principiului deplinei autonomii a expertului nu poate contribui la cunoaşterea adevărului într-o
cauză judiciară, fie ea penală, civilă etc.
Sfera expertizelor criminalistice este infinită şi include orice domeniu relevant, atât timp
cât există „experţi” dispuşi să se aventureze în expunerea unei opinii clar/vizibil legate de o
ştiinţă general acceptată, de o profesie, afacere sau ocupaţie necunoscute unui amator. Instanţele
au un drept discreționar larg vizând persoana pe care o acceptă în calitate de expert. Oricine
poate deveni „expert” dacă reuşeşte să convingă judecătorul că posedă o anumită pregătire,
experienţă sau cunoştinţe, fie o combinaţie a acestora, care vor ajuta instanţa în stabilirea
adevărului cu privire la o anumită chestiune.
Cu toate acestea, în funcţie de tipul expertizei sau de subiectul pus în discuţie, pot exista
reguli şi proceduri specifice pentru stabilirea competenţelor expertului, precum şi a temeiniciei şi
forţei probante a declaraţiilor făcute de acesta. Deşi nu întotdeauna, juraţilor li se permite, în
majoritatea cazurilor, să accepte sau nu depoziţia expertului.
Având în vedere specificul raportului de expertiză judiciară pe care îl întocmeşte un
expert judiciar dintr-un anumit domeniu care nu este cunoscut suficient organului de urmărire
penală sau instanţei de judecată, în literatură juridică s-a înaintat opinia că expertul ar face o
„judecată ştiinţifică”.
Conform opiniei respective, raportul de expertiză judiciară are o valoare probantă mai
mare de cât celelalte mijloace de probă, însă nu susţinem această părere din motiv că toate
mijloacele de probă în cadrul procesului penal au aceeaşi valoare probatorie. „Judecata
ştiinţifică” este negată de cea mai mare parte a reprezentanţilor doctrinei, care consideră că
asemenea opinii sunt străine gândirii juridice contemporane şi vin în contradicţie cu prevederile
legale.

3
1 Conceptul şi esenţa raportului de expertiză judiciară

Toţi participanţi la procesul penal sunt obligaţi să respecte drepturile, libertăţile şi


demnitatea persoanei.
În cadrul urmării penale, organele competente trebuie să ţină cont de principiul
prezumţiei nevinovăţiei, astfel încât persoana acuzată de săvârşirea unei infracţiuni este
prezumată nevinovată atât timp, cât vinovăţia sa nu-i va fi dovedită, în modul prevăzut de
Codul de procedură penală, într-un proces public, în cadrul căruia îi vor fi asigurate toate
garanţiile necesare apărării sale.
Obiectul şi scopul urmării penală constă în colectarea probelor necesare cu privire
la existenţa infracţiunii, la identificare făptuitorului, pentru a constata dacă este sau nu
cazul de a transmite cauza în judecată în condiţiile legii şi pentru a stabili răspunderea
acestuia1.
Însă, pentru stabilirea adevărului în procesul penal este necesară o activitate
cognitivă, în care participanţii la proces să efectueze acţiuni în vederea asigurării
cercetării complete şi obiective ale circumstanţelor cauzei. Deci, este de menţionat că în
activitate de stabilire a adevărului elementele care duc la realizare cunoaşterii sunt
dovezile. În procesul penal dovezile poartă denumire de probe.
Codul de procedură penală defineşte probele ca elemente de fapt dobândite în
modul stabilit de prezentul cod, care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei
infracţiunii, la identificarea făptuitorului, la constatarea vinovăţiei, precum şi la stabilirea
altor împrejurări importante pentru justa soluţionare a cauzei.
Însă, pentru a fi admisă, probă trebuie să fie constatată prin intermediul
următoarelor mijloace de probă:
 declaraţiile bănuitului, învinuitului, inculpatului, ale părţii vătămate, părţii
civile, părţii civilmente responsabile, martorului;
 raportul de expertiză;
 corpurile delicte;
 procesele-verbale privind acţiunile de urmărire penală şi ale cercetării
judecătoreşti;

1
Cod de procedură penală a Republicii Moldova adoptat la 14.03.2003 // Publicat în Monitorul Oficial nr. 248-241
din 05.11.2013.

4
 documentele (inclusiv cele oficiale);
 înregistrările audio sau video, fotografiile;
 constatările tehnico - ştiinţifice şi medico-legale;
 actele procedurale în care se consemnează rezultatele măsurilor speciale de
investigaţii şi anexele la ele, inclusiv stenograma, fotografiile, înregistrările şi altele;
 procesele-verbale de consemnare a rezultatelor investigaţiilor financiare paralele.
În pofida faptului că legislaţia prevede că valoare probatorie a mijloacelor de
probă este egală, din practica judiciară deducem faptul că raportul de expertiză reprezintă
unul din cele mai semnificative mijloace de probe în cadrul unui proces penal. Importanţa
acestuia rezultă din procedura de întocmirea acestuia precum şi dezvoltarea procedurilor
de efectuarea expertizelor judiciare în cadrul laboratoarelor de expertiză judiciară. Din
punct de vedere tehnic, laboratoare de expertiza judiciară sunt în permanentă inovare,
acest fapt se datorează standardelor şi cerinţelor stricte care sunt înaintate faţă de
laboratoare de expertiză judiciară.
În comparaţie cu celelalte mijloace de probă, legiuitorul acordă o atenţie deosebită
raportului de expertiză judiciară. Astfel, raportul de expertiză are anumite caracteristice
individuale, care îl deosebesc de celelalte mijloace de probă, cum ar fi:
- este mijlocul de probă procedura de obţinerea a căruia este reglementată nu
numai de legislaţia procesuală, ci şi de legea cu privire la expertiza judiciară şi statutul
expertul judiciar.
- examinarea obiectelor şi întocmirea raportului de expertiză judiciară este
realizată de un subiect special, expert judiciar. Însă pentru a obţine calitatea de expert
judiciar persoana trebuie să întrunească mai multe condiţii, prevăzute de legea cu privire
la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar2.
- este unicul mijloc de probă, care oferă anumită informaţie în urma aplicării
cunoştinţelor speciale dintr-un anumit domeniu.
Deci, nu numai legislaţia procesuală reglementează procedură de obţinere a
raportului de expertiză judiciară, ci şi legea cu privire la expertiza judiciară şi statutul
expertului judiciar. La fel, pentru a obţine statutul de expert judiciar legea prevede
anumite cerinţe speciale.

2
Legea Republicii Moldova cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar din 14.04.2016 nr. 68.
Publicată în Monitorul Oficial Republicii Moldova nr. 157-162/316 din 10.06.2016.
5
Cele menţionate mai sus sunt unele caracteristici care diferenţiază raportul de
expertiză de celelalte mijloace de probă. Elementele de fapt care servesc la constatare
existenţei sau inexistenţei a infracţiunii, identificarea făptuitorului precum şi a altor
circumstanţe importante pentru justa soluţionare a cauzei, pot fi constatate prin mijloacele
de probă prevăzute de alin. 2 art. 93 CPP al RM, însă în comparaţie cu celelalte mijloace
de probă, legiuitor obligă organul de urmărire penală să constate anumite circumstanţe,
anume prin dispunerea şi efectuarea expertizei judiciare, rezultatul căreia se consemnează
în raportul de expertiză judiciară care constituie mijloc de probă în cadrul procesului
penal. Ceea ce nu putem spune de celelalte mijloace de probă.
Astfel, conform prevederilor art. 143 CPP al RM, expertiza se dispune şi se
efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea:
- cauzei morţii;
- gradului de gravitate şi a caracterului vătămărilor integrităţii corporale;
- stării psihice şi fizice a bănuitului, învinuitului, inculpatului – în cazurile în care
apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate sau la capacitatea lor de a-şi apăra de
sine stătător drepturile şi interesele legitime în procesul penal;
- stării psihice şi fizice a persoanei în privinţa căreia se reclamă că s-au comis acte
de tortură, tratamente inumane sau degradante;
- vârstei bănuitului, învinuitului, inculpatului sau părţii vătămate – în cazurile în
care această circumstanţă are importanţă pentru cauza penală, iar documentele ce
confirmă vârsta lipsesc sau prezintă dubiu;
- altor cazuri când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză3.
Unele hotărâri a Plenului CSJ, recomandă instanţelor să aplice în probatoriul în
mod obligatoriul expertizele. Astfel, pentru a determina apartenenţa armei, a muniţiilor şi
a substanţelor explozive urmează ca instanţele să se călăuzească de raportul expertizei
judiciare4. La fel, Hotărârea Plenului C.S.J. despre practica judiciară în cauzele din
categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală recomandă dispunerea expertizelor judiciare
în vederea soluţionării juste a cauzei5.
3
Cod de procedură penală a Republicii Moldova adoptat la 14.03.2003 // Publicat în Monitorul Oficial nr. 248-241
din 05.11.2013.
4
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Cu privire la practica judiciară în cauzele
penale despre purtarea (portul), păstrarea (deţinerea), transportarea, fabricarea, comercializarea ilegală, sustragerea
armelor de foc, a muniţiilor sau a substanţelor explozive, păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor” nr. 31
din 11.11.1998.
5
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Cu privire la practica judiciară în cauzele din
categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală” nr. 17 din 07.11.2005.
6
La fel, potrivit Hotărârii Plenului C.S.J. cu privire la practica judiciară a cauzelor
penale referitoare la infracţiunile săvârşite prin omor, legătura de cauzalitate dintre
acţiune şi inacţiunea făptuitorului şi urmările prejudiciabile sub formă de moarte a
victimei trebuie să fie stabilită cu atenţie în fiecare caz în parte. De aceea, în toate cauzele
care au ca obiect o infracţiune de omor se efectuează o expertiză medico-legală, care are
drept scop stabilirea cauzei decesului6.
La fel, în cazul infracţiunilor din domeniul rutier, în baza Hotărârii Plenului
C.S.J.7, se menţionează că la efectuarea expertizei autotehnice urmează să se ţină cont de
faptul că numai decizia de marginea chestiunilor speciale ce ţin de competenţa expertului
judiciar.
Astfel, în urma celor menţionate mai sus deducem faptul că raportul de expertiză
judiciară este un element indispensabil în cadrul procesului penal, în dependenţă de
rezultatul expertizei judiciare organul de urmărire penală deja este în drept să i-a decizia
de scoaterea persoanei de sub urmărire penală, în cazul în care au apărut în urma
expertizei judiciare astfel de temeiuri, încetarea urmării penale, suspendarea urmării
penale sau clasare procesului penal.
După efectuarea expertizei judiciare, expertul judiciar îşi expune cercetările şi
concluziile într-un raport de expertiză judiciară, concluziile expertul la fel pot influenţa la
calificare faptei penale. Astfel, în dependenţă de gradul vătămărilor corporale fapta
comisă poate fi calificată ca:
- vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
- vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Calificarea infracţiunii în cazul respectiv depinde direct de la rezultatul expertizei
medico-legale.
Totodată, stabilim faptul că expertiza medico-legală stabileşte cauza decesul. Prin
expertiza medico-legal se constată cauza decesului şi în urma cărei acţiuni sau inacţiuni a
survenit decesul persoanei, astfel încât să fie respectat principiul caracterului personal al
răspunderii penale care prevede că: persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei
penale numai pentru fapte săvârşite cu vinovăţie.

6
Cod penal nr. 985 din 18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 72-74 din 14.04.2009.
7
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Cu privire la practica judiciară cu privire la
aplicarea legislaţiei în cadrul examinării cauzelor penale referitor la încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei şi
de exploatarea a mijloacelor de transport” nr. 31 din 11.11.1998
7
Circumstanţele atenuante şi agravante sunt elemente indispensabile la calificarea
infracţiunilor. Unul din factori care contribuie la stabilirea circumstanţelor atenuante şi
agravante este raportul de expertiză judiciară, care la fel contribuie la respectarea
principiul individualizării răspunderii penale şi pedepsei penale, care prevede că la
aplicarea legii penale se ţine cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii
săvârşite, de persoana celui vinovat şi de circumstanţele cauzei care atenuează ori
agravează răspunderea penală. Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie prevederile
art. 188 CP al RM, care prevede răspunderea penală pentru infracţiune de tâlhărie.
Aliniatul (1) art. 188 CP al RM prevede o pedeapsă de la 5 la 8 ani cu (sau fără) amendă
în mărime de la 950 la 1350 unităţi convenţionale. Aliniatul 3 al aceluiaşi articol adică
tâlhărie săvârşită cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii se pedepseşte
cu închisoare de la 10 la 12 ani8.
Datorită faptului că expertiza judiciară este o activitate de cercetare ştiinţifico-
practică, efectuată în scopul aflării adevărului prin efectuarea unor cercetări metodice cu
aplicarea de cunoştinţe speciale şi procedee tehnico-ştiinţifice pentru formularea unor
concluzii argumentate cu privire la anumite fapte, circumstanţe, obiecte materiale,
fenomene şi procese, corpul şi psihicul uman, ce pot servi drept probe într-un proces
judiciar, însă ordonatorul nu posedă cunoştinţă în domeniul dat şi întâmpină dificultăţi la
aprecierea acestuia sau apărut necesitatea de a preciza metodele aplicate de către expert
sau unele noţiuni, expertul judiciar poate fi audiat în condiţiile prevăzute de legislaţia
procesuală. În cazul respectiv, declaraţii expertului nu trebuie să fie confundate cu
declaraţiile bănuitului, învinuitului, inculpatului, părţii civile sau a părţii civilmente
responsabile, care constituie mijloc de probă, însă declaraţiile expertului au doar un
caracter explicativ, referitor la raportul de expertiză judiciară prezentat de către acesta 9.
La fel, este de menţionat faptul că expertiza judiciară se desfăşoară doar în cadrul
urmării penale. Analizând prevederile codului de procedură penală desprindem, că din
momentul sesizării sau autosesizării până la darea ordonanţei de începere a urmăririi
penale, înăuntrul acestui termen, organul de urmărire penală poate efectua doar acţiunile
procesuale prin care nu este adusă atingere drepturilor părţilor10.
8
Cod de procedură penală a Republicii Moldova adoptat la 14.03.2003 // Publicat în Monitorul Oficial nr. 248-241
din 05.11.2013.
9
Legea Republicii Moldova cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar din 14.04.2016 nr. 68.
Publicată în Monitorul Oficial Republicii Moldova nr. 157-162/316 din 10.06.2016
10
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Cu privire la acţiunile procesuale care pot fi
efectuate din momentul sesizării sau autosesizării organului competent până la declanşarea urmăririi penale” nr. 38
8
La dispunerea expertizei judiciare, ordonatorul este obligat să aducă la cunoştinţă
părţilor faptul dispunerii expertizei judiciare precum şi rezultatul acesteia, astfel încât să
fie respectate prevederile art. 6 a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, dreptul la
un proces echitabil. Părţile au dreptul de a face obiecţii privind chestiunile puse în faţa
expertului, de a cere modificare lor sau de a propune chestiuni suplimentare. Părţile pot
recomanda includerea în grupul de experţi, un alt expert, sau efectuarea expertizei de un
expert concret.
Unul dintre elemente indispensabile a procesului echitabil, în sensul art. 6 a
Convenţiei Europene a Drepturilor Omului este caracter contradictoriul al procedurii.
Astfel, fiecare parte, are posibilitatea nu numai de a face cunoscute probele necesare
pentru ca pretenţiile sale să aibă succes. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
precizat că respectarea contradictorialităţii ca şi celorlalţi garanţii vizează procedura în
faţa unui „tribunal”, astfel încât, instanţa când a desemnat un expert, fiecare parte la
proces să poată asista la toate cazurile, la investigaţiile acestuia sau să poată analiza toate
materialele avute de acesta în vedere.
Un exemplu elocvent când nu a fost respectat dreptul persoanei la un proces
echitabil este, Cottin c. Belgiei (2 iunie 2005, nr. 48386/39, Par. 32) reclamantul a fost
împiedicat să participe la efectuarea expertizei, în timp ce partea civilă însoţită de fratele
său, el însuşi la fel era parte la proces, a avut posibilitatea de a fi însoţit de un consilier
medical personal. În consecinţă, reclamantul nu a avut posibilitatea de a formula
întrebări, personal sau prin intermediul avocatului său, persoanelor care au oferit
explicaţii necesare expertului sau să-i prezintă acestuia din urmă observaţiile cu privire la
actele examinate ori să solicite investigaţiile suplimentare. În astfel de condiţii,
reclamantul nu a putut să-şi facă auzită vocea de o manieră auzită efectivă înainte de
depunere raportului de expertiză în cauză. Astfel, reclamantul nu a avut posibilitatea
comentării efective a unui mijloc de probă esenţial, iar solicitarea unei expertize
suplimentare nu ar fi schimbat situaţia11.
Deci, în cazul când ordonatorul încalcă prevederile art. 143 CPP a RM şi nu le
aduce la cunoştinţă părţilor despre faptul dispunerii expertizei judiciare, acestora li este
încălcat dreptul la un proces echitabil. Astfel, încălcarea prevederilor legale care
reglementează desfăşurarea procesului penal atrage nulitatea actului procedural numai în
din 23.04.2013.
11
Dolea Ig. Cod de procedură penală. Comentariu aplicativ. Chişinău: Cartier Juridic, 2016. p. 397.
9
cazul în care s-a comis o încălcare a normelor procesuale penale ce nu poate fi înlăturată
decât prin anularea acelui act. În astfel de situaţia, raportul de expertiză nu va avea
valoare probantă, din motivul încălcării procedurii de dispunere a expertizei judiciare.

2 Condiţiile de validare a raportului de expertiză judiciară


În scopul asigurării unei juste şi obiective soluţionări a cauzei penale, legea
procesual penală admite ca în anumite situaţii, când sunt necesare cunoştinţe speciale, să
apeleze la experţi în domeniu care ar avea sarcina de a soluţiona unele chestiuni
importante pentru justa soluţionare a cauzei. În prevederile art. 93 CPP al RM, legiuitorul
autohton redă definiţia probelor, care sunt elemente de fapt dobândite în modul stabilit de
prezentul cod și care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la
identificarea făptuitorului, la constatarea vinovăţiei, precum şi la stabilirea altor
împrejurări importante pentru justa soluţionare a cauzei12. În alineatul 2 al aceluiaşi
articol, în prevederile căruia este inclus şi raportul de expertiză, legiuitorul a indicat
mijloacele de probă. Autorii Ig. Dolea, D. Roman, I. Sedleţchi menţionează că raportul de
expertiză, ca mijloc de probă, este o totalitate de date de fapt stabilite în urma cercetării
obiectelor materiale şi de date administrate într-o cauză penală, cercetare efectuată de
către expert13.
Legea cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar defineşte
expertiza judiciară ca o activitate de cercetare ştiinţifico-practică, efectuată în cadrul
procesului civil, penal sau contravențional (denumit în continuare proces judiciar) în
scopul aflării adevărului prin efectuarea unor cercetări metodice cu aplicarea de
cunoștințe speciale și procedee tehnico-ştiinţifice pentru formularea unor concluzii
argumentate cu privire la anumite fapte, circumstanțe, obiecte materiale, fenomene și
procese, corpul și psihicul uman, ce pot servi drept probe într-un proces judiciar14.
În urma efectuării expertizei judiciare, expertul judiciar îşi expune cercetările şi
concluziile în raport de expertiză judiciară. Formularea concluziilor de către expertul
judiciar este etapa finală a efectuării expertizei judiciare. În procesul respectiv, după cum
menţionează autorul T.V. Averianova, expertul judiciar foloseşte un complex de metode

12
Cod de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122 din 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, nr. 248-241 din 05.11.2013.
13
Dolea I., Roman D., Sedleţchi I. ş.a. Drept procesual penal. Chişinău: Editura Cartier, 2005. p.303.
14
Legea Republicii Moldova cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar nr. 68 din
14.04.2016. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 157-162/316 din 10.06.2016.
10
care contribuie la examinarea totală a corpurilor delicte prezentate spre examinare,
acumularea informaţiilor precum şi formularea preconcluziilor în partea descriptivă a
raportului de expertiză judiciară, care la finalizarea cercetării efectuate de către expertul
judiciar contribuie la formularea concluziilor raportului de expertiză15.
Particularităţile concluziilor la care a ajuns expertul şi care sunt reflectate în
raportul de expertiză judiciară, spre deosebire de alte mijloace de probă, se caracterizează
prin însăşi natura de obţinere, analiza ştiinţifică şi ordinea procesuală specială 16.
Având în vedere specificul raportului de expertiză judiciară, care este întocmit de
către un expert, care întruneşte condiţiile prevăzute de Lege cu privire la expertiza
judiciară şi statutul expertului judiciar, în literatura juridică s-a înaintat opinia precum că
expertul ar face o „judecată ştiinţifică”. În opinia dată raportul de expertiză judiciară are a
valoare probatorie mai mare decât celelalte mijloace de probă. În practică se întâlnesc
cazurile când raportul de expertiză judiciară influenţează asupra convingerii intime a
subiecţilor, care apreciază că proba determină soarta cauzei penale 17.
„Judecata ştiinţifică” este negată de cea mai mare parte a reprezentanţilor
doctrinei, care consideră că asemenea opinii sunt străine gândirii juridice contemporane
şi vin în contradicţie cu dispoziţiile legii care nu permit ca probele să aibă puterea
dinainte stabilită18. Întrebările referitoare la concluziile expertizei judiciare precum şi
rolul acestora în probatoriu este destul de detaliat examinat de către mai mulţi specialişti
în domeniu cum ar fi: A. I. Vinberg, Iu. C. Orlov, A. R. Şleahov etc. Este de menţionat
faptul că sunt situaţii când expertul judiciar este în drept să refuze efectuarea expertizei
judiciare, cum ar fi:
• a fost încălcată procedura de dispunere a expertizei judiciare;
• întrebările prezentate spre soluţionare depăşesc competenţa sa ori se constată că
realizările ştiinţei şi tehnicii nu permit soluţionarea lor;
• materialele prezentate pentru efectuarea expertizei sunt insuficiente;
• expertul judiciar nu dispune de condiţii, metode şi proceduri aprobate, nici de
mijloacele tehnice necesare pentru efectuarea cercetărilor;

15
Аверьянова Т. Интеграция и дифференциация научных знаний как источники и основы новых методов
судебной экспертизы. Москва: Академия МВД России, 1994. с.19.
16
Аверьянова Т. Op.cit. p. 20.
17
Dolea I., Roman D., Sedleţchi I. ş.a. op.cit. p. 303.
18
Притузова Р. Заключения экс- перта как доказательство в уголовном процессе. Москва, 1959. с. 16.
11
• există un pericol pentru viaţa sau sănătatea expertului judiciar, care depăşeşte
limitele riscului profesional;
• nu este asigurat accesul liber la obiectul expertizei sau nu există condiţiile
necesare pentru efectuarea expertizei;
• nu a fost achitată taxa pentru serviciile de efectuare a expertizei 19.
Însă, pentru valabilitatea raportului de expertiză judiciară legislaţia stabileşte
anumite cerinţe. Aceste condiţii sunt reglementate atât în prevederile art. 151 CPP al RM,
cât şi în Legea cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar. Menţionăm
că codul de procedură penală prevede anumite condiţii generale, pe când legea stabileşte
anumite condiţii speciale. Deci, art. 36 al Legii cu privire la expertiza judiciară şi statutul
expertului judiciar, ca prima cerinţă prevede: laboratorul în care a fost efectuată expertiza
judiciară este autorizat şi actul de autorizare este valabil. Dar cerinţa respectivă va intra în
vigoare în decurs de 5 ani din momentul publicării legii cu privire la expertiza judiciară şi
statutul expertului judiciar. Conform dicţionarului explicativ al limbii române prin
cuvântul „autorizat” se înţelege: împuternicit să facă, să spună ceva, document care
dovedeşte o împuternicire20. Astfel, din explicaţiile respective rezultă că prin cuvântul
„autorizat” se subînțelege un document care confirmă anumite împuterniciri sau să
întreprindă anumite acţiuni.
În această ordine de idei menţionăm că pentru a autoriza un laborator de expertiză
judiciară este necesar de a fi întrunite anumite condiţii şi standarde. Laboratoare de
expertiză judiciară din Republica Moldova urmau să fie acreditate conform ISO/CEI
17025:2006 în care sunt specificate cerinţe generale pentru competenţa laboratoarelor de
încercări şi etalonări, care este identic standardului european ISO/IEC 17025:2006. Acest
standard internaţional specifică cerinţe generale pentru competenţa de a efectua încercări
şi/sau etalonări inclusiv eşantionare. Standardul se referă la încercări şi etalonări efectuate
prin utilizare de metode standardizate, metode nestandardizate şi metode dezvoltate în
laborator. Acest standard internaţional este aplicabil tuturor organizaţiilor care
efectuează încercări şi/sau etalonări. În urma realizării condiţiilor indicate în ISO/CEI
17025:2006 laboratorului de expertiză va fi eliberat certificatul de acreditare, prin care

19
Legea Republicii Moldova cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar nr. 68 din 14.04.2016. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 157-162/316 din 10.06.2016.
20
Legea Republicii Moldova cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar nr. 68 din 14.04.2016. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 157-162/316 din 10.06.2016.

12
este confirmat faptul că laboratorul respectiv întruneşte condiţii necesare şi este în drept
să efectueze încercări sau etalonări.
O altă condiţie de bază pentru ca un raport de expertiză judiciară să fie valabil este
ca: cercetările să fie efectuate pentru specialitatea de expertiză judiciară pentru care
laboratorul este autorizat. Această condiţie impune ca laboratorul de expertiză judiciară
să fie acreditat pentru efectuarea unui anumit gen de expertiză judiciară. De exemplu,
laboratorul este acreditat pentru efectuarea expertizei traseologice. Totodată, menţionăm
că nu trebuie de confundat instituţia de expertiză cu laborator de expertiză judiciară, în
cadrul unei instituţiei de expertiză judiciară pot activa mai multe laboratoare de expertiză
judiciară şi pot fi acreditate doar unele laboratoare în cadrul instituţiei respective.
La fel, Legea cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar
stabileşte că pentru validarea raportului de expertiză, expertiza judiciară trebuie să fie
efectuată prin metode şi proceduri aprobate. Standardul ISO/CEI 17025:2006 prevede că
laboratorul trebuie să folosească metode şi proceduri adecvate pentru toate încercările sau
etalonări din domeniul său. În cadrul efectuării expertizei trebuie să fie folosite metodele
publicate în standarde naţionale sau internaţionale. Laboratorul trebuie să se asigure că
utilizează ultima ediţie în vigoare a standardului. În cazul în care în cadrul laboratorului a
fost dezvoltată o altă metodă, aceasta urmează să fie standardizată şi urmează să fie
demonstrat că în cazul folosirii acestei metode rezultatele sunt identice ca şi în cazul
folosirii metodelor standardizate.
Validarea metodei urmează să fie atât cuprinzătoare, cât este necesar pentru a
îndeplini necesităţile în aplicaţie sau domeniul de aplicare. Introducerea metodelor de
încercare şi etalonare dezvoltate de laborator, pentru uzul propriu, trebuie să fie o
activitate planificată şi repartizată unui personal calificat şi dotat cu resurse adecvate. O
condiţie asemănătoare celei anterioare este ca expertiza să fie efectuată cu aparataj
standardizat, în cazul expertizelor judiciare efectuate cu utilizarea aparatajului,
mijloacelor tehnice sau a altui utilaj. La fel, această condiţie este impusă de standardul
ISO/CEI 17025:2006. Astfel, laboratorul trebuie să fie dotat cu toate echipamentele de
eşantionare, măsurare şi încercare necesare pentru efectuarea corectă a încercărilor. În
situaţii în care este neapărat de utilizat echipamente în afara controlului său permanent,
este necesar de a fi asigurată cerinţele standardului internaţional. Înainte de a fi puse în
funcţiune echipamentele, acestea urmează să fie verificate dacă îndeplinesc cerinţele din

13
specificaţiile laboratorului şi dacă întrunesc condiţiile standardelor internaţionale, însă ele
urmează să fie verificate înainte de a fi utilizate. Echipamentele, care au fost supuse la
suprasarcini sau manipulări greşite, care dau rezultate suspecte sau despre care s-a
dovedit în alt mod că sunt defecte sau că ies din limitele specificate, urmează să fie
scoase din funcţiune. Echipamentele trebuie să fie deservite de personal autorizat.
Instrucţiunile actualizate de utilizare şi întreţinere a echipamentului trebuie să fie la
îndemână pentru a fi folosite de personalul care activează în laborator. Prevederea
respectivă va intra în vigoare în termen de un an de la publicarea prezentei legi cu privire
la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar21.
Dacă primele condiţii se referă doar la autorizarea laboratorului, legiuitorul la fel a
impus şi o condiţie faţă de persoana care efectuează expertiza judiciară. Deci, pentru
validarea raportului de expertiză judiciară este necesar ca expertiza să fie efectuată de un
expert judiciar inclus în Registrul de stat al experţilor judiciari sau de către o persoană
recunoscută în calitate de expert judiciar în procesul respectiv de către ordonatorul
expertizei. Pentru ca persoana să fie inclusă în Registrul de stat al experţilor judiciari, este
necesar să fie întrunite anumite condiţii specificate de Legea cu privire la expertiza
judiciară şi statutul expertului judiciar. Astfel, în prevederile art. 40 al Legii cu privire la
expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar, legiuitorul stabileşte condiţiile care
urmează să fie întrunite de către o persoană pentru a obţine calitatea de expert judiciar.
În cazul în care persoana întruneşte condiţiile prevăzute la art. 40 al Legii cu
privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar, aceasta urmează să efectueze
un stagiu profesional timp de 3 luni în specialitatea în care doreşte să obţină calitatea de
expert judiciar, la una din instituţiile publice de expertiză judiciară sau într-un birou de
expertiză judiciară. În timpul stagiului profesional, persoana va avea calitatea de expert
stagiar. Conducător al stagiului profesional este de regulă un expert judiciar cu gradul de
calificare de categoria I sau de categorie superioară în specialitatea în care se efectuează
stagiul. Stagiul profesional se efectuează pe o perioadă de 3 luni. Calitatea de expert
judiciar se dobândeşte de către persoana care a promovat examenul de calificare, susţinut
în faţa Comisiei de calificare şi evaluare a experţilor judiciari, format de Ministerul
Justiţiei. Statutul de expert judiciar este confirmat prin licenţă, eliberată în temeiul
Hotărârii Comisiei de calificare şi evaluare privind rezultatele examenului de calificare,
Legea Republicii Moldova cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar nr. 68 din 14.04.2016. În:
21

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 157-162/316 din 10.06.2016.


14
prin ordinul ministrului justiţiei. Datele cu privire la licenţele eliberate se includ în
Registrul de stat al experţilor judiciari în termen de 10 zile de la eliberarea acestora.
Condiţiile respective de validare a raportului de expertiză judiciară sunt prevăzute în
Legea cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar, totodată menţionăm
că legislaţia mai prevede anumite condiţii referitoare de forma şi conţinutul raportului de
expertiză judiciară. Raportul de expertiză se întocmeşte în forma scrisă pe file albe de
format A4, dactilografiat, în limba română şi este structurat în trei părţi:
• partea introductivă;
• partea descriptivă;
• concluziile22.
În fiecare parte a raportului de expertiză este indicată anumită informaţie
referitoare la instituţia expertizei, genul expertizei, data şi locul întocmirii etc. Aceste
prevederi sunt reglementate de art. 37 al Legii cu privire la expertiza judiciară şi statutul
expertului judiciar. În scopul asigurării clarităţii raportului de expertiză judiciară,
urmează să fie respectate unele condiţii ce se referă la stil şi conţinut. Deci, raportul de
expertiză judiciară trebuie să fie clar şi concis, fără formulări sau termeni echivoci (se
impune o terminologie de specialitate)23.
La fel, menţionăm că raportul de expertiză trebuie să fie logic, astfel toate faptele
şi fenomenele identificate în procesul cercetării trebuie să se găsească în legătură şi
interdependenţă, adică să rezulte una din alta. După finalizarea cercetării şi întocmirea
raportului de expertiză judiciară acesta urmează să fie semnat de către experţi sau în cazul
expertizei, de către comisia ce conține mai mulţi experţi. În afară de semnătura expertului
sau a comisiei urmează să fie aplicată ştampila pe fiecare pagină a raportului şi a
anexelor acestuia. Locurile nescrise urmează a fi barate, astfel încât să nu se poată face
adăugări.

3 Corelaţia dintre raportul de expertiză judiciară şi raportul de constatare


tehnico-ştiinţifică sau medico-legală ca mijloc de probă
Ca urmare a dispunerii expertizei judiciare în cadrul procesului penal, expertul
judiciar materializează concluziile sale într-un raport de expertiză judiciară.
22
Legea Republicii Moldova cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar nr. 68 din 14.04.2016. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 157-162/316 din 10.06.2016.
23
Odagiu I., Luchin L. Expertize judiciare. Ghid practic. Chişinău: Academia „Ştefan cel Mare” a MAI al RM,
2014. p.85.
15
Probele în procesul penal sunt acele elemente de fapt cu care ne întâlnim în viața
zi de zi, care devin astfel numai în condițiile stabilite de lege și numai cu condiția
interdependenței acesteia cu acel fenomen, eveniment, fapt care constituie obiectul
probațiunii24.
Pornind de la regula conform căreia înfăptuirea justiției se realizează în funcție de
sistemul probelor, acest sistem cunoaște o permanentă perfecționare pe parcursul
istoriei25.
În totalmente susținem părerea autorului Tanoviceanu I.,menționat supra, precum
că progresul științific contribuie la perfecționarea și elaborarea noilor metode de
efectuare a expertizei judiciare.
Probleme referitoare la natura și esența raportului de expertiză judiciară precum și
importanța acestui mijloc de probă în coraportul cu celelalte mijloace de probă în cadrul
procesului penal sunt actuale, dar normele juridice ce reglementează această instituție,
conform legislației naționale, nu sunt cele mai perfecte.
Pentru a cerceta detaliat această instituție, vom reda definiția expertizei judiciare
conform Legii cu privire la expertiză judiciară și statutul expertului judiciar 26, astfel,
expertiza judiciară reprezintă activitatea de cercetare ştiinţifico-practică, efectuată în
cadrul procesului civil, penal sau contravențional (denumit în continuare proces judiciar)
în scopul aflării adevărului prin efectuarea unor cercetări metodice cu aplicarea de
cunoștințe speciale și procedee tehnico-ştiinţifice pentru formularea unor concluzii
argumentate cu privire la anumite fapte, circumstanțe, obiecte materiale, fenomene și
procese, corpul și psihicul uman, ce pot servi drept probe într-un proces judiciar.
La rândul său, cod de procedură penală nu a prevăzut expres definiția expertizei
judiciare, dar aceasta definiție o deducem din temeiul de fapt privind dispunerea
expertizei judiciare, astfel, expertiza judiciară se dispune în cazurile în care pentru
constatarea, clarificarea sau evaluarea circumstanţelor ce pot avea importanţă probatorie
pentru cauza penală sânt necesare cunoştinţe specializate în domeniul ştiinţei, tehnicii,
artei, meşteşugului sau în alte domenii27.

24
Белкин, А.Р. Теория доказывания: Научно-методическое пособие. Москва: Норма. 1999. С. 11. 429 с. ISBN
5-89123-323-1.
25
Tanoviceanu, Ion. Tratat de drept și procedură penală. Vol. IV. București: Curierul judiciar. 1927. P. 609.
26
Legea cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar al Republicii Moldova: nr. 68 din 14.04.2016.
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr. 157-162.
27
Cod de procedură penală al Republicii Moldova: nr. 22 din 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2013, nr. 248-251.
16
Reieșind din definițiile redate mai sus, deducem următoarele particularități
individuale a raportului de expertiză judiciară:
- forma și conținutul acestuia este reglementat de lege;
- raportul de expertiză judiciară este întocmit de către expert judiciar;
- în raportul de expertiză judiciară este reflectat rezultatul aplicării
cunoștințelor speciale, fără folosirea cărora nu poate fi efectuată expertiza judiciară;
- raportul de expertiză judiciară se întocmește numai în urma efectuării
expertizei judiciare, și numai după pornirea urmăririi penale;
- raportul de expertiză judiciară are o valoare probatorie, din motiv că în
concluzia acestuia este reflectată informația cu privire la circumstanțele cauzei.
Expert judiciar este persoana calificată și abilitată conform legii să efectueze
expertize judiciare și să formuleze concluzii în specialitatea în care este autorizată, cu
privire la anumite fapte, circumstanțe, obiecte materiale, fenomene și procese, organismul
și psihicul uman, şi care este inclus în Registrul de stat al experților judiciari.
Analizând Legea cu privire la expertiza judiciară și statutul expertul judiciar,
constatăm că legiuitorul a stabilit condiții speciale pentru admiterea în profesie de expert
judiciar. Însă, în comparație cu Legea cu privire la expertiza judiciară, constatările
tehnico științifice sau medico-legale nr. 1086 din 23 iunie 200028, legiuitorul nu s-a referit
la constatările tehnico-științifice sau medico-legale, limitându-se la reglementarea
acestora doar în C. proc. pen.
Prin astfel de „inacțiuni” a legiuitorului de facto a fost redusă valoarea probatorie
a raportului de constatare tehnico-științifică sau medico-legală, dar de iure toate mijloace
de probă au aceeași valoare probatorie.
În doctrină precum și în activitatea practică, nu este bine definită și separată
noțiunea de expert judiciar și specialist. În unele cazuri aceste două noțiuni sunt
confundate și nu se face diferența dintre specialist și expert judiciar.
Prin urmare, T.V. Averianova afirmă că expertul este persoana – (specialistul) care
posedă cunoștințe speciale în domeniul ştiinţei, tehnicii, artei, meşteşugului și care
conform prevederilor C. proc. Pen., are anumite drepturi și obligații în cadrul procesului
penal29
28
Legea cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico științifice sau medico-legale nr. 1086 din 23 iunie
2000. (abrogată).
29
Аверьянова Т.В. Субъекты экспертной деятельности //Вестник криминалистики / Отв. ред. А.Г. Филиппов.
Вып. 2. Москва: Спарк, 2001. С. 29. ISSN: 2220-847X.
17
Susținem părerea autorului A.R. Belkin, care menționează că specialistul este
persoana chemată pentru a participa la efectuarea unor acţiuni procesuale, la fel,
contribuie la ridicarea, cercetarea și aprecierea probelor. Ulterior, A.R. Belkin a
complectat că persoana care este citată ca specialist trebuie să posede o calitate specială:
să fie erudit30.
Autorul Igor Dolea reiterează că specialistul ca subiect procedural activează de
regulă în cadrul organului de urmărire penală. Prin urmare, pot apărea probleme de
independenţă a acestora în sensul art. 6 al CtEDO. În al doilea rând, specialiştii sunt
chemaţi potrivit art. 87 să participe la efectuarea unei acţiuni procesuale şi nu doar la
efectuarea cercetării şi întocmirea rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică sau
medico-legale. În al treilea rând, norma legală indică la necesitatea de a poseda
cunoştinţe şi deprinderi speciale pentru acordarea ajutorului necesar şi nu de a efectua
unele cercetări independente31.
Autorul C. Bîrsan afirmă că prin intrarea unui stat în Consiliul Europei, acesta se
angajează în mod ferm ca, printre alte obligaţii pe care astfel şi le asumă, să respecte
drepturile omului apărate prin Convenţia europeană în materie, adică să asigure pe plan
naţional respectul acestor drepturi şi să contribuie pe plan european la realizarea garanţiei
lor colective instituită prin Convenţie32.
Astfel, reieşind din cele menţionate de către autorul Corneliu Bîrsan,
concluzionăm că statul trebuie să respecte drepturile omului apărate prin Convenţia
europeană în materie, astfel statul are obligația pozitivă de a garanta respectarea
drepturilor și a libertăților fundamentale, însă, art. 89 alin. (1) pct. 5 a C. proc. pen. care
prevede cazuri de recuzare a expertului, contravine principiului contradictorialităţii.
Deci, conform art. 89 alin. (1) pct. 5 a C. proc. pen., persoana nu poate lua parte la
proces în calitate de expert judiciar dacă a participat în calitate de specialist în acest
proces, cu excepţia cazurilor de participare a medicului legist la examinarea exterioară a
cadavrului şi a cazurilor de participare a specialiştilor în materie la cercetare a exploziilor
şi la demontarea dispozitivelor explozive.

30
Белкин, А.Р. Теория доказывания: Научно-методическое пособие. Москва: Норма. 1999. С. 11. 429 с. ISBN
5-89123-323-1.
31
Dolea, Igor. Op.cit. p. 238.
32
Bîrsan, Corneliu. Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentarii pe articole, Drepturi şi libertăţi, vol. I.
Bucureşti: Ed:„All Beck”, 2005. p. 113. ISBN 973-655-663-8.
18
Potrivit principiilor generale ale dreptului internaţional, colaborate cu spiritul
Convenţiei şi cu acela al lucrărilor ei preparatorii, părţile contractante au obligaţia de a
veghea ca legislaţia lor internă să fie compatibilă cu prevederile sale şi, la nevoie, să ia
măsurile necesare în acest scop, deoarece ea se impune tuturor autorităţilor statelor
contractante, inclusiv puterii legislative33.
Prin urmare, susținem părerea că art. 89 alin. (1) pct. 5 al C. proc. pen., contravine
prevederilor art. 6 a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, astfel, propunem de
exclus din pct. 5 alin. (1) a art. 89 C. proc. pen., expresia: cu excepţia cazurilor de
participare a medicului legist la examinarea exterioară a cadavrului şi a cazurilor de
participare a specialiştilor în materie la cercetarea exploziilor şi la demontarea
dispozitivelor explozive.
Faptul că constatările tehnico-ştiinţifice sau medico-legale sunt incluse în
categoria mijloacelor de probă în cadrul procesului penal trezesc anumite întrebări atât cu
privire la esenţa acestuia, cât şi cu privire la reglementarea legală a acestui mijloc de
probă, cum ar fi:
- Concluziile specialistului, reprezintă rezultatul aplicării cunoştinţelor
speciale?
- Care este structura şi conţinutul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică
sau medico-legală?
- Care este diferența dintre raportul de expertiză judiciară şi raportul de
constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală?
Întrebările menţionate supra ridică multe semne de întrebare cu privire la acest
mijloc de probă, astfel, nu este clar cum specialistul ajunge la o concluzie în urma
efectuării constatării tehnico-ştiinţifică sau medico-legală, care este structura şi conţinutul
acestui mijloc de probă, cum acest mijloc de probă va fi cercetat şi apreciat de către
instanţa de judecată. Acestea tot sunt întrebări
Pentru a răspunde la întrebările, menţionate mai sus vom purcede la o examinare
comparativă a definiției legale a raportului de expertiză judiciară şi a unor prevederi
reformulează complet să reglementeze definiția raportului de constatare tehnico-ştiinţifică
sau medico-legală.

33
Cauza Silver şi alţii c. Regatului Unit, parag. 8. Hotărârea din 24 octombrie 1983. Accesibil:
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-57576 (accesat la 20.01.2020)
19
Cuvântul cheie la definirea raportului de expertiză judiciară este „cercetări
metodice” şi la raport de constatare „explicarea”.
Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte cuvântul „cercetare”34 ca analiză,
control, examinare, expertiză. Cuvântul „metodice”35 organizat, sistematic.
Astfel, raportul de expertiză judiciară reprezintă o activitate de analiză, de
examinare efectuată organizat şi sistematic.
La rândul său, dicţionarul explicativ a limbii române defineşte cuvântul
„explicarea”36 după cum urmează: a lămuri, a face să fie mai ușor de înțeles, dar nu
reprezintă o activitate de examinare care este sistematică şi de cercetare doar explică
anumite detalii care nu sunt clare.
Reieşind din cele menţionate mai sus, reiese că în raportul de constatare,
specialistul nu va examina obiecte, ci doar le va reda, va explica anumite detalii cu
privire la obiecte prezentate.
După efectuarea investigaţiilor necesare, expertul judiciar întocmeşte un raport, în
formă scrisă, tipărită, în limba română, care este structurat în trei părţi: partea
introductivă, partea descriptivă şi concluziile, la fel, legiuitorul trebuie să stabilească care
este structura şi conţinutul unui raport de constatare precum şi limba în care acesta va fi
întocmit.
Deci, concluzionăm că legiuitorul nu a reglementat din punct de vedere legal
structura şi conţinutul raportului de constatare, dar o atenţie sporită a fost acordată
raportului de expertiză judiciară, structura şi conţinutul căruia este redat atât de C.proc.
pen., cât şi de legea cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar.
Însă, din punct de vedere legal, noi avem o întrebare: cine este specialistul?
Răspuns la această întrebare o găsim în art. 6 pct. 43, astfel, specialistul este
persoană care cunoaşte temeinic o disciplină sau o anumită problemă şi este antrenată în
procesul penal, în modul prevăzut de lege, pentru a contribui la stabilirea adevărului.
Legea RM nr. 68 din cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar
prevede, poate obţine calitatea de expert judiciar, persoana care întruneşte următoarele
condiţii:
- este cetăţean al Republicii Moldova;

34
Dicţionarul explicativ a limbii române. Accesibil: https://www.dex.ro/cercetare (accesat la 20.01.2020).
35
Dicţionarul explicativ a limbii române. Accesibil: https://www.dex.ro/metodic (accesat la 20.01.2020).
36
Dicţionarul explicativ a limbii române. Accesibil: https://www.dex.ro/explicare (accesat la 20.01.2020).
20
- cunoaşte limba română;
- nu este supus unei măsuri de ocrotire judiciare sub forma tutelei;
- are diplomă de studii superioare de licenţă sau echivalentul acesteia în
specialitatea pentru care solicită calificarea de expert judiciar; pentru obţinerea calităţii de
expert judiciar în domeniul expertizei medico-legale sau psihiatrico-legale – diplomă de
studii superioare de specialitate şi de studii postuniversitare de rezidenţiat/de master;
pentru obţinerea calităţii de expert judiciar în domeniul expertizelor judiciare
criminalistice – diplomă de studii superioare de licenţă sau un act echivalent acesteia şi
certificatul de calificare în specializarea respectivă;
- corespunde condiţiilor prevăzute la alin. (3), dacă este cazul;
- a efectuat un stagiu profesional în specialitatea de expertiză pentru care
solicită calificarea de expert judiciar;
- este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea atribuţiilor de expert
judiciar în specializarea pentru care solicită calificarea de expert judiciar;
- nu are antecedente penale;
- are reputaţie ireproşabilă;
- a susţinut examenul de calificare.
Dar, cu privire la specialist legiuitorul nu a prevăzut nici o cerinţă faţă de astfel de
persoane. Prin urmare, concluzionăm că statutul de specialist poate avea orice persoană
care posedă careva cunoştinţe într-un anumit domeniu. Din punct de vedere legislativ,
legiuitorul a redat doar definiția de specialist, drepturile şi obligaţiile acestuia și atât.
Însă, ca urmare a modificării legislației procesual penale, constatarea tehnico-
ştiinţifică sau medico-legală poate fi efectuată şi de către un expert judiciar înscris în
Registrul de stat al experţilor judiciari.
Sub aspect teoretic, cât şi cel practic, persistă o întrebare care din aceste două
mijloace de probă are o valoare probatorie mai mare raportul de expertiză judiciară sau
raportul de constatare?
Expres, răspuns la această întrebare nu este prevăzut de legiuitor, dar reieşind din
cele menţionate mai sus constatăm că raportului de expertiză judiciară legiuitorul i-a
acordat o atenţie mai sporită precum şi la dispunerea expertizei judiciare, ordonatorul este
obligat să respecte anumite garanţii procesuale ale participanților la proces.

21
Pentru desfăşurarea procesului penal este deosebit de important ca organele de stat
abilitate cu împuternicirile speciale să nu aibă posibilitatea unor abuzuri, iar persoanele
participante să-şi realizeze drepturile şi interesele legitime fără nici o îngrădire.
Deci, pentru a respecta dreptul la apărare şi contradictorialitatea procesului penal,
ordonatorul este obligat ca înainte de a dispune efectuarea expertizei judiciare să
informeze părţile cu privire la dispunere expertizei iar părţile la rândul său sunt în drept
să formuleze întrebări suplimentare expertului sau să desemneze un expert pentru
efectuarea expertizei. Totodată, părţile, din iniţiativă proprie şi pe cont propriu, sunt în
drept prin intermediul organului de urmărire penală, al procurorului sau al instanţei de
judecată, să înainteze instituţiei publice de expertiză judiciară/biroului de expertiză
judiciară o cerere privind efectuarea expertizei judiciare pentru constatarea
circumstanţelor care în opinia lor vor putea fi utilizate în apărarea intereselor lor. La fel,
după efectuarea expertizei judiciare părţile fac cunoştinţă cu raportul de expertiză
judiciară.
Astfel de reglementare detaliată îi lipseşte constatării tehnico-ştiinţifice sau
medico-legale. Totodată şi garanţiile participanților la proces sunt mai reduse, dar
ordonatorul în cazul întocmirii constatării de către un specialist îi aduce la cunoştinţă
părţilor despre faptul că acestea sunt în drept să facă cunoştinţă cu raportul de constatare
dar nu este şi o obligaţie a organului de urmărire penală.
Conform noțiunii de specialist, redată de legiuitor, acesta este persoana care
cunoaște temeinic o anumită disciplină, dar oare este suficient să cunoști o singură
disciplină pentru a avea statut de specialist? În afara unei disciplinei pe care o cunoaște
specialistul, este necesar să cunoască structura raportului de constatare (care nu este
prevăzută legal), rolul acestuia în procesul penal precum și alte aspecte procesuale
referitoare la constatare. În cazul în care o persoană este specialist în domeniul ingineriei
asta nu înseamnă că el cunoaște aspecte legale referitoare la raportul de constatare. Prin
urmare, menționăm, că este binevenit ca persoana cu cunoștințe profunde într-un anumit
domeniu să fie instruită și în urma cursurilor de instruire într-un anumit domeniu aceasta
să susțină examenul de calificare și atestare a specialiștilor. Persoana care va susține
acest examen să fie inclusă în Registrul de stat al specialiștilor.

22
Concluzii
În comparaţie cu celelalte mijloace de probă, prevăzute la alin. 2 art. 93 CPP al
RM, legiuitorul autohton oferă atenţie sporită anume raportului de expertiză judiciară
care se întocmeşte în urma efectuării expertizei judiciare.
Dispunerea expertizei judiciare este o acţiune procesuală care se realizează în
anumite condiţii concrete. Baza juridică de dispunere expertizei o constituie ordonanţa
organului de urmărire penală sau încheierea instanţei de judecată. Ordonanţa şi încheierea
sunt alcătuite din trei părţi: introductivă, descriptivă şi rezolutivă.
În pofida faptului că legislaţia prevede că valoare probatorie a mijloacelor de
probă este egală, din practica judiciară deducem faptul că raportul de expertiză reprezintă
unul din cele mai semnificative mijloace de probe în cadrul unui proces penal.

23
Importanţa acestuia rezultă din procedura de întocmirea acestuia precum şi
dezvoltarea procedurilor de efectuarea expertizelor judiciare în cadrul laboratoarelor de
expertiză judiciară.
Din punct de vedere tehnic, laboratoare de expertiza judiciară sunt în permanentă
inovare, acest fapt se datorează standardelor şi cerinţelor stricte care sunt înaintate faţă de
laboratoare de expertiză judiciară.
În comparaţie cu celelalte mijloace de probă, legiuitorul acordă o atenţie deosebită
raportului de expertiză judiciară.
Astfel, în comparaţie cu celelalte mijloace de probă, raportul de expertiză are
anumite caracteristice, care îl deosebesc de celelalte mijloace de probă, cum ar fi:
- este mijlocul de probă procedura de obţinerea a căruia este reglementată nu
numai de legislaţia procesuală, ci şi de legea cu privire la expertiza judiciară şi statutul
expertul judiciar;
- examinarea obiectelor şi întocmirea raportului de expertiză judiciară este
realizată de un subiect special, expert judiciar. Însă pentru a obţine calitatea de expert
judiciar persoana trebuie să întrunească mai multe condiţii, prevăzute de legea cu privire
la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar;
- este unicul mijloc de probă, care oferă anumită informaţie în urma aplicării
cunoştinţelor speciale dintr-un anumit domeniu.
Însă, instituţia expertizei judiciare nu este reglementată la cel mai perfect nivel,
care considerăm că urmează a fi perfecţionat.
Bibliografia
1. Bîrsan, Corneliu. Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentarii pe
articole, Drepturi şi libertăţi, vol. I. Bucureşti: Ed:„All Beck”, 2005. ISBN 973-655-663-8.
2. Cauza Silver şi alţii c. Regatului Unit, parag. 8. Hotărârea din 24 octombrie 1983.
Accesibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-57576 (accesat la 20.01.2020)
3. Cod de procedură penală a Republicii Moldova adoptat la 14.03.2003 // Publicat
în Monitorul Oficial nr. 248-241 din 05.11.2013.
4. Cod penal nr. 985 din 18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.
72-74 din 14.04.2009.
5. Dicţionarul explicativ a limbii române. Accesibil: https://www.dex.ro/cercetare
(accesat la 20.01.2020).

24
6. Dicţionarul explicativ a limbii române. Accesibil: https://www.dex.ro/metodic
(accesat la 20.01.2020).
7. Dicţionarul explicativ a limbii române. Accesibil: https://www.dex.ro/explicare
(accesat la 20.01.2020).
8. Dolea I., Roman D., Sedleţchi I. ş.a. Drept procesual penal. Chişinău: Editura
Cartier, 2005.
9. Dolea Ig. Cod de procedură penală. Comentariu aplicativ. Chişinău: Cartier
Juridic, 2016.
10. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Cu privire la
practica judiciară în cauzele penale despre purtarea (portul), păstrarea (deţinerea), transportarea,
fabricarea, comercializarea ilegală, sustragerea armelor de foc, a muniţiilor sau a substanţelor
explozive, păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor” nr. 31 din 11.11.1998.
11. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Cu privire la
practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală” nr. 17 din
07.11.2005.
12. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Cu privire la
practica judiciară cu privire la aplicarea legislaţiei în cadrul examinării cauzelor penale referitor
la încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei şi de exploatarea a mijloacelor de transport” nr.
31 din 11.11.1998
13. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Cu privire la
acţiunile procesuale care pot fi efectuate din momentul sesizării sau autosesizării organului
competent până la declanşarea urmăririi penale” nr. 38 din 23.04.2013.
14. Legea cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico științifice sau medico-
legale nr. 1086 din 23 iunie 2000. (abrogată).
15. Odagiu I., Luchin L. Expertize judiciare. Ghid practic. Chişinău: Academia
„Ştefan cel Mare” a MAI al RM, 2014.
16. Tanoviceanu, Ion. Tratat de drept și procedură penală. Vol. IV. București:
Curierul judiciar. 1927.
17. Аверьянова Т. Интеграция и дифференциация научных знаний как
источники и основы новых методов судебной экспертизы. Москва: Академия МВД
России, 1994.
18. Аверьянова Т.В. Субъекты экспертной деятельности //Вестник
криминалистики / Отв. ред. А.Г. Филиппов. Вып. 2. Москва: Спарк, 2001. С. 29. ISSN:
2220-847X.

25
19. Белкин, А.Р. Теория доказывания: Научно-методическое пособие. Москва:
Норма. 1999. 429 с. ISBN 5-89123-323-1.
20. Притузова Р. Заключения экс- перта как доказательство в уголовном
процессе. Москва, 1959.

26