Sunteți pe pagina 1din 3

Elemente de psihosociologie a grupurilor şcolare

Particularităţile clasei de elevi ca grup social


Unul dintre grupurile cele mai semnificative din viaţa copilului esteclasa de elevi. Ea satisface cel
mai bine câ teva dintre motivele fundamentale ale conduitei umane: nevoia de afiliere, de altul,
nevoia de participare, nevoia de protecţie, de securitate. Acest grup se perpetuează de-a lungul
câ torva ani şi are o imensă influenţă asupra membrilor săi, alcă tuind „creuzetul" în care se
conturează personalitatea. Clasa de elevi este un grup de muncă specific, compus dintr-un numă r
de membri egali între ei (elevii) şi dintr-un animator (profesorul), ale că ror raporturi sunt
reglementate oficial de tipul sarcinii şi de normele de funcţionare (Neculau, 1983, p. 105).

Clasa de elevi este, în primul rand, un grup formal, constituit pe baza unor reglementă ri şcolare, în
funcţie de anumite reguli şi prin distribuirea unor roluri diferite educatorilor şi educaţilor. Clasa de
elevi este un grup mic prin numă rul de membri (25-30), iar prin natura scopurilor este un grup
educaţional. În raport cu alte tipuri de grup, clasa şcolară este un grup de formare, de modelare a
unor capacită ţi şi tră să turi de personalitate, de învă ţare a unor comportamente, de însuşire a
cunoştinţelor şi abilită ţilor necesare. Clasa de elevi este şi un grup primar. Ca atare, ea posedă toate
caracteristicile generale ale acestuia.

Caracteristica fundamentală a grupului primar, deci şi a clasei şcolare, este interacţiunea directă,
nemijlocită, faţă în faţă a membrilor. Interacţiunea ia forma comunică rii, a relaţiilor ierarhice şi a
relaţiilor preferenţiale. Prin interacţiune se schimbă comportamentele persoanelor care intră în
contact o perioadă mai lungă de timp. În cadrul clasei, interacţiunile se realizează la niveluri diferite
(profesor-elev, elev-elev, elev-grup, grup-grup) şi se diferenţiază între ele prin gradul diferit de
determinare, felul interacţiunii dintre membri şi mijloacele de realizare (Zlate, 1972, pp. 62-63).

O altă caracteristică a grupului-clasă este prezenţa scopurilor şi a motivelor care susţin acţiunea de
urmă rire a acestora. Prezenţa scopurilor este condiţia existenţei şi a progresului grupului. Fiind un
grup formal, scopurile clasei şcolare sunt prescrise de persoane exterioare grupului şi vizează
procesul de instrucţie şi educaţie. Sunt deci scopuri de ordin formativ. Existenţa scopurilor comune
nu anulează însă scopurile individuale. Cele două categorii de scopuri trebuie dezvoltate,
armonizate şi integrate reciproc. Numai pe această bază poate fi evitată existenţa unor scopuri
paralele, care provoacă disfuncţionalită ţi ale grupului. Subordonarea şi integrarea conştientă şi
consimţită a scopurilor individuale în cele comune depinde de mă iestria pedagogică a profesorului
(metodele pedagogice utilizate, stilul de conducere a clasei), de climatul socioafectiv din clasa de
elevi, de gradul de motivare a elevilor la activită ţile comune (Pă un, 1982, p. 136).

Ca urmare a interacţiunii dintre membrii grupului-clasă în vederea atingerii unui scop comun, se
creează o anumită structură a grupului. Structura grupului reprezintă reţeaua de statusuri şi roluri
ale indivizilor in grup. Statusul defineşte locul pe care îl ocupă un individ într-un sistem la un
moment dat, poziţia sa socială într-o ierarhie dată . Rolul este aspectul dinamic al statusului,
totalitatea conduitelor adoptate din perspectiva deţinerii unui status. O anumită configuraţie a
poziţiilor şi funcţiilor formale şi informale ale membrilor grupului determină două structuri
fundamentale pentru clasa de elevi: o structură formală şi o structură informală . Fiind un grup
formal, clasa de elevi are o structură organizată şi impusă , care se concretizează în investirea
membrilor grupului cu diferite roluri (funcţii, responsabilită ţi), pentru a permite utilizarea cat mai
bună a resurselor elevilor în rezolvarea sarcinilor şcolare şi atingerea obiectivelor propuse. În urma
acestei investiri vor apă rea în mod firesc liderii formali (oficiali), care au un rol important în
reglarea relaţiilor din cadrul colectivului de elevi, ca şi în stabilirea relaţiilor profesor-elevi.
Calitatea indispensabilă a unui lider esteautoritatea, concretizată în recunoaşterea şi acceptarea de
că tre ceilalţi a acestei poziţii. În al doilea rand, liderul trebuie să aibă capacitatea de a-i stimula pe
ceilalţi, în vederea participă rii lor la îndeplinirea sarcinilor ce stau în faţa grupului-clasă .
Profesorul-diriginte trebuie să ia în consideraţie aceste calită ţi atunci cand desemnează liderii
clasei de elevi. Deşi este situat în afara grupului de elevi, profesorul face parte din conducerea
acestuia. Ca lider oficial adult, profesorul trebuie să respecte cerinţele grupului, să cunoască
tensiunile existente în grup, precum şi cazurile de deviere de la normele grupului.

Ală turi de structura formală , în clasa de elevi se dezvoltă şi o structură informală (neoficială, liber
consimţită ), care este rezultatul relaţiilor intersubiective ce se stabilesc între membrii grupului.
Aceasta este o structură cu un caracter predominant afectiv, bazată pe legă turi de simpatie,
antipatie şi indiferenţă . Relaţiile respective pot influenţa coeziunea şi productivitatea grupului
şcolar sau pot acţiona pentru a proteja membrii grupului contra practicilor autoritare ale liderilor
formali.Ca urmare a distribuţiei şi structură rii relaţiilor preferenţiale din colectiv, apar liderii
informaţi (persoane preferate). Din punct de vedere pedagogic, este important să cunoaştem natura
calită ţilor personale prin care se impun liderii informali şi, de asemenea, dacă influenţele exercitate
de cele două categorii de lideri au un sens convergent sau divergent. Uneori, liderul informal poate
exercita o influenţă negativă asupra celorlalţi membri ai grupului.

Existenţa unui sistem de norme constituie o caracteristică importantă a orică rui grup social, deci şi a
grupului-clasă . Normele servesc drept criterii de evaluare a comportamentelor individuale şi de
grup.

Comportamentele dezirabile din punct de vedere social sunt promovate, în timp ce


comportamentele indezirabile, deviante, sunt respinse şi sancţionate. Grupul exercită presiuni
asupra membrilor, pentru respectarea normelor.In felul acesta se ajunge la o standardizare şi
uniformizare a comportamentelor.

Normele au rol de reglator al grupului, determinâ nd unitatea şi coeziunea acestuia. Sistemul


normativ al grupului şcolar cuprinde două categorii de norme: norme explicite, care reglementează
activitatea de învă ţare a elevilor, decurgâ nd din specificul instituţiilor şcolare ca instituţii de
instruire şi educaţie, şi norme implicite, care iau naştere din interacţiunea membrilor, sunt o
emanaţie a grupului, un fel de rezumat al experienţelor colective ale elevilor, şi sunt destul de
flexibile. Uneori, normele implicite nu sunt convergente cu normele explicite. Acest fapt poate
produce conflicte normative, respectiv o deteriorare a climatului din grup, apariţia unor fenomene
de agresivitate ori de devianţă normativă .

Grupul şcolar se defineşte şi printr-un anumit grad de coeziune. Leon Festinger a definit coeziunea
drept rezultatul tuturor forţelor care îi determină pe indivizi să rămană în grup. Coeziunea exprimă
gradul de unitate şi de integrare a grupului, rezistenţa sa la destructurare. Grupurile cu un nivel de
coeziune foarte scă zut pot fi doar cu indulgenţă numite grupuri. Opusă coeziunii ar fi disocierea
grupului. Sursele coeziunii grupului sunt: atracţia interpersonală , mă sura în care membrii se
simpatizează unii pe alţii, climatul de încredere mutuală , consensul cognitiv şi afectiv al membrilor,
succesul în activitatea comună şi satisfacţiile generate de viaţa în grup, prestigiul grupului de
apartenenţă , mă sura în care grupul satisface aspiraţiile membrilor, cooperarea în cadrul
activită ţilor grupului.

Toţi aceşti factori trebuie cunoscuţi de profesor, astfel ca el să acţioneze în direcţia creă rii
condiţiilor pentru creşterea legaturii strinse in grupului şcolar. Iată cateva sugestii de acţiune:

să ofere elevilor cat mai multe ocazii de cunoaştere reciprocă ;


să practice un stil de conducere democratic;

să stimuleze iniţiativa elevilor, să-i încurajeze în a-şi organiza singuri activită ţile;

să organizeze activită ţi de învă ţare bazate pe cooperare, care favorizează relaţiile şi schimburile
intense între colegi, stimulează acceptarea şi înţelegerea reciprocă ;

să realizeze evaluă ri nu numai ale prestaţiilor individuale, ci şi ale grupului în ansamblu.

Referinţe bibliografice

Ausubel, D., Robinson, F, Învăţareaîn şcoală. O introducere în psihologia pedagogică,Editura


Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981.

Boncu, Şt., Psihologia influenţei sociale, Editura Polirom, Iaşi, 2002.

De Visscher, R, Neculau, A., (coord.), Dinamica grupurilor. Texte de bază. Editura Polirom, Iaşi, 2001.