Sunteți pe pagina 1din 35

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ

CENTRUL DE STUDII ”ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT ”

PAŞCANI

NIVEL POSTLICEAL
DOMENIUL: SĂNĂTATE ŞI ASISTENŢĂ PEDAGOGICĂ
CALIFICARE: ASISTENT MEDICAL BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE ŞI
RECUPERARE

PROIECT PENTRU EXAMENUL DE CALIFICARE


PROFESIONALĂ

GONARTROZA PRIMARĂ –
TRATAMENT BALNEAR

Îndrumător,
Maistru instructor AFLOARE MIHAELA

Absolventă,
ANDRIOAIA VALENTINA
2018

CUPRINS

ARGUMENT..........................................................................................................................................3
CAPITOLUL I - NOŢIUNI GENERALE DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE.....................................4
CAPITOLUL II. GONARTROZA........................................................................................................7
DEFINIŢIE..........................................................................................................................................7
II.1 CLASIFICAREA GONATROZELOR........................................................................................8
II.2 ETIOPATOGENIE.......................................................................................................................9
• TRAUMATISMELE ....................................................................................................................9
• TULBURĂRILE STATICE..........................................................................................................9
II.5 DIAGNOSTIC............................................................................................................................11
CAPITOLUL III. TRATAMENTUL...................................................................................................14
III.5. ELECTROTERAPIE...............................................................................................................15
III.7. MASAJUL...............................................................................................................................20
III.8. BALNEOLOGIE………..........................................................................................................22
CAZ CLINIC........................................................................................................................................29
BIBLIOGRAFIE...................................................................................................................................35

2
ARGUMENT
Gonartroza reprezintă o boala artrozică localizată la nivelul genunchiului care
interesează iniţial fie unul din compartimente (artroza femuro-patelară 35-40%, artroza femuro-
tibială 45-50%), fie ambele sectoare (femuro-patelo-tibial 15-20%) uni sau bilateral.
Scopul prezentului proiect este de a identifica problemele de îngrijire specifice pentru un pacient
cu gnoartroză.
Problemele pe care le poate prezenta un bolnav cu gnoartroză sunt:
1. Durerea. Principalul simptom este durerea. Aceasta este provocată de mişcare şi va dispărea la
repaus dar în stadiile avansate va fi permenentă incusiv noaptea. De obicei durerea este intensă
dimineaţa sau după o perioadă de inactivitate şi se poate agrava la schimbările de vreme.
2. Rigiditate în fazele mai avansate, genunchiul va deveni rigid şi umflat, scăzându-i mobilitatea la
îndoire şi îndreptare.
3. Şchiopătatul. Datorită rigidităţii şi durerii, mersul este şchiopătat.
4. Trosnetul. Genunchiul va trosni la mişcările de îndoire şi îndreptare.
Aplicarea procedurilor specifice la pacienţi cu gnoartroză s-a finalizat prin analiza a unui
caz. In analiza cazului clinic au fost menţionate motivele internării, antecedentele heredo-
colaterale, personale, fiziologice şi patologice, comportamente, examinări, tratamente, program
de recuperare.

3
CAPITOLUL I - NOŢIUNI GENERALE DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE

ANATOMIA GENUNCHIULUI
Este formată la rândul ei din articulaţia tibiofemurală medială, laterală şi patelofemurală,
acestea având o teacă sinovială comună; anterior, se extinde pe părţile laterale ale patelei şi mai
mult proximal, în partea de sus. Această porţiune, bursa suprapatelară este localizată în
profunzimea muşchiului quadriceps.

Figura 1 – Anatomia genunchiului


Congruenţa dintre capetele articulare ale femurului şi a tibiei este scăzută, de aceea există
un sistem complex de ligamente pentru a-i oferi genunchiului un grad mai bun de stabilitate, şi
un complex intra-articular format din două meniscuri cu rolul de a reduce încărcarea dintre femur
şi tibie.

4
Fig. 2 Anatomia genunchiului
LIGAMENTE
Ligamentul colateral extern, având ca inserţii epicondilul lateral al femurului şi capul
fibulei
Ligamentul medial, având porţiuni superficiale şi profunde, are ca inserţii partea
superioară a epicondilului medial femural şi pe partea medială a tibiei.
Ligamentul încrucişat anterior are ca inserţie partea anterioară a platoului tibial şi cea
posterioară a părţii laterale a condilului femural.
Ligamentul încrucişat posterior, cu traiectorie între porţiunea posterioară a platoului tibial
şi condilul femural latero-intern. Ambele ligamente încrucişate sunt situate în spaţiul
intercondiliar femural, fără a se interpune în mişcarea articulară dintre femur şi tibie.
Ligamentul posterior este inserat pe partea posterioară a tibiei şi a peroneului.

MENISCURILE
Văzute de deasupra, cele două meniscuri, lateral şi medial au forma literei „C”; în
secţiune, au formă triunghiulară fiind formate din ţesut fibros dens, avascular. Extremităţile
acestora, numite coarne, sunt ataşate tibiei; cornul posterior al meniscului lateral are o inserţie
secundară pe femur, întrucât coarnele anterioare au inserţie slabă.
Partea concavă a fiecărui menisc este liberă; partea convexă a meniscului lateral este
ancorată cu ajutorul ligamentelor coronare, întrucât porţiunea corespondentă a meniscului medial
are inserţie pe capsula articulară.

5
În timpul extensiei gambei pe coapsă, meniscurile glisează anterior pe platoul tibial şi
devin progresiv, mai comprimate, fiind adaptate contururilor capetelor articulare femurale şi
tibiale. Doar marginile periferice ale meniscurilor sunt vascularizate substanţial, de aceea
leziunile de menisc centrale au un potenţial slab de refacere.
BIOMECANICA ARTICULARĂ:
Axele articulare:
-Cu toate ca este o articulaţie complexă, are numai un singur ax transversal, care trece
prin condilii femurali, fără o dispoziţie constantă; se deplasează anterior în extensie şi posterior
în flexie.
Mişcările principale efectuate de-a lungul axului transversal sunt:
-Mişcările de flexie şi extensie ale gambei, însoţită de mişcări secundare, pasive, de rotaţie
externă şi internă, impusă de inegalităţile existente între cei doi condili şi de forma suprafeţelor
articulare ale condililor femurali.
Flexia reprezintă mişcarea de apropiere a gambei spre faţa posterioară a coapsei, ce se
produce în compartimentul  femuro-meniscal al articulaţiei cu urmatoarele faze principale:
Condilii femurali execută o mişcare de invârtire sau rulaj posterior, simulând o alunecare
anterioară. Rotula efectuează o mişcare de alunecare în jos parcurgând o distanţă de 5-7cm, fiind
situată înaintea condililor femurali.
Mărimea flexiei faţă de axul coapsei şi gambei este de 50-70˚.
Miscarea de flexie este limitată de:
-Contactul feţei posterioare a gambei cu faţa posterioară a coapsei; întinderea
ligamentelor încrucişate indiferent de tipul mişcării, asigurând astfel contactul permanent dintre
suprafeţele articulare.
-Extensia reprezintă mişcarea opusa flexiunii, adică reducerea axului longitudinal al
gambei în prelungirea axului longitudinal al coapsei, asigurând astfel o puternică stabilitate a
genunchiului în suportarea greutăţii corpului.
Extensia are urmatoarele proprietăţti:
-Mişcarea se desfăşoară în articulaţia femuro-meniscală cu momente de alunecare
identice descrise în mişcarea de flexiune.
-Rotula se deplasează în sus şi se situează deasupra condililor femurali.
-Extensiunea maximă este de 170-180˚.

6
CAPITOLUL II. GONARTROZA
DEFINIŢIE
Artrozele sunt boli degenerative ale articulatiilor mobile, caracterizate prin deteriorarea
cartilajuluiarticular si aparitia de tesut osos de neoformatie la nivelul suprafetelor articulare.
Odată cu înaintarea în vârstă articulaţiile corpului se uzează. Apar dificultăţi la urcatul şi
coborâtul scărilor şi când se execută o flexie a genunchiului apare o durere sâcâietoare, care
persist chiar după folosirea antiinflamatoarelor.

Acestea sunt semnele gonartrozei (artroza genunchiului) care este o afecţiune cronică .
Vârstnicii reprezintă un segment important din populaţia totală în lumea întreagă. Au o
fragilitate imunologică, metabolică, vasculară, osoasă mai accentuată decât tinerii şi adulţii, ceea
ce explică frecvenţa mare de boli cronice peste care se suprapun şi numeroase afecţiuni acute.
Bătrâneţii îi sunt specifice procesele evolutive ce se manifestă diferenţiat la nivelul
tuturor organelor si ţesuturilor, determinând scăderea capacitaţii funcţionale a acestora, deci a
întregului organism.
Gonartroza este boala artrozică localizată la nivelul genunchiului care interesează iniţial
fie unul din compartimente (artroza femuro-patelară 35-40%, artroza femuro-tibială 45-50%), fie
ambele sectoare (femuro-patelo-tibial 15-20%) uni sau bilateral.

7
II.1 CLASIFICAREA GONATROZELOR
Criteriul de clasificare al gonartrozelor este cel etiologic, folosit în general pentru diferenţierea
artrozelor. Astfel, gonartrozele se clasifică în :

Fig. 5 Genunchi normal/Genunchi artrozic

GONARTROZE PRIMARE debutează în general între 40 şi 50 de ani, în special la


femei la menopauză, obeze şi cu varice la membrele inferioare. Leziunile artrozice sunt bilaterale
şi beneficiază de tratamente conservatoare.
GONARTROZE SECUNDARE, care debutează mai precoce, sunt în majoritatea
cazurilor unilaterale şi necesită frecvent intervenţii chirurgicale.

Fig. 6 Articulaţie normală/Articulaţie cu artroză

8
II.2 ETIOPATOGENIE

            Predominanţa gonartrozelor la sexul feminin este netă, este frecventă de 3-4 ori mai mare
decât la bărbaţii.
Gonartrozele primitive debutează, în general, între 40 şi 50 de ani, în special la femeile aflate în
menopauză, obeze, cu varice ale membrele inferioare, leziunile artrozice sunt bilaterale şi
beneficiază de tratamente conservatoare.
Dintre cauzele incriminate în gonartrozele secundare sunt de menţionat:
• TRAUMATISMELE (sechele de fracturi, luxaţii, entorse, leziuni de menisc) care lasă
după ele leziuni şi dezechilibre osteo-articulare şi capsulo-ligamentare, favorizând apariţia
procesului degenerativ de tip artrozic.
O căzătură pe genunchi, la un tânăr, poate determina o condromalacie rotuliană,
reprezentând stadiul precoce al artrozei femuropatelare. Numeroase gonartroze sunt
secundare unei fracturi a spinelor tibiale, unor entorse sau unor traumatisme sportive (forţarea
genunchiului în varus sau în valgus determină, de obicei, elongaţia sau leziunea ligamentelor
laterale sau ligamentelor încrucişate cu dezechilibrarea genunchiului).
Microtraumatismele profesionale favorizează de asemenea leziunile degenerative
(gonartroza parchetarilor, dansatorilor, sportivilor).
• TULBURĂRILE STATICE:
Dezaxarea axei femurotibiale cu solicitările în varus sau valgus 1 constituie un stres
mecanic care poate iniţia artroza; gonartrozele sunt de patru ori mai frecvente la cei cu genu
varum 2sau genu valgum decât la cei cu axa femurotibială normală. Gonartrozele pot fi de
asemenea secundare unei dezaxări a aparatului rotulian (displazii rotuliene, luxaţii şi subluxaţii
rotuliene)
• DINTRE FACTORII GENERALI care favorizează apariţia leziunilor artrozice sunt
de reţinut: tulburările endocrine (insuficienţa ovariană, menopauza), tulburările metabolice (în
special obezitatea, care acţionează atât prin alterarea cartilajului articular, cât şi mecanic,
prin supraîncărcarea ponderală şi hiperlaxitatea ligamentară) şi unii factori genetici (o
fragilitate genetică a cartilajelor articulare, la care se adaugă displazii rotuliene şi
femurotibiale).
1
https://en.wikipedia.org/wiki/Varus_deformity
2
https://en.wikipedia.org/wiki/Genu_varum

9
II.3 MECANISME 
Mecanismul este dublu: 
 Mecanic-exces de presiune exercitat cu scăderea rezistenţei la presiuni mecanice normale.
 Procesul degenerativ – rezultă din interacţiunea complexă a unor factori extrinseci şi
intrinseci:
FACTORI EXTRINSECI: 
 Traumatisme (fracturi, microtraumatisme profesionale, luxaţii);
 Inflamaţii (poliartrită reumatoidă, infecţii articulare);
 Factori mecanici (suprasolicitarea articulaţiei);
 Factori de mediu (profesiunii, stilul de viaţă);
 Boli metabolice (diabet, hemocromatoză);
 Boala Paget;
 Depuneri de cristale;
 Boli de sînge (hemofilie);
 Factori endocrini (acromegalie, mixedem, menopauză);
FACTORI INTRINSECI:
 Ereditatea joacă un rol important în determinismul artrozelor datorită defectelor calitative
ale cartilajului articular. De obicei este vorba de o artroză generalizată caracterizată prin
degenerarea prematură a cartilajului în numeroase articulaţii.
 Vârsta influenţează prin îmbătrânirea fiziologică (cartilaj deshidratat, cu rezistenţă scăzută şi
vulnerabil la agresiunile mecanice). Frecvenţa artrozelor creşte cu vîrsta. Ele nu reprezintă un
proces de uzură pasiv, ci şi un proces degenerativ activ.
 O dată cu trecerea anilor apar şi leziuni ale structurilor adiacente (ligamente, tendoane), care
pot accentua dezvoltarea artrozei.

II.4 SIMPTOMATOLOGIE
Simptomul principal este durerea şi persist în ortostatism prelungit, la mers sau la urcarea
scărilor.
Impotenţa funcţională este un alt simptom present în perioada de  intensificare a durerilor.
Creptitaţiile osoase sunt prezente în stadiul avansat al bolii şi sunt date de frecarea suprafeţelor.

10
. Se apreciază că dezaxările cu hipertensiune
asimetrică a compartimentelor articulare sunt
cauza cea mai frecventă a gonartrozelor
condiţionate biomecanic. Teoria tisulară-
chimioenzimatică care înseminează alterările
biochimice ale cartilajului articular, cu scăderea

Fig. 7 rezistenţei sale, faţă de presiuni normale.


Procesul artrozic apare iniţial predominant
biomecanic după care componente patobiochimice iau conducerea până când apar deformaţiile
artrozice finale.
Se pot distinge în patogenia gonartrozei 5 etape care încep sub acţiunea factorilor etiologici
(devieri axilare, instabilitate, incongruenţa suprafeţelor articulare):
 Etapa biomecanică – ce constă în perturbarea transmiterii corecte a greutăţii;
 Etapa cartilaginoasă – fricţiune, erodare, distrucţie în zonele de hipersensibilitate anormală
cu dispariţia cartilajului;
 Etapa sinovială – iritaţie, inflamaţie;
 Etapa osoasă – eroziunea osului descoperit, cu pierdere de substanţă;
 Deformarea artrozică – deviere axilară, instabilitate, statică vicioasă analoagică factorilor
etiologici iniţiali, închid un veritabil cerc vicios care continuă progresiunea procesului artrozic.
La aceasta se adaugă şi modificările de tensiune şi structură ale elementelor extraarticulare
(ligamente, tendoane, muşchi), care generează şi ele tulburării: ligamentare, tendomioze
dureroase, mialgii, contracţii musculare.
Durerile din artroză sunt de 2 feluri, cu provenienţă diferită:
 Durerii intraarticulare, de tip inflamator – produse de mediatori cu inflamaţii sinoviale.
 Durerii extraarticulare, neinflamatorii – datorate stimulării receptorilor din ligamente,
tendoane şi muşchi.

II.5 DIAGNOSTIC
Diagnosticul este dat de obicei de examenul radiologic.
Metodele de diagnostic in gonartroza sunt:

11
 imagistica prin rezonanta magnetica (IRM) - ii permite medicului sa vada articulatia cu
ajutorul unei imagini 3D;
 examinarea cu ultrasunete ofera o evaluare a calitatii suprafetelor articulare de la nivelul
genunchiului si a cantitatii de lichid sinovial, un lichid vascos si transparent care are rolul de a
umezi usor articulatiile mobile;
 computer tomografia (CT) - ofera medicilor posibilitatea de a evalua articulatiile si tesutul
osos;
 artroscopia - este examinarea vizuala directa a cartilajului si a leziunilor unei articulatii, cu
ajutorul artroscopului; medicul introduce, cand pacientul se afla sub anestezie, o camera video in
zona articulatiei, pentru a observa starea in care se afla structurile genunchiului.
Tratamentul gonartrozei trebuie precedat de un examen clinic complet şi de
investigaţii paraclinice necesare stabilirii diagnosticului.

II.5.1. EXAMENUL CLINIC


Artroza genunchiului se poate prezenta în trei stadia în recuperare:
1. Stadiul initial – dureri în ortostatism prelungit ţi mers pe teren accidentat (mai ales la
coborârea unei pante), uşoară hipotrofie şi hipotoniea cvadricepsului , crepitaţii moderate.
2. Stadiul evolutiv – dureri interne care apar repede în ortostatism şi mers, limitarea mobilităţii la
maximum 90, creşterea în volum a genunchiului crepitaţii interne , uşor flexum; hipotrofie şi
hipotoniea importantă cvadricepsului,instabilitatea active, de obicei există şi deviaţii laterale,
radiografia arătând reducerea spaţiului articular în zona devierii.
3. Stadiul final - dureri şi în repaus, frecvente inflamări, mobilitate sub 90, deformarea
articulaţiei , severă insuficientă musculară, deficit motor important, flexiei, mersul cu baston,
deviaţii în plan sagittal sau frontal, examenul radiologic evidenţiind spaţiul articular mult
îngustat.
Semne subiective:
Ca semne subiective: mersul se face cu pas scurtat, ca lungime şi durată de sprijin, şi
legănat în afară. 
Uneori se merge cu piciorul întins din genunchi prin contracţia cvadricepsului pentru a
evita durerea.
Semne obiective:

12
În cazul artrozei genunchiului, sunt crepitaţiile la mobilizarea articulaţiei, aceleaşi semne
sunt şi la mobilizarea rotulei (semnul rotulei), în cazul artrozei femuro-rotuliene.
În gonartrozele avansate genunchiul deformat este evident. Artroza genunchiului este însoţită de
o atrofiere musculară la care dacă se adaugă microtraumatismele, obezitatea şi starea venoasă,
suferinţa articulaţiei este şi mai mare, apare durerea şi aceasta la rândul ei contribuie la
accentuarea hipotoniei musculare.

II.5.2. EXAMENUL RADIOLOGIC


Radiografia de profil a articulaţiei femuro patelare evidenţiază îngustarea interliniei şi
osteofitoza (în afara zonelor de presiuneş la nivelul condililor femurali şi marginea rotulei)
Semne radiologice:
 Îngustarea spaţiului articular;
 Osteofite rotuliene sau pe platourile tibiei;
 Modificări de formă ale spinelor tibiale;
 Osteocondensări subcondrale mai ales la tibie.

13
CAPITOLUL III. TRATAMENTUL

III.1. TRATAMENTUL PROFILACTIC.


Prevenirea artrozei are la bază cunoaşterea factorilor de risc şi favorizanţi. Este necesară
instituirea cât mai devreme a măsurilor de educaţie, de modificarea stilului de viaţă.
În acest sens exerciţiile fizice ameliorează mobilitatea articulară şi previne atrofia prin
inactivitate a musculaturii periarticulare.

III.2. TRATAMENTUL IGIENO-DIETETIC.
Se impune de la început repausul articular pentru a preveni o solicitare prea mare a articulaţiei ce
prezintă deja modificări degenerative. Regimul alimentar trebuie să fie hiposodat atunci cînd
bolnavul utilizează medicaţie antiinflamatoare nesteroidă (pentru a evita retenţia hidro – sodată
ce se manifestă clinic prin hipertensiune arterială şi edeme).

III.3. TRATAMENTUL MEDICAMENTOS


Are următoarele obiective:
 Îndepărtarea durerii
 Creşterea mobilităţii în articulaţia suferindă
 Împiedicarea progresiei bolii (atrofii musculare, deformări articulare)
I) ANTIINFLAMATOARE NESTEROIDIENE CLASICE3
Combaterea durerii se face cu analgezice sau antiinflamatoare nesteroidiene administrate
pe cale generală sau în aplicaţii locale. Ele trebuiesc administrate cu precauţie datorită efectelor
secundare defavorabile pe care le au (iritabilitatea gastrică, retenţia hidrosodată). De asemenea,
trebuie evitată administrarea prelungită a acestor medicamente.
Dintre, cel mai des folosite în tratamentul gonartrozei sunt indometacinul,
Diclofenacul, ibuprofenul, naproxenul, ketoprofenul.
Efectele adverse ale AINS clasice
Toate aceste AINS clasice au şi efecte adverse datorate în mare parte inhibiţiei
neselective a celor două izoenzime ale ciclooxigenazei urmată de suprimarea
sintezei prostaglandin-nelor cu efecte fiziologice.

3
https://ro.wikipedia.org/wiki/Antiinflamator_nesteroidian

14
II) AINS selective şi AINS specifice
Pentru evitarea acestor efecte adverse au fost create medicamente cu toxicitate
limitată. În această categorie se înscriu COX-2 selective (nimesulid, meloxicam, Movalis) şi
COX-2 specifice (celecoxib). Teoretic, aceste tipuri de AINS vor determina supresia PG la
nivelul inflamaţiei, dar vor cruţa ţesuturile unde există sinteză prostaglandinică COX-1
dependentă şi, deci, implicit şi tractul gastrointestinal.
În scopul protecţiei şi refacerii cartilajului se administrează condroprotectoare obţinute din
extracte de cartilaj şi măduvă osoasă. Ele au scopul de a normaliza şi a stimula metabolismul
perturbat al cartilajului. 

III.4. TRATAMENTUL ORTOPEDICO-CHIRURGICAL.


Se aplică în artrozele deformate, cu invalidităţi. Se pot folosi diverse tehnici, de la
artrodeze şi osteotomii pînă la proteze articulare. Se poate face rezecţia marilor osteofite, atunci
cînd este cazul.

III.5. ELECTROTERAPIA
Electroterapia este acea parte care studiază utilizarea, acţiuni diverselor forme de energie
electrică asupra organismului uman, cu scop curativ sau profilactic.

III.5.1 CURENTUL GALVANIC


Este un mijloc clasic şi fidel de sedare a durerilor. Electrodul pozitiv are o acţiune
sedativă locală, ca şi curenţii descendenţi şi curenţi ascendenţi aplicaţi contralateral duc la o
creştere a pragului de sensibilitate.
Galvanizarea poate să utilizeze concomitent şi introducerea de ioni cu acţiune antalgică
(ionoforeză transversală cu novocaină, aconidină sau revulsiv cu histamină).
Aplicarea electrozilor la pacient se face transeversal electrozii sunt situaţi de o parte şi de alta a
genunchiului. În mod obligatoriu trebuie să folosim un strat hidrofil între electrod şi tegument, ce
trebuie spălat după fiecare utilizare. Intensitatea curentului este strâns legată de sensibilitatea şi
de toleranţa pacientului (30-50 mA).

15
III.5.2. IONIZAREA. 
Ionizare cu novocaină sau calciu are efect analgezice datorită scăderii excitabilităţii
polului pozitiv la care se adaugă efectul substanţei introduse (Novocaină, Calciu).
Pentru ionizarea cu Ca se foloseşte o soluţie constând ionul de Ca cu care se îmbibă
stratul hidrofil de sub electrodul activ. De aici acesta migrează prin tegumentul intact, prin
orificiile glandelor sudoripare şi sebacee către polul opus, ajungând astfel în interiorul
organismului de unde ionii sunt preluaţi de reţeaua limfatică şi circulaţia sancvină zonală
ajungând în circulaţia generală.
Durata proceduri—este de aproximativ 15 min. La efectul farmaco-dinamic al soluţiei
medicamentoase se adaugă şi efectul analgezic al curentului continuu. Efect de depozit—realizat
de acumularea substanţelor farmacologice introduse la nivelul electozilor. Efectul de pătrundere
pâna la stratul cutanat profund—are o acţiune reflexă cutii viscerale la nivelul dermatoamelor.
Durata este aproximativ de 30-40 minute. Numărul şi ritmul şedinţelor este de 18 - 20
sedinţe în ritm zilnic. Influenţează durerea şi provoacă vasodilataţie. 

III.5.3. CURENTUL DIADINAMIC


Se prescrie în aplicaţii transversale sau longitudinale: o perioadă lungă, de 4 minute (are efect
sedativ), difazat fix 4 minute ambele, 1 dată pe zi. Se recomandă 10---14 şedinţe.
Diatermia acţionează asupra ţesuturilor în profunzime, prin căldura pe care o produc curenţii de
înaltă frecvenţă, ca urmare a rezistenţei pe care o opun ţesuturile la trecerea energiei electrice.
Căldura astfel produsă are un efect analgetic.

III.5.4. UNDELE SCURTE.


Tehnica de aplicare constă în:
 Aplicarea în câmp condensator - introducerea bolnavului direct în câmpul rezonator între
cele 2 plăci ale armăturilor condensatorului.
 Armăturile condensatorilor sunt izolate în capsule de sticlă sau cauciuc constituind de
fapt electrozi. Aceşti electrozi sunt formaţi dintr-un disc metalic de 1mm, grosime şi cu mărimi
diferite în diametru fiind variabili.
 Electrozii se fizează la nişte braţe sau suporturi ce le oferă posibilitatea aplicări lor la
distanţă de tegument (circa 3 cm).

16
Aplicarea în câmp inductor foloseşte electrozi flexibili. Pot avea aspectul unei plase şi
cordon flexibil constituit din sârme de cupru. Şedinţele au o durată de 10-15 minute, se aplică
zilnic sau la 2 zile, se recomandă maximum 10 şedinţe.
Efectele undelor scurte:
• Termic, reprezintă prncipalul factor terapeutic;
• Vasodilatator şi metabolic;
• Antialgic.
Aici trebuie să ţinem seama de deficitul endocrin şi tulburării vegetative, atunci când este
cazul.

III.5.5. ULTRASUNETELE
Ultrasunetele terapeutice au o frecvenţă cuprinsă între 800-1000KHz.
Tehnica de aplicare – vom urmări manipularea câmpului emiţător şi manevrarea
aparatului. Undele ultrasonice sunt proiectate din capul emiţător în linie dreaptă sub forma unui
fascicul perpendicular pe suprafaţa de emisie a localizatorului.
Pentru ca transmiterea undelor la bolnavi să fie continuă este nevoie de un contact perfect
între suprafaţa emiţătoare şi tegument care se realizează folosindu-se un strat de gel, ulei sau apă.
Şedinţele au o durată variabilă cuprinsă între 15-30 minute şi se reco-mandă zilnic sau la 2 zile.
Efecte: 
• Antiinflamatorii;
• Termice locale;
• Fibrolitice.

III.6. KINETOTERAPIA
Din articulaţia genunchiului putm efectua următoarele mişcării efectuate în plan
transversal şi sagiatal:
 Flexie;
 Extensie;
 Lateralitate
Pentru flexie ţinem contrapriză pe partea posterioară a gambei. Pentru extensie ţinem
contrapriză pe partea anterioară a gambei. În prima săptămână se efectuează 6 şedinţe. Prima zi

17
se efectuează contracţii izometrice ale cvadricepsului şi fesierilor, flexie, extensie şin articulaţia
gleznei.
 Flexie din CF (45%), cu genunchiul întins;
 Abducţie din CF (20%) cu genunchiul întins;
 Circumducţie cu genunchiul întins (3 serii), 5 săptămâni, mişcarea este pasivo-activă.
A doua zi – aceleaşi exerciţii din poziţia culcat la care se adaugă cele din poziţia stând
(pacientul îşi asigură stabilitatea, ţinându-se de scaun).
Flexie din CF, abducţii din CF, extensii din CF, toate aceste mişcării se execută cu
genunchiul întins (3 serii, 5 repetării), mişcării active. A treia zi - aceleaşi exerciţii, aceleaşi
poziţii, cărora li se mai adaugă: din aşezat la marginea patului, kinetoterapeutul mobilizează cu
multă atenţie articulaţia genunchiului până la punctul în care apare durerea (se porneşte de la o
flexie de 350);
Mişcarea pasivă (3 serii-10 repetări), cu pauză un minut între ele;
 Din culcat costal pe partea sănătoasă, abducţii din CF, cu genunchiul întins;
 Din decubit dorsal flexia genunchiului cu alunecarea călcâiului pe planul patului.
A parta zi – pacientul este dus la sala de gimnastică.
În a patra săptămână sunt cinci şedinţe.Toate exerciţiile devin active, dar nu se introduce
încă rezistenţa deoarece musculatura pacientului nu s-a refăcut suficient.
 Din decubit dorsal: aceleaşi exerciţii, accentul punându-se pe mişcarea activă de flexie a
gambei pe coapsă (5 serii a câte 8 repetării);
 Din aşezat la marginea banchetei: mişcare activă, a flexiei, a gambei pe coapsă şi revenire
prin alunecare (patine), înainte-înapoi;
 Stând la spalier: cu faţa: ridicării uşoare cu vârfurile, sprijin mai mult pe piciorul sănătos,
ridicarea piciorului pe prima treaptă şi flexia gambei pe coapsă; cu spatele: flexia CF (trei
3 serii, 6 săptămâni).

III.6.1. GIMNASTICĂ MEDICALĂ


Din decubit dorsal:
 Contracţii izometrice de cvadriceps şi fesieri (30 mişcării pe oră – contracţia este de 6
sec. relaxare 3 sec.);
 Flexie-extensie din articulaţia gleznei (4 serii a câte 10 repetării);

18
 Flexie şi abducţie din CF (4 serii a 10 repetării).
 Se efectuează exerciţii cu toate articulaţiile membrului sănătos.
 Din stând sprijinit pe pe spătarul patului: mişcarea activo-pasivă de flexie, abducţii,
extensie, circumducţii din CF (din fiecare 2 serii a câte 10 repetării).
 Mersul se execută cu ajutorul a două bastoane canadiene, fără sprijin pe piciorul afectat.
Programul de recuperare se întinde pe durata a patru săptămâni.
În prima săptămână sunt cinci şedinţe şi se efetuează următoarele exerciţii:
 Din decubit dorsal: contracţii izometrice de cvadriceps şi fesieri; flexii şi abducţii din CF
(mişcare activă); uşoare flexi ale articulaţiei genunchiului.Profesorul introduce ambele
mâini sub zona poplitee şi execută cu multă atenţie această mişcare la circa 300, având
grijă ca talpa pacientului să rămână permanent pe planul patului.
 Din decubit lateral: mişcarea activo-pasivă de abducţie din CF cu genunchiul întins (3
serii a câte 10 repetării).
 Din stând la spalier: mişcării active din CF cu genunchiul întins (3 serii a câte 8
repetării); cu spatele, flexie, lateralitate, abducţii şi cu faţa extensii.
În a doua săptămână pacientul va contacta solul cu planta piciorului operat cu sprijin de
30%.
 Din decubit dorsal: „pompaje” pe minge, fără a forţa flexia; flexia gambei pe coapsă (în
lanţ kinetic închis); flexii şi abducţii din CF (3 serii a câte 12 repetării).
 Din aşezat la marginea banchetei: flexia gambei pe coapsă, mişcare condusă şi controlată
de profesor.

Timp de două luni sunt interzise exerciţiile ce implică un lanţ kinetic deschis.
 Din stând la spalier - la exerciţiile cunoscute se mai execută: ridicării pe vârfuri, cu
sprijin mai mare pe piciorul sănătos; ridicarea piciorului pe prima treaptă şi flexia
gambei pe coapsă cu uşoară presiune pe talpă (2 serii a câte 10 repetări), lucrând fără
durere; mersul se face cu sprijin uşor (circa 30%) pe piciorul operat.
În a treia săptămână – sunt cinci şedinţe; toate exerciţiile devin active, iar pentru
mişcările din CF se introduce lestul de 500g.
 Din decubit dorsal: contracţii izometrice de cvadriceps, fesieri şi ischiogambieri;
flexii, extensii ale articulaţiei gleznei şi degetelor (metatarsiene, falange şi

19
interfalangiene); flexia gambei pe coapsă din alunecare (4 serii a câte 15 repetări);
flexi, abducţii, circumducţii CF cu genunchiul întins (mişcare activo-rezistivă cu lest).
 Din decubit lateral: mişcarea activă liberă de abducţie din CF a membrului operat (3
serii a câte 10 repetări).
 Din aşezat la marginea banchetei: flexia şi extensia gambei pe coapsă (3 serii a câte 15
repetări); flexia şi extensia articulaţiei genunchiului cu ajutorul unei patine pe care este
aşezată planta membrului operat.
 Din stând la spalier: 3 serii a câte 10 repetări pentru fiecare mişcare din CF activă cu
rezistenţă cu last de 500g; ridicări pe vârfuri, piciorul operat în sprijin 60%; joc de
gleznă cu sprijin circa 60%; ridicarea piciorului pe prima treaptă şi flexia gambei pe
coapsă din exercitarea unei uşoare presiuni pe suprafaţa plantară.
În a patra săptămână – sunt cinci şedinţe în care continuă exerciţiile mai sus menţionate, la
care se adaugă:
 Din decubit ventral - (se pune un rulou sub treimea inferioară a feţei anterioare a
coapsei): mişcarea activă de flexie a gambei pe coapsă cu tensiuni finalerealizate de
către profesor.
Mişcările din aşezat: ale articulaţiei genunchiului devin rezistive prin introducerea
lestului. La sfârşitul acestei săptămâni pacientul se sprijină aproape în totalitate pe picior operat.

III.7. MASAJUL
EFECTELE FIZIOLOGICE ALE MASAJULUI
Acţiunile masajului sunt împărţite în 2 grupuri:
1. Locale:
 Masajul are acţiune sedativă asupra durerilor de tip nevralgic, muscular sau articular;
 Acţiunea hiperemiantă a regiuni masate. Se produce o vasodilataţie a vaselor capilare din
tegument cu acţiunea circulaţiei sângelui. Odată cu hiperemia apare şi încălzirea
tegumentului;
 Acţiunea înlăturări lichidelor interstiţiale cu accelerarea proceselor de rezorbţie în
regiunea masată.
2. Generale: 

20
 Odată cu activarea circulaţiei locale prin masaj se activează şi circulaţia generală a
sângelui şi odată cu ea se stimulează şi funcţiile aparatului respirator.
 Are acţiune favorabilă asupra stări generale a pacientului, îmbunătăţirea somnului şi cu
îndepărtarea oboseli musculare.
 Are acţiune reflexogenă asupra organelor interne în suferinţă care este explicată prin
mecanismul reflex. Prin execuţia manevrelor de masaj se produce nişte stimuli ai
exteroceptorilor dn tegument şi proprioceptorilor din: muşchii, tendoane, ligamente care
sunt de diferite intensităţi şi pornesc pe calea neuronilor către SNC care de acolo transmit
reflex către organele în suferinţă. Pe tegumentul fiecărui organ intern, corespunde un
punct reflexogen (puncte metamerice sau zone Head). Cele mai multe puncte reflexogene
sunt în talpă şi palmă.
 Masajul are acţiune mecanică care rezultă din execuţia manevrelor de frământat, în
special cipitul şi contratimpul care duc la formarea în centrul metabolismului a unor
substanţe metabolice ce trec în circulaţia generală a sângelui (Hde tipul histaminei) care
stimulează peristaltismul vaselor şi duce la resorbţia substanţei nocivedin lichidele
interstiţiale care sunt în exces în fibrele ţesutuluiconjunctiv de unde se duce la organele
excretoare. 
Masajul se mai face şi în scop igienic, de iniţiere şi se foloseşte şi la sportivi (are un avantaj
al antrenamentului zilnic).
TEHNICA MASAJULUI
Bolnavul este aşezat cu faţa în sus, fiind descoperite membrele inferioare, se începe
masajul mai întâi pe partea opusă maseorului cu netezirea sau efluerajul pornind de la treimea
superioară a gambei până la treimea inferioară a coapsei cu ambele mâini făcând o acomodare a
mâini noastre cu tegumentul bolnavului, dar în acelaşi timp face o încălzire a musculaturii, care
acţionează asupra articulaţiei genunchiului (aceştia fiind muşchii gambei şi coapsei)
După netezire urmează uşoare frământări cu o mână, cu două şi contratimp pe aceleaşi
direcţii.
Cea mai importantă manevră este fricţiunea cu care insistăm mai mult şi se fac în felul
următor: pentru acest lucru flectăm uşor gamba pe coapsă după care facem netezirea aşezând
cele 4 degete ale mâinilor la spaţiul popliteu iar policele pornind de la partea superioară a rotulei

21
cu netezirea cu partea lor cubitală alunecând până la partea inferioară a rotulei după care ne
întorcem ocolind condilii externi femurali către spaţiul popliteu.
După care face fricţiunea pe aceleaşi direcţii ca la netezire după care lucrăm cu cealaltă
parte a rotulei (5-6 ori).
Se fac fricţiuni cu vibraţii. Apoi facem vibraţia pe toată suprafaţa şi netezirea de încheiere.
Lucrăm articulaţia şi celuilalt picior pe aceleaşi direcţii după care spunem bolnavului să se aşeze
cu faţa în jos şi lucrăm părţile posterioare ale genunchiului.
Începem mai întâi cu genunchiul opus nouă, cu netezirea şi frământatul, deci încăltirea
regiuni de la treimea superioară a gambei până la treimea inferioară a coapsei cu toate formele de
frământare. După care facem fricţiunea la spaţiul popliteu care se va face mai uşor decât la partea
anterioară datorită faptului că aici există un pachet vasculo-nervos.
Pentru acest lucru flectăm uşor gamba pe coapsă sprijinind pe mâna noastră şi facem
netezirea cu cele 2 police pornind de la mijlocul articulţiei către condilii externi femurali. Apoi
facem fricţiunea deget peste deget pe aceleaşi direcţii (5-6 ori). După care facem vibraţia cu
palma întreagă. Încheiem cu netezirea.

III.8. BALNEOLOGIE (ape minerale, nămoluri)


Nămolurile indicate sunt cele de tip sapropelic de la Amara, Techirghiol, Eforie Nord,
Sovata, sau cele de turba de la Vatra Dormei. Se recomanda de asemenea baile cu ape minerale
la cada sau la bazin, la temperaturi de 36-37 grade Celsius, împachetările generale cu namol.
Nu este indicată cura balneară persoanelor care suferă de spondiloze, cu nevralgii acute
sau subacute, herniile de disc ireductibile, coxartrozele in puseu acut, artrozele la vârstnici cu
probleme cardiovasculare, hepato-renale sau cu ateroscleroză avansată. Pentru tratarea
reumatismului degenerativ se recomandă statiunile Amara, Băile Herculane, Baile Felix,
Caciulata, Govora si Eforie Nord. Toate zonele menţionate mai sus dispun de baze de tratament
modernizate şi dotate cu aparatura de mare performanţă. Alegerea staţiunilor se poate face si in
functie de bolile asociate. În bolile degenerative tratate in statiuni, cura internă cu ape minereale
poate aduce un preţios ajutor, acţionând asupra tulburarilor metabolice, frecvente la aceşti
bolnavi. În asocieri cu boli digestiv-metabolice se recomandă staţiunile Călimănesti-Căciulata,
Băile Olănesti, Mangalia, în afecţiuni cardiovasculare şi ateroscleroza incipientă - Vatra Dornei,
în asocieri cu boli ginecologice - Sovata, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol.

22
Tratamentul balnear vizează următoarele obiective:
 Încetinirea procesului degenerativ
 Combaterea manifestărilor ce actualizează sau reactivează artroza
 Îmbunătăţirea circulaţiei locale si generale
 Ameliorarea sau menţinerea mobilităţii articulare şi a forţei musculare periarticulare.
Tipuri de ape:
 Ape termale algominerale (Felix, 1 Mai, Geoagiu)
 Ape sărate concentrate (Sovata, Amara, Techirghiol)
 Ape sărate iodurate (Bazna)
 Ape sulfuroase sărate (Călimăneşti, Govora)
 Ape sulfuroase termale (Herculane)
Terapia cu nămol acţionează prin cei trei factori cunoscuţi: termic, fizic (mecanic) şi
chimic. Staţiunile indicate sunt: 
 Techirghiol (şi tot litoralul) care are nămol sapropelic;
 Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova (nămoluri de lacuri sărate);
 Vatra Dornei, Borsec, Felix (turbă);
 Govora (nămol silicos şi iodat);
 Geoagiu (nămoluri feruginoase)
OBIECTIVE
Obiectivele tratamentului balneofizioterapeutic sunt:
 Reducerea durerii, care este factorul determinant în cadrul recuperării; deoarece genulgia
îngreunează sau face imposibilă aplicarea programului recuperator;
 Obţinerea stabilităţii, care este de fapt principala funcţie a genunchiului; 
 Obţinerea mobilităţii;
 Coordonarea mişcărilor membrului inferior.
Remobilizarea articulară reprezintă obiectivul principal al recuperării sechelelor articulare
posttraumatice şi postoperatorii. Mobilizarea articulară se realizează prin mişcări active şi pasive.
Rolul principal al mobilizării articulare este de a dezvolta abilitatea mişcărilor. Stabilitatea se
obţine prin tonifierea musculaturii.

23
Pentru tonifierea musculaturii se execută exerciţii izometrice, mişcări de rezistenţă şi se
aplică diverse metode ortopedice.
Stabilitatea articulară înseamnă de fapt:
1. Indoloritate (reducerea durerii) se obţine prin:
 Administarea unei medicaţii antiinflamatoare şi antialgice generale;
 Crioterapia sau termoterapia (după caz);
 Electroterapia;
 Röentgenterapia;
 Repaus articular;
 Intervenţii chirurgicale.
2. Stabilitatea genunchiului are două aspecte:
 Stabilitatea pasivă, stabilitatea ortostatică;
 Stabilitatea active, stabilitatea în mers.
 Stabilitatea pasivă, mai ales în cazul genunchiului operat fără succes, poate fi obţinută cel
puţin parţial prin:
 Tonifierea musculaturii, stabilizarea genunchiului;
 Creşterea rezistenţei ligamentare;
 Evitarea cauzelor care afectează genunchiul ca: obezitatea, ortostatism şi mers prelungit,
mers pe teren accidentat, flexie, extensie liberă, în momentul trecerii de la o poziţie de
repaus la ortostatism.
 Aplicarea unor atele care să preia stabilitatea laterală sau posterioară a genunchiului
 Stabilitatea activă se realizează prin tonifierea muşchilor interesaţi respectiv:
 Muşchiul cvadriceps, care slăbeşte semnificativ chiar după o imobilizare de 48h.
Pentru tonifierea cvadricepsului se execută contracţii izometrice şi exerciţii cu
contrarezistenţă.
 Muşchiul tensor al fasciei lata se tonifică prin flexi şi extensi ale şoldului, din decubit
lateral.
3. Mobilitatea genunchiului operat, este limitată. Pentru redarea mobilităţii genunchiului
operat se urmăreşte:
 Reducerea flexum-lui,

24
 Creşterea amplitudinii flexiei.
În timpul imobilizării genunchiului după operaţie, se pot face mobilizări pasive constând
dintr-un complex de procedee terapeutice, care se schimbă alternativ ca:
 Tracţiuni continue sau extensii continue, utilizate pentru corectarea unei poziţii vicioase
articulare asociate cu căldură, pentru a uşura durerea rebelă articulară pentru scăderea
presiuni intertarticulare;
 Tracţiunii discontinue, care se aplică în timpul nopţii sau în perioada de repaus;
 Mobilizarea pasivă asistată, care se execută în relaxareparţială sau totală de care
kinetoterapeut în toate sensurile, cu mişcări ample articulare;
 Mobilizării autopasive, care sunt o combinaţie de exerciţii pasive foarte des utilizate,
deoarece pacientul are posibilitatea să le repete de mai multe ori pe zi.
 Mobilizarea activă executată de pacient, care constituie baza kinetoterapiei recuperatorii
pentru redorile articulare posttraumatice.
Mobilitatea activă se face în scopul creşterii treptate a amplitudinii mişcări şi în toate
planurile de mobilitate a articulaţiei. Se execută mişcări ritmice de flexie şi extensie ale
piciorului şi exerciţii gestice, uzuale pentru reducerea funcţională a genunchiului. Se mai
execută şi mecanoterapia şi scripetoterapia.
4. Coordonarea
Recuperarea integrală a bolnavilor operaţi de gonartroză se bazează pe un program
recuperator bine condus.
 Postoperator genunchiul este menţinut în extensie 10 zile cu o atelă gipsată. Recuperarea
începe a doua zi după intervenţie şi constă în:
 Contracţii izometrice cvadricepsului, din oră în oră;
 Imobilizării ale piciorului;
 Ridicări pasive ale piciorului şi genunchiului întins, începând după 3-4 zile de la operaţie;
 Exerciţii de flexie ale genunchiului la marginea patului, după scoaterea bandajelor;
 Mers cu baston din a zece-a zi de la operaţie; 
Recuperarea se continuă cu:
 Electroterapie antalgică şi antiinflamatoare;
 Tonifierea cvadricepsului;

25
 Masajul coapsă-gambă, cu evitarea genunchiului;
 Mobilizarea articulaţiei;
 Crioterapia.
Din săptămâna a 3-a se începe urcatul şi coborâtul scărilor.

III.9. TRATAMENTUL PRIN HIDRO-TERMOTERAPIE

III.9.1. HIDROTERAPIA
Prin hidroterapie se înţelege aplicarea în scop profilactic şi curativ unui număr variat de
proceduri, care au la bază apă la diferite temperaturi şi sub diferite stări de agregare, ca şi unele
tehnici strâns legate de aceasta.

III.9.2. DUŞUL CU ABURI


Este proiectarea vaporilor supraâncălziţi asupra unor regiuni limitate.
Asistentul medical trebuie să fie atent ca nu cumva să stropească bolnavului cu picături
de apă fierbinte, provenite din condensarea vaporilor pe furtun şi pe porţiunea metalică a duşului.
Este nevoie ca instalaţia pentru duşul cu aburi să fie prevăzută cu dispozitive de separare
a apei de condensare şi cu supraâncălzitoare pentru aburi. 
Înainte de a aplica jetul de vapori asupra bolnavului, asistentul medical şi-l proiectează pe
palmă pentru a se asigura de lipsa picăturilor de apă fierbinte.
Durata este de 3-6 min. Poate fi o procedură de sine stătătoare, poate să preceadă o baie
generală sau se poate asocia cu masaj.
Mod de acţiune: acţiune puternică asupra circulatiei cu hiperemie şi rezorbţie locală.

III.9.3. DUŞUL MASAJ


Reprezintă aplicarea mai multor duşuri rozetă cu apă la temperatura de 38-40C,
concomitent aplicându-se cu masaj, conform tehnicii obişnuite.
Pentru aplicarea lui există instalaţii speciale cu 4-6 duşuri verticale, în rozetă, situate unul
lângă altul, care se pun simultan sau separat. În lipsa unei instalaţii speciale, se poate efectua şi
cu un duş mobil, la capătul căruia se aplică o rozetă. 

26
Durata masajului este de 8-15 min. Bolnavul este culcat, dezbrăcat complet pe un pat
special din lemn. Se deschid duşurile, în timp ce apa curge pe corp, asistentul medical execută
masajul conform tehnici cunoscute.
Modul de acţiune:
 Duşul masaj provoacă o hiperemie importantă, mai ales în regiunea tratată;
 Are un important efect rezorbtiv şi tonifiant.

III.9.4. BAIA KINETOTERAPEUTICĂ


Este o baie caldă la care se asociază mişcări în toate articulaţiile bolnavului. Se
efectuează într-o cadă mai mare ca cele obişnuite, care se umple trei sferturi cu apă la
temperatura de 36-37 C mai rar 38 C. Bolnavul este invitat să intre în cadă şi este lăsat 5
minute liniştit după care asistentul medical execută sub apă, toate mişcările posibile la fiecare
articulaţie. Asistentul medical stă în partea dreaptă a bolnavului. Pacientul este lăsat puţin în
repaus după care este invitat să repete singur mişcările arătate de asistentul medical. Durata băi
este de 20-30 min. după care bolnavul este şters şi lăsat să se odihnească. Mobilizarea în apă este
mai puţin dureroasă datorită relaxării musculare ce se produce sub influenţa apei calde şi a
reducerii greutăţii corpului, conform legii lui Arhimede.

III.9.5. TERMOTERAPIA
Compresele cu aburi.
Pentru această procedură sunt necesare două bucăţi de flanelă, o bucată de pânză simplă
sau un prosop, o pânză impermeabilă, o găleată cu apă la temperatura de 60-70C. Pe regiunea
interesată se plasează o flanelă uscată, peste care se aplică o bucată de pânză sau prosopul muiat
în apă fierbinte şi bine stors, iar peste aceasta se aplică cealaltă flanelă. Totul se acoperă cu o
bluză impermeabilă sau se aplică un termofor.Durata totală a proceduri este de minim 20 de
minute şi maxim 60 de minute.
Modul de acţiune - are o importantă acţiune vasodilatatoare şi rezorbtivă pe lângă efectul
analgezic şi antispasmotic.

27
III.9.6. ÎMPACHETAREA CU PARAFINĂ
Se ia o cantitate potrivită de parafină (≈ 150-200g) şi se topeşte într-un vas la temperatura
de 65-70C, în aşa fel încât să mai rămână câteva bucăţi netopite, în scopul evitării
supraâncălzirii.
Cu ajutorul unei pensule late (8 cm) se pensulează repede regiunea interesată. Grosimea stratului
de parafină este de 0,5-1. Peste stratul de parfină se aplică bucăţi de vată sau flanelă şi apoi se
acoperă regiunea cu pătura. 
Durata este de 20-25 min. Înlăturarea parafinei se face cu uşurinţă din cauza transpiraţiei
care are loc sub stratul de parafină. Procedura se termină cu o spălare la 20-22C.
Împachetarea cu parafina are o acţiune locală şi provoacă o încălzire profundă şi
uniformă a ţesuturilor. În timpul procedurii, suprafaţa pielii se încălzeşte până la 38-40C. La
locul de aplicare se produce o hiperemie puternică şi o transpiraţie locală abundentă.

III.9.7. UNGERI CU NĂMOL


Bolnavul complet dezbrăcat stă câteva minute la soare până i se încălzeşte pielea, apoi se
unge cu nămol proaspăt complet sau parţial. Se expune din nou la soare timp de 20-60 minute,
până când nămolul începe să se usuce. În acest interval de timp va purta o compresă rece pe
frunte iar capul îi va fi apărat de soare cu o pălărie sau umbrelă. După aceasta se va face o scurtă
baie în lac sau în mare, se va şterge, se va îmbrăca şi se va odihni la umbră sau într-o cameră,
aproximativ o oră.
Modul de acţiune - ungerile cu nămol îşi bazează acţiunea pe elementul termic alternant,
rece la început, apoi cald, datorită încălzirii nămolului la soare şi din nou rece, datorită băi din
lac şi reacţiei vasculare la aceasta; al doilea element este reprezentat de acţiunea specifică a
substanţelor resorbite în organiasm.

28
CAZ CLINIC
Am analizat un caz diagnosticat cu gonartroză internată la Spitalul Municipal Paşcani în
aprilie 2018.
Debutul bolii s-a făcut cu câţiva anii în urmă, iar tratamentul de recuperare fiind necesar
la interval de timp ceea ce s-a şi întâmplat .

CULEGERE DATE
Date privind identitatea pacientului
Nume T
Prenume V
Vârsta 75 ani
Sexul Feminin
Religia Ortodox
Naţionalitatea Română
Strea civilă Casătorită
Ocupaţia Pensionară
Domiciliu Paşcani, jud. Iaşi
Condiţii de viaţă Pacienta locuieşte împreună cu soţul care esteşi el pensionar
Nu fumează
Nu consumă alcool

Motivele internării Durere cu caracter mixt la nivelul articulaţiei genunchiului bilateral


(stânga>dreapta)şi impotenţă funcţională la nivelul genunchiului
stâng. Durere la nivelul coloanei lombare
Antecedente heredo-  Mama a avut artroză
colaterale personale  Supraponderală
fiziologice şi patologice
Comportamente Persoană sociabilă dar în momentul internării datorită durerilor
reticentă faţă de echipa de îngrijire.
Medicamentaţie Piafen 3tb/zi ; Movalis injectabil 1f/ zi
administrată până la Cloroxazona 3tb/zi
momentul internării
Examen clinic obiectiv Supraponderală
Tegumente : Normal colorate
Mucoase: Normal colorate
Sistem ganglionar: Mepalpabil
Sistem osteo-articular: Aparent integru

TA=120/80mmHg, AV=80b/min cu rare extrasistole, stare general


bună, tegumente palide.
Examen neuro-motor -limitare a mişcărilor active si pasive,

29
- anchiloză genunchiul stâng
ROT (reflexe osteotendinoase)prezente, bilateral şi simetric.
Genunchi drept:
-lipartrozic
-fara semne inflamatorii

PROGRAMUL DE RECUPERARE

Pregătirea pacientei pentru aplicarea tratamentului


 Informarea pacientei asupra procedurii ce va fi aplicată. Informatiile transmise sunt
concise şi politicoase.
 Raspunsurile furnizate sunt pertinente şi logice pentru o cât mai buna informare a
pacienţilor.
 Identificarea posibilelor efecte:
Posibilele efecte secundare sunt identificate în urma prezentării de către pacientă a altor
afecţiuni de care suferă.

I s-au recomandat următoarele proceduri de fizioterapie:


 Curenţi diadinamici cu polii laterolateral genunchi stâng fazele:
 DF(difazat fix) 3 min.
 PL(perioadă lungă)3+3min
 PS(perioadă scurtă)3+3min
 Curent MF (medie frecvenţă) – Premodulat cu polii latero-laterali genunchi drept.
 Frecvenţa purtătoare :4Khz,
 Frecvenţa pulsului : 80Hz,
 Modulaţia frecvenţei: 100Hz,
 Programul modulat: 6/6,
Timp 15 min

- Identificarea corectă a posibilelor efecte secundare permite realizarea


tratamentului în condiţii optime.

30
- Prevenirea situaţiilor de risc contribuie la creşterea încrederii pacientei în
îmbunătăţirea stării de sănătate.

Aplicarea tratamentului cu băi galvanice


 Pregatirea echipamentului
 Echipamentul folosit : tanc de topit parafină, aparat băi galvanice, boiler.
 Se pregătesc materialele necesare: parafină, termostat, tăvi, prosoape, cearşafuri,
termometru baie.
Echipamentul pregătit este adecvat efectuării tratamentului.
 Poziţionarea pacientei pentru tratament: decubit dorsal şi ventral, şezut.
 Poziţionarea pacientei respectă standardele adecvate efectuării desfăşurarea
tratamentului procedurii.
 Poziţionarea pacientei permite realizarea tratamentului
 Procedurile sunt aplicate în conformitate cu prescripţiile medicului.
Efecte secundare: alergie, nervozitate, hipertensiune, ameţeli, iritarea pieii şi arsuri.
 Urmărirea evoluţiei pacientului se face pentru a preveni potenţialele efecte secundare
 Efectuarea tratamentului se încheie la expirarea timpului adecvat realizării acestuia

Aplicarea tratamentului cu curenţi de joasă, medie şi înaltă frecvenţă:


 Pornirea aparaturii de tratament se face în conformitate cu specificaţiile tehnice.
 Frecvenţa curenţilor electrici este stabilită în funcţie de prescripţiile medicului.
 Aşezarea pacientei se face pentru o cât mai buna realizare a tratamentului.
 Poziţia pacientei este adecvată efectuării tratamentului: decubit dorsal, decubit ventral,
decubit lateral, şezut.
 Tratamentul efectuat respecta normele de intensitate şi durata stabilite de medic.
 Situaţii de risc şi reacţii adverse: arsuri, ameţeli, reacţii alergice şi anxietate
 Pe durata efectuarii tratamentului se urmareşte permanent evolutia pacientei pentru
depistarea operativă a operaţiilor de risc.
 Eventuale situaţiile adverse sau de risc sunt remediate printr-o intervenţie promptă.
Şedinţele au o durată variabilă cuprinsă între 15-30 minute zilnic timp de 14 zile.

31
Tratamentul cu unde scurte:
Aplicarea în câmp condensator
 Introducerea pacientei direct în câmpul rezonator între cele 2 plăci ale armăturilor
condensatorului.
Armăturile condensatorilor sunt izolate în capsule de sticlă sau cauciuc constituind de
fapt electrozi.
 Aceşti electrozi sunt formaţi dintr-un disc metalic de 1mm, grosime şi cu mărimi diferite
în diametru fiind variabili.
 Electrozii se fizează la nişte braţe sau suporturi ce le oferă posibilitatea aplicări lor la
distanţă de tegument (circa 3 cm).
Aplicarea în câmp inductor-foloseşte electrozi flexibili. Pot avea aspectul unei plase şi
cordon flexibil constituit din sârme de cupru. Şedinţele au o durată de 10-15 minute, se aplică
zilnic este recomandat de medic maximum 10 şedinţe.
Principalul efect al undelor scurte este cel termic. In acest caz este important să se ţină seama de
deficitul endocrin şi tulburării vegetative, atunci când este cazul.

Masajul
 Se aplică pacientei masaj terapeutic.
Pentru masaj se vor aplica diverse geluri recomandate de medic. Masajul se va executa
prin mişcări lente dar ferme. Acest masaj se va face în jurul rotulei printr-o mişcare circulară.
Masajul genunchiului cu gonartroza  va avea efect benefic asupra pacientei şi va îmbunătăţi
somnul şi va îndepărta durerea.

32
De obicei în masajul genunchiului cu gonartroza se foloseste un gel cu o subtanţă
antiinflamatoare.
Kinetoterapie

Tratamentul cu mişcări simple:


 Posturare corectoare
 Exerciţii de creşterea mobilităţiii articulare
 Exerciţii pentru tonifierea musculaturii genunchiului
 Exerciţii de mers pentru refacerea echilibrului
 Mişcări de flexie extensie după un repaus prelungit.

Evoluţie : Ameliorat
Prognostic: Bun
La externare pacienta primeşte următoarele recomandări:
 Evitarea factorilor nocivi reumatogeni
 Menţinerea greutăţii corporale normale
 Evitarea purtării încălţămintei cu toc înalt
 Evitarea poziţionării genunchiului în poziţii vicioase
 Evitarea lovirilor directe ce pot duce la traumatism
 Evitarea poziţiilor ce necesită flexia maximă a genunchiului
 În perioadele dureroase va efectua tratament cu Flamexin un plic/ zi timp de 8-10 zile.
 Regim hiposodat, hipoglucidic, hipocaloric, scăderea în greutate.
 Va respecta regulile de igienă articulară la nivelul genunchiului şi spatelui (evită frigul şi
umezeala, cărarea de greutăti, mersul pe teren accidentat, etc)
 Va continua tratamentul KT învăţat în spital .
 Adaptarea locuintei pentru a avea o viata normala evitand cât mai mult dezechilibrarile,
alunecările şi căderile.
 Tratament balnear la Calimanesti, Caciulata, Felix şi Mangalia/Techirghiol/Eforie Nord
în extrasezon.

33
CONCLUZIE

Gonartroza este o afectiune cronica degenerativa a articulatiei, avand ca rezultat


deteriorarea articulaţiei. Se produce practic o uzura progresiva a cartilajului articular, care îşi
pierde supleţea, apărând durerea şi limitarea mobilităţii genunchiului.
Este important de diagnosticat din timp această boală pentru că în stadiile incipiente, gonartroza
este tratată prin metode nechirurgicale. Acestea pot fi împărţite în 4 grupe:
 schimbarea stilului de viaţă,
 exerciţiile fizice,
 folosirea unor dispozitive ajutătoare la mers
 tratamentul medicamentos.
Pierderea în greutate este un element foarte important. De aceea în această afecţiune sunt
recomandate activităţi care implică mişcarea cu ar fi jogging, înotul, mersul pe bicicletă. Este
indIcat în aceeaşi măsură limitarea unor activităţi care agravează durerea şi limitează mobilitatea
articulară cum ar fi urcatul scărilor. In general mulţii dintre oamenii ce suferă de gonartroză sunt
supraponderali. Simpla scădere în greutate reduce mult din „stresul" asupra articulaţiei
genunchiului, îmbunătăţeste mersul şi poate scădea durerea.
In tratamentul gnoartrizei un rol important îl au procedurile kinoterapeutice care cu
ajutorul unui kinetoterapeut se poate stabili un program de exerciţii adaptat nevoilor pacientului.
Activitatea asistentului medical care asistă procedurile de elctroterapie, de balneo şi masaj este
foarte importantă şi ajută în diminuarea durerilor şi în general la îmbunătăţirea vieţii pacientului.

34
BIBLIOGRAFIE

Prof. Antonescu D. şi colectiv - Elemente de Ortopedie si Traumatologie -


Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila" Bucuresti
Borundel Corneliu- Manual pentru cadre medii - Editura All, Bucureşti, 1994
Teodorescu Doina, Iorga Adriana, Rista Mariana - Teorii, concepte, diagnostic în
nursing, "Vasile Goldiş" University Press, Arad, 2007;
Gheorghe Tomoaia – Traumatologie - Editura Medicală Universitară „Iuliu Hatieganu"
Cluj-Napoca 2004

https://en.wikipedia.org/wiki/Varus_deformity
https://en.wikipedia.org/wiki/Genu_varum
https://ro.wikipedia.org/wiki/Antiinflamator_nesteroidian

35