Orice schimbare socială implică alături de unele efecte pozitive posibile, şi unele efecte

negative legate nu numai de cei ce suferă direct acţiunile menite a asigura trecerea de la o stare la
alta, ci şi de cei ce ar trebui să beneficieze de avantajele noilor stări de lucru. Nu se pot realiza
schimbări sociale fără învingerea unor piedici şi greutăţi, fără consum, fără „dislocări” ce
afectează viaţa oamenilor, fie doar din considerentul că acestea presupun nu numai a crea ceva,
dar şi a înlătura ceva ce exista înainte.

Trecerea prin care a trecut şi România nu poate fi înţeleasă dacă nu luăm în consideraţie
complementaritatea rezultatelor benefice şi a celor negative. Aşadar, trecerea presupune şi efecte
negative, dar nu orice efecte negative ale schimbărilor înseamnă că ne aflăm într-un proces de
tranziţie.

Consecinţele defavorabile ale acestor schimbări precum şi măsurile pe care le ia

societatea la un moment dat precum şi pentru atenuarea lor, au fost sintetizate în sintagma de
,,costuri sociale''. Autori diferiţi au definit acest concept într-un mod variat, chiar unele
rămânând incomplete. N.N.Constantinescu consideră următoarele: „costurile sociale se referă la
ceea ce populaţia trebuie să suporte pentru ca ţara să treacă la economia de piaţă”. Poenaru şi
Molnar definesc dimensiunile costurilor sociale cu ajutorul a două mari categorii de analize, şi
anume: cele referitoare la „modificările negative sau nedorite ce se înregistrează în condiţiile de
existenţă ale oamenilor în raport cu evoluţiile fireşti sau cu un standard de referinţă” şi cele care
„privesc costurile necesare combaterii efectelor negative ale dezvoltării în plan social sau
asociate promovării unor politici ce urmăresc realizarea unor obiective sociale precise”.

Costuri sociale cum sunt costurile obiective, costurile produse de erori în cadrul politicii
economice precum şi costurile rezultate din repartiţia veniturilor între diferite categorii de
populaţie din cadrul societăţii, sunt foarte uşor de observat într-o economie de tranziţie precum
cea a ţării noastre, în care fenomene precum inflaţia şi şomajul s-au manifestat şi se manifestă cu
intensitate, afectând o mare parte din populaţie.

Şomajul, ca şi cost social al trecerii la o economie de piaţă, are profunde efecte în

ceea ce priveşte nivelul de trai al celor care şi-au pierdut locul de muncă, datorită scăderii
dramatice a veniturilor, în timp ce societatea face efortul de a plăti ajutorul de şomaj,
şi alocaţia de sprijin.

Şomajul este un risc major în societăţile moderne, dar fenomenul a fost practice
necunoscute în economiile centralizate. În rândul analiştilor a existat un relativ consens cu
privire la inevitabilitatea şomajului după prăbuşirea socialismului de stat. Deşi pe de o parte a
fost prevăzut, apariţia şomajului în perioada de tranziţie la economia de piaţă a reprezentat un
şoc pentru societăţile est europene, iar pe de altă parte conseţinţele şomajului nu putea fi
imaginat în totalitate de oamenii cărora era garantat un loc de muncă pe toată durata a vieţii lor.

Conform legii, 1/1991, republicată în urma adăugărilor aduse de legea 86/1992 erau
consideraţi şomeri persoanele apte de muncă ce nu pot fi încadrate în muncă, din lipsa unui loc
de muncă ce să corespundă pregătirii acestora. Ulterior, a fost publicată legea 76/2002, care
stipula că şomer este aceea persoana care îndeplineşte condiţiile următoare: 1-este în căutarea
unui loc de muncă de la vârsta deminim 16 ani şi până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare;
2-starea de sănătate şi capacităţile fizice şi psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci; 3-nu
are un loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează venituri din activităţi autorizate
potrivit legii, venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj care i s-ar convenii potrivit legii; 4-
este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare dacă i s-ar găsii un loc de
muncă; 5-este înregistrat la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la alt
furnizor de servicii de ocupare, care funcţionează în condiţiile prevăzute de lege. Ordonanţa de
urgenţă 144/2005 aduce o modificare acestui articol de lege considerând că şomer este persoana
care îndeplineşte cumulativ primele patru condiţii prevăzute de legea 76/2002, următoarea
condiţie , ca persoana să fie înregistrată la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de muncă
sau la alt furnizor de servicii de ocupare, care funcţionează în condiţii prevăzute de lege fiind
înlăturată; legea 144/2005 redefineşte persoana în căutarea unui loc de muncă; persoana care
face demersuri pentru a-şi găsi un loc de muncă, prin mijloace proprii sau prinînregistarare la
agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei raza teritorială îşi are domiciliou, sau după
caz, reşedinţa ori alt furnizor de servicii de ocupare acreditat în condiţiile legii. OU 144/2005
redefineşte astfel persoana în căutarea unui loc de muncă: “ persoana care face demersuri pentru
a-şi găsi un loc de muncă, prin mijloace proprii sau prin înregistrare la agenţia pentru ocuparea
forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau, după caz, reşedinţa ori la alt
furnizor de servicii de ocupare, acreditat în condiţiile legii”. Astfel, OU 144/2005 face diferenţa
între noţiunea de şomer şi cea de şomer înregistrat. Şomerul înregistrat este aceea persoana care
îndeplineşte cumulativ condiţiile pentru a fi şomer şi se înregistrează la agenţia pentru ocuparea
forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau, după caz, reşedinţa ori la alt
furnizor de servicii de ocupare, acreditat în condiţiile legii, pentru obţinerea unui loc de muncă.

În sensul prezenţei legi, persoanele care au lucrat dar nu mai au un loc de muncă sunt
considerate şomeri cu condiţia să le fi încetat contractul individual de muncă din motive
neimputabile lor, adică să nu-şi fi pierdut locul de muncă pentru abateri disciplinare.
 Din punct de vedere economic, şomajul este expresia dezechilibrelor existente pe piaţa
muncii şi piaţa bunurilor economice. Pe piaţa muncii, şomajul apare în condiţiile în care oferta
de muncă depăşeşte cererea de muncă. Pe această piaţă, o parte din populaţia activă disponibilă
nu-şi găseşte de lucru, manifestându-se fenomenul de şomaj, opus celui de ocupare.

Evoluţia şomajului este infuenţată şi de migrarea internaţională a forţei demuncă, cauzată

de căutarea unui loc de muncă. Ca urmare a fluxului migratoriu, oferta de muncă va scădea în
ţara de origine şi va creşte în ţara care-i va asigura loc de muncă.

Piaţa muncii se poate afla fie în situaţia de echilibru caracterizată prin lipsa şomajului
involuntar, fie în cea de dezechilibru, adică subocupare sau supraocupare, ultima fiind
generatoare de şomaj involuntar.

Şomajul poate fi caracterizată prin mai multe aspecte şi anume: nivelul, intensitatea,
durata şi structura sa.

Nivelul şomajului se determină aboslut ca masă a şomajului şi relativ ca rată a

şomajului, dar totodată diferă pe ţări, perioade şi regiuni ale aceleiaşi ţări. Masa şomajului constă
din numărul persoanelor care la un moment dat întrunesc condiţiile pentru a fi incluse în
categoria şomerilor, iar rata şomajului ca mărime relativă a fenomenului, se calculează ca raport
procentual între masa şomajului şi unul din parametrii de referinţă ai acestuia.

În funcţie de intensitatea şomajului se pot distinge şomajul total, care presupune

pierderea locului de muncă şi încetarea totală a activităţii; şomajul parţial, care constă în
diminuarea activităţii depuse de o persoană în special prin reducerea duratei săptămânii de lucru
sub cea legală cu scăderea remunerării, şi în final şomajul deghizat care este specific mai ales
ţărilor slab dezvoltate, unde numeroase persoane au o activitate aparentă, cu eficienţă mică, dar
este întâlnit şi în ţările este europene printre care şi România.

Duarata şomajului se ia de la momentul pierderii locului de muncă până la reluarea

activităţii. În acest timp acest aspect a avut o tendinţă de creştere, el diferă pe ţări şi perioade
istorice. Şomajul de lungă durată se acordă pe o perioadă de 12 luni, iar cuantumul diferă în
funcţie de stagiul de cotizare a fiecărui beneficiar în parte.

În ultimii ani se acordă o atenţie sporită studierii şomajului pe sexe şi categorii de vârste.
S-a adeverit faptul că femeile sunt mai afectate de şomaj decât bărbaţii, de asemenea tinerii până
la 25 de ani şi vârstnicii peste 50 de ani, în raport cu restul populaţiei active.
 În ultimele decenii, lupta împotriva şomajului a constituit un element de bază în definirea
politicilor sociale aplicate în toate ţările membre ale Uniunii Europene. În România, se
desfăşoară un important proces de reformă care marchează toate sferele vieţii social-economice,
şi în cadrul căruia problema şomajului şi problemele şomerilor constituie elemente esenţiale.
Combaterea şomajului reprezintă o prioritate a strategiei de reformă, care poate fi
soluţionată prin intervenţia statului şi a partenerilor interni şi externi, în cadrul căruia statul
îndeplineşte principala misiune în echilibrarea balanţei de cerere şi ofertă pe piaţa de muncă prin
elaborarea strategiilor de redresare a economiei, a politicilor eficiente de ocupare, prin creearea
cadrului instituţional adecvat şi prin iniţiative legislative care să urmărească dinamica ocupării
forţei de muncă. De asemenea comunităţile locale pot deveni parteneri importanţi în imobilizarea
energiilor locale, în identificarea şi menţinerea unor soluţii pentru crearea de noi locuri de uncă.
Agenţii economici trebuie să acorde o atenţie deosebită mamagementului resurselor umane, mai
ales problemelor referitoare la recrutarea, selecţia, repartiţia, evaluarea şi perfecţioanrea
permanentă a personalului de care ar avea nevoie. Pentru acest lucru trebuie ca şi unităţile de
învăţământ să-şi adapteze programele de instruire la cererea pieţei, atât sub aspectul structurii
forţei de muncă solicitate, cât şi al nivelului de pregătire cerut. Organizaţiile internaţionale
sprijină statele central şi est europene, printre care şi România, în efortul de a depăşii fenomenele
negative ale tranzaţiei la economia de piaţă, prin programele de asistenţă sub egida Uniunii
Europene, a Băncii Mondiale, a Biroului Internaţional al Muncii.

Problematica protecţiei sociale a şomerilor şi a ocupării forţei demuncă este abordată în

general prin două tipuri de politici sociale: politici pasive,care se constituie prin suportul
financiar al şomerilor, şi care presupune plata în numerar pe o anumită perioadă a unor
indemnizaţii băneşti, şi politici active, al căror obiective este sprijinirea şomerilor în găsirea unui
loc de muncă.

În România, elementele de politica pasivă se referă în principal la asigurarea financiară a

persoanei care rămâne fără loc de muncă. România a utilizat în cadrul măsurilor de tip pasiv,
startegia pensionării anticipate, înaintea vârstei de pensionare reglementată prin Legea 2/1995,
urmărind prin această măsură evitarea intrării în şomaj a populaţiei vârstnice.

În ceea ce priveşte şomajul din România, reprezintă un fenomen social nedorit, care a
determinat în rândul anumitor categorii socioprofesionale reducerea câştigurilor materiale şi
modificări complexe la nivelul statutelor şi rolurile sociale. Fenomen negativ al spaţiului social
economic care afectează o parte a populaţiei active, factor principal de instabilitate economică, şi
ca urmare de conflict, şomajul nu este de necontrolat şi nici nu are sens unic de creştere dacă se
acţionează competent prin promovarea unor măsuri adecvat corelate. În aceste condiţii, unul
dintre oboectivele esenţiale ale politicilor social-economic în România îl constituie garantarea
unui loc de muncă şi asigurarea unui trai decent, fie provenit prin muncă directă a persoanei
respective, fie asigurat prin raportul protecţiei şi asistenţei sociale, cărora le reviene un rol
important în atenuarea efectelor şomajului în rândul populaţiei defavorizate.

Asistenţa socială vine în ajutorul societăţii pentru a merge în domeniul acţiunii sociale şi
etice ordonate şi adânc motivate, cu scopul de a servi societatea prin găsirea adevărului social în
mijlocul problemelor de conflicte ale vieţii.

Rolurile asistentului sociale care lucrează cu familiile aflate în dificultate în urma

pierderii locului de muncă variează de la o situaţie la situaţie. De exempu poate îmbrăca rolul de
a oferii informaţii, consiliere, de broker, de facilitator, de management financiar. Fiecare caz
trebuie tratat separat, individual, sau dacă într-o comunitate sunt mai multe persoane care au
aceeaşi problemă se poate lucra şi în grup.

Reacţiile individuale la şomaj ca situaţie de viaţă, diferă de la un individ la altul în funcţie

de apartenenţa la un grup social, vârsta, sex familie, responsabilităţi sociale şi de sructura
psihologică a persoanei.

În condiţii de normalitate, oamenii trebuie să-şi găsească echilibrul şi răspunsuri noi faţă
de situaţii noi. Stresul nu este neapărat un fenomen negativ şi de aceea poate constitui o greşeală
concentrarea doar asupra efectelor patologice. Un nivel moderat de stres poate fi chiar un
importanat factor motivaţional sau poate fi un instrument în dobândirea unei adaptări dinamice la
noi situaţii. În cazul în care stresul este intens, continuu sau repetat, atunci poate deveni un
fenomen negativ, ce poate conduce la îmbolnăvire fizică şi tulburări psihologice. Nivelul ridicat
de stres, vătămător, conduce la o varietate de tulburări şi boli. Aceasta include şi consecinţe
patologice, ce se întind de la oboseală cronică la depresie, şi includ insomnia, anxietatea,
migrene, accese emoţionale, alergii, abuz de alcool şi tutun.

Pe termen scurt stresul poate avea efecte negative asupra comportamentului unei
persoane, având ca rezultat incapacitatea de a acţiona în modurile de promovare a unei stări de
sănătate. Pe termen lung, stresul poate afecta în mod serios perioada deja vulnerabilă la boală şi
îmbonăvire.

Evoluţia ratei şomajului în România, în perioada 1991-2010 a crescut rapid (1990-1994)

ajungând la 10,9% pe total şi în rândul femeilor de 12,9%. În perioada 1997-1999, ca urmare a
accelerării restructurării unor ramuri şi activităţi economice, precum şi declinului producţiei din
majoritatea regiunilor ţării, se observă o creştere a ratei generale a şomajului (de la 8,9% la
11,5%). Relansarea creşterii economice in anii 2000 şi 2001 a condus la diminuarea şomajului.

Principala ramură care a disponobilizat foţa de muncă în perioada ulterioară anului 1990
a fost industria. Ca urmare, populaţiei ocupate în industrie a scăzut aproape continuu, de la 36,9
% în 1990 la 24,8 % în 2003. Concomitent, între anii 1990-2007 a crescut numărul persoanelor
ocupate în agricultură, de la 28.2% în 1990 la 41,4% in 2000, înregistrând apoi până la 34,7% în
2003. Ponderea populaţiei ocupate în sectorul terţiar a avut o evoluţie oscilantă, cu o uşoară
tendinţă de creştere pe ansamblul perioadei analizate: de la 28,4 % in 1990 la 35,7% in 2003.

Situaţia ratei şomajului în România a fost în luna decembrie 2013 cu o rată a şomajului
de 5,65%, cu 0.06 pp mai ridicată decât în luna decembrie a anului 2012 când s-a înregistrat un
procent de 5,59%.

În decembrie 2014, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 5.29% iar la
sfârşitul lunii august 2015, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 4,91 %, mai
mică cu 0,08 pp decât cea din luna iulie a anului 2015 şi mai mică cu 0,22 pp decât cea din
luna august a anului 2014. În anul 2018 la finalul lunii octombrie rata şomajului a fost de 2,98%
în scădere cu 0,35 puncte procentuale faţă de aceeaşi lună din 2018 şi cu 0,02 puncte procentuale
faţă de luna septembrie.

Conform statisticilor publicate de Eurostat, Oficiul Statistic al Comunităţii Europene, în

Zona Euro, rata şomajului ajustat sezonier a ajuns în luna mai 2008 la 7,2%, neschimbată
comparativ cu luna aprilie 2008. În luna mai 2007 a fost de 7,5%. În UE27 rata şomajului a ajuns
la 6,8% în luna mai 2008, comparativ cu 6,7% în luna aprilie 2008.

Bibliografie

Baciu Cristina, 2007, Particularităţi ale stresului la şomeri, Ed. Presa Universitară Clujeană
Baciu Cristina, 2019, Asistenţa Socială a Şomerilor, Suport de curs
Constantinescu, N.N. 1992, Dileme ale tranziţiei la economia de piaţă, în Economistul, Ed. Ager,
Bucureşti,
Coord.Zamfir,C. 1999, Politici sociale în România, Ed.Expert, Bucureşti
Popescu,L.,1998, Protecţia socială în Uniunea Europeană, Ed.Presa Universitară Clujeană
Dobrotă N.,1997, Economia politică, Ed. Rconomică, Bucureşti,
Stegăroiu, D. 1993, Şomajul. Prezent şi perspective, UBB, curs litografiat
Raportul naţional al dezvoltării umane, INS, 2001.
Politici de reducere a şomajului şi de creştere a gradului de ocupare în România
Depresiv.ro, Informaţii de la specialişti
Hoffman Oscar, Probleme sociale ale tranziţiei, sursă internet
https://www.bursa.ro/anofm-rata-somajului-a-coborat-la-2-98-procente-la-finalul-lunii-
octombrie-08245830