Cap 1: Sistemul științei dreptului.

Locul teoriei generale a dreptului

în sistemul științei dreptului

1. Considerații generale privind rolul științei

* Știința = sistem de cunoaștere despre : - societate → clasif. trihotomică

-natură
- gândire → exprimate în: - concepte
- categorii
- principii
- noțiuni

* fenomen social aparte și formă specifică de activitate umană, știința nu poate fi privită doar ca
un sistem de idei (- imagine statică) ci și un sistem în continuă dezvoltare (- imagine dinamică)

2. Sistemul științelor sociale

* științe de tip nomotetic:

↳ ultilizează observ. sistematice, studii statistice, etc.
↳ au ca obiect activitățile umane și își propun să stabilească legile și relațiile funcționale corespun.

* științe istorice

* științele juridice, etica:

↳ delimitează lumea dominată de norme, obligații și atribuții;
↳ care studiază aspectele normative ale activității umane

* cercetarea epistemologică a științei:

↳ disciplină filosofică soci-umană
↳ abordează activitatea cognitivă ca o activitate esențial umană

3. Știința dreptului în sistemul științelor sociale

* în tabloul științelor sociale, dreptul ocupă un loc distins prin:

- specificitatea obiectului de cercetare
- relativa sa autonomie metodologică

* științele juridice studiază:

- legile existenței și dezvoltării statului și dreptului
- instituțiile politice și juridice
- corelația cu celelalte componente ale sistem soc.
- modul în care componentele politico-juridice se influențează reciproc cu celelalte componente
sociale

* dreptul reprezintă:
- o tentativă, de coordonare a relațiilor sociale în vederea promovării unor valori larg receptate în
societate
- o generalizare a experienței umane într-un anumit sector de activitate
- o serie de date verificate și sistematizate
- un complex de noțiuni, categorii, concepte și principii
- un ansamblu metodologic în baza căruia fenom. pot fi studiate

* ca știință explicativă, știința dreptului studiază:

-natura juridicului
- caracteristicile sale structurale
- raporturile cu alte științe
- legăturile interne ale sistemului juridic

* dr. analizează un anumit domeniu al rel. și al structurilor sociale, adică domeniul

participării oamenilor la circuitul juridic, ca purtători de drept. și obligații.

* știința dr. nu se oprește doar la studiul normei, ci și la contextul socio-cultural în care

apar și își duc viața normele și instituțiile juridice, colaborând cu toate științele sociale

4. Sistemul științei dreptului

* dreptul ca fenomen complex al societății, este studiat din: - perspectivă globală

- perspectivă istorică
- perspectivă structurală

* sistemul științei dreptului este alcătuit din:

a) științe juridice istorice
b) științe juridice de ramură
c) științe ajutătoare
d) teoria generală a dreptului

a) Științe juridice istorice, studiază:

- istoria dintr-o anumită țara
- istoria generală a dreptului
- istoria ideilor juridice, a marilor curente și a școlilor de drept.

b) științe juridice de ramură:

- studiază fenomene juridice particulare
c) științele ajutătoare:
- nu fac parte propriu-zis din sistemul dr.
- ajută în procesul aplicării și înțelegeri dreptului

d) teoria generală a dreptului:

- elaborează concepte prin care dreptul este gândit în ansamblul său
- baza acestor concepte pleacă de la datele furnizate de științele de ramură și cele istorice
- conceptele au rolul de a distinge, delimita și de a atribui o ordine și o structură realității juridice
- caută să surprindă caracterele proprii și permanente ale fenomenului juridic, spre a-l defini și a-i
contura spațiul în cadrul sistemului social-istoric din care face parte

* teoriei gen. a dr. îi sunt proprii:

- perspectiva filosofică a cercetării fac juridic
- perspectiva propriu-zis științifică

*scopul acesteia este acela de a îmbogății cunoaște. și practic a dreptului

Cap 2: Metodele cercetării științifice a fenomenului

juridic. Metodologia juridică
1. Considerații generale:

* cercetarea științifică a dr. utilizează anumite metode care sunt proprii investigării
fenomenului juridic
* în plan metodologic, asistăm la importante împrumuturi la contaminare metodologică

2. Noțiunea metodologiei juridice:

* metodologie juridică = acel sistem al unor factori de relativă învarianță într-un nr.
suficient de mare cu metode, ce au ca obiect raporturile, legăturile, relatiile care se stabilesc între
diferite metode, în procesul cinoașterii fenomenului juridic.
* factori de relativă invariantă = principiu, normele sau criteriile metodologice-obiectul
metoda juridice
* raporturile, legat, relațiile care se stab. între dif. metode = obiectul metodologiei juridice

3. Metodele cercetării juridice:

a) Metoda logică:
* deducția în drept este dominată de silogisme de subsumare
* în sens restrâns, logica juridică privește logica norm.
* în sens larg, are în vedere elementele constitutive de argumentare juridică
* știința dr. își propune să expună tematic și să analizeze logic dr., în așa fel încât acesta ca factor
de programare a libertății de acțiune a oamenilor să constituie un tot concret, care să nu se
contrazică prin inadvertențe logice, prin contradicții interioare
* logica juridică încalcă uneori legea formală

b) Metoda comparativă:
* știința dreptului compart = ramură științifică ce constă în compararea sistemelor de drept ale
diverselor state, a trăsăturilor ramurilor, ale instituțiilor și ale normelor
* pe lângă comparații se utilizează diviziuni, definiții și analogii

* Regulile metodei comparative în drept:

- se compară ce este comparabil
- se compară în contextul social, politic și cultural din care au rezultat
- se pleacă de la cunoașterea principiilor de drept ale sistemului respectiv
- se cercetează izvoarele de drept ale sistemelor comparate
- se ține cont de sensul inițial și evoluția în timp, în procesul aplicării normei

c) Metoda istorică:
* dr. urmează firul evoluției sociale, culturale în diferite epoci istorice
* ideile juridice se pot propaga de la o etapă la alta, de la un popor la altul, determinând un proces
de contaminare juridică

d) Metoda sociologică:
* existența dr. depinde de viața socială, acesta fiind social prin vocație și conținut
* cercetările sociologice juridice:
-verifică modul în care societatea și dreptul se influențează reciproc
- studiază dr. din exterior
- arată că unele fen. sociale au caracter juridic deosebit ↳ fenomene juridice primare ↳ fenomene
juridice secunoare

e) Metodele cantitative:
* descifrarea, explicarea, propunerea de decizii și prognoza se bazează pe aprecieri teoretice,
argumentate prin experiența studiului cazurilor singulare
* informatica juridică îmbunătățește procesul deciz. prin rapiditatea efectuării diferitelor operațiuni
* info. juridică ca ramură a ciberneticii juridice, conține atât mijloace de documentare, cercetare
și școlarizare

Cap 3: Conceptul dreptului

1. Accepțiunile noțiunii de drept.

* în general prin drept se înțelege ansamblu de reguli care organizează și coordonează societatea

a) știința dreptului = ansamblu de idei, noțiuni, concepte și principii care explică dreptul și prin
care acesta poate fi gândit
b) dreptul obiectiv = ansamblul normelor legale
c) dreptul pozitiv = totalitatea normelor juridice în vigoare dintr-un stat
d) dreptul subiectiv = abilitatea unui subiect de dr. de a-și valorifica sau apăra împotriva unui terț
anumit. interes protejat.
e) dreptul natural = sistem de norme aplicabile tuturor persoanelor din toate timpurile, acele
drepturi care își au izvorul în natura umană
f) dreptul ca artă și tehnică = ansamblu de norme care organizează viața în comun, o tehnică a
convieț. umane destinată să discislineze comerțul și să apere societatea de excese

* dr. desemnează un ansamblu de mijloace pe care le întrebuințează organele care crează dreptul
sau cele care aplică dreptul:

↳ legiuitorul trebuie să posede arta elaborării normelor

↳ judecat., procuror, avocat. sau org. administrația trebuie să posede arta aplicării legii în litera și
spiritul ei

2. Accepțiunile noțiunii de „juridic"

* juridicul rep. unul din modurile de reflectare pe plan social al existenței umane
* juridicul are caracter unitar

3. Dimensiunea socială a dreptului

* componentele juridicului sunt: - conștiința juridică

- dreptul
- ordinea de drept.

a) conștiința juridică:
* apare ca o premisă a dr. ca fenomen normativ, funcția sa fiind mijlocită de ipotezele conștiinței

b) dreptul:
* ca parte instituțională, este un ansamblu de reglementari
* reflectare conștientă a conținutului rap. soc.

c) ordinea de drept:
* este compusă din rap. juridice și situații juridice

4. Conținutul dreptului:

* îl constituie ansamblul elementelor, al laturilor și al conexiunilor care dau expresie concretă

voinței și intereselor sociale ce reclamă, oficializează și garantează pe cale etatică
* latura normativă reprezintă elementul cel mai pregnant al conținutului dreptului, fiind cea care
prezintă pozitivitate
5. Forma dreptului:

* este legea de alcătuire, modul în care se leagă elementele care compun conținutul dreptului
* din perspectiva structural-sistematică, se poate vorbi despre o formă internă și externă:
↳ forma internă = - interacțiunea ramurilor dreptului
- gruparea în instituții și ramuri

↳ forma externă = - d. p. d. v. al mod. de exprimare a voinței legiuitorului

- d. p. d. v. al mod de sistematizare - codificări etc.
- d. p. d. v. al exprimării în acte de org. de stat - legi, decrete, hot, cord, etc.

6. Sistemul dreptului:

* dr. nu există prin simpla alăturare a unor norme ci există ca un sistem, un ansamblu organizat și
logic care implică relații întreg-parte
* în teoria generală a dr. se întrebuințează analiza de sistem. în ceea ce privește:
- sistemul juridic: -parte componentă a realității soe.
- sistemul legislației: -totalitate a normelor
- sistemul dreptului: -organizarea pe ramuri și instituții

* cea mai largă grupare de norme ce constituie ramura de drept

↳ criteriile de structurare a ramurilor sunt:
- obiectul reglementării (rep. relațiile soc. care cad sub incidența normelor juridice)
- metoda de reglementare (rep. modalitatea practică de influențare a conduitei umane)
↳ metoda subordonării
↳ metoda reglementării
- principiile juridice (sunt constante ale dr., exprimate ca idei directoare ale ramurii de dr.)

7. Diviziunea dreptului în dr. public și privat

* această mare diviziune a dr. privește atât dr. intern cât și cel internațional, însă diviziunea nu
este absolută

* dreptul intern = dreptul în vigoare într-un anumit stat

* dreptul internațional = ansamblul normelor care reglementeaza relațiile dintre state
* dreptul intern public = ansamblul care are ca obiect organizarea puterilor publice de stat.
* dreptul intern privat = ansamblul normelor care reglem. rap. dintre persoane private

* Dr. U E. constituie o tipologie juridică nouă, este o voință autonomă care comandă procesul
decizional juridic.
8. Definiția dreptului:

* N. Popa = „ansamblul regulilor asigurate și garantate de stat, care au ca scop organizarea

și disciplinarea comportamentului uman în principalele relații din soc. într-un climat specific
manifestării coexistenței libertăților, a apărării drepturilor esențiale ale omului și a
statornicirii spiritului de dreptate"

Cap 4 : Dreptul și statul

1. Noțiuni generale

* există o strânsă corelație între instituțiile jurid si mecanismele statale, asigurată de principiul
separației puterilor în stat.
* dreptul. asigură legitimitatea necesară organizării și funcționării structurilor statale
* statul este principala instituție politică a societății

2. Statul și societatea civilă

* societatea civilă = ansamblul organismelor, struct. și mecanismelor aflate în afara statului, sau
chiar în opoziție cu statul
↳ răspunde dorinței de libertate a oamenilor
↳ poate influența deciziile solitice
↳ stimulează implicarea cetățenilor în viața solitică

3. Conținutul și scopul statului:

* statul este alcătuit din teritoriu, populație și puterea de stat.

* scopul statului este apărarea interesului general al populației

4. Puterea de stat:

* puterea de stat = formă determinată și variabilă de autoritate

↳ are caracter politic
↳ are o sferă generală de aplicabilitate
↳ are agenți specializați care o realizează
↳ este suverană

* suveranitatea = drept al statului de a conduce soc. și de a stabili legături cu alte state

↳ latura internă a suveranității = supremație a puterii de stat, în interior nicio altă putere nu este
superioară
↳ latura externă a suveranității = independența puterii de stat în raport cu alte state;
5. Exercitarea puterii de stat. Separația, echilibrul și cooperarea puterilor.

* într-un stat. democratie puterea emană de la popor și aparține acestuia, iar exercitarea acesteia
este încredințată statului cu respectarea princip. separat. puterilor

6. Instituțiile statului

* pentru realizarea funcțiilor sale, statul își organiza un sistem de instituții prin care dau expresie
concret. puterilor publice
* organul de stat (sistemul de instituții) parte componentă a aparatului de stat, învestită cu
competență și putere și care se caracterizează prin ceea că cei care o compun au o calitate specifică

7. Instituțiile statale judiciare

* potrivit Constituției, sistemul judecătoresc cuprinde:

• instanțe civile: - ICCJ
- Curtile de apel (15)
- tribunale ( 42) / tribunale specializate (4)
- judecătoriile (177)

• instanțe militare: - curtea militară de apel Buc.

- Tribunalul militar Teritorial București
- tribunalele militare

* Înalta Curte de Casație și Justiție:

- asigură interpretări și aplicări unitare ale legii de către celelalte instanțe
- judecă recursurile în interesul legii
- pronunță hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Cap 5: Principiile dreptului

1. Noțiunea de" principii fundamentale ale dreptului"

* princip. fundam. de dr. sunt ideile conducătoare ale conținutului tuturor normelor
* în raport cu sistem. dr., ele au:
↳ rol constructiv
↳ rol valorizator

* principiile generale ale unui sistem constituie ansamblul propozițiilor directoare cărora le sunt
subordonate atât structura cât și dezvoltarea sistemului
* un principiu se poate prezenta sub forma unei axiome, deducții sau o generalizare de fapte
* toate principiile sunt rezultatul unor observatii asupra nevoilor societății

2. Delimitarea principiilor dreptului

a) Delimitarea princip. gen. de dr. de conceptele de drept:

- categoriile și conceptele servesc ca elemente de mijloc pt principii, iar princip. dau conținut
conceptelor

b) Delimitarea principiilor de normele pozitive:

- normele statuează cele mai multe princis. gen.
- funcțiile principiilor se realizează prin aplicarea în practică a conduitei prescrise de norme

c) Delimitarea principiilor de axiome, maxime și aforisme

- aforism = maximă = cugetare concisă

3. Importanță teoretică și practică

* principiile generale sunt prescripții fundamen. care canalizează crearea de drept și aplicarea sa
* principiile generale reprezintă un factor de stabilitate
* principiile generale reprezintă repere în activitatea de interpretare a normei

4. Principiile generale ale dreptului

a) Asigurarea bazelor legale de funcționare a statului

↳ premisă a existenței statului de drept
b) Principiul libertății și egalității
c) Principiul responsabilității
d) Principiul echității și al justiției

Cap 6: Funcțiile dreptului

1 . Noțiuni generale

* funcțiile apar ca o consecință pe care o anume activitate sau un anumit element îl are pt. un
sistem dat, satisfăcând nevoile acestuia

2. Prezentarea funcțiilor dreptului

a) Funcția de instituționalizare sau formalizare juridică a organizațiilor social-politice

↳ asigură constituirea acelor mecanisme și structuri statale care mențin cadrul organizat de
manifestare a libertăților individuale
b) Funcția de conservare, apărare și garantare a valorilor fundamentale ale societății
↳ dr. previne dezorganizarea, asigură coeziunea interioară a colectivităților prin programarea și
tipizarea unor conduite utile, definește cadrul gen. de desfășurare a proceselor sociale și
sancționează conduitele deviante

c) Funcția de conducere a societății

d) Funcția normativă
↳ apare ca o funcție de sinteză a celorlalte funcții

Cap 7: Dreptul în sistemul normativ social

1. Considerații generale

* orice proces de evoluție, adaptare sau integrare în societate va avea loc într-un cadru organizat,
norm. și reglementat
* norma socială este o propoziție prospectivă, universală, în care se subsumează particularul și
prin care este reglementată conduita oamenilor, într-un sistem dat
* sistemele de norme preexistă deciziei și conduitei efective a individului, normele apărând ca
factori circumstanțiali ai acțiunii, factori care influențează atitudinile și deciziile, scopurile și
aspirațiile

2. Sistemul normelor sociale

* sistemul normelor sociale este alcătuit din următoarele categorii de norme:

- etice
- tehnice
- politice
- religioase
- juridice
- obișnuielnice

3. Corelația juridic-etic

* numeroase reguli de drept sunt împrumutate din morală

* morale și dr. diferă ca finalitate, conținut și sancțiuni
* dreptul nu face referință la morală, ci la bunele moravuri

* față de morală, norma juridică prezintă anumite trăsături:

↳ reglem. relații sociale care vizează buna desfășura rap. din societate și care constituie fundament.
întregii ordini sociale
↳cunoaște forme și mijloace specifice de asigurare a transpunerii în viața socială-exigibilitatea
normei juridice
↳are caracter sistematic, este elaborată, adoptată și adusă la cunoștință prin proceduri strict reglem.

4. Normele obiceiului

* dreptul s-a desprins din obiceiuri, dezvoltându-se în paralel cu acesta

* obiceiul este un izvor formal al dreptului
* obiceiul = regulă de conduită, statornică în cadrul conviețuirii umane printr-un uz îndelungat
* uzurile = modalitate anume convenită de părți, care se înțeleg asupra unei practici și nu trebuie
confundate cu obiceiul juridic.
↳ uzurile trebuie dovedite în fața instanțelor, pt. că au caracter convențional, pe când obiceiurile
pot fi invocate direct

5. Normele tehnice

* norme tehnice = reguli care conduc procesul productiv fiind statornice între oameni în cadrul
participării lor la viața economică și social-culturală
* norme tehnice juridice sunt:
- normele metodologice care conduc procesul elaborării legilor
- normele care privesc structura actului normativ
- metodologia interpretării, a modificării sau a abrogării actelor normative
- regulile de procedură privind sesizarea instanței

Cap 8: Norma juridică

1 . Noțiunea și trăsăturile normei juridice

* Norma juridică:
- este celula de bază a dreptului
- reprezintă un etalon, un model de comportament
- conține pretențiile și exigențele societății față de conduita membrilor săi în anumite categorii de
relatii
- înmagazinează o anumită reprezentare conștientă a legiuitorului în legătură cu conduită posibilă
sau datorată a subiectelor participante la relațiile sociale

* normele juridice împreună cu relațiile juridice născute în baza lor alcătuiesc ordinea de drept,
parte componentă a ordinii sociale
* norma de drept conține ceea ce trebuie să îndeplinească un subiect, ceea ce el este îndreptățit să
facă sau ceea ce i se recomandă sau este stimulat să îndeplinească
2. Definiția și componentele normei juridice:

* norma juridică = regulă generală și obligatorie de conduită, al cărei scop este acela de a
asigura ordinea socială, regula ce poate fi adusă la îndeplinire pe cale statală în caz de nevoie
prin constrîngere

a) Norma juridică are un caracter general și impersonal:

- pentru a fi un etalon de conduită și a fi opozabila în mod egal și continuu fiecărui individ, norma
juridică trebuie să se adreseze difuz și impersonal destinatarilor săi, spre deosebire de actul juridic
care este prin natura sa concret și personal
- are vocația de a se adresa tuturor persoanelor care sunt în situația juridică pe care norma juridică
o reglementează
- norma juridică este abstractă și are în vedere o generalitate de relații și o medie de comportament
- există norme care reglementează drepturi și obligații pentru organe unipersonale
- autonomia locală se va manifesta în limitele impuse de lege și nu împotriva intereselor societății
sau prin nesocotirea caracterului unitar și general al normei

b) Norma juridică are un caracter tipic:

- această trăsătură descinde din generalitate a normei de drept
- norma urmărește o egalizare a însușirilor semnificative a relațiilor social și astfel izolarea
diferențelor individuale nesemnificative

c) Norma juridică implică un raport inter subiectiv:

- caracterul bilateral al normei presupune schimbul just între persoane aflate permanent în relație
- viața publică solicită fiecărui individ să fie concesiv, uneori sub sancțiunea pedepsei

d) Norma juridică este obligatorie:

- este obligatorie, deoarece intervine în domenii esențiale ale societății

* trebuie să se facă diferența între norme supletive și norme imperative

* pentru a asigura ordinea socială, norma jurid. trebuie:

- să corespundă structurii și necesităților superioare ale societătii
- să fie recunoscută ca obligatorie de către majoritatea destinatarilor ei, în temeiul conștiinței
caracterul său necesar

* pentru a deveni efectiv obligatorie, norma jurid. se bucură, spre deosebire de celelalte norme soc,
de:
- exigibilitate = are garanții exterioare ce asigură transpunerea prin constrângerea puterii de stat
- irefragabilitate = norma se va aplica imediat, continuu și necondiționat
- injoncțiune = presiune, intervenție puternică din partea statului

* obligativitatea normei juridice este o trăsătură intrinsecă a tuturor normelor indiferent de

domeniul în care intervin, de forța juridică a actului sau de câmpul aplicabilității sale.
3. Structura normei juridice:

* circumstanțele, conduita, sancțiunea alcătuiesc structura normei juridice, care apare ca o lege a
legăturii dintre elemente, atât într-o formă statică, dar și într-una dinamică, internă sau externă.

* pentru a putea fi imediat și ușor de receptat, norma trebuie să răspundă unor cerințe de organiza
internă - logica internă a normei, care trebuie să țină cont de logica acțiunii, iar acestea exprimate
în cadrul unui act normativ având o anume construcție, fapt care ține de structura tehnico-
juridică a normei.

3. 1. Structura logică a normei:

* structura logică alcătuiește partea statică, internă și stabilă a normei

* elementele structurii logice sunt:
- ipoteza
- dispoziția
- sancțiunea

a) ipoteza normei juridice:

- descrie împrejurările în care intră în acțiune dispoziția sau sancțiunea normei
- definește calitatea subiectului
- caracterizează generic subiectul

*se clasifică în: - ipoteze determinate

- ipoteze relativ-determinate

b) dispoziția normei juridice:

- cuprinde drepturile și obligațiile subiectelor participante la raporturile sociale
- poate să ordone o anumită conduită, să oblige la abținere sau să permită o conduită
- prezintă grad ridicat de precizie

*se clasifică în: - dispoziții determinate

- dispoziții relativ-determinate

c) sancțiunea normei juridice:

- conține urmările nefavorabile care survin în condițiile nerespectării dispoziției sau a ipotezei
(sancțiune negativă) sau măsurile de stimulare în vederea promovării conduitei dorite (sancțiune
pozitiva)
- asigură eficiența normei, având rolul de a descuraja conduita nedorită

*se clasifică:
↳ după gradul de determinare:
- sancțiuni determinate = sunt precis stabilite, nu permit interpretarea
- sancțiuni relativ-determinate = se pot stabili într-un cadru mai larg cu limite minime și
maxime
↳sancțiuni alternative

↳sancțiuni cumulative

↳ după ramura de drept în care intervin:

- sancțiuni civile
- sancțiuni disciplinare
- sancțiuni administrative
- sancțiuni financiare
- sancțiuni penale

↳ după natura lor:

- sancțiuni cu privire la patrimoniul persoanei
- sancțiuni cu privire la drepturile persoanei
- sancțiuni cu privire la actele persoanei
- sancțiuni cu privire la persoană

3. 2. structura tehnico-legislativă

* structura tehnico-legislativă formează structura externă și dinamică normei

* structura tehnico-legislativă nu se suprapune întotdauna structurii logice, ceea ce duce la
formarea unei structuri atipice

3. 3. Structura normelor de drept internațional public

* dr. intern. public este un dr. consensual, normele sale fiind obligatorii pt. statele care le-au
acceptat
* regulile și principiile unanim admise ale dr.internațional interzic utilizarea forței în relațiile dintre
state
* recurgerea la constrângere este recunoscută doar cu titlu de excepție și numai în condițiile
prevăzute de Carta O.N.U.

4. Clasificarea normelor juridice

↳ după criteriul ramurii de drept:

-norme de drept: civil, penal, administrativ, constituțional, comercial etc.

↳ după criteriul forței juridice a actului normativ:

- norme cuprinse în: legi, decrete, hotarati sau ordonanțe de guvern, acte ale administrației
centrale sau locale etc.

↳ după criteriul structurii logice:

- norme complete = au în compunere toate elementele structurii logico-juridice
- norme incomplete = nu au o structură completă
- norme de trimitere = fac trimitere pentru aplicare la alte norme din același act normativ sau alte
acte juridice în vigoare
- norme în alb = acele norme care doar enunță o problematică juridică, care vor fi completate cu
dispoziții din acte norm. ce urmează să apară

↳ după criteriul sferei de aplicare:

- norme generale
- norme speciale
- norme de excepție = care completează normele gen. sau speciale, fără ca excepția să aducă
atingere ordinii de drept.

↳ după criteriul gradului și al incidenței:

- norme principii = sunt cuprinse de obicei în Constituție sau sunt deduse pe cale de interpretare
ca principii generale de drept.
- norme mijloace = care asigură traducerea în limbajul specif. al dr., a cerințelor fundament. de
reglementare a ordinii sociale

↳ după criteriul modului de reglementare a conduitei:

- norme : onerative, prohibitive, permisive, supletive

↳ după criteriul sancțiunii:

- norme: punitive si stimulative

↳ norme organizatorice = privesc org-instituțiilor și a organismelor sociale, prevăd înființarea,

scopurile, competența, relațiile cu alte instituții etc.

5. Acțiunea normei juridice

* normele acționează în timp, într-un anumit spațiu și asupra persoanelor

5. 1. Acțiunea în timp a normei juridice:

* presupune 3 momente importante:

a) intrarea în vigoare a normei
b) acțiunea normei
c) ieșirea din vigoare a normei

a) Intrarea în vigoare a normei juridice:

* în Ro. legile intri în vigoare după promulgare (prin decret președintelui) și publicare in Monitorul
Oficial)

* actele juridice ale UE. intră în vigoare astfel:

- legile și legile-cadru se publică în jurnalul Oficial și intră în vigoare la data prevăzută în text sau
în a 20-a zi de la publicare
- regulamentele și deciziile europene, atunci când nu indică destinatari sau când se adresează
tuturor statelor membre, se publică în Jurnalul Oficial și intră în vigoare la data prevăzută în text
sau în absența acestora, în a 20-a zi de la publicare
- directivele trebuie mai întâi ratificate și transpuse în legislația internă pentru a intra în vigoare,
de regulă acestea au un termen limită

* există două excepții de la data aducerii la cunoștinta publică:

1) când o parte din teritoriul țării rămâne izolat de restul țării, printr-o cauză de forță majoră
2) în materia de convenții, când o persoană încheie un contract recunoscând consecințele care
decurg din contract

b) Principiile acțiunii în timp a armei juridice:

* odată intrată în vigoare, este activă, acționează numai pentru viitor, norma nu retroactivează și
nici nu ultraactivează

* excepții de la principiul neretroactivității:

- normele juridice cu caracter interpretativ, ele interpretează norme preexistente
- normele penale sau contravenționale mai favorabile
- retroactivitate expresă, prevăzută în normă

* excepții de la principiul neultraactivității:

- normele cu caracter temporar
- normele cu caracter excepțional

c) Ieșirea din vigoare a normei juridice:

* încetarea activității normelor juridice are loc prin trei modalități:
1) ajungerea la termen, pt. normele cu termen sau a normelor editate pt. o cauză excepțională
2) desuetudinea, reprezintă perimarea sau învechirea unei norme ce devine neaplicabilă
3) abrogarea principală metodă de ieșire din vigoare a unei legi

↳ formele abrogării:
- abrogare expresă - directă
- indirectă
- abrogare tacită

5. 2. Acțiunea normelor în spațiu și asupra persoanelor

* principiul teritorialității consacră faptul că orice normă juridică în vigoare este aplicabilă pe
întreg teritoriul statului, cu excepție în care norma nu prevede altfel

* princisiul personalității presupune că legea se aplică tuturor persoanelor care se află în relație
politico-juridică cu statul ori care dispun de un statut juridic acordat de stat
 Cap 9: Izvoarele dreptului

1. Noțiunea de izvor de drept

* noțiunea de izvor de drept are mai multe accepți :
a) izvor în sens material
b) izvor în sens formal
c) izvor în sens istoric
d) izvor în sens de sursă ideologică (bazin de civilizație)

a) izvor de drept în sens material:

- sunt denumite și izvoare reale
- sunt concepute ca „dat-uri " ale dreptului, realități exterioare acestuia
- dau naștere unor reguli izvorâte din necesitățile practice
- dau conținut dreptului pozitiv

b) izvor de drept în sens formal:

- reprezintă forma sub care se exprimă norma de drept.

c) izvoare în sens istoric:

- desemnează un anumit document care atestă o formă suprapusă de drept.

d) izvoare în sens de sursă ideologică:

- desemnează un bazin de civilizație juridică, la care se conectează un anumit sistem juridic maț.

↳ se disting următoarele categorii de izvoare:

* izvoare - scrise
- nescrise

* izvoare - oficiale
- neoficiale

* izvoare - directe
- indirecte

* izvoare - creatoare
- interpretative

* izvoare - potențiale
- actuale
2. Clasificarea izvoarele formale ale dreptului

* izvoarele formale sunt:

a) obiceiul
b) doctrina
c) practică judecătorească și precedentul judiciar
d) contractul normativ
e) actele normative

a) Obiceiul (cutuma):
* cel mai vechi izvor de drept
* nu toate obiceiurile create de societate devin izvoare de drept
* un obicei social devine izvor de drept doar dacă:
- statul îl încoronează într-o normă oficială
- este invocat de părți, ca normă de conduită, în fața unei instanțe și aceasta îl validează

* cerințe pt. ca un obicei să devină izvor de drept:

- să fie o practică veche, înrădăcinată și incontestabilă
- să aibă caracter obligatoriu ce se poate revendica sub sancțiune judiciară
- să aibă caracter precis al regulii impuse prin repetare

* în dreptul internațional public, obiceiul este izvor de drept

* în dreptul penal obiceiul nu este izvor de drept

b) Doctrina:
* cuprinde analizele, investigațiile și interpretările pe care specialiștii le dau fenomenului juridic
* doctrina nu reprezintă un izvor nemijlocit al dr.

c) Practica judiciară și precedentul judecătoresc:

* practica judecătorească (jurisprudența) = este totalitatea hotărârilor judecătorești pronunțate
↳în sistemul nostru de drept, jurisprudența nu poate avea rol creator, nu soate fi izvor de drept.

* precedentul judiciar = este autoritatea pe care o poate avea o decizie judiciară față de cauzele
analoge
* pe calea precedentului judecătorul poate pronunța decizii de către instanțele de toate gradele
cu valoare generală
↳ în sistemul nostru de drept, o astfel de soluție este inacceptabilă, cu excepția:

* Deciziile I. C-CJ. în cazul recursului în interesul legii:

- pt. a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele, curtea este
sesizată să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit
↳sesizarea o pot face:
- Proc. Gen. al Parchetului de pe lângă I.C.C.J., din oficiu sau la cererea ministrului justiției
- Colegiul de conducere ICCJ.
- colegiile curților de apel
- Avocatul Poporului

↳aceste soluții interpretative, constante și unitare sunt invocate uneori ca precedent, pt. acest motiv
se poate înscrie în categoria izvoarelor secundare de dr.

* Sesizarea I. C. CJ. în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor
chestiuni de dr. :

↳sesizarea I. C- C- f. o poate face un complet de judecată al:

- ICCJ, învestit cu soluționarea cauzei în ultima instanța
- curțiile de apel / tribunalul învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță

↳există 3 condiții cumulative pt. ca aceste instanțe să poată sesiza I. C. Cj.:

- soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept cu care va fi sesizată
ICCJ.
- chestiunea să fie nouă și asupra ei ICCJ să nu fi statuat
- chestiunea de dr să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare

* Deciziile Curții Constituționale:

- excepția de neconstituționalitate este ridicată pentru valorificarea unui drept sau interes legitim
- C. C. R se pronunță în drept, fără a soluționa litigiul
- deciziile C. C. R. pronunțate au efect erga omnes și se publică în Monitorul Oficial

d) Contractul normativ
* contractele normative nu privesc dr. și obligații ale unor subiecte determinate, ci au în vedere
reglementări cu caracter generic, fiind izvoare de drept pozitiv

e) Actul normativ:
* reprezintă legea,care este cel mai important izvor de drept.
* în sensul larg, legea cuprinde orice izvor de drept
* actul normativ = izvor de drept creat de organe ale aut. publice, învestite cu competențe
normative, cuprinzând norme general-obligatorii a căror aplicare poate fi realizată și prin
intervenția forței coercitive a statului

3. Izvoarele dreptului Uniunii Europene:

a) Izvoare primare sau originare:

- tratatele constitutive
- tratatele modificatoare
- tratatele de aderare ale statelor membre
- anexe la aceste tratate

b) Izvoarele derivate:
- Deciziile și regulamentele:
↳caracter general
↳se publică în Jurnalul Oficial
↳sunt oblig. atât cu privire la scop cât și la formele și mijloacele de aplicare

- Recomandările și directivele:
↳sunt obligatorii doar pentru atingerea scopului, nu și pt. formă și mijloace

- Avizele:
↳nu sunt obligatorii, dar pot produce efecte jurid.

c) Jurisprudența C.J.U.E.
↳izvor de drept unional
↳doar Curtea interpretează cu caracter autentic și uniform legislația europeană

d) Principiile generale:
- principiul efectului direct al dr. U.E. asupra dr. național
- principiul preeminenței dr. U. E.

Cap 10: Tehnica elaborării actelor normative

1 . Noțiunea tehnicii juridice

* crearea dreptului în baza cerințelor vieții sociale rep. o acțiune de mare rezonanță socială și cu
adânci implicații în derularea normală a raporturilor între oameni
* un rol fundamental în procesul de creare a dreptului revine teoriei juridice
* una dintre problemele esențiale ale gândirii juridice este aceea dacă dreptul este un „dat" sau
construit
↳ „dat-al" dreptului corespunde aproximativ noțiunii de „drept natural"

↳ „construit-ul" este rezultatul tehnicii;

* tehnica juridică = ansamblul mijloacelor,procedeelor și al artificiilor prin care necesitățile pe

care le prezintă viața socială capătă formă juridică

* conținutul noțiuni de tehnică juridică implică:

- momentul receptării de către legiuitor a comandamentului social
- aprecierea sa selectivă și elaborarea normei prin tehnică legislativă
- momentul realizării normei de drept construite de legiuitor
2. Noțiunea tehnicii legislative

* tehnica legislativă = parte constitutivă a tehnicii jur. alcătuită dintr-un complex de metode și
procedee menite să asigure o formă corespunzătoare conțin. reglementării juridice privește, strict,
construirea soluțiilor normative de către legiuitor

* legiferarea cunoaște 2 momente importante:

- constatarea existenței situațiilor sociale ce reclamă reglementare juridică
- desprinderea idealului juridic care trebuie să se aplice acestor situații în funcție de conștiința jura
societății

3. Principiile legiferării

a) Principiul fundamentării științifice a activității de elaborare a normelor juridice

b) Principiul asigurării unui raport firesc între dinamica si statice dreptului

c) Principiul corelării sistemului actelor normative

d) Principiul accesibilității și al economiei de mijloc în elaborarea normativă

↳ cerințele principale pe care le implică realizarea acestui principiu constau în:
- alegerea formei exterioare a reglementării
- alegerea modalității de reglementare
- folosirea unor procedee de conceptualizare și unui limbaj adecvat:
↳ficțiunea juridică = procedeu de tehnică juridică, în conformitate cu care un anumit fapt este
considerat ca existent sau ca stabilit, deși el nu a fost stabilit sau nu există în realitate
↳prezumțiile = procedeul al tehnicii, prin care legiuitorul presupune că ceva există, fără a fi fost
dovedit.
↳stilul și limbajul-trebuie utilizați termeni de largă circulație, cu evitarea neologismelor,
regionalismele, să evite folosirea cuvintelor nefuncționale sau a acelora care au un sens ambiguu

4. Părțile constitutive ale actului juridic

a) Expunerea de motive:
- constituie o prezentare succintă a actului normativ a condițiilor care au impus apariția acestuia,
a finalității urmărite prin adoptarea respectivului act normativ
- se numește notă de fundamentare când însoțește ordonanțele și hotărârile guvernului la proiectul
legii de aprobare a acestora

b) Titlul actului normativ

c) Preambul:
- enunță, în sinteză, scopul și, după caz, motivarea reglementării
- preambulul este obligatoriu în cazul actelor emise de Guvern Guvern
d) Formula introductivă
- se regăsește sub titlul actelor și constă într-o propoz. care cuprinde denumirea autorității emitente
și exprimarea hotărârii de luare a deciziei referitoare la emiterea sau adoptarea actului respectiv

e) Partea dispozitivă
- cea mai importantă sate a actului normativ
- cuprinde totalitatea prescripțiilor normative și a normelor juridice:

↳ dispoziții generale:
- cuprind prevederile care orientează întreaga reglem determină obiectul, scopul, sfera relațiilor
regam, definirea unor noțiuni etc.
- ajută la interpretarea întregului act normativ

↳ dispozițiile de conținut (de fond):

- formează, propriu-zis, conținutul actului, fiind reglem de drept material sau de ordin procedural
- cuprind structura logică a normei juridice

↳ dispoziții tranzitorii:
- cuprind punerea în aplicare a reglementării, prevenind și eliminând eventualele conflicte,
retroactivitatea noii reglementări sau ultraactivitatea celei vechi

↳ dispoziții finale:
- cuprind prevederi legate de intrarea în vigoare sau relații cu reglementări preexistente

f) Formula de atestare a autenticității actului normativ

g) Semnătura reprezentantului legal al emitentului

h) Numărul și data actului normativ

i) Anexele actului normativ:

-părți exterioare legii, dar fac corp comun cu aceasta, având aceeași forță juridică cu cea a actului

5. Elementele de structură ale actului normativ

a) Articolul
b) Paragrafe și alineate

* pt o mai bună sistematizare, articolele se pot grupa în: părți, secțiuni, capitole, titluri.

6. Tehnica sistematizării actelor normative

* principalele forme de sistematizare sunt:

a) încorporarea
b) codificarea
a) Încorporarea:
- formă interioară, inițială de sistematizare
- presupune simpla așezare a actelor normative în raport de criterii exterioare: cronologia,
alfabetice, pe ramuri de dr., pe institutii juridice etc.
* nu reprezintă o operă legislativă pt. că nu prelucrează materialul normativ, nu aduce modificări
* poate fi: - oficială
- neoficială

b) Codificarea:
- formă superioară de sistematizare
- pornește mereu de la principiile generale ale sistemului de drept și ale unei ramuri căutând să
redea, într-un singur act, cu conținut și o formă unitară, cât mai complet și mai închegat toate
normele juridice dintr-o ramură

* acțiunea de codificare constă în:

- prelucrarea întregului material din ramura resp.
- îndepărtarea normelor depășite
- completarea lacunelor legislative
- inovație legislativă

* deși are forță juridică de lege, codul nu este o lege obișnuită;

* codificarea apare din nevoia depășirii unei simple practici cutuminare și reprezintă o revoluție
legislativă

Cap 11: Realizarea dreptului

1. Conceptul realizării dreptului

* este o confruntare a modelului general de conduită, construit de legiutor, cu realitate concretă

* este procesul transpunerii în viață a conținutului normelor juridice, în cadrul căruia oamenii, ca
subiecte de drept. respectă și execută dispoziții normelor iar organele de stat aplică dreptului în
temeiul competenței lor

2. Formele realizării dreptului

* realizarea dreptului îmbracă 2 mari forme:

a) realizarea dreptului prin respectarea și executarea dispozițiilor legale de către cetățeni
b) realizarea dreptului prin aplicarea normelor juridice de către organele de stat și alte
organisme sociale

a) Realizarea dreptului prin activitatea de respectare și executare a legilor:

- această formă de realizare a dreptului implică în deplinirea comandamentelor cuprinse în norme
jurid. prin conformarea față de dispozițiile normative
- ca volum și intensitate această formă de realizare a dreptului este mult mai bogată decât cealaltă
formă
- respectând și executând normele dreptului, cetățenii își valorifică drepturile subiective cu luarea
în considerație și obligațiilor care le incuba

b) Realizarea dreptului prin aplicarea normelor juridice de către autoritățile statului

- aplicarea dreptului constă în elaborarea și realizarea unui sistem de acțiuni statale, în vederea
transpunerii în practică a dispozițiilor și a sancțiunilor normelor de drept.
- spre deosebire de cealaltă formă de realizare care se poate desfășura și în fapt, fară crearea unor
rap. jurid, aplicarea dreptului este nemijlocit legată de nașterea și desfășurarea unor raporturi de
drept în care un sub. este mereu un organ al statului care își exercită competențele potrivit legii
- aplicând dreptul, organele de stat se manifestă ca purtătoare ale atributelor puterii de stat, actele
lor fiind acte de putere cu caracter individual, concret, prin intermediul lor fiind concretizate, în
limita drepturilor, dr. și oblig. unor subiecte de drept în cadrul unor rap. juridice determinate
- prin emiterea actelor de aplicare, organele statului stabilesc suișuri de sancționare

3. Noțiunea și trăsăturile actului de aplicare

- aplicarea dreptului se concretizează într-un rezultat specific - actul de aplicare, care finalizează
activitatea concretă a organului de stat purtător al unei atribuții de putere
- actele de aplicare au un caracter subordonat, derivat sunt elaborate într-un mod diferit de la o
ramură la alta sau chiar în aceeași ramură de dr.
- actul de aplicare își epuizează efectele în momentul adoptării sale de către organul abilitat
- actele de aplicare apar mereu prin voința unilaterală a unui organ al statului
- actul de aplicare devine obligatoriu din moment. comunicării sale părților interesate
- din momentul comunicării actului, curge termenul de contestare a actului de către partea
nemulțumită
- controlul legalității actului de aplicare poate fi ierarhic sau judecătoresc

4. Fazele procesului de aplicare a dreptului

a) stabilirea stării de fapt:

- demers riguros pentru cunoașterea minuțioasă și în profunzime a circumstanței cauzei, pentru a
asigura caracterul temeinic al actului de aplicare

b) alegerea normei de drept:

- organele de aplicare vor proceda la critica normei la selecționarea normei în vederea calificării
juridice exacte a stării de fapt stabilite

c) interpretarea normelor:
- reprezintă determinarea sensului normelor cu privire la cum au fost elaborate și cu privire la
scopul lor
- cuprinde o serie de operațiuni prin care se stabilește sensul normei, în vederea aplicării la cazul
concret
d) aplicarea normei găsite și interpretate la cauza respectivă conducând astfel la elaborarea
și emiterea actului de aplicare
- reprezintă rezultatul unui demers rațional și al unei manifestări de voință a organului de stat, în
baza legii și în vederea aplicării la un caz concret.

Cap 12: Interpretarea normelor juridice

1 . Noțiunea și necesitatea interpretării normelor juridice

* interpretarea presupune explicarea într-o manieră mai clară și mai precisă a normei care este
generală și impersonală
* necesitatea interpretării este justificată de faptul că, în procesul aplicării dr., organul de aplicare
trebuie să clarifice cu toată precizia textul normei juridice, să stabilească compatibilitatea acesteia
în raport cu o anumită situație de fapt și să aplice legea în speță dedusă judecății
* interpretarea este un moment al aplicării dreptului, prin urmare se interpretează norma juridică,
nu dreptul în sine
* orice normă ce urmează a fi aplicată pt. rezolvarea unui caz concret trebuie interpretată

2. Felurile interpretării normelor juridice

a) . Interpretare oficială:
- este obligatorie, fiind numită și interpretare cu forță juridică
- este realizată de organele de stat fie în procesul elaborării fie în procesul aplicării:

↳ în procesul elaborării:
- organele emitente pot publica și acte normative interpretative
- atunci când organul emitent își interpretează propriul act, această interpretare poartă numele de
interpretare autentică
- acest gen de interpretare are caracter legal și general și face corp comun cu actul interpretat,
aplicându-se retroactiv
- în acest caz, constituie o premisă a bunei aplicări a normelor, prin faptul că dă explicație corectă
înțelesului scopului și finalității unui act normativ emis anterior

↳ în procesul aplicării:
- interpretarea cazuală este realizată de instanțe sau organele administrative
- interpretarea dată are forță pentru cauza respectivă și față de participanții la această cauză

b) Interpretarea neoficială:
- nu are forță juridică, se mai numește interpretare doctrinară
- se regăsește în pledoaria avocatului
3. Metodele interpretării juridice

* au ca scop stabilirea:
- sensului exact al normei
- câmpului de aplicabilitate a normei
- efectelor și scopului regulii
- condiționării social-istorice a actului normativ
- finalităților urmărite
- valorilor pe care le promovează construcția sa logică

a) Metoda gramaticală
b) Metoda sistematică
c) Metoda istorică
d) Metoda logică
e) Analogie
f) Metoda teleologica

* în dreptul privat, în caz de lacună a legii, judecătorul este obligat să soluționeze cauza pe baza
unei dispoziții asemănătoare sau a principiilor dr.
* în dreptul penal, funcționează principiul legalității incriminării și al pedepsei, deci nu se poate
folosi interpretarea prin analogie
* în dreptul procesual penal, tăcerea legii nu poate constitui un obstacol în calea realizării justiției
ceea ce face ca suplimentul anlogic să își găsească aplicarea în scopul soluționării proceselor

4. Rezultatele interpretării normelor juridice

* din punct de vedere al rezultatelor interpretării normelor, aceasta poate fi:

a) literală (descriptivă)
b) extensivă
c) restrictivă

Cap 13: Raportul juridic

1 . Premisele raportului juridic

a) norma juridică (premisă generală și abstractă)
b) subiectele de drept (premisă generală și abstractă)
c) faptele juridice (premisă specială și concretă)

* în analiza conceptului de raport juridic distingem între:

- accepțiune de fond - formă de realizare a dreptului
- accepțiunea tehnico-juridică - construcție a gândirii teoretice
2. Definiția raportului juridic

* raportul juridic = acea legătură socială, reglementată de normă, ce conține un sistem de

interacțiune reciprocă între participanți determinați, legătură susceptibilă a fi apărată pe calea
coercițiunii statale
* gen proxim = rap. juridic este o relație socială
* diferență specifică

3. Trăsăturile specifice ale raportului juridic

a) Raportul juridic este un raport social

b) Raportul juridic este un raport de suprastructură
c) Raportul juridic este un raport volițional
d) Raportul juridic este un raport valoric
↳ își găsește concretizarea în valorile esențiale ale societătii
e) Raportul juridic este o categorie istorică
↳ rap. jurid. variază de-a lungul istoriei, în strânsă legătură cu evoluția generală a societății

4. Subiectele raportului juridic

a) Conceptul de subiect de drept:

- omul este singurul în măsură să participe la raport. juridic în calitate de subiect, individual sau
grupați în forme de organizare

b) Capacitatea juridică:
- premisă a calității de sub-de dr.
- aptitudine recunoscută de lege de a avea dr. și obligații juridice
↳ capacitate generală = aptitudine de a participa în calitate de titular de dr. și obligații la orice
raport jurid. fără ca legea să condiționeze această participare de îndeplinirea unor condiții
↳ capacitate specială = posibilitate e recunoscută de lege de a participa ca sub. de drept doar la
anumite rap. pt. care îndeplinește anumite condiții

c) Clasificarea sub. rap. juridice:

* Persoana, subiect de drept.

* Subiecte colective:
- Statul
- Autoritățile publice
- Persoanele juridice

5. Conținutul raportului juridic

* reprezintă ansamblul drepturilor și obligațiilor sub. dintr-un rap. juridic determinat

* drepturile sunt absolute si relative
* obligațiile sunt active si pasive
6. Obiectul raportului juridic

* rep. acțiunile pe care titularul dreptului le poate întreprinde sau le solicită în procesul desfășurării
raportului juridic

7. Faptul juridic

* reprezintă o împrejurare din viața socială care determină efecte juridice, care creează, modifică
sau sting rap. juridice

Cap 14: Răspunderea juridică

1. Noțiune

* declanșarea răspunderii juridice și stabilirea formei concrete de răspundere aparțin unor instanțe
special abilitate, cu competență legală în acest domeniu.
* răspunderea este un fapt social și se rezumă la reacția organizată, instituționalizată pe care o
declanșează o faptă socotită condamnabilă

2. Formele răspunderii juridice

* fiecare ramură a dreptului cunoaște o formă de răspundere specifică, caracterizată prin condiții
specifice de fond și de formă.

a) răspunderea civilă:
- răspundere contractuală
- răspundere delictuală.
- răspundere pentru fapta proprie
- răspundere pentru fapta altor persoane
- răspundere pentru prejudicii cauzate de animale
- răspundere pentru prejudiciul cauzat de lucruri
- răspundere pentru prejudicii cauzate de edificii

b) răspundere penală

c) răspundere disciplinară

d) răspunderea internațională a statelor:

↳ intervine pentru:
- fapte sau acte ilicite
- consecințele prejudiciabile decurgând din activități care nu sunt interzise de dr. internațional,
per-se
3. Condițiile răspunderii juridice

* pentru ca răspunderea juridică să se declanșeze este nevoie de existența cumulativă a

următoarelor condiții:
a) conduită ilicită
b) vinovăția
c) legătura cauzală între faptă și rezultat

a) conduita ilicită :
- reprezintă un comportament - actiune sau înactiune- care nesocotește o prevedere legală

b) vinovăția:
- apare ca o condiție subiectivă a răspunderii juridice reprezentând atitudinea psihică a celui care
comis fapta ilicită
- formele vinovăției:
↳ intenția: directă si indirectă
↳ culpa (neglijența)
↳ praeterintenția (intenția depășită)

c) legătura cauzală:
- apare ca o condiție obiectivă a răspunderii, fiind necesar ca rezultatul ilicit să fie consecința
nemijlocită a acțiunii sale - acțiunea este cauza producerii efectului păgubitor