TRANSFORMAREA OBLIGAȚIILOR CIVILE.

NOVAȚIA
Noțiune. - novaţia este contractul prin care părţile unui raport juridic obligaţional
Reglementare sting obligaţia existentă între ele, înlocuind-o cu o altă obligaţie, ce conţine
un element nou. Novaţia îndeplinește un dublu rol: este un mijloc de
stingere a unei obligaţii, dar şi de transformare a ei într-o altă obligaţie.
Astfel, efectele obligaţiei vechi se transformă în efectele obligaţiei noi,
născută ca efect al novaţiei.
- novația este reglementată de prevederile art. 1609-1614 Cod civil
Formele novației În raport de elementele care se transformă ale obligaţiei vechi, novaţia
poate fi obiectivă şi subiectivă.
a) Novaţia obiectivă(art. 1609 alin. (1) Cod civil) se produce între
creditorul şi debitorul iniţial care schimbă obiectul, cauza sau
modalităţile care o afectează.
- schimbarea obiectului are loc când părţile convin ca în loc de o sumă de
bani, debitorul să execute o altă prestaţie;
- schimbarea cauzei are loc când cumpărătorul unui bun convine cu
vânzătorul să păstreze suma respectivă cu titlu de împrumut. Astfel,
cumpărătorul rămâne debitorul aceleiaşi persoane (vânzător), pentru
aceeaşi sumă, dar nu cu titlu de preţ, ci de împrumut (obligaţia are drept
cauză un nou contract – contractul de împrumut).
- schimbarea modalităţilor se face prin înlocuirea condiţiei ce afecta
obligaţia iniţială de o nouă condiţie cu o obligaţie pură şi simplă.

b) Novaţia subiectivă(art. 1609 alin. (2) și (3) Cod civil) presupune

schimbarea creditorului sau a debitorului raportului juridic
obligaţional.
- novaţia prin schimbare de debitor se realizează când un terţ se angajează
faţă de creditor să plătească datoria, fără a fi necesar şi consimțământul
debitorului iniţial (art. 1609 alin. (2) Cod civil).
- novaţia prin schimbarea de creditor constă în substituirea unui nou
creditor celui vechi. Debitorul va fi eliberat faţă de creditorul iniţial şi, prin
novaţie, obligat faţă de noul creditor(art. 1609 alin. (3) Cod civil).
Condițiile -novaţia, fiind un contract, trebuie să îndeplinească toate condiţiile
novației generale de validitate a oricărui contract: capacitate, consimţământ,
obiect determinat și licit, cauză licită și morală, cerințe prevăzute de art.
1179 Cod civil și dezvoltate în art. 1178-1240 Cod civil (condiții de fond),
art. 1240-1245 (condiții de formă) și art. 1246-1265 (referitoare la
nulități). Cu privire la capacitatea de a nova a părţilor, art. 1129 Cod civ.
dispune: „novaţia nu se operează decât între persoane capabile de a
contracta”, deci între persoane cu capacitate de exerciţiu.
- pe lângă condiţiile generale, pentru a exista novaţia, se cer îndeplinite şi
unele condiţii speciale:
a) să existe o obligaţie veche valabilă (obligația inițială de care face
vorbire art. 1609 alin. (1) Cod civil), care urmează să fie stinsă prin
novaţie. Astfel:
- nu poate face obiect al novaţiei o obligaţie nulă absolut. În ceea ce
privește obligațiile lovite de nulitate relativă, având în vedere că acestea
pot fi confirmate, prin novație obligația nulă relativ va putea fi confirmată
și transformată într-o obligație nouă valabilă;
- obligaţia naturală (imperfectă), ca efect al novaţiei, poate fi transformată
într-o obligaţie civilă perfectă, acesta urmând a fi înzestrată prin efectul
novației cu posibilitatea garantării executării obligației printr-o acțiune în
justiție;
- obligaţia afectată de condiţie poate face obiect al novaţiei, însă noua
obligaţie va fi supusă condiţiei, exceptând cazul în care părţile se înţeleg
cu noua obligaţie să fie pură şi simplă.
b) prin acordul părților să se nască o obligaţie valabilă.
- dacă noua obligaţie este nulă absolut, raportul juridic obligaţional nu s-
a transformat şi continuă să subziste vechea obligaţie. Dacă noua obligaţie
este anulabilă, nulitatea poate fi acoperită prin confirmare, expres sau
tacit, iar novaţia se consolidează retroactiv.
- Stingerea obligației inițiale este condiționată, așadar ne nașterea unei
obligații noi valabile.
- Dacă obligația nouă va fi desființată ca urmare a rezoluțiunii sau ca
urmare a desființării de comun acord, novația își pierde efectele, iar
vechea obligație rămâne în ființă, ca și când niciodată nu ar fi fost
transformată.
c) noua obligaţie trebuie să aibă un element nou faţă de vechea
obligaţie.
- elementul nou poate consta în: schimbarea obiectului, a cauzei sau a
uneia dintre părţi, ori în adăugarea sau înlăturarea unei condiţii.
d) să existe intenţia expresă a părților de a nova (animus novandi).
- intenţia de a nova este de esenţa novaţiei, deoarece în lipsa ei, chiar dacă
există celelalte condiţii, novaţia nu operează.
- voinţa părţilor de a nova trebuie să fie expres prevăzută în convenţia
părţilor, adică în contractul de novație. În acest sens dispune şi art. 1610
 Cod civ.: „novaţia nu se prezumă. Intenția de a nova trebuie să fie
neîndoielnică.” Astfel, în reglementarea Codului civil, intenția de a nova
reprezintă un element esențial al novației, lipsa intenție de a nova făcând
ca novația să nu existe.
- în materia probei intenției de a nova, Codul civil actual a preluat
concepția Codului civil de la 1864, potrivit cu care intenția de a nova nu se
prezumă, intenția părților de a nova trebuind să fie neîndoielnică. Novația
va trebui probată de cel care susține existența acesteia, putând fi folosit
orice mijloc de probă prevăzut de lege pentru faptul juridic.
Efectele novației Ca mijloc de transformare a obligaţiilor, novaţia produce următoarele
efecte:
- efectul extinctiv, care presupune stingerea obligației inițiale și
- efectul constitutiv, care presupune nașterea noii obligații. Aceste
două efecte atrag importante consecințe juridice, după cum vom arăta
în cele ce urmează:
- garanțiile creanței novate.
-art. 1611 Cod civil instituie regula potrivit căreia stingerea obligației
asumate de către debitor reprezintă pierderea pentru creditor a
garanțiilor asupra bunurilor debitorului său. Norma legală avută în vedere
are caracter supletiv, astfel fel încât părțile vor putea stabili contrariul.
- astfel, ”ipotecile care garantează creanța inițială nu vor însoți noua
creanță decât dacă aceasta s-a prevăzut în mod expres”(art. 1611 alin. (1)
Cod civil).
- alin. (2) al aceluiași articol stabilește că ”în cazul novației prin schimbarea
debitorului, ipotecile legate de creanța inițială nu subzistă asupra
bunurilor debitorului inițial fără consimțământul acestuia din urmă și nici
nu se strămută asupra bunurilor noului debitor fără acordul său”. Potrivit
textului de lege anterior citat, există posibilitatea transferului garanțiilor
în cazul unei novații prin schimbarea debitorului, dacă debitorul inițial își
dă acordul în acest sens, Codul civil permițând așadar menținerea unor
efecte ale obligației vechi, modificate prin aducerea lor într-un raport
juridic obligațional nou.
- în ceea ce privește cazul în care novația se produce între creditor și unul
dintre codebitorii solidari, Codul civil prevede în art. 1611 alin. (3) faptul
că ipotecile ce însoțeau creanța novată vor fi transferate numai asupra
bunurilor aceluia dintre codebitorii care contractează datoria nouă.
- mijloacele de apărare (art. 1612 Cod civil).
 - noul debitor nu va putea opune creditorului mijloacele de apărare pe
care le avea împotriva debitorului inițial și nici mijloacele pe care debitorul
inițial le avea împotriva creditorului, exceptând situația în care debitorul
poate invoca nulitatea absolută a actului din care s-a născut obligația
inițială (excepția instituită de Cod se referă la invocarea mijloacelor pe
care debitorul inițial le avea împotriva creditorului).
- așadar, regula este că noul debitor nu va putea opune creditorului
mijloacele de apărare pe care debitorul inițial le avea la îndemână în
temeiul obligației stinse, cu excepția posibilității de a invoca nulitatea
absolută a actului din care s-a născut obligația inițială. Aceasta nu este însă
o excepție veritabilă, întrucât, potrivit dispozițiilor generale în materia
nulității, declararea nulității absolute poate fi cerută de orice persoană
interesată, pe cale de acțiune sau de excepție. Vorbim, așadar, de un drept
propriu, nu de un drept legat de creanța stinsă prin novație.
- efectele novației asupra debitorilor solidari și fideiusorilor (art.
1613 Cod civil).
- în cazul pluralității de debitori inițiali dintre care doar unul dintre aceștia
contractează noua obligație, stingerea obligației vechi îi va libera pe
debitorii care nu contractează obligația novată, față de creditor. Ei rămân
însă obligați față de debitorul care s-a angajat în obligația nouă pentru
partea ce le revine din datorie. În ceea ce îi privește pe fideiusori, aceștia
vor fi liberați de obligația de garanție constituită în favoarea debitorului
principal.
- art. 1613 alin. (2) instituie o măsură de protecție în favoarea creditorului,
în sensul că în cazul în care acesta a solicitat acordul codebitorilor sau al
fideiusorilor pentru ca ei să rămână în continuare și față de noua obligație,
iar aceștia nu își exprimă acordul, creanța inițială va subzista, codebitorii
sau fideiusorii rămânând obligați în temeiul vechiului raport obligațional.
- efectele novației asupra creditorilor solidari (art. 1614 Cod civil).
În caz de pluralitate de creditori, novația consimțită de unul dintre aceștia
va fi opozabilă celorlalți creditori numai pentru partea din creanță ce
revine creditorului care a consimțit la novație. Altfel spus, debitorul va fi
ținut în continuare față de creditorii care nu au consimțit la novație, în
temeiul obligației vechi.
STINGEREA OBLIGAȚIILOR CIVILE

Reglementare. Codul civil reglementează în art. 1615 modurile de stingere a obligațiilor

Enunțare civile, prevăzând că „Obligaţiile se sting prin plată, compensaţie,
 confuziune, remitere de datorie, imposibilitate fortuită de executare,
precum și prin alte moduri expres prevăzute de lege.”
Precizare
În privinţa enumerării plății printre modurile de stingere a obligațiilor se
impune o precizare și anume că plata reprezintă într-adevăr un mijloc de
stingere a oricărei obligaţii, dar constă în realizarea creanţei prin
executarea prestaţiei de către debitor. Motivul pentru care plata este
analizată la executarea voluntară a obligațiilor civile este dat și de
reglementarea Codului civil care a ales să facă reglementarea plății în
materia executării obligațiilor civile și nu în materia stingerii acestora.
-modurile de stingere a obligațiilor civile la care ne vom referi în cele ce
urmează sunt: compensația, confuziunea, remiterea de datorie și
imposibilitatea fortuită de executare.
Mijloacele juridice prin care obligațiile civile se sting se pot clasifica după
următoarele criterii:
a) în funcție rolul voinţei părţilor, distingem:
- mijloace voluntare, când stingerea s-a produs prin voinţa
părţilor: remiterea de datorie, compensaţia voluntară;
- mijloace prin care obligația se stinge fără voința părților:
confuziunea, imposibilitatea fortuită de executare.
b) după cum stingerea obligaţiei a dus la realizarea creanţei:
- mijloace de stingere care duc la realizarea creanţei;
- mijloace de stingere care nu duc la realizarea creanţei
creditorului: remiterea de datorie, imposibilitatea fortuită de
executare.
Compensația. Compensaţia este un mod de stingere a două obligaţii reciproce, până la
Noțiune. concurenţa celei mai mici dintre ele. Compensaţia apare ca o dublă plată,
Domeniu de realizată printr-o singură operaţiune juridică. Astfel:
aplicare - dacă obligaţiile sunt egale ca valoare, se sting în întregime;
- dacă obligaţiile nu sunt egale ca valoare, datoriile se sting până
la concurenţa celei mai mici.
- De regulă, compensaţia este un mod de stingere a oricăror obligaţii,
indiferent de izvorul lor și care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită
cantitate de bunuri fungibile de același fel (art. 1617 alin. (1) Cod civil).
● Cazurile în care compensația nu operează
- dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1617 Cod civil, adică să
existe datorii reciproce, certe, lichide și exigibile, intervine compensația.
 - cu toate acestea, art. 1618 Cod civil stabilește anumite cazuri în care
compensația nu operează:
- creanța rezultată dintr-un act făcut cu intenția de a păgubi nu va
putea fi stinsă prin compensație (art. 1618 lit. a) Cod civil);
- datoria ce are ca obiect restituirea bunului dat în depozit sau cu
titlu de comodat exclude, de asemenea, operarea compensației (art. 1618
lit. b) Cod civil;
- dacă datoria are ca obiect un bun insesizabil (art. 1618 lit. c) Cod
civil).
Formele Compensaţia poate fi legală – când operează în temeiul şi în condiţiile
compensației. legii, convenţională – când operează prin convenţia părţilor;
Enunțare judecătorească – când operează prin hotărârea instanţei judecătoreşti.
Compensația În virtutea art. 1617 alin. (1) Cod civil, „compensaţia operează de plin drept
legală de îndată ce există două datorii certe, lichide și exigibile, oricare ar fi
izvorul lor, și care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de
bunuri fungibile de aceeași natură” .
● Condiţii. Pentru a opera compensaţia legală se cer a fi îndeplinite
anumite condiţii, respectiv:
 datoriile să fie reciproce. Raporturile obligaționale trebuie să
existe între aceleași persoane, adică fiecare trebuie să aibă atât
calitatea de debitor cât și calitatea de creditor. Raporturile
trebuie să existe simultan, adică obligațiile să existe la momentul
invocării compensației legale.
 creanţele să aibă ca obiect sume de bani sau bunuri fungibile de
aceeaşi natură. Aceasta deoarece, prin compensaţie, creditorii
reciproci trebuie să se afle în aceeaşi situaţie cu cea în care s-ar
fi efectuat plata.
 creanţele ce urmează a se compensa să fie certe, lichide şi
exigibile.
- creanţa este certă atunci când existenţa ei nu este discutabilă din punct
de vedere juridic, respectiv nu există nici un fel de incertitudine asupra ei.
- creanţa este lichidă atunci când este determinată cu exactitate valoarea
ei.
- creanţa este exigibilă dacă a ajuns la scadenţă sau când debitorul este
decăzut din beneficiul termenului. Compensaţia nu poate opera dacă una
dintre obligaţii este afectată de un termen, deoarece debitorul nu poate
fi obligat să plătească înainte de termen.
- termenul de graţie nu împiedică compensaţia deoarece reprezintă o
favoare acordată de instanţă debitorului până la executarea silită a
obligaţiei (art. 1619 Cod civil).
● Imputația. În cazul în care mai multe obligații sunt susceptibile de
compensare, se vor avea în vedere dispozițiile legale privitoare la
imputația plății. Așadar, potrivit dispozițiilor art. 1509 Cod civil referitoare
la imputația plății aplicabile și compensației:
- se vor compensa cu prioritate datoriile ajunse la scadență;
- în primul rând, se vor considera compensate datoriile
negarantate sau cele pentru care creditorul are cele mai puține
garanții;
- compensația se va produce asupra datoriilor mai oneroase
pentru debitor;
- dacă datoriile sunt în aceeași măsură ajunse la scadență,
garantate și oneroase, se vor compensa datoriile mai vechi.
● Invocarea compensației de către fideiusor. Potrivit art. 1621 alin. (1)
Cod civil, fideiusorul va avea posibilitatea să opună în compensație
creanța pe care debitorul principal o dobândește împotriva obligației
garantate. Așadar, fideiusorul va putea refuza plata solicitată de creditor
invocând stingerea obligației prin compensație cu creanța dobândită de
debitor împotriva creditorului obligației garantate prin fideiusiune.
Potrivit art. 1621 alin. (2) prevede că debitorul principal nu va putea opune
creditorului său compensația cu privire la datoria creditorului față de
fideiusor deoarece datoriile nu sunt reciproce, raporturile obligaționale
nefiind stabilite între aceleași persoane pentru a putea opera
compensația.
● Efectele compensației.
- stinge datoriile reciproce, până la concurența celei mai mici
dintre datorii;
- compensația apare ca o plată dublă;
- când între părțile care invocă compensația există mai multe
datorii, se aplică regulile imputației plății, așa cum am arătat;
- fideiusorul poate opune creditorului în compensație creanța
pe care debitorul principal o dobândește împotriva obligației
garantate;
- debitorul care, fiind terț poprit, dobândește o creanță asupra
creditorului popritor nu poate opune compensația împotriva acestuia
din urmă (art. 1622 alin. (2) Cod civil);
 - debitorul care putea opune compensația și care a plătit
datoria nu se mai poate prevala, în detrimentul terților, de privilegiile
sau ipotecile creanței sale (art. 1622 alin. (3) Cod civil);
- dacă debitorul acceptă pur și simplu cesiunea sau ipoteca
asupra creanței consimțită de creditorul său unui terț, compensația pe
care debitorul ar fi putut să o opună creditorului său nu mai poate fi
invocată împotriva terțului (art. 1623 alin. (1) Cod civil);
- cesiunea sau ipoteca pe care debitorul nu a acceptat-o, dar
care i-a devenit opozabilă, nu împiedică decât compensația datoriilor
creditorului inițial care sunt ulterioare momentului în care cesiunea
sau ipoteca i-au devenit opozabile (art. 1623 alin. (2) Cod civil)
Precizare:
Părțile pot renunța, expres sau tacit la compensație, în conformitate cu
dispozițiile art. 1617 alin. (3) Cod civil, fără a exista posibilitatea renunțării
la compensație în detrimentul drepturilor dobândite de un terț (art. 1622
alin. (1) Cod civil)- ca aplicații se rețin prevederile art. 1622 alin. (2) și art.
1622 alin. (3) Cod civil.
Compensația - compensaţia convenţională operează prin convenţia părţilor, atunci când
convențională nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a opera
compensaţia legală.
- ea stinge creanţele reciproce precum şi accesoriile şi garanţiile ce le
însoţesc de la data încheierii convenţiei părţilor cu privire la compensaţie.
- cu toate că această formă nu este expres reglementată, nimic nu
împiedică părțile să stabilească, de exemplu, compensația datoriilor
reciproce care nu au ajuns la scadență.
Compensația -când datoriile reciproce nu sunt lichide sau nu au ca obiect bunuri
judecătorească fungibile, unul dintre creditorii reciproci poate cere instanţei să aprecieze
şi să dispună stingerea datoriilor.
- obligaţiile se sting până la concurenţa celei mai mici, împreună cu
garanţiile şi accesoriile ce le însoţesc, de la data urmăririi definitive şi
irevocabile a lichidării judecătoreşti prin care s-a depus compensaţia.
- în situația în care cererea principală și cererea reconvențională sunt
întemeiate și fiecare debitor este în același timp și creditor al celeilalte
părți, instanța pronunța compensația datoriilor existente în părțile
implicate în litigiu.
- în ipoteza în care nu sunt îndeplinite condițiile pentru o opera
compensația legală, art. 1617 alin. (2) Cod civil prevede faptul că ”o parte
 poate cere lichidarea judiciară a unei datorii pentru a putea opune
compensația”.
Confuziunea. - potrivit art. 1624 Cod civil, ”Atunci când, în cadrul aceluiași raport
Noțiune. obligațional, calitățile de debitor și creditor se întrunesc în aceeași
Domeniu de persoană, obligația se stinge de drept prin confuziune. Confuziunea nu
aplicare operează dacă datoria și creanța se găsesc în același patrimoniu, dar în
mase de bunuri diferite.”
- astfel, în cazul confuziunii, creditorul devine propriul său debitor, calităţi
incompatibile ce fac imposibilă executarea prestaţiei, motiv pentru care
obligația se stinge prin confuziune.
- confuziunea poate opera în cazul tuturor obligaţiilor, indiferent de
natura lor contractuală sau extracontractuală. Cu toate acestea,
confuziunea nu va opera dacă datoria și creanța se găsesc în același
patrimoniu, dar în mase de bunuri diferite.
Efectele -prin confuziune se stinge obligaţia, şi odată cu ea, se sting toate garanțiile
confuziunii și accesoriile acesteia.
- Codul civil stabilește anumite efecte ale confuziunii asupra ipotecii și
asupra fideiusiunii, precum și efectele acesteia față de terți.
- în ceea ce privește efectele confuziunii asupra ipotecii constituite, art.
1625 Cod civil prevede: ”Ipoteca se stinge prin confuziunea calităților de
creditor ipotecar și de proprietar al bunului ipotecat. Ea renaște dacă
creditorul este evins din orice cauză independentă de el”. Prin situația
instituită de articolul citat mai sus, confuziunea intervine, prin întrunirea
în aceeași persoană, a calității de creditor ipotecar și proprietar, în acest
caz setingându-se prin confuziune dreptul real accesoriu de ipotecă. Ca un
exemplu în susținerea acestei ipoteze se poate da cazul cumpărătorului
unui imobil ipotecat care folosește suma de bani ce exprimă prețul acelui
imobil pentru a-l plăti pe un creditor ipotecat al vânzătorului; astfel,
cumpărătorul se subrogă în dreptul creditorului ipotecar pe care l-a plătit
dobândintd dreptul de ipotecă asupra propriului bun, iar confuziunea
operează între calitatea de debitor și creditor în ceea ce privește acțiunea
ipotecară.
- alin. (2) al art. 1625 Cod civil prevede renașterea ipotecii în cazul în care
cauza care a provocat confuziunea încetează, Codul civil stabilind că în
cazul în care creditorul este evins din orice cauză independentă de el,
ipoteca ”reînvie”.
- cu privire la efectele confuziunii față de fideiusiune, art. 1626 Cod civil
prevede următoarele: ”confuziunea ce operează prin reunirea calităților
 de creditor și debitor profită fideiusorilor. Cea care operează prin reunirea
calităților de fideiusor și creditor ori fideiusor și debitor principal nu stinge
obligația principală”.
- altfel spus, prin reunirea calităților de creditor și debitor în aceeași
persoană se pune capăt fideiusiunii, în timp ce reunirea calităților de
fideiusor și creditor sau fideiusor și debitor va stinge fideiusiunea, dar nu
va avea niciun efect asupra obligației principale.
- în cazul în care, după reunirea calității de debitor și creditor în aceeași
persoană, persoana în care au fost întrunite cele două calități nu va mai
putea solicita plata de la fideiusor, deoarece acesta din urmă se va putea
îndrepta cu acțiune în regres pentru recuperarea sumei plătite.
- art. 2314 Cod civil reglementează un caz special, acela al confuziunii
calității de debitor principal și de fideiusor, când aceștia devin moștenitori
unul față de celalalt. În acest caz, acțiunea creditorului nu va fi stinsă nici
față de debitorul principal nici față de persoana care l-a garantat la rândul
său pe fideiusor.
- referitor la efectele confuziunii față de terți, aceasta nu va afecta
drepturile dobândite anterior de terți asupra creanței stinse prin
confuziune (art. 1627 Cod civil). Spre exemplu, putem presupune că există
un contract de locațiune încheiat între locator și locatar. Cu acordul
locatarului, bunul este dat în sublocațiune. Dacă intervine confuziunea
calității de locatar și locator în aceeași persoană, raportul obligațional de
locațiune încetează. Cu toate acestea, sublocațiunea, consimțită de
locatar, va continua să existe, confuziunea neafectând în niciun mod
dreptul dobândit de sublocatar.
Remiterea de - remiterea de datorie este operaţiunea juridică prin intermediul căreia
datorie. Noțiune. creditorul îl liberează de debitor de executarea obligației sale. Remiterea
Forme de datorie reprezintă un act juridic de renunțare, manifestat de creditor
față de un drept de creanță pe care îl are împotriva debitorului.
- potrivit art. 1629 alin. (2) Cod civil, remiterea de datorie poate fi de două
feluri: totală sau parțială, regula instituită de Cod fiind a aceea că
remiterea este totală, norma fiind supletivă, părțile putând stabili și o
remitere parțială. Art. 1630 Cod civil prevede că remiterea de datorie
poate fi expresă sau tacită, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.
Condițiile -când remiterea de datorie se face prin acte între vii, ea reprezintă de fapt
remiterii de o donație și pentru a fi valabilă, trebuie îndeplinite condițiile cerute de
datorie lege cu privire la validitatea contractului de donație. Nu se cere însă forma
autentică a actului prin care se face remiterea de datorie, deoarece
 remiterea de datorie reprezintă o donație indirectă fiind supusă regulilor
din materia acestui contract;
- remiterea de datorie se poate face și prin acte mortis causa; în acest caz,
remiterea de datorie va trebui să îndeplinească cerințele de fond și de
formă ale testamentului;
- dovada remiterii de datorie se face în condițiile art. 1499 Cod civil,
respectiv cu orice mijloc de probă, prin asemănare cu proba plății;
- în ceea ce privește renunțarea expresă la un privilegiu sau la o ipotecă
făcută de creditor, aceasta nu prezumă remiterea de datorie în privința
creanței garantate.
Efectele remiterii -prin remiterea de datorie se stinge obligația principală împreună cu
de datorie garanțiile și accesoriile care o însoțeau, față de dispozițiile art. 1629, 1633
alin. (1) Cod civil;
- în cazul remiterii de datorie față de un fideiusor (art. 1633 Cod civil),
debitorul principal va rămâne în continuare obligat;
- dacă există mai mulți fideiusori, iar remiterea de datorie se face numai
față de unul dintre aceștia, ceilalți vor rămâne obligați în continuare să
garanteze pentru tot, cu includerea părții celui iertat de datorie, numai
dacă fideiusorii care rămân obligați consimt la liberarea fideiusorului față
de care se face remiterea de datorie;
- în cazul în care fideiusorii care rămân obligați nu consimt la garantarea
întregii datorii, atunci ei vor rămâne să garanteze partea rămasă după
scăderea părții celui liberat de creditor.
- în cazul în care creditorul îl liberează pe un fideiusor de la care a primit o
prestație în vederea remiterii de datorie (remitere cu titlu oneros), atunci
prestația primită de creditor se va imputa asupra datoriei principale, astfel
încât fideiusorii care rămân obligați în continuare vor garanta pentru
datoria rămasă după scăderea prestației efectuate de fideiusorul liberat.
Imposibilitatea -obligaţia debitorului se poate stinge atunci când executarea ei a devenit
fortuită de imposibilă datorită unui caz fortuit, unui caz de forţă majoră ori a unor alte
executare. evenimente asimilate acestora, produse înainte ca debitorul să fi fost pus
Noțiune în întârziere. În egală măsură, debitorul este liberat și atunci când cu toate
că se află în întârziere, creditorul nu ar fi putut să beneficieze de
executarea obligației din cauza forței majore, a cazului fortuit sau a altor
evenimente asimilate acestora, exceptând situația în care debitorul și-a
asumat riscul producerii acestor eveniment.
- în caz de imposibilitate temporară de executare a obligației, executarea
se va suspenda pentru un termen rezonabil, termenul urmând a fi apreciat
 în funcție de durata și urmările evenimentului care au făcut executarea
imposibilă. Debitorul va fi ținut să facă dovada imposibilității de executare.
- creditorul trebuie să fie notificat cu privire la existența evenimentului
care împiedică executarea sau o face imposibilă. Debitorul va răspunde de
prejudiciile cauzate creditorului prin faptul neajungerii notificării la
creditor într-un termen rezonabil de la data la care debitorul a luat
cunoștință de cauza care face executarea imposibilă.
- dacă obligația are ca obiect bunuri de gen, debitorul nu va putea invoca
imposibilitatea fortuită de executare, deoarece bunurile de gen sunt
fungibile și pot fi înlocuite unele cu altele în executarea unei obligații. Cu
privire la bunurile de gen, cu titlu excepțional s-ar putea stinge obligația
ca efect al imposibilității fortuite de executare dacă ar pieri fortuit toate
bunurile ce au făcut obiectul obligației sau dacă acestea ar fi scoase,
pentru motive obiective, din circuitul civil.
Efectele - stinge obligația împreună cu accesoriile și garanțiile ce o însoțeau;
imposibilității - dacă imposibilitatea este temporară, ea suspendă executarea obligației
fortuite de până la încetarea evenimentului ca face imposibilă executarea;
executare - în privința obligațiilor contractuale, imposibilitatea fortuită de executare
are ca efect desființarea contractului, cu aplicarea dispozițiilor privind
suportarea riscului contractual.