TRANSMITEREA OBLIGAȚIILOR CIVILE

I. Prezentare teoretică
Noțiune - Obligațiile civile pot forma obiectul unor modificări în structura
raportului obligațional inițial. Așa cum am dezvoltat anterior, raporturile
de obligații sunt raporturi dinamice care la un moment dat pot presupune
anumite modificări față de momentul nașterii lor.
- Transmiterea patrimoniului unei persoane poate avea loc în
integralitatea sa doar la decesul persoanei fizice sau, după caz, la încetarea
persoanei juridice. În aceste situații vorbim despre transmisiune
patrimonială a drepturilor și obligațiilor cu caracter pecuniar ce au
aparținut defunctului sau persoanei juridice care și-a încetat existența.
- Drepturile și obligațiile patrimoniale ale unei persoane pot face în mod
particular și obiectul transmisiunii prin acte între vii, despre aceste moduri
de transmitere urmând a fi tratate în cele ce urmează, reprezentând
interes în materia teoriei obligațiilor civile.
Transmisiunea sau transmiterea obligațiilor civile prin acte inter vivos
are în vedere operațiunea juridică în temeiul căreia, ca urmare a voinței
părților contractante sau ca efect al legii, latura activă sau latura pasivă
a obligațiilor se transmite de la creditor sau de la debitor unei alte
persoane.
Enunțare Legea reglementează ca mijloace de transmitere a obligațiilor civile
cesiunea de creanță, subrogația și preluarea datoriei.
Cesiunea de Cesiunea de creanţă este convenția prin care creditorul cedent transmite
creanță. Noțiune cesionarului o creanță împotriva unui terț. Deşi contractul se încheie între
creditor (titular al dreptului de creanţă) şi persoana căreia i se transmite
creanţa, cesiunea implică trei persoane: creditorul care transmite creanţa,
denumit cedent; terţul căruia i se transmite creanţa, denumit cesionar;
debitorul creanţei ce se transmite, numit debitor cedat.
Ca efect al cesiunii, noul creditor al debitorului cedat va fi cesionarul.
Reglementare. Codul civil reglementează cesiunea de creanță în art. 1566-1592.
Domeniu de Dispozițiile Codului civil stabilesc creanțele care nu sunt supuse cesiunii,
aplicare respectiv: ”dispozițiile prezentului capitol nu se aplică: transferului
creanțelor în cadrul unei transmisiuni universale sau cu titlu universal și
transferului titlurilor de valoare și altor instrumente financiare, cu excepția
dispozițiilor secțiunii a II-a din prezentul capitol” – art. 1566 alin. (2) Cod
civil.
 Astfel, suplimentar față de creanțele exceptate de la cesiune de
prevederile art. 1566 alin. (2) Cod civil, nu pot face obiectul cesiunii de
creanță următoarele categorii de creanțe:
- creanțele care sunt declarate prin lege netransmisibile. Spre exemplu,
art. 2258 Cod civil prevede faptul că ”drepturile creditorului întreținerii nu
pot fi cedate sau supuse urmăririi”. Un alt exemplu de incesibilitate legală
este prevăzut de art. 514 alin. (3) Cod civil care reglementează dreptul
corelativ al obligației de întreținere care izvorăște din lege. De asemenea,
dreptul de uz și dreptul de abitație, dezmembrăminte ale dreptului de
proprietate privată, nu pot face obiectul cesiunii, potrivit art. 752 Cod civil;
- creanțele care au ca obiect altă prestație decât plata unei sume de bani
dacă prin cesiune obligația devine, în mod substanțial, mai oneroasă (art.
1569 alin. (2) Cod civil);
- creanțele declarate ca inalienabile de către părți, dacă există un interes
legitim în acest sens (art. 1570 Cod civil). În privința inalienabilității
convenționale, prevederile Codului civil stabilesc anumite precizări, după
cum urmează: cesiunea care este interzisă sau limitată prin convenția
încheiată între cedent și debitor nu produce efecte în privința debitorului
decât dacă: a) debitorul a consimțit la cesiune; b) interdicția nu este
expres menționată în înscrisul constatator al creanței, iar cesionarul nu a
cunoscut și nu trebuia să cunoască existența interdicției la momentul
cesiunii; c) cesiunea privește o creanță ce are ca obiect o sumă de bani.
Cele indicate mai sus nu limitează răspunderea cedentului față de debitor
pentru încălcarea interdicției de a ceda creanța.
- Toate celelalte drepturi de creanță pot fi supuse cesiunii, în virtutea
dispozițiilor legale mai sus indicate.
Formele cesiunii - Dispozițiile Codului civil disting între cesiunea cu titlu oneros și cesiunea
de creanță cu titlu gratuit. Distincția reglementată de art. 1567 Cod civil prezintă o
importanță deosebită din perspectiva condițiilor pe care cele două forme
ale cesiunii trebuie să le îndeplinească. Astfel, potrivit normelor legale în
vigoare, cesiunea de creanță poate fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.
Acest criteriu de clasificare are în vedere scopul urmărit de părți la
încheierea contractului de cesiune
- cesiunea cu titlu oneros nu trebuie să îndeplinească nicio condiție de
formă, fiind valabilă și producând efecte între părți prin simplul acord de
voință al părților. În cazul cesiunii cu titlu oneros, dispozițiile din materia
transmiterii dreptului de creanță se completează în mod corespunzător cu
cele din materia contractului de vânzare sau, după caz, cu cele care
 reglementează orice altă operațiune juridică în cadrul căreia părțile au
convenit să se execute prestația constând în transmiterea unei creanțe –
art. 1567 alin. (3) Cod civil.
- cesiunea cu titlu gratuit, fiind o donație, trebuie să fie încheiată în formă
autentică, așa cum prevede art. 1011 Cod civil, nerespectarea formei
autentice atrăgând nulitatea absolută a contractului. În acest sens sunt
dispozițiile art. 1567 alin. (2) Cod civil care prevăd că prederile din materia
transmiterii creanțelor se completează, în privința cesiunii cu titlu gratuit,
cu dispozițiile din materia contractului de donație.
-În funcție de obiectul urmărit, cesiunea de creanță poate fi totală sau
parțială.
- cesiunea totală presupune transmiterea dreptului de creanță în
integralitatea sa;
- cesiunea parțială presupune cedarea doar a unei părți din dreptul de
creanță. Cesiunea parțială poate opera în cazul creanțelor privitoare la o
sumă de bani (art. 1571 alin. (1) Cod civil), în timp ce creanțele care au ca
obiect o altă prestație decât o sumă de bani nu pot face obiectul unei
cesiuni parțiale decât dacă obligația este divizibilă iar ca efect al cesiunii,
obligația nu devine, în mod substanțial, mai oneroasă pentru debitor (art.
1571 alin. (2) Cod civil);
Condițiile cesiunii -Cesiunea de creanţă este un contract, şi prin urmare trebuie să
îndeplinească toate condiţiile de valabilitate ale contractului (obiect,
cauză, consimţământ, capacitate). Așadar, cesiunea de creanță va trebui
să îndeplinească toate cerințele impuse de art. 1179 alin. (1) referitoare la
capacitate, consimțământ, obievct determinat și licit, cauza licită și morală
și alin. (2), referitor la forma cesiunii, în măsura în care aceasta este
impusă de lege, art. 1178-1245 referitoare la condițiile de valabilitate și
art. 1246-1265 referitoare la nulități.
- Având în vedere că prin cesiune se pot realiza și alte operațiuni juridice,
cum ar fi vânzarea-cumpărarea, darea în plată, donația, cesiunea ve trebui
să îndeplinească și condițiile de validitate ale acestor contracte, în măsura
în care pentru încheierea valabilă este necesară îndeplinirea unor condiții
speciale.
- Fiind un contract consensual, cesiunea de creanță se încheie în mod
valabil prin simplul acord de voință al părților, respectiv al cedentului și
cesionarului, consimțământul debitorului cedat nefiind cerut de lege,
având în vedere faptul că el nu este parte a contractului. În caz de cesiune
 cu titlu gratuit, contractul nu mai este consensual, ci va fi un contract
solemn în forma autenticității, astfel cum am menționat anterior.
- Astfel cum reiese din dispozițiile legale care reglementează forma
cesiunii, situațiile în care o anumită formă este cerută ad validitatem sunt
excepționale. În general, operează principiul consensualismului –
consimțământul cedentului și cesionarului fiind suficiente pentru
transferul dreptului de creanță. De aceea, conform art. 1573 alin. (1) Cod
civil, ”creanța este cedată prin simpla convenție a cedentului și
cesionarului, fără notificarea debitorului”. Prin excepție însă, acest
transfer al creanței nu se poate produce dacă creanța este legată în mod
esențial de persoana creditorului (obligație intuitu personae sub aspectul
său activ). În acest caz, o condiție a tranferului creanței constă în
consimțămâtul debitorului cedat (art. 1573 alin. (2) Cod civil)
Formalități de Între cedent și cesionar, cesiunea produce efecte din momentul exprimării
opozabilitate față acordului de voințe, asemenea oricărui contract civil. În schimb, pentru ca
de terți. Enunțare cesiunea de creanţă să fie opozabilă terţilor, din care face parte şi
debitorul cedat, trebuie îndeplinite anumite formalităţi de publicitate,
după cum urmează: comunicarea cesiunii, acceptarea cesiunii, înscrierea
în arhivă, cererea de chemare în judecată și înscrierea în cartea funciară
(1578-1580 Cod civil). Față de fideiusor, formalitățile de publicitate sunt
reglementate de prevederile art. 1581 Cod civil.
Acceptarea Acceptarea cesiunii de creanță de către debitor are loc în condițiile art.
cesiunii 1578 alin. (1) Cod civil. Potrivit textului de lege menționat, singura cerință
pe care trebuie să o îndeplinească înscrisul privind acceptarea trebuie să
fie data certă a acestuia. Data certă a înscrisului se dobândește în
condițiile art. 272 Cod de procedură civilă 1. Prin operațiunea de dare a
datei certe unui înscris sub semnătură privată se asigură opozabilitatea
față de terți a acestuia. Având în vedere forța probantă a înscrisului sub
semnătură privată, prin instituirea necesității datei certe, legiuitorul
protejează operațiunea juridică a cesiunii de creanță față de eventualele
modificări ale datei la care cesiunea se acceptă de către debitor.

1
Potrivit art. 272 noul Cod de procedură civilă: ”înscrisurile sub semnătură privată dobândesc dată certă: a) din ziua
în care au fost prezentate spre a se conferi data certă de către notarul public, executorul judecătoresc sau alt
funcționar competent în această privință; b) din ziua când au fost înfățișate la o autoritate say instituție publică,
făcându-se despre aceasta mențiune pe înscrisuri; c) din ziua când au fost înregistrate într-un registru sau alt
document public; d) din ziua morții ori din ziua când a survenit neputința fizică de a scrie a celui care l-a întocmit saua
unuia dintre cei care l-au subscris, după caz; e) din ziua în care cuprinsul lor este reprodus, chiar pe scurt, în înscrisuri
autentice; f) din ziua când s-a petrecut un alt fapt de aceeași natură care dovedește în chip neîndoielnic anterioritatea
înscrisului.
Comunicarea - Notificarea scrisă a cesiunii, pe suport de hârtie sau în format electronic,
cesiunii prin care se aduce la cunoștința debitorului cedat identitatea cesionarului,
identificarea în mod rezonabil a creanței și solicitarea debitorului să
plăească cesionarului. Dacă este vorba de o cesiune parțială, va fi indicată
și întinderea cesiunii. Apreciem că în cazul în care suntem în prezența unei
obligații divizibile, notificarea trebuie făcută către fiecare dintre debitori.
Și în cazul codebitorilor solidari fiecare dintre aceștia va trebui să fie
notificat cu privire la cesiune.
- această modalitate de a face opozabilă cesiunea față de debitorul cedat
implică analiza mai multor aspecte: a) din momentul comunicării cesiunii,
debitorul este ținut să plătească cesionarului deoarece, așa cum prevede
art. 1578 alin. (2) Cod civil Ӕnainte de acceptare sau de primirea
comunicării, debitorul nu se poate libera decât plătind cedentului”; b) dacă
cel care face comunicarea cesiunii este cesionarul, debitorul cedat îi poate
cere noului creditor să îi prezinte dovada scrisă a cesiunii, până la
prezentarea unei atare dovezi, debitorul având posibilitatea să suspende
plata (art. 1578 alin. (3) și (4) Cod civil); c) comunicarea cesiunii nu produce
efecte dacă dovada scrisă a cesiunii nu este comunicată debitorului (art.
1578 alin. (5) Cod civil).
Precizare:
Față de prevederile art. 1578 alin. (5) Cod civil coroborate cu prevederile
art. 1573 Cod civil referitoare la forma cesiunii, considerăm că deși
cesiunea de creanță este un contract consensual care se încheie prin
simpla manifestare de voințe dintre cedent și cesionar, totuși convenția
dintre părțile contractante trebuie să fie cuprinsă într-un înscris. Cerința
înscrisului nu este necesară pentru validitatea cesiunii, ci pentru probarea
existenței cesiunii de creanță. Facem aceste precizări cu privire la cesiunea
cu titlu oneros, deoarece în privința cesiunii cu titlu gratuit există
obligativitatea respectării formei autentice a contractului de cesiune,
forma fiind cerută ad validitatem, asemenea formei cerute pentru
validitatea contractului de donație.
Opozabilitatea În ceea ce privește opozabilitatea cesiunii unei universalități de creanțe,
cesiunii unei art. 1579 Cod civil prevede că aceasta este opozabilă față de terți numai
universalități de prin înscrierea în Arhiva Electronică de Garanții Mobiliare, cu mențiunea
creanțe că cesiunea va fi opozabilă debitorului din momentul comunicării. Astfel,
prin înscrierea cesiunii universalității de creanțe se realizează
opozabilitatea față de terți a operațiunii juridice amintite, însă față de
debitor cesiunea va fi opozabilă doar prin comunicarea acesteia. Deși
 dispozițiile legale nu prevăd în mod expres, apreciem că notificarea
cesiunii va trebui să se facă tot în condițiile art. 1578 alin. (1) lit b) Cod
civil.
Comunicarea -Comunicarea cesiunii odată cu cererea de chemare în judecată (art.
cesiunii prin 1580 Cod civil). Comunicarea cesiunii de creanță se poate face și prin
cererea de cererea de chemare în judecată, cu condiția ca acțiunea formulată să
chemare în cuprindă elementele cerute de art. 1578 alin. (1) Cod civil, respectiv:
judecată identitatea cesionarului, identificarea în mod rezonabil a creanței cedate,
solicitarea debitorului de a plăti cesionarului, întinderea cesiunii în caz de
cesiune parțială și să fie însoțită de dovada scrisă a acesteia.
- Art. 1580 Cod civil prevede faptul că debitorul nu va putea fi obligat la
plata de cheltuieli de judecată dacă plătește până la primul termen de
judecată datoria noului creditor, cu excepția cazului în care debitorul
cedat se afla deja în întârziere.
Opozabilitatea Opozabilitatea cesiunii față de fideiusor este reglementată de
cesiunii față de prevederile art. 1581 Cod civil. Astfel, cesiunea va fi opozabilă
fideiusor fideiusorului numai în măsura în care formalitățile pentru opozabilitate au
fost făcute și față de acesta, în aceleași condiții ca și față de debitorul
cedat. Așadar, pentru opozabilitatea cesiunii de creanță față de fideiusor,
trebuie îndeplinite formalitățile cerute de art. 1578 alin. (1) lit. a) și b) Cod
civil, adică acelea referitoare la acceptarea cesiunii prin înscris sub
semnătură privată cu dată certă sau comunicarea scrisă a cesiunii, pe
suport de hârtie sau în format electronic.
Notarea în cartea Potrivit art. 902 alin. (2) pct. 6. Cod civil2, pentru opozabilitate față de terți
funciară se cere notarea în cartea funciară a ”locațiunii și cesiunii de venituri”. În

2
(1) Drepturile, faptele sau alte raporturi juridice prevăzute la art. 876 alin. (2) devin opozabile terţelor persoane
exclusiv prin notare, dacă nu se dovedeşte că au fost cunoscute pe altă cale, în afara cazului în care din lege rezultă
că simpla cunoaştere a acestora nu este suficientă pentru a suplini lipsa de publicitate. În caz de conflict de drepturi
care provin de la un autor comun, dispoziţiile art. 890-892, 896 şi 897 se aplică în mod corespunzător.
(2) În afara altor cazuri prevăzute de lege, sunt supuse notării în cartea funciară:
1. punerea sub interdicţie judecătorească şi ridicarea acestei măsuri;
2. cererea de declarare a morţii unei persoane fizice, hotărârea judecătorească de declarare a morţii şi cererea de
anulare sau de rectificare a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii;
3. calitatea de bun comun a unui imobil;
4. convenţia matrimonială, precum şi modificarea sau, după caz, înlocuirea ei;
5. destinaţia unui imobil de locuinţă a familiei;
6. locaţiunea şi cesiunea de venituri;
7. aportul de folosinţă la capitalul social al unei societăţi;
8. interdicţia convenţională de înstrăinare sau de grevare a unui drept înscris;
9. vânzarea făcută cu rezerva dreptului de proprietate;
10. dreptul de a revoca sau denunţa unilateral contractul;
11. pactul comisoriu şi declaraţia de rezoluţiune sau de reziliere unilaterală a contractului;
 această materie, există o modalitate alternativă de realizare a publicității
cesiunii de creanță care concurează cu modalitățile de realizare a
publicității prevăzute de art. 1578-1581 Cod civil.
Efectele cesiunii În privința efectelor care se produc în temeiul cesiunii de creanță, trebuie
de creanță. distins între efectele produse între părțile contractante, respectiv între
Enunțare cedent și cesionar, dar și efectele care se produc față de terți, în această
categorie fiind inclus, așa cum am precizat și anterior, și debitorul cedat.
Efecte între părți Ca efect al încheierii contractului de cesiune:
a) creanţa trece din patrimoniul cedentului în patrimoniul cesionarului cu
toate drepturile pe care i le conferă cedentului, respectiv:
- toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța;
- drepturile de garanție (fideiusiunea, gajul, ipoteca, privilegiul);
- accesoriile creanței (precum dobânzile, veniturile viitorare, veniturile
scadente la data cesiunii și neîncasate de cedente, conform art. 1576
Cod civil.
- Codul civil prevede o excepție de la transferul integral al creanței, aceea
a imposibilității transmiterii posesiei bunurilor luate în gaj fără acceptul
prealabil al constituitorului.
- Astfel, dacă pentru garantarea plății creanței cedate este constituit un
gaj, cedentul nu poate să predea cesionarului, fără acordul
constitutorului, posesia bunului grevat. În cazul în care constituitorul
refuză predarea bunului către cesionar, acesta va rămâne în custodia
cedentului, această măsură fiind instituită ca o protecție sporită față de
debitorul cedat, apărând ca o dublă derogare atât de la regula în materia

12. antecontractul şi pactul de opţiune;

13. dreptul de preempţiune născut din convenţii;
14. intenţia de a înstrăina sau de a ipoteca;
15. schimbarea rangului ipotecii, poprirea, gajul sau constituirea altei garanţii reale asupra creanţei ipotecare;
16. deschiderea procedurii insolvenţei, ridicarea dreptului de administrare al debitorului supus acestei măsuri,
precum şi
închiderea acestei proceduri;
17. sechestrul, urmărirea imobilului, a fructelor ori veniturilor sale;
18. acţiunea în prestaţie tabulară, acţiunea în justificare şi acţiunea în rectificare;
19. acţiunile pentru apărarea drepturilor reale înscrise în cartea funciară, acţiunea în partaj, acţiunile în desfiinţarea
actului juridic pentru nulitate, rezoluţiune ori alte cauze de ineficacitate, acţiunea revocatorie, precum şi orice alte
acţiuni privitoare la alte drepturi, fapte, alte raporturi juridice în legătură cu imobilele înscrise;
20. punerea în mişcare a acţiunii penale pentru o înscriere în cartea funciară săvârşită printr-o faptă prevăzută de
legea penală.
(3) În sensul prezentului articol, prin terţi se înţelege orice persoană care a dobândit un drept real sau un alt drept
în legătură cu imobilul înscris în cartea funciară.
 transferului accesoriilor creanței, cât și de la norma care consacră
deținerea bunului mobil ca element esențial al gajului 3
b) cesionarul devine creditor pentru valoarea nominală a creanţei,
indiferent de preţul plătit şi chiar dacă cesiunea s-a făcut cu titlu gratuit.
- Spre exemplu: cedentul transmite o creanţă de 5000 euro cesionarului
pentru suma de 3000 euro sau o donează acestuia. Indiferent de
transmisiunea cu titlu oneros sau gratuit a creanţei, cesionarul va pretinde
debitorului cedat să-i plătească valoarea nominală a creanţei, respectiv
suma de 5000 euro.
- În caz de transmitere parțială a creanței, cedentul și cesionarul vor avea
drepturi proporționale la încasarea creanței, în conformitate cu art. 1584
Cod civil.
c) dacă cesiunea de creanţă se face cu titlu oneros, ea dă naştere în
sarcina cedentului a obligaţiei de garanţie.
Obligaţia de garanţie a cedentului este de două feluri:
● garanţie de drept (legală), stabilită de art. 1585 alin. (1) Cod civil.
- Potrivit textului de lege, cedentul are obligaţia de a garanta că, la
momentul cesiunii, creanţa cedată există în mod valabil şi că este titularul
ei. În schimb, cedentul nu garantează şi solvabilitatea debitorului cedat
(art. 1585 alin. (2) Cod civil);
- Dacă cedentul își încalcă obligația de garanție, cesionarul va putea
pretinde celui dintâi repararea prejudiciului cauzat prin acțiunea în
rezoluțiunea contractului. În caz de admitere a acțiunii, cedentul va fi
obligat să restituie prețul primit în baza cesiunii, cheltuielile făcute cu
contractul și cheltuielile efectuate cu urmărirea.
- În ceea ce privește prețul cesiunii, cesionarul va putea cere prețul plătit,
cu dobânda corespunzătoare și dacă se dovedește că debitorul era solvabil
și avea posibilitatea să plătească la scadență, atunci cesionarul va putea
solicita și valoarea creanței, cu titlu de daune-interese
● garanţie convenţională. Dispoziţiile legale privind garanţia de drept a
cedentului sunt dispozitive, astfel încât părţile, printr-o clauză
contractuală, pot să deroge, stabilind alte reguli de garanţie, şi anume:
- clauze de agravare de răspundere, în sensul că cedentul
garantează solvabilitatea debitorului din momentul încheierii
contractului. Printr-o clauză expresă, cedentul se poate angaja
să garanteze şi solvabilitatea viitoare a debitorului cedat. În

3
Fl. A. Baias (coordonator), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ed. CH Beck, București, 2012, p. 1669
 toate cazurile însă, cedentul răspunde numai în limitele
preţului cesiunii, şi nu în limitele valorii nominale a creanţei.
- clauze de atenuare a răspunderii, în sensul stabilirii unei
garanţii parţiale sau a excluderii oricărei garanţii a cedentului
(nu se garantează nici măcar existenţa creanţei). Cu toate
acestea, în măsura în care existenţa creanţei este afectată de
faptul personal al cedentului, el va fi ţinut răspunzător faţă de
cesionar. Spre exemplu, creanţa nu mai există datorită faptului
său personal de a primi plata datoriei, astfel încât va fi ţinut să
răspundă faţă de cesionar.
- Codul civil reglementează în art. 1586 și răspunderea cedentului pentru
evicțiune, stabilind că cedentul va răspunde ”dacă prin fapta sa proprie
singură sau concurentă cu fapta unei alte persoane, cesionarul nu
dobândește creanța în patrimoniul său ori nu poate să o facă opozabilă
terților”.
Efecte față de Cesiunea produce efecte faţă de terţi numai în momentul notificării
terți făcute în condițiile Codului civil sau al acceptării ei de către debitorul
cedat prin înscris sub semnătură privată cu dată certă.
În consecinţă, sunt terţi în materia cesiunii de creanţă:
- debitorul cedat;
- cesionarii ulteriori şi succesivi ai aceleiaşi creanţe;
- creditorii cedentului.
a) până la notificarea sau acceptarea cesiunii, debitorul cedat poate să o
ignore, în sensul că poate plăti în mod valabil cedentului (art. 1578 alin. (3)
Cod civil). Dacă, totuşi cedentul face cesiunea, debitorul cedat se va putea
apăra faţă de cesionar prin invocarea chitanţelor liberatorii provenind de
la cedent, chiar dacă au dată ulterioară cesiunii. În schimb, aceste chitanţe
trebuie să aibă dată anterioară notificării sau acceptării.
- După îndeplinirea formalităţilor, debitorul cedat devine debitorul
cesionarului şi nu va mai putea plăti în mod valabil cedentului.
b) După îndeplinirea cerințelor cerute de lege pentru opozabilitatea
cesiunii, debitorul cedat devine debitor exclusiv al cesionarului, astfel încât
nu mai poate plăti cedentului. Potrivit art. 1582 Cod civil, efectele cesiunii
între cesionar și debitorul cedat sunt următoarele:
- debitorul poate opune cesionarului toate mijloacele de apărare pe care
le-ar fi putut invoca împotriva cedentului;
 - debitorul poate opune cesionarului plata făcută cedentului înainte ca
cesiunea să îi fie opozabilă. De asemenea, va putea invoca compensația,
remiterea de datorie, imposibilitatea fortuită de executare;
- debitorul poate opune plata făcută cu bună-credință de el sau de un
fideiusor unui creditor aparent, chiar dacă au fost îndeplinite formalitățile
cerute pentru a face opozabilă cesiunea debitorului și terților. În această
situație, cesionarul se va putea îndrepta împotriva creditorului aparent în
vederea recuperării plății făcute de debitorul cedat, în temeiul art. 1645
Cod civil, pe temeiul restituirii prestațiilor;
- după ce cesiunea îi este opozabilă, debitorul nu va mai putea opune
cesionarului compensația pe care o putea invoca în raporturile cu
cedentul
c) În caz de cesiuni succesive, atunci când cedentul a transmis aceeași
creanță mai multor cesionari succesivi, debitorul se va libera efecutând
plata în temeiul cesiunii care i-a fost comunicată mai întâi sau pe care a
acceptat-o mai întâi prin înscris cu dată certă (art. 1583 alin. (1) Cod civil).
În raporturile dintre cesionarii succesivi ai aceleiași creanțe, art. 1583
alin. (2) Cod civil, prevede că va fi preferat cesionarul care și-a înscris mai
întâi cesiunea în Arhiva Electronică de Garanții Mobiliare, neinteresând
data cesiunii sau data comunicării acesteia către debitorul cedat.
Cesiunea - În ceea ce privește transmiterea creanțelor constatate prin titlu
creanțelor nominativ, la ordin sau la purtator, Codul civil o reglementează în art.
constatate prin 1587-1592 și prevede faptul că aceste creanțe nu pot fi transmise prin
titlu nominativ, simplul acord de voință al părților, regimul juridic al acestor creanțe fiind
la ordin sau la stabilit prin lege specială (art. 1587 Cod civil).
purtător - Cu toate că dispozițiile art. 1587 Cod civil fac trimitere la legea specială,
articolele următoare reglementează modalitățile de transmitere a acestor
creanțe, după cum urmează:
- în cazul titlurilor nominative, cesiunea se menționează atât pe înscrisul
respectiv, cât și în registrul ținut pentru evidența acestora. În acest caz,
cesiunea se realizează prin menționarea noului titular pe titlu și în registrul
ținut pentru evidența acestora;
- în cazul cesiunii titlurilor la ordin, este necesar girul, efectuat potrivit
dispozițiilor aplicabile cambiilor. Reprezintă cele mai întâlnire titluri la
ordine cambia și biletul la ordin. Acestea se transmit prin gir, operațiune
juridică prin intermediul căreia posesorul titlului, denumit girant,
transmite altei persoane, denumite giratat, printr-o declarație scrisă și
semnată pe titlu, toate drepturile izvorând din acel titlu. Prin gir, giratarul
 dobândește un drept propriu, autonom și nu un drept derivat ca în cazul
cesionarului din contractul de cesiune de creanță. Astfel, giratarului nu îi
vor putea fi opuse excepțiile care ar fi putut fi invocate împotriva
girantului.
- creanța încorporată într-un titlu la purător se transmite prin remiterea
materială a titlului, orice stipulație contrară considerându-se nescrisă.
- În ceea ce privește mijloacele de apărare, Codul civil stabilește că
debitorul nu va putea invoca deținătorului titlului decât excepțiile
referitoare la nulitatea titlului, cele care reies neîndoielnic din titlu și acele
excepții care pot fi invocate personal de debitor împotriva deținătorului
titlului, cu excepția cazului în care deținătorul a dobândit titlul în frauda
debitorului.
- Referitor la plata creanței constatată prin titlu la purtător, debitorul va
fi obligat să plătească creanța astfel constatată oricărui deținător care îi
remite titlul, cu excepția cazului în care i s-a comunicat o hotărâre
judecătorească prin care debitorul este obligat să refuze plata. Astfel,
până la proba contrară, deținătorul titlului este prezumat a fi titularul său
legitim, debitorul neputând refuza plata pe motiv că titularul titlului este
o altă persoană, cu excepția cazului arătat mai sus.
- Chiar dacă demonstrează că titlul a fost pus în circulație împotriva voinței
sale, debitorul va rămâne obligat față de orice deținător de bună-credință
al titlului.
- Persoana deposedată în mod nelegitim de titlul la purtător nu îl va putea
împiedica pe debitor să plătească celui care îi prezintă titlul decât dacă îi
comunică o hotărâre judecătorească, pronunțată pe cale de ordonanță
președințială4, în acest sens.

4
Ordonanța președințială este o procedură specială reglementată de Codul de procedură civilă în art. 996 și urm..
Art. 996 Cod procedură civilă stabilește condițiile de admisibilitate, după cum urmează: ”(1) Instanţa de judecată,
stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri
grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi
care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
(2) Ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au
modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului
asupra fondului.
(3) La cererea reclamantului, instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui
termen”.
(4) Ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când este în curs judecata asupra fondului.
(5) Pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a
căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt.
Subrogația. - Subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei este un mijloc de
Noțiune. transmitere legală sau convenţională a dreptului de creanţă cu toate
Diferențieri garanţiile şi accesoriile sale, către un terţ care a plătit pe creditorul iniţial
în locul debitorului.
- În cazul în care o persoană plăteşte o datorie care nu-i incumbă, ea va
putea fie să ceară restituirea plăţii nedatorate, fie să acţioneze pe
debitorul pentru care a plătit printr-o acţiune derivând din mandat,
îmbogăţire fără justă cauză sau gestiune de afaceri. În aceste cazuri însă,
cel care a plătit (solvensul) nu va beneficia de garanţiile şi accesoriile ce
asigurau creditorului realizarea creanţei.
- De aceea, legea a prevăzut şi modalitatea ca plata să se facă prin
subrogare (înlocuire), caz în care creanţa cu toate drepturile şi accesoriile
sale se va transmite de la creditor la plătitorul creanţei (solvens). Astfel,
deşi iniţial era terţ faţă de raportul dintre creditor şi debitor, solvens, prin
plata creanţei, ia locul creditorului; debitorul devenind obligat faţă de
acesta.
Precizare:
Ca modalitate de transmitere a obligației civile, subrogația este personală,
ea referindu-se la un drept de creanță. A nu se confunda subrogația
personală cu subrogația reală ca funcție a patrimoniului care reprezintă
situația în care un bun este înlocuit cu un alt bun sau o valoare cu o altă
valoare. Spre exemplu, dacă se înstrăinează un bun propriu al unuia dintre
soţi, preţul primit în schimb se include în categoria bunurilor proprii, iar
dacă se înstrăinează un bun comun, valoarea lui de înlocuire face parte din
masa bunurilor comune. În cazul ieşirii din indiviziune, dacă bunurile nu
sunt comod partajabile în natură, ele se vor înstrăina, iar suma obţinută
va lua, prin subrogare, locul bunurilor înstrăinate, urmând a fi supusă
împărţirii. Subrogația reală poate fi: universală, cu titlu universal sau cu
titlu particular.
Reglementare. - Codul civil actual reglementează subrogația personală în art. 1593-1598.
Formele - Ca forme ale subrogației personale, Codul civil stabilește două categorii
subrogației de subrogaţii: subrogaţia legală şi subrogaţia convenţională. Aceasta la
personale rândul ei poate fi subrogaţie convenţională consimţită de creditor şi
subrogaţie convenţională consimţită de debitor.
Subrogația legală Potrivit art. 1596 Cod civil, subrogaţia operează de drept, fără a fi necesar
consimțământul creditorului plătit sau al debitorului, adică fără
îndeplinirea vreunei condiții speciale, în următoarele cazuri:
  „în folosul aceluia care, fiind el însuşi creditor, plăteşte altui
creditor care are preferinţă” (art. 1596 lit. a) Cod civil).
- De exemplu, un creditor plăteşte altui creditor cu rang preferenţial (un
creditor chirografar plăteşte creanţa unui creditor ipotecar, sau un
creditor ipotecar de rang inferior plăteşte unui creditor ipotecar de rang
superior). Primul creditor este interesat să plătească atunci când
creditorul cu rang preferenţial ameninţă să scoată bunul asupra căruia se
poartă garanţia sa reală, într-un moment în care, prin preţul obţinut pe
bun, nu s-ar fi putut îndestula decât creditorul cu rang prioritar.
- Primul creditor, prin plata celui cu rang preferenţial, se subrogă în
drepturile acestuia, şi va putea aştepta până în momentul în care, prin
vânzarea bunului, va putea acoperi ambele creanţe: propria creanţă şi pe
cea pe care a plătit-o pentru creditorul cu rang preferenţial.
 - „în folosul aceluia care, dobândind un bun, îl plătește pe titularul
creanței însoțite de o garanție asupra bunului respectiv” (art. 1596
lit. b) Cod civil).
- Spre exemplu, dobânditorul unui imobil ipotecat plăteşte pe creditorii
ipotecari pentru a împiedica urmărirea imobilului, respectiv scoaterea lui
la vânzare de către creditori. Prin achitarea creanţelor, cumpărătorul va
dobândi ipoteca asupra propriului imobil, cu rangul creditorilor plătiţi.
 „în folosul aceluia care, fiind obligat cu alţii sau pentru alţii are
interes să stingă datoria” (art. 1596 lit. c) Cod civil).
-Textul îi are în vedere pe codebitorii solidari, codebitorii obligaţiilor
indivizibile şi pe fideiusorii între ei (obligaţi împreună cu altul) precum şi
pe fidejusori şi cauţiunea reală (obligaţii pentru altul).
 „în folosul moștenitorului care plătește din bunurile sale datoriile
moștenirii” (art. 1596 lit. d) Cod civil).
De exemplu, moştenitorul care a acceptat succesiunea sub beneficiu de
inventar nu este obligat să plătească datoriile succesiunii decât în limita
activului. Totuşi, el poate fi interesat să plătească pe unii creditori ai
succesiunii pentru a evita urmărirea unor bunuri. Astfel, dacă
moştenitorul plăteşte o datorie a succesiunii din propriul patrimoniu, el se
subrogă în drepturile creditorului succesoral plătit.
 ”în alte cazuri prevăzute de lege”.
În această categorie pot fi menționate următoarele ipoteze:
- art. 352 alin. (1) Cod civil prevede faptul că soțul care a plătit datoria
comună se subrogă în drepturile creditorului pentru ceea ce a suportat
 peste cota-parte ce i-ar reveni din comunitate dacă lichidarea s-ar face la
data plății datoriei;
- art. 1342 alin. (2) Cod civil prevede faptul că, în materia plății nedatorate,
cel care a plătit către un accipiens de bună-credință, iar plata nu se poate
restitui din motivele prevăzute la art. 1342 alin. (1), are un drept de regres
împotriva adevăratului debitor în temeiul subrogației legale în drepturile
creditorului plătit;
- art. 1814 Cod civil stabilește că atunci când locatarul bunului înstrăinat
a dat garanții locatorului pentru îndeplinirea obligațiilor sale, dobânditorul
se subrogă în drepturile izvorând din aceste garanții, în condițiile legii;
- art. 2210 Cod civil prevede că în limitele indemnizației plătite,
asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale
beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea
pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane. Așadar, în materia
asigurărilor, dacă riscul asigurat se produce, societatea de asigurări de
subrogă în temeiul legii în drepturile asiguratului împotriva celui vinovat
de producerea prejudiciului;
- art. 2305 Cod civil reglementează subrogația legală în toate drepturile pe
care creditorul le avea împotriva debitorului în favoarea fideiusorului care
a plătit datoria.
Subrogația Așa cum precizam anterior, subrogația convențională poate fi consimțită
convențională de creditor sau de debitor.
Subrogaţia consimţită de creditor. Potrivit art. 1594 Cod civil, subrogaţia
este consimțită de creditor ”atunci când, primind plata de la un terț, îi
transmite acestuia, la momentul plății, toate drepturile pe care le avea
împotriva debitorului. Subrogația operează fără consimțământul
debitorului. Orice stipulație contrară se consideră nescrisă”.
Din textul de lege mai sus citat, rezultă următoarele:
- subrogaţia îşi are izvorul în acordul de voinţe dintre creditor şi terţul care
face plata, fără a fi necesar consimţământul debitorului. Prin urmare,
numai creditorul trebuie să consimtă la subrogarea terţului plătitor în
drepturile sale.
- subrogaţia convenţională, trebuie să se realizeze concomitent cu plata.
Dacă înlocuirea creditorului s-ar face înainte de plată, am fi în prezenţa
unei cesiuni de creanţă, iar dacă s-ar face după efectuarea plăţii, creanţa
fiind stinsă, nu s-ar mai putea transmite.
- din punct de vedere al condiţiilor de formă:
 - subrogaţia convenţională trebuie să fie stipulată expres, potrivit art.
1593 alin. (3) Cod civil. De regulă, subrogaţia se consemnează în
chitanţa care atestă plata făcută de terţ, pe care o eliberează
creditorul;
- pentru ca subrogaţia să fie opozabilă terţilor şi pentru a se dovedi că
subrogaţia s-a făcut concomitent cu plata, trebuie să fie constatată
prin înscris. Având în vedere modalitatea de reglementare, forma
scrisă este cerută pentru a putea proba subrogația și nu pentru
validitatea operațiunii juridice în sine.

Subrogaţia consimţită de debitor. Conform art. 1595 Cod civ., această

formă de subrogaţie convenţională se utilizează atunci „când debitorul se
împrumută spre a-și plăti datoria și, pe această cale, transmite
împrumutătorului drepturile creditorului față de care avea datoria
respectivă”.
-Astfel, potrivit dispozițiilor legale, subrogația consimțită de debitor
reprezintă operațiunea juridică prin intermediul căreia debitorul subrogă
în drepturile creditorului său pe acela care i-a împrumutat o sumă de bani
în vederea stingerii unei datorii.
- Pentru ca transferul dreptului de creanță să fie valabil, este necesar să
fie îndeplinite anumite condiții cerute de lege (art. 1595 alin. (2) Cod civil):
- împrumutul și plata datoriei să îmbrace forma înscrisului sub
semnătură privată, cu dată certă;
- în contractul de împrumut trebuie să fie specificat în mod expres
faptul că scopul împrumutului este acela de a plăti datoria
respectivă;
- în chitanța liberatorie trebuie să fie prevăzut faptul că plata a fost
făcută cu banii împrumutați de la noul creditor.
- Subrogația consimțită de debitor nu necesită consimțământul
creditorului inițial, cu excepția cazului în care există stipulație contrară.
- Apreciem că nu se cere consimțământul creditorului, deoarece acesta nu
are niciun interes să refuze plata. Dacă totuși creditorul refuză să primescă
plata, atunci debitorul îl va putea pune în întârziere potrivit dispozițiilor
art. 1510 Cod civil, după care debitorul poate face uz de oferta reală de
plată și consemnațiune, conform art. 1513 Cod civil, în condițiile pe care
le-am arătat la momentul analizării operațiunilor juridice respective.
Efectele - Indiferent de forma subrogației, legală sau convențională, efectele care
subrogației se produc sunt aceleași, motiv pentru care ne vom referi la efectele pe
care subrogația le produce în mod generic.
- ca efect al subrogației, subrogatul dobândeşte toate drepturile
creditorului plătit. Astfel, subrogatul se substituie creditorului, primind
creanţa cu toate drepturile ce o însoţesc, şi anume:
- subrogatul are acţiunea pe care creditorul plătit ar fi putut să o
intenteze în caz de neplată, împotriva debitorului.
- în plus, subrogatul are la dispoziție și o acțiune proprie contra
debitorului, izvorâtă din mandat, gestiune de afaceri sau îmbogățire
fără justă cauză prin care poate obține ceea ce a plătit creditorului
inițial cât și cheltuielile ocazionate cu această ocazie;
- subrogatul beneficiază de toate garanţiile creanţei (ipotecă, gaj,
privilegii) şi accesoriile (dobânzile) acesteia;
- efectele se produc din momentul plății pe care terțul o face către
creditor;
- subrogația operează doar în privința plății efectuate, iar nu la
valoarea nominală a creanței;
- dacă un codebitor solidar plătește întreaga datorie, el va beneficia de
garanțiile creanței, fără să beneficieze în schimb de solidaritatea de
care a beneficiat creditorul plătit (art. 1456 Cod civil);
- dacă un fideiusor este care care face plata către creditor, el va putea
pretinde debitorului principal întreaga sumă, însă de la ceilalți
fideiusori va putea pretinde doar partea din suma plătită ce revine
fiecăruia (art. 2313 Cod civil);
În caz de subrogație parțială, efectele vor opera în aceeași măsură.
-Terțul plătitor va dobândi, așadar, drepturile creditorului plătit numai în
limita plății efectuate, având drept de regres împotriva debitorului numai
până la concurența sumei plătite.
- În concepția Codului civil actual, creditorul inițial poate exercita
drepturile sale pentru partea neplătită din creanța sa cu prioritate față de
noul creditor.
- De la această regulă, art. 1598 alin. (2) consacră dreptul de preferință al
subrogantului în cazul în care creditorul inițial s-a obligat față de noul
creditor să garanteze suma pentru care a operat subrogația.
Preluarea - Cu titlu de noutate, preluarea de datorie este reglementată de
datoriei. dispozițiile Codului civil ca mijloc de transmitere a obligațiilor civile.
Noțiune. - Preluarea datoriei reprezintă operațiunea juridică prin intermediul căreia
Reglementare datoria unui debitor este preluată de un terț față de raportul juridic
obligațional inițial, care va fi obligat împreună cu debitorul inițial sau
singur față de creditorul inițial.
- Codul civil reglementează preluarea de datorie în art. 1599-1608. Prima
secțiune este dedicată caracteristicilor generale și modalităților prin care
această oprațiune se poate realiza în mod direct, iar secțiunea a II-a fiind
dedicată preluării de datorie prin contract încheiat cu debitorul.
Preluarea de Preluarea de datorie, ca mijloc de transmitere a obligațiilor civile, se poate
datorie. Forme realiza, potrivit art. 1599 Cod civil, în două forme:
- printr-un contract încheiat între debitorul inițial și noul debitor, sub
rezerva acordului exprimat de creditor;
- printr-un contract încheiat între creditor și noul debitor, prin care noul
debitor își asumă obligația.
Trăsăturile Ca mijloc de transmitere a obligației civile, preluarea de datorie prezintă
specifice preluării anumite trăsături caracteristice, după cum urmează:
de datorie - existența unei datorii vechi care se transmite de la debitorul inițial
la debitorul nou cu toate accesoriile, garanțiile și mijloacele de
apărare și excepțiile care o însoțesc;
- cu privire la garanțiile care însoțesc datoria, art. 1602 alin. (3) Cod civil
prevede faptul că ”obligația fideiusorului sau a terțului care a constituit o
garanție pentru realizarea creanței se va stinge dacă aceste persoane nu
și-au dat acordul la preluare”. Acordul garanților debitorului este o
condiție de opozabilitate a preluării de datorie;
- în același sens, art. 1602 alin. (2) prevede că nu se vor transmite prin
preluarea de datorie acele garanții care nu pot fi separate de persoana
debitorului inițial.
- existența unui acord de voințe în vederea preluării de datorie; dacă
preluarea de datorie se face prin contractul încheiat între debitorul inițial
și noul debitor, acordul creditorului reprezintă o condiție de eficacitate în
lipsa căreia contractul dintre debitori nu va produce efectele juridice
stabilite de lege pentru preluarea de datorie ;
- noul debitor poate rămâne obligat singur față de creditor, în acest
mod debitorul inițal fiind liberat de executarea obligației (art. 1600
Cod civil). Cu privire la liberarea debitorului inițial, art. 1601 Cod civil
reglementează insolvabilitatea noului debitor, stabilind că debitorul
inițial nu va fi liberat ca efect al preluării de datorie, dacă se dovedește
că noul debitor era insovabil la data la care a preluat datoria, iar
 creditorul a consimțit la preluare, fără a cunoaște această împrejurare.
Această trăsătură a preluării de datorie operează în cazul în care există
acordul expres al creditorului în acest sens. Remarcăm că, spre
deosebire de cesiunea de creanță, unde nu se cerea acordul
debitorului cedat, în cazul preluării de datorie, debitorul cedent nu
poate fi liberat decât dacă există acordul expres al creditorului său.
- transferul datoriei se poate realiza prin acordul de voință dintre
debitorul inițial și noul debitor, însă acest acord nu îi este opozabil
creditorului cât timp acesta din urmă nu și-a dat acordul în mod expres
cu privire la transmiterea datoriei.
Modalități  Preluarea datoriei realizată prin contract încheiat între
directe de debitorul inițial și noul debitor
preluare a
datoriei - potrivit art. 1599 lit. a) Cod civil, ”obligația de a plăti o sumă de bani ori
de a executa o altă prestație poate fi transmisă de debitor unei alte
persoane prin contract încheiat între debitorul inițial și noul debitor, sub
rezerva dispozițiilor art. 1605 Cod civil”.
- potrivit dispozițiilor legale în materie, preluarea de datorie se poate
realiza prin acordul de voință între debitorul inițial și noul debitor,
acordul de voință producând efecte depline între cei debitori în virtutea
principiului forței obligatorii a contractului. Creditorul debitorului inițial,
nefiind parte în contractul încheiat între debitorul inițial și noul debitor,
este terț față de contractul astfel încheiat, acesta nefiindu-i opozabil.
Pentru a-i fi opozabil contractul încheiat, creditorul trebuie să își dea
acordul cu privire la preluarea datoriei de noul debitor, în acest sens fiind
dispozițiile art. 1605 Cod civil.
- în momentul în care creditorul consimte la preluarea datoriei, contractul
încheiat între debitorul inițial și noul debitor produce efecte depline, noul
debitor înlocuindu-l pe debitorul inițial. De la această regulă, Codul civil
prevede în art. 1601 o excepție, în virtutea căreia ”debitorul inițial nu va fi
liberat prin preluarea datoriei, dacă se dovedește că noul debitor era
insolvabil la data când a preluat datoria, iar creditorul a consimțit la
preluare, fără a cunoaște această împrejurare”. Astfel, potrivit
dispozițiilor Codului civil, răspunderea debitorului inițial se va activa dacă
sunt îndeplinite cerințele art 1601 Cod civil, respectiv: noul debitor să fi
fost insolvabil la data încheierii contractului de prealuare a datoriei și
creditorul să nu fi avut cunoștință de starea de insolvabilitate a noului
debitor.
- dacă insolvabilitatea intervine după momentul încheierii contractului,
debitorul inițial nu va mai răspunde, cu excepția cazului în care contractul
este desființat. A doua condiție presupune neștiința creditorului asupra
stării de insolvabilitate a noului debitor. Dacă se dovedește că, cu toate
că avea cunoștință de această stare și totuși a acceptat preluarea de
datorie, atunci debitorul inițial va fi liberat de răspundere.
Realizarea opozabilității față de creditor
- potrivit art. 1606 Cod civil, oricare dintre contractanții preluării de
datorie poate comunica creditorului contractul, cerându-i acestuia să își
dea acordul. Totodată, Codul prevede faptul că nu i se poate cere acordul
creditorului până la comunicarea contractului și faptul că până la
momentul exprimării acordului de către creditor, părțile contractului de
prealuare de datorie pot modifica sau denunța contractul.
- având în vedere cele expuse anterior cu privire la acceptul creditorului,
apreciem că până la acest moment preluarea de datorie nu produce
niciun efect față de el, astfel încât părțile vor putea modifica contractul la
fel cum îl pot și denunța.
- în ceea ce privește termenul de acceptare a preluării de datorie, Codul
prevede că cel care face comunicarea poate prevedea un termen
rezonabil pentru răspuns. Dacă debitorii acordă termene diferite, art.
1607 alin. (3) stabilește că ”răspunsul urmează să fie dat în termenul care
se împlinește cel din urmă”. În cazul în care creditorul nu răspunde în
termenul acordat, potrivit art. 1607 alin. (3) Cod civil, se va considera că
preluarea de datorie a fost refuzată.

Efectele preluării de datorie până la acordul creditorului sau în caz de

neacceptare din partea acestuia
- între părți, contractul încheiat are putere obligatorie, conform
principiului pacta sunt servanda. Cu toate acestea, până la exprimarea
acordului creditorului, părțile pot modifica contractul sau îl pot desființa.
Debitorul care a preluat datoria va trebui să își respecte obligația, aceea
de a plăti la timp creditorului, liberându-l astfel pe debitorul inițial (art.
1608 alin. (1) Cod civil).
- în ceea ce îl privește pe creditor, cât timp nu a acceptat preluarea
datoriei, acesta nu va dobândi un drept propriu împotriva debitorului care
a preluat datoria, exceptând cazul în care se dovedește faptul că părțile
contractante au dorit altfel. Acest lucru însemnă că nu îi va putea solicita
pe cale directă debitorului cesionar să execute obligația în locul
debitorului cedent, el având însă posibilitatea să invoce drepturi proprii în
raport cu debitorul cesionar pe calea acțiunii oblice.

Efectele preluării datoriei după acordul creditorului

-ca urmare a acordului creditorului la preluarea de datorie, debitorul care
a preluat datoria îl înlocuiește pe debitorul inițial, liberându-l pe acesta din
urmă de obligația de plată față de creditor. Așa cum am precizat anterior,
acest efect nu se va produce în cazul în care debitorul nou era insolvabil la
data preluării datoriei și creditorul, când și-a exprimat acordul, nu a avut
cunoștință de acest aspect.
- cu toate că legiuitorul a instituit ca regulă liberarea debitorului cedent,
art. 1600 Cod civil stabilește faptul că părțile contractului de preluare a
datoriei pot prevedea în alt sens. Cu alte cuvinte, debitorul cesionar se
poate obliga alături de debitorul cedent, astfel încât creditorul să aibă 2
debitori.
- referitor la raportul dintre creditor și debitorul nou, creditorul se va
putea folosi împotriva acestuia din urmă de toate drepturile ce le avea
asupra debitorului inițial.
- noul debitor va putea invoca împotriva creditorului toate apărările,
excepțiile, cauzele de stingere a datoriei sau de amânare a plății pe care
le putea invoca vechiul debitor, fără a putea opune însă: a) mijloacele de
apărare pe care le-ar putea invoca în raportul obligațional dintre el și
vechiul debitor; b) excepțiile personale ale vechiului debitor; c)
compensația între debitorul inițial și creditor.
- în ceea ce privește efectele asupra garanțiilor creanței inițiale, în temeiul
art. 1602 alin. (2) Cod civil, dacă acestea sunt consimțite de către debitorul
cedent și pot fi despărțite de persoana acestuia, atunci ele se mențin în
totalitate.
- dacă suntem în prezența unor garanții instituite de lege, acestea se
mențin în conformitate cu art. 1602 alin. (1) Cod civil potrivit cu care
”creditorul se poate prevala în contra noului debitor de toate drepturile pe
care le are în legătură cu datoria preluată”.
- dacă suntem în prezența unor garanții consimțite de terți cu referire la
creanța inițială, acestea se vor stinge ca urmare a acceptării preluării de
datorie de către creditor, exceptând situația în care terții arată că își
mențin garanția și după preluarea datoriei.
- dacă debitorul inițial nu este liberat prin preluarea de datorie, garanțiile
vechii obligații se mențin față de creditor, la acestea putându-se adăuga și
alte garanții ale terțului cu privire la obligația asumată de acesta de a plăti
datoria.

 Preluarea datoriei realizată prin contract încheiat între

creditor și noul debitor
- preluarea datoriei prin contract încheiat în mod direct între creditor și
noul debitor va fi supusă regulilor stabilite în art. 1599-1604.
- odată cu încheierea convenției, noul debitor preia datoria debitorului
inițial fără nicio altă formalitate, astfel încât modalitatea de preluare a
datoriei nu va fi supusă regulilor stabilite în art. 1605-1608 Cod civil.
- debitorul inițial va fi liberat de plată, cu excepția cazului în care noul
debitor era insolvabil la data încheierii convenției, iar creditorul nu a avut
cunoștință despre acest lucru.
- conform art. 1602 alin. (1) Cod civil, creditorul se va putea prevala în
contra noului debitor de toate drepturile pe care le are în legătură cu
datoria preluată.
- între preluarea de datorie prin această modalitate și novația prin
schimbare de debitor, efectele sunt similare, astfel încât, în principiu, nici
în acest caz nu va fi necesar acordul debitorului inițial.
- în cazul în care preluarea de datorie este desființată, obligația debitorului
inițial va renaște, conform art. 1604 alin. (1) Cod civil, cu toate accesoriile
sale, sub rezerva drepturilor dobândite de terții de bună-credință.