Dobînda şi factorii care determină nivelul lor.

’’Dobînda este recompensa pentru renunţarea la lichidităţi pentru o perioadă

determinată şi concomitent preţul pe care cumpărătorul acceptă să-l
plătescă pentru a achiziţiona liciditatea ’’(J.M.Keynes)

1. Iintroducere

În formularea,dezvoltarea şi perpetuarea conceptelor cu privire la credit şi

dobînzi,gînditorii, şcolile şi curentele s-au angajat primordial în explicarea, justificarea
şi utilizarea dobînzii, de fapt ea însăşi latură specifică şi esenţială amanifestărilor
relaţiilor de crdit.
Astfel că, în mod necesar,tratarea teorielor asupra creditului şi dobînzii
înseamnă efectiv referiri, uneori exclusive, asupra dobînzii.
Teoria dobînzii a constituit una din problemele cele mai discutate de filozofi,
sociologi şi economişti.S-au confruntat, din cele mai vechi timpuri, pe uncîmpde luptă
şi în termeni economici, dar, în fapt, ca răbufniri ale bisputelor filozofice şi religioase.
În general se considera, în cadrul dat,dobînda ca ceva contrar eticii, în cida
faptului că realitatea relaţiilor economice afirma permanent prezenţa acestui
’’accident’’ economic în cadrul procesului de creditare.
Această opoziţie a filozofilor, teologilor şi profeţilor s-a manifestat din
timpurile cele mai vechi şi a durat secole.Abia la Calvin se întîlneşte o adevărată
justificare a dobînzii şi o superficială analiză a acestui fenomen.
Cînd ştiinţa economică a început a lua formă, de a se structura, eliberată de
diatribele filozofilor şi dogmatistul teologilor, între problemele analizate în primul rînd
de economişti care se afirmau, a fost acest fenomen pe care relaţiile capitalismului
modern îl relevau constant.Dinacest moment, legat de studiile naturii şi formării
capitalului, multe şcoli au intenţionat să construiască o teorie a dobînzii.
Se poate spune că fiecare şcoală a încercat să dea dobînzi o caracteristică
determinată şi distinctă, în confornitate cu propriile lor puncte de vedere.

2. Elementele difinitorii ale dobînzii

Dacă ne propunem mai întîi o difiniţie, este foarte greu de a o reflecta în ea

toate aceste puncte de vedere.Vom încerca totuşi să formulăm un concepa ghid care să
ne permită să înţelegem principalele idei ale economiştilor care au studiat problematica
dobînzii.
Dobînda este în mod firesc comună cu conceptul de capital şi cu elementele
’’timp’’ şi ’’risc’’.
Aceste concepte şi elemente se regăsesc în cele mai succinte formulari ale
dobînzii.
1
Astfel, într-un sens, dobînda poate fi considerată ca o remunerare pe care capitalistul
oprimeşte pentru folosirea capitalul propriu (dobînda originară a capitalului) sau pentru
capitalul încredinţut spre utilizare altor persoane(dobînda împrumutului pe o burată
dată, pentu o folosire oarecare).
În sens restrîns, sau ca formulă mai mult utilizată, dobînda este suma ce revine
proprietarului la rambursarea sumei împrumutate sau preţul folosirii capitalului şi
totodată remunerarea riscului pe care îl implică împrumutul respectiv.
În aceste formulări regăsim unele caracteristici, unele cracteristici discriptive,
însă lipsesc precizările cu privire la originea dobînzii, la legile de formare şi la
justificarea sa.
În aceasta, o contribuţie pe deplin recunoscută a lui Bohm Bawerk, unul din cei
mai importanţi analişti ai dobînzii.Acesa, în cercetările sale , porneşte de la unele
constatări empirice, cu care sunt de acord economiştii din vremea sa.
--- dobînda unui capital se produce independent de activitatea personală a
capitalistului;
--- pare că este o calitate firească a capitalului;
--- se formează fără ca acesta (capitalul) să epuizeze (deci dincolo de limitele
umane) şi are astfel o durată eternă de constituire.
Dobînda în sens restrîns (sensul iniţial) constă din acel excedent ce revine
proprietarului capitalului dat cu împrumut, din remuneraţia proprietarului capitalului
înprumutat ca răsplată pentru cedarea dreptului de folosinţă a numeralului pe un timp
determinat.
Deci dobînda este venitul adus celui care dă un împrumut)creditorul)încasat de
la cel ce ia un împrumut(debitorul) şi plătit de acesta din urmă pentru achiziţionarea
utilităţii unei sume de bani pe o perioadă determinată.
Dobînda în sens larg este surplusul ce revine proprietarului oricărui capitai
utilizat în condiţii normale.”Dobînda este preţul specific plătit pentru a treia mare
categorie de factori de producţie — capitalul”.Paul Samuelson:
Cele două sensuri are doar semnificaţie istorică, adică ele exprimă aspecte
specifice ale evoluţiei creditului şi teoriei dobînzii.Astăzi doar conceptul de dobîndă în
sens larg este operaţional.Aceasta deoarece, mai întîi, agentul economic nu face
distincţie între capitalul propriu şi cel împrumutat cînd se pune problema folosirii
serviciilor acestora.În al doilea rînd, plata pentru fiecare unitate de capital este egală
dacă aduce acelaşi serviciu.Sensul larg al dobînzii decurgi din înţelegerea funcţiilor
specifice ale întreprinzătorului modern, comparativ cu cele ale proprietarului de capital
bănesc(profit versus dobîndă).
Formele dobînzii în sens larg sînt, de regulă, următoarele:
--- dobîndă pe piaţa monetară care se aplică împrumuturilor pe termen scurt,
împrumuturi contractate între bănci, respectiv între băncile comerciale si banca de
emisiune;
--- dobînda bancară de bază, care se practică pentru remunerarea certificatelor
de depozit sau pentru bunurile de trezorărie;
--- dobînda aplicată întreprinderilor de către bănci şi de alte instinuţii
financiare;ea constă din dobănda bancacră pe bază la care se apaugă un agio, plusul
rispectiv fiind stabilit în funcţie de tipul de credit şi de situaţia economică a
debitorului;

2
 --- dobînda percepută la operaţiunile de scontare a efectelor de comerţ, numită
şi taxă de scont comercială; dobînda încasată/plătită pentru operaţiunile de rescontare-
taxă de scont oficială(taxă de rescont);
Ratele dobînzii la aceste operaţiuni diferă în funcţie de numeroşi facrori
generali şi conjuncturali.De fiecare data, acestea se extind între celu două marje
posibile: cea minimă şi cea maximă.
Dobînda simplă constă în suma încasată pentru închirierea serviciului adus de
un capital în condiţiile în care dobînda nu se capitalizează; este foarte rar folosită.
(D=C*d*n)
Dobînda compusă – suma respectivă presupune capitalizarea dobînzii ceea ce
înseamnă că se calculează dobîndă la dobîndă. (D=S-C ; S=C(1+d ) ;
S –reprezintă suma ce ravine proprietarului peste n ani)
Dobînda este un venin contractual şi forferat, aciasta este considerată
brută.Dacă însă din această mărime se scade o primă de risc de insolvabilitate a
debitorului şi cheltuielile de gistiune ale ceditirului, ceea ce rămîne se numeşte dobîndă
pură sau netă.

3. Factorii care determină nivelul dobînzii

Ca elenent al contractului de credit nivelul dobînzii este acceptat, în fiecare caz

în parte, de creditor si debitor ca urmare a unei negocieri de durată sau mai operative.
Fiecare dintre părti doreste să aibe, în contextul acceptării solutiei, anumite
orientării care să motiveze şi săjustifice deciziea adoptată.
Deci se pune problema de a discerne şi considera factorii cu audientă şi
acceptabilitate generală.
Un prim asemenea factor este productivitatea caoitalului, o anumită
productivitate c capitalului, adică o anumită rată a profitului, aflată într-o dinamică
determinată de evoluţii şi conjuncturi.
Întreprinzătorul, atunci cînd îşi propune să mobilizeze un capital suplimentar,
trebue să evalueze reslist posibilităţile de rentabilitate, respectiv dimensiunile
profilului, întrucît el va trebui remunereze corespunzător pe deţinătorul de capital.
Contractul de credit care include ca un element seminificativ nivelul dobînzii,
este de fapt un acord, între cele două părţi interesate, cu privire la nivelul dobînzii, sau
sitfel exprimat un compromis între cele două părţi.Angajîndu-se în a plăti o anumită
dobăndă debitorul admite o anumită diminuare a profitului său net.
Deci:
profitul totel = Dobînda + Profit net.
care în mod curent poate fi:

25=10+15
25=15+10 sau
25=12,5+12,5

Evident că productivitatea capitalului poate fi diferită de la etapă la etapă , fapt

perciptibil pentru ambele părti care îşi vor stabili poziţia în consecinţă.

3
 Compromisul, sau maniera de a ajunge la înţelegere trebue să persiste în
relaţiile dintre debitor şi creditor asigurînd permanenţa condiţiilor de creditare.
Numai luarea în considerare a interesului celui ce economiseşte va dezvolta ia
aceasta interesul de a continua să economisească, creînd premizele pentru m,enţinerea
şi creşterea ritmului de dezvoltare ecomomică.
Pe de altă parte, deţinatorii de capitalul, în mare măsură provenite din
economii, calitate de creditori trebuie să aprecieze gradul real de productivitate a
capitalului, atunci cînd îşi formulează preţurile cu privire la dobînzi, creînd condiţii ca
întreprinzătorii să continue să existe şi să poată fructifica şi în viitur capitalul oferit.
Evident că aceste poziţii nu se nanifestă ca atitudini personale, ci ca o sumă a
lor, în relaţiile pe care cele două părţi le întreţine pe pieţile creditului.
Iată deci contextul în care, în fiecare moment dat, nivelul dobînzii reflectă şi
exprimă nivelul de productevitate a capitalului de care ste intim legat.
Un al doilea factor general ce determină nivelul dobînzii este lichiditatea.
independent de orice alte condiţii, crditorii vor prefera ace formă de împrumut
care să le asigure lichiditatea.Deci se preferă termene scurte.
Orice angajare mai îndelungată a resurselor creditului, ori ce diminuare a
lichidităţii sale sete însoţită ne de sporire a sumelor plătite ca dobînzi, implică o
creştere a nivelului dobînzii.
Deci stbilirea niveluluiu dat al dobînzii în cadrul contractalui dr credit este şi o
expresie a compromisului în cadrul contractului de credi este şi oexpresei a
compromisului între creditorii care doresc o cît mai ridicată lichiditate şi dibitorii
interesaţi în a plăti cît mai puţin pentru aceasta.
Riscul nerambursării este un alt factor general al nivelului dobînzii.
Rambursarea la termen este o condiţie a perpetuării raportului de credit şi a
sistemului de credit.Rambursarea este o cerinţă generală care poate fi asigurată dacă în
cazurile particulare se iau măsuri necesare de evitare şi acoperire a acestui risc.
Aceste cerinţe, în general acceptate, conduc la separarea elementelor de
structură a dobînzii în:
--- dobînta pură care este costul utilizării capitalului, şi
--- plata necesaru pentru recuperarea riscului nerambursării, respectoiv pentru
acoperirea pagubelor suferite pe această cale.
O asemenea considerare a riscului si a soluţiilor de acoperire motivează o
politică personală a băncilor in domeniul dobinzilor, orientată după gradul de risc pe
care il presupune fiecare credit acordat, funcţie de conditiile reale pe care le are fiecare
debitor.
De asemenea, la rîndul lor , deponenţii care asiguga partea preponderentă a
resurseelor băncii, sînt în mai toate ţările, asiguraţi prin instituţii speciale cu privire la
redobîndirea integrală a sunelor depuse.Evident, plăţile pentru asigurarea depozitelor
prezintă un cost pentu bănci, un element din cost al creditului.
Raportul dintre ofertă si cerea de credit este evident un factor esenţial în
determinarea nivelului dobînzii.
Oferta de credit este determinată premordial de nivelul economiei în ţara
respectivă, de obţiunele premordiale a populaţiei pentru economii.Evoluţia nivelului de
economie poase fi stimulată de nivelul dobînzii, exisră un nivel dat al economisirii.
Determinarea şi preferinţele familiilor de a economisi este nivelul indevidual al
venitului şi implicit nivelul şi preferinţele de consum.
4
 Stabilitatea economică şi politică are şi ea un rol deosebit în a încuraja
formarea capitatulului.Orice fenomen de instabilitate politică şi de dezechilibru
economic, în special inflaţia, diminuează nivelul economisirii şi influenţează negativ
dimensiunile resurselon de creditare.
Cererea de credite intercondiţionată de cei trei mare debitori: guvernul, agenţii
economici şi familiile, deopotrivă influenţaţi de evoluţia activităţii economice şi
tendinţele de dezvoltera a investiţiilor.
Aşa cum am prezentat anterior divelul dobînzii astfel determinat este “dobînda
de bază” la care se adiţionează în mod firesc facrorul de risc, care majorează astvel
deferenţiat, nivelul dobînzii pentru fiecare din solicitanţii de crediat.
Închieind discuţia , în această etapă, rezultă că starea economiei în dezvoltarea
sa liberă sau în încercările de orientare prin politici economice şi îndeosebi proin
politici monetare şi de credit influenţează asupra nivelului dobînzilor, dar totodată
trebue să remarcăm că nivelul dobînziluo, în dimensiunile sale din fiecare rtapă, are o
influenţă majoră asupra economiei afectînd dezvoltarea si sxpansiunea economică,
cheltuelile de consum şi investiţiile.

5
 Cuprins

1. Introducere ------------------------------------------------------------ 1

2. Elemente difinitorii ale dobinzii ----------------------------------- 1

3. Factorii care determina nivelul dobinzii --------------------------- 3

6
 Bibliografie

1. Nita Dobrota. „Economie polititica”. Bucuresti. 244p.

2. Badulescu A. „Microeconomia”. Bucuresti. 150p.

3. Mihai Grosu. „Economie politica”. Chisinau, Evrica, 2001, 102p.