- Da, așa ne-a spus să facem

Da dacă, Iura, zic eu, mori tu înainte ce fac fetele atunci? ...

*
Scriitorul Costenco a făcut 14 ani de închisoare, Gulagul din Siberia.

- Acolo am dat de Mașa mea, îmi spune odată la el la bucătărie.

- Erau în lagăr și femei?
- Pe dracu. Era în preajma lagărului nostru lagăr de femei. Cam la zece
kilometri depărtare de lagărul nostru.
- Fugeați noaptea la femei, nu?
- Pe dracu erai împușcat pe loc.
- Și-atunci cum te-ai întâlnit cu doamna Mașa.
- Să-ți spună ea, zice Costenco arătând spre soția care se poroia alături cu
vasele.
- Spune tu, zice ea că ai memorie mai bună.
- Pricepi, începe să-mi povestească Costenco. Munceau zi și noapte la minele
de zăcăminte... Muncă de animal... Foame, frig, practic, dezbrăcați, și asta
prin ghețul siberian mureau ca muștile. Azi nu mai ieșea unul din mină,
mâine altul... dar câți rămâneau în zăpadă pe drumul de întoarcere de la
mine?... Îți mai trăgea un glonte în cap pentru asigurare că cu adevărat ești
mort și rămâneai în drum, așternut de ninsoarea care fierbea mereu în jur...
dar țării îi era în fund de asta. Țara cerea de la noi producție – să nu ne
hrănească chipurile degeaba. Făceau două norme, își trântea în cârcă trei și
tot așa... Și iată, de la un timp temnicerii au introdus un obicei, desigur ca să-
și bată joc de noi. Care era – a fost obiceiul? Păi, pușcăriașul care
supraîmplinește planul sâmbăta e dus la femei.
- În lagărul de femei?
- Păi, ascultă... Crezi că-n îndepărtata Siberie era aplicată vre-o lege? Exista
crezi vre-un control? Temnicerii făceau ce doreau. Clar la un pahar de votcă
șefii de lagăre în de ei, au pus la cale țara.
- Păi, vă era a femei – frig, foame... dezastru?
- Nebuni se găseau... Făceau câte șase norme doar sâmbăta șă pipăie și ei o
muiere... Știi că erau unii care aveau de-acum câte douăzeci de ani de
închisoare? Ridicat la nouăsprezece ani și pus pe viață. Poate sărmanul nici
n-a cunoscut femeie.. Aceeași poveste a fost răspândită și prin lagărul de
femei... Și printre ele erau care erau întemnițate pe viață. Și multe foarte
 tinere.. De la ele se cerea să facă câte trei norme – sâmbăta poftim un
bărbat.!
- Vă aducea și vă lăsa o noapte în lagărul de femei?
- Pe dracu! Dacă ar fi fost așa... dar dracu știe ce-ar fi fost, mai bine mai rău,
dacă ne lăsa o noapte... Nu ne lăsa o noapte împreună. Ticăloșii de temniceri
au pus bine la cale tărășenia întâlnirii.. Venea sâmbăta, îți imaginezi ce se
făcea în lagărul de bărbați?... Dar cel de femei?... Emoții nu glumă! Iată, să
zicem, e sâmbătă, se cântă deșteătarea – nimic nu ni se anunță. Apelul –
nimic. Dejunul – nimic nu se spune! Și nimeni nu știe dacă o să fie azi
plecarea la femei. Și cine o să fie fericitul cu drept la femei. Nimeni la
sfârșitul săptămânii nu știa – a supraîmplinit norma sau nu? Deci, după
micul dejun din nou se anunță apelul.
- Abia la acest apel ci se spunea cine ce?
- Nu mă întrerupe! Ți-am spus – erau dați dracului. Temnicerii erau niște
monștri adevărați! Își băteau joc de noi cum doreau! Unde am rămas? Ți-am
spus să nu mă întrerupi!
- Se făcea al doilea apel.
- A, da. Iată abia la al doilea apel, tremurând și de frig și năuciți se auzea:
Ivanov, să facă trei pași înainte. Petrov – trei pași înainte... Și tot așa. Eu mai
nu m-am înnădușit de emoție când mi-am auzit numele.
- Ai auzit numele și direct la femei?
- Pe dracu! Nu mă întrerupe. Ți-am spus că temnicerii erau dați dracului. Dcă
hotărâseră să-și bată joc de noi, păi hotărâseră... Urma după apel comandă la
baie. Ne ducea mai întâi la baie. Ne dădeau albituri noi...
- Și la femei!
- Șezi mă și taci sau ții a […]?... Ziceam, ne dau albituri și din nou urmează
comandă – din nou la cantină. De data asta era o mâncare mai bunicică, ni se
dădea și câte o sută de grame de rachiu.
- Rechiu în închisoare?!
- În bătaie de joc!
- Și erațimulți cu planul supraîmplinit?
- Într-un lagăr de peste zece mii de pușcăriași... se adunau cam la o sută de
fruntași... Așa, ce ziceam? Ți-am spus să nu mă întrerupi. Intervine Mașa,
soția.
- Ni se dădea câte o sută de grame rachiu.
- Și femeilor li se dădea?
- Ți-am spus să ai răbdare și ai să pricepi ce și de ce se proceda astfel. Sau
crezi că ne băia, ne hrănea, ne da rachiu, ne da câte o odaie, albituri și tot așa
 – dăi bătaie, băiete!... Nu-i chiar așa. Totul era prevăzut, până în amănunte!
Deci, când urma comanda la mașini, ne urcam în mașini și ne scotea undeva
în câmp deschis. Când eu am nimerit printre fruntași, iată cum a fost. Ne-au
scos undeva în câmp, a urmat comanda să coborâm. Coboram. Urmează
comanda alinierea. Ne aliniam. Da în jur e câmp alb și fulguie. Am sosit? ne
întrebăm. Am sosit! ni se spune. Dar unde-s femeile? ne întrebăm. Femeile,
lagărul? Câmp deschis. Omăt, omăt, omăt și atăt. Femeile, ni se spune, se
află în fața noastră, la doi kilometri depărtare. Și ele la ora asta, ni se spune
și se uită la ceas comandantul, ele la ora asta se află în fața voastră. La
comanda marș ele vor porni încoace, noi – spre ele priceput? ne întreabă.
Da, răcnim de nerăbdare dar cum să te pornești spre ele că zăpada e la gât. În
fața mașinii noastre care ne-a adus încoace au mers două buldozere. Zăpada
în fața noastră e cât gardul – cum o să înaintăm spre femei? Cum vreți! ni se
spune. Sărim în fața zidului de zăpadă și scheunăm ca niște câini huiducăiți.
Intrăm în zăpadă și țâșnim înapoi și iar ne repezim ca într-o pădure albă...
Unii, după scurt timp, se întorc, nici nu mai încearcă, se așează în mijlocul
zăpezii, ghemuiți și plâng. Dar eu n-am fost din ăștea. Eu îs Costencu. Chiar
de la început am căzut în genunchi și-am început să-mi săp tunelul. Am
aruncat totul pe cât înaintam totul de pe mine... Mă sufocam, dar înaintam,
ca un câine, în patru labe, dar înainte, înainte și numai înainte...

Intervine soția Mașa:

- Dacă nu înjuram eu, nu mă mai găseai.

- Te găseam!
- Am înjurat că, de la un moment dat înblam în zig zag pe sub zăpadă, puterile
mă sleiseră și credeam că aici mi-am găsit mormântul!
- Pe neașteptate, cum înaintam, aud nu departe o înjurătură, de femeie și
înjurătură moldovenească – [...]! Am sărit în stânga ca un leu și sapă, băiete,
cu brațele. Săpam, dam zăpada la o parte și răcneam: eu îs aici, eu îs aici, eu
îs aici... și-am găsit-o!
- Da m-a găsit!

P.S. Dacă am mai scris-o, s-o folosesc nuvelă aparte, scenariu!

 La pândă

Doamne, de unde ai luat poala asta de flori și le-ai aruncat peste străzile
orașului nostru, o femeie mai frumoasă de cât alta și toate aruncate în preajma
mea.

Dacă femeia de colo mai face o mișcare cu genunchii, sunt orbit.

Dacă femeia de dincolo țântește cumva sânii asupra mea, sunt ars.

Dar cea care își tot freacă bucile ține neapărat să mă înnebunească. Fugăreștele
Doamne pe altă stradă că n-am să rezist și am să le iau pe toate în brațe și fug
cu ele undeva în câmpie. Ba nu în pădure. La urma urmei mă arunc cu toate în
mare. Și-apoi, Doamne, de unde ai mai scos-o în fața mea și pe aia de pe
bicicletă. Se rotește cu bicicleta în jurul meu, m-ar tot înfășura cu o frânghie. Și
dacă mă leagă, unde nebuna vrea să mă târâie? La ea acasă? La etaj fără lift? O
zghiută ca asta e în stare să te miroase și să te arunce de la etajul zece dacă
cumva nu se află și mai sus.

Doamne, aruncă repede altă femeie în preajmă că puștoaica strînge în jurul

gâtului, a ajuns cu frânghia în jurul gâtului. Și rotește bicicleta mai departe.
Trimite una care s-o anuleze.

Of, mai salvat doamne.

Mai salvat de una dar mă-nebunești cu alta. Mai bine zis cu altele. Două
puștoaice ai trimis și ambele îs pe biciclete și ambele se rotesc, pedalează în
jurul meu. Frânghiile lor sunt și mai groase, și mai lungi. Astea-s cu bătaie
lungă. Dar care le e finalul. Vor să mă iubească în două? Puștoaicele la ora asta
au înnebunit cu toatele. Șase copile din clasa a șasea au legat mai dăunăzi
învățătorul și l-au violat chiar după școală, în tufar. Dacă și astea-s din alea
scăpate Doamne. Mai bine lasă-mă să mă țin pe urma țipeșei cu copil. Astea cu
copil sunt lacome, dar și înțelegătoare. Te storc cât te storc, dar mai aleargă și
acasă, la bărbat și pe ăla să-l potolească. Sau altceva îți propun Doamne. Fă
cumva și scoate din preajma mea una din puștoaice. Cu una m-aș descurca,
sfinte. Pe care s-o scoți? Păi crezi că eu știu Doamne.
 Steaguri pierdute

Republica e pe moarte. Partidul comunist e la putere. Trebuie ietre de prins

ceva. Mașinile cu șefii, liderii de partide parchiază una după alta.

A parcat Tractorul liderul Partidului Țărănesc.

A parcat jiguli-ul Partidului Democrat Unit.

A parcat Moscviciul Partidului Uniunii Creștine.

A parcat Volga Partidului Liberal.

A parcat Aro-ul Frontului Popular.

A parcat Zim-ul Partidului Pocuriștilor.

Parchează Școda Partidului Feștilist.

Parchează Toyota Partidului Tineretului Sârguincios.

Parchiază BMW-ul Partidului Partidelor.

Și toate limuzinele poartă pe capotă stegulețul partidului în cauză. Și fiecare

lider de partid, îndată cum parchiază mașina, iese, înșfacă steagul partidului
său, îl ridică mândru deasupra capului și mândru calcă spre intrarea de la sediul,
unde urmează să aibă loc disputa dintre liderii Partidelor Republicane. Fiecare
lider de partid înfige magistral la intrare drapelul partidului și mândru intră în
local.

Discuții furtunoase – Unirea tuturor pare ideală.

Nu sau unit.

Liderii enervați dar și mândri printre ei, ies din local, înșfacă fiecare drapelul
său, urcă în limuzină dispare [...] mașina, dispare,

Ultimul iese din local liderul Partidului Țărănesc, se uită buimăcit la steagul
care a rămas că nu-i a Partidului său, înșfacă steagul care a rămas, scuipă,
înșfacă steagul care a rămas sare pe tractor, dispare Lin ștc.