Sunteți pe pagina 1din 39

CAPITOLUL I

ACCIDENTELE ECOLOGICE – GENERALITATI

I.1. Accidentele ecologice

Accidetele ecologice reprezintă un fenomen extrem, natural sau antropic, cu


probabilitate mare de manifestare într-un anumit teritoriu şi într-o perioadă dată, cu grave
consecinţe pentru mediul înconjurător şi societatea umană, depăşind măsurile de siguranţă pe
care aceasta şi le impune.
Este cunoscut faptul că mediul înconjurător suportă adesea acţiunea unor fenomene
extreme periculoase cu origine diferită, naturală sau antropică, ce pot produce dereglări
distructive şi brutale în anumite sisteme sau situaţii prestabilite.
Dezastrele de origine naturala (cutremure, erupţii vulcanice, tsunami, alunecări de
teren, furtuni, inundaţii, secete, incendii, uragane, tornade etc.) se produc de regulă pe
neaşteptate şi pot provoca numeroase victime în rândul oamenilor şi animalelor, un volum
mare de pagube materiale, distrugerea mediului inconjurator, dezechilibre ecologice etc.
Problema rezidurilor activităţilor umane a luat proporţii îngrijorătoare, prin acumularea
lor provocând alterarea calităţii factorilor de mediu. Aceste alterări sunt cauza unor
dezechilibre în faună şi floră şi ăn sănătatea şi bunul mers al colectivităţi umane din zonele
supra aglomerate. Prin accelerarea ritmurilor de dezvoltare, bazată pe consumarea resurselor
neregenerabile1 de energie, s-a ajuns, în unele ţări industrializate, la un grad de bunăstare
ridicat, constatându-se practic că apare, cu iminenţă, ameninţarea consecinţelor acţiunii uman
asupra mediului poluarea la nivel global.
Deteriorarea mediului ambiant este cauzată de: existenţa prea multor automobile,
avioane cu reacţie şi nave de mare tonaj, a prea multor fabrici care funcţionează după
tehnlogii vechi, poluante, mari consumatoare de materii prime, apă şi energie, fenomene care
sunt determinante, în ultima instanţă, de necesităţi crescânde ale unei populaţii aflate în stare
de explozie demografică şi îndeosebi existenţa marilor aglomerări urbane.

1
1.Resurse neregenerabile reprezinta tipul de resurse care nu pot fi supravalorificate
2.Ploile acide reprezinta tipul de ploi cu efect negativ asupra vegetatiei avant in compozitia sa diferite materii daunatoare

1
Realităţile zilelor noastre arată că secolul XX este perioada celor mai mari descoperiri
şi transformări ale civilizaţiei omeneşti, dar şi cele mai complexe şi uneori nebănuite efecte
asupra vieţii.
Până nu demult resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile
omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei demografice şi a dezvoltării fără precedent a
tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă şi energie pentru producţia de
bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensă a resurselor pământului relevă, tot mai evident,
un dezechilibru ecologic.
Perfecţionarea şi modernizarea proceselor tehnologice, utilizând cele mai noi cuceriri
ştiinţifice, au redus mult consumurile producţiei de bunuri au sporit mult materialele ce
afecteaza mediul ambiant. Tot mai des, o parte din materiile prime intermediare sau
finale,produse deosebit de complexe, se regăsesc în aer, apă şi în sol.
Ploile acide sunt tot mai dese, ca urmare a prezenţei dioxidului de sulf din aer,
datorită dezvoltării proceselor termice şi a utilizării unor combustibili inferiori; sunt evacuate
în atmosferă importante cantităţi de oxizi de azot, de carbon, negru de fum, săruri şi oxizi ai
metalelor, antrenate de gazele de ardere,produse cu efecte daunatoare asupra vegetatiei in
general,si direct sau indirect asupra omului şi treptată a mediului înconjurător.
În tumultul generalizat al schimbărilor, trebuie să tragem încă un semnal de alarmă
legat de mediul înconjurător şi de supravieţuirea omului si a existentei vietii pe terra.
“Mediul natural adica apele curgătoare, solul şi subsolul şi formele de viaţă pe care
aceste ecosisteme le creează şi le susţin este imaginea cea mai comună pe care omul obişnuit
şi-o face atunci când vorbeşte despre mediul înconjurător. O pădure, o baltă sau un lac, de
exemplu, formează fiecare în parte un “ecosistem” care se intercondiţionează reciproc şi se
readaptează continuu în căutarea unui anumit echilibru.
Totalitatea factorilor naturali, determină condiţiile de viaţă pentru regnurile 2 vegetale,
animale şi pentru exponentul său raţional omul, reprezentând mediul natural. În mediul
natural distingem componente fizice naturale elemente abiotice: aer, apă, substrat
geologic,relief,sol ecologic. . Ele apar sub forma vegetaţiei şi animalelor depinzând atât de
factori tereştri, cât şi cosmici (radiaţia solară de exemplu) ceea ce ne ajută să înţelegem
implicaţiile care pot urma unor modificări fie terestre, fie cosmice, sau ambele în acelaş timp.

2
3.Regn vgetal Regnul vegetal cuprinde aproximativ 260000 de specii cunoscute de plante
(muschi,licheni,ferigi,ierbacee,plante lemnoase , tufisuri, copaci )
4.Elemente abiotice element esential
5.Realitate pluridimesionala realitate multipla

2
Mediul înconjurător apare ca o realitate pluridimensională care include nu numai
mediul natural, dar şi activitatea şi creaţiile omului, acesta ocupând o dublă poziţie: de
“component” al mediului şi de “consumator”, de beneficiar al mediului.
Conceptul actual de “mediu înconjurător” are un caracter dinamic, care caută să
cunoască, să analizeze şi să urmărească funcţionarea sistemelor protejate în toată
complexitatea lor.
Prin “resurse naturale” se înţelege: totalitatea elementelor naturale ale mediului
înconjurător ce pot fi folosite în activitatea umană:
  resurse neregenerabile – minerale şi combustibili fosili;
  resurse regenerabile – apă, aer, sol, floră, faună sălbatică;
  resurse permanente – energie solară, eoliană, geotermală şi a valurilor.

În întreaga activitate a mediului înconjurător se urmăreşte nu numai folosirea raţională


a tuturor aceste resurse, ci şi corelarea activităţii de sistematizare a teritoriului şi localităţilor
cu măsuri de protejare a factorilor naturali, adoptarea de tehnologii de producţie.
Căt mai puţin poluante şi echiparea instalaţiilor tehnologice şi a mijloacelor de transport
generatoare de poluanţi cu dispozitive şi instalaţii care să prevină efectele dăunătoare asupra
mediului înconjurător, recuperarea şi valorificarea optimă a substanţelor reziduale utilizabile.
Astfel noţiunea de “mediu înconjurător” cuprinde de fapt, toate activităţile umane în relaţia
om-natura.
Când se vorbeşte de progres sau de sărăcie, se vorbeşte de fapt, în termenii cei mai
globali, de mediul înconjurător care caracterizează planeta noastră la un moment dat, căci
între toate acestea şi poluarea, degradarea apei şi a aerului, ameninţarea păturii de ozon,
deşertificarea, deşeurile toxice şi radioactive şi multe altele, există o strânsă interdependenţă.
În toate civilizaţiile care s.au dezvoltat până în secolul al XVII-lea, de natură predominant
agricolă,”pământul era baza economiei, vieţii, culturii, structurii familiei şi politicii”, viaţa era
organizată în jurul satului, economia era descentralizată, astfel că fiecare comunitate producea
aproape tot ce îi era necesar.
Energia chieltuită corespundea în esenţă lucrului forţei musculare, umană sau
animală, rezervelor de energie solară înmagazinată în păduri, utilizării
fortei,hideaulice,raurilor,mareelor,etc.
Natura reuşea până la urmă să refacă pădurile tăiate, vântul care unfla velele, râurile

3
care puneau în mişcare roţile, deci sursele de energie utilizate de civilizaţiile agricole erau
regenerabile.

Odată cu sporirea populaţiei globului, ce a decurs paralel cu perfecţionarea


organizării sociale şi, în special odată cu dezvoltarea industriei, a transporturilor mecanizate
din ultimele două secole, încercarea omului de a domina în lupta aspră cu natura, de a-i
smulge lacom bogăţiile ascunse, începe să aibă tot mai mult succes.
Peste un miliard şi jumătate din populaţia actuală a Terrei aparţine civilizaţiei
industriale.
Industrialismul a fost mai mult decât coşuri de fabrică şi linii de asamblare.
A fost un sistem social multilateral şi bogat care a influenţat fiecare aspect al vieţii
omeneşti. Creşterea economică, enorm accelerată, se bazează în majoritate nu pe surse
regenerabile de energie, ci pe energia cheltuită prin folosirea combustibililor fosili,
neregenerabili:carbuni,titei,gaze-naturale.
Alvin Toffler observă cu sarcasm: “Pentru prima dată o civilizaţie consumă din
capitalul naturii, în loc să trăiască din dobânzile pe care le dădea acest capital!”.

I.2. Cauzele cresterii accidentelor ecologice

Creşterea efectivă a frecvenţei evenimentelor naturale catastrofice care se constată în


prezent, cât şi a costurilor lor globale, poate fi pusă pe seama mai multor factori:

 episoade ciclice care guvernează diferitele hazarde naturale

 creşterea globală a populaţiei, concentrarea sa în mari aglomeraţii

 creşterea vulnerabilităţii comunităţilor umane

 neglijenţă privind previziunea, măsuri şi activităţi insuficiente de prevenire

 creşterea sensibilizării populaţiei şi a cererilor venite din partea unui public din
ce în ce mai preocupat de atingerile aduse siguranţei şi securităţii sale

Principalul factor responsabil de recrudescenţa riscurilor este, în opinia noastră,


creşterea vulnerabilităţii comunităţilor umane alături de caracteristicile naturale care
determină gradul de vulnerabilitate, omul crează sau agravează vulnerabilitatea prin
nenumărate modalităţi:

4
 instalarea, din raţiuni economice, în zone vulnerabile, urbanizarea şi industrializarea
accentuată în saturile expuse riscurilor

 densitatea de ocupare şi de frecventare a teritoriilor de risc, forma şi tipul de utilizare a


spaţiului;

 dependenţa, din ce în ce mai crescută, a urbanului de diferitele reţele tehnice, care sunt
susceptibles de a fi perturbate, fie în mod natural fie antropic (precum distrugerea
conductelor de apă, de încălzire, a cablurilor electrice sau de telecomunicaţii etc.);

 mobilizarea crescândă a spaţiului subteran în serviciul urbanizării (linii de metro,


tuneluri, parkinguri subterane etc.) lărgeşte în manieră îngrijorătoare spectrul
vulnerabilităţii;

In urmatoarele capitole vor fi descrise cateva dintre cele mai des intalnite dezastre
naturale care au o influenţă directă asupra vieţii fiecărei persoane, asupra societaţii şi a
mediului înconjurător, în ansamblu.
Vor fi prezentate cauzele si modul de producere a acestora, efectele si desigur
gestionarea lor. evitarii totale a dezastrelor, chiar daca tehnologia moderna ofera
posibilitatea de a preveni unele dezastre oricum exista distrugeri mari si victime.

5
CAPITOLUL II

CAUZELE PRODUCERII ACCIDENTELOR ECOLOGICE

II.1. CUTREMURELE

a) Cauzele si modul de producere a cutremurelor

Cutremurele de pământ reprezintă mişcări bruşte, sub formă de trepidaţii, ale unor
porţiuni din scoarţa terestră, generate de eliberarea unor tensiuni şi energii uriaşe acumulate în
anumite puncte din interiorul acesteia (focare seismice).
Cauzele lor sunt o serie de procese de transformare sau reaşezare a materiei: mişcarea
plăcilor tectonice (subducţie, decroşare, faliere), erupţii vulcanice, prăbuşirea tavanelor unor
peşteri, grote sau galerii de mină, alunecări mari de teren, activităţile umane ş.a.
Se apreciază că aproximativ 90% din numărul total de cutremure produse într-un an sunt de
origine tectonică, 7% sunt produse de erupţiile vulcanice, iar restul sunt datorate altor cauze.
Cutremurele produse de erupţiile vulcanice au în general efecte locale (dar s-au înregistrat şi
cazuri de erupţii care au produs mişcări seismice foarte puternice).
În preajma marilor acumulări de apă (barajele Hoover-SUA, Hsinfengkiang-China,
Kariba-Zimbabwe, Kremasta-Grecia, Koyna-India ş.a.), se constată apariţia sau intensificarea
unei activităţi seismice, aşa numita “seismicitate indusă”, caracterizată prin cutremure cu
focare situate la câţiva kilometri adâncime şi magnitudini ce nu depăşesc 6,5 (scara Richter).
Cauzele acesteia ar putea fi creşterea eforturilor la care sunt supuse rocile de pe fundul
acumulăriii de apă respective, sau pătrunderea apei pe anumite fracturi, determinând
alunecarea unor compartimente, cu producerea de cutremure. ( Vezi Anexa 1 – Figura 1 )
Mecanismul de producere al cutremurelor tectonice este bine ilustrat de modelul
conceput de H. F. Reid pe baza studierii faliei San Andreas din California, SUA, în lungul
căreia se realizează contactul între două plăci tectonice, Pacifică şi Nord Americană. Cele
două plăci sunt supuse unei deplasări de sens contrar, frecarea dintre ele împiedică alunecarea
uneia faţă de cealaltă, iar rocile din zona de contact acumulează tensiuni uriaşe, fiind puternic
deformate.

6
Când tensiunile devin mai mari decât rezistenţa opusă la frecare, se produce ruperea
rocilor, alunecarea blocurilor unul faţă de celălalt şi eliberarea energiei elastice (din focar sau
hipocentru) sub formă de unde seismice.
În final, blocurile care au suferit deplasarea ajung într-o nouă poziţie de echilibru.
Deplasarea blocurilor faliilor nu se produce numai în plan orizontal, constatându-se
uneori şi ample mişcări verticale (cum a fost cazul cutremurului din California, din 1971,
când deplasarea pe verticală a atins în unele locuri circa 3 metri).
Punctul iniţial al ruperii este denumit focar sau hipocentru, iar punctul aflat la suprafaţa
pământului, exact pe verticala acestuia, se numeşte epicentru.
În funcţie de poziţia focarului, aproape de suprafaţa pământului sau la adâncime mare,
se deosebesc: cutremure superficiale sau normale (cu focarul situat între 0-70 km adâncime),
cutremure intermediare (cu focarul între 70-300 km) şi cutremure adânci (cu focarul între
300-700 km).

a) Efectele cutremurelor

Unul din efectele cu un puternic impact asupra populaţiei este zgomotul, sub forma
unui vuiet surd, asemănător bubuitului tunetului îndepărtat.
Efectele cele mai grave ale cutremurelor sunt vibraţiile pământului produse de
deplasarea undelor seismice P (principale sau compresionale), S (secundare sau de forfecare),
Rayleigh şi Love (vibraţii de frecvenţă joasă). Datorită faptului că viteza de deplasare diferă
pentru fiecare tip de unde, timpul de sosire al acestora este diferit, contribuind la amplificarea
distrugerilor.
Caracterul de risc al vibraţiilor rezidă în primul rând în vulnerabilitatea construcţiilor
făcute de mâna omului, viaţa oamenilor fiind pusă în primejdie de prăbuşirea totală sau
parţială a clădirilor, a balcoanelor, a coşurilor de fum, căderea fragmentelor de sticlă de la
geamurile clădirilor înalte, răsturnarea mobilelor grele etc. (95% din numărul victimelor
omeneşti provocate de cutremure sunt datorate prăbuşirii construcţiilor); incendii produse de
fisurarea sau ruperea conductelor de gaz; căderea liniilor de înaltă tensiune; acţiuni umane
iniţiate şi materializate sub impulsul panicii etc.
Acţiunea cutremurelor implică şi creşterea eforturilor de forfecare în masa materialelor
de pe pante, cât şi reducerea rezistenţei la forfecare, vibraţiile contribuind, alături de alte
cauze prezente simultan, la declanşarea alunecărilor de teren, în special în zonele colinare sau
în munţi, sau alunecări submarine de mare amploare.

7
Lichefierile depozitelor nisipoase ce întrunesc anumite condiţii geologice şi
hidrogeologice se produc în special în zonele în care nisipurile s-au depus în ultimii 10.000 de
ani, iar nivelul hidrostatic se află la mai puţin de 10 m adâncime
Cu cât depozitele sunt mai tinere şi mai afânate, iar nivelul hidrostatic mai ridicat, cu
atât susceptibilitatea de lichefiere este mai mare).
În timpul cutremurelor au fost observate şi fenomene luminoase (sfere de foc,
mănunchiuri de raze, dungi sau coloane luminoase) a căror producere nu a căpătat încă o
explicaţie satisfăcătoare: se presupune fie manifestarea unei activităţi electrice asociate
cutremurelor, fie degajarea unei mari cantităţi de căldură în procesul de faliere şi de alunecare
a rocilor şi incendierea arborilor, fie luminozităţii unor organisme marine, fie atingerii între ei
şi ruperii conductorilor electrici sau distrugerii transformatoarelor etc.
A fost pus în evidenţă şi un comportament neobişnuit al apei, precum: apariţia sau
dispariţia apei din puţuri, schimbarea culorii acesteia, ivirea unor emanaţii urât mirositoare,
ejectarea apei din puţuri la câţiva metri înălţime, producerea fenomenului de „seiche” în
cadrul unor bazine acvatice (lacuri sau golfuri) şi, mai ales, generarea unor valuri marine
uriaşe cunoscute sub denumirea japoneză de „tsunami”.
În fine, printre efectele grave ale cutremurelor trebuie menţionate incendiile, de multe
ori cu caracter catastrofal, declanşate şi alimentate de ruperea conductelor de gaze, exploziile
la fabricile de produse chimice, aprinderea construcţiilor de lemn sau alte materiale
inflamabile.
Situaţia este agravată de îngreunarea utilizării mijloacelor de intervenţie ca urmare a
ruperii conductelor de alimentare cu apă şi uneori de distrugerea însăşi a staţiilor de pompieri
ori a altor servicii de protecţie civilă.

b) Gestionarea cutremurelor de pământ

Tensiunile acumulate sunt eliberate prin cutremure succesive situate la distanţe de zeci
sau sute de kilometri Realizarea unei predicţii, adică prognoza concomitentă a datei, locului şi
magnitudinii unui cutremur, pe un interval de timp pe cât posibil mai scurt (zile, cel mult
săptămâni), ar putea reprezenta soluţia ideală în gestionarea cutremurelor.
În felul acesta ar creşte mult şansele de salvare a populaţiei prin evacuarea zonelor
periclitate şi s-ar reduce pierderile materiale prin adoptarea unor măsuri preventive.
Deşi s-au înregistrat unele succese în predicţia unor cutremure, problema este departe
de a fi rezolvată.

8
Ea se bazează pe urmărirea unor manifestări precursoare cutremurelor, cum sunt: o
serie de modificări ale proprietăţilor fizico-mecanice ale rocilor (dilatarea acestora ca urmare
a apariţiei a numeroase fracturi şi fisuri în masa lor), variaţia neobişnuită a vitezei undelor
seismice înaintea cutremurului, schimbări ale presiunii .
Ecihlibrul fzic fizic al lichidelor şi gazelor înmagazinate în crusta terestră (în special o
creştere a concentraţiei de radon), descreşteri ale rezistivităţii electrice a rocilor.
Foarte interesantă este aşa-numita “teorie a lacunei seismice”, conform căreia
localizarea unui viitor şoc seismic în lungul unei falii urmăreşte o anumită secvenţialitate,
lacuna rămasă între cele două zone sugerând locul producerii următorului cutremur.
De exemplu, în cazul cutremurului din august 1999, localizat în falia Anatoliană,
plăcile din falie din dreptul Istambulului nu s-au mişcat, deci energia nu s-a eliberat şi
pericolul continuă să existe.
Cum falia trece la 24 km distanţă de oraş (a cărui populaţie numără 10 milioane de
locuitori) producerea unui cutremur ar crea un număr imens de victime.
În ţări precum Japonia, China, SUA, Rusia ş.a. există preocupări serioase în privinţa
predicţiei cutremurelor. În Japonia zonele considerate cu potenţial seismic ridicat sunt
supravegheate non stop prin numeroase staţii dotate cu aparatură modernă, se monitorizează
deformările crustale, mareele, nivelul apelor subterane, conţinutul de radon, conductibilitatea
electrică.
În SUA (centrul şi sudul Californiei) funcţionează circa 500 staţii seismice cu
telemetrare care transmit datele spre prelucrare la câteva centre seismologice, este
monitorizată o reţea de puţuri de apă cu adâncimi între 88-250 m (măsurându-se la fiecare 15
minute nivelul apei, presiunea atmosferică şi cantitatea precipitaţiilor), sunt urmărite
deformările crustale, se fac măsurători de nivelment, ridicări gravimetrice şi magnetometrice,
se urmăresc emanaţiile de radon etc.
Se pune şi problema punerii în funcţiune a unui sistem automat de alarmă seismică
care să fie capabil să localizeze rapid un cutremur, să estimeze timpul de sosire a undelor
seismice în orice localitate sau obiectiv economic de importanţă mare şi să declanşeze
automat mijloacele de protecţie (izolarea reţelei electrice, protecţia sistemelor de calcul şi a
unor instalaţii din domenii cu grad mare de risc, închiderea valvelor conductelor de gaze
naturale pentru reducerea pericolului de incendii, avertizarea centralelor nucleare etc.).
În China, programul de predicţie a cutremurelor poate fi considerat o adevărată acţiune
de masă, anternând sute de mii de persoane, seismologi profesionişti şi amatori, constituite în
grupe locale, cu sarcina de a urmări şi raporta modificările geofizice.

9
Comportarea vieţuitoarelor, fluctuaţiile nivelului apelor subterane, emanaţiile de radon
etc. În felul acesta a fost posibilă realizarea mai multor predicţii reuşite (este cunoscut cazul
cutremurului din regiunea Haicheng, din februarie 1975, când alarmarea şi evacuarea
populaţiei s-a făcut cu o precizie de câteva ore înainte de producerea acestuia).
O problemă aparte în predicţia cutremurelor o constituie emiterea alarmei, care intră în
sarcina autorităţilor de stat. Acestea ar trebui să ia decizii pe baza unor informaţii ştiinţifice
incerte făcute de oamenii de ştiinţă, iar populaţia trebuie să fie pregătită să accepte şi să aplice
măsurile stabilite.
O alarmă falsă, sau parţial falsă, ar putea provoca perturbări economico-sociale foarte
grave şi chiar victime omeneşti.S-a pus şi problema unei eventuale preveniri a unor asemenea
evenimente prin provocarea lor artificială. O serie de observaţii şi experimente au condus la
avansarea unor propuneri îndrăzneţe, precum introducerea apei sub presiune în sonde adânci,
forate în zona unor falii active, care să elibereze energia sub forma unor cutremure mici,
prevenind astfel producerea unui şoc puternic, detonarea unor dispozitive nucleare care să
elibereze tensiunile acumulate de-a lungul faliilor ş.a.
Se consideră însă că efectele unor astfel de intervenţii în echilibrul natural, relativ
fragil, stabilit între forţe tectonice uriaşe, nu pot fi anticipate corect şi că rezultatele acestor
modificări ar putea fi radical diferite de cele aşteptate, dacă nu chiar catastrofale.

II.2. INUNDATIILE

a) Cauzele şi modul de producere a inundatiilor

Inundaţiile reprezintă acoperirea temporară cu apă a unor teritorii ca urmare a creşterii


de nivel a unei mase de apă (râu, lac etc.), depăşind cota terenului din teritoriile respective.
Ele pot fi provocate şi prin creşterea nivelului apei subterane peste cota terenului sub efectul
unui gradient hidraulic prin infiltraţii.
Inundaţiile constituie fenomene frecvente, care comportă riscuri serioase pentru om şi
activităţile sale. ( vezi Anexa 1 figura 2 )
Fiind hazardul cel mai larg răspândit pe Glob, ocupă primul loc în privinţa pagubelor
provocate de catastrofele naturale, cauzând anual pierderi economice de mari proporţii,
moartea a zeci de mii de oameni, afectarea în diferite forme şi nivel de gravitate a altor câteva
sute de mii de persoane.
În Franţa, spre exemplu, statisticile indică faptul că trei sferturi din dezastre, ca
valoare, sunt datorate inundaţiilor şi curgerilor de noroi.

10
Cauzând anual pierderi economice cuprinse între 0,5 şi 2,5 miliarde de euro. În ţara
noastră, în perioada 1992-2006, inundaţiile au fost responsabile de aproape 80% din pagubele
generate de dezastrele naturale şi au cauzat moartea câtorva sute de persoane.
La originea inundaţiilor stau, în marea majoritate a cazurilor, cauze naturale:
- particularităţile climatice (posibilitatea producerii de precipitaţii abundente, topirea
brutală a zăpezilor şi a gheţii sau combinaţii ale acestora, rata de evaporaţie a apei meteorice
etc.);
- particularităţile morfohidrografice reale ale cursurilor de apă (poziţia bazinului
hidrografic, suprafaţa şi forma acestuia, altitudinea şi gradul de fragmentare a reliefului, tipul
şi densitatea reţelei hidrografice, permeabilitatea substratului, lărgimea şi adâncimea albiei
minore etc.);
O a doua categorie de condiţii este determinată de acţiunea factorului antropic
(utilizarea terenurilor, gradul de antropizare, lucrările de inginerie hidrologică etc.). Acţiunea
umană are de multe ori consecinţe negative, contribuind la creşterea gradului de risc de
producere a inundaţiilor şi la accentuarea efectelor produse de acestea prin:
- modificarea particularităţilor morfohidrografice naturale ale râurilor prin regularizări,
îndiguiri şi taluzări, care, deşi produc o îmbunătăţire a condiţilor de scurgere .
- despăduriri excesive în cuprinsul bazinelor hidrografice;
- expolatarea defectuoasă a descărcărilor de ape mari la unele acumulări, fără corelare
cu amenajările din aval;
- accidente şi avarii survenite la lucrările hidrografice (ruperea barajelor, degradări ale
sistemelor de etanşare a marilor canale ş.a.), care pot produce inundaţii mult mai mari decât
cele în regim natural, creând situaţii extrem de periculoase mai ales dacă se produc în timpul
viiturilor;
- nu lipsită de importanţă este practicarea culturilor neacoperitoare (porumb, cartof ş.a.)
în lunci şi pe terasele joase, ca şi dispariţia haturilor dintre parcele, favorizând astfel scurgerea
apei, în timp ce păşunile naturale, câmpurile de lucernă ş.a. ar avea efect de burete. Un studiu
efectuat în Belgia estimează că înlocuirea culturilor acoperitoare cu culturi neacoperitoare ar
provoca o creştere a debit3elor de vârf de la 25% la 50%, în funcţie de intensitatea ploilor.
- o serie de procese precum tasarea solurilor (prin utilizarea maşinilor agricole şi prin
păşunat excesiv), extinderea suprafeţelor betonate şi asfaltate din localităţi.

3
1.Debit cantitatea de apa care curge intr-o secunda intr-un anumit loc

11
Prelevarea de pietrişuri şi nisipuri din albii (având ca efect adâncirea cursurilor de apă),
tot atâţia factori ce contribuie la creşterea gradului de risc de producere a viiturilor şi la
accentuarea efectelor produse de acestea .
Recordul de victime provocate de o inundaţie s-a înregistrat în 1887 în China, când
fluviul Huang-He a acoperit peste 15.000 km2 de teren în partea septentrională a ţării,
curmând viaţa a circa 1.000.000 de persoane .
Sunt cunoscute cronicile calamităţilor legate de umflarea cursurilor de apă în Asia de
Sud-Est (nordul Indiei, partea de est a Chinei, Coreea de Nord ş.a.) ca urmare a ploilor
musonice din sezonul de vară. Aici, ţara cea mai afectată este Bangladesh-ul, circa 30% din
suprafaţa acesteia fiind acoperită periodic de ape.
În China terenurile inundabile depăşesc 1 milion km2 în lungul fluviilor Huang He şi
Yangtze. În iulie 1996, în partea central-sudică a Chinei, între Guizhou şi Zhejiang,
Fluviul Yangtze a inundat mai multe milioane de hectare, ca urmare a “celor mai mari ploi din
ultimii 50 de ani”, cum au fost acestea apreciate.
Deşi fluviul dispune de lacuri cu drenaj reversibil care amortizează enormele viituri de
vară, efectele unui muson foarte ploios asupra uneia din cele mai populate regiuni din lume,
au fost catastrofale.
În Coreea de Nord, în 1995, a fost devastată o suprafaţă de 4000 km 2, circa o jumătate
de milion de oameni rămânând fără locuinţă. În Cambodgia, Vietnam şi Malaysia cea mai
mare parte a populaţiei trăieşte în regiuni inundabile (utilizate în cultura orezului şi a altor
plante care necesită multă apă).
Riscul la inundaţii este amplificat întrucât ploile se abat asupra acestor sisteme de
culturi inundate care tind, în condiţii normale sezoniere de aport de apă, să regularizeze în
spaţiu şi să prelungească în timp extensia suprafeţelor cu apă.

b) Posibilităţi de gestionare a inundaţiilor

Cea mai simplă şi, de departe cea mai eficace, adoptată pe scară largă în trecut, constă
în evitarea amplasării localităţilor şi a obiectivelor economice pe terenurile cunoscute ca
susceptibile la inundare.
În zilele noastre, multiplicarea mijloacelor de observare (fotografii aeriene şi imagini
satelitare) permit cartografierea precisă a zonelor inundabile, încât una din sarcinile principale
ale factorilor de decizie la nivel local sau naţional ar trebui să fie tocmai realizarea unor asfel
de hărţi.

12
Ideal ar fi ca fiecare bazin hidrografic 4cu risc de inundaţie să posede propria sa “carte
de identitate”, în care să figureze perioada de revenire, calculată pe baza şirurilor lungi de
date, întrucât cea mai mare parte a inundaţiilor sunt repetitive şi deci, previzibile.
Întreţinerea albiilor. Se pare că o curăţare perfectă a albiilor cursurilor de apă (de
trunchiuri de copaci căzuţi, crengi, gunoaie etc.) nu este soluţia cea mai bună pentru a reduce
pagubele provocate de inundaţii.
După cei doi autori, ceea ce trebuie luat în considerare este bazinul hidrografic în
ansamblu, abordarea globală fiind, de departe, cea mai coerentă în materie de gestiune a
mediului natural şi de investiţii.
Printre altele, aceasta presupune:
- conservarea unor zone specifice, umede, în lungul râurilor, care să colecteze apele de
inundaţie, având dublu rol: reţinerea scurgerii şi reducerea vitezei apei, pe de o parte şi
favorizarea evaporaţiei, pe de altă parte;
- construirea de baraje de retenţie, cu rol de a egaliza viiturile, de a atenua momentele
de vârf ale scurgerii (acestea se dovedesc cu adevărat eficiente când se combină cu noile
metode bazate pe informatică şi automatizare, pe analiza imaginilor radar de la centrele
meteorologice).
- evitarea exploatării pietrişurilor şi nisipurilor din albii, care conduce la accentuarea
pantei şi imprimarea unei energii suplimentare râurilor (efectele nefaste ale acestei energii se
regăsesc în creşterea efectului de drenaj, cu consecinţe importante asupra vitezei de propagare
a viiturilor)

c) Lucrările de protecţie contra inundatiilor

Există o mare varietate de lucrări de protecţie care au efect asupra dinamicii fluviale,
regimului viiturilor şi schimburilor între cursul de apă şi zonele umede ale albiei majore.
În general, acţiunile cele mai eficace pe termen scurt şi pentru viiturile medii sunt
lucrările de corecţie şi de regularizare a cursurilor: stocarea temporară a apei în spatele unor
baraje echipate cu evacuatoare de viitură, crearea unor zone cu rol de amortizare a efectelor
viiturilor, dirijarea apelor către rezervoarele naturale (chiuvete inundabile, lacuri etc.).
Una din soluţiile logice este cea a anrocamentelor destinate protecţiei malurilor concave
şi mai ales a construirii de diguri laterale.

4
2.BAZIN HIDROGRAFIC suprafata de pe care isi aduna un rau sau u fluviu apele

13
Utilizate în special pentru anumite sectoare şi de mică întindere (sectoare industriale şi
urbane, vecinătatea podurilor, meandre etc.), ele şi-au dovedit eficacitatea în marea majoritate
a cazurilor, protejând riveranii şi bunurile materiale contra inundaţiilor şi eroziunii malurilor.
Pe de altă parte, prin ridicarea nivelului apei şi creşterea vitezei curentului, cât şi prin
faptul că împiedică etalarea apelor pe suprafeţe mai mari, aceste construcţii contribuie la
creşterea violenţei viiturilor. Există şi riscul de rupere a digurilor şi debordarea violentă a
apelor ca şi acela ca ele să împiedice, în momentul stingerii viiturilor, revenirea apelor în
matcă, agravând efectele inundaţiilor.
Sunt cunoscute, în acest sens, inundaţiile periodice de pe fluviile Loire şi Rhone
(Franţa) şi mai ales de pe Mississippi (SUA), unde, cei peste 2500 km de diguri cu înălţimi de
circa 10 m, n-au putut împiedica inundaţiile din iulie 1993, ci dimpotrivă, le-au agravat.
Altă soluţie inteligentă, adoptată în mod sistematic de inginerii ruşi pentru a proteja
Transiberianul în zona ţărmului sudic al Baikalului, constă în construirea de baraje filtrante
prevăzute cu orificii de dimensiuni variabile şi la înălţimi diferite. În caz de viituri periculoase
scurgerea apei nu este blocată ci modulată şi frânată considerabil, efectele devastatoare sunt
anihilate sau, cel puţin, reduse drastic.
Canalizările sunt operaţiunile cele mai costisitoare şi care pun cele mai multe
probleme.
Ele se realizează doar la traversarea sectoarelor urbane, acolo unde valoarea funciară a
terenurilor adiacente justifică construirea lor şi unde nu pot fi adoptate alte soluţii.
În teorie, aceste construcţi garantează protecţia chiar şi la cele mai mari viituri, însă ele
provoacă adesea probleme atât în amonte cât şi în aval, unde viiturile devin mai destructive.
O abordare mai bună este cea a realizării previziunilor, deşi sunt întâmpinate şi aici
anumite limite.
Chiar dacă s-ar putea detecta cantitatea de apă care cade într-un anumit loc la un
moment dat (cu ajutorul radarului), cât şi înălţimea apei la sol (cu ajutorul pluviometrelor),
rămâne dificilă prevederea timpului de deplasare a apei de suprafaţă, care depinde de
umiditatea solului şi de nivelul cursului de apă de dinaintea producerii ploii, ca şi de lucrările
de orice fel care au modificat constant bazinul hidrografic.
Exploatarea băncilor de date, a hidrografelor viiturilor, permit modelizarea (calcularea
probabilităţilor, calcularea înălţimii maxime “posibile” a viiturii. care rămâne totuşi
aleatoare).

14
In scopul de a face previziuni şi eventual de a asigura evacuarea locuitorilor ameninţaţi
primul demers care se intreprinde este realizarea unui inventar al observaţiilor de teren, iar al
doilea constă în punerea la punct a unui serviciu de avertizare asupra viiturilor.
Observaţiile de teren urmăresc analizarea, în diferite puncte ale bazinelor hidrografice
susceptibile de a produce inundaţii, a următorilor parametri:
- delimitarea precisă a sectoarelor inundabile (şi aceasta pentru fiecare tip de viitură)
tipologia inundaţiilor (cu momentul de vârf, durată, recurenţă, intensitate);
- amploarea inundaţiei posibile;
- perioadele de revenire (viituri decenale, centenale);
- evaluarea pagubelor posibile, atât de ordin material cât şi uman;
În toate cazurile redactarea unei cartografii adecvate s-ar impune ca necesară, la diferite
scări, căci ea pare a fi mult mai utilă şi cu siguranţă mult mai ieftină decât studiile de
modelizare hidraulică preconizate de birourile de studii şi de către ingineri.
Recurgerea la foto-interpretare este foarte eficace pentru cartografierea rapidă a unor
mari porţiuni de câmpie aluvială, pentru analiza fină a microreliefului (taluzuri) şi integrarea
structurilor morfologice puţin perceptibile pe teren. De abia după aceea, prin combinarea
analizei pantelor şi a densităţii cuverturii vegetale, este deschisă calea pentru modelizarea
scurgerii potenţiale a bazinelor hidrografice supuse riscului ploilor torenţiale.
Punerea la punct a unui serviciu de avertizare asupra viiturilor. Operaţiunea de
previziune sau prevedere se bazează pe colectarea şi transmiterea datelor pluviometrice şi
hidrologice şi depinde în mare măsură de cantitatea lor şi de eficacitatea sistemelor de alertă.
Se pot diferenţia două aspecte ale prevederii:
Prevederea imediată constă în alertarea populaţiei cu câteva ore înainte de a interveni
viitura.
Acest lucru era asigurat în trecut de observatori umani însărcinaţi cu urmărirea creşterii
apelor şi transmiterea informaţiilor prin telegrame, telefon sau radio. În prezent ei sunt tot mai
mult înlocuiţi de sisteme automatizate de colectare a datelor şi de avertizare. În acest sens,
radarele meteorologice constituie un instrument extrem de eficace, permiţând anticiparea cu
mult mai multă acurateţe, prin depistarea ploii încă înainte de a cădea.
În Franţa, reţeaua aramis este constituită din 10 asemenea radare repartizate pe întreg
teritoriul ţării.
Previziunea pe termen lung este de preferat. Ea se poate face utilizând documentele
istorice şi hărţile de risc.

15
Cei cu preocupări în acest sens trebuie să ţină seama de zonarea riscurilor, elaborată
prin studiile evocate mai sus, ca de exemplu riscul uman (cu valoare crescută în perioada de
vară, cu o puternică frecventare turistică).
Si, mai ales, riscurile materiale ce decurg din prezenţa sau nu a instalaţiilor de producţie,
comerciale sau a locuinţelor de importanţă diversă.
De pildă, analiza structurii reţelei hidrografice poate fi de mare interes în vederea
previziunilor.
De asemenea, cartografia ocupării solului permite evaluarea densităţii cuverturii
vegetale şi estimarea “aptitudinii” la şiroire a diferitelor parcele. Pertinenţa unei cartografii
geomorfologice specializate este din plin demonstrată.
Ea permite situarea lucrărilor susceptibile de a modifica funcţionarea hidro-morfologică
de bază: eliminarea apei din zonele inundabile, frânarea scurgerii apelor, accelerarea şi
amplificarea viiturilor etc.

II.3. TSUNAMI

a) Cauzele si modul de producere a valurilor tsunami

Tsunami(din limba japoneză tsu= port şi nami= val) sunt valuri formate în mări
deschise şi oceane ca urmare a unor cutremure, explozii vulcanice sau alunecări submarine de
mare amploare.
În mod obişnuit un tsunami nu depăşeşte un metru înălţime în largul oceanului, însă
în apropierea ţărmului poate atinge sau chiar depăşi 35 m. Înălţimea sa depinde de topografia
fundului marin 5precum şi de forma liniei de ţărm. În golfuri şi estuare se poate forma uneori
un perete vertical de apă având o forţă de distrugere colosală.
Circa 90% din numărul total de astfel de valuri marine se produc în Oceanul Pacific,
pierderile cele mai grele de vieţi omeneşti şi de bunuri materiale înregistrându-se în
arhipelagul nipon (statisticile indică pentru ultimii 1300 de ani producerea a 62 de tsunami
distrugătoare). (vezi anexa 2 figura 1)
Pe lângă victimele omeneşti (numai în 1896, în Japonia, s-au înregistrat peste 27 000 de
morţi), tsunami devastează literalmente zonele de coastă, distrugând facilităţi portuare, vase
pescăreşti, locuinţe, suprafeţe agricole ş.a.

5
4. TOPOGRAFIA FUNDULUI MARIN-se refera la datele concrete ale reliefului marin

16
În data de 26 decembrie 2004, în largul insulei Sumatra, s-a produs cel mai puternic
cutremur inregistrat vreodată, cu magnitudinea intre 9,1-9,3 grade pe scara Richter. Acesta a
dus la formarea de valuri tsunami care au devastat statele riverane Oceanului Indian.
Valurile au depăşit în unele locuri 15 m înălţime, au ucis peste 283.000 de persoane, din
care 170.000 în Indonezia, au lăsat fără adăpost peste 1,5 milioane de oameni. Reconstrucţia
zonelor afectate va dura 5-10 ani, vor fi necesari circa 10 miliarde de euro.
Un studiu realizat de specialişti francezi, imediat după producerea evenimentelor,
focalizat asupra uneia din cele mai afectate regiuni, Banda Aceh (Indonezia), a reuşit să
evidenţieze impactul valurilor tsunami asupra mediului şi societăţii tarm.

b) Posibilităţi de gestionare a valurilor tsunami


O serie de factori economici şi sociali din multe ţări din regiunile de coastă ale
Pacificului (creşterea populaţiei, dezvoltarea activităţilor portuare, amplasarea unor industrii
şi structuri importante, centrale electrice, rafinării ş.a.) fac ca arii întregi din aceste regiuni să
fie deosebit de vulnerabile în faţa ameninţării tsunami-urilor.
De aceea problema protecţiei acestor arii a condus la punerea la punct a unei strategii,
bazată pe diferenţa de timp dintre momentul producerii valului şi cel al apariţiei lui într-o
anumită zonă de interes.
Au fost create servicii naţionale de detectare şi avertizare tsunami, cum sunt cele din
Hawaii, Rusia, Japonia, Chile ş.a., care detectează şi localizează rapid cutremurele, iar în
cazul în care s-a produs un tsunami stabilesc cu destulă exactitate timpul de sosire a acestuia
în diferite puncte de pe ţărmul Oceanului.

II.4. TORNADELE

a) Modul de formare a tornadelor

Tornadele sunt perturbaţii atmosferice violente cu caracter turbionar, de dimensiuni mult


mai reduse decât ciclonii, care se produc în interiorul continentelor între 20 şi 60º latitudine
nordică şi sudică. Fenomene asemănătoare se produc şi deasupra mării, purtând denumirea de
“trombe”.
Cauza esenţială a formării tornadelor o constituie supraîncălzirea aerului şi ascensiunea
forţată a acestuia în stratele mai înalte şi reci ale atmosferei.

17
Masa de aer în rotaţie are aspectul unei coloane gigantice sau a unei pâlnii răsturnate
care uneşte cerul cu pământul, cu diametrul cuprins între câteva zeci şi câteva sute de metri
(se înregistrează însă şi cazuri de tornade cu dimensiuni de până la 200-300 km). Viteza
vântului variază între 60 şi 300-400 km/h, în situaţii excepţionale chiar 500 km/h, cu efecte
devastatoare.(vezi Anexa 2 figura 2 )
Cele mai numeroase tornade se formează în partea centrală a SUA şi în Australia, dar
se pot produce şi în Japonia, Africa de Sud şi în Europa.
În SUA se produc anual între 80 şi 120 de tornade, însă, din fericire, doar circa 1/3
dintre ele sunt periculoase. Recordul a fost înregistrat în anul 1974, când s-au format 150 de
tornade violente care au provocat moartea a 392 persoane şi pagube de 1 miliard de dolari .
În Europa, în special în Rusia, Ungaria şi Bulgaria se produc tornade care, conform
scării Fujita care măsoară intensitatea tornadelor, nu depăşesc gradul 2 sau 3.
Ele se formează de obicei in timpul sezonului cald, la contactul unor mase de aer polar
cu mase preexistente de aer cald, chiar tropical, determinând formarea de nori Cumulonimbus
cu mare dezvoltare pe verticală, ce favorizează mişcări puternice ale aerului ascendente,
descendente şi rotaţionale.
În România, tornade de mici dimensiuni dar destul de periculoase, se produc în Banat,
în nordul Moldovei, în sudul şi estul Câmpiei Române şi în Dobrogea.
Prima tornadă înregistrată „oficial“ la noi a avut loc în 1886, în anii următori
producându-se alte câteva. Insă în ultimii ani fenomenul a apărut tot mai des şi a căpătat o
intensitate tot mai mare. Dacă în perioada 2002-2004 au fost înregistrate doar patru vijelii cu
caracter de tornadă, în 2005 au fost nouă tornade în numai şapte luni.
Cea mai puternică tornadă din ţara noastră a avut loc pe 12 august 2002, în partea estică
a Câmpiei Romîne. A acţionat pe o fâşie relativ îngustă, de doar căteva sute de metri, şi lungă
de cca 30 km, traseul intersectând şi afectând grav teritoriul localităţii Făcăeni.
Analiza retroactivă a imaginilor radar a evidenţiat formarea iniţial a unei supercelule
convective deasupra Bulgariei, care în următoarele 2 ore şi jumătate s-a deplasat spre NE, cu
o viteză de peste 45 km/h, pătrunzând pe teritoriul României, crescând rapid în înălţime,
intensitate şi extindere. Momentul culminant a fost atins în zona localităţii Făcăeni, imaginea
radar evidenţiază structura de “cârlig’ caracteristică sistemelor cu rotaţie internă, iar
probabilitatea de grindină atinsese valori de 47%,.

18
Valorile obişnuite ale acestui parametru fiind de până la 20%! Într-o fază ulterioară,
supercelula a atins inălţimea de 15 km, iar probabilitatea de grindină a ajuns la valoarea
deosebită de 56% !
Bilanţul acestui fenomen: 440 de case avariate, 14 fiind total distruse, 100 ha de pădure
distruse, din care 30 complet culcate la pământ, în doar câteva minute, 3 morţi şi 10 grav
răniţi.
„Pentru a limita producerea fenomenelor extreme, precum cele de tip tornadă, ar trebui
să reducem emisiile de carbon la nivel mondial şi producţia de chimicale ce distrug stratul de
ozon“.
In 1971, Theodore Fujita - profesor de meteorologie la Universitatea din Chicago,
specialist in tornade, a alcatuit un sistem de clasificare a fortei unei tornade care ii poarta
numele si care este bazat pe distrugerile structurilor realizate de om.
Aceasta clasificare este totusi una subiectiva chiar daca specialistii o folosesc destul de
des pentru aprecierea intensitatii tornadelor.

b) Gestionarea tornadelor

În gestionarea tornadelor se au în vedere atât operaţiunile de previziune, cât şi cele de


prevenire şi alarmare.
Tornadele, deşi se desfăşoară pe arii mai restrânse decat ciclonii, sunt extrem de
periculoase prin forţa deosebită a vântului.
Esenţial, pentru a preveni efectele unui uragan, este a prevedea în primul rând
traiectoria, dar şi caracteristicile anemometrice, pluviometrice şi oceanografice ale acestuia.
Calitatea previziunii riscului ciclonic pe care şi-o asumă serviciile meteorologice este, în acest
sens, de o importanţă capitală.
Ea poate fi făcută de manieră remarcabilă (cazul uraganului “Hugo”, abătut asupra
Guadelupei şi coastei de est a SUA în septembrie 1989, “gestionat” în mod exemplar de
Meteo-France în colaborare cu Huricane Center din Miami-Florida), dar poate fi sortită şi
eşecului (cazul unor cicloni cu traiectorii cu comportament rătăcitor).
Actul iniţial al prevenirii constă în cunoaşterea fenomenelor legate de riscul tornadelor,
în calitatea informaţiei livrate celor puşi în situaţia de a-l suporta, un rol esenţial revine în
acest sens învţământului, dar şi mijloacelor mass-media.
Măsurile de alarmare şi pregătire a populaţiei cuprind instrucţiuni difuzate în arealele
posibil a fi afectate, fiind diferenţiate în funcţie de fiecare situaţie concretă.

19
Alarmarea populaţiei cuprinde mai multe faze:
o Faza iniţială de lungă durată, de peste 10 zile, indică posibilitatea apropierii
unei furtuni violente;
o Faza intermediară, de 3-10 zile, în care sunt anunţate traiectoriile posibile ale
furtunii;
o Faza scurtă, de 1-3 zile, în care, eventual, se începe evacuarea populaţiei din
arealele cele mai expuse, în special din apropierea coastelor;
o Faza foarte scurtă, de câteva ore, în care fenomenul este iminent şi este
necesară adăpostirea de urgenţă a populaţiei. Se recomandă rămânerea în
interiorul clădirilor, cât mai departe de ferestre şi eventual adăpostirea în
subsol sau sub scară.
În unele oraşe din Midwest (SUA) au fost construite adăposturi speciale din beton pentru
protecţia împotriva tornadelor. În situaţia în care cineva este surprins de furtună în maşină,
este util să oprească autovehicolul imediat şi să se adăpostească.
Foarte utilă este înlăturarea copacilor uscaţi sau bătrâni care s-ar putea prăbuşi, ca şi
tăierea crengilor copacilor din apropierea clădirilor.
În prezent, utilizarea sateliţilor meteorologici, a unor radare performante (radare
Doppler) şi realizarea unor modele tot mai precise, permit stabilirea traseelor urmate de
ciclonii tropicali cu o precizie de 30-50 km (faţă de 200 km în 1950), concomitent cu o
îmbunătăţire simţitoare a alarmării populaţiei. În cazul tornadelor, alarma se dă cu câteva ore
înainte de producerea fenomenului.

20
CAPITOLUL III
MODIFICAREA BIODIVERSITATII IN CAZUL UNOR ACCIDENTE ECOLOGICE

III.1. Efectul de sera

Este greu sa negam faptul ca sporirea temperaturii s-ar datora efectului de sera,desi
Guido Visconti,foarte apreciat chiar si in afara Italiei,spunem,in ceea ce priveste incalzirea
Pamantului, ca "ar putea fi vorba de variatii normale ale climei".

Crescand concentratia de anhidrida carbonica si nereducandu-se ceilalti factori care


contribuie la producerea efectului de sera,in anul 2050 supraincalzirea va atinge 4-5 grade.
Unele studii afirma ca, si in absenta unei ulterioare acumulari de anhidrida carbonica,variatile
in curs ar fi suficiente pentru a face sa creasca cu 1 grad temperatura. E posibil.

Ne aflam totusi in ajunul unei perioade de maxima radiatie solara,datorata pozitiei


astrului,aproape perpendiculara fata de axa terestra,lucru care se intampla o data la 21 de mii
de ani.Aceasta produce o mai mare in calzire datorita factorilor astronomici,incat experti in
clima au anuntat o vara foatre calda pentru anul 1989.

Si totusi nu toti climatologii au aceeasi opinie asupra previziunilor pe termen mediu


sau lung .Rogers Revell de la Universitatea din San Diego afirma ca variantele aflate in joc
sunt atat de numeroase,incat este imposibil sa se prevada viitorul.Nivelul anhidridei carbonice
ar putea urca pana la 370 de parti la milion pana in nu indepartatul an 2000 sau putin dupa
ceea.Aceasta modesta crestere ar fi de ajuns pentru a face sa urce temperatura globului cu 2
grade.Chiar daca nu trebuie sa apelam prea usor la unele comparatii, nu este inoportun sa
amintim ceea sa intamplat acum cateva milioane de ani pe planeta Venus,unde un excesiv
efect de sera a determinat,progresiv,actuala temperatura de 480 grade si o atmosfera de 90 de
ori mai densa decat cea terestra. ( vezi Anexa 3 figura 1 )

Problema nu este a celor 2 grade in plus,daca nivelul anhidridei va atinge 370 de


parti la un milion prin anul 2000,ci aceea a unei continue cresteri a efectului de sera care,daca
nu va fi impiedicat,ar duce Terra,in cateva secole in situatia unei imposibilitati de mentinere a
vietii.

21
Scenariile ipotezei "calde"pentru perioada 1989-2050merg la o previziune de crestere
cu 1,6 grade centigrade a temperaturii medii globale a planetei noastre, la ceea infricosetoare
de circa 5 grade.Cresterea temperaturiinu va fi aceeasi pe pamant.La Ecuator ar fi mai mica iar
la poli mai mare.Toti sunt de acord ca mare parte a cresterii temperaturii ar interveni in lunile
de iarna,astfel incat anotimpurile ar tinde sa se uniformizeze.In Italia cresterea temperaturii ar
fi aproape dubla fata de Ecuator.

In plus,cresterea temperaturii ar dauna mult zonelor urbane.Un plus de caldura


,provocat de tevile de esapament,de lipsa de ventilatie,de asfalt si beton sau de dificila
patrundere a vantului ca face aproape imposibila viata.Sa nu se creada ca probema ar putea fi
rezolvata cu ajutorul instalatiilor de aer conditionat!Lasand la o parte faptul ca poate in anul
2000,sau putin dupa aceea,va trebui sa renuntam la ele,pentru a nu largi gaura din stratul de
ozon,este bine cunoscut ca,racorind casele,instalatiile sporesc caldura in centrele urbane.

In plina era glaciara, temperatura medie a Pamantului era cu 6-7 grade mai mica decat
cea actuala.O crestere de 4-5 grade ar fi suficienta pentru a topi aproape complet calotele
polare,facand sa se ridice nivelul marilor.Aceasta ar creste,prin efectul asa-numitei expansiuni
termice, cu aproape 2 metri

Presupusa topire a calotelor ar conduce , intre altele la o cursa nemiloasa pentru


exploatarea enormelor rezerve de petrol de pe fundul oceanelor.Nu este vorba de o problema
fundamenatala,dar merita osteneala de a o releva.

Uriasa ridicare a nivelului marii ar produce un lant de efecte catastrofale care ar


schimba aspectul fizic al unor regiuni intregi.De exemplu, conform unui raport din noimbrie
1988 al Natural Environmennt Research Council din Marea Britanie ,aceasta tara si-ar
schimba infatisarea,bucurandu-se de o clima subtropicala,care ar privilegia culturile
mediteraneene,cu totul deosebite de cele actuale.ar disparea aproape toate plajele,datorita
ridicarii nivelului marii si ar fi necesare cheltuieli enorme pentru costruirea unor diguri care sa
opreasca apele.

Pentru a da un exemplu ,asa-numita Corn Belt din S.U.A. ar deveni cu usurinta


semiarida,iar marile campii ar deveni necultivabile.Este adevarat ca sporirea temperaturii ar
permite extinderea culturilor agricole in zone nordice astazi prea reci;dar acest lucru aproape
ca nu conteaza fata de fectele negative ale cresterii temperaturii. In Italia,Venetia ar fi total sub
apa si ar acoperite de mare partile joase ale catorva orase mari.

22
Prof. Paolo Fabbri , care preda geografia la universitatea din Bologna ,explica faptul
ca prin ridicarea nivelului apelor marii,nu numai gurile raurilor ,ci si albia lor s-ar modifica ,si
acelasi lucru s-ar intampla in Italia cu numeroasele canale de asanare(sapate la nivelul
marii),cu incalculabile consecinte negative.

Toate insulele plate, situate doar la cativa metri deasupra nivelului marii, ar disparea
inghitite de valuri.Asemanator cu ceea ce s-a spus despre Italia, alte tari ar suferi foarte grave
consecinte din cauza ridicarii nivelului marii. Un mic stat din Arhipelagul Maldivelor ar inceta
sa mai existe, dupa cum a declarat presedintele sau in cadrul unei reuniuni oficiale.

De altfel, cateva din cele mai mari orase ale lumii, construite la gurile unor importante
fluvii, ca de exemplu Cairo, Shangai, New Orleans ar fi acoperite de ape.Practic, ar risca sa
dispara intreaga Olanda, daca nu se vor cheltui sume colosale pentru a se construi diguri uriase
si alte instalatii.Acest lucru este valabil si pentru alte teritorii.

Ar ceste mult evaporarea si s-ar schimba regimul ploilor din intreaga planeta, cu cele
mai multe precipitatii iarna si foarte putine vara.S-ar schimba cursul curentilor oceanici,spre
exemplu Curentul Golfului, care a fost totdeauna fundamental pentru Europa central-
septentrionala.De sigur, apele marilor ar deveni mai calde si ar creste evaporarea. Fenomenul
ar fi cu atat mai perceptibil in marile relativ inchise, ca Mediterana si, in special
Adriatica.Dupa opinia lui Francesco Laurenzi, in Italia numarul zilelor cu cer senin ar scadea.

Ploile ar fi mult mai reale, iar din cauza incalzirii, s-ar extinde mult deserturile, iar
seceta ar deveni coplesitoare. Chiar si uraganele, din cauza cresterii temperaturii ar avea o mai
mare violenta si frecventa.Un semn mic al cresterii furiei devastatoare am avut in anul 1988.

Se prevede ca umiditatea solului ar descreste cu aproape 20%, iar culturile agricole ar fi


mult mai sarace. Reducerile recoltelor nu ar mai permite astfel alimentarea a celor aproximativ
6 miliarde de oameni.

Ar disparea multe specii de animale care au nevoie de o temperatura mai putin


ridicata.Altele ar treibui sa se adapteze la caldura, nu se stie cu ce rezultate.In ultimele milenii,
omul nu a mai vazut sa dispara vreo specie de animale importante si larg raspandite, asa ca
perspectiva nu poate decat sa ne ingrijoreze.

Ar disparea, de asemenea, multe specii vegetale, care nu suporta temperaturi inalte si


putina ploaie,contribuind la reducerea productiei agricole.Alte vegetale ar produce mai

23
putin.In Italia ar lipsi orezul si graul. In ceea ce priveste plantele, anhidrida carbonica
provoaca inca de pe acum pagube, independent de ceea ce s-ar putea intampla intr-un viitor
apropiat,din cauza cresterii temperaturii.

Plantele ar fi suportat deja o transformare, datorita cresterii anhidridei carbonice inn


atmosfera : treptat-treptat, in ultimii 200 de ani, pare sa se fi redus la jumatate numarul de
stomate, pori prin care planta capteaza anhidrida carbonica.Se poate ca aceasta constatare sa
fie exagerata dar e greu de negat fenomenul.

Socotim aproape imposibil ca omul sa nu ia masuri pentru a preveni catastrofa.Daca


nu se vor face descoperiri stiintifice senzationale sau nu se vor elimina drastic toate cauzele
care produc cresterea temperaturii, nu va putea fi impiedicata o crestere a temperaturi cu 2
grade si paote chiar 2 grade si jumatate.Chiar si aceasta crestere ar putea produce
infricosetoare dezechilibre ecologice. Daca se va intampla o catastrofa, nu se poate spune ca
nu a fost anuntata.

Pentru prima oara in istorie, omul a reusit sa intervina masiv asupra ecosistemului
planetar,dar a facut-o fara a prevedea consecintele. Pentru a combate poluarea generala a
atmosferei planetei noastre,nu este de ajuns sa se reduca drastic anhidrida carbonica,
principala responsabila pentru efectul de sera.Mai trebuie sa descreasca hotarator raportul
celorlalte substante care contribuie la acest fenomen, ca hidrocarburi rezultate din arderea
materialelor fosile,dar nu numai acestea, ci si sulf , azot, etc. Nici S.U.A. nu au reusit sa
limiteze aceste emanatii decat intr-o masura modesta.

A reinstitui acum controlul asupra situatiei este extrem de greu; dar, daca vrem sa
evitam dezastrul, trebuie sa actionam cu inteligenta si curaj.Omul poate face orice dar sa scape
de moarte ... nu. Desigur, este nevoie de cheltuieli enorme, cu mult superioare celor actuale,
pentru a adopta masuri apte sa franeze incalzirea Pamantului.

Nu se poate spune, desigur, ca pana acum s-a actionat foarte ferm pentru a reduce
emisiile de gaze poluante si, in special, de anhidrida carbonica.Tarile din Comitatea vest-
europeana au reusit acum sa se puna de acord numai asupra standurilor, desigur nu prea
severe, in vederea reducerii acestor emisii.

A interveni asupra efectului de sera este greu, dar nu imposibil.Pentru a opri poluarea
atmosferei trebuie, inainte de toate, sa schimbam cu totul actuala politica forestiera.Nu este de
ajuns sa impiedicam despadurirea, ci trebuie sa extindem in toata lumea zonele verzi.Trebuie

24
realizata o ampla extindere a culturilor arboricole, incepand cu padurile, pentru a contricui la
reinstaurarea echilibrului in ciclul carbonului.

Daca unor tari din lumea treia acest lucru li se pare imposibil, datorita necesitatilor de
hrana ale unei populatii tot mai numeroase. Mult mai important si mai urgent este sa reusim ca
marea majoritate a energiei mondiale sa nu mai fie asigurata doar de sursele
traditionale,petrolul si carbunele.

Prof. Wilfred Bach afirma ca, daca vrem sa evitam cresterea temperaturii dincolo de
limitele minime de 1-2 grade, in primele decenii ale secolului urmator,trebuie sa reducem,
chiar in cursul anului 1990,emisiile de anhidrida carbonica cu 1277 de milioane de tone.

Dupa parerea acestuia, S.U.A. ar trebui sa reduca cu circa 309 miloane de tone pe an
emisiile de gaze,Germania cu circa 48 milioane pe an,iar Italia cu 25 milioane de tone,pentru a
nu mai vorbi de celelalte tari industrializate.

Pentru a reduce poluarea trebuie in primul rand sa eliminam risipa in consumul de


energie. In ceea ce priveste economisirea energiei, Japonia este in frunte, cu un procent anual
de 30%.Nu putine sunt masurile prin care se pot limita emisiile de anhidrida carbonicasi de
alte gaze nocive.

In ceea ce priveste automobilele, atata vreme cat acestea vor folosi combustibili
derivati din petrol ,va trebui sa favorizam aplicarea de noi tehnologii,pentru a realiza motoare
care sa consume mai putin carburant. In acelasi timp,se poate limita,prin lege ,viteza
automovehiculelor, dat fiind ca -dupa cum se cunoaste-consumul de carburanti este mai ridicat
cand viteza este mai mare fata de optim.Totodata, cu o tehnica mai avansata se pot fabrica
automobile electrice. Energia electrica a acestor vehicule nu nu trebuie asa fie produsa cu
ajutorul petrolului si carbunelui,deoarece in acest caz avantajul ar fi foate modest.

Asa cum am aratat mai sus,presedintele Reagan a semnat, in 1988, o lege ce


promoveaza, prin mijloacefiscale,productia de automobile cu un consum redus de benzina.Pe
de alta parte ,combustibilii alternativi produsi sunt eficienti pentru a reduce smogul, dar nu
pentru a combate in mod concret efectul de sera.Industriile ar trebui sa realizeze mari
economii cu metode noi, utilizand numai energia electrica strict necesara si evitand orice
risipa.Desigur, trebuie sa creasca randamentul in convertirea si folosirea energiei insasi.

25
Cifrele care reflecta evolutia consumului de energie in ultimii 15 ani arata ca bine
cunoscuta criza petroliera a reprezentat stimulentul cel mai concret pentru realizarea
obiectivelor indicate. Este, totusi, aproape inevitabila epuizarea progresiva a posibilitatilor de
economisire, doar daca nu se vor face importante descoperiri tehnico stiintifice, astazi abia
banuite.

Noile tehnologii, foarte costisitoare, de producere a asa numitului "carbune curat"


aplicate in S.U.A., in Germania si Japonia, duc la reducerea unor elemente poluante, dar nu a
tuturor, si nu contribuie la resorbtia efectului de sera si a ploilor acide. Actualmente, abonatii
particulari consuma prea multa energie si in buna parte o risipesc.In viitor va trebui insa sa o
foloseasca cu extrema parcimonie. In vederea acestui scop, trebuie promovate cercetarile
stiintifice destinate a face utilizabile materialele numite super-conducatoare.

Se poate de asemenea micsora produrea si consumul de ingrasaminte pe baza de azot


in agricultura.Nu este imposibil nici sa se impiedice largirea golului din patura de ozon,
datorita motivelor pe care le-am vazut deja. Se poate pune capat chiar si ploilor acide care, in
afara altor grave pagube, afecteaza padurile si plantele, in general, cu efecte tot atat de
negative.

Evident, complexitatea operatiunilor destinate a impiedica dezastrul ecologic,


previzibil intr-un viitor nu prea indepartat, impune un alt mod de viata pentru omenire, sau cel
putin pentru tarile industrializate, cu o dezvoltare mult mai mopderata a nivelului de trai si o
mai redusa populatie pe Pamant.

III.2 Accidentele nucleare si mediul inconjurator

Vreme de decenii, radiaţiile ionizate au constituit doar o curiozitate de laborator,


cunoscută numai câtorva iniţiaţi. Descoperirea radioactivităţii artificiale şi apoi aceea a
fisiunii uraniuli, în deceniul al patrulea al acestui secol, au dat un puternic imbold cercetărilor
de fizică nucleară. Pentru marele public, energia nucleară a ieşit însă din anonimat abia după
aruncarea celor două bombe atomice în 1945 asupra Japoniei.

Constuirea reactorilor nucleari şi posibilitatea de a utiliza aceste instalaţii pentru a


produce energie electrică în cantitate mare, au transferat apoi problema cercetării radiaţiilor, şi
odată cu aceasta şi problema protecţie contra radiaţiilor, în plin domeniu industria şi
economic.

26
Creşterea necontenită a numărului de reactori nucleari şi a puterii acestora necesită
aplicarea unor măsuri de securitate pentru a evita eventualele accidente şi consecinţele lor ca
de exemplu cel de la Windscale, Anglia în octombrie 1957 când au fost eliminate în mod
accidental în atmosferă importante substanţe radioactive care au produs contaminarea solului,
a producţiei agricole şi a apei potabile din întreaga regiune.

Prin poluare, sau contaminare, radioactiva, se înţelege prezenţa nedorită sau


accidentală, a materialelor radioactive, în interiorul sau la suprafaţa unor factori de mediu
(cum sunt apa, aerul, alimentele) sau în organisme vii situaţie în care se depăşeşte conţinutul
radioactiv natural propriu al produsului respectiv.

Una din principalele surse de poluare radioactivă a globului pământesc îşi avea
provenienţa în exploziile nucleare din atmosferă.

Dacă la 16 iulie 1945 în deşertul Alamogordo, statul New Mexico a avut loc prima
explozie experimentală a unei bombe atomice lucrurile nu s-au oprit aici şi la 6 august 1945
ora 8:15 la Hiroshima în Japonia explodează prima bombă aruncată asupra populaţiei, ca
măsură militară de distrugere, pentru ca în 9 august 1945 să explodeze cea de-a doua bombă
atomică la Nagasaki. În 1956 existau în evidenţa spitalelor 6000 de bolnavi la Hiroshima şi
3000 de bolnavi la Nagasaki cu sechele după iradiere, care necesitau diferite tratamente, la
momentul actual în lume existând aproximativ 300000 de persoane ca victime ale exploziilor
nucleare.

La 22 ianuarie 1954 marinarii vasului “Fukuriumarii no.5” au sesizat un fenomen


neobişnuit, globul de foc al exploziei termonucleare de pe atolul Bikini. Drept urmare toţi
membrii echipajului şi peştele prins au fost afectaţi de cenuşa radioactivă atât la suprafaţă cât
şi în interiorul organismului.

Altă urmare a acestei explozii a fost căderea ploilor radiactive în luna mai a aceluiaşi
an, radioactivitatea menţinându-se la un nivel măsurabil până în septembrie1954.

Imediat după 1954 L. Pauling a demonstrat că izotopul C 14 apare în mod artificial cu o


frecvenţă crescândă, depunându-se pe sol. Tot el a atras atenţia asupra prezenţei izotopului
Sr90 în depunerile atmosferice de pe teritoriul S.U.A.

Poluarea radioactivă a atras atenţia pentru prima oară în mod deosebit în anul 1965 la
Salt Lake City în Statele Unite ale Americii, când nouă adolescenţi au fost internaţi în spital
datorită unor noduli anormali ai glandei tiroide. Anchetarea cazurilor a condus la constatarea

27
că aceşti copii, cu 15 ani în urmă (1950), au suferit consecinţele unor depuneri atmosferice
radioactive provenite de la poligonul din Nevada, aceste depuneri conţinând izotopul I-131.

Studii recente au arătat că datorită tuturor cauzelor de poluare radioactivă, doza de


radiaţii pe cap de locuitor a crescut în ultimii 20 de ani de 5 până la 10 ori.

Iradierea îndelungată, chiar cu doze mici, poate produce leucopenii, la malformaţii


congenitale, pe când iradierea cu doze mari duce la accentuarea leucopeniei, la eriteme, la
hemoragii interne, căderea părului, sterilitatea completă iar în cazurile extreme produce
moartea.

Printre principalele surse de poluare radioactivă se numără:

a) Utilizarea practică în industrie, medicină, cercetare a diferitelor surse de radiaţii


nucleare, care, ca materiale radioactive, se pot răspândi necontrolate în mediu
b) Exploatări miniere radioactive, la extragere, prelucrare primară, transport şi
depozitare, pot contamina aerul, prin gaze şi aerosoli, precum şi apa prin procesul de
spălare
c) Metalurgia uraniului sau a altor metale radioactive şi fabricarea combustibilului
nuclear, care prin prelucrări mecanice, fizice, chimice, poate cuprinde în cadrul
procesului tehnologic şi produşi reziduali gazoşi, lichizi sau solizi stocarea,
transportul eventual evacuarea lor pot determina contaminarea mediului
d) Instalaţiile de rafinare şi de retratare a combustibilului nuclear
e) Reactorii nucleari experimentali sau de cercetare, în care se pot produce industrial
noi materiale radioactive
f) Centralele nuclearoelectrice care poluează mai puţin în cursul exploatării lor corecte,
dar mult mai accentuat în cazul unui accident nuclear
g) Exploziile nucleare experimentale, efectuate îndeosebi în aer sau în apă şi subteran,
pot contamina vecinătatea poligonului cât şi întregul glob, prin depunerea prafului şi
aerosolilor radioactivi, generaţi de către ciuperca exploziei
h) Accidentele în transportul aerian, maritim, feroviar sau rutier a celor mai felurite
materiale radioactive.
Principalele elemente ce contribuie la poluarea radioactivă sunt clasificate şi după gradul
de radioactivitate după cum urmează:

a) Grupa de radiotoxicitate foarte mare: 90Sr, 226Ra, 210Po, 239Pu


b) Grupa de radiotoxicitate mare: 45Ca, 89Sr, 140Ba, 131I, U natural

28
c) Grupa de radiotoxicitate medie: 24Na, 32P, 60Co, 82Br, 204 Tl, 22Na, 42K, 55Fe
d) Grupa de radiotoxicitate mică: 3H, 14C, 51Cr, 201Tl

Dublarea necesităţilor de energie electrică, la fiecare 12-13 ani, a făcut să crească


brusc interesul pentru reactorii nucleari, impunând dezvoltarea centralelor nuclearoelectrice,
creştere competitivităţii energiei electrice de origine nucleară şi ridicarea continuă a
performanţelor atinse de reactorii acestor centrale, ca temperatura şi presiunea agentului
transportor de căldură, a puterii instalate pe unitatea de masă a zonei active a reactorului. Însă
fără măsuri de radioprotecţie corespunzătoare, reactorii nucleari pot produce şi:

a) contaminarea parţială a mediului ambiant şi anume


- a atmosferei, prin produsele de fisiune volatile ca 131I, 133Xe
- a apei folosită ca agent de răcire
- a solului din vecinătatea care se contaminează cu produse de fisiune
b) o mare cantitate de deşeuri radioactive, a căror evacuare pune probleme grele

pentru a evita contaminarea mediului în care se face evacuarea.

Această sursă de energie - energia nucleară – a fost adusă la cunoştinţă omenirii prin
forţa distructivă şi va fi multă vreme privită cu teamă şi suspiciune, întâmpinând destule
obstacole în drumul dezvoltării ei în scopuri paşnice. De aceea se impune familiarizarea
maselor largi cu probleme nucleare, întrucât aplicaţiile paşnice ale energiei nucleare se
dovedesc esenţiale pentru progresele şi evoluţia societăţii umane. ( vezi Anexa 3 – figura 2 )

29
CAPITOLUL IV

APLICAREA DE MASURI CONCRETE NECESARE IN VEDEREA


RESTABILIRI BIODIVERSITATII IN ZONELE AFECTATE DE ACCIDENTE
ECOLOGICE

IV.1. Masuri luate pentru restabilirea zonelor afectate de accidente ecologice

Protecţia solului, a subsolului şi a ecosistemelor terestre, prin măsuri adecvate de


gospodărire, conservare, organizare şi amenajare a teritoriului, este obligatorie pentru toţi
deţinătorii, cu orice titlu, în conformitate cu prevederile oug 195/2005 privind protecţia
mediului, aprobată de Legea 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, hotararea
nr. 1403 din 19 noiembrie 2007 privind refacerea zonelor în care solul, subsolul şi
ecosistemele terestre au fost afectate stabileşte cadrul legal pentru desfăşurarea activităţilor de
curăţare, remediere şi/sau reconstrucţie ecologică a zonelor în care solul, subsolul şi
ecosistemele terestre au fost afectate.
În conformitate cu prevederile acestui act normativ, refacerea mediului geologic şi a
ecosistemelor terestre afectate constă în aducerea acestora cât mai aproape de starea naturală,
prin aplicarea unor măsuri de curăţare, remediere şi/sau reconstrucţie ecologică,
complementare şi compensatorii, şi prin eliminarea oricărui risc semnificativ de impact asupra
acestora, conform categoriei de folosinţă a terenului.
Procesul de refacere a mediului geologic constă în îndepărtarea surselor de contaminare
de pe amplasament, în izolarea şi decontaminarea ariilor contaminate, limitarea şi eliminarea
posibilităţilor de răspândire a poluanţilor în mediul geologic şi în atingerea valorilor limită
admise pentru concentraţiile de poluanţi.
Metodologiile de refacere a mediului geologic se stabilesc de către autoritatea
competentă pentru protecţia mediului în urma analizei raportului geologic final de investigare
şi evaluare a poluării mediului geologic şi, după caz, a studiului evaluării de risc, luând în
considerare următoarele:
Volumul solului poluat sau subsolului care necesită tratarea, localizarea, adâncimea şi
accesibilitatea acestuia.
Obiectivele refacerii mediului geologic şi intervalul de timp necesar pentru atingerea
acestora apoi stinaţia terenului după refacerea mediului geologic şi posibilitatea utilizării .

30
#Operatorul economic sau deţinătorul de teren este obligat să execute măsurile cuprinse
în proiectul pentru curăţare, remediere şi/sau reconstrucţie ecologică la încheierea activităţii
şi/sau la schimbarea destinaţiei terenului.
Poluatorul are obligaţia de a suporta costurile măsurilor de refacere a mediului geologic
al siturilor contaminate şi a ecosistemelor terestre, ce fac obiectul unui studiu de fezabilitate şi
al unui proiect tehnic, elaborate după realizarea investigării şi evaluării poluării solului şi
subsolului.
Pentru siturile contaminate localizate pe amplasamentele unităţilor industriale sau
agricole de stat aflate în procedură de faliment, închise sau abandonate, precum şi pentru
terenurile contaminate din imediata vecinătate a acestora, pentru care se dovedeşte că
poluarea a fost produsă de către acestea.
Costurile măsurilor de refacere a mediului geologic al siturilor contaminate şi a
ecosistemelor terestre se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul autorităţii publice centrale
în a cărei subordonare/coordonare se află operatorii economici cu capital integral de stat din
domeniul agricol sau industrial, sau din fonduri structurale şi de coeziune, prin proiecte
aprobate spre finanţare în conformitate cu regulile de implementare a acestor fonduri.
Hotarare nr. 1408 din 19 noiembrie 2007 privind modalităţile de investigare şi evaluare a
poluării solului şi subsolului reglementează modalităţile de investigare şi evaluare a poluării
solului şi subsolului, în scopul identificării prejudiciilor aduse acestora şi stabilirii
responsabilităţilor pentru refacerea mediului geologic.
La nivel naţional este în curs de definitivare lista siturilor contaminate istoric, orfane,
abandonate precum şi lista siturilor contaminate actual. În baza rapoartelor anuale efectuate de
oficiile judeţene de studii pedologice şi agrochimice, autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului analizează siturile contaminate identificate şi identifică siturile potenţial a
fi contaminate, precum şi sursele de poluare sau potenţial poluatoare.
Pentru siturile 6 contaminate istoric, orfane, abandonate, autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului decide efectuarea investigării şi evaluării poluării mediului geologic în
zonele afectate şi stabileşte condiţiile de investigare.
Pentru siturile contaminate actual şi pentru siturile potenţial contaminate.
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, prin instituţiile din subordine, decide şi
notifică operatorul economic sau deţinătorul de teren asupra efectuării investigării şi evaluării
poluării mediului geologic în zonele afectate şi avizează programele de investigare.

6
1 Situri peisaj ,scena,vedere

31
Operatorul economic sau deţinătorul de teren este obligat să întocmească , un raport
geologic de investigare şi evaluare a poluării mediului geologic, care este înaintat autorităţii
competente pentru protecţia mediului.
#Autoritatea competentă pentru protecţia mediului, în urma analizei informaţiilor
preliminare cuprinse în chestionarele transmise şi a documentaţiei pe baza căreia s-a emis
actul de reglementare, decide şi notifică operatorul economic sau deţinătorul de teren asupra
trecerii la etapa de investigare şi evaluare preliminară, în cazul în care există un risc potenţial
pentru sănătatea oamenilor şi mediu.
#Scopul investigării şi evaluării preliminare este stabilirea existenţei şi intensităţii
poluării mediului geologic prin prelevări de probe, analize geologice, geochimice şi
măsurători geofizice.
#Raportul geologic de investigare şi evaluare preliminară a poluării mediului geologic
se înaintează autorităţii competente pentru protecţia mediului
#În cazul în care concentraţia unuia sau a mai multor poluanţi se situează peste pragul
de alertă, dar nu atinge valorile pragului de intervenţie, operatorul economic şi/sau deţinătorul
de teren sunt obligaţi să asigure monitorizarea periodică a evoluţiei concentraţiilor de poluanţi
în mediul geologic, stabilită de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului.
#În cazul în care concentraţia unuia sau a mai multor poluanţi depăşeşte valorile
pragului de intervenţie, operatorul economic sau deţinătorul de teren este obligat să realizeze
etapa de investigare şi evaluare detaliată, la solicitarea şi în condiţiile stabilite de autoritatea
competentă pentru protecţia mediului.
#În urma analizei raportului geologic final de investigare şi evaluare a poluării mediului
geologic, autoritatea competentă pentru protecţia mediului decide dacă poluarea mediului
geologic din amplasament are un impact semnificativ asupra sănătăţii oamenilor şi mediului şi
solicită operatorului economic sau deţinătorului de teren elaborarea studiului evaluării de risc,
conform legislaţiei specifice în vigoare.
#Autoritatea competentă pentru protecţia mediului negociază cu operatorul economic
şi/sau cu deţinătorul de teren programele de investigare şi evaluare a poluării mediului
geologic, studiul evaluării de risc şi termenele de execuţie a acestora, pe baza concluziilor şi
recomandărilor rezultate în urma realizării etapelor anterioare.
#Raportul geologic final de investigare şi evaluare a poluării mediului geologic împreună
cu evaluarea de risc se analizează de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului.

32
În urma analizei, autoritatea competentă pentru protecţia mediului decide, dacă este
cazul, refacerea mediului geologic şi notifică operatorul economic.
Sau deţinătorul de teren asupra condiţiilor generale de realizare a acesteia in baza deciziei,
operatorul economic sau deţinătorul de teren elaborează studiul de fezabilitate şi proiectul
tehnic pentru curăţare, remediere şi/sau reconstrucţie ecologică sau de minimizare a riscurilor
existente în zona afectată, în termenul stabilit de autoritatea competentă pentru protecţia
mediului.

IV.2. Norme privind evitarea producerii accidentelor ecolgice

Mediul înconjurator reprezinta un element esential al existentei umane si reprezinta


rezultatul interferentelor unor elemente naturale - sol, aer, apa, clima, biosfera - cu elemente
create prin activitatea umana.
Toate acestea interactioneaza si influenteaza conditiile existentiale si posibilitatile, de
dezvoltare a societatii.
Orice activitate umana si implicit existenta individului este de neconceput în afara
mediului.
De aceea, calitatea în ansamblu a acestuia, precum si a fiecarei componente a sa în parte,
îsi pun amprenta asupra nivelului existentei si indivizilor viitori.
Ansamblul de relatii si raporturi de schimburi ce se stabilesc între om si natura, precum si
interdependenta lor influenteaza echilibrul ecologic, determina conditiile de viata si implicit
conditiile de munca pentru om, precum si perspectivele dezvoltarii societatii în ansamblu.
În concluzie, se poate afirma ca mediul trebuie adaptat si organizat pentru a raspunde
nevoilor indivizilor, ceea ce presupune preluarea din natura a unor resurse si prelucrarea lor
pentru a deservi populatia (pentru a satisface doleantele acestora).
Aceasta dependenta cunoaste un mare grad de reciprocitate, datorita faptului ca nevoile
umane se adapteaza într-o masura mai mare sau mai mica a mediului.
Asigurarea unei calitati corespunzatoare a mediului, protejarea lui - ca necesitate
supravietuirii si progresului - reprezinta o problema de interes major si certa actualitate pentru
evolutia sociala.
În acest sens, se impune pastrarea calitatii mediului, diminuarea efectelor negative ale
activitati umane si implicarii asupra acesteia
Protectia mediului este o problema majora a ultimului deceniu dezbatuta la nivel
mondialFapt ce a dat nastere numeroaselor dispute între tarile dezvoltate si cele în curs de

33
dezvoltare.
Acest lucru a impus înfiintarea unor organizatii internationale ce au ca principale
obiective adoptarea unor solutii de diminuare a poluarii si cresterea nivelului calitatii mediului
în ansamblu.
Cercetarile amanuntite legate de calitatea mediului, de diminuarea surselor de poluare
s-au concretizat prin intermediul unui ansamblu de actiuni si masuri care prevad:
" cunoasterea temeinica a mediului, a interactiunii dintre sistemul economic si sistemele
naturale; consecintele acestor interactiuni; resursele naturale trebuiesc utilizate rational .
" prevenirea si combaterea degradarii mediului provocata de om, dar si datorate unor
cause,naturale
" armonizarea intereselor imediate si de perspectiva ale societatii în ansamblu sau a
agentilor,economici.
Pentru protejarea mediului, în primul rând trebuie identificate zonele afectate, evaluat
gradul de deteriorare si stabilite cauzele care au produs dezechilibrele respective
În ceea ce privesc modalitatile de protejare trebuie solutionate trei categorii de probleme:
" crearea unui sistem legislativ si institututional adecvat si eficient care sa garanteze
respectarea legilor.
" evaluarea costurilor actiunilor de protejare a mediului si identificarea surselor de
suportare.
" elaborarea unor programe pe termen lung corelate pe plan national si international
referitor la protejarea mediului.
Prin dezvoltarea activitatii umane sunt afectate toate componentele mediului în
proportii diferite.
Dintre aceste elemente cele mai importante sunt: peisajele, solul, apa, flora, fauna,
monumentele,parcurile,rezervatii etc
În consecinta, conservarea functiilor igienico-sanitare, recreativa si estetica ale
elementelor componente ale mediului natural constituie garantia unei dezvoltari continue.
Pentru elaborarea unor programe pentru protejarea mediului, trebuie identificati toti
factorii de mediu si zonele în care pot aparea probleme de poluare a acestora.
În ceea ce priveste evaluarea costurilor si stabilirea modului în care aceste sunt
suportate se poate sustine ca protejarea mediului este costisitoare si nu pot fi întotdeauna
identificati factorii poluarii.
Datorita acestei situatii costurile de protejare a mediului se împart între societatile
comerciale potentiale poluatoare si stat.

34
Fondurile alocate protejarii mediului difera de la o tar la alta in functie de nivelul de
dezvoltare.
Pentru elaborarea unor programe pentru protejarea mediului, trebuie identificati toti
factorii de mediu si zonele în care pot aparea probleme de poluare a acestora.
Un astfel de program presupune identificarea zonelor, evaluarea costurilor necesare si
stabilirea responsabilitatilor de derulare a proiectelor.
Presiunea activitatii omului asupra mediului natural creste foarte rapid.
De asemenea, se accelereaza dezvoltarea industriala, schimburile, circulatia marfurilor,
spatiul ocupat, parcurs si utilizat pentru activitatile umane este din ce în ce mai vast.
Aceasta evolutie îsi pune amprenta în mod nefavorabil asupra mediului si a
componentelor,sale.
Un alt factor care dauneaza mediului este modernizarea transporturilor, accesibilitatea
lejera în spatiile verzi.
Comportamentul individului polueaza mediul într-o masura mai mare sau mai mica, fie
sub forma vietii cotidiene sau activitatilor turistice.
Prin dezvoltarea activitatii umane sunt afectate toate componentele mediului în proportii
diferite.
Dintre aceste elemente cele mai importante sunt: peisajele, solul, apa, flora, fauna,
monumentele, parcurile , rezervatiile precum si biosfera.
În consecinta, conservarea functiilor igienico-sanitare, recreativa si estetica ale
elementelor componente ale mediului natural constituie garantia unei dezvoltari continue a
societatii.

IV.4. Norme generale privind protectia mediului

Prezenta hotărâre reglementează modalităţile de investigare şi evaluare a poluării solului


şi subsolului, în scopul identificării prejudiciilor aduse acestora şi stabilirii responsabilităţilor
pentru refacerea mediului geologic.
În înţelesul prezentei hotărâri, expresiile şi termenii de mai jos au următoarele
semnificaţii:
 activitate poluatoare - orice activitate care determină schimbări negative privind
caracteristicile naturale ale calităţii mediului geologic.
 curăţare ansamblul lucrărilor efectuate în vederea îndepărtării parţiale sau totale a
poluantului ori poluanţilor şi a materialelor contaminate, fără tratare.

35
 deţinător de teren persoana fizică sau juridică care deţine în proprietate sau în
folosinţă un teren în baza unui titlu valabil.
 evaluare orice metodă utilizată pentru măsurarea, calcularea, modelarea, prognozarea
sau estimarea prezenţei unui poluant în mediul geologic;
 investigare procesul de identificare a prezenţei poluanţilor în mediul geologic,
delimitarea spaţială a acestora, stabilirea concentraţiei lor, precum şi a relaţiei acestora
cu matricea minerală şi structura mediului geologic;
 raport geologic de investigare şi evaluare a poluării mediului geologic - documentaţie
tehnică elaborată de specialişti în domeniul ştiinţelor geologice şi pedologice,
persoane fizice sau juridice, care cuprinde rezultatele etapelor de investigare şi
evaluare a poluării;
 reconstrucţie ecologică ansamblul lucrărilor efectuate în vederea aducerii unui sit,
după remedierea acestuia, cât mai aproape de starea naturală;
 refacerea mediului geologic ansamblul măsurilor de curăţare, remediere şi/sau
reconstrucţie ecologică;
 remediere ansamblul lucrărilor efectuate în vederea readucerii concentraţiilor
poluanţilor sub valorile pragului de alertă;
 sit abandonat zonă definită geografic, delimitată în suprafaţă şi în adâncime, poluată
cu substanţe biologice sau chimice şi părăsită de poluator;
 sit contaminat zonă definită geografic, delimitată în suprafaţă şi adâncime, poluată cu
substanţe biologice sau chimice;
 sit orfan zonă definită geografic, delimitată în suprafaţă şi adâncime, poluată cu
substanţe biologice sau chimice, al cărei poluator este necunoscut.
Prevederile prezentei hotărâri nu se aplică în cazul contaminărilor cu organisme
modificate genetic sau cu substanţe radioactive ce sunt supuse altor prevederi legale.
Investigarea mediului geologic pentru evaluarea contaminării se realizează prin metode
specifice geologice şi pedologice. Pachetul minimal obligatoriu de metode cuprinde
investigarea geologică şi/sau hidrogeologică, geochimică şi geofizică.
Investigarea şi evaluarea poluării solului şi subsolului reprezintă obligaţia şi
responsabilitatea operatorului economic sau deţinătorului de teren care a desfăşurat ori
desfăşoară activităţi poluatoare sau potenţial poluatoare pentru mediul geologic.
La încetarea activităţii cu impact asupra mediului geologic, la schimbarea activităţii sau
a destinaţiei terenului, operatorul economic sau deţinătorul de teren este obligat să realizeze

36
investigarea şi evaluarea poluării mediului geologic.
Finanţarea lucrărilor de investigare şi evaluare a poluării mediului geologic este
suportată de operatorul economic sau de deţinătorul de teren, în cazul poluărilor actuale şi
istorice.
Pentru situri contaminate orfane şi abandonate aparţinând domeniului public al statului,
lucrările de investigare şi de evaluare a poluării mediului geologic sunt finanţate de la bugetul
de stat, prin bugetele autorităţilor care le administrează sau din fonduri structurale şi de
coeziune, prin proiecte aprobate spre finanţare în conformitate cu regulile de implementare a
acestor fonduri.
Evaluarea intensităţii poluării într-un sit contaminat se efectuează prin comparaţie cu
fondul natural din zonele adiacente şi cu valorile de prag de alertă şi prag de intervenţie.
Metodologiile şi conţinutul raportului geologic de investigare şi evaluare a poluării
solului şi subsolului pe etape, criteriile şi indicatorii de evaluare a poluării mediului geologic
se publică sub formă de ghid tehnic, aprobat prin ordin comun al conducătorilor autorităţii
publice centrale pentru protecţia mediului şi dezvoltare durabilă, autorităţii publice centrale în
domeniile economiei şi finanţelor şi autorităţii publice centrale în domeniul agriculturii şi
dezvoltării rurale, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Scopul investigării şi evaluării preliminare este stabilirea existenţei şi intensităţii
poluării mediului geologic prin prelevări de probe, analize geologice, geochimice şi
măsurători geofizice.
În cazul în care concentraţia unuia sau a mai multor poluanţi se situează peste pragul
de alertă, dar nu atinge valorile pragului de intervenţie, operatorul economic şi/sau deţinătorul
de teren sunt obligaţi să asigure monitorizarea periodică a evoluţiei concentraţiilor de poluanţi
în mediul geologic, stabilită de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului.
Scopul investigării şi evaluării detaliate este delimitarea spaţială a zonei poluate,
clarificarea naturii şi intensităţii poluării identificate, relaţia poluanţilor cu matricea minerală
a rocilor şi structura mediului geologic, căile de migrare şi transport.
Rezultatele investigării şi evaluării detaliate sunt cuprinse în raportul geologic final de
investigare şi evaluare a poluării mediului geologic, care se depune la autoritatea competentă
pentru protecţia mediului.

37
38
39