Sunteți pe pagina 1din 3

Pollo alla parmigiana – Șnițel de pui cu roșii și parmezan

Timpi de preparare

Timp de preparare: 15 min


Timp de gatire: 20 min
Gata in: 35

Ingrediente

2 bucăți piept de pui


40 g făină
1 ou
2-3 linguri de lapte
90 g pesmet
50 g parmezan
70 g mozzarella
225 g sos de roșii
pudră de usturoi, sare, piper, busuioc și oregano după gust

Mod De Preparare
Una dintre cele mai gustoase, ușor de făcut și populare rețete italienești pe bază de pui. Perfectă
pentru o cină sățioasă și nu foarte grea sau, de ce nu, pentru făcut dimineața și luat pachet la
școală/serviciu.
Preîncălzește cuptorul la temperatură mare.

Taie pieptul de pui ca pentru șnițele. Bate-l ușor, asezonează cu sare și piper.
Combină pesmetul, parmezanul, praful de usturoi, oregano și busuioc praf într-un bol. Într-un
alt vas pune făină, în altul oul bătut cu lapte. Trece fiecare bucată de pui , pe rând, prin făină,
prin ou și, la final, prin amestecul de parmezan și pesmet.
Pune-le la prăjit, întâi câte 2-3 minute pe fiecare parte ca să se rumenească și apoi până se
pătrund aproape de tot.
Pune jumătate din sosul de roșii pe fundul unei tăvi care nu lipește. Deasupra bucățile de pui,
fără să le suprapui. Toarnă restul de sos deasupra și presară mozzarella. Dacă vrei, mai poți pune
deasupra extra oregano/busuioc.
Dă la cuptor până se pătrunde de tot puiul. Se servește imediat, de obicei cu spaghete.