Sunteți pe pagina 1din 11

Tănăselea Paula-Elena

An III, SP3

A typology of party systems


Giovanni Sartori
I. Criteriul Numeric
1. Problema
Multe state au macar pe hartie expus un anume aranjament al partidelor. Acestea
sunt de cele mai multe ori clasificate in functie de numarul efectiv de partide insa s-a ajuns
la concluzia ca acesta distinctie intre un sistem cu un singur partid, unul bipartid si unul
multipartidist nu este cea mai adecvata.
O reactie in ceea ce priveste abordarea numarului de partide propune renuntarea
la baza numerica, adica renuntarea la a face distinctie intre sistemele bipartidiste si cele
multipartidiste. La Palombara si Weiner propun pentru sistemele de partide competitive
urmatoarea tipologie: sisteme hegemonice – ideologice (1), ideologice – pragmatice (2),
schimbatoare [turnover] –ideologice(3) si schimbatoare – pragmatice (4). Alta reactie
propune ca rezultatele la alegeri sa determine diferite grupuri de sisteme de partide. Sau a
treia reactie sugereaza faptul ca nu ar trebui sa avem nevoie clasificari. Cu toate acestea
fiecare scriitor apare cu propria schema de clasificare generand confuzie si risipa de termeni.
Autorul considera ca universul sistemelor de partide trebuie neaparat impartit. El
considera ca numarul de partide este o variabila importanta prin intermediul careia putem
observa cat de fragmentat sau nu, este sistemul, dispersia dar si concentrarea. De asemenea
dimensiunea sistemului de partide ne poate arata legaturile dintre partide dar si felul in care
interactioneaza. Din moment ce interactionarea se realizeaza pe mai multe nivele – electoral,
parlamentar si guvernamental – cu cat numarul de partide este mai mare cu atat creste
complexitatea sistemului. Mai mult, in mod particular, tacticile in competitia si opozitia
dintre partide par a fi legate de numarul de partide si reprezinta o componenta esentiala in
felul in care se formeaza si functioneaza coalitiile.

2. Reguli de numarare
Problema este urmatoarea: Care partide sunt relevante? Nu putem numara toate
partidele la valoarea nominala la fel cum nu putem rezolva problema numarandu-le in
functie de forta fiecaruia. Astfel apare inca o intrebare: Cat de multa putere face ca un partid
sa fie relevant si cat de multa slabiciune il transforma in unul irelevant? Cea mai buna
solutie este stabilirea unui prag pana unde se face numararea. Acest prag (stabilit de obicei la
procentul de 5%) nu rezolva problema, ducand la omisiuni importante iar cu cat pragul este
mai scazut cu atat cresc sansale de a fi incluse partide irelevante. Relevanta partidelor este
o functie care nu se refera numai la relativa distributie de putere ci si la valoarea
pozitiei partidului de-a lungul dimensiunei stanga-dreapta. Solutia acestei probleme o
reprezinta definirea unui criteriu de irelevanta pentru partidele mici (in sensul de forta
electorala?).
Forta/puterea unui partid este in primul rand forta sa electorala. Astfel
voturile sunt trasformate in mandate (seats), in aceasta situatie vorbim de puterea
partidelor parlamentare. Prin urmare se poate incepe masurarea de la ideea ca forta
partidelor parlamentare este indicata de procentul de scaune obtinut in camera
inferioara a parlamentului.
Urmatorul pas presupune concentrarea asupra partidului ca si instrument de
guvernare. Este vorba de potentialul de guvernare sau de coalitie specific sistemului de
partide multipartidist (nu se poate face o estimare a potentialului de coalitie doar pe baza
puterii unui partid). Acest critetiu ia in considerare majoritatile numerice pe cand elementul
de care suntem interesati il reprezinta coalitiile fiabile, adica doar cele care se baze
ideologice.
REGULA 1: Un partid de mici dimensiuni poate fi considerat irelevant si neluat
in seama la numarare daca nu participa sau nu este folosit la nici o coalitie majoritara
reala. Similar, un partid minor trebuie numarat daca se afla in pozitia de a determina in
timp cel putin o majoritate guvernamentala.
Limita acestei reguli e ca sa plica doar partidelor care participa la guvernare si
care sunt orientate ideologic spre acceptarea de parteneri de coalitie lasand pe margine
partide mari, de tipul celor anti-sistem.
Astfel criteriul de irelevanta este suplimentat folosind o a doua regula bazata pe
puterea de intimidare sau potentialul de santaj al partidelor din opozitie.

2
REGULA 2: Un partid este relevant daca existenta, apartenenta sa, afecteaza
tacticile competitiei intre partide si in mod particular atunci cand modifica directia de
competitie – realizand o schimbarea de la competitia centripeta la cea centrifuga sau de la
stanga spre dreapta, sau in ambele directii – a partidelor orientate spre guvernare.
Concluzia e ca partidele au fie potential de coalitie, fie potential de santaj, astfel
fiind numarate partidele care au fie relevanta guvernamentala, fie relevanta competitionala.
Regulile par complicate si dificil de operationalizat iar ambele criterii nu au nici
un sens daca le folosim predictiv. Referitor la regula 2, partidele cu potential de santaj sunt
de cele mai multe ori, in practica, partidele anti-sistem. Astfel potentialul de santaj al
partidelor electorale isi regaseste echivalent in potentialul de veto, sau mai bine zis puterea
veto-ului, al partidelor parlamentare in situatia adoptarii legilor. Dificultati ale regulilor:
• cercetatorii considera ca e mai usor sa le trateze problema prin
intermediul politicii comparate fara o analiza substantiala a tarilor
analizate;
• regulile folosesc informatii care rareori sunt asamblate sistematic.
O numarare inteligenta presupune insa analizarea gradului de fragmentatie a
sistemului, astfel putine partide arata o fragmentare redusa in timp ce mai multe arat o
framentare ridicata. Totusi, pe masura ce numaram partidele putem sa le numaram si forta
iar in acest sens exista o anume distributie care reprezinta un caz in sine: un singur partid
care conduce pe o perioada mai mare de timp si care detine majoritatea absoluta. Un sistem
de partide este declarat fragmentat numai atunci cand are multe partide si nici unul nu
se apropie de punctul majoritatii absolute.
Inca o clasa pe care o poate distinge numararea inteligenta se refera la partidele
secundare (ex. Mexic, Polonia). Acestora li se permite existenta numai ca partide
subordonate. Acestea sunt sistemele pe care Sartori le numeste hegemonice. Astfel se vor
numara partidele hegemonice intai si apoi separat partidele subordonate.

3. Cele doua dimensiuni


Pana acum am identificat clase si nu tipuri de sisteme de partide, deci pe baza
criteriului numeric analizat s-au identificat sapte clase:
1. un partid;

3
2. partidul hegemonic;
3. partidul predominant;
4. doua-partide;
5. pluralism limitat;
6. pluralism extrem;
7. atomizare [atomized].
Autorul imparte, dupa cum se poate observa, in trei categorii distincte
traditionalul sistem cu un partid care insumeaza de obicei cele mai incongruente varietati de
fenomene heterogene, astfel ajungandu-se la reclasificarea in clase de partide hegemonice
sau predominante. In al doilea rand, traditionala clasificare referitoare la sistemul
multipartid este de asemenea divizata in ideea ca nu poate exista acelasi tratament pentru
sistemele de partide cu mai mult de doua, despre care se spune ca sunt specifice tarilor
sarace. Referitor la atomizare, autorul explica alegerea termenului pentru sisteme in care
numararea partidelor nu face nici o diferenta. Sistemele de partide atomizate pot fi definite
precum competitia la nivelul firmelor mici din economie, cand exista situatia ca nici o firma
sa nu aiba un efect notabil asupra alteia.
Fragmentarea unui sistem de partide poate fi reflectata fie prin situatia
segmentarii fie prin cea a polarizarii distantei ideologice. Astfel se va face trecerea de la
clasificare la tipologie, inlocuind criteriul numeric cu criteriul ideologic. Astfel termenul
este folosit mai intai pentru a arata distanta ideologica care reprezinta impartirea in spectrul
ideologic, iar apoi intensitatea ideologica care inseamna temperatura sau efectul unei
anumite aranjari ideologice. Mai precis, notiunea de distanta ideologica se refera la
sistemele cu mai mult de un partid in timp ce intensitatea ideologica este esentiala in
intelegerea sistemelor cu un singur partid.
Pattern (sablonul) Clasa tipul
Fragmentare redusa Pluralism limitat Pluralism moderat
(pana la 5 partide)
Segmentare ............................
Fragmentare mare Pluralism extrem Pluralism polarizat
(peste 5 partide)
In tabel se incearca modificarea clasificarii, si anume felul in care este dispusa
segmentarea intre cele doua clare deja definite. Sartori propune solutia prin care ar trebui ca

4
segmenetele sa fie verificate din punct de vedere al variabilei ideologice si in functie de
aceasta daca segmentul este fragmentat si nu polarizat va fi atribuit pluralismului moderat, si
in cazul in care avem si fragmentare si polarizare acestea apartin tipului de pluralism
polarizat. Astfel clasele de pluralism limitat si extrem sunt inlocuite cu cele pluralism
moderat si polarizat.
Astfel criteriul numeric reflecta o indicare imperfecta a distributiei puterii
politice insa aceasta aranjare arata o dispersie (sau o segmentare/polarizare) destul de buna a
puterii.
Cum primele 4 clase nu ridica probleme in distributia puterii in ceea ce priveste
configurarea multipartidista autorului propune urmatoarele asumptii:
• nici un partid nu este probabil sa obtina sau eventaul sa mentina o
majoritate absoluta;
• puterea (sau slabiciunea) relativa a partidelor poate fi evidentiata in
functie de indispensabilitate/dispensabilitatea respectivei coalitii;
• si/sau de eventualul potential de santaj.
Numarul de partide conteaza. Atunci cand sistemele de partide sunt clasificate in
functie de criteriul numeric ele se impart in functie de format (cat de multe partide contin).
Insa formatul ne intereseaza mai mult din perspectiva felului in care functioneaza sistemul
(mechanics). Astfel urmeaza o cercetare despre felul in care clasa, care este data de format,
se relationeaza cu tipul care are anumite proprietati.

II. Sistemele competitive

1. Pluralismul polarizat
Sistemele de partide cele mai analizate sunt cele cu doua partide apartinand
pluralismului moderat. Motive pentru studierea mai intensa a acestora sunt doua. Unul se
refera la tendinta de a explica orice partid extrapoland modelul bipartid. Duverger spune ca
desi nu gasim mereu o dualitate in sistemul de partide exista tot timpul un dualism in
tendinte, sugerand astfel faptul ca nu exista un centru in politica. Din contra, Sartori sustine
ca atunci cand nu avem un partid de centru avem o tendinta de centru. Al doilea motiv se

5
refera la cazul pluralismului extrem care poate fi cu greu scos in evidenta decat daca se stie
a se face o numarare a partidelor.
Prin urmare limita de demarcatie operationala se afla undeva in jurul a 5 si 6
partide, evident considerate relevante. Astfel interactiunile dintre mai mult de 5 partide tinde
sa produca relatii [mechanics] diferite decat cele intre 4 sau mai putine partide. Variabila de
control este distanta ideologica. In felul acesta numararea discrepatnelor poate modifica
clasificarea, acestea nu vor afecta tipologia.
In continuare Sartori analizeaza care tari intra intr-o anumita clasa si in special
care apartin tipului de pluralism extrem sau moderat. In continuare caracteristicile vor fi
prezentate in ordinea vizibilitatii mai mult decat a importantei.
1) Prezenta partidelor anti-sistem relevante. Sistemul este caracterizat de
existenta unei opozitii anti-sistem (ex. Comunisti, Fascisti). Un partid
poate fi definit ca antisistem atunci cand submineaza legitimitatea
regimului caruia se opune. Aceasta definitie contine o conotatie ingusta
si anume faptul ca partidele anti-sistem nu ar schimba guvernamantul ci
mai mult sistemul de guvernare, opozitia lor fiind una in principii. Astfel
partidele anti-sistem sunt reprezentate de o ideologie exterioara
[extraneous] avand maximum de distanta electorala.
2) Existenta opozitiilor bilaterale. Cand opozitia este unilaterala nu
conteaza cate partide se opun puterii acestea putand sa-si uneasca fortele
sa propuna o alternativa la guvernare insa atunci cand exista doua opozitii
care sunt mutual exclusive acestea nu isi pot uni fortele. Acestea sunt de
fapt contra-opozitii care in termeni constructive sunt incompatibile.
3) Pozitionarea centrala a unui partid (Italia) sau a unui grup de partide
(Franta, Weimar). Astfel d-a lungul dimensiunii stanga-dreapta centrul
sistemului este ocupat generand situatia in care nu ne mai confruntam cu
interactiuni bipolare ci unele cel putin triunghiulare. Pozitia centrala intr-
un sistem multipolar poate sa cuprinda atat elemente de dreapta cat si de
stanga, insa ocuparea fizica a centrului are ca si consecinta scoaterea din
copetitie.

6
4) Daca un sistem politic obtine un partid anti-sistem, o opozitie bilaterala si
descurajeaza competitia centripeta acesta este un sistem polarizat. Altfel
spus avem polarizare cand avem distanta ideologica.
5) Este putin probabil ca fortele centrifuge [centrifugal drives] sa prevaleze
asupra celor centripete. Trendul caracteristic al sistemului este de slabire
a centrului, o pierdere persistenta a voturilor spre una dintre extreme (ex.
Weimar, Chile, A 4-a republica a Frantei).
6) Modelul congenital ideologic. Ideologia poate inseamna o implicare
emotiva mai mare in politica (1) si mentalitate particulara (2)[forma
mentis]. In sistemele pluraliste este inteleasa ca o forma de percepere si
de formare a politicii si definita din punct de vedere doctrinar, a
principiilor si a politicilor asupra carora se concentreaza problemele de
politica. Astfel cultura rationalista reprezinta un teren favorabil pentru
cultivarea politicii ideologice in timp ce cultura empirica face dificil ca
abordarea ideologica sa prinda radacini.
7) Prezenta opozitiei iresponsabile.
8) Masura in care conditiile prezentate ale modelului pe care autorul il
numeste politics of outbidding sunt foarte diferite de ceea ce numim
politica competitiva. Notiunea de politica competitiva vine din economie
si se refera nu numai la competitivitate ci si la reguli de competitie. Jocul
politic este dimensionat in termeni de competitie nedreapta si escaladare
rapida apeland la promisiuni.

2. Pluralismul moderat si societatile segmenetate


Clasa pluralismului moderat cuprinde de la 3 la 5 partide relevante. Trasaturile
sale nu sunt cele ale bipartidismului si cea mai cunoscuta distinctie este colaitia
guvernamentala. Nici unul dintre partide nu reuseste sa obtina majoritatea absoluta iar
guvernele minoritare cu un singur partid sunt considerate guverne slabe.
Formula plurarismului moderat presupune coalitii alternative, insa inafara de
aceasta caracteristica acesta presupune folosirea aceloarasi parghii ca in sistemul bipolar.
Astfel in loc de doua partide sunt prezente alinieri bipolare ale coalitiilor alternative. Dar

7
acest lucru nu inseamna ca competitia nu ramane centripeta si mecanica pluralismului
moderat duce la politici moderate [moderate politics].
In primul rand pluralismului moderat ii lipsesc partidele anti-sistem relevante si
de dimensiuni masurabile. In al doilea rand ii lispsesc opozitiile bilaterale, toate partidele
sunt orientate spre guvernare si chiar spre incheierea de colaitii guvernamentale iar restul
vor forma o opozitie unilaterala. Astfel pluralismul moderat nu este unul polarizat. n
concluzie un sistem pluralist moderat este caracterizat de: o distanta idelologica relativ mica,
o configuratie a coalitiilor bipolara si o competitie centripeta.
Astfel daca numarul de partide creste si acestea accepta legitimitatea sistemului
si respecta regulile acestuia, atunci fragmentarea nu poate fi atribuita polarizarii ideologice
ci se refera la o segmentare a unei societati multietnice sau in care exista mai multe
confesiuni religioase. Tari care apartin rubricii pluralismului segmenetat sunt in special:
Olanda, Belgia, Luxemburg, Elvetia, Austria si Liban. Definitia lui Lorwin spune ca
pluralismul segmenetat este organizarea miscarilor sistemelor sociale, educationale si
comunicationale, a asocisatiilor voluntare si a partidelor politice in functie de clivajele
religioase si ideologice. In alta ordine de idei, pluralismul segmentat este in primul rand un
rezultat al varietatii socio-culturale.

3. Sistemele bipartide
Aceasta este cea mai cunoscuta categorie deoarece este un sistem relativ simplu
iar state care il practica sunt tari importnate, iar acesta reprezinta un caz pragmatic. Astfel
din 1151 state analizate 11 apar in rubrica sistemului bipartid, insa Dahl reduce numarul
acestora la 8 in timp ce Blondel sugereaza ca ar fi nu mai putin de 21 de state. Cele mai
multe opinii includ: UK, USA, Noua Zeilanda, Australia si Canada ca exemple clasice de
sistem bipolar.
Principala problema in numararea si clasificarea acestui sistem se refera la
situatia in care avem formatul de doua partide insa existenta unui al treilea partid nu
impiedica cele doua partide sa guverneze singure atunci cand coalitiile nu sunt necesare.
Formatul sistemului bipartid trebuie evaluat in termeni de locuri si nu de rezultate electorale,
deoarece guvernele sunt formate si functioneaza pe baza puterii lor in parlament. Astfel

1
Banks and Textor

8
asemenea sisteme de partidele schimba majoritarile relative in absolute si pe cele electorale
in majoritati parlamentare.
Caracteristici ale sistemelor bipartide: un singur partid guverneaza singur insa nu
pe o perioada infinita si presupun alternanta la putere. Conditiile ca un sistem sa functioneze
dupa regulile bipartidismului sunt: existenta a doua partide care se afla in pozitia de a obtine
majoritatea absoluta de mandate(1), unul dintre cele doua reuseste sa castige o majoritate
parlamentara suficienta(2), este dispus sa guverneze singur (3), alternanta la putere ramane o
expectativa credibila(4). Sistemul bipartid este cel mai bine explicat de Downs referitor la
modelul competitiei intre partide. Sunt caracterizate de o competitie centripeta si de crearea
consensului.
In acest sistem partidele trebuie sa fie agentii agregative (per total) care-si mentin
competitivitatea amalgamand cat mai multe grupuri, interese si cereri. Astfel se considera ca
o cat mai redusa impartire a opiniilor duce la o functionare lina a bipartidismului iar cu cat
distanta ideologica este mai mare cu atat formatul nu mai functionaza. Daca un sistem nu
apare precum in modelul Downs atunci este foarte probabil ca acesta sa devina unul cu mai
multe partide decat doua.

4. Sisteme de partide predominante


Sartori face de la inceput o distinctie intre sistemul cu un partid predominant si
sistemul cu partid dominant despre care vorbesc unii autori. El considera ca partidul
dominant este o categorie care confunda partidul cu sistemul de partide, autorii punand
accent pe partidul principal.
Primul punct in analiza sistemelor cu partid predominant este ca acestea apartin
indiscutabil ariei pluralismului. Partidelor, altele decat cel mai mare, li se permite sa existe
in mod legal si legitim. Acestea sunt antagonisti indepedendenti ai partidului predominant.
De aceea acest tip de sistem este unul in care rotatia intre partide nu se realizeaza. Acelasi
partid reuseste sa castige de mai multe ori o majoritate absoluta de mandate (nu neaparat de
voturi) in parlament.
Un sistem de partide cu un partid predominant exista atat timp cat partidul
principal/ cel mai mare este sustinut de o majoritate castigatoare a votantilor. Un astfel

9
de partid poate oricand sa nu mai fie predominant. Cand acest lucru se intampla fie
sistemul isi schimba natura sau revine la un alt partid predominant.
Definitia de mai sus este prea stricta in ceea ce priveste majoritatea astfel Sartori
o modifica: Un sistem de partide cu un partid predominant este caracterizat de
obtinerea unei majoritati absolute de mandate cu exceptia tarilor in care se aplica un
principiu al majoritatii mai putin decat ansolute.
Trei majoritati absolute consecutive reprezinta o indicatie suficienta, arata ca
electoratul pare sa se fi stabilizat, ca pragul majoritatii absolute este in mod clar depasit, si
ca intervalul este vid. Daca una dintre aceste conditii nu este indeplinita nu putem spune ca
avem un partid predominant si este necesara o perioada mai mare de timp pentru a declara
acest lucru.
Un sistem de partide cu un partid predominant reprezinta un tip si nu clasa.
Criteriul de clasificare nu este numarul de partide ci o distributie particulara a puterii intre
ele.
5. Modelul simplificat

Distanta ideologica
Small High
(sub 5 partide) Competitie
Centripeta breakdown

Bipartid

Fragmentare
Multipartidism
partidelor
Moderat

Competitie
centrifuga

Multipartidism Multipartidism
segmentat polarizat
High
(peste 5 partide)

10
Cand apare o distanta ideologica maxima rezulta o competitie centrifuga iar intr-
un sistem bipartid aceasta poate duce la o situatie explozibila sau la un razboi civil. Figura
arata ca multipartidismul extrem in conditiile polarizarii maxime exte cel mai bun rezultat
dar si solutia de supravietuire.Alternativa ar fi dominatia partidului predominant insa acesta
reiese dintr-o competitivitate scazuta, acest lucru insemnand ca nu insumeaza prea multa
distanta ideologica.
Figura aduce in atentie faptul ca autorul subliniaza directia de competitiei iar
competitivitatea, insa tine cont si de aceasta. Desi in cazul partidului predominant
competitivitatea este scazuta, cazul sistemului bipartid arata una ridicata. Competitia este
pentru Sartori o variabila care poate fi masurabila. Propria sa critica se refera la faptul ca
evaluarile nu pot sa evidentieze directia de competitie si astfel nu cunoaste elementele care
ar putea fi consecinte decisive in performantele unei forme de guvernamant.

11