1.

Introducere în Internetul tuturor lucrurilor (Internet of Things

- IoT)

Prin Internetul Obiectelor sau Internetul Lucrurilor (Internet of Things, abreviat IoT) se
înțelege o multitudine de dispozitive electronice încorporate în obiecte (dispozitive ce înglobează
un sistem embedded – compus dintr-un procesor, senzori, actuatori și diferite tipuri de componente
ce pot trimite sau recepționa date și care rulează o aplicație software) capabile să se conecteze la
internet și să schimbe date (local sau global) cu un alt dispozitiv sau cu alte dispozitive de același
tip sau nu, rezultând în final o rețea de obiecte. Scopul este de a permite obiectelor din lumea fizică
să fi conectate la internet prin senzori oricând, oriunde, cu orice și oricine.
Termenul de "Internetul obiectelor" a fost folosit pentru prima dată în 1998 de britanicul Kevin
Ashton.

Figura 1.1. Modalități de comunicare în cadrul sistemelor de tip IoT

La origine internetul era o rețea de rețele ce avea drept scop să conecteze calculatoare
(personale sau servere), telefoane sau tablete în scopul schimbului de informații. Ulterior s-a
realizat o extindere a elementelor ce se pot conecta la internet, iar prin “obiect” înțelegem orice
dispozitiv (frigider, aspersor, animal, mașină, ușă de garaj, cameră video, ATM, periuța de dinți,
contor de apă etc.) care are un identificator unic (de exemplu, adresă de IP) și se poate conecta
la rețea într-o formă sau alta pentru a trimite sau recepționa date. Tot prin “lucru”, în acest
context, putem înțalege și un subiect uman ce are un implant cardiac monitorizat de la distanță
sau o vacă care are un microcip implantat. Deci, “obiect” sau “lucru” din perspectiva IoT poate
reprezenta orice obiect natural sau artificial care are în componență un dispozitiv electronic
incastrat (deci de tip embedded) care este capabil să transfere sau să primească date care în final
ajung printr-un mod sau altul în rețeaua internet. Prin intermediul IoT se consideră că s-a realizat
prima evoluție reală a intenetului cu un impact major în viața oamenilor, a calității vieții lor a
modului de a trăi, lucra, distra etc.
În paragraful anterior am menționat că dispozitivele de tip IoT pot comunica într-un mod sau
altul. Din Figura 1.1 observăm că există mai multe modalități prin care acestea pot comunica.
De exemplu, avem așa zisa comunicare dispozitiv-dispozitiv în care diferitele dispozitive
trimit mici cantități de date în mod direct unele la altele prin intermediul unor protocoale precum:
Bluetooth, Z-Wave sau ZigBee. Dispozitive precum becuri, întrerupătoare, sisteme de închidere
sau termostate utilizează această abordare.
În paradigma dispozitiv-cloud, dispozitivul de tip IoT se conectează direct la un serviciu de
tip cloud pentru a schimba date sau mesaje de control pe baza infrastructurii de internet existente
(Ethernet, Wi-Fi, rutere, switch-uri etc.). De exemplu, așa zisele televizoare smart utilizează
această abordare. Dar multe alte dispozitive sunt implementate printr-o abordare de tip device-
gateway. De multe ori telefonul mobil joacă acest rol de intermediar (middleware) între obiect
(things) și internet. De asemenea multe companii au creat diferite tipuri de hub-uri pentru
automatizarea apartamentelor care lucrează ca un punct central de comandă și interacțiune între
diferitele obiecte și internet (sau serviciul de tip cloud). Aceste hub-uri au rolul de porți de acces
(gateway-uri). O altă facilitate a unor astor de hub-uri este de a permite intercomunicarea între
“obiecte” ce au protocoale diferite de comunicare.

Figura 1.2. Dispozitive de tip IoT wearable și structura de tip BAN creată

Dispozitivele de tip IoT pot fi de asemenea elemente componente ale altor concepte sau
tehnologii, de exemplu:
 a. sistemele de automatizare a locuințelor (așa zisele case inteligente) – concept cunoscut
sub numele de domotică (domus – casă în latină + informatică) sau
b. tehnologiile purtabile (wearable technology) – care sunt compuse din dispozitive care
se poartă (un ceas, tricou, încălțăminte, curea etc.) sau sunt implantate în corpul uman
și care furnizează o serie largă de informații biometrice ce privesc starea fizică sau
emoțională a unui subiect uman: direct subiectului uman sau, prin intermediul unei
conexiuni la internet, către un centru de control și supervizare.
O caracteristică importantă a dispozitivelor de tip IoT este dată de relativa independență a lor,
de indicarea de către utilizatorul uman a rezultatului dorit dar nu a și modului de realizare a
acestuia, dispozitivul trebuind să aibă inteligența atingerii obiectivului propus minimizând în
principal anumite costuri, de ex. financiare dar nu numai (îmbunătățire a calității vieții sau a unui
anumit act, timpul etc.). De exemplu, ați programat udarea grădinii dimineața după ce dvs. plecați
la serviciu dar aceasta va fi amânată de sistemul asociat deoarece prognoza meteo prezintă șanse
mari de ploaie la prânz. Deci, un astfel de sistem lucrează în mod transparent utilizatorului fiind
orientat spre atingerea rezultatelor impuse.
Prin intermediul acestor dispozitive conectate la internet se permite și colectarea și analizarea
unor cantități foarte mari de date (de aici un alt domeniu deosebit de actual Big Data) ce permit,
în final, monitorizare și înțelegerea diferitelor procese (producție, comercializare, gestiune resurse
umane etc.) pentru optimizarea diferitelor costuri.
La dezvoltarea, proliferarea, acceptarea și evident succesul acestui concept, IoT, au stat la bază
o serie de factori fundamentali. Printre cei mai importanți factori îi amintim pe următorii:
a. Apariția protocolului IPv6 (Internet Protocol version 6), protocolul de internet care
înlocuiește treptat versiunea anterioară, IPv4. Cu acest nou protocol, este posibil ca o
adresă de internet să fie disponibilă oricărui lucru capabil să ruleze un program software
și să schimbe date. Având în vedere că IPv6 este pe 128 biți (IPv4 are 32 de biți) avem
un spațiu de adresare de 2128 adrese sau aproximativ 3.4 x 1038 adrese disponibile.
b. Creșterea capacității de calcul a procesoarelor, dublată de reducerea prețurilor a
determinat crearea de sisteme de calcul din ce în ce mai puternice.
c. Dezvoltarea exponențială a sistemelor distribuite de calcul de tip Cloud Computing cu
implicarea masivă a giganților domeniului (Google, Microsoft, Amazon, IBM, HP etc).
d. Scăderea prețurilor dispozitivelor de stocare, creșterea capacității de stocare și a vitezei
de lucru. Astfel, bazele de date necesare pentru colectarea, stocarea și procesarea unei
cantități imense de date devin din ce în ce mai accesibile.
e. Dezvoltarea (miniaturizare, creștere sensibilității, diversificare, scădere prețuri etc.)
diferitelor tipuri de senzori activi.
f. Maturizarea unei largi palate de tehnologii – de ex. coduri de bare, coduri QR, etichete
RFID, NFC, Internet, Bluetooth, ZigBee, WiFi, Pico WiFi, LTE, GSM, 6LowPAN,
ARM, Wireless SoC (IoT Processors), IoT Operating Systems, SAAS (Software-As-
A-Service), sisteme M2M (Machine-to-Machine), Smart Grid, Cloud, virtualizare,
MQTT etc.
 g. apariția și dezvoltarea metodelor de inteligența artificială, machine learning și data
mining – toate acestea fiind tehnici ce urmăresc prelucrarea unor mari cantități de date
nestructurate și, ulterior, de a oferi posibilitatea luării anumitor decizii funcție de
informațiile descoperite.
Cu toate că stabilirea unei arhitecturi standard deși este de dorit este cel puțin la ora actuală
dificil de realizat, dispozitivele de tip IoT ar trebui să aibă anumite caracteristici specifice care ar
trebui să existe într-o măsură mai mică sau mai mare. Astfel, cele mai importante caracteristici ale
internetului lucrurilor sunt:
1. Interoperabilitatea. Datorită diversității protocoalelor de comunicații a diversității
tehnologiilor de implementare provenite de la producători diverși, dispozitivele de tip IoT
trebuie să lucreze într-un mod interoperabil. Actualmente o parte a acestor probleme sunt
rezolvate la nivelul porților de acces (a dispozitivelor de tip gateway).
2. Scalabilitatea. Gestionarea (prin existența unui identificator unic), administrarea (de ex.
actualizarea firmware-ului şi software-ului), diagnosticarea, monitorizarea și analiza
datelor de la mii, miliarde de obiecte va fi o provocare considerabilă și din perspectiva
numărului, a timpului lung de de viață și utilizare a obiectelor dar și a creșterii acestui
număr de dispozitive în mod continuu, exponențial.
3. Distributivitatea. Internetul prin însăși natura lui este un mediu extrem de distribuit.
Dispozitivele de tip IoT vor completa această distributivitate și cu o mare diversitate. În
final datele trebuie să fie colectate și prelucrate din toate aceste surse de către una sau mai
multe entități.
4. Securitatea și confidențialitatea. Prin aceasta înțelegem atât securitatea existentă la
nivelul dispozitive electronice încorporate în obiecte, a protocoalelor de comunicare dar și
a aplicațiilor de tip cloud (dacă există). La ora actuală securitatea reprezintă un criteriu
fundamental de evaluare pentru dispozitivele de tip IoT dar și pentru platformele de tip
IoT. De exemplu, o abordare simplă pentru rezolvarea acestor probleme stă în mecanismele
de criptare (comunicații dar și la nivelul dispozitivului), dar din păcate datorită limitărilor
de performanțe ale dispozitivelor de tip IoT (procesoare și sisteme de operare simple)
aceste mecanisme sofisticate de criptare nu pot fi susținute.
5. Gradul de deschidere. Actualmente există atât platforme cât și dispozitive de tip IoT
proprietare cât și de tip open source. Avantajul fundamental al abordărilor de tip open sorce
este dat de posibilitatea extinderii mult mai ușoare a acestora pentu a face față noilor
provocări de securitate sau tehnologice.
6. Deficitul de resurse. Atât puterea de calcul cat și consumul multor dintre dispozitivele de
tip IoT sunt extrem de limitate. Acestea generează dezavantaje atât din punctul de vedere
al funcționalităților oferite (de exemplu capacitatea descoperiri și a cooperării cu noi
dispozitive) dar și a securității oferite

Din cele prezentate anterior înțelegem că un sistem de tip IoT este un sistem embedded care
are posibilitatea să se conecteze la internet și, mai mult, este într-un continuu schimb de date (prin
intermediul internetului) cu alte dispozitive. Dar, ce este un sistem embedded (sau încastrat)?
Un sistem de tip embedded sau încastrat este un sistem comandat de un microprocesor,
microcontroler, SoC (System on a Chip) sau de un DSP (Digital Signal Processor – procesor
dedicat procesării digitale a semnalelor). Această parte electronică, ce are drept nucleu un procesor
(microprocesor, microcontroler sau DSP), este inclusă, încastrată (embedded) ca subsistem a unui
dispozitiv mult mai complex, dispozitiv care poate să includă și alte componente hardware sau
părți mecanice. Un astfel de sistem este proiectat să execute un număr finit de funcții, de multe ori
având diferite constrângeri în executarea acestor funcții; constrângeri legate de resursele
disponibile sau de tip temporal (rezolvarea unor sarcini într-un interval de timp bine stabilit).
În concluzie, spunem că un sistem embedded este un dispozitiv ce are cel puțin un procesor în
structura sa.
Diferențele existente între un calculator de uz general și un dispozitiv de tip embedded sunt
prezentate în tabelul de mai jos.
Tabel 1.1. Diferențele existente între un calculator de uz general și un sistem embedded

Calculatoare de uz general1 Dispozitive embedded

Pot efectua sarcini diverse (divertisment, calcule
matematice, comunicaţii etc.) atâta timp cât există
o aplicaţie (program – software) şi resursele
necesare efectuării ei.
Nu implică constrângeri de procesare sau
prelucrare a datelor de timp real. Constrângerile
existente țin doar de fluența comunicării,
prezentării informațiilor către un utilizator (de
confortul acestuia).
Efectuează o sarcină sau un număr mic de sarcini
predefinite într-un mod eficient și la costuri cât mai
scăzute.
O bună parte din aceste sisteme necesită performanțe
de timp real pentru asigurarea siguranței și funcțiilor
echipamentelor în care sunt incluse.

Dispozitivele embedded nu respectă nici un standard

Toate calculatoarele personale au o arhitectură ce (fiind de altfel de o diversitate rar întâlnită).
respectă un anumit standard. Arhitectura acestora este specifică: sarcinii pe care
trebuie să o îndeplinească şi mediului de lucru.

În cea mai mare parte a lor sunt sisteme În cea mai mare parte a lor sunt părți componente a
independente. unui sistem mult mai complex.

Dezvoltarea aplicaţiei software ce va rula pe aceste

Dezvoltarea programelor se poate realiza pe dispozitive este realizată de cele mai multe ori pe un
acelaşi sistem pe care vor rula. alt sistem (PC), care de cele mai multe ori au
arhitecturi diferite decât cele pe care va rula
programul.

Dispozitive mecanice de tipul hardisk (HDD)
stochează programele software şi sistemul de
operare (SO). HDD oferă de asemenea capacităţi
suplimentare de stocare pentru diversele
necesităţi ale utilizatorului.
Stocarea se realizează pe medii SSSD (solid state
storage devices) – gen memorii flash. Aceste
dispozitive nu au părți mecanice în mişcare iar
capacitatea lor medie de stocare este net inferioară
HDD.

1
de exemplu, calculatoarele personale – PC-urile (personal computers)

Constrângerile de consum a acestor sisteme nu
sunt foarte limitative, din acest motiv consumul
este mult mai mare ca al sistemelor embedded.
Funcție de aplicația specifica în care aceste sisteme
sunt utilizate constrângerile de consum pot fi extrem
de dure, existând familii întregi de dispozitive care sunt
optimizate doar pentru un consum redus. În genere
consumul dispozitivelor embedded este mult mai mic
decât al calculatoarelor de uz general.

Fiabilitatea este medie, fiind dată în principal de
evoluțiile tehnologice și de prețul pe care
utilizatorul sistemului este dispus să îl plătească.
Acestea sisteme sunt de altfel bunuri de larg
consum.
Sunt sisteme de înaltă fiabilitate. Datorită rolului critic
pe care îl îndeplinesc (comanda și controlul diferitelor
echipamente industriale, auto sau, de exemplu, în
industria aeronautică), cea mai mare parte din aceste
sisteme trebuie să aibă o fiabilitate foarte ridicată.

2. Blocurile constructive ale IoT

Sintetizând, putem spune că la nivel conceptual tehnologia IoT este construită din 4
componente fundamentale: senzorii, procesorul, poarta de acces (gateway-ul) și aplicația. Fiecare
din aceste componente fundamentale au propriile caracteristici definitorii.

Figura 2.1. O diagramă simplificată cu blocurile de bază a IoT