As vrea sa incep prin a va pune putin creierul in miscare.

Stiu ca am terminat de mult

scoala generala dar vreau sa mergem inapoi in timp, sa va ganditi la experienta voastra pe
toata acesta perioada, lasand deoparte invatatul sau temele - care nu ii sunt pe placul nimanui
daca e sa fim sinceri - si sa incercati sa acordati o nota de la 1 la 10. Okay! Cam cati dintre
voi ati dat o nota peste 5? Foarte bine! Inseamna ca v-a placut mult la scoala. Dar ce se
intampla cu cei care au evaluat negativ , adica sub 5?
Astazi am sa vorbesc despre o problema despre care majoritatea dintre voi ati auzit
deja sau poate chiar v-ati confruntat. Unii poate ati luat parte, mai mult sau mai putin, sau ati
trecut cu vederea. Desi acest fenomen se intampla cel mai des in scoli, consider ca este
important sa discut despre asta. Daca nu ati ghicit pana acum, ma refer la bullying.
„Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare în
derâdere a cuiva, de umilire. Un copil este etichetat, tachinat, batjocorit în cercul său de
cunoștințe sau de către colegi care îl strigă într-un anume fel (făcând referire la aspectul fizic
sau probleme de ordin medical/ familial)”
Aceasta este definitia pe ne-o ofera internetul. Dar care este adevarul din spatele
acestor cuvinte? Ma numesc Stefana si am sa va spun o poveste despre o tanara care a reusit
sa se accepte pentru cine este, in ciuda tuturor obstacolelor. Poate va ganditi acum „Cu totii
avem perioade proaste, la ea ce e diferit?” sau „ Arata asa de rau?”
Ei bine, cum o imagine spune cat 1000 de cuvinte am sa va las sa trageti singuri
concluziile.
Povestea ei incepe in clasa I cand a fost aratata cu degetul doar pentru ca era diferita.
Aici nu ma refer la probleme de sanatate, ci la simplul fapt ca era singurul copil stangaci din
clasa. Astfel, ea a fost nevoita sa invete sa-si foloseasca si mana dreapta, pentru sa se integra
in grup.
Desi totul parea in regula, odata cu trecerea anilor acceptarea de fatada a clasei incepea
sa se observe. Nu a durat mult pana au aparut poreclele, jignirile, farsele, umilintele.
Era timida, introvertita, grasa „ciudata”,prin modul in care se imbraca si prin faptul ca
isi tinea parul mereu prins in coada. Si pe deasupra, mai era si tocilara. Sa fim seriosi
acum...nici eu nu as vrea sa am tangente cu o astfel de persoana....
Acum era tot diferita, dar era diferita prin fizic si prin comportament, dupa cum puteti
bine observa. Nu era char tipul ideal de fata la varsta aceea..nu-i asa?
Ei bine, fata asta a trecut prin gimnaziu fara prea mult visuri, stima de sine lipsind cu
desavarsire. Sa te trezesti in ora de engleza cu guma in par si sa ajungi sa-l urasti, sa fii
cautata de colegii doar pentru a copia tema de la tine si sa fii bataia de joc a clasei pentru ca
esti diferit de restul nu e ceva de care esti mandru.
Si in acea perioada pot spune ca nu am fost mandra de persoana care am devenit. Este
greu de crezut, chiar si pentru mine, de aceea am si ales sa vorbesc la persoana a 3-a, pentru
ca in acest moment din viata eu nu ma mai identific cu acea fata care nu avea niciun cuvant de
spus.
Parintilor nu li se parea atat de important incat sa intervina la scoala, profesorii erau
nepasatori la problemele mele iar colegii imi faceau in continuare viata un calvar. Asadar,
cum am devenit persoana care sunt astazi?
 Marea schimbare, adica momentul in care m-am redescoperit, s a intamplat in clasa a 8
a, cand m-am inscris impreuna cu o colega si cu sora mea la palatul copiilor, la un curs de
dans modern, facandu-mi un grup de referinta. Am inceput pregatiri pt examen si cu ajutorul
unei prietene de familie mi am propus sa ajung la cel mai bun liceu din Bacau, unde am si
intrat, Colegiul National Gheorghe Vranceanu.
Desi nici liceul nu a fost o perioada prea placuta, am reusit sa ma integrez si sa trec
peste, cu ajutorul prietenilor si familiei care m au sprijinit neconditionat. Chiar daca nu au
intervenit direct la scoala, parintii si sora mea m-au sustinut prin sfaturi si „lucru in echipa”-
aici ma refer la regimul pe care l-am inceput impreuna cu familia mea, fapt ce m-a ajutat sa
ma accept asa cum sunt, in primul rand, si sa ma schimb, mai apoi, in persoana care sunt
astazi.
Eu sunt un caz fericit, dar mii de copii din intreaga lume se confrunta cu aceasta
problema.
Este foarte important sa vorbesti despre ce se intampla pentru ca nu stiu ce s-ar fi putut
intampla daca nu erau acele persoane in viata mea. Bullyingul este mult mai important decat
vrea toata lumea sa creada. Acesta este un fenomen care se intampla peste tot in lume. In
fiecare zi auzim sau citim despre un nou caz de bullying, dar nu le dam mare importanta
pentru ca simtim ca le-am auzim de mii de ori. Dar fiecare poveste conteaza. Puteti sa-mi
spuneti macar un copil care a murit din cauza bullyingului? Pentru ca se poate ajunge si aici.
Exista sute de cazuri. Ei nu au putut fi auziti. Nu au putut face nimic sa opreasca jignirile,
barfele, minciunile care s-au spus despre ei, asa ca si-au luat viata la o varsta frageda. Ei au
ajuns in acel punct in care singura modalitate de a scapa a fost sa-si ia viata.  Ganditi-va ca
aproape jumătate dintre copiii din România – 46% – au fost la un moment sau altul victime
ale bullying-ului, 53% dintre aceștia fiind fete și 47% băieți.
Unele persoane, in ciuda experientelor neplacute din trecut, au reusit sa le depaseasca
si sa ajunga cunoscute in Romania si/sau in lume, altele, ajungand doar niste nume dintr-o
lista foarte lunga. Nu sunt multi cei care stiu greutatile prin care au trecut. Vorbind de cazurile
fericite, un exemplu de persoana cunoscuta este Inna, care a fost poreclita in scoala „Pitica”.
Un alt exemplu este Anca Serea. Ea era umilita din cauza greutatii ei, fiind poreclita
„slabanoaga”.
Salvatore Pierluca. Era diferit, ii placea muzica, si pentru asta era hartuit de ceilalti.
Acestea sunt unele dintre cazurile fericite, dar dupa cum v-am spus exista si cazuri mai
putin fericite.Aceste fete se numara printre persoanele mai putin norocoase, care nu au reusit
sa-si depaseasca conditia, pierzand lupta cu viata.
Prima- din cauza hartuirii in mediul scolar dar si in familie
A doua- din cauza bullyingului cybernetic, in mediul online, este un caz cunoscut
A treia- din cauza bullyingului la locul de munca. Exista si o lege care ii poarta
numele.
Ceea ce am vrut sa punctez in discursul meu este faptul ca bullyingul este un fenomen
larg raspandit si ca nu trebuie sa il trecem cu vederea pentru ca nu toate persoanele sunt la fel
de puternice sau norocoase, sau nu toate beneficiaza de sprijinul familiei sau a prietenilor,
cum a fost si cazul meu.
Va multummesc!