Sunteți pe pagina 1din 5

1.

OBIECTUL DE STUDIU ŞI PROBLEMATICA


MERCEOLOGIEI

1.1. Obiectul de studiu şi abordarea tehnco-ştinţifică


a merceologiei în relaţie cu marfa

Dezvoltarea continuă a producţiei mărfurilor, a comerţului şi a cerinţelor consumatorilor a


condus la o expansiune fără precedent a numărului categoriilor de mărfuri şi implicit a
sortimentelor specifice fiecărei categorii. In acest context, începând cu a doua jumătate a secolului
XX, se remarcă o continuă creştere a interesului pentru studierea modernă a mărfurilor. Acest
interes sporit este motivat de faptul că lumea mărfurilor, în care trăim şi de care depindem, este tot
mai complexă şi mai dinamică. În acest context, cunoştinţele despre mărfuri au devenit
indispensabile, atât pentru producători cât şi pentru comercianţi şi consumatori.
În paralel cu această tendinţă, merceologia a evoluat rapid, de la stadiul clasic de studiere a
mărfurilor la cel modern care presupune o abordare multidirecţională, integratoare şi implicit noi
concepte, instrumente şi metode de investigare.
Merceologia este ştiinţa cercetării multilaterale a mărfurilor. Ea reuneşte într-o concepţie
sistemică aspectele tehnice, economice, sociale şi ecologice pe care le implică producerea,
comercializarea şi utilizarea mărfurilor. Merceologia se regăseşte ca domeniu de cercetare distinct,
având un sistem propriu de cunoştinţe, principii, tehnici, metode şi mijloace orientate în mod unitar
spre cercetarea complexă a mărfurilor.
În dicţionarele româneşti de specialitate termenul “merceologie” apare menţionat, pentru
prima dată, în Dicţionarul politehnic, ediţia 1967, fiind apoi prezent şi în alte lucrări de acest fel. În
DEX, 1996, merceologia este definită ca “disciplina al cărui obiect îl constituie studierea proprietăţilor
fizice şi chimice ale mărfurilor în vederea stabilirii calităţii lor şi a condiţiilor de păstrare”.
Pe parcursul evoluţiei sale, acest domeniu a avut diverse denumiri, cea mai cunoscută fiind
cea de Merceologie, termen echivalent în limba română cu “studiul mărfurilor” şi care provine din
limba italiană 1 unde s-a format din cuvântul de origine latină merx = marfă şi din cuvântul de
origine greacă logos = studiu, ştiinţă, cunoaştere.
Această expresie o regăsim în diverse limbi, tradusă ca atare, sau prin intermediul unor
termeni echivalenţi: Merceologia (italiană), Science of commodities, knowledges of wares (lb.
engleză), Connaissance de marchandises (lb. franceză), Warenkunde, Warelehre (lb. germană),
aru ismeret (maghiară) Tovarovedenie (lb. rusă), Merceologie (spaniolă), Emporeumatologia
(greacă), Nauka o zbozi (cehă), Árú ismeret (maghiară), Towaroznastwo (polonă), Stokoznanie
(bulgară) etc.
Merceologia studiază problematica mărfurilor printr-o abordare multidirecţională, vizând atât
aspectele tehnice şi economice cât şi implicaţiile sociale şi ecologice ale acesteia. Ea studiază produsele
în toate etapele circuitului lor fizic (logistic), de la producător la consumator, şi chiar mai mult, luând în
considerare şi fazele pre- şi postexistenţiale ale acestora. În acest sens distingem:
• etapa proiectării (calitatea proiectelor, documentaţiilor etc.);

1
In Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX, 1996), Merceologia este definită ca “disciplină al cărei obiect de studiu îl
constituie studierea proprietăţilor fizice şi chimice ale mărfurilor în vederea stabilirii calităţii lor şi a condiţiilor de păstrare.”
Definiţia vizează un cadru foarte restrâns, limitativ chiar, pentru ampla problematică ce intră în domeniul de studiu al merceologiei; cu
toate acestea, se păstrează însă, sensul intrinsec de “studiul (ştiinţa) mărfurilor”.
• etapa fabricaţiei (materii prime; procese tehnologice; performanţe; costuri etc.);
• etapa transportului (mijloace de transport; ambalaje; corelaţii produs-ambalaj-mijloc de
transport; condiţii de mediu asigurate pe parcursul transportului; durata transportului şi influenţa
acesteia asupra calităţii produselor etc.);
• etapa stocării (pretabilitatea construcţiilor destinate stocării anumitor mărfuri; factorii de
mediu asiguraţi pe perioada stocării şi posibilităţile reglării acestora; proceduri de stocare;
interferenţe cu alte produse stocate în acelaşi depozit etc.);
• etapa utilizării efective (studierea gradului în care produsul răspunde cerinţelor
utilizatorului; analiza şi stabilirea condiţiilor favorabile utilizării sale; reguli de manipulare şi
utilizare; interferenţe, interacţiuni cu alte produse; urmărirea indicatorilor de fiabilitate şi
mentenabilitate; analiza siguranţei consumului pentru produsele alimentare, analiza siguranţei în
exploatare etc.);
• etapa postconsum (studierea efectelor manifestate postconsum asupra sănătăţii, asupra
mediului; analiza eficienţei unei prestaţii - în special din punctul de vedere al beneficiarului - în
cazul serviciilor etc).
Această prezentare succintă a implicaţiei merceologiei pe întreaga traiectorie a produselor este
insuficientă pentru redarea întregii problematici aferente câmpului tematic pe care aceasta îl acoperă.
Pornind de la o paletă extrem de largă de elemente ce au ca numitor comun marfa, Marieta Olarul şi
colab. (1999), enumeră alfabetic pe cele mai reprezentative dintre acestea : “ambalare şi ambalaje,
avarii, calitate (analiză, apreciere, caracteristici, cercetare comparativă, cerinţe, certificare, control,
evaluare şi măsurare, gestiune, management, măsurare, optimizare), clasificare, codificare, comerţ,
conservare, contractare, contrafaceri, defecte, denaturări, denumire, depozitare, desfacere, examinare,
falsificări, garantare, grupe de produse, impozit, istoric, logistică merceologică, manipulare, marcare,
materii prime, măsurare cantitativă, metode de investigare, natură, normative, obţinere, omologare,
origine, particularităţi constructive, păstrare, preţ, procese tehnologice, proprietăţi (ale mărfii),
protecţia consumatorilor, protecţia mediului, provenienţă, recepţie, reciclabilitate, recunoaştere, semne
caracteristice, sistematică, sisteme monetare, sortiment, substituiri, transport, utilizare (comportare în
utilizare, întrebuinţare raţională), unităţi de măsură, uzanţe comerciale, vamă”. Aceste elemente se
regăsesc în cadrul funcţiilor merceologiei (funcţia tehnică, funcţia economică, funcţia socială) unde se
află într-o strânsă interdependenţă.
Stiinţa mărfurilor, aşa cum este cunoscută merceologia de către specialiştii din economie,
studiază calitatea ca element esenţial al progresului economico-social, în strânsă legătură cu
trebuinţele oamenilor şi mai ales, într-o manieră sistemică, ţinând cont de factorii care o determină.
Pentru o înţelegere deplină a problemelor care fac obiectul de studiu al merceologiei
considerăm necesară şi o delimitare a noţiunilor de bază referitoare la marfă, produs, serviciu.
Termenul de marfă a fost folosit sub formă scrisă sau orală, din cele mai vechi timpuri. În
“Dicţionarul limbei române” (1874)2 , deşi noţiunea nu se găseşte în forma actuală, există o serie de
termeni asemănători, precum: “merce, merx, lucruri mercabili, de comperatu şi vendutu, de
negotiatu…”. Scris sub forma grafică actuală, cuvântul marfă apare pentru prima dată în “Dicţionarul
universal al limbei române” (1886, reeditat în 1998)3 , având semnificaţia de bun (material) destinat
schimbului pe piaţă (cu excepţia imobilelor).

2
A.T. Laurian şi J.C. Massimu – Dicţionariul limbei române, Bucureşti, 1874
3
Lazăr Şăineanu - Dicţionarul universal al limbei române, Ed. Rev. şi adăug. De Al. Dobrescu şi col., MYDO Center Iaşi, Litera
Chişinău, 1998
Una dintre cele mai autorizate surse, Dicţionarul de Merceologie (1991) defineşte marfa drept
“produs al muncii omeneşti care satisface o nevoie socială şi care este destinat schimbului prin procesul
de vânzare – cumpărare, fiind rezultatul unei activităţi economice, destinată satisfacerii trebuinţelor altor
persoane decât producătorii”. Aceeaşi sursă include în categoria marfă factorii de producţie, serviciile,
moneda, hârtiile de valoare şi bunurile de consum.
In Dicţionarul explicativ al limbii române, DEX 19964 , marfa este definită ca “produs al
muncii destinat schimbului prin intermediul vânzării – cumpărării”. Ea are proprietăţi generale şi
specifice care îi conferă o anumită utilitate pentru satisfacerea unei cerinţe în grade şi intensităţi
diferite. Având în vedere multiplele sale valenţe, putem spune că marfa reprezintă o categorie
economică de mare complexitate, care constituie obiectul schimburilor economice ca urmare a
calităţii şi utilităţii produselor.
Produsele sunt bunuri materiale obţinute ca rezultat al unei activităţi productive sau a unui
proces de producţie. Ele se clasifică în funcţie de ramura producţiei materiale din care provin
(produse agricole, industriale), de complexitatea structurii lor (produse complexe, produse simple,
materii prime, semifabricate, produse finite), precum şi în funcţie de destinaţia lor (mijloace de
muncă, mijloace de producţie, bunuri de consum).
În concepţia modernă a merceologiei, produsul este considerat ca o structură tehnico-
economică, dar şi ca un sistem de relaţii aflat permanent în raport cu necesitatea umană, mediul şi chiar
existenţa vieţii. Valoarea unui produs, respectiv măsura în care acesta satisface nevoile
consumatorului, poate fi caracterizată prin:
- valoarea de întrebuinţare (utilitatea), conferită de acele proprietăţi ale produsului care
satisfac funcţiile pentru care acesta este destinat; are un conţinut tehnic, economic, social şi uman
prin raportarea la necesităţile societăţii.
- valoarea estetică, la formarea căreia contribuie elemente specifice esteticii mărfurilor
precum forma, linia,desenul, ornamentul stilul, culoarea, simetria, proporţia, armonia şi constrastul
şi care este apreciată prin indicatori care vizează în principal raportul dintre aceste elemente; ea
asigură satisfacerea cerinţelor estetice şi psihologice ale utilizatorului.
- valoarea de schimb, dată de proprietăţile sau calităţile unui produs care-i conferă
posibilitatea de a fi schimbat cu altul.
Produsul, ca rezultat al muncii umane, îşi dobândeşte caracterul de marfă în momentul
intrării în circuitul comercial, deci, odată cu recunoaşterea de către societate a utilităţii sale, prin
vânzare pe piaţa internă sau internaţională 5 .
Serviciile pot fi considerate ca mărfuri cu un conţinut specializat, concretizate printr-o
activitate umană, având ca rezultat efecte utile, imateriale şi intangibile destinate satisfacerii unei
cerinţe sociale.
Prestarea serviciilor nu se concretizează de regulă în bunuri cu existenţă materială, ci se
manifestă ca activităţi sau faze ale unor procese de producţie sau consum, desfăşurându-se anterior,
paralel sau ulterior creării produsului finit.
Expresia materială a serviciilor apare doar cu titlu de excepţie şi într-o formă specifică
(suport material), caz în care prezintă şi o existenţă de sine stătătoare (ex: discuri, benzi magnetice,
softuri, cărţi etc). De menţionat, că valoarea intrinsecă a formei materiale a serviciilor, este, în
general, mult inferioară informaţiilor pe care aceasta le vehiculează.

4
I. Coteanu, L. Seche şi M. Seche (coord.)– Dicţionarul explicativ al limbii române, ed. a II- a, Institutul de lingvistică al Academiei
Române, Univers Enciclopedic, Bucureşti,1996
5
In vorbirea curentă, precum şi în conţinutul textelor scrise, de regulă, pentru evitarea monotoniei repetărilor, este acceptată substituirea
celor doi termeni, respectiv produs-marfă.
Datorită caracterului nematerial al serviciilor acestea mai poartă şi denumirea de “mărfuri
invizibile” iar comerţul cu servicii pe cea de “comerţ invizibil”.

Obiectul merceologiei a evoluat continuu în formă şi conţinut. Astfel, de la studiul restrâns


al proprietăţilor fizice şi chimice ale mărfurilor sub aspectul calităţii, condiţiilor de transport şi a
celor de depozitare, s-a ajuns la ştiinţa mărfurilor care pune accentul pe crearea şi promovarea
mărfurilor de calitate.
Merceologia cunoaşte o dezvoltare şi o importanţă deosebită în condiţiile economiei de piaţă, unde
cunoştinţele despre calitate şi sortiment devin indispensabile în cadrul negocierilor dintre partenerii
de afaceri.
Producătorii se concentrează în mod deosebit asupra calităţii, a costurilor produselor şi a
preţului, astfel încât fiecare produs să-şi câstige cumpărătorul. În acest context, apar domenii noi ale
merceologiei moderne, care se ocupă de optimizarea gamei sortimentale de mărfuri în funcţie de modul
de corelare a criteriilor de calitate, a celor economice (consum de materii prime, energie, etc), sociale
(ergonomice, ecologice) precum şi al fluctuaţiilor cererii şi ofertei. Aşadar, rolul merceologiei se
evidenţiază pe întreg circuitul producător - comerciant - consumator, în asigurarea unui raport calitate -
preţ cât mai eficient. Dacă acest raport nu este bun, marfa nu se poate transforma în bani sau
transformarea este ineficientă sau prea lentă, fenomen care duce la blocaje atât la producător cât şi la
comerciant, la pierderi şi la nerealizarea profitului.
În epoca modernă, merceologia este conectată şi la problematica reciclării mărfurilor, este
orientată spre mediul înconjurător şi poate fi acceptată ca una dintre soluţiile posibile ale
problemelor economiei actuale, aşa cum sunt: lipsa sau reducerea resurselor naturale, ineficienta
utilizare a descoperirilor şi invenţiilor din ştiinţele naturale şi tehnologie etc.
Merceologia este o ştiinţă fundamentală pentru pregătirea economiştilor, a managerilor
asigurând cunoştintele de bază pentru studiul disciplinelor de management, marketing, controlul şi
expertiza calităţii etc.
Atât pentru producători cât şi pentru comercianţi şi cumpărători, merceologia furnizează
cunoştinţele necesare pentru buna desfăşurare a circuitului comercial, în concordanţă deplină cu
legile şi mecanismele economiei de piaţă.

Funcţiile merceologiei

În viziunea modernă asupra cercetării mărfurilor şi a calităţii vieţii, merceologiei îi revin


câteva funcţii importante, aflate într-o strânsă interdependenţă.
a. Funcţia tehnică - se concretizează prin cercetarea principalelor proprietăţi ale mărfurilor,
precum şi a factorilor cu reflectare directă în nivelul calităţii care acţionează în sfera producţiei
(materii prime, fluxuri tehnologice etc.) şi a comerţului (ambalare, păstrare, transport etc.).
De asemenea, merceologia studiază şi aspectele legate de formarea şi controlul calităţii
proceselor de producţie, de metodele de conducere şi management ale calităţii precum şi de modul
de garantare şi protecţie a calităţii produselor.
Esenţa acestei funcţii o constituie alegerea variantelor optime de produs, care să
îndeplinească condiţiile tehnice şi tehnologice solicitate de consumatori prin testele de marketing.
Realizarea acestei funcţii impune o colaborare strânsă între specialiştii în merceologie şi tehnicienii
întreprinderilor producătoare.
b. Funcţia economică - axează studiul mărfurilor pe următoarele aspecte:
• cunoaşterea implicaţiilor de natură economică generate de nivelul calităţii produselor şi
serviciilor la producător (cheltuieli de producţie) şi beneficiar (cheltuieli de funcţionare, întreţinere
reparaţii etc.) în scopul creşterii gradului de competitivitate pe piaţă;
• cunoaşterea problemelor generale de clasificare, codificare, marcare şi standardizare,
conexe cu economia produsului;
• optimizarea calităţii mărfurilor în funcţie de costurile de fabricaţie, cheltuielile de
comercializare şi utilizare, contribuind astfel la realizarea de produse utile şi rentabile;
• optimizarea gamei sortimentale de mărfuri în funcţie de corelarea criteriilor de calitate, a
celor economice (consumuri de materii prime, energie etc.), sociale (ergonomice, ecologice ş.a), în
condiţiile fluctuaţiilor cererii şi ofertei;
• formarea abilităţii de a folosi cunoaşterea produselor pentru scopuri comerciale,
informatice, publicitare, logistice precum şi în cel de substituire a lor în procesele tehnologice şi în
consum.
c. Funcţia socială se concretizează prin cercetarea acelor proprietăţi ale mărfurilor care
influenţează direct sau indirect starea de sănătate a oamenilor, nivelul de cultură şi civilizaţie,
gustul estetic etc., precum şi gradul de poluare a mediului înconjurător, toate acestea repercutându-
se asupra calităţii vieţii.
d. Funcţia educativă vizează creşterea competenţei producătorilor, comercianţilor şi
consumatorilor prin cunoaşterea de către aceştia a corelaţiilor structurale, funcţionale şi calitative
ale mărfurilor, având drept scop promovarea produselor moderne în consum şi crearea de noi
sortimente.

S-ar putea să vă placă și