Curs 4.

Principiile didactice

 Delimitări conceptuale.
 Sistemul de principii didactice.
 Caracteristicile principiilor didactice/educaţionale.
 Funcţiile principiilor didactice.

1. Delimitări conceptuale

Problema legităţilor şi principiilor procesului educaţional ca proces pedagogic este una actuală.

Legităţile procesului educaţional reprezintă relaţiile constituite între fenomenul educaţional în general şi
elementele componente ale acestuia. Legităţile procesului educaţional reflectă esenţa acestuia şi exprimă
aspectul obiectiv al fenomenului educaţional.

Exemple: Interdependenţa dintre educaţie şi cerinţele sociale; Dependenţa procesului educaţional de

particularităţile individuale şi de gen; Interdependenţa dintre educaţie, autoeducaţie, educaţie permanentă;
Interdependenţa dintre individ şi grup în procesul educaţional.

Principiile educaţionale reprezintă un sistem de norme şi cerinţe de bază ce influenţează şi determină

relaţia dintre finalităţi, conţinut, forme, metode, context educaţional, asigurînd eficienţa şi succesul
acţiunii educative.

Exemple: Principiul umanizării procesului educaţional (exprimă necesitatea protejării sociale a celui
educat), Principiul democratizării (exprimă necesitatea oferirii unor libertăţi ce permit autodezvoltatea,
autoreglarea, autodeterminarea celui educat), Principiul educaţiei conform naturii (exprimă necesitatea
alegerii unor căi fireşti ale dezvoltării omului, coordonarea procesului educaţional nu doar cu poten-
ţialul celui educat, ci şi cu mediul său de viaţă), Principiul educaţiei conform culturii (exprimă
necesitatea valorificării optime a potenţialului cultural al mediului în care se produce acţiunea
educativă), Principiul climatului pozitiv în educaţie, etc.

Principiile didactice funcţionează ca norme şi cerinţe în diverse contexte educaţionale, însă au o

relevanţă deosebită pentru educaţia formală, reglementînd strict procesul de învăţămînt.

Principiul este o teză fundamentală de maximă generalitate cu caracter de lege a căror respectare asigură
eficienţa procesului didactic. Din traducere principiu ” desemnează temei, început, cel mai important,
primul”.

2. Sistemul de principii didactice

1. Principiul intuitivităţii (unităţii dintre senzorial şi raţional) – exprimă necesitatea studierii obiectelor,
fenomenelor şi proceselor prin intermediul simţurilor (cunoaşterea senzorială), ca punct de plecare şi de
uşurare a înţelegerii esenţialului spre cunoaşterea logică, raţională. J.A. Comenius adept al principiului
intuitivităţii a formulat regula de aur a predării-învăţării. Au susţinut principiul intuiţiei şi J.J. Rousseau,
J.H. Pestalozzi, I. Creangă, M. Eminescu, ş.a.

Mijloace şi forme de realizare – machete, modele, reprezentări grafice, mijloace audio-vizuale,

demonstraţia, modelarea, simularea, etc.

2. Principiul legăturii teoriei cu practica. Teoria este rezultatul reflectării conceptuale a realităţii, sub
formă de sisteme de informaţii sau de cunoştinţe. Practica – rezultatul aplicării cunoştinţelor, obiectivate
 în tehnici, tehnologii, priceperi, deprinderi de producere a bunurilor materiale şi spirituale, de realizare de
servicii.
Acest principiu exprimă necesitatea îmbinării actului de însuşire a cunoştinţelor teoretice cu actul de
însuşire a cunoştinţelor practice sau de formare a priceperilor şi deprinderilor practice.

Mijloace de realizare – exemplele, argumentări, exerciţii, activităţi didactice cu caracter aplicativ –

laborator, ateliere, activităţi în cercuri de specialitate (tehnico - ştiinţifice), vizite, excursii didactice,
muzee, expoziţii de profil, etc.

3. Principiul însuşirii conştiente şi active a cunoştinţelor exprimă necesitatea ca învăţarea să se facă cu

ştiinţă, să-ţi dai seama, să înţelegi semnificaţiile obiectului/procesului studiat şi, în acest context să depui
un efort mental (gîndire) şi, după caz un efort acţional, de aplicare a cunoştinţelor, adică să fii conştient şi
activ în acelaşi timp.

Reguli de aplicare a principiului – folosirea de explicaţii, argumente, exemplificări, realizarea de

conexiuni între vechile şi noile cunoştinţe, crearea şi rezolvarea de situaţii problematice (manifestarea
gîndirii creatoare), întrebări retorice, probleme, simulări, etc.

4. Principiul sistematizării şi continuităţii cunoştinţelor – exprimă necesitatea ca materia de studiu să fie

structurată în secvenţe de cunoştinţe ordonate într-o continuitate logică, ştiinţifică şi pedagogică şi care în
final, să alcătuiască un sistem informaţional. Succesiunea secvenţelor de studiu trebuie făcute într-o
ordine logică, fără întrerupere, adică să decurgă în mod firesc una după alta. Această cerinţă este asigurată
atît prin documentele şcolare, cît şi prin activitatea didactică propriu-zisă.

Sistematizarea şi continuitatea cunoştinţelor poate fi realizată prin: rezumate, conspecte, sinteze,

clasificări, tabele; învăţarea să se facă ritmic, la intervale optime, asigurînd restructurarea şi reordonarea
cunoştinţelor noi, etc.

5. Principiul accesibilităţii cunoştinţelor şi respectării particularităţilor de vîrstă – exprimă necesitatea

ca materia de studiu să fie astfel vehiculată (transmisă şi asimilată) încît să fie înţeleasă cu o anumită
uşurinţă, corespunzător particularităţilor de vîrstă (intelectuale, afective, voluntare, acţionale) ale
studenţilor. Accesibilitatea presupune îmbinarea eforturilor educatorilor de asigurare a înţelegerii, cu
eforturile personale ale elevilor de a ajunge singuri la înţelegerea cunoştinţelor, oricît de complexe şi
dificile ar fi ele.

Sistemul de cerinţe prin care se realizează acest principiu se referă la :

- corespunderea contextului educaţional cu nivelul de dezvoltare a potenţialului celui educat;

- derularea procesului educaţional/ de învăţămînt de la cunoscut spre necunoscut, de la uşor spre
dificil.

6. Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor (temeinic = profund, serios, complet) – exprimă

necesitatea realizării unei finalităţi valoroase, elevate şi eficiente a învăţării: cu cunoştinţe esenţiale şi
profunde, care asigură formarea integrală şi eficientă a personalităţii şi profesionalităţii; capacităţi elevate
intelectuale şi profesionale; fiabilitatea cunoştinţelor teoretice şi practice; eficienţă ridicată în folosirea
cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor; adaptabilitate la nou, la schimbări a cunoştinţelor teoretico-
 aplicative; iniţiativă şi spirit de independenţă; capacitate de autoinstruire, autocontrol şi autoevaluare;
responsabilitate personală şi socială; integrare socio-profesională cu randament sporit, cu spirit de
competiţie şi creativitate.

Reguli de aplicare a principiului – manifestare celui care învaţă ca subiect al predării – învăţării; studiul
ritmic şi repetarea conştientă, sistematizată, corectă şi activă a cunoştinţelor; îmbinarea tehnicilor de
învăţare frontală şi în echipă cu tehnici de învăţare individuală, de autoinstruire eficientă; asigurarea
motivaţiei în legătură cu anumite aspiraţii individuale, profesionale şi sociale.

7. Principiul caracterului ştiinţific al educaţiei – se referă la asigurarea caracterului ştiinţific al

conţinutului predat, care trebuie să se bazeze pe predarea adevărului ştiinţific.

Sistemul de cerinţe prin care se realizează acest principiu se referă la :

- valorificarea potenţialului ştiinţific al ştiinţelor educaţiei, utilizarea reperelor metodologice în organizarea

procesului educaţional/ de învăţămînt;

6. Principiul individualizării şi diferenţierii învăţării exprimă necesitatea adaptării conţinuturilor şi a

strategiilor instructiv-educative atît la particularităţile psihofizice ale fiecărui elev, cît şi la particularităţile
diferenţiate, relativ comune unor grupe de elevi, în vederea dezvoltării lor integrale ca personalitate şi
profesionalitate. Individualizarea presupune valorificarea în cît mai mare măsură a posibilităţilor şi
eforturilor individuale, atît în ceea ce priveşte persoanele înzestrate, cît şi pe cele mai puţin înzestrate.
Diferenţierea învăţării se realizează prin organizarea unor grade, profile, secţii, instituţii şcolare sau
discipline şi activităţi diversificate: şcoli, clase specializate de: informatică, biologie, chimie, artă;
discipline de învăţămînt opţionale şi facultative, lucrări, proiecte, ce interesează anumite grupuri
asemănătoare, cercuri pe obiecte, etc.

Strategii de individualizare a învăţării: sarcini instructive individualizate (teme, lucrări) în funcţie de

aptitudinile, înclinaţiile, nivelul de dezvoltare intelectuală al fiecărei persoane; fişe de lucru
individualizate de genul: recuperare, pentru elevii rămaşi în urmă, de dezvoltare, pentru elevii buni si
foarte buni, de exerciţii pentru formarea priceperilor şi deprinderilor; de autoinstruire, pentru însuşirea
tehnicilor de învăţare individuală şi independent.

3. Caracteristicile principiilor didactice/educaţionale:

 Caracter obiectiv;
 caracter general;
 caracter istoric;
 caracter subiectiv;
 un sistem deschis înnoirilor;
 caracter dinamic;
 caracter sistemic.

4. Funcţiile principiilor:

Orientând proiectarea şi întreaga desfăşurare a procesului de învăţământ, principiile îndeplinesc evidente

funcţii, cele mai importante fiind:

1. Reglează şi autoreglează fenomenul educativ / activitatea educativă;

2. Orientează traseul educativ pe baza obiectivelor propuse de profesor;
3. Formează practica educativă prin respectarea unor reguli;
4. Prescrie abordări şi moduri de relaţionare specifică în raport cu activitatea de învăţare;
5. Conferă legitimitate acţiunilor instructiv-educative proiectate şi realizate.