Psihologia rănirilor în timpul activitătilor sportive , updatat : 26 iulie ,2011 scris de către Linda

Purves

Linda Purves este instructor personal de fitness și antrenor sportiv cu calificări profesionale câștigate
în multe domenii , inclusiv în atletism, ciclism , sporturi ecvestre și psihologia sportului. Începând cu
anul 2003 articolele sale publicate au apărut într-o varietate de reviste din Regatul Unit incluzând
"Your Horse,"(Calul Tău) "Horse and Rider"(Cal si călăreț) and "Running Free." (Alergând liber) Prima
carte a lui Purves "Horse and Rider Fitness," a fost publicată de către Kenilworth Press în 2006.

Rănirile în timpul activităților sportive pot cauza daune, atât psihologice cât și fizice.

În imagine : strechingul pentru atlet

Dacă ești atlet, efectele ieșirii din acțiune în mod forțat datorită unei răniri, pot fi atatde natură
psihologica cât și fizică. O perioadă de odihnă și recuperare este esențială pentru procesul de
reabilitare, dar pierderea bruscă a activității fizice poate crea o stare psihologică care este pusă pe
seama procesului de suferință. Iată etapele diferite care caracterizează trauma asociată cu rănirile în
sport.

Negarea

Procesul de pierdere definit de către Dr. Elisabeth Kubler-Ross ca fiind ‘ cele 5 etape ale suferinței’
poate fi aplicat procesului de reabilitare în urma unei răniri serioase in timpul activității sportive.
Sentimentul pierderii simțit atunci când nu poți participa în competiții sportive duce la primele două
etape ale negării și furiei. La un nivel competițional ridicat , un atlet se consideră superior în ceea ce
privește bravura ,așa că refuză să accepte că ar putea să se ranească. Conștientizarea faptului că este
rănit duce la o perioadă de furie îndrepatată către propria persoană pentru faptul că a permis să se
intample așa ceva.

Disperare

Odihna forțata după ranirea în sport ,poate duce la o stare mentală de compromis. In această etapă ,
un atlet rănit va incerca în mod disperat să grăbească întoarcerea în acțiune prin încercarea de a se
‘târgui’ cu oricine aflat in poziția de a schimba circumstanțele sportivului respective. Va inputa
psihoterapeutului și antrenorului folosind un sistem de schimb/târguiala de ingăduință într-un
interval de timp nerealist.

Depresia

Un atlet care stă luni de zile fără activitate poate aluneca într-o stare de milă de sine și se poate
indepărta. La nivel profesionist , un atlet trăiește si respiră sportul său , așa că o rănire crează un gol
care îl face să se simtă pierdut. La nivel recreațional, un amator sau persoana ce are sportul ca
hobby , are de obicei o viață socială conectată la interesul său sportiv , așa că faptul că nu poate
participa la activități sportive poate duce la un sentiment de izolare în alte zone ale vieții. Exact în
aceasta etapă persoana poate pierde speranța de a se recupera în totalitate , chiar poate decide să
renunțe definitiv la practicarea sportului preferat.

Acceptarea

O stare mentală de acceptare apare în momentul în care atletul realizează că focusarea pe procesul
de reabilitare fizica îi va oferi cea mai bună șansă de a putea să se intoarcă la sportul său. Un
program de reabilitare fizică nu poate aduce decât beneficii dacă este acceptat de sportiv , astfel
întâi acesta trebuie să accepte din punct de vedere psihologic faptul că exercițiile prescrise
reprezintă cea mai eficientă cale de a merge înainte.

Reabilitarea

Studiile întreprinse de către Universitatea Aristotle din Thessaloniki in Grecia au conluzionat că

intervențiile psihologice pot influența pozitiv recuperarea unei răniri în atletism. Ca urmare ,
psihologi sportivi invocă utilizarea intruirii mentale ,incluzând tehnica de fixare a unui țel, pentru a
adăuga recuperarea fizică după rănire. Într-un articol “Psyched Up or Psyched Out,” Keith Henschen,
professor de știința exercițiului și sportului la Universitatea Utah menționează , ‘ Deseori lumea uită
că mintea este la fel de importantă ca și corpul … Se știe acum că răspunsul mental al unui atlet la o
rănire va afecta modul în care corpul răspunde la reabilitarea fizică.