Cântec

oul-si-sfera-1967

Ce greu e să fii tu însuți,

neverosimil iepube, împușcat înainte de a te naște,
când fuga cu miros de carne și cu scurgere de sânge
a părinților tăi a și hrănit
vreo rădăcină de iarbă.

Mai întâi trebuie să fii tu, și pentru asta

trebuie să te naști din vreo familie
pe care nu ți-ai ales-o, și care nu te-a ales –
aidoma păcatului originar.
După aceea trebuie să fii,
între alte ființe să fii,
în ghiotura de ființe să fii,
să le respiri și să te respire.

Cu însuți este cel mai greu!

Însuți, e de platină și-ți sterpezește dinții.
Însuți, înseamnă să pierzi, să faci greață
ca și grăsimea.

Să te lași vărsat și să zici mâine,

până mâine mai rabd ca să fiu
Însumi sau Însuți
ca să fiu acel nenorocit de însumi, însumi.

A fi tu însuți, o, ce răbdare absurdă,

ca să ți se spună „darga”,
ca să ți se spună „băiatule”,
ca să ți se spună „vino mâine la prânz
la noi la masă”.

Și tu rânjjești, pentru că masa ești chiar tu,

și tu rânjești la șobolani,
pentru că așa cum zice bătrânul:
Okeanos plânge pe canaluri…