Sunteți pe pagina 1din 3

Despre esența (divină) și personalitate

18/04/2016 by attilablaga in Ezoterism, Filozofie and tagged esenta divina, Fragmente dintr-o învățătură


necunoscută, Gurdjieff, personalitate, Uspensky

Se vorbește tot mai mult în anumite cercuri (pseudo) ezoterice

despre așa numita „esență divină”. Pentru început m-aș feri de folosirea sintagmei „divin” fiindcă inevitabil cei mai mulți

identifică și confundă divinul cu religiosul și refuză să înțeleagă că divinul există în afara religiosului, însă religiosul exploatează

în interes propriu divinul.

Pe de altă parte, cei mai mulți identifică esență cu sufletul, respectiv cu inima. Este o greșeală comună.

Esența este mult mai mult decât doar sufletul, esența include toate aspectele divine, trinitatea trupul, sufletul (emoțiile,

sentimentele) și spiritul (mintea – intelectul superior).

Căutând vreme îndelungată o explicație a ceea ce este și o definiție satisfăcătoare a esenței, am găsit-o în cele din urmă – ca de

altfel multe alte idei – tot în munca lui Gurdjieff. (Intenționat evit cuvântul filozofie deoarece consider tot sistemul lui Gurdjieff

unul foarte practic și pragmatic, ci nu unul teoretic și abstract.)

În cele ce urmează vă ofer câteva citate din cartea lui Uspensky „Fragmente dintr-o învățătură necunoscută” care explică esența și

rolul său în existența umană.

„Omul este constituit din două părți: esență și personalitate.

Esența omului este ceea ce este el. Personalitatea omului este „ceea ce nu este el”. „Ceea ce nu este el” înseamnă: ceea ce este

venit din afară, ceea ce a învățat, sau ceea ce reflectă toate

urmele impresiilor exterioare lăsate în memorie și în senzații, toate cuvintele și toate mișcările care i-au fost inoculate, toate

aceste sentimente create prin imitație, toate acestea „care nu sunt el”, toate alcătuiesc personalitatea.(…) Un copil mic nu are încă

personalitate. El este ceea ce este în realitate. El este esența. Dorințele, gesturile sale, ceea ce îi place, ceea ce nu îi place, exprimă

exact ceea ce simte.

Dar imediat ce intervine ceea ce numim „educație”, personalitatea începe să se dezvolte. Personalitatea se formează în parte prin
acțiunea influențelor intenționate, adică educația și în parte prin imitarea involuntară a adulților de către copilul însuși.

În formarea personalității, un mare rol este jucat de asemenea de „rezistența” copilului în fața anturajului său și de eforturile sale

de a disimula ceea ce este „în el”, ceea ce este „real”.

Esența este adevărul în om; personalitatea este minciuna. Dar pe măsură ce crește personalitatea, esența se manifestă din ce în ce

mai rar, din ce în ce mai slab. Uneori esența chiar încetează să se mai manifeste la o vârstă foarte mică și ființa încetează să mai

crească spiritual. Se întâmplă deseori ca manifestarea esenței unui om adult, chiar a unui intelectual sau, în sensul curent al

cuvântului, a unui om cultivat, să se fi oprit la vârsta de 6 sau 7 ani. Aceasta înseamnă că nimic din ceea ce vedem în acest om nu

este el în realitate. (…)

Considerând omul de cultură medie, noi vom vedea că, în imensa majoritate a cazurilor, personalitatea sa este un element activ,

în timp ce esența sa este un element pasiv. Creșterea interioară a unui om nu poate începe atâta timp cât această ordine a

lucrurilor ramâne neschimbată.

Personalitatea trebuie să devină pasivă și esența activă. (…)

Personalitatea se ascunde în spatele esenței, și esența se ascunde în spatele personalității; astfel ele se maschează una pe cealaltă.

– Cum putem separa esența de personalitate?

– Cum separați ceea ce vă aparține de ceea ce nu vă aparține? Trebuie să vă gândiți la asta, trebuie să vă întrebați de unde este

venită o caracreristică de-a voastră sau alta. Și mai ales, nu uitați niciodată că cea mai mare parte a oamenilor, mai ales în

mijlocul vostru, nu posedă aproape nimic în realitate. Nimic din ceea ce au nu le aparține: cel mai adesea, le-au furat. Tot ceea ce

ei numeau ideile lor, convingerile lor, teoriile lor, concepțiile lor, au fost jefuite din diverse locuri. Toate acestea împreună

constituie personalitatea lor. Și la aceasta este necesar să se renunțe, trebuie dată la gunoi. (…)

Educația, imitația, lectura, hipnotismul religiei, al castelor și tradițiilor, sau seducția ultimelor slogane dau naștere în

personalitatea unui om la „eu”-uri foarte puternice și care domină serii întregi de alte „eu”-uri mai slabe. (…) Omul nu are un

mare „Eu” unic, ci este scindat într-o mulțime de „eu”-ri. Dar fiecare dintre ele este capabil să se autoproclame ca fiind „Esența”,

să acționeze în numele Esenței, să facă prornisiuni, să ia decizii, să fie sau nu de acord cu ceea ce un alt „eu” ar avea de făcut.

(…) Noi nu știm să vedem cât de contradictorii și ostile unul față de altul sunt diferitele „eu”-ri care formează personalitatea

noastră. Dacă omul ar putea simți toate aceste contradicții, ar simți ceea ce este el în realitate. (…)

Oamenii trăiesc în personalitatea lor care are interese proprii, gusturi proprii. Acestea n-au nimic în comun cu interesele și

gusturile esenței. (…) Ea nu poate iubi ceea ce iubește esența – și iubeste exact ceea ce esența nu iubește. Aici începe conflictul

dintre esență și personalitate. Esența știe ce vrea, dar nu poate să explice. Personalitatea nu vrea să înțeleagă și nu ține absolut

deloc cont de dorințele ei. Ea are dorințele proprii și acționează în felul ei propriu. (…)

Personalitatea nu vede decât ceea ce îi place să vadă și ceea ce nu-i contrazice experiența. Ea nu vede niciodată ceea ce nu-i

place. (…)
Personalitatea își găsește acoperirea în imaginație și în minciună. Atunci când minciuna în care trăiește va fi diminuată, și când

imaginația va fi slăbită, nici personalitatea nu va întârzia să scadă, și omul va putea să treacă atunci sub controlul, fie al destinului

său, fie al unei linii de lucru condusă la rândul său de voința unui alt om și, în acest mod omul poate fi dus până la punctul în care

va fi posibil să își formeze propria voință, o voință capabilă să facă față în același timp accidentului și, dacă trebuie, destinului.”

Despre tipurile de „esență divină” cu o altă ocazie!