Sunteți pe pagina 1din 4

Umberto Eco – Cum se face o teză de licență

IV.2. Fișe și notițe

1. Diverse tipuri de fișe: la ce folosesc


„Pe măsură ce citiți bibliografia, începeți să citiți materialul. Este pură teorie să te
gândești că faci mai întâi o bibliografie completă și apoi începi să citești. După ce ați
întocmit o primă listă de titluri, vă îndreptați atenția asupra primelor pe care le-ați reperat.
Uneori, se începe cu lectura unei cărți, și de acolo se începe alcătuirea primei bibliografii.
În orice caz, pe măsură ce se citesc cărțile și articolele, referințele se înmulțesc, iar fișierul
bibliografic se îngroașă.” (pg. 170)
„Pregătiți un plan (sau cuprins inițial cf. IV.1.) cu capitolele și subcapitolele numerotate
și, citind pe rând cărțile, le veți sublinia și însemna pe margine cu abrevierile
corespunzătoare capitolelor planului. La fel, veți pune în dreptul capitolelor abrevierea
corespunzătoare unei anumite cărți și numărul de pagină, astfel încât să știți unde să
căutați, în momentul redactării, o anumită idee sau un citat.” (pg. 171)
Din cauza unor probleme legate de imposibilitatea de a face notări pe carte poate
apărea necesitatea restructurării planului de lucru. Însă, „pe măsură ce înaintați, planul se
îmbogățește și se restructurează, astfel că nu veți putea să schimbați de fiecare dată
adnotările de pe marginea cărților.” (pg. 172) O soluție o poate reprezenta planul fișelor
tematice – „foarte bun pentru o teză, să zicem, de istoria ideilor.” (pg. 172-173)
Teza poate fi organizată în medalioane: un capitol introductiv despre temă, apoi un
capitol pentru fiecare dintre autorii principali, sau o serie de capitole dedicate fiecărui
roman-model. Umberto Eco afirmă că „într-un asemenea caz, vă e mai de folos un fișier
de autori.” (pg. 173)
În cazul în care teza abordează problema într-un mod mai mult teoretic, referințele vor
fi mai degrabă sporadice și vor servi la introducerea unor citate mai curând amuzante.
Astfel, se dovedește necesară întocmirea unui fișier de citate.
Dacă o carte lipsește din colecția personală apare necesitatea întocmirii unui fișier de
lectură, care să cuprindă o fișă privitoare la respectiva carte, „datele bibliografice ale
acestei cărți, rezumatul general, o srerie de evaluări despre importanța sa, citate
semnificative.” (pg. 173-174)
„Să adăugăm fișele de lucru, ce pot fi de diferite tipuri: fișe de racord, ce fac legătura
între idei și părți ale planului, fișe tematice (cum să abordezi cutare problemă), fișe de
sugestii (ce cuprind idei preluate de la alții, sugestii pentru posibile dezvoltări ale
subiectului) etc. etc. Aceste fișe trebuie să aibă culori diferite și să conțină în dreapta sus
abrevieri în concordanță cu fișele de altă culoare și cu planul general. Un lucru
maiestuos.” (pg. 174)
„Numărul și natura fișierelor sunt determinate de natura tezei.” (pg. 175)
Poate fi mai comod ca totul să fie trecut în fișe. Umberto Eco subliniază că pe o fișă ar
trebui notat: tipul acesteia (pentru fișa de citate utilizează abrevierea CIT, iar pentru cea
de racord – abrevierea RAC), tema și autorul citatului. De menționat că, în cazul unei
lucrări de literatură engleză sau literatură comparată, fișa trebuie completată cu citatul
original.
Un fișier este „o investiție ce se face cu ocazia tezei, dar, dacă ne hotărâm să
continuăm studiul, ne este de folos și pentru anii următori, uneori și peste decenii.” (pg.
180)

2. Fișarea surselor primare


„Fișele de lectură servesc pentru literatura critică. Nu le-aș folosi sau, cel puțin, nu aș
folosi același tip de fișă pentru sursele primare.”
„Ideal este să aveți sursele primare la îndemână. Atât timp cât există în librării ediții
critice de calitate despre un autor clasic sau modern, nu e dificil. Este o investiție
indispensabilă. Cartea sau cărțile voastre pot fi subliniate în diverse culori. Să vedem la
ce anume folosește.”
SUBLINIEREA PERSONALIZEAZĂ CARTEA
„Dar trebuie subliniat ținând cont de unele criterii. Unii subliniază totul. Este ca și când n-
ai sublinia nimic.” (pg. 181)
FOLOSIȚI CULORI
ASOCIAȚI CULORILOR O ABREVIERE
FOLOSIȚI ABREVIERILE PENTRU A SUBLINIA RELEVANȚA INFORMAȚIILOR
ABREVIAȚI PUNCTELE ASUPRA CĂRORA TREBUIE SĂ REVENIȚI
CÂND NU TREBUIE SUBLINIAT?
„Atunci când cartea nu este a voastră ori e o ediție rară, foarte scumpă, pe care nu puteți
interveni fără să o depreciați. În aceste cazuri, fotocopiați paginile relevante și subliniați-
le. Sau notați-vă pe un carnețel fragmentele importante, intercalate de comentarii.” (pg.
182-183)
ÎNSOȚIȚI SUBLINIERILE DE SEMNE DE CARTE
„folosind culorile și abrevierile pe marginea ce iese în afară” (pg. 183)
FIȚI ATENȚI LA PRETEXTUL OFERIT DE FOTOCOPII
„Cineva își aduce acasă sute de pagini fotocopiate, iar acțiunea manuală prin care a
fotocopiat cartea îi creează impresia că a intrat în posesia conținutului ei.”
„Apărați-vă de fotocopie: odată ce-o aveți, citiți-o și adnotați-o imediat. Dacă nu sunteți
presați de timp, nu fotocopiați ceva nou mai înainte de a fi luat în posesie (deci citit și
adnotat) fotocopia precedentă.” (pg. 183)
DACĂ VOLUMUL ESTE AL VOSTRU ȘI NU ARE VALOARE DE ANTICARIAT,
NU EZITAȚI SĂ-L ADNOTAȚI
3. Fișele de lectură
„cele mai obișnuite și, ca atare, cele mai indispensabile sunt fișele de lectură, adică
fișele în care adnotați cu precizie toate referințele bibliografice privitoare la o carte sau la
un articol, îi redactați rezumatul, scoateți din el câteva cuvinte-cheie, elaborați un
comentariu despre el, îi adăugați o serie de observații.” (pg. 184)
Fișele bibliografice conțin „doar indicațiile utile pentru identificarea cărții, în timp ce
fișa de lectură cuprinde toate informațiile despre carte sau despre articol și, deci, trebuie
să fie mult mai mare.” (pg. 184)
„Nimic nu interzice, e chiar un sfat bun, ca pentru cărțile importante să se completeze mai
multe fișe, numerotate în ordine, încât fiecare să aducă in recto indicații abreviate ale
cărții sau ale articolului examinat.” (pg. 185)
„Fișele de lectură servesc pentru literatura critică.” (pg. 185)
Cum se realizează o fișă de lectură:
a. Indicații bibliografice precise – posibil mai complete decât cele de pe mica fișă
bibliografică
b. Informații despre autor - când nu este o autoritate în domeniu
c. O expunere – scurtă sau lungă a cărții sau a articolului
d. Citate ample – a nu se confunda citatele cu parafrazele
e. Comentariile personale
f. „Aplicați sus, pe fișă, o abreviere sau o culoare care să indice partea corespunzătoare
a planului de lucru; dacă se referă la teză în ansamblul ei, marcați-o în vreun fel.” (pg.
186)

4. Modestia științifică
„Scopul unei cercetări interpretative este adesea tocmai acesta: să faci un autor să spună
explicit ceea ce nu a spus, dar pe care n-ar fi putut să nu-l exprime dacă i s-ar fi pus
întrebarea. Cu alte cuvinte: a arăta cum, confruntând diverse afirmații, trebuie să derive,
în termenii gândirii studiate, acel răspuns.” (pg. 189)
„Poate suntem atât de buni încât reușim să învățăm ceva și de la cineva mai puțin bun
decât noi. Sau poate și cel care nu ni se pare așa de bun are calități ascunse. Sau cine nu e
bun într-o direcție e bun în alta.” (pg. 203)
„dacă vrei să faci cercetări, nu trebuie să disprețuiești, în principiu, nici o sursă.” – „Asta
este ceea ce numesc eu modestie științifică.” (pg. 204)

„actul contemplării estetice se subsumează actului, mult mai complex, al gândirii” (pg.
198; ideea tezei lui Eco; Sf. Toma nu o spunea clar)
„o trimitere la teoria judecății în legătură cu cea a frumuseții” (pg. 204; o paranteză din
lucrarea abatelui Vallet)