Sunteți pe pagina 1din 26

PUNCŢIILE

Puncţiile reprezintă o manevră chirurgicală prin care se realizează o cale de comunicare, prin intermediul unui
ac, între exterior şi o cavitate naturală sau patologică a organismului.
După scopul urmărit puncţiile pot fi:
a) exploratorii sau de diagnostic, atunci când se urmăreşte certificarea existenţei unei cavităţi cu lichid
patologic;
b) evacuatorii, când se urmăreşte golirea unei cavităţi;
c) terapeutice, utilizate în scopul introducerii în cavitate a unor substanţe medicamentoase;
d) pentru biopsie, când se urmăreşte recoltarea unui mic fragment de ţesut după aseptizarea
tegumentelor. Înainte de efectuarea puncţiei se va efectua anestezia locală cu un sedativ (Diazepam) şi
un vagolitic (Atropină).
In cazul unei colectii lichidiene intr-o cavitate a organismului poate fi vorba de:
-exudat: revarsat organic de natura inflamatorie, bogat in albumina, format prin trecerea serului prin peretii
vaselor in tesuturile vecine( reactie Rivalta pozitiva).
-transudat: revarsat organic de origine plasmatica acumulat prin trecerea lichidului provenit din plasma prin
peretele vascular, anatomic intact intr-o cavitate seroasa sau in spatiile interstitiale unde de obicei nu este
prezent; nu contine fibrinogen; contine putina albumina.

PRINCIPII GENERALE
• Pregătirea psihică a pacientului în vederea obţinerii consimţământului informat;
• Respectarea condiţiilor de asepsie şi antisepsie: dezinfecţia regiunii, pregătirea materialelor sterile şi
manevrare a septică, dezinfecţia mâinilor medicului şi ajutoarelor, utilizarea mănuşilor sterile.
• Pregătirea fizică a pacientului şi administrarea medicaţiei preprocedurale (sedarea, anestezie locală)
• Alegerea locului puncţiei în funcţie de scopul urmărit;
• Asigurarea poziţiei corespunzătoare scopului şi locului puncţionat;
• Supravegherea pacientului în timpul puncţiei şi după puncţie;
• Evacuarea lentă a colecţiilor pentru prevenirea hemoragiilor şi tulburărilor hemodinamice.
• Dezinfecţia şi pansarea locului înţepăturii, aplicarea a 1 -2 fire de sutură dacă este cazul;
• Notarea puncţiei în F.O. şi în dosarul de îngrijire;
• Etichetarea şi expedierea la laborator a produselor.
Tipuri de punctii:

• Puncţia pleurală (toracică- toracocenteza) — pătrunderea cu ajutorul unui ac prin spaţiul intercostal
până în cavitatea pleurală pentru recoltarea sau eliminarea conţinutului. (În mod normal cavitatea
pleurală este virtuală.)
• Puncţia peritoneală (abdominală- paracenteza) - pătrunderea cu un ac sau trocar prin peretele
abdominal în fosa iliacă până în cavitatea peritoneală pentru determinarea prezenţei şi naturii
lichidului sau evacuarea acestuia.
• Puncţia pericardică - pătrunderea în cavitatea pericardică pentru evacuarea lichidului care
determină compresiune asupra miocardului.
• Puncţia articulară - se face în: cavitatea articulară în artrite acute şi cronice cu colecţii seroase,
serofibrinoase sau purulente, în hemartroze. Se recoltează lichid pentru examene de laborator, se
combate compresiunea locală, se injectează medicamente, se face artroscopie.
• Puncţia osoasă - pătrunderea cu un ac special în ţesutul spongios al unui os lat sau scurt pentru
recoltarea măduvei în vederea examenelor microscopice pentru diagnosticarea bolilor de sânge,
tumorilor şi pentru transplant de măduvă.
• Puncţia rahidiană - pătrunderea până în spaţiul subarahnoidian pentru măsurarea tensiunii
lichidului cefalorahidian, recoltarea lichidului cefalorahidian pentru examene de laborator,
administrarea unor medicamente sau substanţe de contrast, pentru realizarea anesteziei ( lombara,
suboccipitala).
• Puncţia vezicii urinare - reprezintă o metodă de strictă necesitate în scop evacuator atunci când
cateterismul nu se poate efectua.
• Puncţia colecţiilor - constă în introducerea unui ac într-o cavitate patologică cu scopul evacuării sau
recoltării conţinutului pentru examene de laborator.
• Puncţia biopsiei - pătrunderea cu un ac special într-un organ parenchimatos sau ţesut cu scopul
prelevării unui fragment ce va fi examinat histopatologic. Se efectuează puncţia: ficatului, splinei,
pleurei, prostatei, ganglionilor limfatici, nodulilor mamari .
• Punctia arteriala: abordul direct al unei artere prin intermediul unui ac de punctie.
• Punctia venoasa: abordul direct al unei vene prin intermediul unui ac de punctie.
• Punctia fundului de sac vaginal posterior: interventie ginecologica micro chirurgicala efectuata prin
intermediul unui ac cu realizarea comunicarii cavitatii peritoneale- mediu exterior.

Puncţia venoasă
 Definiţie:Puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui ac de
puncţie.
 Scop:
• Explorator:
• Recoltarea sângelui pentru determinări de laborator.
• Stabilirea diagnosticului.
• Terapeutic:
• Administrarea de medicamente.
• Hidratarea şi mineralizarea. Efectuare de transfuzii.
• Sângerare 300-500 ml în edem pulmonar acut, hipertensiune arterială.
 Locul puncţiei:
• Venele de la plica cotului (bazilică şi cefalică).
• Venele antebraţului.
• Venele de pe faţa dorsală a mâinii.
• Venele subclaviculare.
• Venele femurale.
• Venele maleolare interne.
• Venele jugulare şi epicraniene la copil şi sugar.

 Materiale necesare:
• Alcool. Tampoane.
• Ace sterile.
• Garou.
• Materiale necesare pentru recoltări. Medicamente.
• Muşama şi aleză. Pernă elastică. Mănuşi de cauciuc.
• bandaj adeziv pentru locul puncţiei
 Pregătirea bolnavului:
• Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează. Se asigură confort psihic şi fizic.
• Se protejează lenjeria de pat şi de corp.
• Se asigură poziţia decubit dorsal.
• Se examinează calitatea şi starea venelor.
 Execuţia puncţiei: Puncţia venoasă → se execută de către asistentă.
• Se îmbracă mănuşile de cauciuc.
• Se aplică garoul la 7-8 cm deasupra locului puncţiei. Se recomandă pacientului să strângă pumnul.
• Se palpează vena şi se alege locul puncţiei. Se dezinfectează locul ales.
• Se pătrunde în venă cu bizoul în sus cca. 1-2 cm. Se verifică poziţia acului în venă – prin aspirare în
seringă.
• Se continuă tehnica funcţie de scopul urmărit.
• Se îndepărtează staza venoasă. Se cere bolnavului să deschidă pumnul.
• Se aplică un tampon la locul puncţiei şi se retrage acul brusc.
• Se menţine tamponul 1-3 minute – fără a îndoi braţul.
• Îngrijeşte locul puncţiei. Reorganizează locul şi îndepărtează materialele folosite.
• Notează în foaia de temperatură – foaia de observaţie puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă,
aspectul, eventualele incidente şi accidente.

 Îngrijirea bolnavului după tehnică:


• Se face toaleta locală a tegumentelor dacă este cazul. Se schimbă la nevoie lenjeria.
• Se asigură o poziţie comodă. Se supraveghează pacientul.
• Se pregăteşte sângele recoltat pentru laborator.
 Accidente:
• Hematom – prin infiltrarea cu sânge a ţesutului perivenos. Se retrage acul şi se comprimă locul 1-3
minute.
• Perforarea venei – se retrage acul.
• Ameţeli, paloare, lipotimie, colaps – se întrerupe puncţia şi se acordă ajutor de urgenţă – se anunţă
medicul.
 Observaţii:
• Pentru evidenţierea venelor → se pot face mişcări circulare cu braţul, se poate introduce mâna în apă
caldă.
• Pentru puncţia venelor jugulare, pacientul se aşează transversal pe pat, cu capul atârnând la marginea
patului.
• Prin puncţie venoasă se pot fixa şi catetere transcutanate.
 De evitat!
• Puncţionarea venei din lateral. Puncţionarea venei cu acul cu bizoul în jos.
• Atingerea produsului recoltat.
• Flectarea antebraţului pe braţ cu tampon aplicat la plica cotului → împiedică închiderea locului
puncţiei.

Puncţie pleurală – toracocenteza


 Definiţie:Puncţia pleurală sau toracocenteza reprezintă stabilirea unei legături între cavitatea pleurală
şi mediul exterior prin intermediul unui ac.
 Scop:
• Explorator:
• Se stabileşte prezenţa sau absenţa lichidului în cavitate.
• Recoltarea lichidului pentru determinări cantitative şi calitative.
• Stabilirea diagnosticului.
• Terapeutic:
• Evacuarea lichidului din cavitate.
• Administrarea de medicamente.
• Indicaţii:
• Boli inflamatorii sau tumorale pulmonare.
• Insuficienţă cardiacă însoţită de colecţii lichidiene în cavitatea pleurală.
• Când lichidul pleural depăşeşte 1500 ml şi exercită o presiune asupra inimii şi plămânului.

 Contraindicaţii:
• Tulburări de coagulare a sângelui – hemofilie.
• Tratament cu anticoagulante.
 
 Locul puncţiei:
• Spaţiul 7-8 intercostal pe linia axilară posterioară, pe marginii sup. a coastei.
 
 Materiale necesare:
• Muşama şi aleză.
• Mănuşi de cauciuc.
• Alcool, tinctură de iod.
• Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.
• Soluţii anestezice – Xilină 1%.
• Trocar.
• Ace şi seringi sterile.
• Tampoane.
• Medicamente – Atropină, morfină, tonice cardiace, soluţii anestezice.
• Materiale pentru reacţia Rivalta – pahar conic, 50 ml apă distilată, acid acetic glacial, pipete.
• Vase colectoare.
• Cilindru gradat.
• Materiale necesare pentru recoltări.

 Pregătirea bolnavului:
• Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.
• Se administrează cu 30 de minute 1 fiolă Atropină – pentru a scădea excitabilitatea generală a nervului
pneumogastric.
• Se asigură poziţia şezând la marginea patului, cu mâna de partea puncţie ridicată peste cap până la
urechea opusă sau se aşează călare pe un scaun cu spătar, antebraţele fiind sprijinite pe spătarul
scaunului. Pacienţii în stare gravă se aşează în decubit lateral pe partea sănătoasă, la marginea patului.
• Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.
 
 Execuţia puncţiei:
• Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale. Asistenta pregăteşte radiografia
pacientului.
• Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se îmbracă mănuşi de protecţie Se aşează câmpul chirurgical în
jurul toracelui, sub locul puncţiei. Medicul execută anestezia locală şi puncţia.
Rolul asistentei în efectuarea puncţiei:
• Protejează lenjeria de pat şi de corp.
• Asigură poziţia bolnavului.
• Dezinfectează locul puncţiei.
• Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul.
• Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.
• Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate.
• Măsoară cantitatea de lichid evacuată.
• Examinează macroscopic lichidul.
• Execută reacţia Rivalta (se picură 1-2 picături de lichid de cercetat în paharul cu apă distilată +
1-2 picături de acid acetic glacial).
• Aplică un pansament la locul puncţiei.
• Notează puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul, eventualele incidente şi
accidente.

 Îngrijiri după tehnică:


• Se asigură repaus la pat.
• Se supraveghează funcţiile vitale.
• Se informează medicul în cazul apariţiei cianozei, dispneei, tahicardiei, secreţiilor bronhice.
 
 Incidente şi accidente:
• Hemoragii intrapleurale, rupturi pleuropulmonare. Lipotimie, colaps.
• Accese de tuse – prin iritaţie pleurală.
• Edem pulmonar acut – prin evacuarea prea rapidă a lichidului.
• Pneumotorax – prin rănirea plămânului cu acul → se întrerupe puncţia.
 Observaţii:
• Lichidul pleural poate fi seros, serocitrin, tulbure (purulent sau chilos), hemoragic sau
serosanguinolent.
• Reacţia este + când apare fum de ţigară (lichidul pleural este bogat în albumine – exsudat; reacţia este
negativă când lichidul rămâne limpede – transsudat (cauzat de tulburări circulatorii).
• Aspirarea lichidului pleural se poate face alternativ cu două seringi de 20 ml.
• Aparatele aspiratoare adaptate la ac asigură o tehnică mai sigură şi mai puţin traumatizantă. Nu se
evacuează mai mult de 1000-12000 ml.
• Nu se evacuează complet lichidul pleural pentru a împiedica formarea aderenţelor.
Puncţie abdominală – paracenteza – puncţia peritoneală

 Definiţie: Puncţia abdominală (peritoneală) sau paracenteza constă în traversarea peretelui abdominal
cu ajutorul unui trocar în diferite scopuri.
 
 Scop:
• Explorator: Evidenţierea lichidului în cavitate. Recoltarea lichidului pentru determinări cantitative şi
calitative.
• Terapeutic: Evacuarea lichidului din cavitate. Efectuarea de dializă peritoneală.
 Indicaţii:
• Ascită masivă → lichid în cavitatea peritoneală de diferite cauze (obstacole în circulaţia portală, ceea ce
determină hipertensiune în ramurile venei porte – în ciroza hepatică, insuficienţă cardiacă, tumori
peritoneale), inflamaţia peritoneului – în tbc peritoneal.
• Ascite care nu se resorb prin metode obişnuite de tratament.
• Traumatisme închise ale viscerelor abdominale când se bănuieşte hemoperitoneul Diagnosticarea cito-
bacteriologică a ascitei.
 Contraindicaţii:
• Chisturi ovariene, hidronefroză, sarcină.
• Diateze hemoragice – cu prudenţă. Colecţii lichidiene închistate.
 
 Locul puncţiei:
• Fosa iliacă stângă – bolnavul în decubit semilateral stâng.
• La mijlocul liniei ombilico-pubiană – bolnavul în poziţie semişezând.
 
 Materiale necesare:
• Muşama şi aleză.
• Mănuşi de cauciuc.
• Alcool, tinctură de iod.
• Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.
• Soluţii anestezice – Xilină 1%.
• Trocar.
• Ace şi seringi sterile.
• Tampoane.
• Medicamente – tonice cardiace, soluţii anestezice.
• Materiale pentru reacţia Rivalta – pahar conic, 50 ml apă distilată, acid acetic glacial, pipete.
• Material pentru pansament.
• Vase colectoare.
• Cilindru gradat.
• Găleată 10 l.
• Paravan.
• Tăviţă renală.
• Materiale necesare pentru recoltări.
 Pregătirea bolnavului:
• Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.
• Se invită pacientul să urineze sau se face sondaj vezical la nevoie.
• Se dezbracă regiunea aleasă şi se aşează bolnavul în poziţie.
• Se măsoară circumferinţa abdominală.
• Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.
  Execuţia puncţiei:
• Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.
• Se spală şi se dezinfectează mâinile.
• Se îmbracă mănuşi de protecţie
• Medicul execută anestezia locală şi puncţia
Rolul asistentei în efectuarea puncţiei:
• Protejează lenjeria de pat şi de corp.
• Asigură poziţia bolnavului.
• Dezinfectează locul puncţiei.
• Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul.
• Adaptează şi supraveghează tubul prelungitor ce asigură scurgerea controlată în găleată sau
pungă colectoare.
• Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.
• Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate.
• Examinează macroscopic lichidul.
• Măsoară cantitatea şi densitatea lichidului evacuat.
• Execută reacţia Rivalta (se picură 1-2 picături de lichid de cercetat în paharul cu apă distilată +
1-2 picături de acid acetic glacial).
• Notează puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul, eventualele incidente şi
accidente.
 Îngrijiri după tehnică:
• Se aplică un pansament la locul puncţiei.
• Se supraveghează funcţiile vitale.
• Se aplică un bandaj abdominal compresiv cu cearşaf – timp de 6 ore.
• Se măsoară circumferinţa abdominală şi se notează.
• Repaus la pat 24 ore.
 Incidente şi accidente:
• Colaps vascular prin decomprimarea bruscă a cavităţii abdominale.
• Hemoragie digestivă manifestată prin hematemeză şi melenă.
• Perforarea intestinului – determină peritonită.
• Persistenţa orificiului de puncţie prin care se scurge lichid.
 Observaţii:
• Dacă scurgerea lichidului se opreşte brusc, se restabileşte scurgerea prin schimbarea poziţiei
pacientului sau se introduce mandrenul bont pentru a îndepărta o ansă intestinală sau flocoanele de
fibrină care acoperă orificiul canulei trocarului.
• Viteza de scurgere - 1 litru pe 15 minute.
• La prima paracenteză se evacuează o cantitate de maxim 4-5 litri.
• La următoarele paracenteze se poate evacua până la 10 litri.
 De evitat!
• Decomprimarea bruscă a cavităţii abdominale.
• Puncţiile evacuatoare repetate, deoarece duc la stări de hipoproteinemie şi caşexie.
PUNCŢIE RAHIDIANĂ - LOMBARĂ

 Definiţie: Puncţia rahidiană reprezintă pătrunderea cu un ac subţire în spaţiul subarahnoidian, printre


vertebre.
 
 Scop:
• Explorator:
• Măsurarea presiunii lichidului cefalorahidian.
• Recoltarea lichidului pentru examen macroscopic şi de laborator.
• Injectarea substanţelor radioopace pentru examenul măduvei.
• Anestezic:
• Introducerea substanţelor anestezice – rahianestezia.
• Terapeutic:
• Evacuarea pentru decomprimare în cazul sindromului de hipertensiune intracraniană.
• Administrarea de medicamente.
 
 Indicaţii:
• Boli inflamatorii ale sistemului nervos central – meningită, encefalită.
• Scleroză multiplă. Hemoragie subarahnoidian, tumori cerebrale.
• Intervenţii chirurgicale – cu scop anestezic.

 Locul puncţiei:
• Puncţia lombară → D12-L1 sau L4-L5.
• Puncţie dorsală → D6-D7.
• Puncţie suboccipitală.
•  
 Materiale necesare:
• Muşama şi aleză.
• Mănuşi de cauciuc.
• Alcool, tinctură de iod.
• Tampoane.
• Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.
• Trocar şi seringi sterile.
• Medicamente – soluţii anestezice.
• Manometru Claude.
• Materiale necesare pentru recoltări.
 
 Pregătirea bolnavului:
• Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.
• Se asigură poziţia decubit lateral cu spatele la marginea patului, cu coapsele flectate pe abdomen,
bărbia în piept → poziţia spate de pisică.
• Sau poziţie şezând cu bărbia în piept, braţele încrucişate pe umeri, spatele arcuat.
 Execuţia puncţiei:
• Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.
• Medicul execută anestezia locală şi puncţia
• Se spală şi se dezinfectează mâinile.
• Se îmbracă mănuşi de protecţie
Rolul asistentei în efectuarea puncţiei:
• Protejează lenjeria de pat şi de corp.
• Asigură poziţia bolnavului. Dezinfectează locul puncţiei.
• Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul funcţie de scopul urmărit.
• Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.
• Serveşte manometrul Claude.
• Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate.
• Aplică un pansament la locul puncţiei.
• Notează puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul, eventualele incidente şi
accidente.
 
 Îngrijiri după tehnică:
• Se asigură repaus la pat 24 ore în poziţie decubit dorsal fără pernă 6 ore.
• După 6 ore pacientul se poate alimenta şi hidrata la pat.
• Se supraveghează funcţiile vitale.
• Se informează medicul în cazul apariţiei de vărsături, greţuri, cefalee.
 Incidente şi accidente:
• Sindrom postpuncţional – ameţeli, cefalee, vărsături, rahialgii – datorat hipotensiunii lichidiene
provocate de puncţie.
• Hemoragii pe ac în timpul puncţiei – fără importanţă.
• Dureri violente în membrele inferioare, determinate de atingerea ramificaţiilor cozii de cal sau măduvei
spinării, cu vârful acului.
• Contractura feţei, gâtului sau a unui membru prin atingerea măduvei cervicale când s-a executat
puncţia sub occipital.
• Şoc reflex – poate duce la sincope mortale; accidentul este foarte rar.
 
 Observaţii:
• Materialele se aleg în funcţie de scopul puncţiei.
• Asistenta menţine pacientul în poziţie în timpul puncţiei.
• Examinarea macroscopică se face imediat apreciindu-se culoarea, aspectul, presiunea lichidului –
normal lichidul este limpede, clar ca apa de stâncă, se scurge picătură cu picătură. În stări patologice,
lichidul cefalorahidian poate fi hemoragic, purulent, iar viteza sa de scurgere poate creşte.
• După câteva picături de sânge apare lichid clar – se recoltează lichid limpide pentru examene
citologice, biochimice, bacteriologice fără a-l suprainfecta.
• Nu se evacuează cantităţi mari de lichid.
• Mandrenul acului trebuie menţinut steril până la terminarea tehnicii.
• În cazul evacuărilor mari de lichid - se aşează în poziţie Trendelemburg.
• Puncţia occipitală se poate executa şi în ambulator
• Nu se modifică poziţia bolnavului în timpul tehnicii → pericol de rupere a acului sau traumatizare a
substanţei nervoasă.

Puncţie articulară
 Definiţie:Puncţia articulară reprezintă stabilirea legăturii între cavitatea articulară şi mediul exterior
prin intermediul unui ac.
 Scop:
• Explorator:
• Se stabileşte prezenţa sau absenţa lichidului în cavitate.
• Recoltarea lichidului pentru examinare.
• Terapeutic:
• Evacuarea lichidului din cavitate.
• Administrarea de medicamente în cavitate – cortizon, anestezice locale, substanţe de contrast.
 Indicaţii:
• Artrite acute sau cronice, traumatisme articulare cu hemartroză.
 Contraindicaţii:
• Procese inflamatorii tegumentare în zona puncţiei.
 Locul puncţiei:
• Cel mai frecvent se puncţionează genunchiul, cotul, umărul, glezna.
 Materiale necesare:
• Muşama şi aleză.
• Mănuşi de cauciuc.
• Alcool, tinctură de iod.
• Material pentru igiena tegumentară.
• Soluţii anestezice – Xilină 1%.
• Trocar. Ace şi seringi sterile. Tampoane.
• Cilindru gradat.
• Materiale necesare pentru recoltări.
• Tăviţă renală.
 Pregătirea bolnavului:
• Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.
• Se asigură poziţia care să permită executarea puncţiei cu articulaţia relaxată.
• Eventual se aşează articulaţia pe o pernă. Se îndepărtează la nevoie pilozitatea şi se face toaleta
tegumentelor.
• Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.
 Execuţia puncţiei:
• Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.
• Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se îmbracă mănuşi de protecţie
• Medicul execută anestezia locală şi puncţia
Rolul asistentei în efectuarea puncţiei:
• Protejează lenjeria de pat şi de corp.
• Asigură poziţia bolnavului.
• Dezinfectează locul puncţiei.
• Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul.
• Medicul execută puncţia – se fac recoltări şi se administrează medicaţie în cavitatea articulară
• Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.
• Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate.
• Aplică un pansament compresiv la locul puncţiei – faşă compresivă.
• Aplică atele pentru imobilizarea puncţiei.
• Notează puncţia executată, cantitatea şi aspectul lichidului evacuat.
 Îngrijiri după tehnică:
• Se asigură repaus la pat.
• Se supraveghează funcţiile vitale şi pansamentul.
 Incidente şi accidente:
• Lezarea pachetului vasculonervos.
• Infecţii.
• Hematom.
• Puncţie albă.
 Observaţii:
• Pansamentul compresiv se menţine 24-48 de ore.
• Lichidul recoltata se etichetează şi se trimite la laborator pentru examen citologic şi bacteriologic.
• Examinarea macroscopică se face măsurând cantitatea, apreciind aspectul – seros, purulent,
sanguinolent.
• Tehnica se execută în condiţii de asepsie perfectă – seroasele articulare sunt receptive la infecţii
Puncţie osoasă – puncţia sternală
 Definiţie:Puncţia osoasă reprezintă stabilirea unei legături între mediul extern şi zona spongioasă a
osului, străbătând stratul său cortical şi zona spongioasă a osului, străbătând stratul său cortical, prin
intermediul unui ac.
 Scop:
• Explorator:
• Recoltarea măduvei pentru examinare în vederea stabilirii structurii, compoziţiei şi pentru
studiul elementelor figurate ale sângelui în diferite faze ale dezvoltării lor.
• Terapeutic:
• Administrare de medicamente, lichide, sânge, substanţe nutritive.
• Recoltarea măduvei de la persoane sănătoase pentru transplant.
 Indicaţii:
• Boli hematologice.
 Locul puncţiei:
• Sternul – manubriul sternal.
• Spina iliacă, creasta iliacă, maleola tibială.
• Calcaneul – la copii.
 Materiale necesare:
• Muşama şi aleză. Mănuşi de cauciuc. Alcool, tinctură de iod.
• Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.
• Soluţii anestezice – Xilină 1%. Ace şi seringi sterile. Tampoane.
• Ac trocar cu opritor pentru ac.
• Medicamente – Atropină, morfină, tonice cardiace, soluţii anestezice.
• Materiale pentru reacţia Rivalta – pahar conic, 50 ml apă distilată, acid acetic glacial, pipete.
• Materiale necesare pentru recoltări – lame, sticlă de ceas, ser fiziologic.
• Alte materiale funcţie de scopul urmărit.
 Pregătirea bolnavului:
• Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.
• Se explică că se va înlătura durerea puncţiei prin anestezie locală.
• Se controlează cu o zi înainte timpul se sângerare, timpul de coagulare şi timpul Quick.
• Se aşează pacientul în poziţie adecvată funcţie de locul ales:
• Decubit dorsal pe plan dur → puncţie sternală.
• Decubit ventral pe plan dur sau decubit lateral cu genunchii flectaţi → puncţia crestei iliace.
• Se rade pilozitatea de pe locul ales şi se face toaleta .şi dezinfecţia regiunii.
• Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei
 Execuţia puncţiei:
• Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.
• Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se îmbracă mănuşi de protecţie
• Medicul execută anestezia locală şi puncţia
• Rolul asistentei în efectuarea puncţiei:
• Protejează lenjeria de pat şi de corp. Asigură poziţia bolnavului. Dezinfectează locul puncţiei.
• Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul.
• Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.
• Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate.
• Execută frotiuri şi însămânţări din produsele recoltate. Continuă tehnica funcţie de scopul
urmărit.
• La terminarea tehnicii, după scoaterea acului, aplică un pansament compresiv la locul puncţiei.
• Notează puncţia executată, eventualele incidente şi accidente.
 Îngrijiri după tehnică:
• Se asigură repaus la pat. Se supraveghează funcţiile vitale şi pansamentul.
• Se informează medicul în cazul apariţiei cianozei, dispneei, tahicardiei, secreţiilor bronhice.
 Incidente şi accidente:
• Puncţie albă. Perforaţia organelor interne – inimă, plămân. Pneumotorax.
• Fracturi. Hematoame. Infecţii ale osului – osteomielită. Tulburări de creştere la copii după puncţie
tibială.
 Observaţii:
• Mandrenul acului se menţine steril până la terminarea tehnicii.
• Serul fiziologic se menţine la 370C în seringă pentru ca medicul să-l poată introduce în cavitatea
medulară şi, astfel să obţină măduvă – se introduce serul fiziologic şi se aspiră.
• Pe cale transmedulară se administrează numai soluţii izotone, în ritm de 15-20 picături pe minut.
• Manipularea incorectă a instrumentarului steril → infecţii.
Puncţie vezicii urinare
 Definiţie:
• Puncţia vezicii urinare se realizează prin introducerea unui ac pe cale transabdominală în vezica urinară
– în urgenţă! – când există pericol de rupere la o vezică supraextinsă.
 Scop:
• Explorator:
• Rar – pentru recoltarea urinei fără pericol de contaminare.
• Injectare de produse de contrast pentru examen radiologic al vezicii urinare.
• Terapeutic:
• Evacuarea urinei în cazuri de retenţie acută de urină, când sondajul vezical nu poate fi executat.
 Indicaţii:
• Stricturi uretrale, hipertrofie de prostată când încercările de pătrundere cu sondă în vezică urinară
rămân fără rezultat.
• Traumatisme uretrale sau vaginale, când sondajul vezical este contraindicat.
 Locul puncţiei:
• Pe linia mediană abdominală, la 2 cm deasupra simfizei pubiene.
 Materiale necesare:
• Muşama şi aleză. Mănuşi de cauciuc. Alcool, tinctură de iod.
• Trocar. Ace şi seringi sterile. Tampoane.
• Medicamente – soluţii anestezice - Xilină 1%.
• Vase colectoare. Materiale necesare pentru recoltări.
• Tăviţă renală.
• Pernă tare.
 Pregătirea bolnavului:
• Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.
• Se asigură securitatea şi intimitatea necesară execuţiei puncţiei.
• Se aşează bolnavul în decubit dorsal cu pernă tare sub bazin.
• Se dezbracă regiunea pubiană şi se rade pilozitatea.
• Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.
 Execuţia puncţiei:
• Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.
• Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se îmbracă mănuşi de protecţie
• Medicul execută anestezia locală şi puncţia
Rolul asistentei în efectuarea puncţiei:
• Protejează lenjeria de pat şi de corp.
• Asigură poziţia bolnavului.
• Pregăteşte şi dezinfectează locul puncţiei.
• Pregăteşte şi serveşte medicul cu materialele şi instrumentele necesare.
• Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.
• Recoltează urina în eprubete sterile şi le trimite la laborator.
• Urmăreşte scurgerea urinei.
• Notează puncţia executată, cantitatea de urină extrasă, aspectul şi densitatea.
 Îngrijiri după tehnică:
• Dezinfectează locul după puncţie şi îl comprimă.
• Aplică pansament.
• Se asigură repaus la pat.
• Se supraveghează funcţiile vitale.
• Se observă locul puncţiei, pansamentul, pentru a sesiza scurgerea în continuare a urinei prin traiectul
neoformat.
 Incidente şi accidente:
• Puncţie negativă – în cazul în care peretele abdominal prezintă un strat gros de grăsime şi acul nu
pătrunde profund în vezica urinară.
• Hemoragie vezicală. Fistule urinare.
• Astuparea acului cu flocoane de fibrină sau ţesuturi. Infecţii postpuncţionale tardive.
 Observaţii:
• Se determină volumul de urină evacuat. Se măsoară densitatea urinară.
• Mandrenul acului se menţine steril până la terminarea tehnicii.
• Se introduce mandrenul pentru desfundarea acului dacă se întrerupe scurgerea.
• Vezica urinară trebuie să se golească încet şi incomplet – maxim 500 ml.
• La nevoie se poate repeta puncţia de mai multe ori.
• Nu se comprimă abdomenul în timpul evacuării urinei.

Puncţie biopsică – biopsia hepatică


 Definiţie:
• Puncţia biopsică reprezintă introducerea unui ac de biopsie într-un organ parenchimatos pentru
recoltarea unui fragment de ţesut.
• Se practică puncţie pentru biopsie pe ficat, splină, rinichi, ganglioni limfatici, plămâni, tumori solide.
 Scop:
• Explorator:
• Examen histopatologic pentru stabilirea diagnosticului.
 Indicaţii:
• Afectarea organelor menţionate.
 Contraindicaţii:
• Diateze hemoragice.
• Rinichi unic – pentru puncţia renală.
 Locul puncţiei hepatice:
• Faţa anterioară sau laterală a ficatului pe linia mediană, imediat sub rebordul costal sau în plină
matitate – la un ficat mărit.
• De-a lungul iniei axilare posterioare în spaţiul IX sau X intercostal drept – la ficat în limite normale.
 Materiale necesare:
• Muşama şi aleză. Mănuşi de cauciuc. Alcool, tinctură de iod.
• Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.
• Soluţii anestezice – Xilină 1%.
• Ac pentru biopsie. Seringi sterile. Tampoane.
• Medicamente – soluţii anestezice, hemostatice, tonice cardiace.
• Lame microscop, hârtie filtru, ser fiziologic 50 ml.
• Tăviţă renală.
 Pregătirea bolnavului:
• Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.
• Se asigură că durerea va fi îndepărtată prin anestezie locală.
• Se determină înainte TS, TC, TQ, trombocite.
• Se administrează cu 2 zile înainte medicaţie hemostatică (vitamina C, vitamina K, calciu gluconic).
• Se aşează bolnavul în poziţie – decubit dorsal cu trunchiul uşor ridicat sau decubit lateral stâng cu
mâna dreaptă sub cap.
• Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.
 
 
 Execuţia puncţiei:
• Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se îmbracă mănuşi de protecţie
• Medicul execută anestezia locală şi puncţia cu ajutorul a 1-2 asistente medicale7
• Rolul asistentei în efectuarea puncţiei:
• Protejează lenjeria de pat şi de corp.
• Asigură poziţia bolnavului. Dezinfectează locul puncţiei.
• Pregăteşte şi serveşte medicul cu materialele necesare.
• Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.
• Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate.
• Aplică un pansament la locul puncţiei.
• Notează puncţia executată, eventualele incidente şi accidente.
 Îngrijiri după tehnică:
• Se asigură repaus la pat 24-48 ore în decubit lateral drept. Se supraveghează funcţiile vitale 24 ore.
• Se aplică pungă cu gheaţă la locul puncţiei.
• La nevoie se administrează calmante ale tusei.
• Se informează medicul în cazul apariţiei complicaţiilor – hemoragii.
 Incidente şi accidente:
• Tuse instantanee sau hemotorax prin atingere pleurală.
• Hemoragie → se administrează hemostatice. Şoc pleural.
 Observaţii:
• Fragmentele de ţesut recoltate se îndepărtează de pe acul de biopsie prin insuflare de aer cu seringa şi
sunt pregătite pentru laborator – sub formă de amprentă pe lama de sticlă sau sub formă de frotiuri.
• Acele de puncţie se sterilizează la pupinel.
• Nu se mişcă bolnavul în timpul puncţiei → se pot rupe acele sau se pot leza ţesuturile.

Recoltarea lichidului cefalorahidian (LCR)

 Definiţie: LCR este un produs de secreţie al plexurilor coroide , cu rol de protecţie a SNC, cu rol nutritiv
şi excretor, care circulă în spaţiul subarahnoidian.
• Scop:
 Diagnostic:
• Diagnosticarea neuroinfecţiilor şi hemoragiilor meningiene în afecţiuni neurologice şi
neurochirurgicale, în stări comatoase.
•  
 Locul puncţiei:
• Puncţia lombară → D12-L1 sau L4-L5.
• Puncţie dorsală → D6-D7.
• Puncţie suboccipitală.
•  
 Materiale necesare:
• Muşama şi aleză.
• Mănuşi de cauciuc.
• Alcool, tinctură de iod.
• Tampoane.
• Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.
• Trocar şi seringi sterile.
• Medicamente – soluţii anestezice.
• Manometru Claude.
• Recipiente necesare pentru recoltarea lichidului.
 Pregătirea bolnavului:
• Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.
• Se asigură poziţia decubit lateral cu spatele la marginea patului, cu coapsele flectate pe abdomen,
bărbia în piept → poziţia spate de pisică sau poziţie şezând cu bărbia în piept, braţele încrucişate pe
umeri, spatele arcuat.
 Execuţia puncţiei:
• Puncţia se execută de medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.
• Se spală şi se dezinfectează mâinile.
• Se îmbracă mănuşi de protecţie
Rolul asistentei în efectuarea puncţiei:
• Protejează lenjeria de pat şi de corp.
• Asigură poziţia bolnavului.
• Dezinfectează locul puncţiei.
• Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul cu anestezic şi materiale
pentru puncţie şi recoltare.
• Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.
• Serveşte manometrul Claude.
• Se observă presiunea de scurgere sau se măsoară cu manometru Claude.
• Se extrag 10-20 ml LCR – după ce se scurg câteva picături pe ac.
• Lichidul recoltat se repartizează în mai multe eprubete (a câte 4 ml fiecare).
• Se fac examinări citologice, bacteriologice, serologice, biochimice.
• Completează buletinele de analiză şi preia produsele recoltate.
• Aplică un pansament la locul puncţiei.
• Notează puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul, eventualele incidente şi
accidente.
 Îngrijiri după tehnică:
• Se asigură repaus la pat 24 ore în poziţie decubit dorsal fără pernă 6 ore.
• După 6 ore pacientul se poate alimenta şi hidrata la pat.
• Se supraveghează funcţiile vitale.
• Se informează medicul în cazul apariţiei de vărsături, greţuri, cefalee.
•  
 Incidente şi accidente:
• Sindrom postpuncţional – ameţeli, cefalee, vărsături, rahialgii.
• Hemoragii pe ac în timpul puncţiei – fără importanţă.
• Dureri violente în membrele inferioare, determinate de atingerea ramificaţiilor cozii de cal sau măduvei
spinării, cu vârful acului.
• Şoc reflex – poate duce la sincope mortale; accidentul este foarte rar.
 Interpretarea rezultatelor:
• LCR normal → soluţie apoasă, salină, limpede ca apa de stâncă.
• Volum 100-150 ml.
• D = 1005-1009, pH = 7,4-7,5.
• Tensiune = 10-20 cm apă în decubit, 20 cm apă în şezut.
• Albuminorahie 20-60 mg%, glicorahie 50-60 mg%.
 
 Observaţii:
• La pacienţii în stare foarte gravă se execută în decubit lateral.
• Tehnica se execută în condiţii de asepsie perfectă.
• Materialele se aleg în funcţie de scopul puncţiei.
• Examinarea macroscopică se face imediat apreciindu-se culoarea, aspectul, presiunea lichidului –
normal lichidul este limpede, clar ca apa de stâncă, se scurge picătură cu picătură. În stări patologice,
lichidul cefalorahidian poate fi hemoragic, purulent, iar viteza sa de scurgere poate creşte.
• După câteva picături de sânge apare lichid clar – se recoltează lichid limpide pentru examene
citologice, biochimice, bacteriologice fără a-l suprainfecta.
• Nu se evacuează cantităţi mari de lichid.
• Mandrenul acului trebuie menţinut steril până la terminarea tehnicii.
• Puncţia occipitală se poate executa şi în ambulator.
• Nu se modifică poziţia bolnavului în timpul tehnicii → pericol de rupere a acului sau traumatizare a
substanţei nervoasă.

PUNCŢIA PERICARDICĂ
Definiţie Puncţia pericardică reprezintă pătrunderea cu un ac în cavitatea pericardică, care se
transformă din spaţiu virtual în cavitate reală, prin acumularea sângelui sau lichidului de
transudaţie.
Scop • explorator

- constatarea prezenţei lichidului în cavitatea pericardică

- recoltarea lichidului pentru examinare în vederea stabilirii naturii sale

• terapeutic

- evacuarea lichidului acumulat


- introducerea substanţelor medicamentoase după evacuarea lichidului

Indicaţii - puncţia se execută în cazurile: în care se acumulează lichid între foiţele pericardului ca
urmare a inflamaţiei, transudaţiei sau hemoragiei; pericardul fiind inextensibil, lichidul
tamponează inima şi îi îngreunează funcţia; apare, astfel, o dispnee accentuată,
hipotensiune arterială, puncţia având caracter de urgenţă
Locul puncţiei - spaţiul V intercostal stâng la 6 cm de marginea sternului
în cazul puncţiei exploratoare; - spaţiul VI-
VII la jumătatea distanţei dintre linia axilară anterioară şi
cea medioclaviculară stângă, în cazul în care cantitatea de
lichid este mare (după un control radiologic);

- la extremitatea apendicelui xifoid, bolnavul fiind în poziţie


semişezând, în cazul puncţiei evacuatoare (calea
epigastrică) (fig. 62)

Pregătirea • materiale:
puncţiei
- se pregătesc aceleaşi materiale ca şi pentru puncţia pleurală, în afara aparatelor
aspiratoare

- acul de puncţie are o lungime de 8-10 cm

• pacientul:

- pregătirea psihică: se informează, se încurajează

- pregătirea fizică: se face un examen radiologic al toracelui; oxigenoterapie; se acordă


poziţia în funcţie de scopul puncţiei şicantitatea de lichid existent

- semişezând, pentru puncţia evacuatoare

- decubit dorsal, în celelalte cazuri


Execuţia - se face de către medic, ajutat de două asistente.
puncţiei

Medicul Asistenta I Asistenta II


- pregăteşte radiografia pacientului - administrează o fiolă de atropină cu 30
min. înainte

- îşi spală mâinile, le dezinfectează


- aşază materialul de protecţie pe pat

- dezbracă toracele pacientului


- stabileşte locul - aşază pacientul în poziţia recomandată de
puncţiei medic

- pregăteşte locul puncţiei,


dezinfecţie tip III
- serveşte seringa cu anestezic

- efectuează anestezia - menţine pacientul în poziţia dată


- serveşte mănuşile chirurgicale

- aşază câmpul sub - serveşte câmpul chirurgical


locul puncţiei
- serveşte seringa cu acul de
puncţie