Lucrare Licenta Agricultura Eco

Evoluţia şi perspectiva pieţei produselor agroalimentare ecologice în România
CUPRINS
INTRODUCERE..........................................................................................................................2
CAP. I. Consideraţii privind conceptul de produs agroalimentar ecologic..................................4
1.1. Agricultura ecologică-baza asigurării produselor agroalimentare ecologice..........................
1.1.1. Importanţa agriculturii ecologice ..................................................................................
1.1.2. Nivelul şi evoluţia agriculturii ecologice.......................................................................
1.1.3. Oportunităţi de dezvoltare a agriculturii ecologice în România....................................
1.2. Evoluţia şi diversitatea abordării conceptului de produs agroalimentar ecologic..................
1.3. Importanţa produselor ecologice în alimentaţia omului ........................................................
1.3.1. Comportamentul consumatorului..................................................................................
1.3.2. Securitatea alimentară...................................................................................................
CAP. II. Piaţa produselor agroalimentare ecologice ...............................................................
2.1. Piaţa produselor agroalimentare ecologice în România..........................................................
2.1.1. Caracteristicile pieţei produselor agroalimentare ecologice în România…………........
2.1.2. Evoluţia pieţei produselor agroalimentare ecologice în România…………...................
2.1.3. Oferta de produse agroalimentare ecologice...................................................................
2.1.3.1. Certificarea ..............................................................................................................
2.1.3.2. Etichetarea ...............................................................................................................
2.1.3.3. Promovarea şi distribuţia .........................................................................................
2.1.3.4. Publicitatea...............................................................................................................
2.1.4. Cererea de produse agroalimentare ecologice..................................................................
2.2. Piaţa produselor agroalimentare ecologice la nivelul Uniunii Europei....................................
2.2.1.Politica UE cu privire la produsele agroalimentare ecologice ..........................................
2.2.2.Legislaţie referitoare la comerţul cu produse ecologice România –UE ..........................
2.4. Asigurarea şi controlul calităţii produselor agroalimentare ecologice.…….…………...........
2.4.1. Concepte privind calitatea...............................................................................................
2.4.2. Factorii calităţii ...............................................................................................................
2.5. Politici de preţ...........................................................................................................................
2.6. Concepte şi mecanisme de politica agricolă şi agroalimentară.................................................
2.6.1. Politici agroalimentare .....................................................................................................
2.6.2. Politici alimentare ............................................................................................................
2.6.3. Politici nutriţionale ..........................................................................................................
CAP. III. Studiu de caz – S.C ILIE DDIMA PFA – obţinerea de fonduri pentru înfiinţarea unei
ferme ecologice
3.1. Prezentarea solicitantului...............................................................................................
3.1.1. Date generale.......................................................................................................
3.1.2. Scurt istoric........................................................................................................
3.1.3. Descrierea activităţii.....................................................................................................
3.2. Descrierea proiectului...............................
3.2.1.Gama de produse...............................................................................................................
3.2.1.1. Grâu ecologic...........................................................................................................
3.2.1.2. Rapiţă ecologică.......................................................................................................
3.2.1.3. Orz ecologic.............................................................................................................
3.2.1.4 Porumb boabe ecologic............................................................................................
3.2.2. Potenţial agricol...........................................................................................................
3.2.3 Piaţa de desfacere a produselor obţinute.........................................................................
CONCLUZII...........................................................................................................................
BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................
ANEXE....................................................................................................................................
1
INTRODUCERE
Dacă ar fi sa definim agricultura ecologică în cel mai simplu mod, aceasta ar fi agricultura care
furnizează consumatorilor alimente proaspete, autentice şi gustoase, care respectă, în acelaşi
timp, ciclul de viaţă al sistemelor.
Departamentul SUA pentru Agricultură a stabilit pentru agricultura ecologică următoarea
definiţie:
“Agricultura ecologică este un sistem de producţie care evită sau exclude utilizarea
îngrăşămintelor sintetice, a pesticidelor, a regulatorilor de creştere şi a aditivilor în hrana
animalelor.”1
Agricultura ecologică (denumită şi organică sau biologică) a apărut în Europa ca urmare a unor
experienţe negative determinate de utilizarea produselor chimice de sinteză, generate de
tehnologiile agricole de tip intensiv, industriale, bazate pe mecanizarea şi automatizarea
excesivă a tehnologiilor de producţie, precum şi datorită folosirii în cantităţi mari a pesticidelor
pentru protecţia plantelor şi a biostimulatorilor în alimentaţia animalelor (antibiotice, hormoni
etc)2.
Din punct de vedere istoric agricultura ecologică a cunoscut în Europa următoarea evoluţie 3:
anul 1924 marchează începutul agriculturii ecologice în Germania, odată cu lansarea cursului de
agricultură biodinamică a lui Rudolf Steiner;
în perioada 1930-1940 doctorul Hans Mueller activează în Elveţia unde dezvoltă sistemul de
agricultură organo-biologică, acesta fiind în prezent cel mai răspândit sistem de agricultură
ecologică din ţările germanice (reprezentat prin „Bioland” în Germania şi „BioSuisse” în
Elveţia;
în anul 1946 se înfiinţează Asociaţia Solului din Marea Britanie;
anul 1967 corespunde publicării primelor standarde organice de către Asociaţia Solului din
Marea Britanne;
în anul 1972 se înfiinţează Federaţia Internaţională a Mişcărilor de Agricultură Organică
IFOAM la Versaille, Franţa;
se înfiinţează în anul 1973 Institutul de Cercetare pentru Agricultura Organică din Elveţia, care
este în prezent cel mai mare institut de cercetare pentru agricultura ecologică din lume;
în anul 1975 se înfiinţează Fundaţia “Ecologie şi Agricultură” din Germania;
la nivelul anilor 1980 se înfiinţează majoritatea asociaţiilor şi organizaţiilor pentru agricultură
ecologică şi se publică standardele de bază IFOAM;
în 1985 Franţa adoptă legislativa cu privire la agricultura ecologică;
în 1990 are loc prima expoziţie de agricultură ecologică în Germania, la Nuremberg;
1991, corespunde înfiinţării Grupului regional IFOAM al Uniunii Europene;
în 1991, apare reglementarea UE 2092/91 cu privire la agricultura ecologică, care devine lege în
1993;
în 1992, apare reglementarea EU 2078/92 care prevede măsuri de sprijin financiar pentru
agricultura ecologică în UE şi se pune bazele programului IFOAM de acreditare;
anul 1995 corespunde lansării primului plan de acţiune pentru agricultura ecologică din
Danemarca;
în 1999 apare reglementarea privind Dezvoltarea Rurală cu nr. 1257/1999, care prevede măsuri
de sprijin financiar pentru agricultura ecologică în UE; de asemenea, apare reglementarea CE nr.
1 Protecţia mediului prin agricultură durabilă, Stan Vasilică, 2005, Ed. Ceres, pag. 40
2 Etologia, bunastarea si protectia animalelor,2004, Ed.Mirton, Timişoara
3 Viorel Ion şi colaboratorii, 2005, Editura Alma Mater , Bucureşti
2
1804/19 iulie 1999, care se referă la producerea de produse agricole ecologice de origine
animală şi se adoptă Codex Alimentarius guidlines;
în 2000 la Copenhaga se lansează Agenda 2000 pentru UE care prevede măsuri de sprijin
financiar pentru agricultura ecologică,
în luna mai a anului 2001, la Copenhaga se fac primii paşi pentru un plan european de Acţiune
pentru agricultura ecologică.
Produsele ecologice sunt produsele care provin din agricultura ecologica si care respecta regulile
si principiile agriculturii ecologice, fiind însotite de certificatul de produs ecologic, eliberat de
un organism de inspectie si certificare. Un produs ecologic se identifica într-un magazin dupa
eticheta care trebuie sa contina, în mod obligatoriu, referirea la modul de producţie ecologic,
precum si numele si codul organismului de inspectie si certificare. Sigla "ae" este proprietatea
Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale - autoritatea responsabila pentru
sectorul agricultura ecologica - si are rolul de a identifica produsele agricole si alimentare
certificate ca fiind ecologice de către un organism de inspectie si certificare acreditat de
M.A.P.D.R, în conformitate cu legislatia nationala.4
Putem concluziona că, agricultura ecologică aduce beneficii animalelor, mediului şi
comunităţii. Astfel, sănătatea, bunăstarea animalelor și respectarea nevoilor comportamentale
naturale sunt esenţiale și de maximă importanţă în sistemul de agricultură ecologică.
Deasemenea, folosirea în mod responsabil a resurselor naturale şi de energie şi prin observarea
balanţei ecologice locale, agricultura ecologică duce la creşterea biodiversităţii şi la protejarea
aerului şi solului. Dintre beneficiile aduse comunităţii putem menţiona crearea de noi locuri de
muncă prin creşterea sectorului de agricultură şi chiar creşterea economică în mediile rurale.
4 www.bioagro.ro
3
CAP. I. CONSIDERAŢII PRIVIND CONCEPTUL DE PRODUS AGROALIMENTAR

ECOLOGIC
Produsele ecologice pot avea mai multe sinonime, dar pot fi şi uşor confundate cu alţi
termeni, ca: produse naturale, produse sănătoase etc.
În industra alimentară se foloseşte deseori termenul de „natural”, pentru a indica
faptul că un aliment a fost procesat într-o măsură minimă şi că nu sunt adăugaţi conservanţi.
Acest lucru nu înseamnă însă că aceste alimente sunt şi ecologice.
Pentru a putea spune că un produs este ecologic, înseamnă că acesta: a fost obţinut fără utilizarea
substanţelor chimice sintetice sau a componentelor modificate genetic, nu a fost expus iradierii,
iar în urma producerii acestuia, mediul înconjurător nu a avut de suferit.
Pentru a se considera organică, producţia agricolă sau zootehnică trebuie să se desfăsoare confor
m principiilor ecologice minim o perioadă de timp care diferă de la un produs la altul.
De exemplu:
Carnea, ouăle, lactatele ecologice provin de la animale care nu au
fost tratate cu antibiotice şi nu li s-au administrat hormoni de creştere, iar condiţiile de igienă
şi alimentaţie din fermă sunt în conformitate cu reglementările în domeniu.
În ceea ce priveşte culturile vegetale ecologice, pentru acestea nu sunt
utilizate pesticide şi fertilizanţi obţinuţi prin metode artificiale.
Deasemenea, atât în cazul sectorului animalier, cât şi a celui vegetal
produsele nu sunt obţinute prin inginerie genetică5.
Un produs alimentar biologic, este considerat acel produs agroalimentar încadrat în grupa
produselor ecologice care a fost obţinut în urma unor practici (sau tehnologii ) agricole
nepoluante prin care se respectă condiţiile referitoare la:
interzicerea utilizării de produse chimice de sinteză ( în acest fel ecomarketingul promovează şi
oferta de produse alternative nepoluante în combaterea bolilor şi dăunătorilor în agricultură);
prin utilizarea de tehnologii pentru obţinerea produsului se protejează mediul şi animalele;
acceptarea formelor de control pentru condiţiile de producţie nepoluante;
respectarea regulilor impuse de regulamente şi standarde în producerea şi distribuţia acestor
produse.
De aici reiese că în acest concept de aliment ecologic6, este implicat atât producătorul, cât şi
distribuitorul şi consumatorul, întrucât aceste produse au influenţe asupra strategiei agentului
economic şi a echilibrului din cadrul filierei agricole/agroalimentare.
Produsele ecologice agroalimentare cu denumirea curentă de ecoproduse alimentare pot fi
încadrate în următoarele grupe: produse vegetale primare neprocesate, animalele şi produsele
animaliere neprocesate; produsele de origine vegetală şi animală procesate destinate consumului
uman preparate din una sau mai multe ingrediente de origină vegetală şi/sau de origină animală.
1.1. Agricultura ecologică-baza asigurării produselor agroalimentare ecologice

Rolul sistemului de agricultură ecologică este de a produce hrană mai curată, mai potrivită
metabolismului uman, în deplină corelaţie cu conservarea şi dezvoltarea mediului. Unul dintre
5 www.traditiisibiu.ro, Ghid produse ecologice, pag. 6
6 în literatura de specialitate este introdus şi termenul de „aliment sănătate (sănătos)”; de exemplu produse alimentare fără colesterol, după Oble, F., ş. a., - Marketing ou
sante ?, Recherche des PROGRAMES ALIMENT 2000-II et ALIMENT DEMAIN, MOISA, France.
4
principalele scopuri ale agriculturii ecologice este producerea de produse agricole şi alimentare
proaspete şi autentice, prin procese create să respecte natura şi sistemele acesteia.
De ce a fost nevoie de această „întoarcere la bază”? Această întoarcere la origini, la o agricultură
nepoluata şi nepoluantă, a apărut ca expresie a neîncrederii populatiei în măsurile de siguranţă
alimentară şi ca urmare a apariţiei de îmbolnăviri prin consum de produse purtătoare de noxe
(dioxina, trichinele, salmonele, E. coli de tip O 157, virus gripal, prioni etc.). Întrucât mai multe
episoade de îmbolnavire au fost generate de tehnologiile de tip intensiv, industriale, bazate pe
forţarea producţiei prin suprafertilizarea terenului agricol, prin folosirea de biostimulatori
(antibiotice, hormoni etc.) în alimentaţia animalelor, s-a conturat o cerinţă nouă, destul de
puternică, care s-a transformat într-o adevarată mişcare de nivel european, pentru obţinerea de
produse agroalimentare prin tehnologii curate, nepoluante, fără substanţe indezirabile.
Pentru prevenirea şi combaterea înşelăciunii, eliminarea fraudelor prin substituirea produselor
ecologice cu cele convenţionale (mai ieftine), în scopul asigurării protecţiei consumatorilor, au
aparut reglementări specifice în numeroase ţări, iar apoi s-a trecut la elaborarea şi aplicarea de
standarde internaţionale, care urmăresc respectarea unor reguli stricte în producerea, prelucrarea,
transportul şi comercializarea acestor produse. În ţara noastră, baza legală pentru organizarea
producţiei şi desfacerii de produse ecologice a fost pusă prin Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr. 34/2000, aprobată prin Legea nr. 38/2001 şi prin Hotărârea de Guvern 917/2001,
care stabileşte Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 34/2000. Conform
O.U.G., prin producţie ecologică se întelege obţinerea de produse agroalimentare fără utilizarea
de îngrăşăminte chimice, pesticide (insecticide, acaricide, substante dezinfectante etc.) pentru
combaterea dăunătorilor, aditivi şi biostimulatori alimentari pentru animale (antibiotice,
coccidiostatice, hormoni etc.), medicamente, organisme modificate genetic şi derivatele lor.
Producţia agroalimentară ecologică are ca scop realizarea unor sisteme agricole durabile,
diversificate şi echilibrate, care asigură protejarea resurselor naturale şi sănătatea consumatorilor
şi se refera la obtinerea de produse neprocesate, produse de origine animală şi vegetală procesate
şi materii prime furajere destinate hrănirii animalelor din ferme cu producţie ecologică.
Principiile de bază pentru obţinerea produselor agroalimentare ecologice sunt7:
a. Principiul sănătăţii
Agricultura ecologică trebuie să asigure şi să sporească sănătatea solului, plantelor, animalelor,
oamenilor şi a întregii planete, ca tot unitar şi indivizibil.
Acest principiu relevă faptul că sănătatea indivizilor şi a comunităţilor nu poate fi separată de
sănătatea ecosistemelor – solurile sănătoase produc culturi sănătoase care susţin sănătatea
animalelor şi a oamenilor.
Sănătatea înseamnă plenitudinea şi integritatea sistemelor vii. Aceasta nu înseamnă doar simpla
absenţă a bolilor, ci şi menţinerea stării de bine sub aspectele condiţiei fizice, mentale, sociale şi
ecologice. Trăsăturile esenţiale ale acestui concept sunt: imunitatea, elasticitatea şi regenerarea.
Rolul agriculturii ecologice în producţie, procesare, distribuţie sau consum, este de a asigura şi
spori sănătatea ecosistemelor şi organismelor, de la cele microscopice existente în sol până la
fiinţele
umane. În mod deosebit, agricultura ecologică este destinată producerii de alimente cu o calitate
nutritivă superioară, care contribuie la prevenirea bolilor şi la întreţinerea stării de bine.
În acest sens, trebuie evitată utilizarea îngrăşămintelor, pesticidelor, medicamentelor şi aditivilor
alimentari care pot avea efecte dăunătoare asupra sănătăţii.

b. Principiul ecologic

Agricultura ecologică trebuie să se bazeze pe sisteme şi cicluri ecologice vii, să lucreze cu
acestea, să încerce să le stimuleze şi să le susţină.
7 Principii şi practici de bază în agricultura ecologică, Gheorghe Valentin Roman, Viorel Ion ş.a, Editura Alpha MDN, 2008, pag 44-46.
5
Acest principiu precizează locul agriculturii ecologice în cadrul sistemelor ecologice vii.
Conform acestuia, producţia se bazează pe procese ecologice şi pe reciclare.
Alimentaţia şi starea de bine se realizează prin ecologizarea mediului specific de producţie. De
exemplu, în cazul culturilor agricole, mediul specific este solul; în cazul animalelor, acesta este
ecosistemul fermei; în cazul peştilor şi organismelor marine, acesta este mediul acvatic.
Sistemele de agricultură ecologică, păstorit şi de recoltare a produselor din natură trebuie să
corespundă ciclurilor şi echilibrelor ecologice din natură. Aceste cicluri sunt universale, însă
funcţionarea lor are un specific local. Managementul ecologic trebuie adaptat condiţiilor locale,
sub aspect ecologic, metodelor de cultivare şi locului ocupat de aceasta.
Este necesară reducerea inputurilor, prin refolosirea, reciclarea şi managementul eficient al
materialelor şi energiei, cu scopul menţinerii şi îmbunătăţirii calităţii mediului, precum şi pentru
conservarea resurselor.
Agricultura ecologică trebuie să ajungă la un echilibru ecologic prin organizarea sistemelor de
producţie agricolă, gospodărirea habitatelor şi întreţinerea diversităţii genetice şi agricole.
Este necesar ca toţi cei care produc, procesează, comercializează sau consumă produse ecologice
să protejeze şi să ajute mediul înconjurător care aparţine tuturor, inclusiv peisajul, clima,
habitatele, biodiversitatea, aerul şi apa.

c. Principiul corectitudinii
Agricultura ecologică trebuie să dezvolte relaţii care să asigure corectitudinea în privinţa
mediului înconjurător comun şi a condiţiilor de viaţă. Corectitudinea este exprimată prin
echitate, respect, dreptate şi consideraţie faţă de lumea înconjurătoare, atât în relaţiile dintre
oameni, cât şi în relaţiile dintre oameni şi alte fiinţe vii.
Acest principiu subliniază faptul că toţi cei implicaţi în agricultura ecologică trebuie să dezvolte
relaţii umane într-o manieră care să asigure corectitudinea, la toate nivelurile, faţă de toţi cei
implicaţi – fermieri, muncitori, procesatori, distribuitori, comercianţi şi consumatori. Agricultura
ecologică trebuie să asigure tuturor celor implicaţi o bună calitate a vieţii şi să contribuie la
independenţa alimentară a acestora şi la reducerea sărăciei. Scopul agriculturii ecologice este de
a produce o cantitate suficientă de alimente şi alte produse de bună calitate.
Acest principiu insistă asupra faptului că animalelor trebuie să li asigure condiţii de viaţă în
conformitate cu caracteristicile lor fiziologice, comportamentul natural şi starea de bine.
Resursele naturale şi de mediu, utilizate pentru producţie şi consum, trebuie să fie gestionate
într-o manieră corectă, din punct de vedere social şi ecologic, şi trebuie să ţină cont de
responsabilitatea faţă de generaţiile viitoare. Corectitudinea necesită sisteme de producţie,
distribuţie şi comercializare oneste şi echitabile, care să ţină cont de costurile reale sociale şi de
mediu.

d. Principiul administrării
Agricultura ecologică trebuie administrată într-o manieră prudentă şi responsabilă, pentru a
proteja sănătatea şi bunăstarea generaţiilor actuale şi vitoare, şi a mediului.
Agricultura ecologică este un sistem viu şi dinamic, care răspunde cerinţelor şi condiţiilor
interne şi externe. Cei care practică agricultura ecologică pot spori eficienţa şi productivitatea,
însă nu cu riscul de a pune în pericol sănătatea şi bunăstarea organismelor vii.
Ca urmare, trebuie să fie evaluate noi tehnologii, iar metodele existente trebuie revăzute.
Trebuie avut grijă ca înţelegerea ecosistemelor şi a agriculturii să nu fie incompletă.
Acest principiu stabileşte că prudenţa şi responsabilitatea reprezintă elementele esenţiale ale
strategiilor de management, dezvoltare şi alegere a tehnologiilor în agricultura ecologică. Este
necesar ca ştiinţa să se asigure că agricultura ecologică este sănătoasă, sigură şi validă din punct
de vedere ecologic.
6
Totuşi, cunoştinţele ştiinţifice singure nu sunt de ajuns. Experienţa practică, înţelepciunea

acumulată şi cunoştinţele tradiţionale şi locale oferă soluţii viabile, verificate în timp.
Agricultura ecologică trebuie să prevină apariţia unor riscuri majore, prin adoptarea unor
tehnologii corespunzătoare şi evitarea celor nesigure, precum ingineria genetică. Deciziile
trebuie să reflecte valorile şi cerinţele tuturor celor care ar putea fi afectaţi, prin procese
transparente şi participative.
1.1.1. Importanţa agriculturii ecologice
Agricultura ecologică, în condiţiile sporirii normelor de mediu, poate contribui la dezvăluirea a

ceea ce poate fi o agricultură durabilă.
Încă din anul 1934, Dr. Delbet (Franţa) anunţa la conferinţa Academiei de medicină din Paris că:
„nicio activitate umană, nici măcar medicina, nu este la fel de importantă ca agricultura”.8
Din aceste motive, şi nu numai, agricultura ecologică poate constitui o referinţă, un far,
permiţând să antreneze restul agriculturii în acest sistem.
Agricultura ecologică are o contribuţie majoră la dezvoltarea durabilă, la creşterea activităţilor
economice cu o importantă valoare adăugată şi la sporirea interesului pentru spaţiul rural.
Importanţa agriculturii ecologice în agricultura europeană
În Europa, agricultura este extrem de importantă, deoarece produce alimente, care sunt esenţiale
pentru viaţă, fermierii producând bunuri agricole neprelucrate (crude) și prelucrate și materii
prime pentru industria de alimente, furaje, energie și textile9.
Ca orice tip de agricultură, agricultura ecologică este o activitate economică, ca atare, trebuie să
fie profitabilă. În plus, agricultura ecologică are o serie de calități specifice, atunci când vine
vorba de protejarea mediului înconjurător.
In ultimii ani, cererea consumatorilor de produse ecologice a crescut. Toate aspectele legate de
producția ecologică trebuie să fie dezvoltată în continuare în Europa, pentru a satisface cerinţele
în creştere.
În ceea ce privește producția ecologică la nivel mondial, Europa ocupă locul al doilea după
Oceania, cu cele 7,8 milioane de hectare. Producția ecologică în UE este în creștere. Dezvoltarea
producției ecologice și consumul de produse ecologice variază considerabil de la un stat membru
la altul. Italia, Spania și Germania sunt țările cu cea mai mare suprafață organice cu, respectiv, 1
150253 ha, 988323 ha și 865336 ha.
Principalele țări consumatoare sunt Germania (cu o cifra de afaceri de 5,3 miliarde €), Marea
Britanie (2,6 miliarde euro), Franța și Italia (ambele 1 9 miliarde de euro). În termeni
procentuali, Austria este principalele țări producătoare, producția ecologică ocupă 15,76% din
suprafața agricolă.
Importanţa agriculturii ecologice în agricultura românească
După cum s-a specificat şi mai sus, peste tot în lume interesul consumatorilor faţă de
produsele ecologice/organice/biologice este în continuă creştere.
Se poate observa că şi România se aliniază la acest trend, consumul de produse ecologice fiind
în creştere. Această creştere se referă în special la consumul de produse ecologice din piaţa
internă, cât şi la producţia şi exportul de produse ecologice neprocesate.
8 „Innovations Agronomique”, 2009, Université de la Méditerranée, Denis Lairon, pag. 281-289

9 Le rôle de l'Agriculture Biologique dansl'Agriculture Européenne, www.copa-cogeca.eu
7
Potential mare al pietelor externe in tari dezvoltate, unde şi consumul este mai ridicat decat în
România.Agricultura ecologică are o contribuţie majoră la dezvoltarea durabilă, la creşterea
activităţilor economice cu o importantă valoare adăugată şi la sporirea interesului pentru spaţiul
rural.
Totodată este un sector dinamic în România care a cunoscut în ultimii ani o evoluţie
ascendentă, atât în sectorul vegetal cât şi în sectorul animalier şi joacă un rol important în
îmbunătăţirea condiţiei mediului, prezervarea solului, îmbunătăţirea calităţii apelor,
biodiversitate şi protejarea naturii.
1.1.2. Nivelul şi evoluţia agriculturii ecologice
În ultimii ani, agricultura ecologică a cunoscut o dezvoltare rapidă în lume, fiind practicată în
peste 100 de ţări.
Suprafeţele cultivate în sistem ecologic sunt în continuă creştere iar piaţa de desfacere a
produselor ecologice se dezvoltă rapid.

Agricultura ecologică pe continente10:

CONTINENT SUPRAFAŢA PRODUCĂTORI PIEŢE DESFACERE

CULTIVATĂ
ECOLOGIC
(2011)
Africa 1.1 mil ha Peste 550 000 Uniunea Europeană
America de Nord 2.8 mil ha nespecificat America, Canada
America Latină 6.9 mil ha Peste 300 000 SUA, Europa
Europa 10.6 mil ha Peste 290 000
Asia 3.7 mil ha Peste 600 000 Indonezia, China, Tailanda,
Vietnam
Australia, Oceania 12.2 mil ha Peste 13 500 Europa, SUA, Japonia,
Singapore, Hong Kong
Sursa: FiBL-IFOAM Survey 201311
Datele colectate la nivelul anului 2011 ne arată că:
162 de țări au date privind agricultura ecologică ( în 2010: 160 de țări);

37.2 milioane de hectare de teren agricol sunt ecologice (1999: 11 milioane de euro);
În 10 țări mai mult de zece la sută din terenul agricol este organic (2010: 7 țări);
În 2011 peste 1,8 milioane de producători (2010: 1,6 milioane);
Piața mondială ajunge la 62.8 miliarde de dolari SUA;
86 de țări au o legislație în domeniul agriculturii ecologice.
Distribuţia în procente a terenului cultivat organic în lume este următoarea:
10 Evoluţia agriculturii ecologice pe plan mondial şi în Europa – tendinţe şi perspective ,Drd. Alina Maria Ionescu, Drd. Elena Mirela Duşa, Universitatea de Ştiinţe
Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti ,2008
11 www.fibl.org
8
Evoluţia agriculturii ecologice în lume este una ascendenta, dându-se o importanţă cât
mai mare consumului de alimente sănătoase, implicit culturilor ecologice şi mediului nepoluat.
Dacă în anul 1999 erau cultivate ecologic în lume 11 milioane de hectare de pamânt, în anul
2011 s-a ajuns la o suprafaţă de peste 37 milioane de hectare de teren cultivat ecologic (vezi
anexa 2).
Această evoluţie pe regiuni înseamnă o creştere de la 0,02 milioane hectare cultivate
ecologic în Africa (1999), la 1,07 milioane hectare cultivate ecologic în anul 2011. Toate
regiunile din lume au avut o creştere semnificativă în acest domeniu, un trend foarte bun şi în
creştere avându-l Europa, unde, dela 3,6 milioane teren cultivat agricol în 1999, s-a ajuns în anul
2011 la 10,64 milioane ha de agricultură ecologică (anexa 3).
1.1.3. Oportunităţi de dezvoltare a agriculturii ecologice în România
Dezvoltarea sectorului ecologic este dovedită în principal de creşterea numărului de producători

implicaţi.
Având un ritm mediu anual de creştere de 23%, dezvoltarea exponenţială a sectorului ecologic
din România este dovedită în principal de creşterea numărului de producători implicaţi,
concomitent cu multiplicarea suprafeţelor cultivate în sistem ecologic.
Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, dacă în anul 2010 existau 3.155 operatori în sectorul
de agricultură ecologică, în 2011 numărul acestora a crescut de trei ori, pentru ca la nivelul
anului trecut numărul acestora să crească de 11,8 ori faţă de nivelul anului 2010, fiind
înregistraţi 26.736 operatori implicaţi în producţia, procesarea şi comercializarea produselor
ecologice. În ceea ce priveşte suprafeţele exploatate în sistem ecologic, dacă în 2007 suprafaţa
totală cultivată după metoda de producţie ecologică a fost de 131.448 ha (din care 46.865
suprafaţă în conversie şi 84.585 suprafaţă certificată ecologic), la nivelul lui 2012 suprafaţa
cultivată în sistem ecologic se ridica la 450.000 ha, culturile din flora spontană fiind colectate
de pe o suprafaţă de circa 520.000 ha. Trendul alert al răspândirii sistemului ecologic poate fi
observat în creşterea cu 45% a suprafeţelor cultivate în 2012 faţă de anul precedent, 2011.
Suprafaţa unei exploataţii în agricultura ecologică, în producţia vegetală variază de la circa 100
mp, pentru cultivarea legumelor în solarii, până la aproximativ 2000 ha pentru cultivarea
culturilor de câmp.
Suprafaţa medie a unei exploataţii în anul 2011 a fost de circa 20 - 22 ha.
Cererea de produse certificate ecologic este într-o continuă creştere. În prezent, piaţa internă de
produse ecologice este în extindere.
Produsele ecologice sunt comercializate direct de la poarta fermei ori, prin magazine
specializate, cât şi prin reţeaua de supermarketuri.
9
Pe piaţa internă în anul 2011 s-au comercializat: legume şi fructe proaspete, produse procesate
din fructe şi legume, ceaiuri de plante, pâine, paste făinoase, făină, produse procesate din lapte
de vacă şi oaie (unt, telemea de oaie) ouă, ulei, vin obţinut din struguri certificaţi ecologic,
produse procesate din soia, miere etc.
O mare parte a produselor obţinute din agricultura ecologică a fost destinată exportului. Un
procentaj de circa 70 - 80% din producţia de produse ecologice a României este exportat anual.
Importul de produse ecologice a crescut anual, prin implicarea hipermarket-urilor în distribuţia
cu amănuntul a acestora.
Astfel în anul 2007 valoarea importurilor era de aproximativ 5 milioane, iar la nivelul anului
2011, a ajuns la o valoare de cca. 75 mil. euro (estimări - conform datelor existente în piaţă).
România dispune de o zestre naturală de teren agricol de cea mai bună calitate și de reale
condiţii climaterice, drept urmare, nu trebuie decât să conștientizăm aceste atu-uri importante și
să investim într-o agricultură eficientă și performantă.
Dacă în alte zone ale globului oamenii au găsit soluţii să cultive și să facă agricultură într-un sol
nisipos sau argilos, pământul României este asemenea unui dar divin de care trebuie să ne
bucurăm, dar pentru asta este necesar să-l muncim, să-l îngrijim și să-l facem să rodească, așa
cum îi este menirea.
Pentru a realiza acest lucru trebuie implementate strategii, proiecte și programe coerente în
vederea dezvoltării unei agriculturi moderne și profitabile, iar pentru asta este nevoie de
implicarea tuturor factorilor – instituţiile statului, organizaţiile și cooperativele agricole,
companiile din domeniu, fermierii, mass-media etc.
1.2. Evoluţia şi diversitatea abordării conceptului de produs agroalimentar ecologic
Existenţa numeroaselor concepte privitoare la denumirea agriculturii alternative au dus la unele

controverse şi în final nu s-a stabilit încă o denumire acceptată de specialiştii în domeniu, pentru
condiţiile din ţara noastră.
Measnicov M. (1999) încearcă să prezinte semnificaţia corectă a termenilor utilizaţi,
conform Micului Dicţionar Enciclopedic (1972) şi din Dicţionarul Limbii Române
Contemporane (1980).
1.3. Importanţa produselor ecologice în alimentaţia omului
Asigurarea stării de sănătate a populaţiei prin realizarea unor alimente salubre, cu grad înalt de
inocuitate şi cu potenţial nutritiv / biologic ridicat reprezintă o preocupare de prima
importanţă în domeniul producţiei de alimente şi al alimentaţiei populaţiei, în societatea
contemporană.
Aceste deziderate ale calităţii sunt o consecinţă, în mare parte, a cerinţelor pieţei. Bine informaţi
şi educaţi privind influenţa hranei asupra sănătăţii lor, consumatorii de azi îşi schimbă
continuu criteriile de selecţie a alimentelor renunţând la elementele de natură hedonică.
Sensibilizaţi de multitudinea de noutăţi din sfera nutriţiei şi de faptul că bolile cu care se
confruntă civilizaţia modernă îşi au, în mare parte, rădăcinile în calitatea vieţii şi implicit a
hranei lor, consumatorii se îndreaptă spre alimentul care-i protejează şi-i ajută să se apere de
agresiunile specifice acestei civilizaţii.
Mai puţine substanţe chimice, mai blânda procesare, mai mulţi compuşi cu valenţe nutritive şi
biologice. Aceste atribute sunt preferate alimentelor la ora actuală. De aceea, producătorii îşi
revizuiesc tehnologiile producţiei de alimente şi concepţiile de elaborare a lor. Aceste mutaţii
care au loc cu un ritm alert se materializează în tipurile de produse care cuceresc pieţele
10
mondiale. Denumite "organic foods", "farm foods" sau health foods" ele sunt promovate ca
produse de maximă siguranţă pentru sănătate.
Dezvoltarea alimentelor "sănătoase" este un răspuns al societăţii la amplele date furnizate
de intensele cercetări ce vin din domeniul biologiei celulare şi biologiei moleculare şi care
demonstrează efectul compuşilor existenţi în alimente sau vehiculaţi de acestea asupra
structurilor subcelulare şi echilibrului celular. Importanţa unor astfel de studii este esenţială în
etapa actuală a civilizaţiei, caracterizată prin industrializare intensivă şi dezvoltare
tehnologică care au exacerbat ostilitatea mediului ambiant, mărind, la un nivel fără precedent,
gradul de poluare şi de agresiune a biologicului. Organismul vine în contact permanent cu o
gama variată de factori agresivi, cu acţiune citotoxică, ce solicită la maximum, uneori peste
limita suportabilă, mecanismele de adaptare şi de protecţie, ceea ce are ca efect dezvoltarea unor
patologii12.
În dorinţa de a se obţine producţii mari per ha şi alimente ieftine s-a ajuns la un declin al
nivelelor de substanţe nutritive. Cu irigaţii şi fertilizări, se pot obţine mai multe kilograme la
hectar, dar adesea sunt sacrificaţi nutrienţii din 100 g produs. Acest "efect de diluare” al
concentraţiei de nutrient a fost observat de către specialiştii din agricultură, încă de acum 20-30
ani. Culturile moderne care se dezvoltă considerabil şi rapid nu sunt capabile să acumuleze
nutrienţi în acelaşi ritm, prin biosinteză sau din sol.
Totodată, pe lângă dezvoltarea rapidă a plantelor, fertilizarea abundentă poate interfera cu
abilitatea lor de a sintetiza diferiţi componenţi, cum este, de exemplu vitamina C. Astfel, o
cantitate mare de îngrăşăminte cu azot va intensifica biosinteza proteinelor în detrimentul
biosintezei glucidelor. Deoarece însă, acidul ascorbic se formează din glucide este firesc că se
acumulează o cantitate mai mică de vitamina C.
Utilizarea fertilizanţilor cu potasiu poate diminua conţinutul de fosfor din unele plante. Un
asemenea fenomen se explică prin faptul că absorbţia fosforului de către plantă este facilitată de
existenţa unui raport optim cu nivelul magneziului, ori, dacă solul este bogat în potasiu, plantele
absorb puţin magneziu şi, indirect, la fel de puţin fosfor.
Conştientizarea consumatorilor de relaţia dintre alimente şi sănătate, împreună cu grija pentru
mediu a condus la o creştere a cererii pentru produsele alimentare organice şi implicit a
dezvoltării producţiei acestora. În acelaşi timp, creşterea înţelegerii legăturii dintre dietă şi
sănătate, în special în ţările cu o rapidă mărire a populaţiei peste 55 ani care doreşte să rămână
sănătoasă şi activă, a făcut ca domeniul produselor naturale şi organice să fie cel mai dinamic în
comerţul şi afacerile cu alimente, existând o intensă competiţie între canalele de vânzare cu
amănuntul.
Ca urmare, în ultimii ani industria alimentelor organice a avut o rată de dezvoltare de 20-24%
anual şi este mai rapidă decât industria alimentelor convenţionale în termeni de dezvoltare. Este
un domeniu care ţine seama de problemele de sănătate şi de mediu.
În general, publicul percepe alimentele organice ca fiind mai sănătoase şi mai sigure decât cele
obţinute prin practicile agricole convenţionale. Consumul de alimente organice are efecte
benefice asupra sănătăţii prin conţinutul ridicat în mulţi nutrienţi şi redus de pesticide sau alte
substanţe chimice. Aportul mare de fructe şi legume scade riscul apariţiei bolilor de inimă,
cancer etc şi mulţi cercetători cred, astăzi, că produsele organice conţin cu 10-15% mai multe
substanţe biologic active (fitonutrienţi) care transmit aceste efecte benefice
organismului13.
1.3.1 Comportamentul consumatorului de produse alimentare ecologice
12 Principii ecologice în alimentaţia publică, Prof.dr.ing. Lucian Oprea, note de curs, Facultatea De Ştiinţa Şi Ingineria Alimentelor, Galaţi, 2010,
pag 26
13 Principii ecologice în alimentaţia publică, Prof.dr.ing. Lucian Oprea, note de curs, Facultatea De Ştiinţa Şi Ingineria Alimentelor, Galaţi, 2010, pag 32
11
Comportamentul de cumpărare şi consum alimentar, constituie totalitatea actelor decizionale

realizate la nivel individual sau de grup, în legătură cu procurarea şi consumul de produse
agroalimentare, destinate a satisface necesităţile de hrană, prezente şi viitoare, incluzând atât
procesele decizionale care preced cât şi pe cele care determină cumpărarea / consumul acestor
categorii de produse.
Comportamentul de cumpărare al produselor agroalimentare, prezintă o serie de particularităţi
comparativ cu comportamentul de cumpărare manifestat faţă de alte categorii de produse de
consum, unele dintre aceste aspecte particulare fiind specifice tuturor categoriilor de gospodării,
indiferent de caracteristicile social – demografice şi economice.
Pe de altă parte, în funcţie de caracteristicile menţionate, se remarcă şi elemente de diferenţiere
ale comportamentului de cumpărare şi consum al produselor agroalimentare, pe categorii de
gospodării; caracteristici ca: vârsta, sexul, mediul de locuit, religia, venitul, statutul social, starea
civilă, dimensiunea gospodăriei din care aparţine individul şi implicit prezenţa copiilor în
gospodărie, grupul de apartenenţă, reprezentând criterii principale de segmentare a pieţei
agroalimentare.
O influenţă majoră asupra comportamentului de cumpărare şi consum alimentar o are şi stilul de
viaţă, respectiv modul de trai al unei persoane exprimat în activităţile, interesele, opiniile sale;
stilul de viaţă fiind influenţat în fapt, de celelalte criterii de segmentare prezentate anterior.
În general, alimentele cumpărate de o gospodărie sunt achiziţionate de o singură persoană, fiind
consumate însă de întreaga gospodărie. Astfel, în multe cazuri, în afara persoanei care se ocupă
de aprovizionarea gospodăriei, ceilalţi membrii nu ajung în unităţile distribuitoare pentru a-şi
exprima gusturile şi preferinţele; criteriile de alegere ale celui care cumpără, putând diferi de
criteriile utilizate în aprecierea produselor alimentare de către cei care le consumă. Astfel, dacă
în general cei care realizează cumpărările de produse agroalimentare vizează preţul,
condiţionarea produsului, uşurinţa preparării; cei care consumă produsele, pun accent, îndeosebi,
pe proprietăţile senzoriale, în dorinţa de a savura alimentele, aspecte ca preţul sau uşurinţa în
preparare a produselor neavând o relevanţă ridicată în aprecierea produselor.
În general, persoana care se ocupă de aprovizionarea cu alimente a gospodăriei este femeia; însă,
odată cu creşterea nivelului de trai al populaţiei, cu implicarea tot mai mult a femeii în viaţa
economică, cu scăderea natalităţii şi implicit reducerea timpului alocat creşterii copiilor, se
manifestă o tendinţă de implicare într-o tot mai mare măsură şi a celorlalţi membrii ai familiei în
realizarea de cumpărături, şi chiar în prepararea alimentelor.
De asemenea, cumpărările de produse agroalimentare sunt în mare măsură rezultatul unor decizii
luate spontan. Se apreciază că în proporţie de 40% cumpărările de produse agroalimentare sunt
rezultatul unui proces de reflectare, sunt programate anticipat, fiind făcute, în general, de către
ambii membri ai familiei. Restul cumpărăturilor efectuate, de aproximativ 60%, sunt rezultatul
unor necesităţi spontane, determinate de senzaţiile pe care proprietăţile senzoriale ale produselor
agroalimentare le declanşează la nivel individual14.
De fapt, aceste cumpărări sunt rezultatul unor impulsuri, ceea ce sporeşte rolul pe care aspectul
exterior, precum şi mirosul, gustul (îndeosebi în cazul unor cumpărări repetate) le au în decizia
de cumpărare. Dincolo de acest comportament neprogramat, spontan, care ţine în primul rând de
individ şi de necesităţile de moment ale acestuia, răspunzând într-o mică măsură gusturilor,
preferinţelor şi implicit necesităţilor gospodăriei, comportamentul de cumpărare programat,
răspunde în primul rând nevoilor membrilor gospodăriei.
Însă, şi în acest caz, în decizia de cumpărare, spontaneitatea, determinată de senzaţiile pe care le
declanşează în primul rând proprietăţile senzoriale ale produselor agroalimentare poate avea un
rol determinant. Programarea vizează în general, categoria sau tipul produsului ce urmează a fi
achiziţionat, în schimb, alegerea sortimentului, a mărcii, este în general rezultatul unei decizii
spontane (a unei evaluări rapide şi a alegerii dintre mai multe alternative posibile) cu
preponderenţă în cazul produselor care au caracter de noutate, pentru respectiva gospodărie, sau
14 ”Agromarketing”, autori: Victor Manole şi Mirela Stoian, Editura ASE, Bucureşti, 2003
12
atunci când nu se poate vorbi de fidelitate faţă de o anumită marcă / sortiment. În cazul în care
obiectul cumpărării îl constituie un sortiment, o marcă, pentru care există experienţă în consum
şi faţă de care consumatorul este fidel, decizia de cumpărare nu mai constituie rezultatul unui
proces de evaluare şi alegere dintre mai multe alternative, nu mai este un proces spontan,
consumatorul ştiind exact ce anume urmează să cumpere.
La nivelul ţărilor dezvoltate, s-au înregistrat o serie de tendinţe care şi-au pus amprenta asupra
comportamentului consumatorului, în general, al consumatorului de produse agroalimentare, în
special. În primul rând, creşterea nivelului de trai al populaţiei a generat deplasarea nevoii de a
mânca către plăcerea de a mânca.
Oamenii sunt dispuşi să plătească mai mult pentru a-şi satisface diversele gusturi, iar
creativitatea joacă un rol important atât în alegerea alimentelor cât şi în prepararea lor. Ultimele
decenii sunt marcate de scăderea natalităţii, creşterea speranţei de viaţă rezultat al îmbunătăţirii
calităţii vieţii, şi implicit creşterea ponderii persoanelor vârstnice în total populaţie.
Îmbătrânirea populaţiei generează mutaţii de natură structurală la nivelul pieţelor, acest segment
de populaţie având anumite particularităţi în ceea ce priveşte exigenţele, gusturile, preferinţele.
1.3.2 Securitate alimentară
Garantarea securităţii alimentare constituie un interes vital pentru populaţia globului şi o cerinţă
majoră pentru desfăşurarea normală a vieţii internaţionale. Securitatea alimentară trebuie
realizată într-o structură piramidală de măsuri naţionale, regionale şi globale.
Concepţia cu privire la securitatea alimentară se circumscrie concepţiei generale contemporane
cu privire la securitate în sensul că, în condiţiile actuale, securitatea trebuie realizată la trei
niveluri: naţional, regional şi global.
În acest sens, obţinerea securităţii alimentare, ca şi componentă a securităţii economice, trebuie
să conducă la realizarea a trei scopuri:
(1) asigurarea unei producţii de alimente adecvate;
(2) modernizarea stabilităţii fluxului de ofertă de produse agricole;
(3) asigurarea accesului la resursele agricole disponibile ale acelora care au nevoie de ele,
realizându-se astfel procurarea alimentelor fundamentale necesare sănătăţii oamenilor.
Lipsa securităţii alimentare poate genera, pe plan intern, convulsii şi tensiuni sociale, afectând
starea de sănătate fizică şi psihică a populaţiei şi poate crea stări de instabilitate economică şi
politică, iar pe plan extern poate da naştere unor diverse presiuni diplomatice, economice sau
politice, presiuni ce au ca efect final deteriorarea securităţii naţionale15.
15 Moştoflei, Constantin (coord.), Perspective ale securităţii şi apărării în Europa, Bucureşti, Editura Universităţii Naţionale de apărare, 2009, p. 15.
13
Siguranţa alimentară - componentă a securităţii alimentare care este determinată obligatoriu de 3

condiţii pe care trebuie să le îndeplinească un produs neprelucrat, prelucrat parţial, prelucrat
total sau nou creat:
1) Să aibă inocuitate, să fie salubru, să nu pună în pericol organismul uman, respectiv
consumatorul normal şi sănătos.
2) Să aibă valoare nutritivă şi energetică.
3) Nutrienţii alimentari să fie disponibili pentru organism.
Siguranţa alimentară este un parametru care priveşte consumatorul şi în asigurarea ei sunt
implicate toate părţile componente care participa la producerea, procesarea, transportul şi
distribuţia alimentelor. La baza conservării siguranţei alimentare în U.E. stau pregătirea
profesională, educaţia civică, conştiinţa şi controlul instituţiilor statului şi al organizaţiilor
neguvernamentale, realizate la cele mai înalte standarde.
1.4. Agricultura ecologică ca parte integrantă a sectorului agroalimentar cu potenţial de crestere

în economia modernă
CAP. II. Piaţa produselor agroalimentare ecologice
2.1. Piaţa produselor agroalimentare ecologice în România
Trăsătura esenţială a pieţei româneşti de produse ecologice este faptul că cea mai mare parte a
produselor autohtone nu ajung pe piaţa românească, fiind exportate, în principal sub formă de
materii prime, şi, pe de altă parte, se importă o serie de produse alimentare ecologice ca produse
finite.
2.1.1. Caracteristicile pieţei produselor agroalimentare ecologice în România
Putem evidenţia mai multe puncte tari ale sectorului agroalimentar ecologic din România:
• sol fertil;
• agricultura tradiţionala românească se bazează pe abordări care nu dăunează mediului,
existând posibilităţi de a identifica zone ecologice nepoluate unde agricultura ecologică ar putea
fi dezvoltată;
• posibilităţile pe care le are România pentru dezvoltarea agriculturii ecologice, generate
de faptul că multe suprafeţe agricole nu au fost cultivate mai mulţi ani la rând şi ele sunt mai
potrivite agriculturii ecologice decât terenurile pe care s-au folosit ca îngrăşăminte substanţe
chimice de sinteză, precum şi a faptului că lipsa fondurilor a condus la utilizarea sporadică şi în
cantităţi mici a acestor tip îngrăşăminte;
• existenţa potenţialului în domeniul agriculturii ecologice;
14
• înfiinţarea de organizaţii non guvernamentale în domeniu (Bioterra - membru IFOAM,

Agroecologia, A.R.A.D., Agri-Eco, ECORURAL,ş.a.), care în timp au devenit puternice şi
eficiente, o parte a lor constituindu-se într-o federaţie (Federaţia Naţională pentru Agricultură
Ecologică - FNAE);
• susţinerea considerabilă oferită de autorităţi (de exemplu, prin înfiinţarea Agenţiei Naţionale
pentru Produse Ecologice, legislaţie, sprijin financiar etc.);
• interesul pieţei externe pentru produsele agroalimentare obţinute în România, cea mai
mare parte a produselor româneşti fiind exportate;
• produsele alimentare ecologice sunt mai uşor sesizabile pe piaţă;
• apariţia cererii de produse agroalimentare ecologice din partea consumatorului român.
Dacă mai sus am evidenţiat punctele pozitive ale agriculturii ecologice româneşti, trebuie să
subliniem şi o serie de aspecte negative pe piaţa produselor agroalimentare ecologice:
• lipsa/insuficienţa procesatorilor autohtoni;
• exportul unei proporţii însemnate de materii prime. România valorifică doar 30% din
producţia agricolă ecologică, exportând în principal materie primă, care este prelucrată în ţări ca
Germania, Elveţia sau Olanda şi importă apoi produse finite, fapt ce stimulează producţia
internă, dar nu şi piaţa;
• preţurile, care pentru majoritatea produselor ecologice din import sunt de trei-patru ori mai
mari decât ale produselor obişnuite, în timp ce în cazul alimentelor autohtone sunt doar cu
30 % mai scumpe, dar acestea sunt destinate în principal exportului;
• slaba putere de cumpărare a consumatorilor români;
• slaba informare a producătorilor, dar mai ales a consumatorilor;
Unul dintre aspectele cele mai importante ale dezvoltării pieţei produselor ecologice în România
îl reprezintă consumatorul.
Producătorii precizează că principala problemă cu care se confruntă este legată de lipsa de
informare a consumatorilor, majoritatea românilor preferând să cumpere produse mai ieftine în
detrimentul celor ecologice, mai scumpe dar mai sănătoase.
Necunoaşterea a ceea ce înseamnă produs ecologic de câtre consumator reprezintă o mare
barieră pentru aceste produse pe piaţa românească. Chiar şi atunci când au redus preţul, sub
nivelul real la care ar fi trebuit stabilit, pentru a se apropia de preţurile produselor convenţionale,
producătorii de legume au constatat că nu pot să-şi vândă produsele. Există cantităţi mici legume
ecologice, în primul rând în marile magazine, ce provin în general de la micii producători care
nu îşi permit să exporte.
dificultăţi legate de certificarea produselor/metodelor ecologice de producţie şi de etichetare
corespunzătoare.
2.1.2. Evoluţia pieţei produselor agroalimentare ecologice în România
În prezent, gama de produse ecologice realizate în România include în principal

următoarele:
• produse agricole vegetale - grâu, floarea soarelui, porumb, seminţe dovleac, mazăre,
soia, vişine, cireşe, zmeură, afine, cătină, nuci, plante medicinale;
produse de origine animală - telemea de oaie, caşcaval, ouă, lapte, unt, carne, miere ecologică;
• produse alimentare prelucrate - pâine integrală, ulei16
Pe piaţa românească produselor autohtone li se adaugă o serie de produse ecologice importate
din Germania, Brazilia, Polonia, Italia şi Olanda cum ar fi: zahărul brun din trestie de zahăr,
cremă de ciocolată, ulei natural, pâinea integrală din secară ecologică, laptele de soia, de orez şi
de ovăz, cafeaua şi ceaiul ecologice, siropul de arţar, sucurile de fructe, pastele făinoase
integrale, biscuiţii şi napolitane ecologice, dulciuri dietetice, conservele de legume şi fructe.
Principalele produse importate cerute de consumatorii români în ultimii ani au fost zahărul brun
16
Lucian Oprea, Principii ecologice în alimentaţia publică, suport de curs, Galaţi 2010, pag. 102
15
ecologic, importat din Brazilia, pâinea de secară, budinca şi laptele vegetal. Deşi în prezent
majoritatea produselor ecologice obţinute în România sunt exportate, se urmăreşte ca o pondere
din ce în ce mai mare să rămână şi să fie vândută pe piaţa internă.
Se observă că ponderea produselor ecologice în totalul vânzărilor de produse alimentare în anul
2004 a reprezentat aproximativ 0.02%, la mare distanţă faţă de ţări din UE, unde încă din anul
2001 ponderea era de 1.4%, (reprezentând 7,728 de miliarde de euro) şi se preconizau creşteri.
În ultimii trei ani, numărul total de operatori în sistemul de agricultură ecologică a cunoscut un
trend ascendent: în 2010 numărul acestora era de 3.155, cifra ajungând de cinci ori mai mare la
nivelul anului 2012. Oferta de produse certificate ecologic care se găseste pe piaţă este destul de
diversificată. Astfel, categoria alimente/băuturi este reprezentată în principal de: legume şi
fructe, produse de morărit şi panificaţie, ulei de floarea-soarelui, vin obţinut din struguri
certificaţi ecologic, ceaiuri, ouă, miere şi produse apicole, suc din soia, produse din carne, peste,
produse lactate, ciuperci colectate din flora spontană.
Datele comunicate de Institutul de Cercetare în aricultura Ecolologica FIBL – Elveţia arată că
vânzările de produse certificate ecologic au fost în anul 2011, pentru România, de 80 de
milioane de euro17.
În anul 2012, din totalul de 26.736 producători, 103 reprezintă segmentul de procesare, 211
segmentul de comercializare şi 26.390 sunt producători agricoli.
În ceea ce priveşte sectorul de produse procesate, în anul 2012 s-a înregistrat o creştere
semnificativă a numărului de procesatori (de la 48 unităţi în anul 2007 la 103 în 2012) iar gama
sortimentală de produse ecologice a fost mult mai diversificată cuprinzând: produse procesate
din lapte de vacă şi oaie (telemea, swaitzer, unt, smântâna etc.), produse procesate din soia
(lapte, tofu, pate, crochete), ulei din floarea soarelui, sortimente variate de produse de panificaţie
(pâine, paste făinoase, fursecuri) produse procesate din orez, fulgi de cereale ceaiuri din plante,
sucuri din fructe de pădure, produse procesate din seminţe de cânepă, subproduse apicole (ceara,
propolis, polen), produse procesate din carne de porc (cârnaţi, jambon) şi vin ecologic.
2.1.3. Oferta de produse agroalimentare ecologice din România
2.1.3.1. Certificarea produselor agroalimentare ecologice

Pentru ca un operator să intre în sistemul de control al unui organism de inspecţie şi certificare
pentru produse agroalimentare ecologice, în scopul obtinerii certificatului de conformitate pentru
produsul său ecologic, teoretic, trebuie să parcurgă următorii pasi:
1. Prezentarea cererii pentru inspecţie şi certificare;

2. Examinarea cererii şi luarea deciziei asupra cererii;
3. Încheierea contractului şi calcularea taxei de inspecţie şicertificare;
4. Pregătire pentru inspecţie;
5. Efectuarea inspecţiei
6. Decizia asupra inspecţiei şi eliberarea Certificatului deinspecţie;
7.Efectuarea inspecţiilor de supraveghere;
8.Decizia asupra certificării;
9. Eliberarea certificatului de conformitate;
10. Utilizarea certificatelor şi mărcilor de conformitate;
2.1.3.2. Etichetarea produselor agroalimentare ecologice
Eticheta este una dintre componentele unui comerţ civilizat. Ea prezintă produsul, având rolul de
a informa cumpărătorul asupra calităţii şi caracteristicilor produsului, dar şi de a-i oferi
17
Maria Vaschi, revista Piaţa, http://www.revista-piata.ro, 30.05.2013
16
informaţii care îl pot învăţa pe acesta cum să aleagă un produs corespunzător, în mod real,
nevoilor sale. În cazul produselor alimentare, eticheta poate oferi şi informaţii care să vină în
sprijinul menţinerii stării de sănătate a consumatorului.
În acest sens a fost publicată, în anul 1996, Hotarârea Guvernului României nr. 784, pentru
aprobarea Normelor metodologice privind etichetarea produselor alimentare; aceasta a fost
modificată şi completată prin Hotarârea Guvernului României nr. 953 din 1999. Această
reglementare este foarte importantă pentru toţi producătorii de alimente.
Etichetarea ecologică este o schemă facultativă, concepută să încurajeze operatorii economici să
comercializeze bunuri/servicii cu un impact redus asupra mediului şi consumatorii europeni -
inclusiv cumparatorii publici şi privati - să le identifice usor.
Indiferent de grupa de produse/servicii, cerinţele de mediu se referă la calitatea aerului, calitatea
apei, protejarea solului, reducerea cantităţii de deşeuri generate, economisirea energiei,
gestionarea resurselor naturale, prevenirea fenomenului de încălzire globală, protejarea stratului
de ozon, securitatea mediului, zgomot şi biodiversitate.
Eticheta ecologică se poate obţine în câţiva paşi:
1. Verificarea eligibilităţii produsului: produsul/serviciul trebuie să aparţină uneia din grupele de

produse/servicii care pot obţine eticheta ecologică europeană ( douăzecişipatru de grupe). Acesta
trebuie să îndeplineasca urmatoarele condiţii: potenţial ridicat de protecţie a mediului, avantaje
competitive pentru producatorii de bunuri si/sau prestatorii de servicii, cerere mare de consum
sau utilizare finală prin volumul de vânzări.
2. Verificarea eligibilităţii companiei
Pot solicita acordarea etichetei ecologice europene operatorii economici: producători,
importatori, prestatori de servicii , comercianţi
3. Contactarea autoritatii competente Ministerul Mediului este autoritatea competentă la nivel
naţional, pentru acordarea etichetei ecologice europene.
4. Completarea formularelor de solicitare
Operatorul economic care doreşte să obţină eticheta ecologică europeană trebuie să depună un
dosar care să demonstreze că produsul corespunde exigenţelor ecologice stabilite de către
Comisia Europeană.
5. Evaluarea solicitării şi acordarea etichetei ecologice europene:
Autoritatea competentă primeşte solicitarea şi, dacă criteriile ecologice sunt respectate,
informează Comisia Europeană de decizia sa de acordare a etichetei ecologice europene.
2.1.3.3. Promovarea şi distribuţia produselor agroalimentare ecologice
Popularitatea produselor ecologice creşte în întreaga UE pe măsură ce tot mai multe persoane
devin conştiente de beneficiile produselor agroalimentare ecologice.
În domeniul produselor agroalimentare, distribuţia se referă la: traseul pe care produsele îl
parcurg de la “poarta” producătorului agricol, până când ajung la consumatorii finali sub formă
de aliment; participanţii la deplasarea succesivă a mărfurilor (producători agricoli, intermediari,
procesatori din industria alimentară), care alcătuiesc canalul de distribuţie; operaţiunile prin care
se realizează transferul drepturilor de proprietate asupra mărfurilor (vânzare, cumpărare);
totalitatea proceselor operative la care sunt supuse mărfurile în traseul lor spre cumpărător
(transport, stocare, depozitare, manipulare, sortare, preambalare, condiţionare, expedierea şi
recepţia produselor, etc.) precum şi aparatul tehnic constituit din reţeaua de unităţi, dotări,
personalul implicat în realizarea acestor activităţi.
La nivelul pieţelor externe, opţiunile firmelor în ceea ce priveşte tipurile de canale de distribuţie
sunt multiple, fiind relativ asemănătoare cu cele specifice pieţei interne.
Unii producători optează pentru livrarea mărfii direct importatorului de pe piaţa externă, situaţie
specifică unor tranzacţii relativ stabile pe termen lung, şi în general de valoare mare.
17
Cel mai adesea producătorii apelează la serviciile exportatorilor, care asigură mai departe
penetrarea pe piaţa externă, cu preponderenţă în situaţia unor tranzacţii ce au caracter
conjunctural.
2.1.3.4. Publicitatea produselor agroalimentare ecologice
Publicitatea ecologică începe să capete tot mai multa importanţă pe etichetele produselor şi în
media.
Este orice publicitate sau etichetare care se referă la un produs sau serviciu şi efectul pe care îl
are asupra mediului, incluzând metode de producţie, materiale folosite, ambalaje, chiar şi felul în
care va fi folosit produsul, exemplu – reciclare.
Acest tip de publicitate s-a dezvoltat în condiţiile în care protecţia mediului a devenit o temă
care nu poate fi evitată de operatorii economici. Mareele negre, crizele referitoare la dioxină,
boala vacii nebune, gaura din ozon, canicula, previziunile climatice alarmante, toate aceste
subiecte sunt mediatizate constant, lucru care favorizează interesul pentru produsele
agroalimenatare ecologice.
2.1.4 Cererea de produse agroalimentare ecologice
Cererea de produse alimentare ecologice este în creştere continuă pe pieţele importante ale
lumii,iar concurenţa pe aceste pieţe se află şi ea în creştere. Principalele pieţe ale produselor
ecologice sunt în: SUA, Japonia, Germania, Franţa, Marea Britanie, Olanda, Elveţia,
Danemarca, Suedia, Italia şi Austria.
Produsele ecologice încep să prindă contur şi pe piaţa produselor alimentare din România. În
perioada actual, cererea pentru produse ecologice se află într-o creştere permanentă. În ultimii
ani, consumatorii au manifestat un interes din ce în ce mai mare pentru produsele ecologice,
demostrând că sunt atenţi la ceea ce consumă pentru a avea o viaţă cât mai sănătoasă.
"În România, consumul de produse ecologice este foarte scăzut, sub 1% din totalul alimentelor.
În Germania, de exemplu, consumul este de 5%, iar în Anglia şi Austria de 3%. Media Europei
de Vest este de 3-5%, iar în Ungaria a ajuns la 2%", a declarat directorul general al companiei
distribuitoare de produse ecologice şi naturale, Natura Land, Radu Panait. 18
2.2. Piaţa produselor agroalimentare ecologice la nivelul Uniunii Europei
Un sondaj de opinie facut în tarile UE arată câteva dintre reacţiile populaţiei la găsirea unor soluţii
de îmbunătăţire a protecţiei mediului. Sondajul arată, deasemenea, că 70% dintre cei intervievati au
răspuns pozitiv în ceea ce priveşte cumpărarea în prezent sau pentru viitor a produselor “prieteni ai
mediului”, chiar dacă acestea sunt mai scumpe decât celelalte 19.
Ritmul anual de crestere al pieţei europene a produselor agroalimentare ecologice este de 20 - 40%.
Această creştere este consecinţa firească a preocupării crescânde a consumatorilor pentru sănătatea
şi securitatea lor. Cele mai cerute alimente ecologice sunt cele care se consumă în stare proaspătă,
îndeosebi fructe, lactate, dar şi produse transformate derivate din cereale.
2.2.1.Politica UE cu privire la produsele agroalimentare ecologice
18
http://www.realitatea.net/consumul-de-produse-ecologice-este-in-romania-sub-1prc--din-totalul-
alimentelor_318187.html, accesat Mai 2011
19
Mirela Stoian, Ekomarketing, Biblioteca ASE, Suport de curs, cap.8
18
În ultimii ani, cererea consumatorilor europeni pentru produse ecologice a crescut foarte mult.
Prin produs „ecologic” înţelegem alimente şi produse agricole care au fost obţinute fără a utiliza
pesticide, îngrăşăminte chimice şi substanţe şi medicamente de uz zoo-veterinar în cantităţi
mari. Vânzările de produse agricole ecologice au crescut cu 40% pe an. Pentru a încuraja
agricultura biologică, Uniunea Europeană a elaborat un set de reglementări în acest scop,
reglementări ce cuprind inclusiv etichetarea acestor produse cu însemnul „Agricultură
biologică”.
Datorită reziduurilor rămase în sol de-a lungul timpului, produsele sunt considerate ecologice
abia după doi sau, în unele cazuri, mai mulţi ani din momentul în care fermierii aplică principiile
şi regulile agriculturii biologice. În această perioadă de tranziţie de la agricultura intensivă la cea
biologică, fermierii primesc ajutoare financiare din bugetul Uniunii, fonduri ce ajung până la 8%
din bugetul alocat agriculturii şi mediului. Fermierii pot primi ajutoare de până la 900 de Euro
pe hectar pentru a compensa pierderea de venit rezultată din trecerea la agricultura biologică.20
Politica Uniunii Europene privind diferite aspecte calitative ale produselor agricole şi
alimentare. Din anul 1990, Uniunea Europeană a introdus o serie de măsuri menite să încurajeze
fermierii să obţină produse de calitate şi să asigure consumatorii de siguranţa produselor
agroalimentare pe care le consumă. Există două aspecte ale calităţii produselor agricole şi
alimentare. Primul aspect este acela că aceste produse nu trebuie să conţină substanţe nedorite,
cum ar fi chimicalele, microbii şi alte produse utilizate în timpul procesării. Al doilea aspect se
referă la faptul că produsele trebuie să satisfacă gusturile atât de subiective ale consumatorilor.
Politica Uniunii Europene privind calitatea trebuie să ia în considerare aceste două aspecte.
Uniunea Europeană promovează o politică a diversităţii calitative a produselor agricole şi

alimentare, pentru a satisface cerinţele în continuă schimbare ale consumatorilor. Aprecierea
calităţii unui produs are un caracter puternic subiectiv. Dacă la aceasta se mai adaugă şi diversitatea
modelelor de consum prezente în cele 15 state membre, o politică armonioasă în domeniul calităţii şi
în ceea ce priveşte compoziţia alimentelor este foarte greu de îndeplinit. Uniunea Europeană
operează cu principiul recunoaşterii mutuale, adică un stat membru recunoaşte calitatea produselor
alimentare din alte state membre, chiar dacă modalitatea de preparare şi compoziţia sunt mult
diferite de cele utilizate în statul respectiv.
Multe produse agricole şi alimentare sunt protejate prin reglementări speciale, cum este cazul
vinului şi băuturilor alcoolice tari. Trebuie respectate anumite reguli stricte privind zona de
provenienţă a vinului şi modalitatea de obţinere a acestuia. Reguli asemănătoare există şi pentru
bere.
Consumatorii beneficiază de asigurarea calităţii produselor agricole şi prin alte reglementări
indirecte. În legislaţia agricolă există reguli stricte cu privire la calitatea şi practicile de cultură
utilizate în obţinerea legumelor şi fructelor. Alte produse, cum ar fi carnea de vită şi cerealele
trebuie să respecte anumite specificaţii tehnice pentru a intra în sistemul de intervenţii publice.
Aceasta justifică faptul că fermierii nu produc doar pentru a primi ajutorul financiar acordat din
bugetul Uniunii, ci pentru a obţine bunuri de calitate care pot fi vândute cu succes pe piaţă.
Programul de cercetare şi dezvoltare al Uniunii Europene finanţează proiecte ştiinţifice ce au ca
temă de cercetare valoarea nutriţională şi beneficiile aduse sănătăţii umane de către alimente. În
ultimii 10 ani, siguranţa alimentelor, sănătatea şi nutriţia au reprezentat o parte importantă a
programului de cercetare şi dezvoltare.
În urma acestor cercetări, s-au obţinut rezultate deosebite în domeniul îmbunătăţirii valorii
nutritive a alimentelor, reducerii reacţiilor alergice faţă de anumite produse şi identificării
factorilor care influenţează obezitatea.
2.2.2 Legislaţie referitoare la comerţul cu produse ecologice România –UE
20
Healthy food for Europe's citizens – The European Union and food quality, European Commission, Brussels, 2000.
19
Obiectivele, principiile şi normele aplicabile producţiei ecologice sunt cuprinse în legislaţia

comunitară şi naţională din acest domeniu. Aceste norme, alături de definirea metodei de
producţie în sectorul de producţie vegetală, animalieră şi de acvacultură reglementează şi
următoarele aspecte legate de sistemul de agricultură ecologică: procesarea, etichetarea,
comerţul, importul, inspecţia şi certificarea.
Legislația națională este stabilită având la bază legislația europeană în ceea ce privește
produsele agricole ecologice și este disponibilă pe website-ul Ministerului
Agriculturii.Produsele ecologice beneficiază de un tratament special în UE începând cu anul
1991 prin aprobarea Regulamentului 2091/91.
Datorită schimbărilor accelerate în agricultura ecologică, dar mai ales a creşterii rapide a cererii
și consumului de produse ecologice, toate aceste acțiuni au dus la îmbunătăţiri semnificative și
în cadrul legislativ, aprobându-se noul regulament al Consiliului (CE) 834/2007 care
reglementează producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice.
În anul 2008 este adoptat un nou Regulament al Comisiei (CE) nr. 889/2008. Ambele
regulamente sunt mult mai clare atât agricultorilor ecologici cât şi consumatorilor şi stabilesc un
set complet de obiective, principii şi reguli de bază pentru producţia ecologică, cultivarea
terenurilor și îngrijirea animalelor privind procesarea, distribuirea și controlul produselor
alimentare. Sunt mai uşor de înțeles şi vor permite un anumit grad de flexibilitate astfel încât să
fie luate în considerare diferenţele regionale climatice şi alte condiţii21.
2.4. Asigurarea şi controlul calităţii produselor agroalimentare ecologice
Importanţa calităţii în producerea alimentelor ecologice a fost subliniată şi în capitolele

anterioare. Cea ce este relevant şi un proces de monitorizare continua, este asigurarea calităţii pe
termen lung, lucru acre nu este posibil fără un sistem riguros implementat de control al calităţii
produselor agroalimentare ecologice. Este cu atât mai necesar acest control, cu cât, alimentele
ecologice, nefiind modificate chimic sau genetic, au un grad de prospeţime sau un termen de
valabilitate mai redus
În ultimii 30 de ani. o serie de incidente, cum ar fi encefalopatia bovină spongiformă (BSE),
contaminarea produselor alimentare cu ingrediente derivate din organisme modificate genetic,
necesitatea diferenţierii produselor convenţionale de cele ecologice, criza gripei aviare, etc.
au atras atenţia asupra unui aspect important pentru industria alimentara şi anume trasabilitatea.
Trasabilitatea este definită ca fiind de pe o parte capacitatea de a reface lanţul alimentar
cuprinzând etape ca: recoltare, transport, depozitare, procesare, distribuţie şi comercializare
(trasabilitatea externă), iar pe de altă parte capacitatea de a trasa istoricul produsului în oricare
din etapele lanţului (trasabilitate internă). Pentru a fi capabili să traseze istoricul unui produs şi
să obţină informaţii relevante, producătorii trebuie să colecteze date pe care să le păstreze sub
forma de înregistrări în toate etapele procesului.
CAP. III. Studiu de caz – S.C ILIE DDIMA PFA – obţinerea de fonduri pentru înfiinţarea
unei ferme ecologice
3.1. Date generale

Denumirea solicitantului: ILIE DIMA PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ
Sediu social: Loc. Cetăţeni, Jud. Argeş
Cod Unic de Inregistrare: 21336579
21
http://www.madr.ro/pages/l52/Ordin_217_2007.html, accesat la data de 25.05.2013
20
Numar de Ordine în Registrul Comerţului: F22/573/2010

Telefon: 0728.256.095
3.1.1 Scurt istoric
ILIE DIMA Persoană Fizică Autorizată a fost infiinţată în data de 14.11.2010 având ca
scop cultivarea cerealelor.
În data de 14.11.2010 ILIE DIMA Persoană Fizică Autorizată a fost AUTORIZATĂ având ca
obiect principal de activitate conform Cod CAEN: Cultivarea cerealelor (exlusiv orez), plantelor
oleaginoase şi a plantelor producătoare de semniţe oleaginoase – Cod CAEN 0111.
De la data înfiinţării până în prezent ILIE DIMA PFA a mai desfăşurat activitate în
sensul cultivării suprafeţelor de teren pe care le are in folosinţă, fără a deţine utilaje şi
echipamente specifice.
ILIE DIMA PFA nu deţine în proprietate utilaje şi echipamente cu care să poată realiza
lucrările mecanice aferente culturilor de câmp.
Activitatea principală conform codificării: Cultivarea cerealelor (exlusiv orez), plantelor
oleaginoase şi a plantelor producătoare de semniţe oleaginoase – Cod CAEN 0111. Activităţi
secundare: Nu este cazul.
ILIE DIMA PFA deţine un teren, unde va gara-parca utilajele şi echipamentele ce se vor
achiziţiona prin proiect, conform contractului de închiriere având număr de autentificare
514/21.12.2012, teren situat în localitatea Cetăţeni, Jud. Argeş.
3.1.2. Descrierea activităţii
Proiectul va fi amplasat în România, Regiunea Sud Muntenia, judetul Argeş în cadrul

localităţilor Cetăţeni şi Lăicăi.
Prin proiect se doreşte achiziţionarea de utilaje şi echipamente agricole arondate pentru
terenurile agricole situate in localităţile Cetăţeni şi Lăicăi.
Tema proiectului o constituie achiziţia de utilaje şi echipamente agricole pentru
realizarea lucrărilor de mecanizare în agricultură precum aratul, grapatul, prasirea, semănarea şi
recoltarea culturilor de camp
Necesitatea realizarii acestei investiţii reiese în primul rând din faptul că există o
suprafaţă de teren luată în arendă cu suprafaţa totală de 71,35 ha (39,65 ha în localitatea Cetăţeni
şi 31,70 ha în localitatea Lăicăi), pe care se cultivă cereale şi plante oleaginoase ecologice ţn
cantităti destul de restrînse, dar PFA nu dispune de nici un fel de utilaje cu care să se execute
lucrarile mecanice aferente acestor culturi. Toate lucrările de mecanizare sunt achiziţionate de la
diverşi prestatori de servicii.
Achiziţia utilajelor agricole şi a echipamentelor (1 tractor, 1 grapă cu discuri, 1
combinator, 1 prăşitor şi 1 semănătoare păioase) se justifică şi prin faptul că utilajele performate
permit efectuarea unor lucrări agrotehnice de calitate în conditii sporite de productivitate
conducând la creşterea produciei medii la ha şi la calitatea produselor.
. Astfel, se impune pentru realizarea unei activităţi eficiente achiziţionarea următoarelor
utilaje:
 o grapă cu discuri, este destinată pregătirii terenului dupa arat, executând distrugerea
buruienilor, sfărmarea bulgărilor, afânarea şi nivelarea solului. Grapa cu discuri poate
fi reglată în funcţie de tipul solului sau de scopul lucrării pentru amestecarea rămăşiţelor
de tulpină şi cultivarea de adâncime şi este destinată prelucrarii tuturor tipurilor de soluri,
în vederea pregătirii patului germinativ.
 semănătoare păioase, este un utilaj agricol purtat în spatele tractorului şi este destinată
semănatului în rânduri a seminţelor plantelor de cultură;
21
 un praşitor (cultivator) – este destinat executării lucrărilor de prăşit pentru cultivaţia

totală şi afânarea solului, realizând o bună copiere a solului şi adâncime uniformă de
lucru .
 un combinator – este un utilaj agricol pus în aplicare pentru afânarea solului înainte de
semănat. Destinaţia principală este distrugerea crustei ce se formează prin repetate
prelucrări cu plugul la 25-30 cm. Distrugerea crustei este importanta pentru o bună
aerisire a solului şi permite trecerea apei în straturile de adâncime formând
hidrorezervoare pentru culturi în perioadele secetoase;
 un tractor cu puterea de 140-180 CP care să poată folosi (tracta) utilajele prezentate mai
sus.
Oportunitatea oferită de programul FEADR al Comunităţii Europene vine în întâmpinarea
nevoilor beneficiarului de a reuşi să atingă nivelul de productivitate, calitate şi eficienţă pe care
îl au unităţile de profil din Comunitatea Europeană.
3.2. Descrierea proiectului
Proiectul propus de către ILIE DIMA PFA. se înscrie şi urmăreşte astfel obiectivele
generale, specifice şi operaţionale ale Planului Naţional de Dezvoltare Rurală.
ILIE DIMA PFA. urmăreşte creşterea viabilităţii economice şi utilizarea optimă a factorilor de
producţie. Astfel, prin dotarea cu noi masini agricole şi echipamente îşi va creşte rentabilitatea
economică.
Toate obiectivele menţionate mai sus conduc astfel la formarea unei exploataţii agricole
ecologice viabile şi performante.
Totodata, proiectul contribuie la îmbunătăţirea performanţei generale a exploataţiei agricole,
respectând atât standardele naţionale cât şi pe cele comunitare, precum şi ândeplinind
urmatoarele obiective de ordin tehnic şi de mediu:
Tehnice :
Achiziţia de tractoare, combine, maşini, utilaje, echipamente etc, care determină creşterea
productivităţii muncii, îmbunătăţirea calităţii produselor agricole, introducerea de tehnologii
performante, îmbunătăţirea condiţiilor de lucru.Diversificarea producţiei în funcţie de cerinţele
pieţei, realizarea de noi produse şi introducerea de noi tehnologii.
Economico-financiare :
Cresterea viabilităţii economice.
Capacitatea de producţie existentă şi planificată concretizata în planul de producţie al fermei
ecologice se prezintă astfel:
Capacitatea de producţie existentă
In prezent societatea desfasoară activitatea de cultivare a cerealelor şi plantelor oleaginoase
ecologice pe o suprafaţă de 71,35 ha. Aceasta suprafaţă va fi folosită pentru cultivarea
următoarelor culturi:
Nr. Productia
Denumirea culturii
Crt. to/ha
1 Grâu ecologic 5,00
2 Orz ecologic 5,00
3 Rapiţă ecologică 3,00
4 Porumb boabe ecologic 5,00
Capacitatea de producţie planificată
Prin realizarea proiectului ne vom desfăşuara tot activitatea de cultivare a cerealelor şi plantelor
oleaginoase pe aceeaşi suprafaţă de 71,35 ha, pe care se va realiza o rotaţie a culturilor. Această
suprafaţă va fi folosită pentru cultivarea următoarelor culturi:
22
Nr. Productia
Denumirea culturii
Crt. to/ha
1 Grâu ecologic 5,00
2 Orz ecologic 5,00
3 Rapiţă ecologică 3,00
4 Porumb boabe ecologic 5,00
Terenurile agricole utilizate pentru cultivarea graului, orzului, rapitei şi porumbului sunt situate
pe teritoriul comunei Cetăţeni şi Comunei Lăicăi, judetul Argeş, zona situata in centrul Câmpiei
Române.
3.2.1.Gama de produse
GRÂU
Grâul este cea mai importantă plantă cultivată, cu mare pondere alimentară. Suprafeţele intinse
pe care se seamănă, precum şi atenţia de care planta se bucură se datorează :
conţinutului ridicat al boabelor în hidraţi de carbon şi proteine şi raportului dintre aceste
substante, corespunzator cerintelor organismului uman;
conservabilităţii ţndelungate a boabelor.
RAPIŢĂ
Sistemul de lucrare a solului pentru culturile de rapita
Aratura normala sau discuit se executa la adancimea la care sa nu se scoata bulgari.
Samanta şi semanatul
Sãmanta, ca şi soiul utilizat, constituie un factor biologic deosebit de important pentru eficienta
cultivarii rapitei. De fapt, samanta cuprinde in embrionul ei toate insusirile valoroase ale soiului.
In plus, samanta trebuie sa indeplineasca o serie de alte insusiri, care odata indeplinite, au ca
scop o rasarire in camp uniforma şi rapida, obtinerea unor plante viguroase, sanatoase, cu
inradacinare profunda.
PORUMB
Porumbul este una din cele mai valoroase plante cultivate datorita productivitatii foarte ridicate
şi multiplelor intrebuintari ale produselor sale in alimentatia oamenilor, in zootehnie şi in
industrie. Deţine un loc preponderent in agricultura datorita rezistentei la seceta, la boli şi
daunatori, lasa terenul curat de buruieni şi este o buna premergatoare pentru cele mai multe
culturi; poate fi cultivat ca a doua cultura dupa plantele cu recoltare timpurie; necesita o cantitate
mica de samanta pentru semanat şi nu se scutura la recoltare.
ORZ
Orzul se numara printre cele mai vechi plante luate în cultura. Orzul are multiple întrebuintari în
alimentatia omului, în furajarea animalelor şi în industrie. Orzul este folosit în alimentatia
omului sub forma de arpacas, crupele obtinute din boabe de orz prin perlare se folosesc la
prepararea supelor şi sosurilor, iar macinate se folosesc în hrana sugarilor şi la prepararea unor
specialitati. Boabele de orz reprezinta un furaj concentrat foarte bun pentru animalele puse la
îngrasat, cele producatoare de lapte şi animale tinere. Paiele de orz depasesc valoarea nutritiva a
celor de grîu, ovaz şi secara, fiind folosite ca un bun nutret fibros.
Plan de cultura pe perioada de cinci ani
Planul de cultura pe o perioada de cinci ani pentru suprafetele cultivate (71,35 ha) este
urmatorul:
Denumire Suprafata Suprafata Suprafata Suprafata Suprafata

cultura An 1 (ha) An 2 (ha) An 3 (ha) An 4 (ha) An 5 (ha)
23
Grau consum 19,65 20,00 16,90 14,80 19,65

Orz 14,80 19,65 20,00 16,90 14,80
Rapita 16,90 14,80 19,65 20,00 16,90
Porumb boabe 20,00 16,90 14,80 19,65 20,00
TOTAL (ha) 71,35 71,35 71,35 71,35 71,35
Sursa: Memoriu justificativ, Ilie Dima PFA
3.2.2. Potenţial agricol

Proiectul este conform anexei nr. 10 “Zone cu potential agricol” a Cererii de finantare Masura
121 “Modernizarea exploatatiilor agricole” in acord cu potentialul agricol al zonei, astfel:
Comuna Cetăţeni, Judetul Argeş
Grau: potential mediu
Orz: potential mediu.
Rapita: potential ridicat
Porumb: potential ridicat
Lăicăi, Judetul Argeş
Grau: potential mediu
Orz: potential mediu.
Rapita: potential ridicat
Porumb: potential ridicat
Pentru verificarea/încadrarea cheltuielilor eligibile din buget în limitele prevăzute în fişa

tehnică a măsurii s-a utilizat cursul de schimb Euro/Lei publicat pe pagina web a Bancii Central
Europene www.ecb.int/index.html de la data intocmirii memoriului justificativ.
24
3.2.3 Piaţa de desfacere a produselor obţinute
În perioada de implementare a proiectului, ne vom desfăşura activitatea de cultivare a

suprafaţei de teren deţinută în arendă, intensificându-ne activitatea pentru a-si face cunoscută
capacitatea de producator de porumb, grau, orz şi rapita în regim ecologic. Ca urmare a
implementarii proiectului, serviciile de mecanizare a cultutilor de camp se vor efectua “in-
house” fărăa a mai fi necesară subcontratarea acestor servicii.
Serviciile de mecanizare vor fi efectuate la timp datorită faptului că nu vom mai depinde
de societăţile specializate în aceste servicii de mecanizare.
Piaţa de desfacere a produselor obtinute va fi orientata către societăţile din regiune care
realizează achiziţii pentru procesare cât şi către societăţile sau fermierii care au nevoie de
porumb, grau, rapiţă şi orz ecologic în hrana animalelor sau scopuri comerciale.
Datorita eforturilor de promovare, principalii clienţi şi structura vanzarilor, pentru primul an
după imlementarea proiectului, vor fi urmatoarele:
POTENŢIALII CLIENŢI AI SOLICITANTULUI

Valoare
Nr.crt Client (Denumire şi adresa) % din vânzări
-RON -
S.C. CARGILL AGRICULTURA
1. S.R.L. 172.250 46,10%
Loc. Lăicăi, Jud. Argeş
Grau 98.250 26,30%
Orz 74.000 19,80%
S.C. A.G.F.D S.R.L.
2. 100.000 26,76%
Loc. Tandarei, Jud. Argeş
Porumb boabe 100.000 26,76%
S.C. EXPUR S.A.
3. 101.400 27,14%
Loc. Lăicăi Jud. Argeş
Rapita 101.400 27,14%
Activitatea desfăşurată în fermă ecologică va avea o sezonalitate specifică activităţii agricole.
Canalele de distribuţie
Livrarea către clienti se realizează de la faţa locului, clienţii venind cu mijloace de
transport proprii pentru a-şi încărca marfa
Termenele de plata şi termenele de livrare a produselor
Termenele de plată pentru valorificarea produselor vândute sunt termenele stipulate
în contractele incheiate cu clienţii la preţurile negociate în momentul semnării
contractului, acestea fiind în mod obisnuit preţul pieţei din momentul respectiv.
Concurenţa
Concurenţii potenţiali pe piaţa de cultivare şi producere a cerealelor (porumb, grâu,
orz) şi plantelor oleaginoase (rapiţă), constau atăt în societăţi mari, care deţin
suprafeţe agricole importante, cât şi în fermieri mai mici care cultivă suprafeţe de
teren mai mici.
2
Strategia de promovare a produselor
Strategia de promovare pe piaţă urmăreşte poziţionarea produselor noastre ca produse de calitate
superioară, care satisfac cerintele solicitate. Un avantaj major îl reprezintă faptul că în zonă este
singura exploataţie efectuată în regim ecologic.
Se va folosi ca strategie de promovare pe piaţă a produselor sale strategia de diferenţiere prin
calitatea foarte bună şi promovarea produselor combinată cu un preţ mai mic decât al
principalillor competitori.
Plan de cultura pe perioada de cinci ani

Planul de cultura pe o perioada de cinci ani pentru suprafetele cultivate (71,35 ha) este
urmatorul:
Suprafata Suprafata Suprafata Suprafata Suprafata

Denumire cultura
An 1 (ha) An 2 (ha) An 3 (ha) An 4 (ha) An 5 (ha)
Grau consum 19,65 20,00 16,90 14,80 19,65
Orz 14,80 19,65 20,00 16,90 14,80
Rapita 16,90 14,80 19,65 20,00 16,90
Porumb boabe 20,00 16,90 14,80 19,65 20,00
TOTAL (ha) 71,35 71,35 71,35 71,35 71,35
Principalii indicatori tehnico-economici ai investiţiei
Valoarea totală (Euro), Valoare eligibilă (Euro)

Valoarea totala: 189.410 euro.
Valoarea eligibila: 152.750 euro.
Durata de realizare (luni) insotita de graficul de eşalonare a investiţiei exprimat valoric pe luni şi
activităţi. (vezi ANEXA
Durata de realizare a proiectului este de 24 luni.
Graficul de esalonare a investiţiei exprimat valori şi pe luni este urmatorul:
Indicatori financiari
Indicatorii financiari rezultati se incadreaza in limitele impuse prin program, respectiv:
Durata de recuperare este de 1,33 ani
Rata acoperirii prin fluxul de numerar este peste 1,2 pentru toti anii de previziune
Valoarea actualizata neta este pozitiva.
Disponibilul de numerar la sfarsitul perioadei este pozitiv pentru toti anii de previziune..
3
Total
Cheltuieli pe cultura
lei/ha
Grau comun 1.900
Cheltuieli cu materiile prime (samanta,
1.300
ingrasaminte, ierbicide
Cheltuieli cu lucrarile de mecanizare 600
Orz 1.900
1.300
Rapita 1.900
1.300
Porumb boabe 2.340
1.500
4
CONCLUZII
Cel mai important lucru care rezultă din capitolele de mai sus este faptul că avem
nevoie de agricultură, locuri de muncă în agricultură, alimentaţie sănătoasă şi o mare
încredere că avem un potenţial uriaş.
România are, poate, cel mai mare potenţial ecologic din Europa, deţinând suprafeţe
extinse de teren arabil.
Prin programele pe care le dezvoltă Guvernul, dar şi Asociaţiile de profil trebuie să
rezulte o cât mai bună informare a oamenilor cu privire atât la importanţa consumării
alimentelor ecologice, dar şi cu privire la oportunităţile care există în dezvoltarea
afacerilor în domeniul ecologic, fiind la început de drum faţă de celelalte state ale Uniunii.
Studiul de caz prezentat mai sus reprezintă cea mai bună dovadă că avem încă
nevoi pe care ni le putem satisface cu puţin curaj şi răbdare. Pune în lumină întoarcerea la
bază, adică la o agricultură capabilă să readucă pe piaţă grâul din care iasă pâinea bunicii,
dar într-o manieră demnă de acest secol.
5
BIBLIOGRAFIE
Stan Vasilică, Protecţia mediului prin agricultură durabilă, Ed. Ceres, 2005,
Viorel Ion şi colaboratorii Etologia, bunastarea si protectia animalelor, Ed.Mirton, Timişoara,
2004
Oble, F., ş. a., - Marketing ou sante ?, Recherche des PROGRAMES ALIMENT 2000-II et
ALIMENT DEMAIN, MOISA, France, 2009
Gheorghe Valentin Roman, Viorel Ion ş.a, Principii şi practici de bază în agricultura ecologică
Editura Alpha MDN, 2008
Denis Lairon, Innovations Agronomique, Université de la Méditerranée, Le rôle de
l'Agriculture Biologique dansl'Agriculture Européenne, 2009
Drd. Alina Maria Ionescu, Drd. Elena Mirela Duşa Evoluţia agriculturii ecologice pe plan
mondial şi în Europa – tendinţe şi perspective , Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină
Veterinară Bucureşti , 2008
Lucian Oprea ,Principii ecologice în alimentaţia publică, , note de curs, Facultatea De Ştiinţa Şi
Ingineria Alimentelor, Galaţi, 2010
Victor Manole şi Mirela Stoian, Agromarketing Editura ASE, Bucureşti, 2003
Moştoflei, Constantin (coord.), Perspective ale securităţii şi apărării în Europa, Bucureşti,
Editura Universităţii Naţionale de apărare, 2009, p. 15.
Maria Vaschi, revista Piaţa Mirela Stoian, Ekomarketing, Biblioteca ASE, Suport de curs,
www.bioagro.ro
www.copa-cogeca.eu
www.fibl.org
http://www.madr.ro/pages/l52/Ordin_217_2007.html
http://www.realitatea.net/consumul-de-produse-ecologice-este-in-romania-sub-1prc--din-totalul-
alimentelor_318187.html, accesat Mai 2011
http://www.revista-piata.ro, 30.05.2013
www.traditiisibiu.ro, Ghid produse ecologice, pag. 6
6
ANEXA 1
AGRICULTURA ECOLOGICĂ ŞI AGRICULTURA INTENSIVĂ
2011
22 www.fibl.org
7
ANEXA 2
EVOLUŢIA SUPRAFEŢELOR CULTIVATE ECOLOGIC ÎN LUME
23 www.fibl.org
8
ANEXA 3
DEZVOLTAREA AGRICULTURII ECOLOGICE PE REGIUNI
ÎN PERIOADA 1999-2011*
24 www.fibl.org
9
ANEXA 4
SCHEMA DE ETICHETARE ECOLOGICĂ
SURSA: www.mmediu.ro – ETICHETA ECOLOGICĂ/SCHEMĂ ETICHETARE
10
11

Lucrare Licenta Agricultura Eco

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Lucrare Licenta Agricultura Eco

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Evoluţia şi perspectiva pieţei produselor agroalimentare ecologice în România

2 Etologia, bunastarea si protectia animalelor,2004, Ed.Mirton, Timişoara

3 Viorel Ion şi colaboratorii, 2005, Editura Alma Mater , Bucureşti

CAP. I. CONSIDERAŢII PRIVIND CONCEPTUL DE PRODUS AGROALIMENTAR

1.1. Agricultura ecologică-baza asigurării produselor agroalimentare ecologice

5 www.traditiisibiu.ro, Ghid produse ecologice, pag. 6

Totuşi, cunoştinţele ştiinţifice singure nu sunt de ajuns. Experienţa practică, înţelepciunea

1.1.1. Importanţa agriculturii ecologice

Agricultura ecologică, în condiţiile sporirii normelor de mediu, poate contribui la dezvăluirea a

Importanţa agriculturii ecologice în agricultura europeană

Importanţa agriculturii ecologice în agricultura românească

8 „Innovations Agronomique”, 2009, Université de la Méditerranée, Denis Lairon, pag. 281-289

1.1.2. Nivelul şi evoluţia agriculturii ecologice

Agricultura ecologică pe continente10:

CONTINENT SUPRAFAŢA PRODUCĂTORI PIEŢE DESFACERE

Datele colectate la nivelul anului 2011 ne arată că:

162 de țări au date privind agricultura ecologică ( în 2010: 160 de țări);

Distribuţia în procente a terenului cultivat organic în lume este următoarea:

1.1.3. Oportunităţi de dezvoltare a agriculturii ecologice în România

Dezvoltarea sectorului ecologic este dovedită în principal de creşterea numărului de producători

1.2. Evoluţia şi diversitatea abordării conceptului de produs agroalimentar ecologic

Existenţa numeroaselor concepte privitoare la denumirea agriculturii alternative au dus la unele

1.3. Importanţa produselor ecologice în alimentaţia omului

1.3.1 Comportamentul consumatorului de produse alimentare ecologice

Comportamentul de cumpărare şi consum alimentar, constituie totalitatea actelor decizionale

1.3.2 Securitate alimentară

Siguranţa alimentară - componentă a securităţii alimentare care este determinată obligatoriu de 3

1.4. Agricultura ecologică ca parte integrantă a sectorului agroalimentar cu potenţial de crestere

CAP. II. Piaţa produselor agroalimentare ecologice

2.1. Piaţa produselor agroalimentare ecologice în România

2.1.1. Caracteristicile pieţei produselor agroalimentare ecologice în România

• înfiinţarea de organizaţii non guvernamentale în domeniu (Bioterra - membru IFOAM,

2.1.2. Evoluţia pieţei produselor agroalimentare ecologice în România

În prezent, gama de produse ecologice realizate în România include în principal

2.1.3. Oferta de produse agroalimentare ecologice din România

2.1.3.1. Certificarea produselor agroalimentare ecologice

1. Prezentarea cererii pentru inspecţie şi certificare;

2.1.3.2. Etichetarea produselor agroalimentare ecologice

Eticheta ecologică se poate obţine în câţiva paşi:

1. Verificarea eligibilităţii produsului: produsul/serviciul trebuie să aparţină uneia din grupele de

2.1.3.3. Promovarea şi distribuţia produselor agroalimentare ecologice

2.1.3.4. Publicitatea produselor agroalimentare ecologice

2.1.4 Cererea de produse agroalimentare ecologice

2.2. Piaţa produselor agroalimentare ecologice la nivelul Uniunii Europei

2.2.1.Politica UE cu privire la produsele agroalimentare ecologice

Uniunea Europeană promovează o politică a diversităţii calitative a produselor agricole şi

2.2.2 Legislaţie referitoare la comerţul cu produse ecologice România –UE

Obiectivele, principiile şi normele aplicabile producţiei ecologice sunt cuprinse în legislaţia

2.4. Asigurarea şi controlul calităţii produselor agroalimentare ecologice

Importanţa calităţii în producerea alimentelor ecologice a fost subliniată şi în capitolele

3.1. Date generale

Numar de Ordine în Registrul Comerţului: F22/573/2010

3.1.1 Scurt istoric

3.1.2. Descrierea activităţii

Proiectul va fi amplasat în România, Regiunea Sud Muntenia, judetul Argeş în cadrul

 un praşitor (cultivator) – este destinat executării lucrărilor de prăşit pentru cultivaţia

3.2. Descrierea proiectului

Denumire Suprafata Suprafata Suprafata Suprafata Suprafata

Grau consum 19,65 20,00 16,90 14,80 19,65

Sursa: Memoriu justificativ, Ilie Dima PFA

3.2.2. Potenţial agricol

Pentru verificarea/încadrarea cheltuielilor eligibile din buget în limitele prevăzute în fişa

3.2.3 Piaţa de desfacere a produselor obţinute