SEMINAR - 14

Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei II

OBSTRUCŢIONAREA JUSTIŢIEI (art. 271 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: persoana care, fiind avertizată asupra consecinţelor faptei sale:
a) împiedică, fără drept, organul de urmărire sau instanţa să efectueze, în condiţiile legii,
un act procedural
b) refuză să pună la dispoziţia organului de urmărire penală, instanţei sau judecătorului
sindic, în tot sau în parte, datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile deţinute, care i-
au fost solicitate în mod explicit, în condiţiile legii, în vederea soluţionării unei
cauze…(alin 1)
Cauză de neaplicare: dispoziţiile alin (1) nu se aplică în cazul persoanei urmărite sau
judecate pentru infracţiunea care formează obiectul procesului penal…(alin 2)

Obiect juridic: este unul complex şi constă în relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei,
activitate care solicită cooperare din partea celor vizaţi.
Obiect material: în varianta alin (1) lit. a) – nu are. În varianta alin (1) lit. b) – obiect material
poate fi constituit din înscrisurile, datele (inclusiv în format electronic) sau bunurile, pe care
făptuitorul refuză să le pună la dispoziţia organului de urmărire penală, instanţei sau
judecătorului sindic, la solicitarea expresă a acestora.
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal.
Excepţia este dată de art. 271 alin (2), care prevede că subiect activ nu poate fi persoana
urmărită sau judecată pentru infracţiunea care formează obiectul procesului penal (adică
suspectul sau inculpatul) – deoarece se reţine privilegiul contra auto-incriminării.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale: coautorat, instigare şi complicitate.
Subiect pasiv: este statul, ca titular al dreptului de a înfăptui justiţia.

LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material

Constă în fapte alternative ale făptuitorului de a:

 împiedica, fără drept, organul de urmărire penală sau instanţa să efectueze, în
condiţiile legii, un act procedural
 de a refuza să pună la dispoziţia organului de urmărire penală, instanţei sau
judecătorului sindic, în tot sau în parte, datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile
deţinute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în condiţiile legii, în vederea
soluţionării unei cauze
Împiedicarea efectuării unui act procedural presupune oprirea, interzicerea efectuării actului,
având ca efect neîndeplinirea acestuia de către organele judiciare sau instanţa de judecată.

1
Un astfel de act procedural poate fi:
 audierea martorilor,
 audierea persoanei vătămate,
 efectuarea confruntării,
 identificarea de obiecte şi înscrisuri,
 identificarea persoanelor,
 interceptarea convorbirilor sau comunicărilor,
 accesul la un sistem informatic,
 supravegherea audio, video sau prin fotografiere,
 localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice,
 obţinerea listei convorbirilor telefonice,
 reţinerea, predarea sau percheziţionarea trimiterilor poştale,
 obţinerea datelor financiare,
 livrarea supravegheată,
 percheziţia domiciliară
 percheziţia informatică,
 efectuarea unei expertize,
 efectuarea unei cercetări la faţa locului sau a unei reconstituiri.
Pentru existenţa infracţiunii, în această variantă de comitere, trebuie ca împiedicarea să se
realizeze fără drept.
Exemplu: nu va constitui infracţiunea de obstrucţionarea justiţiei refuzul Parlamentului de a
aviza începerea urmăririi penale împotriva unui deputat sau senator, deoarece, potrivit legii,
are acest drept).
Refuzul de a pune la dispoziţie datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile deţinute
presupune acţiunea sau inacţiunea făptuitorului care nu dă curs cererii explicite a organelor
de urmărire penală, instanţei sau judecătorului sindic, fie printr-o atitudine activă de
respingere, de neacceptare a cererii, fie printr-o acţiune pasivă, de refuz al cooperării.
Esenţială este existenţa unei cereri explicite formulate de organul de urmărire penală, de
instanţă sau de judecătorul sindic.
Constituie infracţiune şi acceptarea doar parţială a cererii (ex. făptuitorul pune a dispoziţia
instanţei numai o parte a documentelor solicitate).
Refuzul trebuie să privească numai acele date, informaţii, înscrisuri sau bunuri care sunt
necesare soluţionării unei cauze. Pe de altă parte, aprecierea utilităţii acestora pentru cauza
penală se face doar de către organul de urmărire penală, instanţa de judecată sau
judecătorul sindic, iar nu de către persoana căreia aceste informaţii i-au fost solicitate.
!!! Foarte importantă este existenţa avertizării prealabile a persoanei cu privire la
consecinţele faptei sale făcută de către organul de urmărire penală, instanţa de judecată
sau judecătorul sindic.
Persoana trebuie avertizată că, prin împiedicarea efectuării actului procedural sau prin
refuzul de cooperare, va săvârşi infracţiunea de obstrucţionare a justiţiei.
Infracţiunea este susceptibilă a se realiza, de principiu, în cursul procesului penal, însă nu
este exclusă apariţia acesteia nici în cursul altor proceduri judiciare, însă cu condiţia ca
împiedicarea să se refere la un act procedural al instanţei de judecată.
Exemplu: un protest paşnic al mai multor persoane care formează un cordon uman şi
împiedică pătrunderea judecătorilor în clădirea instanţei, în scopul de a împiedica
desfăşurarea unui proces privind un conflict de muncă, întruneşte condiţiile existenţei
infracţiunii de obstrucţionarea justiţiei.

2
b) Urmarea imediată: constă într-o stare de pericol pentru desfăşurarea normală şi legală a
activităţii de înfăptuire a justiţiei.
c) Raportul de cauzalitate: între inacţiunea făptuitorului şi urmarea imediată există o
legătură de cauzalitate, care rezultă din materialitatea faptei.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de obstrucţionarea justiţiei se comite cu intenţie directă sau indirectă. Prin
săvârşirea faptei, autorul urmăreşte sau acceptă faptul că, prin activitatea sa, se va periclita
înfăptuirea actului de justiţie.
Nu prezintă importanţă mobilul sau scopul în care a fost comisă infracţiunea.

FORME
Actele de pregătire şi tentativa, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul executării oricăreia dintre acţiunile specifice

3
 INFLUENŢAREA DECLARAŢIILOR (art. 272 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de
calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant,
săvârşită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele
de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii
mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură
judiciară…
Dacă actul de intimidare sau corupere constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile
concursului de infracţiuni (alin 1)
Cauză justificativă: nu constituie infracţiune înţelegerea patrimonială dintre infractor şi
persoana vătămată, intervenită în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în
mişcare la plângerea prealabilă sau pentru care intervine împăcarea…(alin 2)

Obiect juridic: - special - constă în relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei, prin
garantarea accesului liber la justiţie, la protejarea libertăţii oricărei persoane care se
adresează justiţiei, de a da declaraţii ori de a înfăţişa probe.
Obiect material: nu are. Banii sau alte foloase oferite în cadrul acţiunii de corupere constituie
mijloace folosite, şi nu obiect material al infracţiunii.
În cazul constrângerii fizice, se va reţine regula concursului de infracţiuni şi, astfel, corpul
victimei este obiect material doar pentru infracţiunea care se reţine în cauză (ex. loviri şi alte
violenţe, vătămare corporală etc.)
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale: coautorat, instigare şi complicitate.
În practică, sunt situaţii în care fapta este comisă de o persoană care este parte în cauza ce
urmează a fi soluţionată. După cum s-a menţionat şi la infracţiunile de nedenunţare,
favorizarea făptuitorului sau tăinuire, autorul faptei nu poate fi participant la infracţiunile
subsecvente.
Exemplu: autorul unei infracţiuni de omor nu poate deveni instigator la o infracţiune de
nedenunţare, dacă determină o altă persoană să nu încunoştinţeze autorităţile despre
infracţiunea săvârşită. Dacă, în schimb, acţiunea de determinare se realizează prin corupere,
constrângere sau altă faptă cu efect vădit intimidant, acesta va săvârşi infracţiunea de
influenţarea declaraţiilor.
!!! Cel care a determinat pe altul să încerce să determine o persoană să săvârşească
infracţiunile de nedenunţare, favorizarea făptuitorului ori mărturie mincinoasă va fi instigator
la infracţiunea de la art. 272 C.pen.
Dacă cel care influenţează declaraţiile prin constrângere sau corupere este un organ de
cercetare penală, procuror sau judecător, iar activitatea se desfăşoară asupra suspectului
sau inculpatului într-o cauză penală, atunci nu se va reţine infracţiunea de influenţarea
declaraţiilor, ci infracţiunea de cercetare abuzivă.
Subiect pasiv: este statul, ca titular al dreptului de a înfăptui justiţia.
În secundar, se poate aduce atingere şi persoanei constrânse sau asupra căreia se exercită
o altă faptă cu efect vădit intimidant.
Nu are relevanţă calitatea subiectului pasiv secundar: persoană vătămată, martor, expert,
interpret.
4
LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material

Se realizează printr-o acţiune a făptuitorului care încearcă să determine sau determină o

persoană, prin constrângere sau corupere ori prin altă faptă cu efect intimidant:
 să nu sesizeze organele de urmărire penală,
 să nu dea declaraţii,
 să îşi retragă declaraţiile,
 să dea declaraţii mincinoase ori
 să nu prezinte probe
într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară.
Încercarea de a determina presupune încercarea de a convinge o persoană să
acţioneze într-un anumit fel ori să rămână în pasivitate. Determinarea presupune că
acţiunea făptuitorului a reuşit să trezească ecou în mintea persoanei determinate,
care a luat hotărârea să îndeplinească cerinţele făptuitorului.
Infracţiunea subzistă atât în situaţia în care rezultatul (influenţarea declaraţiilor) nu s-a
produs – fiind vorba în realitate de o tentativă de instigare la comiterea infracţiunilor
de nedenunţare, favorizarea făptuitorului ori mărturie mincinoasă – cât şi atunci când
persoana a fost influenţată şi determinată să nu sesizeze organele de urmărire penală
etc.
Exemplu: există infracţiunea de la art. 272 C.pen atunci când făptuitorul a cerut
martorului să facă declaraţii neadevărate în faţa organelor judiciare, dar acesta a spus
adevărul.
!!! Nu are relevanţă dacă declaraţiile urmau să fie făcute în favoarea sau defavoarea
unei părţi.
!!! Pentru existenţa infracţiunii este necesară îndeplinirea mai multor cerinţe
esenţiale:
1) Determinarea sau încercarea de determinare trebuie să fie comisă prin corupere,
constrângere sau altă faptă cu efect vădit intimidant
Coruperea presupune oferirea sau promisiunea de bani sau alte foloase pentru a
determina comiterea faptei, neavând importanţă dacă promisiunea a fost acceptată
sau respinsă.
Prin constrângere se înţelege atât constrângerea fizică (acte materiale de violenţă
asupra subiectului pasiv secundar), cât şi constrângerea morală (ameninţare, şantaj
etc.), ambele fiind de natură să inspire temere, iar acesta nu mai are deplina libertate
psihică.
Activitatea de determinare poate avea loc şi prin intermediul altei fapte cu efect vădit
intimidant. Fapta poate să nu constituie infracţiune (poate fi chiar licită), dar în acelaşi
timp trebuie să fie în măsură să creeze o presiune asupra subiectului pasiv secundar,
pentru a lua în considerare solicitarea făptuitorului.
Exemplu: făptuitorul, patron al firmei la care lucrează martorul, îl concediază pe
acesta (acţiune posibil licită), după care îi promite acestuia reangajarea dacă dă
declaraţiile în sensul celor dorite de el.
5
Dacă activitatea de corupere sau constrângere realizează elementele constitutive ale
unei alte infracţiuni, se vor aplica regulile privind concursul de infracţiuni.
!!! Alte modalităţi, precum rugămintea, îndemnul sau sugestia făcute în scopul
influenţării declaraţiilor nu conduc la subzistenţa infracţiunii de la art. 272. În aceste
situaţii, după caz, ne putem afla în condiţiile unei instigări la infracţiunile de
nedenunţare, favorizarea făptuitorului, mărturie mincinoasă ori sustragerea sau
distrugerea de probe sau înscrisuri, în funcţie de calitatea făptuitorului şi de existenţa
condiţiilor constitutive ale respectivelor infracţiuni.
!!! Dacă încercarea de determinare (din textul legal) nu este izbutită, nu se reţine
infracţiunea.
2) Determinarea se poate desfăşura atât asupra subiectului pasiv secundar, cât şi a
membrilor de familie ai acestuia
Prin membru de familie se înţelege o persoană dintre cele menţionate de art. 177
C.pen.
3) Conţinutul determinării
Încercarea de determinare/determinarea vizează atât omisiunea sesizării organelor de
urmărire penală, cât şi împiedicarea dării ori retragerea declaraţiilor sau darea de
declaraţii mincinoase, precum şi omisiunea prezentării probelor într-o cauză penală,
civilă sau în orice procedură judiciară.

b) Urmarea imediată: constă într-o stare de pericol pentru desfăşurarea normală şi legală a
activităţii de înfăptuire a justiţiei.
c) Raportul de cauzalitate: între inacţiunea făptuitorului şi urmarea imediată există o
legătură de cauzalitate, care rezultă din materialitatea faptei.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de influenţarea declaraţiilor se comite cu intenţie directă, calificată prin scop
(determinarea unei persoane să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea
declaraţii, să retragă declaraţii sau să dea declaraţii mincinoase etc.).
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca făptuitorul să fi prevăzut că prin fapta sa pune în
pericol înfăptuirea justiţiei şi să fi urmărit acest scop.

FORME
Actele de pregătire şi tentativa, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care s-a realizat activitatea de încercare, prin
corupere sau constrângere sau altă activitate cu efect intimidant, de realizare a acţiunilor sau
inacţiunilor prevăzute în textul legal.

CAUZE JUSTIFICATIVE
Potrivit art. 272 alin (2), nu constituie infracţiune înţelegerea patrimonială dintre infractor şi
persoana vătămată, atunci când aceasta are loc în cauzele pentru care acţiunea penală se
pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

6
 MĂRTURIA MINCINOASĂ (art. 273 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în
care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu
faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat (alin 1)
Varianta agravată: mărturia mincinoasă săvârşită:
a) de un martor cu identitate protejată sau aflat în Programul de protecţie a martorilor;
b) de un investigator sub acoperire;
c) de o persoană care întocmeşte un raport de expertiză ori de un interpret
d) în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori
închisoarea de 10 ani sau mai mare…(alin 2)
Cauză de nepedepsire: autorul nu se pedepseşte dacă îşi retrage mărturia, în cauzele
penale înainte de reţinere, arestare sau punerea în mişcare a acţiunii penale ori în alte cauze
înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluţie, ca urmare a mărturiei
mincinoase…(alin 3)

Obiect juridic: - special - constă în relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei, prin
alterarea adevărului tocmai de către cei care ar trebui să contribuie esenţial la aflarea lui
(martori, experţi, interpreţi, investigatori sub acoperire etc.).
Există şi obiect juridic secundar, constând în relaţiile sociale privitoare la anumite atribute ale
persoanei (demnitate, libertate) sau de ordin patrimonial.
Obiect material: nu are.
Subiect activ: este calificat. Acesta nu poate fi decât cel care are calitatea de martor, martor
cu identitate protejată sau aflat în programul de protecţie a martorilor, investigator sub
acoperire, expert sau interpret.
Potrivit legii, martorul este persoana care, având cunoştinţă despre anumite fapte, date sau
împrejurări care constituie probă într-un proces judiciar, este chemată pentru a fi ascultată.
!!! Nu dobândesc calitatea de martor persoanele care sunt părţi în proces şi nici subiecţii
procesuali principali (art. 115 alin 1 C.pr.pen). Legiuitorul a apreciat că nu se găseşte
justificarea cumulării acestor calităţi.
Poate fi ascultat în calitate de martor şi minorul. În acest caz, şi acesta poate fi autor la
infracţiunii de mărturie mincinoasă, însă doar atunci când, potrivit legii, poate răspunde
penal.
Martorul cu identitatea protejată este, conform art. 125 C.pr.pen, martorul ameninţat, faţă de
care statul a luat măsuri de protecţie, atunci când există suspiciuni rezonabile că viaţa,
integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea acestuia ori a membrilor săi de
familie ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează autorităţilor
judiciare. Acesta primeşte un pseudonim, cu care va semna declaraţiile.
Martorul aflat în Programul de protecţie a martorilor este supus reglementărilor legislaţiei
subsecvente (Legea nr. 682/2002). Martorul protejat este martorul, membrii familiei sale şi
persoanele apropiate acestuia incluse în Program.
Investigatorul sub acoperire este, conform art. 148 CPP, lucrătorul operativ din cadrul poliţiei
judiciare. În anumite condiţii sau situaţii (infracţiuni contra securităţii naţionale), investigatorii
sub acoperire pot fi şi lucrători ai serviciilor de informaţii. Autorizarea utilizării acestor
investigatori este dată de procuror (în condiţiile art. 148 alin 1 CPP).

7
Expertul este un specialist într-un anumit domeniu de activitate, calitate în care este solicitat
într-o cauză civilă, penală, administrativă, spre a contribui prin cunoştinţele sale pentru
lămurirea anumitor aspecte ce ţin de cauza supusă judecăţii sau urmăririi penale.
Subiect al infracţiunii poate fi atât expertul numit de organul de urmărire penală sau de
instanţa de judecată, cât şi persoana care efectuează o expertiză în cadrul unui serviciu
medico-legal, laborator de expertiză criminalistică sau orice institut de specialitate către care
s-a adresat organul judiciar pentru efectuarea expertizei.
Interpretul este, conform art. 105 CPP, persoana chemată sau numită de organele abilitate
pentru a asigura comunicarea dintre participanţi.
Participaţia penală este posibilă sub forma instigării şi complicităţii. Pentru instigatori sau
complici nu se cere o calitate specială.
Subiect pasiv: este statul, ca titular al dreptului de a înfăptui justiţia.

LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material

Se realizează prin două modalităţi alternative: fie se fac afirmaţii mincinoase, fie nu se spune
tot ce se ştie asupra împrejurărilor esenţiale într-o cauză în care se ascultă martori, fiind
vorba despre manifestări de natură a induce în eroare a organelor judiciare.
Prin cauză în care se ascultă martori se înţelege orice cauză penală, civilă sau price altă
procedură.
Cauză penală presupune un proces penal ce se desfăşoară în faţa organelor de urmărire
penală (poliţie, parchet) sau a instanţelor de judecată.
Cauza civilă are înţelesul restrâns de proces civil ce are loc în faţa instanţelor judecătoreşti
civile.
Prin orice altă procedură în care se ascultă martori se înţelege alte cauze decât cele penale
sau civile. Ex. cauze administrative, disciplinare etc.
Acţiunea de a face afirmaţii mincinoase înseamnă a face relatări nesincere, nereale sau în
neconcordanţă cu ceea ce ştie în realitate martorul. Infracţiunea nu subzistă în situaţia în
care martorul redă sincer şi corect (din punctul lui de vedere) împrejurările asupra cărora
este consultat (întrebat), însă dă acestora o semnificaţie eronată, întrucât sarcina aprecierii
probelor revine organelor abilitate de lege.
Dacă prin afirmaţiile mincinoase martorul urmăreşte să evite tragerea sa la răspundere
penală, fapta sa nu mai constituie infracţiune – potrivit art. 118 CPP, acesta are dreptul de a
nu se autoacuza.
A nu spune tot ce ştie înseamnă a trece sub tăcere, a omite din relatare, a ascunde, în tot
sau în parte, ceea ce ştie în realitate martorul.
!!! Tăcerea trebuie să privească ceva ce martorul ştia, nu ceva ce acesta ar fi trebuit să
cunoască.
Are relevanţă penală numai acea omisiune care este de natură să inducă în eroare organul
judiciar. Refuzul de a depune mărturie nu echivalează cu omisiunea cerută de existenţa
infracţiunii de mărturie mincinoasă.
!!! Nici refuzul explicit al unei persoane care a acceptat să depună mărturie de a răspunde la
anumite întrebări NU are semnificaţia penală a art. 273 C.pen (întrucât nu este de natură să
inducă în eroare) – o opinie. Acest refuz poate, însă, să constituie elementul material al
infracţiunii de obstrucţionarea justiţiei, dacă persoana este avertizată cu privire la
consecinţele atitudinii sale.

8
Afirmaţiile mincinoase sau omisiunile martorului trebuie să se refere la împrejurări esenţiale.
Prin împrejurări esenţiale trebuie să se înţeleagă acele situaţii şi împrejurări la care se referă
obiectul principal al cauzei, şi nu aspecte adiacente care nu au legătură directă ori nu sunt
relevante în speţă.
Pot fi considerate împrejurări esenţiale: elementele constitutive ale infracţiunilor,
circumstanţele atenuante sau agravante într-un proces penal, temeiurile de fapt într-un
proces de divorţ, faptele probatorii care pot servi la soluţionarea cauzelor etc.
!!! Mărturia mincinoasă care se referă la aspectele neesenţiale ale cauzei nu constituie
infracţiune.
Pentru realizarea elementului material al infracţiunii, este necesar ca martorul să fi fost
întrebat de către organul abilitat, de către părţi ori de către subiecţii procesuali principali
privind împrejurările esenţiale.
!!! Atunci când fapta s-a comis atât prin afirmaţii mincinoase, cât şi prin omisiuni, se va reţine
o singură infracţiune de mărturie mincinoasă.
!!! Simpla contradicţie între ceea ce relatează martorul şi ceea ce s-a întâmplat în realitate nu
este o dovadă că afirmaţiile acestuia au un caracter mincinos, deoarece, uneori, realitatea
este percepută în mod diferit ori deformat, în sensul că se pot uita aspecte care sunt
esenţiale.
În varianta agravată de la art. 273 alin (2), mărturia mincinoasă se săvârşeşte în aceleaşi
condiţii ca în varianta tip, însă cu anumite particularităţi specifice activităţii desfăşurate de
expert, interpret ori investigatorul sub acoperire.

b) Urmarea imediată: constă într-o stare de pericol pentru desfăşurarea normală şi legală a
activităţii de înfăptuire a justiţiei, întrucât se poate ajunge la pronunţarea unor soluţii
netemeinice şi nelegale prin săvârşirea faptei.
Pentru existenţa faptei este suficient ca afirmaţiile neadevărate să privească împrejurări
esenţiale pentru cauză, fără a fi nevoie ca acele afirmaţii să fi fost de natură a schimba
soluţia procesului.
c) Raportul de cauzalitate: între inacţiunea făptuitorului şi urmarea imediată există o
legătură de cauzalitate, care rezultă din materialitatea faptei.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de mărturie mincinoasă se comite cu intenţie directă sau indirectă. Martorul îşi
dă seama de semnificaţia împrejurărilor şi a situaţiilor pe care trebuie să le explice şi, cu
bună ştiinţă, le denaturează, urmărind sau acceptând un act de injustiţie.
Organele judiciare trebuie să analizeze cu mare grijă şi răspundere afirmaţiile martorului
(expertului, investigatorului, interpretului), întrucât neconcordanţa depoziţiilor acestora cu
realitatea îşi poate găsi explicaţia nu în reaua-credinţă, ci în anumite erori de percepţie sau
de memorie.

FORME
Actele de pregătire şi tentativa, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care s-a realizat una dintre modalităţile
alternative prevăzute în textul incriminator.
În cazul martorului, infracţiunea se consumă în momentul în care acesta a semnat declaraţia
sau audierea sa s-a terminat.
9
În cazul expertului, infracţiunea se consumă nu în momentul efectuării expertizei şi semnării
acesteia, ci în momentul depunerii documentaţiei la organul judiciar.

CAUZĂ DE NEPEDEPSIRE
Potrivit art. 273 alin (3), autorul nu se pedepseşte dacă îşi retrage mărturia în cauzele penale
înainte de reţinere, arestare sau punerea în mişcare a acţiunii penale ori în alte cauze înainte
de pronunţarea unei hotărâri.
Dacă, însă, se pune în mişcare acţiunea penală împotriva făptuitorului pentru săvârşirea
infracţiunii de mărturie mincinoasă, nu mai operează cauza de nepedepsire, chiar dacă
retragerea mărturiei s-a făcut mai înainte de a se da o hotărâre sau o soluţie în cauza în care
această mărturie a fost făcută.

10
 SUSTRAGEREA SAU DISTRUGEREA DE PROBE ORI DE ÎNSCRISURI (art. 275 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: sustragerea, distrugerea, reţinerea, ascunderea ori alterarea de mijloace
materiale de probă sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevărului într-o
procedură judiciară (alin 1)
Variantă asimilată: …împiedicarea, în orice mod, ca un înscris necesar soluţionării unei
cauze, emis de către un organ judiciar sau adresat acestuia, să ajungă la destinatar…(alin 2)

Obiect juridic: - special - constă în relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei, care
implică respectarea tuturor măsurilor referitoare la securitatea şi integritatea mijloacelor
materiale de probă sau a înscrisurilor.
Există şi obiect juridic secundar, constând în relaţiile sociale privitoare la anumite atribute ale
persoanei (demnitate, libertate) sau de ordin patrimonial.
Obiect material: este constituit din mijloacele materiale de probă şi înscrisurile necesare
aflării adevărului.
Mijloacele de probă sunt obiectele care conţin sau poartă o urmă a faptei săvârşite sau care
pot servi la aflarea adevărului, precum şi obiectele care reprezintă mijloace de săvârşire a
infracţiunii ori obiectele care sunt produsul acesteia.
În sens larg, prin înscris se înţelege orice act scris, inclusiv formele scrise în care se
consemnează şi celelalte mijloace de probă (declaraţiile părţilor sau subiecţilor procesuali
principali, rapoartele de expertiză etc.).
În sens restrâns, prin înscris se înţelege numai actul prin care, prin conţinutul său, contribuie
la aflarea adevărului în cauză, fără să reprezinte forma scrisă de exprimare a celorlalte
mijloace de probă (chitanţe, corespondenţă, registre, acte sub semnătură privată sau
emanând de la diverse instituţii).
În cazul variantei asimilate, obiectul material al infracţiunii îl constituie înscrisurile emise de
un organ de urmărire penală, de o instanţă de judecată sau de un alt organ de jurisdicţie, ca
şi înscrisurile adresate unuia dintre aceste organe. Inclusiv copiile acestora.
Obiect material al infracţiunii este numai un înscris necesar soluţionării unei cauze (ex. actul
prin care s-a decis măsura arestării preventive sau luarea unor măsuri de siguranţă), nu şi
orice alt înscris folosit de organele judiciare.
Atunci când distrugerea, alterarea sau ascunderea de înscrisuri se referă al un înscris în care
sunt stabilite drepturi ale statului român, dacă prin aceasta sunt puse în pericol sau vătămate
interesele de stat, vor fi incidente prevederile art. 406 C.pen (compromiterea unor interese de
stat).
Subiect activ: poate fi orice persoană responsabilă penal.
Atunci când fapta este săvârşită de o persoană cu atribuţii de organ de urmărire penală sau
de o altă persoană cu atribuţii de jurisdicţie sau funcţionar, iar fapta este săvârşită în
exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe lângă infracţiunea de la art. 275 C.pen se va reţine şi o
infracţiune de abuz în serviciu (art. 297 C.pen).
În principiu, nu poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de sustragere sau
distrugere de înscrisuri autorul infracţiunii care a declanşat procedura judiciară în contextul
căreia acesta sustrage sau distruge mijloace materiale de probă sau înscrisuri.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale: coautorat, instigare şi complicitate
Subiect pasiv: este statul, ca titular al dreptului de a înfăptui justiţia.
11
Putem întâlni şi subiect pasiv secundar – o persoană fizică sau juridică ale cărei interese
sunt lezate prin activitatea făptuitorului, în sensul că, în lipsa mijloacelor de probă sau a
înscrisurilor, este posibil să apară soluţii neconforme cu realitatea juridică ori de fapt.

LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material

Constă în sustragerea, distrugerea, reţinerea, alterarea sau ascunderea de mijloace

materiale de probă sau de înscrisuri.
În varianta asimilată, elementul material constă în acţiunea de împiedicare, în orice mod, ca
un înscris necesar soluţionării unei cauze, emis de un organ judiciar sau adresat acestuia, să
ajungă la destinatar.
Sustragerea presupune însuşirea, prin fraudă sau viclenie, de mijloace materiale de probă
sau înscrisuri, scoţându-le din sfera de dispoziţie a organelor judiciare sau împiedicând în
acest fel ca acestea să mai ajungă în sfera de dispoziţie a acestor organe.
Distrugerea probei presupune nimicirea fizică a acesteia, care poate fi totală sau parţială, în
acest caz mijlocul material de probă sau înscrisul fiind inapt a mai fi folosit conform scopului
pentru care a fost realizat/creat/întocmit, nemaiputând să servească drept instrument
probator. Distrugerea poate fi realizată prin ardere, rupere, dizolvare, topire, tocare, ştergere
etc. Dacă mijlocul de probă sau înscrisul este alterat, se poate reţine şi infracţiunea de fals.
Exemplu: inculpatul, adjunct al şefului unei secţii de poliţie, a preluat de la subordonaţii săi,
ce au încheiat acte de constatare ale unui accident rutier, procesele-verbale şi flacoanele de
probe biologice recoltate în vederea analizelor, cerându-le acestora să întocmească un alt
proces-verbal mai favorabil celor răspunzători de producerea accidentului. Probele biologice
şi procesele-verbale iniţiale au rămas la inculpat, care le-a distrus.
Reţinerea mijlocului material de probă sau înscrisului presupune oprirea, neremiterea,
neexpedierea acestora, nepunerea lor în locurile stabilite, ceea ce împiedică ajungerea
acestora la organul judiciar abilitat să soluţioneze o cauză. Reţinerea se poate realiza prin
acţiune sau inacţiune.
Ascunderea presupune punerea, aşezarea mijlocului material de probă sau înscrisului într-un
loc unde nu poate fi găsit de organele judiciare.
Exemplu: ascunderea testamentului care stabileşte alt succesor decât cel care a deschis
acţiunea succesiunii legale, aruncarea într-un puţ de apă a cuţitului cu care a fost ucisă o
persoană, transferarea datelor informatice privind operaţiunile contabile ale unei firme din
sistemul informatic iniţial pe un mijloc de stocare, ascuns şi acesta ulterior de către făptuitor.
Alterarea presupune o atingere adusă stării fizice a mijlocului material de probă sau
înscrisului, în aşa fel încât acesta îşi pierde proprietăţile probatorii iniţiale şi, deşi există, nu
mai poate fi de folos în stabilirea adevărului într-o cauză.
Exemplu: fiind suspectat de comiterea omorului, făptuitorul spală hainele care conţineau pete
de sânge aparţinând victimei.
Dacă mijlocul de probă sau înscrisul nu este susceptibil de a conduce la aflarea adevărului
într-o procedură judiciară, nu se poate reţine infracţiunea de la art. 275 C.pen, ci, eventual,
vor fi incidente prevederile art. 228 alin (3) – furtul unor înscrisuri, art. 253 – distrugerea, art.
259 – sustragerea sau distrugerea de înscrisuri.
Împiedicarea, în orice mod, a unui înscris să ajungă la destinaţie constă în orice acte care fac
ca înscrisul să nu ajungă la destinatar. Nu este relevant dacă respectivul înscris este emis de
autorităţile judiciare (organ de urmărire penală, instanţă de judecată etc.), de un alt organ de
stat sau de o persoană fizică sau juridică particulară, atât timp cât acesta se adresează
autorităţilor judiciare.
12
Împiedicarea poate să îmbrace diverse forme: scrierea intenţionat greşită a adresei pe plicul
expediţiei, interceptarea înscrisului pe traseu, sustragerea de la registratura organului
destinatar etc.

b) Urmarea imediată: constă într-o stare de pericol pentru desfăşurarea normală şi legală a
activităţii de înfăptuire a justiţiei, întrucât se poate ajunge la pronunţarea unor soluţii
netemeinice şi nelegale prin săvârşirea faptei.
c) Raportul de cauzalitate: între inacţiunea făptuitorului şi urmarea imediată există o
legătură de cauzalitate, care rezultă din materialitatea faptei.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri se comite cu intenţie
directă calificată prin scop – în varianta tip.
În varianta asimilată, autorul acţionează cu intenţie directă sau indirectă, după cum acesta
urmăreşti sau doar acceptă producerea rezultatului.

FORME
Actele de pregătire şi tentativa, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care s-a realizat sustragerea, distrugerea,
reţinerea, ascunderea sau alterarea de mijloace materiale de probă sau de înscrisuri ori când
a avut loc împiedicarea ca un înscris să ajungă la organul judiciar.

13