Sunteți pe pagina 1din 4

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI

MEDICINĂ VETERINARĂ „ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ

SPECIALIZAREA: Management și audit în agricultură

FINANȚARE ȘI CREDITARE ÎN
AGRICULTURĂ

ÎNDRUMĂTOR:
ȘEF LUCRĂRI. DR. DONOSĂ DAN
STUDENT:
BUTACU MARIAN

2020
Costul de oportunitate poate fi explicat în mod adecvat cu ajutorul frontierei
posibilităților de producție. Acest instrument pun în evidență combinațiile posibile de
producție a ouă bunuri (într-un orizont scurt de timp) obținute prin utilizarea integrală și
eficientă a resurselor economice disponibile.
Costul de oportunitate reprezintă cea mai bună alternativă la care se renunță atunci când s-a
luat decizia de a folosi resurse limitate pentru a produce sau procura un anumit bun economic.
Dacă resursele ar fi nelimitate ar însemna că: costul de oportunitate ar fi zero. Raționalitatea
economică presupune ca mijloacele limitate să fie în așa fel utilizate încât satisfacția obținută
să fie maximă. Principiul raționalității se poate formula:
a) sub forma MAXIMULUI = realizarea cu mijloacele date a celor mai bune rezultate
posibile;
b) sub forma MINIMULUI = obținerea rezultatelor dorit cu cele mai mici cheltuieli de
resurse;
Risipa înseamnă un consum prea mare de resurse pentru satisfacerea unei nevoi:
 când se produce ce nu se cere;
 când se produce mai mult decât se cere;
 când se produce de proastă calitate;
 când se produce cu consumuri de resurse mai mari decât permite tehnologia;
 când activitatea poluează mediul.
Costul de oportunitate reprezintă valoarea celei mai bune dintre șansele sacrificate,
la care se renunță atunci când se face o alegere oarecare. Cu alte cuvinte, el măsoară cea
mai mare pierdere dintre variantele sacrificate, considerându-se că alegerea făcută
constituie „câștigul”. Este valoarea sacrificiilor alegerilor efective, în condițiile resurselor
date. Costul de oportunitate al unui bun este dat de ceea ce se sacrifică pentru a obține
acest bun. Alegerile sau deciziile au un anumit cost, deoarece atunci când se ia o anumită
decizie și se optează în favoarea unei opțiuni, sunt sacrificate celelalte.

Prețul de oportunitate exprimă evaluarea cantității de bunuri care nu vor putea fi produse,
deoarece s-a luat decizia de a produce un alt bun. Luarea în calcul a costului de
oportunitate îi permite întreprinzătorului să se orienteze spre afacerea care îi aduce cel mai
mare profit. Totodată, acest cost permite determinarea limitei pâna la care ar fi rentabilă
sporirea volumului producției, sau modernizarea întreprinderii. Chiar dacă banii cheltuiți
în altă afacere ar putea aduce câștiguri mai mari, întreprinzatorul nu va purcede la
modernizarea întreprinderii sau la extinderea producției pe acea temelie.
Orice activitate are un cost de oportunitate. Acest concept are un conținut mai cuprinzător
decât cel de cost din exprimarea curentă, obișnuită. El nu se limitează la simplă cheltuiala
bănească, ci desemnează o estimare subiectivă a oportunităților sacrificate, care pot
însemna mai mult decât banii cheltuiți.
Costul de oportunitate al capitalului reprezintă rată rentabilității ce poate fi obtinuță
de un capital dacă acesta este destinat altor utilizări cu același risc. Costul de oportunitate al
capitalului poate fi rata rentabilității pe care investitorii o pot obține pe piețele financiare.
Costul capitalului este rata de recuperare care trebuie utilizată la alocarea resurselor de
capital. Altfel spus, costul capitalului reprezintă costul necesar pentru obținerea tuturor
bunurilor firmei (achiziții de teren, clădiri, echipamente întrebuințate în producția de bunuri
sau prestare de servicii). Costurile de capital nu se limitează doar la construirea unor clădiri
sau afaceri; spre exemplu achiziționarea unei mașini care va duce la creșterea producției și
implicit profit, poate dura ani de zile și este un cost de capital. O companie trebuie să-și
organizeze resursele și să selecteze proiectele cu scopul de a obține venituri care să acopere
cel puțin costul capitalului.
Costul capitalului este alcătuit din:
 Costul capitalului propriu (dividende, dobânzi) - în general, costul capitalului
propriu este mai mare decât costul capitalului de împrumut, iar riscul pe care-l implică
este și el mai mare. Costul capitalului reprezintă rata minimă de rentabilitate pe care o
companie ar trebui să o realizeze pentru a atrage investițiile acționarilor.
 Costul capitalului imprumutat - sursele proprii de finanțare se pot dovedi
insuficiente pentru acoperirea nevoilor globale ale întreprinderii, astfel se recurge la
alte mijloace de finanțare precum: împrumuturi bancare pe termen lung sau scurt,
emisiunea de obligațiuni, credite-furnizori. La baza determinării costului capitalului
împrumutat stau două metode:
-metoda exogenă (prin negocierea cu potențiali finanțatori, în baza ratelor dobânzilor
de pe piață practicate la credite cu un risc similar riscului, în baza ratelor dobânzii
efectiv bonificate de către întreprinderile din ramura dată)
-metoda endogenă (costul capitalului împrumutat poate fi estimat prin metoda
randamentului la scadență)
 Costul capitalului total se calculează ca medie ponderată a fiecărei surse de capital;
costul total al resurselor utilizate pentru finanțarea unei întreprinderi. Obiectivul unei
companii este de a restrânge investițiile la acele active care produc o rentabilitate mai
mare decât costul capitalului întrebuințat pentru a finanța acele investiții.