Drept. Curs 1.

Drept constitutional
Drept Civil
Drept Comercial
Dreptul Familie
Dreptul Muncii
Drept financiar
Drept procesual penal
Drept procesual civil
Drept penal
Drept financiar si fiscal
Drept administrativ
12th Qtr

Ramurile de drept sunt ansambluri de norme juridice ce reglementează un anumit domeniu

după metode specifice si avand anumite principii proprii de reglementare.
Institutiile juridice sunt ansambluri formate din mai multe norme juridice inrudite.

Sensurile cuvantului drept :

Drept .= ştiinţa dreptului

= doctrină
= ansamblul de idei, concepte, teorii prin intermediul cărora explicăm dreptul
= provine de la directus si dirigo (linie dreaptă)
II.= dreptul obiectiv – format din ansamblul normelor juridice, ce reglementează
principalele activităţi din societate şi care pot fi duse la indeplinire la nevoie cu ajutorul forţei
de constrangere a statului
III. =drept pozitiv , se referă la totalitatea normelor juridice in vigoare pe un anumit
teritoriu intr-o anumită perioadă de timp
IV.=dreptul subiectiv reprezintă facultatea prerogativă sau posibil recunoscută de
dreptul pozitiv, titularului dreptului subiectiv de a avea o anumită conduită sau de a pretinde o
conduită corespunzătoare din partea altor persoane, respectiv să dea , să facă sau să nu
facă ceva anume putand apela la nevoie la forţa de constrangere a statului.

Norma juridica = o regulă de conduită cu caracter general , impersonal si obligatoriu , cu

caracter tipic si intersubiectiv ; adoptată de organul legiuitor in scopul de a ordona şi de a
reglementa viaţa in societate in acord cu anumite aspect generale obşteşti.
Caracter:
  General şi impersonal = norma juridica se adresează in mod general şi difuz
destinatarilor lor, iar atunci cand ne aflăm in fata unei norme care reglementează
atribuţiile unor organe impersonale , aceste norme işi pastrează caracterul general ,
deoarece reglementează organe ca atare. De regulă, majoritatea normelor juridice se
adresează tuturor cetăţenilor si se aplică pe intreg teritoriul Romaniei, dar există şi
excepţii respectiv situaţii de norme juridice care sunt adoptate de organe ale
administraţiilor locale şi se aplică doar in raza unităţii administrativ-teritoriale locale.
 Tipic = norma jurdica in care legiuitorul instituie un tipar sau model de conduită care
se doreşte a fi respectat
 Intersubiectiv = in adoptarea normelor, legiuitorul imaginează pe destinatarii acestora
aflaţi in raporturi intersubiective ca participant la circuitul civil si comercial general
 Obligatoriu= diferentiază normele juridice de alte norme sau reguli existente in
societate, cum ar fi normele morale sau etice

O normă juridică are ,de regulă , următoarea structură internă: ipoteză , dispoziţie si
sancţiune.
Ipoteza = se referă la condiţiile, persoanele sau imprejurările cărora li se aplică norma
juridică
Dispoziţia= regula de conduită ce trebuie urmată
Sancţiunea= consecinţele ce intervin dacă nu este aplicată dispoziţia in condiţiile ipotezei.
1) Exemplu:
Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia cu scopul de a-l insuşi pe
nedrept se pedepseşte cu inchisoarea de la … pană la …
2) Exemplu:
Furtul savarsit a) de două sau mai multe personae impreună
b) in timpul nopţii
c) in timpul unei calamităti naturale
d) intr-un mijloc de transport in comun
e) prin efracţie , escaladare sau folosirea fără drept a unei chei
-se pedepseşte cu inchisoare de la … pană la … si interzicerea unor drepturi.

Structura normei juridice = pe articole , alineate , paragrafe , puncte – care se află cuprinse
in diverse capitole , secţiuni , titluri , cuprinse in diverse acte normative.
Clasificări ale normelor juridice:
1) In funcţie de ramura de drept din care fac parte
2) A) in funcţie de caracterul normelor de a fi complete (care conţin toate cele 3
elemente de structură internă) sau incomplete (de trimitere sau in alb)
B) categorii principale :
 Norme imperative (care impun ceva): - comerative(sarcină/obligaţie)
-prohibitive (interzic ceva)
 Norme permisive(permit o anumită acţiune )
Exemplu: Norma de procedură civilă =persoanele care au pierdut un
process in primă instanţă pot să atace hotărarea cu recurs
 Norme supletive (suplinesc voinţă neexprimată a părţilor)

Drept.Curs 2
Relaţia dintre drept si morală

In determinarea acestei relaţii au apărut două categorii principale de concepţii:

1) Concepţii moraliste despre drept
2) Pozitivismul juridic
1) Potrivit concepţiilor moraliste despre drept – dreptul şi morala sunt intr-o stransă
legatură fiind de fapt două faţete ale aceluiaşi fenomen
2) Adepţii pozitivismului juridic consideră că nu exsistă nicio legatură intre drept şi morală.
Regulile de drept fiind expresia puterii de stat. Ei spun că nu există o morală absolută care
să fie aplicabilă in toate epocile istorice şi in toate regiunile.

Aplicare normelor juridice in timp , in spaţiu si asupra persoanelor

I. Aplicarea normelor juridice in timp

Din acest punct de vedere sunt 3 elemente care ne interesează:
1. Intrarea in vigoare a normelor juridice
2. Aplicarea normelor juridice
3. Ieşirea din vigoare a normelor juridice
1) In ceea ce priveşte intrarea ->de regulă, normele intră in vigoare intr-un termen de 3
zile de la data publicării lor in Monitorul Oficial. Prin excepţie , normele juridice pot
intra şi la o dată ulterioară precizată in conţinutul actului normativ respectiv.
Este necesară publicarea normelor adoptate in Monitorul Oficial pentru a se putea
respecta principiul “nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii”.
2) Aplicarea normelor juridice este guvernată de urmatoarele 3 principii:
- Principiul neretroactivităţii
- Principiul activităţii
- Principiul neultraactivităţii
Principiul neretroactivităţii – Legea se aplică numai pentru viitor : Art.6 alin.1
prevede –“Legea civilă este aplcabilă cat timp este in vigoare , aceasta nu are
putere retroactivă.”
Excepţii de la principiul neretroactivităţii sunt:
-aplicarea legii penale mai blande
-retroactivitatea expresă

Principiul activităţii – potrivit acestuia – normele juridice se aplică imediat şi

necondiţionat din momentul intrării lor in vigoare pană in momentul ieşirii lor din
vigoare.

Principiul neultraactivităţii – potrivit acestuia – normele juridice nu

supravieţuiesc ieşirii lor din vigoare.
Excepţie fac acte normative excepţionale.
3) Ieşirea din vigoare :
1. Ajungerea la termen pentru legile temporare
2. Căderea in desuetudine -> in această situaţie in mod formal norma este in
vigoare, dar deoarece nu mai există in practică situaţia pe care o reglementează ,
ea nu se mai aplică.
3. Abrogarea poate fi :
 expresă : - directă (situaţie in care in noul act normativ se prevede ce
anume articole , alienate , titluri din vechiul act normativ se abrogă)
-indirectă ( se abrogă orice dispoziţie contrară)
  tacită / implicită (noul act normativ nu se precizează nimic , dar conţinutul
lui este atat de diferit de cel al vechiului act normativ ce reglementează
acel domeniu incat se consideră că legiuitorul a dorit intr-un mod tacit să
abroge vechia lege.

II.Aplicarea normelor juridice in spaţiu este guvernată de principiul teritorialitţtii potrivit

căruia normele sunt obligatorii pe teriotoriul statului pe care au fost adoptate.
Art.7 alin.1 prevede: “Actele normative adoptate de autorităţile şi instituţiile publice se
aplică pe intreg teritoriul ţării, afară de cazul in care se prevede altfel.”
Art.7 alin.2 prevede:” Actele normative adoptate de autorităţi şi instituţiile administrativ-
publice locale se aplică numai in raza lor de competenţă teritorială.”

III.Aplicarea normelor juridice asupra persoanelor

Normele juridice se aplică atat cetăţenilor romani cat şi străinilor aflati pe teritoriul
Romaniei. Străinii sunt persoane aflate pe teritoriul unui stat avand cetăţenia altui stat
sau personae fără cetăţenie numite apatrizi. Apatrizii cu domiciliul in străinatate sunt
asimilaţi străinilor , iar apatrizii cu domiciliul in Romania sunt asimilaţi cetăţenilor romani.
Din punct de vedere al regimurilor juridice aplicabile străinilor există următoarele 3
variante :
1) regimul naţional – potrivit căruia străinilor li se aplică aceleaşi reguli economice ,
sociale , cultural ca şi cetăţenilor romani mai puţin regulile politice , astfel ei nu au
dreptul de a alege si de a fi aleşi şi dreptul de a ocupa funcţii publice.
2) Regimul special – are o importanţă istorică ; el s-a aplicat in trecut cand pentru
anumite categorii de străini legea prevede anumite facilităţi pe diverse domenii
3) Clauza naţiunii cele mai favorizate – are natură contractuală; - statul promitent al
clauzei acorda cetăţenilor statului beneficiar aceleaşi drepturi de care se bucurau
cetăţenii unui stat terţ care este considerat favorizat.

Curs 3

Interpretarea normelor juridice

Exista situaţii in care normele juridice sunt clare; simpla lor citire fiind suficientă pentru
aplicarea lor corectă , dar există şi situaţii in care normele juridice au un caracter ambiguu
sau echivoc; in aceste cazuri inainte de aplicareă a normelor este necesară o operaţiune
suplimentară de interpretare a lor.
Felurile interpretării :
Există 2 tipuri principale:
I. Interpretarea oficială care este obligatorie sau cu forţă juridică
II. Interpretarea neoficială care este facultativă sau fără forţă juridică
In cadrul primei categorii (oficială):
a. Interpretarea autentică , situaţie in care insuşi organul emitent işi
interpretează propriul act normativ
b. Interpretarea cazuală , care este facută de instanţele de judecată
in dosarele care le sunt deduse judecăţii. Aceasta interpretare este
obligatorie doar pentru părţile in proces, deoarece instanţelor
judecătoreşti le este interzis să se pronunţe pe cale de dispoziţii
generale.
 In cadrul celei de-a doua categorie (neoficială):
a. Interpretarea doctrinară
b. Interpretarea conţinută in pledoaria avocatului;
Metode de interpretare:
1. Metoda teleologică – urmăreşte gasirea scopului adoptării normei
2. Metoda gramaticală– urmăreşte analiza sintactică si morfologică a textului
normei; imbinarea cuvintelor in propoziţie si sensul unor conjuncţii
3. Metoda istorică –urmăreşte găsirea lui occasion legis (a imprejurărilor social-
istorice de la data adoptării legii)
4. Metoda sistematică –incearcă gasirea sensului normei privind normele
juridice ca pe un sistem
5. Metoda logică – foloseşte argument ale logicii formale ,adică :
 Interpretarea prin reducere la absurd(ad-absurdum)
 Argumentul per a contrario (legea tertului exclus)
 Argumentul a majori ad minus (cine poate mai mult , poate si mai putin)
 Argumentul a fortiori (cu atat mai mult)

Izvoarele dreptului

Expresia “izvor de drept” poate fi inteleasă in două sensuri :

1. “izvor de drept” in sens material , care se referă la realităţi exterioare dreptului
care-l inspiră pe legiuitor in adoptarea normelor juridice.
2. “izvor de drept” in sens formal , care se referă la formele exterioare de exprimare a
normelor juridice, respectiv la faptul că ele se găsesc structurare in diverse acte
normative , in uzuri sau cutumă (obicei)

Cutuma este cel mai vechi izvor de drept ; el constă in reguli de conduit vechi şi
repetate , transmise din generaţie in generaţie pe cale orală şi care au un caracter
obligatoriu şi un caracter précis in formulare. Anumite materii ale dreptului s-au format
pe cale cutumiană , cum ar fi dreptul diplomatic , dreptul maritime ; in sistemul
nostrum de drept , cutuma are o importanţă din ce in ce mai mică numai in măsura in
care constituie substanţa unui uz sau dreptul scris face trimitere la ea. In schimb , in
sistemul de common-law cutuma continuă să fie un important izvor de drept ca şi
precedentul judecătoresc esc sau practica judiciară (jurisprudenţa). Precedentul
judecătoresc este format din totalitatea hotărarilor judecătoreşti pronunţate de
instanţele de toate gradele; dintre instanţe cea mai important este: Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie care are rolul de a tranşa litigiile dintre instituţiile inferioare şi de a
stabili reguli de interpretare uniforme pentru activitatea instituţiilor inferioare.
Doctrina sau ştiinţa dreptului nu constituie izvor de drept , ea este format din
lucrările specialiştilor domeniului.
Principalul izvor de drept (formal) in sistemul nostru il constituie dreptul scris sau
sistemul actelor normative.
Sistemul actelor normative sau legile in sens larg cuprind legi in sens restrans ,
hotărari şi ordonanţe ale guvernului ; ordine şi instrucţiuni ale miniştrilor , precum şi
decizii ale organelor administraţiei locale.
Dintre toate acestea , legile in sens restrans sunt cele mai importante ; ele au
următoarele trăsături:
 1. Sunt adoptate de parlament după o procedură specific
2. Au intotdeauna caracter normative
3. Au o competenţă de reglementare primară şi originară
Dintre legi , cele mai importante sunt legile constituţionale sau Constituţiile care curpind o
serie de principii fundamentale care se regăsesc in toate ramurile de drept.
Reglementarea izvoarelor formale ale dreptului este realizată in articolul 1 din Noul Cod Civil
intitulat Izvoarele Codului Civil.
Alineatul 1.”Sunt izvoare ale dreptului civil: legea, uzanţele şi principiile generale ale
dreptului”
Alinetul 2. “In cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanţele , iar in lipsa acestora
dispoziţiile legale privitoare la situaţiile asemănătoare ; iar cand nu există asemenea
dispoziţii principiile generale ale dreptului”
Alineatul 3.”In materiile reglementate prin lege , uzanţele se aplică numai in măsura in care
legea trimite in mod expres la acestea.”
Alineatul 4.”Numai uzanţele conform ordinii publice şi bunelor moravuri sunt recunoscute ca
izvoare de drept.”
Alineatul 5.” Partea interesată trebuie să facă dovada existenţei şi conţinutului uzanţelor.
Uzanţele publicate in culegeri elaborate de către entităţile sau orgamisele autorizate in
domeniu se prezumă că există pană la proba contrară.”
Alineatul 6.”In sensul prezenţei legii - prin uzanţe se inţelege obiceiul sau cutuma şi uzurile
profesionale.”

Drept – curs 4 –
Raportul juridic

Raportul juridic reprezintă o relaţie social reglementată de o normă juridică

Raportul juridic de dreptul afacerilor este tot o relaţie social reglementată de o normă juridică
ce guvernează dezvoltarea afacerilor.

Trăsăturile raportului juridic:

In primul rand, are un caracter social , deoarece normele juridice se adresează exclusive
oamenilor; chiar şi acele norme care stabilesc regimul juridic al unei categorii de bunuri se
adresează tot oamenilor care deţin satfel de bunuri.
In al doilea rand , are un caracter voliţional – acesta decurge din faptul că normele juridice
sunt expresia voinţei legiuitorului (pentru acele raporturi juridice care izvoresc din acte
juridice – suntem in prezenţa unui caracter dublu voliţional , deoarece actul juridic reprezintă
o manifestare de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice).
In al treilea rand, caracterul de egalitate juridică a părţilor.

Premisele raportului juridic sunt imprejurări predeterminante ale raportului juridic. Există
două categorii de premise : normale juridice şi faptele juridice.
Faptele juridice sunt acele imprejurări de care legea leagă producerea unor efecte juridice.

Faptele juridice se clasifică in :

 Evenimente care se produc independent de voinţa omului (naşterea, moartea ,
trecerea timpului etc.)
 Acţiuni omeneşti care se produc prin voinţa omului pot fi licite / legale (in acord cu
legea) sau ilicite / ilegale (care incalcă legea).
 Acţiunile licite poartă denumirea de acte juridice.

Structura raportului juridic:

Pentru a fi in prezenţa unui raport juridic trebuie intrunite cumulative următoarele 3 elemente
de structură internă :
1. Subiectele sau părţile raportului juridic care sunt personae fizice şi/sau personae
juridice
In stransă legătură cu noţiunea de subiecte , Noul Cod Civil a introdus termenul de
profesionist ; potrivit articolului 3 , alineatl 2 “sunt consideraţi profesionişti toţi aceia
care exploatează o intreprindere”; iar in atricolul 3 , alineatul 3 se arată “constituie
exploatarea unei intreprinderi exercitarea sistematică , de către una sau mai multe
personae , a unei activităţi organizate ce constă in producerea , administrarea sau
instrăinarea de bunuri sau in prestarea de servicii indifferent dacă are sau nu un scop
lucrative.”
Potrivit doctrine – profesioniştii se clasifică in comercianţi – care au obligaţia de a se
inmatricula in Registul Comerţului şi care pot fi persoane fizice (ordonanţa de urgenţă
a guvernului nr.44/2008) sau persoane juridice (legea societăţilor comerciale
nr.31/1990)
- Pot fi şi profesionişti necomercianţi (avocaţi , notari , medici…)
2. Conţinutul este format din drepturile şi obligaţiile subiectelor sau părţilor raportului
juridic
3. Obiectul care este dat de conduit părţilor – respective acţiunile sau inacţiunilor părţilor
raportului juridic

Persoana fizică
Persoana fizică este omul privit individual ca titular de drepturi şi obligaţii.
Orice persoană fizică are capacitate juridică.
O parte a acestei capacităţi juridice este capacitatea civilă care este o capacitate de ramură
corespunzătoare dreptului civil.
Capacitatea civilă are două laturi :
1. Capacitate de folosinţă ( C.F)
2. Capacitate de exerciţiu (C.E)

Capacitatea de folosinţă reprezintă aptitudinea generală şi abstract a omului

de a avea drepturi şi obligaţii civile.

Capacitatea de folosinţă are două laturi :

- Latura activă formată din drepturile subiective civile
- Latura pasivă format din obligaţiile civile
De regulă, capacitatea de folosinţă se dobandeşte la naşterea persoanei fizice ; in mod
excepţional există şi o capacitate de folosinţă anticipată potrivit căreia copilul conceput şi
nenăscut poate dobandi latura activă a capacităţii de folosinţă, dar cu condiţia ca el să se
nască viu. Această regulă a capacităţii de folosinţă anticipate este inspirată de dreptul
francez, unde condiţia era ca acel copil să se nască viu şi viabil ; capacitatea de folosinţă se
pierde intotdeauna la moartea persoanei fizice care este dovedită cu actul de stare civilă
care este certificatul de deces. In situaţia in care nu avem certificate de deces , deoarece nu
există un cadavru nu aflăm in ipoteza persoanei dispărute de la domiciliu.
Potrivit Codului Civil o astfel de persoană poate fi declarată judecătoreşte moartă dacă de la
data ultimelor ştiri din care rezultă că era in viaţă au trecut cel puţin 2 ani.
In mod excepţional, persoana care a dispărut in timpul unei catastrophe poate fi declarată
judecătoreşte moartă dacă de la data producerii catastrofei au trecut cel puţin 6 luni.
Dacă persoana declarată judecătoreşte moartă se intoarce , ea poate cere de urgenţă
anularea hotărarii declarative de moarte şi restituirea bunurilor sale.

Caracterele juridice ale capacităţii de folosinţă :

I. Legalitatea – potrivit acestui caracter capacitatea de folosinţă este reglementată de
lege , ea nefiind lăsată la latitudinea voinţelor individuale
II. Generalitate – capacitatea de folosinţă prefigurează in mod generic toate drepturile
şi obligaţiile civile pe care un om le poate avea de-a lungul vieţii sale
III. Inalienabilitate – in sensul că , această capacitate nu poate forma obiect de
renunţare sau instrăinare , nici total , nici parţial (a nu se confunda cu renunţarea la
un drept subiectiv civil care este pe deplin posibilă)
IV. Intangibilitate – capacităţii de folosinţă nu i se pot aduce ingrădiri sau limitări decat
prin texte exprese de lege
V. Egalitate – ea este recunoscută in mod egal indifferent de rasă , sex etc.
VI. Universalitate – capacitatea de folosinţă este recunoscută tuturor oamenilor.

Capacitatea de exerciţiu reprezintă aptitudinea omului de a dobandi drepturi şi

de a-şi asuma obligaţii prin incheierea de acte juridice.
Ea reprezintă latura activă a capacităţii şi are ca premise :
1. Existenţa capacităţii de folosinţă
2. Existenţa şi calitatea discernămantului
Discernămantul reprezintă puterea omului de a prevede consecinţele actelor
şi faptelor sale.
Ipostaze ale capacităţii de exerciţiu :
a) Lipsa capacităţii de exerciţiu – aceasta este specific minorilor sub 14 ani şi
persoanelor pusă sub interdicţie judecătorească indifferent de varstă
O persoană este pusă sub interdicţie dacă se constată de către instanţă , pe baza
unei expertise psihiatrice că suferă de o boală psihică (respectiv alienaţie mintală) şi
ca atare nu are discernămant .
Pentru aceste persoane , actele juridice se incheie de către reprezentanţii lor legali
(părinţi sau tutore după caz)
b) Capacitatea de exerciţiu restransă – aceasta este specific minorilor intre 14-18 ani.
Ei pot incheia acte juridice numai cu incuvinţarea prealabilă a ocrotitorilor legali
c) Capacitatea de exerciţiu deplină – se dobandeşte automat prin implinirea varstei de
18 ani , dacă persoana respectivă nu a fost pusă sub interdicţie
In mod excepţional , instanţa poate permite dobandirea capacităţii de exerciţiu
depline anticipat de la implinirea varstei de 16 ani ascultand consiliul de familie.
De asemenea , minorii care se căsătoresc dobandesc prin această capacitate de
exerciţiu deplină anterior varstei de 18 ani.
De asemenea, minorul poate incheia singur contract de muncă de la varsta de 16 ani
sau chiar 15 ani cu acordul părinţilor.
Indentificarea persoanei fizice:
Persoana fizică se identifică prin nume , domiciliu , reşedinţă , cetăţenie , stare civilă , CNP.
Curs 5

Ordonanţa O.U.G 44/2008 reglementează cele 3 forme de desfăşurare a comerţului ,

respectiv persoana fizică autorizată ; intreprinderea individual şi intreprinderea familială.
(pag 83-84 ; pag 87-88)

Fondul de comerţ

Potrivit definitiei legale din 2001 , fondul de comerţ reprezintă ansamblul bunurilor mobile şi
immobile , corporale şi incorporale afectate de comerciant desfăşurării comerţului său.
Variatia fondului de comert este variabila in functie de nevoile comertului. De regula , fondul
de comert cuprinde 2 categorii de elemente : elemente corporale si elemente incorporale.
Eementele corporale la randul lor pot fi bunuri immobile (cladiri / terenurile afectate
comertului care sunt immobile prin natural lor) sau bunuri mobile / miscatoare (materii prime,
utilaje , materiale )
Cele mai importante sunt elementele incorporale ale fondului de comert care poarta si
denumirea generic de drepturi privative.
Acestea sunt :
 Firma care deosebeste un comerciant de alt comerciant si care nu poate fi instrainata
separate de fondul de comert din care face parte
 Emblema care reprezinta un element de individualizare prin care se deosebeste un
comert de alt comert de acelasi gen sau de pe aceeasi piata. Spre deosebire de
firma , emblem este facultative si poate fi instrainata si separate de fondul de comert
din care face parte
 Clientela reprezinta o masa de persoane neorganizata si variabila care apeleaza in
mod obisnuit la bunurile si serviciile unui anumit comerciant. Nici clientela, ca si firma,
nu poate fi instrainata separate de fondul de comert din care face parte. In stransa
legatura cu clientele este si vadul commercial , acesta reprezinta aptitudinea fondului
de comert de a atrage publicul. El depinde de o serie de factori, precum: locul unde
este amplasat comertul , calitatea bunurilor si serviciilor , preturile practicate ,
comportarea personalului cu clientii si abilittea in realizarea reclamei.
 Drepturile de proprietate industrială protejate prin brevetele de inventii, precum si
marcile prin care se deosebeste un produs de altul.
 Dreptul de autor al operei (literare , stiintifice)

Pag. 90 (3.4.4) , pag 95 , pag 98 (3.5.4)

Pag 46 (Persoana juridical) Capitolele : 2.5 , 2.5.1,2.5.2, 2.5.3, 2.5.4 , 2.5.5, 2.5.6 , 2.6
Pag 56 , pag 61
Curs 6

Societăţile comerciale(pag.105)

Societăţile comerciale sunt reglementate de legea 31/1990 privind societăţile comerciale cu

modificările ulterioare.
O societate comercială este o dublă ingemănare /asociere de persoane şi de capitaluri
constituită in scopul desfăşurării in comun a unei acţiuni comerciale in scopul obţinerii de
profit. Orice societate are o dublă natură : o natură contractual care este dată de contractual
de asociere; şi o natură instituţională care este dată de personalitatea juridică a societăţii.
Legea 31 reglementează următoarele 5 forme :
1. SNC (societate in nume colectiv)
2. SCS (societate in comandită simplă)
3. SA (societate pe acţiuni)
4. SCA (societate in comandită pe acţiuni)
5. SRL

Cea mai important clasificare cunoscută in doctrină este aceea care se face in societăţi de
persoane (SNC şi SCS) şi societăţi de capitaluri (SA şi SCA).
Trăsături ale societăţii de persoane:
1) “intuitu personae” – in considerarea calităţilor personale ale asociaţiilor, a increderii, a
prieteniei dintre ei.
Pentru ele legea nu prevede un capital social minim lăsand la atitudinea asociaţilor
cuantumul acestuia, dar judecătorul delegat de la oficiul Registrul Comerţului cand va
inmatricula societatea, va compara mărimea capitalului propusă de asociaţi cu
obiectul de activitate al societăţii. Dacă acestea nu sunt in concordanţă, el va refuza
inmatricularea societăţii pană la reglementarea acestora.
Societatea de persoane se constituie printr-un contract de asociere care trebuie să
conţină o serie de menţiuni legale obligatorii. Capitalul social al entităţii este impărţit
in fracţiuni numite părţi de interes, care sunt negociabile, netransmisibile.
Răspunderea asociaţilor este , de regulă, nelimitată şi solidară, cu excepţia
răspunderii. Asociaţii comanditari, de la SCS care este limitată la aportul lor in
societate.(răspundere nelimitată – răspund şi cu averea personală)

Trăsături ale societăţii de capitaluri:

Se constituie “intuit pecuniae” – din considerente exclusive financiare.
Capitalul minim prevăzut de lege pentru societăţile de capitaluri este de 90.000 lei (25.000
Euro). Acest capital este impărţit in fracţiuni numite acţiuni, care sunt prin esenţa lor titluri
negociabile şi transmisibile. Valoarea negociabilă este de 0,1 lei.
Răspunderea acţionarilor este, de regulă, limitată la contra-valoarea acţiunilor deţinute de ei,
cu excepţia răspunderii acţionarilor comanditaţi de la SCA care este nelimitată şi solidară.

Trăsături ale SRL :

Este un tip hibrid de societate care imprumută trăsături şi de la societăţile de persoane şi de
la cele de capitaluri.
Se constituie “intuit personae”, dar in cazul ei, răspunderea asociaţilor este limitată la aportul
lor in societate.
Capitalul social minim este de 200lei şi este impărţit in fracţiuni , numite părţi sociale, care de
regulă sunt nenegociabile şi netransmisibile.
Părţile sociale se pot transmite , in mod excepţional, numai cu acordul asociaţilor,
reprezentand ¾ din capitalul social.
In mod excepţional, in cazul SRL , legea prevede posibilitatea constituirii de către un asociat
unic, persoană fizică sau juridică. Numărul maxim de asociaţi ai SRL este de la 1-50.
Interdicţie cu unic asociat : O persoană fizică sau juridică nu poate fi asociat unic, decat intr-
o singură SRL.
Pentru societatea de persoane , actul constitutiv este format din contractual de societate.
Pentru cel de capitaluri, actul constituitiv este format din contract şi din statutul
societăţii.Statutul detaliază anumite prevederi ale contractului privind funcţionarea societăţii.
In cazul SRL cu unic asociat, actul constitutiv este format doar din statut, deoarece asociatul
unic nu poate incheia contract cu sine insuşi.
*Odată redactat, actul constitutiv in formă scrisă, de regulă, este prezentat la Oficiul
Registrului Comerţului, din raza teritorială a sediului viitoarei societăţi.
Cazuri de excepţie: Actul constituitiv trebuie să imbrace forma autentică:
1) Cand printre bunurile aportate se află un teren.
2) Cand răspunderea asociaţilor, acţionarilor sau a unora dintre ei , este nelimitată şi
solidară.
3) Cand se constituie SA prin subscripţie publică, situaţie in care fondatorii nu dispun
de resurse financiare suficiente şi de aceea fac apel la economiile publicului.

In acest caz, există o etapă prealabilă redactării actului constitutiv, astfel fondatorii intocmesc
un prospect de emisiune de acţiuni, pe exemplele căruia sunt vizate de judecătorul delegat
de la Registrul Comerţului ; subscriitorii işi vor inscrie datele personale, inclusive numărul de
acţiuni subscrise şi in litere şi vor semna in termen de 15 zile de la data inchiderii subscrierii
– fondatorii vor convoca adunarea constitutivă a societăţii in care fiecare acţionar are dreptul
la un vot. Odată adoptat , actul constitutiv in adunarea constitutivă, acesta va fi autentificat la
notariat şi apoi va fi dus la oficiul teritorial al Registrului Comerţului.
Odată cu inmatricularea societăţilor, acestea dobandesc personalitate juridică, devenind
subiect distinct de drept.
La Registrul Comerţului ,din oficiu se va dispune trimiterea actelor societăţii la administraţia
financiară pentru inregistrarea şi publicarea in monitorul official a unui extras după actul
constitutiv.
(pag.125,129,132,134,143,147)

Pag 65, pag 73

1) Conţinului raportului juridic

2) Subiectul raptortului juridic

Definiţie : Conţinutul raportului juridic reprezintă totalitatea drepturilor subiective şi a

obligaţiilor correlative pe care le au părţile sau subiectele raportului juridic.
Latura activă a conţinutului este format din drepturi, iar latura pasivă din obligaţii.(pag 74)
Patrimoniale – pot fi evaluate in bani
Nepatrimoniale – netransmisibile

Clasificarea in funcţie de regimul juridic:

1) Principale – cu soartă juridică de sine stătătoare
2) Drepturi accesorii – a căror soartă juridică depinde de un alt drept considerat
principal.
Clasificarea in funcţie de gradul de certitudine conferit titularilor :
1) Pure şi simple
2) Afectate de modalităţi.
Modalităţile de care poate fi afectat un astfel de drept sunt termenul, condiţia şi
sarcina.

Latura pasivă (obligaţiile civile):

Acest termen poate fi inţeles in 3 sensuri :
  In sens larg, prin obligaţie civilă inţelegem insuşi raportul juridic obligaţional in temeiul
căruia creditorul poate pretinde debitorului să dea, să facă sau să nu facă ceva
putand apela la nevoie la forţa de constrangere a statului.
 In sens restrans, prin obligaţie inţelegem datoria debitorului de a da, a face sau a nu
face ceva.
 Prin obligaţie inţelegem in scrisul constatator al unei creanţe.
Clasificări:
1. In funcţie de obiectul lor se fac 3 clasificări:
I. Obligaţii de a da, de a face, de a nu face.
II. Obligaţii positive şi negative.
III. Obligaţii determinate (de rezultat) şi de prudenţă şi diligenţă (de mijloace).

I. Obligaţii de a da in sens juridic presupune a constitui sau a transmite

un drept real. Ex: Intr-un contract de vanzare – cumpărare, obligaţiia
vanzătorului de a transmite in patrimonial cumpărătorului dreptul de
proprietate asupra bunului vandut este obligaţia de a da.
Obligaţia de a face presupune executarea unei lucrări, prestarea unui
serviciu sau predarea unui bun. De exemplu: obligaţia vanzătorului de
a preda cumpărătorului bunul vandut este obligaţia de a face.
Obligaţia de a nu face, are un conţinut diferit după cum este corelativă
unui drept absolute sau relative. In primul caz obligaţia de a nu face
este obligaţia generală negativă de obţinere, adică de a nu face nimic
de natură să aducă atingere realizării dreptului absolute.
Obligaţia negativă de a nu face se referă la obligaţia debitorului de a
nu face nimic din ceea ce ar fi putut face in lipsa asumării obligaţiei.De
exemplu: intr-un contract cu sarcină incheiat intre unchi ca donator şi
nepoată ca donatară. Donatarul impune donatarului de a asuma
obligaţia de a nu se căsători pană la terminarea facultăţii. Sau
Obligaţia pe care şi-o asumă autorul unei piese de teatru de a nu ceda
dreptul de reprezentare a piesei sale altui teatru decat cel la care se
joacă timp de 10 ani de la premieră.
II. Sunt obligaţii positive , acelea care constau in acţiuni ale debitorului.
Negative – care constau in inacţiuni, respective a nu face.
III. Este o obligaţie determinată aceea al cărei debitor trebuie să atingă un
rezultat determinat. In lipsa atingerii obligaţiei…

De prudenţă şi diligenţă – obligaţia al cărei debitor va depune toată stăruinţa pentru

atingerea unui rezultat, dar fără a se obliga la insuşi rezultatul.(Ex: obligaţia avocatului de a
ţine un client.; obligaţia medicului de a trata).
In cazul in care o obligaţie de mijloace nu a fost realizată, cel care susţine că debitorul este
in culpă trebuie să dovedească acest lucru.
Alte clasificări:
 Obligaţii obişnuite (opozabile intre părţi ca şi drepturile de creanţă ; ele constituie
marea majoritate a obligaţiilor)
 Opozabile şi terţilor – a căror realizare depinde de conduit titularului actual asupra
bunului. Ex: A este proprietarul unui apartament. El inchiriază acest apartament lui B
pe timp de 1 an printr-un contract de locaţiune cu data certă.Inainte de expirarea
termenului de 1 an, A vinde apartamentul său lui C. C – noul proprietar,va fi obligat să
 respecte contractual de locaţiune incheiat intre A şi B, deşi C – terţ faţă de acest
contract. B – protejat de lege.
 Obligaţii reale – sunt strans legate de un bun incat se constituie ca adevărate sarcini
reale pentru proprietar. Ex: Obligaţia deţinătorului unui teren agricol de a-l cultiva sau
obligaţia deţinătorului unui bun din patrimoniul cultural naţional - de a-l conserva.
In funcţie de sacţiune:
 Perfecte – care au sancţune şi care pot fid use la indeplinire forţat apelandu-se la
forţa de constrangere a statului.
 Imperfecte (natural morale) care nu mai au sancţiune, dar care odată aduse la
indeplinire de debitor de bună voie, aceasta nu mai poate cere restituirea lor pe motiv
că nu ar fi putut fi obligat să le indeplinească.

Pag. 65 (Obiectul raportului juridic)

Clasificarea – mobile
- Imobile
- Fungibile
- Nefungibile
1. In functie de modul de determinare avem şi bunuri individual determinate, care se
individualizează prin insuşiri specifice; şi bunuri de gen, care se individualizează
pin insuşirile categoriei căreia ii aparţin(se individualizează prin măsurare,
numărare, cantărire)
2. După folosirea lor dacă implică sau nu consumarea substanţei bunului sau
instrăinarea bunului:
o Consumctibile (bani, alimente etc.)
o Necomsuctibile ( pot fi folosite repetat)
.3. După criteriul producerii de fructe ( bunuri frugifere, care dau naştere periodic la
alte bunuri sau produse, fără consumarea substanţei lor) şi bunuri nefrugifere, care nu dau
naştere la fructe.
In sensul dreptului civil există 3 categorii de fructe:
1. Naturale (pe care pămantul le produce de la sine, fără intervenţii a omului)
2. Industriale (care sunt obţinute prin intervenţia omului)
3. Civile (sunt venituri produse de un bun, fără consumarea substanţei sale)
Spre deosebire de fructe, productele sunt foloase extrase dintr-un bun, dar cu consumarea
substanţei sale.(Nisipul din albia raului)
4. După posibilitatea impărţirii bunurilor, fără ca prin aceasta să-şi schimbe
destinaţia lor economică :
a.divizibile (care pot fi impărţite fără să-şi schimbe destinaţia economic: unt, o
bucată de stofă)
b.indivizibile (care nu pot fi impărţite fără să-şi schimbe destinaţia economică)
-> Fie se aplică sarcina unui intrebuintor cu obligaţia pentru el de a plăti o sultă
celorlalţi fie bunul este in vanzare, iar preţul se imparte intre coproprietari.
5. după corelaţia intre ele principale (au o soartă juridică desinestătătoare);
accesorii (regimul juridic depinde de un act bun considerat principal, potrivit principiului
accesoriul urmează soarta principală.
6. modul in care sunt percepute corporale şi incorporale.
Corporale ( au un corp material şi pot fi uşor perceptibile simţurilor omului)
Incorporale (valorile economice care au o existenţă abstract şi pot fi percepute doar
Cu ochii minţii: acţiuni, obligaţiuni, dreptul patrimoniu)
 7.funcţie de modul in care pot fi urmărite in justiţie şi executate silit:
o Sesizabile (pot fi urmărite in justiţie şi executate silit)
o Insesizabile (nu pot fi urmărite in justiţie şi executate silit)

Pag 258

Condiţii de validitate ale actului juridic:

1) Capacitatea e a contracta
2) Consinţămantul valabil al părţii ce se obligă
3) Un obiect determinat
4) O cauză licită şi morală

1.Regula o constituie capacitatea, incapacitatea fiind doar excepţie. Sunt necapabili de a

contracta minorii, interzişii judecatoreşti şi, in general, toţi acei carora legea le-a
prohibit oarecare contracte.
2.Consimţamantul = acordul dat de parţi cu privire la incheierea unui act juridic, ptr a fi
valabil, cosimtamantul trebuie sa indeplineasca urmatoarele condiţii:
a. Sa emane de la o persoana cu discernamant
b. Sa fie serios
c. Sa fie liber exprimat
d. Sa fie exprimat in cunostinţa de cauza
e. Sa fie exteriorizat (cu precizarea ca: modalitatea de exteriorizare a consimţamantulu
sunt in scris, verbal sau chiar in mod tacit prin gesture sau fapte concludente)
f. Sa nu fie afectat de vicii, viciile de care poate fi afectat sunt: eroarea, dolul sau
viclenia; violenţa si leziunea
Eroarea reprezinta o falsa reflectare a realitatii in mintea partii contractante aparuta
cu ocazia incheierii actului juridic. Eroarea poate fi esenţiala (cand poarta asupra
unor elemente determinante pentru incheierea actului si care constituie viciu de
consimţamant, fiind sacţionata cu nulitatea relative a actului) si eroarea neesenţiala
( care poarta asupra unor elemente mai puţin importante şi care nu constituie viciu de
consimţamant).
Tipuri de erori esentiale care sunt in acelasi timp si erori de fapt:
a. Eroare asupra naturii contractului
b. Eroare asupra obiectului contractat sau a calitatii substanţiale ale obiectului
c. Eroare asupra integritaţii persoanei sau asupra calitaţii acesteia in contractual
intuit-personae incheiat.
In afara de aceste erori de fapt, poate exista si eroarea de drept, situaţie in care falsa
reprezentare poarta asupra conţiunutului sau existenţei unui act normativ, in dreptul nostru
nimeni nu poarte invoca necunoasterea legii.

Dolul sau viclenia = constituie o eroare provocata de catre cealalta parte contractanta sau
de un reprezentant al celeilalte parţi contractante sau chiar de catre un tert, dar cealalta
parte contractanta are cunostinţa despre acest lucru.
Dolul cuprinde doua elemente:
1. Elemental material, care se refera la manoperele dolosive folosite ptr inducerea in
eroare
2. Elemental subiectiv- intenţional, care consta in intenţia de a induce in eroare
Dolul poate fi :
 Principal, cand constituie viciu de consimţamant şi este sancţionat cu nulitatea
relativa a actului
  Secundar(incident), care nu constituie viciu de consimţamant si in cazul caruia se
poate cere cel mult reducerea proportional a prestatiei

Violenta: consta in amenintarea unei personae cu un rau, care ii provoaca o temere ce o

determina sa incheie un act juridic pe care altfel nu l-ar fi incheiat.
Leziunea consta intr-o disproportie vadita intre prestatiile reciproce.
3. Obiectul contractului
3.1 Obiect reprez. Insasi operatiunea juridical (vanzarea etc.)
3.2 Obiect- intelegem obiectul obligatiei, adica prestatia la care se angajeaza
debitorul.
Obiectul trebuie sa existe, sa fie in circuitul civil, sa fie posibil, sa fie determinat
sau cel putin determinabil, sa constea intr-un fapt personal al debitorului.
4. Cauza/scopul actului juridic
Cauza se presupune ca exista, chiar daca, ea nu este expresa in cuprinsul actului
Cauza trebuie sa fie licita si morala.
Principiul libertatii contractuale – potrivit caruia partile pot incheia orice act sau contract atata
timp cat respecta legea si morala
Principiul bunei-credinte de care trebuie sa tina cont partile la negocierea, incheierea si
executarea contractului.
Contractul reprezinta un acord de vointa intre doua sau mai multe parti ptr a naste, modifica
sau stinge intre ele un raport juridic. De regula, contractual se incheie prin mecanismul
ofertei si acceptarii.
Atat oferta, cat si acceptarea sunt acte juridice unilaterale.
Oferta este propunerea pe care o persoana o face altei personae sau publicului in general,
ptr a incheia un contract in anumite conditii. Acceptarea reprezinta acordul destinatarului cu
oferta primita Daca acceptarea contine elemente diferite de cele din oferta ne aflam in fata
unei contraoferte.
Intre persoanele prezente aflate de fata, contractual se considera incheiat in momentul
acceptarii ofertei de catre destinatarul acestuia.
In cazul in care, partile se afla la distanta, in localitati diferite sau chiar in tari diferite, au fost
emise mai multe teorii cu privire la momentul incheierii contractului:
1. Teoria declaratiunii – potrivit careia contractual se considera incheiat in
momentul in care acceptantul se declara de acord cu oferta primita.
2. Teoria expediţiunii – potrivit careia contractual se considera incheiat in
momentul in care acceptantul expediaza acceptarea ofertantului.
3. Teoria recepţiunii – potrivit acesteia – contractual se considera incheiat in
momentul in care ofertantul receptioneaza sau primeste acceptarea.
4. Teoria informatiunii – potrivit careia contractual se considera incheiat in
momentul in care ofertantul se informeaza cu privire la continului acceptarii
Pag 251-258