Sunteți pe pagina 1din 6

CATALOGUL ÎN SECOLUL 2 1 : VIITORUL BATE LA UŞĂ

James B. Moldovan
Şef Serviciu Catalogare
United States Court of Appeals, San Francisco

Aţi auzit de Wayne Gretzky? Domnul Gretzy este un mare jucător de


hochei pe gheaţă. Conferinţa mea de astăzi se referă nu la domnul Wayne Gretzy.
ci începe cu un sfat bun ce vine de la tatăl lui, domnul Walter Gretzky: "Du-te
unde va fi pucul, nu unde a fost. Fă totul cu anticipaţie, mereu eu anticipaţie!'".
"Cu anticipaţie", aceasta este tema prezentării mele de astăzi.
în 1940 celebrul director al Bibliotecii Congresului. Arehibald Macl.eish.
a publicat un articol în care a scris că "'procesul de catalogare a devenit prea
complicat" ... prea tehnic, prea elaborat. Cu numai un an mai târziu Dr.A.Osborn.
tot un bibliotecar american renumit, a publicat un articol intitulat "The Crisis in
Cataloging" [Criza în catalogare]. Cu exact 50 de ani mai târziu Doamna Dorothy
Gregor (fosta mea şefă la Biblioteca Congresului) a publicat şi dânsa un articol -
mult citat in SUA — cu titlul "Cataloging Must Change" | Procesul dc catalogare
trebuie schimbat].
Titlul conferinţei mele de astăzi, Catalogul în secolul 21: Viitorul bate la
uşă, poate părea puţin pompos, puţin prea futurist — însă nu este. Un nou mileniu
se aproprie, şi mai este foarte puţin până-n secolul 2 1 . într-adevar, catalogarea s-a
schimbat radical in ultimii 50 de ani, insă tocmai procesul de catalogare trebuie
schimbat şi mai mult, radical chiar. Cum se întâmplă cu orice •'revoluţie"', nici
revoluţia în catalogare nu poate fi "ţinută sub control" precis, deoarece prin natură,
ea este un fenomen imprevizibil.
Astăzi aş vrea sa vă prezint câteva aspecte legate de direcţia în eare se
îndeaptă această "revoluţie bibliografică" şi de ce anume putem face noi pentru
dacă doriţi - a face "haz de acest necaz bibliografic"? Cunoaşteţi expresia
americană: "When life gives you lemons, make lemonade"? în româneşte aceasta
s-ar traduce "Când viaţa îti oferă lămîi, fă limonada!" O expresie similară ar lî
"Bate fierul cât e cald!"
Prin definiţie profesia noastră are ca obiectiv: a organiza, a controla şi
chiar a disemina informaţia. Cum putem să asiguram diseminarea? Cum putem să
ne îndeplinim rolul în secolul 21? Cum să organizăm informaţia în această epocă
revoluţionară? Şi sub ce formă? Vor mai exista cărţi? Dar clădiri pentru
biblioteci? Vor mai fi cataloage? Catalogatori? Catalogatoare?
într-o periodă de tranziţie cum este epoca contemporană, e normal să ne
gândim la chestiunile urgente, la treburile mai imediate. De pildă: mai am 10 cărţi
de catalogat astăzi, pe urmă o şedinţă — iar în mintea mea ma gândesc: "Ce vom
mânca la cina?"; "Avem pâine proaspătă acasă?". Fiind o perioada dc tranziţie —
în care chiar este normal să ne gândim la treburile urgente — suntem însă obligaţi
să ne gândim şi la viitor şi să rămânem şi optimişti în acelaşi timp! Voi în
România ştiţi poate mai mult despre tranziţie decât mine. Ţara se află la răscruce şi

133
viata pare mai puţin stabilă decât de obicei. Tocmai de aceea se impune să
reconsiderăm modul în care să se facă catalogarea în secolul 2 1 : tranziţia este
absolut necesară.
Societatea este dirijată de informaţie, spre informaţie, şi, din păcate, nu
tot timpul spre lucruri înţelepte. Gând am fost in România acum şapte ani,
bibliotecile nu aveau acces la Internet. însa acum aveţi acces la Internet şi
tehnologia este cea care conduce societatea noastră. Totuşi raţiunea fundamentală
a catalogării rămâne faptul că autorii vor ca documentele create de ei să ajungă in
mâinile unui cititor, iar cititorul, utilizatorul, are nevoie de documentele create de
autor şi de informaţia conţinută de ele. Cine va asigura accesul la această
informaţie? Noi, catalogatorii!!! Deci controlul bibliografic rămâne in centrul
profesiei noastre, insă de acest control trebuie supravegheat în permanentă şi
trebuie studiat pentru a merge într-o direcţie mai globală cum este CBU —
Controlul Bibliografic Universal.
Acum cinci ani am publicat un articol: "Utilizarea în comun a resurselor
şi automatizarea bibliotecilor" in revista Probleme de documentare si informare.
Am recitit acest articol atunci când m-am pregătit pentru expunerea de astăzi, şi,
chiar dacă am scris bine acum cinci ani, am rămas puţin şocat: percepţia mea
asupra profesiei noastre s-a modificat mult în ultimii cinci ani. Una din tezele mele
de atunci a fost că lumea devine mai "global-conştientă" — aspect care continuă să
fie adevărat. Atunci mă gândeam şi că bibliotecarul este singurul furnizor de
informaţie, lucru care nu mai este actual de loc. încă de atunci eram convins că
catalogatorul/catalogatoarea este indipensabilfă] profesiei noastre, şi asta rămâne
adevărat dacă şi numai dacă — devenim mai flexibili.
Cu Internetul s-a transformat şi profesia noastră. Cu acces mai uşor şi
direct la sursa informaţiei (pentru oricine are acces la un calculator), nu mai
suntem singurii furnizori de informaţie. Nu mai suntem precum călugărul in epoca
medievală cu cartea legată de lanţ. Noi, bibliotecarii, reprezentăm numai o parte
din cei care sunt furnizori de informaţie în epoca contemporană. Avem un rol
important şi ţelul nostru rămâne neschimbat. Mai mult decât orice in profesia
noastră, rolul catalogului şi al catalogatorului trebuie reconsiderat. Altfel vom
merge pe calea dinosaurului. Deci cu toate schimbările in catalogare, mesajul lui
MacLeish din 1940 a rămas foarte actual: "Procesul de catalogare este prea
complicat".
Datorită tehnologiei şi, in mod special, datorită Internetului, informaţia nu
mai este un lucru fizic, cum a fost pâna acum. Da, cartea va rămâne ca entitate
fizică sau ca o icoană culturală, daca doriţi. Dar alături de carte există şi o a altă
modalitate, în mai multe formate, in acest "joc al informaţiei". Veţi mai auzi
despre Internet şi în alte conferinţe. Pe scurt, Internetul este o "ţesătură sau pânză"
— o reţea a reţelelor cu mii de reţele.
în 1996 un sondaj de opinie efectuat de către Fundaţia "Benton" 1-a
întrebat pe americani: "Ce vrea publicul de la bibtiotecă?", "Ce caută publicul
american într-o bibliotecă?" Rezultatul sondajului a fost:
- 3 5 % - caută un loc unde se poate citi, deci acces la cărţi;
- 10% - caută un Ioc de acces la informaţie; şi,

134
- 3 7 % - caută un loc cu acces la un calculator!
E liniştitor pentru mine că intrebarea a fost: "Ce vrea publicul american
de la bibliotecă?" şi nu "Mai are publicul american nevoie de biblioteci?" sau
"Avem bani suficienţi pentru biblioteci?" Pentru moment, în SUA 8 5 % din
bugetul pentru serviciile tehnice este destinat plăţii salariilor. Acest lucru trebuie
schimbat. Pentru modificarea lui vor avea loc schimbări: o parte din ele vor fi intr-
un sens bun, altele vor modifica felul in care noi acţionăm în prezent, maniera în
care ne desfăşurăm activitatea, modul în care catalogăm.
Tot în articolul pe care l-am publicat în 1992, cred că am fost prima
persoană din ţară care a vorbit despre importanţa — pentru România — a reţelelor
bibliografice comerciale. Ţin minte că după "revoluţie", eram Ia Biblioteca
Centrală Universitară din Capitală şi stăteam de vorbă cu o colegă despre
importanţa reţelelor bibliografice şi despre OCLC. îmi mai amintesc că tot la BCU
din Bucureşti vorbeam cu Dr. Doina Banciu despre baza de date OCLC. La un
moment dat am văzut că îi sclipesc ochii şi mi-a zis: " O să luăm şi noi legătura cu
acest OCLC. Ne trebuie şi nouă acces la OCLC".
După cum ştiţi, OCLC a fost creat în anul 1967 la "The Ohio College
Library Center" [Centrul Bibliotecilor de învăţământ Superior din (Statul) Ohio]!
Iniţial OCLC a fost doar o reţea automatizată de catalogare în primul rând pentru
Statul Ohio. în prima zi de existenţă a reţelei (26 aug. 1971) s-au catalogat "on-
line" 147 de titluri. Doar o singură bibliotecă efectuază astăzi catalogarea la sursă
(catalogarea originală) pentru tot restul bibliotecilor cu acces la reţeaua OCLC —
acum cu peste 24 de mii de membri în 63 de ţări — inclusiv România. în
momentul de faţă avem acces la 37 de milioane de înregistrări (inclusiv înregistrări
de cărţi, periodice, CD-uri şi alte formate). In reţeaua OCLC se regăsesc 9 5 % (de
fapt 94,6%) din titlurile căutate, deci catalogarea la sursă este necesară doar pentru
5% (din titluri).
Mai există şi alte reţele, de exemplu RLIN şi WLN. Cum poate ştiţi, deja
s-a dezvoltat şi la OCLC un subsistem de fişiere de autoritate, un subsistem pentru
împrumutul interbibliotecar, unul de achiziţii, şi un subsistem de referinţă — tot
ceea ce este necesar unui sistem integrat de bibliotecă (Integrated Library System -
ILS) — despre care vom mai vorbi mai târziu pe parcursul acestei expuneri.
Sper ca sunteţi de acord cu mine când afirm că există linii de demarcaţie
sau puncte cruciale în istoria lumii. Anul 1989 a fost un an crucial în istoria ţării
voastre precum şi în istoria mondială. Ne apropriem de un nou mileniu şi există
multă nelinişte şi îngrijorare în legătură cu acest nou mileniu. De aceea — poate
ştiţi — mulţi americani sunt preocupaţi de predicţiile lui Nostradamus. De ce?
Nimeni nu ştie cu precizie ce va fi în viitor. Pe de o parte mă gândesc că
evenimentele din 1989 sunt legate de acest nou mileniu. Cert este că sfârşitul
anilor ' 8 0 — deci 1989 — a reprezentat un punct crucial pentru profesia noastră şi
mai ales pentru noi cei din serviciile tehnice. Dacă pot să vorbesc de un "dangăt
funerar" pentru catalog — aşa cum îl cunoaştem în mod tradiţional — atunci el a
răsunat şi în România, în anul 1989.
Când s-a introdus calculatorul în bibliotecile americane în anii ' 5 0 si '60,
el a fost perceput drept un lucru cu care se face economie, cu care se realizează o

135
reducere de costuri. Exista o mulţime de dovezi asupra faptului că automatizarea
NU reduce costurile în biblioteci, dar ea conduce la creşterea disponibilităţii
resurselor. Eu cred că OCLC reprezintă un mare succes în aceasta privinţă şi cu
automatizarea facem economie, cel puţin în serviciile tehnice, dacă nu la nivelul
întregii biblioteci. Da, anul 1989 a fost un punct crucial în istoria catalogării.Până-
n 1989, cea mai importantă direcţie pentru reţelele bibliografice comerciale a fost
de a reduce costurile legate de catalogarea la sursă.
' începând cu 1990 s-a mişcat lumea — mai ales lumea bibliografică.
Bibliotecarul a devenit un furnizor de informaţie — informaţie regăsita in diverse
forme. N u mai furnizăm informaţie numai în formă tipărită ci şi în format
electronic. Datorită reţelelor bibliografice, datorită Internetului, catalogul fizic a
murit şi interconectarea cataloagelor electronice a luat locul catalogului tradiţional.
Cu Internetul pot să stau in biroul meu din San Francisco, să caut şi să cercetez în
catalogul de la Biblioteca Congresului din Washington — cu o colecţie de 26 de
milioane de titluri — precum şi în catalogul de la BCU din Bucureşti.
Aici vine punctul crucial: nu numai că am acces la sutele de cataloage
electronice cu descrieri bibliografice, ci — adesea — am acces şi la textele
respective (text integral), inclusiv la textele din bazele comerciale de date. In 1990
a luat fiinţă "The World Wide W e b " pe scurt "The Web". "Web-ul" este un fel de
"pânză globală", cu un protocol electronic numit "http" (hypert text transfer
protocol) cu care se poate efectua transfer de hipertext prin intermediul
hiperlegăturilor electronice.
Cu calculatorul, cu accesul la Internet, şi cu o adresă electronică, toate
cataloagele şi o parte din colecţiile şi textele respective de la Biblioteca
Congresului stau la dispoziţia dumneavoastră! Odată cu apariţia "Web""-ului,
natura catalogului s-a schimbat complet. Vechiul catalog a murit şi s-a
născuf'biblioteca virtuală/electronică". Natura catalogului s-a transformat: el a
devenit o entitate cu multe straturi intercontectate cu restul cataloagelor de pe
Internet.
Cu asta se încheie prima parte a prezentării mele de astăzi. Catalogul nu
mai este ceea cea a fost in trecutul îndepărtat. Nu mai este nici măcar ceea ce a fost
in anii ' 7 0 şi ' 8 0 . De asemenea catalogatorul face parte din sistemul universal al
"Web"-ului. Totuşi ţelul nostru rămâne acelaşi: de a furniza informaţie. Fie
informaţie în noile cadre sociale ale ştiinţei, fie informaţie în "mediul tradiţional,
pe suport de hârtie". In cel din urmă caz, problema era de a pune cartea in mâinile
unui cititor, într-o lume unde accesul era egal cu aşezarea fizică. Daca sunteţi
optimişti — şi sper că sunteţi — ţelul nostru în serviciile tehnice s-a lărgit şi mai
mult acum. însă trebuie să ne schimbăm mentalitatea.
Cred că ştiţi că eu sunt bibliotecar practicant şi nu profesor de bibliologie.
Aşadar, haideţi să părăsim lumea teoretică şi să ne îndreptăm spre cea pragmatică!
Cum să procedăm mai eficient? Dacă personalul din serviciile tehnice consumă
8 5 % din buget şi trebuie să facem economie, atunci se va face şi reducere de
personal!
în consecinţă, problema — sau soluţia — este:
1. Reducerea costurilor de catalogare;

136
2. Simplificarea procesului de catalogare şi — în acelaşi timp -orientarea
către lui un catalog electronic având mai multe straturi; şi
3. Integrarea în comunitatea globală bibliografică prin intermediul
lnternetului.
Cert este că fiecare dintre aceste trei puncte este legal de eelălalte.

1. Reducerea costurilor de catalogare


în Statele Unite s-a redus deja personalul din serviciile tehnice şi se va
reduce în continuare. Catalogatorul şi în secolul 21 va rămâne, salvă Domnului, un
umanist — un domn sau o doamna de tip renastcentist cu mai multe "specialităţi",
cu limbi străine de pildă, şi cu flexibilitatea de a acţiona în mai multe discipline.
Compartimentul de Catalogare, dacă va exista în continuare, va fi mult mai mie şi
mai integrat cu Compartimentul de Achiziţii. Sistemele integrate din cadrul
bibliotecilor sunt cele ce impun această situaţie.
în strânsă legătură cu acest proces se află privatizarea. La noi se vorbeşte
mulţ-de catalogare pe bază de contracte (out-sourcing). Marile reţele bibliografice
— cum este O C L C — vor colabora cu editurile în anumite programe de
"catalogare în publicare" (CIP), cum este programul PromptCat dc la OCLC. în
anii '70 şi ' 8 0 catalogarea la sursă a fost cea mai mare inovaţie. în anii '90 însă,
editura poate vinde "titlul" în mod fizic sau doar versiunea lui on-line (în format
electronic), şi, în acelaşi timp ea poate furniza descrierea bibliografică deja tăcută.

2. Simplificarea procesului de catalogare


în acest sens, vom avea în vedere The Dublin Core — un fel de tratat
bibliografic şi protocol esenţial spre un format standardizat de înregistrare
bibliografică. Acest "Core" (unde "core" înseamnă inima, miezul său, adică
tocmai partea esenţială) este denumit după oraşul Dublin din statul Ohio, şi nu
după cel din Irlanda. El este un tratat în care se specifică părţile esenţiale ale unei
înregistrări bibliografice:
A. Subiectul
B. Titlul
C. Autorul
D. Editura
E. Alt agent creator, cum ar fi traducătorul
P. Data publicării
G. Genul literar al lucrării (poezie, roman etc.)
H. Formatul fizic (lucrare tipărită, microfilm, compact disc)
I. Numărul unic, număr de control sau identificator (numărul de inventar)
J. Relaţia cu alte lucrări
K. Suportul, adică formatul (electronic sau tipărit)
L. Limba
M. Durata, pentru casete audio, video sau CD-uri.
Când am citit acest "tratat", am rămas puţin şocat de faptul că el nu
conţine nici o menţiune referitoare la "zona notelor". De ce? Fiindcă procesul
trebuie simplificat în special în zona notelor. Trebuie să schimbăm regulile in

137
general şi în mod special în zona notelor. Tot pentru a simplifica catalogarea,
fiecare ţară trebuie să îşi asume responsabilitatea fişierelor de autoritate pentru
autorii naţionali. Mai mult: reglementările respective trebuie puse în practică cu
stricteţe. Dacă autorul e român, întreaga lume a catalogării trebuie să accepte
numele de autoritate aşa cum este el stabilit în ţara de origine.

3. Integrarea în comunitatea globală bibliografică prin intermediul


Internetului
Avem nevoie de înregistrări mult mai simplificate şi de înregistrări cu un
set standardizat de metadate (date despre date) cum este UNIMARC-ul ca fiind
una dintre metadatele de pe W e b . Acelaş lucru trebuie făcut şi în momentul în care
ne îndreptăm spre un catalog electronic cu mai multe straturi şi cu acces la textul
integral. Cum am menţionat deja, catalogul nu mai este o entitate în care se găsesc
doar descrieri dintr-o anumită colecţie izolată. Catalogul în secolul 21 o să ne
asigure şi accesul la textul integral.
In acest context vreau să menţionez doar un singur concept recent:
conceptul de bibliotecă digitală. Cu ajutorul scanării, multe texte deja publicate în
scris \ • .r fi disponibile şi în format electronic. Este adevărat că este un lucru
costisitor. în momentul de faţă, "traducerea" unei singure pagini în formă
electronică costă între 2-6 dolari! La Biblioteca Congresului sunt programe
precum "The National Digital Library Program" [Progamul de Bibliotecă
Naţională Digitală] şi "The American Memory Project" [Proiectul de Memorie
Americană] prin care se vor furniza 5 milioane de lucrări în format digital până în
anul 2000 — inclusiv hărţi, cărţi şi manuscrise. Să sperăm că astfel vom transfera
valorile culturii tipărite în cea electronică.
în concluzie: Vor mai exista cărţi in mileniul următor? Da, şi în formă
tradiţională şi în cea electronică! Vor mai exista biblioteci? Da, sub forma
bibliotecilor virtuale!. Vor mai exista cataloage? Da, dar cu mai multe straturi şi
cu fiecare catalog interconectat cu celălalte cataloage de pe Internet. Iar
catalogatorul/catalogatoarea? Da, însă mai reduşi Ia număr iar mulţi dintre ei vor
cataloga pe bază de contract.

Traducere: Hermina G.B. Anghelescu

138