Cel mai iubit dintre pamanteni

Marin PREDA
 
Apărut în 1980, cu puţin timp înainte de moartea autorului, acest roaman este unul total,
reunind mai multe tipuri ale aceste specii epice : jurnal, roman de dragoste, social, politic, eseistic,
psihologic. În cele zece părţi, ce alătuiesc trei volume, autorul dezvoltă tema raportului dintre fiinţă şi
destin, în mâna căruia omul devine o jucărie. Romanul a fost descris de Eugen Simion drept “
romanul unui destin care îşi asumă o istorie, romanul unei istorii care trăieşte printr-un destin ”. Spre
deosebire de restul romanelor, Cel mai iubit dintre pământeni devine o replică dură a realităţii. Mai
întinsă ca în oricare alt roman al scriitorului, partea eseistică e încadrată în această trilogie de o
pictură veridică a vieţii de ocnă, de o secţiune largă a climatului societăţii româneşti a deceniului al
şaselea, cu pătrunderi revelatoare în culisele istoriei şi, în paralel a vieţii conjugale.
Sunt reluate teme şi motive prezente în roamanele anterioare, excepţie făcând Moromeţii.
Astfel, autorul dă naştere unui roman arborescent, “ frescă a unei lumi şi analiză a unui eşec în
dragoste, cronică de familie şi spovedanie a unui învins “ (Nicolae Manolescu ). Romanul este un
jurnal, o confesiune conştientă, scrisă la persoana I, a unui om pe care soarta l-a ocolit de nenumărate
ori. Intelectual de formare filozofică, Victor Petrini e asemenea lui Nicolae Moromete – o conştiinţă
frământată de un imaginativ utopist , obsedat de ideea unei “ noi religii ”, a unei “ noi gnoze ” care, “
pornind de la descoperirile ştiinţifice ar elibera omul de treabă, de neliniştea cosmică, într-o lume în
care Dumnezeu, îmbătrânit nu-i mai poate alunga singurătatea sa înspăimântătoare ”.
Titlul romanului poate fi descifrat doar la sfârşitul operei: el reflectă o ironie a destinului.
Tocmai cel care ar trebui să fie iubit de semenii lui, nu are parte de această afecţiune şi, cu toate
acestea, speranţa este cea care îl face să fie mai puternic la fiecare încercare a vieţii. Alături de
speranţă apare, ca în cazul omului intelectual, şi conştiinţa faptului că acest itinerariu al omului prin
viaţă nu poate fi schimbat : “ Mulţi dintre semenii mei au gândit poate la fel, au jubilat ca şi mine, au
suferit şi au fost fericiţi în acelaşi fel. Mitul acesta al fericirii prin iubire, al acestei iubiri descrise aici
şi nu al iubirii aproapelui , n-a încetat şi nu va înceta să existe pe pământul nostru, să moară adică şi
să renască perpetuu.” . Finalul romanului vine în antiteză cu începutul trist, în care ideea morţii îşi
pune amprenta încă din primul paragraf.
Intrat fără vină în închisoare, Petrini nu poate prin forţa lucrurilor decât să dea alt curs
interogaţiei mentale şi tuturor preocupărilor de natură cerebrală, obiectul acestora devenind destinul
omului individual şi, mai ales situaţia intelectualului în contextul social comunist.
Experienţele trăite în această perioadă a vieţii lui ilustrează pe viu reflecţiile autorului, reflecţii
regăsite în eseul Era ticăloşilor.
Prima parte a romanului descrie tinereţea lui Petrini, petrecută înainte şi după Primul război
mondial. Adolescentul trăieşte acut sentimentul izolării, atât în liceu cât şi în facultate. De aceea,
experienţele erotice lasă în sufletul său urme ale unui eşec resimţit din plin.
A doua parte a romanului înfăţişează relaţia înainte de căsătorie cu Matilda. Pregătindu-se
pentru a intra în învăţământul superior, el predă la o şcoală generală unde are drept coleg pe Petrică
Nicolau, singurul lui prieten din acea perioadă, fostul soţ al viitoarei lui soţii. Această parte a

1
romanului corespunde unui segment al ideii de roman de dragoste. Imaginea Matildei suferă
transformări uluitoare, feminitatea ei masculinizându-se treptat în ochii personajului, o dată cu
trecerea timpului.
Următoarele părţi sintetizează , în paralel cu povestea cuplului Matilda-Victor, aspecte ale
vieţii sociale ale momentului, dar, în primul rând, suprinde realitatea vie a domeniului universitar al
vremii când, ca să te încadrezi în şablonul celor ce deţineau puterea, trebuia să te automutilezi, să
intri de bună voie într-un pat al lui Procust .
Lumea lui Petrini este confirmată prin prezenţa unor personaje veridice, cum ar fi Lucian
Blaga, dar sub masca unor colegi de la universitate. Acest tablou al vieţii univesitare va fi întregit
prin amintirile iubitei lui Petrini, Suzi, din volumul al treilea. Petrini resimte absurditatea timpului său
chiar în seara botezului fiicei sale, Silvia, când va fi arestat.
Volumul al II-lea începe cu interogatoriile deplasate, el fiind învinuit că ar fi făcut parte din
mişcarea grupării Sumanele negre. Cu toate că nu este vinovat, el va fi condamnat şi va ajunge în
minele de plumb de la Baia Sprie. Aici vom descoperi o nouă faţă a personajului, care va ucide un
gardian pentru a-şi salva propria viaţă. Moartea acestuia va fi considerată un accident de muncă, însă
vina îl va urmări toată viaţa pe Petrini. După trei ani şă câteva luni el va fi eliberat, însă nu se va
putea întoarce în viaţa universitară şi va fi nevoit să coboare până la o ultimă treaptă a vieţii sociale –
va intra într-o echipă de deratizare. Acest al doilea volum al romanului ilustrează în detaliu viaţa
socială şi politică a acelei perioade. Al doilea volum se va încheia cu rememorarea amintirii morţii
mamei lui, ce va lăsa un gust amar pentru întreaga viaţă a personajului.
Al treilea, şi ultimul volum,al romanului, ne prezintă un Petrini ce se reîntoarce la iluzia
existenţei unei iubiri pure, idealiste. O întâlneşte pe Suzi Culala, însă povestea lor de iubirea şi lupta
pentru a supravieţui acestei poveşti va fi cea care îl va arunca în temniţă din nou. Uciderea soţului
iubitei lui şi mărturisirea acestui delict sunt cauzele pentru care, Petrini, cel ce scrie, este închis.
Finalul romanului evocă un Petrini liber, atât fizic, dar mai ales spiritual, prin înţelegerea că iubirea
nu este decât un mit şi că aceasta va dăinui mereu. Ne înfăţişează un om decis să-şi reia viaţa, acest
lucru însemnând publicarea manuscrisului.
Tehnica folosită de autor este cea a retrospectivei, eroul ( închis pentru crimă ) povestindu-şi
întreaga viaţă. Retrospectiva este una cronologică, episoadele narative se succed logic. Începutul
romanului lasă impresia unei abandonări totale a personajului narator: ideea morţii trimite dincolo de
timp şi spaţiu. Observăm că nu doar verbele descriu ideea temporalităţii. Exemplu relevant avem
chiar din primul rând al romanului: “ Moartea e un fenomen simplu în natură…”. Fenomenul morţii
echivalează cu încercarea de ieşire din timp, căci sfârşitul ar trebui să însemne chiar moartea
timpului. Dar este adevarată oare această afirmaţie?...Murind, învingem timpul?...Sincer, cred că
moartea e bătălia finală a omului cu timpul, lupta în care noi pierdem, căci timpul nu are viaţă, el se
naşte o dată cu noi şi ne depăşeşte, devine atemporal.
Recitind cu atenţie prima pagina a romanului, mi se creează impresia unui timp abstract,
interior. Cu toate acestea, cunoscând subiectul romanului analizat, ştiu că personajul este bine ancorat
în realitate. Poziţia lui în raport cu temporalitatea este bine determinată: un timp prezent - în care el
este lipsit de libertatea fizică, un trecut pe care, în liniştea ceululei îl rememorează şi bineînţeles,
proiectarea unui viitor , reprezentat de imaginea Silviei, fetiţa lui.

2
 Însă proiectarea acestui viitor de care vorbeam devine din ce în ce mai vagă din momentul în
care apar inserate în text adeverbe iterative periodice ca : “niciodată”, “curând”. Periodicitatea lor ,
deşi este una regulată, sugerează neclaritatea, nesiguranţa de sine şi de ceea ce reprezintă el,
personajul, în acest univers. Teama, de multe ori mascată, se intrevede din aceste reacţii spontane,
trădată de tonul grav, nesigur al vocii lăuntrice a personajului .
Remarcam aceste prime pagini de început ale romanului că inserarea unor verbe la viitor
( “va apărea”, “voi trăi” ) intră în contrast cu ideea morţii descrisă ulterior şi cu verbele la timpul
perfect compus ( “am avut”, “am mai fost condamnat” ), luminând melancolia ce stăpânea. Acest
viitor incert contrabalansează ideea funestă a sfârşitului şi oferă conştiinţa faptului că trecerea
timpului nu-l poate ucide spiritual, chiar dacă va lăsa urme asupra aspectului palpabil al vieţii.
Aşa numita întoarcere în timp, prin aceste rememorări succesive şi cronologice se raportează
mereu la prezent, de aceea se induce o acută senzaţie de privire a formelor temporale ca pe o “
evadare din timp “, din spaţiul realităţii. Astfel, prezentul fizic se prelungeşte mereu în trecut şi în
viitor, evitându-se actualitatea.
Când personajul narator are conştiinţa faptului că scrie despre propriul trecut, îşi impune să
folosească toţi indicii verbali la o formă a trecutului ( “am fost un adolescent dur şi turbulent”, “ am
fost pedepsit”, “eram un elev bine pregătit” ), însă această forţare nu face decât să trădeze impresia pe
care el, cel lipsit de libertate, o are despre cine era tot el, însa cel liber, într-un trecut mai apropiat sau
mai îndepartat. Notele devin astfel subiective, imaginea însăşi devine o copie a unei realităţi trecute
prin filtrul personajului narator, martor al trecerii propriului timp.
Petrini, cel ce scrie, este prins într-un timp aparent static, în spatiul închis al celulei sale.
Timpul nu poate fi măsurat şi perceput decât subiectiv, iar modalitatea cea mai la îndemană pentru
personaj, de a-l percepe, este eliberarea de el prin scris.
Unul dintre episoadele semnificative ale romanului este povestea de dragoste dintre Petrini şi
Căprioara. Întregul episod este povestit fără întreruperi. Scindările sunt date însă de inserţiile ce
reflectă judecata lui de om matur – judecata celui ce scrie aceste memorii. Povestea este privită prin
ochii lui Petrini cel de acum, nu ai tânărului student pasional, din trecut.
Acest fapt este argumentat de reflecţii ca : “ Dacă am rămâne la această seninătate, care ne
atinge ca o aripă dulce, sufletul! E cel dintâi adevăr, cel adânc, care nu doare.” Petrini povesteşte pe
foaia de hârtie ceea ce îi povestise, în trecut, anchetatorului. Lectorul este lăsat aproape un întreg
capitol să înţeleagă că Petrini i se adresează lui, în mod direct. Însă intervenţia bruscă, în capitolul al
XIII-lea ( Prima parte a romanului ), a anchetatorului şi explicaţia dată de personajul narator,
elucidează această situaţie. În această parte a textului, formele verbale îşi pierd rolul esenţial
După ce termină “episodul tragic” cu Căprioara, cu care se încheie şi prima parte a
romanului, el pune în balanţă trecutul unui tânăr imatur în gândire cu prezentul bărbatului de acum: “
Un gând proaspăt mă izbeşte însă acum cu putere ( şi nu m-a izbit atunci, ce curios! )…” ( cap.XIII,
prima parte ).

Partea a două începe cu plasarea evenimentelor într-un trecut suspendat, aparent nedeterminat,
datorită formelor verbale la imperfect ( “era”, “trebuia”, “se termina” ). Raportarea la timpul realităţii

3
trecutului se face prin precizarea unor evenimente verosimile din istorie : “ Era chiar în anul când
războiul se termina…”
Petrini pare a-şi crea un timp propriu, o existenţă în care vrea să se autocunoască. Omite
verbele la viitor, iar acest lucru evidenţiază teama de care este cuprins, nesiguranţa de a mai fi liber,
de a se reintegra în temporalitatea realului. Ceea ce contează acum pentru el este trecutul, timp
relevat prin verbe la imperfect: un trecut segmentat într-o manieră proprie, căci imperfectul nu mai
are rolul de a situa evenimentele în nedeterminat, ci de a scoate cititorul din propriul timp şi de a-l
plasa în contemporaneitatea “evenimentelor”.
Autenticitatea personajului este dată de inserţiile în text a unor detalii biografice ale
scriitorului ( “ Dintre profesorii colegi se lipi de mine cel de limba şi literatura română, autor al unui
volum de versuri publicat înainte de război, de către un editor generos din Sighişoara, volum intitulat
în mod ridicol Glod şi empireu de azur (cap I partea a II-a ).
Personajul Petrini, eroul amintirilor sale, este mereu o altă persoană, într-o continuă
devenire.
Timpul scriitorului – este evidenţiat prin aspecte ale unei realităţi recognoscibile, un climat al
socialului communist, în care un individ intelectual nu are liberatatea de a se exprima, de a-şi face
cunoscute propriile trăiri. Indici ai timpului scriitorului sunt redaţi prn inserţii ale unor aspecte ale
realităţii. Un exemplu relevant este scena arestării lui Petrini din noaptea botezului fiicei lui. Modul
de comportare al “ oamenilor legii ” ilustrează o realitate terifiantă, în care predomină autoritatea: “
Ea tresări. < Sună cineva, zise, cine poate fi la ora asta?> şi curioasă se ridică să vadă cine e. Auzii
aproape imediat bocănituri de încălţăminte grea urcând scările. Cine dracu putea să fie? Sării în
picioare. Uşa fu dată de perete şi, în hol apărură trei ofiţeri; în urma lor Matilda, care îmi aruncă o
privire neliniştită. (…) < Domnul Petrini,nu?> spuse unul dintre ei, care nu era şeful lor, avea mai
puţine însemne pe epoleţi.< Da, eu sunt, ce s-a întâmplat?> < Găina a ouat> zise şeful lor, un căpitan
de rangul doi şi mă apucă brutal de braţ şi mă împinse spre perete. < Mâinile în sus pe perete, haide,
apropie-te, mâinile sus!> (…) Şi cei doi mă apucară de braţe şi mă duseră …” (vol. I). Limbajul folsit
trădează mentalitatea celor puternici, care consideră că au dreptul asupra tuturor.
Un alt episod relevant pentru delimitarea timpului scriitorului - al acelei realităţi ai anilor de
teroare comunistă, este şi descrierea celulei din primele pagini ale volumului al II-lea al romanului: “
Nu la birou, ci pe o masă ruginită de fier adormisem. Un bec aprins spânzura în tavan. O uşă de
metal, nişte pereţi negri şi o ferestruică înaltă, zăbrelită, îmi amintiră că eram prizonier, că fusesem
ridicat de-acasă şi că fusesem implicat în afacerea Sumanelor negre. Mă uitai la ceas: erau orele
patru. Începui să mă plimb. Celula n-avea pat, ci doar această masă de un roşu murdar, pe care mă
întinsesem cu paltonul pe mine.” ( vol. al II-lea)
Timpul scriitorului mai este reliefat şi prin precizarea unor evenimente reale, obiective –
sfârşitul celui de-al doilea război mondial – “ Era chiar în anul când războiul se termina…” ( vol.I);
sau prin prezenţa unor personaje veridice, chiar dacă în text apar sub masca unor nume fictive, pentru
a le proteja- de exemplu imaginea lui Lucian Blaga- profesorul universitar ce este concediat de către
conducere.
Timpul naratorului se confundă, în mare parte, cu timpul personajului pentru că, Petrini -

4
personajul aflat în central romanului este cel care îşi povesteşte propria viaţă, narând la persoana
I,fiind însuşi protagonistul întâmplărilor.
Sunt foarte puţine pasajele în care se poate face distincţia între Petrini – naratorul şi Petrini –
personajul. Un astfel de exemplu este şi scena următoare:“ Mă trezii fără să fi deschis ochii simţind
că am adormit cu capul pe biroul meu cu lumina aprinsă. < Da, gândii, iată, iar am adormit lucrând,
nu e bine, trebuie să fac ca Matilda, să mă culc seara la ora nouă şi să mă scol la cinci, şi până sî plec
la facultate pot lucre mai bine odihnit. E chinuitor să te prindă astfel somnul. Precis că iar am adormit
patru, cinci ore în poziţia asta.> Mă întorsei şi fui mirat că eram totuşi lungit şi nu simţii atingerea
familiară a cristalului de pe birou şi a scaunului de sub mine. Deschisei ochii şi atunci sării brusc în
picioare. (…)”( vol. al II-lea,).
Romanul “Cel mai iubit dintre paminteni” a fost numit de catre Eugen Simion ca fiind un
“roman total”, deoarece in constructia sa imbina componente de: roman de dragoste, de moravuri,
politic, etc. Tot Eugen Simion afirma ca acesta este “romanul unui destin care-si asuma o istorie,
romanul unei istorii care traieste printr-un destin”. Reluind teme din romanele sale precedente
(exceptind Morometii), Marin Preda compune un roman arborescent “fresca unei lumi si analiza unui
esec in dragoste, cronica de familie si spovedanie a aunui invins” (Nicolae Manolescu).
Fiind o scriere atit de complexa romanului “Cel mai iubit dintre paminteni” i se pot atribui mai multe
teme, in functie de perspectiva din care privim.
Una din teme ar putea fi atingerea fericirii prin iubire. Pe parcursul actiunii, personajul
principal, Victor Petrini, intretine mai multe relatii amoroase cu diferite persoane, autorul punind
foarte mult accent pe acestea. Toate idilele sale au loc in momente diferite ale vietii sale si in
copnjuncturi socio-politice foarte variate.
In adolescenta Victor o are ca iubita pe Nineta. Ea isi are un loc aparte in sufletul sau fiind
prim femeie care l-a ranit. Experienta care a trait-o alaturi de Caprioara ne arata o latura realista a lui
Petrini profesorul, insa si sentimentala. Cea mai lunga relatie a sa a fost aceea cu Matilda, fiind si cea
mai tumultoasa. Insa ca si in cazul Ninetei, Victor este parasit si pe deasupra femeia ii ia si fetita.
Ultima idila este cea cu Suzi care i-a determinat destinul. Dragostea sa pentru ea l-a impins pina intr-
acolo incit l-a omorit pe sotul acesteia, din cauza ajungind in inchisoare.
Un alt punct de vedere din care poate fi privit “Cel mai iubit dintre paminteni” este acela al
romanului politic, deoarece prezinta situatia societatii socialiste vazuta din ochii unui intelectual. Se
face o critica dura asupra dictaturii din acele timpuri, sustinindu-se ideea ca un stat bazat pe furt,
minciuna si teroare nu poate exista mult timp si pina la urma se conduce la propria-i autodistrugere.
Insa acest lucru se intimpla cu costul a multor vieti omenesti si a multor destine. Intilnim multe
exemple ale abuzului puterii in acele vremuri: prima incarcerare a lui Petrini (survenita in intelegerea
greista sau voit gresita a cuvintelor “astept ordonantele dumneavoastra”), functia importanta a lui
Amacalitului deoarece sprijinea partidul de guvernamint, demiterea lui Lucian Blaga din functia de
profesor deoarece nu s-a lasat condus de catre putere, etc.
Romanul poate fi privit si ca destinul unui intellectual . In centrul actiunii se afla Victor
Petrini, absolvent al Facultatii de Filosofie. In ciuda calitatilor sale intelectuale extraordinare el este
asuprit de catre societate, de catre conducatorii acesteia. Aceasta idee constituie si subiectul multor
poezii: conditia omului de geniu neinteles in mediul in care traieste. Nici una din cele patru iubiri ale

5
lui Victor nu l-a perceput pe acesta la adevaratul sau nivel si din acesta cauza nu au putut sta cu el.
Matilda insa, spre deosebire de celelalte, are o atitudine zeflemitoare cu privire la sotul ei si cuprivire
la ocupatiile acestuia. Acest lucru se observa cel mai bine dupa ce citeste opera lui “Era ticalosilor”.
Ultima tema pe care o putem defini este cea a prezentarii moravurilor societatii. Se vorbeste
mult in carte despre falsitatea regimului politic, despre modul in care erau redusi la tacere oamenii
care aveau ceva interesant de spus, ceva original. Cel mai bun exemplu care vine intru revelarea
acestei idei este destituirea profesorului universitar (Lucian Blaga) care a refuzat conditiile impuse de
catre cei mai mari si a continuat sa faca ceea ce credea el de cuviinta.
Tema iubirii este omniprezenta in roman, ea inglobindu-le pe cele amintite mai sus. Iubirea,
dragostea este singurul lucru care l-a tinut in viata pe Victor Petrini pe parcursul vietii sale. Ea a fost
singura care i-a mentinut aprinsa flacara vietii inauntru sau. Petrini nu a incetat niciodata sa creada in
mitul fericirii prin iubire, a sperat incontinuu ca prin dragoste poate atinge fericirea si asta l-a definit
ca om.
Marin Preda este unul dintre cei mai talentati romancieri romini ai secolului XX. El surprinde
prin claritatea cu care descrie evenimentele prezentate in cartile sale. In “Cel mai iubit dintre
paminteni” creeaza veritabile “fresce sociale” cum afirma Eugen Simion, uimeste prin modul in care
creioneaza imaginea societatii din acea perioada. Opera sa, avind aceste atuuri si opriindu-se asupra
tuturor categoriiloe sociale, se adreseaza unei mari categorii de oameni.
In inchisoare rememreaza intreahga sa viata.Isi aminteste de parinti apoi de Nineta, prima sa
dragoste din adolescenta. Urmeaza relatia cu Caprioara aceasta ranindu-l foarte tare. Ajunge profesor
de filosofie, se casatoreste cu Matilda, sotia lui Petrica un prieten de-al sau, este condamnat pe
nedrept ajungind intr-o mina, apoi la canal. Cind este eliberat Matilda il paraseste luind cu ea si pe
fetita lor. Se angajeaza la Deratizare, Facultatea nemaiprimindu-l inapoi. Apoi ajunge contabil la
firma “Oraca”, unde o cunoaste pe Suzy Culala de care se indragosteste nebuneste, insa in urma unei
altercatii cu sotul ei il omoara pe acesta si ajunge la inchisoare.
Personajul central al acestui “roman total” este Victor Petrini, profesor universitar autorul
acestui jurnal ce ar trebui sa tina loc de ultima spovedanie. Petrini, spirit lucid si sincer pina la durere,
isi analizeaza viata incercind sa-i descopere greselile, incercind sa dea un sens existentei sale. El
detine rolul de narator, toata actiunea fiind vazuta prijn ochii sai. Se inscrie in tipologia
intelectualului neinteles imopreuna cu alte personaje de-ale lui Camil Petrescu.
Caracterizarea sa este relevata in mod indirect, prin relatiile acestuia cu celelalte personaje.
Aflindu-se intr-o situatie limita (condamnarea pe viata) isi gindeste atfel viata. Se simte prada, ca
intr-o tragedie antica, Destinului. Crede ca existenta sa a fost dominata de o Soarta nemiloasa, facind
din el un personaj tragic.
Caracterul sau incepe sa fie conturat chiar din primele pagini, cind aflam ca in adolescenta a
avut discutii aprinse cu mama sa pe teme religioase. Aflam si de o latura sentimentala a tinarului int
impul relatiei sale cu Nineta Romulus ce l-a fascinat inca de la inceput cu “dogoarea sarutarilor sale”.
In studentie descoperim ca este capabil si de o dragoste mai profunda decit aceea din timpul liceului:
cind se indragosteste de Caprioara. Este dispus sa treaca cu vederea faptul ca aceasta a avut o legatura
cu altcineva, insa nu recunoaste ca copilul ei ar fi al lui.

6
 Se implica foarte mult in relatiile sale amoroase. Traieste dragostea cu cele 4 femei la cote
inimaginabile. Insa din aceasta cauza si deceptiile pe care le sufera capata proportii astronomice,
lasindu-i rani adinci in suflet.
Marin Preda reuseste intr-un mod cu totul admirabil sa impleteasca naratiunea cu descrierea.
Din acesta cauza in timpul prezentarii vietii lui Petrini apar descrise si ideile sale despre viata si
moarte, despre esenta umana.
Din cauza experientelor sale amoroase, protagonistul principal si isi schimba pe masura ce
trece timpul conceptia despre viata: cu Nineta viata era frumoasa, alaturi de Caprioara simte ca poate
domina realitatea, Matilda il face sa se gindeasca ca filosoful poate poseda realitatea prin cunoastere,
Suzy in schimb, reprezinta in ochii lui o victima a realitatii.
Din perspectiva filosofica Petrini este de neclintit in decizii si conceptiile sale filosofice.
Dintr-o prea mare admiratie fata de profesorul de filosofie este in stare sa-si rsite intreaga cariera, sa
sfideze partidul, numai sa-l vada repus in functie.
Petrini, intelectual care este intr-o acontinua cursa de a se autodepasi, cauta sa-si atinga
scipurile prin intermediul iubirii. Poate fi asemanat cu Stefan Gheorghidiu sau cuFred Vasilescu, la
fel si ei intelectuali traind intr-o realitate cruda.