Colegiul Național de Comerț al ASEM

Studiul individual
Contabilitate in Comerț
Tema: Inventarierea

A elaborat: Cociu Ion

Con153

Chișinău 2018
 Printre cerinţele de bază faţă de informaţia contabilă sînt realitatea şi exactitatea ei. Acest
lucru se realizează cu ajutorul invetarierii.
Inventarierea reprezintă procedeul de control şi autentificare documentară a existenţei
elementelor contabile care aparţin şi/sau se află în gestiunea temporară a entităţii.
Inventarierea are următoarele sarcini:

 determinarea existenţei efective a elementelor patrimoniale (active nemateriale,

mijloace fixe, stocuri de mărfuri şi materiale, creanţe, mijloace băneşti, datorii etc.);
 controlul asupra stării activelor prin compararea realităţii cu informaţia furnizată de
contabilitate;
 depistarea valorilor care şi-au pierdut parţial calităţile iniţiale sau sîn învechite din punct
de vedere moral;
 verificarea respectării regulilor şi condiţiilor de păstrare a stocurilor de mărfuri şi
materiale, mijloacelor băneşti, precum şi a maşinilor, utilajelor şi a altor mijloace fixe;
 verificarea realităţii valorii de bilanţ a elementelor patrimoniale.

Modul de efectuare a inventarierii şi de reflectare în contabilitate a rezultatelor acesteia sînt

reglementate de Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27.04.2007 şi Regulamentul cu privire la
inventariere nr. 27 din 28.04.2004.
Numărul inventarierilor pe parcursul anului, momentele efectuării acestora şi lista
elementelor patrimoniale ce trebuie supuse inventarierii se stabilesc de către conducătorul
întreprinderii, cu excepţia cazurilor cînd efectuarea inventarierii este obligatorie în
conformitate cu legislaţia în vigoare.
Inventarierea patrimoniului se efectuează în mod obligatoriu în următoarele cazuri:

 la inceputul activitatii;
 cel puţin o dată pe an, de regulă, la sfîrşitul anului;
 în caz de înlocuire a gestionarului;
 în caz de furt, delapidare, sustragere sau abuz, precum si în caz de deteriorare a
bunurilor;
 în caz de incendiu sau calamitate naturala (inundatie, cutremur de pamint etc.);
 la reevaluarea mijloacelor fixe, a stocurilor de marfuri şi materiale etc.;
 în cazul reorganizarii, lichidarii sau încetarii activitatii;
 în cazul modificarii preturilor;
 în baza hotărîrii organelor de control, în cazul efectuării unui control, sau în baza
hotărîrii altor organe prevazute de lege.

Inventarierea se clasifică după următoarele criterii:

În dependenţă de gradul de cuprindere al elementelor patrimoniale:

 inventariere totală, cuprinde toate elementele patriomoniale

 inventariere parţială, cuprinde doar anumite tipuri de active sau pasive. De exemplu,
invetarierea mijloacelor băneşti

După caracterul inventarierii:

  inventariere planificată – se efectuează periodic conform graficului existent la
întreprindere
 inventariere inopinată – se efectuează pe neaşteptate pentru gestionari cu scopul
depistării fraudelor

După modalitatea de efectuare:

 inventariere totală – se extinde asupra tuturor sortimentelor care formează un element

patrimonial, sau asupra tuturor bunurilor dintr-o gestiune
 inventariere prin sondaj – cuprinde numai anumite sortimente a unui element
patrimonial sau numai anumite bunuri dintr-o gestiune. Astfel de inventariere se aplică în cazul
unui volum mare de lucru şi necesită mai puţin timp, însă nu asigură obiectivitatea rezultatelor.
Dacă pe parcursul invetarierii prin sondaj se depistează nereguli semnificative, atunci
se efectuează inventarierea totală.

Responsabilitatea pentru efectuarea corectă şi oportună a inventarierii o poartă

conducătorul întreprinderii. Contabilul-şef împreună cu conducătorii subdiviziunilor şi serviciilor
sînt obligaţi să verifice respectarea regulilor de efectuare a inventarierii.

Efectuarea inventarierii presupune parcurgerea a trei etape:

 pregătirea pentru efectuarea inventarierii

 efectuarea propriu-zisă a inventarierii
 reflectarea rezultatelor inventarierii

La etapa de pregătire se crează comisia de inventariere, în componenţa căreia se includ

reprezentanţi ai administraţiei, lucrători ai serviciului contabil şi alţi specialişti. Membri ai
comisiei de inventariere nu pot fi gestionarii a căror valori materiale sînt supuse inventarierii şi
contabilii care efectuează evidenţa contabilă a sectorului supus inventarierii, cu excepţia
întreprinderilor mici.
Efectuarea propriu-zisă a inventarierii presupune stabilirea stocurilor faptice prin numărare,
cîntărire sau calcule tehnice. Inventarierea se efectuează pe fiecare loc de depozitare şi pe
fiecare gestiionar cu condiţia prezenţe gestionarului şi a tuturor membrilor comisiei de
inventariere. În caz contrar rezultatele inventarierii se declară nevalabile. Bunurile supuse
inventarierii se înscriu în listele de inventariere cu indicarea denumirii, codului, unităţii de
măsură, indicilor calitativi, cantităţii, lor şi preţului la care se ţine evidenţa lor.
Listele de inventariere se semnează de către membrii comisiei şi gestionari, iar pe ultima filă
gestionarul face menţiunea prin care confirmă că bunurile au fost verificate în prezenţa sa, că
nu are pretenţii faţă de membrii comisiei de inventariere şi că bunurile incluse în listele de
inventariere se află la el în gestiune.
Rezultatele inventarierii se examinează la şedinţa comisiei de inventariere şi se perfectează
cu un protocol semnat de către conducătorul întreprinderii, care ia decizia privind regularizarea
divergenţelor depistate.
Rezultatele inventarierii se reflectă în contabilitate în luna cînd aceasta a luat sfîrşit. În
conformitate cu art. 42 al Legii contabilităţii şi p. 107 al Regulamentului privind
inventarierea diferenţele, depistate în timpul inventarierii se reglementeaza şi se înregistreaza
în evidenţa contabilă în felul următor:

 plusurile de bunuri şi mijloace bănesti, precum şi diferenţele valorice favorabile,

obţinute în urma compensarii lipsurilor cu plusuri, se înregistreaza ca majorare a veniturilor;
 lipsurile de bunuri şi mijloace bănesti se trec la cheltuielile perioadei de gestiune;
 lipsurile de bunuri, care depăşesc normele perisabilitatii naturale stabilite, precum şi
prejudiciile cauzate de deteriorarea bunurilor, se atribuie persoanelor vinovate, fiind evaluate
la preţurile de piaţa la data depistării lipsurilor;
 în cazul cînd nu sînt identificate persoanele vinovate, prejudiciile cauzate de
deteriorarea bunurilor sau lipsurile de bunuri, care depăşesc normele perisabilităţii naturale
stabilite, se trec la cheltuielile perioadei de gestiune.