LAZARICA CLAUDIU

HISTRIA

Cetatea Histria se află la o distanță de: 48 km de Constanța, 85 km de Tulcea, 133 km de

Brăila, 271 km de București.

Histria este cel mai vechi oraş atestat de pe teritoriul României, ruinele lui existând în
momentul de faţă pe teritoriul administrativ al judeţului Constanţa, mai exact, al comunei
Istria.1 Numele cetății Histria (Istria în limba greacă), e dat de denumirea fluviului Istros, cum
era denumită Dunărea de către greci.

Histria, colonie greacă așezată pe ţărmul dobrogean al Mării Negre (astăzi pe malul lacului
Sinoe), a fost întemeiată către mijlocul secolului al VII-lea î.Hr. de către colonişti din Milet
(conform ştirilor transmise de Eusebius, o posibilă dată a întemeierii ar fi de plasat în anii
657/656 î.Hr., iar după tradiţia menţionată de către Ps.-Skymnos, anul 630 î.Hr. ar putea
reprezenta data fondării cetăţii) şi a existat vreme de 14 secole, până în sec. al VII-lea d.Hr.. 2 Ea
este cea mai veche colonie greacă din vestul Pontului Euxin şi una dintre primele întemeiate în
bazinul acestei mări, fiind în acelaşi timp primul oraş atestat pe teritoriul actualei Românii.

În Histria au fost bătute primele monede de pe actualul teritoriu al României, monedă

proprie în jurul anului 480/475 î.Hr.. Este vorba despre monede de argint turnate, care au pe
avers simbolul orașului.

După ce a fost identificată, în 1868, de către arheologul francez Ernest Desjardins, cetatea a
fost amplu cercetată de către Vasile Pârvan (1914 - 1927) şi, de atunci, cercetările arheologice
continuă fără întrerupere.

Complexul este format din Muzeul Cetăţii Histria şi ruinele oraşului greco-roman.

1
https://destinatiidevacanta.blogspot.com/2013/12/cetatea-histria.html?
fbclid=IwAR1OHE5CYdnQ2HCz1EbU7k9WjUdqa3qBG1rsVKI_5WFtmXBk5eW3vNlRAGU
2
ibidem
 Descoperirile facute sunt depozitate in Muzeul Cetatii Histria:

 În prima sală, după o vitrină în care sunt expuse principalele publicaţii referitoare la
Histria, urmează alte cinci ce cuprind fragmente ceramice aparţinând culturilor
Hamangia (eneoliticul timpuriu, cca 5000–4500 î.Hr.) şi Babadag (secolele XI–VII î.Hr.).
Între ele o statuie menhir, descoperită la Hamangia (Baia) într-un tumul ce datează de la
începutul epocii bronzului (începutul mileniului al III-lea î.Hr.).
 Urmează o serie de vitrine ce cuprind ceramică arhaică (sfr. sec. al VII-lea–secolul al VI-
lea î.Hr.): greco-orientală (boluri,amfore de Clazomene), corintică, atică cu figuri negre,
fragmente de vase de piatră, statuete votive de teracotă, un pond de malahit. 1
 In sala următoare fără a atrage atenţia asupra fragmentului de kuros(marmură, 560–550
î.Hr. probabil stil milesian) şi a unui foarte frumos capitel de antă, datând din prima
jumătate a secolului al V-lea î.Hr..
 Alături de acest impozant capitel, alte fragmente arhitectonice din marmură,
aparţinând decoraţiei aceluiaşi edificiu sau altor temple, întregesc imaginea
excepţionalei dezvoltări a cetăţii în secolele al V-lea şi al IV-lea î.Hr..
 Din aceeaşi epocă datează şi cada de baie, refolosită ca sarcofag în necropola
identificată în satul Istria, precum şi elementele constitutive ale acoperişurilor templelor
din zona sacră.
 La parter se afla o serie de altare, stele şi alte sculpturi cu caracter votiv sau funerar. De
asemenea, pe lângă obiectele de uz comun (ceramică, opaiţe) sau cele de port şi de
podoabă, pot fi văzute eşantioane din placajele de marmură ale pereţilor, fragmente de
tencuială şi de mozaic, tuburi ceramice aparţinând sistemului de aducţiune a apei şi de
încălzire. 2
 O serie de vitrine în care sunt expuse diverse obiecte datând din epoca romană timpurie
(secolele II–III d.Hr): ceramică de diverse forme, obiecte de podoabă, obiecte din os,
ponduri (greutăţi pentru cântar), greutăţi pentru plasa de pescuit, opaiţe din lut, vase

1
https://destinatiidevacanta.blogspot.com/2013/12/cetatea-histria.html?
fbclid=IwAR1OHE5CYdnQ2HCz1EbU7k9WjUdqa3qBG1rsVKI_5WFtmXBk5eW3vNlRAGU
2
ibidem
 din sticlă. Se adaugă numeroasele fragmente sculpturale aparţinând acestei epoci,
dedicate unor divinităţi ca Dionysos, Cybele, Minerva, Thanatos, Mithras, Cavalerul Trac.
Ieșind din muzeu și îndreptându-te spre cetatea propriu-zisă, trecem pe lângă unele
piese arheologice expuse liber și pe lângă locul în care s-a aflat vechiul muzeu al Histriei.
Așezarea era înconjurată de un puternic zid de apărare. Numai partea vestică a
zidului cetății avea 10 turnuri și două porți și era alimentată cu apă prin conducte lungi
de peste 20 de kilometri, care alimentau și termele construite în epoca romană. Străzile
erau pavate cu piatră și posedau atât instituții de educație fizică (gymnasion) cât și
cultural-artistice (museion).1
În prezent, se pot vizita: zidul de apărare, cu turnuri și bastioane, care închidea de la
vest către lacul Sinoe suprafața mai mică a orașului roman târziu de circa 7 ha
(cuprinzând fosta acropolă a orașului grecesc). Acolo pot fi văzute ruinele conservate ale
templelor grecești din zona sacră.
Pentru epoca greacă se remarcă “zona sacră”, cu templul lui Zeus și templul Afroditei,
precum și resturile de locuire de pe platoul pe care se află așezarea civilă. Din perioada
romană imperială (sec. II – III d.Hr.), datează edificiile termale ale orașului și rețeaua
stradală. 2
Cele mai multe monumente aparțin epocii romano-bizantine (secolele al IV lea – al
VII-lea d.Hr.) și ele se află în interiorul cetății târzii: bazilici civile sau paleocreștine, piețe
publice, magazine, cartiere de locuințe cu caracter rezidențial (domus) sau economic. De
asemenea, săpăturile au oferit un bogat material arheologic, cea mai mare parte,
fragmente arheologice remarcabile, fiind expusă în muzeul cetății. 3
Necropola, situată în afara orașului antic, cuprinde numeroși tumuli funerare (movile
de pământ sau de piatră, de formă conică sau piramidală, ridicate deasupra unui
mormânt în scop de protecție) și un număr mic de morminte plane. Cel mai des utilizat
rit funerar în perioada construcției tumulilor a fost incinerarea.

1
http://www.cimec.ro/Arheologie/web-histria/2cercetare/2bilant/1.htm
2 ibidem
3 https://destinatiidevacanta.blogspot.com/2013/12/cetatea-histria.html?
fbclid=IwAR1OHE5CYdnQ2HCz1EbU7k9WjUdqa3qBG1rsVKI_5WFtmXBk5eW3vNlRAGU
 Cercetările dintre anii 1914 – 1988:

Din cei 12 ani (1914 - 1926) cât i-a fost dat lui V. Pârvan - în calitate de director al
Muzeului Naţional de Antichităţi - să conducă săpăturile arheologice de la Histria, doar
în nouă ani (1914 - 1916; 1921 - 1926) s-au putut desfăşura campanii normale.
1
Întrerupte, cum se înţelege, de tragedia primului război mondial - timp în care Histria a
fost prăduită de armatele invadatoare, multe piese, dintre care unele inedite, zăcând şi
acum în depozitele unor muzee din străinătate - cercetările lui V. Pârvan au degajat
incita romană târzie, în interiorul căreia au fost identificate piaţa mare, cartierul oficial şi
termele, practicându-se totodată şi unele sondaje în ceea ce aveam să ştim mai târziu că
reprezenta una din zonele sacre ale oraşului grecesc. Straniul presentiment al nedrept
de timpuriei sale morţi - în preziua căreia dă dispoziţii executorului său testamentar să-i
distrugă până şi cele mai neînsemnate note - a făcut ca generosul său plan de publicaţii
privind Histria, trasat în 1916, să nu poată fi decât parţial îndeplinit. În fapt, cu excepţia
unor sumare rapoarte privind campania din 1914, V. Pârvan nu ne-a lăsat decât trei
memorii epigrafice, primele două publicate sub titlurile de Histria IV şi Histria VII în
A.A.R.M.S.I, al treilea în prestigioasa revistă Dacia, fondată de el în 1924, reluată în 1957
de Em. Condurachi dar a cărei apariţie, din păcate, este pusă astăzi sub semnul îndoielii.

Marelui creator de şcoală arheologică românească îi succede la conducerea

şantierului arheologic Histria remarcabilul epigrafist Sc. Lambrino (1927 - 1942). Acesta
continuă cercetările din cetate (cartierul oficial, terme), descoperă incinta romană
timpurie a oraşului şi practică unele sondaje pe platoul din vestul acestuia, dar se
mulţumeşte, ca şi marele său înaintaş, cu o scurtă informare privind cercetările
arheologice, oferind însă lumii ştiinţifice un nou lot de inscripţii inedite, publicat în
aceeaşi revistă Dacia, precum şi unele studii, de asemenea epigrafice, de o remarcabilă

1
https://destinatiidevacanta.blogspot.com/2013/12/cetatea-histria.html?
fbclid=IwAR1OHE5CYdnQ2HCz1EbU7k9WjUdqa3qBG1rsVKI_5WFtmXBk5eW3vNlRAGU
 valoare. Măcar tot atât de valoroasă se arată a fi lucrarea soţiei acestuia, Marcelle Flot-
Lambrino, Les vases archaiques d'Histria, publicat în 1938, lucrare pe care scurgerea
timpului n-a reuşit - cum se întâmplă cel mai adesea - s-o altereze.
Anul 1949 - ne face sau nu plăcere să recunoaştem - înseamnă, pentru a ne exprima
în limbajul documentelor epigrafice histriene, asupra cărora vom reveni dealtfel, o "a
doua înfiinţare" a şantierului arheologic Histria. Sub îndrumarea lui Em. Condurachi
(1949 - 1970), perioadă în care Muzeul Naţional de Antichităţi este transformat, în 1956,
în Institutul de Arheologie al Academiei Române, denumit astăzi "Vasile Pârvan" şi
devenit astfel succesorul de drept şi de fapt al uneia din cele mai vechi instituţii de
cultură din Ţara Românească, cercetarea de la Histria se intensifică pe acropolă dar se
extinde nu numai în cartierul de vest sau în necropola tumulară ci şi în teritoriul vechii
colonii milesiene. Se puneau astfel bazele înţelegerii, în toată complexitatea lor, a
numeroaselor procese istorice implicate în fenomenul histrian. 1
În vremea în care conducerea şantierului a fost reprezentată de P. Alexandrescu
(1982 - 1988), s-au reluat săpăturile la bazilica episcopală (începute de subsemnatul
împreună cu Costin Scorpan în 1969 dar întrerupte definitiv în 1970; din noua echipă au
făcut parte iniţial Octavian Bounegru şi Crişan Muşeţeanu) şi s-au efectuat noi cercetări
în teritoriu la Histria-pod (Konrad Zimmermann şi Alexandru Avram) şi Nuntaşi (Catrinel
Domăneanţu). Totodată la Kostanz am Bodensee apare, sub redacţia lui P. Alexandrescu
şi Wolfgang Schuller, un nou volum miscelaneu Histria (în colecţia Xenia).
Cercetările dintre 1989 – 1999:

Schiţat din 1989, noul plan al cercetărilor arheologice de la Histria nu se va fi

materializat decât în 1990, de când am împărţit grijile şantierului cu P. Alexandrescu.
Astfel, pe lângă continuarea cercetărilor de la bazilica episcopală (unde echipa de
cercetare a fost lărgită prin cooptarea arh. Gordana Miloşevici şi a numismatului Gh.
Poenaru Bordea), s-au redeschis alte patru sectoare destinate fie continuării
cercetărilor, fie asigurării valorificării unor descoperiri mai vechi, nepublicate, din
păcate, într-o formă monografică. Este vorba de sectorul zonei sacre greceşti (cu un
1
http://www.cimec.ro/Arheologie/web-histria/2cercetare/2bilant/1.htm
 colectiv format din K. Zimmermann, Al. Avram şi arh. Monica Mărgineanu - Cârstoiu), de
cel al incintelor greceşti de pe platou (Mircea V. Angelescu şi P. Dupont) şi, în sfârşit, de
cel al cartierului rezidenţial târziu (Oct. Bounegru şi Virgil Lungu).

Descoperirile efectuate în aceste sectoare vor trebui să formeze, fiecare din ele, materia
unui volum separat din seria monografică Histria. Între timp a apărut volumul Histria
VIII, cu două fascicole dedicate studiului ştampilelor amforice (Thasos, autor Al. Avram şi
Sinope, autor Niculae Conovici) iar publicarea zonei sacre greceşti (Histria VII, în
coordonarea lui P. Alexandrescu) şi a sculpturilor (Histria IX, autor Maria Alexandrescu-
Vianu) este de aşteptat anul 2000.1 Tot atunci vor apărea - prin generozitatea
Ministerului Culturii - volumele dedicate ceramicii romane timpurii (Histria X, autor
subsemnatul) şi ceramicii elenistice cu decor în relief (Histria XI, autor Catrinel
Domăneanţu). Alte volume ar trebui să completeze această serie monografică, cum ar fi
cel al Monicăi Mărgineanu-Cârstoiu, destinat studiului pieselor de arhitectură (volum
aflat într-un stadiu avansat de elaborare), cele referitoare la cercetările din teritoriu
(Tariverdi, Istria-sat, Histria-pod şi Nuntaşi, după care s-ar putea trece la redactarea unui
volum special închinat teritoriului histrian) sau diverse altele (ceramica elenistică,
opaiţele, ceramica romană târzie, obiectele din metal, sticlă şi os).
In concluzie Cetatea Histria a fost întemeiată la mijlocul secolului al VII-lea î.Hr.(anul
657 î.Hr. după Eusebius) de colonişti veniţi din Milet. Oraşul a avut o dezvoltare
neîntreruptă timp de 1300 de ani, începând din perioada greacă şi până în epoca
romano-bizantină. După o distrugere violentă, către sfârşitul sec. al VI-lea î.Hr., în plină
perioada clasică, un nou zid de incintă reduce la jumătate suprafaţa iniţială a oraşului. În
această perioadă, Histria cunoaşte un regim democratic, aderarea la Liga Maritimă
Ateniană, comerţ intens şi chiar monedă proprie.

Bibliografie

 http://www.cimec.ro/Arheologie/web-histria/2cercetare/2bilant/1.htm

1
http://www.cimec.ro/Arheologie/web-histria/2cercetare/2bilant/1.htm
 https://destinatiidevacanta.blogspot.com/2013/12/cetatea-histria.html?
fbclid=IwAR1OHE5CYdnQ2HCz1EbU7k9WjUdqa3qBG1rsVKI_5WFtmXBk5eW3vNlRAGU