Elena Violeta Popescu Elena Despina Tudor

JOCUL ȘI DEZVOLTAREA
PERSONALITĂȚII LA VÂRSTA
PREȘCOLARĂ 3-6 ANI

Editura Sfântul Ierarh Nicolae

2020

1
Corectura și coperta: prof. Istrate C. Ioan

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

POPESCU, ELENA VIOLETA
Jocul şi dezvoltarea personalităţii la vârsta preşcolară 3-6 ani /
Elena Violeta Popescu, Elena Despina Tudor. - Brăila : Editura
Sfântul Ierarh Nicolae, 2020
Conţine bibliografie
ISBN 978-606-30-2883-0

I. Tudor, Elena Despina

37

2
 CUPRINS

Introducere 5

CAPITOLUL 1 . Preșcolaritatea, etapă importantă a

dezvoltării personalității copilului 8
1.1.Conceptul de personalitate 8
1.2 .Descrierea și explicarea dezvoltării personalității 10
1.3. Dezvoltarea personalității copilului la vârsta preșcolară
3- 6 ani 12
1.4. Dezvoltarea cognitivă și personalitatea copilului
preșcolar 17

CAPITOLUL 2. Jocul și importanța sa în dezvoltarea

personalității copilului preșcolar 19
2.1. Definiție.Teorii cu privire la joc 19
2.2. Clasificarea jocurilor 21
2.3. Funcțiile jocului 28
2.4. Jocul și dezvoltarea psihică 29
2.5. Rolul jocului și dezvoltarea personalității copilului 30
2.6. Jocul în viața copilului preșcolar 31

3
CAPITOLUL 3. Cercetarea pedagogică privind jocul și
dezvoltarea personalității la vârsta preșcolară 3-6 ani 33
3.1. Tipul cercetării 35
3.2. Ipoteza de lucru, scopul și obiective cercetării 37
3.3. Lotul de subiecți 38
3.4. Variabilele cercetării 40
3.5. Construcția instrumentului 35
3.6. Metodele de cercetare și etapele cercetării 41
3.7. Diagrama Gannt 45

CONCLUZII 69

BIBLIOGRAFIE 71

ANEXE 73

4
 INTRODUCERE

Fiecare perioadă de vârstă își are importanța ei în

dezvoltarea ființei umane și în evidențierea personalității,
credem că perioada preșcolară este importantă pentru educarea
copilului.
Cei care lucrează cu preșcolarul, în mod deosebit
educatoarele, trebuie să cunoască în detaliu psihologia copilului
de vârstă preșcolară și a fiecărui copil pentru a participa în acest
mod la formarea și dezvoltarea personalității lui.
În acest sens, grădinița este locul unde copilul își poate
întregi existența socială creată de comparația cu cei care au
aceleași obligații și aspirații, același potențial fizic și psihic.
Contribuția grădiniței la formarea și dezvoltarea perso-
nalității copilului este condiționată de măsura în care educa-
toarea cunoaște, particularitățile copilului și temperamentul lui.
Copilul în perioada preșcolară se definește printr-un
progres intens din punct de vedere al aspectului și mai ales al
psihicului.
Au loc o mulțime de schimbări calitative și cantitative,
atât de accentuate, încât în perioadele copilăriei următoare nu
vor mai putea fi egalate. În acest context, jocul are un rol
primordial în viața copilului, devine activitatea fundamentală a
învățării, influențându-i întreaga conduită și personalitatea care
este în plină formare și dezvoltare.
Având în vedere acest lucru și experiența acumulată în
activitatea la grupă, vedem în jocul didactic un mijloc eficient în
dezvoltarea intelectuală și a gândirii logice a preșcolarului.
Jocul este forma de bază și se identifică în toate
domeniile de activitate, creând procesul de învățare, într-un mod

5
atractiv, antrenant și ușor accesibil copiilor preșcolari. Jocul se
leagă cu învățarea dar și cu creația, astfel că îi dă permisiunea
copilului de a încerca rolul de creator al realității.
Plecând de la aceste adevăruri și de la condițiile concrete
ale muncii cu copiii am considerat necesar să acord jocului
didactic un spațiu larg în ansamblul metodelor destinate
dezvoltării personalității, în condițiile în care jocul didactic este
bine ales, organizat, îndrumat și desfășurat în funcție de natura
și conținutul obiectivelor.
Experiențele proiectate de cadrul didactic sunt deter-
minate de trebuințele copiilor care au nevoie de activități
concrete care pot fi exprimate verbal și îi ajută să generalizeze,
să emită ipoteze și să pună întrebări.
Ne-am hotărât să scriem această carte deoarece am avut
posibilitatea să observăm evoluția copiilor de la grupa mică,
până la intrarea în mediul școlar și ne bucurăm că sub
îndrumarea noastră, au crescut și și-au dezvoltat personalitatea.
Am optat pentru alegerea temei referitoare la jocul și
dezvoltarea personalității la vârsta preșcolară, deoarece am
constatat faptul că, atât conceptul de muncă în echipă cât și
interpretarea rolului de lider, ridică multe probleme deoarece,
unii copii sunt dotați cu acestea alții nu.
Lucrarea de față se structurează pe trei capitole.
Astfel, primele două capitole le-am intitulat Preșcolari-
tatea, etapă importantă a dezvoltării personalității copilului și
Jocul și importanța sa în dezvoltarea personalității copilului
preșcolar.
Aceste două capitole le-am alocat delimitărilor concep-
tuale legate de joc și dezvoltarea personalității, scoțând în

6
evidență modalitățile prin care poate fi valorificat în cadrul
activităților din grădiniță.
Astfel, din aceste capitole reiese faptul că dacă jocul este
utilizat în cadrul activităților din grădiniță, asigură din partea
copilului, o participare activă, atractivă și deconectantă, potrivit
particularităților intelectuale și de vârstă ale acestuia, fiind
totodată și un mijloc de realizare preponderent din activitatea
grădiniței.
Capitolul trei, intitulat Cercetarea pedagogică privind
jocul și dezvoltarea personalității la vârsta preșcolară, detaliază
cercetarea cantitativ-calitativă, în cadrul căreia am aplicat și
interpretat, în experiment, diferite probe de evaluare aplicate
copiilor din grupa mare pe care îi îndrumăm. De asemenea, am
descris diferite jocuri specifice vârstei și fișe de lucru utilizate în
activitatea de la clasă. În partea a doua a cercetării am aplicat un
ghid de interviu adresat cadrelor didactice care predau în medii
diferite (rural-urban), pentru a surprinde diferite aspecte ale
utilizării jocului în activitatea profesională.

7
 CAPITOLUL 1.
Preșcolaritatea, etapă importantă a dezvoltării
personalității copilului

1.1. Conceptul de personalitate

Personalitatea prezintă valoarea distinctă de a fi, de a

gândi și de a lucra a unei persoane, ea este semnificația
caracteristicilor specifice ale persoanei, însușiri care sunt
vizibile în medii culturale variate.
Cuvântul „personalitate” provine din limba latină
„persona”, care înseamnă „mască” purtată de actorii de teatru în
Grecia antică și care a ajuns să însemne și rolul jucat de aceștia.
“Prin urmare, la nivel sumar, personalitatea este formată
din acele trăsături pe care oamenii le afișează în viața socială.
Însă la nivel științific, semnificația personalității depășește acest
concept de „reprezentare socială fără temei” și surprinde acele
trăsături stabile, constante, definitorii ale unei persoane.”1
Personalitatea cuprinde aspectele importante și relativ
stabile ale comportamentului.
Dacă luăm ca exemplu o persoană a cărei personalitate
include o trăsătură ce poate fi numită „foarte timidă”, aceasta se
va compara cu timiditate în multe situații diferite și pe o perioadă
importantă de timp. Însă pot exista și excepții, persoana putând
fi mai deschisă față de propria familie, față de o prietenă
apropiată sau la petrecerea zilei sale de naștere.

1
Albu G., nr.1-2/1993., ,,Personalitatea – sens al educației”, în revista
,,Învățământul preșcolar”
8
 Însă ea va avea de multe ori dificultăți în relația cu alte
persoane, dificultăți care vor continua vreme de luni sau chiar
ani și care vor avea un efect semnificativ asupra stării sale de
bine.
Unii teoreticieni susțin că personalitatea poate fi studiată
numai prin observarea comportamentului exterior, social. Cu
toate acestea, majoritatea psihologilor definesc personalitatea ca
avându-și originea în individ. Acești teoreticieni subliniază
faptul că personalitatea ar putea exista în absența altor persoane
și că ar putea avea aspecte care nu sunt vizibile.
De altfel, existența și manifestarea omului în societate
implică prezența mai multor ipostaze, delimitate conceptual sub
formă de: individ, individualitate, persoană, personalitate. În
literatura de specialitate, individul este unitatea biologică,
diferențiată prin intermediul independenței organismului în
relație cu mediul înconjurător.
Individul este un exemplar al unei specii, care nu poate
fi divizat fără a-și pierde specificitatea. În ceea ce privește
oamenii, integralitatea individului este asociată cu unicitatea sa,
având în vedere că nu există doi oameni identici din toate
punctele de vedere. Individualitatea se referă la expresia
individului, diferențierea și particularizarea sa structural-
funcțională, așa cum se manifestă acesta în plan biologic, dar și
psihologic.
Persoana este o entitate psihosocială, determinată socio-
cultural prin intermediul statutului social, al etniei, religiei etc.,
constituindu-se și manifestându-se prin interacțiunea omului cu
mediul socio-cultural.
Persoana se referă la acele însușiri care conferă
identitatea socială a individului – nume, familie, profesie, etc. –

9
și care se asociază cu anumite drepturi și obligații asumate în
cadrul unui sistem de relații sociale. “Persoana este corespon-
dentul în plan social al conceptului de individ din plan biologic,
iar conștiința de persoană se dezvoltă prin intermediul unui
proces de personalizare, de socializare și de culturalizare”.
Personalitatea reprezintă modul specific de organizare a
trăsăturilor și însușirilor fizice, psihice și psihosociale ale
persoanei, asigurând adaptarea individului la mediu.
Ea are un rol central în raport cu celelalte ipostaze ale
omului, asigurând continuitatea psihică și funcționarea
proceselor psihice. Personalitatea se referă la organizarea
dinamică a tuturor conținuturilor psihice, închegate prin
intermediul conștiinței de sine în raport cu ceilalți.

1.2. Descrierea și explicarea dezvoltării personalității

“I. Dafinoiu (2002) spune că personalitatea este o

structură abstractă redactată de psihologie în vederea cunoașterii
și clasificării modalității de înființare și funcționare ce definește
persoana ca instrument psihofiziologic. Până în momentul de
față nu se află o definiție generală aprobată a personalității,
definițiile prezentate fiind influențate expresiv de sensul științi-
fic avut la bază”.

G. Allport înscrie în revistă peste 50 de semnificații ale

personalității. Acestea au fost clasificate astfel:
- Semnificații prin rezultatul exterior – care tratează
personalitatea ca o „adunare generală a rezultatului produs de
un individ asupra societății; însușiri sau manifestări care
influențează cu succes alți oameni.”

10
 - Semnificații prin schema internă – care are ca concept
personalitatea ca o abstracție justă, cu o istorie personală. Un
exemplu în acest scop este semnificația oferită de M. Prince,
conform căruia personalitatea este: „Suma totală a tuturor
dispozițiilor, impulsurilor, tendințelor, dorințelor și instinctelor
biologice ale individului, precum și a celor dobândite prin
experiență” .2
- Semnificații pozitiviste – care accentuează aspectele ce
pot fi cunoscute în legătură cu personalitatea, relevând de fapt
percepția oamenilor de știință în legătură cu aceasta.

Carver și Scheire (2000) au sistematizat concepțiile

despre personalitate astfel:
- dispune de o organizare internă, nu reprezintă o
juxtapunere de elemente diferite;
- este un proces dinamic, intern;
- este un concept psihologic cu fundamentare fiziologică;
- constituie o forță internă care determină persoana să
adopte un anumit comportament;
- este formată din pattern-uri de reacție recurente și
consistente;
- influențează, își pune amprenta asupra proceselor psihice
– gândire, memorie, imaginație, afectivitate, voință – și
se manifestă prin intermediul comportamentului.
Majoritatea definițiilor personalității cuprind:

2
Allport Gordon W,1981,p 38 - Structura și dezvoltarea personalității,
,Editura Academia Edu, București;

11
1) o structură, o organizare internă abstractă derivată din
observația comportamentelor;
2) semnificația diferențelor individuale, a unicității fiecărei
persoane;
3) dezvoltarea personalității de-a lungul timpului, sub influența
factorilor ereditari și de mediu. Un exemplu autohton este
definiția lui M. Drugaș (2006), care consideră personalitatea
drept un sistem structurat și ierarhizat, dinamic și evolutiv,
constituit din subsistemul biologic, subsistemul psihic,
subsistemul socio-cultural și care asigură individului o adaptare
unică, originală la mediu.

1.3. Dezvoltarea personalității copilului la vârsta

preșcolară

Au loc transformări grave în comportamentul emoțional.

Copiii ajung mai optimiști în forțele proprii și trec la analiza unui
“domeniu” mult mai larg – inclusiv de relații sociale.
Relațiile pozitive cu prietenii sau tovarășii de joacă
constituie o sursă importantă de învățare socială.
„Nimeni nu se naște cu personalitate, ea se construiește
zilnic. În societatea modernă, tot în copilărie, are loc procesul de
"alfabetizare", înainte de intrarea copilului în școală, prin care el
se adaptează condițiilor primare și fundamentale ale nivelului
social în cultură”. 3
Dezvoltarea pe acest plan se continuă până în momentul
în care posibilitatea de a scrie și citi, devenite active, încep să

3
Dima, Silvia (coord.). 1997, Copilăria - fundament al personalității,
editată de Revista Învățământului Preșcolar, București.
12
servească trebuințe și interese psihice intelectuale dobândite și
întreține astfel dinamismul și apetitul său. Deci, cunoașterea
copilului trebuie menționată prin cunoașterea vieții lui, a
faptelor, a comportamentului cu caracter permanent care relevă
trăsăturile caracteristice ale personalității.
Practic, nu înregistrăm inteligența sau sociabilitatea, ci
faptele de conduită, comportamentul, aptitudinile copilului care
dezvăluie un conținut psihic interior.
Bazele personalității copilului se pun încă de la vârsta
preșcolară, când se schițează unele trăsături mai stabile de
temperament și caracter. Intrarea în școală, trecerea la o nouă
formă de activitate și la un nou mod de viață vor influența într-
un mod determinant formarea în continuare a personalității.
Începând chiar cu aspectul exterior – ținuta vestimentației –
copilul dobândește o altă ținută, alt contur, diferit de cel al
copilului din grădinița de copii.
La începutul acestei perioade, copilul renunță la perioada
dragostei de sine și „dezvăluirii” personalității, pentru a intra
puțin câte puțin în lumea cunoașterii.
Se poate observa o schimbare a intereselor. Copilul nu
mai este axat pe sine și devine din ce în ce mai axat pe exterior.
Această evoluție intelectuală este realizată într-un context social
important, și anume școala, care contribuie atât la decentrarea
socio-afectivă, cât și la decentrarea intelectuală, cognitivă.
Rolul de școlar, cu noile lui cerințe, crește importanța
socială a ceea ce întreprinde și împlinește copilul la această
vârstă.
Noile împrejurări lasă o amprentă puternică asupra
personalității lui în ceea ce privește organizarea lui interioară,
cât și în ceea ce privește conduita sa externă.

13
 Copilul învață ce este independența. Pe plan interior,
mulțumită dezvoltării gândirii logice, puterii de judecată și
raționament, se pun bazele concepției despre lume și viață, care
modifică esențial optica personalității școlarului asupra realității
înconjurătoare.
Ca urmare a dezvoltării capacității de a-și dirija voluntar
conduita, de a presimți cererile externe și de a-și planifica
activitatea, personalitatea copilului mic devine din ce în ce mai
aptă de independență și autodeterminare.

Ca rezultat al fixării unor noi trăsături de caracter, pe

care le remarcă viața și relațiile școlare, personalitatea școlarului
se apleacă tot mai des spre atitudini mai mature și spre exprimări
mai controlate.
Crearea atitudinii pozitive față de învățătură și, pe
această bază, a talentelor pentru activitatea de învățare, face ca
personalitatea școlarului mic să fie mai “competentă” decât a
preșcolarului.

❖ Modele de temperamente
Ca personalitate, copiii se deosebesc printr-o mare
variație temperamentală: există copii ageri, sociabili și copii
retrași, lenți. La activitate, unii copiii ridică mereu mâna, iar alții
dimpotrivă, chiar dacă știu, încearcă să nu iasă în evidență.
Acesta este un adevăr psihologic – fixat pe un adevăr biologic,
natural – care provoacă multe dificultăți în activitățile de
instruire și educare. În timp ce copilul înaintează în vârstă,
calitățile născute ale sistemului nervos se aliază cu inspirațiile
de viață ale educației, formând un “aliaj”.

14
 Contactul cu influențele modelatoare ale procesului
educațional dă naștere la anumite compensații temperamentale.
Copiii agitați, colerici, încep să devină mai stăpâni pe
conduita lor, datorită posibilităților pe care le oferă activitatea
școlară de a-și consuma energia prin studiu. Temperamentele
calme încep să-și scadă treptat din inactivitate și să își însușească
un ritm de lucru mai sprinten.
Cei cu însușiri melancolice – naturi sensibile, cu tendințe
de închidere în sine – cunosc și ei un proces de activizare a
conduitei, încurajați de succesele pe care le obțin.

❖ Cât de importantă este atitudinea educatorilor

Comportarea educatorului față de aceste trăsături
tipologice și temperamentale trebuie să fie adaptabilă, diferen-
țiată în funcție de natura elevilor, temperându-i pe unii,
stimulându-i pe alții: cei vioi, cu temperament sangvinic, trebuie
orientați spre a-și concentra energia asupra obiectivelor școlare;
apaticii trebuie mereu stimulați spre a se angaja și menține în
activitate; impulsivii trebuie înfrânați, disciplinați; cei cu
trăsături melancolice trebuie înconjurați cu căldură, tratați cu
delicatețe, susținuți și încurajați să-și pună în evidență
potențialele intelectuale.

❖ Calități și defecte
Un rol important în reglarea activității și relațiilor
școlarului mic cu ceilalți îl joacă atitudinile caracteriale.
Activitățile oferă cadrul unor calități cum sunt: sârgu-
ința, conștiinciozitatea, punctualitatea, perseverența, spiritul de
organizare, făcând ca elevii, chiar și cei mai puțin dotați
intelectual, să se realizeze bine profesional.

15
 Nu sunt excluse, însă, nici cazurile de indiferență,
neglijență, superficialitate, dezorganizare, ca atitudini care pot
avea efect asupra concretizării unui potențial bun, mai ales
atunci când ele se asociază cu trăsături de-a dreptul reprobabile:
minciuna, prefăcătoria, înșelătoria.
Contactul școlarilor mici cu literatura, cu eroii diferitelor
povestiri le dă acces la multe exemple și modele de viață. Ei
încearcă și, de multe ori, reușesc să transpună în conduita lor
câte ceva din spiritul de întrajutorare și răspundere al exemplelor
întâlnite, din tactul și delicatețea comportamentului celorlalți.
Educatorul trebuie să cunoască diversitatea caracterelor
copiilor, observând atent, meticulos – la clasă și în afara clasei
(în recreație, în timpul jocului, acasă) – faptele copilului, nu atât
latura exterioară a faptei (ce anume a făcut copilul: a rupt cartea
unui coleg, a spart un geam, a răspuns necuviincios la o
întrebare, a venit cu lecția nefăcută) ci, mai ales, care a fost
motivul faptei. În funcție de aceasta, măsura educativă poate să
meargă de la sancționarea faptei exterioare (prin observație,
mustrare) până la restructurarea sistemului de relații care l-au
determinat pe copil să se comporte astfel.
Cunoașterea profilului psihologic al școlarului mic poate
fi un pas important în elucidarea misterului și găsirii unei metode
eficiente de învățare rapidă în conformitate cu ritmul de
modelare și dezvoltare a caracterului și personalității micului
școlar și, de ce nu, un pas important în înțelegerea cauzelor
determinante ale personalității și caracterului omului adult.

16
 1.4. Dezvoltarea cognitivă și personalitatea copilului
preșcolar

Educația timpurie pornește de la ideea că vârstele mici

constituie baza dezvoltării personalității, iar deschiderea către
politicile globale și educație la nivel internațional au adus teoriei
și practicii pedagogiei românești experiența necesară pentru
înțelegerea și conceptualizarea acestui domeniu larg și complex.
Grădinița face trecerea între formele educației, de la
informal la formal. Oferind opțiuni și alegeri copilului în joc, îl
învățăm să decidă și să aleagă soluțiile cele mai adecvate.
Totodată, curriculumul pentru învățământul preșcolar promo-
vează conceptul de dezvoltare globală a copilului, considerat a
fi central în perioada copilăriei timpurii.
Perspectiva dezvoltării în ansamblu a copilului punctea-
ză importanța domeniilor de dezvoltare a copilului, în condiția
în care, în ziua de azi, pregătirea copilului pentru școală și pentru
viață trebuie să aibă ilustrate nu doar pregătirile convenționale,
ci în aceeași măsură valori, calități, atitudini ce țin de evoluția
socio-emoțională, de evoluția cognitivă sau de evoluția fizică.
Tratarea curriculumului din viziunea evoluției globale
verifică cuprinderea tuturor aspectelor importante ale evoluției
complete a copilului, în acord cu particularitățile sale de vârstă
și individuale.
Din punct de vedere constructiv, pregătirile perfecte pe
care persoana le poate atinge în evoluția acestor activități îi
garantează acesteia integrarea pozitivă la mediul fizic și social.
Stadiul preoperațional (2-7 ani) a fost numit astfel
deoarece în gândirea copilului nu se regăsesc încă operații logice
propriu-zise. Funcția semiotică se dezvoltă foarte mult, fiind

17
manifestată atât în limbaj, abilitățile lingvistice și de comunicare
ale copilului îmbogățindu-se considerabil pe parcursul acestui
stadiu, cât și în restul conduitelor simbolice (imaginea mentală,
desenul, imitația în absența modelului, jocul simbolic).
Stadiul preoperațional este alcătuit din două substadii:
• Substadiul gândirii simbolice și preconceptuale (2-4
ani) este dominat de imagini și simboluri, expresii ale funcției
semiotice. În această etapă de vârstă, copiii utilizează atât jocul
simbolic, cât și jocul de rol.
• Substadiul gândirii intuitive (4-7 ani) coincide cu
achiziția unui volum considerabil de cunoștințe și organizarea în
forme tot mai coerente și complexe a reprezentărilor mentale.
Gândirea este dominată de raționamentul intuitiv în
cadrul căruia deducția se realizează pe baza unor proprietăți
proeminente ale obiectelor și fenomenelor. Perioada preopera-
torie specifică vârstei cuprinse între 2-7/8 ani este o etapă care
merită urmărită.

18
 CAPITOLUL 2
Jocul și importanța sa în dezvoltarea personalității
copilului preșcolar

2.1. Definiție. Teorii cu privire la joc

Termenul “joc” după părerea lui D.B.Elkonin, nu este o

noțiune științifică în sensul strict al acestui cuvânt și aceasta
poate tocmai pentru că o formație totală de oameni de știință nu
dispun nici până astăzi de o separare potrivită a acestor
deprinderi , nici o explicare logică a diferitelor forme de joc.
”Treptat, în limbile europene, cuvântul joc s-a extins
peste o arie distinsă de activitate umană care le arată copiilor
bucurie și motivație”.4
În aria atotcuprinzătoare, noțiunea modernă de joc a
început să cuprindă totul, de la jocul copilului de-a soldații, până
la interpretarea eroilor tragediei în spatele cortinelor, de la
distracția preșcolarilor la jocul de bursă cu bancnote de hârtie.
Dacă pentru adulți jocul reprezintă un mijloc de relaxare,
pentru copil acesta apare ca activitate fundamental formativă și
dominantă.
Prin joc copilul cunoaște lucrurile și utilitatea obiectelor
din jur, învață unele comportamente sociale, învață să-și
perfecționeze funcțiile, cum ar fi mersul, echilibrul și deprin-
derile manuale.
Pentru copil jocul este asemănător cu munca adultului:
copilul imită munca mamei, a bunicii, a tatălui, a educatorului
etc.

4
Piaget Jean, Barbel J.,1969 –Psihologia jocului, E.D.P. București ;

19
 Jocul creează utilități sociale doar prin faptul că
stimulează tonusul, dezvoltă diferite procese și activități psihice
(motricitatea, cunoașterea, inventivitatea). Jocurile copiilor sunt
forme specifice de comportament a acestora față de lumea
înconjurătoare, reacții față de aspectele cele mai diverse ale
impresiilor ce acționează asupra copiilor de diferite vârste.
Prin intermediul jocurilor se reflectă importante aspecte
și episoade de viață, se reproduc variate și numeroase forme de
reacții sociale.
Începuturile elaborării teoriei despre joc sunt legate de
numele unor gânditori ai secolului al XIX-lea ca: Fr. Schiller,
H.Spencer, W.Wundt.
Elaborându-și concepțiile filozofice, psihologice și mai
ales estetice ei au tratat în unele teze jocul ca unul dintre cele
mai răspândite fenomene ale vieții legând originea jocului de
originea artei.
Pentru Schiller, jocul este o activitate estetică. Surplusul
de energie, liberă de cerințele exterioare constituie doar o
condiție a apariției desfătării artistice pe care o realizează jocul.
Din punctul de vedere al lui Herbet Spencer interesul său
pentru joc este determinat ca și la Schiller, de interesul pentru
natura trăirii estetice, însă problema surplusului de energie este
pusă de Spencer într-un context biologic evoluționist mai larg.
W.Wundt este cel care se apropie cel mai mult de
înțelegerea justă a apariției jocului. În teoriile sale există o
strânsă legătură între joc și muncă așa cum scrie el ,,Jocul este
rodul muncii”.
Fiecare joc își are potențialul într-una din formele muncii
adevărate, care întotdeauna îl precede atât ca timp cât și ca
esență.

20
 Karl Gross în numeroasele sale studii și observații
consideră că între jocul animalelor și jocul copiilor nu există
deosebiri esențiale.
Teoria lui K.Gross se completează prin teoria dezvoltată
de H.Carr, iar aportul în problemele jocului adus de acesta
constă în aceea că tendința spre joc nu echivalează tehnica
jocului ci este achiziționată și se modifică foarte mult în timpul
copilăriei.
H. Carr a îmbogățit analiza sa cu privire la joc cu încă un
argument, acela că jocul are un rol special de curățire de o serie
de instincte neoportune stilului de viață omului contemporan.

2.2 Clasificarea jocurilor

Varietatea mare a jocurilor se lasă greu încorporată

într-o schemă satisfăcătoare.
Există scheme de clasificare a jocurilor mai simple și mai
complexe, după un criteriu sau după mai multe, fiind format din
opinii de-a lungul timpului.
Querat vorbește de trei categorii de jocuri:
- jocuri cu caracter ereditar (lupta, urmărirea);
- jocuri de imitație privind activități umane (de-a familia, de-a
vânzătorul, de-a vizita, de-a doctorul);
- jocuri de imaginație.
K. Gross a clasificat jocurile în jocuri de experimentare,
jocuri de funcții generale, jocuri senzoriale, jocuri motorii,
intelectuale, afective și de voință.
Jocurile motorii antrenează îndemânarea, agilitatea așa
cum ar fi - jocul cu mingea, gimnastica.

21
 Jocurile psihice se separă în jocuri logice și afective.
Cele din prima categorie solicită o activitate intelectuală
complexă, raționamente ca spre exemplu jocul de șah,
comparații simple și complexe ca în jocurile de timp puzzle.
Jocurile din ce-a de a doua categorie și anume afective
sunt și ele diferite - jocuri care provoacă emoții de durere
(cățărarea pe schelă, suportarea apei reci ), dar și mai numeroase
sunt jocurile afective care solicită emoții puternice cum ar fi
sentimentul de frică.
În categoria jocurilor privind funcțiile speciale se disting
cinci categorii mai importante de jocuri:
a) jocuri de luptă,
b) jocuri de vânătoare,
c) jocuri speciale,
d) jocuri familiare,
e) jocuri de imitație.

Această clasificare este discutabilă ca și în cazul teoriei

lui Charlotte Biihler care a împărțit jocurile copiilor în cinci
grupe care delimitează diferențe calitative, dar și unele diferențe
specifice.
Acestea sunt:
- Jocurile funcționale (senzorio-motorii)
- Jocuri de ficțiune și iluzie
- Jocuri receptive
- Jocurile de construcții
- Jocuri colective
O interesantă clasificare a jocurilor este și cea făcută de
Decroly, ținând cont de jocurile ce se referă la formarea
cunoștințelor sensibile și deprindere motorie.

22
 În acest capitol sunt incluse jocurile vizuale cum ar fi
jocurile de culori, de forme și culori, distingerea formelor și
direcțiilor.
Făcând o analiză a 200 de jocuri într-o lucrare a sa Andre
Demarbre selectează jocurile după anumite criterii cum ar fi anii
copilului și efortul solicitat, el vorbește de jocuri foarte active,
jocuri de slabă intensitate, jocuri recreative și intelectuale.

Jocurile cu reguli se constituie începând cu perioada

preșcolară și capătă amploare în perioada școlară mică. În cadrul
acestui tip de joc se pot diferenția două categorii de legi: legi
spontane și legi comunicate de la seria aceasta la următoarea.
La copii, jocurile cu reguli sunt simple, cele spontane
sunt mai interesante dar au adesea o viață scurtă. Ele se
constituie fie plecând de la jocuri de exercițiu, fie de la jocuri
simbolice.
Jocurile de creație pot să se desfășoare fie ca o creație cu
materiale și obiecte, fie ca o creație, prin rol cu modele numite
din biografia din fiecare zi sau cele cu modele alese din povești.
Jocurile didactice ocupă și ele un loc important și pot fi
asimilate de una sau de altă categorie de jocuri prezentate
anterior.
Jocurile de imitație apar la vârsta de doi ani. Se referă la
mediul familial mai rar, sau mediul social imediat. Așa sunt
jocurile de-a mama și fetița, de-a școala, preferate între 2 și 4
ani. Imitațiile apar mai târziu dar au un alt caracter. Băieții de
șase-șapte ani nu mai imită modele umane, ci ei imită unele
animale ca – ursul, lupul sau obiecte ca - mașina, trenul sau
motocicleta.

23
 Treptat aceste jocuri de imitație prilejuiesc organizarea
unui grup. Copiii imită scene ca - joaca de-a școala, de-a poliția.
Jocurile de construcție apar foarte devreme ca și primele
imitații. Deosebita atracție a copiilor pentru cuburi începe încă
de la vârsta de doi ani până la patru ani. Remarcabil în aceste
jocuri este faptul că schema care dirijează jocul nu mai este ca
în imitații o schemă concretă, ci o schemă pur abstractă.
În cadrul literaturii de specialitate se pot identifica mai
multe tipuri de clasificări ale jocurilor, dintre care am ales să
prezentăm:

❖ Jocuri didactice
Cel mai eficient precum și mai adecvat mijloc efectiv de
realizare a sarcinilor educaționale este reprezentat de jocul
didactic. Jocurile didactice pot fi utilizate atât pentru
consolidarea și pentru precizarea cunoștințelor, cât și pentru
verificarea și sistematizarea lor.
Absența efectivă a implicării în cadrul jocului didactic la
anumiți copii poate reprezenta un foarte veritabil semnal de
alarmă pentru toți cei din jur, putând fi chiar expresia unei
anumite tulburări, dar și expresia unor diverse tipuri de
perturbări în cadrul climatului familial al copilului ca spre
exemplu violența, situații complet neobișnuite care l-au
determinat astfel pe copil să preia oarecum prematur anumite
tipuri de sarcini care nu sunt așadar specifice vârstei lui etc.
(Șchiopu, U., 1970, p.16).
Ca urmare a faptului că pentru copii jocul reprezintă
principala formă de activitate precum și modalitatea prin care se
exprimă într-un mod confortabil, multe cadre didactice
utilizează la clasele primare jocul didactic în predare.

24
 ❖ Jocuri de rol
Jocurile de rol au menirea principală de a facilita cu
adevărat formarea anumitor tipuri de abilități, de atitudini, de
aptitudini etc.
Practic, jocul de rol urmărește de fapt formarea și
educarea armonioasă a comportamentului precum și a conduitei
umane pornind așadar de la simularea propriu-zisă a socializării
dar și a interacțiunii dintre participanți și continuând chiar cu
atribuirea de diverse roluri precum și cu stabilirea și respectarea
unor norme și reguli specifice.

❖ Jocurile psihomotrice
Jocurile motrice sau de mișcare sunt foarte importante
pentru copii, determinând astfel dezvoltarea fizică armonioasă.
Jocul motric reprezintă așadar atât un exercițiu cât și un
mijloc foarte important de dezvoltare, fiind de fapt o activitate
preponderent fizică, efectuată într-un mod sistematic dar și
perfect conștient având astfel ca și obiectiv de bază
perfecționarea efectivă a capacităților de motorii. 5
Acest tip de joc poate fi considerat și drept un mijloc
efectiv de satisfacere a nevoii concrete de mișcare precum și de
acțiune, așa încât copilul își poate satisface anumite tipuri de
dorințe după propriile sale tipuri de posibilități, acționând deci
într-un mod cât mai liber, de cele mai multe ori, în propria sa
lume imaginară.

5
Șchiopu Ursula 1967,,Psihologia copilului,,Editura Didactică și
Pedagogică,București
25
 ❖ Jocurile cu reguli
Jocurile cu reguli față de celelalte tipuri de jocuri sunt
mult mai organizate, bazându-se pe tot ceea ce implică
respectarea unor diverse tipuri de reguli prestabilite, care trebuie
respectate de către absolut toți participanții.
De obicei, jocurile ce reguli nu au un subiect foarte bine
determinat, așa încât acțiunile lor nu necesită deci o anumită
succesiune impusă astfel de către concordanța cu realitatea
efectivă la care se și referă de fapt. Aceasta astfel le conferă și
mai multă libertate propriu-zisă de acțiune pe tot parcursul
desfășurării, însă, această libertate este totuși limitată de regulile
stricte ale jocului. Toate acestea îi orientează de fapt pe copii
către tot ceea ce le este permis sau nu. (Ilica, A., 2006)
Prezența unor diverse reguli în cadrul unui anumit joc, a
căror însușire de bază constă în ceea ce presupune astfel
promptitudine precum și rapiditate în cadrul acțiunilor
contribuie așadar la tot ceea ce implică de fapt coordonarea
comportării precum și a conduitei copiilor, în funcție de toate
cerințele concrete ale jocului cu reguli.

❖ Jocurile simbolice
Jocurile simbolice reprezintă acea formă de activitate
ludică în cadrul căreia copiii acceptă să-și asume anumite tipuri
de roluri. Prin urmare, toate beneficiile realității precum și ale
timpului efectiv nu mai au nicio valoare în cadrul jocului
simbolic, copiii putând astfel să devină zei, spiriduși, regi,
animale, prinți etc.
Jocul de tip simbolic reprezintă de fapt acea activitate
ludică ce exprimă așadar capacitatea copilului de a-i atribui unui
obiect care dispune de o serie de diverse particularități efective,

26
noi tipuri de funcționalități ori însușiri importante pe care nici
nu le deține însă sunt oferite de către integrarea copilului în
cadrul jocului. (Șchiopu, U., 1970, p.22)
Jocul simbolic prezintă o serie importantă de diverse
beneficii extinse astfel cu precădere pe planul cognitiv, social
precum și în cel emoțional. Cu privire la toate beneficiile pe plan
cognitiv includ astfel formarea și dezvoltarea creativității, a
capacității de concentrare precum și a tuturor abilităților de
planificare efectivă a tuturor activităților imaginare.
La vârsta preșcolară precum și în timpul primilor ani din
școala primară, copiii reușesc să treacă ușor de la jocul de tip
simbolic la jocul socio-dramatic, asumându-și așadar anumite
tipuri de roluri, jocul simblic dispărând astfel treptat. (Schaffer,
H.R., 2010)

❖ Jocuri de strategie
Jocurile de strategie reprezintă acele tipuri de activități
ludice în cadrul cărora capabilitatea tuturor jucătorilor de a lua
decizii dispune de o foarte mare influență determinantă astfel în
cadrul rezultatului tuturor acestora. În toate aceste tipuri de
jocuri, copiii devin practic jucători cu interese opuse, în totalitate
ori parțial, acest tip de aspect cauzând adesea un anumit gen de
comportament precum și o anumită strategie în tot ceea ce
privește abordarea jocului. (Vlăsceanu, L., 2008, p.23)
Strategia reprezintă deci modul de acțiune ales de către
fiecare jucător în parte ori chiar de către toți jucătorii.

27
 2.3 Funcțiile jocului

Diferitele studii și observații efectuate asupra jocurilor

de-a lungul timpului de diferite personalității cunoscute
menționați pe parcursul acestei lucrări, au evidențiat multiple
funcții ale acestora.
Astfel așa cum remarcă U.Șchiopu “copiii au funcții
formative, complexe”.
În acest sens se poate vorbi de: funcții esențiale, funcții
secundare și funcții marginale jocului.
Funcția principală a jocului este de fapt o funcție de
cunoaștere. Această funcție conferă jocului o curbă de viabilitate
specifică, întreținută de o curiozitate și atenție cu totul deosebită
și în același timp garantează dozarea subtilă a caracteristicilor
cognitive ale jocului, adâncirea acestora pe parcursul consumării
sale.
Printre funcțiile principale ale jocului trebuie să
enumerăm și funcția formativ-educativă, condiționată de o serie
de caracteristici ale jocului.
Dintre funcțiile secundare ale jocului trebuie enumerată
funcția de echilibrare și tonificare prin caracterul activ și
compensator pe care-l întreține complementar jocul față de
activitățile cu caracter tensional.
Deci, jocul are numeroase funcții: de relaxare, de
adaptare la ambianță, de umanizare căci pregătește copilul
pentru viață, de educație socială și morală. În plus activitatea
ludică cumulează și importante funcții terapeutice.

28
 2.4 Jocul și dezvoltarea psihică

Cu mult înainte de a fi devenit obiectul cercetării

științifice, jocul a fost pe larg folosit ca unul dintre principalele
mijloace de educare a copiilor.
Importanța acordată jocului în diferitele sisteme de
educație, se justifică, după câte se pare, prin faptul că jocul se
află într-o anumită conotație cu însăși natura copilului.
În majoritatea țărilor lumii, educația copiilor până la
intrarea în școală rămâne o problemă particulară, de familie, în
timp ce conținutul și metodele de educație se transmit prin
tradiție. Problemele pedagogice ale educației preșcolarilor în
familie sunt insuficient elaborate.
Cercetarea semnificației jocului pentru dezvoltarea
psihică și formarea personalității presupune serioase dificultăți.
Spre exemplu se organizează jocul de-a magazinul cu
scopul de a-i îndruma pe preșcolari cum să utilizeze cântarul. În
joc este utilizat un cântar real cu greutățile respective, copiilor li
se dă un material fiabil iar aceștia pe rând încep să învețe
măsurarea și cântărirea obiectelor, îndeplinind când funcția de
vânzător, când funcția de cumpărător.
În joc se dezvoltă sau se formează din nou anumite
operații intelectuale dar se produce și o schimbare radicală a
poziției copilului față de lumea înconjurătoare, se formează
însuși mecanismul schimbului posibil de poziție și al
coordonării propriului punct de vedere cu alte puncte de vedere
posibile.
Această schimbare este deschizătoare de posibilități și
căi pentru trecerea gândirii la un nou nivel și pentru formarea
unor noi operații intelectuale.

29
 2.5 Rolul jocului și dezvoltarea personalității copilului

Jocul reprezintă o activitate importantă ca și învățarea și

munca.
Jocul este o activitate fundamentală a copilului și
totodată este și o metodă și mijloc de dezvoltare intelectuală și
comportamentală – jocul are aceleași atribuții pe care le are și
cartea în activitatea elevului.
Reprezintă tipul de conducător de activitate a copilului
până la intrarea acestuia în școală, cu ajutorul acestuia se
formează se dezvoltă și se restructurează întreaga activitate
psihică.
Jocul antrenând și angajând toate resursele cognitive,
afective, motivaționale de care dispune copilul contribuie la
dezvoltarea acestora.
Jucându-se cu obiecte copilul își perfecționează
mișcările dar își dezvoltă și câmpul perceptiv ce va contribui la
dezvoltarea reprezentării și a gândirii.
Mânuind obiecte el își dezvoltă nu doar mișcarea și
percepția ci și operațiile gândirii, comparând și analizând
obiectele între ele.
,,Jocul influențează dezvoltarea generală a copilului,
începând cu perfecționarea capacității de a observa și ajungând
până la formarea capacității de a avea răbdare, perseverență,
spirit de colectiv, respect față de alții, responsabilitate, cinste,
corectitudine” U.Șchiopu, 1967.
Sădind în sufletul copilului dragostea de joc, tendințele
spre joc, natura l-a înarmat admirabil împotriva propriei sale
incapacități de a se interesa de realitățile vieții, prin joc putem

30
oferi copiilor motive de afecțiune mai puternice decât cele care
determină munca majorității adulților.

2.6 Jocul în viața copilului preșcolar

Jocurile, lângă alte tipuri modele sunt etichetate ca „fiind

complexe (compozite), în care se combină de fapt mai multe
metode, considerate simple sau primare (ca expunerea,
conversația, demonstrația, exercițiul, etc.)”.
Jocul este o metodă activă prin care copilul este direct
implicat în activitatea de învățare. Strategia jocului este în
esență, o strategie euristică de formare, de comunicare, de
analiză a apariției preșcolarului (informațiile lui se multiplică:
formează noi deprinderi și dezvoltă idei, formează priceperea,
dezvoltă imaginația, gândirea, dezvoltă încrederea în sine și
comportamentul în diferite arii de activitate, îmbogățește
curiozitățile.
„Spațiul educațional este definit de ansamblul constituit
din încăperea/încăperile în care se desfășoară activitățile
didactice și totalitatea inventarului din cadrul acestora” (Trif, L.,
2014, p. 87).
Grădinița se transformă într-un mediu prietenos ce
antrenează în fiecare moment imaginația preșcolarului, este acel
mediu în care se fac diferite jocuri, modificate mereu pentru
nivelul fiecărei grupe și la nivelurile de vârstă ale preșcolarilor.
„Prin joc copilul învață cu plăcere, este interesat de
activitatea desfășurată: cei timizi capătă curaj și mai multă
încredere în capacitatea lor, mai multă siguranță și rapiditate în
răspunsuri” (Învățământul primar, nr. 4/2003, p. 76).

31
 Jocul didactic are următoarea sarcină de ai capta atenția
celui mic în diferite arii de activitate: de a-l introduce în lumea
poveștilor, în lumea cifrelor. Jocurile îl ajută pe copil în
dezvoltarea personală.

32
 CAPITOLUL 3.
Cercetarea pedagogică privind jocul și dezvoltarea
personalității la vârsta preșcolară 3-6 ani

În cadrul acestei cercetări am vorbit despre tema “Jocul

și dezvoltarea personalității la vârsta preșcolară 5-6 ani”
deoarece copilul se dezvoltă cel mai bine prin joc, prin diferite
tipuri de joc îl introducem pe copil în activitatea din grădiniță.6
Informându-ne despre partea de documentare asupra
acestei teme de cercetare, putem spune că jocul ajută la fixarea,
precizarea, aprofundarea de noi cunoștințe în cadrul activităților
de joc.

Motivație
Comportamentul social și emoțiile preșcolarilor se
dezvoltă odată cu fiecare etapă de vârstă și potrivit
temperamentului fiecărui copil. Unii preșcolari sunt veseli și se
adaptează ușor, în vreme ce alții au tendința de a răspunde
negativ în fața unor situații diverse. 7
Aptitudinile sociale se învață treptat, copilul trecând de
la o stare de dependență și egocentrism la creativitate,
independență și sensibilitate.
La începutul perioadei preșcolare copilul este nesigur din
punct de vedere afectiv și abia după vârsta de 4 ani emoțiile

6
Marin,T., 2012, Fundamentele pedagogiei. Teoria și metodologia
curriculumului. Problematica educației contemporane, Pro
Universitaria, București
7
Montessori,Maria,1977,Descoperirea copilului, Editura Didactică și
Pedagogică, București
33
devin mai profunde și interne, iar copilul reușește să-și
stăpânească emoțiile.
Sentimentele estetice, intelectuale și morale, precum și
descoperirea aspectelor frumoase ale lucrurilor, sunt
caracteristice pentru vârsta preșcolară.
Acum, copiii își extind relațiile sociale în afara familiei
și dezvoltă aptitudini de joc interactiv și în cooperare cu ceilalți.
Copilul preșcolar învață să facă deosebirea dintre "bine"
și "rău", începând să înțeleagă regulile, iar atunci când greșește,
apare sentimentul de vinovăție.
Un mediu pozitiv este esențial pentru ca preșcolarul să
aibă încredere și să se simtă în siguranță. În această privință
părinții trebuie să îi ofere copilului afecțiune, stabilitate,
siguranță și oportunitatea de a socializa.
Preșcolarul achiziționează aptitudini sociale
interacționând cu ceilalți copii. Fiecare copil urmează un traseu
specific al dezvoltării sale, în funcție de posibilitățile și
capacitățile sale din diferite etape ale ontogenezei.
Este important a se acorda atenție tuturor palierelor de
dezvoltare, atât fizică, cognitivă, cât și socio-emoțională, pentru
a facilita o dezvoltare armonioasă și bine închegată.
Cercetările au scos în evidență că o neglijare a
dezvoltării în plan emoțional conduce la agresiune,
hiperactivitate, probleme de învățare, anxietate, obsesii etc.
Pentru a evita astfel de manifestări, care cu greu pot fi
schimbate la vârsta adultă, este de preferat ca educația
emoțională să înceapă de timpuriu și să ocupe un loc remarcabil
ca și preocuparea pentru dezvoltarea cognitivă.

34
 În acest sens problema care se pune în studiul de față este
în ce măsură influențează poveștile terapeutice dezvoltarea
abilităților emoționale ale preșcolarilor.

3.1. Tipul cercetării

Adunând informații despre cercetarea pe care o facem

am ajuns la concluzia că această cercetare este de tip cantitativ-
calitativ.
La începutul cercetării am ales să facem un experiment
cu ajutorul căruia am introdus jocul, la finalul experimentului,
am ales să aplicăm un interviu educatoarelor care predau în
mediul rural și mediul urban .
În interviu am ales ca acestea să își spună opinia despre
rolul jocului în activitățile din grădiniță.
A doua parte a cercetării se va referi la partea calitativă.

❖ Organizarea experimentului
În activitățile din grădiniță integrate sau pe domenii
experiențiale se aplică diferite mijloace de învățământ.
Alegerea nu se face însă la întâmplare, ci după anumite
criterii. Se rețin metodele care ajută la realizarea scopului
urmărit, la dezvoltarea maximă a preșcolarilor.
Nevoile și cerințele copiilor actori pe scena educațională
pretind dascălilor folosirea de metode moderne care presupun ca
educatoarea să fie un actor bun în fața copiilor deoarece trebuie
să se adapteze în funcție de cerințele fiecărui copil: bun, rău,
cuminte, obraznic, răsfățat, deștept.

35
 Ca să decurgă totul bine trebuie să găsească pentru
fiecare gestul, mimica, întrebarea, sfatul, orientarea, lauda,
reținerea, entuziasmul în concordanță cu situația.
De aceea, pe parcursul anilor precedenți ne-am propus să
folosim în activitățile de la grupă anumite metode, respectând
cerințele Curriculum-ului pentru educația timpurie a copiilor de
la 3 la 6/7 ani.
Următorul obiectiv pe care ni l-am propus a fost de a
analiza eficiența activităților integrate cu ajutorul metodelor
moderne în formarea și dezvoltarea deprinderilor de activitate
intelectuală. Ținând seama de ce obiecte ne-am propus am
aranjat diferit activitățile instructiv-educative din domeniul
limbă și comunicare încât să fie incluse mai mereu diferite
metode.
Câteva dintre aceste metode le-am utilizat separate la
fiecare preșcolar, altele dădeau posibilitatea participării în grupe
de preșcolari, în funcție de sarcinile didactice urmărite.
Când ne-am decis să organizăm experimentul am pornit
de la:
1. Cunoașterea particularităților de vârstă ale
preșcolarilor;
2. Acomodarea activităților la ritmul de învățare al
preșcolarilor;
3. Folosirea unor strategii didactice care răspund
stilurilor individuale de învățare ale copiilor.

36
 3.2. Ipoteza de lucru, scop și obiective ale cercetării

Orice activitate trebuie să fie o reușită, trebuie să aducă

în fiecare zi ceva nou și interesant în formarea personalității
preșcolarului.
Nu trebuie ignorat faptul că la această vârstă se învață
mai eficient printr-o participare creatoare, activă a preșcolarului.
De aceea este necesară o schimbare a activităților
tradiționale cu activități integrate și utilizând metode moderne
copilul preșcolar își îmbunătățește activitatea, dobândește
experiență prin explorare, experiment, cercetare și acțiune.
Herseni afirmă că „o ipoteză de cercetare înseamnă de fapt
încercarea de a rezolva mintal problema supusă cercetării, de a
întrevedea posibilitatea cea mai adecvată de soluționare. Odată
emisă, ea dirijează întreaga cercetare și, dacă bănuiala
exprimată prin ea se dovedește întemeiată, se cheamă că
întreaga cercetare va fi încoronată de succes. Aici intră în joc
personalitatea cercetătorului, pregătirea, experiența,
creativitatea și intuiția lui științifică” (Herseni, T., 1982, p.192).
Ipoteza acestei cercetări a fost următoarea: Utilizarea
metodelor activ-participative în activitățile de învățare a
poveștilor contribuie la îmbunătățirea semnificativă a
performanțelor școlare.

Scopul cercetării de față este acela de a evalua

contribuția jocului în dezvoltarea personalității preșcolarului și
de a constata în ce măsură este sau nu dezvoltat corespunzător
în legătură cu introducerea activităților ludice specifice.

37
 Obiectivele cercetării
O1. Identificarea nivelului de dezvoltare a personalității a
preșcolari;
O2. Urmărirea progreselor înregistrate de preșcolari în urma
utilizării jocurilor propuse;
O3. Înregistrarea, monitorizarea și compararea rezultatelor
obținute de copii la testarea inițială și testarea finală.

3.3. Lotul de subiecți

Lotul de subiecți ai prezentei cercetări este alcătuit din

25 de preșcolari, cu vârste cuprinse între 5 și 6 ani, colectivul
grupei a fost unul omogen. Tabelul de mai jos prezintă sintetic
datele copiilor care au făcut parte din lotul de subiecți.
În această grupă predomină fetele față de băieți.

Nr. crt. Vârstă Gen

1 5 F
2 6 F
3 5 F
4 5 F
5 5 F
6 5 F
7 5 F
8 5 F
9 4 F

38
 10 6 F
11 5 F
12 5 F
13 5 F
14 5 F
15 5 F
16 5 F
17 5 F
18 6 F
19 5 F
20 5 F
21 6 M
22 5 M
23 6 M
24 5 M
25 5 M

În a doua parte a cercetării la cea cu interviul am apelat

la 6 cadre didactice, trei dintre ele fiind din mediul urban iar trei
din mediul rural. Cadrele didactice care au participat la interviu
au vârste cuprinse între 21 și 63 de ani.
Sunt reprezentate în tabelul de mai jos:

39
 Nr.Crt. Cadru Specializare Vârsta
Didactic
1 L.M. Prof. pt. înv. preșc 60 ani
2 B.C. Educatoare 21 ani
3 C.A. Educatoare 28 ani
4 R.S. Prof. pt. înv. preșc 36 ani
5 G.M. Prof. pt. înv. preșc 38 ani
6 E.M. Prof. pt. înv. preșc 39 ani

3.4 Variabilele cercetării

Într-un experiment intervin douǎ categorii de variabile:

variabila independentǎ și variabila dependentǎ.
Variabila independentǎ – utilizarea frecventă a
metodelor activ-participative în activitățile de învățare a
povestirilor .
Variabila dependentǎ – îmbunătățirea performanțelor
școlare.

3.5 Construcția instrumentului

Ca instrument de cercetare, este chestionarul.

Construcția chestionarului presupune rezolvarea a două
tipuri de probleme: de conținut și de formă.
Problema de conținut se referă la traducerea conținutului
cercetării în întrebări-indicatori, iar a doua problemă se referă la
ordinea întrebărilor, la aranjarea în pagină, la stabilirea modului
de înregistrare a răspunsurilor etc.

40
 Fiecare întrebare din chestionar reprezintă un indicator
prelucrat astfel încât el să fie valid și funcțional în procesul
comunicării cercetător și subiect.
Chestionarele cuprind două tipuri de întrebări după
forma de înregistrare a răspunsurilor și anume: întrebări închise
și întrebări deschise.
Întrebările închise au oferit respondentului variante de
răspuns acesta urmând să aleagă pe cea care se potrivește opiniei
sale.
Întrebările deschise se evidențiază în chestionar prin
faptul că după textul întrebării apare un spațiu în care am marcat
răspunsul exact în forma în care i-a fost dat.

Am utilizat întrebări deschise pentru că acestea indică

nivelul cunoștințelor individului despre o problemă precum și ce
apare mai proeminent în mintea subiectului în legătură cu
respectivul/respectiva problemă.
Chestionarele oferite educatoarelor sunt formate din 8
întrebări, timpul de completare este de 10 minute, maxim 12 în
cazuri speciale.
În succesiunea întrebărilor am avut în vedere aspecte
care să favorizeze comunicarea și stimularea cooperării
subiectului

3.6 Metodele de cercetare utilizate și etapele cercetării

În cadrul prezentei cercetări au fost utilizate atât metode

tradiționale, cât și moderne:
• Experimentul ca metodă de cercetare cantitativă;
• Interviul ca metodă de cercetare calitativă;

41
 • Observația ca metodă de cercetare;
• Studiul documentelor școlare;
• Metoda statistică.

❖ Experimentul ca metodă de cercetare cantitativă

Metoda experimentului constă de fapt într-un adevărat
sistem complex de cunoaștere a realității, sistem caracterizat
astfel prin utilizarea raționamentului de tip experimental care
prelucrează atât idei născute doar din observații sistematice,
precum și din diverse teste și chestionare.
Experimentul în sine presupune o stare activă a
participantului și implică o foarte bună activare metodică
orientată spre un obiectiv deja propus.
Experimentul reprezintă deci provocarea unui fapt
psihic, în condiții foarte bine determinate cu rolul de a proba o
ipoteză.
Experimentul a avut rolul de a testa rezultatele unei
intervenții, a provocat oarecum intenționat utilizarea anumitor
strategii didactice.

❖ Interviul ca metodă de cercetare calitativă

Interviul ca și metodă presupune raporturi verbale între
participanții aflați față în față, concentrați asupra unei teme de
cercetare, fiecare participant trebuie să își păstreze locul de
emițător sau receptor.

❖ Observația ca metodă de cercetare

Observația ca metodă frontală de investigare
psihopedagogică, se va folosi în următoarele împrejurări:

42
 a. direct și activ prin participarea la organizarea
mediului de aplicare a experimentelor și desfășurarea
activităților didactice;
b. în mod nemijlocit prin perceperea sistematică a
evenimentelor pedagogice;
c. prin urmărirea atentă, sistematică, pe baza unui plan
dinainte stabilit, a manifestărilor atitudinale și
comportamentale, a dinamicii relațiilor sociale, de
grup, din cadrul activității derulate.
Cercetătorul stabilește încă de la început, în absolut toate
detaliile, condițiile de desfășurare a observației, elaborând în
același timp un ghid complet de observație.
Observația este responsabilă de meritul că ne putem
astăzi permite studierea activității psihice în condițiile vieții
cotidiene.
Astfel, activitatea psihică a unui copil (de exemplu) se
manifestă în condiții ludice, în cadrul procesului de educație etc.,
a unui muncitor la locul de muncă, în contactul cu colegii săi de
muncă etc.
Chiar și așa, interpretarea rezultatelor obținute pe bază
de observație crește și riscul unei anumite doze de subiectivitate.
Toate rezultatele obținute în urma observației trebuie să
fie consemnate chiar în timpul observării, dar fără ca cel
observat să știe acest lucru, sau imediat după ce observația s-a
finalizat.
Câteodată, observația psihologică poate fi combinată cu
utilizarea unor procedee speciale de înregistrare sau de
consemnare a fenomenelor observate, precum: cronometrul,
aparatul video sau foto, reportofonul etc.

43
 Observația s-a realizat timp de 5 zile, perioadă în care
observatorul nu a intervenit în niciun fel, ci doar a analizat foarte
atent comportamentul precum și atitudinea tuturor copiilor în
diverse situații.
În cadrul acestei metode, s-a utilizat ca și instrument fișa
de observații, care s-a aplicat în etapa preexperimentală, pentru
a se identifica nivelul de dezvoltare a limbajului preșcolarilor și
încă o dată în etapa postexperimentală, pentru a se identifica
efectele experimentului asupra dezvoltării limbajului acelorași
copii.

44
 3.7 Diagrama Gantt

Denumirea activității Oct Nov Dec Ian Feb Mar Apr Mai Iun
2018 2018 2018 2019 2019 2019 2019 2019 2019
Alegerea temei

Identificarea bibliografiei
și culegerea materialelor
necesare
Structurarea temei

Stabilirea ipotezei, a
scopului și a obiectivelor
de cercetare
Realizarea materialelor
de lucru pentru partea de
cercetare

45
Identificarea și selecția
lotului de cercetare
Stabilirea cadrului
experimental
Aplicarea experimentului

Interpretarea datelor și a
rezultatelor obținute
Stabilirea concluziilor
lucrării
Susținerea lucrării

46
 ❖ Studiul documentelor școlare și al produselor
activităților copiilor:
Am analizat documentele școlare, diferite reviste pentru
învățământul preșcolar, am analizat nivelul fiecărui preșcolar,
fișele de progres, fișele de observație.
Aceste detalii ne-au ajutat să facem aprecierea corectă a
copiilor.

❖ Metoda statistică
Metoda statistică a fost creată în mai multe exemplare:
metoda de cercetare și metoda de modificare și arătarea
informațiilor obținute pe parcursul experimentului și a cercetării
făcute în timpul anului școlar.
Etapa cantitativă
A fost făcută în timpul anului școlar, la grupa mare la care
predăm, unde cu ajutorul etapelor făcute împreună prin exercițiu
și joc, am observat nivelul la care se află preșcolarii la începutul
experimentului din punctul de vedere al dezvoltării personalității
la vârsta preșcolară 3-6 ani.
Așadar, am realizat două probe.

Prima probă se referă la nivelul stărilor emoționale.

Probă privind reprezentările nivelului de cunoștințe
referitoare la trăsăturile de caracter.

Interpretarea datelor
Obiectiv: expunerea imaginației, prin desen, stările
emoționale pe care le știți și încercuiți din fișă imaginile care
reprezintă stările emoționale din acel moment.
Conținutul probei:
47
 În timpul activității fiecare preșcolar va primi o fișă
Anexa 1.
Le explicăm preșcolarilor cerințele din fișa dată.
Preșcolarii lucrează pe fișă în timp ce le explicăm și așa
vedem rezultatul activității.
După ce au rezolvat prima cerință, le explicăm și
următoarele cerințe:
- Desenați fețe care să reprezinte stările emoționale pe
care le știți.
- Încercuiți fețele cu stări emoționale care vă
reprezintă.
- Puneți o steluță la starea emoțională pe care nu ați
avut-o niciodată.

Interpretarea rezultatelor:
La prima probă au fost prezenți toți preșcolarii grupei
mari. Iar rezultatele au fost următoarele:
C.A. – Comportament atins: 10
C.D. – Comportament în dezvoltare: 12
N.S. – Necesită sprijin: 3

Toți preșcolarii au lucrat individual fișele de lucru de la

prima probă cu privire la stările emoționale. Iar rezultatele lor
sunt reprezentate prin următoarea histogramă:

48
 C.A Comportament
atins
C.D Comportament
în dezvoltare
N.S Necesită sprijin

Figura 1. Rezultatele dobândite de preșcolari la prima probă

despre stările emoționale

Proba nr. 2 - Proba referitoare la reprezentările nivelului

de cunoștințe despre trăsăturile de caracter
Obiectiv:
Colorați imaginile care arată trăsături de caracter
pozitive și încercuiți imaginile care arată trăsături de caracter
negative.
Conținutul probei:
În timpul activității fiecare preșcolar va primi o fișă
Anexa 2.
Le explicăm preșcolarilor cerințele din fișa dată.
Preșcolarii lucrează pe fișă în timp ce le explicăm, și așa vedem
rezultatul activității.
După ce au rezolvat prima cerință, le explicăm și
următoarele cerințe:
- Încercuiți imaginile care arată trăsături de caracter
pozitive.

49
 - Tăiați cu o linie imaginile care arată trăsături de
caracter negative.
La a doua probă au fost prezenți toți preșcolarii grupei
mari. Iar rezultatele au fost următoarele:
C.A. – Comportament atins: 6
C.D. – Comportament în dezvoltare: 16
N.S. – Necesită sprijin: 3
Toți preșcolarii au lucrat individual fișele de lucru de la
a doua probă cu privire la trăsăturile de caracter. Iar rezultatele
lor sunt reprezentate prin următoarea histogramă:

C.A Comportament
atins
C.D Comportament
în dezvoltare
N.S Necesită sprijin

Figura 2. Rezultatele dobândite de preșcolarii la a doua probă

referitoare la trăsăturile de caracter

50
 Concluzii după aplicarea celor două probe:
După ce am aplicat cele două probe am ajuns la
concluzia că o parte din copiii preșcolari au probleme în a
recunoaște stările emoționale și anumite trăsături de caracter
pozitive sau negative, probleme privind recunoașterea stărilor
emoționale și a trăsăturilor de caracter pozitive și negative.
Rezultatele obținute la cele două probe sunt reprezentate
în tabelul următor.

Tabelul 1
Nr. Denumirea Nr. de C.A. C.D. N.S.
crt. probei de copii (Comporta- (Comporta- (Necesită
evaluare din testați ment atins) ment în sprijin)
etapa dezvoltare)
constatativă
1 Prima probă 25 10 12 3
se referă la
nivelul
stărilor
emoționale
2 Proba 25 6 16 3
referitoare la
reprezentările
nivelului de
cunoștințe
despre
trăsăturile de
caracter

51
 După ce am văzut aceste rezultate ne-am propus să
folosim jocul în următoarele activități desfășurate la grupă.
Următoarea etapă:
S-a realizat pe parcursul anului școlar, la grupa mare din
cadrul Grădiniței Nr. 46 din București.
Obiectivele care s-au regăsit în jocurile aplicate sunt,
după cum urmează:
- înțelegerea unor noțiuni despre stările emoționale;
- înțelegerea unor noțiuni referitoare la trăsăturile de caracter.
Am avut timp pentru a putea realiza obiectivele propuse.
Am folosit jocul ca procedeu dar și ca metodă de
învățare, consolidare.
Probele aplicate la grupă au fost realizate în funcție de
scopul pe care ni l-am propus și în funcție de nivelurile de vârstă
ale preșcolarilor. În cadrul activităților ce le-am desfășurat la
grupă am apelat și la activitățile la libera alegere a copiilor, pe
care i-am lăsat să aleagă cum le desfășoară individual sau în
grup. Am aplicat și unele probe orale.

Concluzii din etapa cantitativă:

După ce am aplicat diferite metode în diferite activități
am constatat că o dată ce am aplicat ca metodă jocul, preșcolarii
au fost mult mai atenți și au reținut mult mai ușor informațiile
transmise de mine.
Prin intermediul jocului copiii au fost mereu antrenați să
răspundă, să gândească, să participe la activitate. După ce au
participat toți la joc în mod direct și-au fixat câteva informații
folositoare pentru activitățile următoare.

52
 După ce am folosit această metodă la grupă am eliminat
din activități, elementele standard, elementele rigide și
elementele clasice.

Jocuri despre emoții

,,Roata emoțiilor” - joc didactic

Scopul jocului
Formarea priceperii și deprinderii de identificare a
emoțiilor de bază în situații simple, familiare.
Sarcina jocului:
Fiecare copil va veni în față și va roti ,,roata emoțiilor”
și săgeata trebuie să se oprească în dreptul unei emoții.
Fiecare copil va încerca să ne descrie simbolurile, ce
emoție reprezintă acel simbol: bucurie, tristețe, etc.
Regula jocului:
Fiecare copil care știe să rezolve sarcina singur va fi
aplaudat de colegii lui, iar cel care nu poate rezolva sarcina este
ajutat de către un alt copil.
Elemente de joc:
Roata emoțiilor, jetoane, aplauze.
Desfășurarea jocului de probă - pentru a realiza jocul de
probă chemăm un preșcolar și îi oferim indicații pentru a putea
să le arate copiilor, după ce am rezolvat jocul de probă trecem la
desfășurarea jocului propriu-zis.
Complicarea jocului - Preșcolarii, pe rând vor retrage din
săculeț câte un jeton reprezentând o emoție și o vor denumi.
Toate răspunsurile corecte vor fi aplaudate.

53
 ,,Designul emoției” - joc didactic
Vârsta: de la 5 la 6 ani
Durata: 30 minute
Obiective:
- desenarea stări în care simți o emoție;
- recunoașterea culorilor care exprimă emoția.
Abilități cerute: colorare
Echipament: hârtie de desen mare, culori.
Desfășurare: Le vorbim preșcolarilor despre diferite
emoții: gelozie, teamă, bucurie, tristețe, furie. Copiii povestesc
despre ce emoții au avut ei. Le cerem copiilor să ne povestească
ce simt ei în momentul de față. Le spunem să închidă ochii și să
își imagineze cum arată o emoție.
Ce culoare are? Ce formă are? Fiecare să selecteze două,
trei culori care să descrie cel mai bine emoția pe care o simte. Să
deseneze simbolic emoția lor.
Variante: Să deseneze pe o foaie o emoție veselă și o
emoție tristă ca să poată discuta despre situații vesele și situații
triste.

,,Identificarea sentimentelor”
Vârsta: de la 4 la 6 ani
Durata: 30 minute
Participanți: oricâți
Obiective:
- Identificarea sentimentelor și a comportamentelor asociate cu
acestea.
- Identificarea sentimentelor altora pe lângă cele personale.
- Înțelegerea faptului că este important să avem sentimente și să
vorbim despre ele.
54
 Abilități cerute: scriere, tăiere, lipire.
Echipament: farfurii de hârtie, creioane colorate,
foarfecă, bețișoare flexibile, lipici, nasturi pentru ochi, textile
pentru păr, bețișoare pentru zâmbet, ochi, urechi.

Desfășurare:
Ca să le prezentăm copiilor emoțiile pe înțelesul lor le
citim povești cu situații emoționante.
- Le cerem copiilor să își creeze singur o păpușă ce transmite o
emoție unică, această păpușă este creată dintr-o farfurie.
- Cereți copiilor să spună care sunt sentimentele lor și
comportamentele asociate cu aceste sentimente.
- Cereți-le să recunoască și stările afective ale altor persoane:
Sarcină didactică:
Recunoaște personajul și ce emoție transmite el
Obiective operaționale:
- să recunoască personajul dintr-o poveste după replica
ascultată;
- să recunoască emoțiile transmise de anumite personaje.

Regulile jocului
Copilul care recunoaște primul personajul și recunoaște
ce emoție transmite este recompensat cu un ecuson.
Material didactic: casetofon, siluete de personaje,
ecusoane.

Desfășurarea jocului:
Educatoarea cere copiilor să asculte vocea înregistrată a
unui personaj dintr-o poveste cunoscută, după care va întreba al
cui este glasul?
55
 În funcție de complexitatea acțiunii, îi mai putem întreba
cui i se adresează, personajul pe care l-au recunoscut. Copiii sunt
solicitați să aleagă silueta personajului care transmite emoția
numită de mine.

“Cutia cu surprize”
Obiective operaționale
Să găsească o descriere potrivită emoției desenate pe jeton.
Să formuleze propoziții cu acea emoție.

Sarcina didactică: numirea emoțiilor desenate pe jeton

Regulile jocului
Educatoarea numește copilul care trebuie să vină la ,,Cutia cu
surprize”. Jetonul va fi dat din mână în mână pentru a adăuga
alte descrieri.
Material didactic: o cutie al cărei capac este prevăzut cu
o deschizătură care să permită copiilor să ia din interiorul ei
jetoanele.
Jetoane cu diferite emoții, ecusoane pentru recompen-
sarea răspunsurilor corecte.
Desfășurarea jocului
Copiii sunt așezați în semicerc. Educatoarea numește un
copil care alege din ,,Cutia cu surprize” aflată pe masa
educatoarei, un jeton. La întrebarea educatoarei ,,Ce surpriză ai
găsit în cutie?” copilul trebuie să descrie imaginea de pe jeton.

Etapa finală de evaluare

Etapa de evaluare finală se referă la rezultatele obținute
la sfârșitul cercetării. După ce am aplicat cele două probe am
comparat rezultatele de la prima evaluare și rezultatele de la
56
evaluarea finală. Vom explica ce probe am avut pentru evaluarea
finală:
Proba referitoare la stările emoționale
- Formează mulțimea fluturașilor veseli și mulțimea fluturașilor
triști
- Formează mulțimea ursuleților furioși și mulțimea ursuleților
morocănoși
La prima probă finală au fost prezenți toți preșcolarii
grupei mari. Iar rezultatele au fost următoarele:
C.A. – Comportament atins: 18
C.D. – Comportament în dezvoltare: 5
N.S. – Necesită sprijin: 2
Toți preșcolarii au lucrat individual fișele de lucru de la
prima probă cu privire la stările emoționale. Iar rezultatele lor
sunt reprezentate prin următoarea histogramă

C.A Comportament
atins
C.D Comportament în
dezvoltare
N.S Necesită sprijin

Figura 3. Rezultatele obținute referitoare la stările emoționale

la finalizarea cercetării

57
 Următoarea probă finală referitoare la trăsăturile de
caracter:
- Colorați imaginile cu trăsăturile de caracter care vă
reprezintă
- Desenați o imagine care să arate ce fel de caracter
aveți

La a doua probă finală au fost prezenți toți preșcolarii

grupei mari. Iar rezultatele au fost următoarele:
C.A. – Comportament atins: 20
C.D. – Comportament în dezvoltare: 4
N.S. – Necesită sprijin: 1

C.A Comportament
atins
C.D Comportament
în dezvoltare
N.S Necesită sprijin

Figura 4. Rezultatele obținute despre trăsăturile de caracter

58
Rezultatele de la cele două probe finale sunt în următorul tabel:

Nr. Denumirea Nr. de C.A. C.D. N.S.

crt. probei de copii (Comportament (Comportament (Necesită
evaluare din testați atins) în dezvoltare) sprijin)
etapa
constatativă
1 Proba 25 18 5 2
referitoare la
stările
emoționale
2 Proba despre 25 20 4 1
trăsăturile de
caracter

Etapa de aplicare a interviului

În a doua etapă a cercetării am aplicat un interviu
cadrelor didactice care lucrează în Grădiniță în mediul rural și
mediul urban , șase la număr.
Interviul a avut ca scop aflarea părerilor acestora despre
importanța jocului în activitățile de la grupă.
Acestea au avut răspunsuri diferite sau incomplete
datorită vechimii la catedră și experienței.

Prezentarea strategiei de eșantionare calitativă:

Am ales cadre didactice care au studii medii și cadre
didactice care au studii superioare, am vrut să vedem care sunt
opiniile lor despre jocul didactic în dezvoltarea personalității.
Unele dintre aceste cadre lucrează în aceeași unitate de
învățământ în care lucrăm și noi.
Am aplicat interviul în funcție de disponibilitatea
cadrelor didactice deoarece am dorit să aibă timp să

59
argumenteze răspunsurile date cu ajutorul experienței de la
catedră.
În prima parte a interviului le-am cerut cadrelor didactice
să ne ofere câteva date personale despre ele, aceste date
personale vor rămâne confidențiale.
Cadrele didactice care au participat la interviu lucrează
în învățământul preșcolar, iar pentru a avea o ilustrare bună a
răspunsurilor date de acestea în prima parte a interviului unde
le-am cerut o serie de date personale, am realizat Tabelul 3.

Datele personale ale cadrelor didactice

Tabelul 3
Nr.Crt. Cadru Specializare Vârsta Vechime Grad Nivelul Mediul
Didactic în didactic de de
învățământ pregătire predare
1 L.M. Prof. pt. 60 ani 40 ani I Nivel Urban
înv. preșc masterat
2 B.C. Educatoare 21 ani 3 ani Def. Studii Urban
medii,
Liceu
pedagogic
3 C.A. Educatoare 28 ani 5 ani Def Studii Rural
medii,
Liceu
pedagogic
4 R.S. Prof. pt. 36 ani 7 ani II Nivel Urban
înv. preșc licență
5 G.M. Prof. pt. 38 ani 12 ani I Nivel Rural
înv. preșc licență
6 E.M. Prof. pt. 39 ani 8 ani II Nivel Rural
înv. preșc licență

Aplicarea interviului a avut ca și scop modul cum este

utilizat jocul în cadrul activităților desfășurate în învățământul
preșcolar.
Cele șase cadre didactice au vârsta cuprinsă între 21-63 ani.

60
 Nu am ales un grup omogen din punct de vedere al
vârstei, al vechimii în învățământ sau nivelului de pregătire.
În cadrul acestui interviu am vrut să văd în ce etapă
folosesc cadrele didactice jocul la predare, consolidare sau
evaluare.

Aplicarea instrumentelor de cercetare

După ce am aplicat interviul am văzut răspunsurile
colegelor noastre, acestea au fost diferite sau unele chiar
incomplete, nu știm dacă acest lucru a ținut de vechimea în
învățământ sau de experiența la clasă.

Analiza datelor din aplicarea interviului:

Vom prezenta în continuare răspunsurile cadrelor
didactice, după ce o să centralizăm răspunsurile vom face și
câteva concluzii finale.

1. Credeți că dacă utilizăm jocul în cadrul activităților de

învățare este relevant? Vă rugăm să argumentați răspunsul dat.
B.C. Prin joc sunt fixate mult mai bine anumite cunoștințe.
R.S. Utilizarea jocului în cadrul activităților instructive
educative este benefică deoarece le formează un comportament
bun datorită regulilor.
L.M Da, pentru că jocul folosit în cadrul activităților este foarte
antrenant pentru copii din grupă. La grădiniță jocul ocupă un
rol destul de deosebit în activitatea de la grupă deoarece îi
motivează pe cei mici..
E.M. Da, jocul îi ajută pe preșcolarii să își fixeze anumite
cunoștințe mult mai bine.

61
G.M. Utilizarea jocului în cadrul activităților de învățare este
benefic deoarece cu ajutorul jocului activitatea se desfășoară
mult mai ușor.
C.A. Utilizarea jocului în activitățile de învățare este benefică
deoarece cu ajutorul jocului performanțele copiilor cresc, iar
informațiile sunt asimilate mai ușor.

Interpretarea răspunsurilor cadrelor didactice la prima

întrebare în care trebuie să specifice dacă utilizăm jocul în
cadrul activităților de învățare este relevant:
Din răspunsurile date de către cadrele didactice, se
înțelege că utilizăm jocul în cadrul activităților didactice este
benefică, iar organizarea jocului se poate face ori de câte ori este
nevoie. Informațiile predate, consolidate sau evaluate se pot face
cu ajutorul jocului într-un mod plăcut, implicând în mod activ
copiii.
Pregătirea cadrelor didactice pentru acest tip de activități
este foarte importantă, iar reușita jocului este benefică atunci
când copiii sunt activizați, stimulați și dirijați.

2. Care sunt elementele perturbatoare în desfășurarea jocului ?

G.M. Dacă jocul este bine organizat de către educatoare, nu
există elemente perturbatoare.
R.S. Când jocul are prea multe reguli, nu se poate desfășura
bine și educatoarea împreună cu copiii nu pot atinge niciun
obiectiv propus.
C.A. Atunci când organizam jocuri pe grupe, se face gălăgie iar
copiii care sunt mai timizi rămân în umbră.
E.M. Impunerea respectării etapelor de joc duce la o situație
plictisitoare, iar dacă avem material didactic din abundență și

62
acesta este un element plictisitor al jocului.
L.M. Există mai multe elemente perturbatoare care împiedică
buna desfășurare a jocului. Fac referire la copiii din grupă,
dacă se află un copil hiperactiv acesta o să deranjeze buna
desfășurare a jocului. Unii copii nu înțeleg regulile jocului iar
alții le încurcă, referitor la materialele didactice utilizate în
timpul desfășurării jocului, pot spune că insuficiența/abundența
materialelor, uneori neatractive pot să nu atragă sau să-i facă
pe micii preșcolari să nu se implice activ pe parcursul activității.
B.C. Un element perturbator în timpul jocului este intrarea unei
persoane în sala de grupă deoarece le distrage atenția copiilor.

Interpretarea răspunsurilor cadrelor didactice la a doua

întrebare în care trebuie să precizeze care sunt elementele
perturbatoare în desfășurarea jocului:
Fiecare cadru didactic a enumerat anumite elemente
perturbatoare pentru desfășurarea jocului. Aici depinde de
fiecare cadru didactic cum știe să își organizeze activitatea și
cum să își împartă timpul.

3. Credeți că ar trebui să existe o delimitare între cele două

medii, rural și urban, în desfășurarea jocului?
R.S. Nu trebuie să existe delimitări între cele două medii pentru
desfășurarea jocului.
L.M. Consider că uneori trebuie să existe delimitări între cele
două medii pentru desfășurarea jocului.
B.C. Nu trebuie să existe delimitări între cele două medii, urban
și rural, deoarece toți copiii au drepturi egale, iar jocurile alese
de cadrele didactice trebuie să fie adaptate pentru fiecare nivel
de vârstă.
63
G.M. Delimitarea dintre cele două medii, urban și rural nu
trebuie să existe. Atât în mediul urban cât și în mediul rural
lucrează cadre didactice calificate care știu cum se desfășoară
jocul, iar mijloacele de informație pot fi accesate ușor, de toate
cadrele didactice.
E.M. Consider că nu trebuie să existe delimitări între cele două
medii, deoarece fiecare cadru didactic trebuie să folosească în
desfășurarea activităților didactice jocul.
C.A. Nu cred că există delimitări între cele două medii. Jocul
poate fi desfășurat în ambele medii diferența ar fi una mică,
materialul didactic.

Interpretarea răspunsurilor cadrelor didactice la a treia

întrebare în care trebuie să spună dacă ar trebui să existe o
delimitare între cele două medii, rural și urban, în desfășurarea
jocului:
Toate cadrele didactice au zis că nu trebuie să existe o
delimitare între cele două medii deoarece mijloacele de infor-
mare sunt disponibile pentru fiecare, jocul este o metodă care se
poate folosi ușor în orice activitate și este la îndemâna oricui.

4. Care sunt elementele care ajută la buna desfășurare a jocului?

L.M. Elementele care ajută la buna desfășurare a jocurilor sunt
fixarea regulilor jocului, sarcina didactică și elementele de joc.
B.C. Elementele care ajută la buna desfășurare a jocului sunt
asigurarea unui cadru adecvat desfășurării activității,
elaborarea obiectivelor și alegerea materialului didactic.
R.S. Urmărirea etapelor de desfășurare a unui joc .
E.M. Elementele care ajută la buna desfășurare a jocului sunt:
materialele didactice utilizate, precum și elementele de joc
64
(aplauzele, competiția, etc.).
C.A. Elementele surpriză ajută uneori ca jocul să aibă o mai
bună desfășurare.
G.M. Elementele importante pentru o mai bună desfășurare a
jocului sunt aplauzele copiilor, încurajările acestora.
Interpretarea răspunsurilor cadrelor didactice la a patra
întrebare în care trebuie să specifice care sunt elementele care
ajută la buna desfășurare a jocului:
Cadrele didactice au răspuns la această întrebare și au
spus că cele mai importante elemente pentru desfășurarea jocu-
lui sunt elementele de joc, regulile jocului și sarcina didactică.

5. În urma utilizării jocului ați observat progresul preșcolarilor

dumneavoastră? În ce constă acest progres?
R.S. În urma utilizării jocului la grupă, am observat progresul
copiilor deoarece jocul este o activitate prin care putem
consolida, evalua informațiile mult mai ușor.
L.M. Am observat progresul copiilor, iar munca în grup, în
perechi îi face pe aceștia să respecte mai bine regulile impuse și
în afara jocului.
C.A. Jocul îi ajută în general pe copii să progreseze, iar
utilizarea lui îi stimulează pe copii să rezolve într-un mod plăcut
și atractiv sarcinile date, îi ajută la însușirea numerației, la
familiarizarea cu diferite activități.
B.C. Am observat un progres în ceea ce privește recunoașterea
literelor, cifrelor, etc.
D.M. Am observat progrese la copiii după ce am utilizat jocul
în cadrul activităților matematice.
E.M. Am observat progresul copiilor după ce am folosit jocul,
când aceștia au reușit să rezolve diverse sarcini fără ajutor.
65
 Interpretarea răspunsurilor cadrelor didactice la a cincea
întrebare în care trebuie să precizeze dacă în urma utilizării
jocului au observat progresul preșcolarilor:
La ultima întrebare adresată cadrelor didactice în cadrul
interviului, acestea au zis ca după ce au aplicat jocul la grupele
lor, copiii au avut un progres observabil în asimilarea mai multor
cunoștințe, mult mai ușor față de altă dată când nu aplicau jocul.

Interpretarea rezultatelor cercetării și formularea

concluziilor
În această parte a cercetării vom realiza un set de aspecte
pe care le-am observat în cele două părți ale cercetării de tip
cantitativ și calitativ, astfel:
A. Formularea concluziilor după ce am aplicat evaluarea finală
a experimentului.
B. Formularea concluziilor după aplicarea interviului.
C. Formularea concluziilor după ce am aplicat evaluarea finală
a experimentului.
După ce am observat progresul copiilor de la grupă în
urma aplicării experimentului am creat următorul tabel.
Rezultatele obținute de copii la probele de evaluare apli-
cate în etapa cantitativă și la finalizarea cercetării experimentale.

Tabelul 4
Numărul Numărul Etapa Finalizarea
probei de copii constatativă: cercetării:
C.A C.D N.S C.A C.D N.S
1 25 10 12 3 18 5 2
2 25 6 16 3 20 4 1

66
 Progresul înregistrat de copii la cele două probe de
evaluare din cadrul proiectului de cercetare, în faza de început și
cea finală, poate fi evidențiat și prin următoarele histograme:
Numărul probei
25
20
Numărul de copii
15
10 Etapa constatativă:
5 C.A
0 Etapa constatativă:
1 2 C.D

Figura 5. Rezultatele obținute de copii la cele două probe de

evaluare în perioada calitativă

La final am analizat datele obținute din cadrul cercetării

în care se observă că preșcolarii au obținut un progres mult mai
bun în cadrul rezultatelor.
Aceste rezultate în mare parte se datorează activităților
realizate prin joc.
Așadar probele aplicate atât la început cât și la sfârșitul
experimentului din cadrul cercetării au fost realizate după ce am
consultat programa școlară, fiind adaptate pentru nivelul grupei
mele.
Timpul predării nu a mai fost așa de mare deoarece a
crescut timpul activităților realizate prin joc, iar până la final am
realizat jocul sub formă de fișe.
Prin intermediul aplicării experimentale a acestei
cercetări realizate pe un lot de subiecți de 25 de copii preșcolari
de la Grădinița Nr. 46 din București, am încercat să scoatem în

67
evidență faptul că jocul ajută la dezvoltarea aptitudinilor
imaginative și ajută la trecerea treptată de la acțiunea practică la
cea mintală.
În derularea acestei cercetări am ținut cont de cele două
categorii de variabile.
Astfel, variabila independentă este reprezentată de pro-
gramul pe care l-am stabilit în derularea activităților matematice
realizate sub formă de joc, iar variabila dependentă urmărește în
permanență performanțele copiilor preșcolari pe parcursul
derulării experimentului pe perioada de timp a unui an școlar.

Formularea concluziilor rezultate din observarea

datelor obținute, în urma aplicării interviului:
Fiecare cadru didactic a răspuns la fiecare întrebare
aplicată din ghidul de interviu, iar după ce le-am analizat
răspunsurile am formulat concluzii finale.
Astfel:
➢ Toți copiii sunt implicați în activitate chiar și cei
mai timizi;
➢ Cadrele didactice dispun de multă imaginație în
momentul în care realizează activități cu ajutorul
jocului;
➢ Un joc trebuie să fie bine realizat și coordonat de
cadrul didactic pentru a putea atinge obiectivul
propus/obiectivele propuse, iar copilul preșcolar
este motivat prin recompensele oferite în timpul
jocului;
➢ Nu există delimitări între mediile de predare ale
cadrelor didactice.

68
 CONCLUZII

Jocul reprezintă acea capacitate individuală care ne

dezvoltă astfel personalitatea.
Jocul reprezintă poarta de ieșire din rutină și din cotidian
și intrare în orice fel de realitate.
Dacă jocul poate participa atât de masiv la construcția
realității devine absolut necesar ca acesta să aibă un cuvânt
important de spus doar în modalizarea reprezentărilor precum și
în construcția efectivă de lumi suplimentare.
Jocul la preșcolari are o implicație foarte mare în viața
copilului. Prin joc, elevul învață și se dezvoltă și reprezentă o
activitate de care nu ar trebui să fie grevat. Este important ca
orice copil să se joace, indiferent de vârstă și orice cadru didactic
ar trebui să țină cont de acest aspect, însă, din păcate nu se
întâmplă întotdeauna.
Jocul este deci absolut crucial în ceea ce privește
dezvoltarea normală și armonioasă a elevului din clasele
primare, în acest context incluzând astfel dezvoltarea de tip
social, psiho-emoțional precum și cognitiv a acestuia.
Jocul didactic reprezintă un mijloc de cunoaștere a
propriului trup și a tuturor lucrurilor care îl înconjoară.
Jocul la preșcolari reprezintă cu certitudine principalul
mijloc de dezvoltare socială, emoțională, cognitivă și lingvistică
în următoarele tipuri de domenii: fizic, cognitiv, social,
emoțional, lingvistic și adaptativ. Pare însă dificil de crezut
faptul că jocul cu păpușile și cu cuburile îi pot ajuta pe preșcolari
să se transforme în adulți responsabili.
Cu toate acestea însă, jucându-se, preșcolarii își pot
dezlănțui creativitatea precum și imaginația, pot învăța să
69
gândească și chiar să se descurce în diverse situații problematice,
pot achiziționa noi tipuri de aptitudini, își pot dezvolta
personalitatea și stabilesc așadar o bază foarte importantă pentru
învățare.
La această vârstă jocul are rolul de a pregăti copilul și de
a-l ajuta astfel să exploreze lumea. Prin intermediul jocului,
preșcolarul experimentează unele tipuri de situații cu care se va
întâlni ceva mai târziu în viață.
Jocul este așadar foarte important și în ceea ce privește
realizarea efectivă a unității colectivului de copii, în vederea
formării spiritului de independență, în formarea propriu-zisă a
atitudinii pozitive față de muncă ori chiar în corectarea unor
anumite tipuri de abateri comportamentale.
Jocul are astfel un rol absolut determinant în ceea de
privește dezvoltarea psihică a preșcolarului, în ceea ce privește
modelarea personalității sale, pregătind astfel trecerea la o altă
treaptă superioară a evoluției concrete a psihicului, trecerea la o
nouă etapă de dezvoltare.
În foarte multe dintre jocuri, preșcolarul este pus în
situația de a desena, de a construi ori de a confecționa diferite
tipuri de obiecte.
Prin intermediul jocului didactic se fixează și se
activează vocabularul copiilor, se îmbunătățește pronunția, se
formează noțiuni, se însușesc construcții gramaticale.
Eficiența jocului la preșcolari constă așadar în faptul că
la desfășurarea lui participă toți copiii, ei depunând eforturi de
gândire și de exprimare dar fără a conștientiza aceasta,
considerând că se joacă.

70
 BIBLIOGRAFIE

1. ***Legea educației naționale,nr.1/2011

2. Albu G., nr.1-2/1993. ,,Personalitatea – sens al
educației” în revista ,,Învățământul preșcolar”
3. Allport Gordon W, 1981, p 38 - Structura și dezvoltarea
personalității, Editura Academia Edu, București;
4. Allport, G.W., (1983), Structura și dezvoltarea
personalității, Editura Didactică și Pedagogică.
5. Bontaș, L., (2001), Pedagogie, Editura Bic All,
București.
6. Cerghit, Ioan, Vlăsceanu L., 1988, Pedagogie,
București
7. Chateau Jean, 1970, Copilul și jocul, Editura Didactică
și Pedagogică, București;
8. Chateau, J., 1967, Copilul și jocul, Editura Didactică și
Pedagogică, București.
9. Claparede Edouard, 1975, Psihologia copilului și
pedagogia experimentală, Editura Didactică și
Pedagogică, București,
10. Claparede, Eduard - 1975, Psihologia jocului și
pedagogia experimentală, E.D.P. București;
11. Cristea, S., 1998, Dicționar de termeni pedagogici,
Editura Didactică și Pedagogică, București.
12. Cucoș, C., 1996, Pedagogie, Editura Polirom, Iași;
13. Cucoș,Constantin, 2000, Pedagogie generală, Editura
Polirom, Iași.
14. Curriculum pentru învățământul preșcolar , 2009

71
15. Dima,Silvia, 1997, Copilăria-fundament al
personalității, editată de Revista Învățământului
Preșcolar, București.
16. Golu P., Verza E., Zlate, M., 1993, Psihologia copilului,
Editura Didactică și Pedagogică, București.
17. Manonolescu, M., 2006, 2011, Ghid de practică
pedagogică, Universitatea București
18. Marin, T., 2009, Teoriile învățării și didactica văzute
din perspectivă constructivistă, Editura V&I Integral,
București;
19. Marin, T., 2018, Pedagogie, Editura Prouniversitaria,
București;
20. Marin,T., Petrescu, C., 2017, Practică pedagogică.
Formarea profesorilor pentru învățământul primar,
Editura Prouniversitaria, București;

72
 ANEXE
ANEXA 1
FIȘĂ DE LUCRU

1. Desenați fețe care să reprezinte stările emoționale pe care

le știți.

2. Încercuiți fețele cu stări emoționale care vă reprezintă

3. Puneți o steluță la starea emoțională pe care nu ați avut-o

niciodată.

73
ANEXA 2
FIȘĂ DE LUCRU
1. Încercuiți imaginile care arată trăsături de caracter pozitive.
Tăiați cu o linie imaginile care arată trăsături de caracter
negative.

2. Încercuiți imaginile cu trăsăturile de caracter care vă repre-

zintă. Desenați o imagine care să arate ce fel de caracter aveți.

74