ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

FACULTATEA DE FINANTE, ASIGURARI, BANCI SI BURSE DE VALORI

RISCUL DE CREDIT

BUCURESTI
- 2007 -

1
 CUPRINS:

Capitolul I Riscul in activitatea de creditare

1.1Prezentare generala
1.2 Modalitati de gestionare a riscului de credit
1.3 Indicatori utilizati pentru evidentierea riscului global de
credit

Capitolul II Reglementarea riscului de credit in Romania

2.1 Expunerea la riscul de credit

2.2 Acordurile Basel I si Basel II

Bibliografie

2
 CAPITOLUL I
RISCUL IN ACTIVITATEA DE CREDITARE

1.1 Prezentare generala

In intreaga activitate de creditare banca trebuie sa respecte intocmai prevederile

Legii bancare nr.58/1998 republicata in Monitorul Oficial partea I nr. 78/24.01.2005,
Legii nr. 312/2004 privind statutul Bancii Nationale a Romaniei, a normelor,
instructiunilor si regulamentelor BNR in calitatea sa de banca centrala cu atributii de
reglementare in domeniile monetar, de credit, valutar si de plati, precum si propriile
norme si instructiuni de lucru.
Activitatea de creditare se bazeaza, in primul rand, pe analiza viabilitatii si
realismul afacerilor in vederea identificarii si evaluarii capacitatii de plata a clientilor,
respectiv de a genera venituri si lichiditati ca principala sursa de rambursare a creditului
si de plata a dobanzii. Determinarea capacitatii de plata a clientilor se face prin analiza
aspectelor financiare si nefinaciare ale afacerilor, atat din perioadele expirate cat si din
cele viitoare. Operatiunile de aprobare si acordare a creditelor au la baza prudenta
bancara principiu fundamental ce caracterizeaza intreaga activitate a bancii.
Activitatea de creditare implica un risc, prin insasi elementele de anticipare pe
care se bazeaza decizia de creditare, pentru banca fiind de maxima importanta
cunoasterea acestui risc, evaluarea sa cat mai aproape de realitate si acceptarea lui in
cunostinta de cauza.
Riscul unui plasament bancar poate fi definit prin valorile probabile ale
rentabilitatii viitoare ale activului investit, iar managementul bancar, avand in vedere
complexitatea factorilor economico-sociali, trebuie sa tina seama de risc si incertitudine
ca percepere aproximativa a evenimentelor posibile, gradul de incertitudine fiind masurat
prin distributia de probabilitate fara a se tine seama si de probabilitatile de aparitie.

Riscul de credit – numit si risc de contrapartida sau risc de insolvabilitate a

clientului este cel mai important risc cu care se confrunta banca. El consta in
probabilitatea de a pierde din nerespectarea de catre clientul debitor a clauzelor
contractuale. Pierderea poate sa fie totala sau partiala. Acest risc creste odata cu numarul
de clienti, cu volumul creditului acordat si cu nivelul ratei dobanzii. In gestiunea acestui
risc, bancile urmaresc intocmirea si analizarea unui dosar de creditare, stabilesc reguli de
diviziune a riscului si cauta sa-si diversifice portofoliul de credite.
Riscul de credit inglobeaza atat riscul in activitatea de creditare propriu-zisa cat si
in alte tranzactii initiate pentru clientii bancii, cum sunt: emiterea de scrisori de garantie,
deschiderea/confirmarea de acreditive, avalizarea, scontarea unor efecte de comert
prezentate de clienti, investitii in actiuni si alte valori mobiliare, alte facilitati acordate
clientilor.

3
 1.2 Modalitati de gestionare a riscului de credit

Gestiunea riscurilor activitatii bancare de creditare presupune atat identificarea si

analiza riscurilor si a factorilor de influenta, cat si un studiu statistic de masurare a
riscurilor care afecteaza activitatea bancara de creditare. Studiul statistic ofera o imagine
completa si riguroasa a probabilitatii ca neprevazutul sa se produca, iar activitatea de
creditare bancara sa devina riscanta.
Gestionarea riscului de credit se poate realiza inainte de a lua decizia de creditare si
spunem ca avem de a face cu o gestionare a priori sau dupa ce s-a luat aceasta decizie,
cand gestionarea este a posteriori.
Gestionarea a priorii a riscului de credit consta in a lua acele masuri si a stabili acele
criterii de acordare a creditului astfel incat sa se evite pierderile sau acestea sa fie
minime. In principal sunt vizate urmatoarele aspecte:
o falimentul unui debitor sa aibe consecinte minime asupra bancii ;
o plafonarea creditului acordat catre un singur client, in functie de
soliditatea sa financiara. Aici trebuie remarcat ca exista astfel de norme la
nivel macroeconomic, prin care autoritatile monetare si de credit
plafoneaza angajamentele bancii in functie de fondurile sale proprii ;
o diversificarea riscurilor pentru ca in cazul in care acestea se manifesta,
impactul negativ la nivelul bancii sa fie minim.
Gestionarea a posteriori a riscului de credit vizeaza in primul rand urmarirea
creditului si in caz de nerambursare a acestuia, reducerea riscurilor prin valorificarea
optima a garantiilor. Tot aici putem include si furnizarea de informatii statistice, pentru a
ajuta in cazul gestionarii a priori, la stabilirea unor criterii de creditare. Aceasta
gestionare creste in importanta in cazul acordarii creditului sub forma unei linii de
creditare. In acest caz, banca urmareste respectarea angajamentelor debitorului si in baza
acestora permite eliberarea de noi transe de credit.
In scopul evaluarii si diminuarii riscului in activitatea de creditare se va avea in
vedere politicile generale de diminuare a riscului de credit si se refera atat la clientii
persoane juridice cat si la persoanele fizice sau persoanele aflate in relatii speciale cu
banca, si privesc, in principal, urmatoarele:
o Volumul si structura creditelor (lei/valuta, maturitati) este determinata de volumul
si structura resurselor de creditare atrase de la clientela, fiind interzisa acordarea
de credite pe termen de peste 90 de zile pe seama resurselor la vedere mai mult de
cca 30% din soldul mediu permanent al acestor disponibilitati ;
o Limitarea accesului la credite a agentilor economici cu datorii restante catre
bugetul statului si bugetul asigurarilor sociale de stat al caror mod de plata nu a
fast reglementat ;
o Nivelul unei expuneri mari nu poate depasi 20% din fondurile proprii ale bancii,
comunicate lunar de Directia Generala de Metodologie si Management al
Riscurilor unitatilor bancare teritoriale pentru a fi avute in vedere de acestea in
activitatea de creditare ;
o Suma totala a expunerilor mari nu poate depasi de 8 ori nivelul fondurilor proprii
ale bancii; in vederea stabilirii expunerilor mari, banca monitorizeaza in
permanenta expunerea fata de clientii sai care au calitatea de debitori unici,
precum si expunerea fata de primii 100 de clienti ai bancii ;

4
 o Toate creditele, scrisorile de garantie si orice alte angajamente in lei si valuta pe
termen scurt, mediu si lung acordate unui agent economic nu pot depasi de 12 ori
capitalurile proprii ale agentului economic respectiv. Prin capitalurile proprii ale
agentului economic, se intelege capitalul social si primele legate de capital,
diferentele din reevaluare, rezervele, fondurile, rezultatul reportat din anii
precedenti, rezultatul exercitiului, subventiile pentru investitii, provizioanele
reglementate, precum si aportul intreprinzatorului individual (ct.108), daca exista
angajamentul scris, in forma autentica, privind mentinerea acestuia pe toata durata
creditarii.
o Regille autonome pot contracta credite In proportie de cel mult 20% din veniturile
brute realizate in anul precedent sau pot emite titluri negociabile pe piata, in
aceeasi limita, pentru acoperirea cheltuielilor curente, atunci cand mijloacele
acestora sunt insuficiente in decursul unui an.
o Valoarea totala a imprumuturilor angajate de autoritatile administratiei publice
locale nu poate depasi 5% din totalul veniturilor estimate a fi incasate de acestea
pe durata anului fiscal in care se face imprumutul (venituri curente, venituri din
capital si venituri cu destinatie speciala).
o In cazul clientilor inclusi in programe guvernamentale speciale de restructurare,
redresare financiara etc., banca va putea acorda credite numai in limita sumelor
cuprinse in aceste programe, cu aprobarea si in conditiile stabilite de organele
abilitate.
o Acordarea de credite si eliberarea de scrisori de garantie in lei si valuta, pe termen
scurt, mediu si lung pentru subunitatile fara personalitate juridica, care potrivit
actelor de constituire apartin unor regii autonome, societati comerciale, sau altor
unitati centrale care se constituie ca un singur debitor, se va efectua de catre
sucursalele judetene, sucursalele si agentiile bancii in limita competentelor
stabilite, numai dupa obtinerea avizului scris de la Directia Generala de
Metodologie si Management al Riscurilor din Centrala bancii, din care sa rezulte
ca sunt indeplinite conditiile de acordare, competentele de semnare a contractului
de credite si de gajare in favoarea bancii a unor bunuri din patrimoniu economic.
Pentru o mai buna gestionare a riscului in activitatea de creditare, banca isi
stabileste limite de risc pentru fiecare client al sau fata de care inregistreaza expunere.
Limita de risc reprezinta nivelul maxim potential la care se poate expune banca
fata de un singur debitor, provenind din credite, scrisori de garantie, avaluri, efecte de
comert scontate, investitii in actiuni si alte valori mobiliare, alte facilitati, fiind stabilita
de banca pe baza tuturor informatiilor financiare si nefinanciare disponibile in raport cu
debitorul respectiv.
Limita de risc are caracter confidential, utilizandu-se numai pentru uzul intern al
bancii, de catre persoanele autorizate, in contractele de credite / garantii care se incheie
intre banca si clientii sai inscriindu-se datele aferente tranzactiilor aprobate in cadrul
limitelor de risc stabilite.
Stabilirea limitelor de risc se face pe baza analizei interdependente a aspectelor
financiare si nefinanciare care caracterizeaza activitatea clientului, a reputatiei de care
acesta se bucura in comunitatea de afaceri interna si internationala.

5
 Stabilirea limitelor de risc are la baza analiza cash flow-ului previzionat,
fundamentat pe baza contractelor certe si potentiale, cat si pe capacitatea de rambursare a
clientilor.
In activitatea de acordare a creditelor si eliberare a scrisorilor de garantie bancara
pentru operatiuni comerciale si/sau necomerciale care privesc afaceri cu parteneri straini,
banca va urmari incadrarea in limita de expunere stabilita in raport cu riscul de tara.
Din acest punct de vedere tarile au fost impartite in grupe de risc in functie de
situatia politica si economica recunoscuta pe plan mondial.
La calculul cerintelor de capital pentru acoperirea riscului de credit, institutiile de
credit pot utiliza, pentru determinarea valorii ponderate la risc a expunerilor, abordarea
standard sau, cu aprobarea Bancii Nationale a Romaniei, abordarea bazata pe modele
interne de rating.
Analiza expunerii la riscul de credit se desfasoara atat la nivelul global al
portofoliului de credit, cat si la nivelul dosarelor de credit si urmareste identificarea
problemelor specifice activitatii de creditare atat din punct de vedere al managementului
de sucursala (organizare, orientare comerciala, expunere la riscul de credit) cat si din
punct de vedere executiv (profesional şi procedural).

1.3 Indicatori utilizati pentru evidentierea riscului global de credit

Evidentierea riscului global de credit se poate realiza cu ajutorul unor indicatori.

Acestia pot da informatii cu privire la calitatea portofoliului de credite si la evolutia
acestuia.
Indicatorii de masurare a riscului global de creditare cuprind indicatori de structura,
de dinamica si indicatori relativi.
Indicatorii de structura sunt exprimati procentual si cuprind :

 structura activelor bancare (SAB) se determina dupa relatia:

A/ P
SAB= *100 (2.6)
TA

unde:A - active;
P - plasamente;
TA - total active.

 ponderea creantelor totale (PCT) in total active:

CT
PCT= *100 (2.7)
TA

unde:CT - creante totale;

TA - total active.

 pondrea creditelor (PC) dintr-un anumit tip in total active:

6
 CI
PC= *100 (2.8)
TA

unde:CI - credite de investii

TA - total active.

 ponderea creditelor restante (PCR) sau neperformante in total credite sau total
active:

CR
PCR= *100 (2.9)
TA

unde:CR - credite restante;

TA - total active.

 gradul de indatorare pe termen lung (GI) :

PT
GI= *100 (2.10)
CP

unde:PT - pasive totale;

CP - capital propriu.

Indicatorii dinamicii calculati ca raport intre doua nivele inregistrate la momente

diferite se utilizeaza pentru caracterizarea in timp a variatiei medii relative. Se calculeaza
dinamica fondului de rezerva pentru acoperirea pierderilor la portofoliul de credite care
exprima modul in care sunt anticipate evolutia expunerii la riscul de creditare astfel cu cat
cresterea rezervelor planificate pentru care se constituie provizioane este mai mare cu atat
banca anticipeaza pierderi mai mari iar calitatea portofoliului de credite se diminueaza.
Se mai poate calcula si dinamica activelor, a creditelor totale interpretate ca indicatori ai
riscului de creditare atunci cand exprima o crestere accelerata.
Indicatorii relativi coreleaza activele bancare cu capitalul si fondurile bancare
dand o expresie cantitativa raportului dintre expunerea la risc si sursa de finantare a
acestei expuneri astfel :

 ponderea profitului net (PPN) in total credite neperformante :

PN
PPN= *100 (2.11)
CN

unde: PN - profit net;

CN - credite neperformante.

 ponderea fondului de rezerva (PFR) in total credite neperformante:

7
 FR
PFR= *100 (2.12)
CN

unde: FR - fond de rezerva;

CN - credite neperformante.

Identificarea depasirii limitelor pentru unii din acesti indicatori ca urmare a

monitorizarii atente a acestora face posibila semnalizarea in avans a aparitiei unor
probleme pe parcursul procesului de creditare.

8
 CAPITOLUL II
REGLEMENTAREA RISCULUI DE CREDIT IN ROMANIA

2.1 Expunerea la riscul de credit

Creditele si plasamentele se clasifica in urmatoarele categorii:

- standard;
- in observatie;
- substandard;
- indoielnic;
- pierdere.
Aceasta clasificare se realizeaza aplicand simultan criteriile:
a) serviciul datoriei › capacitatea debitorului de a-si onora datoria la scadenta,
exprimata ca numar de zile de intarziere la plata de la data scadentei.
b) performanta financiara › reflectarea potentialului economic si a soliditatii
financiare a unei entitati economice, obtinuta in urma analizarii unui ansamblu de factori
cantitativi (lichiditate, solvabilitate, risc si profitabilitate) si calitativi (calitatea
managementului, a actionariatului, a garantiilor). Categoriile de performanta financiara
sunt notate de la A la E in ordinea descrescatoare a calitatii acesteia.
c) initierea de proceduri judiciare › hotararea de catre instanta a inceperii
procedurii de faliment sau declansarea procedurii de executare silita fata de persoane
fizice sau juridice.

9
 Pe baza acestei clasificari, banca procedeaza la constituirea provizioanelor
specifice pentru riscul de credit, aplicand următorii coeficienti de provizionare:

Standard In observatie Substandard Indoielnic Pierdere

0 0,05 0,2 0,5 1

Acesti coeficienti se aplica la o baza de calcul determinata prin deducerea din

expunerea bancii fata de debitor a garantiilor accceptate de catre BNR, insa deducerea se
calculeaza doar daca nu s-au initiat proceduri judiciare, iar serviciul datoriei este sub 90
de zile.
Coeficienti de deducere din expunerea bancii fata de entitatea de risc :
0,5 pentru :
- ipoteci in favoarea bancii de ranguri superioare ipotecilor instituite in favoarea
altor creditori, asupra locuintelor care sunt sau vor fi ocupate de debitor sau care sunt date
in chirie de catre acesta
0, 8 pentru :
- garantii exprese, irevocabile si neconditionate ale bancilor de dezvoltare
multilaterala sau ale Bancii Europene de Investitii ;
- titluri emise de catre bancile de dezvoltare multilaterala sau de catre Banca
Europeana de Investitii;
- garantii exprese, irevocabile si neconditionate ale administratiilor locale din
Romania, ale administratiilor regionale sau locale din tarile din categoria A ;
1 pentru :
- garantii exprese, irevocabile si neconditionate ale administratiei publice centrale
de specialitate a statului roman sau ale BNR ;
- titluri emise de administratia publica centrala de specialitate a statului roman sau
de BNR ;
- garantii exprese, irevocabile si neconditionate ale administratiilor publice
centrale, bancilor centrale din tarile din categoria A sau ale Comunitatilor Europene ;
- titluri emise de administratiilor publice centrale, bancile centrale din tarile din
categoria A sau ale Comunitatilor Europene ;
- depozite colaterale plasate la banca insasi ;
- certificate de depozit sau instrumente similare emise de banca insasi si
incredintate acesteia.
Pe baza coeficientilor de deducere se determina expunerea ajustata( expunerea
bancii fata de debitor din care se scade valoarea garantiilor).
Pe langa obligativitatea constituirii de provizioane specifice pentru riscul de
credit, BNR impune urmatoarele limite in procesul de acordare a creditelor:
- nivelul unei expuneri mari nu poate depasi 20% din fondurile proprii ale bancii, iar
suma totala a expunerilor mari nu va putea depasi de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale
bancii;
- suma totala a imprumuturilor nete acordate persoanelor aflate in relatii speciale cu
banca nu poate depasi 20% din fondurile proprii ale bancii;
- suma totala a imprumuturilor nete acordate de banca personalului propriu, inclusiv
familiilor acestuia, nu poate depasi 5% din fondurile proprii ale bancii.

10
 Prin expunere se intelege orice angajament asumat de banca fata de un singur
debitor, in lei si valuta, indiferent daca este efectiv sau potential, evidential in bilantul
contabil sau in afara bilantului, incluzand, fara a se limita la acestea:
- credite;
- efecte de comert scontate;
- investitii in actiuni si aile valori mobiliare;
- efecte de comert avalizate;
- garantii emise;
- acreditive deschise sau confirmate;
- plafoanele de expunere aprobate pentru operatiunile de factoring in lei;
- alte angajamente.
In conformitate cu prevederile Legii bancare nr.58/1998, "la acordarea creditelor,
bancile urmaresc ca solicitantii sa prezinte credibilitate pentru rambursarea acestora la
scadenta. In acest scop, bancile cer solicitantilor garantarea creditelor in conditiile
stabilite prin normele lor de creditare".
Dupa natura lor, garantiile pot fi:
a) Garantii reale;
b) Garantii personale ;
c) Garantii intrinseci.
Garantiile reale sunt mijloace juridice de garantare a obligatiilor prin afectarea
unui bun al debitorului in vederea asigurarii executarii obligatiei asumate. Bunul
constituit drept garantie este protejat de la urmarirea celorlalti creditori chirografari - a
caror creanta nu este insotita de nici o forma de garantie reala sau personala, sau garantia
are un grad de prioritate inferior celui al bancii - fiind, deci, destinat urmaririi si
satisfacerii cu prioritate a creantei garantate.

Garantiile reale confera creditorului garantat:

- dreptul de preferinta in temeiul caruia, in cadrul executarii silite, din valoarea
bunului respectiv se va asigura mai intai satisfacerea integrala a creditorului garantat si
numai ceea ce prisoseste va servi satisfacerii pretentiilor celorlalti creditori;
- drept de urmarire, in temeiul caruia creditorul va putea urmari bunul in mainile
oricui s-ar afla, in masura necesara satisfacerii creantei garantate.
Garantiile reale sunt:
- garantii reale mobiliare (gajul propiu-zis - ce poate fi la randul sau cu
deposedarea debitorului de bunul afectat drept garantie sau tara deposedarea acestuia de
bunul adus in garantie);
- garantii reale imobiliare (ipoteca);
Garantiile personale sunt mijloace juridice de garantare a obligatiilor prin care
una sau mai multe persoane se angajeaza printr-un contract accesoriu incheiat cu
creditorul, sa plateasca acestuia datoria debitorului in cazul in care acesta nu o va plati el
insusi.
Formele de garantii personale aplicabile conform reglementarilor in legislatia
romaneasca, sunt:
- fidejusiunea (cautiunea) ;

11
 - garantiile prezentate sub forma de scrisori de garantie emise de banci, institutii
financiare si de asigurari si autoritati administrative (ministere), companii inter(nationale)
ce au aceasta competenta;
-garantiile personale reglementate de legi speciale, dar care se intemeiaza pe ideea
de fidejusiune (de exemplu: garantia constituita de o terta persoana pentru acoperirea
eventualelor pagube ce ar fi cauzate unui agent economic de catre un gestionar .
Grantiile intrinseci se refera la garantiile incluse in caracteristicile operatiunii
insesi si care nu fac obiectul inregistrarii in posturile in afara bilantului( de exemplu :
valorile primite in pensiune simpla, titluri primite in pensiune livrata, etc).
Cesiunea de creanta - desi nu face parte din categoria garantiilor reale sau
personale - intrucat este un mijloc specific de transmitere a obligatiilor, se constituie
pentru garantarea propriu-zisa a creditelor acordate de banca si a dobanzilor aferente.
Prin rezultatul sau, cesiunea de creanta asigura, ca orice garantie, recuperarea creantelor
bancii, daca aceasta a fast constituita cu respectarea intocmai a prevederilor legale in
vigoare.
Pentru aplicarea permanenta a prudentei bancare, ca principiu fundamental ce
caracterizeaza activitatea bancii, unitatile bancare teritoriale vor accepta, in functie de
situatia concreta a fiecarui solicitant de credite, constituirea uneia sau mai multor garantii
(mix de garantii) dintre cele prezentate:
- garantii neconditionate de la Guvernul Romaniei
- garantia bancara;
- depozitul bancar (cash-ul colateral);
- contractul de asigurare pentru neplata ratelor de credit si a dobanzilor aferente
(asigurarea de risc financiar);
- cesiunea de creanta;
- ipoteca;
- contractul de garantii reale mobiliare, reglementat de Legea nr.99/1999;
- fidejusiunea (cautiunea);
- garantia de firma (companie);
- planul de afaceri;
- alte garantii.
La gestiunea globala a riscului de credit un rol important este jucat de existenta si
respectarea unor reglementari de prudenta bancara in domeniul angajarii bancii in
operatiuni de plasament si, in special, in operatiuni de creditare. Principalele aspecte
vizate de aceste reglementari sunt:

1. expunerea maxima fata de un singur debitor – in conformitate cu normele romanesti,

o banca poate sa acorde credite unui singur client in limita maxima a 20 % din
fondurile sale proprii (mai mult in tari dezvoltate). Aceasta reglementare actioneaza
in sensul limitarii pierderilor bancii in cazul in care clientul devine insolvabil.
2. expunerea maxima agregata – incadreaza volumul creditelor mari acordate de banca
la maximum 8 ori fondurile sale proprii. Se considera credit mare atunci cand
totalitatea angajamentelor fata de un singur debitor depaseste 10 % din fondurile
proprii ale bancii.
3. constituirea provizioanelor specifice de risc in functie de calitatea creditelor acordate
– bancile sunt obligate sa-si constituie comisioane la un nivel procentual fata de

12
 valoarea creditului in functie de calitatea creditelor. Pentru a stabili calitatea
creditelor se folosesc doua criterii de apreciere: performantele financiare ale
debitorului si serviciul datoriei.
Limitarile cu privire la expuneri nu se aplica potrivit legii valorii calculate ca
diferenta intre valoarea expunerii institutiei de credit fata de debitor si produsul intre
valoarea expunerii si urmatoarele procente :
0% pentru :
- expuneri din activul bilantier si din afara bilantului ale institutiei de credit
fata de administratiile centrale si bancile centrale ale tarilor din zona
A( tarile membre ale OECE si Romania) si fata de Comunitatile
Europene ;
- elemente din activul bilantier si din extrabilant garantate de
administratiile centrale si bancile centrale ale tarilor din zona A si de
Comunitatile Europene ;
- expuneri din activul bilantier si din afara bilantului ale institutiei de credit
fata de administratiile centrale si bancile centrale ale tarilor din zona
B( tari care nu sunt in zona A), exprimate si finantate in moneda nationala
a imprumutatului
- elemente din activul bilantier si din extrabilant garantate cu titluri emise
de administratiile centrale si bancile centrale din zona A sau de
Comunitatatile Europene sau sub forma de depozite colaterale in numerar
plasate de institutia imprumutatoare, certificate de depozit sau
instrumente similare emise de institutia de credit si incredintate acesteia.

20% pentru :
- expuneri din activul bilantier si din afara bilantului ale institutiei de credit
fata de administratiile locale si regionale si institutiile de credit( sume
care nu constituie fonduri proprii ale acestor institutii de credit) din tarile
din zona A ;
- elemente din activul bilantier si din extrabilant garantate de catre
administratiile locale si regionale si institutiile de credit din tarile din zona
A ;
- expuneri din activul bilantier si din afara bilantului ale institutiei de credit
fata de administratiile locale si regionale si intitutiile de credit( sume care
nu constituie fonduri proprii ale acestor institutii de credit) din tarile din
zona B cu scadenta reziduala < = 1 an de zile.

50% pentru :
- imprumuturi garantate cu ipoteci in favoarea institutiei de credit de
ranguri superioare ipotecilor instituite in favoarea altor creditori asupra
unor proprietati rezidentiale ;
- imprumuturi garantate in opinia BNR cu participatii in societati
finlandeze din domeniul locativ.

100% pentru :

13
 - elemente din activul bilantier si din extrabilant ale institutiei de credit altele
decat cele mentionate mai sus.
Dupa primul criteriu, performantele financiare ale debitorului, creditele pot fi
incadrate intr-una dintre urmatoarele cinci categorii:
o categoria A – performantele financiare sunt foarte bune si permit
rambursarea si plata dobanzilor la scadenta. In viitor se previzioneaza
mentinerea acestor rezultat;
o categoria B – performantele financiare sunt bune sau foarte bune, dsr
fara certitudinea ca aceste pot fi mentinute in viitor;
o categoria C – performantele financiare sunt satisfacatoare, dar prezinta o
tendinta de inrautatire ;
o categoria D – performantele financiare sunt reduse si cu o tendinta de
ciclicitate ;
o categoria E – performantele financiare arata pierderi si incapacitate de
rambursare.
Performantele financiare ale unui debitor pot fi evidentiate si prin rating. Ratingul
reprezinta o apreciere sub forma unei note sau unui calificativ, acordata debitorului in
baza unei analize economico-financiare efectuata de agentia de rating.
Al doilea criteriu, serviciul datoriei, poate fi apreciat ca:
o bun – daca ratele si dobanzile sunt platite la scadenta sau cu intarzieri de maxim
7 zile ;
o slab – daca ratele si dobanzile sunt platite cu o intarziere cuprinsa intre 7 si 30
zile ;
o necorespunzator – daca ratele si dobanzile sunt platite cu o intarziere de peste 30
zile.

2.2 Acordurile Basel I si Basel II

Primul acord Basel a fost instituit in 1988 pentru a coordona reglementarile

globale din sectorul financiar - bancar si pentru a institui cerintele minime de capital in
scopul eliminarii amenintarilor venite din partea bancilor  cu politici de capital instabile.
De la introducerea primului acord, activitatile din sectorul bancar (prin prisma
practicilor de management al riscului sau abordarile privind supervizarea si pietele
financiare) au trecut printr-o serie de transformari majore. Tehnicile avansate de
management al riscului au evoluat spre solutii mai specializate de tratare a riscurilor. Un
punct slab al primului acord Basel este relativa inflexibilitate in adresarea acestor noi
provocari. In incercarea de a elimina limitarile acestui acord, Comitetul Basel a decis
conceperea unei noi versiuni: Basel II.
Cele patru obiective principale din spatele Basel II sunt:
o Asigurarea stabilitatii sistemului financiar-bancar la nivel global;
o Ajungerea la un nivel de competitivitate egala;

14
 o Furnizarea unei abordari mai competitive pentru abordarea riscurilor si
promovarea celor mai bune practici in managementul riscurilor;
o Furnizarea unei abordari aplicabile la nivel global in procesul de evaluare
a capitalului.
Evaluarile BRI şi CE au stabilit ca Basel I reprezinta un cadru insuficient de
flexibil pentru a surprinde intreg spectrul profilului de risc al institutiilor de credit,
deoarece:
o utilizează un număr relativ restrans al ponderilor de risc de credit pentru
expunerile bancilor (0%, 20%, 50% şi 100%) ;
o instrumentele de diminuare a riscului de credit sunt insuficient de dezvoltate (nu
se recunosc ca diminuatoare de risc de credit garantiile oferite de administratii
locale si regionale, entitati din sectorul public sau alte entitati cu rating ridicat,
utilizarea instrumentelor derivate) ;
o Basel I nu prevede modalitati si proceduri complexe de supraveghere a
institutiilor de credit.
Basel II reprezinta o provocare pentru sistemul bancar european. In conditiile in
care Basel I este depasit de realitatile prezentului, BCBS (Basel Committee on Banking
Supervision) a sesizat necesitatea unui nou acord, si-a intrat in rolul sau de promotor al
stabilitatii bancare, reglementand situatia.
Sistemul bancar, deseori zguduit de crahuri, a simtit nevoia sa se autoprotejeze
inca din deceniul al treilea al secolului XX, dar numai dupa ce fenomenul globalizarii
economiei mondiale si-a intetit ritmul dezvoltarii si, sub influenta aparitiei petrodolarilor,
s-a reusit constituirea unui for colocvial, care să detina o autoritate larg recunoscuta.
            In 1974 a avut loc la Basel prima reuniune a comitetului pentru supraveghere
bancara – BCBS – Basel Committe on Banking Supervision, organism constituit din
reprezentantii bancilor centrale si forurilor de reglementare din SUA, Japonia, Canada,
Marea Britanie, Franta, Germania, Italia (adica grupul G7) + Elvetia, Suedia, Olanda,
Belgia şi Luxemburg.
            Primele reglementari au avut un caracter mai mult de impartire regionala a
sferelor de influenta, ceea ce a condus la o nemultumire cvasi-generala, ajungandu-se in
1988 la un prim acord de reglementare propriu-zisa a pietei monetare.
            Acordul Basel I (1988)  a stabilit o cuantificare a riscului de expunere a bancilor,
cea mai importanta reglementare fiind aceea de stabilire a unui prag de 8% pentru
raportul dintre capitalul propriu si expunerea unei banci. Practic s-a pus problema
performantei in gestionarea portofoliului de credite.
In contextul maturizarii metodologiilor de calcul al riscului si a ignorarii riscului
operational in Acordul Basel I, dar si a dezvoltarii de catre marile consortii bancare a
unor solutii proprii de evaluare a riscurilor bazate pe metode probabilistice, care
estimeaza pierderile potentiale aferente riscului de credit, de piata si operational, s-a ajuns
la necesitatea unui nou acord. Dupa consultarea institutiilor bancare direct vizate de noul
acord timp de cativa ani, la sfarsitul anului 2003 a aparut Acordul Basel II.
Basel II permite bancilor sa opteze intre un model de baza - in care calculul
porneste in principal de la factori cantitativi – si mai multe modele avansate care pun
accentul pe factorii calitativi ai portofoliului si permit adaptarea in functie de necesitati
pentru fiecare banca in parte. Concomitent acordul presupune si modificarea organizarii
interne, prin stabilirea de noi proceduri si prin definirea nivelelor de responsabilitate.  

15
            Acordul Basel II utilizeaza un concept bazat pe trei piloni (“three pillars”): cerinte
minime de capital, supravegherea sistemului si disciplina bancara, cu scopul de stabilitate
financiara a sistemului.
            Primul pilon are in vedere majorarea capitalului bancii in concordanta cu trei
elemente principale ale riscului: riscul de creditare, riscul operational si riscul de piata.
La acest nivel se iau in considerare doar aceste trei riscuri, apreciindu-se că restul
riscurilor nu pot fi cuantificate.
            Al doilea pilon – supravegherea sistemului – ofera bancilor centrale mai multe
instrumente de lucru fata de cele din acordul precedent. Deasemenea se reglementeaza
cadrul pentru celelalte riscuri la care trebuie să faca fata bancile, precum riscul de
lichiditate, riscul legislativ, etc.
            Al treilea pilon – disciplina bancara - obliga bancile la o transparenta superioara,
fiind creat pentru a permite sistemului bancar să aiba o mai buna reprezentare a situatiei
generale a bancii din punct de vedere al riscului total la care este expusa. Informatiile
care sunt obligatorii de publicat vor fi exacte si detaliate. Metodele de raportare se vor
uniformiza prin introducerea la nivelul sistemului bancar a Standardelor Internationale de
Raportare Financiara.          
Schimbarile sunt fundamentale, Basel II reprezinta un moment de cotitura atat in
practica, cat si in teoria managementului de risc. Noul acord desfiinteaza granitele
nationale, reglementand la nivel global si eliminand tentatia - si poate tendinta - bancilor
de a avea un portofoliu de o calitate mai redusa.
Pentru aplicarea modelelor mai avansate este necesar ca bancile sa aiba la
dispozitie baze de date pe perioade mai lungi de timp, care sa stea la baza fundamentarii
indicatorilor. De exemplu, pentru metoda IRB utilizata pentru evaluarea riscului de
credit, pentru calculul PD (probability of default/probabilitatea de neplata), bancile au
nevoie de date pentru 5 ani, iar pentru LGD (loss given default/pierderea datorata
neplatii) sau EAD (exposure at default/expunerea la neplata) date pentru 7 ani.           
            Aplicarea noilor reglementari necesita insa investitii. Conform unui studiu realizat
de firma de consultanta Ernst & Young impreuna cu revista The Economist asupra a
peste 300 de banci europene (din care trei romanesti), costul mediu al implementarii va fi
de 70 milioane de dolari. Bancile mici, care nu vor opta pentru modelul de baza vor
cheltui mai puţin, probabil sub 50 milioane de dolari, fiind dat de exemplu un grup
bancar din Grecia care a estimat costurile undeva intre 25 şi 35 de milioane dolari.
            Problema costurilor este insa foarte complexa, implicand pe de o parte investitii
continue in IT, dar si de scolarizarea personalului in managementul riscului.
             Basel II se aplica incepand cu 1 ianuarie 2007. Totusi, pentru anul 2007
bancile pot sa exercite optiunea de a aplica in continuare Basel I, termenul limita fiind
asadar 1 ianuarie 2008.
Bancile au deja in desfasurare proiecte de implementare a noilor reglementari,
care se desfasoara cu maxima atentie, stiind foarte bine ca autoritatile de supraveghere –
am numit aici BNR in cazul Romaniei – vor sanctiona prompt orice derapaj. In fapt
acestea nu sunt posibile, activitatea fiecarei banci fiind auditata de firme cu renume
international.  
Este evident ca Basel II are o influenta importanta a supra viitorului economic al
tarii, in primul rand printr-o creditare corecta, productiva. Dar acesta reprezinta doar unul

16
dintre noile instrumente care vor actiona asupra Romaniei avand rolul de insanatosire a
cresterii economice.
Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), a
declarat că dezvoltarea fondurilor de garantare si aplicarea regulamentului Basel II vor
determina reducerea costurilor de finantare atat pentru banci cat si pentru beneficiarii
imprumuturilor.
     "Provizioanele pe care le constituie bancile vor scadea pentru ca se aplica
principiul substituirii bonitatii beneficiarului cu cea a garantului. De asemenea, cerintele
de capital ale bancilor se vor reduce ca urmare a calitatii de diminuator de risc de credit a
garantiilor emise de fond", a precizat Georgescu la un seminar pe tema fondurilor de
garantare. Prim-viceguvernatorul a adaugat ca, in baza garantiilor oferite de fonduri, se
vor reduce provizioanele constituite de banci si cerintele de capital.
     Reglementarile Basel II recunosc garantiile in functie de calitatea emitentului si de
contractul de garantare, care nu trebuie sa contina clauze potrivit carora fondurile de
garantare sa poata reduce valoarea garantiei, sa o anuleze sau sa creasca nivelul
costurilor. Spre deosebire de Basel II, reglementarile Basel I, aflate in vigoare in prezent,
nu recunosc garantiile oferite de fonduri.

Implementarea Basel II va conduce la:

• dezvoltarea pietei agentiilor de rating
• dezvoltarea bazelor de date statistice si a metodelor econometrice pentru
fundamentarea modelelor interne ale bancilor.

17
 Bibliogarafie :

1. Dedu Vasile, ’’Gestiune bancara’’, Editura Didactica si

Pedagogica, Bucuresti, 2001
2. www.bnro.ro
3. www.cadranpolitic.ro

18