Sectoarele economiei

Clasificarea activităților din economia națională (CAEN).[16] [17]

Industrie

Articol principal: Industria României.

Principalele ramuri industriale sunt industria constructoare de mașini, chimică, petrochimică, a

materialelor de construcții, de prelucrare a lemnului și industria ușoară.

În cadrul industriei constructoare de mașini se produc utilaje petroliere pentru platforme de foraj
terestru și marin la Ploiești, Târgoviște, Bacău, București și Galați, utilaje miniere la Baia Mare și
Petroșani, mașini unelte la București, Oradea, Arad, Râșnov și Târgoviște, și produse ale industriei de
mecanică fină.

Tractoare se produc la Brașov, Craiova și la Miercurea-Ciuc, iar alte mașini agricole la București, Piatra
Neamț, Timișoara și Botoșani. Locomotive se produc la București și Craiova, vagoane la Arad, Caracal,
Drobeta-Turnu Severin, autoturisme la Pitești și Craiova, autocamioane la Brașov, nave maritime la
Constanța, Giurgiu, Oltenița și aeronave la București, Bacău, Brașov și Craiova.

Înainte de 1990, România producea peste 40.000 de tractoare pe an. În 2001, numărul lor scăzuse la
5.300 de bucăți, iar în 2006 companiile autohtone au raportat fabricarea a 3.300 de unități[18]. După
închiderea uzinei din Brașov, în 2007, producția internă din domeniu s-a prăbușit, ajungând la numai
câteva zeci de unități anual[18], producția internă fiind realizată de Mat Craiova și Mecanica Ceahlău.
[19]

Industria electronică și electrotehnică este reprezentată prin întreprinderi amplasate în principal în

București, Iași, Timișoara, Craiova, Pitești.

Industria chimică s-a dezvoltat în ultimele decenii datorită existenței unei game largi de materii prime
existente în țară: cantități de sare, sulf, potasiu, lemn de rășinoase, stuf, gaz metan, produse animaliere.
Industria de prelucrare a sării s-a dezvoltat la Borzești, Băile Govora, Râmnicu Vâlcea, Târnăveni și
Giurgiu. Acid sulfuric se produce la Baia Mare, Zlatna, Copșa Mică, Turnu Măgurele, Valea Călugărească
și Năvodari.

Industria petrochimică produce cauciuc sintetic la combinatele petrochimice de la Brazi și Borzești, mase
plastice la Ploiești, Făgăraș, Brazi, Borzești, Pitești, fire și fibre sintetice la Botoșani, Săvinești, Roman,
Iași. Industria chimică și industria celulozei și hârtiei sunt reprezentate prin numeroase centre în toată
țara. Se produc medicamente și produse cosmetice, coloranți, vopsele și detergenți.

În cadrul industriei materialelor de construcții se produce ciment, sticlă și articole din sticlărie, ceramică
pentru construcții, prefabricate, var. Principalele întreprinderi de ciment se află la Bicaz, Brașov, Fieni,
Comarnic, Turda. Sticlă se produce și se prelucrează la București, Mediaș, Târnăveni, Dorohoi, Turda,
Avrig, Calarasi.

Industria de prelucrare a lemnului dispune de resurse forestiere considerabile. În combinatele de

prelucrare a lemnului se produc plăci aglomerate, fibrolemnoase, furnire, placaje, mobilă. Cele mai
importante unități se află în zonele montane și submontane, la Suceava, Bistrița, Focșani, Pitești,
Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Arad, Târgu Mureș, Reghin, Satu Mare, București, Brăila și Constanța.

Industriile ușoară și alimentară au tradiție în România, deoarece există importante baze de materii
prime autohtone. Importante sunt industria bumbacului, industria de prelucrare a lânii, a confecțiilor și
tricotajelor la București, Botoșani, industria zahărului, a uleiurilor, a vinurilor, a panificației.

Industria ușoară din România a fost afectată de contextul internațional. Data de 1 ianuarie 2005 a adus
pe plan mondial o măsură preconizată încă din 1995: abolirea totală a sistemului cotelor la importurile
de textile[20].

Aceasta decizie a Organizației Mondiale a Comerțului, care a supravegheat reducerea constantă a

cotelor încă din 1995, când fusese semnat la Marrakech Acordul Textil și Vestimentar, înseamnă că toate
țările membre ale OMC își deschid porțile în fața importurilor nelimitate din Asia. Mai ales din China,
care este principalul beneficiar al acestei măsuri economice. Pentru România, această măsură reprezintă
o dublă lovitură. În primul rând, piața internă, deja sufocată de mărfurile chinezești, va fi aproape
imposibil de recucerit după această eliminare a cotelor de import.

În al doilea rând, exportatorilor români, pentru care Uniunea Europeană era piața tradițională, cu o
pondere de 85% din exporturile de textile, le va fi din ce în ce mai greu să-și păstreze această piață de
desfacere.

Numărul de angajați din industria textilă era de 360.000 în anul 2007, și a scăzut la 263.000 până august
2009, industria fiind puternic afectată de criza financiară[21].
Industria siderurgică - în anul 1989, România a produs 14,4 milioane tone de oțel, cantitate cu care se
situa pe locul 13 în lume, la mică distanță de India (14,6 milioane tone).[22] România producea mai mult
oțel decât toată Africa (13,6 milioane tone), decât Spania (12,8 milioane tone), sau Mexic (7,9 milioane
tone).[22] După 1989, cea mai mică producție a fost înregistrată în 2009, cu 2,7 milioane tone.[22][23] În
anul 2010, producția a crescut la 3,9 milioane tone.[22]

În 2010, România a exportat fier și oțel în valoare de aproximativ 1,9 miliarde euro, în timp ce
importurile au totalizat aproximativ 2,1 miliarde euro.[22]

Energie

Articole principale: Industria energetică în România, Energia electrică în România, Industria petrolului în
România și Gazele naturale în România.

Consumul de energie al României în anul 2005 a fost de 40,5 milioane tep (tone echivalent petrol), din
care:

36,4% - gaze naturale

25,1% - țiței și derivați petrolieri

22,4% - cărbune și cocs

16,1% - hidro și altele

Producția de energie electrică a României a fost de aproximativ 62 TWh în anul 2006 la o putere
instalată de 17.630 MW. Din această producție, 58,09% a fost realizată pe bază de combustibili fosili,
32,02% în hidrocentrale, 9,20% - nucleară și 0,68% - alte surse convenționale.

În 2013 producția totală de energie electrică a ajuns la 4.870.098 MW[24].

Construcțiile

Industria constructoare a României a avut în anul 2007 o creștere de 32%, fapt care o plasează pe locul
doi în Uniunea Europeană, după Slovacia[25].

Agricultura

Articol principal: Agricultura României.

România are o suprafață agricolă de 14,7 milioane de hectare, dintre care doar zece milioane sunt
ocupate cu terenuri arabile[26]. După o evaluare făcută în noiembrie 2008, aproximativ 6,8 milioane de
hectare agricole nu sunt lucrate[27].

Agricultura reprezintă 6% din PIB-ul țării (anul 2007)[26], față de 12,6% în 2004[28]. Circa trei milioane
de români lucrează în agricultură, aproximativ 30% din totalul persoanelor ocupate (august 2009),
comparativ cu doar 4-5 procente în țările occidentale[28][29]. Agricultura României este departe de
ceea ce se practică în Europa atât ca producție, cât și ca tehnologie. Produsele „made în România” sunt
prezente în cantități mici pe piața externă, în timp ce importurile cresc de la an la an, fostul „grânar al
Europei” în perioada interbelică devenind un importator net, pe anumite segmente - exemplele cele mai
concludente sunt carnea, fructele și legumele[29].

Din punct de vedere al mecanizării, în septembrie 2009 situația se prezintă astfel: România dispune de o
dotare cu tractoare și utilaje agricole printre cele mai slabe din Europa, încărcătura pe fiecare tractor
fiind de aproximativ 54 de hectare, comparativ cu UE, unde media este de numai 13 hectare[19]. Parcul
intern de tractoare se ridică la circa 170.000 de unități, din care circa 80% sunt îmbătrânite[19]. Spre
deosebire de Occident, unde tractoarele sunt considerate vechi la 3.000-4.000 de ore, în România
încărcătura pe tractor ajunge chiar și la peste 12.000 de ore de utilizare.[19]

Problemele majore ale agriculturii din România sunt: lipsa unor investiții majore în agricultură—nu atât
din cauza lipsei fondurilor de finanțare, ci mai degrabă din dificultatea accesării acestora—fărâmițarea
pământurilor, litigiile legate de proprietate și tehnologia precară[29]. Produsele românești nu corespund
întotdeauna standardelor de calitate ale UE, ceea ce și explică lipsa prezenței pe piețele externe, în timp
ce mărfurile din import au invadat rafturile magazinelor autohtone[29].

Dintre companiile străine, au pătruns pe piața româneasca giganți precum Smithfield Foods, cu investiții
de câteva sute de milioane de euro, Cargill, Bunge, Glencore, Lactalis și Meggle[29].

Conform I.N.S., în 2006 au fost cultivate 991.000 hectare cu floarea-soarelui, 191.000 hectare cu soia și
110.000 hectare cu rapiță.

Producția de cereale s-a ridicat, în 2006, la 15,1 milioane de tone, din care cea de grâu a fost de 5,3
milioane tone, iar cea de porumb - de 8,6 milioane tone[30].

În anul 2007, peste 60% din culturile agricole au fost distruse de secetă, iar România a obținut o
producție de grâu de 3 milioane de tone, fiind apreciată de specialiști drept cea mai mică din 1940[31].
În anul 2006, producția a fost de 5,52 milioane tone[26].
Recolta de cereale, fructe și legume: (mii de tone)

An 2015[32] 2014[33] 2013[33] 2008[34] 2007[34] 2006[26][30]

Grâu 7.000 (est.) 7.458 7.296 7.144 3.044 5.520

Porumb7.500 (est.) 11.734 11.305 8.600

Floarea-soarelui 2.129 2.142 1.159 547

Cartofi 3.520 3.290 3.649 3.712

Mere 382 387 325 362

În anul 2008, efectivul de porci se situa între 5 și 5,5 milioane de capete[35].

Datorită Politicii Agricole Comune (PAC), România beneficiază de fonduri pentru agricultură în valoare de
14,5 miliarde de euro, în perioada 2007-2013, după cum precizează Banca Mondială în Strategia de
Parteneriat cu România pentru 2009-2013[28].

Suprafața fondului forestier a înregistrat o creștere cu 0,9%, până la 6.484.572 milioane de hectare, la 31
decembrie 2007 comparativ cu 31 decembrie 2006. Volumul de masă lemnoasă recoltată în cursul
anului 2007, conform reglementărilor legale, a fost de 17.238 mii metri cubi, cu 9,9% mai mare față de
anul precedent. În anul 2007, s-au realizat lucrări de împăduriri pe o suprafață de 10.716 hectare, cu
31% mai puțin față de 2006[36].

Turismul

Turismul reprezintă sectorul economic care dispune de un potențial valoros de dezvoltare ce poate
deveni o sursă de atracție atât a investitorilor cât și a turiștilor străini, însă concurența puternică din
partea țărilor învecinate (Ungaria, Bulgaria, Croația) și amploarea problemelor legate de
competitivitatea turismului românesc îngreunează situația.

Un potențial mare îl reprezintă agroturismul, România fiind una din puținele țări din UE în care se
prezervă mediul de tip rural[necesită citare].

Alte puncte turistice importante ce ar putea fi exploatate mai intens, și mai ales dezvoltate, sunt: Valea
Prahovei, Delta Dunării, Litoralul Mării Negre, Maramureșul și Bucovina, Munții Apuseni, Valea Oltului
etc.
Orașe predispuse de a fi importante atracții turistice pentru străini sunt: Sibiu (Capitală Culturală
Europeană în 2007), Timișoara (Capitală Culturală Europeană în 2021), Băile-Herculane, Brașov, Cluj-
Napoca, Sighișoara, Constanța, Iași, Suceava, Târgoviște, București etc.

În anul 2009, litoralul Mării Negre din România a fost vizitat de 1,3 milioane de turiști, din care maxim
40.000 au fost străini[37].

Comunicațiile

Articol principal: Comunicațiile în România.

Internet

Penetrarea serviciilor de internet în bandă largă a ajuns la 11,7% în ianuarie 2009, față de sub 9% în
ianuarie 2008, și este una dintre cele mai mici din Europa, în principal din cauza slabei penetrări a PC-
urilor, a lansării târzii a serviciilor de internet pe piață, a acoperirii broadband slabe și a veniturilor mici
ale populației, în special în zonele rurale[38]. Prin comparație, în UE, media era de 54% în anul 2008[39].
În prezent (martie 2009), principalii furnizori de servicii de internet sunt Romtelecom, care este și cel
mai mare operator de telefonie fixă de pe piață, cu peste 550.000 de clienți, RCS&RDS, cu peste 850.000
de clienți, și UPC România, cu peste 230.000 de utilizatori, în timp ce piața de internet mobil este
dominată de Orange România și Vodafone România, primii doi jucători de telefonie mobilă[38].

Telefonia mobilă

Rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobilă din 2008, calculată în funcție de numărul de cartele
SIM preplătite „active”, a ajuns la 114%, depășind 24,5 milioane de unități, adică abonamente și cartele
preplătite valabile prin intermediul cărora s-a realizat trafic tarifabil[40]. Din cei 9,7 milioane de
utilizatori cu abonament lunar existenți la data de 31 decembrie 2008, peste 70% reprezentau persoane
fizice (6,8 milioane), iar cei 2,9 milioane persoane juridice reprezentau mai putin de 30%[40]. Piața este
dominată de Orange România și Vodafone România, urmați de Cosmote România, RCS&RDS și Zapp.

Telefonia fixă

La data de 31 decembrie 2008, în România existau 5,04 milioane linii de acces, rata de penetrare a
telefoniei fixe la nivel de populație fiind de 23,4%, iar la nivel de gospodarii de 53,6%, procentele
maxime la care a ajuns vreodată acest indicator[41]. Dintre acestea, 3 milioane de linii aparțineau
companiei Romtelecom, care a deținut monopolul telefoniei fixe în România, până în anul 2003.
Următorul furnizor de telefonie fixă, ca mărime, este RCS&RDS, cu 1,2 milioane abonați. Numărul
furnizorilor alternativi care oferă servicii de apeluri a ajuns la 49 la sfârșitul anului 2008, fiind în scădere
față de sfârșitul anului precedent, în special datorită numărului mare de achiziții și fuziuni încheiate pe
parcursul anului 2008[41].
Finanțe

România avea ca obiectiv stabilit intrarea în zona euro în anul 2014[42].