Introducere

În mod curent, termenul romantic este utilizat pentru a desemna un autor, o operă,
aparţinând epocii romantice, o atitudine creatoare dominată de afectiv, opusă obiectivismului
clasic, sau un stil opus echilibrării, simetriei şi clarităţii clasice. Dezamăgit de realitate, artistul
romantic îşi căuta alinarea contemplând şi idealizând trecutul. Astfel, artistul Renaşterii şi-a
întors privirea spre trecut, dar spre modelul culturii antice, care a dominat şi secolul
clasicismului. El reînvia cultura antică păgână pentru a lupta împotriva bisericii şi a aşeza omul
în centrul preocupărilor.
Opunându-se artei clasice, încorsetată de canoane, romanticul a găsit un refugiu în
trecutul medieval, exaltând virtuţile cavalereşti. De aceea, legenda medievală a Nibelungilor, a
lui Tristan şi Isolda, Lohengrin, Tannhäuser, Parsifal au fost reluate de romantici. Adesea istoria
Evului Mediu se împleteşte cu legenda. Tipic este subiectul operei Tannhäuser de Wagner,
unde faptele istorice se împletesc cu mitul german şi cu tema creştină. În legendă, dominată de
fantastic, artistul romantic îşi dă frâu liber năzuinţelor sale. Şi eddas-urile nordice, miturile eline,
legendele populare cu universul lor de ficţiune, au furnizat numeroase teme romanticilor.
Un alt loc de refugiu pentru romantici a fost natura, cu peisajul ei singuratic, neîntinat de
mâna omului. De fapt, era o atitudine de protest împotriva oraşului şi a burgheziei dominatoare.
Romanticii idealizează viaţa satului, unde omul este mai aproape de natură, de izvorul sănătos
al vieţii. Uneori văd în natură personificarea divinităţii, alteori consideră că este locul unde
sălăşluiesc fiinţe supranaturale malefice (Loreley, Undine).
Altă evadare este în spaţiul exotic, cu o viaţă curată şi ideală. Sentimentul naturii este
pentru romantici un spaţiu de puritate şi un loc pentru cugetări solitare. Îndreptându-se spre
natură, spre viaţa omului simplu, artiştii romantici descoperă arta populară. Folclorul este
considerat ca un vestigiu al trecutului şi ca o experienţă artistică mai apropiată de natură.
Valorificarea folclorului aduce o sevă nouă în creaţia muzicală, constituind un important element
de regenerare a culturii muzicale şi de accentuare a particularităţilor naţionale ale popoarelor.

Naşterea operei
Romantismul a luat naştere în Anglia, de unde s-a extins in Germania şi Franţa, apoi în
întreaga Europa. Acest curent cultural s-a manifestat şi în muzică, s-a ridicat împotriva rigorilor,
a dogmatismului estetic, a raţiunii reci şi a ordinii, propunându-şi să iasă din convenţional şi

1
abstract. Romantismul a susţinut manifestarea fanteziei şi exprimarea sentimentelor, a
originalităţii, spontaneităţii şi sincerităţii emoţionale, promovarea libertăţii de expresie.
Caracteristici ale muzicii romantice
Lărgirea sferei tematice şi vibrantul suflu interior al muzicii romantice vor rupe echilibrul
clasic al mijloacelor de exprimare. Ordinea şi simetria, proprii stilului clasic, sunt înlocuite cu o
variată proporţionare a frazelor şi cu dese asimetrii. Schimbările frecvente de măsuri, ritmia
foarte variată şi contrastele ritmice ascuţite dau o mai mare vitalitate ţesăturii sonore. Melodica
se diversifică cu linii simetrice, provenite din cântecul popular sau din dans, dar şi cu desfăşurări
libere de tipul recitativului sau arioso-ului operei. Numeroase cromatisme şi modulaţii, ca şi
formule melodice necantabile de factură instrumentală, îmbogăţesc mult exprimarea muzicală,
alături de dese ţesături modale descoperite în folclor, în cântecul vechi sau în cel exotic.
Armonia romantică lărgeşte conceptul tonalităţii, părăsind prezenţa tiranică a celor trei
funcţiuni tonale în favoarea celor secundare, care diluează stabilitatea tonală. Desele acorduri
pe treptele secundare, modulaţiile frecvente şi insolite, alteraţiile, armonia modală, toate
conturează o mare diversitate în cadrul organizării tonale, până când armonia wagnerienă va
marca criza tonalităţii. Din acest moment de diluare tonală, în cultura muzicală se va căuta o
nouă modalitate de organizare sonoră, mergându-se până la anihilarea tonalităţii.
Limbajul romantic cunoaşte o mare varietate coloristică prin dezvoltarea şi diferenţierea
elementelor de dinamică şi de agogică. Gama variată a diferenţierilor de nuanţă, cu contraste
izbitoare, permanenta schimbare (gradată sau bruscă) a tempo-urilor şi alte procedee traduc un
vibrant clocot, necunoscut clasicilor. Şi paleta timbrală îmbogăţeşte mijloacele de exprimare.
Varietatea timbrelor orchestrei creşte nu numai prin folosirea unor instrumente noi sau prin
valorificarea registrelor extreme, dar şi prin multiple şi variate combinări de timbruri
instrumentale, care lărgesc paleta orchestrală.

Forme muzicale ale muzicii romantice instrumentale

 Balada
 Rapsodia - Fantezie instrumentală, bazată predilect pe melodii populare.
 Liedul - Gen muzical vocal construit pe un text liric sau un poem literar, acompaniat de
pian.
 Impromptu - Fantezie liber compusă, pentru pian.
 Elegie
 Nocturna - Gen muzical instrumental foarte popular în perioada romantică.
 Baracola - Vechi cântec veneţian al gondolierilor.

2
  Balet
 Uvertura - Piesă orchestrală care precedă o lucrare muzicală de mari proporţii sau care
constituie o lucrare independentă. Piesă instrumentală constituind partea introductivă a
suitelor preclasice.
 Simfonie - Forma cea mai importantă a compozitiilor orchestrale; de obicei compusă din
4 părţi: prima în forma de sonată, ultima în formă de rondo, variaţiune sau sonată; între
ele, o parte lentă (adagio, andante) şi o alta vivace (menuet, scherzo).
 Suita - Succesiune de piese muzicale în acelaşi ton, dar cu tacturi diferite.

Principali reprezentanţi ai romantismului în muzică

Robert Schumann (1810-1856) - Mireasa din Messina

Robert Schumann a fost un compozitor și pianist german, unul dintre cei mai celebri
compozitori romantici ai primei jumătăți a secolului XIX. Un intelectual, precum și un estet,
muzica sa, mai mult decât a oricărui alt compozitor, reflectă adânca natură personală a
romantismului. Introspectiv și adesea capricios, începuturile sale muzicale erau o încercare de a
se desprinde de tradiția formelor și structurilor clasice pe care le considera prea restrictive.
Puțini l-au înțeles în timpul vieții sale, însă o mare parte din muzica sa este considerată acum
îndrăzneață în originalitatea armoniei, ritmului și formei. Locul său este printre fruntașii
romantismului german. Opera sa reprezentativă pentru muzica romantică este Mireasa din
Messina.

Johannes Brahms (1833-1897)

A fost un compozitor romantic german, care a trăit cea mai mare parte a vieții sale în
Austria, la Viena. Brahms a fost considerat de către mulți „succesorul” lui Beethoven, iar prima
sa simfonie a fost descrisă de Hans von Bülow drept a zecea a lui Beethoven (supranume folosit
și astăzi). Opera sa reprezentativă pentru muzica romantică este Concertul pentru pian în Re
minor.

Frédéric Chopin (1810-1849)

A fost un compozitor polonez din perioada romantismului. Este considerat drept unul
dintre cei mai influenți compozitori de muzică pentru pian. Chopin nu este doar cel mai faimos
compozitor al secolului al 19-lea, ci şi un simbol al artistului romantic insuşi, compoziţiile sale
pentru pian regăsindu-se în repertoriul oricărui pianist.

3
 Compozitorul s-a dăruit cu trup şi suflet pianului. În consecinţă, nu este de mirare că
muzica lui Chopin, unul dintre cei mai străluciţi pianişti din secolul al 19-lea, continuă să inspire
generaţie după generaţie, chiar şi după trecerea sa în nefiinţă, acum 200 de ani. Aceste calităţi
muzicale deosebite au stârnit până şi entuziasmul lui Robert Schumann, şi l-au determinat pe
renumitul compozitor să îl numească pe Chopin un geniu.
Caracterul ilustru al revelaţiilor sale artistice, cât şi viaţa sa mult prea scurtă, l-au
transformat pe Chopin intr-o legendă nemuritoare: o existenţă marcată de boală şi suferinţă, un
copil prodigios, care a avut privilegiul să concerteze în cadrul celor mai nobile cercuri polone, o
carieră internaţională ca interpret şi compozitor pentru pian, o relaţie cu scriitoarea excentrică
George Sand. Toate acestea curmate de o moarte prematură la doar 39 de ani.

Hector Berlioz (1803-1869)

A fost un compozitor, scriitor și critic francez. A avut o contribuție importantă în
conturarea romantismului francez. Contribuția lui constă în promovarea unei noi estetici
muzicale, care presupune existența unor mijloace expresive. Dezvoltarea orchestrei simfonice
vine în întâmpinarea gustului pentru grandios al lui Berlioz, relevat prin 4 tipuri procedurale: forța
sonoră, exploatarea efectelor timbrale, divizarea partidei instrumentale și mărirea numărului de
instrumente (împreună cu preocuparea pentru stereofonie).

Carl Maria von Weber (1786-1826)

Weber și-a făcut educația muzicală în Salzburg sub îndrumarea lui Michael Haydn. La
vârsta de numai 13 ani, în anul 1798, pe când locuia la München în casa de pe
Sendlingerstraße 23, Weber a compus prima sa operă, Die Macht der Liebe und des Weins
("Forța dragostei și a vinului"), operă între timp dispărută. Și-a desăvârșit cunoștințele prin
contactul cu viața muzicală din diferite orașe, în care a ocupat diverse funcții: Kapellmeister în
Breslau, director muzical al operei din Praga, apoi al operei din Dresda. Pianist și dirijor
remarcabil, Weber s-a afirmat totodată în domeniul teatrului muzical, fiind - pentru spațiul de
cultură germană - cel mai important compozitor de opere înainte de Richard Wagner și creatorul
operei romantice. Cele mai cunoscute dintre cele opt opere ale sale, "Freischütz" (1821),
"Euryanthe" (1823) și "Oberon" (1826), au influențat creația succesorilor săi în acest gen.
Atmosfera evocatoare, coloritul feeric, conturarea precisă a caracterelor, construcția de
ansamblu și sugestivitatea tratării orchestrale conferă operelor sale un farmec deosebit. Weber
a mai compus și două simfonii, uverturi, concerte pentru diverse instrumente și orchestră (pian,

4
fagot, clarinet), sonate și piese pentru pian (celebra "Invitație la dans", orchestrată mai târziu de
Hector Berlioz).

Franz Liszt (1811-1886)

A fost un compozitor maghiar și unul dintre cei mai renumiți pianiști ai tuturor timpurilor
Muzicologii îi împart viaţa în 3 perioade:
· Cariera de virtuoz (1820 - 1847) îi impune călătorii. Parisul era centrul general, iar
pianul, instrumentul spre care se îndreptau cu predilecţie lucrările sale.
· Este numit director de muzică al Curţii din Weimar. Atunci începe cea de a II-a perioadă
(1847 - 1861), considerată a fi cea mai fructuoasă din punctul de vedere al creaţiei sale. În
paralel, cariera solistică se afla la apogeu.
· Roma şi predilecţia pentru muzica religioasă în compoziţiile sale marchează cea de
treia şi ultimă perioadă (1861 - 1866).
Cert este că Franz Liszt rămâne unul dintre cei mai importanţi compozitori ai "Noii Şcoli
Germane". Mărturie stau opusurile sale: 13 poeme simfonice, Studiile transcendentale, Poemul
simfonic "Preludiile", cele 3 concerte pentru pian sau cele 19 rapsodii ungare fiind doar câteva
exemple.

Richard Wagner (1813-1883)

A fost un compozitor, dramaturg și teoretician al artei germane, unul din cei mai de
seamă reprezentanți ai romantismului muzical. În cultura muzicală a veacului al XIX-lea, creaţia
wagneriană a surprins toate aspectele romantice, contribuind la dezvoltarea muzicii şi la evoluţia
formelor dramatice şi simfonice. Wagner reprezintă punctul de culme al muzicii romantice, dar şi
momentul de criză al limbajului tonal, care a dominat creaţia europeană de la Bach până la
încercările atonaliştilor de la începutul veacului al XX-lea. În viaţa muzicală a Europei romantice,
opera wagneriană a înrâurit nu numai opera şi simfonia, ci şi muzica de cameră, instrumentală şi
vocală. Expansiunea impetuoasă a wagnerismului în Europa poate fi comparată doar cu
năvalnica răspândire a operei italiene în secolele trecute. Poet, muzician, compozitor, dirijor şi
estetician, Wagner s-a afirmat ca o personalitate viguroasă în cultura muzicală europeană.

Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893)

A fost primul compozitor rus a cărui muzică a câştigat un prestigiu internaţional. Faima
sa a crescut o dată cu apariţiile sale în calitate de dirijor invitat în cadrul concertelor susţinute în
Europa şi SUA. În cadrul creaţiilor artistului intră simfonii, concerte, opere, muzică de cameră,

5
precum şi vestitele compoziţii muzicale destinate teatrelor de balet. Multe dintre aceste lucrări
continuă şi astăzi să facă parte din repertoriul clasic al multor concerte populare şi teatre
muzicale din întreaga lume. Lacul Lebedelor(1876), Frumoasa din pădurea adormită (1889),
Spărgătorul de nuci (1892) sunt creaţii care au redefinit la nivel internaţional muzica de balet.

Franz Schubert (1797-1828)

Compozitorul născut lângă Viena în 1797 a studiat muzica împreună cu tatăl şi fraţii săi,
apoi a continuat la seminarul ce pregătea tineri cântăreţi pentru viaţa muzicală de la Curtea
Imperială. Înainte de a împlini 20 de ani, catalogul opusurilor sale număra deja mai bine de 100
de lieduri (dintre care cele mai cunoscute sunt "Gretchen am Spinnrade" şi "Erlkönig" - ambele
pe versuri de Goethe), numeroase creaţii simfonice şi de operă, dar şi partituri de muzică de
cameră. Viaţa lui Franz Peter Schubert poate fi văzută ca exemplu de noţiune Romantică a
geniului neglijat care se stinge în obscuritate, pentru că realizările sale au fost recunoscute
postum pe plan mondial. El a fost unul dintre primii romantici, de altfel, un compozitor care, mai
mult decât oricare altul, a adus liedul în etapa maturităţii sale artistice. În timpul scurtei, dar
foarte prolificei sale vieţi, Schubert a creat capodopere în aproape fiecare gen muzical, toate
caracterizate de armonii bogate, de expansiune a formelor clasice şi, mai presus de toate, de
linii melodice extraordinare.

Giuseppe Verdi (1813-1901)

A fost un compozitor romantic italian, unul dintre cei mai influenţi compozitori ai secolului
XIX. Talentul său s-a manifestat de timpuriu. Iniţial, şi-a câştigat existenţa ca organist la Milano,
unde a început să compună şi opere; în 1839, Oberto a fost pusă cu succes în scenă la Scala şi
a marcat începutul lungii colaborări dintre Verdi şi editura lui Giulio Ricordi. Următoarea sa
operă, Rege pentru o zi (Un giorno di regno, 1840), nu a avut succes, dar Nabucodonosor
(1842) a reprezentat primul său mare triumf, fiind urmată de o altă operă devenită extrem de
cunoscută, Lombarzii (I Lombardi alla Prima Crociata, 1843). Lucrările scrise după aceea au
reprezentat numai capodopere: Rigoletto (1851), La Traviata (1853), Aida (1871) şi cele două
opere ale deplinei maturităţi, Otello (1886) şi Falstaff (1890), compuse după ce Ricordi i-a fãcut
cunoştinţă cu Arrigo Boito.
Lucrările lui Verdi sunt adesea prezentate pe scenele operelor din întreaga lume şi,
depăşind limitele specifice genului, unele teme au intrat de multă vreme în cultura populară –
cum ar fi ,,La donna e mobile” din Rigoletto, Va, pensiero“ (Corul robilor evrei) din Nabucco,

6
,,Libiano ne ‘lieti calici” (Cântec de pahar) din La Traviata şi „Marşul“ din Aida. Capodoperele lui
Verdi încă domină repertoriul standard, chiar la un secol şi jumătate după crearea lor.

Johann Strauss (fiul) (1825-1899)

A fost un compozitor austriac renumit, unul dintre cei mai apreciaţi compozitori din
secolul al XIX-lea. Johann a fost fiul cel mai mare al celebrului compozitor şi violonist Johann
Strauss (de asemenea, cunoscut sub numele de Johann Strauss I sau Johann Strauss – tatăl),
cât şi cel mai faimos membru al familiei Strauss, fiind considerat „Regele valsului”. Johann
Strauss-fiul a abordat genul operetei, valsul fiind motivul de bază în compoziţia operetelor sale.
Este considerat părintele valsului vienez, pe care l-a făcut celebru, prin cele peste 500 de
valsuri, polci, marşuri, cadriluri, mazurci şi alte compoziţii, pe care le-a promovat cu ajutorul
propriei orchestre. Paralel cu activitatea concertistică, desfășoară o prodigioasă activitate de
creație, dând valsului, printr-un colorit orchestral foarte bogat, o valoare artistică deosebită.
Dintre cele peste 140 de valsuri, create de el, unele și-au câștigat celebritatea: "Dunărea
albastră", "Viață de artist", "Sânge vienez", "Vals imperial", "Povești din pădurea vieneză", "Vin,
femei și cântec",„Vocile primăverii”.

Bibliografie
https://muzicaclasica.weebly.com/romantismul-muzical.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Robert_Schumann
https://www.britannica.com/biography/Johannes-Brahms
https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/un-compozitor-de-geniu-frederic-chopin
https://ro.wikipedia.org/wiki/Hector_Berlioz
https://ro.wikipedia.org/wiki/Carl_Maria_von_Weber
http://www.romania-muzical.ro/articol/franz-liszt-compozitorul-saptamanii-la-arpeggio-23-27-
februarie/1320931/3001/1
https://cpciasi.wordpress.com/lectii-de-istoria-muzicii/lectia-7-romantismul-muzical/richard-
wagner/
https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/viata-si-opera-lui-piotr-ilici-ceaikovski
http://www.romania-muzical.ro/articol/franz-schubert-compozitorul-saptamanii-la-arpeggio-26-
30-ianuarie-2015/1314661/3001/1
https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/06/30/giuseppe-verdi-mari-compozitori/
https://muzicaclasica.weebly.com/johann-strauss-fiul.html