DR.

MUNDO
Nebun de legat, ucigaș fără milă și teribil de violet, Dr. Mundo este motivul pentru care mulți dintre
cetățenii Zaunului se închid în case în nopțile deosebit de întunecate. Monstrul monosilabic pare să vrea
un singur lucru: durere – și-i e indiferent dacă o provoacă sau îi este provocată. Mundo își folosește
satârul enorm de parcă n-ar cântări nimic și e cunoscut pentru faptul că prinde și torturează zeci de
zaunieni cu ''operațiile'' sale demente, fără motiv sau vreun scop anume. E brutal. E imprevizibil. Merge
unde vrea. Mai rău, nici măcar nu e doctor.

Există tot felul de povești care menționează primele apariții ale nebunului violet din Zaun. Unele spun că
prima oară a fost văzut când era bebeluș și se târa prin piața din Piltover, îngrozindu-i pe cei de viță
nobilă cu mirosul lui oribil. Alții spun că s-ar fi născut în Zaun și și-ar fi petrecut primii ani din viață
plimbându-se prin canale și sugrumând șobolanii de hazna. Un singur lucru e sigur: când avea în jur de
trei ani, a ajuns la ușa Azilului Tulburărilor Incurabile din Zaun.

Ceilalți pacienți s-au ferit de Mundo de la început, dar îngrijitorii și doctorii erau de-a dreptul fascinați de
băiat. Îl priveau nu ca pe un copil care trebuia crescut, ci ca pe un pacient – un subiect de studiu atent.
De ce era violet? Ce fel de mamă ar fi putut supraviețui nașterii unui copil de asemenea dimensiuni?

La un an după sosirea lui, doctorii și-au dat seama că pielea băiatului avea să rămână mereu strident
colorată. Când Mundo a împlinit patru ani, i-au descoperit forța extraordinară atunci când băiatul a
zdrobit gâtul unui asistent pentru că nu-i adusese bomboanele lui favorite (unghii de la picioare). Când a
împlinit șase ani, au descoperit că avea o relație... neobișnuită cu durerea. Și asta era puțin spus.

Mai exact, pe Mundo nu părea să-l deranjeze durerea. Ba chiar părea să o caute. Dacă era lăsat
nesupravegheat, își înfigea instrumente ascuțite în umeri. Dacă era lăsat undeva lângă alți pacienți, nu
treceau mai mult de câteva minute până când unul dintre ei sau chiar amândoi începeau să urle de
durere.

În cele din urmă, doctorii au ajuns la concluzia că nu era suficient să-l observe pe Mundo. Sosise
momentul să înceapă experimentele. Nu se știe dacă și-au început testele din curiozitate medicală, din
dorința de a face descoperiri științifice sau pur și simplu din plictiseală. Oricare le-ar fi fost motivele,
doctorii au făcut eforturi enorme pentru a înțelege enigma violetă.

De-a lungul următorilor ani, i-au testat nivelul de toleranță la durere. I-au băgat ace pe sub unghiile de la
mâini, ceea ce-l amuza enorm. I-au pus drugi încinși sub picioare, iar Mundo a adormit. În curând,
curiozitatea științifică s-a transformat în frustrare: doctorii nu reușeau nicicum să-l facă pe Mundo să
reacționeze negativ la durere și nu reușeau deloc să înțeleagă de ce. Mai mult, orice răni i-ar fi provocat,
Mundo se vindeca mereu de la sine în câteva ore.

Băiatul și-a petrecut adolescența complet izolat, cu excepția momentelor în care era torturat.

A fost cea mai fericită perioadă din viața lui.

A început să-și vadă doctorii ca pe niște modele demne de urmat. Pentru Mundo, durerea era o pasiune,
dar pentru ei părea să fie o carieră și o adevărată chemare: miile lor de încercări de a-l face să sufere
deveneau din ce în ce mai neconvenționale pe măsură ce trecea timpul, până când au ajuns să-i bage
picioarele în acid și să-i pună căpușe carnivore pe față.

Personalul azilului a fost inițial amuzat când adolescentul violet a început să-și spună nu doar ''Mundo'',
ci ''Doctor Mundo''.

Fura siringi de la asistenți și le umplea cu suc de coacăze de la micul dejun și cu cine știe ce blestemății
luate din oalele de noapte.

– Mundo face medicamente! striga el vesel înainte să-și înfigă acul în frunte și să-și injecteze combinația
în cap.

După o vreme, însă, Mundo s-a plictisit să facă experimente doar pe el însuși.

Mai târziu, mulți aveau să se întrebe ce anume îi motiva acțiunile nebune. Unii aveau să presupună că se
răzbuna pentru anii de tortură cauzată de cei de la azil. Alții aveau să spună că era un monstru psihopat
care nu înțelegea moralitatea.

Adevărul era mult mai simplu: Mundo hotărâse că sosise momentul să-și transpună teoriile în practică.

Într-o noapte, Mundo s-a furișat în bucătărie. Acolo, a descoperit un satâr enorm pentru tăiat carnea.
Dotat cu acest ''bisturiu'', Mundo a mers din cameră în cameră ''operând'' fiecare ''pacient'' peste care
dădea. ''Tratamentele'' lui n-aveau nicio logică, în afară de faptul că i se păreau foarte amuzante pe
moment.
Până în zori, toți cei din azil fuseseră ''vindecați'', în afară de Mundo însuși.

Tânărul s-a îmbrăcat cu un halat de doctor luat de la una dintre victime, dar acesta s-a rupt când l-a
forțat să-i acopere mușchii masivi și trupul enorm. Mundo își îndeplinise visul. Devenise doctor! Ca nou
membru al unei bresle vechi și ilustre, era datoria lui să-și folosească talentul medical pentru a trata
restul omenirii. De-abia își începuse munca.

A dat buzna prin ușile încuiate ale azilului și a pășit hotărât dincolo de treptele pe care fusese lăsat în
urmă cu atât de mulți ani. Cu pași veseli și un zâmbet enorm pe față, Mundo s-a avântat pe străzile din
Zaun.

Doctorul era gata să-și înceapă tratamentele.